monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Noutati culturale la Cluj

Editie cu recorduri, la TIFFEditia din acest an a Festivalului International de Film Transilvania (TIFF) a fost prin excelenta una a filmului romanesc. Dincolo de zgomotoasele manifestari de protest fata de implicarea controversatei companii Gabriel Rosia Montana ca sponsor al festivalului, in 2006 evolutia manifestarii a luat o turnura speciala. Locul fondatorului Tudor Giurgiu a fost luat in functia de director al manifestarii de criticul Mihai Chirilov. S-au atins recorduri in privinta numarului de spectatori, au venit la Cluj personalitati ca Vanessa Redgrave, Udo Kier, regizorii Simon Rumley, Baltasar Kormakur si Szabolcs Hajdu. S-au vizionat proiectii care au facut senzatie in intreaga lume, precum „Abba, filmul" sau documentarul despre Metallica. Cele mai apreciate si premiate productii ale festivalului au fost cele romanesti. Nici gala de la finalul manifestarii nu a fost mai prejos, pe scena Nationalului clujean poposind numeroase vedete si incingindu-se dupa premiera o adevarata petrecere pe acordurile fanfarei Ciocirlia.Gala MTV nu a fost pe placul clujenilorAsteptatele Premii Muzicale MTV Romania 2006 nu au stirnit, insa, acelasi entuziasm la Sala Sporturilor „Horia Demian" din Cluj-Napoca. Pe linga euforia de a vedea in mijlocul lor vedete ca Loredana Groza, Altar, Akcent, Pavel Stratan, Andreea Banica, Anda Adam si Alex, Mandinga, Sergiu Stoiadin (producatorul lor), Morandi, Stefan Banica Jr., Trident, Voltaj, Taraful din Clejani, Simplu, Directia 5, Cristina Rus, Ionut Iftimoaie si Anna Lesko, publicul a mai avut parte si de intirzieri de zeci de minute in program, playback, vedete ascunse de obiectivele fotografilor si chiar batai in culise. Pe linga acestea, Sugababes, trupa ce a fost cap de afis al manifestarii, a cintat doar citeva piese.Anul lui Andrei Serban la Cluj-NapocaReputatul regizor Andrei Serban a petrecut mare parte din acest an la Cluj, pentru a pune in scena piesa „Purificare" de Sarah Kane, apreciata in mod deosebit in rindul publicului clujean si cu o reprezentatie extrem de controversata la un recent festival de teatru din Bucuresti. Festivalul International de Teatru Experimental „Man. in.Fest" a oferit, de asemenea, publicului clujean o editie de exceptie, cu numerosi invitati straini, la fel ca Festivalul Mozart. Festivalul de Chitara Clasica de la Casa Municipala de Cultura a devenit, din acest an, o manifestare internationala. O alta manifestare culturala de amploare a prins contur in acest an la Cluj o data cu avanpremiera Transilvania Jazz Festival. Concerte á la Music Pub, in Roland GarrosPentru cei care frecventeaza mediile underground ale Clujului, anul 2006 le-a adus o grea lovitura. Music Pub, cel mai important local frecventat de acestia, a fost inchis la putina vreme dupa petrecerea prin care se marca implinirea unui deceniu de existenta. In lunile in care locatia a fost supusa la renovari si reparatii, numeroase concerte ale unor trupe sau artisti care pina atunci cintasera acolo au avut loc peste drum, in clubul Roland Garros. Aici au fost sarbatoriti 5 ani de la inaugurare prin numeroase concerte de rock, blues sau jazz, desfasurate aproape saptaminal pe scena localului.Delahoya s-a mutat la aeroportFestivalul de muzica electronica Delahoya, cea mai veche si cunoscuta manifestare de gen din Romania, a avut loc in acest an la Aeroportul International din Cluj-Napoca. Schimbarea locatiei a fost hotarita in urma insuccesului din 2005, cind intreaga manifestare, devenita traditionala in padurea Hoia, a fost compromisa de conditiile meteo. Editia a zecea a adus la Cluj vedete ale genului precum DJ Valentino Kanzyani (Recycled Lops, Slovenia), DJ Cem din Zürich sau DJ Nobis & Nicolas Pifer (Polonia), Suie Paparude, DJ Raoul sau DJ Optik.

Anul de succes al gigantilor

Au revenit in topCu fostul mare jucator Mircea Cristescu transformat in manager de succes, prim-divizionara de baschet masculin a Clujului a fost surpriza finalului de sezon 2005-2006, fiind apoi considerata una dintre pretendentele la laurii editiei 2006-2007. Dupa finala pierduta in fata super-echipei ploiestene, formatia de sub Feleac a fost zguduita de plecarea vedetei sale incontestabile, Zoran Krstanovic. A venit, in schimb, veteranul Marcel Tenter, care a adus din Germania si un american, Cory Jenkins, de la care se asteptau multe. A revenit la echipa Miljan Medvedj, iar antrenorul Miodrag Persic i-a acordat incredere inca unui sirb, Aleksandar Belanovic. Cinci victorii din tot atitea posibile au marcat un inceput de campionat mai mult decit fast pentru clujeni, care s-au vazut apoi macinati de ritmul infernal al celor opt meciuri din noiembrie si alte sase in decembrie. Daca in FIBA EuroCup Challenge s-a obtinut performanta in premiera a calificarii in faza superioara a unei competitii continentale, in campionat s-au pierdut toate cele patru partide „care contau". Chiar daca cu campionii s-a jucat la Ploiesti, iar cu Dinamo si Pitestiul la fel, in deplasare, esecurile au compromis sansele recuceririi titlului national dupa o intrerupere de 11 ani.In asteptarea confruntarii cu cipriotii de la Pizza Express Limassol, s-a renuntat la serviciile lui Jenkins si Belanovic. Desi va fi foarte greu, „U" Mobitelco va incerca sa recupereze terenul pierdut, sansa ei fiind faptul ca va intilni pe teren propriu Ploiestiul, Pitestiul si Dinamo. Cucerirea unei medalii este o misiune posibila pentru clujenii care se bucura in continuare de increderea lui Cristescu, precum si a noului manager, Robert Reisenbüchler. Dorit a fi cit mai lung posibil, parcursul european al celor de la „U" Mobitelco nu va mai fi la fel de condensat, astfel ca LeVar Seals & Co vor avea ocazia sa-si demonstreze valoarea intr-un campionat intern mai echilibrat ca oricind. 2007, anul handbalistelor?Cealalta echipa de baschet a Clujului, cea feminina, este in plin proces de reconstructie, dupa ce in intersezon a pierdut patru piese de baza. Noul trio de tehnicieni format din Simona Musat, Calin Pop si directorul tehnic Horia Pop are mai putin de 2 luni de cind a preluat formatia, iar rezultatele se vad deja.Deziluziile handbalistelor de la „U" Jolidon la sfirsitul unui campionat in care jocurile de culise le-au lovit din plin au fost uitate si profesionalismul lui Gheorghe Covaciu a readus echipa in trioul fruntas intern. Parcursul de regularitate, traversat fara vedeta Carmen Amariei-Lungu si in conditiile citorva accidentari, a trimis echipa pe podiumul de toamna, iar in cupele europene team-ul este pe drumul cel bun.Voleiul clujean este in primul esalon, dar departe de rezultatele de odinioara, iar rugbiul traverseaza si el o perioada mai putin fasta. Sanctiunile drastice (suspendari pina in vara anului 2008) dictate impotriva razvratitilor (toti titulari in echipa care anul trecut s-a clasat pe locul 5 in campionat) ingreuneaza si mai mult eforturile antrenorului George Sava de a cladi o echipa competitiva. Parasita de principalul sponsor si de trei jucatori de baza, echipa de handbal masculin lupta din rasputeri pentru evitarea retrogradarii. Ce-i va aduce acesteia si celorlalte echipe de sporturi primul an petrecut in marea familie a Uniunii Europene?

Sezon de vis pentru Universitatea Cluj

Inceput de drumDupa esecurile echipei cu Grozavu la timona, conducatorii lui „U" au cautat un nume nou, un antrenor care sa-i duca pe „alb-negrii" in prima liga. Ca in multe alte situatii, iminenta despartire de Grozavu a stirnit diverse zvonuri. Mai multe nume s-au perindat pe la echipa „studentilor".S-a vorbit despre Sorin Cirtu, care, la vremea respectiva, era liber de contract. Pe fir a aparut apoi antrenorul Iasiului, Ionut Popa. La echipa avea sa ajunga insa „jucatorul" Adrian Falub. Aflat la final de cariera in Cipru, la Nicosia, Falub a acceptat oferta celor de la Cluj, luind-o ca pe o provocare. Astfel isi incepea cariera de antrenor fostul fundas de la „U". Aducerea lui Falub a reprezentat o miscare oarecum riscanta, data fiind dorinta de promovare a conducatorilor. Cu toate acestea, noul tehnician incepea sa-si faca temele. Lipsit de aportul mai multor jucatori care au parasit formatia dupa debarcarea lui Grozavu - Ovidiu Suciu, Csik, Claudiu Moldovan, Dan Codreanu sau Gabriel Jula -, Falub a optat pentru experienta, aducindu-l „acasa" pe Radu Sabo. Achizitionarea sa avea sa fie de bun augur. La echipa au mai aparut craioveanul Stoianof, Vasile Ghindaru, Taut sau Calin Moldovan. Treptat, cu migala, Falub incepea constructia unei echipe care sa atace primele doua locuri.Tot raul spre bine - „Momentul Caracal"Dupa o victorie la Baia Mare, doua egaluri albe cu FCM Tirgoviste si Alba-Iulia, o victorie la limita, scor 1-0, cu Auxerre Lugoj, „U" avea sa traiasca o grea umilinta in Oltenia, la Caracal, unde trupa condusa de proaspatul antrenor avea sa piarda la un scor categoric, 0-4, cu echipa din localitate, care era una din contracandidatele la promovare. Contrar asteptarilor, „Momentul Caracal", denumit asa chiar de Adi Falub, avea sa-i ambitioneze pe elevii sai. Dornici sa se revanseze fata de suporteri si conducere, „studentii" au urcat in clasament, excelind in joc. Spiritul de echipa incepea sa-si puna amprenta asupra parcursului echipei, iar „U" avea sa cistige urmatoarele patru meciuri. Etapa a XII-a a tulburat insa din nou linistea de la echipa lui Falub. Dupa deplasarea de la Hunedoara, meci in care „alb-negrii" au remizat, 1-1, cu Corvinul, suporterii echipei gazda au vandalizat autocarul ardelenilor, trimitind cele doua cluburi in salile de judecata de la FRF. Litigiul a fost cistigat de Universitatea, care a fost despagubita cu suma de 200 de milioane de lei vechi.Distantare la finalUltimele etape ale turului aduceau si cele mai dificile confruntari. Deplasarea de la Mioveni si victoria de acasa cu Minerul Lupeni au consfintit distantarea Universitatii in clasamentul seriei a II-a a ligii secunde. Jocul cu Mioveni se anunta extrem de dificil. La vremea respectiva, Adi Falub lua in calcul si un eventual insucces, mentionind ca „nu ar fi un capat de tara", dar ca echipa sa va juca doar la victorie. Asa a si fost. Cu Szekely si  Sabo in zi de gratie, „sepcile-rosii" au demonstrat ca merita sa conduca in clasament. Golurile de exceptie marcate de cei doi, plus reusita lui Ghindaru au ingropat echipa argeseana. A urmat o victorie magistrala cu echipa satelit a CFR-ului, Unirea Dej (4-0), un egal cu Poli II Timisoara si un final triumfal, incununat cu 3 puncte obtinute cu Minerul Lupeni. Astfel, „Ion Moina" isi asteapta vizitatorii in retur, dar din postura de lider autoritar.  

CFR – Munti, divort in stil italian

Incet, dar sigurAl doilea sezon dupa promovarea clubului CFR Cluj in prima divizie a fost unul deosebit de important in evolutia viitoare a „visiniilor". Acum s-au pus bazele unei formatii puternice a provinciei, care a devenit, in scurt timp, una dintre contracandidatele declarate la podium ale echipelor din Capitala. Dupa meciurile memorabile din Cupa UEFA Intertoto, editia 2005, CFR-istii si-au vazut de campionatul intern, acolo unde, calauziti de ambitia lui Dorinel Munteanu, au inceput, pas cu pas, sa urce treptele afirmarii. Daca in sezonul 2004-2005, primul dupa promovare, „visiniii" au terminat pe pozitia a 11-a campionatul intern, finalul editiei 2005-2006 i-a gasit pe elevii lui Munti pe locul 5, la 6 puncte distanta de podium. Insa cea mai mare satisfactie a celor implicati la clubul din Gruia o reprezenta perspectiva imbucuratoare a unui plus de performanta in sezonul ce urma. Parind a alcatui o echipa indestructibila, Dorinel Munteanu si sefii lui CFR nu au stat pe ginduri si in vara au achizitionat mai multi jucatori straini, patru portughezi si un bolivian, pentru a satisface ambitiile crescinde ale clubului.Ambitii tot mai mariLa inceputul noului sezon, 2006-2007, oficialii „feroviarilor" si-au declarat obiectivele clubului pe care il conduceau. Mult mai ambitioase si mai corecte, avind in considerare valoarea lotului de jucatori, doleantele conducerii planau in jurul podiumului Ligii I, unde mirosul ademenitor al meciurilor tari din Europa ii cucerise irecuperabil pe Paszkany si compania. In acest sens, sefii lui CFR au demarat lucrarile de modernizare a stadionului din Gruia, ceea ce a facut ca timp de sase luni meciurile de „acasa" ale formatiei lui Munteanu sa fie sustinute pe arena satelitului din Dej, Unirea. Solutia „exilului" nu a parut, insa, sa-i impiedice pe CFR-isti sa-si puna in aplicare planul dinainte stabilit. Astfel, dupa cinci etape, „gasca nebuna" a lui Munti a infrint tot ce a prins in cale si s-a instalat, nerusinata, pe prima pozitie a clasamentului. A urmat, apoi, un egal cu cintec pe teren propriu, impotriva Jiului, care i-a trezit pe clujeni la realitate, iar pe Munti l-a pus pe ginduri. Seria rezultatelor bune s-a incheiat, iar tensiunile din jurul clubului, desi mocninde la acea vreme, abatusera nori negri in Gruia.Italian in loc de „Neamt"Si surpriza s-a produs dupa un alt egal, tot pe teren propriu, cu Vasluiul de data aceasta. Plecat cu echipa in cantonament la Vatra Dornei, Dorinel Munteanu a lasat bomba si a sarit in barca Argesului, care i-a promis ceea ce el nu reusise sa gaseasca la CFR: stabilitate si incredere. Luati prin surprindere, conducatorii lui CFR au actionat cu maxima eficienta si au adus dupa doua zile un antrenor nou la echipa, in persoana italianului Cristiano Bergodi. Acesta avea sa fie pus in fata unui test foarte dificil inca de la inscaunare, cind a intilnit campioana Steaua, pe terenul „ros-albastrilor". Usturatoarei infringeri cu 4-2 i-au fost atribuite multe circumstante atenuante, deoarece se credea in perspective de mai bine. Deziluziile au continuat cu meciul cu Rapid (1-3) sau cu eliminarea din Cupa Romaniei, suferita in fata lui Poli Timisoara. Totusi, Bergodi a bifat un rezultat mare in confruntarea cu liderul neinvins pina atunci, Dinamo, reusind sa le administreze prima infringere „ciinilor", 2-1 in Gruia. Finalul turului i-a gasit pe CFR-isti pe locul 4 al clasamentului, la egalitate de puncte cu a treia clasata, Rapid Bucuresti, ceea ce alimenteaza sperantele unei evolutii mai bune pentru a doua parte a sezonului.Noua arenaTimp de 6 luni, arena din Gruia a fost supusa unor reparatii menite sa apropie stadionul „de casa" al CFR-ului de standardele europene. Astfel, sefii „feroviarilor" au investit aproximativ 400.000 de euro in aceste lucrari, care au vizat, printre altele, gardul exterior, zidul de sprijin, cabinele mass-media sau curtea interioara. Cea mai mare senzatie a produs-o, insa, montarea unui nou gazon, precum si marirea suprafetei de joc. Sefii din Gruia nu se vor opri aici, ei declarind ca vor demara noi lucrari incepind cu 2007, acoperite de o investitie de aproximativ 8 milioane de euro.Munti vs CFRPlecarea inopinata a lui Dorinel Munteanu de la cirma lui CFR continua sa dea nastere la controverse si acum, la aproape 3 luni de la eveniment. Fostul tehnician si conducerea clubului din Gruia au intrat intr-un lung litigiu pe motive profesionale, din care, deocamdata, cistig de cauza a avut Munteanu. Acesta a fost absolvit de plata a 200.000 de euro, clauza stabilita in intelegerea incheiata cu CFR Cluj, insa a primit o suspendare de opt etape in calitatea sa de jucator. Oricum, „razboiul" Munteanu - CFR nu s-a incheiat, presedintele „feroviarilor", Iuliu Muresan, avind intentia sa se adreseze forurilor europene.

Optimism moderat

Ovidiu O., 31 de ani, avocat„Eu nu cred ca, o data membri ai Uniunii Europene, vom avea nivelul de trai al celorlalte tari membre - ca asta e cam principala doleanta a tuturor, nu-i asa? S-a vazut si la TV ca socoteala de acasa nu se prea potriveste cu cea din tirg: sint tari, recent admise in Uniune, care au grave probleme de adaptare la sistemul comunitar. Asadar, doresc sa trecem cu bine peste socul Integrarii. Pentru mine, doar sanatate."Tudor Tamasan, 23 de ani, student„Mi-as dori sa-mi schimb jobul. Ideea ar fi ca, de la anul, sa se gaseasca mai multe locuri de munca, remunerate realist pentru un trai decent. Pentru tara, mi-as dori ca romanii sa devina mai civilizati si mai responsabili in initiativele pe care le au." Aurel P., 65 de ani, fermier„Eu cred ca nu conteaza binele promis de la Uniunea Europeana, cit minte luminata celor care ne conduc, sa faca in asa fel incit sa ne inlesneasca traiul, tuturor, dar mai ales celor defavorizati de soarta sau de viata pe care o duc. Sa nu mai existe diferente asa mari, ca unii se scalda in bani si arunca cu ei in dreapta si in stinga, iar altii mor de foame si inoata in mizerie si saracie."Nicolae Stefan, 27 de ani, specialist vinzari„In plan personal, nu pot sa-mi doresc decit prosperitate, care, in momentul de fata, s-ar materializa prin achizitia unei locuinte. Profesional, imi doresc continuitate in realizari, iar sentimental, liniste in familie. La nivel national, o data cu integrarea in Uniune astept mai multa chibzuinta din partea tuturor, liniste la nivelul structurilor de conducere si, treptat, o crestere economica care sa asigure un trai decent."Catalina Talpes, 55 de ani, pensionara„Ce sa ne dorim? In primul rind sanatate, ca fara asta, indiferent ce altceva ne-am dori ar fi de prisos. Apoi, sa dea Dumnezeu sa fie bine pentru toti romanii si sa ne fereasca Cel de Sus de calamitati, ca astea is cel mai greu de dus si de trecut, si de razboaie si de boli. Eu imi doresc ca romanii sa devina mai credinciosi, asa cum au fost odata. Cu credinta se poate trece peste toate relele si de bine am fi mai indreptatiti."

Parlamentarii clujeni, la raport!

