monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Revenire alba

Gaz Metan Medias a terminat la egalitate, 0-0, partida disputata pe teren propriu in fata celor de la FC VasluiDupa un stagiu de pregatire desfasurat in Antalya si care a avut rezultate multumitoare echipa lui Pustai se afla in fata primului test, sau daca ar fi sa-l citam pe tehnicianul Gazului, „in fata primei finale din acest retur". Pe un teren foarte greu si pe o vreme nu tocmai perfecta pentru fotbal, partida de pe stadionul Municipal din Medias a inceput la fluierul arbitrului Alexandru Tudor. In primele patru minute Mediasul a incercat poarta lui Kuciak prin Parvulescu, Litu si Kubala, insa fara probleme pentru goalkepperul Vasluiului. Moldovenii isi arata coltii in minutul 28, cand Hugo Luz centreaza in careul Gazului, respinge Akaki, mingea revine la Vaslui, iar centrarea lui Milanov loveste bara. La faza imediat urmatoare Parvulescu scoate doi adversari din joc printr-o faza superba, in tusa, dar Pavlovici se ciocneste de colegul sau si primeste ingrijiri medicale. Pana la pauza doar cartonasul galben incasat de Pavlovici a fost singurul eveniment notabil, astfel ca dupa 45 de minute Gazul si Vasluiul erau la egalitate 0-0. Repriza Gazului In repriza secunda terenul devenise si mai greu, dar cu toate acestea cei de la Gaz Metan nu au slabit ritmul si si-au creat ocazii prin Akaki (49), Dudita (53) si Kubala (66), iar Alin Littu (57), atacant aflat la debutul sub culorile Gazului, a lovit transversala cu un sut din intoarcere, faza la care portarul Kuciak ar fi putut sa se accidenteze foarte grav la genunchiul piciorului stang. De altfel, Litu a fost unul dintre cei mai buni oameni ai gazdelor, punandu-i mari probleme lui Zubar, omul desemnat de Lacatus pentru a-i face marcaj pe tot terenul, si poate fi considerat un real castig pentru echipa lui Pustai. Desi au dat dovada de o conditie fizica destul de buna, jucatorii Vasluiului nu au reusit sa puna in real pericol poarta lui Buchta in repriza secunda, si tot mediesenii ar fi putut deschide scorul in minutul 77, cand fundasul Hugo Luz nu a reusit sa controleze balonul in propriul careu si i l-a oferit pe tava lui Muntean. Acesta din urma a parut insa speriat de ocazia ce i s-a ivit si a trimis mingea mult peste poarta. Pe final, Gazul a redus viteza si s-a multumit sa temporizeze si sa tina mingea cat mai departe de propria poarta, iar FC Vaslui a parut sa nu aiba puterea de a mai forta, astfel ca meciul s-a incheiat cu scorul de 0-0. La FC Vaslui au debutat in acest meci Jivko Milanov, Lucian Sanmartean si Carlo Costly, jucatori transferati de moldoveni in aceasta iarna. De asemenea, Paul Papp a jucat primul meci oficial de la revenirea de la Farul Constanta, unde a fost imprumutat.

Victor Ponta presedinte PSD

Ioan Cindrea, presedintele PSD Sibiu, nu crede ca Victor Ponta se va razbuna pe social democratii sibieni pentru ca nu l-au sustinut la Congresul Extraordinar al partidului. Cel putin asa spera. „In mod normal nu ar trebui sa existe repercusiuni asupra organizatiei judetene a PSD Sibiu", a declarat Ioan Cindrea la intoarcerea de la Bucuresti. Desi dezamagit de rezultatul alegerilor, Cindrea accepta infrangerea si se indreapta cu privirea spre viitor, condamnandu-i pe cei care parasesc acum corabia PSD, daca jocurile nu au iesit cum si-au dorit. „Castigarea alegerilor de catre Victor Ponta este rezultatul votului. Asta a decis majoritatea, este ceea ce s-a vrut. Nu e bine ca cei precum Serban Mihailescu si Ioan Muntean isi dau demisia. In mod normal, un PSD-ist adevarat ramane in partid indeferent ce se intampla, dar nu cred ca sunt singurii care vor pleca. Din ce se aude vor pleca si altii pentru ca sunt tot felul de nemultumiri in partid", mai spune Cindrea. Cindrea a pierdut Cei 25 de delegati ai PSD Sibiu care au participat la Congresul Extraordinar al partidului de la Romexpo au avut mandat, stabilit in Conferinta Judeteana Extraordinara, sa-l voteze pe Mircea Geoana. Ioan Condrea care a candidat pentru un post de vicepresedinte a pierdut alegerile, in aceste functii fiind desemnati, in urma votului, Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Gheorghe Nichita, Ioan Toma, Marian Vanghelie, Titus Corlatean, Rodica Nassar, Constantin Nita, Ion Prioteasa, Robert Negoita, Ioan Calea, Marian Oprisan, Ioan Chelaru, Valeriu Zgonea, Adrian Severin. Pentru aceste 15 functii de conducere din PSD si-au depus candidatura peste 60 de persoane.  „Om cu sange in instalatie" Dar nu toti social-democratii sibieni vad in victoria lui Ponta un dezavantaj. Adrian Besoiu este chiar convins de faptul ca si unii sibieni au votat cu Ponta. „Se stie la Sibiu ca eu am fost unul din putinii care m-am impotrivit realegerii lui Mircea Geoana. Mircea Geoana a trebuit sa plateasca un pret politic pentru infrangerea suferita in batalia politica cea mai importanta, legata de scrutinul prezidential. Acum partidul e condus de un om cu sange in instalatie, care nu are vulnerabilitati, e tanar, dinamic, cu o buna imagine publica si nu fi surprins daca pana la urma Sibiul ar fi votat cu Victor Ponta. S-a incheiat un ciclu politic pentru PSD, s-a retras Ion Iliescu, a pierdut Mircea Geoana, dezertorii de genul Miky Spaga si Ioan Muntean nu pot sa faca decat servicii partidului, pentru imaginea publica legata de moralitate. Desi am 55 de ani, ma bucur ca-i echipa tanara. Fracturile care sunt acum in partid sunt conjuncturale. Alegerile intr-un partid, pentru functiile supreme, nu inseamna lupte intestine sau o disolutie, ci o competitie dura si apriga. O campanie politica inauntrul unui partid inseamna si a face curte electorilor. Nu este nimic de condamnat. Desi Napoleon Bonaparte spunea ca in politica e bine sa fi prost, uneori acest lucru nu e recomandat", este de parere social democratul sibian Adrian Besoiu. Bucurosi de victoria lui Ponta Si Cristian Marinescu, al membru al PSD Sibiu, s-a aratat incantat de victoria lui Victor Ponta. „Sunt fericit ca a  iesit Victor. Sper intr-o relansare a partidului. Sunt convins ca din 2010 PSD-ul o sa scoata un scor bun. Eu zic ca pentru PSD e un castig. Ma bucur pentru prietenii mei, Nicu Banicioiu, Titus Corlatean, Robert Negoita si Liviu Dragnea, care m-a sustinut. Echipa asta va duce PSD-ul acolo unde ii e locul. Referitor la organizatia din Sibiu nu pot sa fac nicio afirmatie. Eu sunt nascut si crescut la Sibiu. Doresc ca organizatia din Sibiu sa se ridice. La Ilfov, probabil ca o sa preia altcineva functia mea, eu sunt membru de partid de 11 ani. Dar sunt cateva organizatii in tara care nu au avut rezultate satisfacatoare. Sunt convins ca si Mircea Geoana, daca ar fi iesit, ar fi luat anumite masuri. Eu vreau sa nu mai avem lupte interne in partid. Azi noapte (n.r.- ieri noapte) am petrecut putin, am fost alaturi de Cosmin Ionescu si Adrian Stoica, ne-am bucurat ca a iesit Victor", a declarat Cristi Marinescu. Mircea Silvestru Lup a fost si mai transant. „Daca ar fi castigat Geoana si gasca lui de trisori, viitorul partidului ar fi fost trist, ca si prezentul. Odata in viata tot trebuie sa te rupi de minciuna. Eu m-am rupt de gasca aia si am fost tratat ca o paria de colegii mei, e o senzatie foarte neplacuta. Dar nu sunt omul care vrea sa se razbune. Acelor oameni din delegatie li s-a dictat cu cine sa voteze. Culmea e ca Nelu Cindrea s-a pacalit cu unii dintre ei, dar va voi spune eu cine nu a votat cu Geoana", a spus Silvestru Lup. Voturi decisive Victor Ponta a castigat alegerile pentru sefia PSD. El a obtinut mai multe voturi decat contracandidatul sau, Mircea Geoana. Potrivit rezultatelor oficiale, Victor Ponta a obtinut 856 de voturi, in timp ce Mircea Geoana a avut 781 de voturi iar 16 voturi au fost anulate.Lupta dintre cei doi a fost una stransa. Pe parcursul numararii partiale, diferenta dintre Ponta si Geoana a fost de doar cateva zeci de voturi. In unele momente, ei s-au aflat chiar la egalitate. Proaspat ales in functia de presedinte al PSD, Victor Ponta le-a transmis tuturor social-democratilor ca va face tot ce a promis in campanie, ca va reusi sa readuca partidul la statutul de mare forta politica iar ca adversarii politici, in special cei de la PD-L, nu vor avea un somn linistit in perioada urmatoare. „Imi spunea cineva care m-a sunat sa ma felicite ca partidul nostru intotdeauna stie sa gaseasca calea mai buna pentru viitor. Vreau sa cred ca aceasta cale este alegerea mea!Partidul nostru are din nou o sansa uriasa, are sansa de a arata ca poate sa faca schimbari, ca poate sa accepte un presedinte „enervant de tanar", cum ar spune unii, ca are puterea de a constitui alternativa pentru ceea ce inseamna puterea PD-L, dar si a PNL. Sunt convins ca si celelalte partide au urmarit Congresul nostru si stiu ca au din nou un adversar", a declarat Victor Ponta. Lupta pentru sefie Primii candidatii care s-au retras din cursa pentru sefia PSD, au fost Radu Mazare si Miron Mitrea. Le-au urmat apoi exemplul primarul orasului Amara si Ioan Domonco, aflati si ei in competitia pentru postul de presedinte. Radu Mazare s-a retras din cursa pentru sefia partidului in jurul pranzului si a anuntat asta de la tribuna Congresului. Dupa ce in primele minute ale discursului a lasat sa se inteleaga ca se va bate pentru postul de presedinte al PSD, Mazare a anuntat ca il sustine pe cel mai tanar candidat le presedintia partidului. „Ponta are sange in el. Si daca am gasit un om cu sange, atunci sa-l votam", a mai spus Mazare, indemnandu-si sustinatorii sa-l voteze. Radu Mazare l-a atacat direct in discursul sau pe Mircea Geoana. „Politica e ca fotbalul, pe goluri. Sa joace in liga de sus cel care a castigat. Atunci cand ai avut posibilitatea si ai avut o sustinere atat de mare sa candidezi, e corect si onorabil sa te retragi si sa lasi locul altora, daca ai pierdut", a spus Mazare. Primarul Constantei l-a mai atacat sambata si pe presedintele Traian Basescu, spunand ca ii reprezinta pe cei carora le este teama ca le sunt ascultate telefoanele. Mazare nu l-a omis nici pe Boc, pe care l-a numit „papitoi". „Sa stiti ca in alte tari criza nu se resimte ca si aici, deoarece noi avem un prim-ministru marioneta, un papitoi pe care cineva il joaca de undeva de la Cotroceni iar tara nu merge din cauza faptului ca avem cativa ministrii care sunt buni la toate", a spus edilul Constantei. „Raman in partid" Ion Iliescu a declarat la Congres ca va ramane in partid indiferent de componenta lui. „Raman in partid alaturi de noua conducere, indiferent de componenta ei. Am toata increderea ca, pana la urma, se va orienta cum trebuie acest Congres".  Si a mai adaugat ca „acest Congres poate sa marcheze o relansare a activitatii partidului sau declinul PSD. Daca slabeste PSD-ul, slabeste aparatorul marii majoritati a societatii noastre. Esentiala este buna functionare a structurilor de conducere. Lipsa de transparenta, adaptarea deciziilor in afara structurilor duc la slabirea coeziunii structurilor de partid", este de parere Ion Iliescu, care a reusit sa destinda atmosfera spunand ca „este pericolul sa nu mai avem femei!". Magie alba la Congres Congresul PSD desambata nu a fost lipsit si dealte surprize. Cinci femei de etnie roma care s-au prezentat ca fiind „vrajitoare de magie alba" au fost sambata, la Romexpo, pentru a scoate „flacara violet" din sala unde se desfasura Congresul PSD. Ele au declarat ca prin puterile lor au reusit sa opreasca conflictul care urma sa se produca in interor. Vrajitoarele Vanesa, Margareta, Ioana, Lucretia si Melisa au sustinut tot timpul ca ca ele stiu cine va fi noul presedinte al PSD, dar ca nu pot spune numele acestuia pana la ora 17.00 pentru a nu isca conflicte. Vrajitoarele au declarat ca fac mari eforturi pentru a-l impiedica pe cel care are o batista violet in buzunar, care este vrajita cu magie neagra. „Flacara violet exista inauntru, au intrat persoane in violet. Iesea cu batai, dar prin puterile noastre am reusit sa le oprim. Am intrat inauntru si am oprit aceste certuri", a spus una dintre femeile care sustineau ca sunt cele mai renumite vrajitoare din tara. Delegatii PSD Sibiu la Congres : Ioan Cindrea, Gheorghe Suditu, Viorel Arcas, Mircea Silvestru Lup, Ioan Banciu, Mariana Tarnita, Maria Greavu, Steliana Marcu, Mirela Olteanu, Ioan Terea, Ioan Axente, Cornel Langa, Ioan Baltes, Dinu Barbu, Costel Ciubotaru, Teodor Roman, Florin Orlatean, Gheorghe Fraticiu, Popa Sorin, Pavel Bichiceanu, Gheorghe Mamularu, Ioan Bucse, Gheorghe Popa, Amalia Cindrea, EugenFulea. Invitati PSD-Sibiu: Ciobica Gergescu Gheorghe Stanciu Catalin Marin Horatiu Popa Alexandru Invitati PSD-Bucuresti: Stoica Adrian Cosmin Ionescu Constantin Cotora 

Blocaj pe Valea Oltului

 Traficul pe Valea Oltului a fost blocat sambata dimineata mai bine de o ora, dupa ce peretele unui versant s-a surpat si cativa zeci de metri cubi de pamant s-au prabusit pe sosea. Incidentul s-a produs la limita dintre judetele Sibiu si Valcea si, din fericire, nu au fost inregistrate victime sau pagube materiale. Utilajele de la Sectia Drumuri Nationale Sibiu si echipajele Politiei Rutiere Sibiu au ajuns de urgenta la fata locului. Dupa aproximativ o ora, utillajele au reusit sa elibereze soseaua, iar traficul a fost reluat. Pe toata durata operatiunii de curatare a carosabilului traficul a fost blocat total, iar coloanele de masini s-au intins pe mai bine de cinci kilometri.

