monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Specialista Cupei vine de la Cluj

Foto Cantor AndreaDica a marcat primul gol impotriva fostilor inamici "de moarte" de la Dinamo"Nu sintem favoriti", spunea inaintea meciului Andrea Mandorlini, in speranta ca jucatorii sai nu vor avea o atitudine paguboasa, tinind cont ca plecau cu avantajul golului din deplasarea de acum 3 saptamini. Iar vorbele tehnicianului au ajuns unde trebuia, deoarece debutul a insemnat un iures nebun al CFR-ului inspre poarta adversa. Suturile lui Emil Dica ('2) si Muresan ('5) au reprezentat "aperitivele" gazdelor, negustate, insa, de dinamovisti... A intrat apoi in scena si fostul stelist Nicolae Dica, care i-a testat vigilenta lui Cristi Munteanu in doua rinduri, dar portarul "ciinilor" n-a cedat presiunii ('20, '21). Contrar cursului jocului, putea fi 1-0 pentru Dinamo, daca Niculae n-ar fi trimis peste poarta dupa o centrare de calitate a lui Torje ('25). Lipsa de concentrare l-a tradat si pe Alcantara, care a "mingiiat" mingea de la 6 metri in loc sa o suteze cu sete ('27). Si-a mai incercat o data norocul si Gabi Muresan, insa sutul sau din lovitura libera n-a prins spatiul portii ('44).    Traore, oaia neagra care s-a reinventatIuliu Muresan * Presedinte lui CFR Cluj"A fost o calificare fantastica, dupa un meci de infarct, iar Nuno a scos în final doua mingi pe care le-am vazut în poarta. Felicit adversarii pentru jocul prestat. Sint foarte fericit, luptam sa cistigam eventul, chiar daca ne va fi greu." Ce s-a intimplat in continuare poate fi scris cu litere rosii in cartea actualului sezon de Liga 1. Repriza secunda a inceput fulminant: Edimar a fost eliminat corect pentru un fault dur la Kone ('46) si se parea ca sansa CFR-ului de a prinde o noua finala s-a irosit. Impresia a durat exact 5 minute, deoarece Nicolae Dica si-a reamintit de "ura" fata de "ciini" ce i-a fost inoculata in perioada petrecuta la Steaua si l-a invins pe Munteanu, dupa ce scapase singur spre poarta. Bineinteles, dinamovistii au devenit si mai ofensivi, dar blocajele CFR-istilor s-au dovedit eficiente. Asta pina la gafa de proportii a lui Nuno Claro din minutul 73, cind a respins prosteste mingea sutata de Adrian Cristea, permitindu-i celuilat Cristea de pe teren, Andrei, sa inscrie din apropiere. Perspectiva prelungirilor devenea tot mai clara, dar fotbalul a mai pregatit o surpriza de proportii: total iesit din forma si hulit de toti pentru ineficienta sa devenita deja proverbiala, Traore a aparut providential la o lovitura libera executata de Culio si a marcat de linga un Moti inert ('78). Finalul a fost cumplit pentru amfitrioni, care tremurau la fiecare actiune a adversarilor, parca tot mai indirjiti sa-si salveze sezonul mizerabil cu un ultim gol. A incercat si Moti, cu capul din 4 metri, si Niculescu, printr-o "bomba" de la 16 metri, dar Nuno Claro a tinut mortis sa se revanseze si a ferecat poarta. Meciul s-a terminat cu scorul de 2-1 pentru CFR Cluj, care, astfel, se apropie tot mai mult de realizarea unui nou event istoric.    Echipele de startDINAMOMunteanu - Molinero (Ad. Cristea, '70), Moti, Scarlatache, Pulhac - Torje, Bostina (Kone, '46), N'Doye, Alexe - Niculae (Niculescu, '77), Andrei Cristea CFRNuno Claro - Panin, Piccolo, Alcantara, Edimar - E. Dica,Muresan, Nicolae Dica (Dani, '69), Culio - Deac,Traore (Bud, '80)

Pe scurt

Esec usturator pentru "gladiatori"BC Gladiator a fost zdrobita in primul meci al play-out-ului Diviziei A la baschet masculin in deplasarea de la Energia Rovinari, scor 104-66. Formatia lui Roschanfsky nu a dat impresia nici un moment ca le-ar putea pune probleme gazdelor, impresie pe care vor incerca sa o schimbe astazi, in cel de-al doilea meci al duelului. Confruntarea va avea loc de la ora 19.    D. S.Tenismenele romance, invinseToate cele trei jucatoare române aflate pe tabloul de dublu al turneului WTA de la Barcelona, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu si Raluca Olaru, au fost învinse din mansa inaugurala a turneului de 220.000 de dolari. Cîrstea si argentinianca Gisela Dulko, favoritele nr. 2 ale probei, au fost învinse de germancele Tatjana Malek si Andrea Petkovic, cu 6-3, 7-5. Monica Niculescu si americanca Meghann Shaughnessy au cedat cu 4-6, 4-6 în disputa cu favoritele nr. 3, Klaudia Jans (Polonia)/Vladimira Uhlirova (Cehia), în vreme ce italiencele Sara Errani/Roberta Vinci (N. 4), au dispus de perechea germano-româna Kristina Barrois/Raluca Olaru cu 7-6 (2), 6-3.    AgerpresReal si-a scos banii pe RonaldoGruparea de pe "Santiago Bernabeu" a reusit sa vinda aproximativ 1,2 milioane de tricouri inscriptionate cu numele lui Cristiano Ronaldo, doar în Madrid, un adevarat record, ceea ce i-a adus un profit de aproximativ 102 milioane de euro. Astfel, "albii" si-au amortizat investitia de 94 de milioane de euro facuta pe transferul portughezului de la Manchester United. De mentionat ca studiul a fost realizat doar în ceea ce priveste tricourile vindute în magazinele din Madrid.    D. S.

Becali, suspendat 6 luni de Comisie

Razboiul dintre Dumitru Dragomir si Gigi Becali si-a consumat un nou episod. De data aceasta, avantajul a trecut de partea presedintelui Ligii. Acesta si-a "aratat muschii", indirect, dupa ce Comisia de Disciplina, subordonata forului condus de el, l-a suspendat pe finantatorul Stelei pentru o jumatate de an. Aceasta inseamna, printre altele, ca Becali nu va putea sa reprezinte clubul Steaua in Adunarea Generala in care era planificata tocmai inlaturarea lui Dumitru Dragomir. În afara de interzicerea oricaror activitati legate de fotbal timp de 6 luni, Becali a mai fost sanctionat cu o amenda de 150.000 de lei. "Astia (cei de la Comisie – n.r.) sint sclavii lui Mitica, nu ii recunosc. Nu platesc nimic, nu pun in aplicare decizia unor sclavi", a rabufnit latifundiarul dupa aflarea deciziei. In schimb, Gigi Becali a facut o noua serie de declaratii acuzatoare la adresa lui Dragomir, lasind sa se inteleaga ca i-a dat spaga 100.000 de dolari pentru a sterge cu buretele cazul de dopaj al lui Adrian Neaga: "Daca îti dau eu 100.000 de dolari ca sa ma rezolvi cu ceva, ai mai avea tupeu sa te mai duci la DNA? Ei mizeaza pe faptul ca eu am caracter si ca nu-i sifonez. Nu e vorba de cazul lui Adrian Neaga, zic si eu asa, ca Elena Udrea. Eu va spun o chestie: cind un om îti face treaba, trebuie sa stergi cu buretele. Si eu am sters cu buretele. Sa stea linistiti, eu nu sint cu DNA si cu procurorii. Dar trebuie sa mai zic si eu asa, ca sa vada lumea", a spus stelistul.    D. S.

Concediul medical, redus la 30 de zile

Numarul zilelor acordate angajatilor pentru concediu medical s-a redus de la 45 la 30, potrivit unei Ordonante de Urgenta aprobate miercuri de Executiv. "Estimam, prin aplicarea noilor prevederi, stoparea tendintei de crestere a acordarii concediului medical si o economie in valoare de 142 de milioane de lei pentru perioada care a ramas pina la sfirsitul anului", a spus ministrul Sanatatii, Cseke Attila, la finalul sedintei de guvern. El a precizat ca prin modificarea sistemului de acordare a concediilor medicale se doreste reducerea abuzurilor in acordarea si folosirea concediilor medicale, fenomen care a luat amploare in ultimii ani. "Daca in 2006 din tot bugetul sanatatii 482 de milioane de lei erau cheltuiti pentru decontare de concediu, ceea ce inseamna 3% din tot bugetul Sanatatii, in 2008 aceasta suma a ajuns la 923 de milioane lei noi, adica 6% din bugetul sanatatii", a subliniat ministrul Cseke.    Agerpres

"Studentii" miriie la "tigri"

Pentru prima data din 1996, cind au cistigat ultimul trofeu important din palmaresul clubului, clujenii de la "U" Mobitelco pornesc din pole-position in cursa finala spre titlu. Cu un bilant impresionant de 25 de victorii si doar 5 infringeri, "U" a incheiat sezonul regulat pe primul loc si va intilni in runda inaugurala a play-off-ului ocupanta locului 8, BC Mures. Echipa universitara s-a impus in fata tirgmuresenilor atit in tur, cit si in retur, cu 55-82 la Tirgu-Mures si 87-81 la Cluj-Napoca. De mentionat, insa, ca la meciul din deplasare din lotul lui BC Mures lipsea "motorul" echipei, conducatorul de joc JuJuan Cooley. "i" au terminat en-fanfare sezonul regulat, bifind cinci victorii in ultimele sase etape, seria de cinci victorii consecutive fiindu-le intrerupta de Gaz Metan in ultimul meci al returului. De cealalta parte, oboseala si-a spus cuvintul asupra jocului lui "U" in ultimele etape si "studentii" au inregistrat doua esecuri in trei meciuri, cu CSU Atlassib la Sibiu si cu Elba la Timisoara. "BC Mures este o echipa compacta, cu trei lituanieni valorosi, alaturi de ceilalti straini, alcatuind o trupa redutabila, care poate pune probleme oricui", a avertizat Marcel Tenter. "U" Mobitelco are in lot un fost component al formatiei BC Mures, Szabolcs Santa, in timp ce la echipa tirgmureseana evolueaza din retur fostul "gladiator" Eugen Melnic.    Cursa mai lunga spre careul de asiIn sezoanele trecute, in primul tur al play-off-ului se juca dupa sistemul cel mai bun din trei meciuri, acum, insa, atit in faza sferturilor, cit si in semifinale se joaca dupa sistemul trei din cinci. "Sistemul cu trei meciuri din cinci schimba datele problemei. Va fi important cum vom folosi banca de jucatori, pentru ca aportul intregului lot va conta mult in play-off. Pregatirea meciurilor va fi cu totul alta. Dupa 10 luni cu un sistem de joc si antrenament, acum se schimba totul, cu meciuri dese, la citeva zile. Noi am avut deja experienta aceasta si sper ca ne vom descurca asa cum trebuie", a precizat Tenter. Anul trecut, clujenii au terminat sezonul regulat pe locul 5 si au intilnit formatia CSU Atlassib in sferturi, fiind eliminati in decisivul care a avut loc la Sibiu. Singura prezenta a lui BC Mures intr-un play-off dateaza din sezonul 2007-2008. "Tigrii" au fost eliminati atunci de CSU Asesoft.    Toata sala in… albMircea Cristescu a facut un apel catre suporteri, sugerind sa vina imbracati in alb la sala. "Rog fanii nostri sa se imbrace in alb, sa retraim momentele frumoase ale anilor trecuti, sa vina alaturi de baieti si sa-i incurajeze asa cum doar ei stiu s-o faca. Meciurile cu BC Mures se vor juca joi si vineri, de la aceeasi ora, 17.30. In prima zi, biletele vor fi 5 si 10 lei, iar a doua zi, in cuplaj cu meciul de handbal feminin "U" Jolidon – HC Zalau, biletele vor costa 10 lei", a explicat presedintele executiv al lui "U" Mobitelco.    Si fotbalistii vin la meciLa meciul de vineri cu BC Mures in tribunele Salii "Horia Demian" se va afla si echipa de fotbal a clubului Universitatea. "Le tinem pumnii si sper sa invinga, iar prezenta noastra sa fie de bun augur. Abia asteptam sa asistam la joc. Venim sa sustinem campionii", a declarat antrenorul Cristi Dulca pentru site-ul universitateacluj.ro.     Loturile celor doua echipeBC Mures:Vlad Pora, Catalin Vlaicu, Cristian Jakab, Eugen Melnic, JuJuan Cooley, Keyron Sheared, Branislav Tomic, Marius Pociukonis, Arturas Masiulis, Gabriel Hallai, Norbert Pascu, Gabriel Oltean.Antrenor: Audrius Prakuraitis.  "U" Mobitelco:Mihai Silvasan, Paul Chetreanu, Florin Muntean, Flavius Lapuste, Ionut Mocanu, Szabolcs santa, Andrei Bercean, Zoran Krstanovic, Branko Cuic, Miljan Medvedj, Rob Thomson, Kyndall Dykes.Antrenor: Marcel Tenter.

