Un scurtcircuit a dus la producerea celui mai devastator incendiu din acest an de pe raza judetului Cluj. 16 familii si 61 de suflete, dintre care peste 30 de copii, au ramas fara acoperis vineri la Cimpia Turzii. Zona in care s-a petrecut tragedia, denumita si „La lut“, este cunoscuta pentru saracia in care oamenii de aici isi duc existenta.Suflete pustiiNumai siluetele antenelor parabolice mai amintesc de viata oamenilor de dinainte de incendiuPeste 60 de suflete din Cimpia Turzii traiesc la fel ca in Evul Mediu. Incendiul de vineri a mistuit, o data cu imobilul pe care cele 16 familii il numeau „acasa“, si sufletele oamenilor, neputinciosi sa o ia, din nou, de la capat. „Da-mi si mie niste salam, mami“, rasuna glasul unui prichindel de vreo 5 anisori, plin de muci si de lacrimi pe fata. Se intinde peste masa din birne trintita intr-o curte mohorita, plina de namol de la atita fosneala si miscare. Prinde bucata de salam, pe care mama lui i-o intinde, in timp ce femeia se uita cu duiosie la pruncul pe care-l tine in brate. „Macar am ramas noi si sintem sanatosi. Nu stiu ce vom face de acum inainte, dar macar sintem bine“, sustine femeia, suspinind mereu. Sufletul ei este copia sufletului unei comunitati de 61 de persoane, dintre care peste 30 de copii. Acestia din urma nu realizeaza parca ce s-a intimplat. Abia seara, cind ajung in paturi straine, montate in corturi de armata, intreaba mirati: „Cind mergem acasa?“. Drama celor din Cimpia Turzii e urmarea celui mai cumplit incendiu din acest an din judetul Cluj.Lacat pe o incapere fara acoperis„Uitati, domnu’, la asta cum si-o pus lacat pe usa, sa nu-i fure nimeni faianta si gresia“, se amuza copios un tinar. Incaperea are in jur de 18 metri patrati, insa de vineri nu mai are acoperis. E faiantata pina la jumatate si mai are doar citeva geamuri. Omul care a ferecat-o cu lacatul a ajuns la capatul puterilor si nu mai vrea sa riste deloc. Vizavi de camera cu lacatul pe usa, de simbata zace un cort militar. E din pinza si are citeva geamuri de plastic, unde se aduna mustele si cocheteaza cu mincarea lasata neacoperita.De simbata, cortul verde reprezinta casa a patru familii, in total 16 persoane. Acolo si-au mutat hainele, acolo si-au mutat cele doua canapele imbicsite de fumul gros, dar care mai pot fi inca folosite. De jur-imprejur, saci plini de haine si de sperante. Reprezinta trecutul la care majoritatea se gindesc cind vorbesc de viitor. Pe unul dintre „paturile-ramasita“ zace tolanit un tinar obosit de ultimele zile in care n-a facut decit sa scoata moloz din fosta lui casa. Inca trei corturi asemanatoare sint amenajate in jurul imobilului care exista pina vineri pe strada Ialomitei.Amenintati cu foculAbia au trecut 3 zile de la nenorocirea care a dat peste ei, ca au fost din nou amenintati cu moartea. Un vecin de pe strada, in curtea caruia pompierii au montat un cort, i-a amenintat in noaptea de simbata spre duminica ca le da foc daca nu-si muta cortul. „Abia am trecut printr-o nenorocire si acuma omul asta vrea sa ne aduca o alta nenorocire pe cap. Mi-e si frica sa mai inchid ochii“, afirma Ileana Dondoti, in timp ce isi acopera cu miinile ochii inlacrimati. Potrivit oamenilor, vecinul scandalagiu, Mihai Fabian, nu a aratat pic de omenie fata de drama lor. Intregul scandal s-a calmat abia in toiul noptii, dupa aparitia organelor de ordine.Renasterea speranteiNu la fel s-au comportat autoritatile locale si membrii Partidei Romilor din Cimpia Turzii. Presedintele Partidei Romilor „Pro Europa“ din Cimpia Turzii, Gligor Dondoti, a venit ieri dimineata sa le insufle un dram de speranta oamenilor care au ramas fara casa. „Domnu’ Dondoti, cu buletinu’ asta ars se mai poate face ceva, ca poza inca se mai vede? Atita am reusit sa scot afara“, se lamenteaza o femeie, prezentindu-se in graba in fata oficialului. „Lasati, doamna, ca va facem altele la toata lumea“, spune calm barbatul, privind in ochii femeii. „Am venit si noi cu ce am putut aici. In total, am adus doua piini si doua rude de salam la fiecare familie, plus un flacon de 5 litri de apa plata. Am mai adus si cite un sac de haine, ca sa le mai impartim oamenilor“, explica Dondoti. Ajutorul adus de acesta a totalizat 600 de lei, insa promisiunile sale valoreaza mult mai mult.De asemenea, o echipa de la Agentia Nationala pentru Romi a ajuns in cursul zilei de ieri la locul dramei, iar in curind va sosi si un evaluator specializat pentru a face calculele necesare. „Toate familiile stateau in chirie la stat aici. Cladirea apartine de Regia Autonoma de Gospodarie Comunala si Locativa, iar oamenii plateau chirie pentru a locui aici“, continua Dondoti. Autoritatile locale au trimis vineri, prin intermediul consilierului local Avram Gal, un camion incarcat cu haine si cu incaltaminte, precum si cu alimente. „Mincare avem, maica, pina miine mai avem, insa de miine nu stiu ce ne facem“, spune o batrinica, in timp ce musca agale dintr-o felie de piine. Speranta oamenilor renaste parca din vorbe, autoritatile promitindu-le refacerea locuintelor in aceasta vara.Au ars banii lui Sogoru’!Printre lucrurile care au ars o data cu imobilul de pe strada Ialomitei din Cimpia Turzii se regasesc si agoniselile oamenilor. „Au ars si banii oamenilor. La Sogoru’ i-o ars 800 de mii, ca atita mai avea saracu’ in casa. La altu’ i-o ars si 15 milioane“, explica un tinar de 26 de ani, venit sa dea o mina. Incendiul anuluiVineri dimineata in jurul orei 8.30, oamenii de pe strada Ialomitei, nr. 12-14, din Cimpia Turzii, au fost treziti de fum si strigate. Coltul de sud-vest al imobilului, in care locuiau 16 familii, a fost cuprins de flacari. Acoperisul s-a aprins cu repeziciune din cauza unui scurtcircuit electric. Flacarile au avansat cu rapiditate si au cuprins in citeva minute tot acoperisul din lemn. Trei autospeciale ale pompierilor din Cluj, impreuna cu o autospeciala de la Turda, au ajuns de urgenta si s-au luptat minute bune cu focul. Din pacate, nu au avut sorti de izbinda, iar incercarile oamenilor de a intra inapoi in locuinte si de a salva ce se mai putea au esuat. „Nu ne-au lasat sa mai intram, abia ne-am luat copiii. Ne-au zis ca mai exista pericolul ca totul sa explodeze din cauza ca nu fusesera oprite gazul si curentul“, suspina un barbat, aratind catre maldarul de lucruri mistuite care cindva faceau parte din viata lui.
Un tinar clujean va avea de dat socoteala si de platit reparatiile pentru trei masini, in afara de a lui, dupa ce a fost protagonistul unei secvente copiate parca din filme. A zburat cu autoturismul sau decapotabil pe contrasens, unde s-a strecurat printre doua masini, lovindu-le usor, dupa care s-a oprit intr-un stilp de inalta tensiune. Inainte de aceasta, a mai zgiriat usor un Matiz. Cu toate ca in incidentul rutier de ieri de pe podul de varianta Manastur-Grigorescu au fost implicate patru autoturisme, doar doua persoane au fost transportate la spital, si anume soferul si pasagerul din dreapta din decapotabila. Politistii sustin ca de vina ar fi fost viteza excesiva cu care tinarul de 21 de ani circula. Acesta afirma, insa, ca ar fi dat intr-o groapa. A. D.
Paguba de 1 miliard!Un TIR a distrus simbata seara un stilp de inalta tensiune si un panou publicitar, provocind pagube de 100.000 de lei noi. Incidentul s-a produs in jurul orei 20.10, pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca. Soferul unui autotractor cu semiremorca, marca Mercedes, Daniel P., in virsta de 22 de ani, din Dej, in timp ce se indrepta inspre iesirea din oras, in apropierea aeroportului, nu a adaptat viteza la conditiile de drum si, carosabilul fiind umed, a iesit de pe sosea. TIR-ul a acrosat un stilp RATUC, pe care l-a rupt, si o reclama publicitara. Pagubele se ridica la 1 miliard de lei vechi! I.O.Actiune pentru eradicarea cersetorieiPolitia comunitara si Politia Municipiului Cluj-Napoca au organizat zilele trecute, in zona centrala, o actiune de eradicare a cersetoriei. Actiunea s-a extins si pe mijloacele de transport in comun, in cartierele Iris, Bulgaria si Marasti. In urma acesteia, au fost prinse opt persoane care apelau la mila publicului, dintre care doua venite din judetul Salaj. Acestea au fost conduse la gara si trimise în localitatile de domiciliu. Un minor de 11 ani, prins si el la cersit, a fost predat la Adapostul „Arlechino“, apartinind Directiei de Protectie a Copilului. De la cersetori au fost confiscati 115,5 lei, amenzile date ridicindu-se la suma de 800 de lei. A. P.
„Asteptam dreptatea“Acum o saptamina, Bencze Istvan se stingea din viata pe patul de spital dupa ce statuse 3 zile in coma de gradul IV. In noaptea de 8/9 iunie, in urma unui scandal iscat in fata barului High Fligh de pe strada Dorobantilor, Istvan avea sa primeasca o lovitura care sa-l culce la pamint. Prietenii lui Istvan sustin in continuare ca de vina pentru moartea prietenului lor ar fi mai multi tineri suporteri ai echipei de fotbal Universitatea Cluj si se intreaba acum de ce doar unul dintre ei a fost pus sub acuzare. „Noi vom lasa legea si autoritatile sa-si faca datoria si vom astepta ca cei vinovati, pentru ca nu e vorba de o singura persoana in acest caz, vom astepta ca ei sa plateasca“, sustine Rares Mezesan, un prieten apropiat al lui Istvan.Fundatia "Bente“Pina atunci, insa, apropiatii lui Istvan sint decisi sa infiinteze o fundatie prin care sa ajute alti oameni, in amintirea prietenului lor. „In momentul de fata, vom pune toti prietenii niste idei pe foaie, iar dupa asta urmeaza sa ne gindim si la structura juridica, sa putem sa-i dam o forma“, explica Rares. Potrivit acestuia, fundatia umanitara va purta numele „Bente“ (n.r., transcrierea in romana a numelui lui Istvan), dar inca nimeni nu stie in ce domeniu va activa. Cel mai probabil, eforturile voluntarilor Fundatiei „Bente“ se vor indrepta catre oamenii saraci. „Ne va fi greu la inceput, dar vom pune bani de la noi si mai avem si citeva firme in spate care ne-au promis ajutor“, afirma Rares. Fundatia este programata sa prinda viata dupa terminarea procesului in care este acuzat Emil Muresan.
Cauza...Marian Vanghelie, inamicul public numarul 1 al PSD-istilor clujeniNemultumirea PSD-istilor clujeni a erupt in cursul zilei de ieri, in cadrul sedintei Comitetului Executiv (CEX) al PSD Cluj. Reactiile vehemente au fost cauzate, conform unor voci din partid, de modul in care conducerea partidului a gestionat referendumul, in pofida sondajelor si a cercetarilor sociologice executate cu ocazia acestuia. Contextul care a creat agitatie in rindul filialei clujene a partidului a fost generat de decizia de sprijinire a unui guvern minoritar PNL, luata la nivel central, si participarea cu un mesaj propriu cu ocazia chemarii la urne a populatiei pe 19 mai. Un alt factor care i-a pus pe jar pe membrii PSD Cluj a fost atitudinea presedintelui PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, care a cerut ca Vasile Dincu sa fie exclus din partid, fapt urmat de lipsa unei reactii din partea liderului PSD, Mircea Geoana, cu privire la cererea respectiva.... si efectPresedintele PSD Cluj-Napoca, Remus Lapusan, a fost cel care a propus masura demisiei in bloc a conducerii filialei clujene, majoritatea celor prezenti fiind initial dispusi sa o adopte. Apele au fost calmate in cele din urma de catre vicepresedintele PSD Ioan Rus, care a temperat atmosfera sugerind aminarea luarii unei decizii de o asemenea anvergura pentru o perioada, in vederea diluarii incarcaturii emotionale care a declansat scandalul. Purtatoarea de cuvint a PSD Cluj, Ancuta Abrudan, a confirmat pentru monitorul informatiile potrivit carora liderii PSD Cluj intentioneaza sa demisioneze in bloc, in semn de protest fata de atitudinea lui Marian Vanghelie si fata de lipsa de fermitate a lui Mircea Geoana, adaugind ca afirmatiile primului sint vazute ca un atac la intreaga organizatie clujeana si ca cei din PSD Cluj sint solidari cu Vasile Dincu.Vanghelie subrezeste PSDPotrivit lui Vasile Dincu, manifestarea lui Vanghelie nu face altceva decit sa reflecte instabilitatea din partid si sa afecteze credibilitatea acestuia. „Colegii nostri au spus ca oricum vor reanaliza aceasta situatie dupa ceea ce se va discuta la Comitetul Executiv“, a mai spus Dincu, reprezentant al grupului de la Cluj.Conducerea PSD ar putea discuta in cursul zilei de azi cererea presedintelui PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, ca atit Vasile Dincu, dar si Victor Ponta sa fie dati afara din PSD pe motiv ca ar fi facut afirmatii publice impotriva partidului si ar fi sprijinit PD-ul. „Nici domnul Ponta, nici domnul Dincu nu au respectat deciziile si interesele partidului“, a declarat presedintele organizatiei PSD Bucuresti pentru NewsIn, confirmind ca filiala pe care o conduce l-a mandatat sa propuna Biroului permanent si Comitetului Executiv excluderea celor doi vicepresedinti. Tinerii PSD-isti sint anti-Vanghelie4.500 de tineri din PSD au cerut online, pe site-ul formatiunii, luarea de catre conducerea partidului a unor masuri dure impotriva lui Marian Vanghelie. Tinerii au protestat astfel pentru faptul ca acesta i-a jignit pe Victor Ponta si pe Vasile Dincu, a declarat presedintele Tineretului Social Democrat (TSD), Nicolae Banicioiu. Acesta a precizat ca tinerii „care au accesat site-ul PSD si care si-au dat numele nu sint de acord ca Marian Vanghelie a jignit in public doi vectori de imagine ai PSD si cer masuri radicale din partea conducerii PSD“. HOTARIRE43de membri ai CEX PSD Cluj s-au aratat dispusi sa demisioneze in urma sedintei de ieri a comitetului.
Anchete paraleleUn singur glonte i-a fost de ajuns lui Ovidiu pentru a-si lua viataLantul sinuciderilor in rindul tinerilor continua la Cluj. Dupa ce acum 2 saptamini doua surori gemene si-au pus capat zilelor spinzurindu-se de un copac in Parcul Belvedere, ieri un alt tinar, de 20 de ani, s-a sinucis, cu ajutorul unui pistol-mitraliera. Tinarul era soldat voluntar la o unitate militara din Cluj.Incidentul s-a petrecut ieri, in jurul orei 12.40, la UM 1489 Cluj. Ovidiu Saracut, necasatorit, s-a impuscat mortal cu pistolul-mitraliera, in timp ce efectua serviciul de paza in interiorul unitatii. Colegii soldatului au reactionat imediat la auzul focului de arma, s-au deplasat la locul incidentului si au anuntat Serviciul de Urgenta, care nu a putut decit sa constate decesul tinarului. Procurorii Parchetului Militar Cluj fac cercetari in acest caz, iar de ancheta interna se ocupa o comisie a Corpului IV Armata Teritorial „Maresal Constantin Prezan“, condusa de seful de stat major general de brigada Eugen Gheorghioiu.A doua sinucidere in 3 aniOvidiu Saracut a fost incadrat ca soldat voluntar la UM 1489 in decembrie 2006. Tinarul si-a satisfacut stagiul militar la aceeasi unitate militara pina la momentul angajarii si s-a ocupat de aceeasi misiune, cea de paza. Generalul Maior Ioan Ciupei, comandantul Corpului IV Armata Teritorial „Maresal Constantin Prezan“, a declarat pentru monitorul ca un astfel de incident nu s-a mai petrecut la nici una dintre unitatile militare afiliate Corpului IV de cel putin 2 ani si jumatate, de cind este comandant aici. Totusi, la aceeasi unitate militara a mai avut loc un incident de acest fel in septembrie 2004, cind soldatul Nagy Szilard Dumitru, militar in termen, a fost gasit decedat in apropierea postului de santinela unde isi efectua serviciul de garda. Cercetarile de atunci au stabilit ca tinarul s-a impuscat mortal in gura cu arma din dotare.„Este un incident regretabil, am ordonat comisiei sa cerceteze cauzele si imprejurarile savirsirii evenimentului. Cert este, pina acum, ca militarul s-a sinucis. Motivul urmeaza sa fie stabilit“, a precizat Ciupei. Ovidiu Saracut locuia in chirie in localitatea Apahida, impreuna cu inca trei colegi de-ai lui. Maestrul Militar Radu Muresan ne-a declarat ca soldatul a fost supus unui test psihologic, in urma caruia a fost declarat apt pentru serviciul militar si pentru efectuarea serviciului de garda cu armament si munitie de razboi.