¤ Gheorghe Funar senator PRMSenatorul PRM a avut 157 de propuneri legislative, fiind cel mai activ parlamentar clujean, cu cele mai neobisnuite initiative legislative. Cea mai interesanta propunere legislativa s-a referit la Legea decomunizarii, privitoare la limitarea temporara a accesului la unele functii si demnitati publice a persoanelor care dupa 1989 au actionat pentru separatism pe criterii etnice, inclusiv teritorial. O alta initiativa legislativa propusa de Funar s-a referit la plata de catre stat a unei Biblii pentru fiecare familie de romani. De asemenea, senatorul clujean a dorit eradicarea saraciei prin initierea unui proiect de lege. Funar s-a gindit sa modifice legea cinematografiei, precum si legea privind statutul judecatorilor si procurorilor. Alte propuneri legislative initiate de Funar s-au referit la modificarea legii privind prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, la asigurarea temporara a cazarii pentru sinistrati in spatii apartinind Ministerului Apararii Nationale si la obligatia Guvernului de a prezenta semestrial rapoarte in fata Parlamentului.¤ Eckstein Kovacs Peter senator UDMRSenatorul UDMR a aparut pe site-ul www.senat.ro cu o singura propunere legislativa pentru modificarea normelor de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative. Din acest motiv, este considerat cel mai inactiv parlamentar clujean, alaturi de Vasile Dincu si Konya Hamar Snador, ambii observatori la Parlamentul European.¤ Daniel Buda deputat PDDeputatul PD a luat cuvintul in 32 de sedinte in ultimii 2 ani si a initiat tot atitea propu-neri legislative. Cele mai importante initiative legislative ale democratului clujean s-au referit la modificarea unui articol din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si la infiintarea Politiei Comunitare. De asemenea, Buda a propus modificarea legii educatiei fizice si sportului si a avut o propunere legislativa privitoare la regimul juridic al imobilelor Bisericii Ortodoxe si Greco-Catolice.¤ Mircia Giurgiu deputat independentDeputatul clujean a luat cuvintul in 114 sedinte si a aparut pe site-ul www.cdep.ro cu 52 de propuneri legislative, obtinind locul 3 in topul celor mai activi alesi clujeni. Una din cele mai interesante propuneri legislative facute de Giurgiu e si aceea privind conducerea auto cu insotitor cu un an mai devreme, adica de la 17 ani. Acesta a mai facut o propunere legislativa legata de modificarea si completarea Legii privind finantele publice locale si a redactat o propunere privind sistemul public de pensii si alte asigurari sociale. Alesul clujenilor a mai dorit  modificarea O.G. privitoare la acordarea de ajutoare pentru incalzirea locuintei, precum la unele facilitati. De asemenea, Giurgiu a initiat o propunere legislativa pentru compensarea in bani a tichetelor neutilizate pe cale ferata de catre pensionari.¤ Petru Calian deputat PCConservatorul Calian a vorbit in plen in 121 de sedinte si a avut 61 de propuneri legislative, clasindu-se pe locul al doilea in fruntea celor mai activi parlamentari clujeni. Printre cele mai importante propuneri legislative se numara aceea privitoare la finantele publice locale, precum si cea pentru modificarea si completarea legii cetateniei romane. Petru Calian a facut si o propunere referitoare la stabilirea sediului Guvernului in Palatul Parlamentului. De asemenea, Calian a optat pentru modificarea legii privind organizarea Serviciului de Protectie si paza.¤ Norica Nicolai senator PNLParlamentarul clujean a facut 12 propuneri legislative, pozitionindu-se la mijlocul clasamentului, intre cei mai activi parlamentari si cei mai inactivi. Cele mai importante s-au referit la pensiile militare de stat, la imbunatatirea regimului de impunere si de utilizare a taxelor consulare incasate in stainatate de reprezentantele diplomatice ale Romaniei. Alte initiative legislative s-au referit la modificarea legii cetateniei, precum si la regimul acordarii finantarilor nerambursabile programelor, proiectelor pentru sprijinirea activitatii romanilor de pretutindeni si a organizatiilor reprezentative ale acestora si a modului de repartizare si de utilizare a sumei prevazute in bugetul Ministerului Afacerilor Externe prin aceasta activitate.¤ Gratiela Iordache deputat PDDemocrata Iordache a luat cuvintul in plen in 70 de sedinte si a initiat 14 propuneri legislative. Gratiela Iordache a propus Parlamentului  declararea zilei de „1 ianuarie drept Ziua Romaniei Europene". O alta propunere legislativa interesanta a fost aceea privitoare la despagubirea persoanelor fizice care au depus bani la CEC in vederea achizitionarii de autoturisme Dacia.¤ Konya Hamar Sandor deputat UDMRAlesul clujean Konya nu a fost prea prezent pe scena politica interna a Parlamentului Romaniei, luind cuvintul in plen doar o singura data. Deputatul clujean a absentat motivat, fiind observator la Parlamentul European.¤ Mate Andras deputat UDMRDeputatul clujean a luat cuvintul in plen in 26 de sedinte si a initiat 13 propuneri legislative. Mate a propus intr-o initiativa legislativa completarea legii privind taxele judiciare si de timbru si a initiat un proiect de lege referitoare la modificarea si completarea legii pentru protectia persoanelor, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si la libera circulatie a acestor date.¤ Vasile Puscas deputat PSDSocial-democratul Puscas a initiat 7 propuneri legislative, luind cuvintul in plen in 51 de sedinte. Se claseaza, astfel, pe locul al doilea in topul celor mai inactivi parlamentari clujeni. Preocupat de alegerile pentru Parlamentul European a facut doua propuneri legislative in acest sens. De asemenea, Puscas a dorit si completarea unui articol din legea referitoare la reforma din domeniul sanatatii.¤ Vasile Dincu senator PSDSenatorul PSD nu apare pe site-ul mentionat cu nici o activitate, dar este observator la Parlamentul European.¤ Mircea Pusca deputat PNLLiberalul clujean a initiat 21 de propuneri legislative. A luat cuvintul in plen in 55 de sedinte. Cele mai interesante propuneri legislative s-au referit la sustinerea financiara de catre Statul Roman a Schitului romanesc „Prodromu" - de la Muntele Athos si la programul national care ar fi trebuit sa asigure pentru fiecare elev si pentru fiecare profesor roman un laptop. Pusca a mai initiat modificarea si completarea decretului-lege privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice.¤ Vasile Soporan deputat PSDParlamentarul clujean a initiat 11 propuneri legislative si a luat cuvintul in plen in 51 de sedinte. Una din cele mai importante propuneri legislative s-a referit la stimularea constructiei de locuinte. Soporan a fost unul din initiatorii propunerii legislative privitoare la regimul juridic al locuintelor de serviciu. Tot deputatul PSD a facut o propunere privind sprijinirea localitatilor aflate pe traseul drumurilor nationale pentru iluminat public.¤ Horia Uioreanu deputat PNLDeputatul liberal a luat cuvintul in plen in 60 de sedinte si a avut 29 de puneri legislative. Prima propunere legislativa mai importanta s-a referit la alegerea prin vot uninominal a consiliilor locale si o alta, privitoare la infiintarea, organizarea si functionarea serviciilor publice de paza de interes judetean.

Certuri politice, dosariada si reforme cusute cu ata alba

PC si-a luat catrafusele si a plecat in Opozitie. DeocamdataAnul intern 2006 a avut multe evenimente, toate invaluite, in permanenta, intr-un iz de scandal tipic romanesc, de spalare a rufelor murdare in public prin intermediul ziarelor si televiziunilor.Dosariada a fost un eveniment important al anului, pentru ca a reusit sa fringa politicieni de rang inalt: Mona Musca a fost catalogata ca persoana care a facut politie politica si exclusa din PNL. Rodica Stanoiu, fost ministru al Justitiei, a avut parte de aceeasi soarta, doar ca ea a demisionat din PSD. Dan Voiculescu, seful PC, nu a recunoscut nimic din colaborarea sa cu Securitatea ca politie politica. PC a iesit, la sfirsitul anului, de la guvernare, lasind sustinerea Guvernului din Parlament intr-o stare si mai fragila decit in ultimii 2 ani.PNL: 1, 2, 3... unde-s restul?„Imposibila iubire" dintre premier si presedinte a dus la ruperea PNL in doua: o parte formata din cei care, de voie sau de nevoie, il sustin pe Tariceanu si ceilalti, care au preferat sa adere la platforma lui Theodor Stolojan si care fie au demisionat din PNL, fie au fost exclusi, pe principiul disciplinei de partid. Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Raluca Turcan, Cristian Boureanu, Mona Musca au devenit principalii exponenti ai unei noi platforme liberale, exclusi fiind din PNL. Lor li s-a alaturat si fostul ministru al Agriculturii, Gheorghe Flutur, totodata vicepresedinte al PNL pina in momentul in care a pledat, in fata lui Tariceanu, pentru dialog cu gruparea Stolojan. Sfirsitul anului nu aduce motiv de sarbatoare pentru PNL: aproape 30 de parlamentari au anuntat ca se alatura noului partid anuntat de Stolojan, Partidul Liberal Democrat, formind un grup parlamentar propriu acestuia. Cu toti deputatii si senatorii prezenti la lucru, liberalii ar avea cu un parlamentar in plus fata de PD. In sondajele care arata starea Aliantei „D.A.", PD are cel mai mare scor, in vreme ce PNL a scazut continuu. Un puternic motiv de gilceava intre PNL, pe de o parte, si Basescu si PD, pe cealalta, a fost tema retragerii trupelor romanesti din Irak, mesaj cu care PNL a crezut ca poate cistiga electoratul sensibil la soarta militarilor romani aflati in transee.Nastase jos, Becali susCea mai spectaculoasa si previzibila cadere politica a anului 2006 a fost cea a lui Adrian Nastase: fost premier, fost presedinte PSD, fost candidat la presedintia Romaniei. Acuzat de fapte de coruptie, el a tras in jos si partidul, care nu mai reuseste sa treaca, in sondaje, de un aproximativ 20-22%. Totul a fost glazurat de un circ mediatic in care Nastase a facut pe ghidul in propria casa, invitindu-i pe ziaristi sa vada ca „nu are nimic de ascuns". Sperind sa abata atentia electoratului spre o presupusa reforma interna care se tot face, dar nu se vede, PSD a organizat un congres extraordinar, care l-a mandatat, inca o data, pe Mircea Geoana ca presedinte. Cea mai spectaculoasa urcare in topuri o are Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua, care si-a fixat partidul - PNG - direct in Parlament pentru urmatoarele alegeri. Cresterea sa a luat citeva procente de la „tribunul" Corneliu Vadim Tudor si al sau PRM si a lasat in urma PC, care, cu toata sustinerea mediatica de care se bucura, avind un intreg trust de presa la dispozitie, nu sare de 2%.Comunismul, condamnat ca ilegal si criminal. Bun venit, UE!Dupa inca un val de inundatii, inceperea marilor retrocedari, nemultumirile din invatamint, disputele pe noile legi ale Sanatatii si reforma intr-o ureche din sistemul sanitar, Romania a ajuns si la condamnarea comunismului, un moment unic in istoria statelor est-europene foste comuniste. Unic a fost si comportamentul unora dintre parlamentari, adica cei de la PRM, care, in frunte cu Vadim, au boicotat cu fluieraturi si huiduieli citirea documentului de catre presedintele Basescu. Revoltata, societatea civila, prin citeva din vocile reprezentative, cum ar fi cea a scriitorului Horia-Roman Patapievici, a condamnat atitudinea si manifestarile PRM, motiv pentru care cele citeva voci s-au ales cu amenintari de procese pentru calomnie din partea liderului PRM. Anul 2006 a marcat, desi cu emotii, momentul acceptarii Romaniei in Uniunea Europeana, astfel ca, de la 1 ianuarie 2007, Romania va sarbatori, oficial, aderarea sa la UE.

Anul marilor tranzactii

Tranzactiile anuluiCategoric, doua tranzactii au schimbat sau vor urma sa schimbe chipul economiei clujene si in 2007 prin impactul consecintelor lor pe termen scurt, mediu si lung.Terapia SA a „trecut din miinile" fondului american Advent International in custodia companiei indiene Ranbaxy, tranzactie care a stabilit doua recorduri. Primul, in ceea ce priveste valoarea investitiei. Ranbaxy a platit 270 de milioane de euro pentru a prelua Terapia, iar suma a reprezentat cel mai mare deal pe piata romaneasca in acest an. Cel de-al doilea este dat de iesirea de pe piata a fondului de investitii american. A fost cea de-a doua mare iesire ca marime de pe piata realizata de un fond de investitii din Europa Centrala si de Est, conform statisticilor efectuate de compania de consultanta Deloitte. Ranbaxy a preluat 96,7% din titlurile companiei clujene Terapia, iar investitia a reprezentat mai mult de jumatate din valoarea totala a afacerilor din piata farmaceuticelor, care in 2006 s-a situat la 500 de milioane de euro.LCS Conf a fost a doua mare tranzactie a anului, de asta data pe o piata oarecum regionalizata, pachetul majoritar de actiuni al companiei fiind achizitionat de grupul Jolidon. Tranzactia s-a derulat pe piata Rasdaq si s-a ridicat la valoarea de 800.000 de euro, suma care a reprezentat achizitionarea pachetului de actiuni de 71,8% detinut pina la jumatatea lunii decembrie de firma romano-germana Leotex Industries. Zvonistica pietei sustinea ca LCS se pregateste pentru „unire" cu piata externa. Totusi, afacerea s-a derulat oarecum „in familie", Gabriel Cirlig, unul dintre cei mai bogati clujeni si proprietarul afacerii Jolidon, detinea deja 10% dintre actiunile LCS Conf, fosta Flacara, inainte sa achizitioneze si pachetul majoritar. Prin achizitie, Jolidon a devenit cel mai puternic producator roman de confectii, intregindu-si astfel gama de produse. In prezent, Jolidon este cel mai puternic brand romanesc in productia de lenjerie intima din Romania, iar achizitia facuta de Gabriel Cirlig are toate sansele ca pe termen scurt sa transforme Clujul in principalul punct de productie de confectii pentru segmentul de piata mediu si de lux. Conform analistilor, singura sansa de supravieturie pe piata confectiilor ca producator in viitor este data de capacitatea companiilor de a produce confectii destinate acestor segmente.Emerson „in", Nokia „out"Producatorul american Emerson, lider mondial in realizarea de motoare electrice, a ales sa ramina in Cluj si a anuntat ca valoarea totala a investitiei sale se va ridica la aproximativ 125 de milioane de euro, fiind, la inceputul anului, cea mai mare investitie realizata in judetul Cluj. Investitia se deruleaza in parcul industrial Tetarom II si se estimeaza ca data a incheierii investitiei anul 2010.O investitie care ar fi completat anul economic spectaculos al Clujului ar fi fost cea pe care Nokia intentiona sa o realizeze in Cluj. Valoarea ei anuntata de media se ridica la 300 de milioane de euro. In Cluj ar fi urmat ca Nokia sa asambleze componente electronice. Reticenta oficialitatilor clujene implicate in negocieri de a oferi detalii asupra proiectului s-a dovedit oarecum inspirata. Prezentarea in media a intentiilor Nokia vizavi de Cluj pare sa fi atras, cel putin pina in prezent, refuzul companiei de a investi in Cluj. O explicatie posibila rezida tocmai in reticenta marilor „jucatori", a marilor companii de a-si prezenta intentiile „cu surle si trimbite", pentru a nu da idei concurentei. Chiar si asa, spun analistii economici, cu cit sumele investite se preconizeaza a fi mai mari, cu atit companiile se straduiesc sa faca mai putine „valuri". Orice noua investitie inseamna o largire a pietei si dimensiunea acesteia dezvaluie si perspectivele afacerii cel putin pe termen scurt si mediu, mai spun analistii. Pina una-alta, investitia Nokia ramine sub semnul intrebarii.Trelleborg, producatorul suedez de componente auto, a fost mai decis. Cu pragmatismul tipic natiunilor nordice, indiferent la „gura tirgului", compania Trelleborg s-a „stabilit" la Dej, unde la inceputul acestei luni a demarat deja productia de componente antivibratie. Investitia s-a ridicat la 10 milioane de euro, iar compania a comunicat ca pina in anul 2009 punctul de lucru din Dej va genera vinzari de aproximativ 31,5 milioane de euro. Oficialii companiei au anuntat ca intr-o prima faza au fost create 100-150 de noi locuri de munca.Anul constructiilorMasive investitii s-au facut si in domeniul spatiilor de birouri, al cartierelor moderne si mai ales al mall-urilor si hypermarketurilor. La jumatatea anului, compania Akros anunta o investitie de aproximativ 8 milioane de euro care viza construirea unui business center in zona Bulevardului 21 Decembrie. Compania Omniconstruct a finalizat proiectul Maestro Business Center, investitie care s-a ridicat la valoarea de aproximativ 6 milioane de euro. Primul hotel de 5 stele, Opera Plaza, o investitie de 4,5 milioane de euro, apartinind fratilor Octavian si Calin Buzoianu, a fost si el finalizat tot in 2006. Polus Real Estate, membra a dezvoltatorului Trigranit, si-a disputat si a cistigat intrarea in parteneriat public-privat pentru construirea Cartierului Tineretului, o investitie prognozata a se ridica la valoarea de 230 de milioane de euro. In zona marilor centre comerciale, 2006 a fost anul cu cel mai mare numar de hypermarketuri deschise publicului. Kaufland, Plus, Cora si-au deschis portile in acest an la Cluj. Investitiile in realizarea lor trec, in total, de pragul miliardului de euro.

Anul schimbarilor in sistemul sanitar

Anul sanitar 2006 nu s-a deosebit foarte mult de ceilalti ani din punct de vedere financiar, chiar daca ministrul Sanatatii a promis acest lucru. Luna ianuarie a adus cozi interminabile la farmacii, criza medicamentelor compensate si gratuite nefiind depasita decit spre sfirsitul anului, si nu in totalitate. Mai mult, la inceput de an, directorii de spitale demisi de Eugen Nicolaescu la sfirsitul anului 2005 au cistigat pe rind procesele intentate Ministerului Sanatatii Publice si au fost repusi in functie.Cu toate acestea, Eugen Nicolaescu nu s-a lasat pina nu si-a dus la bun sfirsit planurile de reforma si la finalul acestui an a reusit sa puna la conducerea spitalelor manageri care au fost numiti in urma unui concurs organizat la nivel national, pentru o perioada fixa de timp.Mai mult, prin Legea 95/ 2006, persoanele asigurate sint obligate sa faca dovada contributiei la fondul asigurarilor sociale de sanatate pe o perioada de 5 ani. In cazul in care asiguratii nu vor putea dovedi acest lucru, fie trebuie sa plateasca restanta de pina la 5 ani, fie platesc actul medical.Spre sfirsitul acestui an, sindicalistii din sistemul sanitar au amenintat cu reluarea protestelor si au declansat o greva de avertisment cu intreruperea activitatii timp de 2 ore. Acestia au cerut majorarea bugetului pe acest an, avind in vedere ca nu au fost suficienti bani in sistem pentru plata salariilor pe ultimele luni, dar si majorarea bugetului pe anul 2007 si cresterea salariilor. Sindicalistii au renuntat la greva generala, avind in vedere ca au obtinut rezolvarea unora dintre revendicari.O bila neagra a anului sanitar 2006 o reprezinta si problema salariatilor Clinicii de Medicina Muncii din Cluj-Napoca. Din cauza vidului legislativ, angajatii acestei clinici nu si-au primit salariile integral decit pentru 4 luni. Pentru restul lunilor din acest an, angajatii Clinicii de Medicina Muncii au primit doar jumatate din salariu.

Proiecte mari cu bani de la Guvern

Guvernul a desfacut baierele pungiiGratie acestor finantari, Primaria Cluj-Napoca a reusit demararea unor proiecte privind asfaltarea si modernizarea unor strazi, construirea de parkinguri supra si subterane sau a centurilor de ocolire a municipiului. Astfel, in 2006 au fost puse pietrele de temelie ale parkingurilor din Piata Mihai Viteazul, Petru Maior si Piata Marasti. De la inceputul anului 2006, municipiul Cluj-Napoca a primit de la Guvern suma de peste 73 de milioane de RON (adica 731 de miliarde de lei vechi), banii fiind alocati Regiei Autonome de Termoficare, modernizarii sistemului rutier, pentru finantarea unor lucrari de reabilitare la imobile din invatamintul preuniversitar, precum si pentru mai multe biserici.  Dupa SADE, potopulSingura problema a municipiului ramine cea cauzata de abandonarea lucrarilor de modernizare a retelei de apa si canalizare executate de firma franceza SADE. Licitatia organizata pentru gasirea unui inlocuitor a fost anulata deoarece firmele inscrise au depasit in oferta depusa sumele prevazute, astfel incit procedura se va relua la inceputul anului viitor. A fost un an mort din punctul de vedere al lucrarilor edilitare de apa, care au incurcat si programul municipalitatii de asfaltare a 288 de strazi.Zona pietonalaPrimaria clujeana a inceput in 2006 si lucrarile de modernizare a centrului istoric al orasului care prevad transformarea Pietei Unirii si a unei parti a Bulevardului Eroilor in zona pietonala. Proiectul, cistigat de Planwerk, propune solutii pentru petrecerea timpului liber si pentru plimbare in centru, fara masini. O artera de pe Eroilor va reveni doar masinilor, restul urmind sa fie alocat pietonilor. Zona pietonala va fi plina de terase si banci, urmind sa constituie un punct principal de atractie pentru turistii care vor veni in municipiu. Bani pentru drumurile judeteneSi Consiliul Judetean Cluj a primit sume importante de la Guvern, de ordinul sutelor de miliarde de lei vechi, din rezerva bugetara. Banii au fost alocati pentru executarea unor lucrari de reparatii la centrele de ingrijire si asistenta, la caminele de batrini din Cluj-Napoca si Luna de Jos, respectiv la centrul de recuperare de la Recea Cristur, pentru infrastructura rutiera si de mediu care a avut de suferit in urma inundatiilor, pentru modernizarea unor drumuri judetene si consolidarea si reabilitarea altora, pentru modernizarea infrastructurii la Aeroportul International Cluj-Napoca. 

Razboi total in invatamintul preuniversitar din Romania

Cadrele didactice din invatamintul preuniversitar clujean au amenintat cu reluarea protestelor inca din luna februarie. Sindicalistii din invatamint au acuzat Guvernul Romaniei si Ministerul Educatiei si Cercetarii ca nu respecta protocolul semnat in luna noiembrie a anului 2005 si care a dus la suspendarea celor mai lungi proteste din scolile din Romania. Printre principalele revendicari ale sindicalistilor s-a numarat, in primul rind, elaborarea Legii salarizarii cadrelor didactice, care nu a fost prezentata de reprezentantii Guvernului nici pina la sfirsitul acestui an. Sindicalistii din Invatamint au obtinut, insa, sume importante de bani pentru infrastructura si pentru proiecte, o alta revendicare pe care au avut-o in timpul grevei din 2005 care a durat mai bine de doua saptamini.La sfirsitul acestui an, protestele in Invatamintul preuniversitar au fost reluate printr-o greva japoneza, cadrele didactice solicitind guvernantilor alocarea a 6% din PIB pentru Educatie in anul 2007, asa cum prevede Legea invatamintului, dar si alocarea unei sume de 420 de milioane de lei noi de la capitolul investitii la capitolul cheltuieli salariale.Cadrele didactice au fost nemultumite de faptul ca ministrul clujean al Invatamintului, Mihail Hardau, a ales sa nu-i sustina in cererile lor, drept pentru care au demarat o campanie de stringere de semnaturi pentru demiterea acestuia. In judetul Cluj, peste 50% din cadrele didactice au semnat pentru demiterea din functia de ministru a lui Mihail Hardau si pentru reluarea actiunilor de protest.Sindicalistii au pichetat sediul Parlamentului in momentul votarii bugetului, iar in 11 decembrie 2006, au fost anuntati ca cererea lor de realocare a celor 420 de milioane de lei noi pentru salarii a fost acceptata. Astfel, salariile cadrelor didactice vor fi majorate anul viitor cu 22 de procente, respectiv cu 7% de la 1 ianuarie 2007 si cu 15% de la 1 octombrie 2007.