Tragedie in Fagaras

  Masivul Fagaras si-a luat din nou tributul. Cel care a platit de aceasta data a fost un schior de 38 de ani. Barbatul, salvamontist in Rasnov, se afla sambata impreuna cu alti sapte prieteni la schi, in zona Balea Lac. O avalansa produsa intre Balea Lac si Balea Cascada i-a surprins pe trei dintre schiori, iar doi au reusit sa scape. Au fost insa martorii unor scene de cosmar. Camaradul lor, barbatul de 38 de ani, a fost inghitit de zapada si tarat in aval. Camarazii lui au dat imediat alarma la 112. Mobilizare de forte In cautarea barbatului surprins de avalansa au pornit imediat salvamontistii sibieni. 24 de salvatori, ajutati de cinci caini, doi de la Centrul Chinologic Sibiu si trei de la Asociatia Romana pentru Caini de Salvare, au cautat pe o suprafata de sute de metri trupul neinsufletit al schiorului ingropat sub zapada. Cautarile au incetat sambara seara, odata cu lasarea intunericului. Operatiunile de salvare au fost reluate duminica dimineata, cand salvatorii au beneficiat si de sprijinul specialistilor din cadrul Sectiei Judetene de Informatii, care au reusit sa delimiteze zona de cautare dupa ce au localizat telefonul mobil al salvamontistului. In cele din urma, dupa ore de cautari, Adrian David, sefului Serviciului Salvamont Sibiul, a anuntat ca trupul neinsufletit al schiorului a fost gasit ingropat la aproximativ un metru si jumatate sub zapada si afost coborat depe munte. Pericol anuntat Masivul Fagaras s-a aflat, la sfarsitul saptamanii trecute, sub avertizarea meteorologilor care au anuntat risc de producere a avalanselor de gradul patru, din cinci posibile, pentru altitudini mai mari de 1.800 de metri si risc de gradul trei sub aceasta altitudine.

Joburi "glumete" pe blogul Stirbet

Deputatul PDL Cornel Stirbet a intrat in mod oficial, de ieri, in blogosferaCornel Stirbet, deputat PDL, vicepresedinte la nivel national, considera ca aceasta criza economica este mai mica decat cea la nivel social, cultural si politic. In comentariul postat pe blogul sau, la adresa http://cornelstirbet.wordpress.com/, parlamentarul sibian vorbeste despre criza financiara care ne afecteaza orasul. „Dupa perioada de crestere economica este afectat puternic de criza financiara, nu atat in planul existential, al subzistentei, asa cum se intampla pe alte meleaguri romanesti, ci mai mult in planul relatiilor interumane, la nivel social general, cultural si politic", spune Cornel Stirbet, referindu-se la criza financiara care ne afecteaza pe noi toti. Deputatul sibian, aflat la cel de al treilea mandat, a facut si o radiografie a puterii presei si a fortei afaceristilor sibieni. Astfel, Stirbet considera ca, „afacerile in Sibiu, ca in toata tara de altfel, s-au invartit si se invart in jurul puterii". Referitor la presa, cititorul nostru fidel, deputatul Stirbet crede ca „presa sibiana, mass-media in general, nu este nici mai buna, nici mai rea decat in alte locuri din Romania. Dependenta si ea de putere si de afaceri, a fost nevoita sa se adapteze mereu, ajungand in ritmul mersului social. A fost pervertita in perioada 2000-2004, nu a apucat sa se insanatoseasca suficient pana in 2008 si a venit criza care a lovit-o crunt. Supravietuieste in mod cert, dar lipsa de resurse, de bani, o leaga si mai mult de mai-marii vremii", crede Stirbet Locuri de munca fictive Cu dorinta sincera de a-i multumi domnului deputat Cornel Stirbet, pentru ca, noi credeam ca ni s-a alaturat campaniei anticriza: Gaseste jobul cu Monitorul!, am constatat ca pe blogul domniei sale exista si anunturi de angajare. Insa, din pacate, pentru sibienii care chiar isi cauta un loc de munca - si sunt cel putin 4.000 din ce stim noi - anunturile de angajare postate la sectiunea „Publicitate", pe adresa http://cornelstirbet.wordpress.com/, sunt din nefericire, doar niste glume. Nu stim daca domnul deputat in persoana a postat aceste anunturi, insa noi le-am verificat si atragem atentia ca Primaria municipiului Sibiu nu face astazi angajari de nici un fel, pentru ca, din pacate, conform legilor in vigoare, datorita crizei economice, primarul Klaus Iohannis a fost nevoit sa stopeze angajarile, chiar si acolo unde este mare nevoie de ele. Deci, avertizam cititorii nostri, mai ales cei care abia asteapta numarul de joi, cand publicam lista de locuri de munca disponibile din judet, ca anunturile nu sunt decat glume, de pe site-ul  http://cornelstirbet.wordpress.com/. Pentru corectitudine, redam integral anunturile „glumete" de pe site-ul domnului deputat PDL, cu mentiunea ca nu sunt reale, conform site-ului oficial al primariei municipiului Sibiu: „Primarul Sibiului organizeaza concurs in data de 22.02.2010, pentru ocuparea a 3 (trei) functii de purtator de cuvant si 3 (trei) artificieri la «focurile» din Piata Mare, Casa de Cultura a Municipiului Sibiu organizeaza in data de 22.02.2010 selectie de oferte in vederea angajarii a 3 caluseri in straie sasesti pentru sarbatoarea lolelor si inchiriaza urgent caleasca si armura pe masura pentru «Cavalerul Cetatii»".

Telefon cu probleme

 Politistii comunitari din Sibiu au avut de furca serios cu un cetatean din Mures. „In data de 18.02.2010, in timpul patrularii agentilor SPPCS in zona de responsabilitate Zona Centrala  - Parc Astra, a fost depistata o persoana de sex masculin care practica comert stradal cu palnii de tabla fara a detine autorizatia necesara, incercand, de asemenea, sa vanda un telefon mobil marca Digi Mobil", a explicat Mirela Gligore, purtatorul de cuvant al Primariei Sibiu. Agentii Politiei Comunitare Sibiu, care il cunosteau, de altfel, pe infractorul aflat de mult timp in evidenta lor, l-au condus la sediul SPPCS. Aici, dupa ce au consultat si dispeceratul, au reusit sa-l identifice pe Gabor Miklos din judetul Mures, in varsta de 22 de ani. In urma unei perchezitii corporale sumare, agentii au gasit un telefon mobil care s-a dovedit afi furat. In cele din urma tanarul s-a ales cu o amenda in valoare de 300 delei pentru comert stradal ilegal, apoi a fost predat Politiei pentru cercetari ulterioare si luarea masurilor care se impun.      

Sosea insangerata

  Sase persoane au ajuns ieri dimineata in spital, in urma unui violent accident petrecut pe DN 14, la iesrea din Axente Sever spre Agarbiciu. Soferul unui autoturism marca Dacia Logan nu s-a asigurat suficient cand s-a angajat in depasirea unei carute, iar cand a patruns pe contrasens s-a izbit frontal intr-un autoturism marca VW care circula regulamentar. In urma impactului deosebit de violent, cei trei ocupanti ai autoturismului marca VW, un barbat de 39 de ani, o femeie de 41 de ani si fiica lor in varsta de 14 ani au fost grav raniti si au fost transportati de urgenta la spital. Alti trei ocupanti ai Daciei Logan au suferit si ei rani usoare.  

Expozitie de Dragobete

  De Dragobete la Complexul National Muzeal „Astra" verniseaza expozitia „A tese...intre locuire si amintire in sudul Transilvaniei". Evenimentul se va desfasura la „Casa Artelor" incepand cu ora 13 si are ca obiectiv valorificarea colectiei de textile din Sudul Transilvaniei, aflata in patrimoniul sectiei Muzeului Civilizatiei Transilvane „Astra". Colectia muzeului sibian detine un numar de 210 bunuri textile de diferite dimensiuni, de la cele inguste si foarte lungi plasate la grinda, pe pereti, sub ferestre, pana la cele mari, dreptunghiulare, care imbraca peretele aferent patului, sau cel din dreapta acestuia, patul si masa. Expozitia va putea fi vizitata pana in 18 mai 2010.  

Liberalii sibieni il sustin pe Antonescu

In cadrul sedintei Delegatiei Permanente a PNL Sibiu, au fost stabiliti cei 26 de membrii care vor reprezenta organizatia la Congresul Extraordinar al partiduluiLiberalii sibieni au decis sa mearga „pe mana" lui Crin Antonescu. Mircea Cazan, presedintele PNL Sibiu, spune ca nu s-a adoptat un mandat in acest sens, dar ca s-a discutat pe acest subiect si „toata lumea a fost de acord". „Discutia pe care am avut-o la ora actuala a fost de a sustine pe Crin Antonescu la presedintia partidului, fara sa discutam deocamdata despre un mandat special pentru sustinerea cuiva. Deocamdata asteptam Delegatia Permanenta la nivel national cand se vor aproba sau nu modificarile la statut, dar toata lumea a fost de acord cu sustinerea lui Crin Antonescu in functia de presedinte al partidului", a declarat Mircea Cazan, imediat dupa incheiarea Delegatiei Permanente a PNL Sibiu. Delegatia sibiana la Congres De la Sibiu vor participa la Congresul Extraordinar al PNL 26 de delegati, dintre care 22 au fost stabiliti in sedinta de vineri si patru sunt participanti de drept. Merg la Congres, fara a trebui sa primeasca aprobarea colegilor de partid, presedintele PNL Sibiu, Mircea Cazan, senatorul Minerva Boitan, viceprimarul Virgil Popa si secretarul general al TNL, Razvan Pop. Ceilalti 22 de delegati au fost propusi de colegii de partid si apoi votati. Pe lista de participanti apar Eugen Mitea, fostul presedinte al PNL Sibiu), despre care Cazan a spus ca l-a propus chiar el, Nicolae Neagu si Gheorghe Dicu, fostul vicepresedinte al Consiliului Judetean Sibiu. Cei 26 dedelegati sibieni sunt, conform listelor PNL Sibiu,  Cazan Mircea, Boitan Minerva, Pop Razvan, Popa Virgil, Neagu Nicolae, Sajtos Laszlo, Stoica Ilie, Petrescu George, Isaicu Valeria, Zavatin  Alexandru, Bordea  Aurel, Irimie Georgeta, Petru Bogdan, Dancila Ilie, Surdu Cornel, Petrescu Claudiu, Dicu Gheorghe, Basaraba Iulia, Mitea Eugen, Kosman Alexandru, Fesan Puiu, Cretu Mircea, Comiza Cornel, Iaru Magda, Fekete Arpard, Branga Lucian. Negocieri pentru functii Pe langa desemnarea candidatului pe care sa-l sustina la sefia partidului, liberalii sibieni au dezbatut, vineri, si problema obtinerii unui post in conducerea centrala a partidului. PNL Sibiu vrea cel putin obtinerea unui post de membru in Biroul Politic Central, functie despre care Cazan a spus, in repetate randuri, ca „da alta forta organizatiei judetene". „Nu va ascund faptul ca s-a discutat ca punct aparte negocierea unei pozitii de varf in viitoarea conduce, avand in vedere ca judetul Sibiu este printre primele 15 judete ca rezultat la alegerile prezidentiale. Ne aflam undeva pe locul 11-12, un loc bun, cu peste 22 la suta, aproape 23 la suta la ultimele alegeri. In conditiile acestea vom incerca sa obtinem un post in conducerea centrala. Biroul Politic Central poate sa fie o varianta", a mai declarat Cazan dupa delegatia Permanenta. Liderul PNL Sibiu spune ca a avut demult o discutie „teoretica" cu Crin Antonescu pentru ca acesta sa-l propuna in echipa sa, in cazul in care liberalii decid sa nu mai voteze uninominal fiecare functie de conducere, ci o lista propusa de catre candidatii la functia de presedinte. „Inca discutia este deschisa, e prea devremea sa vedem ce se va intampla", a mai spus Cazan, care a precizat ca el, personal, il va sustine pe Antonescu, chiar daca nu va face parte din lista acestuia. Alegeri si la PNL Sibiu Liberalii au decis, vineri, si inceperea procedurilor necesare pentru alegeri in toate filialele. Imediat dupa Congresul Extraordinal al PNL, vor avea loc adunari in toate comunele si orasele, urmand ca liberalii din intreg judetul sa-si aleaga noii lideri. Prin calendarul alegerilor, PNL Sibiu a stabilit ca alegerea conducerii la nivel judetean sa aiba loc la finalul lunii aprilie, in cadrul Conferintei Judetene. Mircea Cazan a anuntat deja ca el isi va depune candidatura pentru obtinerea functiei de presedinte si a precizat ca Minerva Boitan va face parte din echipa pe care o va propune el colegilor.

Amenzi de 5.000 de lei pentru angajatorii care nu anunta posturile vacante

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Cluj le reaminteste tuturor angajatorilor din judet, indiferent de forma de proprietate sau de capitalul social, ca, in conformitate cu prevederile articolului 10 din Legea 76/2002, au obligatia sa comunice agentiilor pentru ocuparea fortei de munca judetene in a caror raza teritoriala isi au sediul, respectiv domiciliul, toate locurile de munca disponibile, in termen de 5 zile lucratoare de la vacantarea acestora. Nerespectarea de catre angajatori a acestor prevederi legale constitue contraventie, fiind sanctionata cu amenda cuprinsa intre 3.000 si 5.000 de lei. "AJOFM Cluj va realiza monitorizarea permanenta a ofertelor de locuri de munca vacante aparute pe piata muncii, utilizind pirghiile legale care-i stau la dispozitie in vederea facilitarii accesului la un loc de munca pentru toate categoriile de persoane care se afla in situatia de a dori ocuparea imediata", se arata intr-un comunicat al institutiei.

Capital majorat

 Instanta a dispus, vineri, înregistrarea în Registrul Comertului de pe linga Tribunalul Alba a mentiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv al companiei Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) cu privire la tranzactiile intervenite între actionari si modificarile în structura capitalului social si a actionariatului societatii. Prin încheierea pronuntata vineri, care este cu drept de recurs în 15 zile de la pronuntare, Tribunalul Alba a admis cererea petentului Frank David Wheatley, administrator al RMGC, în cauza comerciala cu Eugen Nicolaescu, deputat PNL, care, la începutul saptaminii trecute, a depus o cerere de interventie în acest caz. Aceasta cerere de interventie principala formulata de Nicolaescu a fost considerata inadmisibila si respinsa ca atare de Tribunalul Alba. În urma acestui demers, participatia în RMGC a actionarului majoritar Gabriel Resources a crescut cu 0,46%, la 80,46%, Minvest Deva îsi mentine participatia de 19,31%, iar cel de-al treilea actionar, Foricon, îsi men-tine participatia de 0,23%.  A. P.

