Aripa democrat-liberală din PNL se reuneşte, sâmbătă, la sediul central al partidului din Aleea Modrogan, pentru a analiza şi a supune la vot o propunere de copreşedinte în locul lui Vasile Blaga, care s-a restras în urma începerii urmării penale împotriva sa, în acest moment existând mai multe tabere inclusiv în interiorul fostului PDL, dar şi o opţiune a liberalilor, pentru păstrarea Alinei Gorghiu ca preşedinte unic, până după alegerile parlamentare.
Negocierile continuă între liderii fostului PDL pentru ocuparea funcției de c0-președinte. Variantele nu sunt multe și se așteaptă o rezolvare cât mai rapidă pentru a nu mai trena o problemă care îi poate costa scump din punct de vedere electoral pe cei din noul PNL.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la Cluj, la finalul Consiliului Permanent al UDMR, că formaţiunea sa a decis să colaboreze cu PCM şi să-i ofere două locuri eligibile de deputat, la fel cum a decis ca maghiarii din Sibiu să aibă un deputat propriu, care va candida pe un loc eligibil în Harghita.
Consulatul General al Ungariei din Cluj-Napoca va deschide, duminică, între orele 6 – 19, o secţie de votare la care sunt aşteptaţi să voteze cetăţenii Ungariei şi maghiarii din România care au dublă cetăţenie în cadrul referendumului organizat de Guvernul de la Budapesta privind emigranţii.
Aurel Pascu, liderul unei fundaţii a romilor din Cluj-Napoca, se situează pe primul loc în sondajul de opinie al mai multor asociaţii ale romilor şi ar putea candida pentru Parlament pe listele unor partide.
Surse din PNL au declarat vineri că Vasile Blaga “ţine morţiş” ca Adriana Săftoiu să preia funcţia de copreşedinte care revine fostului PDL, după ce Gheorghe Flutur a refuzat să preia atribuţiile demisionarului Blaga.
Circa 8,3 milioane de alegători sunt chemați să se pronunțe duminică în Ungaria, în cadrul unui referendum, cu privire la planul Uniunii Europene privind cotele obligatorii de solicitanți de azil, o consultare de la care premierul Viktor Orban așteaptă validarea politicii sale de respingere a acestui plan, transmite AFP.