monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Noi impozite stabilite de guvernanti

 Reprezentantii Executivului au facut noi modificari ale Codului Fiscal, astfel incit sa fie permisa impozitarea unor venituri sau prime pe care salariatii le incaseaza si care pina acum erau scutite de plati suplimentare. Reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Alba, au aratat ca, potrivit normelor metodologice aprobate, au fost incluse in categoria “venituri impozabile din salarii” contravaloarea tichetelor de masa, de cresa, cadou, de vacanta, dar si platile compensatorii si ajutoarele acordate potrivit legii speciale.Aceleasi surse au precizat insa ca nu se va impozita indemnizatia acordata persoanei cu handicap grav, in situatia in care nu se poate asigura un inlocuitor al asistentului personal. Dobinzi impozitate“Impozitarea veniturilor obtinute de catre persoanele fizice rezidente sub forma dobinzilor la depozitele la vedere/conturile curente, depozitele clientilor constituite in baza legislatiei privind economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ, precum si la depozite la termen si/sau instrumente de economisire”, au mai mentionat reprezentantii DGFP Alba. Este bine de stiut ca impozitul perceput va fi de 16%, indiferent de data constituirii raportului juridic.“De asemenea, se realizeaza unificarea cotei de impunere a veniturilor obtinute din transferul titlurilor de valoare, altele decit partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise la 16%, indiferent de perioada de detinere a titlurilor si reportarea pierderii nete anuale in urmatorii 7 ani fiscali consecutivi”, au precizat oficialii Executivului intr-un comunicat de presa.Aceleasi surse au precizat ca, in ceea ce priveste plata impozitului pe profit, au fost incluse exemplificari ale modalitatii de definitivare a impozitului pe profit datorat la sfirsitul anului fiscal. De asemenea, a fost extinsa aplicarea principiilor de stabilire a pretului de piata in tranzactiile dintre persoanele juridice romane si a fost explicitata deducerea unor categorii de cheltuieli in aplicarea principiului general de calcul al profitului impozabil.

Numarul pensionarilor a crescut in ultimii zece ani

 Un raport intocmit recent de Directia Regionala de Statistica Alba arata ca, in ultimii 10 ani, numarul pensionarilor din judetul Alba a crescut cu peste 8 procente. Acelasi raport arata ca pe primul loc se situeaza categoria pensionarilor de asigurari sociale de stat, urmati de pensionarii din agricultura, beneficiarii de pensie din sistemul I.O.V.R., respectiv, invalizi, orfani, vaduve de razboi, in timp ce beneficiarii de ajutor social tip pensie sint cei mai putin numerosi. Din analiza structurii dupa categoria de pensie, in perioada 2000-2009, rezulta evolutii diferite de la o forma de pensie la alta. Potrivit Directiei de Statistica Alba, in anul 2009, comparativ cu anul 2000, numarul pensionarilor de asigurari sociale de stat a crescut cu 6.125 persoane (^8,0%), in timp ce numarul persoanelor care au beneficiat de celelalte forme de protectie sociala a scazut constant. Mai putini pensionari agricultoriAceleasi surse au aratat ca persoanele beneficiare de pensie pentru agricultori s-au redus permanent in judetul Alba, ajungind in 2009 sa reprezinte doar 38,2% din numarul inregistrat la inceputul perioadei. Numeric, scaderea a fost cu 14.953 persoane. Potrivit Directiei de Statistica Alba, aceasta scadere se datoreaza in mare parte faptului ca acei care beneficiau de doua forme de pensie au optat pentru pensia de asigurari sociale de stat. Aceeasi tendinta o are si numarul pensionarilor din sistemul I.O.V.R., care in anul 2009 reprezinta doar 34,1% din cel inregistrat in anul 2000, cu o scadere de 366 persoane. Datele statistice arata ca cea mai mare reducere, respectiv, 79,7%, se constata in numarului persoanelor care au beneficiat de ajutor social tip pensie, scaderea absoluta din 2000 pina in 2009, fiind de 181 persoane.            

Scandalagiu beat, incatusat si amendat

 Luni seara, in jurul orei 20, agentii Postului de Politie Valea Lunga au fost sesizati prin numarul unic de urgenta 112, cu privire la faptul ca pe o strada din comuna o persoana provoaca scandal, avind un comportament violent. La fata locului politistii l-au depistat pe H.D.V., de 30 de ani, din Valea Lunga, care, aflindu-se în stare de ebrietate, profera injurii la adresa unui barbat de 53 de ani si a familiei acestuia.În timpul interventiei politiei suspectul a continuat actiunile violente, avind totodata o atitudine sfidatoare fata de organul de ordine. Întrucit comportamentul barbatului continua sa fie unul agresiv, acesta a fost încatusat, apoi a fost condus la sediul Postului de Politie Valea Lunga.          

Lactate contaminate la Albac

 Prefectul de Alba, Stefan Bardan, a declarat, ieri, ca, în urma rezultatelor partiale ale examenelor de laborator efectuate de specialistii Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Alba au fost obtinute rezultate neconforme pentru doua probe de sanitatie (NTG si B.Coliformi) si contaminare cu E.Coli la doua dintre produse. Pentru restul probelor recoltate înca nu au fost finalizate analizele de laborator.Datele obtinute de DSVSA vor fi coroborate si cu rezultatele pe care le vor obtine cei de la Directia de Sanatate Publica (DSP) Alba pe probele recoltate de la persoanele îmbolnavite, a precizat Stefan Bardan.În total, noua copii si un adult, din Bucuresti, între timp externati, au fost spitalizati saptamina trecuta la Cîmpeni, sub suspiciunea de toxiinfectie alimentara. Cazati la o pensiune de patru margarete din localitatea Albac, una din cele mai cunoscute din Apuseni, cei zece au acuzat dureri abdominale colicative, greturi, voma, diaree si subfebrilitati, primind tratament de reechilibrare hidroelectrolitica, antibioterapie, antiemetice si antispastice. În total la pensiune erau cazati 38 de copii si 12 adulti, dar numai zece s-au simtit rau.Administratorul pensiunii a fost sanctionat de DSVSA cu amenda în valoare de 30.000 de lei, pentru neasigurarea lantului frigorific în cadrul produselor refrigerate sau congelate. De asemenea, inspectorii DSVSA au decis suspendarea temporara a activitatii pensiunii pina la remedierea deficientelor constatate.         A. P.

Motociclist beat si accidentat

 Agentii Postului de Politie Sasciori au fost sesizati în cursul zilei de marti, prin numarul unic de urgenta 112, cu privire la faptul ca pe directia de mers Sasciori - Cîlnic, în satul Dumbrava, pe carosabil, se afla un barbat cazut cu o motocicleta.La locul respectiv politistii l-au identificat pe G.P., de 42 ani, din Sasciori, care era într-o vadita stare de ebrietate, fapt pentru care a fost transportat la Spitalul Municipal Sebes, în vederea recoltarii de probe biologice. S-a constatat ca barbatul figureaza ca avind permisul de conducere anulat si, întrucit motocicleta nu avea aplicata placuta cu numar de înmatriculare, urmeaza a se efectua identificarea respectivului autovehicul.                   

Privatizare

 Societatea Cuprumin Abrud se afla pe lista celor pe care Guvernul doreste sa le privatizeze in viitorul apropiat. Unitatea din Apuseni a mai fost privatizata o data insa, in cursul anului 2009, situatia extrem de grava din punct de vedere al protectiei mediului a impus revenirea statului ca actionar majoritar.

S-a terminat cu binele

In Romania ultimilor ani a fost la moda sa devii somer, beneficiar de ajutor social sau pensionar pe caz de boala. Cum Guvernul a decis ca a sosit timpul sa fie verificate toate aceste dosare, “saracii” din judetul Alba au ajuns si ei la mina inspectorilor. Pina acum 50 de dosare au fost anulate, iar platile au fost anulate sau suspendate. In 15 cazuri, beneficiarii de ajutoare sociale vor fi nevoiti sa restituie sumele primite in baza documentelor false. In tot acest timp, mii de bugetari, cu venituri extrem de reduse, asteapta cu sufletul la gura reducerile salariale si disponibilizarile anuntate de catre Guvern. Din aceasta cauza, tensiunile sint in crestere, iar oamenii au ajuns sa fie extrem de banuitori. SumeIn cele mai multe dintre cazuri, ajutoarele sociale se ridica la citeva sute de lei. “Minimul care se poate acorda in mod legal este de aproximativ 100 de lei, insa in multe dintre cazuri, persoana sau familia beneficiaza de mai multe prevederi legale. Avem beneficiari ai venitului minim garantat, beneficiari ai ajutoarelor sociale pentru incalzire, pentru hrana si asa mai departe. Un astfel de dosar aduna doua, trei sau mai multe tipuri de ajutor, in functie de venituri si alte conditii prevazute de legislatie si, in baza unei anchete sociale, se acorda sume destul de importante. Vorbim despre sume intre 300 si 800 de lei lunar”, ne-au declarat surse din cadrul serviciilor sociale locale. In Alba, anchetele au stabilit ca aproximativ 50 de dosare trebuie suspendate sau anulate, deoarece beneficiarii nu aveau dreptul sa primeasca acest sprijin social. Pe linga aceste aspecte, exista situatii in care asistatii aveau dreptul sa primeasca ajutorul, insa nu si-au facut norma de munca obligatorie. Au fost chiar si cazuri in care oamenii in cauza erau plecati din tara, cel mai probabil la munca in strainatate. Inspectorii au reusit pina acum sa verifice mai bine de jumatate dintre dosare si au suspendat peste 3% din plati. Autoritatile din Alba au dispus masura recuperarii sumelor incasate necuvenit in cazul a 14 persoane.In schimbIn tot acest timp, exista categorii de angajati in sistemul public, pentru care situatia este critica. Spre exemplu, chiar cei desemnati sa intocmeasca anchetele sociale si sa asigure veniturile asistatilor sint la limita de jos a veniturilor. Un asistent social, cu studii superioare, cistiga lunar o suma care se situeaza in jurul valorii de 700 de lei. Intr-o situatie similara sint politistii comunitari. “Ei (n.r. asistatii sociali) primesc intr-o luna mai mult de jumatate din salariul nostru. Asta in conditiile in care ei nu muncesc nimic”, a declarat destul de suparat un angajat al politiei comunitare. “Este o situatie destul de dificila, dar eu am incredere in oamenii pe care ii avem si in faptul ca motivatia lor depaseste unele probleme salariale”, au explicat superiorii. Tensiunile sint insa din ce in ce mai evidente, iar multi dintre bugetarii din aceasta categorie au ajuns la capatul puterilor. “Nu prea mai avem ce sa le spunem. Nici macar nu trebuie sa asteptam concedierile pentru ca pleaca singuri. Un asistent social debutant, la care i se taie 25% din salariu va ajunge sa moara de foame. Si asa, legal vorbind, acesti tineri pot fi oricind beneficiari de ajutor social”, explica reprezentantii serviciilor sociale locale.40 de primarii controlateReprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca Alba au aratat ca in judetul Alba au fost controlate 40 de primarii de comune, iar autoritatile au verificat pina in prezent 53% dintre dosarele in baza carora este asigurat venitul minim garantat. Din cele peste 1.000 de dosare verificate, pentru 49 s-a dispus masura de suspendare sau incetare din plata ceea ce reprezinta un procent de 3.18% din dosarele verificate. Conform declaratiilor inspectorului sef al ITM Alba, Horatiu Puiu, la nivelul judetului nu au existat localitati cu toate dosarele in neregula si nici dosare suspendate in ceea ce priveste indemnizatiile persoanelor cu handicap. Cu toate acestea, 31 de dosare au fost suspendate pentru lipsa adeverintei eliberata de AJOFM la trei luni, in baza careia beneficiarii apti de munca demonstreaza ca sint in cautarea unui loc de munca si ca nu au refuzat pina acum un loc de munca ori participarea la serviciile pentru stimularea ocuparii fortei de munca si de formare profesionala. “In 13 cazuri s-a constatat lipsa unor acte obligatorii la dosar, respectiv, cererea si declaratia pe proprie raspundere, ancheta sociala sau fisa de calcul a cuantumului ajutorului social. Doar doua persoane figurau cu munca in folosul comunitatii neefectuata. ITM Alba a dispus masura recuperarii sumelor incasate necuvenit in cazul a 14 persoane”, au mentionat reprezentantii aceleiasi institutii.                                                                  C. F. 

