monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Militar roman ranit in Afganistan

Un militar roman a fost ranit, simbata, in Afganistan, potrivit Ministerului Apararii Nationale, care precizeaza, insa, ca sergentul Gabriel Cretu este in afara oricarui pericol.Militarul roman se afla intr-o misiune de patrulare in provincia Farah din Afganistan si a suferit un traumatism in zona capului, provocat de suflul exploziei unei incarcaturi de aruncator de grenade, trasa dintr-o directie necunoscuta, precizeaza MApN intr-un comunicat de presa.Gabriel Cretu a fost transportat imediat cu un elicopter Medevac la un spital militar britanic, unde va ramine sub supravegherea medicilor britanici. 

UDMR nu-l vrea pe Borbely primar

Ministrul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Locuintei, Borbely Laszlo , a primit o adevarata lovitura din partea organizatiei din care face parte, UDMR Tirgu Mures. Uniunea l-a desemnat drept candidat la Primarie pe actualul viceprimar Cegzi Sandor. Reprezentantii UDMR i-au acordat lui Borbely 20 de voturi, iar lui Cegzi 23. Ministrul a parasit foarte suparat sedinta si a refuzat sa faca declaratii. Sustinatorii lui Borbely sint foarte suparati si spun ca maghiarii au pierdut din nou sansa de a avea un primar la Tirgu Mures. Ei il considera pe Cegzi o persoana extrem de obedienta fata de actualul primar, Dorin Florea (PD). 

Romanii din Gaza au ajuns acasa

Un numar de 31 de cetateni romani din Fisia Gaza - 11 femei, 19 copii si un barbat - s-au intors in tara ieri dimineata, la bordul unei curse charter puse la dispozitie de Guvern, informeaza un comunicat al Ministerului de Externe, citat de agentia de presa NewsIn. Romanii au parasit Fisia Gaza simbata dimineata si au trecut in Israel prin punctul de trecere Erez, apoi s-au indreptat spre Amman, capitala Iordaniei, de unde au fost preluati spre Bucuresti de o cursa charter. Drumul a durat 18 ore, iar romanii au ajuns pe aeroportul international „Henri Coanda" in cursul noptii de simbata spre duminica. Una dintre femeile reintoarse in tara a spus ca mai sint romani care vor sa plece din Gaza, dar nu o pot face din motive financiare si nu stiu - la fel ca cei evacuati deja - ca operatiunea de repatriere este gratuita. Daca s-ar fi stiut acest lucru din timp, mai mult de 100 de persoane cu cetatenie romana ar fi venit acasa, a estimat romanca.Operatiunea de repatriere a fost organizata de Ministerul roman al Afacerilor Externe, dupa ce romanii aflati intr-o situatie dificila in Fisia Gaza au cerut ajutorul Guvernului Romaniei. Ambasadele Romaniei de la Tel Aviv si Amman au urgentat procedurile pentru rezolvarea aspectelor consulare inregistrate in aceasta situatie.

Ultimatumul PSD

 Primul Ministru, Calin Popescu Tariceanu, in fata unei noi motiuni de cenzuraMotiunea de joiIntr-o conferinta de presa desfasurata ieri, Ioan Cindrea a somat Guvernul ca pina miercuri sa prezinte un punct de vedere in legatura cu legea pensiilor. Daca raspunsul Executivului va fi considerat nesatisfacator, PSD va depune motiunea de cenzura joi. „Daca solutiile financiare prezentate de Guvern nu ne vor satisface, vom depune o motiune de cenzura pe tema pensiilor", a spus Cindrea, adaugind ca textul motiunii, deja redactat, va fi discutat luni, in sedinta Biroului Permanent National al partidului.Deputatul PSD l-a somat in numele partidului si pe presedintele Comisiei de munca a Camerei Deputatilor, Gheorghe Barbu, sa reintroduca de urgenta pe ordinea de zi de luni a Comisiei proiectul de lege privind majorarea punctului de pensie. Totodata, PSD mai doreste invitarea la dezbaterile asupra acestui proiect a ministrilor Muncii si Finantelor.Obiectiv: cresterea punctului de pensieAmenintarile au continuat cu afirmatia ca, daca proiectul de lege nu va fi discutat in plen pina la sfirsitul sesiunii, PSD va forta declansarea unei sesiuni parlamentare extraordinare la Camera Deputatilor.PSD ar putea depune o motiune de cenzura, la inceputul saptaminii viitoare, in cazul respingerii pachetului de legi privind majorarea pensiilor, a anuntat, vineri, la Galati, vicepresedintele social-democrat, Dan Nica.Pachetul de legi privind cresterea pensiilor sustinut de PSD in Parlament prevede majorarea pensiilor cu o treime prin cresterea valorii punctului de pensie de la 31% la 45% din salariul mediu brut, dublarea indemnizatiilor pentru pensionarii din agricultura si cresterea pensiei minime garantate la 165 de lei. PSD mai sustine majorarea salariului minim pe economie la 500 de lei net si instituirea unor burse sociale pentru elevi si studenti, vizati fiind in special cei care provin din familii nevoiase.Ministri  absentiIn afara de pachetul referitor la pensii, social-democratii au mai depus la Parlament alte doua proiecte legislative. Unul dintre ele vizeaza agricultura si prevede „instituirea unor masuri urgente pentru salvarea acestui sector", si anume acordarea unor plati directe catre agricultori in valoare de 450 de lei la hectar, plata unor despagubiri pentru pagubele provocate de calamitatile naturale tuturor agricultorilor, inclusiv celor care nu si-au asigurat culturile, precum si acordarea a cite 350 de lei producatorilor care detin sau exploateaza suprafete care ajung pina la maximum un hectar. Celalalt proiect se refera la sectorul sanitar si are in vedere revenirea la sistemul de eliberare a medicamentelor compensate si gratuite functional in 2004. De altfel, Partidul Social Democrat a depus deja doua motiuni simple pe domeniul agriculturii si al sanatatii.Propunerea legislativa a PSD de majorare a pensiilor a fost blocata marti la Camera Deputatilor, presedintele acestui for, liberalul Bogdan Olteanu, suspendind sedinta plenului. Motivul invocat de oficialul pnl-ist a fost faptul ca ministrii Muncii si Finantelor nu au putut veni in timp util la dezbateri, desi prezenta lor a fost reclamata de Partidul Social Democrat si Partidul Democrat.  

Primul festival al evreilor

Zilele culturii evreiesti s?nt gazduite de Capitala Culturala EuropeanaPentru prima data, cei aproape 10.000 de evrei din Romania au un festival al lor, intitulat „Euroiudaica". Deschiderea sa a avut loc ieri in Capitala Culturala Europeana. Festivalul International EuroIudaica 2007 al artelor, traditiilor si culturii evreiesti este realizat de Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania impreuna cu mai multe organizatii similare din Europa si finantat cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor. „Ma bucur foarte mult ca aveti acest festival la Sibiu, pentru ca lucrul cel mai de pret la Sibiu este comunitatea locala formata din grupuri etnice diferite, care au demonstrat in timp ca se poate convietui foarte bine. Sibiul este nu doar un oras al culturii, ci al culturilor", a declarat ieri, in deschiderea festivalului, primarul Klaus Johannis. Edilul sef a remarcat cu tristete ca atit sasii, cit si evreii din Sibiu sint tot mai putini, insa a apreciat ca sint uniti si supravietuiesc prin manifestari culturale. Si comisarul guvernamental Sergiu Nistor a completat ca „Sibiul este o foarte buna gazda a culturii". Doar 20 de evreiO singagoga recent renovata, un cimitir aproape parasit si doar 20 de evrei, asa se prezinta comunitatea evreiasca din Sibiu, care a reusit sa stringa in aceste zile in oras sute de evrei din tara. Euroiudaica va invita pina pe 27 iunie la o serie de expozitii, tirguri de carte, spectacole de teatru, concerte de muzica evreiasca traditionala, concerte simfonice, dezbateri si conferinte, cafenele literare, la care vor participa trupe de teatru, realizatori de film, formatii muzicale, filosofi, artisti, scriitori si edituri din intreaga lume. Sinagoga din Sibiu merita vizitata in aceasta perioada si pentru expozitia de fotografie „Sinagogi din Romania", realizata de dr. Irina Cajal si dr. Lya Benjamin si care prezinta imagini din 98 de lacase de cult evreiesti de la noi din tara. Maia Morgenstern in ImperiumMiine, de la orele 17.30, va invitam in Imperium Club pentru premiera unui spectacol numit „De la Muntele Sinai la Muntele lui Venus". Spectacolul este regizat de Alexander Hausvater. Vedeta din spectacolul „Pescarusul", de Andrei Serban, Maia Morgenstern, cea mai celebra actrita romaneasca, de origine semitica, va sustine un recital in cadrul acestui spectacol, alaturi de blues man-ul A.G. Weinberger.

Cadou de 4 metri

Oamenii-balon si meduzele zburatoare vor ram?ne la Sibiu at?t c?t le este dat sa „traiasca“, dar meduza inteligenta este cel mai valoros cadou pentru Capitala CulturalaSute de sibieni si de turisti s-au bucurat incepind de simbata de cea mai nastrusnica aparitie din oras, prima meduza vorbitoare din Romania. A costat 100.000 de euro, dar a meritat toti banii, spune creatorul ei, Romelo Pervolovici, care timp de doi ani de zile s-a chinuit sa ii dea glas unei constructii uriase de patru metri. „Prima data cind am dorit sa facem ceva legat de inteligenta artificiala a fost acum 10 ani, dar nu s-a putut, din lipsa de fonduri. Eu doresc ca ceea ce am creat eu sa donez Sibiului. Meduza care vorbeste si meduzele gonflabile vor ramine Sibiului", a anuntat Pervolovici. Creatie complexaPiata Mica a devenit mai atractiva prin meduza care te saluta in limba engleza, adica un calduros „Hello". Este alergica doar la cuvintul „politica". Daca il aude, meduza inteligenta reactioneaza prin culori stridente, care ii exprima supararea. Deocamdata, Pervolovici nu a invatat-o sa fie la fel de suparata si pe politicieni. Cu ajutorul unui program sofisticat de calculator, pentru prima data, o creatie artistica poate avea un filtru emotional. „Este prima meduza vorbitoare din Romania, care va scoate sunete si lumini. Nu conteaza ca esti japonez sau roman, ea are un filtru emotional si poate exprima cinci stari, mai ales dragostea, in functie de tonalitatea vocii celui care i se adreseaza", a explicat artistul.  Meduza cu care poti sta la taifas este considerata „un proiect inedit si unic in Romania" de Cristian Radu, coordonator al Asociatiei Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007. Proiectul apartine Fundatiei Culturale Meta, in cadrul programului „Ambient Urban". Meduza din rasini, fibra de sticla, computere, senzori si microfoane a fost conceputa de un artist, un lingvist si un inginer software. Meduze zburatoareMeduza care vorbeste are mai multe zeci de surioare, si ele destul de mari, care zburda de bucurie pe Bulevardul Nicolae Balcescu, in fata Hotelului „Imparatul Romanilor". Meduzele gonflabile sint umplute cu heliu si ancorate cu ajutorul unor sfori destul de puternice, pentru a ne putea bucura de ele cit mai mult timp.  Proiectul propune o sculptura gonflabila aeriana (formele sint umplute cu heliu), realizata din moduli, ca alternativa la modelul clasic, terestru, al sculpturii traditionale. Meduzele gonflabile pun in evidenta o dimensiune ludica, amintind de zmeele colorate pe care le inalta copiii. Lucrarea marcheaza aluziv momentul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Deocamdata, meduzele zburatoare si oamenii-balon i-au transformat pe adulti in copii. Toata lumea se bucura de centrul orasului, ca intr-un parc de distractii. O noua sectaArtista Alina Buga a adus la Sibiu, de vineri, „o noua secta", cum ii place sa le spuna oamenilor-balon. Piata Mare si bulevardul Nicolae Balcescu au fost invadate de simpaticii oameni-balon, fete si baieti umpluti cu heliu, de peste 2 metri inaltime, grasi si veseli, care au fost luati in brate de toata lumea. Oamenii-balon sint obiecte plastice gindite sa iasa din spatiul conventional al salii de expozitie, ca sa invioreze Sibiul si pe sibieni. Arata, de fapt, ca zeci de sfere colorate cu mici interventii in ele, si cel mai important, insotesc trecatorii pe strada si le smulg zimbete.

Programul „Sibiu - CCE 2007" Luni, 25 iunie

• ora 8.00, Sibiu - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermann• ora 8.00, Cafeneaua Artistilor Art Cafe - Time line• ora 9.00, Muzeul de Istorie, etaj 1 - Expozitia Culorile Avangardei • ora 9.00, Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale Astra - Etno Tehno parc• ora 9.00, Muzeul de Etnografie si Arta Populara Saseasca „Emil Sigerus" - Expozitia Temporara 15A10A2 Identitate Europeana• ora 9.00, Centrala Termica nr 3 - Reviewing the medium//no.1- Interactivity • ora 9.00, Galeria de Arta a Primariei Sibiu - Visconti 100 ani. UAP Sibiu• ora 9.00, Galeria de Arta a Primariei Sibiu - „Noul Beijing, o Noua Olimpiada" • ora 10.00, Atrium Cafe - Salonul de caricatura RudiCartoons • ora 10.00, Biblioteca Judeteana „Astra" - Bibliotecile publice ale Capitalelor Culturale Europene• ora 10.00, Biblioteca „Astra", noul sediu - Fundatia Sasilor Transilvaneni si proiectele ei in Transilvania• ora 10.00, Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch, Sala de expozitie 1 - Expozitia „Colectii si colectionari din Sibiu"• ora 10.00, Galeria Art-VO - Ciprian Muntiu - A personal territory - The fisherman's dream   • ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana - parter Muzeul National Brukenthal  - DER GESICHTSLOSE BLICK• ora 10.00, Piata Mica nr. 17 - Expozitie de acuarele: Pitorescul unui oras european, arh. Victor Moraru• ora 11.00, Muzeul National Brukenthal - Europa Luminilor si colectionarii sai• ora 11.30, Muzeul de Istorie, etaj 1 - Expozitia Culorile Avangardei • ora 12.00, Piata Mare - Expozitia „Sibiu - Monumente, oameni, locuri"• ora 14.00, Cinemateca Astra Film - „365 de ferestre spre lume - Poveste unui vechi castel", un film de Sheng Yong Zhang (China)• ora 18.00, Bulevardul Balcescu - Vernisaj: Oamenii balon - Alina Buga  • ora 21.00, Imperium Pub - Dan Cohen Band- Israel

Ce nu stiti despre zahar

Ultimele studii arata ca mincam in jur de 200 g de zahar pe zi, mare parte din el chiar fara sa stim, pentru ca e ascuns in diferite alimente care nu sint deserturi.Poate ca nu te repezi la prajituri sau inghetata ori de cite ori ai ocazia, dar sigur consumi zahar sau glucide rafinate din alimente considerate sarate, in care nu te astepti sa le gasesti! sosul de rosii (ketch up) are in jur de 23% zahar, fulgii de porumb - 8%. Vestea rea e ca zaharul pare sa creeze un fel de dependenta, fiindca dulciurile declanseaza in creier eliberarea de substante numite opioide. Ele stimuleaza creierul sa produca dopamina si dau dependenta la aceasta si substantele asociate. Oamenii reactioneaza diferit la efectele de tip drog ale zaharului. Cei care au niveluri scazute de endorfine naturale vor avea o reactie mai puternica. Toate formele de zahar concentrat (alb, brun, malt, glucoza, miere, sirop) determina o crestere a concentratiei de zahar din singe. Hidrocarbonatii rafinati, cum sint piinea, orezul sau cerealele rafinate au acelasi efect. Rafinarea sau prepararea sint procedee care rup lantul complex al carbohidratilor pina la unii simpli. Acestia determina o crestere rapida a zaharului din singe si o infuzie brusca de energie, urmata rapid de o cadere, pe masura ce organismul se straduieste sa reechilibreze nivelurile de zahar. Daca te simti deprimat si obosit dupa-amiaza, dupa ce la prinz ai infulecat un sandvis cu multa piine alba si o ciocolata, si stii ca starea ta este cauzata in mare masura de scaderea nivelului de zahar din singe. Este si momentul cind mai maninci putina ciocolata sau bei o cafea, ca sa recuperezi energia pierduta, si astfel reintri in cercul vicios al dependentei. Prea mult zahar poate sa provoace un dezechilibru major in balanta hormonilor si a kilogramelor, determinind oboseala, o stare de agitatie si... carii dentare. Zaharul rafinat este o sursa de calorii goale, si daca hrana ta este bogata in zahar, acesta nu mai lasa loc si pentru substantele nutritive de care ai nevoie pentru a-ti pastra sanatatea. Zaharul in exces se transforma in grasime si duce la cresterea nivelurilor de insulina din singe. Insulina duce la depunerea grasimii, determinind un risc major pentru instalarea diabetului, cresterea nivelurilor de colesterol si de grasimi in singe, distrugerea peretelui arterial, afectiuni cardiovasculare. Excesul de zahar afecteaza sistemul imunitar, incetinind reactia de aparare a organismului si scazind rezistenta la boli. Simptomele posibile pot fi hiperactivitatea, aparitia micozelor, oboseala, anxietate si iritabilitate. In plus, sa nu uitam ca zaharul inhiba circulatia singelui in zona gingivala, ducind la diverse afectiuni ale mucoasei si, desigur, la carii dentare.Cel mai mult zahar se gaseste in alimentele „dietetice": cereale expandate, fructe, care contin zahar natural (fructoza), sucul natural de fructe, care contine vitamine, insa si mai mult zahar decat fructul consumat ca atare, iaurturile cu arome, untul de arahide, ketchup-ul, pizza, mustarul, maioneza si sosurile gata preparate, pentru salate, soteuri de legume (morcovi, mazare, fasole) si garniturile cu adaos de zahar.Zaharul rafinat nu ar trebui sa depaseasca 10% din aportul zilnic de calorii, adica 50-60 g.   

3 minute de nepasare......!

Prevenirea furturilor de autoturisme este una din prioritatile Inspectoratului de Politie al Judetului Sibiu, avind in vedere cresterea numarului de posesori de autovehicule.Este bine de stiut faptul ca, hotii profita de cele citeva momente in care conducatorii auto stationeaza in parcari sau parcheaza pe anumite strazi in care traficul rutier si pietonal este foarte redus si, in citeva minute, sparg geamurile laterale apoi sustrag bunurile lasate pe banchete, indiferent de valoarea acestora.Gama obiectelor sustrase este foarte variata, incepind de la genti, acte, bani, telefoane pina la obiecte cu volum mai mare, respectiv aparatura electronica, respectiv casetofoane, calculatoare, laptop-uri.Elocvent este cazul cetateanului G. Petre, care a parcat autoturismul proprietate personala pe str. Noua din municipiul Sibiu, doar pentru scurt timp. Poseta lasata pe bancheta autoturismului a stirnit interesul unui minor, care cu ajutorul unui obiect dur a spart geamul portierei si a sustras geanta. Pierderea actelor, a unei sume de bani, a telefonului mobil dar si a unor carduri bancare a produs un prejudiciu insemnat.Concluzia este aceea ca, indiferent de valoarea sau natura obiectelor, acestea nu trebuie lasate „la vedere", in interiorul acestora. Pentru siguranta bunurilor dumneavoastra, politistii Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii va adreseaza patru recomandari importante, rezultate in urma analizarii unor fapte de aceste gen:- parcati intotdeauna autoturismele in locuri anume destinate, iar acolo unde nu este posibil, numai in locuri unde pot fi tinute sub observatie (iluminate pe timpul noptii);- nu lasati nici un obiect in interiorul autoturismelor, indiferent de valoarea sau natura acestuia, intrucit atrag interesul infractorilor;- incuiati usile si geamurile indiferent de timpul cit lipsiti;- montati (daca aveti posibilitatea) un sistem de alarma;Punind in practica aceste recomandari, reduceti riscurile producerii furturilor din autoturismele dumneavoastra.Noi va recomandam, dumneavoastra alegeti!Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii Sibiu

S-au dat rezultatele

Emotiile elevilor de clasa a VIII-a s-au ?ncheiat ieriElevii sibieni si din toata tara au aflat ieri rezultatele testelor nationale. Notele maxime nuau lipsit, dar nici cele care de-abia depasesc punctajul din oficiu. Unii s-au bucurat de ele,altii au dat fuga la contestatii. Rezultatele au fost afisate in cele 17 centre de examen incade la ora 16, dar si pe internet. Au urmat contestatiile, pentru cei care au sperat ca potobtine macar un punct in plus din partea profesorilor corectori. Situatia nu era centralizatade Inspectoratul Scolar Judetean la ora inchiderii editiei, pentru ca urmeaza sa se ia incalcul rezultatele contestatiilor.Cea mai mare medie: 9,91Majoritatea notelor obtinute de scolarii sibieni au fost bune si chiar foarte bune. De pilda,Stefana Cioban, de la scoala generala nr. 20 din Sibiu se poate lauda cu un 9,85 obtinut laproba de limba si literatura romana, o nota maxima la proba de la matematica si un 9,90la proba de geografia Romaniei. O alta eleva merituoasa este Diana Dragulin, de la scoalagenerala nr. 21, care si-a adjudecat un 9,85 la prima proba, un 9,55 la cea de-a doua si un9,80 la examenul din istoria romanilor. Lista scolarilor care au pus mina pe carte la timppoate continua cu Indra Liana Lascu, eleva la Colegiul National „Gheorghe Lazar", care areusit sa ia 9,75 la Limba romana, 9,60 la matematica si 9,70 la istoria romanilor.Se putea si mai bineLa polul opus s-au situat elevii care fie nu s-au pregatit suficient, fie s-au lasat coplesitide emotii, fie pur si simplu au avut ghinion pe toata linia. In aceasta categorie intra unabsolvent de clasa a VIII-a din Racovita care a „reusit" contraperformanta de a se alegedoar cu un 1,55 la limba romana, 1,60 la matematica si 4,05 la proba de geografiaRomaniei. Un rezultat incredibil de slab a obtinut si un elev de la scoala generala dinRosia, care nu a trecut decit la istorie, cu o nota la limita, si in rest, a fost evaluat cu 3,50la limba romana si 1,80 la matematica. Un alt scolar, de data aceasta, de la scoalagenerala  „Radu Selejan", ramine cu amintirea unei medii de 3,60 puncte. A obtinut 3,55la prima proba, 2,80 la proba secunda si 4,45 la cea de-a treia, geografia Romaniei. Sielevii buni au luat note surprinzator de mici la unele probe. De exemplu, o eleva a scoliigenerale „Regina Maria" a fost notata cu 9,40 la limba romana, 7,40 la mateimatica sidoar 5,30 la matematica.In focuriProba cu cea mai mare participare a fost cea la limba si literatura romana, unde s-auprezentat pentru 3.600 de elevi sibieni. In schimb, la limba si literatura materna nu au fostevaluati decit etnicii sasi si maghiari - in total, doar 329 de copii.

