monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Misterul unei morti controversate

Se presupune ca FBI-ul a avut un amestec in sinuciderea misterioasa a lui Ernest Hemingway Ada Rosa Alfonso, directorul muzeului Hemingway, povesteste ca ambasadorul american in Cuba din acea vreme, Philip Wilson Bonsal, l-a fortat pe scriitor sa paraseasca Cuba, lasand in locuinta din Finca Vigie, acum muzeu, o serie de documente, inclusiv cateva manuscrise neterminate. Biografia oficiala a lui Hemingway indica, insa, o alta ipoteza a repatrierii, si anume triumful revolutiei cubaneze. Se pare ca in ianuarie 1959, spune Alfonso, Hemingway a facut o serie de afirmatii in sprijinul revolutiei, aproband „executarea unuia dintre tirani, Fulgencio Batista", lucruri care i-ar fi deranjat pe oficialii americani. Mai mult, pe 15 mai 1959, Castro si Hemingway „au vorbit mult" si chiar au fost fotografiati impreuna. Fortat de FBI Conform directorului muzeului, scriitorul nu a avut niciodata probleme cu guvernul cubanez si nici nu a vrut sa-si paraseasca locuinta de la Finca Vigia, unde scrisese vreme de 21 de ani. Rosa Alfonso merge mai departe, facand o legatura aproape cauzala intre plecarea lui Hemingway din Cuba si sinuciderea scriitorului, un an mai tarziu: „nu e de mirare ca presiunea de a parasi insula i-au afectat sanatatea mintala". Mai mult, ipoteza ca Hemingway era urmarit de FBI, taxata de multi ca fiind paranoica, ii pare perfect plauzibila lui Alfonso: „Parerea mea e ca era urmarit. Hemingway a fost mereu o tinta pentru FBI". Trecut de spion Nu este singura dezvaluire inedita despre Ernest Hemingway. In luna iulie,  fostul ofiter KGB Alexander Vassiliev a dezvaluit, intr-o carte semnata impreuna cu John Earl Haynes si Harvey Klehr, dovezi pentru „trecutul de spion" al lui Ernest Hemingway, care, sub numele de cod „Argo", ar fi devenit unul dintre agentii KGB-ului in America. Se pare ca Hemingway, descris ca un „spion diletant", a fost recrutat de serviciile secrete sovietice in 1941, inaintea unei excursii in China. Scriitorul si-ar fi exprimat „dorinta si vointa de a-i ajuta" pe agentii sovietici din Havana si Londra, ajungand sa furnizeze, sub numele de „Argo", „informatii politice", fara a exista, insa, un contact direct intre el si KGB, motiv pentru care legaturile au incetat definitiv dupa aproape un deceniu. Se pare ca Hemingway nu a reusit sa transmita, conform autorilor, nicio informatie cu adevarat relevanta, una dintre ipoteze fiind aceea ca si-a folosit statutul de spion pentru scrierea cartilor sale. Pe de alta parte, ipotezele asumate de autori demonstreaza ca J. Robert Oppenheimer, denuntat vreme de 50 de ani ca ar fi fost unul dintre spionii sovietici implicati in Proiectul Manhattan de construire a unei bombe atomice, a fost abordat de KGB, dar nu a devenit niciodata spion. Sinuciderea Ernest Hemingway (1899-1961), un clasic al lite­­raturii universale, a avut o viata extrem de tumultuoasa. Prieten cu Ezra Pound si cu prozatorul Francis Scott Fitzgerald, a participat la ambele confla­gratii mon­diale si la Razboiul Civil din Spania. In 1926, ii apare primul roman de succes, „The Sun Also Rises", o carte care descrie viata comunitatii americane din Europa. Printre titlurile care l-au facut cunoscut se numara „A Farewell to Arms" („Adio, arme"), din 1929,  „For Whom the Bell Tolls" („Pentru cine bat clopotele"), aparut in 1940 si capodopera din 1952, volumul „The Old Man and the Sea" („Batranul si marea"). Pe 2 iulie 1961, la ora 7.30, prozatorul s-a impuscat in cap, folosind o pusca de vanatoare.

After school in Vurpar

Centrul va fi dotat cu 13 calculatoare, imprimanta, videoproiector si ecran de proiectie. In comuna Vurpar, lucrurile se misca repede. Dupa ce a pus la punct infrastructura localitatii, primarul tinteste si catre o culturalizare rapida si sigura. Ii „trimite" la after school pe elevii interesati de o cultura generala cat mai solida. After school-ul din Vurpar este un proiect-pilot pentru judet, iar primarul spera ca toti elevii din comuna vor fi, la randul lor, beneficiari ai acestui program. Dupa ce se intorc de la scoala, au posibilitatea de a-si aprofunda cunostintele si de a stapani cat mai bine tehnologia, prin utilizarea calculatorului sau a videoproiectoarelor. Ideea unui atfel de proiect a venit in urma unor vizite in marile orase europene, care au adoptat de mai multa vreme acest sistem de invatare continua. Primarul din Vurpar, Mihail Linerth, opineaza ca scolarii timorati de astazi, veniti de la tara, vor putea ajunge angajati eminenti ai marilor companii nationale si internationale, daca iau in serios europenizarea propusa de autoritati. „Prin acest after school vrem sa le punem elevilor la indemana un sistem cat se poate de eficient, prin care pot invata mult mai multe lucruri decat cele pe care le invata la scoala. Vor opera pe calculator, vor putea viziona documentare pe videoproiector si vor avea ocazia chiar sa isi faca si temele. Desigur, nu singuri, ci ajutati indeaproape de un profesor sau un asistent social", a explicat Mihail Linerth, edilul-sef din Vurpar. Pot primi si de mancare In cadrul after school-ului din Vurpar ar putea „activa", prin rotatie, toticei aproape 400 de elevi din comuna. Acestia ar putea veni in locatia special amenajata, cateva ore pe zi, timp in care vor putea invata, dar vor avea si oportunitati de relaxare. In plus, pentru cei care vor solicita acest lucru, se va servi si o masa pe zi. Pentru a-i scuti pe beneficiari de o cheltuiala suplimentara, Linerth prevede mentinerea legaturilor cu fundatiile din strainatate, in vederea obtinerii unei sponsorizari. „Este adevarat ca anumite servicii, precum servirea mesei, s-ar putea face pe bani, dar noi am vrea sa nu ajungem pana acolo. Ideea noastra este sa le oferim elevilor toate conditiile, fara sa le cerem nimic in schimb. Ani de zile am primit sponsorizari de la parteneri din America pentru scolile si dotarea lor si am vrea sa redirectionam aceste sponsorizari si pentru after school. In acest sens, vom vedea ce oportunitati avem atunci cand proiectul va prinde contur", a subliniat Mihail Linerth. Asteapta ajutor american Cum dezideratul autoritatilor a fost de a obtine beneficii cat mai semnificative printr-un minim de efort bugetar, centrul va functiona intr-o cladire deja existenta. Aceasta va fi reabilitata, dupa care va urma mobilarea si decorarea spatiului. In situatia data, vor fi eludate cheltuielile de construire a spatiului. Astfel, proiectul valoreaza putin peste 117.000 de lei, suma ce nu include, insa, remuneratia specialistilor care vor lucra cu invataceii. Aceasta va intra in seama Consiliului Local. „Copiii care vor veni aici vor avea parte de conditii europene. Centrul va fi dotat cu 13 calculatoare, cu mesele si scaunele aferente, cu imprimanta, videoproiector, ecran de proiectie si altele. Pentru noi, ca si comunitate, acest after school reprezinta un urias pas inainte si o confirmare a faptului ca in Vurpar modernizarea este cuvantul de ordine. Investitia este una de lauda pentru tot judetul, trebuie sa recunoastem", este de parere Ecaterina Topala, consultant in cadrul Primariei.

Legume la export

  Blocajul financiar de la nivel national nu afecteaza nici pe departe exporturile. Conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR), Romania a exportat in primul trimestru din acest an 1.709,8 tone de legume, adica de aproape noua ori mai mult decat in perioada similara a anului precedent, cand la export au mers doar 191,9 tone. Astfel, exporturile de legume realizate in perioada ianuarie-martie 2009 s-au ridicat la o valoare de 1.140.400 euro, fata de 39.000 de euro cat s-a obtinut din exporturile de legume in perioada similara din 2008. Potrivit MAPDR, majorarea s-a datorat, in special, cresterii exporturilor de tomate si a celor de castraveti. Astfel, in primul trimestru din 2009 au fost exportate 1.068,4 tone de tomate, in valoare de 720.700 de euro, fata de doar patru tone trimise catre exportul intracomunitar sau extracomunitar in perioada corespunzatoare din 2008. Exportul de castraveti, acesta a crescut de la 0,2 tone la 524 tone, cu o valoare de 369.100 euro, in primul trimestru al acestui an. O crestere esentiala a exporturilor s-a inregistrat si pe segmentul de mazare si fasole, in primele trei luni din 2009 fiind exportate 76 de tone, cu o valoare de 34.800 de euro.     

Stop proiectelor

  Inceputul acestei luni culmineaza cu sfarsitul unui domeniu de interventie din Programul Operational Regional (POR), pentru zona Centru. Este vorba despre domeniul major de interventie 5.1. Solicitantii nu mai pot depune proiecte, iar pana acum au fost acceptate 33. Acestea au fost depuse pe axa destinata dezvoltarii durabile a turismului, in vederea restaurarii si valorificarii durabile a obiectivelor de patrimoniu cultural si pentru modernizarea infrastructurilor conexe din Regiunea Centru. Proiecte au mai fost depuse si pentru restaurarea si reabilitarea manastirilor, a bisericilor si a altor obiective istorice cuprinse in lista de patrimoniu national. „Din cele 33 de documentatii depuse, proiectele care vor trece toate etapele de evaluare si vor fi propuse spre finantare, dar care, prin epuizarea fondurilor alocate domeniului, nu vor mai avea buget disponibil, vor intra pe lista de rezerve, urmand ca in cazul unei realocari a fondurilor sa fie contractate in functie de criteriul primul venit, primul servit", a declarat Simion Cretu, directorul ADR Centru.   

Drum nou Sibiu-Agnita

  Drumul Sibiu-Agnita si-a gasit constructorul. Procedura de licitatie, contrar asteptarilor si obisnuintelor, nu a fost contestata, fiind acceptata chiar de la „prima strigare". Asadar, de intreaga lucrare se vor ocupa, in asociere, firmele Comtram SA si DPC SA Sibiu. Reabilitarea drumului judetean este un proiect european castigat de Consiliul Judetean Sibiu, a carui valoare se ridica la 60 de milioane de lei. Una dintre arterele principale de circulatie ale judetului, drumul Sibiu-Agnita va fi gata in 32 de luni de la implementarea proiectului, promit constructorii. Firmele desemnate pentru efectuarea lucrarii se vor ocupa de modernizarea a 52 de kilometri de drum, de amenajarea a 32 de iesiri drumuri laterale, a sase intersectii, 40 de indicatoare rutiere, 10.212 parapeti, a doua parcari, a 13 poduri reabilitate si a 15 statii de autobuz.    