Obiectivele avute in vedere de catre parteneri vizeaza cresterea atractivitatii turistice si investitionale a zonei. “Pentru aceasta este necesara reducerea cantitatii de deseuri depozitate necontrolat, cresterea nivelului de colectare a deseurilor, recuperarea selectiva a cel putin 40% din greutatea totala a deseurilor generate in zona turistica prin reciclarea deseurilor provenite din ambalaj”, au aratat partenerii din cadrul proiectului. “Practic, ceea ce dorim este sa dezvoltam este un sistem public de salubritate, constienti fiind de faptul ca zona are nevoie de asa ceva. Nu putem sa ne promovam turistic, nu putem atrage investitori in conditiile in care muntii si vaile noastre sint, de multe ori, sufocate de deseuri. Proiectul ne va da si posibilitatea de a informa si chiar educa locuitorii zonei despre importanta a ceea ce facem, ca este o actiune destinata lor si ca are sanse de succes real doar daca ei ne sprijina. Acest proiect trebuie sa aduca valoare adaugata zonei”, a declarat primarul orasului Abrud, Tiberiu Ratiu.Virgil Narita“A fost o actiune pornita la Rosia Montana si sint convins ca cetatenii ne vor multumi dupa ce vom incepe, chiar daca acum nu sint foarte convinsi si nu inteleg intru totul rostul actiunilor noastre”, a completat primarul comunei Rosia Montana. Succesul depinde de locuitoriPrezent la lansare, presedintele Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel, a declarat ca succesul proiectului depinde de locuitorii zonei. “Partea de constientizare este cea mai dificila. Daca locuitorii nu inteleg sa nu mai duca gunoiul in vale, s-ar putea sa ne incurce in realizarea obiectivelor proiectului. Nu trebuie sa uitam ca aceasta zona este zona cu cele mai multe gunoaie pe apa din judet. Pe de alta parte, alaturi de minerit, care va continua, atit pentru aur cit si pentru cupru, trebuie sa ne concentram si pe turism”, a aratat Ion Dumitrel. Proiectul presupune infiintarea unei statii de transfer a deseurilor in localitatea Rosia Montana, la care se adauga 23 puncte de colectare cu recipiente pentru colectare mixta si fractiune uscata, 83 puncte de colectare selectiva cu cite 1 recipient pentru fractiune uscata. Cele 19 scoli si 13 gradinite din aria proiectului vor fi dotate cu cite 1 container de 1100 l pentru fractiunea uscata si 1 pubela de 120 l pentru deseul mixt. Ca rezultat asteptat, este vizata si cresterea veniturilor din turism in regiunea de proiect cu 30% in anul 2008 si cu 50% pina in anul 2012, precum si cresterea economica in zona cu 15% pina in anul 2012 ceea ce inseamna o crestere a numarului de turisti care viziteaza zona la 10.000 de persoane in anul 2008 si 15.000 de persoane in anul 2012.Ampla campanie de informareCampania de informare publica ce insoteste investitia se va adresa tuturor celor care sint cuprinsi in aria proiectului de investitii. Prin aceasta campanie se urmareste sensibilizarea comunitatilor locale, a beneficiarilor directi si indirecti cu privire la necesitatea depozitarii deseurilor in locuri special amenajate, colectarea selectiva, reducerea cantitatii de deseuri si alte notiuni importante legate de managementul deseurilor, protectia mediului si dezvoltarea durabila. Dimensiunea grupului tinta este de aproape 11.000 de persoane. “Un factor important de luat in considerarea este <<pasivitatea>> si lipsa de interes a populatiei fata de aceasta tema. Conform rezultatelor preliminare a unei cercetari sociologice desfasurata in aria tinta a proiectului, grupul tinta supus acestei cercetari considera ca deseurile produse de catre ei nu au o influenta majora asupra mediului si nu cunosc efectele pe termen lung a acestor deseuri lasate in natura”, au aratat realizatorii proiectului.Cele mai frecvente deseuri produse sint: plastic, hirtie, sticla si materiale organice, iar cel mai important deseu este considerat plasticul. “Un alt aspect relevant consta in faptul ca majoritatea nu apeleaza la firme specializate de colectare a deseurilor si prefera sa le distruga singuri. Pe de alta parte, cei mai multi ar prefera sa valorifice aceste deseuri, iar deseul preferat pentru valorificare este plasticul. Majoritatea beneficiarilor prefera sa li se ridice deseurile produse, iar reducerea poluarii de catre acestia nu este foarte clara pentru ei. Astfel, majoritatea ar fi dispusi sa primeasca informatii prin mass media si intilniri cu autoritatile publice despre cum ar putea sa procedeze in viitor pentru a reduce poluarea mediului. Despre serviciile de salubritate se intrevede o nemultumire a respondentilor, iar cea mai importanta nemultumire consta in faptul ca deseurile nu se ridica la timp”, se precizeaza in concluziile cercetarii sociologice.La lansare au participat aproximativ 30 de persoane din aria proiectului, reprezentind autoritatile publice locale din Abrud si Rosia Montana, membrii ai unor ONG si ai serviciilor publice descentralizate de profil. Dupa lansarea proiectului, participantii au fost invitati la o plimbare cu Mocanita.
Incepind de astazi, Oana Badea isi reia functia de adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean Alba, dupa ce a demisionat din calitatea de consilier in cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, institutie pentru care a fost si purtator de cuvint pentru citeva luni. Intr-o conferinta de presa, aceasta a precizat ca, in data de 15 mai, a depus la Cabinetul ministrului o cerere de incetare a detasarii, colaborarea sa cu MECT in calitate de consilier al ministrului incetind vineri. Plecarea Oanei Badea de la minister este legata de schimbarea ministrului educatiei, prezenta ei la Bucuresti fiind solicitata de fostul ministru Mihail Hardau. “Cind am plecat din Alba, am spus ca voi ramine acolo cit timp ma simt utila”, a reamintit Oana Badea, care a precizat ca plecat pentru ca nu se mai simtea utila la Bucuresti, in schimb crede ca ar fi foarte utila in judetul Alba. “Trebuie sa spun ca statutul meu de membru PD nu a incetat niciodata si ca nici macar nu s-a pus problema... Din acest punct de vedere il apreciez pe domnul Adomnitei, pentru ca nu mi-a cerut niciodata sa renunt la calitatea de membru PD”, a tinut sa precizeze Oana Badea. Ea a fost destul de retinuta in declaratii in privinta motivelor care au determinat-o sa paraseasca echipa de la minister. Pe de o parte, ea a spus ca viziunea ei s-ar putea sa nu mai fi fost utila unui ministru PNL si, pe de alta parte, considera ca era prea putin consultata in probleme ce tineau de comunicare si imagine. Cu alte cuvinte, ea a sugerat ca, desi nu i s-a spus sa plece, a fost trecuta “pe linie moarta”, acesta fiind motivul pentru care a ajuns sa se simta inutila. In privinta a ceea ce a invatat din aceasta experienta, Oana Badea a declarat ca este de parere ca vine mai matura si ca acum intelege mult mai bine ce poate face ministerul si ce pot face cei din sistem. Cu acest “bagaj de experienta in spate”, ea a promis ca se va simti o schimbare la Inspectoratul Scolar Judetean Alba si ca va “misca” multe, in masura in care poate.
Conducerea PSD Alba s-a aratat, zilele trecute, revoltata de modul in care administratia judeteana, respectiv Consiliul Judetean, se ocupa de organizarea Tirgului de Fete de pe Muntele Gaina din acest an. Liderul acestei formatiuni, av. Ioan Rus a aratat ca, desi mai este doar circa o luna de zile pina la eveniment, drumul de la Vidra - Avram Iancu si cel de acces pe munte se afla intr-o stare deplorabila. “Este un drum care arata ca dupa bombardament. Este plin de gropi si de mizerii. Acuzam, pe aceasta cale, conducerile Prefecturii si Consiliului Judetean Alba de necolaborare si in ceea ce priveste organizarea acestui eveniment de traditie pentru judetul Alba. Dupa cite stiu eu nici pina acum sefii celor doua institutii nu au luat legatura cu omologii lor din judetele invecinate, in vederea unei colaborari legate de organizare. Nici pina acum nu se cunoaste exact programul manifestarilor, cu toate ca timpul ramas pina atunci este foarte scurt”, a declarat presedintele acestei formatiuni, Ioan Rus. Liderul social democrat s-a aratat, totodata, indignat de faptul ca liderii CJ Alba doresc organizarea concursului “Cultura pentru Cultura” in centrul comunei Avram Iancu. “Va fi acolo o aglomeratie de nedescris, iar accesul pe munte va fi mult mai greu. Cred ca va fi iarasi ca si anul trecut cind majoritatea manifestarilor au avut loc in comuna, pierzindu-se mult din traditia acestei sarbatori. Am constatat cu regret ca aceasta zona este una dintre cele mai neglijate de catre edilii judeteni. Ne exprimam nemultumirea si dezacordul vis a vis de aceasta stare de lucruri si cerem autoritatilor judetene sa intervina. Daca i se va acorda atentia cuvenita, zona ar putea deveni unul dintre principalele puncte de atractie ale judetului”, a declarat presedintele social democrat.
Regiunea Centru are la dispozitie peste 3 milioane euro pentru finantarea proiectelor de gestionare a deseurilor si protectia naturii. Pentru a veni in sprijinul celor interesati sa beneficieze de aceste fonduri, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru in colaborare cu Consortiul Ramboll Denmark A/S (Danemarca), Fichtner GmbH/ Co.KG (Germania) vor sustine, miine, la Alba Iulia, un seminar de instruire pentru potentialii aplicanti pe Phare 2005 - “Schema de investitii pentru sprijinirea initiativelor sectorului public in sectoarele prioritare de mediu”. Seminarul va avea loc la Hotel Transilvania, incepind cu ora 9. Reprezentantii ADR Centru au precizat ca, pe parcusul seminarului, expertii celor doua organizatii vor raspunde intrebarilor punctuale adresate de catre reprezentantii administratiilor locale si ai ONG-urilor, intrebari legate de documentatia necesara depunerii cererilor de finantare. Obiectivul principal al acestei scheme de granturi este acela de a acorda asistenta financiara autoritatilor publice locale cu responsabilitati in domeniul protectiei mediului si ONG-urilor cu responsabilitati in domeniul biodiversitatii si protectiei naturii din Regiunea Centru. “Problemele Romaniei din domeniul gestionarii deseurilor au un impact major asupra societatii, sint o amenintare directa la sanatatea oamenilor si au un efect negativ generalizat asupra calitatii vietii. Cea mai mare parte a deseurilor din Romania este aruncata, ceea ce afecteaza mediul din cauza scurgerilor din gropile de gunoi care ajung atit in apa de suprafata cit si in cea subterana. Protectia mediului si a naturii au impact semnificativ nu numai asupra sanatatii comunitatii, dar si asupra perspectivelor economice pe termen lung ale Romaniei”, a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru.Cine poate cere baniReprezentantii ADR Centru au precizat ca, pentru aceasta schema de finantare sint eligibile autoritatile publice locale romane reprezentind localitati cu pina la 50.000 locuitori sau ONG-uri cu responsabilitati sau specializate in domeniile Biodiversitate si Protectia Naturii. Solicitantii pot actiona individual sau intr-un consortiu cu alte organizatii partenere, iar consiliile judetene nu trebuie sa satisfaca criteriul referitor la numarul de locuitori. Valoarea finantarii nerambursabile pentru aceste proiecte va fi cuprinsa intre 300.000 euro si un milion de euro, pentru fiecare proiect. Fiecare beneficiar al finantarii nerambursabile trebuie sa contribuie cu un aport propriu de cel putin 10%, in numerar, din bugetul proiectului. Termenul limita de depunere a cererilor de finantare este 15 august 2007, ora locala 16:00 si se vor depune la sediul ADR Centru.Ghidul Solicitantului si celelalte documente necesare depunerii cererilor pot fi accesate pe paginile de internet www.mdlpl.ro,www.adrcentru.ro,precum si la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru.
Bardan considera ca in spatele acestora se afla reprezentantii PSD si PNL, mai ales ca nici un jurnalist nu si-a asumat responsabilitatea pentru cel mai dur articol publicat in ultima vreme la adresa primarului municipiului Alba Iulia. “Constat cu dezamagire ca lupta politica a depasit in ultimul timp limitele dezbaterii serioase, pe proiecte si pe principii, si a coborit in subteranele intunecate ale delatiunii. Ma refer la recentele lovituri la adresa unor colegi de-ai mei de partid, care au fost atacati in presa la comanda politica prin articole care au denaturat realitatea, au pus impreuna fapte si evenimente disparate si fara legatura, totul cu scopul de a crea o poveste cit de cit credibila. In primul rind, ma refer la un articol, nesemnat, ce a aparut intr-un ziar central, cu privire la asa zise dezvaluiri la adresa primarului Mircea Hava, in care s-au amestecat contractele primariei cu vizitele in strainatate, cu relatiile existente intre colegi de partid, adica lucruri absolut normale, pentru a le conferi un caracter extraordinar. Orice primarie are contracte de atribuit, si oricui sint atribuite contractele respective, se va gasi cineva sa spuna ca ceva nu este in regula”, a declarat deputatul Stefan Bardan.Desconsiderare pentru presa localaEl a aratat ca in articol se scrie si ca primarul ar sustine financiar presa locala pentru a se proteja de critici, considerind ca acest lucru reprezinta un exemplu de desconsiderare pentru jurnalistii locali. “Daca vreunul dintre acestia a fost rugat de cineva de la PD, nu numai de primarul Mircea Hava sa nu scrie un articol, poate sa o spuna public. Acest gen de neadevaruri, unele evidente din experienta fiecaruia, sint continuate in tot articolul”, a mai spus deputatul. Stefan Bardan considera ca este evident faptul ca articolul reprezinta o comanda politica din partea PNL-PSD, mai ales ca nici macar nu este semnat, “pentru a distrage atentia de la adevaratele realizari ale primarului din Alba Iulia, un oras care a capatat un aspect european”, dupa cum s-a exprimat deputatul. “Sau poate nu de la realizarile lui Mircea Hava intentionau sa distraga atentia cei care au comandat articolul, ci de la propriile probleme cu justitia si moralitatea. Ca sa fiu mai explicit, seful PNL Alba, Teodor Atanasiu, are propriile lui probleme. A lasat in urma, in numai citeva luni, in fruntea Consiliului Judetean Alba, un scandal de pomina, dupa ce i-a silit pe primarii liberali sa semneze contracte de informatizare a primariilor cu cine trebuie. Nu vreau sa ma intreb cum a facut dinsul banii pe care ii etaleaza si de unde i-au rasarit vilele si masinile in declaratia de avere. Cit despre celalalt atacant din echipa PSD-PNL, Ioan Rus, nu pot sa spun decit ca ar trebui sa isi rezolve propriile probleme la care nici nu mai vreau sa fac referire pentru ca sint mai mult decit cunoscute. Vreau sa le spun tuturor inca o data ca jocul politic are anumite limite de bun simt, iar daca cineva doreste sa ne atace, sa o faca pe lucrurile concrete, sa ne arate nerealizarile din mandatele noastre si promisiunile pe care nu le-am respectat. Dar pentru ca nu pot face acest lucru, apeleaza la jocuri murdare”, a conchis Stefan Bardan.
Deputatul PD de Alba, Stefan Bardan, a vorbit despre o “fratie a intereselor” care ar lega PSD si PNL, considerind ca cele doua formatiuni au in comun apetitul pentru capatuiala pe care il manifesta liderii lor. Deputatul democrat spune ca a ajuns la acesta concluzie dupa abtinerea PSD de la votul din Parlament asupra motiunii depuse de PD impotriva Guvernului, ceea ce - dupa parerea sa - reprezinta dovada clara ca intre PNL si PSD exista o intelegere oculta. “In opinia mea, interpretarea ca PSD s-a abtinut de la vot pentru a evita sa sustina guvernul Tariceanu este neadevarata. PSD s-a abtinut de la vot tocmai pentru a sustine acest guvern. Intre cele doua partide exista o intelegere, un contract, si vom vedea in scurt timp in ce consta. Deja au inceput epurarile directorilor sustinuti de PD si ne intrebam daca nu cumva se pregatesc in acest fel locuri si pentru noii clienti politici: pesedistii? Caderea motiunii a batut in cuie colaborarea impotriva firii intre cele doua partide si sint curios ce se va intimpla la nivel local din acest punct de vedere”, a declarat deputatul Stefan Bardan. El crede, totusi, ca “rezultatele arata ca PD a strins chiar mai multe voturi decit se astepta, adica 115 pentru motiune la 112 impotriva, totusi insuficiente pentru a invinge noua combinatie politica dintre PNL, PSD, UDMR si PRM”. Deputatul a mai adaugat ca Partidul Democrat va depune punctual motiuni pentru fiecare portofoliu cu probleme al Cabinetului Tariceanu.