2006, anul CIB la UBB

Scandalul a afectat admiterileCampania pentru infiintarea universitatii maghiare de stat a inceput in decembrie 2005, o data cu remiterea catre Senatul Universitatii „Babes-Bolyai" a unei petitii semnate de 149 de cadre didactice de la linia maghiara a institutiei prin care se cerea infiintarea a trei facultati cu predare in limba maghiara. Cererea a fost refuzata de catre oficialii UBB, invocindu-se caracterul multicultural al institutiei. Drept urmare, in februarie 2006, CIB a solicitat retragerea profesorilor maghiari din Senatul institutiei. Controversele din jurul demersurilor CIB au dus, dupa cum au declarat oficialii UBB, atit la afectarea imaginii institutiei, cit si la scaderea simtitoare a numarului de candidati prezenti la admiterea din aceasta vara.Placutele cu buclucCel mai rasunator episod din acest conflict a avut loc, insa, pe parcursul ultimelor doua luni ale lui 2006. UBB a fost somata  de CIB, la inceputul lui noiembrie, sa monteze placute bilingve in cladirea centrala. In urma incercarii membrilor CIB de a le amplasa, UBB a anuntat excluderea lui Hantz Peter si a lui Kovacs Lehel, cei doi vicepresedinti CIB. Gestul a dus la manifestari de solidaritate, dar si la demisiile lui Salat Levente si Nagy Laszlo, prorectorii liniei maghiare din UBB, urmate de manifestari de strada si de luari de pozitie dure din ambele parti. Ministerul Educatiei a declansat o ancheta in acest sens, insa concluzia nu a limpezit deloc situatia. Cei doi si-au continuat in acest timp activitatea, dar au fost demisi de Senatul UBB. Profesor acuzat de mita la UTCNSi Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca (UTCN) a fost marcata in 2006 de un scandal, in urma acuzarii conf. univ. Stefan Talu de luare de mita. Acesta era cadru didactic la Catedra de Desen Tehnic si Geometrie Explicativa a UTCN si a fost surprins incasind suma de 6 milioane ROL de la o studenta, pentru a-i „rezolva" o restanta. Impotriva acestuia au mai fost inaintate si alte denunturi, studentii declarind ca profesorul le-a pretins, pe linga bani, si componente pentru calculatoare sau diverse servicii. In luna decembrie, Talu a fost eliberat si in prezent este cercetat in stare de libertate.

Crima fara criminali, in Observator

Noaptea de 6 spre 7 noiembrie i-a fost fatala tinarului Calin Gordea, de 23 de ani. In urma unei altercatii incepute in clubul clujean Obsession, Calin si-a pierdut viata pe strada, chiar sub ochii primarului Emil Boc, care trecea prin zona. Baiatul, alaturi de cei cu care petrecea in club, a intrat in conflict cu un alt grup. Nimeni nu stie exact ce a declansat scandalul, cert ramine faptul ca tinarul din Zalau, student la ISE in Cluj-Napoca, a decedat chiar de ziua lui. Prietenii sai au organizat timp de citeva zile marsuri in fata clubului clujean, acuzind conducerea acestuia si pe reprezentantii firmei de protectie si paza de neimplicarea intr-un scandal ce a avut un sfirsit tragic.Procurorii clujeni au dispus, intr-o prima faza, retinerea lui Calin Bondor, unul dintre presupusii agresori ai lui Calin Gordea. Bondor a fost eliberat dupa recurs, fiindu-i interzis doar sa paraseasca orasul. Potrivit unor surse oficiale, mai multi prieteni de-ai inculpatului l-au identificat pe acesta ca fiind cel care a dat lovitura fatala in urma careia Calin Gordea si-a pierdut viata. Autoritatile investigheaza inca imprejurarile in care a avut loc incidentul, iar rechizitoriul va fi finalizat, cel mai probabil, in ianuarie 2007.Martor la incident, primarul municipiului, Emil Boc, a propus spre votare Consiliului Local o hotarire prin care patronii de cluburi sa fie obligati sa asigure paza pe un perimetru de 100 de metri in jurul localurilor care inchid dupa ora 22. Hotarirea a fost votata in unanimitate in cursul lunii decembrie.  

2006, sub semnul „Gazetei“

Crime, spargeri si cazuri nerezolvateLuna ianuarie a debutat cu moartea unei batrine din Tritenii de Jos, batuta de propriul fiu. Mircea Cristurean, in virsta de 40 de ani, a fost retinut si pus, apoi, sub acuzare pentru moartea mamei sale. In 14 ianuarie, o tinara din Cimpia Turzii este omorita cu un cutit de un vecin gelos.Din februarie, Politia Municipiului Cluj-Napoca are un nou comandant, in persoana comisarului-sef Ioan Herdea Rus, dupa ce fostul sef, Ioan Bontidean, este avansat ca adjunct la Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Cluj.In martie, un nefericit incident duce la decesul unui copil de numai 11 ani de la Scoala Speciala din Rascruci. Minorul a scapat nesupravegheat si, dupa ce s-a urcat in podul castelului Banffy din localitate, sediul scolii, a cazut printr-un geam de la mai bine de 20 de metri. Ancheta administrativa a dus la sanctionarea usoara a unei profesoare. In aceeasi luna, maiorul Ilie Dicu a fost incarcerat la Penitenciarul de Maxima Siguranta din Gherla. El este primul retinut in Dosarul Revolutiei de la Cluj, fiind condamnat la 15 ani de inchisoare pentru omor calificat si interzicerea unor drepturi pentru 10 ani, plus degradare militara. Cercetarile in Dosarul Revolutiei de la Cluj aveau sa se reia in luna decembrie.Tot in martie, un boschetar a fost omorit pe strada Plopilor din Cluj-Napoca. Politia clujeana nu a gasit nici in ziua de azi criminalul.Anul acesta, hotii si-au intrat in mina in orasul de pe Somes. Printre cele mai mediatizate cazuri a fost cel al vandalizarii casei judecatoarei Rodica Filip, pe atunci presedinta Judecatoriei Cluj-Napoca. Hotii au fost identificati abia spre sfirsitul anului.In justitie s-au inregistrat numeroase proteste, atit ale avocatilor, cit si ale personalului auxiliar. Totusi, dupa mai multe zile de greva, spiritele s-au calmat, cel putin pentru o perioada.„Gazeta" dupa gratiiCel mai mediatizat caz al anului ramine, fara doar si poate, retinerea si cercetarea managerilor de presa si a angajatilor din Trustul „Gazeta". Pe 29 octombrie, mascatii au inceput perchezitiile la mai multe redactii de ziare din Cluj si, apoi, in alte orase unde trustul de presa are publicatii, dar si la locuintele celor vizati. Primul audiat a fost Ioan Otel, fost sef al Brigazii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Cluj, urmat de Aurel Muresan, directorul executiv al Trustului „Gazeta", Liviu Man, presedintele trustului, Dorel Vidican, director executiv la „Gazeta de Cluj", Elena Cocut, directorul de publicitate al „Gazetei de Oradea", si Adrian Avarvarei, seful departamentului protectie interna al cotidianului „Buna Ziua, Ardeal". Pe numele lor, Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT) Cluj a eliberat mandate de retinere preventiva pentru 29 de zile. Singurul care este cercetat in libertate este Avarvarei. Memoranda Onac, editor general al cotidianului „Buna Ziua, Ardeal!", este cercetata in stare de libertate, iar sotia lui Liviu Man, Milena, a fost pusa si ea sub acuzare in decembrie. Cei opt sint cercetati pentru constituirea unui grup infractional si santaj in forma continuata. In cele din urma, numai patru au ramas dupa gratii, respectiv Man, Vidican, Muresan si Otel, Cocut fiind eliberata, iar mandatele de arest preventiv au fost prelungite de doua ori cu cite 30 de zile.Dosar grosRechizitoriul in dosarul „Gazeta" nu a fost inca definitivat. In 2 luni de zile, insa, procurorii DIICOT au adunat mai multe probe, printre care declaratiile unor personalitati publice - oameni de afaceri, politicieni etc. - ori convorbiri telefonice inregistrate. Managerii de presa erau urmariti inca din 2005. Nume importante au fost invocate la audieri, printre care Emil Boc, Marius Nicoara, Horea Uioreanu, Ioan Pacurar (seful IPJ Cluj), alaturi de alti subordonati de la Politie. Ancheta a fost extinsa si in alte localitati, cum ar fi Oradea si Tirgu Mures. In decembrie, Liviu Man a solicitat Camerei Deputatilor audierea in Comisia pentru cercetarea abuzurilor, coruptiei si pentru petitii. In textul solicitarii scrise de ziarist se regaseste si o acuzatie „de complot" pus la cale de comisarului-sef Toma Rus. In tot acest timp, ziarele au continuat sa apara la tarabe, insa cu pagini reduse. In prezent, cercetarile continua cu cei patru dupa gratii, iar ceilalti patru in stare de libertate, cu interdictia parasirii Clujului.  

Autobuze de noapte

RATUC va introduce transportul de noapte gratuit cu microbuze, in perioada 31.12.2006 - 2.01.2007, pe urmatoarele doua linii:¤ 44 N: Piata Garii - Piata Unirii - Motilor - Cosbuc - Piata 14 Iulie - Fintinele - 1 Decembrie 1918 - Bucium - I. Antonescu - Izlazului - Frunzisului - Observatorului - Calea Turzii - Piata Avram Iancu - Piata Mihai Viteazul - Horea - Piata Garii.¤ 45 N: Piata Garii - Piata Mihai Viteazul - Piata Avram Iancu - N. Titulescu - Unirii - T. Mihali - A. Vlaicu - IRA - A. Vlaicu - 21 Decembrie 1989 - Regele Ferdinand - Horea - Piata Garii.Statiile de oprire sint cele de baza de pe liniile de transport in comun. Microbuzele vor avea plecarile din Piata Garii la urmatoarele ore: 44 N: 23.00 - 24.00 - 01.00; 04.00 - 05.00; iar 45 N de la orele 23.00 - 24.00 - 01.00; 04.00 - 05.00.

La Multi Ani in Europa!

Monitorul de Cluj va prezinta in numarul de azi o ampla retrospectiva a evenimentelor de top petrecute in 2006 in cele mai importante domenii de activitate. Un an cu bune, cu rele, cu tragedii cumplite care au zguduit judetul, dar si cu realizari, mai ales in domeniile economic, cultural si sportiv. In speranta unui 2007 mai bun, Monitorul de Cluj va ureaza „La Multi Ani!".

Tinerii democrati, alaturi de copiii fara posibilitati

Sfintele Sarbatori au fost mai bogate anul acesta pentru copiii Centrului de Recuperare din Alba Iulia si ai Centrului de zi din Petresti, gratie tinerilor democrati din Alba, care si-au respectat promisiunea facuta copiilor la precedentele intilniri.Mos Craciun a avut sacul plin de daruri si a reusit sa aduca bucurie in sufletele copiilor, care au primit pachete consistente de dulciuri, iar la Petresti colindele si programul pregatit pentru cei mici i-au impresionat si pe componentii trupei de teatru studentesc Skepsis, care au oferit, la rindul lor, un spectacol deosebit copiilor si Mosului.Sarbatoarea Nasterii Domnului a fost deosebit de generoasa si pentru Darius Cercea, elev in clasa a III-a la Scoala cu clasele I-IV din Piclisa, care a primit din partea tinerilor democrati un calculator, pentru rezultatele scolare deosebite, obtinute in ciuda situatiei personale dificile.

2006, anul dezvoltarii turismului in Alba

Municipiul Alba Iulia, deschizator de drumuriCel mai reusit produs turistic al anului 2006, in judetul Alba, este de departe Garda Traseului celor Trei Fortificatii. Incepind din luna iunie, militarii imbracati in haine de epoca au devenit principalii invitati la toate manifestarile importante din oras si au atras admiratia turistilor, dar si a localnicilor. Cazul intilnit in actualul municipiu Alba Iulia este unic in Europa, doar aici putind fi gasite trei fortificatii din trei epoci diferite pe aceeasi locatie: Castrul Roman, Cetatea medievala (sec. XV) si Cetatea de tip Vauban (sec. XVIII). Traseul amenajat pune in valoare cele trei fortificatii, iar garda face ca turistii sa nu admire doar niste pietre. Traseul este pazit in permanenta de membrii garzii, care sint aproape toti fosti militari de cariera, iar in fiecare simbata are loc o parada a garzii, care include si salve de tun. Totul, de la costume, peruci si tobe, pina la tunuri, este realizat dupa tehnici si modele din secolul al XVIII-lea, fapt care da un aer foarte autentic intregului ceremonial.Un alt lucru important pentru turistul care trece prin Alba Iulia este posibilitatea de a vedea Poarta I a Cetatii de tip Vauban total restaurata, dupa cinci ani in care a fost ascunsa de ochii oamenilor. Ultima restaurare a fost facuta in 1962, dar de atunci si pina acum turistii nu au putut sa admirea aceasta poarta la adevaratele dimensiuni, deoarece inaltimea acesteia a fost redusa cu 80 de centimetri prin ridicarea nivelului de calcare. De anul viitor, este foarte probabil ca si portile Cetatii de tip Vauban sa aiba o garda a lor, formata din politisti comunitari imbracati in haine de epoca.Proiecte pentru intreg judetulLa nivelul judetului Alba, au fost demarate mai multe proiecte de dezvoltarea turistica, ale caror prime rezultate sint deja vizibile. Consiliul Judetean Alba este insa in situatia de a incepe cu rezolvarea celei mai importante probleme pentru un turist, cea a drumurilor. O parte au fost deja reparate sau aduse macar in situatia de a fi circulabile pina intra in reparatie capitala, iar de anul viitor se va intra puternic “in piine”, autoritatile judetene avind la dispozitie un credit de 500 miliarde lei vechi numai pentru drumuri. Incepind cu acest an, judetul Alba are un Grup de lucru pentru turism, ale carui prime “produse” concrete sint un logo turistic al judetului si o pagina de internet dedicata special turismului in judet. Au fost inaugurate trei centre de informare turistica, din cinci cite vor exista in total, si s-a inceput semnalizarea monumentelor din judet, cu panouri la standarde europene, care cuprind si cele mai importante informatii despre obiectivul in cauza. In total, vor fi amplasate peste 220 de astfel de panouri de prezentare. Dar poate cel mai important produs turistic nou, ale carui baze au fost puse in acest an, este “Drumul Vinului”, proiect realizat dupa model occidental, ale carui prime rezultate “palpabile” sint asteptate sa apara chiar de anul viitor. A fost contituita si o asociatie “Tara Vinului”, care va gestiona proiectul, in care s-au inscris deja 12 consilii locale, precum si asociatii, producatori de vin, dar si reputati specialisti oenologi. Intre proiectele mari demarate in acest an in judetul Alba se mai afla si transformarea statiunii Arieseni in una din cele mai importante statiuni pentru practicarea sporturilor de iarna din tara noastra. Aici vor fi construite nu mai putin de zece pirtii de schi, defrisarile pentru prima dintre acestea fiind incepute in toamna acestui an. Proiectul presupune construirea a noua hoteluri, peste 80 de pensiuni si aproape 50 de case de vacanta, estimarile aratind ca, la sfirsitul proiectului, la Arieseni vor ajunge peste 250.000 de schiori pe sezon.

Bani pentru cei mai buni sportivi ai judetului

 Consiliul Judetean Alba a acordat premii in bani celor mai buni sportivi din judet, sumele acordate fiind diferentiate pe baza unui punctaj, in functie de rezultatele obtinute in cursul anului. Cele mai multe puncte le-au obtinut Sebastian Haidu si Liviu Dodoc, ambii din Aiud, care s-au remarcat la competitiile nationale si internationale la care au participat. Ei au primit 600 de lei, respectiv 550 de lei. Urmatoarea in top este atleta Ana-Maria Groza, care a fost rasplatita cu 500 lei pentru performantele din acest an. Urmeaza in ordine: Armina Cistelecan (haltere) - 450 lei, Norica Cimpean (atletism) - 420 lei, Ana Rodean (atletism) - 400 lei, Adriana Cistelecan (haltere) - 380 lei, Alexandru Stancu (karate) - 360 lei, Andreea Barna (atletism) - 330 lei si Nicolae Mateiu (haltere) - 300 lei. Au fost premiati si antrenorii care au avut un rol important in obtinerea performantelor remarcabile, dar prea putin mediatizate. Nicolae Craciun, de la Dojocan Activ Aiud a primit 600 lei, Gabriel Avram de la Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia a fost rasplatit cu 500 lei, iar Ioan Fratila, de la acelasi club, a primit 400 lei. Cu sume similare au fost premiati si conducatorii de cluburi sportive: Nicolae Nistor - Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia, Alexandru Man - Atletic Club “Mica Roma” Blaj si Mihail Breaz - Clubul Municipal de Sah Alba Iulia.Un premiu special, in valoare de 2.400 lei, a fost acordat campionului olimpic la box, Nicolae Linca.

Ora bilantului

Printre cele mai ocupate structuri se numara, fara indoiala, si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) al judetului Alba. Astfel, in 2006, subunitatile ISU Alba au intervenit de 243 de ori, dupa cum urmeaza: 112 interventii pentru localizarea si lichidarea unor incendii, 35 de interventii la inundatii,  29 de actiuni de asanare si distrugere a munitiei ramase neexplodate, 9 pentru asistenta persoanelor si 43 pentru cazuri de urgenta asistate de echipajul de descarcerare. In urma acestor interventii au fost salvate 22 de persoane si protejate bunuri in valoare de  8.156.000 de lei. In ciuda actiunilor desfasurate, s-au inregistrat si pierderi, astfel ca la nivelul judetului, flacarile au distrus bunuri de 1.830.100 de lei iar fenomenele meteorologice, inundatii si alunecarile de teren, au distrus bunuri de nu mai putin de 54.165.685 de lei. In cazul incendiilor, ingrijorator este faptul ca 24% dintre ele au fost provocate de instalatii electrice defecte sau improvizate. Descarcerari si prevenireO activitate sustinuta in acest an au avut si membri echipelor de descarcerare, care au fost solicitati sa intervina la 24 de accidente de circulatie, 11 interventii la inec si 6 salvari si evacuari de persoane.  Au fost asistate 44 persoane, dintre acestea 22 au fost salvate, celelalte 20 fiind decedate inaintea sosirii echipajelor de descarcerare. O alta activitate importanta a ISU Alba in acest an a constat in prevenirea incendiilor, in cadrul careia au fost executate 484 de inspectii, controale tehnice de specialitate si actiuni de prevenire, in care au fost cuprinsi 344 de agenti economici, 87 de institutii si 53 de localitati. In cadrul acestor controale au fost depistate 1.896 de nereguli, din care 964 au putut fi solutionate pe loc. Acolo unde s-au constatat incalcari grave ale actelor normative care reglementeaza activitatea de prevenire si stingere a incendiilor, au fost aplicate sanctiuni contraventionale, 405, in total, din care 269 de avertismente si 136 de amenzi in valoare totala de 80.080 de lei.

Piroman

 Postul de politie Sohodol a fost sesizat telefonic, in urma cu doua zile, în jurul orei 22.00, prin Serviciul unic apeluri de urgenta 112, despre faptul ca lui Vasile F., din satul Bobarasti, i-a fost incendiata o capita de fin, aflata în apropierea grajdului. Politistii s-au deplasat la fata locului si au constatat ca persoane necunoscute au dat foc capitei, cauzind un prejudiciu de aproximativ 800 lei. Focul a fost localizat si stins cu ajutorul unor vecini. În urma verificarilor efectuate, politistii au descoperit ca autorul faptei este Ioan S., de 33 de ani, localnic. Autorul nu si-a justificat in nici un fel gestul, dar s-a descoperit ca acesta figureaza în evidentele medicului de familie cu afectiuni psihice, respectiv schizofrenie paranoida. Piromanul a fost internat în Spitalul de Psihiatrie Alba Iulia, iar cercetarile continua.

Spaima soferilor

 Conform dispozitiilor Noului Cod Rutier, soferii care vor sa-si recupereze permisul de conducere suspendat ca urmare a nerespectarii prevederilor legii, trebuie sa treaca o testare la sediul politiei. Este vorba, de fapt, de un set de 15 intrebari, din care soferul trebuie sa raspunda corect la minim 13. Usor de zis, mai greu de facut. Politia Municipiului Alba Iulia a anuntat ca testele sint organizate in fiecare zi de joi, incepind cu ora 09.00. Pina acum au fost organizate doua astfel de testari, in 21 si in 28 decembrie. Surpriza insa, din cele 13 persoane care s-au prezentat la cele doua testari, nici macar una nu a reusit sa acumuleze punctajul minim necesar.

Mos Pascqualino

 Ajunul Craciunului si intreaga sarbatoare dedicata nasterii Domnului  s-a dovedit mai placuta pentru 160 de albaiulieni mai putin instariti, datorita unui singur om. Presedintele Grupului de firme ARPA Business SRL, patron al restaurantului Netuno, Ariganello Pascqualino, a colaborat cu Serviciul Social al Primariei Alba Iulia  pentru a invita la masa de Craciun 160 de nevoiasi - copii de la centrele de plasament, oameni de virsta a treia de la caminele de batrini, copiii de la centrele de zi proveniti din familii defavorizate, persoane cu deficiente de auz si batrini singuri. Alaturi de ei, au fost invitati sa se bucure de masa de Craciun parintii micutilor, dar si membri Consiliului Local si edilii municipiului Alba Iulia. Spre surprinderea, dar si bucuria tuturor, persoanele cu deficiente de auz au interpretat, cu ajutorul limbajului specific, o colinda. Cei mici nu s-au lasat mai prejos si au colindat în jurul pomului de Craciun, interpretind si scene biblice. Alti sponsori si oameni cu suflet mare s-au alaturat initiativei si au oferit fiecarui invitat cite o punga cu daruri.