Horoscop zilnic

Berbec Incepeti o etapa noua in viata sociala si pe plan sentimental. Fie porniti o afacere, fie va reorientati profesional. Astazi sint favorizate contactele cu tinerii, comunicarea si calatoriile in interes personal. Dorinta de schimbare si de innoire va influenteaza in bine si va conduce spre succes. Va sfatuim sa fiti atent la cheltuieli. Taur Aveti un simt practic deosebit, care va poate ajuta sa demarati o afacere. Dupa-amiaza, un prieten de familie va propune o colaborare avantajoasa. Analizati toate aspectele! Va recomandam sa va sfatuiti cu partenerul de viata. Gemeni O ruda mai in virsta va sfatuieste sa nu mai alergati dupa cistiguri usoare si va pune pe ginduri. Ginditi-va daca merita sa va sacrificati relatile de prietenie pentru interesele financiare! Ar fi bine sa acordati mai mult timp studiului si relatiilor parteneriale Rac Aveti o zi norocoasa si treceti cu bine peste toate dificultatile. Puteti avea succes la examene. Relatiile sentimentale merg bine, dar va recomandam sa acordati mai multa atentie partenerului de viata. Nu neglijati odihna! Leu Sinteti decis sa faceti schimbari in casa, dar partenerul de viata nu este de acord. Stabiliti-va clar prioritatile, ca sa nu aveti probleme! Va recomandam sa nu fiti incapatinat si sa tineti cont de parerile familiei Fecioara Se pare ca aveti o zi grea, cu multe probleme de rezolvat. Aveti dificultati pe plan financiar, insa nu este cazul sa va faceti griji. V-ati propus sa faceti ceva nou si sint sanse mari sa reusiti. Va sfatuim sa evitati speculatiile financiare. Balanta Aveti sanse sa rezolvati o problema financiara care va preocupa de mult. S-ar putea sa vi se propuna o colaborare, care va va reda increderea in propriile capacitati. Este un moment prielnic pentru a va consolida prieteniile si pentru a stabili noi relatii de asociere. Profitati de aceasta conjunctura favorabila, insa fiti prudent! Scorpion Aveti o deosebita capacitate de comunicare si rezolvati usor o multime de probleme. Puteti avea succes in toate activitatile legate de camin, dar si in societate. Persoana iubita si partenerii de afaceri va apreciaza ideile. Ar fi bine sa nu neglijati sfatul unei persoane mai in virsta din familie. Sagetator Sinteti hotarit sa rezolvati o data pentru totdeauna o serie de probleme mai vechi. Partenerul de viata va sustine. Puteti sa incheiati contracte si sa semnati documente oficiale. Va recomandam sa fiti prudent si sa evitati disputele cu o ruda mai in virsta. Capricorn Prietenii si partenerul de viata va apreciaza dorinta de schimbare si innoire. Profitati de aceasta zi, pentru ca puteti sa duceti la bun sfirsit tot ce v-ati propus! Situatia financiara s-ar putea sa nu fie tocmai buna, dar nu va impiedica sa va puneti planurile in practica. Varsator Primiti de la partenerul de viata un cadou de care va bucurati foarte mult. Prietenii va invita intr-o excursie. Nu ratati ocazia! Va recomandam sa nu faceti excese alimentare. Ascultati-va intuitia! Pesti Este o zi favorabila intilnirilor cu prietenii. Puteti sa rezolvati o problema financiara a unui tinar din familie. Este momentul sa demarati o afacere planificata de multa vreme. Daca intimpinati dificultati, va recomandam sa solicitati ajutorul unei persoane mai in virsta.Compatibilitate zodiiBerbec - VarsatorNu tocmai perechea perfecta Focul si aerul sint de regula complementare, dar nu in acest caz, cu doua vointe atit de puternice, incit certurile incep probabil chiar din ziua in care se cunosc. Varsatorul e intrigat de persoane ciudate, neobisnuite si uneori excentrice, care-i atrag atentia. Berbecul trebuie sa faca fata acestor lucruri si ar fi si mai bine daca partenerii ar fi si prieteni, nu doar iubiti. Berbecul prefera compania oamenilor de succes, dinamici si sofisticati, care il ametesc pe Varsator. Acesta, independent cum este, refuza sa fie tinut in loc de orice, nu isi impartaseste prea des gindurile Berbecului, si doar putin viata lui privata! Aceasta atitudine este perceputa drept una plina de secrete mai degraba decit o idee de intimitate. Berbecul e al doilea in ce priveste independenta tocmai dupa Varsator, iar cei din jur afla multe despre cei doi din felul unic in care acestia vorbesc si se comporta. Desi acestia din urma sint gelosi si posesivi in privinta partenerilor, rareori se ocupa de ei atunci cind au si alte lucruri de facut; in plus, nu sint atit de activi sexual pe cit ar vrea un Berbec. Acesta va incepe sa vada Varsatorul ca fiind un partener egoist. Per ansamblu, nu e o uniune inspirata, iar cei doi ar face mai bine sa stea departe unul de altulBerbec - PestiO pereche ideala Focul si Apa nu se amesteca de regula, iar din acest motiv relatia Berbec-Pesti ar putea fi una complexa. Pestii au nevoie de forta Berbecului si de capacitatea lui de a-l linisti cind e obosit sau deziluzionat, iar exact atunci cind Berbecul se obisnuieste sa se depinda de el, Pestele isi aduna fortele si devine brusc independent si liber (insa doar pentru scurt timp). Intuitia fara gres il ajuta sa stie permanent care sint gindurile si emotiile Berbecului. Uneori Pestii se vor retrage in lumea lor secreta, mistica, incercind sa gaseasca solutia vreunei probleme, ceea ce-l va scoate din ecuatie pe Berbec pentru o scurta perioada de timp. Acesta trebuie sa inteleaga ca asa este felul de a fi a Pestilor, si in acelasi timp chiar motivul unei mari parti din atractia initiala. Deoarece Berbecul nu incearca sa schimbe pe nimeni, cind reuseste sa inteleaga cum “functioneaza” un Pesti, ii va lasa perechii sale spatiul necesar pentru a medita in pace. Pestele va lasa majoritatea deciziilor in seama Berbecului, in afara cazului in care acestea interfereaza cu propriile lui planuri, cind pur si simplu va ignora deciziile celuilalt. In timp ce Berbecul isi poate petrece toata viata protejind Pestele si certindu-se cu oricine pentru el, intuitia acestuia nu va functiona in aceasta directie, nestiind niciodata ce se intimpla. Pestii nu isi doresc absolut deloc sa ii schimbe pe impetuosii Berbeci, uneori incurajind felul lor ametitor de a reactiona, ceea ce ii fac foarte fericiti pe focosii Berbeci, care pot alege sa-si petreaca toata viata cu perechea lor Pesti.

Ambasadorul Canadei spera sa nu existe tergiversari

 Ambasadorul Canadei la Bucuresti, Philippe Beaulne, s-a aflat pentru doua zile intr-o vizita de lucru in judetul Alba. Prima zi si-a petrecut-o aproape in exclusivitate in Rosia Montana, unde a vizitat zona unde urmeaza sa fie dezvoltat proiectul minier al Rosia Montana Gold Corporation - care are ca actionar majoritar firma canadiana Gabriel Resources, cu 80% din actiuni. La Rosia Montana, ambasadorul Canadei s-a intilnit cu mai multi primari din zona, cu reprezentantii RMGC, dar si cu comunitatea, cu reprezentantii ONG-urilor pro si contra proiectului minier, inclusiv cu reprezentanti ai Fundatiei Soros. Vizita ambasadorului canadian a continuat la Alba Iulia, unde a avut intilniri pe care le-a numit “de familiarizare” cu autoritatile locale si judetene, cu care a vorbit despre posibilitati de cooperare viitoare, in special pe probleme culturale, economice si academice. Philippe Beaulne a vizitat si Cetatea de tip Vauban din Alba Iulia si a primit onorul din partea Garzii Cetatii, declarindu-se impresionat. “In timp util”In conferinta de presa organizata ieri la Alba Iulia, ambasadorul Canadei a declarat ca tara sa sustine proiectele companiilor canadiene in sectorul minier. El a subliniat ca spera ca o decizie a autoritatilor romane sa fie luata cit mai curind. “Am avut ocazia sa vizitez zona Rosia Montana si cred ca este un proiect de investitii foarte important. Desigur, decizia finala asupra proiectului va fi luata de autoritatile romane responsabile cu luarea unor astfel de decizii si de actionarii companiei, dar si pe baza studiilor care trebuie facute. Speram ca toate procedurile care mai sint necesare pentru luarea unei decizii finale sa fie facute in timp util, fara tergiversari. Am aflat ca acest proiect este inclus in programul de dezvoltare economica al Guvernului, de asemenea stim ca sint reglementari stricte ale Romaniei si Uniunii Europene referitoare la minerit, in special cel aurifer. Vom urmari cu interes desfasurarea procedurilor care mai sint necesare (...) Sigur ca studiile trebuie facute cu seriozitate, asa cum cer procedurile legale si in timpul necesar pentru ca ele sa fie facute in mod profesional. Prin timp util intelegem fara sa se faca niste prelungiri care nu ar fi necesare”, a declarat ambasadorul Canadei la Bucuresti. “Vreau sa spun ca sint multe companii canadiene implicate in exploatarea resurselor naturale si minerit, atit in Canada cit si in afara, si Guvernul canadian se asteapta de la companiile canadiene sa respecte principiile si procedurile responsabilitatii corporatiste sociale si cele mai bune practici... Am remarcat ca deja s-au facut investitii concrete cu privire la diversele aspecte legate de pregatirea acestui proiect”, a completat Philippe Beaulne. Acesta a subliniat si faptul ca este o investitie majora “si stim ca o buna investitie atrage si interesul altor investitori” si a confirmat ca exista si alti investitori canadieni care sint interesati in dezvoltarea unor afaceri in tara noastra.Vizita la Alba Iulia a fost una de pregatire a unor eventuale colaborari viitoare si de cunoastere cu autoritatile locale si judetene. “A fost o prima vizita, o sansa de a afla cite ceva despre viata in Alba Iulia, despre domeniile in care putem colabora, am discutat despre posibilitati de colaborare economica, dar si de dezvoltarea relatiilor intre universitati. De exemplu, am discutat despre oportunitati de a dezvolta impreuna afaceri in domeniul agriculturii si al industriei alimentare, dar este doar o discutie preliminara”, a declarat ambasadorul Canadei.

?Restantierii? pot lua BAC-ul fara examen

 O parte dintre absolventii de liceu care au “picat” bacalaureatul in anii trecuti au sansa sa treaca de acest examen practic fara examen. Conditia este ca ei sa fi obtinut note de trecere la materiile cerute acum la bacalaureat, iar media acestora sa fie peste 6. De asemenea, ei trebuie sa se prezinte la probele de competente, dar acest lucru conteaza doar ca prezenta, deoarece nu influenteaza in nici un fel rezultatul de pe diploma. Inspectorul scolar general al judetului Alba, Cornel Sandu, a declarat ca, dupa ce a studiat metodologia de organizare a bacalaureatului din acest an, a dedus ca exista aceasta posibilitate, iar reprezentantii Ministerului Educatiei i-au confirmat “suspiciunile” si au punctat conditiile care trebuie indeplinite. “Cei care nu au trecut examenul de bacalaureat in anii anteriori dau pe sistemul de acum. Li se recunosc probe, daca sint printre acestea trei pe care le dau si ceilalti: romana, matematica si asa mai departe. Dar nu i se recunoaste sportul, daca acum nu se mai da sport. Daca a picat la o materie de specialitate care acum nu se mai cere, trece fara sa mai dea nici un examen. Singura conditie este sa se prezinte la examenele de competente. Aceasta este conditie eliminatorie”, a explicat Cornel Sandu. El a reamintit ca, la fel ca la toti absolventii de liceu care sustin bacalureatul, rezultatul la examele de competente (probele orale) nu se ia in calcul la calcularea mediei la bacalaureat, dar elevii trebuie sa se prezinte la acestea pentru a putea sustine probele scrise. Pentru sesiunea de bacalaureat care se desfasoara in aceasta perioada, in judetul Alba s-au inscris 149 de candidati din seriile anterioare, care pot depune cereri de echivalare pentru probele pe care le-au promovat deja. Tot pentru candidatii din seriile anterioare, MECTS a decis organizarea unei sesiuni speciale, in plus fata de sesiunea care se organizeaza in toamna, pentru cei care nu trec acum examenul de bacalaureat. Pentru aceasta sesiune suplimentara, inscrierile se fac intre 24 si 26 mai, iar examenele se sustin intre 31 mai si 25 iunie - probele orale si intre 28 iunie si 2 iulie - probele scrise. Rezultatele vor fi afisate pe 4 iulie, dupa care se pot depune contestatii, iar rezultatele finale vor fi cunoscute in 8 iulie. Cei care doresc sa profite de aceasta “super oferta” vor trebui insa sa se grabeasca, deoarece din anul 2012 bacalaureatul va fi sustinut dupa un nou “tipic”, daca noua Lege a Educatiei Nationale va trece si de Parlament.

Alti bani, alta distractie

 Foarte curind romanii vor avea obligatia inregistrarii semnaturii electronice. Este vorba de un program initiat de Guvern, un proiect care va deveni obligatoriu incepind de anul viitor atunci cind semnatura electronica va fi necesara chiar si la inscrierea copilului la scoala sau la inmatricularea masinii. Din pacate amprenta electronica nu se va obtine gratuit, ci contra cost. Pretul avansat in acest sens ar trebui sa se incadreze intre 3 si 6 euro, in functie de evolutiile economice din urmatoarele luni.