N-au avut noroc

Motii din zona Arieseni par blestemati sa nu se impace cu natura. Inca de anul trecut, cind zapada a refuzat parca sa vina in Apuseni, iar apoi a lipsit cu desavirsire in timpul sarbatorilor de iarna, oamenii au intuit ca vor avea un an dificil. Una dintre ultimele sperante de a se redresa din punct de vedere economic a fost irosita tot din cauza vremii. “Serbarile Zapezii” au adus in Arieseni temperaturi crescute, precipitatii sub forma de ploaie, cer inchis si multa ceata, iar organizatorii au fost neputinciosi. Din neferirice, cea de a V a editie a “Serbarilor Zapezii” a stat sub semnul neputintei. Incepind de vineri, temperaturile pozitive au afectat serios stratul de zapada de pe pirtii, iar simbata in zona a plouat. Astfel, in scurt timp zapada s-a inmuiat rapid, iar in unele locuri a disparut complet. Totusi, cei mai impatimiti schiori au ramas pe pirtii incercind sa foloseasca la maxim ceea ce a mai ramas din intinderea alba. Dificil de prevazutInitial, “Serbarile Zapezii” ar fi trebuit sa aiba loc in weekend-ul trecut, intre 12 si 14 februarie, insa din cauze financiare evenimentul a fost aminat cu o saptamina. Din pacate, vremea le-a jucat o festa celor care sperau sa ofere turistilor o sarbatoare atractiva. “A plouat ca toamna. A inmuiat zapada, i-a alungat pe oameni de pe pirtie apoi s-a lasat ceata. Ieri (n.r. simbata) a fost foarte apoasa. Noaptea a dat putin frigul si s-a stabilizat, iar acum se poate schia. Stratul de zapada este insa neuniform si destul de subtire. Nici nu mai sti ce sa spui”, ne-a declarat un investitor local. “As fi vrut sa merg, dar am renuntat. Numai pentru spectacole nu merg 120 de kilometri pina la Virtop, iar fara zapada nu are rost. Anul acesta au cam dat-o in bara, iar drumul este foarte prost. Am renuntat”, a explicat un albaiulian care a preferat sa ramina acasa. Programul gindit de catre organizatorii “Serbarilor Zapezii’’ a suferit mici modificari, dar a fost mentinut. Numarul de turisti a fost insa extrem de redus, iar problemele financiare ale investitorilor din zona se acutizeaza de la o zi la alta.

Alocatii mai mari pentru copiii din familiile sarace

"Nu este corect ca o familie care cistiga 200.000 de euro, de exemplu, sa primeasca aceeasi alocatie de la stat ca o familie cu venituri mai modeste. Nu vor mai primi toti copiii alocatia de 42 de lei, ci doar de la un anumit plafon in jos", a spus Seitan. Afirmatiile ministrului Muncii au fost intarite si de premierul Emil Boc, prezent vineri la Cluj. "Punctul nostru de vedere este acela ca ar trebui sa acordam resurse financiare in cadrul alocatiilor de la stat mai consistente pentru copiii care provin din familii cu venituri mai mici, in comparatie cu copiii care provin din familii cu resurse financiare mai mari", a explicat Boc. Premierul a mentionat ca la Ministerul Muncii exista un proiect de lege conform caruia alocatiile pe care copiii le primesc de la stat vor fi diferentiate in functie de veniturile pe care le obtin parintii lor.    Boc merge pe principiul solidaritatii activeAstfel, alocatiile copiilor care provin din familii mai sarace vor fi majorate, iar cele ale copiilor care au parinti cu venituri mai mari vor fi reduse. "Vrem ca prin acesti bani sa marim un pic mai mult cuantumul alocatiei pentru cei care au venituri mai mici si sa diminuam din cuantumul alocatiei de la cei care au venituri mai mari. Este un principiu de solidaritate activa si care cred ca nu incalca nici un principiu constitutional, deoarece cuantumul nu este stabilit de Constitutie. Vreau sa fiu foarte explicit: nu dorim sa facem economii bugetare pe seama copiilor. Trebuie doar sa-i sprijinim pe cei care au cea mai mare nevoie de resurse financiare. Avem nevoie, ca societate, sa fim solidari, sa-i incurajam inclusiv prin aceasta sustinere financiara suplimentara pe cei care au venituri mai mici", a tinut sa precizeze premierul Emil Boc.

Jaf in ?buricul tirgului?

Este vorba despre aceeasi casa de schimb care a fost sparta si in decembrie 2008, intr-o noapte, cind jefuitorii au dezactivat sistemul de alarma si au furat seiful cu totul, pe care l-au transportat cu ajutorul unui tomberon de gunoi. Atunci s-au furat circa 130.000 lei, echivalent in valuta si lei. Rapoartele zilnice ale Inspectoratului de Politie al judetului Alba nu au mentionat nimic despre prinderea spargatorilor de atunci.De aceasta data a fost vorba despre un singur atacator, care a actionat in plina zi, fara a avea fata acoperita. Potrivit reprezentantilor IPJ Alba, barbatul a provocat-o pe casiera sa iasa de dupa ghiseu, dupa ce a trintit pe jos tabelul pe care era afisat cursul de schimb. La usa casei de schimb valutar, a atacat-o cu un spray lacrimogen, dupa care a furat toti banii pe care i-a gasit, circa 4.000 de euro. “Politistii s-au deplasat la locul producerii evenimentului si din primele verificari efectuate au stabilit ca o persoana de sex barbatesc a profitat de neatentia casierei, care a parasit incaperea, pentru a ridica pancarta pe care era afisat cursul de schimb valutar, doborita de suspect, fara a-si lua insa minimele masuri de precautie in scopul protejarii valorilor monetare existente in casa. In aceasta imprejurare, suspectul a pulverizat spre fata casierei un spray, dupa care a sustras din casa de bani suma de aproximativ 4.000 de euro. Dupa ce suspectul a parasit locatia a fost sesizata firma de paza si politia care s-au deplasat de urgenta la locul producerii evenimentului”, a declarat purtatorul de cuvint al IPJ Alba, Iulia Hategan.Casiera a fost transportata, in stare de soc, la Sectia de Oftalmologie a Spitalului Judetean Alba pentru a primi ingrijiri medicale.  Exista imaginiDupa ce au urmarit imaginile de pe camerele de luat vederi, politistii au stabilit ca este vorba despre un barbat de circa 40 de ani si au declarat ca au deja un cerc de suspecti. Cert este ca, imediat dupa incident, agentii de politie au fost trimisi in teren la toate unitatile deschise duminca si unde se lucreaza cu bani, de exemplu la agentiile loto, pentru a-i avertiza pe angajati sa isi ia masuri de precautie. Aceasta casa de schimb valutar nu este singura care a fost jefuita in ultima perioada. Un alt caz care a ramas de asemenea cu “autor necunoscut” s-a produs la o alta casa de schimb din plin centrul orasului, la mai putin de 100 de metri de Primaria municipiului Alba Iulia. Autorul jafului a amenintat-o atunci pe casiera cu un cutit, si a plecat cu o mare suma de bani in lei si valuta.

INFO FC UNIREA

 Vujadinovic, entorsa la gleznaAparatorul sirb Nikola Vujadinovic a parasit terenul accidentat la finalul primei reprize, dupa ce a calcat gresit pe piciorul drept în încercarea de a-l deposeda pe Zaharia si pentru a-l evita pe Cernea. Sirbul a fost trasportat cu ambulanta la spital, revenind la stadion dupa încheierea partidei, cu piciorul într-o atela gipsata, fiind diagnosticat de catre medici cu o entorsa la glezna. Vujadinovic va efectaua astazi un examen RMN la Cluj pentru a afla cit de grava este accidentarea, dar si perioda de indisponibilitate, sansele ca acesta sa joace vineri, de la ora 14.00, pe stadionul “Cetate”, cu Gloria Bistrita fiind foarte mici. “Nu ati fost concentrati”Sarmes le reproseaza jucatorilor ca au luat mult prea usor golurile la Brasov. “Puteam sa revenim de la Brasov cu un punct. Era foarte important, mai ales pentru moralul nostru. Mi s-a parut o lipsa de concentrare la jucatorii mei atunci cind am luat golurile, mai ales la al doilea, cel din finalul partidei. Am pierdut o batalie importanta, dar trebuie sa remarc totusi ca am facut un joc destul de bun”, a spus presedintele Marian Sarmes dupa esecul de la Brasov. “Sintem obligati sa batem pe Gloria, acest meci este ca o finala pentru noi. Mai apoi, din deplasarea de la Iasi si partida de pe teren propriu cu Rapid trebuie sa obtinem cel putin doua puncte pentru a mai avea sanse sa ne salvam”, a mai declarat Sarmes.“Obligati sa batem Bistrita!”Fundasul unirist, Andrei Poverlovici, s-a aratat dezamagit de rezultatul de la Brasov si considera vitala întilnirea de vineri, cu Bistrita. “Din punctul meu de vedere cred ca am fost peste Brasov, la fel ca si în tur, însa ei au adunat 6 puncte din meciurile cu noi. Am fost naivi, mergem înainte si sintem obligati sa obtinem trei puncte cu Gloria”, a declarat aparatorul de 24 de ani, ce l-a înlocuit la pauza pe Vujadinovic. Altfel, fundasul împrumutat de CFR Cluj, Kanyuca, si-a urmarit colegii la lucru de pe margine, din cauza ca nu a primit cartea verde din Anglia. Sousa, Jovanovic si Enzo - debut oficialPartida cu Brasovul a prilejuit si debutul oficial al brazilianului Sousa si a sirbului N. Jovanovic, utilizati titulari de catre tehnicianul Adrian Falub, în partida cu “stegarii”. O alta achizitie a Unirii din aceata iarna, argentinianul Enzo Bruno a întrat în teren în minutul 71, în locul lui Florin Dan. Micutul mijlocas s-a descurcat bine la prima sa aparitie în tricoul alb-negru, lasind o impresie favorabila spectatorilor. “M-am simtit bine la primul meu joc pentru Alba, însa pacat ca ne-am întors cu mina goala de la Brasov. Sper în continuare sa-mi ajut echipa sa evite retrogradarea”, a spus Enzo, jucator împrumutat pina în vara, de la Independiente Buenos Aires.  Galeria “Black Warriors”Peste 30 de suporteri albaiulieni au fost prezenti, simbata, în tribunele stadionului “Tineretului” din Brasov. Acestia au cintat si încurajat echipa pe tot parcursul meciului, iar la final i-au aplaudat pe fotbalistii lui Falub, în ciuda înfringerii. “A fost foarte important pentru noi ca i-am avut alaturi pe suporteri, însa din pacate nu am cistigat. Ne dorim foarte mult ca acestia sa ramina în continuare alaturi de noi, le multumim pentru sustinere si speram sa le oferim o bucurie vineri, dupa meciul cu Bistrita”, a declarat “capitanul” Razvan Dilbea.

Calin Cristea a spart gheata in deplasare

Mijlocasul unirist Calin Cristea si-a trecut simbata în cont prima reusita externa, ajungind la cota de trei goluri în acest campionat. “Nu ma pot bucura de gol, deoarece am plecat învinsi, parca sintem blestemati. Dupa aspectul jocului, cred ca meritam cel putin un punct, FC Brasov nu a fost cu nimic peste noi, la fel ca în tur, cind ne-au batut la Alba. Cred ca alta ar fi fost soarta jocului daca nu primeam gol atit de repede si intram la pauza în avantaj”, a declarat jucatorul de 21 de ani, ce a reusit sa deschida scorul în partida pe care Alba a pierdut-o pe final. “Situatia noastra devine mai grea, etapa viitoare nu avem voie sa ratam victoria cu Gloria Bistrita. Nici rezultatele din aceasta runda nu ne-au avantajat. Speram sa ne îndeplinim obiectivul, mai ales ca jocul nostru a fost unul destul de bun”, a spus Calin Cristea, jucator de care s-au aratat interesate în aceasta pauza de iarna echipe precum Steaua, Dinamo, Rapid. De remarcat ca Brasov a primit numai doua goluri în acest campionat în meciurile de pe teren propriu, unul cu Dinamo si cel de simbata. Pentru dinamovisti a înscris la Brasov, un alt Cristea, Andrei.Minca executat de „Toto Schilacci”Portarul Brasovului, albaiulianul Mihai Minca, a primit gol simbata tocmai de la amicul sau, Calin Cristea. “Sint fericit ca am învins Alba, iar cele trei puncte au ramas la noi. Nu am cum sa fiu suparat ca am primit gol de la Calin, el si-a facut datoria. Cristea e fotbalist nu degeaba e poreclit de mic «Toto Schilacci» si sint sigur ca va ajunge la un club mare din tara sau strainatate. Sintem prieteni buni, chiar ne-am antrenat împreuna în pauza de iarna la fotbal în sala”, a declarat Minca, coleg în trecut cu Cristea la Unirea Alba Iulia, Minaur Zlatna si Metalul Aiud. Fostul portar al alb-negrilor în perioada 2004-2005, Minca, crede ca fosta sa echipa va avea mult de luptat sa evite retrogradarea. “Îmi doresc enorm ca Alba sa ramina în Liga I, însa nu le va fi usor sa evite retrogradarea. Unirea mi-a lasat o impresie buna, sint convins ca va pune probleme multor echipe din Liga I”, a mai spus Minca, care a tinut în mod special sa le multumeasca suporterilor albaiulieni prezenti simbata în tribunele arenei brasovene, pentru ca i-au scandat numele în nenumarate rinduri, lucru care l-a emotionat. Viorel Moldovan, antrenor FC BraSov“Sint trei puncte importante pentru noi. Sint trei puncte care ne dau încredere si moral. Nu pot sa spun ca am facut un joc stralucit, dar ne-am facut multe ocazii si e o victorie meritata si muncita.”Adrian Falub, antrenor FC Unirea Alba Iulia“Dupa aspectul jocului rezultatul este nemeritat. Puteam pleca cu un punct de la Brasov, dar nu a fost sa fie. Un egal era echitabil pentru ca, dupa parerea mea, am luat doua goluri copilaresti. Este un început de retur de campionat satisfacator din punct de vedere al jocului, dar nu si al rezultatului. Ar fi extraordinar sa batem Gloria Bistrita etapa viitoare”

