America își alege azi cel de-al 45-lea președinte, după o campanie electorală plină de surprize, de la desemnarea lui Donald Trump (70 de ani) în postura de candidat al Partidului Republican la Casa Albă și până la dezvăluirile privind neregulile legate de e-mailurile trimise de candidata Partidului Democrat, Hillary Clinton (69 de ani), pe vremea când era secretar de stat al SUA.
Senatul a adoptat tacit luni două propuneri legislative, una care prevede majorarea până la 1.072 de lei a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2017 şi la peste 1.200 de lei de la 1 iulie 2017, iar cealaltă majorarea pensiilor celor care au lucrat în CAP-uri.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că nici el, nici PSD nu au cerut ca Vasile Dîncu să fie vicepremier în guvernul actual, spunând că ideea le-a aparţinut prim-ministrului Dacian Cioloş şi preşedintelui Klaus Iohannis.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat duminică, la Cluj, că dacă PNL va avea posibilitatea, după alegeri, să îl propună pe Dacian Cioloş premier, varianta ar fi "corectă", actualul prim-ministru având în sondajele Uniunii o credibilitate "nu foarte bună, dar bună".
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a cerut majorităţii româneşti să ţină cont de promisiunile făcute la Alba Iulia, când în Rezoluţia adoptată atunci s-a vorbit despre egalitate în drepturi. Liderul Uniunii a declarat duminică la Cluj că maghiarii trebuie să se concentreze pe valorile trasilvane "pentru că merită să construieşti un viitor în această ţară".
Fostul lider al UDMR, Marko Bela, a vorbit, duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor Uniunii la alegerile parlamentare, despre întoarcerea taxelor către regiuni.