The Legends of The Blacktop la Sibiu

Celebrii "Legends of The Blacktop" vor juca si al Sibiu, in data de 12 septembrie Super jucatorii echipei de top ai streetball-ului din intreaga lume, „The Legends of  The Blacktop"din Statele Unite se preatesc sa performeze in perioada 11 - 14 Septembrie pentru prima data si la noi, cu ocazia turneului national „Legends Of The Blacktop - Romania Tour '09" organizat de Asociatia pentru Dezvoltarea Culturii si Sportului in Romania. Cele mai spectaculoase meciuri de baschet combinate cu acrobatii unice de mare dificultate se vor disputa in 11, 12 si 14 septembrie, incepand cu orele 19.00. Astfel, pe 11 Septembrie la Sala Sporturilor „Horia Demian" din Cluj, superjucatorii vor performa impotriva selectionatei echipei de baschet „U Mobitelco" Cluj-Napoca, pe 12 Septembrie la Sala Transilvania din Sibiu, unde ii vor avea ca adversari pe fostii jucatori ai echipei de aur CSU Sibiu printre care Bogdan Spanu, Alexandru Kovacs, Gyuri Grunwald, si posibil Benjamin Pelger si Zeliko Bubanja dar si jucatori activi mai tineri. Pe 14 Septembrie la Sala Polivalenta din Bucuresti, „Legends Of The Blacktop" ii vor avea rivali pe jucatorii echipelor CSA Steaua-Turabo si Rapid Bucuresti. Show de show Din dorinta de a promova sportul in randul tinerilor si de a-i convinge ca reprezinta atat o forma de educatie si divertisment, cat si un pion esential in mentinerea si intretinerea unei vieti sanatoase si echilibrate, Asociatia pentru Dezvoltarea Culturii si Sportului in Romania a asociat acest eveniment cu unul dintre cei mai indragiti artisti ai momentului, ce va fi prezent la toate meciurile de baschet, in calitate de invitat special. Astfel, disputele vor fi animate de prezenta binecunoscutului artist, Alex Velea, iimpreuna cu echipa sa de dansatori profesionisti, ce vor oferi celor prezenti un show real de divertisment si un recital de zile mari. Bilete pentru meciuri Biletele pentru meciurile turneului national „Legends Of The Blacktop - Romania Tour '09" pot fi achizitionate, de la casa de bilete a Casei de Cultura a Studentilor, Sala „Horia Demian", Agentia Teatrului National - Cluj, Teatrul Gong din Sibiu, iar in Bucuresti, la Magazinul Unirea Shopping Center etajul 2, si online prin www.re5pect.ro, www.5la5.ro, www.vreaubilet.ro, www.bilete.ro, preturile acestora fiind impartite pe categorie de loc: Cat. VIP - 120 RON, Cat.I - 90 RON, Cat. II - 70 RON, si Cat. III - 50 RON. Jucatori de top „The Legends Of The Blacktop" provin din Statele Unite Ale Americii si au luat fiinta in urma cu 15 ani. Acestia au pierdut un singur meci in 8 ani de turnee, meciul pierdut fiind disputat impotriva unei echipe formate din jucatori in NBA, in anul 2005. In ceea ce priveste streetball-ul, ca popularitate, divertisment si public, „The Legends of the Black Top" nu au rivali. Faimoasa echipa a participat la mari miscari ale streetball-ului, precum The AND 1 Mixtape Tour, Jocuri Video (NBA Street, NBA Ballers, NBA 2k, Street Hoops), Evenimente (ESPN City Slam Dunk,NBA All Star Games), Filme de televiziune (ESPN: Streeball. CrossOver, Semi-Pro), Diverse spoturi publicitare (Mountain Dew, NBA Allstar Games). 

Meci periculos

  O persoana si-a pierdut viata, iar alte trei au fost ranite duminica seara, dupa ce s-au tras mai multe focuri de arma cel mai probabil de catre suporterii clubului Olimpia spre cei ai lui Real Espana, dupa un meci de campionat din Honduras. Potrivit politiei, cele trei persoane ranite sunt in afara pericolului. Incidentul a avut loc in strada, la finalul partidei disputate pe stadionul Francisco Morazin din San Pedro Sula, castigata de Real Espana cu 2-0. In urma cu o saptamana, doua persoane au murit si 15 au fost ranite dupa un schimb de focuri intre suporterii echipelor rivale din capitala statului Honduras, Olimpia si Motagua.    

Promisiuni de respectat

 Oficialii lui Juventus Torino au afirmat imediat dupa ce l-au transferat pe Adrian Mutu ca sunt dispusi sa plateasca orice daune pe care jucatorul va trebui sa le achite gruparii engleze Chelsea, scrie cotidianul italian La Repubblica, citat de Fiorentina.it. „Ce s-a intamplat cu promosiunea lui Juventus? In ianuarie 2005, in ziua prezentarii lui Mutu, care era fara angajament dupa ce a fost dat afara de la Chelsea, conducatorii lui Juventus spuneau ca vor plati ei amenda, in cazul in care aceasta va fi dictata", scrie presa italiana, care mentioneaza ca ar existat si un acord scris intre gruparea din Torino si Adrian Mutu, insa acesta ar fi putut sa fie anulat dupa ce jucatorul a fost vandut la Fiorentina.    

Beckham si Schwarzenegger fac promovare

 Fotbalistul britanic David Beckham va juca intr-o serie de reclame TV pentru promovarea turistica a Californiei, campanie la care mai participa guvernatorul statului, Arnold Schwarzenegger, si actorul Rob Lowe. Beckham, in varsta de 34 de ani, va fi filmat jucand fotbal pe o plaja. Fotbalistul de la Los Angeles Galaxy a declarat ca este onorat sa ia parte la acest proiect, alaturi de Schwarzenegger. Potrivit unor surse, guvernatorul statului il considera potrivit pe fotbalist pentru campania de atragerea a turistilor. Mai mult, implicarea lui Beckham in acest proiect intareste ideea ca britanicul ar intentiona sa ramana in SUA, in ciuda zvonurilor cu privire la o revenire la AC Milan, unde fusese imprumutat sezonul trecut.      

Massa a fost externat ia

  Pilotul echipei Ferrari, Felipe Massa, care a fost grav ranit in calificarile pentru MP al Ungariei, a parasit spitalul din Budapesta unde a fost internat si a plecat spre Brazilia. Brazilianul a plecat din Ungaria la bordul unui avion particular, alaturi de sotia sa Rafaela si de medicul personal, Dino Altmann. Avionul are ca destinatie Sao Paulo, dar va face o escala si in Dakar. Pilotul Ferrari va fi supus unor noi investigatii medicale dupa ce ajunge in tara sa natala, dar nu va mai fi spitalizat, dupa ce a stat mai multe zile in spitalul militar din Budapesta, unde a fost operat. El afirmase cu o zi inainte sa fie externat ca este fericit ca mai este in viata si asteapta sa revina in cursele de Formula 1. Felipe Massa, in varsta de 28 de ani, a suferit o fractura craniana dupa ce a fost lovit de o piesa desprinsa de pe monopostul lui Rubens Barrichell.     

Coalitia nu se va rupe

  Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat luni ca nu vede alta alternativa decat supravietuirea actualei coalitii, iar presedintele CN al PSD, Adrian Nastase, spune la randu-i ca nu crede ca problemele dintre cele doua partide de la putere se vor rezolva pana in toamna. Iliescu a sustinut ca relatia intre PSD si PDL este „nabadaioasa, ca o casatorie cu nervozitati intre ei", dar nu crede ca aceasta coalitie se va rupe. Intrebat daca cele doua partide vor rupe protocolul de guvernare, fostul presedinte a spus: „Nu cred,  nu-i simplu. Deci de la inceput a fost clar ca nu este o coalitie normala, obisnuita. Sunt puncte de vedere divergente, dar in politica trebuie sa stii sa fii deschis la dialog permanent". De asemenea, intrebat daca va supravietui coalitia pana in toamna, el  a spus ca „Nu prea vad alternative". 

Recomandarea lui Basescu

  Presedintele Traian Basescu i-a indemnat, duminica, pe primarii participanti la lucrarile Asociatiei Comunelor din Romania de la Mamaia, sa nu se mai teama de cuvantul autonomie. „Cred in autonomia locala si va cer sa nu va mai temeti de acest cuvant, de care ne-am ferit ani de zile", a spus presedintele in fata participantilor. Presedintele le-a mai spus primarilor de comune ca este incantat de prevederile pactului national, pe care primarii se pregatesc sa-l semneze la lucrarile Asociatiei. El le-a recomandat edililor sa se gandeasca si la posibilitatea renuntarii la a mai conduce sedintele de consiliu local, deoarece, in opinia sa, repezinta un pas inapoi. Traian Basescu a plecat apoi de la lucrari pentru a merge in Pavilionul Expozitional din Mamaia, unde a vizitat cateva standuri cu CD-uri si carti. 

Reduceri la MApN

 Ministrul Apararii Nationale, Mihai Stanisoara, a dispus reducerea personalului cabinetului cu 20 de procente, astfel incat cinci din cele 26 de posturi vor fi desfiintate, a declarat purtatorul de cuvant al MApN, Constantin Spanu. Potrivit oficialului MApN, cheltuielile lunare pentru plata salariului celor cinci persoane se situeaza in jurul sumei de 21.500 de lei. Masura a fost luata incepand cu 1 august, a precizat Spanu. Ministrul Stanisoara a luat decizia reducerii numarului de posturi din cabinetul personal, desi organizarea acestuia era exceptata de la regulile stabilite prin Legea nr 760/2001 privind organizarea cabinetului demnitarului din administratia publica centrala. Spanu a precizat ca in urma intalnirii de sambata, de la Palatul Victoria, pe tema restructarii agentiilor guvernamentale, la care a participat si ministrul Stanisoara, nu s-a luat nicio masura concreta si ca deciziile se vor comunica la nivel central. In prezent, MApN are in subordine doua astfel de structuri, Romtehnica si Romavia. 

PDL si PSD tin de coalitie

Geoana si Blaga sustin Coalitia, dar nu se pot abtine de la declaratii ironiceLiderii PSD au pledat ieri pentru rezolvarea „problemelor importante" cu care se confrunta romanii, sustinand ca tema ruperii Coalitiei reprezinta doar „un joc politicianist". De altfel, social-democratii au avut o scurta reuniune, la biroul senatorial al presedintelui partidului, Mircea Geoana, cu putin timp inainte de sedinta PSD-PDL. Intrebat daca se va destrama parteneriatul dintre cele doua partide aflate la guvernare, Geoana a raspuns: „Cred ca ar trebui sa ne intoarcem la lucruri fundamentale, precum criza economica, sau problema locurilor de munca. In acest moment, romanii asteapta de la coalitie raspunsuri la problemele importante. Si restul problemelor din coalitie sunt importante, dar sunt jocuri politicianiste", a sustinut Geoana. Liderul PSD a adaugat ca atacurile recirpoce dintre cele doua formatiuni au pornit de la „onoarea ranita a Elenei Udrea". Degeaba vrea Basescu La randul sau, ministrul social-democrat Victor Ponta a declarat ca nu se va rupe coalitia „doar pentru ca vrea Traian Basescu", adaugand ca PSD a dorit ca aceasta formula de guvernare sa tina pana la prezidentiale: „Nu se rupe coalitia, de ce sa se rupa, doar pentru ca vrea presedintele? Aia de la PDL spun si ei ce a spus Traian Basescu. Noi am vrut ca guvernarea sa tina pana la alegerile prezidentiale, stiam ca nu se poate mai mult, dar este greu. Trebuie sa ne ocupam de alte probleme, nu de ruperea coalitiei", a declarat Ponta. Social-democratul a catalogat drept „o nebunie" reducerea cu 20% a angajatilor din sistemul bugetar. Boc sustine reforma Pe de alta parte, Liviu Dragnea a declarat ca o coalitie nu poate functiona in conditiile in care, „in fiecare zi, ori noi, ori ei, atacam". Democrat-liberalii, in frunte cu premierul Emil Boc, au afisat aceeasi atitudine ca social-democratii, subliniind la unison ca nu se pune problema ruperii coalitiei. „Acest guvern ori face reforma de care are nevoie tara, ori pleaca acasa, alta alternativa nu exista", a precizat Emil Boc. Liderul PDL a raspuns negativ intrebarilor legate de destramarea guvernarii. Ministrul Dezvoltarii, Vasile Blaga, a subliniat la randul sau ca nu se va discuta in termenii ruperii coalitiei, aratand ca in sedinta de luni a celor doua partide se vor dezbate elemente legate de acordul cu FMI. Democrat-liberalul i-a replicat insa lui Mircea Geoana, care afirmase ca divergentele dintre PDL si PSD au inceput de la Elena Udrea: „Este parerea dlui Geoana. Domnul Geoana are idei putine, dar fixe". Si ministrul Radu Berceanu a intarit ideea ca nu se pune problema destramarii coalitiei. Ruperea colalitiei, un dezavantaj Ministrul IMM, Constantin Nita, a declarat ca ministrii social-democrati cunosc programul de guvernare si ca in cadrul coalitiei trebuie sa se stabileasca o conduita a partenerilor, pentru ca ruperea coalitiei in acest moment nu reprezinta o solutie. „Cunoastem bine programul de guvernare, suntem dispusi, cu responsabilitate, sa aplicam acest program de guvernare. Este de neinteles un asemenea atac si sigur, in sedinta coalitiei, vom discuta si modul de colaborare in viitor. Sa stabilim o conduita absolut necesara in perioada urmatoare", a spus Nita, care este si vicepresedinte PSD. Nita a adaugat faptul ca „ruperea coalitiei nu avantajeaza niciun partid politic", nu avantajeaza nici tara intr-o perioada de criza, si ca este greu de crezut ca un partid care are 30 si ceva la suta, fie el si PDL, ar putea rezista unei crize economice si politice.  