Liderul social democratilor din Alba, av. Ioan Rus a opinat zilele trecute, in cadrul unei conferinte de presa, ca administratia publica locala - atit cea de la nivelul municipiului Alba iulia, cit si cea judeteana - ar trebui sa-si mute sediile in incinta Cetatii istorice. Presedintele PSD Alba a declarat in acest context ca desi actualul sediu al Primariei Alba Iulia arata bine, cladirea si amplasamentul nu se potriveste unui sediu al administratiei locale. “Primaria s-ar putea muta de pilda in cladirea din spatele statuii lui Mihai Viteazul, locatie care arata destul de bine si la ora actuala este prea putin utilizata. Consideram ca asa ar fi mai multa circulatie in zona istorica a municipiului si altfel ar putea fi puse in valoare obiectivele istorice din vechea Cetate. Sintem de parere ca aceasta cetate ar trebui sa devina si centru administrativ pentru Alba Iulia”, a declarat presedintele PSD Alba. Ioan Rus a mai adaugat ca Cetatea ar trebui sa devina atit zona cu destinatie turistica, cit si centru de invatamint si administrativ. “Cred ca domnul prefect Cosmin Covaciu si presedintele Consiliului Judetean Alba, domnul Ion Dumitrel, ar trebui sa reia legaturile cu conducerea Ministerului Apararii pentru a initia un proiect de hotarire de Guvern privind cedare catre administratia locala si cea judeteana a unor spatii ale armatei, nefolosite in prezent”, a mai mentionat Rus.
Sub deviza “Generatia 2007-Ideile noastre conteaza”, Ulpia Traiana Holding, Asociatia “Agora” Alba Iulia, Scoala Populara de Arte si Meserii Alba, Liceul de Muzica si Arte Plastice Alba Iulia, promoveaza tinerele talente. Vineri, 15 iunie, la Galeriile Ulpia Traiana din Alba Iulia s-a inaugurat a doua editie a proiectului, editie intitulata generic “ Etno-viziune moderna”.În debutul manifestarii, eleve din cadrul Liceului de Muzica si Arte Plastice, sub directa coordonare a profesoarei Teodora Zarnescu, au expus superbe costume populare autentice, tinuta prezentarii fiind preambul al unui excelent trio de chitara sustinut de Tudor Dragos, Ovidiu Romosan si Cristian Rodean, membrii Formatiei “Alla Breve”. Programul a continuat cu o prezentare în viziune moderna de costume populare, avind în prim planul atentiei eleve ale Colegiului National “Horea, Closca si Crisan” si din cadrul Liceului de Muzica si Arte Plastice (profesor Nicolaie Tudor). N-a lipsit din program Trupa Skepsis, cu o sceneta ce a tinut în priza atentia celor prezenti, spectacol “blitz” ce a luminat intrarea în scena a unor adevarate modele. E vorba de tinerele si atragatoarele eleve ale Colegiului National “Horea, Closca si Crisan” care, coordonate din umbra de doamna Lenica Bucur, au facut, cu degajarea si stofa tipice profesionistelor în domeniu, o prezentare de palarii cu parfum de epoca, de exceptie!Începind de simbata, 16 iunie, si pina pe 24 iunie, Galeriile Ulpia Traiana invita pe toti iubitorii de frumos la o interesanta si inedita expozitie de design vestimentar purtind amprenta tinerilor creatori. Prin votul dat în cadrul expozitiei, publicul vizitator va decide cui îi va reveni premiul pentru cea mai buna lucrare expusa.
Baroneasa a efectuat, simbata, o vizita in judetul Alba, pentru a vedea cum a evoluat sistemul de protectie a copilului. Cunoscuta anterior ca unul din cei mai duri critici la adresa Romaniei in privinta situatiei copiilor aflati in institutii de ocrotire, Emma Nicholson a avut acum numai cuvinte de lauda. Ea s-a declarat entuziasmata de ceea ce a vazut la Alba Iulia, dupa ce a vizitat o casa de tip familial si doua centre de recuperare a copiilor cu dizabilitati din oras.Alba Iulia, la nivel UEIn baza unui studiu realizat de Grupul la nivel inalt pentru protectia copilului, baroneasa a declarat ca in Romania mai exista aproximativ 15% din institutiile din domeniu care mai trebuie reformate si a apreciat ca, in doi ani, reforma sistemului de protectie a copilului poate fi incheiata. In privinta calitatii protectiei copilului in Romania comparativ cu tarile Uniunii Europene, Emma Nicholson a acordat nota opt pe o scara de la unu la zece. Pentru Alba Iulia, nota acordata a fost de 9,5, spunind ca un motiv bun pentru care s-a ajuns la aceasta performanta este ca aici reforma a inceput mai repede decit in alte parti, pentru ca “cineva aici a avut viziune”.“Pentru mine este o zi foarte buna. Ma simt fericita si norocoasa pentru ca am vazut astfel de realizari excelente”, a declarat Emma Nicholson la finalul vizitei in Alba Iulia. “Calitatea muncii depuse aici este exceptionala. Nu sint expert in domeniu, sint politician, dar mi-am petrecut o mare parte din viata vizitind servicii publice si private de protectie a copilului, in toata lumea. Am vazut foarte multe, de la lucruri ingrozitoare la lucruri extraordinare. Nu am nici o retinere in a va spune ca activitatea si munca depusa aici sint de cea mai inalta calitate”, a completat Emma Nicholson. Cu toate ca a vizitat doar noile centre concepute dupa standardele Uniunii Europene, baroneasa s-a aratat convinsa ca nu exista locatii in care serviciile oferite copiilor sa fie sub standarde, deoarece un profesionist nu ar tolera astfel de lucruri. Program dat peste capAproape intreg programul vizitei, asa cum a fost el anuntat de catre reprezentantii PNL, la invitatia carora Emma Nicholson a venit in judetul Alba, a fost dat peste cap. Baroneasa a ajuns la Alba Iulia cu o jumatate de ora intirziere, dupa ce masina cu care a venit a fost blocata in trafic timp de mai bine de 20 de minute la intrarea in Sebes, din cauza lucrarilor care se efectueaza pentru repararea drumului. Apoi a avut o discutie cu Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, IPS Andrei, caruia i-a lansat invitatia de a merge la Londra sau la Bruxelles pentru a discuta despre proiecte comune in domeniul protectiei copilului. Din programul anuntat initial s-a renuntat la vizita la Traseul celor trei fortificatii, baroneasa ratind astfel ocazia de a vedea copii “normali” din Alba Iulia distrindu-se pe cinste in cadrul Festivalului de joaca in aer liber, organizat in premiera la Alba Iulia. In schimb, ea a vizitat noul centru de recuperare pentru copii din cartierul Ampoi si Centrul “Arnsberg”, pe care baroneasa nu l-a vazut pina acum, desi functioneaza de citiva ani. Programul a fost dat peste cap si din cauza faptului ca vizita era programata pentru doua zile, dar baroneasa a anuntat ca nu poate sta si duminica, cind ar fi trebuit sa asiste la o slujba greco-catolica si sa viziteze zona Blajului.“Lipsa de politete”Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, s-a aratat deranjat de faptul ca a aflat din presa despre vizita baronesei Emma Nicholson. “Nu stiu daca este o vizita privata, oficiala sau semi-oficiala. Baroneasa Emma Nicholson este binevenita in Alba Iulia, ca orice cetatean al lumii. Dar daca este vorba despre o vizita oficiala, mi se parea normal sa aiba o mica discutie si cu primaria si consiliul judetean, pentru ca sintem parteneri in proiectele legate de institutiile de ocrotire pe care am inteles ca le-a vizitat. Cu toate acestea, noi am aflat din ziare... Mi se pare o lipsa de politete din partea celor care au organizat vizita”, a declarat Mircea Hava. Ca si “contraexemplu”, el a oferit cazul printului Paul de Romania care s-a aflat in trecere prin Alba Iulia si s-a oprit cinci minute la primarie, timp in care s-au si pus bazele a doua proiecte comune.
Asociatia Studentilor Jurnalisti din Romania (ASJR) a prins contur prin inchegarea unei colaborari intre citiva studenti din anul I de la sectia de Jurnalistica a Facultatii de Stiinte Politice si Studii Administrative din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai“ (UBB) din Cluj-Napoca si Societatea Jurnalistilor Profesionisti din Romania (SJPR), condusa de Robert Turcescu. Lansarea programata pentru vineri a fost aminata in ultimul moment pe a doua zi, din cauza unor probleme tehnice la avionul cu care trebuiau sa ajunga Turcescu si Liviu Tofan, manager al SJPR. Desi, mai in gluma, mai in serios, prezenta la cursul de Jurnalism radio programat pentru simbata a fost anuntata ca obligatorie, studentii nu s-au prea inghesuit in amfitea-trul ce a gazduit intilnirea. „Se doreste o organizatie activa, si nu reactiva. Nu vrem sa se trimita non-stop comunicate de presa, asa cum o face Clubul Roman de Presa (CRP), ci una care sa gazduiasca studentii jurnalisti sub o cupola, sa dezbata, sa ia decizii, sa hotarasca lucruri. Mediul universitar te invata multe, astfel, nimic nu e mai practic decit o teorie buna. In Romania se vorbeste pe dupa plop si nu se pune degetul pe rana“, a spus Turcescu. „Eu sint extrem de increzator in generatia noua de jurnalisti“, a conchis acesta. Manifestarea a continuat apoi cu un picnic in Faget. ASJR doreste sa ii reuneasca pe toti studentii jurnalisti din tara, sa puna la punct o tabara pe Litoral in august si un concurs national de jurnalism si comunicare, in luna noiembrie, la Cluj.
3 zile incendiare petrecute la ceaun, plita si gratar in cadrul Campionatului de Gatit in Aer Liber, in parcul castelului Gilau. Aceasta este oferta cu care Asociatia Culturala Euro Est Alternativ ii va provoca, intre 14 si 16 septembrie, pe maestrii in gastronomie din România, Ungaria, Franta, Germania, Austria, Italia, Rusia, China sau Japonia. Show-ul culinar va fi evaluat de un juriu international format din specialisti in domeniu. Pe linga concursul contra-cronometru între concurentii din intreaga lume, mai este programata o expozitie de arta culinara, demonstratii, concursuri cu premii pentru publicul spectator, degustari de vinuri din diverse podgorii din România si strainatate. Distractia va fi sustinuta de recitaluri de muzica populara, etno, dance, jazz sau rock, teatru ambulant cu acrobati, mimi si comedianti, precum si de prezenta in mijlocul participantilor a unor personalitati din diverse domenii. Manifestarea va fi organizata in colaborare cu Primaria si Consiliul Local Gilau, Consiliul Judetean Cluj, Casa de Cultura a Studentilor Cluj-Napoca si Camera de Comert si Industrie Cluj.
Foto www.andreiac.comTrupa Sensor promite pe viitor multe surprize fanilorDaca, in urma cu 1 an, percutionistii de la Sensor sarbatoreau 7 ani de cind au pus pe roate acest proiect printr-un show electrizant la Casa Tranzit, de aceasta data au cintat pentru un alt fel de public, in Fashion Club. In cadrul relaxat si select specific localului, cei cinci muzicieni au reusit sa incinga atmosfera in citeva ore de show inedit, neconventional si dinamic, din care „60% a fost improvizatie“, dupa cum a marturisit mai tirziu Paul Ilea, liderul formatiei. Au fost prezenti citiva din vechii colaboratori ai trupei, printre care si cunoscutul realizator radio George Vintila, alaturi de care au pus la punct in urma cu citiva ani videoclipul „5 minute“, realizat independent, din fonduri proprii. „Ideea a pornit de la o doamna putin dusa, care a venit la mine in parcare, s-a uitat la mine si a zis: «Ai 5 minute sa parasesti Romania!» In proiect e vorba de fapt de acel sfert de ora peste care nu ai voie sa intirzii“, a explicat acesta pe scena.In privinta activitatii Sensor din ultima perioada, Ilea apreciaza ca „lucrurile au inceput sa devina intr-un mod foarte interesant, lumea promoveaza chestii culturale diferite, cum e Creation Station“. Laura, solista grupului, isi va lansa in curind un album solo, produs chiar de Sensor. „M-am mutat la Londra ca sa promovez conceptul, ideea de Sensor si, la un moment dat, sa ii pot aduce pe baieti acolo. Nu e vorba de a migra din Romania, ci de o evolutie fireasca a trupei, arta trebuie sa circule, sa se imbogateasca si sa fie cunoscuta“, a mai spus acesta. Se pregateste „un fel de best of“Pentru urmatoarea perioada, percutionistii clujeni planuiesc lansarea unui material discografic prin care sa readuca pe piata piese de pe albumele „Lands“ si „Evolution“. „Trebuie sa relansam cele mai bune chestii de aici, pentru ca ne-am dat seama ca lumea nu mai stie de ele“, a precizat Ilea. Acesta se declara, firesc, impotriva fenomenului piratarii de pe Internet. „Mi se pare lipsa de respect, daca esti fan poti sa dai bani pe un produs de calitate original. Pe de alta parte, asta e viitorul muzicii, lumea se da mare cu cite download-uri are de pe Net...“, a adaugat artistul.