Relatia PNL-PSD sau jocul sugubat de-a soarecele cu pisica

Electoratul anului 2004 nu a sesizat si nu a constientizat seriozitatea mizei, a creat un parlament eclectic, departe de capacitatea formarii si sustinerii unui guvern puternic si stabil. Tot ce s-a petrecut si se petrece subochii nostri se datoreaza acestui fapt. Sintem tentati, de pe tusa societatii civile sau a nenumaratelor ONG-uri sa criticam guvernul, politicienii, dar trecem cu usurinta cu vederea enorma responsabilitate ce revine, in sistemul democratic, electoratului. Asa cum, in 1990 tinerii si-au acuzat parintii ca i-au vindut din nou comunismului, tot asaputem afirma fara teama de a gresi ca lipsa de orientare si fermitate a electoratului anului 2004 este la originea actualei degringolade. Caci s-a mai spus, iata am ajuns intr-o situatieunicat, vadit nefireasca. Avem un guvern care, la limita supravietuirii, traieste din firimiturile pe care i le pune pe masa opozitia. In speta, PSD-ul. Am atins un sistem mai mult decit original in care haturile guvernarii se trag de pe bancile zisei opozitii. In clipa in care si-a asumat despartirea de PD si preluarea guvernarii doar alaturi de UDMR cu osustinere parlamentara de abia 20%, PNL trebuia sa admita aceasta dependenta cit si urmarile ei. Care nu au intirziat. Acum se desfasoara stratagema jocului politic de-a guvernarea. In care actorii principali sunt PNL si PSD. Ultimul asigura majoritatea parlamentara nesesara supravietuirii. Am auzit spunindu-se ca nici vorba de compromis, ca fiecare isi urmeaza ferm si neabatut propriul program, propria viziune. Iluzie. Nu era si nici nu este de asteptat ca PSD care a iesit bine sifonat in urma referendumului, sa nu profite de situatie si sa nu pluseze pe teme de popularitate cu tenta sociala, ca de exempluproblema pensiilor. sigur, e o problema reala dar careia dupa analizele si calculeleguvernului, inca nu i se poate gasi o rezolvare satisfacatoare. Atit de fermi si artagosi,incit au avansat cu hotarire ideea motiunii de cenzura. Au atacat-o viguros, alaturi deproblema sanatatii, a agriculturii, a alocatiilor bugetare catre administratia teritoriala si cusiguranta vor veni si altele. Nicicind o opozitie politica n-a avut mai mult la indeminaarma santajului. Cum era de asteptat, se vad si primele rezultate. Guvernul a cedat inproblema alocatiilor bugetare catre administratia teritoriala predominant detinuta de PSD.Si cu aceasta, probabil se va renunta la cenzura. Dar care va ramine ca principala arma asantajului pina la finele legislaturii. Daca nu cumva, pe neasteptate PSD va imbunatatisituatia in sondaje suficient pentru a se aventura in alegeri anticipate. Pina la o atit devaga eventualitate  vom avea o guvernare nici liberala, nici social-democrata. Caci inpofida unor declaratii ce se vor ferme, nici liberalii nu-si vor supune programul chezasunei motiuni de cenzura. Este era declaratiilor fara acoperire. Ne putem astepta deci la olunga serie  de compromisuri intre teze si prgrame care chiar daca nu se exclud dar nicicompatibile nu sint. Adica la ce-i mai rau. O guvernare struto-camila, incapabila sa iamasurile ferme si categorice pe care le reclama realtiatea grea pe care o traim. Si nici samarseze cu fermitate pe infringerea rezistentei acerbe la deconspirarea coruptiei. Preamulti corupti sint pe axa deciziei de putere. Conditii in care nu se intrevede o revigorarereala nici in domeniul justitiei si actului de justitie.Revin la ideea de la care am pornit. In fata unor probleme politice grele, de avengura,asistam la un joc facil si superficial urmarind mentinerea puterii., recistigarea obstinanta apopularitatii, atit pe banca guvernarii cit si pe banca opozitiei fara considerare laprejudiciul pe care aceasta hirjoneala il aduce tarii. Fara considerare sa timpul care sescurge ireversibil. Din nefericire nu ne putem astepta la un reviriment din parteapoliticienilor. Prea am avut si avem o politica ancorata in mediocritate. Sansa ar fisimplificarea peisajului politic si incredintarea puterii unei singure formatiuni investitadeopotriva cu responsabiltiatea actului de guvernare. Cind n-ar depinde de jocul de culisesi ar putea da randamentul scontat. Pina atunci sa ne amagim cu o guvernare caresupravietuieste de pe o zi pe alta.

Caldura mare

A trecut si furtuna de simbata. A facut ravagii, dar n-a insemnat decit o mica pauza inlunga perioada caniculara cu care ne ameninta meteorologii. Ieri, temperaturile ridicate si-au reintrat in drepturi. Pentru astazi si pentru zilele urmatoare se anunta, din nou, calduriinsuportabile. Cu muntii la doi pasi, sibienii se sufoca in oras. Cei care isi fac timp pentruo ora-doua de relaxare in parc isi gasesc un coltisor cit mai racoros si se fac comozi.Bunele maniere sint uitate, macar pentru citeva momente.

Pliante antifurt

„Stimate conducator auto, noi, politistii, am constatat ca in autoturismul dumneavoastraau fost lasate la vedere bunuri care atrag atentia infractorilor". Asa scria pe pliantele pecare le-au gasit pe parbriz, vineri, zeci de sibieni imprudenti care si-au lasat bunurile inmasina, la vedere, sau chiar au uitat geamul autoturismului deschis. Politistii sibieni dincadrul Compartimentului de Combatere si Prevenire a Criminalitatii au demarat o actiunede amploare in cadrul careia au verificat mai multe parcari din zona centrala a orasului.„Actiunea face parte din proiectul «Protejeaza-ti autoturismul», demarat la inceputulacestui an si care se inscrie intr-un amplu proiect national de prevenire a infractionalitatii.In numai citeva ore, in zona centrala a municipiului Sibiu au fost identificate peste 30 deautoturisme uitate de proprietari cu geamurile deschise, sau cu diferite bunuri lasate lavedere. Noi am lasat pe geamurile respectivelor vehicule pliante preventive, care contin sio serie de recomandari adresate proprietarilor", a precizat subinspectorul Cristian Stanciu,din cadrul Compartimentului de Combatere si Prevenire a Criminalitatii.StatisticaNumai in primele trei luni ale acestui an, politistii sibieni s-au confruntat cu 66 de furturidin autoturisme. Infractorii s-au ales o gama variata de obiecte, de la genti, borsete siaparate electronice, pina la laptop-uri. Oamenii legii spun ca actiunea va continua si peparcursul acestei saptamini, cu scopul de a-i determina pe soferi sa fie mai prudenti si saconstientizeze riscurile la care se expun din neatentie.

Reclamatii facute din plictiseala

Sibienii s-au obisnuit sa profite de sectiile de politie, ?nsa de cele mai multe ori le dau batai de cap inutile politistilorDe cind au doua sectii noi de politie, sibienii au invatat sa profite din plin de ele. SectiaCentrului Istoric, deschisa in urma cu doua saptamini, precum si Sectia 1 de Politie dinHipodrom, inaugurata in luna decembrie a anului trecut, sint deja frecventate de sibieni,mai ales de virstnici. Zilnic, agentii celor doua sectii se confrunta cu numeroase cazuribanale, cum ar fi certuri casnice sau intre vecini, ori persoane deranjate de zgomotulcopiilor si masinilor. Insa politistii fac tot posibilul sa impace pe toata lumea.459 de cazuriSectia 1 de Politie din cartierul Hipodrom a fost inaugurata in data de 14 decembrie aanului trecut si aici lucreaza 56 de politisti. Desi multi dintre sibienii care locuiesc inHipodrom, mai precis in zona dreptunghiului delimitat de bulevardul Vasile Milea siCalea Dumbravii, nu prea stiu de existenta acestei sectii, politistii de aici nu duc lipsa decazuri la care sa lucreze. „De la infiintare si pina in prezent, la sectia noastra au fostprimite 111 apeluri de urgenta, plus alte 348 pe numarul 112. In total 459 de apeluri,insemnind 459 de cazuri, 459 de situatii in care oamenii nostrii s-au deplasat de urgenta laadresele indicate de apelanti, chiar daca de multe ori a fost vorba doar despre simplecerturi sau neintelegeri intre vecini", povesteste subcomisarul Dorin Cismas, adjunctulsefului Sectiei 1 de Politie Hipodrom.„Abonati" la politieUnii sibieni care locuiesc in zona le dau zilnic de lucru politistilor. De cele mai multe ori,insa, este vorba despre persoane virstnice, care reclama cazuri dintre cele mai banale, cumar fi faptul ca ii deranjeaza zgomotul produs de masini pe strada, galagia pe care o faccopiii cind se joaca pe linga bloc, sau vecinul de deasupra care asculta muzica la maxim.La fel de multe sint si cazurile de neintelegeri sau certuri intre vecini, sau scandalurilefamiliale. In total, pina acum la aceasta sectie s-au primit 227 de petitii, si au fostsolutionate 197. Desi cartierul Hipodrom este destul de mare, aici nu au fost savirsite inacest an infractiuni grave. „Pina acum am avut 96 de cazuri penale cu autori cunoscuti,aceasta insemnind de cele mai multe ori cazuri de distrugeri, loviri, abandonuri familialesau furturi si scandaluri intre rude. Mai grave sint insa cele cu autori necunoscuti, si careau fost pina in prezent in numar de 62. In majoritatea cazurilor vorbim de furturi dinlocuinte", a precizat adjunctul sefului sectiei.Politia turisticaCentrul istoric al Sibiului este o zona mult mai linistita. Sectia de politie de aicifunctioneaza de numai doua saptamini si jumatate. Si aici, cazurile sint mai mult decitusoare. „Noi ne axam mai mult pe activitati de patrulare, prevenire, asigurarea linistii siordinii si preveniea faptelor antisociale. Oamenii care locuiesc in centru stiu de existentanoastra si nu ezita sa ne calce pragul, dar este vorba despre cazuri usoare, adicaneintelegeri intre vecini sau oameni deranjati de galagie sau de vecini. Si aceasta datoritafaptului ca in zona centrala locuiesc in general persoane virstnice, si, de cele mai multeconvietuiesc mai multe familii intr-o curte. Deci astfel de neintelegeri sint inevitabile",este de parere subinspectorul Daniel Benchea, seful sectiei. O componenta importanta dinactivitatea sectiei este indrumarea turistilor, de fapt principalul motiv pentru care sectia afost infiintata. De asemenea, politistii sint cu ochii in patru dupa cersetorii din centru, pecare ii ridica si ii trimit in localitatile de domiciliu.

Planuri mari la Copsa Mica

Localitatile din apropierea Copsei lupta ?mpreuna pentru un mediu mai curatCopsa Mica a gazduit, la sfirsitul saptaminii trecute, prima intilnire cu autoritatile dinoras si din comunele situate in apropiere. Primarii si contabilii de la primariile din CopsaMica, Axente Sever, Micasasa, Tirnava, Seica Mica, Valea Viilor si Seica Mare s-auasezat la masa discutiilor pentru a pune la punct strategii de dezvoltare ale zonei din carefac parte. Unul din proiectele dezbatute este cel referitor la protectia mediului, amenintatade Sometra. In atentia primarilor a intrat si Serviciul Comunitar Zonal pentru Situatii deUrgenta. „S-a analizat bugetul pompierilor pentru anul 2007, precum si posibilitateadezvoltarii modulelor de pompieri, in conditiile in care exista 25.000 de locuitori dispusipe o raza de 15 kilometri in jurul orasului Copsa Mica", a aratat Diana Danila, din cadrulbiroului de presa al Primariei Copsa Mica.Coalitie pentru fonduriIn cadrul intilnirii de vineri, a fost discutata si situatia juridica a Asociatiei Celor SapteComunitati, infiintata pentru atragerea banilor europeni. Pentru a fi siguri ca nu scapa niciun euro din fondurile structurale, Copsa Mica si alte sase comune invecinate au semnat,recent, actele de constituire a asociatiei celor sapte comunitati. In afara de Seica Mare,cele sase comune din apropierea Copsei si-au reunit fortele. Potrivit primarului TudorMihalache, proiectele au astfel o mai mare valoare si mai mari sanse de a primi finantareeuropeana. Pe de alta parte, toate aceste eforturi ar putea fi in zadar, pentru ca orasul arputea pierde fonduri din cauza privatizarilor. In asteptarea banilorFondurile europene destinate protectiei mediului nu au ajuns inca in Copsa Mica, desi, pehirtie, proiectele sint gata. In schimb, ceva bani au venit de la bugetul local, din pusculitaMininsterului Mediului. „Am primit o super-finantare din fondurile noastre, de laminister. Anul acesta am primit peste 21 de milioane de euro. Banii sint o dovada ca, desiexista certurile din Guvern, totusi se gasesc fonduri si pentru noi, ceea ce e un lucru bun.Mai ales ca, de cind ma stiu, Copsa Mica a fost terenul de lupta pentru razboiul national,in detrimentul mediului", a spus, recent, Tudor Mihalache, primarul orasului.

Marisca se impune „acasa“

Clujeanul Bogdan Marisca, membru al echipei CFR Motorhome Napoca Rally Team, a cistigat Raliul Clujului Mobil 1, cea de-a patra etapa a Campionatului Roman de Raliuri. Campionul national in exercitiu nu a avut nici o emotie in a-si adjudeca raliul „de acasa“, inregistrind, la capatul primei zile, un avans de nu mai putin de 50 de secunde fata ocupantul locului 2, Dan Girtofan, pentru ca la final diferenta sa se reduca la aproape 38 de secunde. Podiumul a fost completat de Alexandru Pitigoi, in timp ce coechipierul lui Marisca de la Motorhome Napoca Rally Team, Marco Tempestini, a terminat abia al patrulea. Este a treia victorie a lui Bogdan Marisca din acest sezon, dupa succesele repurtate in Raliurile Timisoarei si Maramuresului, care ii consolideaza si mai mult pozitia de lider in clasamentul general al pilotilor.CLASAMENT  GENERAL PILOTI1. Bogdan Marisca            46p2. Marco Tempestini         37p3. Dan Girtofan                   30p4. Constantin Aur               26p5. Daniel Ungur                  25p

Hagi, antrenor la Steaua!

Weekend incendiar la Steaua. La doar o zi dupa ce formatia „ros-albastra“ a revenit din cantonamentul din Spania, patronul echipei, George Becali, a anuntat ca noul tehnician al Stelei va fi Gheorghe Hagi. Aceasta deoarece Cosmin Olaroiu, antrenorul care era pina la acel moment la cirma echipei, a primit o oferta foarte avantajoasa din partea echipei saudite Al Hilal: nu mai putin de 1,7 milioane de dolari pe sezon. Date fiind aceste imprejurari, Becali a apelat la nasul sau, Hagi, care si-a exprimat in mai multe rinduri intentia de a pregati Steaua, club de la care s-a lansat in fotbalul mare. In noua sa aventura profesionala, fostul mare international il va avea drept secund pe italianul Massimo Pedrazzini. In Romania, Hagi a mai ocupat functia de antrenor la formatia Poli Timisoara, in sezonul 2005-2006, unde, in cele 16 meciuri disputate la cirma „alb-violetilor“, a obtinut 5 victorii, 4 egaluri si 7 infringeri.

Succes la limita pentru „U“

In cadrul cantonamentului efectuat la Cimpulung Moldovenesc, Universitatea Cluj a disputat ieri un meci amical impotriva formatiei FC Botosani, pregatita de fostul tehnician al „studentilor“, Leo Grozavu. Impotriva moldovenilor, Adi Falub, antrenorul lui „U“, a dispus o formula de start in care s-au regasit o mare parte dintre fotbalistii transferati in aceasta vara pe „Moina“, printre care portarul Martin Tudor si jucatorii de cimp Baciu, Crusoveanu sau Bolohan. Iata echipa „titularilor“ din meciul cu FC Botosani: Tudor – Ungurusan, Cordos, Baciu, Crusoveanu – Ghindaru, Dolha, Bolohan, Sabo – Negrean, Goga. Chiar daca au dominat partida de la un capat la celalalt, „studentii“ nu au reusit sa marcheze decit in a doua repriza, cind pe teren si-a facut aparitia a doua „garnitura“ gindita de Falub: Szolomajer – Stoica, Iodi, Muresan, Suller – Olah, Villand, Savu, Bus – Suciu, Goga. Faza golului a fost, practic, o afacere intre cei doi atacanti ai lui „U“, Suciu pasindu-i decisiv lui Goga, care nu l-a iertat pe portarul advers (’73). De remarcat ca Falub a insistat in acest meci-test pe formula 4-4-2, care va fi, foarte probabil, cea folosita de „studenti“ in asteptatele meciurile din Liga 1. 

RAT intrerupe azi apa calda

Clujenii din mai multe zone ale municipiului vor ramine azi, timp de 10 ore, fara apa calda. Motivul il reprezinta necesitatea efectuarii unor lucrari de interventii de catre angajatii Regiei Autonome de Termoficare la reteaua de apa fierbinte. Zonele afectate de sistarea furnizarii apei calde menajere vor fi Cartierul Marasti, Pata si Piata Cipariu. Lucrarile de interventie vor incepe in jurul orei 5, clujenii domiciliati in locatiile mentionate putindu-se folosi de apa calda abia in jurul amiezei, dupa ora 15.     A. P. 

„Capcaunul“, 5 ani in Gruia!

Foto Marius RUSIuliu Muresan alaturi de ultima sa „surpriza“, Cristian Fabbiani Vrea titlul cu CFR Ultima achizitie din aceasta vara pentru visul european al CFR-ului a fost prezentata oficial ieri. Cristian Fabbiani, cel care a strabatut Atlanticul pentru a se alatura ambitiilor crescinde ale conducerii din Gruia, s-a intilnit pentru prima oara cu presa din Romania, pentru a se recomanda inaintea celui mai disputat campionat intern al ultimilor ani. In virsta de 24 de ani si beneficiarul unul fizic impunator pentru standardele Ligii 1 (1,90 metri inaltime si 85 de kilograme), cel poreclit „El Ogro“ („Capcaunul“) pentru „rautatea“ din teren a semnat un angajament pe 5 ani cu formatia pregatita de Ioan Andone. Desi ajuns de putin timp in Romania, Fabbiani s-a pus la curent cu obiectivele echipei pentru noul sezon: „Am venit la CFR cu niste obiective foarte precise: sa joc si sa marchez cit mai mult, iar la final sa cistigam campionatul“. Inainte de CFR Cluj, Fabbiani a mai jucat la formatia israeliana Beitar Ierusalim, la care, insa, nu a reusit sa se acomodeze: „Am venit cu draga inima la CFR, cred ca este o buna oportunitate pentru mine de a juca in fotbalul european. Anterior venirii mele in Romania, am avut o experienta de 4 luni in Israel, la Beitar Ierusalim, insa n-am mai vrut sa continuu acolo“, a conchis noul „Capcaun“ din Gruia.Inca un argentinian?Foate incintat de noua achizitie, presedintele lui CFR, Iuliu Muresan, i-a facut o scurta caracterizare atacantului argentinian, pe care il considera unul dintre cele mai importante transferuri din aceasta vara: „Am reusit, la capatul a 6 luni de observari si doua de negocieri, sa aducem la echipa un jucator pe care l-am dorit foarte mult pentru intarirea atacului. Un fotbalist care, pe linga faptul ca este masiv, este si foarte tehnic, lucru destul de neobisnuit in fotbal. Acesta este un transfer foarte important pentru noi si cred ca, in mare, am reusit sa facem ceea ce ne-am propus pina acum“. Nu in ultimul rind, oficialul din Gruia a dezvaluit ca in perioada urmatoare formatia sa ar putea transfera un alt argentinian, cel mai probabil tot de la Lanus, echipa de la care a sosit Fabbiani la CFR. Iuliu Muresan„Dorim sa ne facem o echipa care sa fie in stare sa atinga obiectivul propus, acela de a cistiga campionatul. Nu dorim sa facem spectacol decit din jocul echipei, nu din transferuri sau din altceva. Important pentru noi este sa construim o formatie valoroasa, capabila sa lupte pe trei fronturi: campionat, Cupa Romaniei si cupe europene“ 

InfoTERAPIE

Terapii complementare in cancer        Cartilagiul de rechin, o terapie alternativa des folosita in cazurile de cancer, nu i-a ajutat prea mult pe bolnavii de cancer la plamini, potrivit rezultatelor unor studii pe aceasta tema. Doua studii mai mici au prezentat insa o dovada preliminara incurajatoare ca alte doua terapii complementare, cu ginseng si seminte de in, ar putea avea unele beneficii in cazul pacientilor care sufera de cancer. Studiile au fost prezentate in cadrul conferintei anuale a Societatii Americane de Oncologie Clinica, unde medici specialisti in oncologie au discutat despre ultimele descoperiri in chimioterapie si noi medicamente din biotehnologie.Este relativ neobisnuit pentru aceasta conferinta sa puna in lumina terapii alternative, dar doctorii sustin ca acest lucru ar trebui sa se schimbe. Ei recunosc ca multi dintre pacientii lor iau aceste suplimente disponibile in magazinele cu produse alimentare sanatoase si ii intreaba adesea despre ele. Asa ca, sustin acestia, a fost nevoie de anumite studii clinice pentru a stabili daca aceste abordari sint folositoare sau daunatoare.In comparatie cu cartilajul de rechin, in cazul semintelor de in rezultate au fost intr-o oarecare masura mai promitatoare, desi nu au fost definitivate.In acest studiu, condus de oameni de stiinta de la Duke University Medical Center, din Carolina de Nord, au fost inclusi 161 de barbati cu cancer de prostata, care erau programati la o operatie de scoatere a prostatei. Dupa ce glandele au fost inlaturate, o luna mai tirziu, au fost studiate tumorile. S-a descoperit ca tumorile celor carora li s-au administrat seminte de in, au crescut cu 30-40% mai incet decit tumorile celor care nu au consumat seminte de in.Studiul asupra persoanelor carora li s-a administrat ginseng a demonstrat ca planta ar putea ajuta la combaterea oboselii, fenomen intilnit in cazul bolnavilor de cancer. Studiul a implicat 282 de pacienti cu diferite forme de cancer.Aproape un sfert dintre pacientii care au luat una sau doua doze concentrate de extract-pudra de radacina de ginseng pe zi au declarat ca starea lor de oboseala s-a imbunatatit „moderat“ sau chiar „mult mai mult“. Acest lucru a contrastat cu numai o zecime dintre cei care au luat fie pilule placebo, fie o cantitate mai mica de ginseng.Medicii sustin ca este prea devreme sa li se recomande sa ia seminte de in sau ginseng, chiar daca sustin ca suplimentele nutritive nu sint daunatoare.Debra Barton, profesor asociat de oncologie de la Clinica Mayo si cercetator-sef al studiului privind ginsengul, a avertizat ca suplimentele de ginseng nu contin ginsengul din Wisconsin folosit in studiu. Totodata, cantitatea si calitatea ingredientilor activi din suplimentele de ginseng pot varia, de asemenea.Cercetatorii sustin ca mecanismele actiunii semintelor de in si ale ginsengului nu sint bine intelese. Barton a invocat filosofia chineza Yin si Yang atunci cind a incercat sa explice efectele plantei ginseng. „Teoria spune ca ginsengul ajuta organismul la moderarea lucrurilor negative care survin“, a precizat aceasta. RompresLaptele anti-guturaiCercetatorii elvetieni au ajuns la concluzia ca laptele de vaca neprelucrat industrial protejeaza copiii impotriva astmului, a guturaiului. Asta dupa ce au studiat 14.893 de copii cu virste cuprinse intre 5 si 13 ani, din mai multe tari europene. Cercetarile au aratat ca micutii care beau cu regularitate lapte si maninca lactate direct de la ferma racesc mult mai rar. Cea mai buna protectie au avut-o copiii care au baut lapte de vaca direct de la ferma de la vista de un an. Oamenii de stiinta nu au gasit deocamdata nici o explicatie pentru acest efect al laptelui neprelucrat si se limiteaza la a emite ipoteze. Singura care sta in picioare ar fi aceea ca laptele isi pierde din proprietati atunci cind este prelucrat industrial. Specialistii avertizeaza insa ca laptele luat direct de la animalele din gospodarie trebuie fiert inainte de consum pentru ca toate bacteriile sa fie distruse.    D. M.

Accidentat de turc

Un bihorean a ajuns la spital dupa ce a masina pe care o conducea a fost lovita din plin de un autotractor condus de un cetatean turc. Potrivit politistilor, simbata dimineata, in afara localitatii Boita, M. Eker, de 39 ani, in timp ce conducea autotractorul marca Daf, din directia Rimnicu Vilcea, nu a redus viteza de deplasare, iar intr-o curba la dreapta, semnalizata si marcata, a derapat si a acroosat semiremorca autotractorului marca Mercedes, condus regulamentar de un barbat in virsta de 64 de ani, din judetul Bihor. Acesta din urma a suferit o fractura usoara a piciorului sting si a primit ingrijiri medicale la Spitalul Clinic Judetean.  

In ghearele mortii

Viteza si neatentia fac din nou victime. Trei persoane au ajuns in stare foarte grava in Spitalul Judetean vineri dimineata, dupa ce autoturismele in care se afla s-au izbit frontal. Accidentul s-a petrecut in jurul orei 6.30, pe DN 14, la intrarea in localitatea sibiana Sura Mare. Intreaga vina pentru producerea nenorocirii ii apartine soferului unui autocamion care se deplasa dinspre Sibiu spre Medias si care, intr-o curba periculoasa, nu a redus viteza, desi carosabilul era foarte umed. Gigantul soselelor a scapat de sub control si a patruns pe contrasens, unde a izbit frontal un microbuz de marfa, care circula regulamentar. Urmarile accidentului i-au socat pina si pe politistii de la Rutiera.Spitalizati de urgentaIn urma impactului, trei pesoane au fost grav ranire. Este vorba despre soferul microbuzului, fratele sau geaman si o pasagera care se afla pe locul din dreapta. Daca soferii au suferit fracturi multiple, starea femeii este mult mai grava. Toate cele trei victime au fost transportate de urgenta la Spitalul Clinic Judetean Sibiu, unde au ramas internate. Soferul microbuzului si fratele sau se afla la Ortopedie, iar femeia ranita a fost si ea internata la aceeasi sectie, initial, dar apoi a ajuns la Terapie Intensiva. Starea ei medicala este inca foarte grava. 

