monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

CFR a remizat la Astra

Astra Giurgiu a încheiat la egalitate, scor 3-3 (3-2), meciul susţinut, duminică, pe teren propriu, în compania echipei CFR Cluj, într-un meci contând pentru etapa a 33-a a Ligii I.

FOTO - RODOS, destinaţia pentru o VACANŢĂ perfectă

Soare, temple antice, acropole, cavaleri, legende, plaje însorite, golfuri care îţi taie răsuflarea, munte, ape în culori spectaculoase, ospitalitate, distracţie – toate acestea se găsesc într-un singur loc: insula Rodos.

Explozie de donatori de organe în primele luni ale anului

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată duminică de Pro TV, că România a înregistrat, în primele luni ale anului, o explozie de donatori de organe, iar finanţarea trebuie adaptată acestei noi situaţii.

Becali va fi audiat în dosarul „Valiza“

George Becali, va fi adus luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), unde urmează să fie audiat în dosarul „Valiza“, în care este acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Boc nu participă la sărbătoarea PDL

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc va absenta duminică de la sărbătoarea partidului din Capitală, el motivând că este "reţinut" la Cluj-Napoca, unde are un program încărcat, fiind Zilele oraşului.

Report de peste 7,8 milioane de euro la Loto 6/49

Astăzi vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La LOTO 6 DIN 49 reportul este în valoare de peste 7,8 milioane de euro, informează Loteria Română.

IGPR acordă sprijin la ancheta în cazul cadavrului găsit în râul Argeş

Ofiţeri specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, Institutului Naţional de Criminalistică şi Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR se deplasează în judeţul Dâmboviţa, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, în cazul cadavrului găsit în râul Argeş, a informat duminică IGPR.

Robben: "Multă lume mi-a spus că voi da golul decisiv"

Mijlocaşul echipei Bayern Munchen, Arjen Robben, a declarat că finala Ligii Campionilor cu Borussia Dortmund, scor 2-1, a fost extrem de echilibrată şi a subliniat că încă nu-i vine să creadă că a obţinut victoria.

Protest împotriva organismelor modificate genetic

Peste 150 de clujeni au venit, sâmbătă seara, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, pentru a protesta împotriva organismelor modificate genetic (OMG) şi a companiei Monsanto, cel mai mare producător al acestora la nivel mondial, prezent şi în România.

Bayern, noua campioană a Europei

Bayern Munchen a câştigat Liga Campionilor pentru a cincea oară în istorie, după ce a învins, sâmbătă, pe arena Wembley, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa Borussia Dortmund, în finala competiţiei.