monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Zile fierbinti

Apa otravitaMonitorul de Sibiu incearca sa puncteze, pe parcursul citorva articole, citeva dintre cele mai importante momente ale revolutiei de la Sibiu. Unul dintre ele se refera la otravirea apei.  „Imediat dupa inceperea manifestarilor revolutionare, la Sibiu au inceput sa circule manifeste prin care se incerca trasmiterea informatiei ca apa este otravita, iar cetatenii vor fi siliti sa piara din aceasta cauza", povesteste Adrian, un revolutionar implicat direct in conducerea municipiului din acea perioada. Zvonul a produs panica in municipiu. Autoritati care sa se ocupe de aceasta problema nu mai erau. Totul a ramas in seama unor sibieni care si-au asumat raspunderea rezolvarii acestei probleme.Primele informatii„Primele stiri despre apa otravita in Sibiu au venit spre seara. Cineva a adus si la primarie un fluturas in care se scria ca apa este otravita. Nu stiu cum a ajuns, pentru ca, atunci, de primarie nu te puteai apropia. Se tragea din greu cind cineva se apropia. Nu stiu de unde, dar parca statea cineva de paza. In cladire nu erau, inca, militari. Eram eu, un civil de la ALA (Apararea Locala Antiaeriana) si un maior de la Garzile Patriotice. Era comandantul acestora pe municipiu. Nu stiam ce sa facem. Sanepidul ne sfatuiesteAm sunat la Directia Sanitara. De acolo, directoarea m-a indrumat spre Sanepid. Directorul Sanepidului ma cunostea personal. Mi-a spus pe nume si mi-a zis, ca unui prieten: dragul meu, noi avem trei reactivi folositi de regula la analizele pe care le facem de obicei. Daca astia (n.r. securistii - teroristii) au bagat gaze de lupta, nu avem nici o sansa de a depista cu ce este otravita. Singura sansa este de a duce apa la analiza la Cluj sau la Bucuresti, unde sint laboratoare dotate cu tot felul de reactivi. Elicopterele, la solCu ce sa trimitem apa la analiza? Cu elicopterul, mi-am zis. Cum eu nu prea eram dus la biserica si sint o fire care atunci cind este dracul mai negru, imi creste curajul, am pus mina pe telefon si am sunat la unitatea de elicoptere. De la ofiterul de serviciu am ajuns la comandant care mi-a spus ca are ordin ca nici un elicopter sa nu se ridice de la sol. I-am spus ca este vorba de un oras care poate muri pentru ca oamenii vor bea apa otravita. Mi-a replicat ca este militar si chiar seful aviatiei i-a transmis ordinul.Elicopterele sint vinateMi-a dat, totusi, un nume de general si un numar de telefon, cu conditia sa nu spun cine mi le-a dat. Am sunat si, din telefon in telefon, am ajuns la un general. Mi se pare ca il chema Soare. (De altfel, as dori sa fiu scuzat ca nu mai scriu numele interlocutorilor, pentru ca pe unele le stiu, pe altele nu, si nu vreau sa le incurc. Au trecut atitia ani de atunci.) Acel general m-a ascultat cu rabdare, i-am spus cine sint si ce vreau si apoi mi-a explicat ca nu se poate. In momentul in care ar aparea in aer un elicopter, mai mult ca sigur ca nu ar ajunge la Bucuresti pentru ca va fi doborit. De armata, de teroristi, de oricine care are o arma. Si-a exprimat regretul si mi-a inchis telefonul.SalvareaAm ramas nauc citeva secunde. Am sunat iarasi la Directia Sanitara. Ma legam de directia asta, pentru ca se ocupa de ...sanatate. Directoarea, o femeie cu renume profesional si cu o buna experienta de viata, mi-a sugerat, dupa ce i-am povestit ce am facut pina atunci, sa trimitem o salvare la Cluj cu apa la analiza. Dumneaei va vorbi cu Clujul sa ne astepte, eu sa vorbesc cu directorul de la Salvare pentru masina. Asa am facut. Directorul de la Salvare mi-a spus ca masini are, dar nu are oameni sa le conduca, pentru ca soferii sint praf, dupa atitea ore de munca. In timp ce vorbeam cu directorul, unul din soferi a intrebat despre ce este vorba. Era un prieten de-al meu din copilarie, care a venit la telefon pentru ca mi-a auzit numele. S-a oferit sa mearga el la Cluj, cu apa, la analiza. Ziarul asteapta vesteaIntre timp, doamna director de la Directia Sanitara a vorbit la Cluj si seful de acolo a fost de acord sa aduca laborantii la serviciu sa faca analiza apei. Deja era aproape de miezul noptii. Am vorbit cu directorul ziarului «Tribuna» sa nu inchida editia, ca voi avea verdictul daca apa este sau nu otravita. M-a inteles si a vorbit cu Posta sa nu se grabeasca cu ridicarea ziarelor. Cererea de apaIntre timp, a sunat directorul de la fabrica de piine. Imi cerea apa. A sunat directorul de la