monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Tineri şi curajoşi. Cercetaşii clujeni care vor lua la pas întregul arc carpatic pentru a salva munţii României FOTO

Adrian Marton şi Gabriel Gălbează
Doi tineri de 18 ani din municipiul Dej, ambiţioşi şi iubitori ai muntelui, pornesc în aventura vieţii lor. Gabriel Gălbează şi Adrian Marton vor străbate în perioada 26 iulie - 15 septembrie munţii Carpaţi. Pe parcursul a 52 de zile, cei doi vor duce cu ei de-a lungul lanţului carpatic mesajul „Salvați Muntele – Ultima Resursă a României“.

Consiliul Judeţean Cluj anunţă reluarea lucrărilor la Centrul de Deşeuri

Conducerea Consiliul Judeţean Cluj a anunţat miercuri că a semnat un protocol cu reprezentanţii firmei care construieşte Centrul de Management al Deşeurilor, potrivit căruia lucrările vor fi reluate “de îndată”. Asta după ce în luna iunie a acestui an Mariana Raţiu spunea cu referire la Centrul de Deşeuri că “nu avem un constructor de bună credinţă, iar plăţile şi lucrările au fost sistate”.

Clujenii vor întâlniri cu Emil Boc

Emil Boc
Mai mulți clujeni se plâng de faptul că în ultimii ani nu au mai fost organizate întâlniri cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, pentru a-și putea expune problemele pe care le au.

Lemnaru, dorit la Palat

Valentin Lemnaru se află în capul listei de achiziții a Stelei. Atacantul s-a clasat pe locul secund în topul golgheterilor în sezonul trecut, cu 13 reușite.

Povestea vieţii pictorului clujean Radu Maier, cel care l-a cunoscut şi pictat pe Lucian Blaga, spusă prin tablouri FOTO

Tipic oricărui artist să-și expună și transpună momentele marcante în operele sale, la fel și Radu Maier, pictorul german de origine română, în expoziția „Retrospectivă”, deschisă „acasă” la Cluj-Napoca, prezintă momente marcante din viața sa prin tablouri precum „Dictatorul”, „Lucian Blaga”, „Autoportret” și „Toubib” sau „Vraciul” în traducere.

Adolescenții clujeni, puși în gardă de polițiști

Adolescenții de la Centrul Fundației Române pentru Copii Comunitate și Familie s-au întalnit cu poliștii clujeni
Marți a avut loc la Centrul de Prevenire a Criminalității Cluj prima întâlnire a polițiștilor clujeni cu adolescenții care frecventează, pe perioada vacanței de vară, Centrul Fundației Române pentru Copii Comunitate și Familie.

„Studenții", ambasadorii eleganței

Jucătorii Universităţii Cluj vor fi ambasadorii eleganţei. Începând din acest sezon, Universitatea şi London Tailors au încheiat un parteneriat prin care fotbaliştii şi staff-ul tehnic vor purta la toate acţiunile oficiale costume special croite de celebrul brand de îmbrăcăminte.

Un american, prins locuind ilegal la Cluj

Un cetățean american, în vârstă de 41 ani, a fost prins locuind ilegal în Cluj-Napoca, în cadrul unei acțiuni desfăsurate luni, 21 iulie 2014, de către polițiștii serviciului pentru Imigrări Cluj.

Ordin de la Rutieră: pe Albac nu se doarme!

Câteva sute de familii din Cluj nu au voie să doarmă noaptea, pentru că pe șeful Serviciului Poliției Rutiere Cluj, cms. șef Lucian Bob, îl doare-n spate de ei.