Hipertiroidia si intoxicasia cu ecstasy O tulburare preexistenta de reglare a temperaturii corporale poate sta la baza unor reacsii fatale care apar la cei care consuma droguri psihoactive ilegale, mai precis ecstasy, sugereaza cercetatorii canadieni. Intoxicasia fatala cu ecstasy este un fenomen particular, cu totul deosebit, iar motivele pentru care unii consumatori sint mai susceptibili sint inca necunoscute, noteaza Dr. Stephen J. Kish de la Centre for Addiction and Mental Health, Universitatea din Toronto. Oamenii de stiinsa subliniaza de asemenea ca decesele atribuite intoxicasiei cu Ecstasy, decese care nu sint frecvente in comparasie cu numarul mare estimat de consumatori, se asociaza cu reacsii hipertermice fatale.In numarul din iulie al revistei Journal of Forensic Sciences echipa doctorului Kish prezinta cazul unei tinere de 24 de ani care a dezvoltat o hipertermie maligna cu complicasii organice multiple dupa ce a consumat ecstasy. Autopsia efectuata ulterior a evidensiat faptul ca femeia prezenta o hiperplazie difuza a tiroidei (boala Graves), afecsiune care ar fi putut determina scaderea toleransei la caldura. O analiza atenta a probelor de singe recoltate inaintea decesului (cu 3-4 ore dupa ingestia drogului) au evidensiat doar prezensa metamfetaminei (0.68 mg/L).Cu toate ca nu se poate stabili o relasie de tip cauza-efect, avind in vedere faptul ca hormonul tiroidian este un regulator major al termogenezei cercetatorii sugereaza faptul ca hipertiroidia predispune la hipertermie indusa de ecstasy. Studii recente au evidensiat de asemenea ca sobolanii cu hipertiroidie cronica, in comparasie cu animalele cu eutiroidie, prezinta o crestere mai marcata a temperaturii si o letalitate mai mare in urma expunerii la ecstasy. J Forensic Sci Radioterapia ucide Stirea ingrijoreaza: 145 de paciensi ai unui spital din Toulouse (oras din sud-vestul Fransei, in departamentul Haute-Garonne), au primit doze excesive de radiasii in creier in timpul tratamentului lor, in urma unei probleme tehnice. Fara consecinse letale, deocamdata. La Epinal (localitate din nord-estul Fransei, in departamentul Vosges), dimpotriva, s-a inregistrat moartea unor paciensi. In acest orasel din Munsii Vosgi, 24 de paciensi tratasi – in perioada mai 2004-mai 2005 - pentru cancer de prostata au primit doze cu 20 la suta mai mari decit tratamentul prevazut. In luna octombrie a anului trecut, s-a aflat ca patru dintre ei au murit, iar zece sufera de complicasii grave, organele din jurul prostatei prezentind arsuri grave. In Elvesia, legea prevede ca toate incidentele legate de radioactivitate sa fie anunsate Oficiului Federal al Sanatasii Publice (OFSP).Unele asemenea incidente te fac sa zimbesti – cum ar fi recenta „contaminare“ a unui teleschi din Verbier cu cesiu, utilizat pentru marcare. Alte cazuri sint, din pacate, mai dramatice: tot in 2006, o pacienta virstnica a murit dupa o supradoza de radiasii. In urma unei erori de calcul si fara ca publicul sa fie informat. In cazul de la Munsterlingen, eroarea s-a produs din cauza urgensei: pacienta suferea, iradierea permitea reducerea rapida a durerii. Procedura a fost inisiata in absensa fizicianului responsabil. Atunci cind acesta a fost pus la curent, doza letala fusese deja administrata.La spitalul din Epinal, un operator pregatit necorespunzator nu introducea corect datele in aparat. Faptul ca el a putut repeta greseala timp de un an fara sa fie reperat dovedeste ca controalele erau insuficiente.In Polonia, dupa o pana de curent aparatele au luat-o razna.Exista apoi si o problema legata de lipsa de personal, pusini fizicieni fiind atrasi de aceasta ramura a meseriei pe care fecvent o descopera pur intimplator. RompresBoala societasii moderneOsteoporoza este o afecsiune a societasii moderne, tributara unui anumit stil de viasa, dieta, miscare fizica, dar si prelungirii duratei de viasa, a declarat pentru Rompres Prof. Dr. Constantin Dumitrache, de la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon“. In ceea ce priveste repartisia pe sexe si grupe de virsta, femeile sint victime obisnuite ale osteoporozei din cauza pierderilor osoase post-menopauza induse de deficitul estrogenic. Se estimeaza ca circa 40-50% dintre femeile in virsta de peste 50 de ani prezinta condisiile de aparisie a unei fracturi secundare osteoporozei. Barbasii sint mai pusin expusi, dezvoltind osteoporoza la virste mai inaintate. Prof. Dr. Constantin Dumitrache spune ca la 3-4 femei exista si un barbat cu osteoporoza. Riscul maxim de boala este apreciat ca apare la femeile albe, asiatice, mici de statura, slabe si cu istoric familial pozitiv. Factorii de risc sint multipli - deficitul estrogenic, pre si post-menopauza, stilul de viasa, bolile endocrine, fumatul, alcoolul, cafeaua, afecsiunile ginecologice, digestive, respiratorii si altele. Osteoporoza atrage dupa sine cresterea riscului de aparisie a fracturilor produse spontan sau dupa traumatisme minime. Fractura de sold este cea mai raspindita, este fatala in 30% din cazuri. Ea reprezinta prima cauza de mortalitate la persoanele peste 75 de ani si a doua cauza la cei in virsta de 45-75 de ani. Recuperarea este incompleta si o treime din cazuri necesita ingrijiri pe termen lung.Prevensia in osteoporoza ramine de importansa covirsitoare atit timp cit nu exista nici o metoda de restabilire a calitasii osului atins de osteoporoza. Cele mai promisatoare tendinse de profilaxie le reprezinta incercarile de atingere a maximului de masa osoasa scheletica. Rompres
Adaptare la cerinsePrintr-o hotarire aprobata vineri, 15 iunie 2007, Executivul a stabilit metodologia de raportare si de colectare a datelor pentru supravegherea bolilor transmisibile, adaptind astfel sistemul legislativ privind prevenirea si controlul bolilor transmisibile la cerinsele reglementarilor comunitare.Obligasia de declarare se refera la botulism, antrax, poliomielita cu virus salbatic, febra tifoida si paratifoida, tetanos, tetanos neonatal, difterie, infecsie rubeolica congenitala NN, gripa umana cauzata de un nou subtip, infecsie cu E.coli Enterohemoragic, holera, malarie, pesta, lepra, meningite virale, febra galbena, etc. Fisa unicaTot prin aceasta hotarire a fost aprobata fisa unica de raportare a cazurilor de boala transmisibila cu declarare nominala obligatorie, in vederea implementarii sistemului de alerta precoce si raspuns rapid privind prevenirea si controlul bolilor transmisibile.Responsabilitatea pentru multiplicarea si distribuirea fiselor unice de raportare catre furnizorii de servicii medicale revine autoritasilor de sanatate publica judesene si a municipiului Bucuresti.Pentru toate bolile prevazute in fisa unica de raportare, dupa stabilirea diagnosticului de caz suspectat sau confirmat, furnizorii de servicii medicale trebuie sa completeze fisa si s-o inainteze autoritasii de sanatate publica, in termen de cel mult 5 zile de la data depistarii/conformarii, prin fax, curier rapid sau posta. ConfidensialTot acum a fost actualizata lista bolilor infecsioase pentru care declararea nominala este obligatorie in Romania, prin includerea unor entitasi etiologice si clinice noi si modificarea prioritasilor epidemiologice.Pentru raportarea cazurilor de infecsie HIV/SIDA, tuberculoza si alte boli transmisibile se utilizeaza fisele de supraveghere specifice, conform metodologiilor de supraveghere specifice elaborate de Ministerul Sanatasii Publice.Personalul care are acces la datele de identitate din fisa unica de raportare este obligat sa pastreze confidensialitatea datelor si sa aplice masurile de protecsie a acestora, conform legii.Metodologia de raportare numerica statistica a bolilor transmisibile se aproba prin ordin al ministrului Sanatasii Publice.
Ploaie de goluriSe cunosc sapte sfert-finaliste ale fazei judetene a Cupei Romaniei la fotbal, editia 2007-2008. Surpriza rundei au furnizat-o cei de la Plaiul Iacobeni, care au reusit sa elimine echipa secunda a Universitatii Cluj (scor: 2-0). Meciul dintre Vulturii Vultureni si Somesul Gilau s-a incheiat nedecis, scor 3-3, prima echipa cistigind duelul loviturilor de la 11 metri (8-7). Iata si celelalte rezultate ale sferturilor de finala: CS Aghiresu - Vladeasa Huedin 4-7, Alvio Cuzdrioara - Minerul Ocna Dej 1-7, Avintul Recea Cristur - Progresul Sinnicoara 7-1, Inter Dezmir - Scoala de Fotbal Ivansuc 0-3, Dacia Felix Cluj - Somesul Rondo Apahida 0-3 (neprezentare).Din cauza barajului disputat de „mineri“, meciul dintre Corpana Corpadea si Minerul Iara a fost aminat pe marti, 19 iunie. Astazi se trag la sorti meciurile sferturilor de finala, care se vor disputa miercuri, 20 iunie, incepind cu orele 17. Semifinalele sint programate pentru 24 iunie, iar finala pe 28 iunie, zi care marcheaza finalul sezonului in „fotbalul mic“. T.-J. L.Sperantele ProgresuluiFotbalistii de la Dacia Felix au jucat prima din seria celor trei partide-restante din returul campionatului judetean. Progresul Sinnicoara s-a impus la Cluj cu scorul de 4-1 si s-a apropiat la un singur punct de liderul clasamentului, Somesul II Gilau. Dacia Felix mai are de jucat cu Somesul II Apahida (restanta din etapa a XVIII-a) si Somesul II Gilau (etapa a XIX-a). Inaintea acestor partide, ordinea primelor trei echipe este Gilau (52 de puncte), Sinnicoara (51), Dacia Felix (40). T.-J. L.Rapid si UTA, dupa PancuFostul jucator al Rapidului, Daniel Pancu, actualmente la formatia turca Bursaspor, este aproape de o revenire in Giulesti. Saptamina aceasta vor demara negocierile dintre oficialii giulesteni si clubul turc pentru aducerea mijlocasului la echipa antrenata de Cristiano Bergodi. In cazul in care transferul la Rapid va pica, Pancu mai are o varianta in Liga 1, UTA Arad. Presedintele „Batrinei Doamne“ a declarat ca formatia sa este interesata de serviciile fotbalistului de 30 de ani si ca intentioneaza sa faca o oferta concreta in acest sens. G. J.Victorie amaraSelectionata de handbal masculin a Romaniei a ratat calificarea la Campionatul European din 2008. Elevii lui Lucian Risnita au pierdut barajul cu Suedia, desi au invins in mansa secunda, disputata in Romania, cu scorul de 34-33. Insuficient, insa, pentru a remonta dezastrul din meciul tur, cind nordicii s-au impus cu un categoric 36-25. Dezamagirea a fost cu atit mai mare cu cit „tricolorii“ au reusit sa termine prima repriza cu un avantaj de 9 goluri, insa Suedia a revenit in a doua parte, iar Romania nu a mai reusit sa se desprinda decisiv. G. J.
Cistigatoare a campionatului Ligii 4 la fotbal (zona Cluj), Minerul Iara a ratat sansa de a evolua, din toamna, in esalonul 3. Meciul de baraj s-a disputat pe teren neutru, la Nasaud. „Minerii“ au ratat un penalti la scorul de 0-0, apoi n-au putut profita de eliminarea goalkeeper-ului echipei adverse. Chiar daca au jucat mai bine de 45 de minute in inferioritate numerica, fotbalistii de la Marmatia Sighetul Marmatiei au condus cu 1-0 si 2-1. La sfirsitul timpului regulamentar de joc si dupa prelungiri, scorul a ramas egal, 2-2, astfel ca s-a recurs la lovituri de la 11 metri, campioana judetului Maramures impunindu-se in final cu 8-7. Din toamna vor evolua in seriile Ligii 3: CSM Medgidia (judetul Constanta), Abatorul Slobozia (Ialomita), CSO Ianca (Braila), Bujorul Tirgu Bujor (Galati), FC Birlad (Vaslui), Cetate Tirgu Neamt (Neamt), Mikes Zizin (Covasna), Viitorul Gheorgheni (Harghita), Raraul Cimpulung Moldovenesc (Suceava), Turul Micula (Satu Mare), FC Bihor II Oradea (Bihor), Kozara Vintu de Jos (Alba), Nova Mama Mia Becicherecul Mic (Timis), CFR Craiova (Dolj), Marmosin Simeria Noua (Hunedoara), Turris Turnu Magurele (Teleorman), FCM Tirgoviste II (Dimbovita), Juventus Bascov (Arges), Unirea Tarlungeni (Brasov) si CS Filipesti de Padure (Prahova).
Pentru a cistiga experienta si a acumula cit mai multe jocuri in picioare, juniorii consacrati ai Universitatii Cluj au fost imprumutati la Sticla Ariesul Turda sau IS Cimpia Turzii. Astfel, la Turda vor juca din sezonul viitor Vascan, Morar, Taut si Vadana Jr. „Vreau sa-mi fac treaba si sa joc acolo unde sint trimis. Voi incerca sa fac meciuri cit mai bune, indiferent de echipa la care voi evolua“, a precizat Dan Vascan, care a bifat citeva prezente la „U“ in acest sezon, fiind unul dintre remarcatii lui Adi Falub. De partea cealalta se situeaza Sintejudean, Dobrau si Villand, care vor fi trimisi la rivala Ariesului, IS Cimpia Turzii. Primii doi revin dupa accidentari mai vechi, care i-au impiedicat sa evolueze o perioada mai lunga de timp.
Tinere jucatoare de tenis din Romania continua sa uimeasca in Circuitul Alb: saptamina pe care tocmai am incheiat-o a fost a Edinei Gallovits. Timisoreanca de 22 de ani a ajuns pina in finala turneului de la Barcelona (premii de 145.000 de euro), unde a pierdut in fata favoritei numarul 6, americanca Meghann Shaughnessy, scor 3-6, 2-6. Aventura Edinei (foto) pe zgura din capitala Catalunyei s-a soldat cu un cec de 11.395 de euro, dar si cu 80 de puncte WTA, cu care va urca, in mod cert, in clasamentul mondial. Inaintea turneului de la Barcelona, Gallovits ocupa pozitia a 91-a in ierarhia WTA. Pina sa ajunga in finala, Edina a trecut de numarul 115 mondial, spaniola Virginia Ruano Pascual (4-6, 6-3, 6-4), de nr. 59 WTA, iberica Lourdes Dominguez Lino (6-4, 6-2), de nr. 55 WTA, estonianca Kaia Kanepi (6-4, 7-5) si de nr. 62 WTA, frantuzoaica Virginie Razzano (6-3, 6-4).Alaturi de paraguayanca Rossana de los Rios, Gallovits a participat si la dublu, unde a ajuns pina in faza sferturilor de finala. Aceeasi performanta a obtinut-o si perechea romano-americana formata din Monica Niculescu si Neha Uberoi.In aceasta saptamina, continua „incalzirea“ pentru cel de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, Wimbledonul pe iarba. La Eastbourne premiile insumeaza 600.000 de dolari, iar la Hertogenbosch, 175.000 de dolari. In calificarile pentru accederea pe tabloul principal al acestui turneu din Olanda, Andreea Ehritt-Vanc o va intilni pe nemtoaica Tatjana Malek.Baietii joaca la Nottingham si la Hertogenbosch, unde fondurile de premiere sint identice, 353.450 de euro. La turneul de la Hertogenbosch, Andrei Pavel il va intilni in primul tur pe Gilles Simon, iar daca se va impune in fata francezului, va da piept cu cistigatorul dintre Stanislas Wawrinka (Elvetia, nr. 7) si Ivo Karlovic (Croatia).
Fara Moldovan, Stoianof si SomcherechiStoianof este unul dintre cei care vor lipsi la reunirea de astaziPe linga deja acontatii Baciu, Bolohan, cei doi Jovanovic si Martin Tudor la echipa ar putea sa apara si citeva nume noi. Primul va fi Crusoveanu, care simbata a efectuat vizita medicala, pe care a trecut-o fara probleme. In plus, conducatorii de pe „Moina“ mai trateaza si cu alti fotbalisti, ale caror nume nu au fost dezvaluite. Absentii sint si ei cunoscuti. Primul plecat este Danut Somcherechi, pus „pe liber“ de conducerea executiva la initiativa staff-ului tehnic. Apoi, atacantul Ovidiu Stoianof s-a intors la Universitatea Craiova, in conditiile in care imprumutul catre „U“ i-a expirat in aceasta vara. O data cu aducerea lui Martin Tudor, batalia pentru un loc intre buturi a devenit acerba, insa conducerea de pe „Moina“ l-a pus pe lista de transferuri pe Calin Moldovan. In cazul unei oferte, portarul Universitatii va spune, la rindul sau, adio „Sepcilor rosii“.Precautie maximaCosmin Crusoveanu, fundasul dorit cu insistenta de Adrian Falub, va semna astazi un contract de joc cu „U“ Cluj. „Miine (n.r., astazi) dimineata voi pleca la Cluj. Am trecut testele medicale si ramine ca eu sa-mi pun semnatura pe contract“, a precizat fundasul. Ofertat de FC Brasov, Otelul Galati. Pandurii sau Sportul Spudentesc, Crusoveanu a ales in cele din urma formatia de pe „Moina“: „Singura mea alegere a fost «U» Cluj. Am discutat la telefon cu Adi Falub si acesta mi-a spus ca-si doreste din toata inima sa ma duca la echipa sa“, a marturisit fotbalistul, care nu se teme de concurenta lui Suller: „Nu conteaza ca sintem mai multi pe acelasi post. Eu ma voi antrena sa joc si nu ma tem de concurenta“, a conchis Crusoveanu. Cu toate acestea, sefii de pe „Moina“ nu confirma deocamdata semnatura fotbalistului, fiind sceptici in privinta conditiei sale fizice. Jucatorul a avut unele probleme cu accidentarile si datorita acestui fapt conducatorii clujeni vor solicita Hunedoarei un imprumut, cu optiune de cumparare. Crusoveanu ar urma astfel sa faca deplasarea in cantonamentul de la Cimpulung, iar in cazul in care nu vor exista probleme, acestuia ii va fi oferit si contractul de joc.Sanse bune pentru OlahCu toate ca negocierile cu cei de la Timisoara au intrat in impas din cauza pretentiilor financiare exagerate ale lui Olah si Caramarin, unul dintre acestia ar putea in cele din urma sa devina jucatorul Universitatii Cluj. Cele mai mari sanse le are Olah, care nu pare sa fi intrat in vederile noului tehnician de la Poli Timisoara, Dusan Urhin Jr., nefiind nici macar inclus de catre acesta in lotul Timisoarei la primul antrenament. Presedintele Gheorghe Chivorchian si-a dat acceptul pentru un transfer al jucatorului, care va sosi in cursul acestei zile pentru a-si negocia un contract cu formatia „studenteasca“.