Industria laptelui. Si el imi cerea apa. De unde Dumnezeu sa le dau eu apa? Niciodata nu m-am gindit ca piinea si laptele se fac cu apa. Am sunat la directorul de la RAGCL in ale carui atributii intra aprovizionarea cu apa a municipiului. L-am intrebat daca nu exista surse de apa pe care le-am putea folosi. Mi-a spus ca a fost numit numai de citeva zile si ca nu cunoaste sursele de apa ale municipiului. Mi-a dat numele fostului director, care era la cunostinta cu toate chestiile din sector si care atunci era grav bolnav. Mi se pare ca era semiparalizat. Sursa OzunAcesta, dupa ce m-a ascultat, prin intermediul sotiei, pentru ca nu putea ajunge la telefon, mi-a spus ca exista o sursa de apa, in Dumbrava, la Ozun, care nu se mai foloseste, deci teroristii n-ar fi avut nici un interes sa o otraveasca. De acolo se poate lua apa. Mi-a dat si un numar de telefon. Am sunat la Ozun si cind mi s-a raspuns, am ramas stupefiat. Cel de la capatul firului era un capitan de securitate. L-am cerut pe seful punctului de lucru. I-am spus cine sint si l-am intrebat ce cauta securistul acela acolo. Mi-a spus ca e sectorul lui de lucru si ca e un baiat tare valabil, sint prieteni si garanteaza pentru el. Nu i-am spus ce vreau, dar cind i-am spus ca sint prieten cu fratii lui, m-a intrebat: care e problema.Nu stia de revolutieNu stia ca in oras este revolutie, ca securistii-teroristii sau cine or fi fost, au otravit apa. Tragerile le-a pus pe seama exercitiilor cu militari de la Poplaca. I-am spus despre ce este vorba si l-am intrebat daca pot trimite niste cisterne sa ia apa pentru piine si pentru lapte. Mi-a raspuns fara nici o ezitare ca se rezolva. L-am intrebat ce va face cu securistul. A spus ca garanteaza pentru el si ca il va pune la racord sa incarce cisternele.Cu ce ducem apa?Acum apa aveam, dar cu ce o puteam cara? Am apelat la pompieri. Toate masinile erau plecate, dar am fost sfatuit de un ofiter de acolo sa incerc la Independenta sau la IPAS. Si la una si la alta din fabrici directorii mi-au zis ca mai dureaza pina vor aduce soferii, ca acestia au plecat acasa dupa o zi de lucru de peste 12 ore la incendiile din oras. Le-am spus ce au de facut, am vorbit cu seful de la Ozun sa-i incarce si apoi cu directorii celor doua fabrici de linga aeroport, de piine si lapte.In ceataIntre timp, m-a sunat soferul de la salvare. Ajunsese la Turda. Era o ceata de nu se vedea la cinci metri si nu mai stia incotro sa o apuce. Pe strada nu era nimeni. I-am cerut numarul de telefon si dupa un timp mi-a dat un numar din vreo noua cifre. Mi s-a parut ciudat, dar mi-a confirmat inca odata ca asta era numele cabinei din care vorbea. I-am spus sa astepte linga telefon.Nebunia de la primarieAcum pot vorbi linistit de acele clipe, dar atunci telefoanele zbirniiau incontinuu. Nu exista un moment de liniste la municipiu. Sunau cetatenii sa ma informeze despre teroristi, despre tot ce vrei sau ce nu vrei. Unii ma sunau sa ma intrebe ce au de facut. Toata lumea stia ca municipiul trebuie sa le rezolve problemele. Municipiul conduce, acolo te poti adresa cu necazurile pe care le ai. Am vorbit cu o cabinaAm vorbit cu Clujul. Un batrinel, dupa voce, mi-a spus ca soferul trebuie sa se uite la numerele de pe strada principala. Daca sint cu sot si in ordine crescatoare, acela este sensul spre Cluj. Am incercat sa sun la cabina, dar imi raspundea tot ocupat. Am cerut ajutorul directorului de la telefoane, care mi-a facut imediat legatura, dupa ce i-am explicat despre ce este vorba. L-am gasit pe sofer, i-am explicat ce mi s-a spus, inclusiv faptul ca va veni o masina tip salvare pe care scrie „laborator" inaintea lui. Apa nu este otravitaPe la trei noaptea, cei de la Cluj mi-au transmis ca apa nu este otravita. Am sunat la ziar si le-am comunicat stirea. Mi-au promis ca vor trece aceasta stire cu majuscule pe prima pagina, sa o poata vedea lumea. Imediat m-au sunat cei de la piine si de la lapte. Terminasera ciclul de productie si aveau nevoie de alte cisterne cu apa pentru un nou ciclu. Le-am spus ca apa nu este otravita si o pot folosi pe cea de la conducta. Pisica, pe post de cobaiProbabil auzindu-mi numele, sefa serviciului de la lactate m-a cerut la telefon. Ma cunostea. Ce mi-a spus, m-a dat gata. Eu stiam ca apa nu este otravita, mi-a zis. De unde stiai, am intrebat. Avem aici doua pisici. Le-am dat apa de la robinet sa bea. Acum torc, bine mersi, linga mine. Da, era si asta o chestie, dar cine putea garanta.Frica de gloanteLa piine, vestea ca apa nu era otravita a produs bucurie. Era, insa, o alta problema. Au venit la serviciu soferii si au zis ca in oras e jale. Se trage ca la Verdun si le este frica sa mearga cu masinile printre gloante. Am sugerat sa puna cite un tricolor pe masina si sa-si ia un ajutor cu o bransarda tricolora pe brat, asa cum am vazut eu la televizor. Se pare ca figura a tinut. Nu s-a inregistrat nici un mort, nici un ranit. Intre timp au ajuns la municipiu alte lozinci. Se apropia Craciunul.  