Furtuna devastatoare

Autoritatile au fost puse la grea ?ncercare de furtuna din acest sf?rsit de saptam?naDupa zile intregi de canicula. furtuna a izbucnit in dimineata zilei de simbata, cu vint puternic, descarcari electrice si rafale abundente. Inca de la primele ore ale diminetii, sute de familii din 25 de localitati sibiene au ramas fara energie electrica. Nu mai putin de sase linii de alimentare de medie tensiune au fost afectate de conditiile meteorologice. Fara curent au ramas si sibienii din doua cartiere ale orasului. „In municipiul Sibiu, a fost declansata partial o linie de medie tensiune, care a afectat o parte a cartierelor Hipodrom si Ciresica. In cursul zilei de simbata, echipele Electrica s-au deplasat pe teren pentru remedierea avariilor", a precizat Dorin Teodorescu, purtatorul de cuvint al Prefecturii. Furnizarea energiei electrice s-a reluat in resedinta de judet abia la orele amiezii. O parte din reteaua electrica de alimentare a comunei Rasinari a avut de suferit. Au zburat acoperisurileDin cauza vintului puternic, Facultatea de Stiinte de pe strada Ion Ratiu a ramas fara acoperis. Tabla a cazut pe trotuarul din preajma cladirii, insa fara a rani pe cineva. „Nu au fost persoane ranite, datorita faptului ca strada nu era circulata la acele ore. Echipele de interventie s-au deplasat rapid la fata locului pentru a remedia situatia", a spus locotenent-colonelul Ioan Faur, seful Inspectoratului de Urgenta Sibiu. In aceeasi zona, vintul a reusit sa smulga si citeva tigle. Acestea au avariat mai multe masini. Acoperisuri au zburat si de pe un bloc din orasul Cisnadie. O femeie a fost ranita si transportata de urgenta la spital. Potrivit reprezentantului ISU, in prezent, femeia se afla in afara oricarui pericol. Si in cartierul Vasile Aaron din Sibiu a fost distrus acoperisul unui bloc, insa incidentul nu a provocat decit pagube materiale. Asediul flacarilorDescarcarile electrice au provocat trei incendii, insa nici o viata nu a fost amenintata de flacari. Primul incendiu a avut loc in localitatea Cisnadie, in apropierea fostei fabrici Bumbacul. Flacarile s-au aprins si in fosta tabara de copii din Saliste, dar si in cartierul sibian Cedonia, linga o centrala termica dezafectata. „Din fericire, incendiile au fost localizate la timp. Pentru stingerea incendiului din Saliste a fost nevoie de patru autospeciale. Nu s-au inregistrat persoane ranite, iar, deocamdata, pagubele materiale nu au fost inca estimate", a spus Ioan Faur. Vintul puernic si trasnetele nu au ocolit nici drumul dintre Sibiu si Rasinari. Citiva copaci smulsi din radacina au cazut peste liniile electrice si de tramvai. Copaci au cazut si pe DN1, intre Vestem si Bradu. Si reteaua de canalizare din oras a facut fata cu greu de pe urma ploii abundente, insa nici un cartier nu a fost inundat. Drumuri blocateFurtuna a culcat la pamant cativa copaci, din zone diferite ale orasului. Crengile rupte de vint au mai putut fi vazute si duminica pe aleea paralela cu strada Cetatii, pe strada Negoi si pe drumul spre Rasinari.

Gastronomie elvetiana

Sibiul are un nou „local al bunei dispozitii". La sfirsitul saptaminii trecute, pe strada Ocnei a fost inaugurat „Max", care imbina calitatea elvetiana a ofertei gastronomice, cu stilul de viata romanesc. Localul este gazduit de una dintre cele mai vechi cladiri din Sibiu. La parter, functioneaza un bistro modern si dinamic. Etajul intii este rezervat pentru un restaurant elegant, cu ambianta retro, ideal pentru evenimente speciale. Iar in curtea linistita va puteti bucura de seri romantice si calduroase de vara. Patronul, Max Schweizer, este pasionat de restaurarea cladirilor vechi, valoroase din punct de vedere istoric. Elvetianul care a fondat o scoala de design incearca sa creeze un precendent la Sibiu, legind mincarea buna de istoria „vie".

Sibiul olimpic

Desi Jocurile Olimpice de vara din Beijing vor avea loc abia anul viitor, sibienii pot vedea deja imagini de la pregatirea acestei spectaculoase manifestari sportive. Fotografiile din Sibiu sint foarte sugestive, unele din ele fiind imagini unice, din cele mai atractive locuri din China, Marele Zid sau Templul Cerului, dar si alte locuri unice in lume. Spre exemplu, o imagine ne arata eleve de la Scoala Generala Experimentala din cartierul Chaozang, una din primele scoli - model pentru educatie in spiritul Jocurilor Olimpice. Expozitia de fotografie de la parterul Primariei a fost inagurata simbata, chiar in ziua Crosului National „Ziua Olimpica" la Sibiu. In acest an, Sibiul a fost desemnat pentru prima data, drept gazda Crosului National „Ziua Olimpica". Pe plan mondial, ziua de 23 iunie are o semnificatie speciala. Ea reprezinta ziua cind a luat fiinta Comitetul Olimpic International, in anul 1894. La crosul de la Sibiu au luat startul 1.200 de particianti, care au urmat un traseu de 5 km.

Bebelus accidentat

Un bebelus de doar 8 luni si un alt copil, in virsta de 8 ani, au ajuns la Spitalul Luther din Sibiu dupa ce masina in care se aflau a intrat intr-un panou publicitar si s-a rasturnat. Potrivit politistilor care s-au deplasat la locul accidentului, simbata dimineata, in afara localitatii Saliste, un barbat in virsta de 33 de ani din Dragosloveni, judetul Olt, conducea autoturismul marca BMW din directia Sibiu spre Sebes si nu a adaptat viteza de deplasare la carosabilul umed. Masina a patruns pe contrasens, dupa care a iesit de pe carosabil, s-a izbit violent un panou publictar si s-a rasturnat. In urma accidentului, a rezultat ranirea usoara a celor doi copii care se aflau in masina. Acestia au fost tranportati la spital, dar sint in afara oricarui pericol.  

Blocati la licenta

Scandal dupa scandalStudentii de anul IV lanseaza acuze dure la adresa unora dintre profesorii lorN-a trecut bine scandalul cu privire la examenul de licenta de la sectia de Jurnalism a Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii, ca o alta disputa a izbucnit, de aceasta data la Facultatea de Studii Europene (FSE), tot din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai“ (UBB). Mai multi studenti din anul IV acuza anumite cadre didactice de faptul ca intentionat nu vor sa-i introduca in examenul de licenta. „Unii dintre noi nu putem intra in licenta din cauza unui singur examen, iar profesorii nu vor sa ne recorecteze lucrarile date, cu toate ca am depus contestatii. Pur si simplu se uita peste lucrarea ta si dupa 5 minute iti spun ca nu pot face nimic“, sustine Bianca Porutiu, studenta in anul IV la FSE. Potrivit acesteia, in aceasta sesiune de licente vor intra aproximativ 70 din cei peste 300 de studenti ai facultatii, majoritatea nereusind sa promoveze un examen. „Este aberant sa crezi ca a saptea oara te prezinti la un examen, pentru care ai platit ca sa-l sustii, si din nou mergi fara sa inveti. Asa ceva nu se poate! Chiar daca nu invatai, ceva tot se prindea de tine in alea sase ori in care l-ai picat, ca sa reusesti sa iei macar un 5“, sustine Bianca. Parerea ei este impartasita de mai multi colegi de ai ei. „Este o vorba la romani: «Daca jumatate dintre studenti nu-si iau un examen, vina nu e a lor, ci a profesorului», or aici deja nu mai e vorba despre jumatate, ci mai mult de jumatate nu si-au promovat examenul“, sustine o colega.Acuze gravePotrivit mai multor studenti ai FSE, o parte din banii incasati pentru sustinerea unui examen in restante ar ajunge tot la profesori. „Eu am auzit ca iau un procent din banii astia (n.r., profesorii), asa ca acesta ar putea fi un motiv pentru faptul ca sintem atit de multi care trebuie sa ne mai dam o data examenele“, sustine un student care prefera sa ramina anonim. „In facultatea asta e mai ceva ca in regimul comunist. Profesorii vin la cursuri si nici macar sa scrie pe tabla ce au scris in cartile lor nu mai stiu. Te vad la un examen ca scrii ceva mai autentic si mai misto si automat te dau afara din examen, dar de colegii care vin cu «hands-free» sau care isi platesc examenele nimeni nu se ia. Unele colege au ajuns in depresie din cauza unui examen si chiar au amenintat ca se vor sinucide pentru o nota“, sustine exasperata Bianca Porutiu. La intilnirea de vineri au sosit si citiva parinti pentru a-si sustine copiii. Nicolae Paun, fost decan al FSE, le-a promis vineri tuturor celor prezenti ca va analiza situatia existenta si, daca studentii au dreptate, va face toate demersurile pentru organizarea unei noi sesiuni in care studentii care au examene nepromovate sa poata sa le sustina. Intre timp, studentii au ales si alte forme de protest. „Am hotarit sa trimitem o scrisoare ministrului Educatiei in care sa-i semnalam problemele existente la aceasta facultate. Macar generatiile urmatoare sa nu mai treaca prin ce am trecut noi“, sustine Bianca Porutiu, initiatoarea protestului. „Cel mai prost an“Printre profesorii acuzati se regaseste Michael Shafir, titular al cursului „Teoria Relatiilor Internationale“, predat in anul III de studiu. Dupa spusele acestuia, fiecare contestatie a fost analizata cu atentie, iar vina pentru faptul ca un numar atit de mare de studenti nu pot intra in licenta „o poarta chiar ei“, sustine profesorul. „Sint cel mai slab pregatiti studenti pe care i-am intilnit vreodata. Anul acesta este chiar cel mai prost an cu care am avut de a face“, sustine prof. Michael Shafir. 

Cod galben

Vesti proaste de la meteorologi: canicula se intoarce. Institutia Prefectului judetului Sibiu a primit, ieri dupa-amiaza, o atentionare din partea Centrului Operativ pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile. Astfel, judetul a primit cod galben pentru intervalul 25 - 26 iunie, ceea ce, potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, corespunde caniculei si disconfortului termic. Vremea va fi caniculara in orele dupa-amiezii, cu valori ale temperaturii aerului cuprinse intre 35 si 38 de grade.  Indicele temperatura - umezeala va atinge si va depasi pragul critic de 80, iar starea de disconfort termic se va mentine si noaptea, sustin meteorologii. Sibiul se numara printre cele 30 de judete pentru care ANM a anuntat cod galben.  

Ploaia face victime

O femeie a ajuns la spital dupa ce masina in care se afla a derapat din cauza carosabilului umed si s-a izbit fontal cu un autoturism Volkswagen Golf, condus regulmentar din sens opus. Accidentul s-a petrecut simbata, in jurul orelor 11, pe drumul care leaga Sibiul de Cisnadie. „D. Romeo de 55 ani, cu domiciliul in Sibiu, a condus auto marca Opel Vectra din directia Cisnadie spre Sibiu. Intr-o curba deosebit de periculoasa semnalizata cu indicatoare de avertizare, pe un carosabil umed si timp de ploaie nu a adaptat viteza la conditiile de drum si timp, a intrat in derapaj si s-a izbit frontal cu auto marca VW Golf, condus regulamentar din sens opus de catre S. Mihaela", se arata in raportul intocmit de Politia Rutiera. Victima a fost transportata la Spitalul Clinic Judetean.

Medicii de familie, invatati sa trateze diabeticii

Curs si atelierActivitatile din cadrul acestui program se finanteaza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sanatatii Publice. Coordonarea activitatilor desfasurate in cadrul programului de formare se realizeaza de catre Centrul National de Perfectionare in Domeniul Sanitar Bucuresti, prin intermediul autoritatilor de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti.Programul de formare prin educatie medicala continua se desfasoara pe doua componente: una de curs, sustinuta de cadre universitare, si alta de atelier de formare, sustinuta de formatori in domeniul medicinei de familie. Cursurile se desfasoara cu grupe de aproximativ 150 de participanti, pe o durata de 6 ore, o zi.Atelierele de formare se desfasoara cu grupe de aproximativ 25 de participanti, pe o durata de 6 ore, o zi.Atributiile fiecaruiaAutoritatea de sanatate publica judeteana si spitalul judetean asigura logistica necesara organizarii cursului.Ministerul Sanatatii Publice este cel care asigura fondurile necesare desfasurarii tuturor activitatilor corespunzatoare programului, coordoneaza intreaga activitate privind organizarea, desfasurarea si finantarea programului Comisia de diabet si endocrinologie si Comisia de medicina de familie ale Ministerului Sanatatii Publice elaboreaza curriculumul de pregatire, propune listele cadrelor universitare si formatorilor acreditati care sint implicati in program. Spitalul judetean identifica medicii de familie din judet, in vederea participarii la program si ii repartizeaza pe grupe de lucru pentru cursuri, respectiv ateliere de formare, stabileste planificarea cursurilor si a atelierelor de formare, asigura salile pentru instruire, stabileste necesarul de materiale, incheie contracte cu cadrele didactice universitare si formatorii. Cadrele didactice desemnate pentru judetul Cluj sint Prof.dr. Nicolae Hancu, Conf. dr. Ioan Andrei Veresiu, Conf.dr. Gabriela Roman. Managementul diabetului zaharat Managementul diabetului zaharat este de dificultate deosebita fata de alte boli cronice. Pacientul diabetic poate prezenta frustrari pornind din natura bolii (asimptomatica, fluctuatii ale controlului glicemic, complicatii etc) viziuni diferite asupra bolii a pacientului vs. medic, dorinta legitima a pacientului de a-si pastra capacitatea de munca si a fi util siesi, familiei si societatii, sustinere adeseori insuficienta din partea societatii si/sau a sistemului sanitar fata de necesitatea unui management complex si continuu adaptat,etc.  Managementul optim al diabetului zaharat se obtine prin munca concomitenta si tintita a echipei de ingrijire a diabetului. Echipa de diabet este formata din medicii diabetologi, medicii de familie, medici de alte specialitati implicati in ingrijirea diabeticilor, psihologul, asistenta dieteticiana, asistenta de ingrijire a diabeticului, asistentul social.Pentru un bun management al echipei de ingrijire in diabetul zaharat sint necesare: cunostinte adecvate, resurse suficiente, atitudine pozitiva, motivatie.Evaluarea nevoilor educationaleEducatia terapeutica a diabeticilor se face in cadrul echipei de ingrijire a diabetului in care pacientul este principalul membru si beneficiarul ingrijirilor. Fiecare membru al echipei trebuie sa devina un educator. Educatia continua a „educatorilor“ este o cerinta fara de care educatia terapeutica nu ar exista.Intr-o prima etapa medicul diabetolog  este cel care coordoneaza actiunea de formare a educatorilor avind viziunea de ansamblu asupra genezei si evolutiei bolii, tratamentului preventiv si curativ al diabetului zaharat si  complicatiilor sale.Scopul programuluiProgramului educational propus are ca scop informarea si formarea prin educatie medicala a medicilor de familie ca membri in echipa de ingrijire in diabet si parteneri in desfasurarea programului national de diabet, medici care inteleg diabetul zaharat, impactul bolii si optiunile terapeutice si ajuta bolnavul sa adere la terapieSe asteapta ca rezultate aresterea calitatii ingrijirii persoanelor cu diabet zaharat  de tip 2 in asistenta primara, implicarea medicilor de familie in ingrijirea diabeticilor, cooptarea acestora in echipa multidisciplinara ce graviteaza in jurul persoanelor cu diabet, conform ghidurilor recunoscute de forurile medicale internationale.Diabetul zaharat trebuie sa devina o boala controlabila si preventibila. 

Operatie de succes la Sibiu

Interventia chirurgicala pentru gonartroza a fost o premiera pentru SibiuAgitatie mare vineri in sectia de Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judetean Sibiu. O echipa formata din patru medici, din care doi din Bucuresti si doi din Sibiu, ajutati de un medic anestezist, a adus fericire in inimile a doua sibience care sufera de gonartroza, adica artroza genunchiului. In urma operatiei, care a durat aproximativ doua ore, femeile vor duce o viata normala cu ajutorul unei proteze speciale la genunchi. Interventia chirurgicala a fost realizata in premiera pentru Sibiu, iar pentru luna iulie, seful sectiei de Ortopedie, profesorul Ioan Baier, mai pregateste o premiera. De aceasta data, va fi vorba de o proteza de sold. Fara emotiiCele doua femei, de 60 si respectiv 74 de ani, diagnosticate cu gonartroza, au intrat pe rind in sala de operatie. Medicii din Bucuresti, Marius Niculescu si Marius Stanescu, si cei sibieni, Teodor Stanciu si Radu Fleaca au format echipe mixte sub supravegherea profesorului Ioan Baier si au operat pe rind cele doua femei. Iniante de a intra in sala de operatie, pacienta de 74 de ani spunea ca nu are emotii si ca tot ce isi doreste este sa aiba o batrinete linistita. „Nu am emotii, ma bucur ca am aceasta sansa sa fiu operata deoarece am aceasta problema de ani de zile si este foarte greu sa fii batrin si sa nu poti merge", a spus femeia, cu citeva minute inainte de a intra in sala de operatie.Recuperare rapidaPotrivit medicului ortoped Teodor Stanciu, proteza unicompartimentala la genunchi este o proteza speciala, pentru ca aceasta se aplica fara sa afecteze in timp osul, asa cum o fac cele obisnuite. In plus, recuperarea este mult mai rapida. „In principiu, calitatea vietii pacientelor se va imbunatati, dar trebuie sa respecte un regim mai strict de viata dupa operatie. O astfel de operatie se mai face la Spitalul Universitar, spitalul Elias si Colentina din Bucuresti. In ceea ce priveste provincia, Sibiul este singurul in care s-a realizat o astfel de operatie. Dupa operatie, durerea dispare complet, insa pacienta nu are voie sa munceasca foarte mult si trebuie sa aiba grija la infectii deoarece genunchiul ramine un punct slab", a precizat Stanciu.Cost dubluPotrivit medicilor, o asemenea proteza costa 4.000 lei, fiind de doua ori mai scumpa decit una obisnuita. Insa beneficiile merita toti banii. „O interventie chirurgicala de acest fel dureaza aproximativ o ora si jumatate. Avantajul este ca aceasta proteza nu afecteaza osul, insa aceasta proteza poate fi aplicata doar in stadiul incipient al bolii si se face inlocuirea partiala a articulatiei genunchiului, pe cind cu o proteza clasica se face inlocuirea totala. Costul protezelor a fost suportat de sectia de Ortopedie printr-un program national", a explicat medicul Ioan Baier, seful sectiei de Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Judetean. Potrivit medicilor, starea celor doua paciente care au fost operate este stabila, insa ele vor mai ramine internate pentru citeva zile.Surpriza dezvaluitaPotrivit sefului Sectiei Ortopedie al Spitalului Clinic Judetean Sibiu, dr. Ioan Baier, o alta operatie in premiera pentru provincie va avea loc in luna iulie. Medicii sibieni vor aplica unui beneficiar, care urmeaza sa fie selectat in perioada urmatoare, o proteza de sold. Aceasta proteza este exclusiv pentru persoane tinere si va permite pacientului ca dupa operatie sa duca o viata absolut normala. Proteza de sold va costa aproximativ 12.000 de lei.

Succes Duke Ellington

Venita tocmai din SUA, Duke Ellington Orchestra a  sustinut, vineri seara, in Pavilionul 2007, primul sau concert la Sibiu, in prezenta a aproape o mie de spectatori, indragostiti de jazz. O alta premiera muzicala a avut loc in deschiderea concertului orchestrei americane, prin prestatia actritelor Maia Morgensten si Anca Sigartau, cea din urma debutind, astfel, ca interpreta de jazz. Duke Ellington Orchestra este compusa din 16 instrumentisti explozivi, care au incintat audienta prin solo-uri de exceptie si sunetul de jazz cu parfum interbelic, sub conducerea nepotului marelui Duke Ellington, Paul Mercer Ellington. Barrie Lee Hall a fost si el prezent, oferind un show de exceptie. Artistii au fost adusi la concert cu masini de epoca, imprumutate special de la Bucuresti si Brasov. Evenimentul a fost  organizat de Proiect Racursi, cu sprijinul Casei de Cultura a Municipiului Sibiu, Consiliului Local Sibiu, Primariei Municipiului Sibiu si Asociatiei Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007, fiind un proiect in cadrul programului „Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007".

Se intrerupe curentul

Astazi, pentru efectuarea unor lucrari programate, se va intrerupe furnizarea energiei electrice, intre orele 8 - 15 in localitatile: Salcau, Mihaileni, Moardas, Ravasel, Metis. Miine, furnizarea energiei electrice se va intrerupe intre orele 9 - 12 in municipiul Sibiu, pe strazile: Calea Dumbravii la blocurile 24, 26 si la case (numerele 2 - 22), Lomonosov la blocurile 1, 2, 2A, 2C si pe Scoala de Inot la blocurile 1, 2, 2A.

Cresa mutata la Cedonia

De la inceputul lunii iulie, 35 de copii vor urma programul cresei nr. 1, mutata din strada Dealului in apropierea gradinitei nr. 38. Potrivit primarului Klaus Johannis, mutarea este una provizorie, pina la construirea unei noi cladiri pe terenul din strada Baii. „Sper sa fie o mutare temporara, pina vom reusi sa aducem copiii intr-o cresa noua. Asteptam clarificare situatiei juridice de pe Baii. Deocamdata, lucrul imbucurator este ca avem copii in Sibiu", a spus Johannis. In amenajarea spatiului pentru cresa s-au implicat si unii parinti, care au scos bani din buzunar pentru zugraveala, montarea parchetului, a gresiei si a faiantei. De altfel, cresa a fost pusa la punct si cu sprijinul a doua firme sibiene. Cerere prea marePrimarul a mai anuntat ca are in vedere construirea unor noi crese, datorita numarului mare de prescolari. Datele centralizate de Serviciul Public Centru Financiar Crese arata ca, in aceeasi perioada a anului trecut, se inregistra o medie lunara de 310 de copii care frecventau cresele din Sibiu. In 2007 insa, media a crescut la 371 de micuti inscrisi in programul de invatamint prescolar. Cea mai mare crestere s-a inregistrat in luna mai a acestui an. Este vorba de 428 de copii, cu 67 mai multi decit in mai 2006.