Liberalii ii cer socoteala lui Basescu

  PNL apreciaza ca presedintele Traian Basescu ar trebui sa detalieze afirmatia facuta intr-un interviu acordat postului public de radio, conform careia Vladimir Voronin ar fi beneficiat de sprijinul sau pentru formarea majoritatii necesare alegerii presedintelui. „Partidul National Liberal considera ca aceasta afirmatie facuta cu lejeritate de presedintele Traian Basescu in interviul acordat postului de radio Romania Actualitati reprezinta o gafa majora de politica externa a sefului statuluiAfirmatiile sefului statului sunt de natura sa aseze Romania intr-o pozitie delicata in interiorul Uniunii Europene", se arata in comunicatul de presa al PNL. Principalul vinovat In comunicatul citat, liberalii sustin ca, prin afirmatia sa, presedintele Basescu devine responsabil pentru derapajul Republicii Moldova de la valorile democratice si, totodata, confera un fundament acuzelor lui Voronin privind amestecul Romaniei in afacerile interne ale statului vecin. „Daca este adevarat ca Traian Basescu a intervenit direct in alegerea lui Vladimir Voronin de catre Parlamentul moldovean, atunci el poate fi considerat responsabil, atat pentru degradarea inacceptabila a relatiilor dintre Romania si Republica  Moldova, cat si pentru derapajul procesului democratic din tara vecina, derapaj ce a avut loc dupa instaurarea puterii comuniste in 2005. Prin afirmatiile sale, Traian Basescu nu face altceva decat sa confirme si sa legitimeze atacurile anti-romanesti ale puterii comuniste de la Chisinau", sustin liberalii, care ii cer sefului statului sa detalieze modul in care l-a ajutat pe Voronin. Comunistii in dezavantajPresedintele Traian Basescu a declarat joi ca potrivit rezultatelor de pana acum ale alegerilor din Republic Moldova comunistii lui Vladimir Voronin au pierdut 12 mandate, ca acesta reprezinta „un succes al opozitiei democratice" si ca Voronin „nu poate spera" la sprijinul sau pentru a forma majoritatea. „Am inteles ca eu am expulzat ambasadorul Moldovei de la Bucuresti si nu Voronin pe al nostru de la Chisinau. Am inteles ca noi am modificat regimul de vize si nu Voronin. Ma rog, propaganda bolsevica si, probabil, presedintele Voronin si-a adus aminte ca la un moment dat i-am dat o mana de ajutor sa formeze majoritatea de dupa alegerile trecute. Probabil, mesajul acesta s-ar vrea un mesaj prin care sa arate ca ar vrea sa coopereze. Nu, de data aceasta presedintele Voronin nu poate spera la sprijinul meu pentru a face majoritatea de care are nevoie ca sa desemneze presedintele", a spus seful statului.    

Noul Polo, relansat

VW Polo a beneficiat de o lansare spectaculoasa la SibiuLansare de exceptie la sfarsitul saptamanii trecute la Strandul din Sibiu. Noul VW Polo s-a „aratat" publicului sibian in cadrul unui spectacol monden de exceptie. Show-ul a cuprins o prezentare de moda in aer liber, urmata apoi de o discoteca in aer liber. Amatorii de senzatii tari s-au bucurat si de o baie nocturna. Toate acestea au fost „condimentate" cu multa muzica, buna dispozitie, sampanie, toalete scumpe si buna-dispozitie. Polo, solutie ecologica  Cu un consum redus cu pana la 20 de procente reprezinta solutia de succes in viitor Polo impune o noua dimensiune a calitatii la clasa modelelor mici. Autoturismul a fost prezentat la Salonul Auto de la Geneva, organizat la inceputul lunii martie. Dupa premiera sa mondiala de la Geneva, cel mai nou model Volkswagen este disponibil si in reteaua comerciala. „Noul Polo respecta exigentele ridicate ale prezentului din lumea automobilelor si, din aceasta perspectiva, face un pas inainte pentru ca tehnologiile de propulsie foarte eficiente, o siguranta activa si pasiva optima, o calitate unica pana in prezent pentru clasa din care face parte si designul suveran impun noi standarde pentru cea de-a cincea generatie a acestui bestseller, cu peste 10,6 milioane de unitati vandute." Presedintele consiliului de administratie al Volkswagen AG a continuat: „Polo este fara indoiala modelul potrivit pentru aceste vremuri; aceasta afirmatie este confirmata de numarul actual de rezervari pentru acest model. Am creat un Volkswagen care preia conceptul cu un succes unic al modelului Golf intr-un segment propriu - clasa Polo", apreciaza prof. dr. Martin Winterkorn. Versiunea europeana Versiunea europeana a modelului Polo prezentata recent va dispune in mod suplimentar, in echiparea de serie, de programul electronic de control al stabilitatii ESP, cu sistemul de asistenta la pornirea in rampa, de un sistem foarte eficient de airbag-uri, inclusiv un airbag combinat pentru zona capului si a toracelui (integrat in spatarele scaunelor fata), de un sistem de tensionare a centurii de siguranta si limitatoare de forta pentru centurile de siguranta plus martor pentru cuplarea centurilor si tetiere care atenueaza efectele traumatismelor produse prin impact la nivelul coloanei vertebrale (pentru locurile din fata), trei tetiere pentru locurile din spate, precum si sisteme de fixare Isofix destinate scaunelor corespunzatoare pentru copii.   Finisaje de top In comparatie cu versiunea precedenta, Volkswagen pune la dispozitie structura organizata in functie de linia de echipare: „Trendline" reprezinta in continuare varianta de baza, „Comfortline" semnifica, asa cum ne-am obisnuit, nivelul mediu de echipare. Elementul de noutate al gamei - capitol la care Polo urmeaza modelul Golf - este reprezentat de versiunea de top „Highline". Chiar in versiunea standard de echipare Polo Trendline se regasesc, la capitolul confort, printre altele, servodirectia electrohidraulica, geamuri actionate electric fata, inchidere centralizata, sistem de iluminat si chingi de fixare in portbagaj, martor sonor pentru luminile aprinse, scaunul soferului reglabil pe inaltime, oglinzi de machiaj in parasolare si geamuri termoizolante cu nuanta verde. La interior, culoarea de baza „negru titan" si tapiteria „Metric" creeaza o ambianta foarte atractiva.

Continental AG isi consolideaza capacitatea operativa

  Continental AG, Hanovra, a pus piatra de temelie pentru o ameliorare continua a rezultatelor operative, in pofida persistentei crizei din industria auto, in prima jumatate a anului 2009. Pentru semestrul al doilea, subantreprenorul international ia in calcul o revigorare, in continuare, in urma cifrelor clar pozitive ale rezultatului operativ revizuit de 248,7 mil. € in primele sase luni din 2009. „Rezultatele muncii intense pe care intreaga echipa a depus-o in lunile care au trecut, devin din ce in ce mai vizibile. Impreuna am atins o etapa importanta prin intoarcerea la o cifra operativa pozitiva in conditiile unei piete extrem de dificile. Imbunatatirea rezultatului se datoreaza, in mare parte, programului cuprinzator de restructurare si de reducere a cheltuielilor. Vom continua cu consecventa drumul pe care am pornit", a spus Presedintele Comitetului Director al Continental, dr. Karl-Thomas Neumann, joi, la Hanovra. Trend descendent In primele sase luni din 2009, cifra de afaceri a concernului  s-a redus, in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, cu 31,6 %, la 9.063,2 mil. € (anul precedent 13.254,0 mil. €). Revizuit cu modificarile bazei de consolidare si a cursului de schimb, rezulta un recul de 30,2 %.     

Bani pentru sporirea competitivitatii

  Romania a cerut Uniunii Europene sa-i ramburseze in 2009 circa 87,5 milioane euro pentru proiecte de crestere a competitivitatii economice, din totalul de 116,12 milioane euro solicitate in acest an pentru proiectele in curs de derulare, potrivit unor date obtinute de NewsIn de la Comisia Europeana. Astfel, statul roman a transmis la CE o solicitare de 87,49 milioane euro pentru plata in acest an a proiectelor din cadrul Programului Operational Sectorial (POS) Cresterea Competitivitatii Economice care beneficiaza de finantari comunitare nerambursabile prin Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR).    

A crescut natalitatea

  Romania s-a clasat anul trecut pe locul sapte in Uniunea Europeana, dupa numarul de nou-nascuti, insa populatia a scazut in intervalul 1 ianuarie 2008-1 ianuarie 2009 cu circa 30.000 de persoane, ca urmare a numarului mare de decese, potrivit datelor publicate luni de Eurostat. Astfel, in 2008 s-au nascut in Romania 222.000 copii. Cei mai multi nou-nascuti au fost in Franta (835.000), Marea Britanie (794.000), Germania (675.000), Italia (576.000), Spania (519.000) si Polonia (414.000), mai arata datele biroului european de statistica. Tarile in care anul trecut s-au inregistrat cei mai putini nou-nascuti au fost Malta (4.000), Luxemburg (6.000) si Cipru (9.000). In total, in UE au fost nascuti anul trecut 5,42 milioane copii, din care 3,44 milioane copii au fost nascuti in zona euro. 

Au crescut rezervele valutare

  Rezervele valutare internationale ale Romaniei, administrate de BNR, au crescut in iulie cu 860 milioane euro (3,25%), pana la 27,326 miliarde euro, pe fondul intrarii primei transe a imprumutului de la Comisia Europeana si imprumutului de tip club loan al Finantelor de la bancile comerciale. La finalul lui iunie, rezervele valutare se plasau la 26,466 miliarde euro, in scadere cu 1,4% fata de luna precedenta. Astfel, intrarile au insumat 4,243 miliarde euro si au provenit din „modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, imprumuturile Ministerului Finantelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internationale si altele", se arata in comunicatul publicat luni de BNR. 

Finantele atrag bani putini

 Ministerul Finantelor Publice (MFP) a atras, luni, 97,25 milioane lei (23,09 milioane euro) prin certificate de trezorerie cu discont, scadente la 12 luni, pentru care plateste un randament mediu anual in scadere, de 10,75%, potrivit datelor bancii centrale. Finantele au atras la licitatia de luni, prima din aceasta luna, numai 8,1% din valoarea de 1,2 miliarde lei anuntata initial, iar randamentul maxim acceptat a fost egal cu cel mediu, de 10,75% pe an. Bancile au depus cereri de cumparare de 2,51 miliarde lei (596 milioane euro), de 25,8 ori mai mult decat a atras ministerul. La sedinta similara din 27 iulie, MFP a vandut titluri de stat cu maturitate la 12 luni de 556,599 milioane lei (132,4 milioane euro), pentru care plateste un randament mediu anual, de 10,98%.   

