Un incident extrem de grav a avut loc, în urmă cu puţin timp, pe strada Bistriţei din Dej. Patru copii, cu vârste cuprinse între 4 luni şi 6 ani, au fost grav răniţi după ce o staţie de autobuz s-a prăbuşit peste ei.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, noi atenţionări nowcasting Cod galben de averse valabile în ora următoare în judeţele Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Satu-Mare.
După două zile pline de energie și culoare, cea de-a VIII-a ediție a Zilelor Clujului, primul festival de mare amploare din an ce are loc la Cluj-Napoca, continuă sâmbătă, 19 mai 2018, cu alte activități și evenimente menite să aducă împreună locuitorii orașului.
Miercuri, 16 mai, Asociaţia Bucătarilor Italieni (filiala România) a organizat un prim curs de bucătărie mediteraneană pentru elevii Colegiului Tehnic “Raluca Ripan” din Cluj-Napoca.
Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj anunță că începând cu data de 11 iunie 2018, compania aeriană Tarom va începe operarea de zboruri interne între Cluj-Napoca și Iași.
Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii ”Babeş-Bolyai”, ClujNapoca, prin Masterul de Asistenţă Socială şi Economie Socială organizează cea de a V-a ediţie a Zilelor Clujene ale Economiei Sociale.
Cea de-a 5-a ediție a campaniei „Donăm împreună, noi dăm startul!”, organizată de Universitatea Babeș-Bolyai împreună cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, a reușit să strângă peste 500 de donatori
O bună porțiune din DN1C, între Dej și Baia-Mare, s-a surpat în urmă cu câteva săptămâni, formându-se un crater adânc de trei metri în carosabil. Incidentul s-a produs în Pasul Mesteacăn, la limita dintre județele Sălaj și Maramureș, iar ciculația rutieră se desfășoară cu dificultate în zonă.
În perioada 18-20 mai 2018, în cadrul „Zilelor Clujului”, va fi lansată prima aplicație de explorare în realitate virtuală a Clujului „EXPERIENCE CLUJ” (VR), la standul din Piaţa Unirii organizat în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca.
Un cetăţean italian, în vârstă de 65 de ani, este cercetat de poliţiştii Biroului Rutier Turda, pentru conducere fără permis.
Un bărbat de 35 de ani este cercetat de poliţiştii clujeni, pentru refuz de recoltare probe biologice, după ce a fost depistat concucând sub influenţa băuturilor aloolice.
Polițiștii rutieri din Câmpia Turzii au depistat un bărbat, de 53 de ani, din Câmpia Turzii, în timp ce conducea un autobuz pe strada Parcului, din municipiu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
O asociație clujeană acuză Primăria Cluj de falsificare a istoriei. Totul a pornit de la un poster ce reproduce o fotografie de la începutul secolului XX.
Acest weekend, 19-20 mai 2018, va reuni la Centrul de Cultură Urbană Casino din Parcul Central numeroși pasionați de modelism feroviar și colecționari de modele feroviare în miniatură.
Un grav accident a avut loc vineri seară lângă Jibou, județul Sălaj. Patru tinere au murit, iar o a cincea persoană a fost transportată de urgență la UPU SMURD Zalău.