Fanfara din Cugir cinta in strada, pentru bani

Cinta cam tot ce se poate cinta la astfel de instrumente si este apreciata de oamenii de toate virstele, reusind sa ajunga si la sufletul tinerei generatii prin prelucrarile dupa artisti celebri si foarte apreciati la ora actuala, cum ar fi Goran Bregovic.  In perioada sarbatorilor insa, Fanfara din Cugir merge in orasele mari, unde cinta in strada, pentru bani. Au fost la Brasov, de unde doreau sa mearga la Bucuresti. Multi dintre cei care au aflat despre acest aspect mai putin cunoscut din viata fanfarei au exclamat simplu: “Trist!”. E trist, pentru ca o formatie cu un asemnea “blazon” si o istorie deja seculara ar merita o soarta mai buna. Soarta pe care si-ar putea-o face singuri, daca au norocul sa-i auda “cine trebuie” si sa ii promoveze pe viitor. Peste 110 ani de        existenta Fanfara din Cugir exista de peste 110 ani. Sint date care atesta existenta acesteia in anul 1893, pe linga Uzina de fier si otel din Cugir (actuala Uzina Mecanica). Totusi, se pare ca istoria acesteia este mult mai veche, fanfara de pe linga uzina fiind continuatoarea fanfarei taranesti din Cugir, despre care exista documente ca ar fi cintat la sarbatoarea satului din Fagadau, inainte de 1893. De altfel, dupa cum a povestit Gheorghe Nedea, care s-a ocupat indeaproape de aceasta fanfara, in secolul al XIX-lea, mai toate satele de pe cursul Muresului Mijlociu aveau astfel de fanfare taranesti, sasesti sau romanesti. De cind s-a “aciuat” pe linga uzina, istoricul Fanfarei din Cugir este mult mai clar. La inceput, aceasta era formata din muncitori de la uzina si din tarani din localitate. In 1940, a fost trecuta la scoala profesionala din localitate, un punct important in istoria acesteia fiind consemnat in 1945, cind aceasta a inceput sa fie dirijata de Anton Birta, apreciat ca fiind unul din cei mai buni in domeniu la nivel national. Acesta a condus neintrerupt fanfara timp de 68 de ani. La inceput, componentii fanfarei erau recrutati din rindul elevilor, dupa care fanfara a trecut in coordonarea sindicatului Uzinei Mecanice din Cugir. Inainte de revolutie a fost unul din cele mai premiate grupuri de acest gen la nivel national. Dupa 1990, activitatea formatiei s-a diminuat din cauza lipsei fondurilor si a plecarii unui numar mare de instrumentisti. Saracie De curind, din formatie a plecat si ultima persoana care nu era de etnie rroma. Fanfara din Cugir este formata acum din 15 instrumentisti, toti de etnie rroma care, in general, sint rude intre ei. Cam toti sint fara loc de munca, motiv pentru care in perioada sarbatorilor merg si cinta in orasele mari pentru bani. Acum, Uzina Mecanica din Cugir nu mai poate sustine activitatea fanfarei, motiv pentru care primaria din localitate s-a aratat dispusa sa o preia, demersurile de “transfer” fiind in derulare. Pina cind se va lamuri soarta fanfarei, membri acesteia trebuie sa isi cistige existenta cum pot. Si mai au nevoie si de uniforme si instrumente noi, mai ales ca cele pe care le folosesc acum sint in patrimoniul sindicatului de la UM Cugir. “Marea majoritate sint someri. Au fost muzicanti, au cintat si in timpul armatei, cintau si la inmormintarile celor de la Uzina Mecanica... Unii sint intr-o situatie disperata, asa ca mai pleaca de sarbatori si mai cinta pe strada in orasele mari”, a povestit Gheorghe Nedea.

2006 a fost un an monden agitat

 Australianul Mel Gibson poate cistiga premiul pentru cea mai proasta echipa de relatii publice a anului: acesta a dat drumul unei tirade antisemite in timp ce era arestat pentru conducere in stare de ebrietate si, dupa ce s-a scuzat destul de neconvingator, s-a internat intr-o clinica de dezintoxicare. Starul din “Mad Max” a fost citeva luni mai tirziu surclasat de Michael Richards, cel care l-a incarnat pe celebrul Kramer in serialul “Seinfeld”. Actorul a trebuit sa-si ceara scuze pe un post national de televiziune dupa ce a facut comentarii rasiste in timpul unui spectacol sustinut la un club de comedie din Los Angeles, Laugh Factory. Martorii spun ca Richards a facut comentarii rasiste pentru ca unele persoane de culoare din public faceau zgomot. Izbucnirea lui Richards a stirnit indignarea multor colegi de breasla. Printre acestia se numara fostul sau coleg Jerry Seinfeld, al carui nume a dat titlul serialului prin care Richards si-a dobindit celebritatea. Gwyneth Paltrow a trebuit la rindul ei sa-si ceara scuze pentru faptul ca nu cunoaste foarte bine limba portugheza, insistind ca acesta a fost motivul pentru care a fost inteleasa gresit de o publicatie din aceasta tara. Actrita a fost citata dupa ce a spus ca americanii sint mai putin inteligenti si civilizati decit britanicii. Paltrow a spus ulterior ca declaratiile sale au fost prost interpretate, desi a mai facut remarci similare si in trecut. Tot de o imagine proasta a avut parte si fostul sportiv american O.J. Simpson. Achitat in 1995, dupa ce fusese acuzat de doua crime, acesta a vrut sa lanseze o carte prin care explica – la modul conditional – modul in care ar fi putut sa comita aceste asasinate. In cele din urma editorul a anulat lansarea dupa ce a fost bombardat cu mesaje de dezgust din partea familiilor victimelor si a publicului. Cuplurile - vesnica problema Celebritatile pot fi dispuse sa-si ceara scuze in public dar, citeodata, nu pot cadea de acord nici cu “cel mai mare fan” al lor: partenerul de viata. Se pare ca perechile Paul Newman - Joanne Woodward si Tom Hanks - Rita Wilson sint putinele nume de mari vedete de la Hollywood ale caror mariaje au rezistat. Actrita canadiana Pamela Anderson s-a casatorit in vara cu cintaretul Kid Rock, dar mariajul lor nu a durat decit patru luni. Aceleasi nefericiri conjugale i-au atins pe Reese Witherspoon, pe fostul partener de ecran al lui Anderson din seria „Alerta la Malibu”, David Hasselhoff, pe starul din „Prietenii tai” Matt LeBlanc si pe actrita Kate Hudson, care a anuntat ca divorteaza de solistul trupei Black Crows, Chris Robinson. Presupusul „blestem al reality show-urilor” prin intermediul carora cupluri de celebritati isi expun viata personala a numarat printre victime pe actrita Carmen Electra si rockerul Dave Navarro, pe starleta Jessica Simpson si cintaretul Nick Lachey. Mai multe cupluri de vedete au fost implicate in procese de divort murdare marcate de violente conjugale si lupte aprige pentru custodia copiilor: Denise Richard si Charlie Sheen, Alec Baldwin si Kim Basinger, Heather Locklear si Richie Sambora. Alte cupluri s-au despartit din cauza dependentei de diverse droguri sau medicamente, asa cum s-a intimplat cu actorii Hilary Swank si Chad Lowe. Tumultoasa casnicie dintre Whitney Houston si Bobby Brown, presarata de multe ori cu abuz de droguri, cu numeroase arestari ale lui Brown, cu declinul carierei artistice a lui Whitney si acuzatii de violenta domestica, a ajuns la final dupa ce celebra cistigatoare a premiilor Grammy a inaintat actele de divort. Si daca ai nevoie de multa dragoste pentru a mentine o relatie, cu siguranta ai nevoie si de un bun avocat pentru a trece cu bine peste un divort: este cazul fostului membru Beatles Sir Paul McCartney si a viitoarei sale foste sotii Heather Mills. Pentru ca nu au incheiat nici un contract prenuptial inainte de a se casatori, McCartney ar putea sa ramina in urma divortului fara un sfert din avere. Pe lista cuplurilor care s-au despartit anul acesta se mai numara cintareata Sheryl Crowe, care a decis sa nu se mai marite cu ciclistul Lance Armstrong, si starul din „The Black Dahlia”, Scarlett Johansson, care s-a despartit de Josh Hartnett. Anuntul divortului dintre printesa muzicii pop Britney Spears si sotul acesteia, dansatorul Kevin Federline, dupa un mariaj de aproape doi ani, a fost insa cel care a monopolizat titlurile publicatiilor mondene. Conform site-ului de internet TMZ.com, specializat in stiri din lumea celebritatilor, Federline a aflat ca Spears doreste sa divorteze prin intermediul unui SMS, in timp ce se afla la o emisiune televizata, in acelasi timp cu restul lumii. Cel mai recent scandal la Hollywood ii are ca protagonosti pe cintareata Mel B, fosta membra a trupei Spice Girls, si pe actorul Eddie Murphy. Cintareata britanica insarcinata in sase luni a spus ca il va da in judecata pe Eddie Murphy dupa ce acesta a declarat ca va cere un test de paternitate pentru ca se indoieste de faptul ca acest copil ar fi al lui. Murphy, care a divortat de sotia sa, Nicole, in aprilie, dupa un mariaj in urma caruia au rezultat cinci copii, a inceput o relatie cu Melanie Brown in urma cu sase luni. Presa mondena specula chiar o casatorie intre cei doi. Scary Spice a angajat unul dintre cei mai buni avocati de la Hollywood pentru a-l da in judecata pe Murphy si a declarat ca va cere 15 milioane de lire sterline pentru alocatia copilului. Un caz singular il constituie starul rap-ului american, Eminem, care a divortat in decembrie pentru a doua oara de sotia sa Kimberly Mathers, cu care s-a recasatorit in ianuarie. In noiembrie, Tom Cruise - actorul cel mai bine platit, dar si cel mai controversat de la Hollywood din cauza apartenentei la cultul scientologic - s-a casatorit pentru a treia oara, cu Katie Holmes, mama fiicei lui, Suri, in virsta de 7 luni. Starul a vrut sa incheie anul intr-o nota pozitiva. Cel mai recent film al sau, „Misiune: Imposibila III”, nu a sedus publicul, iar studioul Paramount a refuzat sa-i reinnoiasca contractul, din cauza degradarii imaginii actorului. Cruise a reusit totusi sa faca un pas important in cariera preluind controlul asupra prestigiosului studiou United Artists al MGM. Fosta sotie a lui Cruise, Nicole Kidman, devenita in 2006 cea mai bine platita actrita de la Hollywood (cu un onorariu de 17 milioane de dolari pe film), s-a recasatorit. Kidman si cintaretul de muzica country Keith Urban au avut o nunta de vis in vara. Bucuria acestui eveniment a fost curind umbrita de faptul ca Urban a trebuit sa se interneze intr-o clinica de dezintoxicare din cauza dependentei de alcool. Top modelul Kate Moss si-a reluat relatia cu fostul ei iubit, Pete Doherty, spre stupefactia tuturor. La sfirsitul anului 2005, cind a fost fotografiata in timp ce se droga cu cocaina si cind cariera ei parea ca s-a sfirsit, Kate Moss a facut ceea ce ii cereau familia si prietenii: s-a despartit de cel cu care “se distra” atit de bine. Insa acum, cind cariera sa a fost relansata, Moss s-a impacat cu Doherty, solistul trupei Babyshambles. Recent, cei doi au confirmat ca se vor casatori. Eva Longoria, protagonista a serialului de success “Neveste disperate”, si starul NBA Tony Parker, jucator la San Antonio Spurs, s-au logodit dupa ce relatia lor a trecut printr-o scurta pauza. Cuplul a anuntat ca nunta va avea loc in vara anului 2007, in Franta. Probleme cu banii si legea Anul acesta, mai multe vedete au fost in conflict cu legea. Wesley Snipes a fost acuzat de frauda fiscala din cauza ca nu si-a platit impozitele. La jumatatea lunii octombrie, a fost emis un mandat de arestare pe numele actorului in virsta de 44 de ani pentru frauda fiscala si asociere in vederea comiterii de infractiuni. Potrivit actului de acuzare, Snipes nu a completat declaratiile federale de impozitare pentru perioada 1999-2004 si a conspirat cu alte doua persoane pentru a cere returnarea a 12 milioane de dolari. Pentru aceasta fapta, Snipes risca sa fie pedepsit cu 40 de ani de inchisoare. Starul rap-ului american Snoop Dogg a avut mai multe conflicte cu legea pe parcursul acestui an. In luna aprilie, Snoop Dogg a fost arestat pentru ca a provocat un scandal pe aeroportul Heathrow din Londra. Cintaretul a petrecut atunci o noapte la inchisoare, dupa care a fost eliberat pe cautiune. In septembrie a fost pus sub acuzatie pentru detinere ilegala de arme pentru ca politia a gasit in bagajele cu care voia sa se imbarce intr-un avion o bita telescopica. Pentru aceasta acuzatie, Snoop risca pina la trei ani de inchisoare. O luna mai tirziu Snoop Dogg a fost acuzat de detinere de arme si droguri, dupa ce a fost arestat pe un aeroport din California. Supermodelul Naomi Campbell, implicata in mai multe cazuri de vatamare corporala, a fost data in judecata pentru a doua oara de o fosta angajata, Gabi Gibson, care a declarat ca top modelul a batut-o si a jignit-o numind-o “romanca proasta”. Naomi Campbell a mai fost data in judecata si de o alta fosta angajata a sa, Ana Scolavino, care a acuzat-o tot de vatamare corporala. In ultima jumatate de an, Campbell a aparut mai mult la tribunal decit pe podiumurile de moda. Daca va pierde procesele cu cele doua foste menajere, Naomi Campbell risca sa fie condamnata la munca in folosul comunitatii si chiar la inchisoare. Conflicte la case mari Disputele intre celebritati au continuat in 2006. Octogenarul presedinte al companiei Viacom, Sumner Redstone, a decis sa incheie parteneriatul cu Tom Cruise inceput in urma cu 14 ani, declarind ca actorul are un comportament public inacceptabil. Cruise, in virsta de 44 de ani, a fost criticat pentru atitudinea din 2005, cind a sarit pe canapea in timpul emisiunii de televiziune moderata de celebra Oprah Winfrey, pentru a-si exprima dragostea pentru noua sa prietena Katie Holmes, mai tinara decit el cu 17 ani si care in luna aprilie i-a daruit o fiica, Suri. In plina campanie de promovare a filmului “Razboiul lumilor”, in regia lui Steven Spielberg, actorul a atacat verbal un prezentator de televiziune care a declarat ca face sedinte de psihanaliza. Psihanaliza este una dintre tintele preferate ale sectei scientologice, Tom Cruise fiind cel mai celebru membru al acestui cult. Redstone a fost de parere ca actorul se „sinucide creativ” si ca Viacom nu poate risca sa investeasca bani in el. Heidi Klum s-a aflat in conflict cu Elle MacPherson. Klum, in virsta de 34 de ani, reprezinta in momentul de fata imaginea unui produs Victoria’s Secret - un sutien invizibil pe sub haine, denumit “The Body” -, acest fapt stirnind rivalitatea intre cele doua manechine. Titlul de “The Body” ii apartine de doua decenii lui MacPherson. Totusi, pentru ca aceasta nu si-a inregistrat drepturile de utilizare a poreclei sale, celebrul top model nu a mai putut face nimic. Bani, alcool si droguri Showbiz-ul nu a dus lipsa, nici in 2006, de staruri dependente de alcool si alte substante interzise. Dupa o noapte petrecuta in oras cu prietenul George Clooney, actorul Danny DeVito a aparut vizibil ametit de bautura la o emisiune de televiziune. Ulterior si-a cerut scuze in mod public. In decembrie, Nicole Richie a fost arestata dupa ce politia a remarcat ca masina pe care o conducea rula pe contrasens. Starleta a recunoscut ca bause alcool si consumase o cantitate mare de calmante. Si prietena sa Paris Hilton, mostenitoarea celebrului lant hotelier, a fost surprinsa de politie conducind sub influenta alcoolului. Starul din “Al saselea simt” Haley Joel Osment, in virsta de 18 ani, a fost victima unui accident usor dupa ce s-a urcat la volanul masinii avind o concentratie de alcool in singe de doua ori peste limita legala. George Michael a fost implicat in mai multe scandaluri legate de droguri pe parcursul acestui an. Starul a fost arestat de mai multe ori, dupa ce a fost gasit de politia londoneza dormind la volan si avind asupra sa cannabis. Cintaretul a declarat insa ca nu are nici o problema legata de droguri si ca fumeaza cannabis pentru ca il ajuta sa se concentreze mai bine in timpul rugaciunilor budhiste. Pentru a pune capac, Michael a vorbit deschis despre consumul de cannabis si binefacerile acestuia, in timp ce fuma o tigara cu marijuana, in timpul unui interviu televizat. Dupa doua decenii de abstinenta, Robin Williams, care s-a luptat cu alcoolul de la inceputurile carierei sale, s-a internat intr-o clinica de dezintoxicare. Actorul a facut eforturi pentru a scapa de acest viciu pentru ca nu a dorit sa-si piarda familia. Iar starleta Lindsay Lohan a marturisit recent ca frecventeaza intilnirile Alcoolicilor Anonimi de mai multa vreme in incercarea de a scapa de acelasi viciu. Bebelusi celebrii Desi anul acesta s-au nascut multi bebelusi la Hollywood se poate spune ca 2006 a fost anul rivalitatii intre doi bebelusi celebri: Suri Cruise si Shiloh Nouvel Jolie-Pitt. Pentru a scapa de hoardele de paparazzi in timpul nasterii fiicei lor, superstarurile hollywoodiene Angelina Jolie si Brad Pitt au apelat la o solutie radicala: s-au instalat intr-o statiune balneara din Namibia. Acest stat nu a avut decit de cistigat de pe urma sejurului celor doi, datorita unei publicitati gratuite. Shiloh Nouvel este primul copil biologic al cuplului. Jolie, ambasador al bunavointei al UNICEF, l-a adoptat pe Maddox din Cambodgia in 2002 si pe Zahara din Etiopia anul trecut. Cei doi copii au fost adoptati ulterior si de Pitt. Fotografiile cu bebelusul Jolie – Pitt au stabilit un record de pret pentru drepturile de reproducere in diverse publicatii, ajungind la suma de opt milioane de euro, iar banii incasati au fost donati unor organizatii caritabile. Suri, bebelusul actorilor Tom Cruise si Katie Holmes, a fost considerata de publicatiile de stiri mondene mai putin importanta decit fetita Jolie - Pitt, declarata bebelusul anului. Nici una dintre revistele de stiri mondene nu a fost dispusa sa plateasca o suma exorbitanta pentru a deveni detinatoarea in exclusivitate a fotografiilor lui Suri. Fetita actorilor Tom Cruise si Katie Holmes si-a facut debutul in public la patru luni si jumatate dupa nastere, prin intermediul unei fotografii publicate de revista americana Vanity Fair. Nici o fotografie cu Suri Cruise, nascuta la 18 aprilie la Los Angeles, nu fusese pina atunci publicata, fapt ce a provocat speculatii intense in presa mondena, unele titluri contestind chiar si existenta copilului. Ca si Angelina Jolie, cintareata Madonna si-a descoperit pasiunea pentru actiunile umanitare si pentru Africa. Totusi, procesul initiat pentru adoptarea unui baietel din Malawi fost marcat de confuzie, asociatiile pentru drepturile omului din acest stat african fiind de parere ca Madonna s-a folosit de statutul de vedeta pentru a grabi formalitatile in vederea adoptiei. Madonna a obtinut, pe 12 octombrie, tutela temporara, pe o perioada de 18 luni, asupra lui David Banda, un copil a carui mama a murit din cauza maladiei SIDA si care a trait la orfelinat pentru ca tatal sau nu avea resurse pentru a-l creste. Citeva zile mai tirziu, bebelusul s-a mutat la Londra cu noua familie, suscitind polemici asupra adoptiilor de copii din tarile sarace, ramasi orfani din cauza maladiei SIDA. Printul Albert de Monaco a recunoscut in 2006 existenta unei fiice naturale in virsta de 14 ani, Jazmin Grace, nascuta in urma unei legaturi pasagere cu o chelnerita americana, Tamara Rotolo. In iulie 2005, printul a confirmat existenta fiului sau Alexandre, care are acum trei ani, rod al unei relatii cu o fosta insotitoare de zbor din Togo, Nicole Coste. Printesa Kiko, nora imparatului Japoniei, a nascut un un baiat, primul mostenitor de sex masculin din familia imperiala in ultimii 40 de ani, care ar putea ajunge pe tronul Japoniei. In familia imperiala japoneza nu s-a mai nascut nici un baiat din 1965, ceea ce a pus sub semnul intrebarii mentinerea pe tron a dinastiei cu o vechime de 2.600 de ani. Printesa Maxima a Olandei, sotia de origine argentiniana a printului mostenitor Willem Alexander, este insarcinata cu cel de-al treilea copil. Nasterea acestuia este prevazuta pentru cea de-a doua jumatate a lunii aprilie 2007. Copilul va fi al patrulea in ordinea succesiunii la tronul Olandei, dupa printul Willem Alexander si primele doua fiice ale cuplului, Amalia si Alexia. Printul mostenitor al Spaniei Felipe si sotia acestuia, printesa Letizia, au anuntat ca vor deveni parintii unei a doua fetite care se va naste in mai 2007. Au plecat spre stele in 2006… Unul dintre misterele ultimilor zece ani, moartea printesei Diana, a primit o rezolvare din partea politiei britanice care a concluzionat ca Lady Di si iubitul sau Dodi al-Fayed au fost victimele unui “tragic accident” rutier provocat de viteza excesiva si de faptul ca soferul lor consumase alcool, si nu ale unui complot. La capatul unei anchete care a durat trei ani, fostul sef al Scotland Yard John Stevens a afirmat ca “speculatiile” privind un eventual complot, mai ales cele facute de Mohamed al-Fayed, tatal lui Dodi al-Fayed, nu au “nici o baza”. Speculatiile conform carora printesa ar fi fost insarcinata, ca si cele conform carora cuplul ar fi urmat sa se casatoreasca au fost, de asemenea, respinse. Unul dintre decesele care au bulversat oamenii in 2006 a fost cel al „vinatorului de crocodili” Steve Irwin. Moartea acestuia, provocata de intepatura veninoasa a unei pisici de mare, a avut un ecou mondial: jovialul prezentator de televiziune a fost un idol pentru copiii din lumea intreaga datorita emisiunilor documentar despre animale realizate de el. Staruri ale cinematografiei, precum Russell Crowe, Cameron Diaz, Hugh Jackman, Kevin Costner si Justin Timberlake, i-au adus un omagiu lui Irwin prin intermediul unui mesaj video inregistrat. Irwin a fost comemorat public in cadrul unei ceremonii care a avut loc la “Crocoseum” de la Australia Zoo, locul sau preferat de munca. Actorul american Glenn Ford a decedat la virsta de 90 de ani, in urma unui atac de cord. In cei 53 de ani de cariera, a aparut in peste o suta de filme de diferite genuri, de la productii romantice la comedii. Actorul a devenit o vedeta importanta la Hollywood si a format pe ecran un cuplu fascinant impreuna cu Rita Hayworth, cu care a filmat sase productii. Actorul Philippe Noiret, legenda a cinematografiei franceze, a murit la virsta de 76 de ani, in urma unei maladii cronice, lasind in urma sa roluri in aproximativ 125 de filme si zeci de piese de teatru. Philippe Noiret a fost unul dintre cei mai mari actori francezi ai secolului trecut. A jucat roluri din cele mai diverse, de la rege la spadasin, judecator si pedofil, politist si gangster, seducator si poet. Presedintele francez Jacques Chirac i-a adus un omagiu marelui actor spunind ca “odata cu el ne-a parasit un gigant, un maestru al scenei si al marelui ecran, una dintre figurile cele mai marcante ale teatrului si cinematografiei”. Regizorul de film Robert Altman a murit, in noiembrie, la virsta de 81 de ani. Nominalizat de cinci ori la Oscarul pentru cel mai bun regizor, ultima oara pentru “Gosford Park” (2001), Altman a primit, pina la urma, un premiu onorific pentru intreaga cariera din partea Academiei Americane de Film, la inceputul acestui an. Regizor, scenarist si producator prolific, a regizat in cei 55 de ani de cariera 86 de filme sau telefilme. Primul mare succes pentru Altman a fost “M.A.S.H”, cistigator al Palme d’Or la Cannes in 1970. Cel mai recent film al sau, “A Prairie Home Companion”, a fost ovationat la premiera mondiala de la Berlin, din acest an. James Brown, veteran al muzicii soul, a murit in ziua de Craciun, la virsta de 73 de ani, din cauza unei pneumonii. “Nasul muzicii soul” a influentat stiluri diferite de muzica, precum funk, disco si chiar rap. Printre hiturile sale se numara “I Got You (I Feel Good),” “Papa’s Got A Brand New Bag” si “Say It Loud - I’m Black and I’m Proud.”