BRD face bilantul

  Rezultatele financiare ale BRD - Groupe Société Générale in cursul primului semestru al anului reflecta rezistenta bancii la efectele negative ale scaderii activitatii economice, dublata de capacitatea sa de adaptare la conditiile si cerintele specifice ale pietei intr-o astfel de perioada. Venitul net bancar a ajuns la 1 636 milioane RON (387 milioane EUR), cu aproape 17% mai mare decat la 30 iunie 2008, iar profitul brut din exploatare a inregistrat o crestere de 19,4 % fata de perioada similara a anului trecut, ajungand la 919 milioane RON (217 milioane EUR). Mai multe credite Volumul total al creditelor acordate clientelei este de 32,2 miliarde RON, cu 11 % mai mare fata de 30 iunie 2008. Creditele pentru persoane fizice au ajuns la 15,8 miliarde RON, in crestere cu 10,5%, in timp ce creditele acordate clientelei de persoane juridice au crescut cu 11,5 %, pana la 16,4 miliarde RON. Depozitele clientelei au ajuns la sfarsitul primului semestru al anului 2009 la 29,1 miliarde RON. Costul net al riscului  a crescut, dar ramane mult inferior mediei sistemului bancar romanesc. Profit in scadere Profitul net aferent primului semestru este de 425 milioane RON (101 milioane EUR), in scadere cu 17,4 % fata de primul semestru al anului 2008. Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) a fost la sfarsitul primului semestru de 22,3 %, in timp ce raportul cost/venituri s-a mentinut la un nivel de 43,8 %. Cheltuielile generale raman bine controlate, cresterea lor datorandu-se, in principal, impactului cursului de schimb EUR/RON. BRD - Groupe Société Générale avea, la sfarsitul lunii iunie 2009, 2,6 milioane de clienti. Banca a emis 2,2 milioane de carduri si opereaza o retea de 1 400 ATM-uri si 20 000 de POS-uri. Totalul activelor bancii se ridica, la sfarsitul lunii iunie 2009, la 49,5 miliarde RON (11,7 miliarde EUR).  Grup de prestigiu BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua banca din Romania dupa totalul activelor si are cea de-a doua capitalizare bursiera la BVB. BRD face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro. Grupul are peste 160.000 de angajati in toata lumea, pe trei activitati cheie: - Retail banking si servicii financiare - Global Investment Management & Services - Corporate & Investment Banking    

In premiera, la TNRS "se sparg valurile"

  Desi stagiunea teatrala s-a incheiat, la Teatrul National Radu Stanca repetitiile sunt in toi. Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Diana Fufezan, Ciprian Scurtea, Dana Talos, Liviu Vlad, Gelu Potzolli, Adrian Matioc, Dan Glasu si Cristian Stanca se pregatesc de zor pentru „a sparge valurile" in cea mai noua productie a teatrului sibian. „Breaking the waves" este piesa in regia lui Radu Alexandru Nica, care va avea premiera la sfarsitul lunii septembrie. Spectacolul, bazat pe scenariul filmic omonim al lui Lars von Trier, este povestea unei tinere naive si cu frica de Dumnezeu care, din dorinta sotului ei paralizat, are relatii sexuale cu diferiti barbati. „Scenografia si light-design-ul piesei poarta semnatura lui Dragos Buhagiar, coregrafia ii apartine lui Florin Fieroiu, muzica originala este creatia lui Vlaicu Golcea, iar proiectiile video sunt realizate de Daniel Gontz", a declarat Mihaela Ghenescu, purtator de cuvant al teatrului National Radu Stanca.      

Tinerii "simt colorat"

Cat de important este voluntariatul? Ce calitati trebuie sa ai ca lider? Cum poti sa ii conduci pe ceilalti din grupul tau? Sunt doar cateva dintre intrebarile la care cei 24 de voluntari din intreaga tara, vor incerca sa gaseasca un raspuns pe durata taberei „Liderii de maine". In acest an, tabara, amplasata pe Valea Stezii, langa Rasinari, se desfasoara sub sloganul „Simte colorat" si, potrivit initiatorilor ei, are ca scop implicarea tinerilor in problemele sociale si responsabilizarea lor. „Ne dorim ca prin aceasta tabara copiii sa invete ce inseamna sa fi solidar si responsabil. Sincer, cred ca desi au trecut abia doua zile din tabara, s-au implinit deja o parte din obiectivele initiale. Copiii au invatat ce inseamna lucrul in echipa, ce inseamna Crucea Rosie, au invatat ca trebuie sa protejeze natura si sa fie solidari cu cei din jur. Iar aceste lucruri ma bucura", a explicat Cristina Bizu, asistent social, in cadrul Crucii Rosii. Pe placul tinerilor Mai mult, tematica taberei din acest an a fost aleasa cu atentie intrucat trebuia sa defineasca bine activitatile din programul taberei. „In acest an ne-am propus ca in fiecare zi sa avem o alta tematica. Astfel, a trebuit sa ne gandim la un slogan care sa ii atraga pe copii si, mai ales sa ii determine sa se implice. Avem actiuni de ecologizare, de team-building, de leadership, deci temele sunt diferite. «Simte colorat» se potriveste acestui program. Este vesel si exprima, dupa caz, mai multe culori", a mai adaugat Bizu. Se pare ca tematica taberei a fost si pe gustul tinerilor daca tinem cont de faptul ca, in aceasta tabara au venit  tineri din sase judete, unii dintre ei fiind aici pentru prima data. „Este prima tabara in care vin. Imi place foarte mult mai ales ca este o sansa importanta de a cunoaste oameni noi, de a invata diverse activitati de voluntariat si, mai ales de a lua parte la cursuri de prim ajutor. Sper ca voi mai veni in tabara de la Sibiu", a spus Ramona Jurj, una dintre voluntare. Invata de la specialisti Organizatorii le-au pregatit tinerilor voluntari o gama larga de activitati printre care si comportament in situatii de risc. Astfel, maine, reprezentantii Centrului Chinologic „Aurel Greblea" din Sibiu vor face o demonstratie pentru tineri, in care, le vor arata cum trebuie sa se comporte in cazul unui accident aviatic. „Indiferent de demonstratia care va avea loc, sunt sigura ca tinerii vor invata ceva din asta. Si, in caz de dezastru, de orice natura ar fi el, vor stii sa se mobilizeze si sa ii indrume pe ceilalti", a mai adaugat Cristina Bizu. Tabara va continua pana in 9 august, cand va avea loc premierea celor mai priceputi voluntari. „Lideri pentru maine" este o actiune organizata de Crucea Rosie Sibiu. Scop umanitar Crucea Rosie Romana, infiintata in 1876, este organizatie neguvernamentala de interes national, avand ca misiune prevenirea si alinarea, in mod impartial a suferintei umane in orice imprejurare, fara nici o discriminare bazata pe cetatenie, nationalitate, rasa, sex, religie, varsta, apartenenta militara, sociala sau politica. Principalele domenii de activitate sunt: promovarea valorilor umanitare, pregatirea si interventia in cazul unui dezastru, promovarea sanatatii si asistenta persoanelor la nivel comunitar.     

Invitatie la "Revolta in sunet de chitara"

  Prin muzica, oamenii se eliberaza de stres si suferinta. Muzica este mijlocul lor de exprimare. Muzica si revolta sunt reunite in filmul  „Revolta in sunet de chitara", film pe care Cinemateca Astra Film il propune sibienilor pentru miercuri, 5 august, de la ora 14.00. Povestea surprinde aspecte din viata tuaregilor la scurt timp dupa ce Republica Mali si-a declarat independenta. Atunci, in 1963, tuaregii s-au revoltat impotriva noilor autoritati. „Revolta s-a sfarsit intr-o bataie de sange. A urmat o perioada de secete cumplite, care i-a impins pe tuaregii din Mali si Niger catre Algeria si Libia. Teshumara este numele miscarii culturale si politice a tuaregilor, nascuta sub semnul suferintei exilului si a luptei pentru emancipare. Chitarele Tinariwen canta povestea Teshumarei si aduc un omagiu tragediei tuaregilor. (    

Desertul de pe Bieltz

Locuitorii de pe strada Bieltz s-au saturat de nisip si praf. Inca de la intrarea in strada Bieltz ai impresia ca ai nimerit, de fapt, intr-un desert. Atunci cand traficul este intens, situatia este chiar disperanta pentru cei care locuiesc in zona. Asfalt nu mai exista, iar praful este la el acasa, de cand au inceput lucrarile la introducerea cablajelor in subteran, pentru cablu si telefon. Oamenii nici macar nu mai au trotuare, santierul fiind extins chiar pana in fata portilor. Cum deschid usile, cum se lovesc de nisip, denivelari si dune de praf, care se depun atat pe trecatori, cat si pe geamurile si fatadele caselor. Localnicii sunt, pe deasupra, indignati de atitudinea muncitorilor care lucreaza la cablaje. Ii acuza ca nu isi fac treaba si ca muncesc „de ochii lumii". Nu putine au fost vocile care au marturisit ca sesizarile catre Primarie au ramas fara ecou. Localnicii si-ar fi dorit ca lucrarile sa nu mai fie tergiversate atat de mult. De asfaltare nici nu au mai indraznit sa discute, convinsi ca si aici va mai fi ceva de asteptat. „Ne-am saturat sa inhalam atata praf. Cum iesi in strada, cum, efectiv, simti tot praful sau nisipul in gura, de parca am sta in desert, nu in oras. In plus, toata ziua curatam geamurile si a doua zi praful e la loc. Nu mai putem primi nici oaspeti in vizita, pentru ca ne este rusine cu locuintele si cu zona in care stam. Iar de asfaltare nu mai stim nimic", se plange proprietarul unei case de pe strada Bieltz. Santierul continua In tot acest context, Primaria Sibiu vine cu vesti noi. Una calda, una rece. Lucrarile la cablaje vor fi gata intr-o saptamana. „In prezent, pe strada E.A. Bieltz, echipele de lucru ale constructorului contractat de Primarie lucreaza la introducerea cablajelor in subteran, pe trotuarul din partea dreapta a strazii, aceste lucrari fiind finalizate pe trotuarul din partea stanga. Conform graficului prezentat de constructor, lucrarile vor fi finalizate in termen de o saptamana", precizeaza Mirela Gligore, purtator de cuvant al Primariei Sibiu. Dar calvarul locuitorilor de pe strada Bieltz continua. De saptamana viitoare, incepe o noua serie de lucrari. „SC Comtram SA, antreprenorul general al lucrarilor, va intra la configurarea structurii rutiere si bordurare", spune Mirela Gligore. Muntii de praf nu vor disparea prea curand. 

Greva pentru fiul mort

"Cer doar sa i se faca dreptate fiului meu. Daca nu, voi cere statului roman sa imi stearga cetatenia din buletin. Nu vreau sa fiu cetatean al unui stat in care justitia este manjita si corupta", Alexandrina Buzatu.Ieri dimineata, in jurul orei 9, Alexandrina Buzatu, o femeie care vinde legume in Piata agroalimentara din Medias, a intrat in greva foamei. In loc de pretul legumelor, pe taraba ei troneaza pancarte prin care cere sa i se faca dreptate fiului ei, mort in luna octombrie a anului trecut, intr-un accident de munca. Tanarul, care atunci avea 24 de ani, era angajat la societatea Armax Gaz de numai doua saptamani, cand a murit electrocutat in timpul serviciului, intr-una din halele societatii. Verdictul procurorilor a fost nemilos si socant pentru Alexandrina Buzatu. Acestia au concluzionat ca „mortul este de vina". Neavand bani pentru a deschide un proces, mama disperata a ales sa protesteze cu greva foamei. Hotarare neclintita Femeia care a inceput greva de ieri dimineata promite ca nu se va misca din piata pana cand organismul ei nu va ceda. „Cer doar sa i se faca dreptate fiului meu. A murit nevinovat, iar acum tot pe el dau vina. Daca nu se va face dreptate, voi cere statului roman sa imi stearga cetatenia din buletin. Nu vreau sa fiu cetatean al unui stat in care justitia este manjita si corupta. Sunt doar o mama care aude in fiecare noapte sunetul pamantului greu care cade peste sicriul fiului ei. Nu am cerut nimic de la nimeni si nici nu am primit. Copilul meu era angajat la Armax de doar doua saptamani cand s-a petrecut nenorocirea. Cei de acolo nu mi-au transmis nici macar condoleante. Au trimis doar un sicriu, cateva sticle de vin si niste colaci. Apoi a venit cineva de la ei si mi-a adus bonurile de masa care i se cuveneau pentru cele doua saptamani si suma de 400 de lei, deci banii pentru zilele lucrate. In rest, au musamalizat totul", acuza Alexandrina Buzatu. Acuze grave Si fiica femeii aduce acuze grave la adresa procurorilor care s-au ocupat de cazul fratelui ei. „La cercetarea la fata locului a venit un procuror, apoi cazul a fost preluat de un altul, care se stia inca de pe atunci ca urma sa fie transferat intr-o luna. Cred ca cel putin patru procurori s-au ocupat de acest caz. In plus, au tot disparut acte de la dosar, de vreo doua ori. Atunci ne-am dat seama ca ar fi bine sa angajam un avocat. Si cu expertiza medico-legala au fost probleme. Ne-a fost eliberata foarte tarziu deoarece procuratura nu avea bani sa o plateasca. Apoi, pe cand sa o primim, li s-a stricat calculatorul si iar ne-au tinut o vreme. Numai probleme au fost, de la inceput", povesteste femeia. Armax Gaz nu are vina Reprezentantii Armax Gaz sustin ca tanarul nu avea ce cauta in zona in care s-a produs accidentul. „Tanarul acela a murit pentru ca cei de la societatea de energie electrica care aveau in exploatare, conform legii, transformatorul acela care se afla in hala noastra nu au pus nimic pe incinta, nici macar un lacat. In alta ordine de idei, baiatul acela a intrat in acea zona desi nu avea ce cauta acolo. Punctul lui de lucru era in cu totul alta parte. Armax Gaz nu are nicio legatura cu incidentul si consider ca eu mi-am facut datoria morala in acest caz", a declarat Mircea Vescan, directorul general al SC Armax Gaz SA Medias. S-a electrocutat Accidentul in care si-a pierdut viata tanarul de 24 de ani s-a petrecut in luna octombrie a anului trecut, in postul de transformare aflat in incinta unei hale dezafectate de pe strada Aurel Vlaicu. Tanarul a intrat in postul de transformare si s-a electrocutat  la o tensiune de 20.000 de volti, decedand pe loc. Nimeni nu stie ce cauta acolo, mai ales ca accesul in postul de transformare era strict interzis.    