Infrangere sub Timpa

 Stadion: “Tineretului” Brasov/Spectatori: 3.000/Arbitrii: Georgian Ionescu (Buzau) - Dorin Mudura (Oradea) si Radu Dimar (Marghita). Observatori: Nicolae Dobrescu, Nicolae Marodin (ambii din Bucuresti). Cartonase galbene: Dilbea (min. 38). Au marcat: Zaharia (min. 28), Sburlea (min. 85)/C. Cristea (min. 26). FC Brasov: Minca - Stancu, Abrudan, Diogo, Ezequias - Roman (Cristescu, min. 78), Ilyes (Landauri min. 72), Grigore, C. Munteanu - Hadnagy (Sburlea, min. 58), Zaharia. Pe banca: Kajksa - N. Constantin, Mateiu, C. Ionescu. Antrenor: Viorel MoldovanUnirea A. I.: Cernea - Radoi, De Sousa, Vujadinovic (Poverlovici, min. 46), Bucurica - Olah, Dilbea, F. Dan (Enzo, min. 71), Cristea - N. Jovanovic, Veljovic (Balan, min. 81). Pe banca: Rotaru – Selagea, Vitinha, Fl. Ilie. Antrenor: Adrian FalubS-au inecat la malUnirea nu a izbutit primul succes extern nici in deplasarea de la Brasov, la capatul unui meci pe care l-au pierdut cu cinci minute inainte de fluierul final, dupa ce au condus 1-0. Primele 25 de minute ale partidei au fost de acomodare pentru cele doua echipei, care au avut nevoie de timp pentru a se reobisnui cu rigorile jocurilor oficiale. De altfel, prima actiune a notabila a fost semnalata in min. 19, cind Ezequias a centrat in fata portii, dar din fericire nici Hadnagy si nici Zaharia nu au reusit sa ajunga mingea. Jucatorii lui Adrian Falub au lovit primi apoi, in minutul 26, cind Radoi l-a gasit excelent pe Calin Cristea la 10 metri de poarta, singur-singurel, iar internationalul Unirii nu la iertat pe Minca. Bucuria uniristilor a tinut doar 2 minute, pentru ca Zaharia a combinat bine cu Roman la marginea careului si apoi “l-a executat” pe Cernea cu un sut la coltul lung. Tot Zaharia a fost aproape de o “dubla”, in mintul 45, dar a fost blocat de Cernea. Unirea a inceput bine partea a doua a meciului, dar fara a pune in prea mare pericol poarta lui Minca. Ocaziile importante au venit de la gazde, care au fost aproape de gol prin Zaharia si Roman, dar tabela a ramas nemodificata. Nici Sburlea nu a avut mai mult noroc, nereusind sa impinga in plasa mingea centrata perfect de Ezequias. Finalul i-a gasit pe brasoveni incercind sa inscrie golul victoriei, care a venit pina la urma in mintul 85, de la Sburlea, servit de omul meciului, Dorel Zaharia.Etapa 18 (rezultate pina la inchiderea editiei)19.02, ora 14.00        Otelul – International        1-020.02, ora 13.30        FC Brasov – Alba        2-120.02, ora 15.15        Bistrita - FC Timisoara        0-020.02, ora 19.00        Poli Iasi – Rapid        2-120.02, ora 20.30        Steaua – Ceahlaul        1-321.02, ora 14.00        Medias - FC Vaslui        0-021.02, ora 16.00        Pandurii – Astra        0-2Etapa viitoare: CEAHLAUL P. NEAMT - OTELUL GALATI, CFR CLUJ - FC STEAUA , FC RAPID - UNIREA URZICENI, FC TIMISOARA - POLI IASI, ASTRA PLOIESTI - FC BRASOV, FC UNIREA A.IULIA - GLORIA BISTRITA, FC VASLUI - PANDURII TG. JIU,  “U” CRAIOVA - GAZ METAN MEDIAS, INTERNATIONAL C. ARGES - FC DINAMO.CLASAMENT1. CFR Cluj    17    10    4    3    23-10    34    (A7)2. Urziceni    17    10    4    3    25-13    34    (A7)3. Steaua    18    10    4    4    26-17    34    (A4)4. Timisoara    18    8    8    2    29-12    32    (A8)5. Rapid       18    9    4    5    37-23    31    (A7)6. Vaslui    18    9    4    5    25-19    31    (A7)7. FC Brasov    18    8    6    4    21-12    30    (0)8. Dinamo    17    7    6    4    19-12    27    (0)9. Otelul    18    7    4    7    22-24    25    (-5)10. Medias    18    5    7    6    18-26    22    (-8)11. Poli Iasi    18    6    3    9    17-26    21    (-9)12. Pandurii    17    5    5    7    14-17    20    (-7)13. Astra    17    4    6    7    19-23    18    (-6)14. Craiova    17    5    2    10    24-27    17    (-7)15. International    18    5    1    12    16-32    17    (-10)16. Bistrita    18    2    9    7    13-24    15    (-12)17. Alba    18    3    5    10    18-29    14    (-10)18. Ceahlaul    18    3    4    10    16-34    13    (-14)

Horoscop zilnic

Berbec Reusiti sa rezolvati o problema sentimentala care nu va da pace de la o vreme. Dimineata, un prieten va propune sa intrati intr-o afacere pe care a demarat-o de curind. Va sfatuim sa acceptati, pentru ca puteti cistiga bine. Spre seara plecati in vizita la prieteni, impreuna cu persoana iubita. Taur Puteti avea succes intr-o scurta calatorie de afaceri. Va sfatuim sa fiti prudent si sa evitati discutiile in contradictoriu cu partenerii de afaceri. Dupa-amiaza reusiti sa clarificati o problema sentimentala mai veche. Din punct de vedere financiar, nu aveti motive de ingrijorare. Totusi, nu faceti cheltuieli prea mari! Gemeni Se pot produce schimbari importante, mai ales pe plan social si sentimental. Colaborati foarte bine cu partenerii de afaceri si va intilniti cu persoane importante. Dupa-amiaza faceti o investitie pentru camin. Va sfatuim sa tineti cont de sfaturile partenerului de viata. Spre seara, primiti o veste buna de la un prieten de familie. Rac Survin mai multe schimbari de program. Nu va faceti griji, pentru ca totul va iesi bine! Aveti ocazia sa cunoasteti o persoana mai in virsta, care va ajuta sa rezolvati o problema profesionala. Va recomandam sa va consultati cu partenerul de viata in problemele casei. Evitati disputele cu o femeie. Leu Se pare astazi ca aveti multe probleme de rezolvat. Reusiti sa faceti in casa schimbari ce contribuie la imbunatatirea atmosferei. Dupa-amiaza sinteti tentat sa cumparati un obiect de valoare. Va recomandam sa fiti cumpatat, pentru ca nu este o zi favorabila investitiilor. Nu neglijati odihna! Fecioara Sinteti foarte ambitios si reusiti sa finalizati o lucrare importanta. Dupa-amiaza aveti ocazia sa va afirmati in societate. S-ar putea sa luati initiative pentru care veti fi admirat. Aveti grija sa nu neglijati problemele de familie! Balanta Dimineata aveti o stare de spirit excelenta, astfel incit relatiile cu cei din jur decurg fara probleme. Aveti sanse de reusita in activitatile casnice si in societate. Singurul lucru care va nemultumeste este situatia financiara. In cursul serii, s-ar putea sa mergeti in vizita la prieteni. Va recomandam sa evitati glumele prea indraznete. Scorpion Dimineata este posibil ca relatiile sentimentale sa fie mai tensionate. Nu va faceti griji! O ruda mai in virsta va ajuta sa intelegeti ca asa-zisele probleme sint create de o persoana invidioasa. Culegeti roadele unei investitii inspirate, incasind o suma considerabila. Aveti grija sa nu va extenuati! Sagetator Sinteti apreciat pentru eforturile depuse la serviciu. Puteti sa finalizati tot ce ati inceput. Pe plan financiar, s-ar putea sa nu stati tocmai bine, dar sinteti hotarit sa intoarceti lucrurile in favoarea dumneavoastra. Va sfatuim sa profitati de toate ocaziile care va ies in cale. Capricorn Sinteti foarte ambitios si reusiti sa finalizati tot ce v-ati propus. Dimineata intrati in posesia unui cistig financiar consistent si aveti ocazia sa va afirmati pe plan social. Relatiile cu persoana iubita sint excelente si va intelegeti bine cu prietenii. Va sfatuim sa evitati excesele alimentare, pentru ca sinteti predispus la probleme digestive. Varsator Aveti ocazia sa faceti schimbari importante pe plan sentimental si social. Colaborati foarte bine cu cei din jur si puteti avea succes in societate. Va recomandam sa va feriti de exagerari. Nu va asumati nici un risc, pentru ca puteti pierde o afacere rentabila! Pesti Desi aveti o zi incarcata, reusiti sa faceti fata cu succes tuturor problemelor. Lipsa banilor va deranjeaza, dar nu reprezinta un obstacol de netrecut. Va sfatuim sa va bazati pe intuitie. Pentru hotaririle importante, consultati-va cu partenerul de viata!Horoscopul carierei - Scorpion Ca un Scopion puternic si enigmatic ce esti te vei descurca de minune in tot felul de profesii care iti permit sa investighezi natura lucrurilor. Esti atras de orice e complex, misterios si chiar anormal.Cautarea ta de subintelesuri si secrete te fac sa fii candidatul ideal pentru joburi de detectiv, om de stiinta, cercetator si investigare in domeniul ocultelor. Asadar, ti-ar putea placea sa lucrezi ca farmacist, chimist, radiolog, patolog, spion, detectiv sau sa intri in politica. In orice caz, interesul tau pentru medicina alternativa si spiritualitate te vor influenta in alegerea carierei.Femeia Scorpion poate decide sa devina o vrajitoare moderna si sa-si foloseasca latura profunda si puterile de vindecare pentru a-i ajuta pe altii sa-si exploreze propriile adincuri, reunindu-si mintea, corpul si sufletul. Poti sa te rezumi la metodele de vindecare mai traditionale si sa devii un medic in domeniul ginecologiei, urologiei sau psihologiei.Barbatul Scorpion simte ca poate face diferenta in aceasta lume si isi va folosi talentele de strateg pentru a intra in politica. Vei avea puterea si sarmul pentru a gasi destui care sa te urmeze, daca asta e ceea ce vrei. Oricum, fascinatia ta pentru criminologie si spionaj te pot conduce catre o profesie in aceste cimpuri.Colegii te considera pasional si curajos. Iti admira determinarea si disciplina si stiu ca nu e bine sa se puna rau cu tine. Calitatile tale ca sef sint loialitatea, responsabilitatea si stoicismul. Poti deveni obsesiv si extrem daca lucrezi la un proiect si sa te astepti ca si ceilalti sa simta acelasi lucru. Echipa ta sta cu siguranta pe un butoi cu pulbere in preajma ta. Secretul succesului sint puterea si determinarea de care dispui cind iti pui in minte sa faci ceva. Esti plin de resurse si rabdator, lucru care te face de neinvins.

Boc asigura ca se va lucra la Autostrada Transilvania

Foto Andrei GadaleanPremierul da asigurari ca santierele celor de la Bechtel vor fi operationale si in 2010In ceea ce priveste tronsonul Brasov - Tirgu-Mures, se are in vedere gasirea altor forme de finantare. "Autostrada merge mai departe. Cei 10 kilometri de la Cimpia Turzii la Turda se pot face si se vor face. Se lucreaza la proiectare pentru tronsonul Tirgu-Mures - Cimpia Turzii si Gilau - granita. In functie de exproprierile pe care le vom realiza si graficul de inaintare cu proiectarea, se vor face si acolo kilometri de autostrada", a precizat seful Executivului de la Bucuresti. Boc a mai afirmat ca, potrivit intelegerii cu Bechtel, pina in aprilie vor fi achitate toate restantele pentru lucrarile deja executate si ca exista resurse financiare pentru continuarea proiectului. La inceputul lunii martie este programata o noua runda de discutii cu reprezentantii companiei Bechtel.    Proiectarea nu e finalizata"Problema este ca nu avem proiectare. Astazi, daca as avea bani pentru a face tronsonul de la Tirgu-Mures la Cimpia Turzii, n-as avea ce face cu banii, pentru ca nu a fost finalizata proiectarea. Pregatim pentru lucru tronsonul de la Cimpia Turzii la Turda si mai este posibilitatea sa lucram pe un tronson mic de la Gilau spre granita. Expropriem imobilele, continuam proiectarea, astfel incit in anii urmatori sa terminam autostrada, cel putin partea de la Tirgu-Mures pina la granita. Tronsonul Brasov - Tirgu Mures poate fi regindit intr-o alta forma de finantare", a explicat premierul Romaniei. La inceputul lunii februarie, reprezentantii companiei Bechtel au anuntat ca vor continua constructia autostrazii Transilvania pe cei 10 kilometri cuprinsi intre Cimpia Turzii si Turda.

Se pregatesc de congres

 Orientarea pe care o vor sustine liberalii din Alba presupune unele modificari care sa permita partidului o asezare mai solida pe dreapta politicii romanesti. In acest sens, conducerea judeteana a PNL a stabilit ca fiecare delegat care va participa la congres va vota in functie de dorinta proprie, dar numai dupa ce asculta toate propunerile privind viitorul partidului. Este posibil ca membrii PNL Alba sa candideze pentru functii la nivel central, cel mai probabil candidat fiind deputatul Teodor Atanasiu. Mai deschisLiberalii din Alba vor merge la Bucuresti pentru a prezenta un amplu program de restructurare politica si administrativa a partidului. Presedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu a explicat ca este vorba despre dorinta de a se modifica mesajul si platforma liberala astfel incit sa cuprinda intreg spectrul de dreapta al politicii romanesti, cuprinderea de segmente sociale noi in politica partidului si, in final, cistigarea alegerilor locale si parlamentare din 2012. “Sustinem orice candidat la presedintia partidului atita vreme cit el sustine proiectul pe care il propunem noi. Daca exista sustinere pentru propunerile noastre, iar conditiile statutare permit acest lucru vom avea si noi un candidat pentru funtiile de conducere de la nivel central. Oricum, delegatii judetului vor vota asa cum le dicteaza constiinta, dupa ce asculta toate variantele care vor fi propuse”, a spus Teodor Atanasiu care se gindeste destul de serios sa isi depuna candidatura pentru una dintre functiile de conducere de la nivel central. Fara recompenseDaca in urma cu 5-6 ani organizatia de Alba a Partidului National Liberal avea numerosi reprezentanti in structurile centrale de conducere, acum situatia este destul de dificila. Asta deoarece PNL a decis sa recompenseze filialele locale cu rezultatele cele mai bune la alegeri, iar PNL Alba nu s-a mai numarat printre ele. “Dorim sa nu mai fie acordate recompense. PNL Alba a cerut in mod oficial eliminarea acestor recompense care nu sint normale. La aceasta ora, cele mai bune 8 filiale locale au reprezentanti in conducerea centrala, numai pe baza rezultatelor de la alegeri. Speram sa obtinem eliminarea acestor recompense”, a mai explicat Teodor Atanasiu. O astfel de modificare ar permite PNL Alba sa spere la o reprezentare mult mai buna in conducerea centrala a partidului, insa este greu de crezut ca solicitarea va primi sustinerea liberalilor care beneficiaza de pe urma situatiei actuale.

Minori infractori

În urma verificarilor efectuate de politistii albaiulieni, s-a reusit identificarea a patru tineri, dintre care trei minori, toti din municipiul Blaj, care în perioada decembrie 2009 – februarie 2010 au comis mai multe furturi de biciclete si din societati comerciale de pe raza municipiului Alba Iulia. În continuare, politistii desfasoara activitati pentru stabilirea întregii activitati infractionale a acestora.        C.F.

