Modificările aduse la legea privind superimunitatea avocaților au fost repinse marți de deputați, după ce parlamentarul clujean Mate Andras, avocat de profesie, a spus că acestea reprezintă "un atentat asupra dreptului la apărare".
Fostul ministru Elena Udrea poate fi urmărită penal, a decis marţi Camera Deputaţilor prin vot secret cu bile. "(Avizul pozitiv-n.r.) a fost votat cu 14 voturi pentru, 2 împotrivă şi 3 abţineri", a declarat vicepreşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Ciprian Nica.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, a fost adoptată marţi de Camera Deputaţilor, cu 155 de voturi ''pentru'', în condiţiile în care 60 de deputaţi - PNL şi minorităţile naţionale - nu şi-au exprimat votul.
Senatul va dezbate şi vota cel mai probabil luni proiectul de lege iniţiat de liderul PSD, Liviu Dragnea, care presupune anularea a 102 taxe nefiscale, în cursul zilei urmând să fie dat votul pentru raport în Comisia de buget finanţe, dar şi votul în plenul Senatului.
Președintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției, vineri, cererea de urmărire penală a fostului vicepremier Gabriel Oprea, informează site-ul Administrației Prezidențiale.