Politistii protesteaza

Aproximativ 400 de politisti vor marsalui, in 11 august, pe strada Andrei Saguna.Politistii sibieni pregatesc o actiune de mare amploare. Saptamana viitoare vor iesi in strada. Nu pentru a-si face datoria, ci pentru a-si cere drepturile si privilegiile care le-au fost oferite prin lege, dar le-au fost taiate de guvernanti, in plina criza financiara. Ei sunt hotarati sa protesteze pana cand vor obtine inapoi sporurile pierdute. Sindicatul Politistilor Pro Lex, una dintre cele mai puternice organizatii ale oamenilor legii, va organiza in Sibiu, ca si in celelalte orase importante din tara, o actiune de pichetare a Prefecturii. „Institutia Prefectului este institutia care reprezinta Guvernul in teritoriu. De aceea vom organiza, in data de 11 august, intre orele 10 si 12, un miting in fata acestei institutii", spune Virgil Maruntelu, vicepresedinte executiv al filialei Pro Lex Sibiu. Mobilizare generala La actiunea de saptamana viitoare vor lua parte toti politistii care nu se afla la serviciu in ziua respectiva, intre orele stabilite, si care fac parte din Pro Lex. „Ne asteptam la aproximativ 400 de participanti. Vor fi prezenti toti colegii din judet care nu vor fi de serviciu. Actiunea se va desfasura in intreaga tara, in aceeasi zi si intre aceleasi ore. Si este doar inceputul. Vom continua pana ni se va da ceea ce ni se cuvine. Concret, solicitam banii pentru chirie, cei pentru tinuta, sporurile care au fost taiate de la salarii si primele de vacanta. O alta mare problema cu care ne confrumtam este lipsa logisticii si a dotarilor materiale, in special benzina. Cotele alocate pentru benzina sunt mult mai mici si insuficiente. In aceste conditii ne este foarte greu sa ne facem datoria si sa ne indeplinim obligatiile de serviciu", afirma Virgil Maruntelu. Acesta sustine ca taierea sporurilor si a banilor pentru tinuta a diminuat salariile politistilor cu pana la 20 la suta. In toata tara Nu numai politistii din cadrul Pro Lex sunt nemultumiti de reducerea lefurilor. Si Sindicatul National al Politistilor va organiza, in aceasta luna, ample actiuni de protest. Astfel, in perioada 17-21 august, politistii vor picheta sediile Guvernului, Presedintiei, Ministerului de Finante si Ministerului de Interne, din Bucuresti. In restul tarii, angajatii MAI vor picheta prefecturile si Inspectoratele de Politie pentru a-si cere drepturile banesti. „Actiunile de protest se vor desfasura zilnic, intre orele 10.00 si 12.00, perioada de timp in care politistii isi vor lua ore libere in contul orelor suplimentare lucrate deja. Vor fi aproximativ 6.000 de politisti, zilnic, in strada", precizeaza comisarul Marin Gruia, presedintele SNPPC.

Copiii care nasc copii

  Dezorganizarea familiala, lipsa educatiei sexuale, neglijenta sau abuzul. Acestea sunt doar cateva dintre cauzele care transforma, prematur, fetele de 15-16 ani, in mame. Potrivit reprezentantilor Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Sibiu, la nivelul judetului, nu exista o statistica a acestor cazuri. Insa cazul fetei de 15 ani nu este singular. „Nu exista o statistica a mamelor pe grupe de varste. Din pacate, noi avem inregistrate doar cazurile care ne-au cerut ajutor", spune Anamaria Popescu, purtator de cuvant al DGASPC Sibiu. Centru Maternal Minorele care au ramas insarcinate nu stiu ca pot beneficia de ajutorul statului, prin Centrul Maternal. De la inceputul anului si pina acum, doar 30 de tinere au cerut ajutor specializat. In primele sase luni ale anului trecut, au cerut asistenta 49 de mame adolescente. Cea mai tanara mama minora care a apelat la serviciile Centrului Maternal are 15 ani. Aceasta a fost internata, alaturi de fiul ei, pe o perioada nedeterminata. „Ea va fi asistata atata timp cat va fi nevoie. De asemenea, dupa aceea, va fi ajutata sa se reintegreze in societate", sustine Anamaria Popescu. In cadrul Centrului Maternal, tinerele iau „lectii" de crestere a copilului, fie ca au intemeiata o familie, fie ca sunt mame singure. De asemenea, beneficiaza si de consiliere pe toata durata perioadei de internare. „Mamele, impreuna cu copiii, beneficiaza de gazduire pe o perioada determinata, sevicii de baza pentru activitatile zilnice - spalat, calcat, infasat -, servicii de ingrijire social-medicala, atat pentru copil cat si pentru mama, sprijin de urgenta in vederea reducerii efectelor situatiilor de criza, consilierea pentru a iesi din situatia precara in care se gaseste cuplul, servicii de asigurare a hranei si suplimentelor nutritive, consiliere psihologica, educatie cu privire la cresterea si educatia copilului, drepturile acestuia. Se depun eforturi deosebite pentru reintegrarea in familie si in comunitate", explica Anamaria Popescu. Nasteri periculoase Dincolo de traumele psihice pe care le poate suferi o adolescenta care da nastere unui copil, exista si pericolul unor traume fizice. „Nasterile la varste cuprinse intre 9 si 15 ani pot prezenta pericol atit pentru fat, cat si pentru mama, prin traumatismul matern suferit la nastere. Din pacate, aceste cazuri sunt destul de numeroase. Nu avem o statistica acum, insa, din pacate, nu putem face nimic pentru a evita aceste situatii", afirma dr. Radu Chicea, specialist in obstetrica-ginecologie, director medical al Spitalului Clinic Judetean Sibiu. Educatie sexuala in scoli Daca institutiile statului s-ar implica mai mult in educarea copiilor, numarul copilelor care nasc copii s-ar reduce simtitor. „Numarul de cazuri de acest gen ar putea fi redus prin introducerea in cadrul institutiilor de invatamant primar a educatiei sexuale, efectuarea de campanii de constientizare a parintilor sau reprezentantilor legali pornind de la premisa ca o campanie de informare ar aduce rezultate pozitive", conchide Anamaria Popescu.     

Incendiata de sot

  O tanara de 24 de ani din satul Nou a ajuns in stare grava la spital, duminica noaptea, dupa ce sotul ei i-a dat foc. „Tanara prezenta arsuri termice de gradele II A si II B, pe 16% din suprafata corporala, respectiv fata, gat, mana, torace si picior", spune Raluca Pusca, purtatorul de cuvant al Spitalului Clinic Judetean Sibiu. Femeia este internata in Sectia Clinica de Chirurgie Plastica. Tanara le-a spus medicilor ca a fost vorba despre un accident, dar apoi a recunoscut ca sotul ei a aruncat cu benzina pe ea si i-a dat foc. Deocamdata, tanara nu a depus nicio plangere la Politie. Medicii spun ca starea ei este buna si are sanse de vindecare. 

Infractori la 14 ani

  Doi tineri de 14 ani au fost retinuti de politisti, la numai 15 minute dupa ce au spart un autoturism. Duminica dupa-amiaza, un sibian a reclamat la Politie faptul ca masina lui tocmai fusese sparta de doi tineri. Un echipaj de politie rutiera si unul din sistemul de ordine publica au pornit pe urmele celor doi. Dupa cateva minute, au reusit sa-i prinda. Cei doi adolescenti aveau, inca, asupra lor bunurile sustrase din masina. Acestea au fost recuperate si predate proprietarului, iar copiii sunt cercetati de politistii Biroului Investigatii Criminale, in vederea stabilirii intregii activitati infractionale. 

Injunghiat, la betie

  Un barbat de 32 de ani care locuia fara forme legale in Ighisu Nou a fost transportat de urgenta, de un elicopter SMURD, la Targu Mures, dupa ce a fost injunghiat. Incidentul s-a petrecut duminica seara. Doi barbati, in varsta de 32, respectiv 37 de ani, s-au luat la cearta, pe fondul consumului de alcool. Unul dintre ei, mai iute la manie, a scos un cutit si si-a injunghiat in piept camaradul de pahar. Victima a fost transportata in stare foarte grava la Targu Mures, unde a fost operata de urgenta. Agresorul va fi prezentat Parchetului de pe langa Tribunalul Sibiu, pentru audiere. In functie de numarul de zile de ingrijiri medicale acordate victimei, procurorii vor face incadrarea juridica a faptei. 

Alcool de contrabanda

  Politistii sibieni au confiscat, la sfarsitul saptamanii trecute, 2.200 de litri de alcool. Captura a fost facuta in cadrul unei actiuni desfasurate de politistii Serviciului de Investigarea Fraudelor Sibiu, impreuna cu agenti din cadrul formatiunilor de politie Avrig si Arpasu de Jos. Oamenii legii au oprit in trafic un Fiat Ducato suspect, condus de un tanar de 21 de ani din judetul Brasov. Cand au verificat marfa din autoturism, politistii au descoperit 2.200 litri alcool etilic de 96%. Alcoolul era transportat intr-un recipient de 1.000 de litri si inca 6 recipienti de circa 200 de litri. Dosar penal Cand politistii au solicitat actele de provenienta, soferul nu a putut prezenta niciun document justificativ pentru alcoolul transportat. In scurt timp, la fata locului a ajuns un imputernicit al firmei beneficiare a transportului, care le-a prezentat politistilor o factura fiscala reprezentand justificarea continutului transportului, respectiv izopropanol, in cantitate de 2.410 litri. In urma verificarilor, s-a dovedit ca factura este falsa. Oamenii legii au confiscat alcoolul si masina si au intocmit un dosar penal pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala de catre reprezentantii firmei beneficiare. Prejudiciul creat bugetului de stat, respectiv acciza aferenta cantitatii de alcool, urmeaza a fi calculata de Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale Sibiu.    

Tragedie pe DN1

 DN 1 a mai facut o victima. O femeie si-a pierdut viata, iar sotul si fiul ei au ajuns in spital, dupa ce masina in care se aflau a fost lovita de un TIR. Nenorocirea s-a petrecut in afara localitatii Cristian, spre Sacel, in jurul orei 13. Soferul unui TIR nu a pastrat distanta regulamentara fata de o Dacie 1310 care circula in fata sa si a lovit-o. Masina a fost proiectata in afara carosabilului, intr-o cruce amplasata pe marginea soselei, in memoria altui suflet luat de DN 1. La volanul autoturismului se afla un barbat, pe bancheta din spate sotia lui, iar in dreapta soferului statea fiul lor de 32 de ani. Impactul a fost atat de violent incat femeia a murit pe loc, iar sotul si fiul ei au ajuns in spital.   