La cursuri

 Aproximativ 15 asistente medicale din judetul Alba, cite una din fiecare spital vor fi pregatite in scopul obtinerii de competente necesare unei retele de formatori. Dupa aceste cursuri, asistentele vor monitoriza stadiul procedurilor informatizate utilizate de personalul mediu din spitale. Pe aceeasi cale, se va realiza un studiu privind nevoile de instruire din unitatile spitalicesti.      

Incepe dezinsectia

 Incepind de miine, pe o perioada de aproximativ doua saptamini, Primaria municipiului Alba Iulia va desfasura actiuni de dezinsectie pe intreg teritoriul administrativ al municipiului. In primele zile se va actiona cu substante specifice pulverizate cu ajutorul unor echipamente speciale pe strazile din cartierul Cetate (Bulevardul Transilvaniei, perimetrul cuprins intre strada Closca si strada Vasile Goldis, interiorul Parcului Unirii si Parcului Custozza). In functie de conditiile meteorologice dezinsectia se poate prelungi pe o perioada de doua saptamini. Toate substantele folosite sint ecologice si nu afecteaza in vreun fel populatia. Cu toate acestea, pentru a elimina orice disconfort, operatiunea de dezinsectie se va desfasura in principal seara dupa orele 21 si dimineata inainte de ora 7. O atentie deosebit in aceasta perioada trebuie sa manifeste apicultorii, albinele putind fi afectate in unele cazuri de substantele utilizate.

Sebesul nu va avea strand

Pe de o parte, administratia locala sustine ca lipsa investitiilor din partea partenerului privat motiveaza dorinta de a rezilia orice intelegere. In plus, incercarea de a semna un nou contract si o anexa care sa permita continuarea activitatii a fost refuzata de catre reprezentantii primariei pe motiv ca “legea nu permite incheierea unor contracte de asociere in participatiune intre o unitate administrativ teritoriala si o societate privata”. De cealalta parte, investitorul acuza administratia locala si sustine ca primarul refuza sa puna in aplicare o hotarire a Consiliului local ce dateaza din anul 2008 si in baza careia investitiile ar fi putut fi derulate. Pina una alta, razboiul dintre administratie si partenerul sau privat lasa Sebesul fara una dintre cele mai atractive atractii, mai ales pe timpul sezonului estival. Legi, legislatie si deciziiBiroul de Presa al Municipiului Sebes motiveaza refuzul semnarii contractului de asociere in vederea amenajarii complexului de agrement “Strand” in Parcul Arini din Sebes prin faptul ca legea nu permite incheierea unor contracte de asociere in participatiune intre o unitate administrativ teritoriala si o societate privata, contracte care au ca obiect bunuri din domeniul public. “Dreptul de folosinta a terenurilor apartinind municipalitatii poate fi cedat prin concesiune, procedura prin care se stabileste oportunitatea, redeventa si celelelte avantaje ale comunitatii. Semnarea de catre primarul Sebesului a unui contract fara beneficii reale ar echivala cu <<o donatie facuta asociatului sotiei primarului>>, fapt ce ar expune edilul municipiului la sanctiuni civile si penale”, se arata in comunicatul primariei. Administratia mai acuza investitorul ca nu si-a indeplinit obligatiile asumate prin contract, astfel ca “in sedinta ordinara a Consiliului local din luna august, primarul Sebesului va promova doua proiecte care vizeaza revocarea HCL. Nr. 287/2008 si HCL Nr. 131/2009, ambele hotariri avind ca obiect asocierea in participatiune cu societatea in cauza”, se mai arata in comunicat.Cine are dreptate?Aceeasi hotarire a Consiliului local este invocata si de partea adversa. Este vorba despre Hotarirea de Consiliu Local nr. 287/ 2008 privind Asocierea in Participatiune dintre Municipiul Sebes si investitorul privat in vederea amenajarii complexului de agrement „Strand”. In fapt, relatia dintre cele doua parti ar fi fost posibila “dupa intocmirea documentatiei de parcelare a suprafetei de teren ce va fi pusa la dispozitia investitorului în vederea realizarii obiectivului propus”. Hotarirea nu a fost atacata de nimeni, a primit avizul de legalitate din partea Institutiei Prefectului Judetul Alba, iar conditia privind parcelarea a fost indeplinita pe banii investitorului privat. Chiar si asa, decizia consilierilor nu se regaseste inca in practica, din motive necunoscute. Mai mult chiar, dupa cum anunta Primaria Sebes, hotarirea in cauza urmeaza sa fie suspusa din nou votului consilierilor cu solicitarea de anulare.

Locuri de munca vacante

 Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Alba a anuntat locurile de munca vacante in aceasta saptamina. ALOFM Alba Iulia: confectioner imbracaminte – 5, frezor – 2, lacatus mecanic – 2, rectificator - 2, mecanic auto - 1, director creatie - 1, contabil - 1, secretara – 1, casier incasator - 5.ALOFM Cimpeni: agent turism – 1, mecanic auto – 1, tinichigiu auto - 1.Punct de lucru Sebes: muncitor necalificat - 2, femeie de serviciu – 2, manager achizitii – 1, confectioneri marochinarie – 14, cusatori – 10, electrician – 1, ajutor sef casa amanet – 1, timplar - 2. Punct de lucru Blaj: croitor – 30, confectioner imbracaminte – 25, muncitor necalificat pentru confectii - 25.     

Apa pentru sinistrati

 Fundatia Comunitara Alba, Institutia Prefectului si Crucea Rosie au distribuit, luni, peste 7.200 litri de apa sinistratilor din judetul Alba“Judetul Alba a fost puternic încercat de vitregiile vremii în ultimele doua luni. Astfel, dupa ce la sfirsitul lunii iunie au fost produse pagube importante datorita fenomenelor meteo extreme, în ultima saptamina din luna iulie alte localitati din judet s-au confruntat cu situatii dificile datorate precipitatiilor cazute în cantitati însemnate. Una din problemele importante cu care se confrunta locuitorii din unele zone afectate de calamitati este inundarea fintinilor si lipsa apei potabile, aspect extrem de îngrijorator pentru acestia”, au aratat reprezentantii Fundatiei Comunitare Alba.Acestia au precizat ca au luat legatura cu una din cele mai importante firme care comercializeaza apa plata care, in circa 48 de ore, a trimis la Alba Iulia aproape 10.000 de litri de apa plata proaspat îmbuteliata spre a fi directionata spre sinistrati.250 de familii ajutateActiunea de distribuire a apei a început luni si a fost realizata de voluntarii Fundatiei Comunitare Alba si cei ai Filialei de Cruce Rosie a Judetului Alba, cu sprijinul Institutiei Prefectului Judetul Alba. Primele localitati care au beneficiat de apa au fost Ocna Mures (Cisteiu si Micoslaca), Noslac, Teius, Stremt si Ighiu.“Apa distribuita pina în prezent a ajuns la circa 250 de gospodarii si familii din localitatile mentionate, care au primit cu bucurie aceasta initiativa. Vom distribui în perioada imediat urmatoare si cele peste 2,5 tone de apa ramasa” a declarat Dorin Sava, directorul executiv al Fundatiei Comunitare Alba.La rindul sau, prefectul Stefan Bardan a declarat ca situatia sinistratilor din judetul Alba este permanent monitorizata, chiar marti avind loc o noua sedinta a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta, pentru reevaluarea pagubelor produse, în scopul solicitarii fondurilor necesare de la Guvernul României. De altfel, prefectul Stefan Bardan a transmis recent o adresa Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, prin care a cerut acordarea de materiale de constructii pentru reconstructia, consolidarea si repararea caselor afectate de inundatiile din ultima perioada.