Noutati medicale

Explorare prin RMN la Alba Iulia       Pacientii din judetul Alba beneficiaza, de saptamina trecuta, de un aparat de imagistica prin rezonanta magnetica, la Spitalul Judetean de Urgenta, nemaifiind nevoiti sa se deplaseze la Arad, pentru a fi supusi unor investigatii. In plus, aparatul va putea deservi si pacienti din judetele apropiate, cum ar fi Hunedoara, Sibiu sau Vâlcea. Bolnavii din Alba trebuiau sa parcurga sute de kilometri pina la Arad pentru a fi diagnosticati prin rezonanta magnetica. Astfel de aparate se gasesc in general in România doar in marile clinici.Potrivit directorului spitalului din Alba Iulia, Calin Potor, aparatul, care costa in jur de un milion de euro, este proprietatea unei firme germane, care a inchiriat spatiul respectiv. In schimb, 60 de bolnavi din Alba vor fi investigati pe luna gratuit. Restul pacientilor vor plati cel putin 350 de lei, dar semnificativ mai putin si mai rapid decât daca ar fi mers la Arad. Doctorul Dan Crainic spune ca aparatul este neiradiant si mult mai performant decât un tomograf computerizat, ridicând astfel standardul posibilitatilor de investigatie. O astfel de investigatie, efectuata in general pentru afectiuni ale coloanei sau ale creierului, poate fi efectuata doar cu trimitere de la un medic neurochirurg, neurolog sau psihiatru, nu si de la medicul de familie. RompresChirurgia transgastrica a viitoruluiImaginati-va o chirurgie ce se poate practica fara anestezie generala si nu lasa nici o cicatrice vizibila. Singurul ei inconvenient este ca ea va poate lasa un gust foarte neplacut in gura, caci poate pe acolo v-a fost scoasa splina sau prostata. Intr-adevar, chirurgia transgastrica consta in trecerea unor instrumente chirurgicale flexibile si a unei camere de luat vederi prin gura pacientului, pentru a ajunge in cavitatea abdominala prin intermediul unei incizii facute in peretele stomacului. Odata terminata operatia, chirurgul scoate pe gura tesutul sau organul prelevat, apoi coase la loc orificiul facut in stomac, explica Duncan Graham-Rowe in articolul sau aparut intr-o editie recenta a revistei londoneze New Scientist.La Ohio State Medical Center, din Statele Unite ale Americii, zece pacienti au fost diagnosticati cu cancer de pancreas gratie unor tehnici de explorare pe cale bucala, in timp ce chirurgii le-au scos vezica biliara la doua femei utilizind o tehnica analoga: au ajuns in cavitatea abdominala printr-o incizie in vagin. Ca toate formele de chirurgie, o interventie transgastrica nu este lipsita de riscuri, caci hemoragia interna este intotdeauna posibila.Pe de alta parte, pentru a putea opera cu usurinta, chirurgii umfla cavitatea abdominala cu dioxid de carbon fapt ce poate cauza dureri postoperatorii. Succesul acestor operatii ar putea, insa, incita numerosi chirurgi sa recurga la aceasta tehnica, ceea ce ar contribui la inlaturarea ultimelor obstacole etice. Desi trebuie incizat peretele stomacului, operatia este relativ nedureroasa, caci stomacul este mult mai putin inervat decit pielea. „Cu laparoscopia clasica, pacientii sint in concediu medical timp de mai multe zile“, explica Lee Swanstrom, directorul Oregon Clinic din Portland, Statele Unite, specializat in chirurgie gastrointestinala si in laparoscopie. „Cu chirurgia transgastrica, ei ar putea reveni la lucru chiar in aceeasi zi“, adauga el. Durerea fiind cit se poate de mica, practicarea acestei interventii chirurgicale este posibila si sub un sedativ usor, si nu sub anestezie generala. In consecinta, ar putea fi operati si pacienti in vârsta sau infirmi. Trecerea prin stomac ar putea reduce si riscul unor infectii postoperatorii. „Sucul gastric curata bine, putine bacterii il suporta“. Aceasta este situatia, cel putin in ceea ce priveste teoria.„Sintem doar in stadiul ipotezelor“, comenteaza Per-Ola Park, care a efectuat studii in privinta chirurgiei transgastrice la Spitalul Universitar Sahlgrenska din Goteborg, Suedia. Desigur, tehnici foarte complexe au fost testate cu succes pe porci, dar este greu ca, in aceste teste, sa se evalueze anumite detalii, cum ar fi nivelul durerii. Cu toate acestea, Paul Swain considera ca trebuie sa se continue hotarit pe aceasta cale. „Daca pot alege, pacientii vor prefera sa nu aiba cicatrice, si este foarte normal“, asigura el.     Rompres

Depasire nereusita

Doi barbati au ajuns la Spitalul Municipal din Medias, dupa ce masinile in care se aflau s-au izbit frontal. Potrivit politistilor, simbata dimineata, Daniel Ioan, de 23 ani, din satul Bogatu Roman, conducea o autospeciala dinspre Seica Mare spre Axente Sever, pe carosabil umed, s-a angajat in depasirea unui autotractor Volvo, oprit partial pe carosabil, si a intrat in coliziune fontala cu o alta autoutilitara, care circula din sens opus cu o viteza de 70 de km/h. Desi cel de-al doilea autoturism a virat dreapta si a iesit in afara partii carosabile, accidentul nu a mai putut fi evitat. In urma impactului a rezultat vatamarea corporala a celor doi soferi, care au primit ingrijiri medicale la spitalul din Medias, iar unul dintre ei a fost transferat la Spitalul Judetean pentru analize amanuntite.  

Tot mai multi bolnavi de cancer limfatic

Netratat este fatalLimfomul non-Hodgkin este o forma de cancer al limfocitelor, celule care in mod normal apara organismul contra infectiilor. Limfomul apare atunci cind aceste celule de aparare se inmultesc necontrolat si nu isi mai pot indeplini functiile. Netratat cu chimioterapie si anticorpi monoclonali, acesta poate fi fatal chiar in sase luni. Constientizarea bolii si a simptomelor sale este de o importanta vitala.Limfomul non-Hodgkin este una dintre formele de cancer ce au inregistrat o crestere a incidentei cu 80% de la inceputul anilor ’70. Daca cresterea numarului cazurilor de imbolnaviri se va mentine in aceleasi cote, pina in 2025, incidenta limfomului malign va fi similara cu cea a cancerelor de sin, colon, plamin sau piele.La orice virstaLimfomul Hodgkin poate aparea la orice virsta, mai frecvent dupa 60 de ani, a declarat, pentru Rompres, prof. dr. Anca Lupu, sefa Clinicii de Hematologie de la Spitalul Coltea. Limfomul Hodgkin poate aparea si la grupa de virsta 20-40 de ani, la aceasta incadrindu-se intre primele patru afectiuni maligne din lume, a adaugat prof. dr. Anca Lupu, mentionind ca, de obicei, la virstele mai tinere evolutia este mai agresiva.In Romania, incidenta era de 5 la suta de mii de locuitori in 2002. Pe plan mondial, limfomul Hodgkin (LH) afecteaza un milion de oameni, aproximativ 45% din pacientii cu LH au forma indolenta a acestei boli, care desi progreseaza incet, este incurabila. LH este una dintre formele de cancer cu cea mai rapida crestere a incidentei, 80% fata de anii ‘70.Studiu terapeuticUn studiu publicat in Journal of Clinical Oncology a demonstrat ca pacientilor cu limfom indolent, carora li s-a administrat Rituximab in asociere cu chimioterapie, li s-a imbunatatit semnificativ supravietuirea in comparatie cu pacientii care au primit numai chimioterapie. Studiul a demonstrat ca sansele de supravietuire in cazul acestui tip de cancer sint mult mai imbunatatite prin adaugarea a opt cicluri de tratament de Rituximab la chimioterapie. Supravietuirea globala a crescut la patru ani la pacientii tratati cu aceasta terapie si cu chimioterapie, fiind de 87%, in comparatie cu numai 74% pentru pacientii care au primit doar chimioterapie. Mai mult, pacientii care au primit Rituximab plus chimioterapie au ramas in remisiune pe o perioada semnificativ mai mare decit aceia care au primit numai chimioterapie. Aceste rezultate intaresc o data in plus pozitia acestui drog, ca baza a tratamentului de prima linie in LH indolent, indiferent de tipul de chimioterapie utilizat. Potrivit prof. dr. Anca Lupu, perioada de supravietuire este mai mare in cazul utilizarii terapiei cu Rituximab decit in cazul utilizarii numai a chimioterapiei. Astfel, evaluarea rezultatelor la sapte ani dupa incheierea tratamentului cu Rituximab la pacientii cu LH a evidentiat rezultate foarte bune. „In limfoamele agresive, acordind aceasta conduita terapeutica, se prelungeste durata de supravietuire intre cinci si sapte ani, iar la cei care nu au mai inregistrat semne de boala complet, adica s-au aflat in remisiune, rata de supravietuire s-a mai marit cu alti cinci ani si se poate pune semnul egal cu vindecat“, a explicat prof. dr. Anca Lupu.Celula Sternberg-ReedCelula Sternberg-Reed (clasica) reprezinta componeneta tumorala, a carei prezenta este obligatorie (alaturi de componenta netumorala) pentru diagnosticul de Limfom Hodgkin. Caracteristici: 20-50 microni, citoplasma abundenta, omogena/fin granulara, amfofila; 2 nuclei asezati „in oglinda“ sau „ochi de bufnita“, cu membrana nucleara groasa prin deplasarea cromatinei nucleare la periferie, cite un nucleol mare, eozinofil, cu halou. Componenta netumorala (obligatorie pentru diagnostic) este reprezentata de: limfocite mature, eozinofile, fibroblaste, vase capilare de neo-formatie, fibroza.  

Andone, triumfator in primul meci la CFR

Ioan Andone a debutat cu dreptul pe banca tehnica a lui CFR Cluj. Formatia sa a invins cu 2-0 echipa Austria Viena, in cadrul primului meci amical sustinut in cantonamentul "feroviarilor" de la Kossen. CFR-istii au inceput partida in urmatoarea formula: Stancioiu - Panin, Sandberg, Muresan, Fredy - M. Jose, Dani, Trica - Semedo, Ogbonna, Deac. Dupa un inceput relativ echilibrat, "visiniii" si-au dat drumul la joc spre finalul primei reprize, cand Semedo si Deac au ratat sanse bune de a deschide scorul. Partea a doua a consemnat schimbarea garniturii de joc a CFR-istilor. Iata distributia din repriza secunda: Nuno Claro - Tony, Cadu, Sousa, Vitinha - Leao, Marginean, Minteuan - Oliveira, Didy, Surdu. Ardelenii au dominat copios aceasta parte secunda, reusind sa deschida in cele din urma scorul prin Didy, asistat de Minteuan ('54). Acelasi Didy avea sa inchida tabela cu un minut inainte de fluierul de final, dupa o frumoasa actiune personala a lui Surdu. 

Un nou parc de joaca pentru copiii

Simbata dupa-amiaza, primarul Mircea Hava a inaugurat cel mai nou parc de joaca pentru copii din municipiul Alba Iulia. Situat in imediata vecinatate a Portii a III-a a Cetatii, chiar in santul din dreapta acesteia, parcul reprezinta o investitie privata a fratilor Maties, cunoscutii patroni ai “PUB 13”. Valoarea investitiei este de peste 2 miliarde de lei vechi, iar termenul de punere in opera a tuturor amenajarilor de pe cei aproximativ 8.000 de metri patrati a fost de aproximativ sase luni. Amenajat cu gust si spirit practic, parcul ofera copiilor diverse forme de distractie, de la saltele si topogane pina la leagane si locuri special amenajate cu nisip, sau chiar un bar specializat in produse numai pentru copii. Intrucit este o investitie privata, intrarea in parc este pe baza de bilet, pretul acestuia fiind de 5 lei. Parintii care nu doresc sa-i insoteasca pe copii la joaca o pot face linistiti, fara grija ca acestia ar putea pati ceva, intrucit exista personal angajat special pentru supravegherea lor. Astfel, stind pe terasa special amenajata chiar desupra, in timp ce va relaxati sau serviti masa, aveti copiii sub ochii vostri.   

Seara incendiara pentru un festival unicat

Nu este o lauda a organizatorilor si nu este numai o impresie subiectiva a celor care vor ca in localitatea lor sau in judetul lor sa fie organizat “cel mai si cel mai eveniment”, ci a spus-o unul ditre prezentatorii festivalului, Ioan Selesi, care a calificat acest festival drept “unicat” si a accentuat acest lucru. Cu cortul la CricauUn pariu foarte important al organizatorilor a fost sa extinda manifestarile pe parcursul a doua zile, de fapt o seara si o zi, cu scopul declarat de a-i convinge pe oameni sa mearga la Cricau cu corturile. Dorinta este ca acest festival sa devina un al treilea reper important pe harta “turismului verde” din Alba, dupa traditionalul Tirg de Fete de pe muntele Gaina si mai recentul, dar foarte renumitul, Fin Fest. Se poate spune ca au reusit sau cel putin ca mesajul Consiliului Judetean Alba, care a reusit sa faca din Festivalul Cetatilor Dacice o marca inregistrata, a fost receptat. Simbata seara, vreo 25-30 de corturi erau instalate pe un deal, chiar inainte de intrarea in Cricau, intr-o zona care este un extraordinar amfiteatru natural. Pe virful dealului erau corturile, la baza se aflau o scena si un imens ecran, spatiul fiind “umplut” de o multime de oameni, localnici si turisti, veniti sa asculte un concert, sa vada un film in aer liber si sa asiste la celelalte surprize pregatite de organizatori. In total, vreo 500 de oameni au participat la manifestarile organizate simbata seara. Careu de focImediat dupa lasarea noptii, cascadorul Lae Draghici a aparut impreuna cu mai multi barbati calare, fiecare purtind cite o faclie si au aprins tortele special pregatite. In putine minute, intreaga scena era inconjurata de un careu de foc, lucru care avea sa-i impresioneze si pe cei care au sustinut concertul, trupa Tapinarii, chiar daca -la un moment dat- fumul devenise cam inecacios pentru ei. Tapinarii, la rindul lor au reusit sa creeze senzatie la Cricau. Pentru cei care le cunosteau piesele nu a fost o surpriza, insa multi, mai ales localnicii, aveau sa ii auda pentru prima data, tinerii distrindu-se copios pe seama versurilor pieselor semnate Tapinarii. Pina la sfirsitul concertului “trupa de doi baieti si o chitara” - potrivit prezentarii facute chiar de membrii trupei - a reusit sa antreneze publicul, sa smulga aplauze si sa dea doua bisuri. Reprezentantii CJ Alba au fost nevoiti sa schimbe din mers programul, adica sa aprinda imensul foc de tabara botezat “Rugul lui Zamolxe”, dupa proiectarea filmului “Burebista”, din simplul motiv ca ecranul ar fi devenit aproape invizibil din cauza flacarilor imense. Dealtfel, filmul a fost cel care a “uns la suflet” comunitatea din Cricau, oamenii de toate virstele asistind cuminti si tacuti la proiectie, aratind un respect mult mai mare pentru film decit cum se intimpla din pacate in cinematografele de la oras. De pe culmea dealului, curiosii au putut vedea exact locatia cetatii dacice de la Piatra Craivii, care a fost luminata puternic, asa cum a promis presedintele CJ Alba, Ion Dumitrel. Despre cea de-a doua zi a Festivalului Cetatilor Dacice, partea competitionala, aflati amanunte in ziarul nostru de miine. Acum va dezvaluim un singur secret: anul viitor, festivalul va fi organizat tot la Cricau. 

Necesarul de griu: 1 milion de tone!

Presedintele Rompan, Aurel Popescu, a declarat ieri pentru NewsIn ca Romania va fi nevoita sa importe cel putin 1 milion de tone de griu, insa importurile vor trebui facute din 2008, pentru ca in acest an necesarul de consum poate sa fie acoperit chiar si de o productie diminuata de seceta.„Astazi am stabilit cu ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remes, cind se termina recoltatul, sa facem o balanta a griului, sa vedem pe ce resurse ne putem baza si sa propunem subventii pentru culturile din toamna. Dupa aceasta balanta vom afla cu exactitate cit realizam si cit trebuie sa importam“, a spus Popescu. Acesta a precizat ca, potrivit estimarilor din prezent, Romania va importa peste 1 milion de tone de griu, dar din 2008.„Potrivit unei estimari pe care o avem in prezent, situatia nu se compara cu 2003, cind a fost cel mai greu an pentru agricultura. Se estimeaza o productie de 1,5 milioane de tone de griu, astfel incit necesarul de consum va fi asigurat prin importul a peste 1 milion de tone de griu, dar aceste importuri vor fi necesare abia din 2008“, a explicat Popescu.Ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remes a declarat, vineri, ca nu exista nici un motiv real pentru cresterea preturilor la alimente, spunind ca, de exemplu, piinea este mai scumpa ca in alte tari si a anuntat ca va cauta solutii pentru eliminarea speculei de pe piata.

„Emigrantii“ se intorc in Cluj

Oferte generoase pentru tineriProgramatorii clujeni beneficiaza de conditii la care altii doar viseazaTelefonul mobil, masina de serviciu, instruirile in strainatate, vacante „la pachet“ tot acolo, salariile mari in comparatie cu cele ale marii mase de oameni activi din oras, organizarea timpului de munca si repaos dupa bunul plac al angajatului, dar in limita numarului minim de ore de munca pe saptamina, impus de angajator – toate acestea par sa fie deja apanajul normalitatii pentru anumite companii. Totusi, nici macar in aceste conditii angajatii nu ramin, iar potrivit statisticilor, un angajat isi schimba locul de munca cel putin o data la 2 ani, daca nu chiar o data pe an in domeniile unde stresul este mai ridicat. La nivelul pietei exista voci care spun deja ca tinerii care acum 2 ani paraseau Clujul pentru a gasi un salariu mai bun in domeniul pentru care s-au pregatit, este vorba in special de IT, acum se intorc pentru bani mai multi. Jucatorii din piata spun, chiar, ca facultatea nu reuseste sa pregateasca numarul de oameni specializati in dezvoltare de aplicatii si soft la nivelul cererii din piata. Programa scolara in acest caz, spun aceiasi jucatori, mai are nevoie de multe retusuri pentru a fi bine adaptata la ceea ce se cere.Miscari de companii si personalDoar in primele 6 luni ale anului au existat pe aceasta piata miscari semnificative de companii si oameni. Ultima a fost lansarea centrului Nokia, in Olimpya Business Center, la sfirsitul acestei saptamini. Numarul angajatilor companiei n-a crescut spectaculos in ultimul an, desi reprezentantii companiei, prin vocea lui Valentin Deac, manager executiv al Nokia Entreprise Solutions, spune ca au si acum deschise inca pina la 15 pozitii in companie si ca aceste oferte de angajari vizeaza toate domeniile de activitate ale companiei. Practic, in anul 2005, media numarului de angajati ai Nokia Entreprise Solutions era de 107, iar numarul acestora este acum de 110 persoane angajate. Nu mai e un mister pentru nimeni faptul ca in aceste prime 5 luni ale anului 2007 in Cluj peste cinci companii importante din domeniul IT si-au deschis portile. „Ne adaptam pachetului salarial de pe piata clujeana“, a specificat Valentin Deac. Aceasta ar putea fi una dintre probleme. In momentul de fata, un specialist din domeniul IT din Timisoara cistiga cu aproximativ 100 de euro mai mult decit unul clujean. Suma este nesemnificativa in conditiile in care unii dintre cei plecati la munca in Timisoara acum 2 ani au lasat in urma familii la care ar vrea sa se intoarca si deja pot negocia pachetele.Greu de gasit„Una dintre problemele actuale in domeniu este aceea ca nici una dintre conditiile oferite pina acum, printre cele mai bune din piata locurilor de munca, nu mai este suficienta. Un salariu de aproximativ 1.000 de euro pe luna, sala de fitness in incinta, maseur adus in companie pentru momentele de relaxare, telefon, masina, program flexibil, dar si munca serioasa – toate acestea nu mai sint neaparat atuuri, iar fluctuatia de personal din companiile de IT clujene este tot mai mare si devine tot mai complicat sa ii tii pe oameni la munca si sa ii fidelizezi“, spune Ioana Hudrea, specialista HR din Cluj. Astfel, aceasta presiune pe angajatori este una pozitiva pe termen scurt, dar pe termen mediu nu va fi de bun augur pentru IT-isti. „Deja se considera ca outsourcing-ul este o treaba costisitoare in Romania si ca pe aceiasi bani poti angaja tineri din tara unde compania isi are sediul central. Poate calitatea si rapiditatea cu care va fi elaborata solutia de soft nu e aceeasi, dar costurile primeaza. Si este posibil ca din aceasta cauza unele companii de IT sa se reorienteze astfel pe piata“, mai spune Ioana Hudrea. Statisticile unor companii de recrutare clujene spun ca, din cei care au plecat spre Timisoara acum 2 ani, aproximativ 10% s-au intors pe pozitii mai bune, de lideri, si pe o oferta salariala mai mare in Cluj, iar specialistii din resursele umane se tem ca Clujul nu va reusi sa „importe“ forta de munca in IT de care are nevoie si care la ora actuala ar putea fi furnizata de Iasi, in conditiile in care pentru aceeasi forta de munca „se bate“ si Bucurestiul, Timisoara sau Brasovul.

Pe scurt

Intersectie periculoasaNumarul incidentelor rutiere ce au loc la intersectia strazilor Ceahlaului si Ciresilor din cartierul Zorilor este intr-o continua crestere. Ultimul dintre ele s-a petrecut simbata seara, cind un tinar a intrat cu masina in plin intr-un taximetru care circula pe drumul cu prioritate. In urma incidentului rutier, trei persoane au fost transportate la spital, fiind ranite usor. Soferul vinovat n-a oprit la indicatorul „Stop“ si a intrat cu viteza in intersectie, lovind taxiul in care se aflau doi clienti. In urma impactului, acesta din urma s-a dat peste cap. Oamenii care locuiesc in zona se pling de viteza cu care conducatorii auto circula pe strazile cu pricina, mentionind ca astfel de incidente rutiere sint inevitabile.    A. D.De la accident, acasaUn turdean de 57 de ani este cercetat de politistii Biroului Rutier pentru provocarea unui accident din cauza alcoolemiei pe care o avea in singe. Francisc S. s-a urcat „pilit“ la volanul masinii Dacia, dupa care a fost protagonistul unui incident rutier, soldat cu ranirea usoara a unei persoane. Barbatul n-a considerat necesar sa ramina la locul accidentului pina la sosirea autoritatilor, astfel ca si-a continuat nestingherit drumul spre casa. In urma verificarilor s-a stabilit ca Francisc avea o alcoolemie de 0,95 de grame la litrul de singe, cu mult peste media legala admisa. Acum, el este cercetat in stare de libertate.    A. D.Accident mortalUn tinar de 17 ani si-a pierdut viata ieri dimineata, dupa ce a fost victima unui accident rutier. In jurul orei 4.30, pe raza comunei Aghiresu, Ianos G., de 25 de ani, a pierdut controlul volanului autoturismului Renault Kargo, pe care-l conducea fara a avea permis de conducere. La iesirea dintr-o curba spre dreapta, a intrat pe contrasens si s-a rasturnat in afara partii carosabile. In urma impactului, soferul a fost ranit usor, insa pasagerul din dreapta sa, Andras V., de 17 ani, a murit in urma leziunilor interne. Victima nu purta centura de siguranta.    A. D.

Viitorul Clujului va fi votat miine

Strategia de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca va ocupa primul loc in ordinea de zi de miine in cadrul sedintei Consiliului Local (CL). Proiectul a fost elaborat pe parcursul ultimilor 2 ani, implicind mai multe etape in finalizarea sa. Prima dintre acestea a constat in stabilirea reperelor strategice de dezvoltare a localitatii in viitorii 5-7 ani, abia apoi strategia in sine fiind elaborata. Din punct de vedere politic, strategia ar trebui sa fie asumata miine de catre consilierii locali, care vor stabili mai apoi ordinea prioritatilor, acestea urmind a fi finantate cu sume provenite de la bugetul local.Cele patru domenii strategice principale au fost stabilite in urma a 13 intilniri desfasurate incepind cu luna noiembrie 2005 pina in mai 2006, strategia fiind segmentata ulterior in patru domenii principale de dezvoltare: economic, urban si infrastructura, resurse umane si comunitar. Tot miine vor mai fi supuse voturilor consilierilor locali, printre altele, si proiectele de hotarire referitoare la suportarea din bugetul local a obligatiilor RADP neachitate in valoare de 3 milioane de lei, dar si a tarifelor RAT pentru energia termica.