Stralucitoare in noaptea dintre ani

 Ai ales destinatia, ai ales tinuta, nu iti mai ramine decit sa te aranjezi. Si cum in noaptea dintre ani vrei sa te simti ca o regina, machiajul perfect, alaturi de vestimentatie, reprezinta cheia unui look reusit. Spre deosebire de tinuta, care nu este obligatorie la un mini party intre prieteni, machiajul are rolul esential, chiar si pe pirtie. Asa ca ar fi bine sa nu neglijati acest capitol, indiferent de locul in care v-ati afla, cu atit mai mult cu cit este petrecerea organizata in noaptea dintre ani. Astfel, ca baza de machiaj, alegeti un fond de ten si o pudra in nuantele care vi se potrivesc. In acest sens, va recomandam, de la Body Shop, fondul de ten lichid Ultra Smooth Foundation, ce acopera uniform tenul, fara a lasa pete si fara a se intinde (75 de lei), respectiv pudra All in one face base (67,50 de lei). Pentru micile imperfectiuni (pete sau cosuri) folositi un creion corector (33,60 de lei). In cazul in care vreti sa ii dati tenului o tenta de bronz, optati pentru varianta de pudra iluminatoare Brilliance Powder, nuanta 04, Cranberry, care si parfumeaza subtil pielea si este prevazuta si cu o pensula speciala (75 de lei),ori pentru perlutele bronzante Brush & Bronze (63,70 de lei). Pentru machiajul pleoapelor, alegeti nuantele in trend ale acestui sezon (auriu, argintiu, verde, bleu etc.), disponibile in trusele de farduri, Eye & Cheek Palettees (82,40 de lei). Acestea contin trei farduri pentru ochi, unul pentru obraz (pe nuante de auriu, argintiu, roz, vernil etc.), un aplicator si o oglinda. Pentru a da un plus de eleganta machiajului, puteti folosi un gel combinat cu particule stralucitoare, Glitter Eyeliner (39,50 de lei). Daca ati ales auriul tinutelor de mai sus, decorurile speciale pentru unghii, de la Peggy Sage, propun aceeasi nuanta stralucitoare si pentru manichiura, si se potrivesc atit unei tinute elegante, cit si unui look mai nonconformist. Puteti, astfel, alege capsulele impodobite cu strasuri si diferite motive ingenioase, precum cheia sol, trandafirul, inimioarele stilizate, precum si variantele tridimensionale, autoadezive, sub forma de stea, funda, trifoi, si nelipsitele benzi pentru manichiura frantuzeasca (pret: 25,52 de lei).

Tinute speciale pentru o seara speciala

 Si daca tot v-ati hotarit sa va petreceti noaptea dintre ani intr-una dintre locatiile amintite mai sus, unde tinuta de seara devine obligatorie (poate exceptind locatiile de la munte sau in cluburi, unde un party intre prieteni nu cere o vestimentatie de cinci stele), va oferim si citeva sugestii de tinute speciale, potrivite pentru o petrecere intr-un mediu select. In acest sens, magazinele Nichi Cristina Nichita va propun o colectie speciala de Revelion, in care se regasesc rochii din materiale usoare, elegante, precum satinul, voalul sau viscoza, cu aplicatii din dantela, margele ori paiete. O rochie stralucitoare, deasupra piciorului, pe nuante de auriu sau, pentru cele mai indraznete, rosu, va atrage, fara indoiala, toate privirile, cu atit mai mult cu cit este realizata din satin, iar aplicatiile din margele ii confera o distincte aparte. De asemenea, extrem de potrivita pentru aceasta ocazie este si o rochie neagra, una dintre putinele nuante vesnic elegante si vesnic la moda. Puteti alege, astfel, un model amplu, closat, putin peste genunchi, realizat din viscoza, cu aplicatii din dantela si paiete sau varianta la nivelul genunchiului, din voal si viscoza, si cu o aplicatie dantelata in zona bustului, innobilata cu paiete. Primul model e disponibil la pretul de 490 de lei, cel de-al doilea costa 450 de lei, iar cel de-al treilea, 650 de lei. In cazul in care nu va doriti neaparat o rochie, puteti alege si un deux pieces: top sau maleta si pantalon care, asortat cu bun-gust, devine o tinuta la fel de potrivita pentru noaptea dintre ani. La reprezentantele Stefanel, topurile din voal negru, cu insertii argintii si decolteu la spate, costa 260 de lei, maletele din bumbac negru, de asemenea fara spate, cu esarfa accesorizata cu margele si paiete, sint disponibile la 270 de lei, iar modelele din bumbac alb, cu aplicatii stralucitoare, din paiete aurii si argintii, sint disponibile la 670 de lei. La acestea, puteti asorta o pereche de pantaloni din matase sau viscoza, fie pe nuante de negru, fie pe auriu, disponibili la 330, respectiv 430 de lei.

Cit ne costa Revelionul

 Nimeni nu poate spune cu certitudine ce ne va rezerva primul an “european”, dar, pina atunci, un lucru stim cu siguranta: pregatirile pentru Revelion vor fi aceleasi ca si in mod obisnuit: nelipsitul du-te-vino dupa cumparaturi, alegerea tinutei, si, cel mai important, alegerea locatiei in care ne vom petrece noaptea dintre ani. Revelion autohton In ceea ce priveste locatiile pentru Revelion, oferta agentiilor de turism pentru petrecerea minivacantei de iarna este pe cit de bogata, pe atit de variata, pornind de la statiunile autohtone si cele de pe culmile inzapezite ale muntilor Alpi din Austria, pina la splendoarea luxosului Paris si exoticele locatii din apropierea Marii Rosii, sub soarele arzator al Egiptului. Chiar daca iarna de anul acesta nu este inca foarte darnica in ceea ce priveste zapada din statiunile autohtone, ofertele pentru un sejur la munte, cel putin in statiunile de pe Valea Prahovei, includ totusi... un strat de nea artificiala. Lasind gluma la o parte, pretul unui sejur de patru zile, la un hotel de doua stele din Sinaia, incepe de la 707 lei. Veti avea in schimbul acestei sume pensiune completa, cina festiva de Revelion si carnaval. Ceva mai sus, la  cabana Trei Brazi (trei stele), un sejur de patru zile plus cina festiva de Revelion costa 1.000 de lei, iar un altul de sase zile la Poiana Brasov, incluzind cazare la un hotel de patru stele, mic dejun, cina romaneasca, meniu special de Revelion si carnaval costa 3.245 lei/persoana. La schi, in Austria Celor care nu se multumesc cu un Revelion autohton, agentiile de turism le dau posibilitatea de a alege un sejur peste hotare, pornind de la inzapezita Austrie pina la romanticul Paris sau luxuriantele destinatii cubaneze ori egiptene. Pentru amatorii sporturilor de iarna, faimoasa statiune Kaprun (Austria), ofera tuturor practicantilor de schi, snowboard ori alte sporturi de iarna posibilitatea de a se rasfata pe cei 130 de kilometri de pirtii amenajate pentru toate nivelele de dificultate. De asemenea, sint disponibili si 200 de kilometri de trasee pentru excursionisti, dar si multe alte activitati. Satucul aflat in inima “regiunii” Europa Sport este prima statiune cu domeniu schiabil pe ghetar. Un sejur de patru zile, cu demipensiune, la un hotel de patru stele, costa 435 de euro/persoana. O alta varianta de petrecere a vacantei in Austria este statiunea Piesendorf, aflata la opt kilometri de nu mai putin faimoasa Zell Am See. Un sejur de sapte zile, cu demipensiune, la un hotel de trei stele, costa aici aproximativ 542 de euro. Pentru cina de Revelion, va trebui sa mai achitati in plus 53 de euro de persoana. Paris, Paris Cei care doresc sa simta pulsul capitalei Frantei si sa o vada in splendoarea ei din virful celor 1.665 de trepte ale Turnului Eiffel, sa arunce un ochi in vestitul cabaret Moulin Rouge, sa asculte linistitorul susur al Senei, intr-o plimbare cu vaporul, pot alege o excursie la Paris. Un sejur de patru zile in capitala Frantei, care se vrea mai mult decit simpla excursie, costa de la 619 euro/persoana (cazarea la hotel de trei stele), respectiv 779 euro/persoana (cazarea la un hotel de patru stele). Excursia le rezerva iubitorilor de istorie si de arta o serie de surprize, printre care vizitarea Palatului Regal, devenit azi unul dintre cele mai frumoase si bogate muzee ale lumii, cu peste 35.000 de exponate, a celebrului edificu gotic, Catedrala Sacre Coeur, a vestitului cabaret Moulin Rouge si a Obeliscului din Luxor, vechi de 3.200 de ani, care impresioneaza prin frumusetea arhitecturala, si bineinteles a simbolului Parisului, Turnul Eiffel. La toate acestea se adauga o plimbare cu vaporul pe Sena si cinele in restaurante cu specific traditional din Place du Tertre. Cei care vor vrea sa-si petreaca noaptea dintre ani in celebrul Moulin Rouge vor mai achita in plus inca 200 de euro, iar pentru cina la un restaurant cu specific local, 100 de euro, iar daca vor dori sa descopere farmecul Revelionului in strada, pot merge pe Champs Elysee, cel mai cunoscut si frumos bulevard din lume. Revelion... la soare Pentru aceia care deja simt dorul verii si tinjesc dupa un sejur “estival”, terasele egiptene, scaldate de soare, din apropierea Marii Rosii, cu gradini luxuriante cu palmieri si plante exotice ofera satisfactia unui Revelion...”de vara”. Un periplu de opt zile la Sharm El Sheikh, printre multimea de monumente istorice ce dateaza de mii de ani si peisajele de vis ale plajelor din tara faraonilor, costa intre 425 de euro/persoana (all inclusive, la un hotel de trei stele) si 610 euro (all inclusive, la un hotel de cinci stele). Pentru noaptea de Revelion, se achita un supliment obligatoriu de 90 de euro/persoana (adulti), respectiv 45 euro /persoana (copii). O alta destinatie de lux este indepartata Cuba, preferata din ce in ce mai mult de persoanele cu bani. Plimbarile pe plajele inconjurate de gradinile tropicale, croazierele cu vaporul pe riul Canimar, insotiti de muzica traditionala live, un popas la ferma “La Arboleda”, unde se poate inota in riu, pescui sau calari si, bineinteles, delicioasele prinzuri cu specialitati cubaneze sint numai citeva dintre serviciile incluse in programul excursiei. Preturile sint pe masura serviciilor oferite, astfel ca un sejur de zece zile all inclusive (cazarea fiind asigurata la hoteluri de patru, respectiv cinci stele) costa 2.325 euro/persoana. Restaurant sau club? Cei mai putin norocosi, care nu pot pleca mai mult timp din localitate si ramin in oras, insa nu le suride ideea de a petrece noaptea dintre ani in fata televizorului, pot alege unul dintre cluburile sau restaurantele albaiuliene, care organizeaza petreceri speciale de Revelion. Si la acest capitol, oferta este destul de bogata, iar preturile incep de la 100 de lei si depasesc 300 de lei, in functie de locatie.

Sampania... licoarea magica a sarbatorilor de iarna

Sampania este la mare cautare in aceasta luna, pentru ca a devenit o traditie in toata lumea, ca sarbatorile de iarna si trecerea dintre ani sa fie insotite de vinuri spumante, mincare din belsug, voie buna si urari de sanatate. Gustul dulce, efervescenta unei bauturi fine, senzatia placuta lasata de un vin spumant sint inegalabile. Si cum in acest an romanii mai au un motiv de sarbatoare pentru ca devin europeni, oenologul dr. ing Ion Pusca da citeva sfaturi pentru a sti cum sa consumam un vin spumant. Sampania isi are originea in regiunea Champagne din Franta, dar a devenit, de-a lungul timpului, o marca preferata in intreaga lume. Spre deosebire de alte tipuri de vin, sampania este supusa unei a doua fermentatii, cea responsabila pentru mult apreciatele bule. Pentru a pune in valoare gustul sampaniei, este bine de stiut ca exista citeva reguli de baza. Astfel, conform oenologului, Ion Pusca, atunci cind desfacem o sticla de vin spumant, aceasta trebuie tinuta in mina stinga, iar cu dreapta se desface cosuletul de sirma care tine dopul, se scoate cosuletul, fixind apoi degetul mare pe dop. Dupa aceea se inclina usor butelia suferind in acelasi timp o usoara miscare de rotatie spre exterior. Mina care tine dopul provoaca miscari ale acestuia, ceea ce face ca dopul sa se degajeze progresiv. Normal, dopul ar trebui sa iasa singur. Nu se ia degetul mare de pe dop, pentru a evita ca acesta sa sara. Dopul trebuie sa iasa lent, fara zgomot si fara o decompresie brutala a buteliei. Dupa scoaterea dopului, se sterge gitul buteliei cu un servet. Si pentru ca dopul sticlei de sampanie sa iasa cu usurinta, dr. Pusca recomanda ca sticla sa nu fie tinuta la frigider mai mult de o zi. Inainte de turnarea in pahare (pentru a fi servit), trebuie sa se toarne mai intii putin vin spumant intr-un pahar pentru a fi degustat, verificindu-se astfel daca acesta nu are un eventual defect. Paharele se tin usor inclinate atunci cind se toarna spumantul. La inceput se toarna in fiecare pahar cite un “deget”, si apoi se umple doua treimi din capacitatea lor. Umplerea paharelor se face incet, pentru a realiza un guleras de spuma care se mai numeste si colier. In ceea ce priveste modul de degajarea a “bulelor” in pahare, conform lui Ion Pusca, “vom constata ca acestea urca  intii mai lent, apoi din ce in ce mai repede, pentru a se «sparge» la suprafata lichidului cu o muzicalitate fina - un adevarat spectacol!” Potrivit oenologului, un vin spumant de calitate este cel ale carui bule se degaja continuu, iar “colierul” de spumare format la suprafata este persistent. O mare importanta au si paharele in care se serveste sampania. Astfel, acestea trebuie sa fie de tip lalea, ovoid sau flûte à champagne, pentru ca acestea asigura o inaltime suficienta a lichidului, dind posibilitatea de a aprecia una dintre caracteristicile de baza ale vinului spumant, perlarea. De asemenea, paharele trebuie sa aiba picior inalt, pentru a evita incalzirea paharului prin atingerea acestuia cu mina. Oenologul recomanda ca dupa spalarea paharelor in care se consuma sampania, acestea sa fie lasate sa se usuce in aer liber pentru a evita aparitia gustului de servet in vinul spumant. Ion Pusca nu recomanda nici cuburile de gheata in paharele de sampanie, ci racirea sticlei intr-o frapiera in care se gaseste apa si gheata. Pentru racire uniforma este necesara rotirea lenta a sticlei. Trebuie evitata racirea buteliilor de vin spumant in frigider si niciodata nu se racesc in congelator. Cit despre pastrarea sticlelor cu vinuri spumante, dr. Pusca spune ca acestea se pot tine si in pozitie verticala, deoarece gazul carbonic situat intre dop si vin furnizeaza dopului suficienta umiditate, aceasta forma de pastrare avind avantajul ca spumantul, nefiind in contact permanent cu dopul, nu capata gustul de dop. Cit despre consumul sampaniei, trebuie sa stim ca  spumantele de tipul brut sau sec, albe sau rozé la care continutul de zahar este foarte mic, sint servite la inceputul mesei, odata cu aperitivele, dar pot fi servite si in continuare cu conditia sa fie unica bautura la masa. Este bine sa se serveasca ori tipul brut, ori tipul sec, iar daca se servesc aceste doua tipuri la aceeasi masa, atunci se va servi la inceput vinul spumant brut care are mai putin zahar, si dupa aceea, cel sec. Daca se consuma spumante albe si rozé cu acelasi continut de zahar, se va servi mai intii spumantul alb si dupa aceea, cel rozé, deoarece intotdeauna spumantul rozé este mai extractiv. Daca se servesc butelii din diferiti ani de productie, dar acelasi tip de vin spumant (brut, sec, demisec etc.), se va servi la inceput vinul spumant din productia cea mai recenta, urmat de celelalte, in ordinea vechimii. 

