monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

ANALIZĂ O nouă ședință cu euro la 4,73 lei!

ANALIZĂ O nouă ședință cu euro la 4,73 lei!
Cursul euro a crescut de la 4,7320 la 4,7340 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au efectuat în culoarul 4,731 – 4,735 lei. Transferurile de la ora 14:00 se efectuau în jurul valorii de 4,733 lei.

Patru cartiere din Cluj-Napoca, scăderi mari de prețuri la vânzarea de apartamente

Chiar dacă perioada de vară reprezintă o încetinire sezonieră pentru piața imobiliară, în Cluj-Napoca prețurile continuă să crească, menținând trendul început în aprilie. Astfel, în luna iunie, prețul mediu de vânzare pentru apartamente a crescut cu 10 euro/mp, de la 1510 euro/mp în luna mai, la 1520 euro/mp în luna iunie.

UDMR cere Parlamentului European elaborarea unui standard privind protecția minorităților

În primul său discurs în fața plenului Parlamentului European, Vincze Loránt, eurodeputat ales pe listele UDMR, a ținut să atragă atenția instituțiilor europene asupra disparităților semnificative din legislația statelor membre în ceea ce privește statutul minorităților, fapt care a condus deseori la încălcări flagrante ale drepturilor acestora.

Banca Transilvania, la MAXIMUL istoric la Bursă!

Banca Transilvania, la MAXIMUL ISTORIC la Bursă!
De la începutul anului, acţiunile băncii au înregistrat un randament de 35%, cu tot cu dividende, bifând o capitalizare de 12,2 miliarde de lei (circa 2,6 miliarde de euro).