Biro Zsolt, deputat UDMR de Mureș și liderul Partidului Civic Maghiar (PCM), susține că „autonomia este soluția” și invocă exemplul Cataloniei, dar și al regiunilor Lombardia și Veneto.
PSD Cluj reclamă faptul că Tetarom V a fost abandonat de președintele Consiliului Județean Cluj Alin Tișe și de primarul din Câmpia Turzii Dorin Lojigan.
Prefectura judeţului Cluj a constituit un comitet consultativ pentru rezolvarea problemelor de mediu de la Pata Rât, unde se află groapa de gunoi a oraşului, dar şi a celor sociale, având în vedere că în apropiere locuiesc peste o mie de persoane.
USR Cluj nu va avea candidat la alegerile care vor avea loc la sfârşitul săptămânii. Nici măcar actualul lider interimar al Uniunii nu va intra în această cursă.
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România, din care a fost eliminat data de intrare în vigoare a legii, care iniţial era 1 ianuarie 2018, în favoarea proiectului exprimându-se toţi cei 99 de senatori prezenţi.
Am criticat, cu multă consecvență și fără menajamente PSD-ul, ca partid aflat la putere, în plin exercițiu de guvernare a țării. M-am simțit îndreptățit, mă simt încă și voi face în continuare acest lucru, pentru că acesta este rolul cel mai întemeiat și mai sănătos al presei într-o societatea democratică.
Campania electorală pentru alegerile locale parţiale care vor avea loc în data de 5 noiembrie în 16 localităţi a început duminică şi se va încheia în data de 4 noiembrie, Guvernul alocând 4,368 milioane de lei pentru organizarea scrutinului. La Cluj vor fi organizate alegeri în localitatea Călăraşi.
În „democraticul” PNL, doar doi clujeni - Adrian Oros și Daniel Buda - au acordul conducerii partidului să „iasă la televizor”. Primarul Emil Boc nu! Ce-i face pe cei doi deputați mai „înțelepți” decât fostul președinte al PD-L?