Finantare de 6,3 milioane de euro pentru infrastructura

Primaria orasului Cimpeni a primit, recent, de la Agentia de Dezvoltare Centru acceptul cererii de finantare a unui program privind in special îmbunatatirea infrastructurii de transport regional si local, respectiv, reabilitarea si modernizarea strazilor Libertatii, Horea, Motilor si Turzii. “Astfel, acest proiect, în urma procesului de verificare a conformitatii administrative si al eligibilitatii, a fost declarat conform administrativ si eligibil si va fi trecut în etapa de evaluare tehnica si financiara”, a precizat primarul Calin Andres. El a mai aratat, de asemenea, ca în oras vor începe lucrarile de extindere si reabilitare a retelei de apa uzata, respectiv a retelelor de canalizare a strazilor Bratinesei, Horea, Fintinele, Virsi, Motilor, Turzii, Tudor Vladimirescu, Castanilor, Garii si Gura Sohodolului, la care se adauga constructia unei statii de epurare în zona Virsi, care este considerata o constructie capitala pentru oras. “Totodata, vor fi demarate lucrari de reabilitare a traseelor colectoare de pe strazile Motilor, Revolutiei, prin constructia unui pod metalic peste riul Aries si a unei supratraversari peste riul Aries în zona strazii Garii. Lucrarile vor fi demarate în primavara anului viitor, valoarea estimativa a acestora fiind de 6.300.000 euro. De mentionat ca in lunile august si septembrie se vor face lucrarile de alimentare cu apa a strazilor Transilvaniei si Fintinele”, a mai adaugat primarul Andres.

Victima unui accident rutier, neidentificata dupa 7 luni de la deces

 Un barbat carbonizat într-un accident rutier produs la începutul anului pe DE 68, între Sebes si Orastie, nu a fost identificat nici pina în prezent, în pofida cercetarilor efectuate de politistii din Alba, necunoscutul fiind înmormintat în final pe cheltuiala autoritatilor din Salistea, pe raza comunei unde acesta a murit.Doi barbati au murit în noaptea de 5 spre 6 ianuarie dupa ce masina în care se aflau s-a lovit de un cap de pod, pe DN 7 (DE 68), în afara localitatii Salistea, si a luat apoi foc. Nu se stie din ce motiv, autoturismul, care circula dinspre Orastie spre Sebes, a parasit partea carosabila, a cazut în santul din partea dreapta a directiei de mers, unde a continuat sa se deplaseze citeva zeci de metri, si s-a lovit apoi de un cap de pod. În urma impactului, masina a luat foc, cele doua persoane din interior murind carbonizate. Identitatea soferului a fost stabilita doar cu ajutorul placutei de înmatriculare din spatele masinii. Autoturismul era achizitionat în leasing de o persoana din Deva, judetul Hunedoara. Politistii presupun ca pasagerul a fost luat la ocazie, în pofida orei tirzii, de catre sofer. Cu toate ca s-a apelat si la baza de date privind persoanele disparute, inclusiv din alte judete decit Alba si Hunedoara, iar cazul a fost si mediatizat la vremea respectiva, identitatea pasagerului nu a fost înca stabilita, nici la sapte luni de la producerea accidentului, a precizat seful Serviciului Politiei Rutiere Alba, comisar sef Laurentiu Crisan. Necunoscutul a fost înmormintat în cimitirul din Salistea, comuna unde acesta si-a pierdut viata.                         A. P.

Debut interesant

Ideea, aparuta inca din cursul anului trecut, odata cu infiintarea fanfarei judetului Alba, pe linga Centrul pentru Cultura Augustin Bena, a devenit realitate in 2009, cu largul concurs al Consiliului judetean. Organizatorii au reusit, in premiera pentru judetul nostru, sa aduca la Alba Iulia fanfarele “Valurile Dunarii” din Galati, “Zipla Boum” din Franta si fanfara Forumului German din Bistrita. Alaturi de grupul din Alba si de majoretele din Cimpeni, artistii au reusit sa recreeze atmosfera de promenada, asigurind municipiului Alba Iulia, pentru doua zile, o fata de adevarat oras turistic. Spectatorii au fost si ei generosi in aplauze si aprecieri, astfel incit organizatorii au inceput deja sa se gindeasca la cea de a doua editie a evenimentului. IncintareCele mai apreciate momente ale festivalului au fost cu siguranta cele oferite de catre membrii orchestrei franceze, acestia punind in scena si mici momente teatrale. Alaturi de oaspetii straini, peisajul a fost colorat de tinerele majorete de la Ariesul Ritmic Cimpeni, cele care le-au aratat spectatorilor de ce au cistigat 6 medalii la ultima editie a Campionatelor Nationale. “A fost extraordinar. Mai ales tinerii acestia din Franta au facut un spectacol foarte reusit si antrenant. Fetele au fost si ele foarte dragute si pline de energie si ma bucur tare mult ca am reusit sa venim sa asistam la acest spectacol. Speram ca astfel de momente sa se repete, daca nu saptaminal, macar o data pe luna”, a spus Alina Petrean. Imbucurator a fost faptul ca alaturi de nostalgicii vremurilor cind promenada era ceva obisnuit, la festival au asistat si foarte multi tineri, incintati de ceea ce au putut vedea. “Sincer, cind am auzit de fanfara, nu prea am stiut la ce sa ma astept. De obicei, fanfara se foloseste la ceremonii militare. Eu sint tinar si nu am prins vremea in care se cinta in parcuri, iar oamenii ieseau la plimbare. Acum parca imi pare rau ca m-am nascut asa tirziu, dar vad ca reincepe traditia. Felicitari tuturor celor care s-au straduit sa organizeze asa ceva si mai ales celor care au cintat”, s-a declarat deosebit de incintat Marian Cernescu. DorinteToti cei care au venit la Alba Iulia cu ocazia festivalului muzicii de fanfara au avut doar cuvinte de lauda, fie ca au fost in asistenta sau in rindul muzicantilor. “Este foarte bine ca se intimpla asa ceva si ne bucuram ca am fost invitati si ca am putut veni. Speram sa putem intilni cit mai multi muzicieni din Romania care sa cinte muzica romaneasca. Ne place foarte mult orasul, ne simtim extraordinar aici si speram sa mai venim si cu alte ocazii”, a declarat dirijorul fanfarei “Zipla Boum”, Emanuel Hereaux. Componentii uneia dintre cele mai vechi fanfare din Romania, “Valurile Dunarii” din Galati, au fost, de asemenea, foarte incintati de venirea la Alba Iulia. “Este o idee foarte buna. Sa stiti ca fanfarele nu prea aveau un loc al lor sau un festival al lor. Noi sintem printre cei mai vechi din tara, ne-am infiintat prin 2000 si multa vreme am cintat doar ocazional. Am salutat cu bucurie momentul in care s-a infiintat fanfara din Alba Iulia si iata ca acum avem ocazia sa ne cunoastem si sa cintam impreuna. Este un moment de bucurie, cu atit mai mult cu cit ne aflam la Alba Iulia, un oras foarte frumos si primitor”, a spus dirijorul galatenilor Marin Boroghina. De altfel, dezideratul organizatorilor pare sa fi fost atins fara probleme.“Am incercat sa aducem putina culoare peisajului din Alba Iulia si sa aducem muzicanti din intreaga tara pentru a incinta oamenii. Am dorit, de asemenea, sa ne intilnim cu colegii nostri si ne bucuram ca au putut ajunge si prietenii din Franta. Speram sa putem continua traditia si in anii urmatori”a declarat si dirijorul fanfarei judetului Alba, Coriolan Honcas.

Istorie reconstruita

Din vechea poarta, au ramas doar citeva elemente de decor, e drept foarte importante, si resturile stilpilor laterali. Proiectul de refacere a acesteia a fost realizat pe baza unor fotografii vechi si pe baza schitelor existente in Arhiva de Razboi de la Viena. In rest, este vorba despre foarte mult studiu si despre o aplicare aproape patimasa a celor care s-au “inhamat” la acest proiect unic in Alba Iulia si, foarte probabil, si in tara. Nemaivazuta“Poarta a doua n-a mai vazut-o nimeni. Nu cred sa avem vreun om in virsta care sa o fi vazut si sa o mai stie. Prin acest aspect, lucrarea este monumentala, prin faptul ca nu a mai vazut-o nimeni. Ea este doar in poze. Curios este ca in singura poza document mai interesanta, din care am putut sa scanam ceva, este doar partea din fata. Nu avem nici un document din spatele ei, decit schite din Arhiva de Razboi de la Viena, care nu sint intotdeauna nemaipomenit de fidele, pentru ca sint niste schite. Dar am avut aceasta poza, am scanat-o, am vazut cei doi stilpi laterali cu numarul de asize (n. r. rinduri de piatra), am reusit sa facem masuratorile, stim exact unde se afla fiecare element, pentru ca ai elemente martor, de pilda balamalele. Ai balamaua principala, cea intermediara, stii exact unde se deschide poarta, dimensiunile si asa mai departe. In plus, avem cercetarea care a fost facuta in pamint, ca fundatie. Proiectul este al arhitectului Gheorghe Lancranjan. Partea de cercetare am facut-o impreuna”, a declarat arhitectul Dan Sabau, managerul Grup Corint SA, firma care se ocupa refacerea Portii a II-a a Cetatii Alba Carolina.Lucrari avansateAcesta a aratat ca lucrarile sint avansate la ora actuala, motiv pentru care poarta va putea fi dezvaluita publicului la inceputul toamnei. “In acest moment, sistematizarea verticala a dealului este facuta, s-a revenit la vechiul nivel de calcare, apele pluviale sint preluate pe tot ce inseamna Poarta a III-a pina la baza Portii a II-a... Deja am ridicat aproape 2 metri din ea”, a aratat arhitectul. Pentru acest monument, el pregateste insa o “dezvaluire” speciala. “Eu imi doresc ca Poarta a II-a sa o vedem toti dintr-o data. De aceea montez o schelarie mare si in fata si in spate si o blochez cu pinza de sus pina jos. Undeva peste 3 saptamini, cu macaraua vom monta atlantii, primele elemente, ca sa putem pune apoi coronamentul. Cam dupa o saptamina si jumatate montam leii deasupra si elementele de coronament... Si datorita faptului ca nu a vazut-o nimeni, vrem sa facem o sarbatoare deosebita, pur si simplu sa lasam sa cada pinza si o vom vedea toti”, si-a dezvaluit planurile Dan Sabau. “Prin 15 septembrie-1 octombrie facem deschiderea ei. Asta in cazul in care nu da faliment Guvernul sau bugetul statului nu intra in imposibilitate de plati. Dar eu zic ca aceasta poarta nu va avea probleme din punctul de vedere al finantarii si o vom termina. Este ambitia noastra, a firmei”, a mai completat acesta. Desi lucrarile vizibile la aceasta poarta au fost demarate relativ recent, el a aratat ca pentru aceasta poarta s-a lucrat toata iarna. Primaria Alba Iulia a alocat bani necesari, sub 100.000 euro, pentru ca, peste iarna, in atelier, sa se lucreze la restaurarea componentelor artistice, dar sa fie achizitionata si piatra necesara, care a fost taiata si este pregatita acum sa fie montata. Porti “ministeriale”Pentru finalizarea intregii lucrari, este insa nevoie de mult mai multi bani, care sint alocati de Ministerul Culturii. Aproape ca ai putea spune ca, in Alba Iulia, fiecare ministru isi “are” poarta lui. Daca ministrul Adrian Iorgulescu a fost de acord cu finantarea lucrarilor la Poarta a III-a, care altfel nu ar fi fost revitalizata nici astazi, Teodor Paleologu a promis finantarea refacerii Portii a II-a, iar Elena Udrea a promis bani pentru poarta Castrului Roman. “Eu in mod deosebit il apreciez pe Adrian Iorgulescu, pe fostul ministru al Culturii, pentru ca daca nu avea o strategie cu monumentele mari, nu vedeam noi Poarta a III-a terminata. Acesta este adevarul, noi am stat 9 ani... El a venit acum trei ani cu o strategie clara (...) si a spus «hai sa alocam cite o mica suma de conservare a monumentelor pentru interventie de urgenta, dar hai sa scoatem niste obiective mari si sa le punem in valoare». Noi am revitalizat Poarta a III-a... Ce ar fi insemnat sa ramina asa inca patru ani? (...) Pe acelasi ansamblu de inedit, de minune, a venit domnul ministru actual al Culturii la Alba Iulia. Prima vizita a lui in tara a fost la Alba Iulia (...) I-a placut ce s-a intimplat aici si ne-a finantat Poarta a II-a, pentru ca autoritatile locale nu si-ar fi putut permite, in anul acesta cumplit, sa investeasca in ea”, a declarat Dan Sabau.100% fidelaAcesta a dat asigurari ca noua poarta va fi 100% fidela celei originale. “Noi nu inventam nimic. Noi reconstituim elemente care au lipsit. De pilda, unul dintre lei avea jumatate din cap si umarul cazut, dar aveam pe celalalt intreg (...) Se spune «reintregiri volumetrice si anatomice stiintifice», acesta este termenul. Ce inseamna asta? Ai elemente similare dupa care te iei si intocmesti o documentatie intreaga, pentru ca munca in restaurare, la reintregiri, in acest element consta. Se iau poze de epoca, schite din Arhiva de Razboi, se fac desene, schite si din aproape in aproape te duci la un intreg sa reconstui ceva. Poarta este, din toate punctele de vedere, suta la suta identica cu cea dinainte”, a declarat arhitectul.Cum a fost distrusa Poarta a II-a a Cetatii Alba CarolinaTot Dan Sabau a fost cel care a povestit si trista istorie a acestei porti. “Poarta a fost construita odata cu celelalte doua porti, Poarta a I-a si Poarta a III-a, intr-un singur ansamblu arhitectural. De pilda, Poarta a IV-a a fost construita dupa aproape 15 ani. Ii si spunea Poarta Noua. Pina in 1938, nu a avut nimeni treaba cu ea, a fost la locul ei acolo. In 1938, datorita faptului ca edilii locali doreau un monument grandios in memoria lui Horea, Closca si Crisan (n. r. obeliscul)... Este o cartulie intreaga despre ceea ce s-a intimplat in Consiliul Local Alba Iulia de atunci. Aproape 5 ani la rind tot incercau sa hotarasca unde sa amplaseze monumentul. Pe Dealul Furcilor doreau sa-l amplaseze, dar nu-l vedeau. Au cautat diferite locatii. Pina la urma s-au gindit ca cea mai monumentala pozitie este aici deasupra orasului, pe axa centrala a portii est-vest. Pe vremea aceea, ei au facut concurs de proiecte, cu doi trei ani inainte, s-au adunat sculptori (...) Inclusiv detaliile financiare, cit i-a ajutat consiliul de stat, de unde au venit sponsorii, cit a fost suma, cum au strins-o... Cert este ca in momentul in care au avut banii si au hotarit locatia, au demolat rapid de tot zona centrala a ravelinului, pentru ca era un mamelon mare de pamint, care avea rolul de protectie asupra Portii a III-a. Era un element defensiv militar: ghiulele din partea de jos a orasului nu puteau niciodata sa-l loveasca pe Carol (n. r. statuia lui Carol). In fata Portii a III-a era podul din lemn (n. r. -refacut acum), iar intre podul de lemn si mamelon era un tunel lat de 12 metri. Tunelul s-a demolat odata cu noua sistematizare verticala a ravelinului. Nu stie nimeni daca demolarea Portii a II-a s-a facut dintr-o data, se stie doar ca odata cu noua sistematizare verticala a terenului, atunci in 1938, s-a demolat si Poarta a II-a. Au avut atita minte, totusi, sa ia statuile, amindoi atlantii, sa-i duca la intrarea in muzeu, de unde noi i-am preluat si i-am restaurat. In schimb coronamentele, cei doi lei de deasupra, tot ansamblul coronamentelor a fost imprastiat. L-au dus in curtea unitatii militare, au montat linga ei niste bancute.. Au facut asa un fel de mic parculet, s-a degradat cumplit de tot, ba soldatii au scris pe ei <<AMR atita>> si asa mai departe. Noi i-am identificat inca de acum cinci ani unde sint, cu permisiunea comandantului unitatii militare i-am ridicat, i-am dus la noi in atelier, pe perioada iernii i-am restaurat, asa cum am facut si cu atlantii dealtfel. In acest moment, toata partea complexa din ansamblul componentelor artistice este restaurata si asteapta sa fie plasata inapoi pe poarta”, a povestit Dan Sabau. 