Piata europeana a transferurilor traverseaza o perioada tumultuoasa in ceea ce priveste fluxul de jucatori acontati de diferitele cluburi ale Batrinului Continent. Cea mai activa formatie pare a fi campioana Frantei, Lyon, care a perfectat doua dintre cele mai importante transferuri ale acestei veri. Lyonezii si-au asigurat serviciile mijlocasilor Kader Keita si Mathieu Bodmer (ambii Lille) pentru 24, respectiv 7,5 milioane de euro. Venirea celor doi corespunde cu plecarile lui Tiago, dorit insistent de Juventus, si Alou Diarra, cu un pas in curtea lui Portsmouth. In Italia, Internazionale Milano isi continua, ca in fiecare an, campania furibunda de achizitii. Dupa ce l-a adus pe atacantul David Suazo de la Cagliari, campioana Italiei a pus ochii pe argentinianul Carlos Tevez, care si-a exprimat de curind dorinta de a se alatura trupei lui Mancini. In acelasi timp, „nerazzurrii“ sint pe cale sa se desparta de doua dintre fostele glorii ale echipei, intrate de ceva timp intr-un con de umbra. Este vorba de brazilianul Adriano, care ar putea ajunge la FC Barcelona, presedintele catalanilor, Joan Laporta, interesindu-se deja de atacantul lui Inter, si Alvaro Recoba, care si-ar dori sa evolueze tot in Spania, la Atletico Madrid. In Peninsula Iberica, speculatiile sint la ordinea zilei. Real Madrid continua sa insiste pentru starul lui AC Milan, Kaka, pentru care este dispusa sa ofere nu mai putin de 80 de milioane de euro. De altfel, subiectul Kaka a ajuns sa creeze o anumita stare de tensiune intre cei doi giganti ai fotbalului, milanezii fiind deranjati de abordarile tot mai insistente ale lui Real pentru mijlocasul brazilian. „Albii“ se mai afla si in cursa pentru atacantul lui Barcelona, Saviola, care nu refuza un eventual transfer pe „Bernabeu“. Catalanii, in schimb, insista pentru capitanul lui Arsenal, Thierry Henry, acesta parind dispus sa paraseasca, dupa 8 ani petrecuti in tricoul „tunarilor“, trupa lui Wenger.
Meciuri tariFoto Romica LAPUSTE„Feroviarii“ vor pregati campionatul urmator in AustriaAstazi, echipa CFR Cluj va face deplasarea spre Austria, acolo unde are programate doua cantonamente. Prima oprire se va face la Kossen, unde Ioan Andone isi va testa jucatorii impotriva formatiilor austriece Austria Viena (pe 24 iunie) si Red Bull Salzburg (26 iunie). Doua amicale care pentru noul tehnician al echipei sint deosebit de importante in vederea unei pregatiri cit mai minutioase a noului sezon ce va debuta pe 28 iulie. Campionatul, Cupa si grupele Cupei UEFA sint obiectivele pe care „Falcosul“ si le-a asumat in momentul in care a semnat contractul cu „feroviarii“, insa drumul spre culmile performantei necesita o buna cunoastere a propriei echipe, precum si o elaborare cit mai fericita a unui sistem de joc care sa se plieze pe specificul lotului avut la dispozitie. Tocmai de aceea conducatorii CFR-isti au perfectat o serie de meciuri de pregatire „tari“, pe linga cele doua formatii enumerate mai sus „feroviarii“ urmind a mai intilni pe Metalurg Donetk (Ucraina), Hibernian (Scotia), Spartak Moscova (Rusia), Lech Poznan (Polonia) si Viktoria Plzen (Cehia).AbsenteSosirea in Austria va coincide cu reintregirea lotului de jucatori CFR-isti. Astfel, in primul cantonament, cel de la Kossen, vor face jonctiunea cu echipa fotbalistii care au ratat reunirea lotului: Didy, Semedo, Dani, Tony, Oliveira Cadu, Amoreirinha si Mojica. Vor ramine acasa Frunza si noua achizitie Ogbonna, ambii intimpinind probleme cu vizele, precum si fotbalistii pusi pe „liber“ de catre conducerea „feroviara“: Roszel, Jula si Miclaus. Primul dintre ei urmeaza sa semneze, astazi sau cel tirziu miine, un contract cu UTA Arad, in timp ce Jula si Miclaus asteapta in continuare oferte. De altfel, nici atacantul Frunza nu este scutit de grijile unei „despartiri“ de formatia „feroviara“, presedintele Muresan afirmind ca ia in calcul un eventual imprumut la o alta echipa al moldoveanului adus de la FC Vaslui.
Shopping-ul se muta pe InternetDin acest an, spun managerii, bancile vor introduce un sistem care va asigura si mai mult tranzactiile, astfel incit orice plata cu cardul va trebui confirmata printr-un SMS. In consecinta, se asteapta ca piata de comert electronic sa ajunga la valoarea de 30 de milioane de euro. In Romania exista deja aproximativ 1.500 de magazine online si peste 50% dintre ele accepta plata online prin card. In momentul de fata, potrivit statisticilor, ponderea comenzilor online achitate cu cardul ajunge la aproximativ 15-20%. Se apreciaza ca abonamentul platilor prin SMS va costa intre 1 si 2 euro pe luna. L. A.Declaratii in vamaSfirsitul acestei saptamini aduce o noutate vamala, de aceasta data. Astfel, persoanele care intra sau ies din statele Uniunii Europene trebuie sa declare in vama sumele care depasesc 10.000 de euro detinute in numerar. Trebuie declarat inclusiv echivalentul acestei sume in alte valute sau chiar in bunuri convertibile, cum ar fi cecurile, a informat Autoritatea Vamala. Oficialii spun si ca Romania aplica aceasta metoda de multi ani si ca aceasta se regaseste in normele Bancii Nationale a Romaniei. Prevederea a intrat in functiune pe intreg teritoriul UE, ca o completare a directivei care se refera la spalarea banilor. L. A.Mai nesanatos, dar satiosCrescatorii de porcine si producatorii de preparate si semipreparate din carne de porc au motive sa se bucure. Piata pe care lucreaza ramine in topurile preferintelor de consum ale romanilor. In 2006, consumul carnii de porc a crescut cu 4%, iar consumul de carne de vita a scazut cu 2,7%. La fel, si consumul de carne de pasare a scazut, cu 0,8%. Cel mai putin a scazut consumul de carne de oaie, cu 0,4%, potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica. Explicatia ar putea consta inclusiv in faptul ca la nivel mondial a existat in 2006 o supraproductie de carne de porc, spun jucatorii din aceasta piata. Important este ca specialistii romani spun ca tendinta de crestere a consumului carnii de porc in detrimentul celorlalte sortimente se va mentine si in 2007. L. A.
Banii ar urma sa vina prin Planul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), care, in acest moment, ofera deja, in general, un sprijin financiar de 50%. Anuntul a fost facut de ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remes, care a tinut sa precizeze ca se are in vizor ridicarea procentului de finantare pe care o acorda UE alaturi de finantarea de la bugetul de stat pina la 70%. PNDR cuprinde principalele domenii in care agricultorii pot depune proiecte pentru a fi finantate din fonduri UE care au ca scop dezvoltarea rurala din tara noastra. Valoarea acestui program este de aproximativ 8 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, iar fermierii vor putea sa depuna proiecte pentru finantarea prin PNDR o data cu inceputul lunii august. Intre timp, programul urmeaza a fi trimis spre aprobare la Bruxelles, iar pina la jumatatea lunii iulie va aparea si ghidul solicitantului acestor fonduri, au mai precizat oficiali ai Ministerului Agriculturii. Pentru acest an, valoarea fondurilor alocate de la bugetul UE pentru Romania se ridica la suma de 742 de milioane de euro. Fermierii din zonele defavorizate vor primi o plata suplimentara de aproximativ 50 de euro, iar cei care vor trece pe agricultura in stil ecologic vor primi in plus intre 100 si 300 de euro la hectar.
Italienii prospecteaza RomaniaUrda, casul si ceapa verde sint apreciate nu doar de turisti, ci si de investitorii strainiPrimii care au tintit turismul si productia de fructe de padure, lapte si ciuperci au fost italienii. In cursul saptaminii trecute, la Bucuresti, firme din toata tara, inclusiv citeva clujene, s-au intilnit cu reprezentantii oficiali ai regiunii Abruzzo din Italia, sub patronajul Departamentului Economic al Ambasadei Italiei la Bucuresti. Clujenii, in general importatori si distribuitori de produse italiene, cautau solutii si produse noi pentru a le introduce pe piata clujeana. Legaturile Clujului cu aceasta regiune sint mai vechi, dar de aceasta data, in urmatoarele 2 luni, managerii italieni vor prospecta Romania, inclusiv Clujul, pentru a-si stabili noile zone de investitii, mai ales in productia de bunuri alimentare in forma primara si in turism. „Avem legaturi destul de bine consolidate cu Transilvania de Nord-Vest, cu Clujul indeosebi dupa Timisoara. Pentru ca productia de alimente specifice zonei noastre nu putea tine pasul in realizarea materiei prime, am fost nevoiti sa importam produse naturale. Si am importat din aceasta regiune lapte, fructe de padure si ciuperci“, a spus Marco Verticelli, reprezentant al Regiunii Abruzzo din Italia. El a mentionat ca oamenii de afaceri italieni din Abruzzo se orienteaza spre gasirea de terenuri care sa le permita productia de leguminoase in sistem bio si vor sa faca acest lucru in Romania. Mai mult, tintesc si turismul romanesc. In acest sens, de la inceputul lunii septembrie, regiunea italiana va avea deschis in Bucuresti un punct de reprezentare, unde firmele italiene isi vor expune produsele, vinurile, brinzeturile, salamurile si dulciurile, iar managerii romani ii vor putea contacta astfel, in mod direct, in intilniri „business to business“.Clujul, momentan, importa„Vreau sa import conserve din Italia si chiar vinuri. Piata vinurilor in Cluj nu e tocmai bine dezvoltata. Se merge mult pe consumul de bere sau de tarie din alcool. Gustul rafinat al vinurilor pare sa se fi pierdut in Cluj, dincolo de faptul ca e o piata segmentata si dificila“, spune Adrian B., distribuitor de produse alimentare. El spune ca pina acum a exportat inspre Italia ciuperci salbatice. „Am vindut foarte bine hribele, cam 40 de euro per kilogram, si am importat conserve de ciuperci, la aproape 3 euro borcanul de 400 de grame. Pentru romani e mai putin profitabil, dar e o sursa de venit. Din afacerea asta, traiesc, doar in cazul meu, circa 10 familii si merge bine. E prea scump sa importi tehnologie si sa obtii avize. Legile se schimba mereu. Preferam sa exportam materie bruta. Profitul e in medie de 30% din suma rulata intr-un sezon“, mai spune Adrian B. Clujul ar putea profita de banii pe care UE ii aloca pentru a dezvolta ferme de productie de fructe de padure – acesta a fost mereu avertismentul oficialilor Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala. Inca nu ne putem lauda cu ferme solide in domeniu, ci doar cu incercari sporadice si inca timide. Singurii care exploateaza aceste resurse sint oficiile Directiei Silvice. Ei le si comercializeaza si au mereu standuri la tirguri precum Foresta, care s-a desfasurat la sfirsitul saptaminii trecute in Cluj, la pavilioanele ExpoTransilvania. Piata ramine mica in Romania. Potrivit specialistilor, piata pentru aceste produse in zona si in tara este data de cunoscatori si de curajosi. Are o crestere constanta de minim 10% pe an, insa peste 30% se orienteaza spre export. Cu ochii pe agroturism„Agroturismul e o ramura care se dezvolta foarte bine si pentru noi este sansa de a promova produsele locale pentru care avem nevoie de materia prima. Practic, ne-am dezvoltat o industrie alimentara foarte avansata in zona si vrem sa ne promovam aceasta identitate prin turism. Vom iesi pe piata romaneasca cu oferte de agroturism in regiunea noastra, pentru ca are un succes din ce in ce mai mare“ – Marco Verticelli, reprezentant Regiunea Abruzzo.
Am fost fericit la Venetia. Am avut mereu impresia organica ca, in cele citeva zile petrecute pe marginea lagunei, cu repetate apusuri de soare, Dumnezeu m-a mingiiat cu mina lui buna, asezindu-ma la timpul potrivit, in locul potrivit, la vreme potrivita, linga omul potrivit.Am avut sentimentul ca am ajuns in rai si atita fericire am cules la Venetia, incit am uitat o vreme ca ma aflu in putinele locuri de pe pamint unde omul a invins natura.Am fost fericit la Venetia. Si am fost atit de fericit incit nici n-am observat furtul bine organizat din bagaje de pe aeroportul din Venetia, acolo unde mi-au disparut aparatul de fotografiat si mai ales tigarile. Cu toata rusinea cersetorului de pe strazile Venetiei ce vorbeste romaneste, totusi am apreciat hotul din Romania, care nu se minjeste furind citeva pachete de tigari.Atit de fericit am fost la Venetia, incit nu am reusit sa reactionez la aroganta agresiva a chelnerului de pe terasele venetiene. Mi-au fost adormite simturile in asa hal, incit nu am simtit mirosurile trupesti de tramvai sau troleibuz bucurestean, inghesuit la vreme de canicula de vara, mirosuri ce defilau prin jur din cind in cind. Nici nu mi-a trecut prin mintea mea fugita dincolo de lume sa ma revolt ca toate acestea s-au intimplat in tara unde baia ajunsese cu citeva milenii in urma ritual de seama si de mare cinstire.Am fost fericit la Venetia si am uitat de murdaria strazilor oraselor belgiene, surpriza pe care am avut-o vazind atita mizerie acasa la cei ce cu emfaza ne tin lectii de civilizatie, noua, celor care in viziunea lor sintem doar niste fructe umane bananiere de abia cazute pe pamint.Am fost fericit la Venetia si am uitat revolta si tristetea mea fata de neputinta unor conducatori in a oferi hulitilor de medici ceva facilitati de a-i face capabili de a participa macar la unul-doua congrese europene. Ce sa te mai revolti pe nepriceperea si smecheria pastorilor neamului nostru cu forma de turma atunci cind poti sa fii fericit la Venetia?Si dupa atita fericire am scoborit urgent pe glia stramoseasca incarcata de mireasma metehnelor spatiului mioritic. Venit parca din alta lume am avut clipa vitelului oprit la poarta noua ciocnindu-ma de blestematele naravuri romanesti.Cazut de dincolo de nori am dat de jungla dimboviteana ce tinde sa cuprinda toata tara. Am gasit din nou vechea lupta pentru putere ce se poarta de catre precedatii de girofaruri si de greu atirnati de prin scaune inalte. Cu ochii celui ce gustase ambrozia fericirii am vazut mai clar, parca de sub lupa, murdaria gulerelor ce se doresc imaculat de albe.M-a cuprins o mila incomensurabila fata de turma nationala care continua sa se multumeasca cu ceva iarba vesteda, atita cit sa poata da lapte si carne visteriei tarii si mai ales visteriei pastorilor ce ne inunda cu imaginea lor macabra, pleznind de preaplinul mincatului mai mult. M-am saturat pina la scirba de nadusala orgoliosului incrincenat sa ia scaunul vecinului si care, din imensitatea mediocritatii lui inculte si incapacitatea emotionala de a fi fericit data de foamea adunatului de avere mai are atita tupeu cit sa mai tina lectii de moralitate si civilizatie.Am fost fericit la Venetia...
Incepind de astazi, elevii de clasa a VIII-a vor sustine examenele pentru Testele Nationale. In judetul Cluj, s-au inscris 6.500 de elevi, dintre care 6.000 si-au confirmat participarea pentru aceasta sesiune. Proba sustinuta azi este cea de Limba si Literatura Romana. In judetul nostru au fost infiintate 24 de centre de testare si trei centre de evaluare.Comisia nationala de examen va organiza, la sediul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, în toate cele 4 zile în care vor avea loc probe, 18-21 iunie, începind cu ora 8.50, sedinta publica de extragere a variantei de subiect din cadrul celor 100 posibile.La ora 9, numarul variantei extrase va fi comunicat centrelor de testare prin intermediul postului Radio România Actualitati si va fi afisat pe site-ul www.subiecte2007.edu.ro. Accesul candidatilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul orar 7.30-8.30, pe baza buletinului sau a cartii de identitate. Din momentul extragerii variantei de subiect, nici un elev nu mai poate intra în sali. Dupa distribuirea subiectelor, candidatii au la dispozitie 2 ore pentru efectuarea acestora. Pentru fiecare sala în care se desfasoara probe scrise sint repartizate cite doua cadre didactice de alta specialitate decit cea la care se sustine proba si din alta unitate de învatamint decit cea din care provin candidatii.Miine se va desfasura proba scrisa la Limba Materna pentru elevii ce au absolvit cursuri cu predare in limbile minoritatilor nationale, miercuri va avea loc proba de Matematica, iar in ultima zi de examene, joi, se va desfasura proba pentru Istoria romanilor sau Geografia Romaniei, la alegere pentru fiecare candidat.
