monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Cum s-a trezit un clujean fără bani după ce Finanţele s-au “servit” din conturile lui pentru datorii deja achitate

Un profesor din Cluj-Napoca s-a trezit cu conturile goale după ce Finanţele s-au “servit” cu bani pentru o datorie care fusese deja achitată cu bani cash cu câteva zile înainte. El susţine că a aflat total întâmplător că i s-a pus poprire pe contul de salariu pentru o datorie de câteva sute de lei şi că în ciuda faptului că şi-a achitat obligaţiile fiscale, din contul său au dispărut bani la cererea funcţionarilor de la Finanţe Cluj. În momentul când a cerut socoteală pentru cele întâmplate, el susţine că angajaţii Finanţelor Publice au chemat paza să-l scoată afară din instituţie.

Proprietarii clădirilor şi terenurilor neîngrijite, arşi la buzunar de autorităţi

Porprietarii clădirilor şi terenurilor neîngrijite vor fi nevoiţi să plătească un impozit imobiliar mărit cu 500% la solicitarea Consiliilor Locale începând cu 1 ianuarie 2016. Amendamentul a fost aprobat miercuri în Comisia pentru Buget-finanţe a Camerei Deputaţilor cu 19 voturi pentru şi două împotrivă. Primarul Clujului, Emil Boc, a spus că susţine măsura pentru că „numai pe această cale avem o şansă să îi putem constrânge pe cei care au clădiri nefaţadizate, au clădiri care pun în pericol sănătatea publică să intervină şi să iasă din pasivitatea pe care o au în momentul de faţă”.

ÎPS Andrei este de acord cu ridicarea moscheii din Bucureşti, dar cu o condiţie. Ce spune despre valul de imigranţi

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a afirmat, miercuri, în avanpremiera întâlnirii tinerilor ortodocşi din Europa care se va desfăşura la Cluj-Napoca, că "trebuie să respectăm şi credinţa minorităţilor" şi că "musulmanii din Bucureşti au şi ei dreptul să se închine", adăugând că "moscheea să fie pe măsura numărului lor (n.red. musulmanilor) care nu este aşa de mare, o clădire normală în care oamenii să se poată ruga".

Se dărâmă „Polivalenta”

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca este una dintre cele mai importante investiții ale Primăriei orașului în ultimii ani. N-o să reiterez aici superlativele și oportunitățile pe care noua construcție le îndeplinește, în special, cele legate de capacitate, dotări, modernizare, adaptabilitate etc. E bună, e utilă, e frumoasă, a fost destul de scumpă, dar, cu chiu cu vai, s-a ridicat, cum spunea și primarul, integral din banii clujenilor.

Fostul preşedinte Traian Băsescu, la Parchetul ICCJ într-un dosar de şantaj

Fostul preşedint Traian Băsescu a fost chemat miercuri la Parchetul instanţei supreme pentru a i se aduce la cunoştinţă schimbarea încadrării juridice în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză de şantaj. Traian Băsescu a anunţat că i-a fost schimbată încadrarea juridică din şantaj în ameninţare, faptă care se pedepseşte cu amendă sau închisoare până la un an.