monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Undă verde pentru alianţa de centru-dreapta

Colegiul Director al PDL a decis luni, în unanimitate, continuarea negocierilor pentru constituirea unei alianţe electorale de centru-dreapta, a anunţat preşedintele PDL, Vasile Blaga.

Casa de Pensii Cluj restituie pensionarilor peste 36 de milioane de lei

Potrivit directorului Casei Judeţene de Pensii (CJP) Cluj, Vasile Doleanu, începând din septembrie anul acesta şi până în septembrie 2013 instituţia scoate în plus din buzunar, în fiecare lună, aproximativ 3 milioane de lei pentru a acoperi sumele care trebuie returnate pensionarilor cu indemnizaţii mai mari de 740 de lei.

Băsescu se întoarce la Cotroceni

Nicio zi fără bâlci pe scena politică românească: revenirea lui Băsescu la Cotroceni a fost, ieri, îngreunată de parlamentarii PSD şi PNL.

Hotărârea CCR a fost citită în Parlament, şedinţa s-a încheiat

Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 6 din 21 august 2012 referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României, Traian Băsescu, şi la confirmarea rezultatelor acestuia, a fost citită în plenul reunit al Parlamentului de judecătorul Curţii Constituţionale, Mircea Ştefan Minea.

Titlul de cetăţean de onoare pentru sportivii clujeni olimpici

Sportivele Alina Dumitru şi Corina Căprioru, antrenorul de judo al lotului naţional, Florin Bercean (foto) şi halterofilul Răzvan Martin vor primi, fiecare, titlul de cetăţean de onoare al judeţului Cluj, „Clujean de onoare”, pentru meritele sportive deosebite.

Al treilea tramvai nou a ajuns la Cluj

Duminică noaptea, a ajuns la Cluj-Napoca al treilea tramvai nou din cele şase care vor fi livrate până la sfârşitul anului de firma poloneză PESA.

Andrea Bocelli va concerta în Bucureşti în 2013

Tenorul italian Andrea Bocelli va cânta pentru români pentru prima dată, în 2013, într-un concert care va avea loc în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, informează organizatorii evenimentului, Project Events şi European Events Service, arată Mediafax.

România ar putea deveni un reper pentru producţia de soia nemodificată genetic

  Proiectul 'Danube Soya' pentru producţie de soia nemodificată genetic în bazinul Dunării, reprezintă o oportunitate unică pentru fermierii din România, care ar putea furniza pe an cel puţin 600.000 tone de şrot furajer, afirmă preşedintele organizaţiei ecologiste Agent Green, Gabriel Păun, într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Contactul cu o persoană care se plânge mereu dăunează creierului

Cine se confruntă neîncetat cu negativismul şi cu diverse plângeri se alege cu neuronii distruşi. În cartea sa, 'Three simple steps: A map to succes in busyness and life', Trevor Blake prezintă un studiu ştiinţific interesant. Cine se expune unor manifestări negative 30 de minute sau mai mult, în realitate sau la televizor, nu ajunge deloc mai deştept, ci dimpotrivă. Acest lucru distruge progresiv neuronii hipocampului, scrie 7sur7.be.

Specialişti din 37 de ţări ale lumii participă la Congresul European de Spectroscopie Moleculară

Specialişti în domeniul ştiinţelor naturii, fizicieni, chimişti, biologi, medici şi farmacişti din 37 de ţări ale lumii participă, începând de luni, timp de cinci zile, la Congresul European de Spectroscopie Moleculară (EUCMOS 2012), care este organizat pentru prima dată în România, de Facultatea de Fizică a Universităţii 'Babeş-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca, arată Agerpres.

Alegerile parlamentare vor fi în 2 decembrie

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat că alegerile parlamentare vor avea loc în data de 2 decembrie, Guvernul urmând să ia hotărârile legate de organizarea scrutinului în şedinţa din 1 septembrie.

Halle Berry, schimbată de rolul de mamă

Halle Berry a fost surprinsă alături de fiica sa în Hollywood. Actriţa şi-a dus fata la teatru, la piesa "Cenuşăreasa", arată Mediafax.

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc astăzi pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, de la ora 15.00, pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui. Este de aşteptat ca la şedinţă parlamentarii să aibă intervenţii, una dintre acestea putând fi a senatorului liberal Ioan Ghişe, care a declarat că a pregătit proiecte de hotărâre care vizează ca Parlamentul să decidă valabilitatea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, arată Mediafax.