Dubla petrecere pentru CompactFoto Andra-Daria SZASZVama si Compact au facut un show pe cinste in fata publicului gherleanMembrii trupei Compact s-au bucurat de doua ori alaturi de gherleni, weekendul trecut, deoarece bateristul formatiei, Lelut Vasilescu, a devenit tatal unui baietel nascut tocmai in timpul concertului de simbata.Surprizele, insa, nu s-au oprit aici. „Pentru toti fanii nostri, am pregatit un nou album, care se va lansa luna viitoare si va contine unele dintre piesele noastre cintate in concerte“, a spus Paul Ciuci, la Gherla.Daca seara de simbata a fost dedicata muzicii si dansului, intreaga zi de vineri a fost rezervata folclorului. Au participat Marinela Zegrean-Istici, Marius Fulea, Ansamblul Folcloric „Ardealul“, show-ul fiind prezentat, in stilu-i deja consacrat, de realizatorul Radio Cluj Gelu Furdui.Vama, videoclip nou, pe InternetFoto Andra-Daria SZASZTudor Chirila a continuat seria surprizelor si a anuntat lansarea primului videoclip al formatiei in noua componenta. „Saptamina viitoare vom lansa, pe Internet, primul nostru videoclip in aceasta formula, la piesa „Bet for love“, a declarat solistul simbata, pe scena din Gherla.Duminica, ultima zi a sarbatoririi municipiului Gherla, a fost dedicata prieteniei. Au incins atmosfera trupe binecunoscute iubitorilor muzicii romanesti, precum Voltaj, Heaven si Activ. Evolutia celor trei formatii a fost precedata de cea a trupei de umor Comedica, seara culminind cu focuri de artificii.De-a lungul celor 3 zile, organizatorii, impreuna cu Asociatia Culturala Armenopolis, i-au premiat pe cei mai norocosi gherleni cu barci pneumatice, lazi de bere, cuptoare cu microunde si televizoare. Ovidiu Dragan - primar:„Am incercat ca in fiecare an sa-i facem pe gherleni sa se simta bine si am invitat formatii pe gustul tuturor. Anul trecut au fost cei de la IRIS si Holograf. Bineinteles ca anul acesta nu ne-am lasat mai prejos si am adus numai trupe de top.“
Cupa Monitorul Tunning VTM, desfasurata sîmbata pe drumul spre Cisnadioara, s-a bucurat de un larg interes din partea iubitorilor sportului cu motor. S-au înscris 63 de piloti, amatori sau profesionisti, si au încheiat cursa 49.Clasa I-a (masini cu o capacitate cilindrica mai mica de 1.600 cmc)1. Tomita Rares - 1:48,82. Grunca Dan - 1:57,43. Manea Mihai - 2:00,94. Wermescher - 2:02,15. Kovacsani Sandor - 2:02,26. Radu Paul - 2:06,47. Pruteanu Ovidiu - 2:06,68. Raica Ovidiu - 2:09,29. Mihu Catalin - 2:09,810. Presura Ciprian - 2:12,8Clasa a II-a (1601 - 2000 cmc)1. Tatu Jean - 1:40,0 - n-a punctat decit in clasamentul Open2. Marginean Radu - 1:44,93. Rogoz Ioan - 1:46,04. Medan Romeo - 1:48,35. Bucur Calin - 1:48,96. Jozsa Lorand - 1:49,47. Groza Elisei - 1:508. Rusu Claudiu - 1:51,39. Gânfalean Ovidiu - 1:57,110. Ene Catalin - 1:58,511. Luca Ioan - 2:00,612. Niristean Dan - 2:03,313. Sabo Gabriel - 2:04,714. Epuran Ionut - 2:04,915. Vasiu Sorin - 2:05,316. Miron Bogdan - 2:11,517. Toader Cristi A Baltador Horatiu - 2:12,518. Szabo Istvan - 2:12,619. Circo Eugen - 2:16,0Clasa a III-a (peste 2000 cmc)1. Ittu Cristian - 1:41,22. Csegzy Levente - 1:42,63. Joris de Poortere - 1;45,74. Moza Tudor - 1:47,75. Hulea Razvan - 1:52,86. Kovacs Gezo - 1:52,67. Barbulescu Cristian - 1:54,58. Huber Andreas - 1:57,19. Onisor Dan - 1:59,510. Deaconu Marius - 1:59,911.Stoian Ovidiu - 2:00,512. Cristea Andrei - 2:00,813. Serban D-tru - 2:01,314. Toroczi Czabo - 2:03,115. Baltador Radu - 2:03,416. Angelescu Razvan 2:05,0Clasament General1. Tatu Jean - 1:40,02. Jtta Cristian - 1:41,23. Csegzy Levente - 1:42,64. Marginean Radu - 1:44,95. Joris de Poortere - 1:45,76. Rogoz Ioan 1:46,07. Moza Tudor - 1:47,78. Medan Romeo - 1:48,39. Tomita Rares - 1:48,810. Bucur Calin - 1:48,911. Jozsa Lorand - 1:49,412. Groza Elisei - 1:50,313. Rusu Claudiu - 1:51,314. Hulea Razvan - 1:51,815. Kovacs Gezo - 1:52,616. Barbulescu Cristian - 1:54,517. Huber Andreas - 1:57,118. Gângalean Ovidiu - 1:57,119. Grunca Dan - 1:57,420. Ene Catalin - 1:58,521. Onisor Dan - 1:59,522. Deaconu Marius - 1:59,923. Stoian Ovidiu - 2:00,524. Luca Ioan - 2:00,625. Cristea Andrei - 2:00,826. Manea MIhai - 2:00,927. Serban D-tru - 2:01,328. Wermescher - 2:02,129. Kovacsani Sandor - 2:02,230. Toroczi Czabo - 2:03,131. Niristean Dan - 2:03,332. Baltador Radu - 2:03,433. Sabo Gabriel - 2:04,734. Epuran Ionut - 2:04,935. Angelescu Razvan - 2:05,036. Vasiu Sorin - 2:05,337. Radu Paul - 2:06,438. Prutean Ovidiu - 2:06,639. Raica Ovidiu - 2:09,240. Mihu Catalin - 2:09,841. Miron Bogdan - 2:11,542. Toader Cristi - 2:12,543. Szabo Istvan - 2:12,644. Presura Ciprian - 2:12,845. Preda Vasile - 2:14,246. Circo Eugen - 2:16,047. Istrate Sanda - 2:27,648. Dragomir Anca - 2:38,249. David Georgeta - 2:52,2Amanunte despre competitie, cititi în editia de luni a ziarului Monitorul de Sibiu.
Arsenicul, otrava care salveazaArsenicul, celebra otrava care a facut si desfacut destul de multe destine, inclusiv istorice, iata, astazi, prelungeste viata, cea a bolnavilor de o anumita forma rarisima de leucemie, sustin rezultate de exceptie obtinute la un laborator din Chicago. Este drept ca nu se pune problema de a ingurgita pur si simplu niscaiva arsenic si gata boala! Tratamentul necesita preluarea unei cantitati de arsenic ca adjuvant la tratamentul standard, adica la posologia clasica, dupa care – vorba unui vecin sugubat – „Dumnezeu cu mila!“„Experientele de laborator au permis redefinirea manierei de tratare a pacientilor in cauza“, a spus profesorul de hematologie de la Centrul medical Wake Forest din Carolina de nord Bayard Powell, principalul autor al studiilor efectuate in materie. „Diferentele privind dozele de urmat pentru mentinerea pacientului in viata, sau caderile sale in cursul bolii sint suficient de importante pentru a justifica includerea arsenicului in tratamentul standard de prima linie impotriva leucemiei promyelocytara cronica“, a declarat profesorul Powell la Conferinta American Society on Oncology. El a arata ca experientele-test facute cu arsenic intr-un mediu clinic, pe faza 3 de boala, in care au fost implicati 518 adulti suferind de leucemie, au fost facute „la intimplare“, dar ele au dovedit ca la 261 dintre acesti pacienti, carora li s-a administrat o doza dubla de arsenic cu medicamentele pe care le luau de obicei, rata de supravietuire a fost de 86 la suta, dupa trei ani de tratament, fata de numai 77% la pacientii care au urmat un tratament standard. Medicamentul pe baza de arsenic este produs acum de laboratoarele Cephalon si este comercializat sub eticheta Trisenox. RompresNeuroni mai tineri Cercetatorii au demonstrat, pe modele de soareci cu boala Parkinson, ca blocarea canalelor de calciu de la nivelul neuronilor dopaminergici reuseste sa-i retransforme intr-un stadiu mai tinar, protejind astfel celulele nervoase impotriva progresiei bolii. Noile cercetari scot la lumina o potentiala noua strategie terapeutica pentru a stopa sau a incetini progresia bolii Parkinson, raporteaza oamenii de stiinta in editia online a revistei Nature.Echipa de cercetare a facut trei constatari, considerate a avea o mare importanta – subliniaza Dr. D. James Surmeier de la Northwestern University, Chicago. In primul rind oamenii de stiinta au observat ca neuronii dopaminergici care mor in Parkinson sufera o serie de modificari pe perioada „imbatrinirii“ lor, modificari care ii fac mai vulnerabili la toxine si la stres. In mod caracteristic acesti neuroni sint mai dependenti de functionarea canalelor de calciu care le conduc activitatea bazala de pacemaker. Ionii de calciu sint esentiali pentru functionarea normala a unei celule dar in exces pot ucide.Cea de a doua constatare a fost ca blocarea acestor canale de calciu de la nivelul neuronilor dopaminergici adulti determina revenirea celulelor la un stadiu mai tinar, stadiu in care neuronii sunt mai rezistenti la stress si la toxine.Ultima observatie cheie consta din faptul ca blocarea acestor canale se poate face cu ajutorul isradipinei, o dihidropiridina folosita deja de multa vreme ca drog antihipertensiv.Datele un studiu retrospectiv recent efectuat sugereaza faptul ca utilizarea dihidropiridinei in cazul pacientilor hipertensivi duce la o scadere a incidentei acestei boli cu 30-50%.„In esenta am identificat un drog care se poate lua impreuna cu cafeaua la micul dejun si care poate incetini sau stopa progresia bolii Parkinson“, subliniaza autorii. Pasul urmator este efectuarea unui trial clinic de faza III pentru a determina daca isradipina incetineste progresia bolii si in cazul oamenilor. D. M.Tratament pentru cancerul hepaticNexavar, un medicament dezvoltat de compania germana Bayer, a permis prelungirea vietii bolnavilor de cancer avansat de ficat cu circa 44%, ceea ce reprezinta un progres terapeutic, potrivit unui studiu recent publicat publicat in SUA. „Este pentru prima data cind avem un tratament sistemic eficient pentru cancerul de ficat“, a declarat Dr. Joseph Llovet, director de cercetare in privinta cancerului hepatic la Facultatea de medicina Mount Sinai din New York si principal autor al acestui studiu.„Rezultatele acestui test clinic arata o prelungire a vietii care este importanta din punct de vedere statistic si clinic“, a adaugat el, potrivit unui comunicat publicat la cea de-a 43-a conferinta anuala a American Society of Clinical Oncology (ASCO). Nexavar (Sorafenib), luat sub forma de comprimate, este autorizat de putin timp in Europa si SUA pentru tratarea cancerului de rinichi si face, de asemenea, obiectul mai multor studii pentru a-l evalua asupra altor forme de cancer. Rompres
Chestionar validat internationalSocietatea Romana de Pediatrie si Sectia de Pneumologie Pediatrica a Societatii Romane de Pneumologie anunta rezultatele primului studiu national privind prevalenta astmului bronsic la copiii din Romania, in cadrul celei de-a treia Conferinte Nationale de Pneumologie Pediatrica care a avut loc in Aula Universitatii de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu“ din Cluj-Napoca. Studiul face parte din campania „Impreuna pentru sanatatea copiilor” si a fost realizat pe un esantion de 48.489 de copii din 200 de scoli generale din tara, in perioada octombrie-decembrie 2006. Studiul este unul epidemiologic, populational si multicentric. Chestionarul de prevalenta folosit a fost validat international. 74 de investigatori, medici pediatri, pneumologi si alergologi au fost implicati in acest proiect. Se poate trai normal cu astm„Studiul este de maxima importanta, intrucit este primul de acest gen din Romania care sa ne arate prevalenta exacta a astmului la copii. Astmul este o afectiune cu care se poate trai normal, cu tratamentul adecvat, care insa poate deveni foarte periculoasa daca nu este descoperita in timp si tinuta sub control. Astmul bronsic scade capacitatea pulmonara; corticosteroizii inhalatori reprezinta, ca si la adult, pivotul central in tratamentul acestei boli“, a declarat Prof. Dr. Dimitrie Dragomir, presedintele Societatii Romane de Pediatrie. Campania „Impreuna pentru sanatatea copiilor” este sustinuta de GlaxoSmithKline, cu precizarea ca GlaxoSmithKline nu s-a implicat in colectarea, analiza si interpretarea datelor si nici in redactarea raportului privitor la prevalenta astmului bronsic.Cei mai multi copii astmatici, in Ardeal7,2% dintre copiii cu virste cuprinse intre 6 si 7 ani din Romania sufera de astm, in timp ce procentul pentru grupa de virsta 13-14 ani este de 6,8%, potrivit studiului. Cel mai mare numar de copii avind astm, pentru grupa 6-7 ani, s-a inregistrat in Ardeal si Muntenia: 8,3% si, respectiv, 7,8% din total. Pentru grupa 13-14 ani, cele mai mari valori au fost localizate in Dobrogea (7,2%) si Moldova (7%). Per total, regiunile cu cei mai putini copii suferind de astm, indiferent de virsta, sunt zona Bucuresti si Oltenia. 6,4% din copiii cu virsta intre 6 si 7 ani si 5,6% din grupa 13-14 ani sufera de astm in Bucuresti. In Oltenia intilnim cele mai mici valori din tara: 5,4% si, respectiv, 5,2%. Mai mult de jumatate, nediagnosticati55% din totalul copiilor cu astm din Romania din grupa 6-7 ani sint nediagnosticati. Pentru grupa 13-14 ani, procentul este de 50%. Alte concluzii ale studiului au relevat ca prevalenta astmului este mai mare la sexul masculin, pentru ambele grupe de virsta. Prevalenta maxima a astmului, la nivel de tara, este mai mare cu 11,1% la copiii de virsta 6-7 ani, comparativ cu cei din grupa 13-14 ani. Despre astmAstmul bronsic este o boala inflamatorie cronica ce isi are frecvent debutul in copilarie. Chiar si in perioadele in care copilul nu prezinta simptome, procesul inflamator este prezent si poate produce modificari ireversibile la nivel pulmonar. Astmul bronsic nu se vindeca, dar poate fi mentinut sub control cu un tratament adecvat. In declansarea bolii, un rol important revine factorilor genetici. Pe acest fond, o serie de factori favorizanti precum: prematuritatea, care presupune o serie de particularitati morfofunctionale, aspiratia lichidului amniotic la nastere, poluarea excesiva, infectiile virale la sugar (mai ales bronsiolita cu virusul sincitial respirator), fumatul in timpul sarcinii, dar si expunerea copilului la fumul de tigareta sau conditiile socio-economice precare contribuie la declansarea bolii. Primul pas in tratarea astmului este indepartarea factorilor declansatori, in special a alergenilor. De aceea, ideal ar fi ca parintii sa incerce sa observe in ce circumstante particulare se declanseaza simptomele respiratorii repetitive.