Anul Nou - sarbatorit diferit iin lume

Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cartii “Zile si mituri”, asemanator divinitatii, timpul se naste anual, întinereste, se maturizeaza, îmbatrineste si moare pentru a renaste dupa alte 365 de zile. Ideea înnoirii timpului supravietuieste în calendarul popular, unde “sfintii” sint tineri, maturi si batrini, dupa cum s-au împartit sarbatorile. Cei de la începutul anului sint tineri (Sfintul Vasile, Dragobete, Singiorz), la mijlocul anului sint maturi (Sfintul Ilie, Sfinta Maria), iar ultimii sarbatoriti sint batrini (Mos Nicolae, Mos Ajun, Mos Craciun). Exista însa si exceptii: Mos Alexa si Baba Dochia (1 si 17 martie), celebrati primavara, si-au pastrat locul avut într-un stravechi calendar, cu începutul de an în perioada echinoctiului de primavara. Timpul ritualCiclul sarbatorilor de Anul Nou este un timp ritual, împartit simetric de Revelion în doua segmente: perioada dintre Craciun si miezul noptii de 31 decembrie si apoi pina la Boboteaza. În prima parte a ciclului, timpul se degradeaza: se mareste noaptea, sporeste frigul si întunericul si, odata cu acestea, spaima oamenilor ca lumea merge spre pierzanie, ca va veni momentul cind Soarele va disparea definitiv de pe cer. Se face apoi simtit fenomenul solstitiului de iarna, cind Soarele începe sa urce pe bolta cerului si ziua sa creasca putin cite putin, “cu cit sare cocosul pe pragul casei” sau “cu cit se misca puiul în gaoacea oului”. Prin multe obiceiuri si credinte care exprima la început teama, dezordinea si haosul, iar dupa miezul noptii de Revelion optimismul, veselia, ordinea si echilibrul, oamenii acorda diverse semnificatii fenomenelor naturale care se desfasoara independent de vointa lor. Anul Nou – timpul superstitiilorNu toate tarile sarbatoresc în acelasi timp Anul Nou si nici în acelasi fel. Cu mult timp în urma, timpul a fost împartit în zile, luni si ani. Unele calendare se bazeaza pe miscarile Lunii, altele pe ale Soarelui, în timp ce altele si pe ale Lunii si pe ale Soarelui. În Europa, Anul Nou este adesea un timp al superstitiilor si prezicerilor. În unele parti din Elvetia si Austria, oamenii se costumeaza pentru a sarbatori ajunul zilei de Sfîntul Silvestru. În anul 314, oamenii au crezut ca Papa, care se numea Silvestru, a capturat un teribil monstru de mare, care va scapa si va distruge lumea în anul 1000. Pentru ca acest lucru nu s-a întîmplat, toti au fost fericiti, dar în amintirea acelei spaime, oamenii se îmbraca în costume fantastice. În Grecia, ziua de Anul Nou este dedicata Sfîntului Vasile, celebru pentru bunatatea sa. Copiii grecilor îsi lasa încaltarile lînga semineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfîntul cel bun.În Scotia, Anul Nou este numit “Hogmanay”, iar în unele sate sînt aprinse suluri de smoala, ce sînt apoi lasate sa se rostogoleasca pe strazi. Astfel, anul vechi este ars si celui nou îi este permis sa vina. Scotienii cred ca prima persoana care va intra în casa de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos daca aceasta prima persoana este un barbat brunet, care aduce un dar. În ebraica, Anul Nou se numeste “Rosh Hashanah”. Este o perioada sacra, cînd oamenii se gîndesc la ceea ce au facut rau în trecut si promit ca vor fi mai buni în viitor. Ceremonii speciale au loc în sinagogi, unde se cînta la shofar, un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe si produse din faina, pentru a aminti de vremea recoltei. În calendarul islamic, care se bazeaza pe miscarile Lunii, data noului an este devansata cu 11 zile în fiecare an. În Iran, anul nou se sarbatoreste în 21 martie. Cu cîteva saptamîni înainte de aceasta data, oamenii pun seminte de grîu la încoltit, în vase speciale. Pîna la sosirea anului nou, grîul creste si aminteste de primavara si de viata noua care începe.Hindusii nu sarbatoresc noul an în acelasi timp sau în acelasi fel. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le coloreaza în rosu, roz, violet sau alb. Femeile poarta haine galbene, culoarea primaverii. În sudul Indiei, mamele pun mîncare, flori si daruri într-o cutie speciala, pentru copii. În dimineata anului nou, copiii trebuie sa tina ochii închisi, pîna cînd sînt condusi de mîna la cutia cu daruri. În India Centrala, steagurile portocalii împodobesc toate cladirile în ziua de Anul Nou. În provincia Gujarat, vestul Indiei, anul nou este celebrat la sfîrsitul lunii octombrie, în acelasi timp cu cu festivalul Diwali, cînd pe acoperisuri se pun mici opaite cu ulei, aprinse. În Vietman, Anul Nou este numit “Tet Nguyen Dan” sau mai simplu “Tet”. El începe la 21 ianuarie sau 19 februarie, în functie de an. Vietnamezii cred ca un zeu sta în fiecare casa, iar în ziua de Anul Nou, se duce la cer. Acolo, el spune cît de bun sau rau a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Zeul calatoreste pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obisnuiesc ca de Anul Nou sa cumpere un crap viu, caruia îi dau drumul în rîu. Anul Noul chinezesc este celebrat cîndva între 17 ianuarie si 19 februarie, cînd este Luna Noua, Yuan Tan. El este sarbatorit de chinezii din întreaga lume prin procesiuni pe strada, unde sînt aprinse mii de lanterne. Chinezii cred ca spiritele rele sînt peste tot în acea perioada, asa ca aprind artificii pentru a le îndeparta. Uneori, ei îsi sigileaza ferestrele si usile cu hîrtie, pentru a nu lasa spiritele malefice sa patrunda în casa.

An tragic in Cluj

Handbalisti la ceruriIn noaptea de 28 iulie, Octavian Bogdan, de 16 ani, Mircea Coldea, tot de 16 ani, si Bogdan Urian, de 15 ani, componenti ai echipei de handbal a Grupului Scolar „Unirea" din Cluj-Napoca, au urcat spre ceruri. Ei se intorceau acasa alaturi de echipa din cantonamentul de pe Litoralul romanesc. Pe podul de la Giurgeni-Vadu Oii, din judetul Ialomita, tabla metalica de pe un autocamion ce circula din sens opus a sectionat microbuzul in care se deplasau juniorii clujeni. Cei trei baieti au murit pe loc, unul dintre ei fiind de-a dreptul decapitat. Opinia publica clujeana a suspinat adinc in urma unei noi tragedii care implica lumea sportului.Colegi de echipa, Octavian, Mircea si Bogdan au fost inmormintati impreuna, in echipamentul de joc.5 luni de zile, familiile au asteptat ca autoritatile ialomitene sa afle cine este vinovat de moartea copiilor lor. Dupa mai multe deplasari si nenumarate telefoane, expertiza acestei tragedii a fost finalizata. Astfel, in cazul accidentului produs in 28 iulie 2006, culpa se imparte in cinci parti. Pe de o parte, ambii soferi sint vinovati, pentru nerespectarea vitezei, de cealalta parte, drumul, care se afla in lucru in zona unde a avut loc accidentul rutier, nu era marcat corespunzator, iar patronii firmelor ce detin autovehiculele implicate in incident sint de asemenea vinovati deoarece nu detineau autorizatiile necesare transportului. Aceasta a reiesit din raportul expertilor ialomiteni.Tragedia familiei SoporanPe 29 octombrie 2006, in timp ce se intorceau la Cluj-Napoca, cei doi baieti ai fostului prefect al judetului, Vasile Soporan, au fost implicati intr-un tragic accident rutier pe E60. Vasile Soporan jr. si fratele sau, Marius, au decedat dupa ce un autoturism Renault Megan a scurtcircuitat o curba si a izbit in plin Loganul in care se deplasau cei doi baieti. Nefericirea a facut ca parintii celor doi sa se afle intr-o alta masina, la doar citeva zeci de metri distanta, si sa fie martori la intreaga tragedie. In acelasi accident, au mai fost ranite si Bianca Soporan, sotia celui mai mare dintre fiii fostului prefect, precum si prietena lui Marius Soporan. Bianca Soporan se afla inca internata in spital si isi va petrece Revelionul in salonul de recuperare, potrivit declaratiilor directorului adjunct medical al Spitalului Clinic Judetean Cluj, dr. Cristiana Ciortea. La aproape 2 luni de zile, expertiza accidentului nu a fost inca finalizata. Potrivit mai multor martori, soseaua era acoperita cu un strat de mizga in momentul producerii accidentului. Nu este exclusa nici ipoteza unei defectiuni tehnice a Meganului, dar autoritatile ezita sa faca orice comentariu pina la finalizarea expertizei.Teribilism de liceuViata a trei tineri liceeni din Turda s-a sfirsit tragic pe 3 decembrie, intr-un grav accident de circulatie petrecut la doar 2 zile de la introducerea Noului Cod Rutier. Iacob Cristea, de 18 ani, a „imprumutat" masina parintilor si, impreuna cu Alex Sofian si Flaviu Moncea, a pornit in goana spre Ludus ca sa-l aduca pe un prieten de-al lor. Destinul le pregatise, insa, altceva. Dacia condusa de Iacob Cristea, care nu detinea permis de conducere, a intrat pe contrasens in apropierea limitei de judet si s-a izbit de un TIR care circula regulamentar. Cei trei baieti au murit pe loc. In urma primelor cercetari, se pare ca una din cauzele pentru producerea tragediei a fost lipsa vizibilitatii si depunerea unui strat de mizga pe carosabil. Colegii si profesorii celor trei au ramas socati mult timp de la producerea incidentului.Inca un MIG la pamintSirul negru de accidente grave nu a ocolit Aviatia Romana nici in acest an. Pe 22 noiembrie, un avion de tip Mig 21 Lancer a decolat de la Baza Aeriana de linga Cimpia Turzii. La o jumatate de ora de la decolare, aparatul se prabusea linga localitatea Beliu din judetul Arad. Pilotul de la bord, comandorul Dan Ghica, Ghicanul, dupa cum era poreclit de colegii sai, si-a pierdut viata. Era unul dintre cei mai experimentati piloti ai Aviatiei Romane. Mai bine de 8 ore, echipele de salvare i-au cautat in zadar cadavrul, pentru ca in jurul orei 21 sa-l descopere pe Ghicanul „adormit" in carlinga. Ancheta condusa de oficialii Ministerului Apararii Nationale a relevat faptul ca aparatul a functionat la parametri normali pe intreaga durata a zborului. De asemenea, specialistii au stabilit ca pilotul si-a pierdut cunostinta datorita unei conditii fizice preexistente. Eroarea umana a produs, asadar, o alta tragedie in ceea ce priveste Aviatia Romana.

Hara si-a colindat fanii de Craciun

Album de colectieDiana, Ioana si Irina, cele trei fane care au avut parte de colindul celor de la Hara, au cistigat acest privilegiu in urma inscrierii la o tombola desfasurata online pe site-ul oficial al formatiei si pe www.BestMusic. ro. La initiativa reprezentantilor acestui site, trupa clujeana a ales ca lansarea celui mai recent album sa aiba loc in acest mod mai putin obisnuit, prin recitaluri sustinute chiar la casele fanilor. Anuntat drept unul „de colectie", albumul „Marlin-Darlin - Paispe colinde si-o strigatura" este alcatuit din „colinde 100% autentice", culese din zonele Bistritei, Clujului si Maramuresului.Tombola cu 400 de participanti„Stiam ca Hara va scoate un disc de colinde ardelenesti si ne-am tot gindit cum sa fie lansarea. Am zis ca hai sa nu fie ceva banal, gen conferinta de presa, ci sa mearga sa cinte de pe album acasa la fani. M-am vazut cu Flavius, i-am zis ce si cum si ficioru' a fost chiar incintat de idee", relateaza Tiberiu Crisan, project manager in cadrul Best Music. O data lansat, concursul s-a desfasurat pe Internet timp de trei saptamini. S-au inscris nu mai putin de 400 de participanti din intreaga tara, iar tragerea la sorti a avut loc vineri, 22 decembrie, la orele diminetii. In aceeasi zi, spre seara, Flavius, M.Sh.T.ru', Marius, Vlad, Sabin si Alex, componentii Hara, au fost la colindat la casele celor doua cistigatoare din Bucuresti, Ioana si Irina.Primire emotionanta la Cluj, in ManasturFormatia Hara a ajuns la Cluj-Napoca chiar in ziua de Ajun, duminica, 24 decembrie. Diana, cea de-a treia cistigatoare a tombolei, locuieste in cartierul Manastur si a avut si ea parte de o mare bucuriei primindu-i pe „idolii" sai la colindat. Acestia au fost primiti cu o mare masa intinsa, cu feluri de mincare ardelenesti si nelipsita palinca. Mai mult, le-au dat si mincare de drum, cozonaci si portocale, astfel ca, dupa cum a relatat Tiberiu, care i-a insotit pe tot parcursul ineditului colind, artistii „au plecat foarte emotionati de acolo". „Peste tot au fost primiti regeste. In primul rind, cu mari emotii, cu aplauze si cu bunatati de Craciun - vin, prajitura si cozonaci. Membrii formatiei s-au simtit atit de bine, incit au declarat ca asteapta sa reia colindatul acasa la fani si anul viitor", adauga acesta.

Pe scurt

¤ Schumi, scouterFostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, retras din activitatea competitionala la finele sezonului care tocmai s-a incheiat, a primit din partea echipei la care a facut istorie, Ferrari, o oferta de a deveni cautator de talente pentru constructorul din Maranello. Potrivit revistei germane „Bild", Michael Schumacher ar urma sa primeasca un salariu de 6 milioane de euro pe an pentru noua sa slujba. Aceeasi publicatie sustine ca exista un plan mult mai complex pentru Michael Schumacher, fostul pilot urmind sa devina directorul unei Academii pentru tinerii piloti ai lui Ferrari. (G. J.)¤ Kerjakov, la SevillaFC Sevilla, viitoarea adversara a Stelei in Cupa UEFA, a obtinut semnatura atacantului rus Aleksandr Kerjakov, de la formatia Zenit St. Petersburg. Se pare ca transferul rusului in virsta de 24 de ani s-a realizat contra unei sume de 5 milioane de euro si pentru o perioada de 5 ani. Kerjakov are 1,75 m si 70 kg si la Zenit a marcat 63 de goluri in 152 de meciuri, iar la nationala Rusiei are 8 reusite in 32 de partide. (G. J.)¤ Avantajele UEAderarea Romaniei la Uniunea Europeana va aduce, inevitabil, schimbari si in fotbalul romanesc. Integrarea in rindul tarilor membre ale UE ii va „recompensa" pe fotbalisti romani cu statutul de jucatori comunitari, ceea ce inseamna ca fotbalistii din tara vor putea sa se transfere neconditionat la orice echipa din Vestul Europei. Aceasta situatie va provoca, dupa toate probabilitatile, un adevarat „exod" al fotbalistilor romani inspre campionatele mai puternice ale continentului, de vreme ce romanii au inceput sa fie tot mai cautati de marile cluburi, plus ca pretul lor nu este unul prohibitiv. (G. J.)¤ Dinamo, dupa MartinsDinamo incearca sa isi intareasca linia mediana in aceasta perioada de transferuri. Astfel, conducatorii „alb-rosilor" au pus ochii pe mai multi jucatori straini, printre acestia aflindu-se si mijlocasul lui Sporting Lisabona Carlos Martins. Lusitanul, evaluat la aproximativ 5 milioane de euro, are 24 de ani si a evoluat in 13 partide pe durata sezonului trecut, reusind 2 goluri. (G. J.) 

Romanii impotriva ibericilor

Sevilla, pe valSpaniolii de la FC Sevilla pot spune ca au avut un an aproape perfect. Au cistigat precedenta editie a Cupei UEFA intr-o maniera cit se poate de categorica impotriva lui Middlesbrough; apoi si-a adjudecat Supercupa Europei, spulberind Barcelona cu 3-0. Formatia lui Juande Ramos promitea sa fie una dintre fortele campionatului spaniol in aceasta editie, parind sa fie, alaturi de Valencia, una dintre echipele care ar fi putut destrama eterna suprematie a Realului din Madrid si a Barcelonei. Iar dupa 16 etape disputate in Primera Division, Sevilla sta in fata campioanei en-titre, Barcelona, cu un avans de 3 puncte, si ii face cu mina Realului de la o distanta de 5 puncte, confirmind inca o data valoarea lotului si forta deosebita a jocului andaluzilor. Mai nou, pe baza unei statistici care ia in considerare rezultatele intregului an calendaristic 2006, FC Sevilla ocupa primul loc in topul celor mai bune cluburi din Spania, iar statistica rezultatelor vorbeste de la sine despre performanta spaniolilor: in cele 37 de partide oficiale disputate in 2006, Sevilla a „strins" 25 de victorii, 4 egaluri si doar 8 infringeri. De altfel, formatia lui Juande Ramos a fost desemnata de Federatia pentru Istoria si Statistica Fotbalului, organism aflat in subordinea FIFA, drept cea mai buna echipa din lume in 2006, cu cele mai multe puncte realizate in acest an, din suma rezultatelor obtinute in partidele oficiale, atit in ce priveste competitiile nationale (Campionat si Cupa Spaniei), cit si in cele europene - Cupa UEFA si Supercupa Europei. Acestea nu sint singurele superlative ale clubului andaluz. Astfel, atacantul Frederic Kanoute, actualul lider al clasamentului golgheterilor campionatului spaniol, cu 14 reusite, detine si primul loc in ierarhia pentru Gheata de Aur.Benfica suferaDaca adversara Stelei din Cupa UEFA, Sevilla, a atins apogeul in materie de performanta in acest an, nu acelasi lucru se poate spune despre Benfica Lisabona, formatia care va da piept cu Dinamo in aceeasi competitie. Lusitanii se afla pe locul 3 in clasamentul campionatului intern de fotbal, la mare distanta de primele doua clasate, FC Porto si Sporting Lisabona. Esecul din Liga Campionilor merita trecut si el pe lista „neagra" a acestui sezon. Astfel ca in a doua competitie intercluburi a Europei, Cupa UEFA, isi pun speranta fanii formatiei de pe „Da Luz", pentru care o eventuala eliminare in fata lui Dinamo ar reprezenta o adevarata tragedie, iar anul 2006 ar ramine in constiinta comuna drept unul dintre cei mai slabi ani ai Benficai. Mai nou, se zvoneste ca trei dintre componentii echipei pregatite de Fernando Santos ar putea parasi lotul in perioada urmatoare. Este vorba despre atacantul Francisco Fonseca si mijlocasii brazilieni Beto si Diego de Souza. Fonseca, sosit la Benfica in luna iulie de la Cruz Azul, ar putea fi imprumutat la formatia mexicana Club America, dupa cum se zvoneste in presa de specialitate. Diego este ca si imprumutat la Gremio Porto Alegre, in timp ce Beto negociaza trecerea din ianuarie la un club din China. In ceea ce priveste sosirea de noi jucatori in aceasta perioada de transferuri, Benfica a demarat tratativele cu argentinienii de la Newell's Old Boys, pentru achizitionarea atacantului paraguayan Oscar Cardozo. Acesta se afla pe locul al treilea in clasamentul golgheterilor din Argentina, cu 16 goluri marcate in 16 meciuri. In atentia clubului din Lisabona a intrat si mijlocasul brazilian Marcello Mattos, de la Corinthians, care ar putea semna in curind un angajament cu Benfica.

Roger Federer, cel mai bun sportiv european

Ajunsa la editia cu numarul 49, traditionala ancheta de sfirsit de an a agentiilor de presa din Europa l-a desemnat drept cel mai bun sportiv al anului pe Roger Federer. Tenismanul elvetian primeste aceasta distinctie pentru al treilea an consecutiv. Nascut in 1981 la Basel, Federer a incheiat un sezon fabulos, marcat de 87 de victorii si doar 5 infringeri. El a participat in 2006 la 17 turnee, dintre care a cistigat 12, inclusiv Australian Open, Wimbledon, US Open si Turneul Campionilor. O noua premiera in dreptul numelui sau: este primul jucator ale carui cistiguri din tenis intr-un an depasesc granita celor 8 milioane de dolari, suma exacta pentru 2006 fiind de 8.343.885. Pentru a doua oara consecutiv campion mondial de Formula 1, pilotul spaniol Fernando Alonso s-a clasat pe locul secund in acest top al sportului european, pozitia a treia fiind ocupata de italianul Fabio Cannavaro, capitanul de echipa al campioanei mondiale la fotbal. La ancheta au participat 16 agentii de presa de pe Batrinul Continent. Top-sport european 1. Roger Federer         145 de puncte  2. Fernando Alonso     89  3. Fabio Cannavaro     75 4. Ole-Einar Björndalen (Norvegia, biatlon)     58 5. Benjamin Raich (Austria, schi alpin)  45 6. Sebastian Loeb (Franta, pilot de raliuri)        44 7. Justine Henin-Hardenne (Belgia, tenis)          42 8. Michael Greis (Germania, biatlon)    37  9. Elena Isinbaieva (Rusia, atletism)      3310. Laure Manadou (Franta, inot)         28

Foc continuu pentru „U“ Jolidon

S-a sarit peste „vacanta de iarna" a handbalistelor clujence, echipa incepind deja numaratoarea inversa pentru „dubla" cu CS Madeira din turul III al Cupei Challenge. Inainte, insa, elevele lui Gheorghe Covaciu vor fi gazdele unui turneu dotat cu Cupa „Jolidon". Astazi sint programate doua reuniuni, „U" Jolidon urmind sa joace de la ora 9.30 cu unguroaicele de la Hódmezövásárhely, iar de la ora 18 cu HCM Baia Mare. Tot astazi, vor avea loc intilnirile HCM Baia Mare - Muresul Tirgu Mures (ora 11.30) si Hódmezövásárhely - Muresul (ora 16). Vineri, de la ora 9.30, oaspetele din Ungaria se vor intilni cu baimarencele, iar de la ora 11.30, tirgmuresencele cu gazdele turneului.„Pentru noi, Cupa «Jolidon» este un simplu turneu de pregatire, pe care daca-l cistigam e cu atit mai bine, iar daca nu, nu e un capat de tara", spune Covaciu, care nu va putea conta pe serviciile Ancai Amariei si a Ancutei Deac-Muresan, ambele accidentate. Dupa turneul gazduit de Sala Sporturilor „Horia Demian", handbalistele clujence vor mai rasufla un pic, iar pe data de 2 ianuarie se vor intilni din nou in vederea primului antrenament din noul an. In seara zilei de 4 ianuarie, ele vor pleca spre Portugalia. Cum conducerea echipei a acceptat ca ambele partide cu CS Madeira sa aiba loc pe pamint lusitan, „U" Jolidon va sustine „dubla" in zilele de 6 si 7 ianuarie.Daca vor accede in optimile de finala - si nu avem nici un motiv sa credem ca nu o vor face -, clujencele vor astepta tragerea la sorti impreuna cu celelalte cinci calificate plus croatele de la RK Tresnjevka Zagreb, frantuzoaicele de la Cercle Dijon Bourgogne, italiencele de la Pelplast Handball Salerno, polonezele de la KS Zgoda - Ruda Slaska, sirboaicele de la HC „Naisa" Nis, elvetiencele de la TV Uster, turcoaicele de la Trabzon Belediyespor, ucrainencele de la HC Econom Univ.-Energo Lvov si cele doua formatii romanesti, Tomis Constanta si HCM Roman.