Lipsa de serviciuIn Sibiu se auzeau rafale de mitraliera si focuri sporadice. Mai ales in zonele centrale. Oamenilor le era frica sa iasa pe strada. Greu era cind un magazin de piine sau lactate era situat in zona. Soferii se straduiau sa ajunga la ele, dar la unele nu existau vinzatori. Fie ca era vorba de faptul ca venisera si speriati au inchis, fie ca n-au venit de loc. Lumea suna dupa piine si lapte. Am contactat armata, dar atunci avea alte insarcinari. Numai a doua zi am avut, acolo unde era cazul, insotitori militari la masinile care cereau acest lucru.  Deputatii de stradaPe atunci, in relatiile cu cetatenii, conducerea municipiului folosea si un sistem al responsabililor de strada. Asa numitii deputati de strada. Functie neoficiala, dar care functiona. Pe un voluntar l-am rugat sa-i caute si sa ne sune daca aprovizionarea merge bine sau nu. Am facut un fel de repartizare a celor care eram pe telefoane. Cutare numar direct era pe probleme economice, altul pe probleme de aprovizionare, altul pe probleme de morti, raniti, incendii etc.FintinileLumea inebunise. Unii nu citisera stirea cu apa din ziar, altii nu aveau incredere. Cert este ca au fost luate cu asalt fintinile de cartier, care au mai ramas valide. Nimeni nu mai stia daca apa este sau nu buna, decit in cazul in care era folosita zilnic de proprietar pentru animale. S-au format cozi mari. Certuri, proprietari nemultumiti in cazul in care apa scadea sub un anume nivel. Le era frica ca vor ajunge fara apa la animale. Era pericolul ca teroristii sa-i gaseasca pe oameni grupati si sa-i impuste sau sa otraveasca apa. A iesit cu bataie cind cei de la coada credeau ca un presupus securist sau un militian se apropia de fintina.Lipsa de ordineIn oras nu mai era nici un militian. Toti erau la unitate. Degeaba suna lumea la municipiu pentru ca era bataie la fintina de la Lupi sau cea de la Cruce. Nu avea cine sa faca ordine. Haosul cuprindea orasul. Daca aveai o problema stringenta si trebuia sa te duci undeva o faceai pe riscul tau. Imi aduc si acum aminte de o scena cu doi batrinei care treceau prin fata Casei de Cultura a Sindicatelor cu un geamantan pus pe un par tras prin miner. Erau probabil sot si sotie. Mergeau foarte incet. Nu se uitau nici in stinga nici in dreapta. El mai oprea din cind in cind, cind i se parea ca babuta a obosit. Erau prea departe sa strig la ei sa nu mearga pe acolo. Cind sa ajunga la trotuarul de linga sosea, o rafala i-a obligat sa se culce la pamint. S-au retras in tufisurile din parc cu o viteza pe care nu o banuiam. Geamantanul a ramas acolo doua zile, dupa care a disparut. DezinformareaCea mai grea lupta a fost cu dezinformarea. La secretariat era un televizor care mergea non-stop. Cind am crezut ca isteria cu apa s-a incheiat, a aparut crainicul la televizor si a anuntat ca teroristii au otravit apa la Sibiu si orasul se zbate intr-o criza acuta de apa. Am incercat ore la rind sa prindem televiziunea si sa informam ca nu mai este de actualitate stirea, ca problema s-a rezolvat. N-am reusit. Mai tirziu m-am intrebat: daca ma intreba cine sint si in ce calitate vorbeam, ce-i raspundeam ca sint? Omul de bine de la Primarie. A doua zi, nebunia cu apa s-a reluat. Manifestele Nu toate manifestele cu apa otravita au fost gasite in prima zi cind au fost imprastiate. Lumea le mai gasea si a doua si a treia zi. Nu erau datate si cine le gasea credea ca sint actuale. Acel om jura ca atunci le-a gasit si erau...proaspete. Si din nou se otravea ...apa. Toate telefoanele sunau infirbintate. Deodata, s-a facut liniste de mormint. Nici masinile nu mai mergeau pe strada. Linia telefonica a capotat din cauza solicitarilor in exces. Un singur telefon mai avea ton. Cel al primului secretar. Cu el am reusit sa vorbesc cu directorul telefoanelor, care mi-a dat o telefonista sa ma ajute sa formez numerele de care aveam nevoie. In rest, se auzeau doar impuscaturile.

