Un sondaj realizat la Cluj, pe un eșantion de peste 1.400 de persoane, îl poziționează pe Liviu Alexa drept principalul contracandidat al primarului în exercițiu, Emil Boc.
Strategia după care se va dezvolta infrastructura României în următorii 15 ani se modifică din nou. Deşi abia declaraseră că în Masterplan nu mai poate fi înghesuit niciun proiect nou, şefii din Trasporturi încearcă acum să strecoare în document realizarea unei mini-autostrăzi între Cluj, Gilău şi intrarea pe Autostrada Transilvania.
După ce în primul meci, U-BT Cluj s-a impus, luni seara, în fața celor de la CSU Sibiu, cu scorul 85-77 în play-off-ul Ligii Naționale de Baschet, partida cu numărul doi va avea loc mâine seară.
Cu câteva săptămâni înainte de termenul de finalizare a lucrărilor, aproape trei sferturi din strada Făget este spartă și doar 500 de metri din cei 3 kilometri sunt modernizați complet.
În speranța că vor strânge cât mai multe voturi de la clujeni, partidele încheie alianțe electorale pe repede înainte. După ce săptămâna trecută au încheiat o alianță cu ALDE, acum PSD încheie un protocol și cu UNPR.
Alegorii politice, drame sociale și personale incomode, thrillere explozive, dar și comedii negre, savuroase se regăsesc și anul acesta în două dintre cele mai populare secțiuni ale Festivalului Internațional de Film Transilvania: Supernova și Fără Limită/No Limit. Multe dintre filme ating subiecte politice și sociale fierbinți: refugiați, toleranță, terorism.
Ministrul apărării din Polonia, Antoni Macierewicz, a declarat că Rusia continuă să reprezinte o amenințare gravă la adresa NATO și că Moscova se pregătește sistematic pentru acțiuni agresive împotriva Alianței Nord-Atlantice.
Reţeaua Stat Islamic (SI) pănuieşte să comită atacuri pe plajele din Europa în această vară, bombe putând fi plasate sub şezlonguri iar atacatorii urmând să fie deghizaţi în vânzători ambulanţi, potrivit şefilor serviciilor de informaţii din Italia, informează Daily Mail.
Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă PSD de modificare a Codului Penal în sensul introducerii pedepsei cu închisoarea de la 1 până la 3 ani pentru ofensă la adresa însemnelor României, actul normativ reglementând şi "defăimarea" emblemelor sau semnelor folosite de autorităţi.
Unul dintre candidații la Primăria Cluj-Napoca, Liviu Alexa, a spus care sunt sursele sale de venit, ce buget are pentru campania electorală şi cum reuşeşte ca postările sale să ajungă la oamenii care nici măcar nu i-au dat like pe Facebook.
Iulius Mall Cluj le-a pregătit prichindeilor o surpriză în ton cu energia și curiozitatea lor. În așteptarea Iepurașului de Paște, cei mici au prilejul de a explora un labirint și de a desena propriile povești, iar pentru curajul și talentul lor vor fi răsplătiți cu multă ciocolată.
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu” din Cluj este obligată de instanţă să plătească daune morale de 1.500 de euro unei studente din Irlanda, după ce aceasta a fost exmatriculată deşi, iniţial, fusese declarată admisă şi a urmat 3 luni cursurile Facultăţii de Medicină Dentară.
U-TB Cluj a învins CSU Sibiu cu scorul de 85-77 în playoff-ul Ligii Naționale de Baschet. Meciul a început foarte bine pentru echipa lui Marcel Țender, clujenii dominând în prima repriză.
În prima zi a proiectului “Armata - o școală altfel”, militarii comandamentului Diviziei 4 Infanterie “Gemina” i-au primit pe elevii Colegiului Național “Avram Iancu”, ai Liceului de Informatică “Tiberiu Popoviciu” și ai Școlii Gimnaziale “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.