Apele de Olanesti maruntesc pietrele de la rinichiOlanestiul are peste 30 de izvoare de ape minerale. Cura interna cu apa de la Olanesti are efecte extrem de benefice in cazuri de: hepatita virala de tip A, B sau C, afectiuni biliare, colecistita, dischinezie, microlitiaza biliara, constipatie. Singura contraindicatie o reprezinta persoanele care au calculi biliari eliminabili, intrucit izvoarele de aici provoaca evacuarea prompta a acestora, ceea ce poate infunda caile de evacuare a bilei, problema care poate duce la interventie chirurgicala. Apele minerale de la Olanesti favorizeaza maruntirea pietrelor de la rinichi, fiind utile in orice tip de litiaza. Se trateaza cu succes si pielonefritele, glomerulonefritele, cistitele, inclusiv formele rebele, care nu raspund la medicatia clasica sau cu tendinta de recidiva. Sint cautate si pentru efecte extraordinare in caz de alergii si diabet, supraponderabilitate, boli digestive, afectiuni pulmonare si ginecologice, boli de piele si reumatism, boli nervoase.Scrintelile se vindeca la Sarata-MonteoruApele de la Buzias tamaduiesc miraculos bolile inimii. Aici se gasesc ape carbogazoase naturale, feruginoase (utile in anemii), clorurosodice (utile in tratamentul asteniei, tulburarilor digestive si hipotensiunii) si ape oligominerale (utile in tratamentul reumatismului si bolilor de piele). La Sarata-Monteoru exista ape minerale, izvoare cu apa termala, saline, mofete, namoluri sapropelice. Statiunea a fost numita „Mica Elvetie din Muntii Buzaului“ pentru cele 19 izvoare cu ape minerale iodurate, clorosodice, sulfuroase si iodate alcaline bicarbonatate. Acestea trateaza afectiuni ale aparatului locomotor, reumatismale, degenerative, inflamatorii, sechele dupa fracturi, boli asociate, endocrine, dermatologice, de nutritie si metabolism, afectiuni ale sistemului nervos central, nevroza astenica, boli hepato-biliare, digestive pe fond hepatic, rupturi musculare, atrofii si hipotrofii musculare, retracturi si contracturi musculare, stari postoperatorii, artrita posttraumatica.Comoara de la VilceleO adevarata comoara din adincuri se afla la Vilcele. Apele minerale de aici sint bogate in fier. Aici a venit, se spune, tarul Serbiei adus pe targa si a plecat pe picioarele lui, tamaduit de o simpla cura cu apa minerala. Drept multumire, el a daruit satenilor o biserica ortodoxa care mai exista si astazi, avind pus la loc de cinste portretul ctitorului ei, Milos Obrenovici, tarul Serbiei. Reputatia izvoarelor tamaduitoare consta in bogatia deosebita in fier (pentru anemii, debilitate fizica si convalescenta), calciu (boli cronice ale stomacului, indigestie, osteoporoza), magneziu. De altfel, este cea mai valoroasa apa cu magneziu din tara si a patra din lume. Este recomandata pentru astm si bronsite, spasmofilie, intirzieri de dezvoltare si afectiuni psihice la copii, afectiuni cardiovasculare (ischemie cardiaca, oscilatii ale tensiunii, accident vascular), gastrita hiperacida si ulcer, cancer, psoriazisul, scleroza in placi, tumori benigne, leucemie. Mineralele din ape• Iodul joaca un rol important in buna functionare a glandei tiroide, asigura sanatatea pielii, parului si unghiilor, mentine constanta temperatura corpului, respiratia si tonusul muscular, ajuta la mentinerea greutatii corporale iar in uz extern, este antiseptic pe plagile cutanate, ajutind la tratamentul infectiilor si inflamatiilor.• Fierul este de importanta capitala pentru echilibrul sangvin. Acest mineral produce hemoglobina necesara transportului de oxigen si astfel previne oboseala. Diminueaza riscul anemiei si intareste rezistenta la boli.• Calciul asigura rezistenta tesutului osos si a dintilor. Actioneaza la mai multe niveluri in coagularea singelui, intervine in activarea musculara, in principal cea a miocardului, participa la activitatea enzimatica. Asociat cu magneziu, calciul induce somnul. Atentie, fosforul este un distrugator de calciu. Pe linga prevenirea osteoporozei, calciul poate atenua durerile menstruale.• Magneziul previne tromboflebita, ischemia cardiaca, ateroscleroza, vindeca starile de contractura musculara cronica, impiedica formarea depozitelor de calciu in tesuturile moi si in rinichi, reduce colesterolul, inlatura colicile abdominale si renale, trateaza insomniile rebele, gastrita hiperacida si ulcerul gastric.
Chirac, urmarit de proceseFostul presedinte francez Jacques Chirac si-a pierdut simbata, la miezul noptii, imunitatea conferita, pina acum, de functia sa de sef al statului. Presa franceza sustine ca este foarte posibil ca, de azi, Chirac sa fie luat la intrebari in cel putin cinci dosare de coruptie, deturnare de fonduri sau calomnie. Cel mai mare scandal se refera la „joburile fictive“, in care mai multi reprezentanti ai partidului fostului presedinte – Adunarea pentru Republica – isi primeau salariile din bugetul Primariei Parisului. Totodata, Jacques Chirac ar putea fi chemat ca martor in cazul „Clearstream“, care se refera la mai multe liste ce contineau nume ale unor personalitati politice si din mediul de afaceri, intre care si cel al actualului presedinte, Nicolas Sarkozy, despre care se banuieste ca ar fi fost implicate in vinzarea unor fregate catre Taiwan in 1991. C. J.Boerica, arestat din nouControversatul om de afaceri Genica Boerica s-a predat, simbata dimineata, politiei, dupa ce fusese dat in urmarire deoarece exista un mandat de arestare pe numele sau, emis saptamina trecuta de Tribunalul Dolj. Boerica este acuzat ca, in perioada 2001-2003, a obtinut rambursari ilegale de TVA in valoare de peste 7 milioane de euro. In decembrie 2005, Tribunalul Bucuresti l-a condamnat pe Boerica la 8 ani de inchisoare pentru complicitate la evaziune fiscala, spalare de bani si fals in declaratii. In 2006, insa, Curtea de Apel Bucuresti a hotarit rejudecarea dosarului si punerea lui Boerica in libertate, dar cu interdictia de a parasi localitatea. Omul de afaceri craiovean le-a dat anchetatorilor informatii despre fostul deputat PSD Ristea Priboi si a depus marturie impotriva fostului premier Adrian Nastase in dosarul „Matusa Tamara“. C. J.
Criticat de presa pentru ca a avut o prestatie lamentabila la intilnirea de saptamina trecuta cu secretarul american de stat, Condoleezza Rice, ministrul roman de Externe, Adrian Cioroianu, a tinut sa explice lucrurile si a acuzat presa ca manipuleaza opinia publica, aratind voit doar anumite imagini. Cioroianu sustine ca discutia sa cu secretarul american de stat la Washington a durat cam 35 de minute, iar de la aceasta intilnire nu au fost date imagini, in vreme ce discutia din fata presei americane a durat cam 64 de secunde, fiind, de fapt, o sedinta foto. In imaginile de acolo, cea care vorbeste este Condoleezza Rice, in vreme ce ministrul roman de Externe nu spune decit „da“, „desigur, „este corect“ si „multumesc foarte mult“. Presa centrala l-a criticat pe Cioroianu si l-a numit „papagal“ si „yesman“. Insa acesta considera ca s-a facut prea mare vilva pe marginea unor imagini care nu erau decit oportunitati foto pentru ziaristii americani si care nu au reprezentat adevarata sa intilnire cu secretarul de stat al SUA. „Este o manipulare trista. Nu a fost o sedinta de declaratii, sint oameni care vor sa demonstreze ca presedintele Basescu a avut dreptate“, a punctat Cioroianu, referindu-se la faptul ca presedintele Romaniei a refuzat numirea sa ca ministru de Externe dupa ce fostul ministru, Mihai Razvan Ungureanu, a demisionat. Intr-o discutie la Realitatea TV, Adrian Cioroianu a mai declarat ca acel care „ridica sabia de sabie piere, iar daca se demonstreaza aceste lucruri, ca as fi facut Romania de ris, eu imi dau demisia, dar daca nu, atunci cine a sustinut asta sa isi ceara scuze“, a subliniat Adrian Cioroianu. Aceasta intilnire de la Washington este prima de acest fel sustinuta de Cioroianu dupa numirea sa ca ministru de Externe. Se pare, insa, ca de pe agenda ei a lipsit discutia despre retragerea trupelor romanesti din Irak.
Guvern palestinian nouViolentele din Gaza risca sa lase peste 1 milion si jumatate de palestinieni in infometare si fara ajutor medicalPresedintele Autoritatii palestiniene, Mahmoud Abbas, a validat ieri dimineata noul guvern de urgenta al ministrului de Finante Salam Fayyad, un tehnocrat care se bucura de increderea Occidentului. Noul guvern si presedintele Abbas s-au retras in Cisiordania, din cauza luptelor violente din teritoriile palestiniene. Cabinetul de la Ramallah este compus din 12 ministri, nici unul membru al miscarilor rivale Fatah sau Hamas. Fayyd este o figura politica recunoscuta international, a detinut o functie de conducere la World Bank Washington intre 1987-1995, a reprezentat Fondul Monetar International in Palestina pina in 2001, iar intre 2002 si 2005 a fost ministru de Finante in administratia Fatah. Este independent politic si cunoscut ca luptator anti-coruptie. Noul sau guvern a fost deja salutat de Uniunea Europeana si de Statele Unite ale Americii, care vorbesc tot mai mult de ridicarea blocadei economice impuse palestinienilor dupa venirea miscarii Hamas la guvernare, in 2006. Tot ieri, premierul israelian Ehud Olmert a declarat ca „un guvern palestinian fara Hamas este un partener de negociere“ si a sugerat ca Israelul va recunoaste in curind noul executiv.Israelul pregateste o campanie militaraPe de alta parte, Statul Evreu a anuntat ca se va permite intrarea in Fisia Gaza a transporturilor de alimente si medicamente, din considerente strict umanitare. Totusi, potrivit cotidianului britanic „The Times“, care citeaza surse militare israeliene, noul ministru al Apararii, Ehud Barak, are in vedere o interventie in forta a armatei israeliene impotriva pozitiilor detinute de miscarea Hamas in Fisia Gaza. Aceasta campanie militara ar urma sa inceapa in citeva saptamini, fiind sustinuta de doua divizii de blindate, sprijinite de aviatie, care ar avea de infruntat aproximativ 12.000 de luptatori Hamas, inarmati cu armele confiscate de la fortele Fatah dupa luptele din ultimele zile. Violentele au degenerat la sfirsitul saptaminii trecute, cind presedintele Abbas l-a destituit pe premierul Ismail Haniyeh, membru Hamas, dupa ce gruparea islamista a preluat controlul asupra Fisiei Gaza. Astfel, guvernul dominat de Hamas a fost dizolvat, insa acest lucru a dus la intensificarea luptelor dintre formatiunile rivale Fatah si Hamas. Peste o suta de palestinieni si-au pierdut viata in citeva zile in aceste confruntari, in Fisia Gaza.Reactii internationaleLiderii de la Washington si Bruxelles au condamnat cistigarea puterii de catre Hamas prin violenta in regiunea Gaza. Militantii gruparii Hamas au ocupat, la sfirsitul saptaminii trecute, si ultimele puncte vitale de control si rezistenta detinute de formatiunea rivala Fatah in Fisia Gaza. In urma luptelor, mai multi lideri militari importanti ai Fatah au fost capturati. SUA si Uniunea Europeana si-au exprimat sprijinul pentru presedintele Mahmoud Abbas, pe care il considera un „lider legitim“. Zilele acestea, ministrii de Externe ai statelor Ligii Arabe discuta, la Cairo, despre posibilitatile de solutionare a crizei palestiniene, deoarece conotaiile conflictului au devenit dramatice: peste un milion si jumatate de palestinieni din Gaza risca infometarea, din cauza blocajului economic impus miscarii Hamas, iar spitalele au ramas fara singe si medicamente.
Agenti de siguranta publica din cadrul Politiei orasului Baia de Aries au descoperit în trafic, la finele saptaminii trecute, doi conducatori auto care se aflau sub influenta bauturilor alcoolice. M. Eugen, de 60 de ani, si P. Sorin, de 27 de ani, din aceeasi localitate, au fost testati cu fiola alcooltest care, în ambele cazuri, si-a schimbat culoarea în proportie de peste 50%, motiv pentru care cei doi conducatori auto au fost condusi la Centrul de sanatate Baia de Aries unde le-au fost recoltate probe biologice de singe în vederea stabilirii alcoolemiei. Oamenii legii din Baia de Aries continua cercetarile sub aspectul comiterii, de catre cele doua persoane, a infractiunilor de “conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana avind o îmbibatie alcoolica în singe ce depaseste limita legala”
În urma cercetarilor si investigatiilor efectuate zilele trecute de lucratorii Compartimentului criminalitate judiciara din cadrul Politiei municipiului Alba Iulia, au fost identificati autorii unui furt, comis în data de 2 iunie 2007, dintr-un garaj apartinind lui R. Stefan, din Alba Iulia. Este vorba de patru minori, B.R., B.E., M.D. si T.E., cu virste de 14 si 15 ani, toti patru cu domiciliul în Alba Iulia. Oamenii legii au stabilit faptul ca, în seara zilei de 2 iunie, acestia au taiat cu un cleste plasa de sirma care proteja geamul de la garaj, iar din interior au sustras mai multe bunuri, respectiv unelte electrice si un cazan din cupru. Extinzind cercetarile, politistii au constatat ca minorii sint si autorii unui alt furt, comis în seara zilei de 6 iunie 2007, dintr-un garaj apartinind lui S. Gligor, de unde au sustras doua bormasini si un flex. Valoarea totala a prejudiciului cauzat de acestia a fost evaluata la 1500 de lei. Politia municipiului Alba Iulia efectueaza, in prezent, cercetari sub aspectul comiterii, de catre acestia, a infractiunii de furt calificat, cu autorii în stare de libertate.
Conducerea Inspectoratului de Politie al Judetului Alba a semnalat, printr-un comunicat de presa, ca desi in România, numarul de copii care fug de acasa nu este la fel de mare comparativ cu alte tari, este suficient de important pentru a atrage atentia autoritatilor. Reprezentantii institutiei au aratat astfel ca prevenirea si solutionarea cu operativitate a cazurilor privind disparitiile de copii reprezinta o prioritate pentru politisti. “Cele mai importante cauze privind plecarea de la domiciliu, în mod voluntar, a copiilor sunt: situatia familiala, climatul familial (certuri, neîntelegeri, lipsa de comunicare, abuzurile fizice si emotionale la care sunt supusi de catre parinti), predispozitia spre comiterea de infractiuni”, se spune in comunicat. Potrivit acelorasi surse, Inspectoratul de Politie al Judetului Alba s-a confruntat în data de 14 iunie 2007 cu disparitia unui copil de 14 ani, din Alba Iulia. In urma cercetarilor s-a stabilit ca minorul a plecat de acasa în mod voluntar, din cauza esecului scolar. Baiatul a fost gasit de politisti în seara zilei de 15 iunie pe o strada din municipiul resedinta de judet, a fost condus la sediul Politiei si apoi a fost încredintat mamei sale. Pentru a preveni disparitia copilului dumneavoastra va recomandam: comunicati cu copilul dumneavoastra pentru a cunoaste anturajul acestuia, grupul de prieteni, modalitatea de petrecere a timpului liber; interesati- va din timp de situatia scolara a copilului; luati în serios amenintarile copilului: “O sa plec de acasa” si interesati-va despre motivele care-l determina; cind simtiti ca situatia va scapa de sub control, nu ezitati sa apelaai la sprijinul cadrelor didactice, psihologilor, politistilor.
Centrul de mediere a fost infiintat pe baza Legii 192 din 16 mai 2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Potrivit acestei legi, “medierea se bazeaza pe increderea pe care partile (aflate intr-un anumit conflict - n.r.) o acorda mediatorului, ca persoana apta sa faciliteze negocierile dintre ele si sa le sprijine pentru solutionarea conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile”.La mediator merge doar cine vreaInca de la art. 1 al Legii privind profesia de mediator se mentioneaza faptul ca “medierea reprezinta o modalitate facultativa de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditiile de neutralitate, impartialitate si confidentialitate”. Asadar, acesta este locul unde anumite situatii conflictuale isi pot gasi rezolvarea, fara a se ajunge la instantele de judecata. Evident, prima conditie, atit pentru a se ajunge in fata mediatorului, cit si pentru ca medierea sa aiba sorti de izbinda, este ca ambele parti sa accepte aceasta posibilitate de impacare, lucru care rezulta din definirea acesteia ca “modalitate facultativa”, precum si disponibilitatea partilor ca, pe baza argumentelor din care se poate aprecia gradul de vinovatie a uneia sau ambelor dintre parti, sa fie asumata vina si acceptate conditiile de impacare convenite de comun acord. Un alt aspect important este acela ca, daca una din parti nu se prezinta la mediator, aceasta nu poate fi obligata in acest sens.Certuri marunte litigii, cauze penaleSpectrul cauzelor cere pot face obiectul medierii este foarte larg - de la certuri marunte sau alte conflicte in familie, la conflicte civile, comerciale, penale, toate reglementate de lege. Evident, exista si limite pina la care se poate ajunge la aceasta forma de rezolvare a divergentelor, toate reglementate de mai sus mentionata lege. Important de stiut este ca, in multe dintre situatii, medierea este valabila si in situatii in care exista deja un proces pe rol in instantele de judecata, inclusiv in anumite cauze penale, iar pentru perioada de mediere actiunea in instanta se suspenda. In cazul in care partile s-au inteles,valoarea taxei de timbru platita la instanta de judecata se va returna, iar instanta va pronunta o hotarire in conformitate cu intelegerea partilor.Servicii gratuite Centrul de mediere de la Alba Iulia a fost infiintat pe baza unui Proiect intocmit de un ONG in colaborare cu Fundatia Paem Alba, prin care a fost obtinuta o finantare in valoare de 69.680 euro. Pentru a face fata conditiilor legislative, dar mai ales pentru dobindirea cunostintelor specifice mecanismului foarte complex de negociere, mai multi mediatori din judetul Alba au participat la cursuri speciale, finantate de Ministerul Justitiei si Ambasada la Bucuresti a SUA. Echipa este alcatuita din: Angelica Mocan - manager de proiect si mediator, Carla Toma, Emil Popescu, Andrei Henegar, Calin Haprian, Ovidiu Jidveian, Ioan Lazar - avocati in Baroul Alba, Oana si Coraliu Cuntan, avocati in Baroul Sibiu - mediatori; Diana Nascu - asistent economic. Un lucru foarte important pentru cei aflati in conflict este acela ca medierea se efectueaza fara taxe.
