Prima săptămână din septembrie a fost una calmă pentru leu, care a evitat turbulențele cu care s-au confruntat majoritatea monedelor emergente, cele mai importante dintre acestea, precum rupia indiană sau pesoul argentinian, atingând minime istorice față de dolar.
Peste 300 de persoane au participat, vineri, la inaugurarea celui mai nou și modern showroom de design interior și exterior din Transilvania, CAAB Home&Office Design, unic reprezentant în România al celor mai renumite branduri de specialitate din lume. Spațiul expozițional se întinde pe 1500 mp (numai pe interior) şi este situat pe Calea Turzii nr. 287.
În primele 8 luni din 2018 au fost înmatriculate 103.824 de maşini noi, în creştere cu 51,9% faţă de 2017, iar în luna august au fost înmatricultate 28.546 de autoturisme noi, în creştere cu 137% faţă de august 2017, anunţă vineri Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj-Napoca aniversează vineri, 7 septembrie, pasagerul cu numărul două milioane.
Tendința de depreciere constantă a monedelor emergente importante a afectat și parcursul valutelor de marginea zonei euro.
Un specialist american în patologie veterinară clinică avertizează că pesta porcină africană ar putea afecta comerţul cu carne de porc dintre UE şi SUA, care este unul foarte bine controlat. Acesta crede că sacrificarea animalelor este o soluţie, fiind aplicată şi în alte ţări.
După anunțul privind renunțarea la ruta Cluj-București, Wizz Air anunță că va suspenda un nou zbor de pe aeroportul clujean.
Vești bune pentru cei care au făcut credite: valoarea ratelor s-a diminuat în ultimele săptămâni.