Vitezomani amendati

Politistii Serviciului Rutier si cei ai Politiei municipiului Blaj au desfasurat zilele trecute mai multe activitati pentru combaterea încalcarii normelor de circulatie pe drumurile publice, dar si pentru reducerea numarului de accidente de circulatie cu consecinte deosebit de periculoase. În cadrul activitatilor desfasurate, polististii au constatat o infractiune la regimul rutier si au aplicat 134 de sanctiuni contraventionale, din care 57 pentru nerespectarea normelor rutiere privind regimul legal de viteza, 15 pentru depasire neregulamentara, restul constituind alte abateri. Valoarea totala a amenzilor aplicate a fost de 18.310 lei. De asemenea au fost retinute în vederea suspendarii 15 permise de conducere si 7 certificate de înmatriculare.                                C.F.

Cazut in cap

Agentii Postului de Politie Ighiu au fost sesizati telefonic in cursul diminetii de vineri de catre lucratori din cadrul Inspectoratului de Politie al judetului Mures, cu privire la faptul ca B.I., de 64 de ani, din localitatea Bucerdea Vinoasa, comuna Ighiu, se afla decedat la morga Spitalului Municipal Tirgu-Mures. În urma cercetarilor efectuate s-a stabilit faptul ca barbatul, în data de 29 ianuarie în timp ce executa activitati gospodaresti la grajdul de animale, a cazut din podul de la sura, lovindu-se la cap, fapt pentru care a fost transportat în aceeasi zi, la Spitalul Judetean Alba, iar de aici la Spitalul Judetean Mures, unde a decedat. Ca urmare a efectuarii necropsiei de catre medical legist din cadrul Serviciului de Medicina Legala Mures s-a stabilit ca moartea barbatului s-a datorat unui politraumatism prin cadere.       C.F.

Ultimele relicve

Ultimele relicve ale vechiului sistem centralizat de incalzire care a functionat in Alba Iulia dispar incet, dar sigur. Astfel, chiar in cursul acestei saptamini, consilierii locali vor vota pentru trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Alba Iulia, scoaterea din functiune si casarea mijloacelor fixe de la Centrala Termica numarul 15. La aceasta ora, in Alba Iulia mai functioneaza o singura centrala de acest fel, unitate care va fi inchisa in 2010.                                C.M.S.

Se misca

Asociatia Intercomunitara de Dezvoltare Alba Iulia incepe sa devina din ce in ce mai activa. Astfel, in cursul acestei saptamini, AIDA urmeaza sa primeasca unele spatii pentru derularea activitatilor specifice. In acest sens, consilierii locali vor vota încheierea unui contract de comodat intre administratia publica a municipiului Alba Iulia si Asociatia Intercomunitara de Dezvoltare in cadrul proiectului “Strategia de dezvoltare sociala a localitatilor membre in AIDA”.            C.M.S.

CFR-istii au ramas pe cont propriu

La Urziceni, "feoviarii" vor avea de invins o defensiva greu de rapusLiga 1 s-a intors asa cum o stiam: scandaloasa, obscena, murdara. Chiar mocirloasa, daca e sa tinem cont de calitatea citorva dintre terenurile pe care s-a jucat in weekend. Doar surprizele au fost mai multe decit scandalurile. Ceahlaul a batut cu 3-1 la Steaua acasa, intr-un meci in care suporterii au bulgarit pe cine au prins, iar fotbalul a avut, din nou, rol secundar. Si Rapidul a primit un bulgare in figura, de la moldovenii de la Poli Iasi, care s-au impus cu 2-1 pe teren propriu, provocindu-i spasme timpurii lui George Copos. FC Vaslui si FC Timisoara, alte doua formatii cu nasul pe sus dupa cupe europene, s-au opintit degeaba in fata unor candidate la retrogradare precum Gaz Metan Medias si Gloria Bistrita. Au obtinut doar cite 1 punct, dupa rezultate identice: 0-0. Asa se face ca astazi, in epilogul etapei cu numarul 18, CFR Cluj are sansa de a se desprinde in fruntea clasamentului daca va trece de campioana Unirea Urziceni, cele doua formatii ocupind primele doua locuri, la egalitate de puncte (34). In tur, "feroviarii" s-au impus cu 2-0 prin golurile lui Peralta si Dubarbier.    Paszkany le-a facut "o aroganta"Devansat din cauza faptului ca ialomitenii au jucat joi in Europa League cu Liverpool, meciul de la Urziceni este primul derbi de clasament al returului. "Partida va fi una foarte grea, deoarece se intilnesc ultimele doua campioane ale fotbalului romanesc. Cred ca e mai mult decit un derbi. Stim ca Urziceniul este o echipa buna, chiar daca si-a pierdut antrenorul cu care a cunoscut consacrarea, Dan Petrescu", spus patronul CFR-istilor, Paszkany Arpad, despre intilnirea de astazi, lansind si o remarca sarcastica la adresa rivalilor: "Sper ca noi sa fim la fel de buni ca ei la Liverpool si sa aducem cele 3 puncte acasa". Antrenorul Andrea Mandorlini va putea folosi cea mai buna formula de joc, in conditiile in care nici unul dintre jucatorii importanti ai echipei nu este accidentat sau suspendat. Partida va incepe la ora 17.30 si va fi transmisa in direct pe DIGI TV.Iuliu Muresan"Nu vom avea un meci usor, dar pe noi nu ne sperie nimeni. Trebuie sa fim mai creativi decit ei."

Un ardelean care inca impresioneaza

Mai multe documente originale vechi de circa un secol si jumatate, legate de viata si personalitatea lui Timotei Cipariu, sint prezentate in cadrul unei expozitii organizate cu ocazia implinirii, ieri, a 205 ani de la nasterea acestui ardelean demn de toata admiratia. Vernisajul expozitiei a avut loc vineri, la parterul sediului Serviciului Judetean Alba al Arhivelor Nationale. Expozitia a fost realizata de arhivistul Mihaela Ionescu si prezentata de Dana Zecheru, seful SJAN Alba. Documentele expuse, alaturi de imagini din acea vreme, se afla in pastrarea SJAN Alba, in general avind acces la ele doar specialistii. Timotei Cipariu s-a nascut linga Blaj, la Panade. Acest lucru i-a permis sa beneficieze de cea mai buna educatie din acea vreme, “Mica Roma” fiind atunci o adevarata capitala culturala a romanilor din Ardeal. Este considerat unul dintre intemeietorii filologiei si lingvisticii romanesti, domeniu in care a sustinut latinismul si a recomandat folosirea cuvintelor “aduse” de stramosii romani. Calitatile lui au fost recunoscute de ceilalti oameni de cultura ai vremii, el devenind vicepresedinte al Societatii Literare Romane, dar si vicepresedinte si apoi presedinte al ASTRA, asociatie culturala al carei membru fondator a fost. Cu adevarat remarcabil este ca, pe linga limba romana, Timotei Cipariu cunostea 11 limbi: latina, greaca, ebraica, araba, turca, persana, spaniola, italiana, germana, engleza si maghiara. De-a lungul vietii a infiintat mai multe ziare si reviste, intre care si primul ziar romanesc cu caractere latine. Totodata, a fost una din cele mai importante personalitati ale Bisericii Greco-Catolice din Ardeal, doar zece voturi despartindu-l de calitatea de mitropolit, functie la care a candidat in 1868. Timotei Cipariu s-a stins din viata la 3 septembrie 1887.

Pregatita pentru un nou ?razboi?

 Ionela Danciu, mama tripletelor de la Aiud care dupa trei ani a reusit prin instanta sa modifice legea privind acordarea indemnizatiilor pentru cresterea copilului este de-a dreptul revoltata de intentia Guvernului de a acorda diferentiat alocatiile pentru copii in functie de veniturile parintior. “Consider ca acest proiect de lege este discriminatoriu. Nu conteaza ce venituri au parintii, atita vreme cit aceasta alocatie este destinata suta la suta copilului. O astfel de lege ar putea sa duca chiar la frustrari emotionale ale copiilor in momentul in care vor merge la scoala si vor intra in contact cu colegii lor. Stiu ca proiectul acestei legi a trecut de Senat, dar cred, si sper din tot sufletul ca nu va fi aprobat de Camera Deputatilor. In caz contrar, este foarte probabil ca voi face din nou demersuri in instanta pentru schimbarea ei, pentru ca nu mi se pare normal ca vreun copil, indiferent din ce mediu provine, sa fie discriminat”, a declarat Ionela Danciu.

Zece functii pentru UDMR

In judetul Alba, UDMR va primi zece functii de conducere in diferite institutii descentralizate, potrivit intelegerii cu PDL. Senatorul Alexandru Peres a declarat, in ultima conferinta de presa saptaminala a PDL Alba, ca nu a fost incheiat nici un protocol scris in acest sens cu UDMR, dar liderii celor doua formatiuni politice au ajuns la un consens in urma intilnirilor pe care le-au avut. Astfel, potrivit senatorului Alexandru Peres si deputatului Clement Negrut, s-a cazut de acord ca UDMR sa primeasca zece functii de conducere in servicii sau institutii descentralizate, din care trei sau patru de director coordonator si restul de adjuncti. Intre institutiile unde UDMR vrea sa numeasca oameni - si PDL este de acord - se afla: Garda de Mediu, Agentia Domeniilor Statului, Casa Corpului Didactic, Directia de Sport, Autoritatea de Sanatate Publica, APIA, SAPARD, Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor si Inspectoratul Scolar Judetean. Alexandru Peres a tinut insa sa precizeze ca lista nu este “batuta in cuie”, inclusiv din considerente care nu tin de cele doua formatiuni politice. “Nu-i un protocol oficializat si scris. Sigur ca a ramas intre noi ceva, pe hirtie, scris de creion, fara stampila, fara nimic. Dar asta inseamna ca mai negociem. Sint niste locuri pe care ei le doresc, dar nu se poate datorita Justitiei. De exemplu, la SAPAD. Justitia inca nu a decis ce se intimpla cu Ioana Girlea, care a detinut pozitia de sef de oficiu regional. Dureaza... <«Locul intii la SAPARD. Luati-l daca puteti!», dar nu le da nimeni decizie pe treaba asta, pentru ca e pe rolul instantei si cine stie ce se intimpla”, a declarat Alexandru Peres.El a lasat totusi sa se inteleaga ca UDMR ar putea primi in Alba posturi de directori coordonatori la Directia de Sport, Garda de Mediu si Agentia Domeniilor Statului.

Bate vint de schimbare in PSD

Congresul National Extraordinar al Partidului Social Democrat a aratat inca o data ca situatia actuala nu este intimplatoare in conditiile in care taberele create in interiorul sau, nu au cu nimic de a face cu “binele partidului”. Cel mai mediatizat eveniment politic de acest gen, transmis in direct de mai multe televiziuni nationale a aratat de fapt ca social democratii au inca un mare strateg. Este vorba despre presedintele fondator Ion Iliescu, presedinte de onoare al partidului, care a reusit sa-i strice “cartile” lui Vanghelie in calitatea sa de “locotenent” al, de acum, ex-presedintelui Mircea Geoana. Daca Adrian Nastase si-a anuntat inca dinainte retragerea candidaturii, simbata au aparut alte surprize care… nu au surprins pe nimeni. Anuntarea sustinerii de catre Nastase a lui Victor Ponta nu a fost o surpriza. Aparitia lui Radu Mazare, candidat care a renuntat la rindul sau in favoarea lui Victor Ponta a culminat cu aceeasi renuntare, in favoarea aceluiasi “copil” al lui Ion Iliescu. A urmat apoi Miron Mitrea, fost sindicalist fost secretar general al partidului si ex –candidat pentru presedintia partidului. Asta pina cind a renuntat si el in favoarea actualului presedinte Victor Ponta.A mai renuntat dupa aceea “in doi timpi” si Cristian Diaconescu, fostul ministru de externe care s-a solidarizat insa cu Mircea Geoana. Satisfactie pentru unii, dezamagire pentru altii, printre care Miron Mitrea care acum ceva timp declara ca “daca Diaconescu nu vrea sa candideze impotriva lui Geoana, va candida el insusi”. N-a candidat nici unul si se pare ca mai mult sau mai putin intimplator impartirea voturilor pe care le-ar fi obtinut arata ca toata aceasta regie a fost facuta de unul sau mai multi profesionisti in ale politicii. Unitar?!Liderul social democratilor din Alba, Ioan Dirzu a fost rezervat in declaratii inainte de congres in ce priveste candidatul cu care vor vota membrii delegatiei PSD Alba. El a declarat anterior ca s-a stabilit doar ca se va vota “unitar”, dar... nu se stie cu cine. Nu am aflat nici acum cu cine s-a votat “atit de unitar” in conditiile in care delegatii la congres au fost “pe jumatate” alesi si cealalta jumatate delegati de drept datorita functiilor detinute la nivel national.Dirzu “ba”, …Rus “da”Presedintele PSD Alba, Ioan Dirzu nu a fi putut fi ieri contactat pentru o declaratie legata de congresul de simbata, si asta cel mai probabil din cauza oboselii acumulate dupa acest “maraton” desfasurat la “Romexpo”. Ex-liderul social democratilor din Alba, Ioan Rus, s-a aratat multumit de rezultatul votului pentru candidatul pe care a anuntat ca-l va sustine, dupa retragerea candidaturii lui Adrian Nastase. Rus nu este de parere ca retragerea in ultimul moment a candidaturilor lui Mazare si a lui Miron Mitrea au facut parte dintr-o strategie pusa la cale de cineva, aratind doar ca cei doi candidati si-au evaluat inainte sansele si au decis ca este mai bine sa renunte. In ce priveste atitudinea lui Cristian Diaconescu, Ioan Rus s-a aratat foarte dezamagit. “Lipsa lui de hotarire arata ca in pofida faptului ca este un om cu foarte multa experienta, nu te poti baza pe el. A avut primul discurs, ca si candidat, si dupa ce au vorbit ceilalti a anuntat ca renunta”, a declarat ieri ex-presedintele PSD, Ioan Rus.