Integrarea si transferul

Timp recordConducatorii lui CFR Cluj afirmasera ca pina pe data de 10 ianuarie 2007, ziua reunirii lotului, tehnicianul Cristiano Bergodi va avea la dispozitie toti jucatorii cu care va ataca returul campionatului. Si s-au tinut de cuvint: dupa doar doua saptamini, in curtea CFR-istilor au aterizat nu mai putin de cinci jucatori, adusi pentru a suplini posturile deficitare si pentru a spori concurenta intre jucatori. In special linia defensiva a cunoscut cea mai mare infuzie de forte proaspete, acolo unde au venit brazilianul Andre de Souza si portughezii Fredy si Tony. Numarul mare de goluri incasat in turul campionatului i-a obligat pe CFR-isti sa faca respectivele transferuri, insa nici atacul, desi al doilea ca eficacitate din campionat, nu a ramas uitat. Astfel, „feroviarii" i-au inregimentat pe paraguayanul Cuellar, sosit la pachet cu Andre de Souza, si pe moldoveanul Viorel Frunza, acesta din urma sosind de la FC Vaslui dupa un adevarat razboi al nervilor.Asteapta integrareaDupa ce au efectuat aceste transferuri, sefii din Gruia au declarat ca intentioneaza sa mai aduca un jucator la echipa, care sa confere stabilitate mijlocului formatiei. In atentia acestora a intrat un alt portughez, internationalul de tineret Tiago Gomes, de la Estrela Amadora. Daca initial negocierile au intrat in impas datorita unei oferte considerate mult prea modesta de catre conducatorii clubului lusitan, se pare ca Gomes va spune „da" insistentelor lui CFR Cluj, nu inainte de a se rezolva problema jucatorilor comunitari din cadrul campionatului nostru. De altfel, patronul lui CFR Cluj, Paszkany Arpad, a declarat ca asteapta trecerea sarbatorilor pentru a face noi transferuri. De fapt, finantatorul „visiniilor" va profita de faptul ca Romania va deveni membra UE, iar jucatorii straini vor avea acelasi statut cu cel al fotbalistilor autohtoni, ceea ce va „netezi", practic, transferul lui Tiago Gomes la clubul din Gruia.Milosevic, pe faras?Desigur, sosirea atitor jucatori noi ii va obliga pe CFR-isti sa incerce sa se debaraseze de unii jucatori din actualul lot care nu au dat randament pina in aceasta perioada. Astfel, dupa ce Mitu si Cotolan au parasit clubul „visiniu", si fundasul sirb Zoran Milosevic este aproape de a le spune adio colegilor sai. Acesta este dorit la Pitesti de catre fostul antrenor al „feroviarilor", Dorinel Munteanu, care ofera 50.000 de euro pentru un imprumut pina in vara, pentru ca, in cazul in care echipa lui se salveaza de la retrogradare, sa plateasca inca 150.000 pentru un transfer definitiv la FC Arges. Alte nume care au sanse sa nu se regaseasca in lotul „feroviarilor" pentru returul de campionat sint portarul Martin Tudor si jucatorii Razvan Tirlea, Gualberto Mojica, Svetozar Mijin si Octavian Chihaia.

Mos Craciun, in faliment

Dorina Felecan, 27 de ani, casnica„Foarte greu. In afara de dulciuri, care sint la indemina tuturor, sint putine lucruri pe care ni le putem permite, darmite sa putem cumpara ce isi doresc astia mici. De unde bani pentru un calculator nou, DVD-player, un catel de rasa sau mai stiu eu ce? In Romania e inca foarte greu sa fii Mos Craciun."Mircea Gherghel, 41 de ani, sef raion„Cadourile ar fi cum ar fi, ne scobim prin fundul pungii si mai gasim cite ceva sa ii bucuram pe pitici de Craciun, dar sub ce sa punem cadourile in noaptea de Ajun? Dumneavoastra ati fost in piata sa fi vazut cit cereau pe un brad? E groaznic ce specula se face. Pai, sa dai jumatate de salar pe un brad? Si stati, ca am vazut la televizor cum la Bucuresti, mi se pare, un brad a costat intre 3 si 9 milioane. Se poate asa ceva?"Ionut Popa, 31 de ani, sofer„Adevarul este ca jucariile sint foarte scumpe. Am fost intr-un hypermarket din asta inainte de Craciun si pot sa va spun ca sint foarte scumpe: pai, daca un amarit de ursulet de plus, mic si simplut, e undeva la 150.000, ce sa mai spun? De unde bani pentru asa ceva?"Vasile A., 35 de ani, zugrav„Ne-am descurcat. Eu am fost plecat la munca in Germania si cind am venit de Sarbatori acasa le-am adus de acolo cite ceva la copii. Nici nu mai stiu cum sint preturile aici in tara, dar mi s-a spus si mie ca sint destul de piperate. Acolo unde lucrez eu nu este asa."Dumitru Vlad, 67 de ani, pensionar„He, he! Copiii mei sint mari si nepotii asemenea. Sint mari si au ajuns sa ofere ei cadouri de Mos Craciun, nu sa primeasca. Si asa au si facut: anul acesta am primit eu cadouri de la ei, iar de la mine au primit un gind bun de sanatate si prosperitate pentru viitor." 

Bataie pe posturile europene

CV pentru EuropaCu doar citeva zile inaintea aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, pregatirile pentru primirea tarii noastre impreuna cu sute de oficiali, la toate nivelurile, se afla in stadiu avansat. Angajarile propriu-zise de cetateni romani la Comisia Europeana au inceput in toamna acestui an, iar posturile dedicate romanilor vor fi ocupate pina in anul 2010. Primele posturi ocupate vor fi cele de executie, pentru care competitiile sint deja in curs. Romania ar putea beneficia de un numar de 50-60 de posturi de virf in structura Comisiei Europene. In acest moment, exista 134 de romani angajati ai CE pe o perioada determinata si aproape 14.000 de persoane au depus CV-uri, interesul romanilor pentru acest tip de posturi fiind din ce in ce mai ridicat.Ca urmare a adoptarii de catre Comisia Europeana a unei decizii prin care se stabileste numarul total de posturi alocate cetatenilor romani in urmatorii 5 ani, celor deja angajati la Comisie in baza unor contracte pe perioada limitata li se vor alatura, dupa 1 ianuarie 2007, ca angajati permanenti, un numar in continua crestere de compatrioti. Practic, in urmatorii 5 ani, Comisia Europeana a alocat aproximativ 700 de posturi pentru romani, in special pe domeniul lingvistic.65 de translatori si 80 de interpreti pentru fiecare limbaIn acest moment, 134 de romani lucreaza deja la Comisia Europeana, cu contracte pe perioada determinata, in principal ca traducatori, interpreti si corectori, pentru a asigura publicarea la timp a acquis-ului comunitar. Ei sint incadrati ca agenti temporari, experti nationali sau agenti contractuali.Procesul de selectie a functionarilor europeni se bazeaza pe competitii deschise. Inainte de aderarea Romaniei, EPSO (European Communities Personnel Selection Office) a inceput deja procesul de recrutare pentru institutiile UE, in mai si iunie 2006 fiind organizate primele faze din competitiile deschise pentru traducatori si interpreti, ale caror rezultate se dau acum. Dintre acestia, Comisia va angaja 65 de translatori si 80 de interpreti pentru fiecare limba.Dreptul, economia si administratia publica, la mare cautareComisia nu se limiteaza insa doar la recrutarea de lingvisti. EPSO organizeaza competitii pentru administratori in domeniile drept, economie, administratie publica europeana, audit si asistenti administrativi. Listele de rezerva pentru asistenti ar trebui sa fie finalizate pina la mijlocul lui 2007, si pentru administratori pina la sfirsitul lui 2007. Vor fi disponibile si citeva posturi de „senior management": pentru Romania, tinta este de a ocupa 9 posturi de director si 42 de posturi de sef de unitate in cadrul institutiilor europene. In competitia pentru aceste posturi s-au inscris aproape 10.000 de romani.MIE, medidatorul romanGuvernul a infiintat in luna august, prin Ministerul Integrarii Europene, o structura care sa se ocupe de pregatirea profesionala a cetatenilor romani care doresc sa participe la competitiile EPSO. Cursurile de pregatire pentru examenul de functionar european este o practica uzuala in statele membre ale UE. Din experienta celor zece state care au aderat la UE in 2004, recrutarea de personal calificat pentru a lucra in institutiile europene a fost si inca este un proces laborios. Comisia Europeana arata ca la 2 ani de la aderarea celor zece inca nu au fost acoperite toate posturile manageriale dedicate noilor state membre.Cele doua directiiPosturile de la institutiile Uniunii Europene sint organizate in posturi de administratori si posturi de asistenti. Administratorii vor participa la procesul legislativ si bugetar al UE, la coordonarea politicilor macro-economice ale statelor membre, la negocierile cu statele terte sau aplicarea politicii agricole comune, iar asistentii au responsabilitati de executie si participa in toate sectoarele de activitate ale UE.Angajatorul UESelectarea personalului calificat pentru toate institutiile Uniunii Europene - Parlamentul European, Consiliul, Comisia Europeana, Curtea de Justitie, Curtea Europeana de Conturi, Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor si Mediatorul European (Ombudsman) - se realizeaza prin EPSO. Aceasta este singura institutie abilitata sa organizeze concursuri pentru functionari europeni si sa selecteze personalul pentru angajarea in institutiile europene. In cadrul Comisiei Europene, responsabil pentru resurse umane este Comisarul Siim Kallas, care are in subordine Directia Generala Personal si Administratie (DG ADMIN), singura structura pe linga EPSO care are un cuvint de spus in selectia personalului. Trebuie precizat ca toate contractele de munca vor fi incheiate pe o perioada determinata, in cazul interpretilor si traducatorilor, insa exista si posibilitatea angajarii permanente in celelalte domenii.  

Pe scurt

¤ Presedintele Ford a incetat din viataCel mai in virsta presedinte american, singurul din istorie care nu a fost ales in urma unui scrutin electoral, Gerald Ford, a incetat din viata marti, in California, la 93 de ani. El fusese diagnosticat cu pneumonie anul acesta si suferise doua interventii pe inima. Ford a devenit al 38-lea presedinte al Statelor Unite la doar citeva minute dupa demisia lui Richard Nixon, in urma scandalului Watergate, fiind ales personal de catre liderul republican cazut in dizgratie. Mandatul lui Ford a durat 895 de zile, el fiind invins in alegerile din 1976 de democratul Jimmy Carter. Presedintia lui Gerald Ford a fost marcata de urmarile scandalului Watergate, ale razboiului din Vietnam si ale recesiunii economiei americane. (C. J.)¤ Se apropie sfirsitul pentru SaddamCurtea de Apel din Irak a confirmat verdictul si pedeapsa cu moartea in cazul fostului dictator irakian Saddam Hussein, acuzat de crime impotriva umanitatii. Potrivit normelor Inaltului Tribunal Penal irakian, executia va avea loc in decurs de 30 de zile de la pronuntarea deciziei finale in cazul apelului. Astfel, Saddam va fi executat, daca nu intervine nimic pentru schimbarea sentintei sale, pe data de 26 ianuarie 2007. Inaltul tribunal irakian l-a condamnat pe acesta la „moarte prin spinzurare", pentru masacrarea a 148 de locuitori siiti ai orasului Doujad'l. Saddam este judecat si intr-un alt dosar, privind campania militara impotriva comunitatii irakiene de kurzi din 1980. (C. J.)

PD si PLD s-au pus impreuna pe treaba

Liderii celor doua formatiuni politice, PD si PLD, au anuntat, ieri, dupa o noua intilnire, ca vor lansa un proiect politic pentru coagularea fortelor de centru-dreapta din Romania si ca vor colabora pe diferite teme, legi sau proiecte. Practic, cele doua formatiuni reiau una din temele care au stat la baza infiintarii Aliantei „D.A." PNL-PD, si anume stringerea fortelor de dreapta sub un singur stindard, ca opozitie la ceea ce inca inseamna PSD pentru stinga romaneasca. „Este un proiect de care Romania are nevoie, pentru ca fortele de centru-dreapta sa fie oricind un adversar redutabil pentru cele de stinga", a declarat liderul PLD, Theodor Stolojan. De altfel, alaturi de presedintele PD, Emil Boc, el a anuntat si infiintarea unei fundatii de catre cele doua formatiuni politice, o fundatie „a unitatii dreptei, insarcinata cu elaborarea unor proiecte social-umanitare". PD si PLD vor colabora pentru votul anumitor legi sau proiecte, se vor consulta in cadrul grupurilor parlamentare si printre proritatile lor se numara legea privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Integritate. O alta problema in care PD si PLD vor colabora va fi restructurarea Guvernului, ceea ce ar putea stirni nemultumiri puternice in PNL. Atit Boc, cit si Stolojan, au subliniat faptul ca PD si PLD nu au nevoie, deocamdata, de un protocol pentru a colabora, dar semnarea vreunuia nu a fost exclusa de cei doi lideri.

Razboaie, scandaluri religioase, terorism si rasturnari politice

Teroristii au bagat spaima in oameniMii de oameni au fost ucisi ori raniti in urma atacurilor teroriste care au avut loc in 2006. Cele mai afectate tari au fost Irak, Afganistan, India, Pakistan si teritoriile palestiniene. Dintre tarile occidentale, cele mai mari emotii le-a trait Marea Britanie, unde serviciile secrete au reusit dejucarea unui complot terorist de mari proportii la sfirsitul verii. La inceputul lunii octombrie, Coreea de Nord anunta testarea cu succes a primei sale bombe nucleare, fapt care a stirnit soc si reactii puternice in toate cancelariile occidentale.Scandalul caricaturilorOccidentul nu a putut sta comod nici in relatiile cu Iranul: SUA si aliatii lor europeni s-au pregatit sa ceara Consiliului de Securitate al ONU o rezolutie care sa impuna sanctiuni acestei republici islamice. Un scandal de proportii care a pus, din nou, fata in fata, pe picior de razboi, religiile crestina si musulmana, a fost publicarea a 12 caricaturi ale Profetului Mohamed de catre ziarul danez „Jyllands-Posten". Evenimentul a avut loc la inceputul anului si a declansat un val de proteste in lumea musulmana, care a atins pina si cele mai importante capitale europene, unde traiesc multi adepti ai religiei musulmane. Scuzele ulterioare nu au dus la incetarea protestelor, mai multe lacasuri crestine din tari preponderent musulmane fiind atacate sau incendiate. SUA a avut un an greu: pe plan extern, politica lor din Irak a suferit grele lovituri, dupa ce numarul victimelor din rindul soldatilor americani a ajuns la 3.000, in urma atacurilor teroriste si a schimburilor de focuri dintre militari si militiile de gherila.Moartea vine pe nesimtite cu poloniu 210Pe plan intern, republicanii actualului presedinte, George W. Bush, au pierdut majoritatea in ambele Camere ale Congresului american, in alegerile de la inceputul lunii noiembrie. Votul populatiei americane s-a indreptat catre democrati, ca dovada a neincrederii fata de politica dusa de administratia Bush in Irak, in special. Pentru Italia, alegerile din primavara au adus o schimbare majora: magnatul Silvio Berlusconi si partidul sau de dreapta au fost invinsi de socialistul Romano Prodi, care a preluat puterea dupa saptamini de controverse privind rezultatul scrutinului. Fostul premier este acuzat, acum, de acte de coruptie. Un alt scandal international, ale carui ecouri se vor auzi si anul viitor, a fost otravirea fostului ofiter KGB Alexander Litvinenko cu o substanta toxica numita poloniu 210. Asasinarea sa a fost pusa pe seama conducerii de la Kremlin, care astfel intelege sa „rezolve" problema disidentilor rusi.

Sarbatori dulci

Preturi de sfirsit de anTorturi, saratele, fondante, turta dulce, cornulete, prajituri in foi cu crema si multe alte minunatii - nici una dintre acestea nu poate lipsi de pe masa. Cei care nu se omoara dupa dulciuri se vor multumi cu „prajiturile" sarate, inclusiv pogacele, care „se asorteaza" perfect  cu berea, dar chiar si pentru ei masa de sarbatori nu poate fi lipsita de desert. Daca luam in calcul faina, zaharul, ouale, laptele, smintina, afinatorii de patiserie, glazura, ciocolata menaj, consumul de gaz si facem un calcul, ajungem la concluzia ca trei sortimente de prajituri si un tort de maxim 3 kilograme ne vor scoate din buzunar 150 de lei minim. In pietele clujene un ou costa acum 0,48 de bani noi sau chiar 0,5 lei in cele mai multe locuri. Un kilogram de zahar nu il gasim sub 2,5 lei noi, iar unul de faina costa in unele magazine si 2,5 lei noi, daca este faina de import si deci considerata a fi mai de calitate. Daca prajiturile au nevoie de umpluturi dulci, atunci bugetul alocat va creste cu aproximativ 15 lei noi pentru un kilogram de simburi de nuci, 3 lei 100 de grame de umplutura pentru cozonac gata preparata sau 2 lei, respectiv 2 pina la 4 lei pretul stafidelor sau al rahatului. „Dintr-un kilogram de zahar, unul de faina, trei oua, lapte, drojdie obtii in medie cam doi cozonaci mici sau un cozonac mai mare. In schimb, din aceasta cantitate se poate obtine un tort de 1-1,5 kilograme. La care se adauga fructele, frisca, glazurile sau crema. In medie, fara manopera, pretul unui kilogram de tort este de 100-150 de lei", a declarat Vincze Hanna, cofetar-patiser.De gata, de unde si la ce pretIn cofetariile Nicola, pretul unui kilogram de prajituri asortate variaza in medie intre 10 si 25 de lei. In general, pe tavita cu prajituri veti gasi prajituri  din foi umplute cu crema. La fel si kilogramul de tort. Cu cit tortul este mai pretentios si mai mare, cu atit pretul va creste. Insa un tort simplu, cu crema, pentru patru persoane va costa in medie aproximativ 26 pina la 35 de lei.La cofetariile Nefeli, care aduc retete grecesti, originale si cu un decor unic, pretul pentru un kilogram de fursecuri este in medie de 20 de lei noi, iar kilogramul de tort este 35 de lei. De aici puteti achizitiona inclusiv bomboane de ciocolata Nefeli, cu umpluturi variate si baclavale in mai multe variante de aspect si preparare, dar gasiti inclusiv corabioare din aluat fraged.In ultimul timp, multi clujeni cu dare de mina aleg sa mearga pina in Turda pentru a-si achizitiona de acolo prajituri cu gust local, retete unice, dar care au un puternic iz traditional fara ca acest lucru sa le rapeasca din modernism sau calitate. Cofetaria Rusalca din Turda este recunoscuta pentru prajitura sa „Basescu", pentru eclerele imense sau pentru cozonacii de casa. Cert este ca pentru un „choux a la creme" veti plati 1,5 lei, iar kilogramul de prajitura acolo costa in medie 25 de lei noi, in functie de sortimentele alese. Insa cert este ca veti avea parte de un platou dulce traditional. Daca e sa insumam, ajungem la concluzia ca un tort „de gata" ne va costa cel mult 45 de lei noi, iar restul platourilor nu vor depasi ca si costuri suma de 60-70 de lei. Ceea ce merita retinut este ca pentru comenzile speciale si platourile sau toturile anume alese, comenzile se fac cu minim doua saptamini inainte de sarbatori. Si la hypermarketAmatorii de fursecuri dulci pot alege sa cumpere din hypermarketuri gen Cora, Metro, Selgros, Kaufland sau Billa. O cutie de fursecuri asortate costa in medie 15 pina la 20 de lei noi si cintareste doua kilograme. Cu siguranta ca fursecurile mai rafinate gen „bomboanele Rafaelo" nu le veti gasi in cutii cu fursecuri asortate, ci separat, la preturi care variaza intre 15 si 25 de lei cutia in functie de producator, dar si de comerciant. Cit despre „deserturile sarate", acestea pot fi cumparate la pungi mari, direct din hypermarketuri, la preturi relativ mici. Aprovizionarea pentru patru persoane nu va consuma din buget o suma mai mare de 30 de lei noi.

Nu fiti romani!

Ne mai despart citeva zile de intrarea tarii noastre in Uniunea Europeana, moment asteptat de romani, care nu vor mai fi considerati cetateni de rangul doi. Problema care se pune este daca vom reusi, de la 1 ianuarie, sa stergem imaginea romanului asa cum este el perceput in Occident, si nu numai.De la inceputul anului incercati sa nu mai fiti romani!Asta inseamna sa nu mai furati din magazine sau din buzunarele semenilor, benzina din conducte sau bani din bancomate. Sa nu mai cersiti pe strazile capitalelor europene sau prin metrouri. Nu mai lasati puradeii nespalati sau batrinii schilozi sa ne faca de ris in lume. Aveti grija de copiii din orfelinate sau de cei cu handicap aflati in centre demne de Evul Mediu, pentru ca Europa inca mai sta cu ochii pe noi.Rezistati tentatiei de a da si a primi spaga, pentru ca sportul national, „coruptia", sa nu mai figureze pe agenda publica. Nu mai fiti corupti, pentru ca, altfel, se va alege praful de integrare si de viitorul nostru. Evitati „tepele", privatizarile dubioase, bazate in primul rind pe comisionul propriu. Nu fiti lenesi, delasatori, smecheri, crezind ca dupa Anul Nou lucrurile vor sta la fel si va mai functiona principiul „merge si asa".Si politicienii ar trebui sa isi schimbe, radical, atitudinea. Nu fiti demagogi, cum ati fost pina acum, nu mai promiteti marea cu sarea, in speranta ca asta va va aduce mai multe voturi. Nu mai dormiti in Parlament, nu mai chiuliti de la lucrarile in plen sau de la comisii, nu va mai bagati picioarele in legi, ci faceti-le cu cap, clare, limpezi si neinterpretabile. Si faceti legi atit de bune incit sa nu le modificati dupa o saptamina. Nu va mai votati privilegii, ca pina acum, ca v-ajunge!Si guvernantii ar trebui sa isi modifice comportamentul si sa se preocupe mai mult de problemele populatiei. Lasati deoparte interesele politice, promovati persoane tinind cont de profesionalismul acestora, nu de carnetul de partid.Nu mai fiti romani, de la 1 ianuarie 2007! Incercati sa fiti europeni!E drept ca mai marii UE nu au prevazut criterii de iesire din Uniune, dar nu am vrea, nu-i asa, sa fim primii pentru care se va lua in discutie un astfel de procedeu?