Primarul Aiudului, tinta pesedistilor

Declaratia apartine liderului social democratilor din Aiud, Liviu Rusu, fost primar al localitatii. Reprezentantii PSD Aiud l-au acuzat pe primarul Horatiu Josan de luarea unor decizii care au dus la inglodarea in datorii a bugetului local, prin accesarea unor credite pe termen de 25 de ani, care spun ei, nu vor putea fi platite. “Doar consilierii PSD s-au opus luarii acelor credite imense, aratind ca exista si alte solutii pentru executarea lucrarilor, prin accesarea unor programe de finantare convenabile. Am dat chiar exemplul municipiului Blaj care a accesat asemenea programe si pe care le-a si obtinut. Dar ne-ati repezit si ne-ati jignit in stilul caracteristic, iar cu ajutorul masinii de vot formata la momentul respectiv din consilierii PNL, PDL si UDMR ati reusit sa ne transformati in datornici vinduti pentru urmatorii 25 de ani, pe noi si pe urmasii nostri”, au aratat reprezentantii social democratilor aiudeni. Si la imobiliare exista un “cui”Printre altele, ei il mai acuza pe primarul Josan ca, desi putea sa construiasca doua blocuri de locuinte din fonduri guvernamentale in centru si pe strada 8 Martie, a preferat sa renunte la ele aruncind pe fereastra 700 milioane lei vechi cit au costat studiile si proiectele.“Ati preferat sa vindeti cladirea si terenul dupa cum va este obiceiul in loc sa aveti grija de familiile tinere din Aiud. Nu mai punem la socoteala faptul ca puteati obtine banii necesari foarte usor avind in vedere ca la acea vreme exista un Guvern liberal care v-ar fi ajutat cu siguranta, dar nu ati fost interesat. Poate ca la acest punct veti binevoi sa va informati cetatenii cine au fost beneficiarii acestor imobile....”, s-au adresat social democratii primarului liberal prin intermediul presei.

Expozitie de pictura

 Astazi, la ora 17, la Galeria de Arta Alba Iulia va avea loc vernisajul expozitiei “AXE”. Expozitia reuneste lucrari semnate de aproape 30 de artisti plastici, din Alba Iulia, dar si din alte localitati. Lucrarile vor fi prezentate de prof. dr. Calin Chincea si plasticianul Sorin Nicodim.

?Prichindeii? se pregatesc de premiera

 Teatrul de Papusi “Prichindel” Alba Iulia a anuntat, ieri, lansarea unei noi productii de teatru pentru acest an. Noul spectacol se numeste “Universul din lanterna magica”, iar premiera este programata pentru duminica, la ora 17. Spectacolul este regizat de Radu Dinulescu si se anunta unul inedit, o noutate pentru publicul albaiulian. “Spectacol cu actori si papusi precum si cu tot felul de masinarii si instalatii pentru copii de la 6 ani in sus, dar si pentru parintii lor. Într-un spatiu nou, ostil, plin de bolovani si pietre, dintr-un ou aruncat de destin, se naste o lume noua, cu fiinte stranii, dar simpatice. Aceleasi probleme, aceleasi mituri, aceleasi mici povesti, ne amintesc de propria noastra istorie, de propriile noastre calitati si defecte... Lumea, lumile sint ciclice si mereu, dorinta de a depasi conditia duce fatalmente la catastrofa. Un spectacol care incearca sa ne spuna, fara cuvinte, dar cu multa muzica si culoare, cit de importanta este iubirea, mila si teama in marea experienta a vietii din orice fel de Univers”, este scurta prezentare facuta de regizorul Radu Dinulescu, care ii invita si pe cei mari si pe cei mici la premiera de duminica. 

Bolnavii vor fi cautati cu politia

 Guvernul a decis, ieri, inasprirea conditiilor in care angajatii pot intra in concediu medical, prin introducerea unui sistem de verificare la domiciliu a bolnavilor si sanctionarea mai aspra a persoanelor care solicita nemotivat un astfel de concediu. Schimbarea sistemului de acordare a concediilor medicale a fost propusa de Ministerul Sanatatii. Potrivit propunerii, persoanele care isi iau concediu medical vor fi verificate la domiciliu de reprezentanti ai angajatorilor, Casei de Asigurari si ai politiei, iar daca nu sint gasite acasa nu vor mai primi indemnizatia de asigurari sociale aferente concediului respectiv. In sistemul propus de ministerul Sanatatii sint prevazute si masuri prin care se reduc termenele dupa care se pot prelungi concediile medicale. Prin introducerea noilor prevederi ministerul Sanatatii urmareste reducerea drastica a numarului celor care fraudeaza sistemul de acordare a concediilor medicale, astfel incit de acestea sa poata beneficia numai cei care au intr-adevar nevoie de ingrijiri medicale. De asemenea, in sistemul propus, creste cuantumul amenzilor pentru cei care nu respecta prevederile legale in acordarea concediilor medicale. Astfel, refuzul nejustificat de plata a indemnizatiilor, calculul si plata eronate a acestora se vor sanctiona cu amenzi cuprinse intre 2.500 lei si 5.000 lei, dublu fata de cuantumul prezent. Mai mult, eliberarea certificatelor de concedii medicale cu nerespectarea prevederilor legale in vigoare se va sanctiona cu amenzi cuprinse intre 5.000 lei si 10.000 de lei. Reprezentantii caselor de asigurari de sanatate vor avea obligatia de a verifica modul de eliberare a acestor certificate. Potrivit proiectului inaintat de Ministerul Sanatatii, o alta noutate o reprezinta prelungirea concediului care se va putea face incepind cu a 61-a zi, fata de cea de-a 91 zi cum era prevazut in legislatia veche. Concediul se va putea prelungi de catre medicul specialist pina la 183 de zile, cu aprobarea medicului expert al asigurarilor sociale.Economii imense la bugetMinistrul Sanatatii, Cseke Attila, a declarat ca este o modalitate de limitare a folosirii in mod abuziv a concediilor medicale. Anul trecut, au fost eliberate 2,7 milioane de certificate de concediu, in conditiile in care exista aproximativ 5 milioane de angajati, a afirmat Cseke Attila. „Adica, practic, fiecare a doua persoana care este salariata a avut concedii medicale. Sigur, nu se poate face o asemenea proportie. Unii au avut mai multe, altii mai putine”. De asemenea, numarul zilelor acordate angajatilor pentru concediu medical va fi redus de la 45 la 30, a mai spus ministrul sanatatii. Cseke Attila sustine ca in urma aplicarii noilor masuri, ar putea fi facuta o economie la buget de circa 142 de milioane de lei pina la sfirsitul anului. Ministrul Sanatatii arata ca fenomenul utilizarii in mod abuziv a concediilor medicale a luat amploare in ultimii ani. „Daca in 2006 din tot bugetul sanatatii 482 de milioane de lei erau cheltuiti pentru decontare de concediu, ceea ce inseamna 3% din tot bugetul sanatatii, in 2008 aceasta suma a ajuns la 923 de milioane lei noi, adica 6% din bugetul sanatatii. Orice leu decontat pe concediu medical folosit in mod abuziv inseamna reducerea cheltuielilor pe bugetul sanatatii”, a precizat Cseke.

Precizari importante pentru viitorii pensionari

 Directorul coordonator al Casei Judetene de Pensii Alba, Nicolae Nartea, a facut ieri o serie de precizari cu privire la aplicarea Legii nr. 49 / 2010 privind unele masuri în domeniul muncii si asigurarilor sociale. El a aratat ca asiguratii care îndeplinesc conditiile prevazute de lege pentru obtinerea unei pensii pentru limita de virsta, cu exceptia celei anticipate si anticipate partiale îsi pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului. Cererea de pensionare împreuna cu actele care dovedesc îndeplinirea conditiilor prevazute de lege se depun de solicitant sau, dupa caz, de angajator la casa teritoriala de pensii în raza careia se afla domiciliul solicitantului, cu 30 de zile calendaristice înainte de data îndeplinirii conditiilor de pensionare prevazute de lege. “Drepturile de pensie pentru limita de virsta se cuvin si se platesc de la data îndeplinirii conditiilor de pensionare prevazute de lege, daca cererea a fost depusa cu 30 de zile calendaristice înainte de data îndeplinirii acestor conditii. Se considera depuse în termen cererile de pensionare înregistrate în intervalul cuprins între data îndeplinirii conditiilor de pensionare si cea de-a 30-a zi calendaristica anterioara acestei date. Drepturile de pensie anticipata sau de pensie anticipata partial se cuvin si se platesc: de la data îndeplinirii conditiilor de pensionare, dar nu înainte de data încetarii calitatii de asigurat, daca cererea a fost depusa în termenul de 30 de zile. Potrivit legislatiei in vigoare, in cazul persoanelor ale caror cereri de pensionare au fost depuse cu depasirea termenului prevazut de lege drepturile de pensie se cuvin si se platesc: de la data depunerii cererii, în cazul pensiei pentru limita de virsta; de la data depunerii cererii, dar nu înainte de data încetarii calitatii de asigurat, în cazul pensiei anticipate si al pensiei anticipate partiale; Decizia casei teritoriale de pensii se comunica în scris atit persoanei care a solicitat pensionarea, cit si angajatorului în termen de 5 zile de la data emiterii acesteia”, precizat directorul CJP Alba, Nicolae Nartea.                       

Functionarii vor declansa greva generala in 5 mai

 Presedintele FNSA, Valer Suciu, a anuntat ca Biroul Executiv al Federatiei a decis pichetarea Guvernului in 30 aprilie si declansarea grevei generale in 5 mai, principala nemultumire a sindicalistilor fiind legata de diminuarea veniturilor. Suciu a afirmat ca principalele nemultumiri ale sindicalistilor din administratia publica sint legate de reducerea “drastica” a veniturilor fata de luna decembrie a anului trecut si nerespectarea contractului colectiv de munca si a hotaririlor judecatoresti definitive si irevocabile care statueaza legalitatea drepturilor prevazute in aceste contracte. “La ora actuala, Guvernul, prin Curtea de Conturi, Ministerul Finantelor, Ministerul Muncii, incearca si a reusit sa diminueze drastic veniturile angajatilor din administratia publica locala neluind in seama contractele colective de munca, hotaririle judecatoresti definitive si executorii legate de aceste contracte, hotaririle consiliilor locale si ale celor judetene. Practic nu se mai respecta legea in tara asta”, a adaugat Suciu.

Expert in dezmembari auto

 Politistii din Alba Iulia l-au prins ieri în flagrant pe Matei M., de 63 de ani, din Miercurea Nirajului, judetul Mures, care, în timp ce se afla pe strada Decebal din municipiul resedinta de judet, a sustras elemente de caroserie si motor de la un autoturism avariat în urma producerii unui accident. Politistii au constatat faptul ca suspectul, pe timpul comiterii faptei, a avut asupra sa un cutit, obiect care a fost ridicat în vederea confiscarii. În continuare suspectul este cercetat sub aspectul comiterii infractiunilor de „furt calificat” si „portul fara drept al cutitului”. 

Doliu la Livezile

 Tinara locuia intr-un alt camin si in acea seara se afla in vizita la niste colegi de facultate. Tragedia a avut loc putin dupa ora 1.00 cind fata a vrut sa plece spre caminul unde era cazata, insotita de un coleg, respectiv Simion Dumitru Cozma. Ghinionul a facut ca liftul sa se blocheze intre etajele noua si opt, iar fata a ignorat indicatiile afisate in ascensor pentru astfel de situatii si a incercat sa iasa. Din neatentie a alunecat si a cazut in gol sub privirile stupefiate si neputincioase ale colegului sau. Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Cluj s-au chinut mai bine de o ora sa scoata trupul neinsufletit al fetei din putul liftului. Atit colegii cit si localnicii din comuna natala spun ca Luminita era o fata linistita si eminenta la invatatura. Parintii fetei, care au aflat ieri dimineata de tragedie au plecat imediat la Cluj Napoca, impreuna cu fiica lor mai mica in virsta de 16 ani, eleva la Colegiul “Titu Maiorescu” din Aiud. Acasa au ramas doar bunicii batrini si bolnavi, carora de teama sa nu faca un soc care sa le fie fatal nu li s-a spus deocamdata nimic despre cele intimplate. Mama Luminitei lucreaza de ani buni in cadrul Primariei Livezile in functia de referent principal, iar tatal este paznic de vinatoare la Ocolul Silvic din zona. Tinarul care o insotea pe fata in momentul accidentului, aflat in stare de soc a fost audiat de oamenii legii, dar a refuzat sa dea vreo declaratie presei. In holul de la parterul Caminului XVI, in fata usii liftului, studentii au aprins luminari, linga o fotografie a Luminitei Popa.

Lacatus vrea agresivitate in meciul cu Brasovul

Antrenorul echipei FC Vaslui, Marius Lacatus, le-a transmis elevilor sai sa fie agresivi în partida de joi, cu FC Brasov, din semifinalele Cupei României, apreciind ca în meciul tur nici brasovenii nu au fost “mielusei”. “Trebuie sa avem o agresivitate dusa pina la limita regulamentului, pentru ca nici cei de la Brasov nu au fost mielusei în tur si nu ne-au primit cu flori. Nu conteaza cum, noi trebuie sa ne calificam în finala”, a declarat Lacatus. “Poate la prima vedere, Brasovul pleaca cu prima sansa, însa noi trebuie sa întoarcem calculele hirtiei. Am pierdut cu 0-1 în tur si nu ne mai permitem sa facem greselile din acel meci. Trebuie sa fim mult mai periculosi în faza ofensiva, tinind cont ca avem nevoie de cel putin un gol. Apoi, ne vom mari avantajul astfel încit sa jucam cu trofeul pe masa”, a mai spus Marius Lacatus. Tehnicianul a mai adaugat ca FC Vaslui este pregatita si pentru prelungiri si lovituri de la 11 metri, daca va fi cazul. “Evident ca, în momentul în care ajungi la acest nivel al competitiei, esti pregatit pentru orice, inclusiv pentru prelungiri si lovituri de la 11 metri. Noi vrem însa sa transam totul în 90 de minute”, a conchis Lacatus.