Primul ministru vine in sprijinul administratiei locale

Foto Andrei GadaleanSorin Apostu, Emil Boc, Gheorghe Falca si Vasile Blaga, la sedinta Comitetului Director al Asociatiei MunicipiilorPremierul Emil Boc si ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, au participat vineri la Cluj la intrunirea Comitetului Director al Asociatiei Municipiilor din Romania, ocazie cu care s-a discutat despre modificarile legislative care vor veni in sprijinul administratiei publice locale.     Premierul a explicat ca pentru modernizarea tarii este nevoie de un parteneriat autentic intre administratia centrala si cea locala, subliniind ca descentralizarea trebuie sa se faca atit in ceea ce priveste atributiile, cit si resursele financiare pentru indeplinirea lor. De asemenea, Boc a lansat ideea elaborarii unei legi a parteneriatului public-privat. La rindul sau, ministrul Vasile Blaga le-a adresat primarilor municipiilor din Romania o invitatie de a lua parte, pe 5 martie, la o discutie pe tema termoficarii, la care vor participa si reprezentanti ai Ministerului Economiei.    "Izvor de crestere economica""Nu trebuie sa uitam de importanta parteneriatului public privat. Avem un grup interministerial care perfectioneaza aceasta legislatie si chiar ma gindesc sa propun o modificare a legii astfel incit legea concesiunii sa se numeasca legea parteneriatului public-privat, pentru a da un semnal foarte clar ca aceasta lege reprezinta un izvor de crestere economica a tarii", a aratat Emil Boc. El a mai precizat ca banii de la buget nu sint niciodata suficienti si, prin incheierea unor parteneriate public-private, s-ar putea realiza obiectivele majore de investitii, aratind ca in legile actuale problema concesiunilor nu este indeajuns de bine reglementata.     "Noi ne bazam si pe resursele private si de aceea asteptam cu nerabdare aceasta lege. In acest moment, in Romania nu exista o astfel de lege si exista sectoare importante unde se pot dezvolta astfel de parteneriate. De exemplu, dincolo de granita, in Ungaria, 28% din autostrazi au fost realizate prin parteneriat public-privat", a spus primarul Aradului, Gheorghe Falca, care este totodata si presedintele AMR.    Vor sa conduca sedintele de Consiliu LocalLa finalul intrunirii Comitetului Director al AMR, Falca a anuntat ca organizatia pe care o conduce va deveni de utilitate publica, ceea ce inseamna ca va putea sa obtina bani de la stat si va putea accesa fonduri europene.     "Asociatia va putea accesa inclusiv fonduri guvernamentale pentru a-si dezvolta proiecte comune, ceea ce este foarte bine. Eu respect ONG-urile, dar cred ca si astfel de structuri, care reprezinta cetatenii, trebuie sa se bucure de beneficiile care sint prevazute in lege", a mentionat ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga.     Printre subiectele de discutie intre membrii AMR si reprezentantii Executivului s-au mai numarat modificarile ce trebuie aduse legii privind achizitiile publice sau Legii 215, unde urmeaza sa se corecteze anumite lucruri considerate depasite. "Sintem printre putinii primari din Europa care nu conducem sedintele de Consiliu Local. Pina si colegii nostri de la Consiliile Judetene au aceasta posibilitate", a exemplificat Falca.    Imbunatatiri la legea achizitiilor publiceIn ceea ce priveste legea achizitiilor publice, modificarile vor viza in principal diminuarea timpilor de asteptare, evitarea contestatiilor doar de "dragul de a contesta" sau lipsa de responsabilitate a proiectantului. "Este un just echilibru intre liberul acces la justitie, care este garantat, si abuzul la justitie, pentru a frina investitiile. Aici este problema. Anul trecut am propus ca o cota din valoarea investitiei sa fie considerata penalizare pentru cei care contesta si pierd, dar UE a considerat ca nu putem merge pe aceasta procedura pentru ca ingradim accesul la justitie. Aici ar mai trebui lucrat", a comentat ministrul Blaga.     Printre altii, la intrunirea AMR de la Cluj au participat primarii Gheorghe Nichita (Iasi), Cristian Anghel (Baia Mare), Mircea Hava (Alba-Iulia), Tudor Pendiuc (Pitesti), Neculai Ontanu (Sectorul 2 al Capitalei).

Farmec are o noua reprezentanta in Bucuresti

Compania clujeana Farmec a inaugurat recent o noua reprezentanta in Bucuresti, in urma unei investitii de 6,5 milioane de lei, demarata in 2007. Potrivit reprezentantilor companiei, investitia reprezinta un pas important în politica comerciala de acoperire a pietei interne, Farmec avind in vedere modernizari similare si pentru alte reprezentante din tara, în anii urmatori. În 2009, vinzarile reprezentantei Bucuresti au reprezentat 30,7% din totalul vinzarilor interne, in timp ce vinzarile nationale s-au ridicat  la un nivel de 83 de milioane de lei, cu 10,6% mai mult decit în 2008.    A. D.

Expozitia "Mineralia" revine la Cluj

Muzeul de Arta va gazdui intre 26 si 28 februarie o noua editie a evenimentului "Mineralia", expozitie de minerale, fosile, geme, pietre semipretioase si bijuterii. Vor fi expuse pietre din toate colturile lumii: geode si cuart din Brazilia, cuart roz din Madagascar, jad din China sau Canada, turcoaz din America de Nord, agate din Mexic, lapis lazuli din Afganistan, lemn silicifiat, calcedonie, lizardit sau diverse flori de mina din Romania, opal din Australia, malachit din Congo, azurit din Maroc sau scoici din Noua Zeelanda. Nu vor lipsi agatele, opalul de foc, jadul, faimosul "Ochi de tigru" ori "Piatra soarelui".    F. T.

"Veniturile celor de la Fondul Proprietatea vor fi diminuate"

"Ionut Popescu a spus foarte clar si raspicat ca salariul sau va fi de doar 1.000 de euro. In consecinta, si salariile celor care sint sub Ionut Popescu vor fi diminuate. 30% din 1.000 de euro inseamna 300 de euro, ceea ce nu este o suma atit de mare", a spus Emil Boc.     Premierul a mai sustinut ca, in cazul institutiilor financiare de stat, diminuarea salariilor cu venituri mari poate fi facuta si prin reducerea taxelor pe care le percep respectivele institutii.     "Pot fi facute unele ajustari, incepind cu taxele pe care ei le percep si din care au acum salarii atit de mari. Cred ca poate fi facuta in primul rind o interventie la nivelul taxelor pe care le percep si care stau la baza unor salarii foarte mari", a mai aratat premierul.     Va reamintim ca Emil Boc a avut o discutie personala cu directorul general al Fondului Proprietatea, Ionut Popescu, in urma careia a salutat decizia acestuia de a cere o reducere salariala de la 13.000 de euro la 1.000 de euro.    M. O.

Boc a sarbatorit cu muncitorii de la "Remarul"

Foto Andrei GadaleanDupa ce a admirat citeva vagoane si locomotive expuse in curtea fabricii, Boc a fost invitat in sala de spectacole, unde a asistat la un concert sustinut de Grigore Lese. Premierul a vizitat unul dintre vagoanele modernizate, dotat cu internet si camere video, si s-a declarat foarte multumit de confortul oferit de acesta.     "Sarbatorim 140 de ani de existenta, ceea ce nu inseamna putin la nivelul actual al industriei romane. Acesti 140 de ani au insemnat mult efort, multe tranzitii, s-a trecut peste razboaie, s-au refacut mari portiuni ale fabricii, insa mergem mai departe", a spus directorul "Remarul 16 Februarie", Romulus Pop.    Boc a vorbit despre "legi sanatoase"Premierul a urcat pe scena pentru a face urari cu ocazia aniversarii fabricii clujene, insa a profitat de ocazie si le-a vorbit celor prezenti despre criza economica si despre proiectele Guvernului pe care il conduce.     "Criza economica ne-a aratat cele mai slabe puncte pe care le avem, exact cum vine o boala si organismul mai putin rezistent este afectat. Ba te doare rinichiul, ba ficatul, ba la inima. Sintem acum ca intr-o perioada cind organismul a trecut de boala si este in convalescenta si incetul cu incetul se pune pe picioare. Am trecut partea grea in 2009, sintem acum in refacere dupa criza economica, motiv pentru care in prima parte a anului 2010 va fi inca dificil. Ca si in cazul organismului care se reface dupa o boala, daca aplicam tratament corect, mizam pe o refacere mai rapida. Tratamentul corect consta in legi sanatoase, cu care avem ocazia sa nu ne mai imbolnavim pe termen mediu si lung si sa fim o natiune sanatoasa din toate punctele de vedere", le-a explicat Boc angajatilor fabricii producatoare de material rulant, prezenti in sala de spectacol.     Dupa ce a parasit sala unde s-a desfasurat momentul festiv, Boc a iesit in curte, unde a mincat mici alaturi de muncitorii de la "Remarul" si a inchinat un pahar de tuica. "Acesta e cel mai bun antivirus, distruge si virusii din computer", a glumit premierul.     Emil Boc a fost insotit la "Remarul 16 Februarie" de primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, de presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, si de parlamentari ai PDL Cluj.

Ion Budai Deleanu, omagiat la Cluj

Filiala clujeana a Uniunii Scriitorilor din Romania organizeaza joi, 25 februarie, simpozionul "Ion Budai Deleanu 250". Evenimentul va avea loc la sediul filialei din Piata Unirii, nr. 1, etajul I, incepind cu ora 12. Vor lua parte la lucrari personalitati ca Ovidiu Pecican, Ion Urcan, Marta Petreu, Iulian Boldea, Claudiu Groza, Ion-Pop Curseu, Marius Chivu, Ion Istrate, Mariana Istrate, Alexa Gavril Bile, Traian Stef si Peter Demeny.    F. T.

ONG-Fest in Piata Muzeului

Foto Andrei GadaleanTeatru stradal, expozitii, spectacole, concerte, concursuri si proiectii vor fi organizate in Piata Muzeului"Totul este conceput ca pentru un oras subdimensionat, cu propriile lui evenimente, de la teatru stradal, expozitii, spectacole si pina la concerte ale artistilor in voga, concursuri, proiectii de filme, ateliere de creatie, mima si pictura pe fata, demonstratii de prim ajutor, jocuri interactive si activitati sportive", promit reprezentantii Asociatiei Breasla Mestesugarilor din Transilvania, organizatori alaturi de municipalitatea clujeana ai evenimentului.    50 de standuri si o scenaParticipantii la festival vor avea la dispozitie 50 de standuri si o scena pentru programe cultural-artistice. "Toate acestea vor contribui la crearea unei atmosfere de expozitie in aer liber care va fi prielnica organizarii de dezbateri si seminarii inclusiv in cafenelele din zona", spun organizatorii.      "Organizatiile neguvernamentale din Romania, cu toate ca isi asuma responsabilitati majore si desfasoara activitati vitale in segmentul cultural, civil, educational, social, sportiv - contribuind intr-o proportie significanta atit la bugetul (prin atragerea de fonduri din strainatate), cit si la infrastructura, personalul si serviciile implicate in aceste domenii - inca sint extrem de slab reprezentate in imaginea cetatenilor creata despre mecanismele si institutiile societatii", justifica organizatorii.

Filme portugheze la "Municipala"

Intre 23 si 25 februarie, la Casa Municipala de Cultura va fi organizata cea de a doua editie a Zilelor filmului portughez. Primul film din aceasta serie va fi "Miracolul dupa Salomé" (2004), în regia lui Mário Barosso, care poate fi urmarit miine seara in sala mare a institutiei.     Ecranizarea dupa romanul omonim al lui José Rodrigues Miguéis plaseaza actiunea în Portugalia anului 1917, imediat dupa faimoasa aparitie a Sfintei Fecioare de la Fátima.     Miercuri este programata productia "Cinci zile, cinci nopti" (1996), regizat de José Fonseca e Costa. Ecranizare dupa romanul cu acelasi nume al lui Álvaro Cunhal, actiunea filmului are loc de data aceasta în Portugalia anilor '40, în plina dictatura a lui Salazar.     Joi, 25 februarie, se va proiecta filmul "Tarîmul soaptelor (2004), în regia Margaridei Cardoso. Adaptare cinematografica a romanului omonim al Lidiei Jorge, pelicula are ca tema razboiul colonial din Africa de la sfîrsitul anilor '60 – începutul anilor '70. Proiectiile vor începe de la ora 18.30 si au subtitrare în limba româna. Intrarea este libera, în limita locurilor disponibile.

Training international la Savadisla

24 de persoane din Italia, Germania, Lituania, Turcia, Grecia, Portugalia, Cipru si Romania participa la un training international la Savadisla, organizat de Centrul pentru Voluntariat Cluj-Napoca. Cursul are loc intre 21 si 28 februarie si pune accent pe diversele modalitati de a fi activ si responsabil fata de comunitate, iar maniera de desfasurare va fi una non-formala.     Se va vorbi despre voluntariat, despre filantropie si donatii, despre comportamentul responsabil fata de natura, despre activismul online precum si despre metodele creative de implicare.    F. T.

Sufletul, spiritul si eleganta, "vedete" la Balul Operei

Foto "Ziua de Cluj"Chiar daca a stat sub semnul tineretii, organizatorii Balului Operei din acest an nu i-au uitat pe seniorii cetatii si nici pe cei care au dus mai departe numele ClujuluiIn ciuda intreruperilor de curent care au devansat Balul Operei cu mai bine de o ora, editia din acest an a evenimentului a cucerit publicul atit prin ambianta, cit si prin surprizele din program.     Ce-a de-a 15-a editie a Balului Operei a inceput vineri seara cu o pana de curent, care a facut ca programul serii sa se desfasoare cu o intirziere de mai bine de o ora, din cauza unei defectiuni la instalatia electrica a cladirii. Episodul a fost "salvat", insa, de momentul intrarii invitatilor pe covorul rosu si de focurile de artificii care au luminat intreaga Piata "Avram Iancu".     "Cu siguranta, ultimii ani au insemnat o crestere a Clujului, de la sectorul industrial, la mall-uri sau autostrada, insa ce ar insemna orasul fara spirit, eleganta, seniorii cetatii si studentime?", a declarat in deschiderea evenimentului jurnalistul Rares Bogdan, amfitrionul serii, alaturi de Corina Chiriac. "Vin la Cluj dupa un spectacol in care mi-am lansat un nou album, am zburat pe aripile dorului spre dumneavoastra", a rostit indragita cintareata.    Sbirciu, "Mecena" din acest anPrimul moment al serii, interpretarea fanteziei muzical-coregrafice "Tineretea Operei" a stirnit la final ropote de aplauze. Tinerii artisti au fermecat publicul cu fragmente din arii celebre, iar un moment emotionant a fost evolutia micului violonist Radu Chis, care la 10 ani a interpretat impecabil o piesa de mare dificultate. Au fost apoi distinsi cu trofeele "Lya Hubic" artisti de la Opera Romana si Maghiara, de la Academia de Muzica "Gheorghe Dima" si de la Filarmonica de Stat "Transilvania". Organizatorii Balului i-au facut o surpriza pictorului si senatorului Ioan Sbirciu, acordindu-i premiul "Mecena" pentru ca a donat ani in sir tablouri in valoare de zeci de mii de euro tocmai pentru aceasta distinctie.     "Ne bucuram sa va spunem ca de data asta tabloul ramine in casa dumneavoastra", a spus Rares Bogdan.    Omagii pentru artistii Operei"Am venit aici convins ca momentul pe care il voi prezenta - premiile «Seniorii Cetatii» - este punctul de atractie al Balului, insa spectacolul oferit de cei de la Opera m-au convins ca ei merita aplauzele", a declarat apoi, pe scena, primarul Sorin Apostu.     Medaliile dedicate "celor care au dus mai departe numele Clujului" au fost acordate unor personalitati ca Mitropolitul Bartolomeu, actrita Melania Ursu, inventatorul Stefan Wagner, taragotistul Dumitru Farcas, disidenta Doina Cornea, scriitorul Dumitru Radu Popescu, istoricul Ioan Piso, jurnalistul Ilie Calian, Constantin Cublesan, Vasile Puscas, arhitectul Dorel Vitoc sau omul de afaceri Augustin Baciu, care i-a invitat pe toti cei premiati la o masa intr-unul din restaurantele sale.    "Imi doresc enorm un concert si la Cluj"Un alt moment emotionant a fost acordarea in premiera a premiului "Moda Cum Laudae" Elenei Basso Stanescu de la Universitatea de Arte si Design. "Tinerii nostri designeri sint aplaudati pe toate continentele. Asa cum am sprijinit Atheneul ar trebui sa ii promovam si pe ei", a spus aceasta. Corina Chiriac i-a incintat pe clujeni cu slagarele sale, dar si cu piese de pe albumul "O rochie de mireasa", lansat cu o seara inainte la Bucuresti. "Imi doresc enorm un concert de lansare si la Cluj, l-am rugat deja pe Matei Miko sa ma ajute", a spus artista. Programul Balului Operei a mai inclus prezentari ale colectiilor de moda semnate de creatorii Ioana Rusu, Alina Botea si Julia Kontogruni, carora li s-au alaturat tineri designeri ai UAD. Demne de orice podium international, colectiile au adus in fata publicului tinute sobre si elegante inspirate de moda perioadei interbelice, rochii scinteietoate cu cristale Swarowski, dar si creatii futuriste. Cei citeva zeci de spectatori ramasi la ultima parte a show-ului au avut parte de recitaluri exceptionale sustinute de Natalia Barbu, Irvin Doomes, de saxofonistul Flavius Teodosiu si de fiica sa Linda.