Iesire in decor

O femeie a ajuns in stare grava la spital, dupa ce autoturismul in care se afla s-a rasturnat in afara partii carosabile. Accidentul s-a petrecut ieri dimineata, in jurul orei 9, in localitatea Sura Mare. Soferul unui autoturism marca 1310, care se indrepta dinspre Sibiu spre Medias, nu a redus suficient viteza intr-o curba deosebit de periculoasa. Ca urmare, a pierdut controlul asupra directiei de mers, a iesit de pe partea carosabila si s-a oprit in santul de pe marginea drumului. In urma accidentului, pasagera din dreapta a fost grav ranita, fiind transportata la Spitalul Clinic Judetean Sibiu, unde a ramas internata.

Bani pentru biserici

Ministerul Culturii si Cultelor a primit de la Guvern 1,75 milioane de lei pentru reabilitarea unor lacasuri de cult. Din judetul nostru, Biserica Evanghelica Sibiu (Biserica Evanghelica de Confesiune Augustana) va beneficia de suma de 30.000 de lei, pentru lucrari de reparatii interioare. Banii se aloca din Fondul de rezerva la dispozitia Guvernului. In ultimii ani, Biserica a trecut prin diferite faze de modernizare si reabilitare, devenind un adevarat simbol al Sibiului alaturi de Turnul Sfatului. Pictura a fost restaurata de pictorul restaurator Liviu Ciungan in anii 1989-1990.

Garduri atacate

Politistii sibieni au facut, joi, capturi insemnate de fier vechi si au prins doi hoti. In jurul orei 17, politistii din Dobirca au stat la pinda la o secietate comerciala si au prins in tinar de numai 16 ani care a furat 400 de kg de fier (sirme provenite din distrugerea mai multor spalieri din beton de pe un teren cu vita de vie). Noaptea trecuta, politistii din Miercurea Sibiului  au oprit pe DN 1 un autoturism marca Aro, in care au gasit 800 kg sirma furata, in valoare de 3.500 lei. Soferul autoturismului, in virsta de 41 de ani, dar si autorul celuilalt furt, sint cercetati in stare de libertate, pentru comiterea infractiunilor de furt si distrugere.