Film cu scandal

Anti-„Chiciu“Foto Marius RUSDan Chisu a fost puternic contrat de catre activistii de mediuReprezentantii mai multor ONG-uri care militeaza impotriva proiectului minier de la Rosia Montana si-au facut aparitia la vizionarea de vineri, de la Cinema Victoria, a filmului lui Dan Chisu pregatiti pentru proteste in toata regula. Au venit cu pancarte pe care erau trecute mesaje cu referire la vedeta TV si la emisiunea culinara pe care acesta o realizeaza. „Chiciu a facut filmul pilaf!“, „Chiciu sare la ciolan“, „Chiciu e de cacao“ sau „Chiciu iti sta in git“ sint doar citeva dintre replicile trecute pe coli mari de hirtie, fluturate la inceputul filmului si la finalul acestuia. Vedeta TV nu a parut foarte ofensata si a lasat in mare sa vorbeasca filmul pentru el, de multe ori sustinind ideile prezentate in pelicula.Film documentar sau publicitar?„Rosia Montana, un destin de «Sisif»“ prezinta mai multe exploatari miniere din lume care folosesc aceleasi tehnologii pe care ar urma sa le foloseasca si compania Rosia Montana Gold Corporation in Romania. Prima exploatare prezentata a fost cea din localitatea Ovacik, Turcia. Cu toate ca deja functioneaza de o buna bucata de timp, oamenii care stau in apropierea minei sustin ca cel mai mult ii deranjeaza detonarile de explozibil, folosite in procesele tehnologice. A urmat mina din Waihi, Noua Zeelanda, singura mina de pe Glob care functioneaza in mijlocul unui oras, oras care, de altfel, traieste de pe urma acestei mine. A treia exploatare prezentata a fost cea din mijlocul desertului Nevada, Statele Unite ale Americii, mina de la Elko. Exploatarea de aici, cu toate ca e una dintre cele mai performante din zona, se afla la circa 20-30 de kilometri distanta de orice asezare umana, astfel ca impactul asupra populatiei e unul cit se poate de insignifiant. Ultima mina prezentata a fost cea din Spania, de la Rio Nancha, o mina care cit de curind se va inchide. Dilema celor prezenti in sala a venit, insa, la final, cind lumea nu stia cum sa numeasca filmul vizionat, documentar sau publicitar.Intrebari fara raspunsImediat dupa terminarea peliculei, publicul l-a luat la intrebari pe realizatorul acestuia. Una dintre intrebari se lega de neprezentarea unei realitati relativ recente, dezastrul ecologic de acum citiva ani de la Baia Mare. Cu toate ca si-a expus parerea personala de la bun inceput, Dan Chisu s-a vazut de citeva ori in imposibilitatea de a raspunde la intrebarile celor prezenti. Una dintre intrebari facea referire la depozitele de substante chimice rezultate in urma proceselor biologice, depozite care nu apareau in nici unul dintre cazurile prezentate. „Daca Gabriel nu se va tine de cuvint si nu va lucra in concordanta cu normele de mediu, sa fiti siguri ca voi fi primul care va trage un semnal de alarma“, si-a incheiat Dan Chisu discursul de final. Seria de intrebari a fost intrerupta de catre vedeta TV, care a refuzat sa mai dea raspunsuri. Dan Chisu:„Am fost acuzat ca nu am colaborat cu proiectii de la Festivalul DaKino si de la Noaptea Devoratorilor de Publicitate pentru o editie FinFest pentru ca nu ar fi platit destul. In realitate, ei m-au mai contactat pentru asta, am fost de acord, insa au renuntat“. Dan Chisu: „Am primit amenintari cu moartea“A CONSEMNAT FLORENTINA TATARProiectia documentarului „Rosia Montana, un destin de «Sisif»“ a stirnit controverse si reactii aprinse la toate prezentarile de pina acum. La Cluj, autorul acestuia, Dan Chisu, a prezentat, la citeva ore dupa proiectie, citeva din motivatiile si justificarile implicarii intr-o asemenea actiune. — Cum ati fi dorit sa fie reactia publicului la prezentarea documentarului? De ce credeti ca a fost atit de virulenta?Dan Chisu: Mi-am asumat chestia asta de la inceput. Nu cred ca a fost o reactie virulenta, doar ca intrebarile nu au avut legatura cu produsul. Era vorba despre mineritul modern. Pe de alta parte, publicul de la Cluj a fost mai civilizat decit la Bucuresti, acolo nu s-a prins finalul din cauza agitatiei.— Va asteptati sa vi se reproseze ca ati fost platit sa faceti propaganda?Eu nu mi-am pus asa problema. Am primit o comanda, ca vrem sa aratam cum arata mineritul modern in alta parte, iar singura mea conditie era ca la sfirsit sa imi pot exprima parerea personala. Daca Gabriel va incepe exploatarea – si am convingerea ca asta se va intimpla – si lucrurile nu se vor dovedi asa cum sustin ei, eu voi trece automat in rindul activistilor.— Cum vi se pare abordarea problemei de catre ONG-urile opozante?Patetismul meu a fost motivat printr-un text. Toata campania lor a fost legata de bucatarie, pentru ca acum ma ocup si de asta, ignorind tot ce am facut intr-o cariera de 18 ani. Altfel, campania a fost desteapta, i-am si felicitat pentru asta... Pe de alta parte, am primit amenintari cu moartea, am mesaje in telefon in care mi se spune ca ma vor mort sau bolnav si sarac... Am fost injurat, se profereaza injurii si jigniri. Nu mi-as dori sa fiu coleg cu genul asta de absurditate, insa daca Gabriel va gresi voi fi nevoit sa fac asta.— Credeti in varianta inversa, ca activistii ar fi platiti sa faca asta?Am auzit de asta, insa chiar daca ei ma acuza pe mine ca as fi fost platit, fara sa aiba dovezi, eu nu i-as putea acuza pe ei fara sa pot proba.— Cum ati face un film daca ati primi comanda din cealalta parte, a opozantilor proiectului celor de la Gabriel?La fel. As cerceta si filma partile pe care mi le propun ei si la sfirsit mi-as spune parerea.— Ce se va intimpla mai departe?Va fi o proiectie la Alba-Iulia. Nu stiu cum va fi primit acolo. Eu nu am primit nici un ban ca sa fiu PR pentru Gabriel. E un produs care are, ca orice produs, si un beneficiu. Este ca si cum ai acuza un avocat ca apara un criminal, pe cind meseria lui e sa apere un punct de vedere. Nu cred ca la Rosia Montana se va face altceva decit minerit. Cit timp acolo este aur, cineva il va dori si il va avea, fie ca este Gabriel sau alta companie.

Monografie-catalog de cultura a Clujului

La Libraria Universitatii se va lansa miine, de la ora 14, monografia „Locuri pentru minte si inima: Cluj-Napoca“. Realizata de Amprenta Advertising, Altfel Media si Fundatia „J. M. Keynes“, lucrarea se doreste a fi un catalog de cultura care cuprinde istoricul orasului, elemente ale culturii, invatamintului, sanatatii, obiectivelor turistice, de divertisment, dar si peisajul sau economic. Printre autori se numara istoricul si scriitorul Gheorghe I. Bodea. De asemenea, lucrarea beneficiaza de aparitia si prezentarea în paginile sale ale unor personaliati clujene de prima marime din domeniile abordate. Intre paginile sale se regaseste si o sectiune in limba engleza. Publicul-tinta vizat este format in principal din turisti, oameni de afaceri sau diplomati.

Viata romanilor, in postere

Muzeul National de Istorie a Transilvaniei si Institutul de Arheologie si Istoria Artei Cluj ii asteapta pe clujeni miine, de la ora 13, la vernisajul expozitiei de postere „Transformation. Dezvoltarea unei culturi unitare în provinciile nordice ale Imperiului Roman din Britannia pina la Marea Neagra (2004-2007)“. Vor putea fi vizionate afise de peste un metru patrat care infatiseaza aspecte din viata romanilor, de la inceputul imperiului pina la apogeu. Expozitia are la baza un proiect european finantat de Comisia Europeana si Directoratul General pentru Educatie si Cultura, în cadrul Programului Cultura 2000. Coordonatorii stiintifici ai lucrarii sint  Dr. Barbara Pferdehirt, dr. Coriolan Opreanu si dr. Sorin Cocis. Exponatele vor putea fi admirate in Lapidarul Roman pina in data de 15 iulie.

Sarbatoare dulceaga a muzicii, cu Holograf

Sute de clujeni au luat parte vineri la orele serii, sub teii din fata sediului central al Universitatii „Babes-Bolyai“ la concertele dedicate Sarbatorii Muzicii din acest an. Un public eterogen cum rar se poate vedea la concerte: pustani rebeli, liceeni sau studenti, perechi de indragostiti de toate virstele sau bunici veniti cu nepoteii, copii, cersetori ori simpli trecatori au populat spatiul de pe strada Mihail Kogalniceanu pina aproape de miezul noptii. Clujenii de la Kumm au facut furori, intr-un interval socotit de multi spectatori ca mult prea scurt, cu piese ca „Evil Eye“, celebra „1000 de chipuri“ si citeva creatii noi. Formatia Gomm din Franta a impresionat mai ales pustimea care si-a petrecut acolo o seara de vacanta, insa si-a bulversat intr-o oarecare masura asistenta prin interpretarea in limba engleza a celor mai multe piese. Odata cu caderea intunericului a inceput si cel mai asteptat recital al serii, cel al formatiei Holograf. In stilul consacrat, membrii acesteia au impresionat multimea alcatuita in mare parte din perechi cu melodii sentimentale, a dat tonul celebrei „coregrafii“ pe „Ti-am dat un inel“ si, abia la final, i-a consolat pe rockerii care au fost cu ani in urma fani ai formatiei cu incendiarul „Banii vorbesc“. 

Film romanesc la Chisinau

Deschiderea festivalului va avea loc astazi, la ora 18, printr-un spectacol de gala urmat deproiectia filmului „California Dreamin'" („Nesfirsit"), in regia regretatului regizorCristian Nemescu (Marele Premiu „Un certain regard" la Cannes 2007). La deschiderevor fi prezenti actorii Maria Dinulescu si Razvan Vasilescu, regizorul Hanno Hoefer sicriticul de film Magda Mihailescu. Potrivit organizatorilor, acest festival isi propune saofere publicului cinefil din Republica Moldova productii romanesti premiate recent si samarcheze succesul international repurtat de filmul romanesc contemporan prin regizoriprecum Nicolae Caranfil, Cristian Mungiu, Cristian Nemescu, Corneliu Porumboiu,Catalin Mitulescu, Radu Muntean, Hanno Hoefer.Filme premiateProiectiile vor avea loc la Chisinau, in incinta cinematografului „Patria". Potrivitorganizatorilor, in festival sint programate productii precum „Asfalt Tango" (regia: NaeCaranfil), „Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii" (regia: Catalin Mitulescu - Premiul „Uncertain regard" pentru interpretare feminina la Cannes, in 2006, cistigat de DorotheeaPetre), „Hirtia va fi albastra" (regia: Radu Muntean; Premiul Festivalului Sundance,Premiul special al juriului la Festivalul de film de la Namur, Premiul ConfederatieiInternationale a Cinematografelor de Arta si Eseu, Premiul pentru Cel mai bun film laFestivalul Eurasia, Mentiune speciala la Festivalul de film de la Sarajevo), „A fost sau n-afost" (regia: Corneliu Porumboiu - Premiul Camera d'Or, Cannes, 2006, Premiul LabelEuropa Cinema, Trofeul Transilvania).ScurtmetrajPe linga productiile premiate recent la variate festivaluri si semnate de regizori precumNicolae Caranfil, Cristian Mungiu, Cristian Nemescu, Corneliu Porumboiu si altii,publicului cinefil din Republica Moldova i se ofera spre vizionare si scurtmetraje. Astfel,doua din cele sapte zile ale festivalului vor fi dedicate productiilor de scurtmetraj artisticsi documentar. Vor fi prezentate filme realizate de Hanno Hoefer si de Cristian Mungiu,dar si un grupaj cuprinzind productii ale unor tineri regizori din Republica Moldova.Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Roman, in colaborare cu AmbasadaRomaniei in Republica Moldova.California Dreamin'Festivalul se va deschide cu proiectia filmulului „California Dreamin" („Nesfirsit"), inregia regretatului Cristian Nemescu - productie distinsa cu Marele Premiu „Un certainregard" din cadrul festivalului de la Cannes 2007. Filmul prezinta povestea indelung-asteptatei sosiri a americanilor in Romania, 55 de ani de sperante desarte. In anii '40,romanii s-au consolat cu gindul ca vor fi salvati de trupele americane, fara sa-si deaseama ca bombele care le ucideau familiile erau fabricate in SUA

La inaltime!

Vint puternicFoto Romica LAPUSTEAeromodelele sint capabile de viteze 100 de kilometri pe oraPunctul culminant al celei de-a IV-a editii a „Zilelor Napoca Air“ a fost ziua de simbata, cind circa 30 de practicanti ai aeromodelismului din toata tara s-au prezentat pe aerodromul din Dezmir. De la princhindei de pina la 10 anisori si pina la impatimiti de-o viata ai acestui sport, participantii au incercat sa-si demonstreze aptitudinile de piloti de la sol. „Aeromodelismul radiocomandat incepe sa aiba si in Romania tot mai multi practicanti“, sustine Mihai Horea, organizator al manifestarii. Din pacate pentru entuziasmul participantilor, vremea nu prea a tinut cu ei. Vintul, care a suflat cu putere simbata, a tinut majoritatea aparatelor la pamint. Abia dupa-amiaza s-a mai domolit, astfel ca iubitorii sportului si-au relansat aparatele spre inaltimile vazduhului. „Aparatele prezente aici incep de la citeva sute de euro si pot depasi citeva mii, depinde de cit de mult e dispus sa investeasca fiecare pilot in acest sport“, explica Mihai Horea. La aceste costuri se mai adauga si radiocomanda special conceputa, al carei pret se ridica tot la citeva sute de euro.Romania, campioana mondialaAeromodelele sint construite de la zero de proprietari sau cumparate gata construite din magazine, in functie de buget, indeminare si timpul liber al fiecarui pasionat. Vitezele inregistrate de aceste avioane in miniatura sint de-a dreptul impresionante, depasind chiar si 170 de kilometri la ora. In functie de abilitatile pilotului, aparatele pot efectua manevre spectaculoase, de la loopinguri pozitive sau negative si pina la planare orizontala. „In ceea ce priveste aeromodelismul, Romania este campioana mondiala la sectorul F3E, un sector destinat planoarelor ghidate magnetic, iar campionii sint cei de la Universitatea Tehnica din Cluj“, adauga Horea. Potrivit acestuia, la fel ca oricare sport, aeromodelismul creeaza dependenta si ofera relaxare in acelasi timp, tarile occidentale fiind mult mai avansate la acest capitol decit tara noastra.

Pe scurt

Militar roman ranit in AfganistanUn militar român a fost ranit, simbata, în Afganistan, potrivit Ministerului Apararii Nationale, care precizeaza, însa, ca sergentul Gabriel Cretu este în afara oricarui pericol. Militarul roman se afla într-o misiune de patrulare în provincia Farah din Afganistan si a suferit un traumatism in zona capului, provocat de suflul exploziei unei încarcaturi de aruncator de grenade, trasa dintr-o directie necunoscuta, precizeaza MApN într-un comunicat de presa. Gabriel Cretu a fost transportat imediat cu un elicopter Medevac la un spital militar britanic, unde va ramine sub supravegherea medicilor britanici.    G. G.UDMR nu-l vrea pe Borbely primarMinistrul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Locuintei, Borbely Laszlo, a primit o adevarata lovitura din partea organizatiei din care face parte, UDMR Tirgu Mures. Uniunea l-a desemnat drept candidat la Primarie pe actualul viceprimar Cegzi Sandor. Reprezentantii UDMR i-au acordat lui Borbely 20 de voturi, iar lui Cegzi 23. Ministrul a parasit foarte suparat sedinta si a refuzat sa faca declaratii. Sustinatorii lui Borbely sint foarte suparati si spun ca maghiarii au pierdut din nou sansa de a avea un primar la Tirgu Mures. Ei îl considera pe Cegzi o persoana extrem de obedienta fata de actualul primar, Dorin Florea (PD).    G. G.

Romanii din Gaza au ajuns acasa

Un numar de 31 de cetateni romani din Fisia Gaza – 11 femei, 19 copii si un barbat – s-au intors in tara ieri dimineata, la bordul unei curse charter puse la dispozitie de Guvern, informeaza un comunicat al Ministerului de Externe, citat de agentia de presa NewsIn. Romanii au parasit Fisia Gaza simbata dimineata si au trecut in Israel prin punctul de trecere Erez, apoi s-au indreptat spre Amman, capitala Iordaniei, de unde au fost preluati spre Bucuresti de o cursa charter. Drumul a durat 18 ore, iar romanii au ajuns pe aeroportul international „Henri Coanda“ in cursul noptii de simbata spre duminica. Una dintre femeile reintoarse in tara a spus ca mai sint romani care vor sa plece din Gaza, dar nu o pot face din motive financiare si nu stiu – la fel ca cei evacuati deja – ca operatiunea de repatriere este gratuita. Daca s-ar fi stiut acest lucru din timp, mai mult de 100 de persoane cu cetatenie romana ar fi venit acasa, a estimat romanca.Operatiunea de repatriere a fost organizata de Ministerul roman al Afacerilor Externe, dupa ce romanii aflati intr-o situatie dificila in Fisia Gaza au cerut ajutorul Guvernului Romaniei. Ambasadele Romaniei de la Tel Aviv si Amman au urgentat procedurile pentru rezolvarea aspectelor consulare inregistrate in aceasta situatie.

Sinzienele, sarbatorite in muzeu

Complexul National Muzeal „Astra" Sibiu a sarbatorit ieri Dragaica si Sinzienele,impreuna cu comunitatea din Mohu, minisatul „Sfintul Andrei" din Brasov si ansamblul„Izvorasul" din Izvoarele, Teleorman. Nu doar Dragaica si Sinzienele au fost celebrate, cisi Nasterea Sfintului Ioan Botezatorul si Cununa Griului. Zeci de sibieni au fost prezentiin muzeul din Dumbrava, pentru a se bucura de racoare si de spectacole. Ziua de 24 iunieeste considerata o sarbatoare a satului traditional romanesc.Traditii in taraIn Bucovina, sarbatoarea este dedicata Sfintului Ioan cel Nou (Sfintul Ioan de Vara), alecarui moaste se afla la Suceava. In Oltenia, Banat, Transilvania si Maramures,„greutatea" zilei este data de relatia cu Sinzienele (din latinescul Sancta Diana), zinelebune care aduc noroc pentru holde si sanatatea oamenilor. In Muntenia, Dobrogea sisudul si centrul Moldovei, sarbatoarea se numeste Dragaica (din bulgarescul Dragaika) simai multe fete se fac Dragaici. Cea mai frumoasa dintre ele se imbraca in mireasa si areputeri nelimitate: da bob griului, miros florilor, sanatate bolnavilor, apara holdele defurtuni si grindina, urseste fetele de maritat. Insa ii trebuiesc trei ani sa se curete de fortelece i-au fost impregnate astazi - trei ani nu se poate casatori. La 24 iunie scade lungimeazilei si se mareste noaptea, fiind „mare rascruce in cursa soarelui", se usuca radacinagriului odata cu coacerea spicului, rasare pe cer Closca cu Pui, florile isi pierd mirosul siputerea tamaduitoare, cucul inceteaza sa mai cinte - pentru ca se inneaca cu un bob de orzsi se transforma in uliu - si apare licuriciul, adica ingerul indragostit de fata unui pastor.Florile de SinzieneDe Sinziene, fetele culeg flori albe sau galbene din care isi fac cingatori si cununi, iar laoras se impodobesc portile caselor. Cingatorile sint purtate peste zi, iar seara sint puse lauscat pentru leacuri. Cununile (sau „colacul" de flori), cite una pentru fiecare membru alfamiliei, sint aruncate pe casa. Dupa cum se usuca, sint luate de vint sau cad, se vestestenorocul de peste an, casatoria sau chiar moartea. La Sinziene se culeg plantele de leacpentru tot felul de boli, dar si pentru vraji. In aceasta noapte se gaseste „iarba fiarelor".

Ultimatumul PSD

Motiunea de joiFoto www.guv.roPrimul Ministru, Calin Popescu Tariceanu, in fata unei noi motiuni de cenzuraIntr-o conferinta de presa desfasurata ieri, Ioan Cindrea a somat Guvernul ca pina miercuri sa prezinte un punct de vedere in legatura cu legea pensiilor. Daca raspunsul Executivului va fi considerat nesatisfacator, PSD va depune motiunea de cenzura joi. „Daca solutiile financiare prezentate de Guvern nu ne vor satisface, vom depune o motiune de cenzura pe tema pensiilor“, a spus Cindrea, adaugind ca textul motiunii, deja redactat, va fi discutat luni, in sedinta Biroului Permanent National al partidului.Deputatul PSD l-a somat in numele partidului si pe presedintele Comisiei de munca a Camerei Deputatilor, Gheorghe Barbu, sa reintroduca de urgenta pe ordinea de zi de luni a Comisiei proiectul de lege privind majorarea punctului de pensie. Totodata, PSD mai doreste invitarea la dezbaterile asupra acestui proiect a ministrilor Muncii si Finantelor.Obiectiv: cresterea punctului de pensieAmenintarile au continuat cu afirmatia ca, daca proiectul de lege nu va fi discutat in plen pina la sfirsitul sesiunii, PSD va forta declansarea unei sesiuni parlamentare extraordinare la Camera Deputatilor.PSD ar putea depune o motiune de cenzura, la inceputul saptaminii viitoare, in cazul respingerii pachetului de legi privind majorarea pensiilor, a anuntat, vineri, la Galati, vicepresedintele social-democrat, Dan Nica.Pachetul de legi privind cresterea pensiilor sustinut de PSD in Parlament prevede majorarea pensiilor cu o treime prin cresterea valorii punctului de pensie de la 31% la 45% din salariul mediu brut, dublarea indemnizatiilor pentru pensionarii din agricultura si cresterea pensiei minime garantate la 165 de lei. PSD mai sustine majorarea salariului minim pe economie la 500 de lei net si instituirea unor burse sociale pentru elevi si studenti, vizati fiind in special cei care provin din familii nevoiase.Ministri absentiIn afara de pachetul referitor la pensii, social-democratii au mai depus la Parlament alte doua proiecte legislative. Unul dintre ele vizeaza agricultura si prevede „instituirea unor masuri urgente pentru salvarea acestui sector“, si anume acordarea unor plati directe catre agricultori in valoare de 450 de lei la hectar, plata unor despagubiri pentru pagubele provocate de calamitatile naturale tuturor agricultorilor, inclusiv celor care nu si-au asigurat culturile, precum si acordarea a cite 350 de lei producatorilor care detin sau exploateaza suprafete care ajung pina la maximum un hectar. Celalalt proiect se refera la sectorul sanitar si are in vedere revenirea la sistemul de eliberare a medicamentelor compensate si gratuite functional in 2004. De altfel, Partidul Social Democrat a depus deja doua motiuni simple pe domeniul agriculturii si al sanatatii.Propunerea legislativa a PSD de majorare a pensiilor a fost blocata marti la Camera Deputatilor, presedintele acestui for, liberalul Bogdan Olteanu, suspendind sedinta plenului. Motivul invocat de oficialul pnl-ist a fost faptul ca ministrii Muncii si Finantelor nu au putut veni in timp util la dezbateri, desi prezenta lor a fost reclamata de Partidul Social Democrat si Partidul Democrat. Ioan Stan - deputat PSD:„Promit solemn ca va fi introdusa motiune de cenzura daca nu se rezolva problemele pensionarilor. Nu ne trebuie mai mult de 3 ore la motiunea de cenzura. Nu ne trebuie nici 100 de pagini pentru motiune si nici prea multe discutii si Guvernul poate sa cada.“

Victorie la debutanþi

Dupa un drive-test reusit saptamina trecuta la Cisnadioara, cind a participat in calitate depilot, navigatorul Razvan Hulea a avut un final de saptamina fericit. La Cluj a mers, ca deobicei, in dreapta lui Dan Anton Luncan, pe un Renault Megane, de grupa H. Cei doi aufacut o cursa excelenta. Au terminat pe locul I in clasamentul debutantilor si pe pozitia atreia in clasamentul grupei H, fiind devansati doar de mult mai experimentatii CatalinBerari si Gunther Graef. Cei doi au mai intrecut un alt echipaj sibian, Cristi Toader -Horatiu Baltador. Chiar daca au cea mai veche masina din competitie, au facut o cursaexcelenta si au obtinut puncte importante in cadrul grupei H.Savu, pe podiumPunct ochit, punct lovit a reprezentat cursa de la Cluj si pentru echipajul sibian Cipi Savu- Serban Tomita. Fara a forta inutil, cei doi au facut o cursa buna in cadrul grupei N, clasa1600. In final, au terminat pe pozitia a treia in clasamentul categoriei, inaintea lor aflindu-se masinile conduse de Porcisteanu si Filip. In cadrul aceleiasi clase, Victor Dimitriu,care a alergat alaturi de Cristian Coica, a sosit pe patru.Revenirea lui IancuCursa de la Cluj a reprezentat si prima din acest sezon pentru navigatorul sibian BogdanIancu. Acesta a mers in dreapta lui Horatiu Ionescu Cristea, alaturi de care a concurat peun Porsche. Cei doi au facut o cursa buna, incheiata cu locul 10 in clasamentul general.Cei doi au fost urmati de un alt echipaj sibian, Sorin Badea - Sorin Itu, cu un MitsubischiEvo 9. Pe un Renault Megane, dar de grupa A, a alergat si navigatorul sibian AlinTroanca, in echipa cu Remus Hincu.Probleme cu directiaVazut ca un nou punct de start pentru acest sezon, Raliul Clujului a fost cu ghinion pentruechipajul Jean Tatu - Levente Csegzy. Porniti in cursa cu speranta de a urca pe podium,sibienii si-au vazut visurile frinte inca de pe prima speciala. Atunci au fost primelemomente in care masina si-a aratat slabiciunile. „Am avut o defectiune la sistemul deservodirectie, care a dus la blocarea pompei, a axului si care a culminat cu ruperea cureleide transmisie", explica Jean Tatu motivul abandonului. Chiar si cu aceste probleme,sibienii au terminat pe locul trei la grupa A prima speciala. „Ne doream mult un rezultatbun, dar n-a fost sa fie si nu din cauza noastra. Oricum, vreau sa multumim sponsorilorAquilla, JR Vile la cheie, Saga, Oveton, Unimat, Sigma Leasing, Auto Iony", spune Tatu.Victorie: MariscaPilotul care si-a adjudecat cei mai buni timpi pe specialele de la Cluj din istoriaparticiparii recente, Bogdan Marisca, si-a respectat statutul de favorit si a obtinut ovictorie clara. Pornit tare, inca din primele speciale, clujeanul a strins secunde importantepe fiecare speciala, astfel ca la finele primei zile de concurs avea deja un avans deaproape un minut fata de principalii urmaritori. „A fost o etapa buna. Am avut si cevaprobleme, dar imi pare bine ca totul a iesit OK. Masina s-a comportat excelent, chiar dacaam mai avut ceva probleme pe parcurs. Sint fericit ca mi-am marit avansul in clasamentulgeneral", a marturisit Marisca.Revenirea lui GiriDupa locul trei obtinut la etapa de la Cimpulung, prima de macadam, Dan Girtofan areusit o noupa cursa buna. Fara prea mari probleme la masina si dovedind inspiratie inalegerea pneurilor, brasoveanul a facut o cursa perfecta, care i-a adus in final pozitia adoua in clasament. A fost urmat de surprinzatorul Alex Pitigoi, care si-a bifat cel mai bunrezultat al sau din acest sezon. „A fost o cursa pe placul meu. Alternanta portiunilor deasfalt umed, cu altele in care a fost uscat, iar pilotii au trebuit sa demonstreze ca au minabuna mi-a placut. Sint foarte fericit de acest rezultat. Sper ca la Sibiu sa am o nouaprestatie buna", a declarat Pitigoi.