Cutitar in libertate

 Suspectul în comiterea infractiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri” si „portul fara drept al cutitului”, retinut de politistii municipiului Aiud în cursul zilei de luni, 12 aprilie, pentru 24 de ore a fost prezentat Parchetului de pe linga Judecatoria Aiud cu propunere de sesizare a instantei de judecata si arestare preventiva. Parchetul de pe linga Judecatoria Aiud a respins propunerea si a dispus, fata de Sandu C., de 36 de ani, din Aiud, instituirea interdictiei de a parasi localitatea de domiciliu pe durata a 30 de zile.  

Bute e convins ca-si va pastra centura

Campionul mondial la supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, a declarat, marti, ca a avut o pregatire excelenta si se simte în forma pentru duelul din 17 aprilie în care îsi pune titlul în joc contra pugilistului Edison Miranda, fiind convins ca îsi va pastra centura mondiala. “Miranda este puternic, dar voi fi atent si am o strategie foarte buna. Am avut o pregatire exceptionala, cea mai buna din cariera mea, sint în forma si am încredere ca îmi voi pastra centura mondiala”, a spus boxerul român la antrenamentul public de marti care a avut loc la complexul sportiv Claude-Robillard din Montreal (Canada). Bute a adaugat ca e convins ca va fi “energic” pe toata durata disputei de la arena Center Bell din Montreal. “A fost superb în noiembrie, înaintea revansei cu Librado Andrade, dar este chiar mai bine de data aceasta. Am finalizat fiecare aspect al pregatirii mele. Nimic, absolut nimic nu a fost trecute cu vederea. Voi fi extrem de energic de la început pina la sfirsitul confruntarii de simbata noaptea. Pentru fiecare lupta ma antreneze pentru a putea face un efort sustinut de la început pina la final. Stiu ca Miranda începe, de obicei, luptele în forta. Ar face bine sa nu slabeasca ritmul în partea a doua, pentru ca eu voi fi foarte energic si îl voi ataca de cite ori va fi necesar. În orice caz, am optimizat o strategie specifica pentru aceasta lupta ... un plan care îmi place la nebunie”, a adaugat Bute.

Tamponati in trafic

 Politia orasului Zlatna a fost sesizata in cursul zilei de ieri cu privire la faptul ca pe DN 74, în afara localitatii Izvorul Ampoiului s-a produs un accident de circulatie. Din primele verificari a rezultat faptul ca Alexandru I., de 27 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe directia Zlatna – Abrud, într-o curba la dreapta, nu a adaptat viteza la conditiile de drum si pe un carosabil umed, a patruns pe contrasens si a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de Ioan R., de 64 de ani, din Cîmpeni. În urma accidentului ambii conducatori auto au suferit leziuni corporale, respectiv Alexandru I. “plaga contuza piramida nazala”, iar Ioan R. “TCC acut minor si plaga contuza regiunea paretala stinga”. Politistii rutieri continua cercetarile pentru stabilirea tuturor împrejurarilor producerii evenimentului rutier.

Suparat pe indicatoarele rutiere

 Agentii Postului de Politie Valea Lunga au fost sesizati cu privire la faptul ca autori necunoscuti au distrus doua indicatoare rutiere ce semnalizau treceri de pietoni aflate pe strada Victoriei, din comuna Valea Lunga. În urma verificarilor efectuate de politisti, acestia au reusit prinderea principalului suspect în comiterea faptei, în persoana lui Claudiu H., de 31 de ani, din orasul Ciacova, judetul Timis. În urma extinderii cercetarilor s-a constatat faptul ca barbatul, aflindu-se în stare de ebrietate, a smuls din pamint unul dintre indicatoare, iar pe celalalt l-a rupt de la baza, dupa care a pus cele doua indicatoare rutiere pe partea carosabila, punind astfel în pericol siguranta circulatiei rutiere pe tronsonul de drum respectiv. În cauza, cercetarile continua, sub aspectul savirsirii infractiunilor de ‘’distrugerea indicatoarelor rutiere’’ si ‘’blocarea cu intentie a drumului public, punindu-se în pericol siguranta circulatiei, precum si în vederea documentarii întregii activitati infractionale a acestuia.                               

Sapte etape de foc pentru Unirea

Pe alb-negrii ii asteapta un program dificil, cu patru partide pe teren propriu si trei in deplasare: Ceahlaul (a), CFR Cluj (d), Steaua Bucuresti (a), Otelul Galati (d), Dinamo Bucuresti (a), Gaz Metan Medias (d), Pandurii Tirgu Jiu (a). Statisticienii au precizat ca, pentru a se salva de la retrogradare, Unirea ar mai avea nevoie de maxim 16 puncte, adica un cumul de 36 de puncte, ceea ce este aproape imposibil. Spre deosebire de alte sezoane, cind doua sau mai multe formatii pierdeau contactul cu plutonul fruntas si erau retrogradate cu mult inainte de final, de aceasta data jumatate din echipele din Liga I se lupta se sa salveze de la retrogradare. De la pozitia 10, ocupata de Gaz Metan Medias, care are 32 de puncte, si pina la ultimul loc, pe care se afla Unirea Alba Iulia, cu 20 de puncte, oricare dintre acestea pot sa se salveze sau sa retrogradeze.  Ciprian Selagea, mijlocaS FC Unirea"Pina mai contam in calculele matematice, noi speram in continuare sa evitam retrogradarea, desi e aproape imposibil. Luptam pina la capat"Calin Cristea, mijlocat FC Unirea"Am ratat la Pitesti o sansa uriasa de a ne apropia de zona neretrogradabila. Sintem obligati sa invingem Ceahlaul, altfel va fi dificil sa facem si baremul, avind in vedere programul infernal ce urmeaza"Ultimele noua clasate lupta pe viata si pe moarteVa prezentam programul celor noua echipe, care se lupta pentru salvarea de la retrogradare:10. Gaz Metan     27     7     11     9     22-32     32     -10Etapa a 28-a FC Brasov - Gaz Metan Medias - deplasareEtapa a 29-a Gaz Metan Medias - Gloria Bistrita - acasa Etapa a 30-a Politehnica Iasi - Gaz Metan Medias - deplasareEtapa a 31-a Gaz Metan Medias - Rapid - acasaEtapa a 32-a Poli Timisoara - Gaz Metan Medias - deplasareEtapa a 33-a Gaz Metan Medias - Unirea Alba Iulia - acasaEtapa a 34-a Astra Ploiesti - Gaz Metan Medias - deplasare11. Universitatea Craiova     27     9     3    15     35-38   30     -9Etapa a 28-a FC Vaslui - Universitatea Craiova - deplasare Etapa a 29-a Universitatea Craiova - Unirea Urziceni - acasaEtapa a 30-a Universitatea Craiova - International Curtea de Arges - acasaEtapa a 31-a Ceahlaul Piatra Neamt - Universitatea Craiova - deplasareEtapa a 32-a Universitatea Craiova - CFR Cluj - acasaEtapa a 33-a Steaua Bucuresti - Universitatea Craiova - deplasareEtapa a 34-a Universitatea Craiova - Otelul Galati - acasa12. Gloria Bistrita     27     7     9     11     24-35     30     -9Etapa a 28-a Gloria Bistrita - Dinamo Bucuresti - acasaEtapa a 29-a Gaz Metan Medias - Gloria Bistrita - deplasareEtapa a 30-a Gloria Bistrita - Pandurii Tg. Jiu - acasaEtapa a 31-a FC Brasov - Gloria Bistrita - deplasareEtapa a 32-a Gloria Bistrita - Unirea Urziceni - acasaEtapa a 33-a Gloria Bistrita - Politehnica Iasi - acasaEtapa a 34-a Rapid Bucuresti - Gloria Bistrita - deplasare 13. Astra Ploiesti     27     7     8     12     28-36     29     -10Etapa a 28-a Astra Ploiesti - International Curtea de Arges - acasaEtapa a 29-a Ceahlaul Piatra Neamt - Astra Ploiesti - deplasare Etapa a 30-a Astra Ploiesti - CFR Cluj - acasaEtapa a 31-a Steaua Bucuresti - Astra Ploiesti - deplasareEtapa a 32-a Astra Ploiesti - Otelul Galati - acasaEtapa a 33-a Dinamo Bucuresti - Astra Ploiesti - deplasare Etapa a 34-a Astra Ploiesti - Gaz Metan Medias - acasa 14. International     27     8     5     14     24-40     29     -13Etapa a 28-a Astra Ploiesti - International Curtea de Arges - deplasareEtapa a 29-a International Curtea de Arges - FC Vaslui - acasaEtapa a 30-a Universitatea Craiova - International Curtea de Arges - deplasareEtapa a 31-a Unirea Urziceni - International Curtea de Arges - deplasare Etapa a 32-a International Curtea de Arges - Ceahlaul Piatra Neamt - acasaEtapa a 33-a CFR Cluj - International Curtea de Arges - deplasare Etapa a 34-a International Curtea de Arges - Steaua Bucuresti - acasa15. Pandurii     27     5     11     11     16-24     26     -16Etapa a 28-a Unirea Urziceni - Pandurii Tg. Jiu - deplasareEtapa a 29-a Pandurii Tg. Jiu - FC Brasov - acasaEtapa a 30-a Gloria Bistrita - Pandurii Tg. Jiu - deplasareEtapa a 31-a Pandurii Tg. Jiu - Politehnica Iasi - acasaEtapa a 32-a Rapid Bucuresti - Pandurii Tg. Jiu - deplasareEtapa a 33-a Pandurii Tg. Jiu - Poli Timisoara - acasaEtapa a 34-a Unirea Alba Iulia - Pandurii Tg. Jiu - deplasare16. Poli Iasi     27     7     5     15     23-39     26     -13Etapa a 28-a Politehnica Iasi - Otelul Galati - acasaEtapa a 29-a Dinamo Bucuresti - Politehnica Iasi - deplasareEtapa a 30-a Politehnica Iasi - Gaz Metan Medias - acasaEtapa a 31-a Pandurii Tg Jiu - Politehnica Iasi - deplasareEtapa a 32-a Politehnica Iasi - FC Brasov - acasaEtapa a 33-a Gloria Bistrita - Politehnica Iasi - deplasareEtapa a 34-a Politehnica Iasi - Unirea Urziceni - acasa17. Ceahlaul     27     5     9     13     22-42     24     -18Etapa a 28-a Unirea Alba Iulia - Ceahlaul Piatra Neamt - deplasareEtapa a 29-a Ceahlaul Piatra Neamt - Astra Ploiesti - acasaEtapa a 30-a FC Vaslui - Ceahlaul Piatra Neamt - deplasareEtapa a 31-a Ceahlaul Piatra Neamt - Universitatea Craiova - acasaEtapa a 32-a International Curtea de Arges - Ceahlaul Piatra Neamt - deplasareEtapa a 33-a Unirea Urziceni - Ceahlaul Piatra Neamt - deplasareEtapa a 34-a Ceahlaul Piatra Neamt - CFR Cluj - deplasare18. Unirea Alba Iulia     27     5     5     17     25-47     20     -19Etapa a 28-a Unirea Alba Iulia - Ceahlaul Piatra Neamt - acasaEtapa a 29-a CFR Cluj - Unirea Alba Iulia - deplasareEtapa a 30-a Unirea Alba Iulia - Steaua Bucuresti - acasaEtapa a 31-a Otelul Galati - Unirea Alba Iulia - deplasare Etapa a 32-a Unirea Alba Iulia - Dinamo Bucuresti - acasaEtapa a 33-a Gaz Metan Medias - Unirea Alba Iulia - deplasareEtapa a 34-a Unirea Alba Iulia - Pandurii Tg Jiu - acasa

Ciorile si larvele dispar in ?ceata calda??

 Incurcati putin de ploaia marunta cazuta ieri dimineata peste Alba Iulia, reprezentantii societatii din Ploiesti au fost nevoiti sa renunte la o parte a prezentarii practice. Totusi, in Parcul Custozza, una dintre zonele cele mai afectate de daunatori si zburatoare, citeva instalatii specifice au fost puse in functiune si in scurt timp intreaga zona a fost invadata de o ceata densa si calduta. Chiar daca mirosul nu a fost cel mai placut, aerul era respirabil si cu o usoara mireasma de pin, iar cei prezenti au fost asigurati ca nu exista nici un fel de risc. Consilierii si ceilalti invitati au asistat la o prezentare a celorlalte produse din aceeasi gama, oferta fiind una destul de vasta in domeniul pastrarii curateniei urbane, dar si a sigurantei populatiei. ActiuneReprezentantii societatii au explicat pe scurt principiile de actiune in cazul particular al spatiilor afectate de prezenta ciorilor. “Este vorba despre substante foarte eficiente de productie straina, obtinute din extracte din plante si componente chimice. Actiunea are la baza instalatii foarte performante de productie germana, pentru ca nemtii sint mari fani ai eficientei si reducerii costului. Spre exemplu, in cazul aparatului cu care efectuam actiunea din parc este vorba despre un fel de pompa care transforma substanta in abur cald si o fixeaza in zonele in care stau de obicei larvele de daunatori. Acestea sint distruse extrem de eficient, in conditiile in care consumul de substanta este mult mai redus decit in cazul solutiei clasice. Dupa ce indepartam sursa de hrana a pasarilor se face o interventie mecanica, se instaleaza aparate cu ultra-sunete care gonesc pasarile si problema este rezolvata”, au explicat reprezentantii societatii. In plus, oferta pe care au primit-o reprezentantii administratiei locale contine o serie de produse destinate stirpirii sobolanilor, mentinerii sigurantei in ceea ce priveste tintarii si alte insecte, dar si produse destinate mentinerii curateniei in unitati scolare si institutii publice. InteresLa prezentare au participat mai multi consilieri locali si viceprimarul Ioan Bogatan. “Nu este o problema grava, dar nu putem sa nu recunoastem ca exista disconfort pentru localnici din cauza situatiei din parcurile orasului, din cauza ciorilor. Am inteles ca toate aceste substante sint bio, adica sigure pentru oameni si celelalte animale, asa ca vorbim despre o solutie. Trebuie sa vedem exact sub ce forma putem colabora cu aceasta firma si eventual, daca populatia poate apela la servicii si produse. Cert este ca avem nevoie de o astfel de actiune”, a declarat viceprimarul municipiului Alba Iulia, Ioan Bogatan. O astfel de solutie este cu putin mai scumpa decit cea clasica, insa eficienta, spun reprezentantii firmei, este cu mult mai mare. Firma din Ploiesti are experienta mai multor contracte derulate cu succes in alte zone ale tarii si ofera garantiile necesare din punct de vedere legal. Argumentele par sa ii fi convins si pe reprezentantii administratiei locale care au cerut o oferta de pret, astfel incit lucrurile sa mearga cit mai repede.

