UBB va găzdui, în perioada 27-29 aprilie, Turneul Final al Campionatului Național Universitar de Fotbal, ediția 2015-2016.Turneul va reuni cele mai bune patru echipe studențești din România - echipa Universității Babeș-Bolyai, cea a Universității "Constantin Brâncuși" din Târgu-Jiu, echipa Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București, precum și cea a Universității "Lucian Blaga" din Sibiu.
Aeroportul Internaţional „Avram Iancu" Cluj a sprijinit și în acest an programul educațional „Şcoala Altfel” derulat în săptămâna 18-22 aprilie 2016.
Primarul localității Florești Horia Șulea și liberalii care vor un loc în Consiliul Local Florești și-au depus vineri candidaturile la alegerile din 5 iunie. Aceștia au dat de altfel tonul în PNL, fiind primii care s-au înscris oficial în cursa pentru locale.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, va participa sâmbătă la manifestările prilejuite de aniversarea a 90 de ani a etnografului clujean Kallos Zoltan, organizate la Opera Maghiară din Cluj.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat astăzi la doi ani cu suspendare în dosarul „Referendumului”.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță restricții de circulație sâmbătă, 23 aprilie, între orele 12.00-22.00, cu ocazia evenimentului ,,Jazz in the Street”.
Un clujean care locuiește pe strada Dragoș Vodă se plânge de faptul că strada este blocată de autocarele parcate ale unei firme de transport. Clujeanul susține că-și pune viața în pericol zi de zi din cauza autocarelor.
Polițiștii clujeni alături de o persoană vătămată au prins joi, 21 aprilie, doi tineri bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt şi tentativă la tâlhărie, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal. În urma cercetărilor efectuate, faţă de cei doi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Cânepa va putea fi cultivată în România, în gospodării, pe suprafeţe de până la 1.500 de metri pătraţi, potrivit unui proiect al Ministerului Agriculturii. Măsura vine pentru a sprijini cultivarea acestei plante care aducea venituri importante României, odinioară al treilea producător din lume.
Locatarii riscă să plătească amenzi usturătoare dacă administratorii blocului neglijează acest aspect care intră în fişa postului, prevăzut în Legea 10/1995 privind calitatea construcţiilor.
Ambasadorul american la București, Hans Klemm, a anunțat când ar putea vizita românii Statele Unite ale Americii fără viză.
Echipa de fotbal a Universității Babeș-Bolyai s-a calificat la turneul final al Campionatului Național Universitar de fotbal.
Cunoscutul pictor clujean Șerban Savu va avea o nouă expoziție personală la Nicodim Gallery din Los Angeles.
Scopul conferinţei este de a facilita schimbul de idei al unor specialişti din domeniul educaţional, care au dorinţa, intenţia şi capacitatea de a propune abordări cu viziune, acțiuni sinergice în vederea creării unei mase critice pentru o educație de calitate în România.
O replică având magnitudinea de 6,0 grade s-a produs, joi, în Ecuador, la cinci zile de la cutremurului de 7,8 grade în care au murit cel puţin 587 de persoane, potrivit ultimului bilanţ al autorităţilor ecuadoriene, informează Le Figaro.
Cântărețul american Prince, decedat joi la 57 de ani în apropiere de Minneapolis (Minnesota, nord), a fost găsit în stare de inconștiență într-un lift al studiourilor de înregistrare situate în reședința sa, a informat șeriful comitatului Carver.
CFR Cluj s-a calificat în faza finală a Cupei României după ce a trecut de ASA Târgu Mureș cu scorul de 2-0. Eroul de joi seara a fost Cristi Bud care a marcat o dublă în minutele 16 respectiv 70.