Horoscop zilnic

Berbec Energia si perseverenta va ajuta sa finalizati un proiect inceput cu mai mult timp in urma. In prima parte a zilei, un prieten va propune o colaborare avantajoasa, care va va aduce satisfactii materiale nesperate. Evitati discutiile in contradictoriu cu partenerul de viata! Taur Va simtiti in forma si faceti planuri indraznete de viitor. Este un moment prielnic pentru investitii pe termen lung, pentru a incepe noi afaceri si pentru calatorii in interes personal. Profitati de moralul ridicat pe care il aveti astazi! Aveti mari sanse de reusita. Gemeni Sinteti plin de elan si aveti initiative inspirate. Puteti avea mari satisfactii pe plan profesional si intelectual, daca dati dovada de perseverenta. Pe plan sentimental, nu aveti de ce sa va plingeti. Va sfatuim sa fiti modest in relatiile cu prietenii. Rac Dimineata faceti o scurta calatorie in care imbinati interesele profesionale cu cele personale. Sinteti foarte increzator in capacitatile dumneavoastra si aveti tendinta sa va asumati prea multe riscuri. In relatiile cu colaboratorii, va sfatuim sa fiti mai flexibil si sa nu incercati sa va impuneti punctul de vedere. Leu Datorita dificultatilor financiare, s-ar putea sa se declanseze o cearta in familie. Sinteti plin de energie si puteti sa finalizati o lucrare inceputa cu mai mult timp in urma. Nu pierdeti ocazia!Va sfatuim sa cheltuiti cu masura si sa aveti in vedere si necesitatile familiei. Fecioara Incepeti ziua cu elan si incredere, care va sporesc randamentul. Nu aveti nici un fel de probleme de comunicare. S-ar putea sa plecati intr-o calatorie de afaceri. Va recomandam sa acordati mai mult timp odihnei, altfel riscati sa aveti probleme de sanatate. Balanta Sinteti tensionat datorita programului incarcat de la locul de munca. Va sfatuim sa nu va manifestati nemultumirea in fata sefului. Aveti incredere si nu va lasati coplesit! Veti rezolva cu bine toate sarcinile. Scorpion Aveti mari sanse de reusita in tot ce faceti la locul de munca si in interes personal. Vointa si increderea in sine va ajuta sa depasiti toate dificultatile. Este un moment foarte bun pentru a sustine examene, lucrari si proiecte. Nu neglijati problemele persoanei iubite, care asteapta de la dumneavoastra mai mult decit ii oferiti! Sagetator Situatia financiara nu este satisfacatoare, dar nu reuseste sa va descurajeze sau sa va determine sa va pierdeti increderea in fortele proprii. Chiar daca va simtiti in forma, va recomandam sa va ginditi bine inainte de a actiona si sa fiti prudent. Capricorn Un barbat mai in virsta va propune o afacere din care puteti cistiga in scurt timp o suma importanta de bani. In cursul dupa-amiezii sinteti nevoit sa plecati intr-o calatorie in interes de serviciu. Cu acest prilej, s-ar putea sa cunoasteti un viitor partener de afaceri. Varsator In prima parte a zilei va ocupati de o problema financiara mai veche. Daca vi se propune o colaborare, va sfatuim sa nu o refuzati. Ar putea sa produca o schimbare favorabila in viata dumneavoastra. Tineti cont de sfaturile partenerului de viata! Pesti Incepeti ziua cu o bucurie. Primiti o suma mare de bani dintr-o afacere demarata cu mai multe zile in urma impreuna cu un prieten. Acum puteti sa va faceti planuri indraznete de viitor si sa cumparati un obiect de valoare pe care vi-l doriti de mult.   Nascuti pe 4 august - Ziua luminii calauzitoareNativii zilei de 4 august sint adesea lumina calauzitoare a unui grup social, a unei miscari politice sau a familiei careia apartin. Chiar daca nu au intotdeauna rolul de lideri ei trebuie sa ocupe neaparat pozitia principala. Intr-adevar, ei isi fac simtita influenta si filosofia cunoscuta tuturor celor cu care se asociaza. Adesea, ei sint folositori grupului avind un rol simbolic, in sensul larg al cuvintului, deoarece ei sint capabili sa reprezinte perfect aspiratiile acestui grup si sa intruchipeze idealurile sale in aparitiile externe sau in stilul de viata.Pentru nativii zilei de 4 august, ce sint nelinistiti si activi, este foarte important sa fie capabili sa isi continue propriul drum. Destul de des, ei se aprind foarte usor si devin oarecum irascibili cind exista persoane ce le opun rezistenta. Datorita acestor trasaturi, cit si tendintei de a fi revoltati impotriva sistemelor bine stabilite, ei pot ramine pionii principali ai grupului doar pentru o perioada limitata de timp, doar daca acest curs revolutionar al lucrurilor si acest tip de activitate nu este manifestat de intregul grup din care fac parte! Fiind foarte incapatinati si de neinduplecat, ei vor face tot ce le sta in putere sa se impuna intr-o pozitie in care ei sint liberi sa exprime, dar si sa faca ceea ce vor. Nativii zilei de 4 august sint isteti, inteligenti si este posibil ca din copilarie sa-si dezvolte o anumita tehnica de a evita pedepsele si cenzurile, tehnica pe care o vor folosi foarte bine in calitate de adulti. Rareori sint descoperiti, fiind liberi sa se desfasoare, sa-si raspindeasca ideile si idealurile celor din jurul lor, lucru de o importanta majora pentru ei. Ei pot suferi enorm atunci cind sint ignorati de cei apropiati.Adesea, nativii zilei de 4 august cauta sa isi exercite influenta prin prezenta lor fizica, ce poate intruchipa orice, incepind cu manifestarea unui stil excesiv pina la unul extrem de conservator. Acest lucru depinde de impresia pe care acestia doresc sa o faca celor din jur in momentul respectiv. Cei nascuti astazi sint experti in evaluarea mediului inconjurator. Ei nu pierd nimic din ceea ce se intimpla in jurul lor si in general raspund rapid datorita mentalitatii lor hotarite, daca nu chiar impulsive. Totusi, tendinta lor de a se considera persoane lipsite de vulnerabilitate, ii poate duce in situatii periculoase si delicate.Daca pot mentine un echilibru pretios, nativii zilei de 4 august vor avea o putere formidabila de a lua decizii. Totusi, ei vor cauza mari inconveniente si de obicei vor face acest lucru si lor insisi, dar si idealurilor pe care ei le servesc. Ei trebuie sa isi aduca aminte sa actioneze intr-o maniera responsabila devreme ce multi oameni pot depinde de ei.Cum timpul trece, nativii zilei de 4 august pot invata sa canalizeze rebeliunea lor intr-o directie mult mai constructiva. Cum ei insisi imbatrinesc, este mult mai probabil ca ei sa acumuleze un pic mai mult respect pentru cei mai in virsta, decit au avut in tinerete. Invatind sa accepte inaintarea in virsta cu demnitate si gratie este poate cea mai provocatoare lectie pe care ei trebuie sa si-o insuseasca. Multi dintre cei nascuti pe 4 august afiseaza o dragoste pronuntata pentru natura si sint adepti ai activitatilor in aer liber. Acestea devin mult mai accentuate cu cit acestia inainteaza in virsta.SFATURI: Nu-ti uita responsabilitatile. Incearca sa-ti temperezi repulsia fata de autoritate si sa ai mai mult tact atunci cind intri in contact cu cei superiori tie. Libertatea ta nu este intotdeauna cel mai valoros lucru pe lume. Invata sa accepti, sa te concentrezi si sa fii constient de ceea ce faci.  PUNCTE FORTE: InteligentRapidPUNCTE SLABE: NeglijentRepezit     

Jandarmi avansati in grad

 Doi ofiteri, un maistru militar si 21 de subofiteri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean “Avram Iancu ”Alba, care au împlinit stagiul minim în grad în cursul anului 2009, au fost înaintati în gradul urmator, la termen. Astfel, in cursul zilei de vineri, a fost organizata, la sediul IJJ Alba, o festivitate in cadrul careia au fost înaintati la gradul de maior doi ofiteri, la gradul de maistru militar clasa a III-a un maistru militar, la gradul de plutonier adjutant – doi subofiteri, la gradul de plutonier major - 3 subofiteri si la gradul de plutonier - 16 subofiteri. În prezenta colegilor, noile grade ale ofiterilor, maistrului militar si subofiterilor avansati au fost înminate de catre inspectorul-sef, domnul colonel Herta Ioan Onac, care i-a felicitat pentru rezultatele obtinute si le-a urat succes în activitatea viitoare.

