Deputatul USR Emanuel Ungureanu îi solicită ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, să trimită Corpul de Control al ministerului la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca, despre care spune că ar avea datorii de câteva sute de mii de euro.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că nu a anulat intenţia de a organiza un referendum, dar că a lăsat-o "mai încet cu refrendumul pentru că societatea s-a exprimat clar prin proteste".
Agenția Națională de Integritate a cerut, ieri, Legislativului vacantarea a trei mandate de parlamentari. Doi dintre aceștia au fost salvați, recent, de colegi devenind parlamentari în ciuda verdictelor de incompatibilitate.
Premierul Sorin Grindeanu a declarat că este în dezbatere publică un proiect privind eliminarea prevederii de ”apolitic” în cazul prefecţilor şi subprefecţilor, el susţinând că în acest fel s-ar ieşi din ”ipocrizie”, în conditiile în care la venirea unui nou Guvern, indiferent de culoarea politică, prefecţii sunt schimbaţi din funcţii.
Liberalii renunţă la unele criterii de integritate pentru a-şi proteja membrii aflaţi în funcţii. Liderii PNL doresc să modifice Statutul partidului astfel încât persoanele cu funcţii publice să îşi piardă sprijinul politic doar în cazul unei condamnări definitive, şi nu în momentul în care se începe urmărirea penală, aşa cum prevede în prezent Statutul.
Deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a inițiat un proiect de lege pentru modificarea Codului Penal care prevede că schimbarea ordinii constituţionale sau împiedicarea exercitării puterii de stat ar putea fi pedepsite cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Liberalii clujeni se delimitează de iniţiativa potrivit căreia funcţionarii publici trimişi în judecată pentru corupţie nu ar mai fi suspendaţi din funcţie. Social democratul Liviu Dragnea este, în schimb, primul care şi a anunţat susţinerea pentru acest proiect.