Liniste in Centru

Noi reguliIncepind cu luna ianuarie 2007, accesul in piata Regele Ferdinand si strada I.G. Duca se va face numai pe baza unui dispozitiv electronic detinut doar de riverani si agentii economici. Unitatile de alimentatie publica care amenajeaza in cursul anului terase, fie ca sint amplaste pe domeniul public sau privat, fie ca acestea sint amenajate la sediul unitatii sau separat, vor avea un program de functionare pina cel tirziu la ora 24, in zilele de duminica pina joi, si ora 02, in zilele de vineri si simbata. Incepind din anul 2007 in zona istorica a orasului se interzice desfasurarea de activitati gen discoteca, la care, prin nivelul ridicat al sonorului utilizat, se deranjeaza linistea locuitorilor din zona. Unitatile de alimentatie publica care functioneaza anterior datei de 01.01.2007 sint obligate ca, pina la 01.01.2008, sa intreprinda toate masurile necesare astfel incit activitatea acestora sa nu deranjeze linistea locuitorilor din zona respectiva.  

Mort la inmormintare

Un barbat de 50 de ani a murit in timpul unei slujbe de inmormintare. Tragedia s-a produs  joi dupa-amiaza, in jurul orei 16, in localitatea Micasasa. Conform spuselor martorilor, Gheorghe S., in virsta de 50 de ani, s-a prabusit fara suflare la pamint, chiar in timpul procesiunii. Interventia ambulantei a fost inutila. Cadavrul barbatului a fost transportat la Serviciul de Medicina Legala Sibiu pentru efectuarea necropsiei si stabilirea cu exactitate a cauzelor care au provocat decesul.

Capitala mai curata

Investitie de amploareGWM Ecologic se va numi noua antrepriza de salubrizare a Sibiului, in urma acordului de colaborare incheiat de Schuster & Co. Ecologic si austriecii de la Global Waste Management. Oficialii celor doua companii promit standarde europene in asigurarea serviciilor de colectare a gunoiului menajer, salubrizare stradala si deszapezire. De asemenea, antreprenorul va pune accent pe colectarea selectiva a deseurilor si reciclarea acestora, prin programe garantate de experienta si profesionalismul occidentalilor. Valoarea investitiei se ridica, pentru inceput, la 750.000 de euro, si include instalarea a 3.000 de recipiente pentru colectarea deseurilor, cu capacitati cuprinse intre 110 si 1.100 de litri, precum si a cinci autospeciale de ultima generatie, din care doua sint deja in Sibiu, iar celelalte vor sosi pina in martie 2007.Experienta austriacaInsa cel mai important aport este cel al experientei GWM, considera municipalitatea. „Sibiul nu vrea doar sa functioneze bine, ci si sa arate bine. Acest sprijin de transfer de know-how, utilaje si finantare va duce la o imbunatatire certa a calitatii serviciilor", spera primarul Klaus Johannis. Iar austriecii si-au dat cuvintul. „In aceasta colaborare, Global Waste Management are avantajul de a beneficia de experienta de peste 30 de ani in domeniul colectarii, reciclarii si depozitarii deseurilor, protectia mediului, experienta acumulata de reputata companie Saubermachen A.G., beneficiind in acelasi timp si de logistica acesteia", a aratat Hannes Roth, director general GWM.Afacere de familieHannes Roth este fiul lui Hans Roth, fondatorul companiei de salubrizare Saubermachen A.G., cu sediul in orasul austriac Graz, fosta Capitala Culturala Europeana, in 2003. Compania-mama este cea mai mare antrepriza de profil din Austria si a deschis numeroase filiale in Europa. „Schuster este o baza foarte importanta, pe care putem cladi mai departe. E prima locatie importanta pentru noi in Romania, desi o societate sora a noastra a deschis o filiala si in Bucuresti", spune Hans Roth.Copiii se implicaOficialii GWM si municipalitatea au cazut de acord ca rolul central in buna desfasurare a activitatii o va avea tot bunul simt si educatia civica. Iar primul pas a fost facut impreuna cu conducerea scolii generale nr. 2 din Sibiu. Copiii de acolo au organizat o expozitie de desene pe tema managementului de mediu, care a fost prezentata la ceremonie, si tot ei vor invata primii ce inseamna si la ce ajuta trierea deseurilor, dupa ce in scoala lor vor fi instalate pubele speciale. Pentru inceput, cei mici au primit cadouri de sarbatori din partea companiei austriece, dar si o donatie de 1.000 de euro.