Triunghiul Bermudelor

Un sondaj BCS aparut exact in zilele contestarii condamnarii comunismului de catre presedintele Basescu releva ca 53% dintre romani considera ca marele condamnat reprezinta „o idee buna", dar mai bine sau mai prost aplicata. Sondajul n-a fost curios sa afle unde a fost bine aplicat comunismul si de ce rezultatele sale au fost proaste peste tot. Scorul obtinut de comunism printre romani arata, o data in plus, de ce era nevoie de condamnarea oficiala a acestuia: tocmai fiindca n-a fost condamnat (precum nazismul) de nici o instanta nationala sau internationala, lumea a putut sa-l considere „o idee buna". Dar cum si iadul e pavat cu idei si intentii bune, nu e de mirare ca rezultatele comunismului au fost diabolice. Poate de aceea, pusi sa aleaga ce politicieni ar trimite in rai sau in iad, aceiasi romani l-au preferat pentru iad pe domnul Iliescu. Intrebarea in sine e si ea destul de ciudata, pentru, ca in loc sa lase aceasta judecata in miinile Celui de sus, asa cum se cuvine unui popor ce crede intii de toate in Biserica si in sondaje, incearca sa-i fure prerogativele. Or, cu asta se ocupa politicienii, nu crestinii. Domnul Geoana, de pilda, i-a furat (potrivit presedintelui Basescu) trompeta domnului Iliescu: „Nu vorbeste el, ci este doar trompeta actualului sef real al PSD, domnul Iliescu". Ca domnul Geoana i-a luat trompeta domnului Iliescu, treaca-mearga - numai ca i-a luat si repertoriul. Asa se si explica de ce domnul Geoana a debitat in ultimele zile toate enormitatile domnului Iliescu. In fine, Mircea Trompeta nu suna rau: aproape la fel de bine ca „Pilnia si Stamate" ori Vanghele si Almanahe. Dupa ce au de-pasit bilciul desertaciunilor PRM din Parlament, alesii poporului, vinovati dar relaxati la ideea vacantei, au votat trap-galop Bugetul pe 2007, au votat legea alegerilor europarlamentare, si-au pus doua sedinte solemne intr-o zi (una pentru revolutie, alta pentru aderare) si au darimat o motiune simpla depusa de cuplul fatal PSD-PRM. Fiind sezonul colindelor, 24 de parlamentari liberali au parasit PNL plecind in „partidul pisicii" Stolojan, cum i-a zis domnul Tariceanu, care a anuntat noi surprize securiste pe platforma. Intrebarea ar fi daca surprizele securiste sint numai in partidul pisicii sau si in „triunghiul mogulilor" (cum le zice domnul Basescu) din petrol, media, imobile si alte valori liberale. Nu de alta, dar daca 80% din elita Rusiei provine din KGB, la noi cit o fi procentul? Tot 80%? Ca sa stim cit se va deconspira din el: un sfert sau o treime?

Pe scurt

¤ Electrocutat cu unditaUn barbat din localitatea clujeana Fundatura a fost electrocutat marti dupa ce a atins cu undita un fir electric. Ambrus Laszlo, de 46 de ani, mergea la pescuit, iar in dreptul caii ferate de linga Gherla a atins cu undita firul electric apartinind trenului, ce are o tensiune de 27.000 de volti. Potrivit paramedicilor, barbatul a fost gasit cazut jos, cu arsuri grave, de gradul II si III, si lovit la cap. Cele mai afectate zone ale corpului sint mina si piciorul drept, dar are si arsuri interne. Victima a fost transportata de urgenta la UPU 1, iar in prezent este internat la o sectie de Chirurgie Plastica din Cluj-Napoca. (I. O.)¤ Opt accidente in doua zileIn perioada 23-25 decembrie, nu mai putin de opt accidente rutiere s-au produs pe raza judetului Cluj. Cel mai grav dintre ele, soldat cu decesul unei persoane, a avut loc in 23 decembrie, linga localitatea Tureni. Soferul unui Audi A4, Sorin J., de 40 de ani, l-a surprins si accidentat mortal pe un bacauan de 47 de ani, Mircea P., care s-a angajat in traversarea strazii prin loc nepermis si fara a se asigura. Potrivit noilor reglementari ale Codului Rutier, victima care nu a respectat regulile de circulatie se face vinovata de producerea accidentului. (I. O.)¤ Marfar deraiat in ajun de CraciunUn tren marfar ce transporta pacura, circulind pe ruta Cluj - Cimpia Turzii, a deraiat in data de 24 decembrie, la 7.30 dimineata. In urma incidentului, unul dintre vagoane s-a rasturnat, avariind serios sinele de tren. Citiva litri de pacura s-au scurs pe linia ferata, insa pericolul exploziei a fost imediat indepartat de echipele de interventie. Echipa de cercetare exclude ipoteza unei erori umane, fiind vorba, cel mai probabil, de o defectiune tehnica. Nu au fost inregistrate victime, iar angajatii CFR au repus pe sine vagoanele deraiate. (I. O.)

Ceata a dus la prabusirea elicopterului SMURD

Pilotul si copilotul elicopterului SMURD Tirgu Mures, prabusit la sfirsitul saptaminii trecute in judetul Bistrita-Nasaud, sustin ca accidentul s-a datorat conditiilor meteo nefavorabile, in special cetii.Cei doi au declarat acest lucru prim-procurorului militar adjunct Viorel Siserman, de la Parchetul Militar Cluj, in cadrul audierilor incepute. „Comandorul Romeo Lupu si copilotul, locotenent comandor Sorin Malancioiu, au relatat ca au ajuns intr-o zona cu o ceata extrem de mare si densa, astfel incit nu vedeau nimic si din acest motiv a avut loc accidentul. Va fi necesar sa luam datele meteo de la institutiile specializate, de la Unitatea de Aviatie, de la aeroporturi si vom vedea ce s-a intimplat acolo", a precizat Siserman. Primele concluzii privind accidentul elicopterului SMURD vor fi date publicitatii peste doua saptamini.

Chris Norman cinta la Cluj in noaptea dintre ani

Norman a dat numele formatiei SmokieChris Norman este cunoscut in intreaga lume ca lider si component al celebrei formatii Smokie, dar si datorita unei prestigioase cariere muzicale solo. Cinta, dupa cum a sustinut in numeroase rinduri, inca de la virsta de 3 ani, insa adevaratul succes in acest domeniu il cunoaste abia prin lansarea trupei Smokie, in anul 1973. Vocea sa speciala, cu un timbru patrunzator, este cea care a inspirat numele formatiei, devenind cunoscuta de citeva decenii in intreaga lume datorita unor piese ca „I'll meet you at midnight", „Living next door to Alice", „Lay back in the arms of someone" si „Needles and Pins", devenite hituri inca de la lansare, in anii '70 si '80. Dupa Eurorevelion, Smokie se reuneste la SibiuAlaturi de colegii de trupa, respectiv Terry Uttley, Alan Silson si Pete Spencer, a cintat cu Smokie de-a lungul anilor plini de succese si realizari care au urmat. Dupa o perioada de despartire, in care fiecare dintre acestia au derulat alte proiecte, formatia Smokie se reuneste in 1986, organizeaza noi turnee, aceasta noua etapa incheindu-se atunci cind Norman isi anunta retragerea in favoarea carierei solo. Locul lui este luat de Alan Barton, care decedeaza in 1995 intr-un tragic accident de automobil, insa trupa isi continua cariera muzicala intr-o alta componenta. Dupa concertul de la Cluj, din noaptea dintre ani, Chris Norman va cinta a doua zi alaturi de Smokie la Sibiu, in cadrul festivitatii de inaugurare a Programului Sibiu 2007. Hara si Class revin in fata clujenilorO alta personalitate care va cinta pentru clujeni pe scena va fi amplasata in seara de 31 decembrie in fata Teatrului National „Lucian Blaga" din Cluj-Napoca este Paula Seling. Aceasta si-a lansat in cursul saptaminii trecute cel mai recent album al sau, „De sarbatori", in cadrul unei manifestari de amploare ce a cuprins, alaturi de interpretarea unor colinde traditionale, o prezentare de moda si o expozitie de pictura. De asemenea, vor mai cinta in cadrul manifestarii formatiile Hara (rock european cu influente etno si alternative) si Class. Acestia din urma si-au lansat in urma cu un an, dupa o perioada de absenta de pe piata muzicala, albumul „Evo" si vor cinta la Cluj dupa o perioada in care au fost mai putin prezenti pe scenele clujene. 80 de minute cu Chris NormanChris Norman va sustine un recital de 80 de minute cu hiturile care l-au facut celebru, dar va cinta si piese din repertoriul international. Concertul va avea loc si inainte de Anul Nou, dar si dupa miezul noptii. Ca orice vedeta care se respecta, Norman a solicitat prin contract sa i se puna la dispozitie whisky, sucuri, vin, organizatorii urmind sa ii asigure si masa de Revelion. Solistul va ajunge la Cluj in 31 decembrie si va pleca pe 1 ianuarie. El va fi cazat la City Plaza. Organizatorii din Primaria Cluj-Napoca au mai pregatit pentru programul de Revelion sampanie pentru toti clujenii care vor veni in centrul orasului, un foc de artificii, baloane si stegulete ale Uniunii Europene. „Ii asteptam pe locuitorii municipiului Cluj-Napoca sa vina in numar cit mai mare in Piata Avram Iancu pentru a intimpina Noul An si aderarea Romaniei la Uniunea Europeana", a declarat primarul Emil Boc.Costurile Eurorevelionului sint suportate de Consiliul Local, care a aprobat alocarea a 2,5 miliarde de lei vechi, Guvernul Romaniei - 1,5 miliarde de lei vechi, precum si de sponsori. Pentru evitarea problemelor de trafic, Primaria Cluj-Napoca va restrictiona, incepind cu ora 20, circulatia in zona centrala cuprinsa intre strazile Bulevardul Eroilor, Piata Avram Iancu, Piata Stefan cel Mare, Aleea Invatatorului, Traian Mosoiu, Dorobantilor si Bulevardul 21 Decembrie. (V. M.)

Craciun fara bubuituri

Nu se mai vind petarde si pocnitoriNoua lege, care a intrat in vigoare in luna noiembrie, interzice comercializarea catre persoanele fizice a obiectelor artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice. Amenzile pentru incalcarea legii sint foarte mari si, mai mult, din acest an, cei care nu respecta prevederile acesteia se pot alege cu dosar penal si cu inchisoare de la 3 luni la 1 an.Aceasta este una dintre explicatiile pentru care in pietele din judetul Cluj nu s-au mai vindut petarde, pocnitori si „rachete". Mai mult, obiectele artizanale pe baza de amestecuri pirotehnice nu s-au mai pus in vinzare nici in marile magazine din Cluj-Napoca.Inainte de Craciun, inspectorii Oficiului pentru Protectia Consumatorilor (OPC) Cluj si reprezentantii Politiei au efectuat controale atit in piete, cit si in magazine. Potrivit directorului executiv al OPC Cluj, Mircea Avram, in acest an nu s-au dat amenzi si nici nu au fost confiscate astfel de obiecte, pentru ca, pur si simplu, nu au fost puse in vinzare.„Majoritatea magazinelor mari nu au primit autorizatie pentru a vinde obiecte artizanale de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice. Chiar daca si-au facut stocuri, nu le-au mai pus in vinzare, pentru ca nu au vrut sa riste", a precizat Mircea Avram.Nici „micii intreprinzatori" nu au riscat in acest an, astfel incit clujenii nu au putut gasi petarde si pocnitori nici in piete, ca in alti ani.OPC si Politia continua controaleleReprezentantii OPC si cei ai Politiei spera ca si in ajunul Anului Nou va fi liniste din acest punct de vedere. Mircea Avram a precizat ieri ca vor continua controalele in piete si la magazine si in urmatoarele zile.Interdictiile privind vinzarea obiectelor artizanale pe baza de amestecuri pirotehnice au venit ca urmare a numarului mare de victime ale „rachetelor" si pocnitorilor care se inregistra la fiecare sfirsit de an.Potrivit legislatiei in vigoare, se interzice persoanelor juridice comercializarea catre persoanele fizice a obiectelor artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, T1 si T2, precum si a artificiilor din categoria „obiecte zburatoare luminoase" si a pocnitorilor de clasa I.Persoanele juridice autorizate in conditiile legii pot folosi aceste obiecte artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice numai in interes propriu si numai in locuri organizate.

Eroii Revolutiei, cetateni de onoare

Municipalitatea clujeana va stabili soarta eroilor revolutiei din 1989. La 17 ani de la Revolutia din decembrie si cu trei zile inainte de Integrarea Romaniei in UE, Primaria si Consiliul Local Cluj-Napoca ar putea conferi azi, printr-o hotarire a Consiliului Local, titlul de „Cetateni de onoare post-mortem ai municipiului Cluj-Napoca" celor 29 de eroi clujeni decedati ai Revolutiei. In referatul care insoteste proiectul de hotarire se arata ca, „prin jertfa acestor martiri, Romania si-a recistigat dreptul la democratie, libertate si demnitate", fara a se uita de „integrarea in Uniunea Europeana, care nu ar fi fost posibila fara sacrificiul acestor martiri". Cei 29 de clujeni eroi ai revolutiei sint: Lucian Matis, Nemes Calin Alexandru, Pedestru Horia, Ticlete Mihai Calin, Jurja Sorinel Dorinel, Bors Grigore, Tamas Burgya Iosif, Borbely Istvan, Pop Teodor, Marin Vergica, Ciortea Emil, Ballai Csaba Zoltan, Valean Ioan, Inclezan Ioan, Misan Corina Luminita, Chira Ioan, Smical Dinu Adrian, Rusu Ioan, Cristurean Rodica, Szabo Stefan, Nasc Gheorghe Adrian, Cioara Viorel, Merca Aurel, Szabo Attila, Egyedi Imre, Pop Alexandru, Sabau Ioan, Cionca Iosif, Ciupitu Chican Fanel.

24 de cazuri de coma alcoolica!

Peste 400 de clujeni au apelat zilnic la serviciile medicilor de la Serviciul de Ambulanta in timpul sarbatorilor de Craciun. Potrivit medicilor, incepind de vineri, 22 decembrie, numarul solicitarilor a fost zilnic cu 35-40% mai multe decit intr-o zi obisnuita.Medicii de la Ambulanta au primit numeroase solicitari din partea clujenilor care au exagerat cu bautura. „Intr-o singura tura am intervenit in 24 de cazuri de coma alcoolica. Dintre cei care au exagerat cu bautura, patru au fost tineri cu virste de sub 20 de ani. Toti au fost dusi la spital", a declarat unul dintre medicii de la Serviciul de Ambulanta Cluj.Medicii au mai fost solicitati si de persoane care au facut indigestie din cauza ca au mincat prea mult, dar si de persoane cu hipertensiune care nu si-au luat medicamentele si au consumat bauturi alcoolice. Medicii spun ca nu au fost mai multe cazuri decit in anii trecuti de sarbatori. Numarul solicitarilor la Serviciul de Ambulanta creste, insa, brusc in zilele de sarbatoare, avind in vedere ca medicii de familie sint in concediu si prea putini clujeni se prezinta singuri la sectiile de urgenta ale spitalelor.Medicii de la Serviciul de Ambulanta Cluj vor asigura urgentele si in noaptea dintre ani, la fel ca pina acum.Pentru a evita sa ajunga la spital, clujenii sint sfatuiti sa nu exagereze cu mincatul si in special cu consumul de bauturi alcoolice. De asemenea, medicii le recomanda celor care sufera de boli cronice sa isi ia medicamentele prescrise de specialisti.

Farmacistii nu mai vor plafoane la medicamentele compensate

Reprezentantii Colegiului Farmacistilor spun ca plafoanele pentru medicamente compensate si gratuite sint, deopotriva, cosmarul pacientilor si al farmacistilor.Demersurile Colegiului Farmacistilor din Romania de a convinge Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) si Ministerul Sanatatii sa aloce plafoane la medicamente potrivit adresabilitatii populatiei ramin in continuare fara ecou.Astfel, din luna ianuarie 2007, potrivit farmacistilor, bugetul va fi din nou unul istoric si va fi alocat la fel ca in anii precedenti, fara a se lua in calcul adresabilitatea reala a farmaciei. Acest lucru va duce din nou la formarea cozilor la farmaciile din centru, pacientii urmind sa se confrunte cu aceleasi probleme ca la inceputul anului trecut.Farmacistii atrag atentia ca, la fel ca la inceputul anului 2006, farmaciile cu adresabilitate mare isi vor termina fondurile in primele zile ale lunii, iar altele vor ramine cu bani neutilizati.Farmacistii spun ca majorarea fondurilor pentru eliberarea medicamentelor compensate si gratuite nu este o solutie. Ei sustin ca bugetul trebuie impartit in functie de nevoile pacientilor, respectiv in functie de adresabilitatea reala, bazata pe consumul mediu zilnic.Formula propusa de CNAS pentru impartirea fondurilor in anul 2007 nu va face diferenta intre doua farmacii care au primit intr-o luna aceiasi bani, dar una a terminat plafonul in 5 zile, iar alta in 30, cu toate demersurile facute de farmacisti in acest sens.

Ilegalistii fenteaza Primaria

Actiuni concrete, insa fara finalitateMunicipalitatea clujeana a demarat in acest an un amplu proces de stopare a constructiilor ilegale din Cluj-Napoca si a amendat doi constructori cu suma-record de 1 miliard de lei. Insa, pina in acest moment, cei doi afaceristi nu au platit un sfant din amenda data de autoritati.Pe strada Negoiu la nr. 16 si pe Bulevardul Muncii nr. 219 inca troneaza bine-mersi constructiile ridicate fara autorizatii. Desi Primaria clujeana le-a cerut tuturor retelistilor sa se mobilizeze si sa opreasca racordul la utilitati in cazul in care blocurile nu aveau contracte in legalitate, ambele constructii amendate cu 1 miliard trec in noul an fara probleme.Constructori pe fazaConstructorul primului bloc amendat de autoritati in luna septembrie care ar fi trebuit sa plateasca municipalitatii 1 miliard a contestat amenda in instanta, neplatind inca nici un ban. Blocul aflat pe strada Negoiu nr. 16 nu a fost deconectat nici de la utilitati, constructorul obtinind pasuirea retelistilor pe termen nelimitat.Nici constructorul celui de-al doilea bloc, situat pe Bulevardul Muncii nr. 219, amendat tot cu 1 miliard de lei la sfirsitul lunii noiembrie nu a platit amenda data de inspectorii Politiei Comunitare. Motivul? Acesta sustine ca nu a primit procesul-verbal in urma caruia era instiintat de plata sumei. „Desi a fost trimis cu aviz de primire, a fost returnat fara semnatura la Primarie", afirma surse din cadrul Politiei Comunitare.Ce se intimpla mai departe?Locatarii de pe strada Negoiu nr. 16 pot ramine linistiti, deoarece, gratie constructorului abil, nu vor fi debransati de la apa, curent sau gaz. Mai mult, pina nu se solutioneaza procesul demarat de Primarie impotriva constructorului, acesta nu este obligat sa plateasca in nici un fel pentru ilegalitatea in care se afla. Situatia pare sa se schimbe, insa, pentru constructorul de pe Bulevardul Muncii. Inspectorii de specialitate din cadrul Politiei Comunitare vor duce personal si vor fotografia procesul verbal la adresa constructorului, facind astfel dovada instiintarii constructorului, acesta fiind nevoit, in cele din urma, sa plateasca amenda. 21 de constructii ilegale verificateDirectia Politiei Comunitare din cadrul Primariei Cluj-Napoca a trimis in toamna acestui an o adresa tuturor furnizorilor de utilitati din oras cu 21 de cladiri construite ilegal prin care li se solicita acestora debransarea ilegalistilor de la utilitati. Cu toate ca adresele au fost trimise in regim de urgenta, nu toate institutiile au raspuns cererii municipalitatii, iar cele care au dat un raspuns nu au luat nici o masura impotriva constructorilor. E-ON Gaz inca nu a trimis nici un raspuns municipalitatii. Compania de Apa Somes a descoperit 15 blocuri fara autorizatii de constructie, iar SC Electrica i-a pasuit pe locatarii de pe Negoiu nr. 16.

Jaf armat la Cluj!

Vinzatoare batutaSimbata seara, in jurul orei 20, cu citeva minute inainte de ora inchiderii, doi barbati - cel mai probabil cu virste intre 20 si 25 de ani - au intrat mascati intr-un magazin alimentar de pe strada Salcimului, apartinind SC Elso SRL. Inarmati cu un cutit si un pistol de jucarie, cei doi au furat din casa de marcat o parte din incasari, si anume suma de 50 de milioane de lei vechi.Intrucit magazinul avea doua case de marcat, unul dintre autori i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii in zona fetei casierei Gizilla S., de 40 ani, si a sustras banii din casa de marcat ce era deschisa. Celalalt autor a amenintat-o cu un pistol artizanal pe casiera Valentina C., de 26 ani, fara a o agresa fizic, insa nu a reusit sa sustraga bani, deoarece casa era inchisa.In urma agresiunii, Gizella S. a fost transportata la UPU 1, suferind un traumatism cranio-cerebral minor, hematom, echimoza faciala dreapta si escoriatii faciale multiple.Tilharie in 20 de secundePotrivit comisarului-sef Ioan Herdea Rus, comandantul Politiei municipiului Cluj-Napoca, actiunea tinerilor nu a durat mai mult de 20 de secunde. Una dintre angajate a apasat butonul de panica ce era conectat la dispeceratul unei societati de paza, insa autorii au disparut inainte de sosirea agentilor. Angajatele magazinului spun ca este primul incident de acest fel cu care se confrunta si ii banuiesc pe niste tigani ce locuiesc in apropiere. Herdea a evidentiat, insa, ca, deocamdata, nu pot invinui pe nimeni, pina nu exista probe clare. Acesta a mai spus ca unul dintre autori a tras cu pistolul, producind un pocnet, pentru a o speria pe angajata.„Politia face cercetari in vederea prinderii celor doi. Autorii nu au furat alte bunuri din magazin in afara de bani si se fac vinovati de comiterea infractiunii de tilharie", ne-a declarat comisarul-sef Ioan Herdea Rus.