Transferat la Barcelona

Dupa ani de zile petrecuti la Arsenal, capitanul formatiei lui Arsene Wenger a ales saplece din Albion, la Barcelona. „Mai am de trecut vizita medicala, dar este adevarat, amales Barcelona. Arsene Wenger a facut intotdeauna parte din viata mea, dar sper ca ma vaintelege. Din pacate, dar de inteles, a spus ca nu isi va mai prelungi nici el contractul cuArsenal. Ii respect decizia, dar eu as fi avut 31 de ani atunci si mi-ar fi fost foarte greufara el si fara David Dein", a declarat Thierry Henry.Patru aniAtacantul francez, care semnase un acord cu tunarii vara trecuta, valabil pina in 2011, vapleca contra sumei de 24 de milioane de euro. Henry si-a motivat decizia de a alegeBarcelona in dauna celorlalte oferte prin faptul ca vicecampioana Spaniei practica unfotbal frumos. „Barcelona este un club minunat, cu traditie, o echipa care practica un jocspectaculos. Sint sigur ca voi fi foarte fericit aici. Imi vor lipsi fanii lui Arsenal, care m-au sprijinit mereu. Vor ramine mereu in inima mea, asa cum sint toti fanii, pentru ca facdin fotbal un lucru special", a mai spus Henry.Palmares bogatHenry, care si-a inceput cariera in 1994 la AS Monaco sub conducerea lui Wenger, a fostcampion mondial in 1998 si campion european in 2000, cu nationala Frantei. In 1998, aplecat la Juventus, unde nu a dat randamentul scontat, fiind folosit de antrenorul CarloAncelotti ca extrema, iar in decembrie a revenit sub conducerea lui Wenger la Arsenal.Cu echipa londoneza, pentru care a devenit cel mai bun marcator din istorie, a cistigatdoua titluri de campion al Angliei si doua Cupe ale Angliei, si a disputat finala LigiiCampionilor, pierduta chiar impotriva Barcelonei anul trecut. Din cauza unor accidentari,in ultimul sezon, Henry a jucat doar 17 meciuri in campionat, reusind zece goluri.

Intariri pentru Rapid

Team managerul Rapidului, Renzo Rossi, a declarat ca cei doi fotbalisti adusi de laBraga, Cesinha si Davide, au venit la solicitarea antrenorului Cristiano Bergodi, dardirectorul sportiv Viorel Moldovan este asteptat sa mai perfecteze si alte transferuri inPortugalia. „Cesinha si Davide au venit la cererea noastra. I-am vazut si i-am solicitatconducerii clubului. Ne bucuram foarte mult ca s-a reusit aducerea celor doi. Darmisiunea directorului sportiv, Viorel Moldovan, in Portugalia nu s-a incheiat, lotul maitrebuie intarit. Nu i-am dat si alte nume, i-am pus la dispozitie o lista cu criteriile pe caretrebuie sa le indeplineasca jucatorii doriti de noi pentru ca trebuie sa intarim neaparatlotul", a spus Rossi. Directorul sportiv al Rapid, Viorel Moldovan, se afla in Portugalia,acolo unde, vineri seara, a perfectat transferurile atacantului brazilian Carlos Cesar DosSantos Cesinha si al mijlocasului portughez Davide Alexandre Pinto Dias, ambii de lagruparea lusitana Sporting Braga.Il vor pe GrifithsNoul antrenor al Rapidului, Cristiano Bergodi, a insistat in perioada in care au avut locnegocierile pentru inserarea in contract a unei clauze care priveste aducerea a trei jucatoride valoare. In ceea ce priveste intoarcerea in Giulesti a atacantului Ryan Griffiths, careeste imprumutat pana la inceputul anului viitor la o grupare din China, Rossi a spus:„Cristiano si-l doreste foarte mult pe Ryan, a lucrat cu el la FC National, dar readucerealui este problema conducerii. De aceea exista director general, director sportiv saudirector tehnic. Ce poate sa faca antrenorul in aceasta situatie?", a spus Rossi. AtacantulRapidului, Ryan Griffiths, a fost imprumutat inainte de startul returului la formatiachineza FC Liaoning. Australianul a venit la Rapid in vara lui 2006 de la FC National,acolo unde a colaborat cu actualul tehnician al giulestenilor.

Apa destula pentru perioada de seceta

Rezerve suficienteIn pofida faptului ca in perioada urmatoare sint prognozate temperaturi ridicate si seceta, conform conducerii Directiei Apelor Somes-Tisa (DAST), rezervele de apa ale judetului se estimeaza a fi suficiente pentru a asigura cerintele populatiei, in vreme ce lacurile de acumulare nu vor intra in zona de restrictie, gradul de umplere al principalelor lacuri de acumulare din Cluj fiind: Fintinele – 76%, Tarnita – 92%, Gilau – 81%. Conducerea DAST apreciaza, totodata, ca inclusiv in perioada de seceta furnizarea de apa catre populatie va fi asigurata cu conditia ca sistemele de captare, tratare, transport, inmagazinare si distributie a apei sa nu sufere defectiuni tehnice.Atentie la fintini!In momentul de fata, din punct de vedere calitativ, parametrii de calitate ai retelei hidrografice se incadreaza in limitele obisnuite pentru o perioada cu temperaturi ridicate, conform DAST. Probleme pot aparea, insa, in mediul rural, in localitatile in care apa potabila se procura din fintini amenajate in unele cazuri necorespunzator, situatii in care, datorita secetei, concentratiile de substante nocive in apa potabila pot creste inclusiv din cauza neatentiei localnicilor.Cu aproximativ 1 luna, inainte, in urma unor controale, Autoritatea de Sanatate Publica (ASP) Cluj a descoperit depasiri ale concentratiilor de nitriti, nitrati si amoniac peste limitele admise in fintinile din localitatile Aruncuta, Camaras, Geaca, Feleacu si Catina din mediul rural. Conform prefectului Alin Tise, „infiltratiile in apa din fintini au avut loc prin pinza freatica si se datoreaza depozitarii in preajma fintinilor a deseurilor de grajd sau a materialelor de constructii“.

Elevii de gimnaziu au terminat Testele Nationale, liceenii intra in febra BAC-ului

Elevii de clasa a VIII-a si absolventii de liceu din judetul Cluj sint in focuri. Ieri, la centrele de testare din judet s-au afisat rezultatele partiale ale Testelor Nationale, care conteaza in proportie de 50% la media finala de admitere la liceu. Tot ieri, pina la ora 20, absolventii de gimnaziu nemultumiti de notele obtinute au putut depune contestatii. Potrivit inspectorului scolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Cluj, Victoriana Boscaneanu, rezultatele finale la Testele Nationale se vor cunoaste si vor fi centralizate in data de 28 iunie, dupa recorectarea lucrarilor ale caror note au fost contestate de elevi.Astazi, absolventii de clasa a XII-a din acest an, dar si cei care in anii anteriori nu au luat note de trecere vor sustine prima proba a examenului de Bacalaureat din acest an. Victoriana Boscaneanu a precizat ca la prima sesiune a Bacalaureatului din acest an s-au inscris 6.200 de absolventi de clasa a XII-a, insa nu toti vor sustine toate probele de examen.BAC-ul va incepe cu proba orala la Limba si Literatura Romana si se va desfasura in 18 centre de evaluare.In acest an, patru elevi vor sustine examenele in spital. Unul dintre acestia nu este din judetul Cluj, insa fiind tratat la un spital din oras a cerut si i s-a aprobat sa sustina Bacalaureatul aici. Unui alt elev, care si-a rupt simbata un picior, ISJ i-a aprobat in ultimul moment schimbarea uneia dintre disciplinele de examen. Astfel, elevul nu va mai sustine examenul la Educatie Fizica, asa cum a optat initial, ci la Geografie. Probele orale se vor termina joi, iar vineri vor incepe probele scrise. La fel ca la Testele Nationale, subiectele pentru BAC vor fi selectate, prin tragere la sorti, din cele care au aparut pe Internet.

Vine Hagi

Cu doar doua zile inainte de plecarea in cantonamentul din Austria, Steaua schimbaantrenorul. Bomba a fost detonata simbata seara de patronul Gigi Becali. „Oli nuindraznea sa vina sa imi spuna ca are o oferta. Tot ii spunea lui Virgil (Virgil Becali - n.red.) «Am o oferta, dar ce-o zice Gigi?», ii era jena de mine. L-am chemat la palat si l-amintrebat ce vrea. Mi-a spus «Uite, am o oferta pe care nu pot sa o refuz, nici cluburile dinEuropa nu imi pot oferi atit». L-am intrebat daca vrea sa plece, mi-a zis ca vrea si eu i-amspus «Bine, ma duc acum sa vorbesc cu Hagi». M-am urcat in masina si am ajuns laConstanta. Eu sint omul care rezolva repede lucrurile. Cu Hagi am pus toate detaliile lapunct, le-am acceptat si eu, le-a acceptat si el, iar luni le vom pune si pe hirtie. Inproportie de 99%, de acum antrenor la Steaua e Hagi", a spus Becali.Om de onoareFinantatorul Stelei a explicat si ce l-a determinat sa il lase pe Olaroiu sa plece asa de usor.„Noi nu aveam semnat niciun contract, era o chestiune de onoare intre noi doi. Mi-a spusca s-ar fi putut urca in avion si sa ma sune de acolo sa imi spuna, stia ca intr-o saptaminami-ar fi trecut supararea. Dar nu a facut asta, a tinut sa fiu si eu de acord. Nu poti sa refuziun astfel de om, mai ales ca va cistiga 4 milioane in doi ani", a explicat finantatorulStelei.Trei ani de contractIn ceea ce priveste durata pe care va semna Hagi cu Steaua, Becali a spus: „El a spus cavrea un contract pe 3 ani, dar eu i-am spus «Gica, semneaza si pe 20 daca vrei!». Eu nuvoi da niciodata un antrenor afara, mai ales pe Hagi, care e si nasul meu. Cum sa il dau euafara pe nasul? Contractul il face pe cit vrea el, un an, doi ani, 13 ani, 20 de ani, pentru caeu nu o sa il dau niciodata afara", a marturisit Becali. Referitor la suma pe care o vaincasa noul antrenor al Stelei, patronul ros-albastrilor a marturisit: „El a spus o suma, eu oalta suma, ne-am inteles pana la urma. O sa il intreb si pe el sa vedem daca e de acord saspunem suma, dar Hagi va fi cel mai bine platit antrenor din Romania", declara Becali. .Fara obiectiveBecali a mai spus ca nu i-a fixat un obiectiv noului antrenor: „I-am zis: Gica, tu singur aispus ca locul doi nu e al Stelei, eu ce sa iti spun mai mult? Daca o sa fie pe locul doi, nuvor fi probleme, dar daca va fi pe locul trei, va pleca singur, pentru ca Steaua are nistecanoane si nu poate iesi din ele. Eu normal ca vreau performanta. Acum ca sintem noi,stelistii, sper sa avem si rezultate mai bune. Vreau sa ajungem sus in Europa", spuneBecali.Oferta pentru PopescuBecali a recunoascut ca i-a propus fostului international Gheorghe Popescu sa preiafunctia de presedinte al ros-albastrilor, dupa ce, in prealabil, a ajuns la un acord cuGheorghe Hagi pentru postul de antrenor. „I-am propus si lui Gica Popescu sa vinapresedinte la Steaua. Mi-a zis ca nu e imposibil, ca il onoreaza propunerea mea, dar nuprea poate fiindca are si el niste afaceri in care este deja implicat. Ori el vrea ca daca vinela Steaua sa munceasca de dimineata pina seara. Dar urmeaza sa mai vorbim zileleviitoare in privinta lui Gica Popescu", a spus Becali.Mutare preconizataDaca va ajunge presedinte la Steaua, Gheorghe Popescu va face echipa cu GheorgheHagi. Cuplul Popescu-Hagi i-a fost propus lui Becali in primavara acestui an de catrevarul acestuia, Virgil Becali, dar latifundiarul din Pipera a considerat atunci ca numireacelor doi in locurile fostului manager general Mihai Stoica si al antrenorului CosminOlaroiu ar fi o „solutie ideala, dar imorala".Vine EmegharaBecali a mai declarat ca va plati comisionul solicitat de impresarii fundasului IfeanyEmeghara, pentru ca nu isi doreste sa rateze un jucator de milioane de euro pentru citevazeci de mii de euro. „Ce sa facem acum? Doar nu o sa ratam transferul unui jucator demilioane de euro pentru 30-40.000 de euro. Le dam si la impresari comisionul, daca auvenit la ciuguleala", a dat asigurari patronul stelist.

Daune de 100 de miliarde cerute intr-un an in instanta

Se cere mult, se da putinDaunele morale si materiale solicitate sint considerate exagerate de instantele clujeneTot mai multe persoane cer in instanta despagubiri morale si materiale Statului Roman pentru unele erori judiciare. Anul trecut, Curtea de Apel Cluj a emis hotariri judecatoresti irevocabile in noua astfel de cauze, iar de la inceputul acestui an s-a solutionat un singur dosar. Despagubirile solicitate se ridica, de multe ori, la ordinul zecilor de miliarde de lei vechi. Totusi, putini sint cei care primesc toti banii de la Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, si aceasta pentru ca hotaririle judecatoresti injumatatesc sumele cerute sau chiar nu le acorda, pe diferite considerente legale. Numai anul trecut, in cele noua dosare ajunse la Curtea de Apel Cluj, reclamantii au cerul Statului Roman, prin Ministerul Finantelor Publice, peste 100 de miliarde de lei vechi daune morale si materiale.In doua cazuri, reclamantii au cerut cite 35 de miliarde de lei vechi (aproximativ 1 milion de euro). Reclamantul Francisc Iosif Sandor a fost condamnat la 5 luni inchisoare pentru savirsirea infractiunii de evaziune fiscala si la pedeapsa de 2 luni inchisoare pentru savirsirea infractiunii de folosire cu rea-credinta a bunurilor si credintelor societatii, aceasta din urma fiind gratiata. Cu toate acestea, impotriva reclamantului s-a luat masura arestarii pe o perioada de 1 an si 5 luni, depasindu-se intinderea pedepsei cu inchisoarea ce i-a fost aplicata, astfel ca solicita plata de daune morale cu caracter reparatoriu. Curtea de Apel Cluj a trimis acest dosar spre rejudecare la Tribunalul Cluj.Un alt exemplu este cazul lui Sorin Forache, care cere daune morale tot de 35 de miliarde de lei vechi. In motivarea cererii, acesta a aratat ca a fost cercetat intr-un proces ce a inceput in anul 1998, fiind arestat preventiv la 2 septembrie 1998, masura mentinuta impotriva sa pe o perioada de 1 an si 5 luni. Sorin Fotache a fost eliberat in februarie 2002, iar condamnarea sa finala s-a ridicat la 5 luni de inchisoare pentru infractiunile de evaziune fiscala si folosirea cu rea-credinta a bunurilor si credintelor societatii comerciale. Practic, reclamantul cere acesti bani pentru ca a stat 1 an inchis degeaba. Instanta Curtii de Apel Cluj a hotarit ca, in cazul acestuia, suma in contul daunelor morale se ridica la 1 miliard de lei vechi.Daune intr-un dosar al sefului DNAPrintre „victimele“ sistemului juridic se numara si un caz, se pare, prost instrumentat de actualul sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), procurorul Daniel Morar (n.r., Clujeanul Gabriel Vaida, fost director al SC Ruttrans SA, a fost arestat in perioada 11.12.2000 – 13.06.2001 pentru infractiunile de abuz de incredere, inselaciune, fals si evaziune fiscala in forma continuata. Vaida a fost arestat in urma unei anchete, iar ulterior el a cerut daune morale in valoare de 2,5 miliarde de lei vechi. In cele din urma, Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a fost obligat sa-i plateasca lui Gabriel Vaida suma de 9.130,9 RON cu dobinda de referinta a BNR incepind cu data pronuntarii pina la achitarea integrala a sumei, reprezentind daune materiale, si la plata sumei de 70.000 RON cu titlu de daune morale. Magistratii nu platesc pentru erorile lorNu exista o lege speciala care sa reglementeze aceasta problematica a erorilor judiciare, insa, potrivit Constitutiei, „statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savirsite“. Totusi, legea fundamentala precizeaza ca „raspunderea statului nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta“. Acest aspect este atins si in Legea privind statutul magistratilor. Teoretic, statul poate recupera banii de la judecatori, dar acest lucru nu s-a intimplat niciodata. 

Bistrita, succes in Intertoto

Gloria Bistrita, formatie care a achizitionat in aceasta vara 3 fotbalisti de la CFR Cluj (Toma, Tilinca si Coroian), a invins pe propriul teren, cu 2-1, echipa muntenegreana FC Grbalj, in primul tur al Cupei UEFA Intertoto. Scorul a fost deschis repede, de Zaharia (min. 3), pentru ca Flavius Bad sa aduca victoria ardelenilor cu un minut inainte de final. Dintre fostii CFR-isti, doar fundasul Dorin Toma a fost folosit de catre antrenorul Ioan Ovidiu Sabau. 

“Paza militarizata” la BAC

Lucratorii Inspectoratului de Jandarmi al judetului Alba vor asigura masurile de ordine si siguranta publica pe timpul examenelor de bacalaureat  intr-un numar de 13 centre  de examinare si 3 centre de evaluare din judet. De asemenea, potrivit reprezentantilor acestei institutii, jandarmii vor asigura si supravegherea transportului lucrarilor de la scoli la centrele de evaluare, desfasurind astfel pe perioada acestor examene un efectiv de 35 de oameni pe zi. Totodata jandarmii vor asigura masuri de ordine si siguranta publica la Sediul Inspectoratului Scolar Judetean Alba, precum si protectia membrilor comisiilor de evaluare. Pentru sesizarea oricaror probleme, cetatenii pot apela non-stop la numarul de telefon 112 sau 956 al Jandarmeriei Romane, au precizat aceleasi surse.

Bani guvernamentali pentru realizarea de spatii verzi

Spatiile verzi din localitatile judetului pot “reinvia” de acum fara prea mari eforturi financiare din partea administratiilor publice locale. Primarii si consiliile locale vor putea, incepind din aceasta saptamina, sa depuna la Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile proiecte de finantare pentru realizarea de spatii verzi in localitatile lor, in cadrul Programului National de Imbunatatire a Calitatii Mediului, aprobat recent de Executiv. Pentru derularea Programului în anul 2007 se aloca, din Fondul pentru mediu, suma de maxim 25 milioane lei (250 miliarde lei vechi). Proiectele se vor analiza si selecta, în vederea promovarii pentrufinantare, de catre o Comisie de analiza, constituita prin ordin al ministrului Mediului si Dezvoltarii Durabile. Proiectele selectate  precum si sumele destinate finantarii acestora, vor fi aprobate prin hotarire a Guvernului, la propunerea autorittaii publice centrale din domeniul mediului si dezvoltarii durabile. Beneficiarii finantarilor vor încasa sumele aprobate în baza cererii si a contractului de finantare încheiat cu Administratia Fondului pentru Mediu. Sumele se vor incasa de catre beneficiari în mod esalonat, în baza cererilor de tragere, pe masura executarii lucrarilor. Conform celor stabilite de Executiv, programul respectiv se va desfasura pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia.

Acuzatii de presiuni politice asupra directorilor

Democratii din Alba au declarat ca mai multi directori de institutii din judet, membri PD sau sustinuti de aceasta formatiune politica, vor parasi posturile pe care le ocupa incepind cu data de 1 iulie.Deputatul PD de Alba, Alexandru Peres, a aratat ca primul care va pleca va fi directorul Directiei Silvice Alba, Mihai Morar, dupa care vor urma, probabil, directorul Casei de Pensii, Ioan Mihaila, inspectorul scolar general Cornel Sandu si sefa Oficiului de cadastru Cornelia Baba. “Aceasta actiune de demontare a structurii Aliantei D.A. in judet prinde contur”, a declarat Alexandru Peres, care considera ca in spatele acestor actiuni se afla PNL. El a aratat ca pentru Directia Silvica stie ca s-a stabilit deja cine va fi noul director, respectiv actualul sef al Ocolului Silvic Baia de Aries. Alexandru Peres s-a aratat deranjat de faptul ca, in momentul in care Mihai Morar s-a prezentat la concursul pentru ocuparea functiei de director tehnic (echivalent cu postul de director adjunct) si a luat o nota buna, i s-a cerut sa isi dea demisia din functia de director general.Adeziunea sau demisia...Presedintele PD Alba, Mircea Hava, a fost mult mai explicit in legatura cu cele intamplate. “I s-au dat doua alternative: adeziunea sau demisia. Ar fi fost prima lui adeziune, pentru ca nu este membru PD si nici nu i s-a cerut sa devina. A preferat sa plece (...) Eu i-am spus sa mearga la concurs, pentru ca era o buna evaluare si pentru el. Iar evaluarea a aratat ca este bun, din moment ce a luat nota 9”, a declarat Mircea Hava. El a mai precizat ca dintre cei patru directori vizati in acest moment, doar Cornel Sandu este membru PD, restul fiind specialisti sustinuti de democrati. “Pana la urma, treaba va trebui sa fie rezolvata altfel. Oamenii care vor ocupa aceste functii trebuie sa fie apolitici si trebuie sa fie cei mai buni”, a opinat Mircea Hava.

“Practicile deputatului liberal sint jenante”

Deputata de Hunedoara este si coordonatorul la nivelul Euroregiunii 7 Centru, din care face parte si judetul Alba. Luindu-si in serios misiunea, Ionica Popescu incepe prin a-l ataca “la baioneta” pe fostul sau coleg de partid. Recent, aceasta i-a cerut lui Nicolae Popa sa înceteze presiunile asupra membrilor conservatori din judetul Alba pentru a-l urma la PNL.Practici jenanteIonica Popescu spune ca “practicile deputatului liberal sint jenante, cu atit mai mult cu cit face presiuni asupra unor fosti colaboratori ai sai, prin efortul carora domnul Nicolae Popa a ajuns parlamentar”. Deputatul conservator îi aminteste domnului Nicolae Popa ca membrii PC care sint pe posturi de conducere în institutii si întreprinderi din judet au dat concurs pentru a le ocupa. În aceste conditii înlocuirea lor pe criterii strict politice ar însemna un grav abuz la care instiga domnul Nicolae Popa. Deputatul conservator îsi sustine membrii si roaga politicienii sa se ocupe de multele probleme pe care le pot rezolva pentru oameni si sa le permita celor din institutii sa-si faca treaba pentru care au ocupat acele functii.Proiecte populiste abandonateTotodata aceasta il sfatuieste pe fostul coleg ca, in loc sa-i sicaneze de membrii PC, sa se ocupe  de proiectele sale începute si nefinalizate “L-as ruga pe domnul Popa sa încerce mai degraba sa-si convinga colegii liberali sa voteze în favoarea proiectelor legislative care vin în sprijinul pensionarilor, pe care PNL le respinge în mod frecvent. Si mai stiu ca are un proiect important initiat pe vremea cind era deputat ApR pe care nu l-a finalizat. Asa încit îl rog pe domnul deputat sa-i lase în pace pe colegii mei conservatori din judetul Alba si sa militeze în continuare pentru declararea Monicai Lewinski persoana non grata în Romania, asa cum a cerut în urma cu citiva ani în plenul Parlamentului” a declarat deputatul conservator Ionica Popescu. Aceasta ii mai sugereaza ca, in ceea ce priveste demisia de onoare pe care o invoca la adresa altora, “Nicolae Popa ar fi in cea mai mare masura sa faca acest gest de demnitate si sa lase locul de deputat partidului datorita caruia detine acum aceasta calitate, respectiv Partidul Conservator, pe a carei lista a candidat”.

Cherestea fara acte

În noaptea de 20 spre 21 iunie , lucratori de la Politia orasului Zlatna au oprit în trafic, pe str. Tudor Vladimirescu din localitate, un automobil mixt marca Roman, condus de Horea P., de 36 ani, din Alba Iulia. Din verificarile efectuate, s-a stabilit faptul ca persoana în cauza transporta, pentru numitul Dumitru U., cantitatea de 7 metri cubi de cherestea de brad, fara a  poseda documente de provenienta si transport. Persoana în cauza a fost sanctionata contraventional, conform prevederilor HG 427/2007. 