Amenzi mari aplicate de inspectorii ITM

 Inspectorii de munca din Alba au aplicat amenzi în valoare totala de 46.000 de lei în cadrul unei campanii de identificare a cazurilor de munca nedeclarata si privind respectarea reglementarilor legale privind securitatea si sanatatea în munca în activitatea de taximetrie, constructii, productie mobilier si exploatare forestiera, se arata într-un comunicat.Potrivit sefului Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Alba, Puiu Horatiu, în urma controalelor efectuate în 27 de unitati, în domeniul relatiilor de munca au fost aplicate zece amenzi în valoare de 27.000 de lei, din care sase pentru munca nedeclarata, în valoare de 18.000 de lei, iar în domeniul securitatii si sanatatii în munca cele cinci sanctiuni s-au ridicat la 19.000 de lei. Au mai fost aplicate si 23 de avertismente.Sase persoane au fost depistate în lucru fara forme legale de angajare. În total au fost constatate aproape 200 de deficiente, cum ar fi, în domeniul relatiilor de munca, primirea la munca a persoanelor fara întocmirea în forma scrisa a contractelor individuale de munca, nedepunerea în termenul legal la ITM Alba a dovezilor de calculare a drepturilor salariale sau nu s-a putut face dovada achitarii drepturilor salariale prin semnarea statelor de plata sau prin alte documente justificative care atesta plata catre salariatul îndreptatit.În domeniul securitatii si sanatatii în munca, au fost constatate deficiente precum lipsa instruirii la angajare a lucratorilor, desfasurarea activitatii fara efectuarea examenului medical la angajare, lipsa evaluarii riscurilor de accidentare si îmbolnavire profesionala pentru activitatile desfasurate. A.P.

Avansari in grad la ISU Alba

 In data de 1 august, la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Unirea” al judetului Alba au fost înaintati în gradul urmator, 3 ofiteri si 100 de subofiteri, astfel: Maiorul Nelu Vintila la gradul de locotenent colonel; Maiorul Ioan Marian la gradul de locotenent colonel; Sublocotenetul Adrian Daraban la gradul de locotenent; Plutonierul adjutant Vasile Costan la gradul de plutonier adjutant sef; Plutonierul Marius Popa la gradul de plutonier major. Un numar de 98 de sergenti majori au fost avansati la gradul de plutonier din cadrul Detasamentelor de pompieri Alba si Aiud. Potrivit reprezentantilor ISU Alba, cadrele avansate in grad s-au remarcat prin profesionalism si daruire în îndeplinirea misiunilor specifice.        

Noutati

 Foarte curind tematica examenelor pentru obtinerea permisului de conducere auto ar putea fi modificata. Noul proiect se afla deja in dezbatere publica, iar daca va fi aplicat va reveni la unele prevederi mai vechi. Astfel, viitorii soferi ar putea avea din nou obligatia de a cunoaste si putea verifica starea tehnica a masinii, sistemele de frinare, presiunea pneurilor sau nivelul uleiului, lichidelor de racire sau de frinare.   

Arestat pentru 29 de zile

 Suspectul R.S., de 19 ani, din comuna Apele Vii, judetul Dolj, cercetat pentru savirsirea tentativei la infractiunea de omor calificat, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în cursul zilei de luni, în urma judecarii recursului formulat de Parchetul de pe lînga Tribunalul Alba. Tinarul, în data de 25 iulie, pe fondul unor discutii contradictorii avute cu socrul sau, l-a agresat fizic si lovit pe acesta cu o bita în zona capului, suferind leziuni corporale grave, care i-au pus viata în pericol, fiind necesare 80-90 zile de îngrijiri medicale. Suspectul a fost depus în Centrul de Retinere si Arestare Preventiva din cadrul IPJ Alba.  

Reorganizare la Spitalul Judetean Alba

Desi ar fi trebuit sa se intruneasca in urma cu aproape doua saptamini, dupa sedinta in care CJ Alba si-a desemnat reprezentantii in aceasta structura, Consiliul de Administratie al Spitalului Judetean Alba nu s-a intrunit inca, din cauza ca Ministerul Sanatatii nu a comunicat oficial membrii pe care i-a desemnat. “Ministerul Sanatatii nu a nominalizat oficial reprezentantii in Consiliul de Administratie al Spitalului Judetean Alba. Directia de Sanatate Alba a facut propunerile, dar inca nu a sosit nominalizarea oficiala din partea ministerului. Am inteles ca trebuie facut si acest demers. Asteptam sa avem nominalizarea oficiala, au fost deja intilniri neoficiale, urmeaza sa ne vedem, sa stabilim presedintele Consiliului de Administratie si sa facem pasii urmatori”, a explicat presedintele Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel.In jurul medicilor“Noi stim sigur ce dorim, Consiliul Judetean Alba a conturat niste obiective si modul de actiune si in momentul in care va fi constituit oficial Consiliul de Administratie le vom spune ce dorim noi de la ei. Din punctul nostru de vedere, spitalul trebuie reorganizat in sensul ca va trebui redus numarul de sectii. Va trebui sa le dimensionam corect in functie de analizele si de indicii de performanta pe care ii avem la dispozitie si lucrul acesta il vom face cu siguranta. Nu avem nici un gind de a <<sanctiona>> material medicii, ei sint persoanele in jurul carora construim viitoarele servicii ale Spitalului Judetean Alba pentru pacienti si sint convins ca impreuna - din ceea ce ne spun ei ca doresc sa faca si ceea ce dorim noi ascultind vocea pacientilor - vom reusi sa facem din Spitalul Judetean Alba un spital despre care se va discuta mult in Transilvania”, a aratat Ion Dumitrel.Acesta a aratat ca reorganizarea unitatii medicale se inscrie in cadrul mai larg al reorganizarii tuturor institutiilor aflate in subordinea CJ Alba si a confirmat faptul ca vor exista si disponibilizari in rindul personalului TESA. “Cu siguranta vom face o reorganizare in ceea ce priveste serviciile, care va afecta in mod pozitiv toate institutiile pe care consiliul judetean le administreaza, inclusiv Spitalul Judetean Alba. Gindim o altfel de organizare. (...) Sigur ca exista excedent (n.r. - in privinta personalului TESA) si s-ar putea sa fie mai mare decit ce vor prevedea normativele pe care ministerul am inteles ca le elaboreaza in aceasta perioada. Cu siguranta vor fi oameni dati afara... Sint domenii in care s-ar putea sa oferim serviciile sub alta forma de organizare (...) Consiliul Judetean Alba are si alte servicii legate de sanatate si asistenta sociala si lucrurile acestea le putem organiza altfel”, a explicat presedintele CJ Alba. Cit mai curindAcesta a aratat ca nu exista un termen strict pina la care trebuie sa se intimple cele dorite de administratia judeteana, dar vrea ca lucrurile sa mearga foarte rapid. “Speram ca lucrul acesta sa se intimple cit mai repede si vom porni de la analiza financiara si anume cum putem creste veniturile spitalului si cum putem sa reorganizam cheltuielile in cadrul bugetului si ma refer la a nu afecta in nici un fel salariile medicilor si a putea ca, in timp cit mai scurt posibil, sa marim alocatiile pentru medicamente, astfel incit cel putin copiii, batrinii si oamenii cu probleme financiare sa nu mai fie trimisi la farmaciile din oras sa isi cumpere medicamente”, a conchis Ion Dumitrel, confirmind sec ca acest lucru se intimpla in prezent.

Planetele in astrologie

 PlutonPluton este cea mai indepartata si cea mai mica dintre planetele Sistemului Solar, existind chiar 7 luni mai mari decit aceasta. De altfel, din acest motiv a fost si ultima descoperita, in anul 1930, gratie cercetarilor facute de Clyde Tombaugh.Nici acum, in secolul XXI, cu atitea noi descoperiri tehnice, planeta Pluton nu poate fi observata decit din centrele astronomice, cu ajutorul unor telescoape foarte mari si puternice. Si, in consecinta, se cunosc inca destul de putine lucruri despre cea mai mica dintre planetele Sistemului Solar. De altfel, a si fost retrogradata din rindul planetelor in 2006, dar isi mentine importanta din punct de vedere astrologic.Pluton este motorul transformarii, a schimbarii totale si intelegerea celor mai adinci, intunecate parti ale sinelui. Ne indeamna sa fim distructivi, dar si de a aduce o reforma pozitiva si schimbari definitive. Ne conecteaza cu cea mai adinca, subconstienta parte a personalitatii si pe tarimurile subconstientului colectiv, asa ca, prin Pluton, ne putem curata prin fluxul curentului schimbarii colective.O putem numi ca un impuls de a schimba viata, in ceva cu totul nou, prin distrugerea completa a vechilor obiceiuri, a vechilor relatii, a vechiilor apartenente, ca un efect al renasterii a unei parti a psihicului. Reprezinta fascinatia noastra fata de rau si fortele intunecate, dar este o intelegere instinctiva ca libertatea este cunoscuta prin eliminarea acelor parti din noi insine care ne leaga prea mult de partea materiala a vietii. Astfel, ea reprezinta cea mai inalta si cea mai adinca forma a mortii si renasterii spre o dimensiune spirituala. Ea poate evoca violenta si pasiuni puternice in oameni si, ca energie colectiva, poate avea un efect de masa mai mult decit la nivel personal.Ideograma: Cel mai vechi simbol pentru Pluton arata ca un P suprapus peste un L, linia verticala fiind comuna (in numerologie, Pluton este asociat numarului 0). Linia orizontala de jos, a materiei, continua cu linia destinului in sus, iar la capatul acesteia, pe dreapta, este lipita o semiluna intoarsa spre interior, sondind misterul adinc al vietii. Dar un alt simbol mai modern reprezinta Pluto printr-o cruce a materiei desupra careia este lipita o semiluna deschisa in sus. In interiorul semilunei, fara a avea contact cu aceasta, se afla un cerc al spiritului care domina vibratia, dar fara a-si dezvalui legatura directa cu trupul si sufletul.Tipul plutonian are succes in meseriile: detectiv, militar, chirurg, sudor, arheolog, sexolog, psihanalist.In astrograma natala simbolizeaza: autotransformarile omului, mai ales a celor intunecoase in luminoase, puterea de regenerare, autoritatea.Mitologie: Pluton a fost “botezata” cu numele zeului mortii, atit la romani, cit si la greci, la acestia din urma fiind fiul lui Cronos si frate cu Zeus.

