Comisia juridică a Camerei Deputaţilor urmează să dezbată luni şi să întocmească raport pe proiectul de lege pentru aprobarea OUG 14/2017 privind abrogarea OUG 13/2017 referitoare la Codurile penale.
Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a declarat că a primit din partea partidului sarcina să elaboreze un proiect de introducere a soluțiilor Curții Constituționale în Codurile penale. Acesta a precizat că propunerea ar urma să fie gata în cel mult 10 zile.
Controversata Ordonanţă 13/2017, abrogată prin OUG 14/2017, ar urma să îşi încheie luni parcursul legislativ în Senat, unde se va vota o lege de respingere a acesteia, şi să fie trimisă apoi la Camera Deputaţilor, camera decizională.
Fostul premier Dacian Ciolos a declarat, sâmbătă, că se gândeşte la mai multe variante pentru "a fi de folos" în România, inclusiv intrarea într-un partid sau înfiinţarea unuia nou, însă îi este "teamă" că "lumea se plictiseşte repede" de noile formaţiuni, astfel încât analizează şi alte forme de implicare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit pentru data de 14 martie primul termen al judecării pe fond în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a declarat, vineri, de acord cu protestele de stradă prin care se doreşte o reprezentare publică onestă, corectă, dar nu şi cu "’legionarii’, cu cei care sunt împotriva minorităţilor naţionale, cu extremiştii".