Controale si amenzi la Aiud si Blaj

Politia municipiului Aiud a organizat zilele trecute, o serie de actiuni pentru mentinerea unui climat de ordine si siguranta publica, prevenirea si combaterea faptelor de natura antisociala si fluidizarea traficului rutier. Au fost aplicate cu acest prilej un numar de 35 de sanctiuni contraventionale, din care 23 pentru abateri de la regimul circulatiei rutiere, 7 la Legea 61/1991, 2 la Legea 12/1990, 2 la Legea 333/2003 si 1 la OG 97/1995. Valoarea totala a amenzilor aplicate a fost de 3.600 lei. De asemenea, au fost constatate doua infractiuni de natura economico-financiara. Politia Blaj a organizat in aceeasi perioada o actiune pe raza municipiului, pentru mentinerea unui climat de ordine si siguranta publica, prevenirea si combaterea faptelor de natura antisociala si fluidizarea traficului rutier. Au fost aplicate 15 sanctiuni contraventionale, 10 conform prevederilor OUG 195/2002, 2 conform Legii 333/2003 si 3 conform Legii 61/1991. Valoarea totala a amenzilor aplicate a fost de 1.180 lei.

Reparatii incepute

Consiliul Judetean Alba a anuntat ca au fost incepute lucrarile de asfaltare la drumul judetean 762  ce face legatura intre drumul national DN74 si localitatea Avram Iancu, de unde incepe ascensiunea catre Muntele Gaina.Potrvit reprezentantilor institutiei, pe toata lungimea acestui drum, circa 17 km, se va turna covor asfaltic, urmind ca lucrarile sa se incheie pina la sfirsitul lunii iulie, cind va avea loc editia din acest an a Tirgului de fete de pe Muntele Gaina. Valoarea totala a lucrarilor se apropie de 1 milion de euro.CJ Alba doreste revitalizarea sarbatorii de la Muntele Gaina, una dintre actiunile intreprinse fiind cresterea accesibilitatii in zona de desfasurare a acestui eveniment, prin rezolvarea cailor de acces atit in zona Muntelui Gaina cit si in zonele adiacente. “De ani buni acest drum a constituit o problema foarte mare a judetului Alba. Este un drum foarte important nu doar pentru ca face legatura cu Muntele Gaina, ci si pentru ca deserveste o importanta comunitate de moti, care locuiesc in comunele din zona. De aceea, cred ca acest drum este o sansa pentru zona Ariesului Mic. Totodata, vreau sa invit toti doritorii sa vina anul acesta la Muntele Gaina si ii asigur ca nu o sa-si mai rupa masinile ca pina acum, ci or sa mearga pe un drum foarte bun, proaspat asfaltat”, a declarat Ion Dumitrel, presedintele CJ Alba.

Furtuna in Alba

O puternica furtuna semnalata in cursul noptii de joi spre vineri in judetul Alba s-a soldat cu importante pagube materiale si a lasat mii de oameni fara energie electrica.Vineri, la orele prinzului, in zece localitati inca se lucra pentru restabilirea alimentarii cu energie electrica.In Alba Iulia, vintul foarte putenic a rupt crengile mai multor copaci si a afectat mai multe acoperisuri, inclusiv pe cel al unei benzinarii si pe cel al unui bloc. O parte din oras a ramas in bezna timp de mai multe ore, insa dimineata alimentarea cu energie electrica era restabilita. In Blaj, pagubele materiale au fost mai mari. Acoperisul unei societati comerciale a fost distrus pe o suprafata de 400 de metri patrati. Vintul a desprins tigle de pe o sala de sport si de pe un bloc din localitate, un autoturism fiind avariat de tiglele cazute. In Abrud, jumatate din acoperisul pietei din localitate a fost smuls, iar pomii cazuti au blocat doua strazi. Una dintre ele nu era deblocata vineri dupa amiaza. In orasul Teius, au fost smulse tiglele de pe acoperisurile mai multor case, iar la iesirea din oras copacii au cazut peste liniile electrice, ceea ce a facut ca centrul orasului si zona Veres sa ramina pentru ore bune fara curent. Electrica a trimis in teren nu mai putin de 14 echipaje, cele mai grav afectate localitati fiind: Sugag, Valea Lunga, Cergau, Stremt, Rimet, Cilnic, Girbova, Metes, Oarda si Lancram. In total, au fost afectate 7 linii de medie tensiune si 108 posturi de transformare. 

Rezultate bune la testele nationale

In jurul avizierelor, inca inainte de ora 8 dimineata, s-au constituit grupuri-grupulete de nerabdatori pentru aflarea notelor.Promovabilitate suspecta la limba maternaTotodata acestea constituiau surse de zvonistica, dar si de teme de gindire privind corectitudinea desfasurarii testelor. Unii dintre cei prezenti sustin, sub semnul anonimatului, ca detin informatii cum ca au existat comisii de evaluare unde notele au fost “lucrate”, dar si unele de la care informatiile privind notele unor elevi privilegiati au “rasuflat” inca de simbata. Au fost rostite si nume de elevi care simbata seara au facut chef cu prietenii pentru notele obtinute. Evident, atunci cind este vorba sa depuna marturie oficiala pentru afirmatiile facute, “sursele” bat in retragere si vorbaria se incheie. Promovabilitate de peste 80 la sutaDupa centralizarea notelor obtinute de elevii scolilor din judet, promovabilitatea generala este de 80,3 la suta. Pe materii, cea mai buna promovabilitate, chiar suspect de mare, adica 100 la suta, a fost la proba de limba materna, respectiv maghiara si germana. Aici au fost prezenti la examen 131 elevi, toti primind note de peste 5. La limba romana, din 3567 prezenti, au picat 400, la matematica au sustinut proba 3558 si au primit note sub 5 un numar de 460, la istorie, din 609 elevi au promovat 568, iar la geografie, din 2946 au picat 133. Note maxime a obtinut un singur elev, din Cugir, iar pe materii, au fost obtinute 6 note de 10 la limba romana. 

opinia cititorilor

Consiliul Judetean Alba asigura gratuit transportul pentru persoanele care doresc sa participe la Festivalul Cetatilor Dacice, care a avut loc la sfirsitul saptaminii trecute la Cricau. Eu nu am vreme de asa ceva ca sint femeie batrina dar initiativa Consiliului Judetean este foarte buna.Besleaga Sanda, Alba IuliaE foarte bine, foarte frumos,Bicazan Elena, Alba IuliaCred ca este o initiativa buna pentru ca orice activitate culturala este buna si, in ziua de azi, este mai mult decit necesara. Murgu Elena, Alba IuliaPe mine nu ma intereseaza festivalul acesta ca eu sint batrina si am nepoti de crescut. Cred ca cei tineri vor merge.N. D., Alba IuliaAm auzit de acest festival si cred ca o sa merg. Ne mai relaxam si noi putin. Ii bine ca au pus la dispozitie transport pina acolo dar, pe caldurile acestea, cred ca o sa lesine lumea de cald in ele. V. R., Alba IuliaNu ne intereseaza pe noi de festivalul asta. Ca pe caldura asta si cu pensiile noastre nu mai putem merge nicaieri.N. S., Alba IuliaE super ca mai putem iesi si noi undeva dupa Zilele Alba-Iuliei. Si, e bine ca se ofera transport gratuit ca asa poate sa mearga oricine.M. M., Alba IuliaEste foarte placut sa ai ocazia sa mergi la sfirsit de saptamina intr-un cadru feeric ca Cetatile de la Craiva si in asa actiune organizata de Consiliul Judetean. Felicitari domnului Dumitrel, presedintele Consiliului, pentru tot aportul adus in organizarea actiunilor. E pacat sa nu participi la asa un mare spectacol unde poti asista la tot divertismentul si, asa, mai ales ca transportul este gratuit si nu totdeauna ai ocazia a te intilni cu localnicii.Silvia M., Alba IuliaAm auzit de acest festival si chiar intentionez sa merg impreuna cu gasca. Cred ca vom participa la intrecerile sportive pentru ca suna foarte distractiv, mai ales concursul de tras cu fringhia sau concursul de baut vin. E super. Si ma bucur ca avem la dispozitie transportul gratuit ca, sincer, eu unul nu mi-as fi bagat masina personala pe acolo.V. I., Alba IuliaDa, este un festival frumos. Am fost si anul trecut si stiu cum e. O sa merg si eu duminica cred. Despre transport ce sa va spun. E o idee buna ca nu toata lumea are masina.G. S., Alba Iulia

Alo! Permiteti sa raportez inca un caz!

Adaptare la cerintePrintr-o hotarire aprobata vineri, 15 iunie 2007, Executivul a stabilit metodologia de raportare si de colectare a datelor pentru supravegherea bolilor transmisibile, adaptind astfel sistemul legislativ privind prevenirea si controlul bolilor transmisibile la cerintele reglementarilor comunitare.Obligatia de declarare se refera la botulism, antrax, poliomielita cu virus salbatic, febra tifoida si paratifoida, tetanos, tetanos neonatal, difterie, infectie rubeolica congenitala NN, gripa umana cauzata de un nou subtip, infectie cu E.coli Enterohemoragic, holera, malarie, pesta, lepra, meningite virale, febra galbena, etc.  Fisa unicaTot prin aceasta hotarire a fost aprobata fisa unica de raportare a cazurilor de boala transmisibila cu declarare nominala obligatorie, in vederea implementarii sistemului de alerta precoce si raspuns rapid privind prevenirea si controlul bolilor transmisibile.Responsabilitatea pentru multiplicarea si distribuirea fiselor unice de raportare catre furnizorii de servicii medicale revine autoritatilor de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti.Pentru toate bolile prevazute in fisa unica de raportare, dupa stabilirea diagnosticului de caz suspectat sau confirmat, furnizorii de servicii medicale trebuie sa completeze fisa si s-o inainteze autoritatii de sanatate publica, in termen de cel mult 5 zile de la data depistarii/conformarii, prin fax, curier rapid sau posta.  Confidential Tot acum a fost actualizata lista bolilor infectioase pentru care declararea nominala este obligatorie in Romania, prin includerea unor entitati etiologice si clinice noi si modificarea prioritatilor epidemiologice. Pentru raportarea cazurilor de infectie HIV/SIDA, tuberculoza si alte boli transmisibile se utilizeaza fisele de supraveghere specifice, conform metodologiilor de supraveghere specifice elaborate de Ministerul Sanatatii Publice.Personalul care are acces la datele de identitate din fisa unica de raportare este obligat sa pastreze confidentialitatea datelor si sa aplice masurile de protectie a acestora, conform legii.Metodologia de raportare numerica statistica a bolilor transmisibile se aproba prin ordin al ministrului Sanatatii Publice. 

Terapia cu spice (I)

Din mosi stramosiNu stiti ce sa mai mincati? Nu uitati cerealele care n-ar trebui sa lipseasca din alimentatia zilnica. De ce? Pentru ca cerealele sint o sursa indiscutabila de energie si sanatate. Sint 100% naturale, asa cum le-a dat Dumnezeu. Micile boabe de griu, orz, ovaz sau porumb sint adevarate depozite de substante benefice. Cura cu cereale si-a dovedit cu virf si indesat eficienta, astfel incit, medicii de la cele mai vestite clinici din lume recomanda terapia cu cereale pentru fortificarea organismului. Dar aceasta metoda e veche de cind lumea. Stramosii nostri o considerau cea mai buna cale de a reinvia un organism obosit si secatuit de substante nutritive. O recomandau atit bolnavilor, cit si celor sanatosi. Si niciodata n-a dat gres.Pentru toate virsteleCuvintul „cereale“ este derivat de la numele roman al zeitei Ceres, cea care guverna grinele. Astazi, succesul cerealelor se datoreaza studiilor stiintifice care au confirmat puterile lor curative. Omul modern a inceput sa-si faca un obicei din consumarea de cereale integrale la micul-dejun. In Marea Britanie, sint preferate cele de ovaz. Australienii consuma dimineata un bol de cereale, cu iaurt sau lapte. Asadar, spre binele nostru, ar trebui sa ne obisnuim sa includem in alimentatia zilnica macar o portie de cereale. Copiii care consuma cereale bogate in fibre sint mai putin expusi oboselii si depun un interes ridicat in procesul de invatare. Adolescentilor le furnizeaza energia necesara in dezvoltarea fizica si intelectuala. Adultii au nevoie de cereale fiindca datorita lor cresc performantele in munca si dispare stresul. Sa nu mai vorbim cit de necesare le sint batrinilor. Cerealele previn aparitia bolilor grave.Sint gustoase, dar nu ingrasaDatorita continutului in glucide, cerealele au aportul caloric cel mai ridicat dintre toate alimentele vegetale. Reprezinta combustibilul ideal pentru muschi. Contin proteine, amidon, celuloza, lipide, aminoacizi esentiali si minerale (potasiu, calciu, magneziu). Uleiul din germeni de cereale este foarte bogat in vitamina E. Continind fibre (previn constipatia si cancerul de colon), minerale, vitamine si carbohidrati (reduc colesterolul), cerealele sint foarte importante pentru mentinerea echilibrului alimentar si implicit al sanatatii. S-a dovedit ca cerealele previn bolile de inima, obezitatea, diabetul, problemele intestinale si chiar diferite tipuri de cancer. Consumate la micul-dejun, cerealele reprezinta o modalitate ideala de a obtine cele 15-20 procente din necesarul zilnic de energie. Au un continut redus de grasimi, deci nu ingrasa, dar sint o sursa excelenta de calciu, contribuind la intarirea oaselor si a dintilor. Pe deasupra, cerealele sint gustoase. Astazi, gasim in magazine o gama larga de sortimente si arome, pentru toate gusturile.Sfaturi, bob cu bobPentru o sanatate de fier, sint recomandate zilnic intre 6 si 11 portii de cereale. O portie poate insemna: 1 felie de piine sau 30 g de cereale pentru mic-dejun, o ceasca de orez, doua linguri cu virf de orez brun fiert, trei linguri de paste din griu integral, doi biscuiti mari, doua cesti de foloricele. Chiar si intr-un regim de slabire, consumul a 1-2 felii de piine nu reprezinta o tragedie, ba din contra, un beneficiu, in special daca alegem piine integrala. In terapie, trebuie sa tinem cont de anumite reguli. Anumite cereale sint folosite sub forma germinata, altele fierte, sub forma de pulbere sau chiar crude. Cura cu germeni de griu este cea mai populara, cu rezultate remarcabile in prevenirea si tratarea unor boli dintre cele mai grave. Proteinele din germenul cerealelor au o valoare biologica comparabila cu cea din carne. Aceasta insa se distruge daca griul ajunge faina. De aceea, nutritionistii recomanda terapia cu cereale integrale, deci neprelucrate. — Va urma

Reforma la romani

Este bine ca din cind in cind omul sa se poata rupe total de mediul  mioritic plin de agresivitatea imposturii si inculturii, ca sa nu mai vorbim de disparitia tot mai pregnanta a statutului de natiune civilizata.Ca cetatean al acestei tari esti bombardat permanent  de grobianismul modelelor create si oferite cu generozitate, urmate de generatii. Se poarta modelul parvenitului. Se poarta modelul ajunsului la belsug de bani la care nivelul bunastarii nu se grefeaza pe unul de cunoastere si comportament civilizat adecvat.Omul de valoare nu va epata prin potenta banului, ci prin forta emanatiei intelectuale si prin capacitatea de sinteza a realitatii cu cea a proiectiei acesteia in viitor. Nu se va arata public cu viata personala si nu-si va face vizibila averea personala. Va emana modestie in comportament, intelepciune in vorba si mai ales civilizatie.Mi-e dor de Paleologu, de Coposu, mi-e dor de Plesu, de Liiceanu si de multi alti ginditori reali. Pe unii dintre ei a vrut Bunul Dumnezeu sa-i ia la el de sfetnici, iar pe altii deranjul produs impostorilor i-a pus mai pe la margine ca nu cumva sa devina modele si puncte de referinta care sa dauneze imaginii impostorilor si parvenitilor.Am avut norocul sa urmaresc o emisiune cu ministrul nostru, al sanatatii. A fost o perioada in care l-am suspectat de rea vointa. Dar m-am convins ca ultimul lucru de care poate fi acuzat este reaua vointa si ura impotriva corpului medical pe care-l pastoreste. Am certitudinea ca Domnia Sa nu stie de fapt ce pastoreste. Nu cunoaste sistemul de sanatate, iar acele citeva cunostinte despre sistem sint un fel de spoiala. Vorbim de reforma din sistemul de sanatate care de fapt este o distorsionare grava a mecanismelor prin care functioneaza acest sistem. Am abordad de multe ori punctual neajunsurile acestei reforme, dar mi-am dat seama de abia acum ca reformele incercate sint rezultatul unui „hei-rupism“ si nu rodul unei analize stiintifice si pragmatice bazate pe cunoastere si informare exacta.Pentru a performa sistemul de sanatate este nevoie de multa cunoastere si intelegere a acestui sistem. Este nevoie de a avea premise clare de pornire si principii corecte de creionare a functionalitatii sistemului in proiectie viitoare.In primul rind reformarea sistemului de sanatate trebuie sa inceapa cu invatamintul medical. Selectarea celor care urmeaza a patrunde in sistem trebuie sa fie deosebit de performanta. În ultimele decenii sistemul de sanatate s-a poluat cu persoane nepotrivite din cauza lipsei de selectie. In toate tarile civilizate patrunderea in sistemul de sanatate este extrem de dificila, iar concurenta pentru un loc vacant in sistem este foarte dura. Este motivul pentru care societatile respective poarta un respect deosebit corpului medical, traind constiinta faptului ca cea mai importanta avutie, sanatatea natiunii, trebuie sa fie in grija unui grup de elita.In al doilea rind, un sistem performant de sanatate trebuie sa aiba programe coerente de educatie a fiecarui membru al societatii. Fiecare om trebuie sa fie convins ca starea lui de sanatate este motorul existentei sale si ca viitorul sau si al familiei sale este foarte dependent de starea lui de sanatate.In al treilea rind nu se poate vorbi de sistem performant de sanatate atita timp cit mijloacele materiale (echipamente medicale, unitati sanitare si recompensele materiale) se pastreaza intr-o vesnica raminere in urma vremurilor in care traim.Demagogia continua sa fie la ea acasa. Vorbim mereu de performarea sistemului de sanatate, dar nu facem nimic ca acesta sa performeze. Examenele de admitere in invatamintul medical au devenit promovabile pentru oricine are cit de cit energie financiara.Proasta retributie a corpului medical face ca entuziasmul caritabil al celor care vor sa faca ceva sa se dilueze prin competitii neloiale si total dependente de forta relationala sau materiala a competitorilor.Sistemul de sanatate poarta parca blestemul de a fi avut in zona de decizie persoane sau personalitati care au produs modificari punctuale unui decupaj de sistem si care nu au avut capacitatea de a analiza si selecta bunele din vechile sisteme si de a moderniza sistemul acolo unde noul este necesar.Ne-am tot produs prin reforme de dragul reformelor, dar este imposibil de a avea performanta si functionalitate utila in parametri competitivi, atita timp cit sistemul de sanatate se pseudoreformeaza prin necunoastere, neinformare, lipsa de analiza stiintifica si mai ales prin superficialitate.Mai sper totusi ca, printr-o intimplare, sa avem parte de o scinteie fericita care sa produca o adevarata reforma a sistemului de sanatate prin care omul, indiferent ca este in sistem sau este beneficiarul lui, sa poarte respectul cuvenit statutului de om.

Tablouri si fotografii

In armonie cu stilul camereiTablourile reperezinta acele elemente decorative care umplu peretii albi, captind privirile. Obiectele de arta transforma orice perete gol intr-un punct de interes, plin de culoare, care insufleteste atmosfera. Prin urmare, daca tot trebuie sa atirnati ceva pe pereti, de ce sa nu fie o tema care va intereseaza: formatia preferata, peisaje, animale, flori, desene abstracte. Un afis sau un tablou mare are avantajul ca simplifica peretele, centrind atentia intr-un singur punct si eliminind impresia de dezordine. Respectati tema aleasa! Daca incaperea e decorata cu imprimeuri tigrate, merge un tablou reprezentind un peisaj salbatic sau o jungla. Daca totul e lin, in tonuri de albastru, merge un peisaj de la mare. Intr-o camera decorata antic, se potrivesc tablourile vechi, cu patina, portretele. Pentru a armoniza un grup de tablouri, alegeti rame de acelasi tip. Astfel, chiar daca imaginile sint diferite, impresia va fi de tot unitar. Camerele mici pot fi largite daca pe unul din pereti este expus un tablou ce reprezinta un peisaj cu perspectiva indepartata. Pentru peretii mai ingusti, alegeti tablouri mai mici si invers.Care e locul potrivit?E bine sa evitati asezarea tablourilor pe acelasi perete cu fereastra, acestea trec neobservate in timpul zilei. Nici asezarea in fata ferestrei nu este recomandabila, deoarece se produc reflexe luminoase, suparatoare. O lumina buna se obtine sub un unghi de 45 grade, ceea ce este foarte greu de realizat. Tablourile acoperite cu sticla nu se lumineaza niciodata din fata, din cauza reflexelor prea puternice care se creeaza; cele de mare valoare se lumineaza prin spoturi sau reflectoare speciale fixate deasupra sau in fata tabloului. Incercati sa pastrati un raport intre tablouri si mobilierul deasupra carora sint expuse. Un tablou de mari dimensiuni trebuie atirnat deasupra unui birou astfel incit partea de jos a ramei sa nu se afle mai jos de 25 centimetri de suprafata de lucru. In general, atunci cind expunem un tablou pe un perete in spatele unei piese de mobilier, acesta nu trebuie sa fie mai lung decit latimea mobilei.Grupuri de tablouriLiniile orizontale, puternice, au un efect linistitor si dau impresia ca maresc camera in lungime. Liniile verticale fac o camera cu tavanul jos sa para mai inalta. Liniile diagonale dau dinamism. Un grup de imagini expuse la un loc poate avea un impact mai mare. Tablourile au un efect mult mai mare daca sint prinse pe un carton de culoare contrastanta. Alegeti culori inchise pentru peretii deschisi la culoare si invers. Tabloul se fixeaza, in functie de natura, greutatea si suprafata lui, pe o bara metalica sau printr-un inel cu surub asezat la mijlocul tabloului (suspensii invizibile, tabloul paralel cu peretele). Se mai poate folosi un snur prins de marginile laterale ale tabloului. Prea multe tablouri intr-o incapere nu pot fi puse bine in valoare. O pictura nu se fixeaza in centrul unui perete, simetric fata de piesa deasupra careia este asezata. Regula echilibrului armonic cere ca treimea inferioara a tablourilor sa coincida cu distanta de la pardoseala la nivelul ochilor. Este de preferat ca tablourile in ulei sa fie amplasate singure pe un perete mai liber. Acuarelele, desenele in tus, carbune, pot fi grupate, daca trateaza teme apropiate.Hirtia din spatele fotografieiIn lipsa unor tablouri de calitate putem sa recurgem la desene sau fotografii artistice incadrate in rame plate, neutre. Nici cu fotografiile nu e asa simplu, trebuie sa respectam niste reguli care sa le transforme in puncte de atractie. Aveti un album cu fotografii si vreti sa inramati citeva. Mai intii, va trebuie ramele. Le gasiti in orice magazin de maruntisuri, de la cele de antichitati puteti achizitiona citeva rame vechi, de diferite dimensiuni, forme si stiluri. Luati si citeva rame rotunde, pentru a imblinzi ansamblul. Apoi, asigurati-va ca aveti la indemina citeva lucruri folositoare: sticla, vopsea pe baza de acrilic, pensule, foarfeca, hirtie si scotch, cutter pentru hirtie si carton, cirlige de atirnat tablourile, ciocan si ruleta. Luati albumul de fotografii in brate si selectati citeva care va plac mult. Hirtia pe care veti lipi fotografia, in interiorul tabloului, trebuie sa aiba o culoare care sa scoata in evidenta imaginea, nu sa o suprime. Folositi hirtie in tonuri apropiate pentru a se potrivi cu fiecare fotografie in parte. Culorile trebuie sa fie pastelate si nu foarte intense.Color si alb-negruVopsiti toate ramele in aceeasi culoare. Curatati geamul si asezati-l in rama, dupa ce se usuca. Lipiti fotografiile pe hirtie si asezati-le pe geam, dupa care prindeti pe spate un carton. Intindeti fotografiile pe podea sau pe o masa mai mare, in functie de cit de mare este spatiul pe care doriti sa il acoperiti. Incepeti sa va „jucati“ cu fotografiile, aranjindu-le in toate felurile posibile, pina cind va place ce a rezultat. In acest fel, veti scuti peretele de mutilari inutile. Incepeti prin a crea un aranjament ordonat si echilibrat. Aliniati marginile ramelor intre ele, unele peste altele, plasati citeva in lateral si unul in centru.Fotografiile alb-negru, expuse in linie, constituie un punct central interesant intre podea si tavan. Pentru a evita aspectul aglomerat, inramati fotografiile in acelasi mod. Alegeti hirtie alba si rame negre. Puteti chiar sa asezati mai multe fotografii in aceeasi rama. Pozitionati imaginile de dimensiuni mai mari in partea de stinga-jos a aranjamentului. In acest fel, partea de sus va parea mai degajata.In sfirsit, sus, pe perete!Fotografiile alb-negru pot fi lipite pe hirtie neagra si inramate in cadre argintii. In casele amenajate in stil traditional, puteti incerca si cu rame aurii, cu hirtie alba. Pentru un aspect luxos, alegeti hirtie dublata sau cu fire inserate in granulatie, pentru a scoate in evidenta fotografiile.Dupa ce ati obtinut un aranjament care va e pe plac in varianta pe podea sau pe masa, trasati conturul si taiati hirtia pe dimensiunea fiecarei rame. Astfel, puteti fi siguri ca aranjamentul va fi la fel ca pe schita, inainte de a va apuca sa bateti cuie in perete. Marcati pe fiecare bucata de hirtie numele fotografiei, precum si pozitia sa in aranjament.Prindeti fotografiile in perete, folosind cuie potrivite pentru peretele pe care il aveti. Oricum, nu trebuie sa fie mari, pentru a nu deranja aspectul estetic al peretelui. Inlaturati hirtia si inlocuiti-o cu rama corespunzatoare.

