monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Politicienii și privilegiile lor

După modelul parlamentarilor, acum a venit rândul primarilor şi al baronilor să primească o pensie specială, dacă o propunere care îi vizează pe aceștia va trece de vot.

Arhitect: Clujul este lipsit de coerență în dezvoltarea urbană

Arhitecții susțin că în societatea clujeană există o lipsă de coerență în ceea ce privește dezvoltarea urbană, dând ca exemplu lipsa unei strategii pentru Someș, aglomerarea spațiilor centrale cu corturi și chioșcuri care ”în anumite locuri agresează”. ”Dacă te duci în zonele de intervenții noi, de blocuri, este un spațiu care nu mai are limite, nu mai are repere”, susține Daniela Maier coordonator al Bienalei de Arhitectură Transilvania.

Funcţionari ai Primăriei Cluj-Napoca, URMĂRIŢI PENAL pentru LUARE DE MITĂ. Două angajate luau ŞPAGĂ de la Coral

Procurorii DNA Cluj susţin că în perioada 2013 – 2015 persoane reprezentând SC Coral Impex SRL Ploieşti ar fi oferit diferite sume de bani şi bunuri cu titlu de mită unor funcţionari din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, instituţie cu care societatea derula relaţii contractuale de prestări de servicii (dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare).

CEE Entrepreneurship Summit 2015 aduce la Cluj oportunități de business networking pentru oamenii de afaceri din Europa Centrală și de Est

Primul eveniment de business networking cu deschidere internațională organizat în România, CEE Entrepreneurship Summit 2015, va aduce laolaltă la Cluj-Napoca peste doar o săptămână, în perioada 14-16 octombrie, mai bine de 1.000 de participanți, de la antreprenori, manageri, investitori, consultanți, reprezentanți ai administrației publice, oameni de afaceri din România și din străinătate. A 20-a ediție a Business Days, cea mai mare platformă de afaceri din România, aduce peste 100 de speakeri de top români și străini și se bucură de susținerea a mai mult de 100 de organizații partenere

Mirel Albon, înaintea meciului cu PSG: „Ne vom bate pentru a fi surpriza acestei etape”

După înfrângerea din sezonul 2011-2012 suferită în fața echipei Olympique Lyonn, în cadrul șaisprezecimilor, și înfrângerea din sezonul 2012-2013 suferită în fața echipei Torres, în cadrul optimilor de finală din Champions League, Olimpia Cluj are din nou șansa de a dovedi că fotbalul feminin din România este destul de matur pentru a se bate cu cele mai bune echipe din Europa.