Specializare in reablitarea monumentelor

 Cetatea de tip Vauban din Alba Iulia va gazdui, timp de zece zile, o tabara de specializare in reabilitarea monumentelor istorice. Aceasta este organizata de Asociatia Culturala RYMA si va incepe duminica. In cadrul acestei tabere, organizatorii isi propun amenajarea unui spatiu multicultural prin reabilitarea unor elemente de fortificatie din Cetatea Alba Iulia. Scopul declarat este familiarizarea studentilor cu practicile de restaurare cu mijloace traditionale, in paralel cu restaurarea si reabilitarea in situ a unor elemente de fortificatie din Cetatea Alba Iulia.Tabara va incepe cu o analiza a peisajului istoric, prezentarea temei interventiei si a proiectului tehnic “Amenajarea nucleului cultural Poarta 7 pe latura de nord a Cetatii Alba Iulia”. Apoi, participantii vor urma un curs despre caramida, metode de tesere a caramizilor si vor fi invitati la aplicatii practice. Celelalte cursuri se refera la: “Varul in constructii - retetar, aplicatii practice”, “Schita de schita: mobilier urban, timplarii baroce, modele panouri informative” si “Probleme legate de umiditate, de seminee si aerisiri - curs cu aplicatii practice”. De asemenea, participantii la tabara vor putea asista la proiectii in aer liber de filme documentare, culturale si de scurt metraj si vor merge intr-o excursie de studiu la Rosia Montana.                            

Recompensa pentru copiii cuminti din G2

Micutii vor petrece la mare o perioada de 6 zile, costurile urmind sa fie suportate din bugetul proiectului. De adaugat ca, in acest sens, Primaria municipiului Alba Iulia, care este partener al proiectului, asigura un procent de aproximativ 10%. Odata cu aceasta tabara, proiectul intra intr-o alta faza, aceea in care locuitorii din G2 vor trebui sa demonstreze ca se pot gospodari si administra singuri, in acest sens fiind in continuare aplicat regulamentul din prima parte a proiectului. Responsabilii spera ca situatia sa se schimbe in bine prin actiunea pozitiva a persoanelor care provin din blocul G2 si au fost cooptate in proiectul derulat in zona. La mareSistemul de punctaje, recompense si penalizari aplicat in G2 a permis pina acum respectarea unui program de curatenie, iar in ceea ce ii priveste pe copii, acestia se implica mai mult in procesul educational. Pentru ei, eforturile au fost rasplatite tocmai prin tabara de la mare, in perioada 23 august - 29 august. Copii merg in statiunea “2 Mai” si au fost selectati si pe baza comportamentului adecvat si decent.Proiectul “Buna G2, ADIO TurtuRELE” este implementat de Centrul Roman de Modelare Economica alaturi de partenerul local, respectiv Primaria municipiului Alba Iulia. Proiectul a fost pornit sub forma unui studiu international, dar a fost adaptat pe parcursul implementarii, principalul scop fiind acum imbunatatirea calitatii vietii locuitorilor blocului G2 si a blocurilor vecine, prin promovarea unor exemple comportamentale pozitive, atit in rindul adultilor cit si al copiilor. Daca totul decurge bine, proiectul ar putea fi replicat si in alte comunitati similare, atit de la nivel local cit si din restul tarii sau chiar de peste hotare.

Forminte isi cauta de lucru pe Internet

 Tridentul Mariana Bitang - Octavian Bellu - Nicolae Forminte, pe care oficialii Federatiei Române de gimnastica îl vehiculau la conducerea echipei feminine în urma cu doar o luna, s-a transformat în duo, dupa ce ultimul a plecat de la Izvorani.“Nicolae Forminte cauta o noua provocare”, suna sec titlul articolului de pe GYMmedia.com sase cuvinte simple care au adus însa un nou deznodamint în serialul componentei staffului tehnic al lotului feminin, serial care îsi consuma primele secvente în urma cu doua luni. “Este normal sa îsi caute ceva de munca, deoarece colaborarea dintre domnul Forminte si federatie a încetat în urma cu citeva zile. Acesta nu s-a acomodat în colectivul deja format si a hotarit sa plece, despartirea fiind una amiabila”, explica secretarul general al FRG, Mircea Apolzan. M. F.

Campionatul Muntilor Apuseni la fotbal

 Jocurile Campionatului Muntilor Apuseni s-au desfasurat la Ciuruleasa duminica, în prezenta unui numar foarte mare de spectatori. Rezultatele înregistrate la ultima etapa din grupe:Grupa A: Poiana Vadului - Mogos 7-1; Arieseni - Vidra 7-2;Grupa B: Salciua - Horea 6-2; Lupsa - Vadu Motilor 9-5;Grupa C: Bistra - Ciuruleasa 3-0; Sohodol - Avram Iancu 7-2;Grupa D: Rosia Montana - Ocolis 8-6; Almasu Mare - Bucium 7-2;Clasamentul dupa prima faza, cea a grupelor:Grupa A: 1. Poiana Vadului - 6p; 2. Arieseni - 6p; 3. Vidra - 4p; 4. Mogos - 1p;Grupa B: 1. Salciua - 7p; 2. Horea - 6p; 3. Lupsa - 4p; 4. Vadu Motilor 0p;Grupa C: 1. Sohodol - 9p; 2. Bistra - 6p; 3. Avram Iancu - 3p; 4. Ciuruleasa - 0p;Grupa D: 1. Rosia Montana - 9p; 2. Almasu Mare - 6p; 3. Bucium - 3p; 4. Ocolis - 0p;La egalitate de puncte, primul criteriu pentru departajare prevazut de regulament, este rezultatul direct între cele doua echipe, cazul grupei A, unde în etapa a II-a, am avut rezultatul Poiana Vadului - Arieseni 5-3.Astfel, pentru sferturile de finala, ce vor avea loc la Bistra, duminica 8 august, de la ora 16, jocurile sint: Poiana Vadului - Horea; Arieseni - Salciua; Sohodol - Almasu Mare; Bistra - Rosia Montana. S.C.

Tragere de forma

 FRF a stabilit luni programul turului Ligii a II-a, sezonul 2010- 2011, dar mai multe echipe înscrise în campionat au situatia neclara. UTA, FC Baia Mare, Poli Iasi, International Curtea de Arges si Farul Constanta sint echipe care exista doar pe hirtie în Liga a II-a. Situatia lor e mai mult decit disperata, cel putin patru dintre formatiile enumerate mai sus dorind sa vinda locul. Farul, practic nu mai are pe nimeni. Jucatorii au plecat toti, conducerea e inexistenta, iar datoriile, de ordinul sutelor de mii de euro. Cel mai probabil locul Farului va fi luat de Dinamo II. Proaspat retrogradata în Liga a II-a, Poli Iasi nu are resurse financiare de a evolua nici acolo. Moldovenii iau în calcul cedarea locului celor de la Tricolorul Breaza. La acelasi lucru se gindeste si International Curtea de Arges, echipa care a cedat locul din Liga I Pandurilor.Baia Mare are doua locuriO situatie mai ciudata se regaseste la FC Baia Mare. Desi a terminat pe 8 ultimul sezon al Ligii a II-a, conducerea clubului nu stie daca va continua în esalonul secund, totul depinzind de banii de la oficialitatile locale. Daca sustinerea nu va fi pe masura asteptarilor, Baia Mare va evolua în Liga a III-a, acolo unde si-a luat locul de la Somesul Ileanda. UTA e ultima pe lista “ranitilor” în Liga a II-a. Conducerea nu are bani deocamdata pentru noul sezon, iar de antrenor principal înca nici nu poate fi vorba. Oficialii FRF s-au ferit sa comenteze situatia din Liga a II-a.

Suporterii ?U? Cluj s-au razvratit

 “U” Cluj a început cu mari sperante acest sezon, dar fanii “sepcilor” au revenit repede cu picioarele pe pamint, constienti de faptul ca trupa patronata de Walter practica un fotbal de slaba calitate. Adus pe banca la începutul acestui sezon, Marian Pana a simtit deja furia suporterilor care au venit la antrenamentul de azi al clujenilor pentru a cere socoteala în legatura cu jocul slab prestat. Aproximativ 40 de fani i-au cerut socoteala tehnicianului pentru startul slab.“Hai, ma, sa vedem daca te prinde paltonul, tu cu asta te laudai”, i-a strigat unul dintre fani antrenorului, care si-a pastrat calmul si i-a invitat la o discutie. Chiar si asa, suporterii nu s-au calmat si i-au transmis lui Pana ca daca nu reuseste un rezultat pozitiv cu Vasluiul, va avea viata amara la “U”. Meciul dintre Universitatea Cluj si FC Vaslui va fi gazduit vineri de stadionul “Cetate” din Alba Iulia si va începe la ora 18.00. “Ba Pana, tu nu vezi ca nu jucam nimic? Ce antrenor mare esti tu, de unde ai venit, ai un nume în fotbalul asta. Du-te si lasa-ne, nu ai ce sa cauti la un astfel de club. Ne distrugi, esti foarte slab. Daca mergem pe aceeasi linie si ne umileste CFR, îti rup tendonul”, a tunat unul dintre ultrasi.“U” revine azi la Alba Claudiu Niculescu si co. revin în aceasta seara în orasul Marii Uniri, în vederea partidei de vineri, cu FC Vaslui. Delegatia clujeana va fi cazata la hotelul Parc din Alba Iulia, iar joi dupa amiaza, de la ora 18.00, elevii lui Marian Pana vor efectua un antrenament pe stadionul “Cetate”, acolo unde în prima etapa au pierdut duelul cu Steaua Bucuresti, scor 2-1.