VERNISAJluni • ora 13 • Muzeul de ArtaMuzeul de Arta Cluj-Napoca va invita la vernisajul unei expozitii de pictura semnata de artista Adriana Blendea, eveniment care va avea loc în salile de expozitii temporare ale Galeriei Nationale, in Piata Unirii, nr. 30.CONFERINTAluni • ora 15.30 • Magazinul bauMaxAstazi, va avea loc conferinta de presa organizata cu prilejul deschiderii magazinului bauMax din Cluj. Evenimentul care va prefata deschiderea celui de-al treilea magazin de acest tip din tara se va desfasura in incinta magazinului bauMax, pe Calea Turzii, nr. 186.PROIECTII FIMEluni • ora 19 • Casa TranzitLa Casa Tranzit se vor desfasura proiectii de filme scurte din cadrul conferintei anuale TED, în domeniile ecologie, educatie, stiinta si arta, sub titlul „ProjecTED – sesiunea 2“. Organizatori: BecAprins si Fundatia Tranzit.CAMPANIEluni-simbata • Sala Sporturilor25.000 de consultatii vor fi efectuate in perioada 18-30 iunie, zile in care Fundatia LensCrafters din SUA si Cluburile Lions din Cluj desfasoara campania umanitara „Sa redam darul vederii“. Actiunea va avea loc la Sala Sporturilor „Horia Demian“ din Cluj-Napoca si consta in oferirea de consultatii oftalmologice si ochelari gratis persoanelor cu deficiente de vedere.
•Mare eveniment medical in orasul nostru! A intrat in functiune RMN-ul. Adica, un fel de scula care ghiceste ce te doare pe baza de rezonanta magnetica. La inaugurare, lume buna. Da hitra rau. Ciufuti, pina-n maduva oaselor de-o citeste RMN-ul... Primarul Hava, presedintele CJ, Ion Dumitrel, deputatul Bardan, directorul spitalului, Calin Potor, si evident, altii. Dar, cei patru, poznasi din fire, se amuzau. Se uitau la locul prin care trebuie bagat pacientul in aparat si se intrebau cum ar putea sa-l bage acolo pe consilierul local Misu Baco. Gaura aparatului fiind, indubitabil, mai mica decit circumferinta lui Misu. Mircea Hava a gasit solutia, pe care a exprimat-o sec, scurt, spre amuzamentul tuturor: “Bucati”. Vazind poza cu aparatul, ii cam dam dreptate... Misule, sa te fereasca Dumnezeu sa trebuiasca sa-ti faci un RMN, ca te baga colegii cu forta...•Tineti voi minte ca saptamina trecuta am scris de un nene de la padurari caruia i-a fost organizat un flagrant, pe motiv ca ar fi cerut mita? Ei bine, se pare ca lucrurile sint putin mai complicate. Se pare ca omului i s-a inscenat intreaga afacere de catre seful unui corp de control, al unei institutii din judet. La ordinul direct al sefului lui. Sef care are (si a mai avut) interese in zona impadurita a Muntilor Apuseni. Cum ar fi o retrocedare dubioasa a citorva zeci de hectare, despre care se spune ca ar fi costat vreo 150.000. De euro. Tot la ordinul sefului direct, seful corpului de control a mai avut astfel de “initiative”. Cum ar fi, de exemplu, cea in care s-a dus sa verifice daca ciobanii de la stina unui om politic din judet sint sau nu angajati cu carte de munca, sau cea in care s-a trezit destept sa controleze el depozite de munitii, cu regim militarizat... Si cu presa de fata, sa rida lumea de el si cu muschii fesieri... Oricum, despre “flagrantul” organizat padurarului vom mai scrie... Telefonul Scormonitorului 0728-828750Acest text va fi considerat pamflet
Chiar daca fostul partener al interpretei „Toxic” a fost acuzat de o lume intreaga de faptul ca a profitat de averea si faima ei, Spears da semne ca l-a iertat. Potrivit News of the World, diva este dornica sa reia relatia cu Kevin de dragul copiilor si chiar a petrecut in ultima vreme doua nopti in compania dansatorului transformat in rapper. „Britney nu vrea ca la virsta ei sa duca in spate doua divorturi”, a povestit un amic al cintaretei. „Ea si Kevin incearca sa regleze lucrurile si spera ca pot forma o familie fericita”, a mai adaugat apropiatul.Casatoriile “blitz”Desi are doar 25 de ani, Spears a fost deja casatorita de doua ori. Primul ei sot a fost prietenul din copilarie, Jason Alexander, cu care s-a maritat dupa o noapte de petrecere. Doua zile mai tirziu casatoria celor doi a fost anulata. In lista preferintelor lui Britney a urmat dansatorul Federline, cu care are doi baieti: Sean Preston si Jayden James. Dupa indelungi controverse, cintareata a reusit sa finalizeze si casnicia cu Kevin.Vrea sa fie o mama bunaLucrurile au luat acum o cu totul alta intorsatura. Interpreta si-a parasit iubitul pe care il descoperise in centrul de reabilitare, John Sundahl, doar pentru a-si mai incerca o data norocul cu tatal fiilor sai. „Britney a inteles, in final, ca are nevoie de el pentru a fi puternica. De la despartire, viata ei a fost in cadere libera si stie ca aceasta situatie nu este corecta pentru copii. Ei au nevoie de tatal lor, iar ea este hotarita sa fie o mama buna”, a comentat o alta sursa. Kevin, pe cale de-a mai avea inca un copilDesi are patru copii cu doua neveste, Kevin Federline este pe cale sa-l aiba si pe al cincilea! Kevin nu stie nimic inca, dupa spusele lui Jackson, dar o sa afle cu siguranta. „Shar vrea sa-i spuna lui Kevin, dar este foarte speriata. Daca nu mai vrea inca un copil? Pentru Shar ar fi un vis implinit: sa se recasatoreasca cu Federline si sa mai aiba un copil”, au declarat surse Monsters And Critics. Oare cum va reactiona Britney care incearca din rasputeri sa-l recucereasca pe rapper? „O sa se infurie. Va fi ca o palma peste fata pentru ea”, citeaza The Sun, un apropiat al vedetei. Shar, care mai are o fata de patru ani, Kori si un baiat de doi ani, Kaleb, cu Kevin este deja gravida in sapte saptamini.
Unii se arata agasati atunci cind li se amintesc evenimente atroce ale istoriei noastre recente. Ce-a fost a fost, spun ei, sa ne concentram asupra prezentului. Daca facem din comoditate o prioritate existentiala, respectivii au dreptate. Este incomod sa-ti amintesti episoade singeroase. In plus, strica la digestie. Viata fara amintiri neplacute este, insa, saraca si aducatoare de abrutizare. Doar cineva cu un creier spalat reuseste sa renunte la trecutul sau si sa se instaleze, pururi zimbitor, intr-un prezent confortabil sub raport material. In 14 iunie 1990, am umblat mult pe strazile Bucurestilor, cuprins de o aviditate reportericeasca. Capriciile memoriei imi ingaduie sa revad multe scene de bestialitate, cu amanunte, ca si cum s-ar desfasura acum, in fata ochilor mei. Pe strada C. A. Rosetti, un grup de mineri bat un om cu pielea inchisa la culoare, foarte slab, cu infatisare de ascet. Acesta nu mai poate sa mearga singur. Este sustinut de doi mineri bortosi si impiedicat sa ingenuncheze. Loviturile ploua asupra omului. Privirile marite ale celui batut atintesc parca lumea de dincolo, mai omenoasa decit cea reala. Niste civili tunsi scurt, ingrijit imbracati, par a coordona represiunea. Cind o femeie de la geamul unui parter inalt cere mila pentru cel batut, unul dintre civili se repede spre ea cuprins de o furie dementiala. O clipa lasa impresia ca va invinge gravitatia si se va urca pe zid. Femeia dispare, ingrozita. Il intreb pe un civil ce a facut cel pedepsit atit de crud. Omul ma priveste crunt. Vrea sa le dea un ordin minerilor din subordinea sa. Se razgindeste in ultima clipa. Scap nevatamat. Cum stim, patronul spiritual al minerilor, Ion Iliescu, a cucerit simpatia populara multi ani inca dupa aceste evenimente oribile. De ce? Doar istoria va raspunde, cindva, la aceasta intrebare.
Tinarul de 20 de ani cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte in cazul lui Bencze Istvan a fost eliberat la sfirsitul saptaminii trecute printr-o decizie a Curtii de Apel Cluj. Magistratii au admis recursul acestuia impotriva masurii de arest preventiv. Cum comentati acest fapt?
Viorel Muresan, 40 de ani, soferRetrocedarea Castelului Bran, una dintre cele mai mediatizate probleme patrimoniale din Romania„Din punctul meu de vedere legea asta a retrocedarilor este extrem de prost intocmita. Este de atitia ani in vigoare si s-a creat o babilonie cum nu s-a mai vazut. Pai, s-a ajuns sa se ceara retrocedarea unor orase intregi, hectare de padure pe care sa le taie in prostie si altele, acuma, ca fiecare s-a trezit ca are ceva de luat inapoi.“Bogdan D., 26 de ani, barman„Mi se pare o problema foarte grava cu retrocedarile astea. Seamana a debandata. Asa cred ca s-a intimplat si cu Branul. Sint o gramada de monumente din patrimoniul national care incap pe mina cine stie cui din cauza setei de bani a unora si a prostiei altora. Imi aduc aminte de sloganul acela cu «nu ne vindem tara» si-mi vine sa rid.“Simion V., 71 de ani, pensionar„In bravul nostru spirit balcanic, totul este la noi de vinzare, orice si oricui. Imi pare rau sa o spun, dar ceea ce a facut Casa de Habsburg este o pata pe numele ei, de traditie in toata Europa. Eu nu pot sa cred ca au facut asa ceva.“L. B., 45 de ani, educatoare „Mi se pare tipic pentru ceea ce ne-au aratat conducatorii nostri de la Revolutie incoace. Se cearta intre ei ca in mahala, iar valorile noastre dispar una cite una, in posesia cui da mai mult. Nu mai stii ce sa zici. Chiar asa usor permite legea asta romaneasca sa se instraineze lucruri valoroase ca Branul, bunaoara?“Catalin Chira, 24 de ani, student„Din punctul meu de vedere, beneficiarii de drept ai castelului pot sa faca ce vor cu el, din moment l-au primit inapoi, iar noi am fost atit de fraieri sa-l dam pur si simplu. O sa ajungem sa cerem voie la cine stie ce seic de prin ceva Emirat sa ne vizitam obiectivele turistice. Chiar, manastirile nu sint cerute pentru retrocedare de nimeni?“
Fostul fundas unirist Valerian Ciofu (foto), împrumutat în retur la Soda Ocna Mures, ar putea evolua din sezonul urmator în campionatul Emiratelor Arabe Unite. Jucatorul, în virsta de 21de ani, asteapta variantele mai multor echipe, atit din prima liga, cit si din a doua, iar de tranfer se ocupa un impresar. Mutarea este posibila datorita tatalui sau, Vali Ciofu, care este maseor la formatia Al Ahli Dubai. Valerian Ciofu a înscris un gol în acest retur pentru ocnamureseni, în meciul cu Deva si este liber de contract, luindu-si actele recent de la FC Unirea Alba Iulia. Jucatorul a petrecut Sarbatorile de iarna în Dubai si nu a scapat ocazia de a vizita cel mai luxos hotel din lume «Burj al Arab» si alte cladiri luxoase. A fost în excursie în desert si a asistat la turneul organizat la Dubai, la care au participat Marseille, Bazern Munchen, Lazio si Benfica Lisabona, alegindu-se cu tricoul lui Kalemi, fost componet al echipei Al Ahli, actualmente jucator în Germania.
Programul partidelor care vor avea loc, simbata, 23 iunie, si duminica, 24 iunie, în prima mansa a primului tur al Cupei UEFA Intertoto: Simbata, 23 iunie: Kostanay (Kazahstan) - Zestaponi (Georgia) - ora 16.00, Cliftonville (Irlanda de Nord) - Dinaburg (Letonia) - ora 16.00, Baku (Azerbaidjan) - Chisinau (Moldova) - ora 17.00, Hammarby (Suedia) - Klaksvik (Feroe) - ora 17.00, Achnas (Cipru) - Skopje (Macedonia) - ora 18.00, Sant Julia (Andorra) - Sarajevo (Bosnia-Hertegovina) - ora 18.00, Soligorsk (Belarus) - Erevan (Armenia) - ora 18.00, NK Zagreb (Croatia) - Shkoder (Albania) - ora 18.30, Differdange (Luxemburg) - Slovan Bratislava (Slovacia) - ora 19.00, Valur Reykjavik (Islanda) - Crok (Irlanda) - ora 23.00Duminica, 24 iunieBirkirkara (Malta) - Maribor (Slovenia) - ora 17.00, Gloria Bistrita (Romania) - Grbalj (Muntenegru) - ora 18.00, Espoo (Finlanda) - Tallinn (Estonia) - ora 19.00, Vilnius (Lituania) - Llanelli (Tara Galilor) - ora 19.00Meciurile retur vor avea loc la 30 iunie si 1 iulie.
Stadion „Cetatea” Deva/ Spectatori: 500/Teren: bun/Timp: placut, calduros/Arbitri: Cristina Ionescu (Vulcan) – Monica Rigo (Cluj) si M. Toderici (Arad) – bine , rezerva: Gh. Gavrila (Hunedoara); Observator FRF: V. Tatar (Hunedoara). * Au marcat: Atodiresei (9’)/Benga (33’). La loviturile de pedeapsa au marcat: Benga rateaza prima lovitura de la 11 m, M. Bratu (2-3) S. Rachita (3-3), Ad. Himcinschi (4-4), H. Marian (5-5) si Muntean (6-5).n Kozara Vintu de Jos: A Muresan – H. Marian, Andreica (88 Rachita), Adr. Himcinschi, G. Szekely - C. Avram (70 Purda), A. Miclea, M.Bratu, D. Ianc (75 Muntean) – C. Danila (90 Puscas), Benga. Rezerve: Matei – Fintina, BabaAntrenor: Adrian Himcinschi (foto-in alb)Cum s-au marcat golurile...n 1-0 (min. 9) - in urma unei greseli de apararea, Atodiresei inscrie cu un sut puternic, pe coltul lung.n 1-1 (min. 33) - Benga primeste o pasa de la D. Ianc, si inscrie cu un sut din interiorul careului, pe coltul scurt.A fost o partida echilibrata fiecare echipa avind perioade cind a jucat mai bine, cu putine ocazii pe poarta, iar la capatul celor 120 de minute s-a ajuns la loviturile de departajare. La meci au asistat si oficialii uniristi Nicolae Lupu, Vasile Trifan, Fenesan si Ioan Vlad, alaturi de alti oameni de fotbal printre care Ioan Marginean (Ceahlaul Piatra Neamt), antrenorul Stefan Fogorosi.In tribunele stadionului s-au aflat si galeriile, care, in ciuda caldurii de afara, si-au sustinut favoritii, pe tot parcursul meciului. In mijlocul suporterilor vinteni „Los Platanos de Vint”, s-a aflat si un saxofonist. Kozara va intilni miercuri, in finala Cupei Romaniei, pe FC Cugir, iar la sfirsitul saptaminii vor avea banchetul. Rezultatele celor 21 de partide care au avut loc simbata, pentru barajul de promovare in Liga a III-a, sint urmatoarele: CSM Medgidia – Rapid Galatui 2-0 (1-0); Granitul Babadag – Abatorul Slobozia 2-5 (1-2); CSO Ianca – AS Margineni 6-2 (2-1); Bujorul Tg. Bujor - AS Iris 2-1 (1-1, 0-0) d.p.; Energia Vulturu - Cetatea Tg. Neamt 0-2 (0-1); FC Birlad – Avintu Albesti 2-0 (2-0); Onix Rm. Sarat - Mikes Zagon 1-2 (1-0); Viitorul Gheorghieni - GAZ METAN 1-0 (0-0, 0-0) d.p.; Raraul Cimpulung Moldovenesc - Vointa Cetatea 1-0 (0-0); Minerul Baisoara - CS Marmatia 6-7 (2-2, 0-1); Turul Micula - CNM Pincota 1-0 (0-0); FC Zalau - FC Bihor II 2-3 (2-2); AS Cisnadie - Kozara Vintu de Jos 4-5 (0-0, 0-0); Nova Mama Mia Becichencol- Pandurii Cerneti 5-1 (2-2); Gloria Resita - CFR Craiova 0-1 (0-0); Marmosim Simeria - Paringul Sadu 3-2 (2-2); Sportul Rm. Vilcea – Turris Magurele 0-2 (0-0); Comprest Bucuresti - FCM Tirgoviste II 0-1 (0-0); Juventus Bascov - Oltul Draaganesti 3-0 (2-0); Unirea Tarlungeni - Viscofil Popesti Leordeni 2-1 (1-1 1-1) d.p.; Nova Force Giurgiu - CS Filipestii de Padure 1-5 (1-2).