monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

BNR a oprit deprecierea leului

Procesul de depreciere a leului s-a temperat ieri, dealerii bancari punând această evoluţie pe seama unor uşoare reglaje realizate de BNR.

Victor Ponta renunță la titlul de Doctor în drept!

Prim-ministul Victor Ponta a publicat astăzi pe un site de socializare o scrisoare înaintată rectorului universității București, prin care acesta renunță la titlul de Doctor în drept.

Evreii din Cluj serbează Hanuka, sărbătoarea luminii

Clujenii interesați de cultura evreiască sunt invitați să participe joi, 18 decembrie, de la ora 18:00, la tradiţionala sărbătoare Hanuka. Evenimentul va avea loc la Templul Memorial al Deportaților (str. Horea nr. 21).

Meseria de bonă a fost legalizată în România

Sursă foto: www.popsugar.com
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de promulgare a legii privind exercitarea profesiei de bonă, în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă şi o persoană juridică sau prin desfăşurarea activităţii acesteia ca persoană fizică autorizată.

Un grup de cercetători clujeni de la UBB realizează prima bază de date despre populația Transilvaniei

Cluj-Napoca
Centrul de Studiere a Populaţiei, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, va prezenta joi, 18 decembrie 2014, începând cu ora 13:00, în sala Club a Casei Universitarilor, rezultatele obţinute până în acest moment în cadrul proiectului „Historical Population Database of Transylvania 1850-1914”, un proiect ambițios al unui grup de cercertători clujeni.