Reuniune internationala la UBB

Personalitati de renume din tara si din strainatate precum prof. univ. dr. Michael Shattock, de la Institutul pentru Educatie din Londra (Marea Britanie), sau prof. univ. dr. Constantin Bratianu, de la Academia de Studii Economice din Bucuresti, se reunesc astazi la Cluj la reuniunea internationala ''Guvernanta Universitara''. Evenimentul este organizat de Universitatea "Babes-Bolyai" (UBB) si are ca scop "sprijinirea unei guvernari responsabile în luarea deciziilor si în managementul universitar prin formarea principalilor actori implicati în sistemul de învatamint superior românesc, în concordanta cu transformarile si cerintele de la nivel european".    F. T.

Compensatii pentru disponibilizatii Romtelecom

Sediul Romtelecom a fost pichetat de peste 150 de angajati veniti din toata Transilvania, nemultumiti ca 600 de salariati vor fi disponibilizatiPeste 150 de angajati ai Romtelecom, veniti din mai multe judete din Transilvania, au pichetat, simbata, sediul din Cluj-Napoca al companiei de telefonie, in semn de protest fata de disponibilizarea a 600 de persoane.     Potrivit lui Doru Dancus, vicepresedintele Federatiei Sindicatelor din Telecomunicatii (FTS), decizia de concediere vizeaza in special angajati din cadrul Directiei executive operatiuni, dar nu numai, si a fost luata fara ca sindicatele sa fie consultate in acest sens.     Totodata, Felicia Muresan, presedinta FTS Cluj, a declarat ca o alta problema este ca sindicatul nu poate fi sigur ca Romtelecom nu va anunta si alte disponibilizari in viitorul apropiat, avind in vedere ca, in 2009, conducerea companiei a promis ca nu vor exista concedieri in 2010.     Protestul angajatilor Romtelecom a fost unul pasnic, oamenii purtind pancarte si bannere pe care scria: "Noua ne pasa! Voua?", "Vrem parasute pentru lucrul la inaltime", "Am apasat butonul de panica, dar nu ne aude nimeni", "Axa raului pentru retele: Cluj - Bucuresti - Atena", "Minciuna - noua valoare a companiei" sau "Voi cu butoanele, noi cu telefoanele".    Compensatii dubleIn replica, reprezentantii Romtelecom au declarat ca reducerea numarului de angajati este necesara pentru companie, in scopul reducerii pretului final la consumator si al eficientizarii operatiunilor. In plus, Ruxandra Inceu, purtatoarea de cuvint a Romtelecom Cluj, a declarat ca salariatii care vor fi disponibilizati vor primi compensatii in cuantum dublu fata de cel prevazut in Contractul Colectiv de Munca, unele sume ajungind pina la 14.000 de euro net, in functie de vechimea in munca.     Sindicalistii vor continua pichetarile sediilor Romtelecom in zilele de simbata, fiind programat inclusiv un protest in fata Ministerului Comunicatiilor si a sediului central al companiei, la Bucuresti.

Ghid pentru romanii care vor sa munceasca in UE

Romanii care intentioneaza sa mearga la munca in spatiul comunitar vor putea gasi informatii utile referitoare la normele din cele 26 de state si la conditiile de acces al acestora pe piata muncii consultind un ghid elaborat in acest scop de Ministerul Afacerilor Externe. Lucrarea, intitulata "Ghidul cetateanului roman care doreste sa lucreze in spatiul Uniunii Europene", va fi lansata miine, pentru inceput la Bucuresti. Materialul contine informatii referitoare la aspecte generale privind dreptul de munca in statul respectiv, chestiuni legate de liberalizarea pietei de munca, restrictii ale pietei de munca, informatii referitoare la obtinerea autorizatiei de munca, datele de contact ale responsabililor pe probleme de munca de la ambasadele Romaniei in statele UE, datele de contact ale autoritatilor locale cu competente in domeniul muncii si securitatii sociale din tara respectiva, precum si cele mai importante reglementari in domeniu. Ghidul este elaborat cu sprijinul misiunilor diplomatice ale Romaniei in statele respective, avind in vedere si cazurile consulare cu care acestia s-au confruntat.

Bontidenii au mers ieri la urne

Locuitorii comunei clujene Bontida au mers ieri la urne pentru a-si alege noul primar, dupa ce fostul edil a decedat, la finalul anului trecut, in urma unui stop cardiac. Vasile Baciu (PDL) avea 49 de ani si se afla la primul mandat de primar. Bontidenii au avut de ales intre Terezia Mora (PSD), Mariana Bagacean (PDL), Emil Carhat (PNL), Nicolae Stefan Gruz (UDMR) si independentii Marcel Calatean si Vasile Bodocan. Chiar daca campania electorala a fost una destul de tensionata, alegerile locale partiale din comuna clujeana s-au desfasurat fara probleme, nefiind semnalate incidente majore in ziua scrutinului.    M. O.

PSD a abandonat Transilvania. Din nou!

Victor Ponta (38 de ani) are o sarcina extrem de grea: sa reformeze PSD, dar si sa-i pastreze unitatea!Noul presedinte al PSD, Victor Ponta, a declarat, ieri dimineata, in primul discurs in calitate de lider ales, ca doreste pastrarea unitatii partidului si "o tranzitie corecta si unita" de putere.     "In mod sigur, imi doresc sa pastram unitatea partidului. Nu doar cele 870 de delegati care m-au votat sau cele 20-25 de organizatii, ci chiar si cei care au votat pentru domnul Geoana, pentru ca eu cred ca asa cum am putut in 2005 sa facem o tranzitie corecta, unita, am putea sa o facem in continuare", a declarat Ponta. El s-a declarat convins ca si celelalte forte politice au urmarit congresul PSD: "Stiu ca vor avea din nou in noi cel mai puternic adversar (...) Sint convins ca cei de la PDL nu vor putea sa doarma foarte bine in perioada urmatoare".    "Avem pe mina cui lasa partidul"Fostul presedinte, Mircea Geoana, i-a predat "stafeta" lui Ponta, spunind ca va face ceva ce, din pacate, nu a avut parte de la predecesorii sai: "Nu am sa spun: «Aveti grija pe mina cui lasati partidul!», ci am sa spun: «Avem cui lasa partidul!»".     Potrivit lui Geoana, unitatea PSD este mai importanta decit orgoliul oricaruia dintre membrii sau liderii partidului. El a subliniat ca "fracturile" din partid sint unele mari, fapt demonstrat de scorul foarte strins dintre el si Victor Ponta.    Felicitarile lui Iliescu, pe telefonul lui NastasePresedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, si presedintele Consiliului National al partidului, Adrian Nastase, au fost primii care l-au felicitat pe Ponta. Nastase l-a felicitat personal pe "Micul Titulescu", cu care a dat mina in fata jurnalistilor, in vreme ce Ion Iliescu i-a transmis urarile telefonic, pe mobilul lui Adrian Nastase. "Domnule presedinte, va multumesc foarte mult pentru ajutor si va promit ca de luni ne apucam de treaba", s-a auzit raspunsul lui Ponta la felicitarile primite de la presedintele de onoare al partidului.    Ponta, "un tinar care promite"Presedintele PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, sustinator declarat al lui Mircea Geoana, a declarat pentru Agerpres la finalul lucrarilor Congresului ca presedintele ales Victor Ponta este un "tinar care promite". "E un tinar care promite, e nervos, ambitios, isi da interesul, speram sa duca partidul la cistigarea urmatoarelor alegeri", a spus Vanghelie, care nu a dorit sa comenteze mai mult, vizibil afectat de infringerea suferita de Geoana.    "Transilvania a disparut din conducerea PSD"Clujeanul Vasile Dincu este multumit ca Ponta "a reusit sa puna punct vanghelizarii" si a cistigat presedintia PSD si considera ca printre cele mai importante lucruri pe care "Micul Titulescu" ar trebui sa le faca sint reorganizarea filialei Bucuresti, stabilirea unei directii ideologice si recistigarea electoratului din Transilvania.     "Transilvania a disparut din conducerea partidului, am revenit la situatia de dinainte de 2000. Nu mai avem nici un vicepresedinte din Transilvania, decit un vicepresedinte din Brasov, dar stim ca Brasovul nu a fost cu noi. (...) Ponta va fi reprezentantul nostru, al ardelenilor si banatenilor, in conducerea partidului si va trebui sa gaseasca o solutie pentru a reintegra Transilvania in mod firesc in corpusul partidului", a declarat pentru Agerpres Vasile Dincu.      In ceea ce priveste Transilvania, Dincu este de parere ca strategia ar trebui sa vizeze in primul rind persoanele care transmit mesajul partidului, dar si alte chestiuni sensibile pentru ardeleni. "Prima noastra dificultate - si poate ca aici este si vina noastra ca nu-i putem convinge pe ardeleni - este ca personaje cum sint baronii locali, oameni cu dosare penale, oameni cum este Marian Vanghelie sau altii ar fi personalitati politice care merita sa fie votate", a declarat Dincu, citat de Agerpres.     Potrivit lui Dincu, Victor Ponta are o imagine buna in Transilvania: "Ponta are sansa sa ne sprijine ca sa schimbam starea de lucruri in Transilvania, sper sa n-o rateze".    Primele demisii din partidTot ieri, senatorul Serban Mihailescu si deputatii Culita Tarita si Ioan Munteanu s-au alaturat Grupului parlamentarilor independenti.     Ponta si-a exprimat speranta ca nu vor mai exista si alte demisii din partid: "Sper sa se opreasca (demisiile, n.r.), dar in acelasi timp sa stiti ca pe un drum nou nu merge toata lumea, merg doar cei care au curaj. Cel putin cei trei nu sint deloc adversarii mei, ci dimpotriva. Cred ca fac parte din lista pesimistilor, a celor care credeau ca la congresul de ieri nu se va face nici un fel de schimbare si apucasera deja sa promita in alta parte".    VicepresedintiiCongresul extraordinar al PSD i-a desemnat, duminica dimineata, si pe cei 15 vicepresedinti ai partidului, la aproape 24 de ore de la debutul lucrarilor. Cu exceptia lui Constantin Nita (Brasov), nici unul dintre ei nu reprezinta Transilvania sau Banatul. Cei 15 sint: Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Gheorghe Nichita, Ion Toma, Marian Vanghelie, Rodica Nassar, Constantin Nita, Ion Prioteasa, Robert Negoita, Titus Corlatean, Ioan Cilea, Marian Oprisan, Ioan Chelaru, Valeriu Zgonea, Adrian Severin. Liviu Dragnea a ramas secretar general al PSD.

UDMR Cluj a sarbatorit 20 de ani

Organizatia clujeana a UDMR a sarbatorit, simbata, implinirea a 20 de ani de existenta, locul ales pentru marcarea evenimentului fiind cladirea Operei Maghiare, unde, dupa anul 1989, s-au desfasurat primele actiuni de organizare a comunitatii maghiare din Romania. "In 1989, in 22 decembrie, in aceasta locatie s-a facut prima hirtie care chema comunitatea maghiara din Cluj si din Transilvania sa-si reorganizeze structurile", a declarat presedintele UDMR Cluj, Laszlo Attila (foto), citat de Agerpres. Potrivit lui Laszlo Attila, in acelasi loc s-a desfasurat, pe 18 februarie 1990, prima sedinta constitutiva a unei organizatii politice a UDMR din Romania si tot atunci a fost ales primul presedinte conform statutului UDMR, in persoana lui Balasz Sandor.    M. O.

BCR a dat in Nord-Vest 15,43% din creditele "Prima Casa"

Banca Comerciala Romana (BCR) a aprobat deja peste 7.100 de credite in prima parte a programului guvernamental "Prima Casa", in valoare totala de peste 290 de milioane de euro, pe flux fiind in prezent alte peste 900 de dosare de credit, în valoare de aproape 37 de milioane de euro. Dintre creditele acordate, cele mai multe au fost in Bucuresti (29,66%), in timp ce in regiunea Centru-Nord s-au acordat 19,37% din credite, iar in regiunea Nord-Vest au fost acordate 15,43% din totalul creditelor. BCR a demarat creditarea prin programul "Prima Casa" la începutul lunii august 2009, avind alocat cel mai mare plafon de garantare, de 420 de milioane de euro, pentru prima parte a programului.    A. D.

BT a cumparat integral Medicredit Leasing IFN SA

Diviziei pentru medici a Bancii Transilvania i se alatura acum si Medicredit Leasing IFN, companie specializata exclusiv pe leasingul de echipamente medicale.     BT si Medicredit Leasing IFN sint parteneri de afaceri de citiva ani, mai exact din ianuarie 2007, cind BT intra in actionariat cu o detinere de 38,89% din capitalul social al Medicredit Leasing IFN SA, ca urmare a achizitionarii si subscrierii de actiuni. Ulterior, in luna octombrie 2007, banca si-a majorat participatia la 57,39%. Acum, BT a cumparat restul de circa 43% din actiunile Medicredit Leasing IFN SA, devenind in acest fel actionarul unic.     Potrivit reprezentantilor BT, Medicredit Leasing IFN SA este lider pe piata medicala in ceea ce priveste finantarile in sistem leasing, fiind prima companie specializata exclusiv pe leasingul de echipamente medicale.     "In ceea ce priveste clientii, focusul a fost, in ultimii ani, catre firmele de talie medie si mare din sistemul medical privat. Finantarile Medicredit Leasing IFN SA s-au ridicat, in 2009, la 17,6 milioane de euro", se arata intr-un comunicat al bancii.     In continuare, Consiliul de Administratie al Medicredit Leasing IFN va fi format din trei reprezentanti ai Bancii Transilvania, urmind ca IFN-ul sa treaca, in curind, printr-un proces de rebranding, pentru adaptarea la identitatea de corporatie a Bancii Transilvania. Sediul central al companiei va ramine insa la Bucuresti.     Potrivit lui Robert C. Rekkers (foto), directorul general al Bancii Transilvania, achizitionarea pachetului integral de actiuni la Medicredit Leasing IFN SA face parte din strategia BT pentru sustinerea antreprenorilor din domeniul medical.