Dinamo ?nu este invincibila?

 Antrenorul echipei croate Hajduk Split, Stanko Poklepovici, a declarat, în perspectiva returului cu Dinamo, ca formatia româneasca trebuie respectata datorita experientei si valorii jucatorilor sai, dar gruparea din soseaua Stefan cel Mare nu este una invincibila. “Dinamo este o echipa experimentata, jucatorii sai au o experienta semnificativa în meciurile europene. Asta atrage respect, dar nu este o echipa invincibila”, a spus Stanko Poklepovici, informeaza site-ul oficial al echipei Hajduk Split. “Vom încerca sa jucam cit putem noi de bine. Marijan Buljat si Marin Ljubicici sint doi jucatori foarte importanti, iar ei reprezinta absente mari pentru noi, dar vom încerca sa gasim cele mai bune solutii pentru confruntarea cu românii”, a mai spus el. Partida Hajduk Split - Dinamo Bucuresti, din mansa secunda a turului trei preliminar al Ligii Europa, va avea loc joi, de la ora 21.30. În tur, dinamovistii s-au impus, pe teren propriu, cu scorul de 3-1.

Fotbalistii, incurajati sa devina arbitri dupa terminarea carierei

 Presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a declarat, marti, într-o conferinta de presa, ca institutia pe care o conduce va încerca sa-i încurajeze pe fotbalistii profesionisti sa devina arbitri dupa ce îsi încheie cariera competitionala. “Speram ca jucatorii sa faca scoala de arbitri, iar dupa ce renunta la cariera de profesionist sa continue cu cea de arbitri, pentru ca un jucator asimileaza mult mai repede fazele de joc. Este un proiect care vine în întimpinarea unor cerinte prin care fostii fotbalisti ar avea posibilitatea sa înteleaga mai bine jocul în sine. Pentru început, jucatorii vor primi meciuri la copii, juniori sau Liga a III-a pentru perioade scurte de timp, astfel încit sa nu le afecteze cariera, iar mai tirziu vor oficia si la Liga a II-a sau chiar la Liga I”, a subliniat Avram.

Revine Zagrean la Unirea?

Atacantul de 24 de ani s-a despartit vara trecuta cu scandal de Unirea, dupa ce a refuzat prelungirea contractului cu “alb- negri” si a plecat la International Curtea de Arges, in Liga I. “In fotbal nu e loc de resentimente, Alba are nevoie de Zagrean si el are nevoie de Unirea. L-am dori la echipa si asteptam sa decida ce vrea sa faca”, a declarat Nicolae Lupu, presedintele executiv al Unirii Alba Iulia. „Nu as spune <<nu>> revenirii la Unirea si ma antrenez deocamdata cu Alba. Urmeaza sa iau o decizie in zilele urmatoare”, a spus Zagrean, ce a obtinut de curind de la clubul International actele de transfer.  Andrei Zagrean a fost golgheterul Unirii in sezonul 2008/ 2009, la finele caruia gruparea albaiuliana a promovat in Liga I. FC Unirea Alba Iulia va juca in aceasta dupa amiaza, de la ora 18.00, un joc de verificare la Turda, cu vecinii de la Ariesul, echipa antrenata de ex-uniristul Marcel Rusu.0 jucatori straini sint in prezent in lotul Unirii Alba Iulia 14 jucatori originari din judetul Alba au participat ieri la antrenamentele gruparii albaiuliene: Dilbea, Potopea, S. Muresan, C. Cristea, Selagea, Negura, Giurgiu, Oara, Balas, Lasc, Zagrean, M. Oprea, I. Grozav, Ignat. Alti patru juniori albaiulieni sint la lotul national: F. Himcinsci, Fl. Ilie, N. Stanciu si Sculler. Si Oara revine pe “Cetate”, Tatar dorit la Unirea!Mijlocasul Claudiu Oara a revenit la antrenamentele “alb-negrilor”, dupa ce a primit un document de la fosta echica FC Simleul Silvaniei ca are drept sa se pregateasca cu Alba Iulia. Jucatorul de 23 de ani a depus memoriu la FRF impotriva echipei salajene pentru neplata drepturilor financiare si ar putea ajunge gratis la Alba. Un alt jucator pe lista de achizitii este blajeanul Daniel Tatar, fost elev a lui Marius Baciu la Vointa Sibiu. Jucatorul de 23 de ani a mai evoluat in trecut in tricoul unirist, iar negocierile pentru aducerea acestuia la Alba vor demara in aceste zile. Altfel, de astazi va reveni la antrenamente fundasul Bogdan Bucurica, dupa doua luni de pauza, din cauza unei operatii al genunchi.

Un profesor arestat pentru ?Mita la Bac?, pus in libertate

 Tribunalul Cluj a admis ieri cererea de cercetare în stare de libertate sub control judiciar a profesorului Dorel Avram, care a fost arestat saptamîna trecuta în dosarul fraudarii examenului de Bacalaureat la Cluj. Totusi, judecatorul Simona Sulea a declarat ieri pentru Agerpres ca, desi i-a fost acceptata cererea, Dorel Avram nu a fost eliberat deocamdata, deoarece procurorul poate formula recurs în termen de 24 de ore împotriva deciziei Tribunalului Cluj, iar, în acest caz, decizia eliberarii se suspenda pîna la judecarea recursului, la Curtea de Apel Cluj. Profesorul Dorel Avram, director al Grupului Scolar „Didactica Nova“ si director adjunct la Liceul „Victor Babes“, ambele din Cluj-Napoca, a fost arestat pe 28 iulie, pentru 20 de zile, printr-o sentinta a Curtii de Apel Cluj. El a fost retinut pe 22 iulie de procurorii anticoruptie si, la aceeasi data, Tribunalul Cluj a hotarît luarea masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea. Potrivit purtatoarei de cuvînt a Curtii de Apel Cluj, Claudia Ilies, profesorul este acuzat ca ar fi primit sume de bani de la doua eleve pentru a le înlesni promovarea examenului de Bacalaureat.

Transportatorii vor analize medicale platite

Foto Radu PadureanTransportatorii rutieri sint nemultumiti nu doar de drumurile proaste, ci si de faptul ca statul ii taxeaza de doua ori pentru aceleasi analize medicaleUn paradox al sistemului asigurarilor de sanatate din tara noastra ii afecteaza  pe transportatorii rutieri. Mai exact, acestia trebuie sa plateasca in fiecare an analizele medicale obligatorii ale angajatilor, cu toate ca angajatorul plateste contributia la fondul asigurarilor sociale de sanatate. Astfel, oamenii nu inteleg de ce nu pot beneficia de gratuitate atita timp cit isi achita obligatiile catre sistemul de asigurari.     Transportatorii cer modificarea legiiReprezentantii transportatorilor rutieri au decis sa inceapa o actiune pentru modificarea legii in acest sens. „Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) solicita modificarea de urgenta a legislatiei pentru ca serviciile medicale acordate industriei noastre de catre Casa Asigurarilor de Sanatate a Ministerului Transporturilor si Infrastructurii (CAS-MTI), prin unitatile sanitare ale retelei CAS-MTI, precum si de catre alte institutii medicale din toata tara, sa fie facute gratuit, pe baza contributiilor la asigurarile sociale de sanatate platite de firmele de transport“, explica reprezentantii UNTRR.     Potrivit Ioanei Ciorzan, responsabil Departament Reprezentare Interna si Internationala din cadrul UNTRR, solicitarea introducerii gratuitatii urmeaza sa fie discutata astazi in cadrul Comisiei pentru Dialog Social din cadrul MTI.     120 de lei platiti anual pentru analizele obligatoriiIn prezent, angajatii din domeniu trebuie sa isi faca fie anual, fie odata la 2 ani, in functie de postul pe care il ocupa, mai multe tipuri de analize, inclusiv psihologice. Ioana Ciorzan afirma ca printre analizele obligatorii se numara cele pulmonare, interne, reumatice, cronice, oftalmologice, ORL, endocrine, chirurgicale sau neurologice. „Pretul este diferentiat in functie de baremurile utilizate la avizarea medicala, fiind stabilite diferentiat de catre fiecare policlinica autorizata de MTI. Pretul variaza intre 80 si 120 de lei“, declara Ioana Ciorzan.      Acum, UNTRR solicita ca toate prestatiile medicale obligatorii prin lege pentru personalul din transporturile rutiere sa fie facute pe baza contributiilor la asigurari sociale de sanatate platite de firmele de transport.      UNTRR este o organizatie profesionala si patronala neguvernamentala si inregistreaza peste 13.000 de membri.

Baschetbalistele Universitatii s-au reunit

La sedinta de pregatire din Parcul „Iuliu Hatieganu“ s-au prezentat ieri doar patru sportive, restul jucatoarelor fiind la loturile nationale sau învoite de catre conducerea clublui. Baschetbalistele s-au pregatit alaturi de juniorii de la CSS Viitorul si au efectuat cîteva alergari usoare.      Antrenorul Florin Covaciu a declarat ca înca nu stie daca echipa sa va pleca în cantonament sau va pregati doar la Cluj noul sezon. „Înca nu stim daca vom efectua vreun cantonament în aceasta vara. Am început sa ne pregatim în aer liber si vom începe si pregatirea în sala. Ne vom pregati în Sala «Gh. Roman», pîna se vor finaliza renovarile la Sala Sporturilor. La prima sedinta de pregatire au venit doar patru sportive, dar pîna luni cred ca ne vom pregati în efectiv complet“, a declarat Florin Covaciu pentru monitorul.     Doua jucatoare din lotul Universitatii, Andreea Pop si Flavia Ferenczi, au fost convocate la nationala U-20 a României, care evolueaza în grupa A valorica a Campionatului European.     „Studentele“ vor debuta acasa în noul sezon, în meciul din Cupa României cu ICIM Arad, în 21 septembrie, returul urmînd sa aiba loc in 25 septembrie. Divizia A la baschet feminin va debuta pe 2 octombrie, iar elevele lui Florin Covaciu vor juca în prima etapa în deplasare la CSU Alba Iulia.