Serie noua de proiecte pentru sprijinirea fermelor de semi-subzistenta

Proiectele pentru Masura 141 vor putea fi depuse in perioada 15 aprilie - 14 mai, iar fondurile disponibile in acest sens sint de 75 de milioane de euro, adica aproximativ 10.000 de proiecte pe tara, la valoarea maxima de finantare de 7.500 de euro pentru 5 ani. „Prin Masura 141 se acorda sprijin public nerambursabil de 1.500 de euro/an/ferma de semi-subzistenta. Sprijinul se acorda pentru o perioada de 5 ani, unui singur membru al familiei, pentru aceeasi exploatatie agricola“, explica reprezentantii Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Cluj.     Beneficiarii eligibili pentru sprijinul nerambursabil acordat prin Masura 141 sint persoanele fizice in virsta de pina la 62 de ani (neimpliniti la data depunerii Cererii de finantare), care desfasoara activitati economice, in principal activitati agricole si a caror exploatatie agricola are o dimensiune economica cuprinsa intre 2 si 8 UDE, ce e inregistrata in Registrul fermelor/Registrul agricol. Totodata, pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie sa comercializeze o parte din productia agricola obtinuta.     Depunerea proiectelor se va face la sediul DADR Cluj, in intervalul orar 9-14.

Comunele clujene isi cer drepturile

Ei sint nemultumiti ca Guvernul nu i-a consultat cind a alcatuit lista prioritatilor si vor sa depuna, saptamina viitoare, memorii la ministerele implicate. De asemenea, reprezentantii comunelor se pling de ingreunarea procedurii de trecere a drumurilor forestiere in administrarea primariilor si de decizia statului de a nu mai plati transportul deseurilor animale. Iar lista nemultumirilor continua cu programul pilot de comasare a comunelor initiat de presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise. Toate aceste puncte au fost discutate marti, in cadrul unei intilniri pe care Filiala Cluj a Asociatiei Comunelor din Romania (ACR) a avut-o cu reprezentantii administratiei judetene.    Salarii mici, oameni putiniPrimarii clujeni au fost convocati, marti, la Prefectura Cluj, pentru o videoconferinta organizata de Guvern pe tema recensamintului populatiei, care va avea loc anul viitor.      Primarii comunelor din Cluj au profitat de ocazie si s-au plins de subdimensionarea si subfinantarea aparatului administrativ local. „Sintem singura categorie de bugetari carora li s-au scazut veniturile cu doua treimi, in urma taierii sporurilor si a indemnizatiilor. Iar, cu noua lege de salarizare, ajungem la indemnizatii ridicol de mici. Sint oameni in primariile de la sate care nu iau nici 500 de lei si s-au mai trezit si cu controale de la Curtea de Conturi, in urma carora trebuie sa returneze mii de lei“, s-a plins edilul din Sinpaul, Ovidiu Colceriu (foto), presedintele Filialei Cluj a ACR.    „Renasterea satului“ si pentru specialistii din primariiPotrivit lui Colceriu, in acest context al lipsei de bani, e normal ca tinerii cu studii superioare sa fie „stimulati“ prin alte masuri sa vina sa se angajeze in mediul rural. In consecinta, programul Guvernului de construire a celor zece case este bun, dar numai in conditiile in care se lasa la latitudinea autoritatilor locale impartirea acestor locuinte, in functie de nevoile fiecarei comunitati.     „Intr-o localitate poate nu e nevoie de un doctor, politist sau profesor, poate ca trebuie un contabil sau un jurist. De exemplu, la Sinpaul avem probleme cu gasirea unui topograf, lucram cu un pensionar, dar, de cind cu legea cumulului pensiei cu salariul, omul a plecat“, a mentionat Ovidiu Colceriu.     Comasarea comunelor clujene, in stand-byTot marti, primarii clujeni trebuiau sa aiba o discutie cu presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, pe tema proiectului pilot de reorganizare administrativ teritoriala a tarii. Intilnirea a fost insa aminata. „Nu am fost consultati deloc inainte de intocmirea hartii aceleia de comasare“, a marturisit primarul din Sinpaul.     Presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, vrea sa reduca numarul comunelor de la 75 la 13, prin comasarea in unitati administrative de maxim 10.000 de locuitori.    Drumurile forestiere si deseurile animale, alte probleme ale satelorNemultumirile primarilor clujeni fata de deciziile autoritatilor centrale nu se opresc aici. Alte plingeri se refera la modificarea Codului Silvic, in special a modalitatii de trecere a drumurilor forestiere din domeniul public al statului in cel al comunelor, precum si decizia Guvernului de a lasa „in circa“ primariilor locale plata transportului deseurilor animale.

Case pentru famiile nevoiase din Chinteni

17 familii din Chinteni au, incepind de ieri, un acoperis deasupra capului. Tot atitea case, care vor face parte dintr-un complex ce va avea 27 de locuinte, au fost inaugurate in cadrul unei ceremonii care a avut loc la orele prinzului, in prezenta oficialitatilor comunei, ale municipiului Cluj-Napoca si judetului. Ploaia care a cazut in rafale reci pe tot parcursul festivitatii si al slujbei religioase de sfintire a locului nu i-a impiedicat pe sateni sa ia parte cu mic cu mare la manifestare. "Sintem intr-o zi binecuvintata, chiar daca este si ploioasa. Este ziua in care ne vedem un vis implinit. Un vis care il are ca binefacator pe parintele Don Antonio Rossi, care, venind ades in Romania, a cunoscut multe familii tinere, pline de zel, dornice de a-si intemeia o gospodarie insa fara nici o sansa de a-si implini dorinta", a declarat, dupa slujba de sfintire, PS Florentin Crihalmeanu, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla. "A fost bine ca lucrarile au inceput acum 4 ani, pentru ca acum nu am mai fi avut posibilitatea de a le duce la bun sfirsit", a apreciat episcopul.    Ajutor pentru nevoiasi din toata Europa de EstCele 27 de familii care vor beneficia de locuintele din Complexul Social "Don Antonio Rossi" au fost alese pe criterii ce tin de situatia lor materiala, acestea aflindu-se in evidentele asociatiei clujene Caritas Eparhial Greco-Catolic. Terenul unde au fost inaltate casele a fost pus la dispozitia proiectului de catre parohia greco-catolica din comuna. Lucrarile de constructie au inceput in 2006, iar 90% din fondurile necesare au fost asigurate de fundatia preotului Rossi, care a acordat "un mare sprijin credinciosilor nevoiasi ai bisericii noastre si ai altor biserici din Europa de Est", dupa cum a precizat PS Florentin Crihalmeanu.    Sute de binefacatoriBinefacatorul comunitatii din Chinteni s-a prezentat apoi, simplu, drept "un preot romano-catolic italian din dieceza de Brescia, din Sudul Italiei". "La Cluj ma simt ca acasa pentru ca aici am inceput sa aduc ajutor, la construirea bisericii din Cuzdrioara. Am intilnit-o apoi pe sora Paula, cu care am inceput construirea manastirii Congregatiei Maicii Domnului, si apoi pe PF Florentin, cu care am inceput dieceza si am lucrat pentru refacerea unui centru ambulator si la Centrul Social de pe linga Episcopie si, in sfirsit, la construirea acestor case sociale", a declarat Don Antonio Rossi. "In spatele acestui mic cartier de locuinte stau sute de persoane, cetateni italieni, in marea lor majoritate pensionari, care au fost de acord sa doneze bani pentru proiectul de la Chinteni. In acest fel am adunat cei 800.000 de euro cu care am reusit sa oferim o casa, un acoperis deasupra capului pentru aceste familii", a precizat preotul italian. I-a fost inminata, apoi, in semn de recunostinta, o medalie "Sfintul Iosif" si diplome cu numele patronului eparhiei clujene, acordate si oficialitatilor prezente la ceremonie.    Din casa socrilor in locuinte proprii"Am ramas vaduva cu patru copii, in casa socrilor, unde stateam 6 oameni in 2 camere", ne-a marturisit Claudia Simona Gonda, una dintre beneficiarele acestui proiect. "Mergeam la biserica si acolo se cunostea situatia in care eram. Intr-o zi mi-au spus ca este posibil sa primesc un ajutor, sa am rabdare...", a adaugat femeia. Are 34 de ani si lucreaza ca ingrijitoare la Spitalul Municipal "Clujana", unde primeste echivalentul salariului minim pe economie. De acum are o casa cu 2 camere, dressing, bucatarie, living si baie si centrala termica. Mai toate familiile care ii sint de ieri vecine sint formate din mame vaduve sau divortate care cresc singure cite 2-3 copii, iar alte 3 familii sint tineri care pina acum au locuit inghesuiti in casele parintilor sau ale socrilor. Pe linga finalizarea celorlalte 10 case din aceasta serie, realizatorii proiectului si-au mai propus sa puna bazele unui camin pentru ingrijirea persoanelor virstnice in comuna Chinteni.

Soferii sint avertizati: dati prioritate pietonilor!

Politia incearca sa ii faca pe soferi sa constientizeze importanta respectarii statutului celorlalti participanti la traficMai multa atentie in trafic: acesta a fost mesajul pe care au vrut sa-l transmita, ieri, politistii clujeni, in cadrul unei ample actiuni desfasurate pe principalele artere de circulatie din municipiu.     Echipaje ale Politiei Rutiere au supravegheat, timp de 10 ore, traficul, in special in zona scolilor. Oamenii legii au venit dotati si cu radare si camere video, pentru a putea inregistra si proba ulterior neregulile comise de soferii grabiti sau neatenti.     "Prin actiunea pe care o desfasuram azi (ieri – n.r.) ii vizam pe cei care nu acorda prioritate pietonilor, actionam in mai multe locatii din municipiu, folosim tehnica nou primita, filmam contraventiile pe care le primim, iar locatiile le schimbam la intervale de o ora pentru a fi mai eficienti. Vom actiona in continuare pe aceasta linie, deoarece neacordarea de prioritate la pietoni e a doua cauza in producerea accidentelor, cel putin la noi in municipiu", a declarat seful Serviciului Politiei Rutiere Cluj-Napoca, comisarul sef Florin Goia. Potrivit acestuia, in orasul de pe Somes, de la inceputul anului si pina acum, aproximativ 20% din accidentele cu victime au avut ca "protagonisti" pietoni care treceau regulamentar strada.    Accidente mai putine la nivel nationalSTATISTICA 20% dintre accidentele cu victime produse in municipiul Cluj-Napoca anul acesta au implicat pietoni care traversau regulamentar strada In tara, din totalul accidentelor grave de circulatie produse in primul trimestrul al anului curent, in 162 de cazuri soldate cu decesul a 17 persoane si ranirea grava a altor 150 a fost vorba despre neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a strazii.     In urma actiunilor intreprinse de politisti, in primele 3 luni ale acestui an, comparativ cu perioada similara a anului 2009, numarul total al accidentelor grave de circulatie a scazut cu 13%, al persoanelor decedate s-a redus cu 10%, iar al persoanelor ranite grav cu 11%. De asemenea, in anul 2010 a fost inregistrata o scadere atit a numarului de pietoni victime ale accidentelor rutiere – 4% din totalul victimelor accidentelor rutiere, fata de 5% in 2009 –, cit si al celui de pietoni raniti grav – 10%, fata de 12% in 2009.     Totodata, accidentele produse ca urmare a neacordarii prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea drumului public prin locuri marcate si semnalizate cu indicatoare s-au redus cu 29%, iar numarul persoanelor decedate a scazut cu 35% si cel al persoanelor ranite grav cu 28%.     Desi actiunea Politiei Rutiere i-a vizat in special pe soferi, oamenii legii au tinut sa transmita un mesaj si celorlalte parti implicate: "Atragem atentia pietonilor sa traveseze numai prin locurile special amenajate si numai dupa o atenta asigurare, mai ales ca, in conformitate cu legislatia rutiera actuala, ei suporta consecintele accidentului produs ca urmare a traversarii lor neregulamentare", a subliniat purtatoarea de cuvint a Inspectoratului de Politie Cluj, Gina Pop.     Avind in vedere ca s-a incheiat la ora 20, rezultatele actiunii rutiere de ieri nu au fost date publicitatii pina la inchiderea editiei.

