monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Turist în România? Mai bine nu! (I): Cetatea Sarmizegetusa Regia

Așa arată intrarea în fosta capitală a Daciei, unul dintre cele mai importante obiective turistice din Romania
Am vrut pentru un weekend să fim turiști în țara noastră. Am vrut să înțelegem de ce stăm atât de prost la acest capitol, când avem atât de multe obiective turistice. De această dată am ales cetățile dacice ale României, și ce am găsit ne-a răspuns la multe dintre întrebările noastre.

Dell Inc, vândută pentru 24,9 miliarde de dolari

Acţionarii Dell Inc au aprobat joi, oferta de preluare, în valoare de 24,9 miliarde de dolari, lansată de fondatorul şi directorul general Michael Dell, aliat cu fondul de investiţii Silver Lake Partners. Prin această vânzare se doreşte încercarea de a relansa al treilea mare producător mondial de calculatoare persoanele sub formă de companie privată.

Undă verde pentru un singur supraveghetor bancar

Steagul Uniunii Europene
Deputații europeni au dat, joi, undă verde sistemului UE de supraveghere bancară, ce va aduce, din septembrie 2014, sub directa supraveghere a Băncii Centrale Europene (BCE) aproximativ 150 dintre cele mai mari bănci ale Europei. Sistemul, obligatoriu pentru statele din zona Euro, va fi deschis pentru toate celelalte state membre UE.

Derby în deplasare pentru handbaliste

„U“ Jolidon Cluj va avea un meci foarte greu, în deplasare la rivala HC Zalău, formație antrenată de selecționerul Gheorghe Tadici.

Maidanezii, chiriaşi la Primăria Cluj-Napoca de doi ani

sursa foto: realitatea.net
Reprezentanţii Centrului de ecarisaj de pe strada Bobâlnei, care aparţine de Primăria Cluj-Napoca, spun că locurile sunt limitate şi fac cu greu faţă numărului mare de câini fără stăpân care există în centru. Cu o capacitate totală de 150 de locuri, la ora actuală la adăpostul de câini trăiesc puţin peste 170 de patrupede.

Ovidiu Silaghi, urmărit penal pentru trafic de influenţă

Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor. Sursă foto: www.ghimpele.ro
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joi, că a început urmărirea penală în cazul lui Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă, faptele de care este acuzat fiind din perioada mai - decembrie 2012, când a fost ministru al Transporturilor.

FOTO: Marşul asupra Washingtonului

Marşul motocicliştilor asupra Washingtonului. Sursă foto: www.caintv.com
Întorsătură spectaculoasă la un marş, din capitala SUA, Washington DC, pe care un grup de musulmanii americani voiau să îl organizeze zilele trecute. În locul musulmanilor, peste 800 de mii de motociclişti au “inundat” capitala americană.

Voleibalistele merg la Lugoj

Echipa de volei feminin participa in perioada 13-15 spetembrie2013 la un turneu amical, organizat prim divizionara CSM Lugoj.

Jazz și rock în Salina Turda, la 80 de metri sub pământ

Iubitorii de muzică jazz şi rock sunt invitaţi, în acest weekend (14-15 septembrie), de la ora 17:00, să ia parte la concertul de jazz al formaţiei Jump, ce va face să răsune Salina Turda sub bagheta dirijorului clujean Ștefan Vannai. În deschidere, pe scena amfiteatrului din mina Rudolf va urca formația de heavy metal Ghor.

Un magistrat orădean, judecat la Cluj pentru că ar fi cerut mită un BMW

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a unui judecător de la Curtea de Apel Oradea acuzat de luare de mită şi a trei administratori de firme acuzaţi de trafic de influenţă, dare de mită şi cumpărare de influenţă.

Facebook a atins un nou record pe bursă. Vezi cât costă o acţiune!

logo Facebook
Încrederea investitorilor că afacerile reţelei de socializare vor creşte semnificativ datorită produselor de publicitate pe dispozitive mobil a dus la atingerea unui nou record al preţului acţiuniilor Facebook pe bursa de la New York, acesta depăşind 45 de dolari per acţiune.

RISC DE EPIDEMII la Galaţi, în urma inundaţiilor

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Nicolae Bacalbaşa, spune că în judeţ există pericolul izbucnirii unor epidemii, în condiţiile în care sursele de apă au fost colmatate în urma viiturilor.

Finanţele clujene rămân pe val la încasări

Creşterea încasărilor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj nu s-a oprit nici în august, după ce în iulie, au intrat în buzunarele statului sume aproape duble faţă de acceaşi perioadă a anului trecut.
Gerovital se află pe primul loc în Topul produselor românești de îngrijire

Gerovital, locul 1 pe ţară la produse de îngrijire

Gerovital se află pe primul loc în Topul produselor românești de îngrijire, pentru al doilea an consecutiv, conform studiului desfășurat de către compania de cercetare Unlock Market Research pentru revista Biz.

Adriean Videanu, audiat, astăzi la DIICOT

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a venit, joi, la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de complot şi subminare a economiei naţionale, el declarând că le va prezenta anchetatorilor toate documentele care i-ar putea dovedi nevinovăţia.

NSA îşi împărtăşeşte interceptările cu Israelul, dezvăluie The Guardian

Agenţia americană însărcinată cu interceptări de comunicaţii, NSA, transmite date instituţiei similare israeliene, ISNU, cu riscul de a comunica informaţii despre americani şi de a le încălca, astfel, dreptul la viaţă privată, a dezvăluit miercuri cotidianul britanic The Guardian.
Inundatii puternice la Galati

VIITURI la Galaţi: Patru persoane au murit, peste 700 de case sunt inundate!

Patru persoane şi-au pierdut viaţa luate de viituri, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Galaţi, în timp ce peste 700 de case din 17 localităţi din judeţ au fost inundate, sute de oameni fiind evacuaţi, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Nicolae Bacalbaşa.