Patru echipe clujene in Liga 3

Unirea Floresti, antrenata de Alpar Meszaros, fostul tehnician al Universitatii, a promovat in Liga 3 si va juca in seria a VI-a, alaturi de SESO Cimpia Turzii, Unirea Dej si Sanatatea Cluj. Din aceasta serie mai fac parte inca 13 formatii: FC Maramures Universitar Baia Mare, Muresul Deva, CSM Sebes, Unirea Tarlungeni, Unirea Ungheni, AFC Odorheiu Secuiesc, Vointa Livezile, Gaz Metan 2, Vointa Sibiu 2, SCM Brasov, FC Cisnadie si FC Zalau.    Mai putini bani, mai oputine echipeFata de sezonul trecut, a scazut numarul echipelor din fiecare serie si implicit numarul meciurilor. Astfel, fiecare serie va cuprinde doar 16 echipe, fata de 18 in 2009-2010, iar campionatul va avea 30 de etape. Acest lucru se datoreaza faptului ca multe echipe care s-au inscris in sezonul trecut s-au retras pe parcursul campionatului, din cauza problemelor financiare.     Conform tragerii la sorti efectuate la sediul FRF, Unirea Dej si Unirea Floresti vor juca acasa in prima etapa, cu Muresul Deva, respectiv CSM Sebes. SESO Cimpia Turzii se va deplasa la FC Maramures, iar Sanatatea Cluj la nou promovata SCM Brasov. Inca nu s-a stabilit exact cind va incepe campionatul Ligii 3, dar datele cele mai probabil sint 20 si 28 august. Lupta pentru promovarea in Liga 2 se va da cel mai probabil intre SESO Cimpia Turzii, Muresul Deva si FC Zalau, echipe care au mai evoluat recent in esalonul secund.

Tuica si vinul, raportate la vamesi

Taranii nu mai au dreptul de a vinde direct tuica si vinul din gospodariile propriiPractic, prin actul normativ publicat vinerea trecuta, se arata ca toate gospodariile individuale care produc pentru consumul propriu bere, vinuri si bauturi fermentate, altele decit berea si vinurile, au obligatia de a depune o declaratie la autoritatea vamala teritoriala in care isi au domiciliul, pina la data de 15 ianuarie a anului urmator celui in care se produc respectivele bauturi; iar autoritatile de resort trebuie sa tina o evidenta a tuturor producatorilor de bauturi alcoolice cu o concentratie de peste 1,2%.     Antrepozite fiscale si multa birocratieNoua lege prevede ca productia de vinuri pentru consumul propriu al unei gospodarii individuale din recolta proprie poate fi realizata in sistem de prestari servicii numai in antrepozite fiscale autorizate pentru productia de vinuri. Antrepozitele fiscale autorizate pentru productia de vinuri vor primi pentru prelucrare, in sistem de prestari de servicii, strugurii apartinind unei gospodarii individuale numai daca aceasta prezinta carnetul de viticultor, elaborat potrivit Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pentru anul de productie de vinuri. Totusi, prin articolul 16 al legii se precizeaza ca nu intra sub incidenta regimului de antrepozitare micii producatori de vinuri linistite, care produc in medie mai putin de 1.000 hl de vin pe an. Totusi, si acestia, ca toti ceilalti, trebuie sa depuna la autoritatea vamala in raza careia opereaza o declaratie cu cantitatea de vinuri produse.      Viticultorii si producatorii de alte bauturi alcoolice trebuie sa stie ca, in cazul in care cererea de autorizare le este respinsa, activitatea lor trebuie sa inceteze, iar vinzarea produselor se poate efectua numai cu aprobarea si sub supravegherea autoritatii vamale teritoriale.     Baza de date exista la ClujDirectia pentru Accize si Operatiuni Vamale Cluj are de mai bine de 2 ani o baza de date care include numele tuturor producatorilor de vin, bere sau alte bauturi alcoolice din Cluj. „La Cluj exista o evidenta. In aceasta apar numele tuturor celor care s-au declarat ca atare“, a explicat pentru monitorul Doru Ciubanu, director adjunct la Directia Vamala Cluj.     Taranii, „in faliment“Dupa intrarea in vigoare si a celorlalte reglementari prin aplicarea viitorului Cod Fiscal antrepozitele fiscale devin obligatorii pentru toate gospodariile care ar putea vinde sau produce tuica sau vin. Daca pina in 2010 taranii puteau scoate pe piata rezultatul muncii „la cazan“, pentru ca puteau produce pentru consum propriu 60.000 de litri, din toamna, acest lucru nu va mai fi posibil, chiar daca, inclusiv prin legea gindita de deputatul clujean Mircea Giurgiu, s-a incercat stimularea acestora. Giurgiu a promovat un act normativ, votat deja de aproape un an, prin care cei care produc bauturi alcoolice in cantitati mai mici de 500 de litri beneficiau de o serie de facilitati, printre care si scutirea de la plata accizelor pentru cantitatea de alcool. Din pacate, noile prevederi ar putea insemna pentru multi tarani inchiderea „afacerii“, daca nu se gindesc serios la antrepozitele fiscale cerute, la infiintarea de firme si la contabilizarea vinzarilor de bauturi alcoolice.

Plombari si asfaltari pe strazile orasului

Foto Radu PadureanAstfel, in cadrul programului de reabilitare „288 de strazi“, se lucreaza pe strazile Constantin Nottara, Aiudului, Vintului, Odobesti, Viile Nadasel, Petrache Poenaru, Postavarul, Pomet si Uliului – tronsonul al doilea.  In cadrul programului de modernizare „100 de strazi“ se lucreaza la ora actuala pe strazile Henri Barbusse, Vasile Ladislau Pop, Birsei, J.J. Rousseau si Lalelelor. De asemenea, se astern covoare asfaltice pe strazile Oltului, Ion Ratiu, dar si in Piata Unirii. In plus, se plombeaza cu asfalt pe strazile Triajului – tronsonul II,  Mihail Kogalniceanu, Baba Novac, G. Gabor, Bisericii Ortodoxe, Ciresilor si Traian Vuia. In zona complexului Minerva se executa in continuare lucrari in cadrul programului de amenajari parcari, alei si trotuare.      Va reamintim ca in cadrul contractului pentru reabilitarea a 288 de strazi se va lucra pina la finalul acestui an, desi initial, acesta a fost prelungit doar pina la data de 31 iulie 2010. Astfel, contractul dintre Primaria Cluj-Napoca si firma J.V. Garboli Conicos, executantul lucrarilor in cadrul programului „288 de strazi“ a fost prelungit din nou in urma cu peste 2 luni, neinceperea lucrarilor pe unele strazi avind drept cauza interventiile ce inca se executa la retelele de utilitati.

Restrictii de circulatie pe Samuil Micu

Primaria municipiului Cluj-Napoca a anuntat ca, începînd de astazi, se vor institui restrictii de circulatie pe strada Samuil Micu din centrul orasului. Restrictiile sînt cauzate de executarea de lucrari de întretinere a strazii. „Lucrarile se vor desfasura pe o perioada de 2 saptamîni si vor fi semnalizate corespunzator. Pe perioada desfasurarii lucrarilor, pe aceasta strada vor avea acces doar riveranii“, au precizat reprezentantii municipalitatii.      Trasee alternative pentru soferi sînt strazile Ion Ratiu si Gheorghe Sincai.    M. O.

Retelistii mai pot atirna sirme pe stilpi

Primaria clujeana a publicat un anunt pe pagina sa de Internet prin care explica faptul ca, în conformitate cu prevederile contractului de asociere în participatiune încheiat între municipalitate si firma CFO Integrator avînd ca obiect realizarea unei retele de comunicatii pentru cablurile de telecomunicatii, „toti operatorii de telecomunicatii existenti se vor racorda la reteaua de canalizatie în termen de 45 de zile de la data finalizarii fiecarui tronson de retea de canalizatii“. Totusi, Primaria a anuntat ca exista posibilitatea avizarii temporare a unor infrastructuri aeriene pîna la finalizarea infrastructurii realizate de catre CFO Integrator. „A fost creat deja cadrul legal pentru toata zona care va avea sistem de canalizatie, însa pe perioada cît aceste lucrari nu sînt înca gata, operatorii de retele ne cer o autorizatie temporara sa se cableze prin aer“, a explicat purtatoarea de cuvînt a Primariei, Oana Buzatu.    M. O.