Succese europene pentru handbalistii romani

Echipa gazda, una dintre cele mai titrate ale continentului, a inceput meciul ca din pusca, ajungind sa conduca dupa 8 minute cu 5-1. Ulterior, handbalistii romani au reusit sa egaleze la 10, insa prima repriza le-a revenit ibericilor cu scorul de 15-11. Partea secunda a fost una electrizanta, cu un echilibru mult mai evident in jocul celor doua formatii. Astfel ca tabela indica 26-25 pentru Valladolid la intrarea in ultimele secunde de joc. Totusi, chiar inaintea fluierului de final, Schuch a reusit sa egaleze, aducind HCM-ului primul rezultat pozitiv in fata spaniolilor. Cei mai buni marcatori ai romanilor au fost Toma (8 goluri) si Muresan (6), in timp ce de la amfitrioni s-a remarcat Tvedten (10). HCM Constanta ocupa locul 4 in clasamentul grupei I si va disputa urmatorul meci din Liga Campionilor acasa, cu PAOK Salonic. Pentru a se califica in optimi, trupa lui Zoran Kurtes mai are nevoie de un singur punct obtinut in ultimele doua partide. In alta ordine de idei, Steaua a ajuns in sferturile de finala ale Cupei Cupelor, dupa ce Federatia Europeana a intors rezultatul din meciul cu Portovik Yujnii, scor 33-29 pentru ucraineni, din cauza ca acestia din urma au folosit un jucator fara drept de joc. In aceeasi faza, dar in Cupa Challenge, s-a calificat si CSU Suceava.    D. S.

Concediile medicale, la control

Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a anuntat, cu ocazia unei vizite in judetul Arad, ca sistemul de acordare a concediilor medicale din Romania va fi analizat in sensul restringerii termenelor ce pot fi prescrise de medici.     "Suma platita anul trecut pentru concediile medicale a fost de aproximativ 923 de milioane de lei, ceea ce inseamna dublarea cheltuielilor fata de anul 2006. Adica aproape 6% din finantarea serviciilor medicale in Romania a insemnat, in 2009, plata concediilor medicale. În aceste conditii ne vedem obligati sa analizam si sa intervenim, fara a fi afectati, desigur, cei care sint intr-adevar bolnavi", a declarat ministrul Sanatatii.

Peste 7.000 de bolnavi de gripa

Numarul persoanelor din Romania care s-au imbolnavit pina acum din cauza virusului gripei porcine a trecut de 7.000. Vineri si simbata reprezentantii Ministerului Sanatatii au anuntat inca patru cazuri noi de infectare cu A/H1N1, in judetele Bistrita-Nasaud, Suceava, Mures si Bucuresti, astfel ca numarul total al cazurilor a ajuns acum la 7.003.     In aceste zile nu a mai fost raportat nici un deces in tara, iar numarul total al victimelor a ramas 122.    D. S.

Lectii de dans pentru persoanele cu dizabilitati

Astazi se lanseaza la Cluj un proiect inovator orientat pe tema dizabilitatii in domeniul artei, intitulat M.A.D. Theatre (Mixed Ability Dance Theatre - Teatrul de Dans cu Abilitati Mixte).     Vor avea loc o serie de ateliere de dans, desfasurate în perioada 22-27 februarie 2010, prin care participantii isi vor însusi tehnici de dans integrat, vor învata miscari de dans, tehnici de improvizatie creativa, comunicare non-verbala, dar si modalitati de a planui si desfasura o sesiune de dans. Iau parte 6 dansatori cu si fara dizabilitati si 3 instructori din partea Companiei de Dans StopGAP, 4 persoane din Bulgaria, reprezentind Centrul de Resurse si Training pentru copii cu nevoi speciale "Karin Dom", 4 instructori din Albania, respectiv 8 instructori de dans si coregrafi din Cluj-Napoca. Proiectul este derulat in colaborare cu Asociatia "Little People" Romania.

Stere Farmache, reales presedinte al BVB

Actionarii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) l-au reales pe Stere Farmache în functia de presedinte al Consiliului de Administratie, cu 57% din voturi. Contracandidatii lui Farmache au fost Dan Paul, presedinte al Asociatiei Brokerilor si vicepresedinte BVB, Mircea Botta, membru în CA al BVB si presedinte al firmei de brokeraj Romcapital, si Cristian Sima, presedintele societatii de brokeraj WBS România.     La al doilea mandat de presedinte, Farmache si-a anuntat ca obiectiv strategic consolidarea pietei de capital din România, sustinind realizarea de parteneriate strategice cu Sibex, Bursa Româna de Marfuri si OPCOM. In plus, Farmache a atras atentia asupra importantei listarii Fondului Proprietatea.    A. D.

Tirg de vacante la Expo Transilvania

In perioada 12-14 martie, în cadrul Expo Transilvania va fi organizat "Tirgul De Vacante 2010" cel mai mare eveniment de acest tip din Transilvania. Printre participantii la eveniment se numara agentii de turism si tour operatori precum Eximtur, Kartago, Alibaba Tour, Christian Tour, Cocktail Holidays, Best Reisen, Aerotravel, Sfara Tours, Apollo Tour, Mareea Travel, Tarom, precum si numeroase companii conexe turismului. In plus, in cele 3 zile de tirg vor avea loc programe artistice, teatru de papusi, dansuri populare si conferinte pe diverse teme, urmind ca clujenii sa beneficieze de diverse reduceri si promotii pe parcursul evenimentului.    A. D.

Vieti salvate de donatorii de organe

Doua femei au scapat de cosmarul dializei datorita rinichilor prelevati de la un barbat aflat in moarte cerebrala"Au fost doua operatii fara probleme, la doua paciente, de 35 si de 40 de ani, care se aflau pe listele noastre de asteptare. Nu au fost anomalii anatomice, iar interventiile au decurs normal. Prima operatie am efectuat-o eu, iar cea de a doua, medicul Ciprian Lucan. Ambele paciente se simt bine in acest moment", a declarat ieri, pentru Agerpres, prof. univ. dr. Mihai Lucan, seful Institutului de Urologie si Transplant Renal Cluj.     Reputatul chirurg a spus, totodata, ca va organiza in luna martie, la Cluj-Napoca, "Ziua recunostintei in transplant", prilej cu care familiile donatorilor se vor intilni cu pacientii care au putut sa treaca, gratie transplantului, de marele impas al vietii lor.    Premiere medicaleLa Institutul de Urologie si Transplant Renal din Cluj a fost realizata, in luna ianuarie a acestui an, in premiera medicala in Europa de Est, o extirpare de glanda suprarenala la o pacienta de 33 de ani, cu ajutorul unui robot Da Vinci cu patru brate. Dificila operatie a fost condusa de profesorul Mihai Lucan.     Tot in luna ianuarie, profesorul Lucan a realizat doua interventii chirurgicale de transplant de rinichi, la o fetita de 14 ani din Iasi si la o femeie de 31 de ani din Petrosani, operatiile, care au durat aproximativ sapte ore, reprezentind de asemenea premiere in Europa de Est. Rinichii au fost prelevati tot cu robotul Da Vinci, la Institutul clujean de Urologie si Transplant Renal, de la mama fetitei si de la soacra pacientei de 31 de ani.    Agerpres

Campania de vaccinare anti-HPV se extinde

Vaccinarea impotriva virusului Papilloma uman, destinata initial fetelor cu virste cuprinse intre 12 si 24 de ani, va fi extinsa si la femeile de peste 24 de ani, daca medicul specialist recomanda acest lucrul.     Noile masuri au fost decise de catre Ministerul Sanatatii in urma discutiilor purtate cu reprezentantii Comisiilor de specialitate de medicina de familie si obstetrica-ginecologie. Astfel, pina la data de 17 februarie, au fost vaccinate un numar de 11.731 de fetite cu virsta intre 12-14 ani, 3.365 de tinere cu virsta intre 15-19 ani si 1.228 de tinere cu virsta intre 20 si 24 ani. Vaccinarea este gratuita si va continua si in acest an.     Imunizarea fetelor si tinerelor cu virste cuprinse intre 12 si 24 de ani se va putea realiza incepind de luna viitoare si prin intermediul cabinetelor de ginecologie si al cabinetelor de planificare familiala din sistemul sanitar, nu numai in cadrul cabinetelor scolare si ale medicilor de familie, asa cum era prevazut pina in prezent.     De asemenea, si femeile cu virste de peste 24 de ani se vor putea vaccina gratuit in cadrul cabinetelor ginecologice si de planificare familiala din sistemul sanitar, dar numai la recomandarea medicului ginecolog.    Un vaccin necesarIncepind din luna noiembrie 2009, Ministerul Sanatatii a demarat a doua campanie de vaccinare anti-HPV, in urma rezultatelor studiului realizat la nivel national pentru evaluarea Campaniei de informare pentru prevenirea cancerului de col uterin prin vaccinare anti-HPV. Conform acestuia, 52% dintre cei care si-au exprimat o decizie de actiune sint de acord cu vaccinarea fetitelor lor cu virste de 12 pina la 14 ani.     In luna decembrie 2009 s-a hotarit si extinderea campaniei de vaccinare la toate fetele cuprinse in grupa de virsta 12-24 ani, atit prin cabinetele medicale din unitatile de invatamint, cit si prin cabinetele medicilor de familie.     Persoanele care doresc informatii suplimentare despre vaccinarea impotriva infectiei cu virusul HPV care determina cancerul de col uterin pot accesa site-ul www.informarehpv.ro sau pot suna la numarul de telefon 0800 800 008.

O etapa nebuna, nebuna

"Studentii" au fost serios zdruncinati dupa esecul inregistrat la OradeaDe ce le-a fost frica nu au scapat. La primul joc fara David Lawrence, al doilea marcator al echipei, cu o medie de 17,8 puncte pe meci, "U" s-a impiedicat pe terenul uneia dintre codasele clasamentului, CSM Oradea, scor 80-76 (20-15, 15-16, 14-22, 31-23). Este prima infringere in deplasare pentru clujeni si a treia din actualul campionat, dupa esecurile suferite acasa cu Gaz Metan si CSU Atlassib. In locul lui Lawrence, Marcel Tenter l-a inclus in lotul de zece deplasat la Oradea pe Andrei Bercean. "Am avut o zi in care nu am dat randamentul asteptat. Oradea a jucat foarte calculat finalul, cu procentaje mari la libere, nu ne-a dat nici o sansa de a obtine victoria. Sintem suparati si afectati", a declarat antrenorul "studentilor". Principalii marcatori pentru "U" au fost Krstanovic - 25, Cuic - 18 si Silvasan - 14. "Killerul' de la CSM a fost Tyrone Mitchell, americanul inscriind 28 de puncte.     Alte socuri sub panouClujenii nu au fost singurii ghinionisti ai etapei cu numarul XXIII. Lantul surprizelor a inceput vineri la Timisoara. Dinamo a invins-o pe vicecampioana Elba, 81-84, intr-un meci la finalul caruia Dragan Petricevic si-a anuntat demisia de la cirma formatiei de pe Bega. Simbata, Gaz Metan, care nu mai departe de miercurea trecuta o umilise pe CSU Asesoft, a pierdut la Pitesti, 99-88, iar BC Mures s-a vazut invinsa de Energia Rovinari, 79-74, dupa ce a condus si la 15 puncte pe tabela. Se ingroasa gluma si la BC Gladiator. Trupa lui Roschnafsky a pierdut derbiul suferintei cu SCM Craiova, 93-79, si salvarea de la retrogradare se anunta a fi o misiune dificila pentru "portocalii". In etapa viitoare, "U" Mobitelco primeste vizita campioanei CSU Asesoft, iar BC Gladiator da piept pe teren propriu cu CSM Oradea.

Handbalistele n-au avut emotii in deplasarea de la Buzau

Dupa infringerea la limita cu HCM Roman din etapa trecuta, "U" Jolidon si-a varsat naduful pe HCM Buzau, 32-22 (13-8). Principalele marcatoare pentru echipa universitara au fost Vintila - 9, Brinzan - 7 si Dinca - 5. Trei dintre jucatoarele lui "U", Florina Birsan Chintoan, Magdalena Paraschiv si Nicoleta Dinca, precum si kinetoterapeutul Victor Baciu se vor prezenta astazi la reunirea lotului national pregatit de Radu Voina. Pe lista convocatelor se afla si Simona Vintila, insa antrenorul lui "U", Gheorghe Covaciu, a spus ca aceasta nu merge la nationala. Prima reprezentativa va disputa doua amicale, pe 25 si 27 februarie, in tara "cocosului galic" cu vicecampioana mondiala Franta. Urmatorul meci oficial al tricolorelor se va disputa pe 31 martie, in deplasare, cu Ucraina, in cadrul Grupei I a preliminariilor Campionatului European din 2010. "Simona Sirbu Vintila nu a fost convocata. Nu sint asa fericit ca am trei jucatoare la nationala, fiind lotul B. Avem o perioada foarte importanta de pregatire si ele o sa lipseasca o saptamina. Asta e programul stabilit de Federatie", s-a plins antrenorul Gheorghe Covaciu. "U" Jolidon va reveni in campionat pe 3 martie, cind va evolua in compania formatiei Rulmentul Brasov.    R. P.

Rezultat istoric pentru Simon Ammann

Intrecerea de pe trambulina mare de la Whisler promitea o interesanta lupta in trei, intre Simon Ammann, principalul favorit si fost cistigator al celor doua probe olimpice in urma cu 8 ani la Salt Lake City, si pretendentii Adam Malysz si Gregor Schlierenzauer. Micutul elvetian avea oricum un avantaj moral asupra contracandidatilor sai, dupa ce reusise ca obtina medalia de aur la proba precedenta, cea de pe trambulina normala. Si, intr-adevar, Amman si-a spulberat concurenta inca din prima mansa, cu o saritura de 144 de metri, cu 7 metri mai lunga decit cea a polonezului Adam Malysz. Surpriza a produs-o finlandezul Matti Hautamaeki, care, cu cei 134 de metri sariti in runda intii, parea sa fie capabil sa se infiltreze in trioul favoritilor. Schlierenzauer, in schimb, a dezamagit, pozitionindu-se abia pe locul 5, in spatele compatriotului sau Andreas Kofler. A doua mansa a adus schimbari doar de la locul 3 in jos, deoarece Ammann a izbutit din nou cea mai lunga saritura (138 de metri), spulberindu-si, practic, rivalii. Nici Malysz n-a avut prea mari emotii in a-si apara pozitia a doua, in timp ce Schlierenzauer, autorul unei evolutii mult mai bune decit in runda precedenta, si-a adjudecat bronzul, profitind si de sincopele lui Hautamaeki si Kofler.    G. J.