Concediul medical, redus la 30 de zile

Numarul zilelor acordate angajatilor pentru concediu medical s-a redus de la 45 la 30, potrivit unei Ordonante de Urgenta aprobate miercuri de Executiv. "Estimam, prin aplicarea noilor prevederi, stoparea tendintei de crestere a acordarii concediului medical si o economie in valoare de 142 de milioane de lei pentru perioada care a ramas pina la sfirsitul anului", a spus ministrul Sanatatii, Cseke Attila, la finalul sedintei de guvern. El a precizat ca prin modificarea sistemului de acordare a concediilor medicale se doreste reducerea abuzurilor in acordarea si folosirea concediilor medicale, fenomen care a luat amploare in ultimii ani. "Daca in 2006 din tot bugetul sanatatii 482 de milioane de lei erau cheltuiti pentru decontare de concediu, ceea ce inseamna 3% din tot bugetul Sanatatii, in 2008 aceasta suma a ajuns la 923 de milioane lei noi, adica 6% din bugetul sanatatii", a subliniat ministrul Cseke.    Agerpres

Jumatate din licitatiile Primariei, desfasurate electronic

"In baza normativelor legale, pentru o mai buna transparenta a cheltuirii banului public, in fiecare an institutiile publice sint obligate sa realizeze un anumit procent din procedurile de atribuire de contracte prin intermediul portalului electronic de achizitii e-licitatie.ro. Pentru anul 2009, exista obligativitatea ca 20% din valoarea achizitiilor sa fie facuta prin proceduri electronice. Primaria municipiului Cluj-Napoca a atins anul trecut un procent de 27,15%", a aratat Apostu. In cursul anului trecut, Primaria Cluj a organizat 251 de proceduri de achizitie de servicii, produse sau lucrari, in valoare totala de peste 128 de milioane de lei, din care 34,8 milioane de lei este valoarea contractelor atribuite prin procedura electronica. Pentru 2010 este obligatoriu ca 40% din valoarea achizitiilor publice sa se realizeze electronic, in acest an fiind prevazute si primele sanctiuni pentru institutiile care nu respecta aceasta procedura. Astfel amenzile sint cuprinse intre 10.000 si 35.000 de lei. Municipalitatea clujeana estimeaza ca in 2010 peste 50% din valoarea achizitiilor va fi realizata in sistem electronic.    M. O.

Dacia Duster ajunge la Cluj

Noul model Dacia Duster ajunge astazi în toata reteaua comerciala Dacia, o data cu Operatiunea Porti Deschise, care are loc între 15 si 18 aprilie. Astfel, in aceasta perioada, clujenii care viziteaza showroom-ul Dacia pot descoperi si testa gratuit în premiera cel mai nou model lansat de Dacia, Duster. In plus, in aceste 4 zile, clientii pot participa si la "Jocul cheii" sau la o tombola în urma carora pot fi cistigate cinci vehicule Dacia Duster 1,6 16V 4x2. Duster este primul SUV din istoria marcii Dacia si, cu toate ca a ajuns abia astazi la Cluj, cei interesati au putut face comenzi inca din luna martie pentru acesta. De altfel, circa 80 de clujeni se aflau deja de la inceputul lunii trecute in tratative cu dealerul local Dacia pentru un Duster. SUV-ul are un pret de pornire de 10.500 de euro (cu TVA inclus) pentru varianta 4x2, in timp ce in cazul variantei cu tractiune integrala preturile pornesc de la 12.300 de euro (cu TVA inclus).    A. D.

Clujul, capitala cartii pentru 5 zile

Foto Mihai Hendea / www.uncopilutz.wordpress.com "Cititul e un act antisocial si tot ce e interzis ne face placere. Lectura nu e doar un act de curaj, e un pericol social. Autorii vor fi aici, nu-i iertati si «deranjati-i» cu intrebari", a declarat Diaconescu. Primarul Sorin Apostu i-a indemnat, de asemenea, pe clujeni sa citeasca oferind exemplul personal. "Imi amintesc de vremurile in care citeam sub plapuma si adormeam cu cartea in mina. Acum, in ciuda crizei cu care ne confruntam, putem continua sa citim. Din pacate, copiii nostri stau pe computer toata ziua, nu aleg cartea", a punctat Apostu. Unul din cumparatorii si "vizitatorii veterani" ai tirgului, Dumitru Ardelean, s-a mindrit ca are "mai multe carti acasa decit sint in toata sala asta". "Daca nu mai cumpar carti acum e pentru ca nu mai am unde le pune. Dar cind gasesc o carte buna, imi completez colectia", a spus clujeanul.Organizatorii si expozantii sint optimisti in ceea ce priveste vinzarile de carte. "Anul acesta am venit cu editii noi si cu multe reduceri, care ajung pina la 60%", a declarat Eugenia Mihai, reprezentanta Editurii Corint. Cele mai ieftine carti de la tirg costa 3 lei. "Este foarte greu sa vorbim despre o criza a cartii. In calitate de critic literar, pot constata ca sint oferte din ce in ce mai mari. Ma simt invadata de carte buna", a spus Irina Petras. Desi anul trecut a reprezentat un record absolut, editia din acest an o depaseste, atit in ceea ce priveste suprafata, cit si numarul de expozanti.

Preuniversitarii isi continua protestele

Conducerile celor patru federatii sindicale din invatamintul preuniversitar romanesc au anuntat continuarea actiunilor de protest, deoarece revendicarile lor din ultima perioada nu au fost rezolvate. Dascalii invoca in acest sens reducerea posturilor, sistarea unor fonduri necesare continuarii unor investitii demarate cu ani in urma, discriminari sau reduceri de salarii. Se recomanda, in consecinta, neparticiparea examenelor nationale din 19 aprilie, sa nu se treaca note in documente oficiale, precum si greva generala in 22 aprilie. Sindicalistii ameninta, in cazul in care problemele lor vor fi ignorate, cu o greva generala in prima decada al lunii iunie.    F. T.

Creste numarul firmelor suspendate

Mai exact, daca anul trecut au fost suspendate in Cluj in primul trimestru doar 198 de firme, numarul lor a crescut anul acesta la 952, deci de aproape cinci ori. Procentul este asemanator cu cel inregistrat la nivel national, de 356,32%. Astfel, 19.868 de firme si-au suspendat anul acesta activitatea in toata tara, fata de 4.354 in ianuarie-martie 2009.     In ceea ce priveste dizolvarile inregistrate in perioada mentionata, numarul firmelor aflate in aceasta situatie a crescut de la 30 la 61 de firme in Cluj si de la 1.258 la 2.655 la nivel national, deci putin mai mult decit dublu in ambele cazuri. Pe de alta parte, datele ONRC arata ca in judet a scazut numarul firmelor radiate, desi, totusi, nesemnificativ, cu numai un procent, de la 390 la 388 de firme radiate in perioada ianuarie-martie 2010.     Potrivit raportului ONRC, in primele 3 luni ale acestui an, in Cluj au fost inmatriculate 1.200 de companii, fata de 1.326 in perioada ianuarie-martie 2009. Clujul a fost intrecut din acest punct de vedere de municipiul Bucuresti (cu 5.672 de firme inmatriculate) si judetele Iasi (1.797), Constanta (1.287), Prahova (1.223) si Timis (1.220).     In ceea ce priveste numarul total de firme intrate anul acesta sub incidenta Legii 85/2006 privind procedura insolventei, e vorba de 275 de firme (ianuarie: 152, februarie: 123, martie: 40). Astfel, Cujul se claseaza pe locul doi dupa municipiul Bucuresti, in capitala fiind inregistrate 594 de astfel de cazuri. La nivel national, circa 4.100 de firme se aflau la sfirsitul primelor 3 luni ale anului sub incidenta Legii 85/2006.

Click

Joia de folk sub Felinare din Irish & Music Pub ii are ca invitati in aceasta seara, de la 21, Magda Puskas si Vali Moldovan. Cunoscutii folkisti vor cinta pentru clujeni piese consacrate, fredonate de generatii intregi, dar si citeva din creatiile mai recente. Biletul de intrare in Pub costa 10 lei.

Burse pentru masteranzi si doctoranzi

Ieri au inceput inscrierile pentru cel mai amplu program national de burse private pentru masteranzi si doctoranzi, "Orizonturi Deschise". Derulat de Fundatia "Dinu Patriciu" pentru al treilea an consecutiv, programul are ca data-limita 15 iunie 2010. Sint vizati tinerii care doresc sa urmeze programe de master sau doctorat la universitati din afara tarii. Candidatii trebuie sa fie cetateni romani si sa fie admisi la universitati de top din lume. Fundatia acorda 104 de burse in valoare individuala de 15.000 $ pe an, pe toata perioada programului de pregatire.    F. T.

Internship la iQuest

Furnizorul de solutii si servicii IT iQuest a anuntat lansarea programelor de internship pe perioada verii, adresate studentilor din anii 2 si 3 din Cluj si Brasov, inscrisi la Facultatea de Matematica si Informatica a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, respectiv la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca si la Universitatea "Transilvania" din Brasov. Pentru 2010, programul iQuest Summer Internship pune la dispozitie 18 locuri de practica pe domenii precum Java (12 locuri), CAA (2 locuri la Cluj si 2 la Brasov) si testare (2 locuri). Totodata, anul acesta sint disponibile, in premiera, si 8 locuri de practica in domeniul consultantei IT, pentru studentii de la Facultatea de Studii Europene din Cluj-Napoca. Potrivit reprezentantilor iQuest, intr-o sesiune de practica se inregistreaza, in medie, 120 de aplicatii pentru cele 18 locuri disponibile. In prezent, compania are in centrele de dezvoltare software din Cluj si Brasov peste 280 de angajati.    A. D.

O noua instalatie data in functiune la Mechel

Lucrarile la acest proiect au început în ianuarie 2010, suma totala a investitiilor fiind de peste 1,2 milioane de dolari. Complexul de productie include doua instalatii de fabricare plase sudate cu o productivitate generala de 18.500 de tone pe an. Materia prima de baza pentru productie este sirma laminata cu continut redus de carbon cu diametrul 4-7 mm, fabricatie proprie. "Anterior, Mechel Cimpia Turzii nu fabrica acest tip de produse metalice. Ca rezultat al punerii în functiune a noii linii de productie, combinatul îsi va creste cota-parte de produse cu valoare adaugata ridicata în portofoliul sau de produse. De asemenea, se va îmbunatati în mod substantial logistica la nivel de divizie si va creste cota-parte a companiei pe acest segment al pietii din regiunea nord-vestica a României", a declarat Victor Dyshlevich, directorul general al Diviziei Metalurgice Est-Europene Mechel.    A. D.

Solutie de compromis pentru pietarii de la IRA

Dupa ce au depus cererea, comerciantii s-au oprit in biroul primarului Sorin Apostu. Acesta le-a explicat din nou ca toti producatorii vor fi mutati in Centrul Agro Transilvania, iar cei care vor dori sa vinda "la bucata" vor avea posibilitatea sa o faca in noua hala construita de municipalitate. "Aici, va avertizez, insa, nu vor avea loc decit cei care ofera clujenilor acces la alimente de calitate si ieftine", a subliniat Apostu. In ceea ce priveste mutarea en-grosistilor in afara orasului, edilul a comentat: "Traim intr-o lume fara granite. Ginditi-va la metropola". Pina atunci, insa, Sorin Apostu le-a oferit pietarilor o solutie de compromis: a promis ca va amplasa, temporar, 75 de mese, pe terenul care ar trebui sa fie parcarea pentru viitoare hala agroalimentara din zona IRA. "Tarabele vor fi destinate in special micilor producatori. Nu stim deocamdata cum vor fi atribuite, dar incercam sa impacam pe toata lumea", a precizat purtatoarea de cuvint a Primariei, Oana Buzatu.     Piata Agroalimentara IRA din Marasti se muta, incepind de astazi, in incinta Centrului Agro Transilvania din satul Dezmir, comuna Apahida.    A. D.