Wimbledon 2007, la ora startului

Un pic de istorieRoger Federer, pregatit pentru al cincilea triumf la WimbledonTotul a inceput in 1877, cind, la 3 ani dupa ce maiorul Walter Clopton Wingfield a adus tenisul pe Insula, numele unui apreciat asezamint de sport a fost schimbat in The All England Croquet and Lawn Tennis Club. In cinstea evenimentului s-a jucat un turneu de tenis, britanicul Spencer W. Gore dovedindu-se cel mai bun din cei 20 de participanti, urmariti de 200 de curiosi care au platit cite un siling pentru spectacol. 7 ani mai tirziu, britanica Maud E. Watson devenea prima reprezentanta a sexului frumos cistigatoare a tinerei competitii, iar in ultimele doua decenii ale secolului XIX tenisul a cistigat rapid in popularitate. La inceputul secolului XX, americanca May Sutton (1905), iar mai apoi australianul Norman Brookes (1907) deveneau primii cistigatori de dincolo de granite. In 1922, Regele George al V-lea inaugura pe Church Road arena cu o capacitate de 14.000 de locuri in tribune.In luna decembrie a anului 1967, s-a decis ca aceasta competitie sa fie deschisa tuturor doritorilor, „epoca open“ incepind in 1968, cind australianul Rod Laver si americanca Billie-Jean King cistigau primind si bani pentru succesul lor (2.000, respectiv 750 de lire sterline). Incepind cu anii ’80, Wimbledonul va avea eroi gen Björn Borg, Martina Navratilová, Boris Becker, Pete Sampras, Goran Ivanisevic si altii.O editie deosebitaAceasta a 121-a editie a competitiei de tenis considerate campionat mondial neoficial pe iarba vine cu noutati cum ar fi acoperisul rabatabil al Centre Court sau „Hawk-eye“, un arbitru de linie electronic.Desigur va fi si un fond de premiere record, 11.282.710 lire sterline, din care cei doi cistigatori la simplu vor primi aceeasi suma, 700.000 (aproximativ 1,4 milioane de dolari). Principalii favoriti sint Roger Federer si Justine Henin. Daca elvetianul tinteste cel de-al cincilea succes consecutiv la Wimbledon, belgianca, in schimb, isi doreste prima victorie pe iarba, Grand Slam-ul londonez fiind singura lipsa din colectia sa. Absentii si romaniiLa editia din acest an a Wimbledonului vor lipsi, din diferite motive, rusoaicele Anastasia Miskina si Vera Zvonareva, chinezoaicele Jie Zheng si Na Li, thailandezul  Paradorn Srichaphan, argentinienii Jose Acasuso si Gaston Gaudio, belgianul Xavier Malisse, austriacul Jürgen Melzer si croatul Mario Ancic.Dupa ce nici unul din cei sapte reprezenentanti ai Romaniei n-a reusit sa treaca de calificari, pe tablourile principale de simplu se vor afla doar Edina Gallovits (nr. 71 WTA) si Andrei Pavel (nr. 125 ATP). Timisoreanca o va intilni in primul tur pe americanca Meilen Tu si daca va invinge va da piept cu cistigatoarea dintre Ana Ivanovic (Serbia, nr. 6) si Czink Melinda (Ungaria). Pavel va debuta in compania unui argentinian, Juan-Pablo Guzman, iar in eventualitatea calificarii in turul secund se va confrunta cu cistigatorul dintre James Blake (SUA, nr.  9.) si Igor Andreev (Rusia). SENZATIONAL4titluri consecutive pe iarba de la Wimbledon are in palmares Roger Federer. 

Scrieti-ne la redactia@monitorulcj.ro

Guvernul britanic a anuntat ca va revizui, in septembrie, interdictia aplicata romanilor si bulgarilor in privinta accesului pe piata muncii. „The Guardian“ scrie ca exista posibilitatea ca ea sa fie eliminata complet. Cum comentati acest lucru, in conditiile in care mass media din regat incearca sa ne discrediteze prin orice mijloace? 

Ce nu vad in drum spre aeroport?

Nepotul matusii Tamara, Adrian „Arogantul“ Nastase – daca ati uitat de el, are ambitia de a reveni in politica. Si cred ca are toate sansele – imi aduc aminte de alt Adrian (Paunescu, „porcul cu nume de pasare“), lipit cu flegme, in 1989, de gardul ambasadei SUA. Daca acel Adrian si-a revenit (cu ajutorul unor limbi bine minuite de catre fondatorul Clubului Roman de Presa, Tatulici), nu vad de ce acest Adrian (zornaind discret niste maruntis, sa-l auda niste jurnalisti de bine) n-ar izbuti. In fond, traim in tara in care dupa ce nu mai esti in fruntea bucatelor iti aduci aminte, brusc, toata metodologia de impartire corecta a acestora – traim in tara in care sigur a facut ochi Zeul Nesimtirii.Si acest zeu face prozeliti. „Medicii nu vor reforma, ei vor sa fie departe de control“, sustine sinistrul (pardon, ministrul) petro-liberal al Sanatatii, Eugen Nicolaescu, in timp ce se lauda ca gestioneaza o reforma pe care, de fapt (cit timp mor femei in spitale ca nu sint bani sa se gestioneze o cezariana), nu a facut-o. Singura reforma realizata pina acum in sistem este cea a medicamentelor. Reforma prin brambureala: liste cu medicamente compensate, necompensate si semicompensate si harmalaie cu cine este abilitat sa elibereze medicamente pentru cancer, diabet sau te miri ce alte boli (achizitiile raminind cum au stabilit „baietii destepti“ intre ei: fara licitatie). Sistemul medical nu este format doar din retete si medicamente. Cite sectii noi s-au infiintat, cite spitale au fost aduse la standarde moderne, cum s-a stopat migratia de cadre medicale peste hotare? Sint intrebari cu raspuns cu suma zero. Pentru ca nu s-a facut nimic. Petro-liberalul s-a invirtit si s-a ocupat numai de zona medicamentelor pentru ca de acolo se fac bani frumosi (poate cistiga si buzunarul lui personal, dar si cel al partidului).De aceea are Nicolaescu fixatia cu retetele si gaseste vinovati: „Ca urmare a controalelor pe care le-am facut in toata tara, am descoperit ca anumiti medici ne perturba sistemul, deoarece au scris retete compensate in mod abuziv“. Acesta-i motivul pentru care nu exista bani in spitale, mor bolnavii in timpul unor operatii banale sau sint obligati sa vina la control cu algocalminul adus de acasa.S-au adunat tot felul de baieti de pravalie in jurul lui Tradatoriceanu si acum dau din colt in colt ca s-a pus ursarul PSD cu muzica pe ei – si joaca ursuletii de plus petro-liberali ca pe carbuni incinsi, dupa cum li se vintura cite o motiune pe sub nas.Cum va spuneam: zeul nesimtirii face pozeliti. Daca va fi respins pachetul de legi privind majorarea pensiilor, PSD „ar putea“ (acesta-i termenul pentru santaj politic) depune o motiune de cenzura chiar azi (miine, intr-o zi aleasa cu grija samd). Ce le mai moare „pesedeaua“ de grija pensionarilor! Asta dupa ce in toti anii cit au guvernat au dat romanilor 100% promisiuni desarte, amagiri si minciuni…Si daca Tradatoriceanu, de frica alungarii de la guvernare, „da“ pensii marite, ce vor mai face demagogii de la PSD sa nu-si piarda electoratul in continuare?

Pasaj subteran Manastur-Marasti!

Ovidiu Miron, 40 de ani, depanator TV „Foarte bine, sa faca, numai sa nu fie si asta ca tunelul pe sub Feleac al lui Funar. Eu nu ma indoiesc de seriozitatea edililor, dar asa ceva nu este usor de realizat si cu atit mai putin de finantat. Iar la felul cum se finalizeaza constructiile la noi, ar putea dura mult si bine si mai mult ar incurca circulatia pina-i gata.“Adriana O., 28 de ani, chimist„Asa, cind stai si spui sau te gindesti, ti se pare un lucru impresionant si modern. Dar cind vine vorba sa-l si pui in practica, din punctul meu de vedere, nu mi se mai pare o idee foarte realista. Ca locuitoare a Clujului mi-ar conveni, normal, cui nu i-ar conveni sa se circule usor si sa nu mai faci ore intregi dintr-o parte intr-alta a orasului?“Teodora P., 22 de ani, studenta„N-am auzit pina acum de proiectul acesta. Mi se pare o idee foarte buna pentru ca in oras se circula din ce in ce mai greu si orice solutie este binevenita. Este bine ca s-a gindit cineva si cred ca ar putea fi realizat: de cind cu edilii astia noi, s-a construit foarte mult.“Mirela D., 30 de ani, inginer topograf„Mi se pare normal sa se vina cu idei de genul acesta. Pare putin irealist, asa e, dar orasul se extinde, se modernizeaza si daca vrem un oras cu fata europeana nu trebuie sa ne gindim ca la noi nu s-ar putea face pasaje de genul acesta. Totul tine de seriozitate.“L. S., 33 de ani, patron„Ca proiect suna bine, dar la felul cum evolueaza constructiile la noi, s-ar putea ca noi sa nu-l prindem gata, numai copiii nostri. Suna exagerat, dar mie nu mi se pare, sincer. Orasul este un santier in multe locuri, dar un santier gol, mai mereu. Trec mereu prin zone din astea si nu vad pe nimeni muncind. Pai, asa nu faci nimic.“

Agenda zilei

Conferintaluni • ora 14 • Foaierul Teatrului NationalLansarea „Galactoria 2007“, aflata la a V-a editie, este gala de absolvire a studentilor de la Facultatea de Teatru si Televiziune (FTT) din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai“, avind ca scop promovarea pe piata culturala nationala a absolventilor promotiei 2007. Galactoria isi propune astfel sa realizeze un spatiu de intilnire intre absolventii FTT si profesionistii scenei romanesti.Concursluni • ora 17 • Sigma Shopping CenterTombola „Marea Sigmatizare“, desfasurata in perioada 15 mai – 15 iunie, isi va desemna cistigatorii, valoarea unui premiu fiind de 300 de RON. La tombola au participat toti cumparatorii care au achizitionat, in perioada precizata, produse din magazinele participante, in valoare de minim 30 de RON.Spectacolluni • ora 21.30 • Casa TranzitIn Sala Mare a Casei Tranzit va avea loc un spectacol de teatru-dans, intitulat „Sun-SET sau gesturile indulgentei“. Interpreti: Bartos Csaba, Gazdag Erzsébet, György Andrea, Kelemen Attila Csongor, Molnár Orsolya, Pap Tibor, Péntek Zsuzsa, Rafai Emoke, Székely Blanka, Szücs Noémi, Veres Elod. Concept si coregrafie: Sinkó Ferenc. Organizator: GroundFloor Group si Fundatia Tranzit.Evenimentluni • Centrul Cultural FrancezAstazi se da startul traditionalelor „Vacante active“, organizate de Centrul Cultural Francez. Copiii intre 6 si 17 ani au astfel ocazia de a lua parte la jocuri in aer liber, karaoke si cercuri de pictura, cei mari avind posibilitatea de a se inscrie la improvizatii teatrale.Reuniuneluni-joi • Hotel MelodyCentrul de Afaceri Transilvania organizeaza la Hotel Melody, in perioada 25-28 iunie 2007, reuniunea Consortiului transeuropean smE-MPower, in cadrul proiectului cu acelasi nume finantat de Comisia Europeana. La reuniune vor participa experti in atragerea de finantari nerambursabile pe Programul Cadru 7– FP7 din 10 tari.

Ultima saptamina de vacanta

Uniristii au întrat în ultima saptamina de vacanta, înaintea începerii pregatirilor si a unui nou sezon, în care principalul obiectiv fixat este promovarea în prima Liga. Cele trei achizitii care au semnat deja cu FC Unirea, numite Dan Galdean (Jiul Petrosani, 33 de ani), Mihai Dascalescu (Corvinul Hunedoara, 30 de ani) si Pepenar (Corvinul Hunedoara, 29 de ani), trebuie sa întareasca latura ofensiva, unde au fost mereu probleme. Cei doi jucatori veniti de linga furnale au avut în editia trecuta de campionat 19 goluri marcate, din cele 48 trecute în dreptul Corvinului.

Kozara Vintu de Jos campioana si la juniori

Junii Kozarei nu au pierdut nici un meci pe teren înregistrind un singur egal (1-1 cu Energia Sasciori, la Vint) si pierzind un singur meci, datorita întirzierii medicului (cauzata de un accident rutier). Aflati sub comanda lui Dobrica Olteanu, un antrenor experimentat si serios, unul dintre putinii antrenori din judet care într-adevar lucreaza cu copiii, acestia au reusit sa fie campioni. Unii dintre juniori au putut evolua si la un nivel mai înalt, printre acestia îi putem aminti pe: Stef Catalin (17 ani) portar, - Iuliu Bartha (18 ani), Daniel Lacatus (17 ani) ambii mijlocasi si golgheterul si capitanul echipei Trascaian Ion-Constantin (17 ani) atacant.Au participat la turneul semifinal de la SibiuOdata cu cistigarea campionatului de juniori, Kozara Vintu de Jos a primit dreptul de a participa la turneul semifinal unde, în urma tragerilor la sorti, au cazut sa joace cu FC Sibiu. Una din cele doua manse s-a disputat la Sibiu unde gazdele s-au impus cu 3-0, proportiile scorului fiind limitate de catre portarul vintenilor stef Catalin care a fost într-o zi de gratie. Returul nu s-a mai disputat deoarece CS Kozara Vintu de Jos a înaintat un memoriu federatie prin care contesta faptul ca juniorii folositi de FC Sibiu au jucat în campionatul de republicani, ceea ce nu ar fi permis, din moment ce turneul este organizat între echipe din judet si nu de republicani.Cu toate ca Kozara jr. a avut 24 de victorii a cistigat campionatul de juniori doar la un punct distanta de adversara sa, Mecanica Alba Iulia, pe care a învins-o atit în tur (3-1) cit si în retur (2-1). Faptul ca vintenii au iesit campioni nu a fost trecut cu vederea de catre patronul echipei Constantin Pralea, care si-a premiat “piticii” cu suma de 50 de RON si o pereche de adidasi.Lotul de jucatori:Portari - Stef Catalin, Craciun Catalin; Fundasi - Ignat Radu, Florea Adrian, Oltean Cosmin; Mijlocasi - Andrei Banda, Daniel Lacatus, Iuliu Bartha, George Manciulea, Sergiu Javla; Atacanti - Trascaian Ion, Chirila Mihai, Botezan Radu.n Antrenor : Dobrica Olteanun Parcursul echipei: 26 de meciuri 24 victorii 1 egal si o înfringere (la masa verde).n Cea mai categorica victorie: Galda de Jos – Kozara Vintu de Jos jr. 0-18 (0-10) – 26 noiembrie 2006n Asezare: 4-4-2

Scormonitorul

Dom’le, e viu. E viu si vorbeste. Comunica cu noi. De Penitenciarul de maxima siguranta din Aiud vorbim. Dupa ce ani de zile nu ne-a spus nimic decit daca am insistat, de o perioada de vreme ne trimite informari. Periodic. Ce nu am reusit sa pricepem e numele persoanei care ne trimite informarile. Din cauza faprului ca nu scrie cu diacritice. Si nu sintem dumiriti daca e Mataranga sau Mataringa. Dar e bine ca ne comunica. Am spune ca noua conducere a penitenciarului merita sincere felicitari pentru masurile luate in acest sens, spre deosebire de cea veche. Daca nu am sti ca noul director al penitenciarului este tot cel vechi, care a revenit in functie dupa ce a cistigat procesul intentat conducerii de la Bucuresti, pe motiv de demitere abuziva. Oricum, felicitari. Si celor vechi, si celor noi, si celor noi, dar vechi. Dar pe ala de-a evadat acum citeva zile, l-ati prins? Ca n-am citit tot comunicatul...Tineti voi minte ca va tot povesteam noi de o domnuca aflata in conflict prin trebonale cu conducerea institutiei in care a lucrat, pe motiv ca au suspendat-o ? Cea cu banii luati pe cai dubase de la SAPARD... Cea cu mustacioara deasa... Protejata si partenera de afaceri a liberalilor din Alba... Ea e. Dom’le, la un moment dat auzisem ca o parasise si prietenul. Un anume domn, fost prin servicii secrete si mai putin secrete. Si prin Prefectura Alba. Dar tot ca angajat al serviciilor... Ei bine, am auzit bine. Nu mai sta cu ea. Dar se mai intilneste cu ea. Ca mai au ceva de impartit. Zilele trecute, in fata portii lu’ madam, masina ‘mnealui. Un Audi, frumos, scump... Mde, masina de bugetar pe nume Vasile. In masina, atit ’mnealui, cit si madam. Mai bine de o jumatate de ora au povestit. Cred ca povesteau un film de actiune, dupa cum gesticulau amindoi. Ceea ce ma face sa cred ca, in curind, vor mai aparea niscaiva afaceri pe buzele unor guralivi din oras... Telefonul Scormonitorului 0728-828750Acest text va fi considerat pamflet

Fabbiani, prezentat oficial la CFR

Astazi, CFR Cluj l-a prezentat oficial pe argentinianul Cristian Fabbiani, venit de la formatia de prima liga argentiniana Lanus. Atacantul in varsta de 24 de ani a semnat cu gruparea clujeana un contract valabil pe 5 ani de zile, fiind la a doua experienta in Europa, dupa perioada petrecuta la Beitar Ierusalim in sezonul trecut 

Pelinel si Boureanu au spus DA

Deputatul PLD si superbul fotomodel au spus joi seara un „da” convins în fata ofiterului starii civile. Evenimentul a avut loc într-un cadru oarecum inedit - Gradina Botanica din Capitala. Într-un decor romantic si nonconformist, cei doi miri au pasit pe un covor rosu si au spus „da” înconjurati de o imensa ghirlanda de flori de cimp.“Alai” de VIP-uriCasatoria a fost oficializata de Cristian Poteras, primarul sectorului 6. Invitatii au fost numai unul si unul! Din partea familiei prezidentiale si-a facut simtita prezenta Ioana Basescu, fiica cea mare a primului om din stat. A venit singura. Dupa cum era de asteptat, industria modelingului din tara noastra si-a trimis si ea reprezentantii: doi designeri de prestigiu – Catalin Botezatu si Maria Marinescu, aceasta din urma venita fara sotul ei, Ion Ion Tiriac. „Alaiul” de VIP-uri a fost completat de alte nume precum Gheorghe Flutur, Monica Tatoiu, manechinul Alina Andrei sau Cristiana Copos.Au lipsit fostii colegi de partid ai mirelui…De la eveniment au lipsit însa citiva dintre fostii colegi ai mirelui, mai precis liberalii ramasi de partea actualului premier, Calin Popescu Tariceanu. Cununia religioasa a avut loc simbata dupa-amiaza, la Biserica Sfintul Spiridon. Pentru nunta propriu-zisa, locatia aleasa a fost Palatul Snagov. Politicianul si fotomodelul au avut un tort de 50 de kilograme, cu visine, sarlota si ciocolata. „Vrem sa ne iasa totul perfect! Au venit si au degustat tortul. Au fost multumiti atit de aspect cit si de gust. Valentina chiar mi-a spus ca nu a gasit în toata America o prajitura care sa-i placa. Tortul cintareste 50 de kg, este ornat cu inimioare, iar compozitia contine visine, sarlota si ciocolata”, a declarat (pentru cotidianul Ziarul), inainte de nunta, Cristiana Copos, patroana cofetariei la care a apelat proaspetii miri.

Colaborare cu Lanus

Presedintele Iuliu Muresan a declarat in cadrul conferintei de prezentare a ultimei achizitii a lui CFR Cluj, argentinianul Cristian Fabbiani, ca intentioneaza sa incheie un contract de colaborare cu Lanus, formatia de la care provine atacantul sud-american, : "Lanus vinde foarte multi jucatori in strainatate in fiecare an. Este o echipa care, practic, se intretine din vinzarea jucatorilor.  Miine, impreuna cu vicepresedintele clubului Lanus, vom incheia un contract de colaborare", a precizat oficialul clujean. 

Cod galben pentru Sibiu: canicula in urmatoarele doua zile

Prefectura Sibiu a primit, in aceasta dimineata, avertizare cu cod galben pentru intervalul 25 - 26 iunie. Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, vremea va fi caniculara in orele dupa-amiezii, cu valori ale temperaturii aerului cuprinse intre 35 si 38 de grade. Indicele temperatura - umezeala va atinge si va depasi pragul critic de 80, iar starea de disconfort termic se va mentine si noaptea.  

Marisca, invingator la Cluj

Clujeanul Bogdan Marisca, component al echipei CFR Motorhome Napoca Rally Team, a castigat Raliul Clujului Mobil 1, cea de-a 4-a etapa a Campionatului Roman de Raliuri. Pe pozitia a doua s-a clasat Dan Gartofan, in timp ce ultima treapta a podiumului i-a revenit lui Alexandru Pitigoi. Este a treia victorie a lui Marisca din acest sezon, dupa succesele repurtate in Raliurile Timisoarei si Maramuresului, care ii consolideaza si mai mult pozitia de lider in clasamentul general al pilotilor. Acesta continua sa conduca in ierarhia pilotilor cu un total de 46 de puncte, urmat de coechipierul sau, Marco Tempestini (39 p), si de Dan Gartofan (31 p). 

RAT intrerupe miine apa calda

Clujenii din mai multe zone ale municipiului vor ramine miine, timp de 10 ore, fara apa calda. Motivul il reprezinta necesitatea efectuarii unor lucrari de interventii de catre angajatii Regiei Autonome de Termoficare la reteaua de apa fierbinte. Zonele afectate de sistarea furnizarii apei calde menajere vor fi Cartierul Marasti, Pata si Piata Cipariu. Lucrarile de interventie vor incepe in jurul orei 5, clujenii domiciliati in locatiile mentionate putindu-se folosi de apa calda abia dupa-amiaza, dupa ora 15 

Victorie pentru "U" Cluj

Universitatea Cluj a invins, intr-un meci amical disputat la Campulung, formatia FC Botosani, cu scorul de 1-0. Autorul golului a fost tanarul atacant Dorin Goga, care a marcat in minutul 73 dupa o combinatie Suciu. "U" Cluj a inceput partida in urmatoarea formula: Tudor - Ungurusan, Cordos, Baciu, Crusoveanu - Ghindaru, Sabo, Bolohan, Dolha - Negrean, Goga. In repriza secunda au intrat Szolomajer (portar), Stoica, Iodi, Muresan, Suller (fundasi), Olah, Villand, Savu, Bus (mijlocasi) si Suciu (atacant) 

Euroiudaica: un nou eveniment in Capitala Culturala Europeana

 Astazi, la ora 13, are loc lansarea oficiala a Festivalului artelor, culturii si traditiilor evreiesti, Euroiudaica 2007.Ceremonia de la hotelul Ramada va avea loc in prezenta presedintelui Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, Aurel Vainer, a presedintelui Academiei Romane, acad. prof. Ionel Haiduc, atasatului cultural al Ambasadei Israelului la Bucuresti, Jonathan Rosenweig si a altor oficialitati.Reprezentantii Asociatiei Sibiu 2007 au anuntat ca intrarea publicului la toate spectacolele, conferintele si proiectiile festivalului va fi gratuita.