Campionii au cistigat acasa. 2-0 in 2 minute

Foto Radu PadureanCampionii au debutat cu dreptul in GruiaOaspetii au avut prima ocazie de gol, prin Popa, care a trimis pe linga poarta in minutul 2, apoi „feroviarii“ s-au instalat autoritar la conducerea jocului. Velicu, de la Victoria, s-a accidentat dupa un sfert de ora de joc si a fost inlocuit de Marincau. Pina la pauza, Sasa Bjelanovic, Cadu si Gabi Muresan au incercat fara succes sa-l surprinda pe Cernea, fostul portar al Stelei, care a aparat excelent in meciul din Gruia. In minutul 61, Gabi Muresan a deschis scorul printr-un sut din vole de la marginea careului, spargind astfel gheata pentru CFR. 2 minute mai tirziu Culio a deviat in poarta mingea sutata de Dani din afara careului, stabilind astfel scorul final: 2-0 pentru campioni.    Kone, accidentatYssouf Kone s-a accidentat in prima repriza si inca nu se stie cit va lipsi. Presedintele Iuliu Muresan a declarat ca atacantul „feroviar“ va efectua astazi un RMN, pentru a se stabili cu exactitate gravitatea accidentarii.     „Am cistigat si asta conteaza. Nu am atins inca potentialul maxim de joc, sintem abia la 60-65%. Am avut citeva ocazii mari, pentru acest moment al pregatirilor stam bine. Nu sint ingrijorat pentru ca nu marcheaza atacantii. Ma bucur ca a inscris Muri, ma bucur pentru Dani si pentru fazele de gol pe care le-am avut. Si atacantii vor marca in momentul in care vor avea ocazia. Sper sa nu fie foarte grav cu Kone. A alunecat si se pare ca i s-a rupt tendonul care ii tinea rotula. Din pacate, el a mai avut perioade in care a fost accidentat“, a declarat Andrea Mandorlini dupa succesul in fata Victoriei Branesti.     Traore s-a certat cu MandorliniIntrodus pe teren dupa ce s-a accidentat Yssouf Kone, Lacina Traore nu a avut o prestatie convingatoare si a fost schimbat in repriza secunda de Andrea Mandorlini. Ivorianul a fost deranjat ca a fost scos de pe teren si a avut un schimb mai dur de replici cu tehnicianul italian. „N-a fost nici un conflict cu Traore. El n-a fost multumit ca a fost schimbat si eu n-am fost multumit de cum a jucat, de aceea l-am schimbat. E tinar si are multe de invatat. El trebuie sa fie nemultumit de randamentul lui“, a declarat Mandorlini despre incidentul cu Traore.      Pentru CFR Cluj au evoluat: Nuno Claro – Panin, Cadu, Piccolo, Veloso – Kivuvu (Dani '54), Muresan,  Culio – Y. Kone (Traore '36) (Alcantara '81), Bjelanovici, Deac. Victoria Branesti a aliniat formatia: Cernea – Maghici, Bar, Velicu (Marincau '15), Nicola – Popa (Novac '71), Chirita (Ispir '66), Olariu, Nicoara – Simion, Oprea. Au primit cartonase galbene Dani (CFR), Simion si Cernea (Branesti). La partida arbitrata de Mugurel Draganescu, Bogdan Velicu si Vladimir Urzica au asistat 5.500 de spectatori.

Gunoaiele Clujului, puse pe harta

In judetul Cluj se va da startul la actiunea de cartare in cadrul programului „Let's Do It Romania“ in data de 7 august, urmind ca aceasta sa se realizeze pina in ziua de 21 august.      Potrivit echipei „Let's Do It Romania“, etapa de cartare este foarte importanta pentru pregatirea curateniei generale la nivel national, actiune ce va avea loc in data de 25 septembrie. „In urma acestei cartari se va realiza o harta digitala a deseurilor din judet, pe baza careia voluntarii se vor deplasa la zonele care urmeaza a fi curatate. De asemenea, cartarea va oferi echipei de cartare informatii despre localizarea, dimensiunea si structura mormanelor astfel incit sa asigure o organizare cit mai eficienta a zilei de curatenie“, au explicat reprezentantii „Let's Do It Romania“ prin intermediul unui comunicat de presa.     Voluntari, pozati deseurile!La actiunea de cartare, care se va desfasura in perioada 7-21 august, sint asteptati peste 100 de voluntari, impartiti in aproximativ 40 de echipe dotate cu GPS si aparate foto. In judetul Cluj, o astfel de cartare a mai avut loc si in luna aprilie, pe baza careia s-a realizat curatenia-pilot din 22 mai. Acum este nevoie, insa, de o noua etapa de cartare, avind in vedere faptul ca trebuie obtinute date actuale cit mai exacte.      „Cartarea se va face pe zone administrativ-teritoriale cu sprijinul autoritatilor publice locale si al cetatenilor. Clujenii care doresc sa ni se alature pentru realizarea cartarii se pot inscrie pe site-ul http://www.letsdoitromania.ro/cartarea/“, au mai transmis cei de la „Let's Do It Romania“.      Obiectivul cartarii in fiecare judet din tara este identificarea tuturor mormanelor de gunoi din Romania si crearea unei „harti a deseurilor“ la nivel national. Potrivit organizatorilor, cartarea deseurilor „are o importanta capitala intrucit constituie baza efortului logistic ce va asigura cadrul pentru curatarea respectivelor puncte. De asemenea, aceasta activitate, prin care se pun deseurile pe harta, permite vizualizarea adevaratei dimensiuni a problemei cu care ne confruntam cu totii“.

Apartamentele din Cluj se scumpesc? dar mai usor

La Cluj se mentine tendinta de scumpire a apartamentelor, dar mai lent decit pina acumPretul mediu al apartamentelor la Cluj: 1.023 de euro. Fata de luna trecuta, analiza imobiliare.ro a constatat o crestere de 0,1%, mult mai usoara decit cele din lunile precedente.     In luna iulie preturile apartamentelor clujene au crescut usor, mentinind, astfel tendinta de scumpire, chiar daca rata de crestere a preturilor a fost cu mult mai mica decit in lunile precedente. Un element de noutate pentru evolutiile deja asteptate ale preturilor imobiliarelor din zona, a fost cresterea de preturi la apartamentele noi, cu 1,8%, in timp ce sumele cerute pentru locuintele vechi, ca niciodata, au scazut cu 1,4%, ajungind la 1.040 de euro/mp util.      Preturile medii ale imobilelor din Cluj au scazut de la 1.500 de euro/mp in luna a opta a anului 2008, pina la 1.410 in septembrie 2008, atingind cel mai de jos prag in martie 2009, cind sumele de tranzactionare au oscilat in jurul valorii de 950 de euro, ulterior inregistrindu-se cresteri de pina la 1.023 de euro/mp, pentru a saptea luna consecutiv.    Vechi si noi, la acelasi pretPRET1.023 de euro/mp este valoarea indicelui imobiliare.ro pentru iulie 2010 la Cluj Analiza imobiliare.ro releva tendinta de egalizare a preturilor apartamentelor vechi cu cele ale celor nou construite. Astfel, daca pretul pentru o locuinta mai veche de 20 de ani a ajuns la 1.040 de euro/mp util, cele recent finalizate au fost apreciate la o valoare medie de 984 de euro/mp.      Din punctul de vedere al numarului de incaperi, la Cluj, cea mai puternica fluctuatie in ultimul an au inregistrat-o sumele cerute pentru apartamentele vechi cu o singura camera, care s-au ieftinit cu 3,5% fata de aceeasi luna a anului trecut, in timp ce sumele cerute pentru locuintele cu doua camere au scazut cu 0,4%, iar cele ale apartamentelor cu trei camere au ramas constante.     Preturi mai mici cu 45% decit in 2008Valoarea indicelui national indicat de site-ul imobiliare.ro pentru iulie 2010 a scazut cu 1% fata de luna precedenta, ajungind la 1.151 de euro/mp, adica la cea mai mica valoare inregistrata vreodata in Romania. Aceasta este cu 45% mai scazuta decit cea inregistrata in 2008, perioada de virf a imobiliarelor din Romania. „Chiar daca si in iulie preturile apartamentelor au confirmat evolutia inregistrata in lunile anterioare, fiind atinse noi praguri minime la diferite categorii de apartamente in majoritatea oraselor analizate, ritmul a fost mai putin spectaculos“, se arata in documentul citat. Acesta mai arata ca, in ultima saptamina, surprinzator, preturile din segmentul rezidential au dat semne usoare de revigorare.      „Analizind principalii factori care influenteaza preturile apartamentelor, puterea de cumparare, raportul dintre cerere si oferta, situatia macroeconomica in ansamblul ei, starea de incredere a clientilor, precum si evolutia din ultimele luni, in mod firesc sintem tentati sa mizam in continuare pe reduceri de preturi. Totusi, in ultima saptamina, am avut cresteri cuprinse intre 0,2 si 0,5% in patru din cele sase orase analizate“, a declarat Adrian Erimescu, director general imobiliare.ro.

157 de cereri pentru programul ?Casa Verde?

157 de dosare pentru finantarea sistemelor de încalzire care folosesc energia regenerabila în cadrul programului „Casa Verde“ au fost depuse pîna acum la Agentia de Protectie a Mediului (APM) Cluj. Conform purtatoarei de cuvînt a institutiei, Adina Maier, valoarea totala a solicitarilor primite se ridica la aproape 1 milion de lei. Cererile sînt în special pentru panouri solare, dar si pentru pompe de caldura si instalatii de producere a energiei termice pe baza de brichete, tocatura lemnoasa si resturi vegetale. Suma alocata judetului Cluj prin programul „Casa Verde“ este de 3,5 milioane de lei. Programul a fost demarat la 1 iulie, iar dosarele pentru finantare pot fi depuse pîna la 30 octombrie. Valoarea finantarii pentru un proiect nu poate depasi 8.000 de lei.    G. D.

Penalizari pentru restantierii la buget

Directia Generala a Finantelor Publice Cluj a transmis ieri o atentionare prin care le aminteste celor care nu si-au platit pîna la 1 iulie obligatiile fiscale datorate bugetului general consolidat ca vor trebui sa plateasca dobînzi si penalitati de întîrziere. Nivelul dobînzii este de 0,05% pentru fiecare zi de întîrziere. Totusi, daca restanta este acoperita în prima luna de la scadenta, nu sînt calculate penalitati de întîrziere. Însa, daca plata se face în urmatoarele 60 de zile, nivelul penalitatilor este de 5% din obligatiile fiscale principale stinse, iar dupa împlinirea acestui termen nivelul penalitatilor este de 15%.    L. P.

Dezinfectii la gospodariile inundate

Locuintele si anexele gospodaresti din localitatile afectate de indundatiile din ultima perioada din judetul Cluj vor beneficia de dezinfectie si dezinsectie, actiunile în acest sens urmînd sa fie realizate de echipe speciale ale Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Cluj. Scopul acestor masuri este prevenirea unor boli si distrugerea eventualilor germeni care ar putea influenta negativ starea de sanatate a oamenilor si animalelor. Specialistii recomanda ca toti proprietarii gospodariilor care au fost inundate sa permita accesul echipelor, precizînd ca actiunea se va desfasura sub supravegherea medicului veterinar împuternicit sau a medicului veterinar zonal. De asemenea, DSVSA Cluj le cere proprietarilor de animale sa anunte neîntîrziat institutia despre disparitia, moartea sau modificarea starii de sanatate si a conditiilor de protectie a animalelor.    G. D.

