monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Victorie pentru “feroviari”

Campionii de la CFR au învins cu 2-0 formaţia FC Pinzgau, întru-un amical jucat în cadrul cantonamentului din Austria.

Doar 57 reţete electronice eliberate de farmacii

Medicii din toată ţara au prescris aproape 4.000 de reţete electronice în primele patru zile de când a intrat în vigoare noul model de prescriere medicală, însă farmaciile au eliberat doar 57.

Entități de stat au cheltuit, în trei ani, 33 de mil. € pe avocaţi

Instituţiile publice şi companiile de stat au cheltuit în perioada 2009-31 mai 2012, în mandatul fostului Guvern, peste 150 milioane lei (33 de milioane de euro) pentru servicii contractate de la casele de avocatură, cei mai mai mulţi bani fiind cheltuiţi de Loteria Română, Electrica, Hidroelectrica şi AVAS.

Cum arăta Clujul în timpul republicii populare?

O expoziţie foto deosebită care prezintă Clujul în timpul Republicii Populare Române va putea fi văzută începând de marţi, 10 iulie, ora 11 şi până în 22 iulie, la Casinoul din Parcul Central.

Sens giratoriu nou în Someşeni

Un sens giratoriu nou, semnalizat corespunzător a fost amenajat la intersecţia străzilor Căpitan Grigore Ignat, Ion Ionescu de la Brad şi Bărc din cartierul Someşeni, anunţă Primăria Cluj-Napoca.

Nu au câştigat nici a treia oară!

Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia, foto), cap de serie numărul 5, a pierdut pentru a treia oară consecutiv finala de dublu de la Wimbledon, românul şi suedezul fiind învinşi, sâmbătă, în ultimul act, de cuplul Jonathan Marray/Frederik Nielsen (Marea Britanie/Danemarca).

“U”rămâne fără victorie

Universitatea Cluj a pierdut şi cel de-al patrulea meci amical jucat în cadrul cantonamentului din Austria.