A murit incercind sa scape din lift

Colegii Luminitei i-au adus un ultim omagiu chiar la locul tragedieiLuminita Popa, originara din Alba si studenta la Facultatea de Geografie a Universitatii "Babes-Bolyai", s-a prabusit in gol, in putul liftului, de la o inaltime de peste 15 metri. Tinara a murit aproape imediat, interventia medicilor de pe ambulanta sosita de urgenta fiind inutila. Accidentul s-a produs in jurul orei 2 noaptea. Atunci, potrivit martorilor, fata s-a urcat in lift insotita de un baiat care o ducea sa-i arate sala de lectura si a apasat butonul de coborire. Liftul s-a blocat insa intre etajele IX si VIII. Luminita a reusit sa deblocheze sistemul de inchidere al usii, a iesit prin spatiul ramas, dar s-a dezechilibrat si a cazut in putul liftului. Din primele cercetari, se pare ca, inainte de a deschide singuri usa, tinerii nu au apelat nici numarul de telefon al firmei de interventie, nici cel al pompierilor si nici nu au apasat butonul de alarma. Un motiv ar putea fi si faptul ca accesul fetelor in Caminul XVI (care este exclusiv de baieti) este interzis dupa ora 23. Paznicul unitatii sustine, insa, ca fata a venit in vizita la niste prieteni din camin si a intrat inainte de acea ora.    Probleme cu liftulStudentii din caminul XVI sustin ca liftul obisnuia sa se blocheze in mod frecvent si, la fel de frecvent, cei "captivi" ieseau folosind aceeasi metoda care pe Luminita a costat-o viata. "Liftul acesta mai mult nu merge decit merge, iar faza cu blocatul nu e o noutate. Trebuie doar sa deschizi usor usa si sa te strecori afara", a povestit, sub protectia anonimatului, un student.     De cealalta parte, reprezentantii Universitatii sustin ca liftul a fost verificat chiar cu o zi inainte de producerea tragediei. "Toate verificarile si reviziile tehnice sint efectuate la zi, in conformitate cu regulamentele. Liftul este verificat de doua ori pe luna de catre firma S.C. ASCENSO, care asigura asistenta si reviziile tehnice, si anual de catre ISCIR (Inspectoratul de Stat pentru Controlul Instalatiilor de Ridicat – n.r.). Ultimele revizii ale firmei au fost efectuate in datele de 3 aprilie si 12 aprilie 2010. Ultima revizie anuala ISCIR a fost realizata in luna septembrie 2009, urmatoarea fiind programata in septembrie 2010", precizeaza reprezentantii UBB. Acestia sustin ca blocarea liftului nu s-ar fi putut produce decit in trei cazuri: daca s-ar fi oprit curentul (varianta exclusa, pentru ca nu a fost semnalata o astfel de situatie), deschiderea usii din interior inainte de oprirea liftului sau miscari bruste/puternice in interiorul cabinei.    Curaj sau nepasare?Reprezentantii UBB sustin ca, in momentul in care s-au blocat in lift, tinerii nu au actionat in conformitate cu instructiunile afisate in interiorul cabinei. Acestea prevad ca persoana blocata fie sa apeleze numarul pentru situatii de urgenta – 112, fie numarul de telefon al firmei ASCENSO, fie sa apese butonul de alarma care contacteaza direct Serviciul Poarta al Caminului. "In situatia prezenta, nici una din aceste variante nu a fost folosita", subliniaza responsabilii de comunicare ai Universitatii clujene.     Versiunea UBB nu a fost confirmata deocamdata de baiatul care o insotea pe Luminita. Dumitru Cosma nu a vrut sa dea declaratii presei.     Ideea ca nu liftul a fost "vinovatul" este confirmata si de seful Inspectoratului de Stat in Constructii, Cozmin Rus. "Am trimis la fata locului un inspector care sa verifice daca nu cumva structura, constructia liftului era avariata sau avea defecte. Dar nu am constatat nimic in neregula. Nu liftul a fost de vina in acest caz", a declarat Rus pentru monitorul.    Cercetarile continua"Cercetarile pentru stabilirea tuturor imprejurarilor in care s-a produs incidentul sint continuate de catre lucratorii Biroului pentru Centrul Universitar. Cadavrul tinerei a fost transportat la Institutul de Medicina Legala Cluj, in vederea efectuarii necropsiei, pentru stabilirea cauzelor medicale a mortii", a precizat purtatoarea de cuvint a Inspectoratului de Politie Cluj, Gina Pop.     In memoria Luminitei Popa, colegii sai au pus o poza si au aprins luminari in fata liftului, la parterul Caminul XVI din Hasdeu.

Nu ne place sa donam!

Potrivit raportului citat de Pop, in Romania exista aproximativ 0,5 donatori la fiecare milion de locuitori, in vreme ce in Spania, spre exemplu, se inregistreaza 34 de donatori la acelasi numar de cetateni. De altfel, situatia nu e roz nici la nivel european – in vreme ce numarul celor care necesita un transplant creste, cifra potentialilor donatori scade in mod constant.     "Oficialii de la Bruxelles pregatesc deja o directiva pentru combaterea traficului de organe si a turismului de transplant si pentru favorizarea cresterii numarului de donatori de organe in Europa", anunta deputatul PNL. Virgil Pop ii solicita ministrului Sanatatii sa depuna toate eforturile necesare pentru ca Romania sa se ralieze acestor norme UE.     "Domnule ministru, va solicit sa prezentati strategia pe viitor a Ministerului Sanatatii referitoare la armonizarea legislatiei romanesti cu cea europeana in ceea ce priveste transplantul de organe. Totodata, va rog sa ne expuneti strategiile pe care Ministerul le-a abordat, in 2009, prin Agentia Nationala de Transplant, pentru promovarea donarii de organe si sa indicati costurile acestor strategii, in raport cu bugetul alocat Agentiei, pentru acelasi an", a concluzionat Virgil Pop.

Cluj, nu Cluj-Napoca!

"Tin minte si acum ca in anii '70 a venit Nicolae Ceausescu la Cluj si a anuntat, in cadrul unei mari adunari populare, ca din acel moment orasul se va numi Cluj-Napoca. Originea latina a poporului latin, a românilor ardeleni, a fost si este un blazon pe care il simte fiinta noastra. Sintem urmasii Romei fara a fi necesara adaugarea numelor antice Napoca sau Drobeta asezarilor", spune Radulescu.     Senatorul democrat-liberal isi argumenteaza parerea cu date istorice: "Numele «Cluj» provine din latinescul «Castrum Clus» si a fost folosit in perioada medievala pentru a desemna cetatea orasului. Toponimul «Clus» are semnificatia de «inchis» si are legatura cu dealurile care inconjoara orasul. Pe urma, primul nume românesc al orasului a fost Clus sau Klus, iar Cluj i s-a spus mai ales dupa 1918".     O petitie online pentru revenirea la stema originala a Clujului a fost lansata la sfirsitul lunii trecute de o revista online din Cluj-Napoca. Potrivit redactorilor acesteia, actuala stema nu e aprobata de Comisia Nationala de Heraldica, Genealogie si Sigilografie a Academiei Române. Petitia a stirnit deja dezbateri, inclusiv pe tema revenirii la vechea denumire a orasului.

Stirbet se ia din nou de Antonescu

Mesajul postat pe blogul personal al vicepresedintelui PDL, deputatul de Sibiu Cornel Stirbet, se intituleaza „Luciditatea politica versus amatorismul politic", face referire la modul in care Crin Antonescu conduce destinele PNL si avertizeaza ca singurul partid istoric care se mai regaseste in Parlamentul Romaniei, este pe cale de a impartasi soarta PNTCD si a PSDR, disparand de pe scena politica. „Asistam, din ce in ce mai ingrijorati, la deriva necontrolata in care pluteste de luni bune PNL. Ingrijorarea noastra este justificata de faptul ca singurul partid istoric care se mai regaseste in Parlamentul Romaniei, este pe cale de a impartasi soarta PNTCD si a PSDR, disparand de pe scena politica. Principalii raspunzatori pentru dezastrul care se contureaza tot mai clar sunt domnii care conduc actualmente PNL. Incremenit intr-un proiect politic care s-a dovedit a fi perdant, domnul Antonescu pare ca refuza sa accepte realitatea politica in care traieste. Iar aceasta realitate este dura pentru PNL si se concretizeaza, doar la o prima vedere, intr-un procent de 20 la suta din numarul parlamentarilor care au parasit partidul", scrie Cornel Stirbet, vicepresedintele PDL in mesajul postat pe blog. Analiza Stirbet continua prin a analiza situatia plecarilor din PNL si critica „traseismul ideologic" pe care-l practica Antonescu care a ramas alaturi de PSD, „in loc sa aduca partidul la guvernare, asa cum era firesc si benefic, alaturi de PDL". In finalul mesajului sau, Stirbet isi manifesta credinta ca PNL va lasa deoparte „amatorismul politic" pe care-l practica si va trece, in cele din urma, alaturi de PDL, impreuna cu care va lucra la „redresarea economica a tarii si la impunerea pe scena politica a valorilor de dreapta". 

Care sint "bolile" sistemului sanitar?

Foto Andrei GadaleanSpecialistii din domeniul medical au punctat principalele probleme cu care se confrunta sistemul sanitar clujeanPrintre cele mai dese probleme mentionate de medicii clujeni si de managerii unitatilor sanitare din oras au tinut de insuficienta locurilor de parcare, dificultatea accesului masinilor de pompieri in incinta spitalelor sau lipsa unor spatii de cazare pentru tinerii specialisti sau pentru apartinatorii pacientilor din alte judete. Viceprimarul Laszlo Attila, de profesie medic, si arhitectul-sef al municipiului, Ligia Subtirica, le-au solicitat celor prezenti sa isi canalizeze interventiile pe o strategie legata de stabilizarea si intarirea profilului orasului de centru medical cu influenta la nivel national si pe corelarea intre strategia mediului medical clujean cu cea a administratiei si mai putin pe problemele punctuale cu care se confrunta la ora actuala fiecare unitate sanitara.    1.000 de ANL-uri pentru medici"Din punctul de vedere al Primariei, medicina clujeana este un brand al orasului. Asadar, pentru noi, acest domeniu este de o importanta deosebita", a subliniat Subtirica. Sefa Directiei de Sanatate Publica (DSP), Dorina Duma, si managerul Spitalului Clinic Judetean Cluj, Cristiana Ciortea, au atras atentia asupra inexistentei in acest moment in Cluj-Napoca a unor spatii de cazare destinate domeniului medical. "Este necesar sa se delimiteze un teren pentru construirea de locuinte ANL pentru tinerii medici si pentru medicii rezidenti. In acest moment, ar fi nevoie de aproximativ 1.000 de astfel de locuinte", a aratat Duma. Medicii prezenti la dezbatere nu au uitat nici de Spitalul Regional de Urgenta, considerat o prioritate pentru sistemul medical clujean. "Cu totii cunoastem importanta realizarii Spitalului Regional de Urgenta, mai ales ca o problema majora cu care ne confruntam este acordarea de ingrijiri unui pacient aflat in stare critica intr-un singur spital", a mai spus directorul DSP Cluj, Dorina Duma.    Patronul Interservisan, scirbit de sistemul medicalReprezentantii altor unitati medicale au indicat o serie de probleme punctuale cu care se confrunta, precum imposibilitatea accesului pompierilor in caz de incendiu in incinta Spitalului Clinic Judetean sau parcari prea putine la Institutul Inimii, ceea ce face ca de multe ori accesul ambulantelor in unitatea medicala sa fie ingreunat de masinile parcate aiurea. In timp ce medicii din sistemul de stat au mai sugerat construirea de unitati medico-sociale, medicul Teofil Pop, patronul clinicii private Interservisan, a criticat dur sistemul medical romanesc de stat. "Mincarea pe care o primesc bolnavii in unele clinici de stat nu ar minca-o nici ciinele meu. Din pacate, dorinta si putinta sint doua lucruri diferite, iar eu sint foarte sceptic in ceea ce priveste sistemul medical de stat", a afirmat Teofil Pop.

Credite care tin de cald

Foto Andrei GadaleanSemnatarii protocolului spera ca clujenii sa aiba o gama mai larga de optiuni in vederea reabilitarii termice a apartamentelorPotrivit primarului Sorin Apostu, in acest fel se vine atit in ajutorul celor care vor sa-si reabiliteze termic apartamentele in cadrul programului guvernamental, cit si in ajutorul celor care prefera sa execute reabilitarea in afara programului, pe cont propriu. INe bucuram ca acest proiect interesant va fi demarat pentru prima data la Cluj-Napoca. Unele asociatii au probleme cu finantarea cotei de 20% care le revine in programul guvernamental de reabilitare termica si aceasta solutie le va fi de mare ajutor. De exemplu, daca se imprumuta o suma de 3.000 de lei pentru un apartament cu doua camere, rata ce va trebui platita este de 76 de lei pe luna in primii 5 ani. 50% din aceasta suma reprezinta suma economisita si restul dobinda. In urmatorii 7 ani, se va plati o rata de 21 de lei pe luna", a explicat primarul Sorin Apostu in cadrul unei conferinte de presa.    Se incurajeaza economiilePotrivit reprezentantilor Raiffeisen Banca pentru Locuinte, cei care vor decide sa acceseze un astfel de credit vor beneficia si de programul de economii "Prima de la stat". Rolul asociatiilor de locatari in acest proiect va fi acela de a-i informa pe locatari, urmind ca imprumuturile sa fie acordate doar persoanelor fizice. "Produsul oferit de noi incurajeaza economiile facute din timp pentru astfel de lucrari. Am observat ca o mare parte a locuitorilor din Cluj-Napoca si-au planificat din timp bugetul pentru reabilitarea termica a blocului in care locuiesc, unii dintre ei adunind astfel deja o parte din totalul necesar. Pentru acesti bani, insa, nu au primit dobinda. Pentru produsele oferite de noi, clientii vor beneficia si de o prima de stat de 25%, pina la 250 de euro, si de o dobinda neimpozabila oferita de banca, dar si de credite cu dobinzi fixe si foarte avantajoase", a spus Andrei Stamatian, presedintele Raiffeisen Banca pentru Locuinte. Stamatian le-a mai transmis clujenilor ca banca pe care o conduce le va pune la dispozitie mai multe tipuri de credite.    Dobinzi variatePentru un credit imediat fara garantie se va percepe o dobinda de 15%, pentru un credit cu ipoteca dobinda va fi de 11,9%, iar in cazul in care solicitantul a economisit deja o parte din suma i se va percepe o dobinda de 8%, aceasta putind ajunge pina la 6%. "Nu cred ca vor fi probleme in acordarea creditelor, pentru ca se accepta pina la 3 co-debitori, care vor putea fi rude pina la gradul 4", a mai precizat Andrei Stamatian. "In prezent, la Cluj sint in executie in jur de 3.000 de apartamente, adica 226 de scari de bloc. Alte 2.000 de apartamente, adica 128 de scari de bloc, vor intra in program dupa ce asociatiile de proprietari ne vor anunta ca au facut rost de bani. Conform datelor adunat de pe teren, alte 3.000 de scari de bloc se afla in curs de reabilitare pe cont propriu", a informat primarul Sorin Apostu.