Spectacol de colinde

Mediesenii sint invitati, joi, 21 decembrie, de la ora 18, la un spectacol liric dedicat sarbatorilor de iarna. Evenimentul va avea loc la sala „Traube". In spectacol isi dau concursul Egle Chisiu, Vasile Chisiu, Lucian Corchis, Ioana Damian, Florin Demit, Daniel Filipescu, Ioana Firizan, Mihaela Motoc si Carla Musat. La pian va evolua Lidia Butnariu. In program sint cuprinse arii si duete din opere si operete, colinde sacre si profane de mare popularitate  

Se intrerupe curentul

Pentru efectuarea unor lucrari programate in reteaua de energie electrica, luni, intre orele 9 si 14, se va intrerupe furnizarea curentului electric in localitatea Arpasu de Sus, la iesirea spre Arpasu de Jos, zona Bisericii, iar intre orele 9 si 14 in localitatea Talmacel, pe strazile Riului si Riusorului.

Pietoni accidentati

Doi pietoni au ajuns ieri la spital, dupa ce au fost victimele unor accidente rutiere. Primul accident s-a produs joi, in jurul orei 17, pe strada Semaforului din municipiul Sibiu. Soferul unui  autoturism Mazda nu a acordat prioritate de trecere unui copil de 9 ani, care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni, si l-a accidentat usor. Baiatul a ramas internat la Spitalul Luther din Sibiu. In aceeasi zi, in jurul orei 19.30, soferul unui autoturism marca Dacia nu a acordat prioritate unei femei de 44 de ani, care traversa pe o trecere de pietoni de pe Soseaua Alba Iulia, si a lovit-o in plin. In urma impactului, femeia a fost ranita usor, si a ramas internata in spital.

Instruire la computer

Incepind de ieri, 10.000 de politisti din intreaga tara au acces la o modalitate de instruire cu totul inovatoare. Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, alaturi de chestorul principal de politie Valentin Fatuloiu, seful IGPR, au inaugurat, ieri, printr-o videoconferinta, noul sistem e-learning, lansat cocomitent in toate cele 41 de Inspectorate de politie din tara. La Sibiu, cele noua terminale care vor functiona pe platforma noului sistem sint functionabile chiar de astazi. La acest sistem vor avea acces toti angajatii IPJ. Inaugurare Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, alaturi de chestorul principal de politie Valentin Fatuloiu, seful IGPR, a inaugurat, ieri, noul sistem informatic „eLearning". Acest sistem interactiv va folosi la instruirea si evaluarea permanenta a politistilor. In momentul de fata, 10.000 de politisti au acces la acest mod de instruire si perfectionare. MAI si-a propus ca, pina in 2008, toti politistii sa aiba acces la sistem, chiar si la nivelul posturilor de politie din comune. Conform ministrului Vasile Blaga, toti politistii romani stiu deja sa foloseasca un calculator.PremieraSistemul a fost inaugurat concomitent, prin videoconferinta, in toate cele 41 de inspectorate judetene de politie din tara. Fiecare inspectorat a primit un numar de 9 terminale care functioneaza pe platfoma noului sistem. La Inspectoratul Judetean de Politie din Sibiu, ca si in cadrul celorlalte inspectorate, terminalele au devenit functionabile chiar de ieri. La videoconferinta cu Vasile Blaga si Valentin Fatuloiu a participat chestorul de politie Mircea Vasile Birgoz, seful IPJ Sibiu. De noul sistem vor beneficia deocamdata toti politistii din cadrul IPJ Sibiu. „Este un sistem care duce la atingerea unor standarde de invatare si evaluare de nivel european", spune, multumit, chestorul sibian.Facilitati pentru invatare Sistemul „eLearning" va reduce considerabil cheltuielile care se fac pentru instruirea unui agent, si care se ridica in prezent la aproximativ 2,5 milioane de lei vechi pe an. Romania este deocamdata singura tara din Sud-Estul Europei, si una dintre primele tari, la nivel european, care a implementat aceasta platforma. Prin acest sistem, politistii sibieni pot participa la cursuri in timp real, dar, mai presus de toate, isi pot sustine testele si examenele in fata calculatorului, de la locul de munca sau oriunde au la dispozitie un calculator conectat la internet.Investitie „cu cap"Valoarea totala a investitiei se ridica pina in prezent la aproximativ 900.000 de euro, dintre care 50.000 de euro reprezinta costul platformei  de eLearning, ale serverelor de siport, ale celor doua lectii interactive, precum si training-ul si suportul tehnic. Sistemul a fost conceput de firma SIVECO.