Alerta! Indicele UV atinge un prag periculos

Expunerea excesiva direct la razele solare poate provoca diferite tipuri de cancer de piele, dar si arsuri si imbatrinire accelerata a pielii, cataracta si alte boli ale ochilor, precum si reducerea eficientei sistemului imunitar, spun medicii.     In Romania, melanomul, cauzat de expunerea excesiva la soare, avea in anul 2007 o incidenta de 1,1 la 100.000 de locuitori. La nivel mondial, in anul 2000 au fost diagnosticate peste 200.000 de cazuri de melanom si 65.000 de oameni au murit din cauza acestui tip de cancer de piele.     In plus, potrivit datelor Ministerului Sanatatii, aproximativ 18 milioane de oameni au orbit ca rezultat al cataractei, 5% dintre aceste cazuri fiind direct atribuite expunerii la radiatiile UV.     De aceea, specialistii in sanatate publica din Ministerul Sanatatii recomanda evitarea expunerii la radiatiile ultraviolete (UV) solare si utilizarea corecta a produselor pentru protectie solara. Mai exact, medicii recomanda, pe linga utilizarea produselor pentru protectie solara, si purtarea ochelarilor de soare si a palariilor.     „Produsele pentru protectie solara nu trebuie sa fie utilizate cu scopul de a prelungi expunerea la soare“, atrag atentia specialistii din Minister.      De asemenea, produsele pentru protectie solara trebuie sa fie adaptate fiecarui tip de piele si trebuie sa protejeze atit contra radiatiilor UVB, cit si contra radiatiilor UVA. Cei care se expun la soare trebuie sa aplice o cantitate generoasa de produs pentru protectie solarǎ, care trebuie reinnoit frecvent. Totodata, medicii atentioneaza ca sugarii si copiii mici nu trebuie expusi direct la soare, ci trebuie sa stea la umbra.

Datoriile spitalelor, 32 de milioane de lei, vor fi onorate de stat

Foto Radu PadureanSpitalul Clinic Judetean a ajuns la datorii de 21 de milioane de lei, care vor fi insa achitate de statIn Cluj, cel mai inglodat in datorii este Spitalul Judetean, care are intirzieri la plata de 21 de milioane de lei, conform datelor centralizate de Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Cluj. Dupa cum monitorul a semnalat la inceputul lunii iunie, datoriile spitalului sint vechi de aproximativ 2 ani si reprezinta plati catre furnizori sau facturi pentru utilitati. De altfel, suma reprezinta aproximativ 60% din totalul datoriilor tuturor spitalelor din judet. Pe de alta parte, exista si sapte spitale din cele 17 din judet care au reusit sa nu intre in datorii pina la sfirsitul primului trimestru.    Datoriile spitalelor, platite de statMai exact, pina la sfirsitul lunii martie, zece spitale din cele 17 existente in judet au inregistrat datorii de aproximativ 31,8 milioane de lei. Iar potrivit unui ordin al Ministerului Sanatatii, emis la inceputul lunii trecute, toate obligatiile de plata cu scadenta depasita la 31 martie urmeaza sa fie achitate de la bugetul de stat, la plata intrind sumele datorate de toate spitalele, indiferent daca acestea au trecut in subordinea autoritatilor locale sau daca au ramas la Minister.     Potrivit unei declaratii a ministrului Sanatatii, Cseke Attila, datoriile tuturor spitalelor din tara se ridica la 170 de milioane de euro si urmeaza sa fie achitate, cel mai probabil, in luna august.    Topul celor mai mari datorniciIn judet, intr-un posibil top al datornicilor din sistemul sanitar clujean, dupa Spitalul Judetean Cluj s-ar clasa Spitalul Municipal, cu peste 4 milioane de lei neplatiti pina la sfirsitul lunii martie. De asemenea, Spitalul de Adulti Cluj este dator cu peste 2 milioane de lei, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii cu aproape 1,8 milioane de lei, iar Institutul Oncologic si Spitalul de Boli Infectioase cu aproximativ 1,5 milioane de lei.      Datorii mai mici, sub 1 milion lei, au fost contabilizate la Institutul Inimii Cluj-Napoca (aproximativ 330.000 de lei), Spitalul Municipal Turda (180.000 de lei) si Spitalul Orasenesc Huedin (aproape 175.000 de lei). Cea mai mica datorie apartine Spitalului Municipal Dej, de 67.000 de lei.      La polul opus se afla citeva spitale care au reusit sa incheie semestrul I fara termene de plata depasite. Pe lista unitatilor sanitare „curate“ se afla Institutul de Urologie si Transplant Renal, Spitalul de Recuperare, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Boli Psihice Cronice Borsa, Spitalul Municipal Cimpia Turzii, Spitalul Municipal Gherla si Centrul de Sanatate Mociu.

Matache vrea puncte de ziua lui

Florin Matache, portarul Universitatii Cluj, a împlinit ieri vîrsta de 28 de ani. Dupa doua etape în care „sepcile rosii“ nu au strîns nici un punct, goalkeeper-ul „studentilor“ spera ca situatia sa se remedieze în cel mai scurt timp: „Îmi doresc sa începem sa strîngem puncte, sa simtim si noi gustul victoriei si în prima liga. A fost un început dificil pentru noi, nivelul este altul, dar avem încredere în fortele noastre si acum trebuie sa intram în ritm, sa-i multumim si pe suporteri“, a declarat Matache de ziua lui.    L. B.

Schimbari in Seria de Vest

Federatia Româna de fotbal a stabilit componenta celor doua serii ale Ligii secunde. În sezonul 2010-2011, judetul Cluj are o singura reprezentanta în esalonul secund, Ariesul Turda. Seria de Vest a devenit si mai puternica, întrucît FRF a hotarît ca si Petrolul Ploiesti sa joace în acest esalon, dupa ce în anii precedenti jucase în seria de Est. Prahovenii au fost aproape de a promova în prima liga în ultimul sezon, dar au fost depasiti de Sportul Studentesc. Ariesul Turda va avea meciuri grele la început de sezon, urmînd sa întîlneasca în primele etape formatii precum FC Bihor, CSM Rîmnicu Vîlcea sau Unirea Alba Iulia. Din Seria de Vest mai fac parte cluburile ACU Arad, Alro Slatina, Dacia Mioveni, FC Arges, FC Baia Mare, FC Silvania, UTA Arad, Gaz Metan Craiova, Inter Curtea de Arges, Minerul Lupeni si Vointa Sibiu.    L. B.

Record la pedalat pentru clujeni

Proiectul de ecologie urbana „I love velo“, inaugurat luna trecuta la Cluj-Napoca, a  inregistrat un succes neasteptat. Cele 150 de biciclete au fost imprumutate pina acum de 7.000 de ori.     Potrivit celor care au implementat proiectul, Asociatia Green Revolution, clujenii profita din plin de cele 150 de biciclete puse la dispozitia lor gratuit.„Din punctul nostru de vedere, proiectul merge extrem de bine la Cluj. Oamenii au reactionat incredibil de bine la un astfel de proiect. Saptamina trecuta am avut un numar de 2.151 de utilizatori, iar in total, din data de 12 iulie, cind am inaugurat proiectul, s-au inregistrat la Cluj aproape 7.000 de utilizatori. Cred ca este un numar de biciclisti record pentru Cluj“, a declarat pentru monitorul directorul de programe al Asociatiei Green Revolution, Corneliu Belciug.     Un alt reprezentant al Green Revolution, Ionut Milanovici, cel care a coordonat extinderea acestui proiect la nivel national, a inspectat recent centrul de bike sharing din Cluj-Napoca si s-a declarat foarte multumit de felul in care clujenii au inteles sa utilizeze bicicletele puse gratuit la dispozitia lor.     Apare un nou centru de bike sharing?RECORD800de clujeni s-au dat cu bicicletele de la Sala Sporturilor duminica „Am avut peste 800 de utilizatori numai in ziua de duminica, 1 august, ceea ce este un lucru foarte bun. In ceea ce priveste problemele aparute, acestea sint uzuale, provenite in general dintr-o utilizare necorespunzatoare a bicicletelor. Au mai existat si intirzieri in returnarea bicicletelor. Unii oameni le-au returnat cu o ora mai tirziu sau altii le-au adus abia a doua zi, din cauza ploii“, a aratat Milanovici.Avind in vedere succesul proiectului, coordonatorii acestuia iau in calcul o extindere viitoare. „Ne gindim la o extindere, dar nu s-au luat inca deciziile finale. S-ar putea sa mai inauguram inca un centru in Cluj-Napoca“, a precizat Milanovici. De altfel, reprezentantii Primariei au confirmat ca au avut loc discutii in acest sens cu Asociatia Green Revolution. „Au existat discutii de principiu vizavi de o extindere, dar noi inca nu ne-am dat acordul pentru nici un posibil amplasament“, a afirmat purtatoarea de cuvint a municipalitatii clujene, Oana Buzatu.     Va reamintim ca 150 de biciclete au fost puse gratuit la dispozitia clujenilor,  pe platoul din fata Salii Sportului, in cadrul proiectului de bike sharing „I love velo“, implementat de Asociatia Green Revolution in colaborare cu Primaria Cluj-Napoca si sponzorizat de Raiffeisen Bank. Initial, proiectul prevedea ca bicicletele sa poata fi „inchiriate“ zilnic de catre persoanele cu virsta peste 14 ani, intre orele 10-22, timp de 2 ore, in baza buletinului de identitate, care urma sa fie retinut la centrul de bike sharing. Initiatorii „I love velo“ au renuntat la retinerea buletinului celor care inchiriaza biciclete dupa ce, sustin acestia, cineva a depus o plingere la Politie. Astfel, la momentul actual, cei care vor sa inchirieze biciclete isi lasa permisul auto sau pasaportul sau li se fotografiaza actul de identitate.