Cutremur devastator in China

Foto www.timesonline.co.ukO serie de cutremure puternice au lovit provincia Qinghai, omorind sute de oameniSeismul, cu "magnitudinea momentului" de 6,9 grade, conform Institutului de geofizica american (USGS), si 7,1 grade, potrivit autoritatilor chineze, s-a produs la ora locala 7.49 (2.49 ora Romaniei) si a fost urmat de mai multe replici, dintre care cea mai puternica a fost de 5,8 grade, a precizat institutul american.     China a mobilizat importante resurse pentru cautarea eventualilor supravietuitori si descoperirea altor victime in provincia Qinghai (nord-vest), linga regiunea autonoma Tibet, care a provocat moartea a cel putin 400 de persoane si a lasat in urma mii de raniti si numeroase imobile prabusite. Prefectura Yushu, unde s-a aflat epicentrul cutremurului, numara aproximativ 80.000 de locuitori. In orasul Jiegu, situat in zona epicentrului, peste 85% din cladiri s-au prabusit, a anuntat un responsabil local, citat de Xinhua. Intre acestea se afla si o scoala profesionala, sub ale carei darimaturi continua sa se afle un numar nedeterminat de victime, informeaza Agerpres. De asemenea, liniile de comunicatii cu aeroportul Yushu au fost intrerupte, iar cele mai multe sosele au fost avariate. Postul oficial de televiziune, CCTV, difuzeaza incontinuu imagini cu echipe de soldati si politisti, implicate in eforturile de cautare si salvarea eventualilor supravietuitori. Autoritatile locale au anuntat ca au trimis in zona cel putin 5.000 de corturi si zeci de mii de articole de imbracaminte.     Bogata in zacaminte de carbune, plumb si cupru, provincia chineza, afectata frecvent de seisme, este o regiune izolata, locuita in principal de nomazi de origine mongola si tibetana. Cel mai grav cutremur de pamint din ultimii ani din China a avut magnitudinea de 8 grade pe scara Richter, in mai 2008, si s-a soldat cu cel putin 87.000 de morti si disparuti in provincia vecina Sichuan.    Romanii pot sta linistitiCutremurele produse din ce in ce mai frecvent in Asia Centrala nu ar trebui sa ne ingrijoreze, sustine directorul Institutului de Fizica Pamintului, Gheorghe Marmureanu, potrivit realitatea.net, intrucit cele doua zone nu au legatura una cu alta, iar producerea unui cutremur de proportii in Romania este foarte putin probabila in perioada urmatoare. "La noi, Vrancea este elementul principal care ne da probleme, dar acum nu este activ. Trebuie sa stam linistiti, pentru ca sistemul din Asia este extrem de activ si acest lucru va dura pina-n 2022, chiar 2023. Atita timp cit lucrurile sint concentrate acolo, parerea mea e ca noi putem sta linistiti", sustine Gheorghe Marmureanu.

Masina lui Cioaba, ridicata de primarie

Florin Cioaba a ramas pieton pentru cateva ore, dupa ce masina cu care defileaza prin oras a fost ridicata de serviciul special din Primaria Sibiu. Limuzina regelui romilor a blocat intrarea in Piata Huet, iar angajatii primariei au saltat-o. „Contraventia savarsita a fost blocarea unei cai de acces pentru care amenda este cuprinsa intre 75 si 150 de lei, jumatate din minim, in 48 de ore. Contravenientul a avut de achitat si 300 de lei reprezentand taxa de ridicare si de transport" a declarat, Mirela Gligore, purtator de cuvant al Primariei Sibiu. Vina asumata Cioaba recunoaste ca a gresit, de aceea a achitat deja atat contravaloarea amenzii, cat si taxa de transport a masinii, dar spune ca nu e intrutotul de acord cu oamenii municipalitatii. „Am parcat langa sediul PSD din Sibiu si m-am dus pana la farmacie. Am lipsit maxim zece minute. Recunosc ca am gresit. Am pus masina acolo unde este un pilon de intrare si nu aveam voie. De aceea am platit amenda. Recunosc ca am incalcat legea si oricine trebuie sa o respecte. Cu ce nu sunt eu de acord este ca in momentul in care m-am intors masina era inca in aer. Nu era pusa pe platforma. Trebuiau sa-mi dea amenda si sa nu-mi mai ia masina", sustine Florin Cioaba. Contestatie Cioaba spune ca va contesta decizia ridicarii masinii. „Au gresit ca mi-au luat masina. Au facut chiar un abuz. Daca masina nu atinsese platforma si era in aer, trebuia sa o puna jos, plateam pe loc amenda pentru ca am parcat acolo si plecam cu masina. Clar voi contesta procesul verbal ca nu mi se pare normal. Am platit 300 de lei pentru transportul masinii, cand puteam sa raman numai cu amenda", mai spune Cioaba. Reprezentantii Primariei Sibiu spun ca este dreptul contravenientului sa depuna contestatie, dar ca fiecare ridicare de masina este filmata si dispun de imagini doveditoare a faptului ca au dreptate. 

Scrisoare deschisa

 Organizatia Judeteana TSD Sibiu prin prezenta doreste sa-si exprime consternarea fata de actiunile pe care colegul nostru Cosmin Ionescu le-a avut in ultimele zile prin iesirile sale publice. Noi tinerii social democrati am privit si vom continua sa privim partidul ca si pe o familie. Atunci cand ai o frustrare, o suparare sau o nelamurire cauti sa iti rezolvi aceste probleme in interiorul familiei si nu prin intermediul vecinilor. Vrem sa atragem atentia colegului nostru, Cosmin Ionescu, ca in trecut astfel de iesiri publice fara acordul forurilor de conducere ale partidului au fost drastic sanctionate conform statutului si regulamentului intern de organizare si functionare. Dorim sa subliniem faptul ca activitatea politica este o activitate benevola care se desfasoara conform unor reguli clar stabilite. Avem speranta ca in acest ceas al doisprezecelea Cosmin va da dovada de maturitate politica si intelepciune, asa cum a afirmat ca are, va reveni cu picioarele pe pamant si va fi alaturi de partidul din care face parte in viitoarele competitii politice. Organizatia Judeteana TSD Sibiu Alin Greavu 

Ionescu musca mana celui care l-a hranit

Adrian Besoiu caracterizeaza prestatia lui Cosmin Ionescu drept "un exercitiu de fariseism, infidelitate si incultura politica".Un pesedist care nu si-a platit niciodata cotizatia de partid, impreuna cu un angajat al lui Ilie Carabulea (in timpul programului, la ora 13:30) a adunat, luni, toata presa sibiana intr-un bar, pentru a critica actuala conducere a organizatiei judetene a PSD. Cosmin Ionescu si Adrian Stoica vor sa schimbe liderii partidului pentru ca in cadrul organizatiei Sibiu exista o echipa „suficient de mare pentru a castiga". Cosmin Ionescu i-a acuzat pe Ioan Cindrea si Gheorghe Suditu de „management precar si desfasurarea unei politici a bunului plac". Pentru a da greutate planurilor sale, Ionescu s-a laudat ca este prieten cu Victor Ponta. „Cu Victor Ponta sunt prieten din 2002, iar el stie ce se intampla aici. Speram ca cei de la Bucuresti, din conducerea centrala, sa suspende actuala conducere, sa numeasca una interimara, iar anul acesta sa se organizeze alegeri", a spus Ionescu. Din pacate, visul sau nu are sustinerea presedintelui PSD. Victor Ponta spune ca nu va acorda sprijin niciunui candidat la sefia organizatiei judetene a partidului. „Voi incerca sa particip la conferintele judetene, dar in niciun caz nu voi spune sa voteze cu X sau cu Y pentru ca eu nu cred in chestia asta cu adus de la Bucuresti sau impus de la Bucuresti. Voturile colegilor mei din Sibiu vor decide cine va fi presedinte, vicepresedinte, dar mai ales care vor fi candidatii nostri la alegerile din 2010 cele locale si cele generale", a declarat Victor Ponta pentru Realitatea TV. „Sunt aberatii" Liderul PSD Sibiu, deputatul Ioan Cindrea sustine ca nu ia in seama acuzatiile aduse de vicepresedintele Cosmin Ionescu. „Sunt aberatiile unor oameni care isi fac veacul prin baruri in loc sa munceasca pentru partid si asa a fost si in alegeri", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ioan Cindrea, presedintele PSD Sibiu. In conferinta de presa, Cosmin Ionescu a vehiculat numele unor persoane care, sustine el, au fost indepartate din partid: Constantin Cotora, Constantin Morar si Constantin Oprean. Acestia ii contrazic, insa, pe mai junii lor colegi. - Constantin Cotora: „Eu, in viata mea nu am facut parte din echipe, am fost tot timpul pe picioarele mele. Nu stiu ce-i prostia asta cu o echipa, doua echipe sau trei. Pentru mine, partidul este unul singur si orice s-ar intampla, eu nu plec din acest partid. 90% m-au gasit ei pe mine, nu eu pe ei. Nu-l cunosc pe Stoica asta cu care a facut Cosmin Ionescu conferinta de presa intr-o carciuma, dar probabil ca n-au avut alt spatiu. In PSD toate problemele se rezolva in mod democratic. Referitor la plecarea lui Costica Morar, eu cred ca este destul de matur astfel incat sa-si aleaga drumul lui. Eu nu pot crede caa Costica vrea sa se duca la independenti doar ca sa-si termine hotelul. Am cautat sa fiu tot timpul pe o pozitie verticala, nu stiu ce-i cu echipele astea, nu mi-a spus nimeni nimic, nici nu stiu daca am fost contra lui Geoana la Congres. In schimb, am apreciat tot timpul inteligenta in acest partid". - Constantin Morar: „Degeaba Cosmin Ionescu vehiculeaza numele meu, ca as fi fost indepartat din partid sau marginalizat. Sa fie clar pentru toata lumea: nu am fost indepartat din partid si nici marginalizat. Eu mi-am dat demisia, am avut motivele mele, nu m-a indepartat nimeni. Nu am nici in clin, nici in maneca cu demersul lui Cosmin Ionescu. E problema lui, nu inteleg de ce vehiculeaza numele meu la conferinte de presa. Deocamdata nu mai fac politica". - Oana Cuntan, fost presedinte TSD, organizatia municipala: „Nu vreau sa comentez prestatia lui Cosmin Ionescu, nici nu stiu ce functie mai detine in partid. Eu am plecat din PSD, mi-am dat demisia din functia de conducere din cauza lui Cosmin Ionescu, datorita neintelegerilor pe care eu, impreuna cu alti colegi, le aveam cu Cosmin Ionescu. Am ramas un simplu membru". - Victor Ponta: „Perioada de restructurare a PSD-ului in 2010 trebuie facuta, dar nu trebuie facuta in public. Indiferent daca e vorba de colegi mai tineri sau de colegi mai in varsta, mie-mi place ca discutiile intre noi sa ramana intre noi si nu sa ne param prin presa. Orice fel de reprosuri fostei conduceri, conducerii actuale, oricui. Avem in toata tara, nu doar la Sibiu adunari generale, conferinte si cred ca, mai departe, colegii nostri, prin vot, vor decide fiecare pe ce pozitie trebuie sa stea. Nu-mi place si o sa adresez un apel tuturor colegilor mei din toata tara ca orice discutie sau repros sa nu se faca in public. Cred ca, daca suntem oameni seriosi, ne facem intre noi ce reprosuri avem de facut si mai ales ne gandim ca adversarii nostri sunt in Partidul Democrat Liberal, nu sunt in PSD. Nu voi susttine un anumit candidat. Ca presedinte am obligatia sa asigur echilibrul si respectarea regulilor. Nu cunosc daca Cosmin Ionescu va fi sanctionat politic pentru declaratiile sale". Privilegii nemeritate De cand a devenit membru de partid, Cosmin Ionescu nu a platit niciodata cotizatia de membru PSD. In schimb, a fost un privilegiat. A beneficiat de numeroase avantaje. Inclusiv materiale. A fost, pe rand, consilier local, consilier judetean si apoi director adjunct la Directia de Tineret si Sport, numit politic. De pozitia sa in partid a beneficiat si familia sa. Fratele lui a primit locuinta ANL si ocupa un post caldut la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Sibiu. La fel si tatal sau, Mihai Ionescu, care este inspector la ITM Sibiu. Desi a fost lider al tinerilor social-democrati si a fost propulsat de conducerea PSD in functii publice importante, Cosmin Ionescu nu este un tip inteligent. Discursul lui nu depaseste nivelul unui elev mediu de gimnaziu si este dominat de un limbaj de lemn greu de explicat pentru un tanar cu pretentii de intelectual. Cosmin Ionescu a dat de 15 ori examen pentru obtinerea permisului de conducere, fara succes. In prezent, este singurul PSD-ist mentinut in functie de Claudiu Spinu, PDL-istul care ocupa postul de director la Directia Judeteana de Tineret. „Adevarul e ca l-as fi putut schimba. Am fost intrebat de sefii din Bucuresti daca mai vreau sa lucrez cu Cosmin Ionescu. Le-am spus ca momentan il pastram pe functia de director resurse umane pentru ca ma inteleg bine cu el" a declarat Claudiu Spinu. Duplicitar, oportunist, frustrat Demersul lui Cosmin Ionescu este interpretat cel mai sugestiv de colegul sau de partid Adrian Besoiu: „O masura a duplicitatii, oportunismului si frustrarilor revansarde. Un exercitiu de fariseism, infidelitate si incultura politica. Exemplu peremptoriu al proverbului romanesc <Fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur!>. Caracterul si demnitatea nu se negociaza. Nici in public, nici in opozitie. Respecta daca vrei sa fii respectat! O exhibitie publica derizorie".