Buciumanii vor avea apa la robinete

Valoarea totala a proiectului este de 80 miliarde lei vechi din care 80 % sint fonduri externe UE si 20%, fonduri guvernamentale. In proiect este cuprinsa, de asemenea, si canalizarea in satul Poieni pe o lungime de 4,2 km, dupa care urmeaza asfaltarea pe o lungime de 3,5 de kilometri, dar si construirea unei case pentru persoane cu nevoi speciale care va fi amplasata in Bucium Sat. “Tot prin acest proiect intentionam sa dotam Caminul Cultural din satul Izbita cu o centrala termica, o instalatie de sonorizare si costume populare pentru ansamblul folcloric pe care il avem in comuna”, a aratat edilul comunei. El a mai precizat ca administratia locala mai are intocmit un proiect pentru introducerea apei potabile in intreaga comuna prin captarea mai multor izvoare care vor oferi posibilitatea realizarii unei retele de apa cu o lungime de 14 kilometri. Reabilitari timide la infrastructuraCit despre modernizarea infrastructurii, primarul Cornel Napau a mentionat ca actuala criza economica se simte din plin si la Bucium, astfel incit pentru reabilitarea drumurilor comunale se poate baza doar pe sprijinul oferit de Consiliul Judetean Alba. “In continuare, ne-am propus sa intretinem drumurile comunale cit se poate mai bine si sa finalizam drumul comunal pe care l-am redeschis anul trecut si am cumparat piatra pentru a-l pietrui. Tot in aceasta primavara am redeschis drumuri vicinale care fac legatura cu diferite proprietati aflate in satele Cerbu si Bucium Sat”, a adaugat primarul Napau. “Armonie” decizionalaEdilul a mentionat buna colaborare cu consilierii locali, fara a caror sprijin nu se poate face mare lucru pentru comunitate. “Pot sa spun ca avem o colaborare chiar foarte buna, pentru ca aproape toate proiectele de hotariri au trecut cu 11 voturi din 11 si sint sprijinit in toate activitatile ce le-am organizat in cadrul primariei. Cu ajutorul lor am reinnoit manifestarile legate de narcise, care au avut loc in anul acesta in data de 17 mai si credem noi ca toata lumea care a participat a fost multumita”, a precizat Cornel Napau.

Elena Carstea lupta pentru viata ei

 De cind s-a stabilit în America, despre Elena Cârstea nu s-a mai auzit nimic. A intrat într-un con de umbra si a pastrat tacerea. Ceea ce parea destul de dificil pentru o vedeta temperamentala ca ea. Iata însa ca vestile care vin de peste Ocean nu sint dintre cele mai bune. Cintareata a fost diagnosticata cu anevrism cerebral si urmeaza sa fie operata, în cursul saptaminii viitoare, la spitalul JFK, din West Palm Beach, Florida, a aflat Libertatea. Riscul interventiei chirurgicale este cu atit mai mare cu cit anevrismul se afla chiar în spatele ochilor. Totodata, daca nu s-ar lasa pe miinile medicilor, Elena ar risca la fel de mult.

Dosarul medical al lui Michael a fost falsificat?!

 Potrivit unor surse apropiate familiei celebrului cintaret american, decedat pe 25 iunie, Katherine Jackson, mama starului, sufera de insomnie si este incredintata ca ar fi putut sa impiedice moartea fiului ei. Ea a afirmat ca doreste sa dea in judecata compania AEG Live, organizatoarea concertelor de la Londra, deoarece medicii angajati de aceasta companie l-au declarat pe Michael Jackson pregatit pentru concerte, in ciuda starii sale de sanatate precare si a dependentei sale de medicamente.“L-am rugat pe Michael sa nu accepte acest turneu. Stiam ca nu va putea sa sustina acele concerte”, a declarat Katherine Jackson. Ea doreste sa afle cum a putut Michael Jackson sa treaca testele medicale efectuate de medicii angajati de compania AEG Live. “Ceva gresit s-a intimplat aici, deoarece el avea atit de multe probleme medicale, incit era imposibil sa treaca acele teste medicale”, a adaugat mama starului decedat. Michael Jackson a trebuit sa fie examinat de catre expertii companiei AEG Live pentru completarea politiei de asigurare. “In momentul in care rezultatele toxicologice ale autopsiei vor fi cunoscute si daca ele vor fi diferite de ceea ce au afirmat atunci medicii de la AEG Live despre starea lui de sanatate, va fi momentul sa deschidem o actiune in justitie”, a adaugat aceeasi sursa.Randy Phillips, presedintele companiei AEG Live, a declarat in luna martie ca starul american a fost supus unor teste medicale amanuntite, in resedinta sa din Los Angeles, pentru a completa politia de asigurare a concertelor de la Londra, impreuna cu societatea de asigurari Robertson Taylor. “Michael a fost supus unei serii complete de teste - de rezistenta la stres, fizice, electrocardiograma, analize sangvine... si le-a trecut pe toate”, a afirmat Randy Phillips. Insa Michael Jackson obisnuia sa ia peste 30 de medicamente, inclusiv Diprivan si Demerol. Conrad Murray, medicul care i-a administrat anestezicul Propofol cu putin timp inainte ca starul sa sufere stopul cardiac ce i-a fost fatal, a fost angajat de compania AEG Live pentru a-l insoti pe Michael Jackson pe durata celor 50 de concerte londoneze. Insa acest medicament puternic trebuie administrat doar in spitale, unde pacientii se afla sub supraveghere permanenta, ritmul cardiac si concentratia de oxigen a acestora fiind atent monitorizate.

Mutu: Sentinta TAS este profund injusta

 Atancantul român Adrian Mutu sustine, într-un comunciat remis agentiei italiene ANSA, ca respecta decizia dictata de TAS, saptamina trecuta, prin care este obligat sa plateasca daune clubului Chelsea, dar i se pare o hotarire “profund injusta”, informeaza www.repubblica.it. Comunicatul fotbalistului Adrian Mutu, remis agentiei italiene ANSA:“În legatura cu sentinta data de TAS de la Lausanne, îmi exprim respectul profund fata de aceasta hotarire sau fata de orice masura adoptata de catre o autoritate de natura judiciara. Nu pot, în acelasi timp, sa nu îmi exercit dreptul liber de a critica o decizie care este profund injusta pentru mine si pentru sport în general. Profilul justitiei este imediat vizibil în disproportionalitatea sau mai degraba în marimea sanctiunii în legatura cu fapta, cu atit mai mult cu cit contesta pozitia mea în lumea sportului international. Consider ca am platit deja destul de dur pentru o greseala din tinerete, de care, în prezent, ma separa ani-lumina si ca jucator, si ca om. Eroarea, în opinia mea, nu poate astazi, la o lunga perioada de timp, sa fie baza unei pretinse despagubiri care sa depaseasca chiar si sanctiunea sportiva, tinind cont de faptul ca rezilierea contractului cu Chelsea a fost unilaterala. Sint un sportiv, dar si un cetatean al Uniunii Europene si consider ca justitia sportiva, desi este autonoma, ar trebui sa respecte principiile si drepturile fundamentale ale Comunitatii la care de buna voie am aderat. Luam în considerare, respectind mereu regulile sportive, orice initiativa pentru a-mi apara drepturile. Multumesc clubului Fiorentina, conducatorilor ei, coechipierilor si fanilor pentru sustinere si îi asigur ca voi continua sa ma lupt cu forte noi pentru onoarea mea si a lor.”

Tristetea lui Bucurica

“Am inceput cu stingul si, din pacate, pot spune ca am avut un debut trist, in Liga I. Sint dezamagit de felul cum am pierdut si le cerem scuze fanilor. Brasovul era o echipa de batut! Pentru noi toate intilnirile sint grele, insa trebuie sa incercam sa dam tot ce putem, sa scoatem maximul din fiecare joc. Toate partidele le abordam la victorie, nu ne dam inapoi la nimic”, a declarat Bucurica, care are o motivatie in plus pentru o victorie la Bistrita.In turul sezonului 2007-2008, Bucurica a fost legitimat la Gloria, dar a jucat numai pentru echipa a doua, din Liga a III-a. „Urmeaza un joc greu, Gloria este o echipa buna, insa la ora meciului sper sa fim noi formatia mai buna. Trebuie sa ne concentram la maxim ca sa reusim. Orice punct este important, nu ne sperie nimeni. Trebuie sa ne concentram pentru a ne impune la Bistrita”, a mai declarat purtatorul tricoului cu numarul 23.Alb-negrii au uitat deja partida cu FC Brasov, dupa ce ieri au facut analiza meciului alaturi de antrenorul Adrian Falub, si spun ca tot ceea ce conteaza acum este duelul cu Gloria Bistrita. Jucatorii au revenit de ieri dupa-amiaza la antrenamente si au inceput sa pregateasca partida cu Bistrita.Antrenamente in nocturna la Zlatna!Deoarece nu au instalatie de nocturna pe “Cetate”, uniristii pregatesc meciul de la Bistrita la 35 de km de Alba Iulia. Tehnicianul Adrian Falub a programat pentru miercuri si joi doua sedinte de pregatire de la ora 21:00. Surpriza este insa locul unde se vor desfasura sedintele de pregatire: Zlatna! Motivul? Formatia lui Falub nu are stadion dotat cu instalatie de nocturna, insa Minaur Zlatna (Liga a III-a) dispune de instalatie. „Nu avem alta varianta. De fiecare data cind vom avea meciuri in nocturna, vom sustine antrenamente in nocturna la Zlatna”, dezvaluie Adrian Falub, care isi avertizeaza jucatorii sa puna osul pentru a scoate un rezultat bun simbata. „Meciul de la Bistrita poate sa ne aduca in situatia de la inceputul campionatului, cu 0 la adevar, ca atare trebuie neaparat sa cistigam. Jucatorii trebuie sa inteleaga ca esecul in fata Brasovului a fost cauzat nu de jocul colectiv, ci de greselile individuale, iar la Bistrita sa fie mai atenti, fiindca in Liga I orice greseala se plateste scump”, a declarat antrenorul Unirii.Clasament1. Rapid        1    0    0     4-1     3 2. CFR Cluj        1    0    0     2-0     3 3. Steaua        1    0    0     2-0     3 4. Otelul Galati         1    0    0     1-0     3 5. Pandurii Tg. Jiu         1    0    0     -0 3     36. FC Brasov         1    0    0     1-0     3 7. FC Timisoara         1    0    0     1-0     3 8. Dinamo         0    1    0     0-0     1 9. U Craiova         0    1    0     0-0     110. FC Vaslui         0    0    0     0-0     0 11. Gaz Metan Medias     0     0     0     0-0     0 12. International         0     0     1     0-1     0 13. Astra Ploiesti         0     0     1     0-1     0 14. Gloria Bistrita         0     0     1     0-1     0 15. Unirea Alba-Iulia         0     0     1         0-1     0 16. Ceahlaul         0         0 1     0-2     0 17. Unirea Urziceni         0     0     1     0-2     0 18. Poli Iasi         0     0     1     1-4     0

Abrambureala din invatamintul romanesc

Ministerul Educatiei a fost “coplesit” de o asemenea cerere. “Cum se poate ca in invatamintul universitar sa existe intr-un singur an 56.000 de licentiati, doar la o universitate si particulara?” Aceasta a fost intrebarea doamnei ministru Andronescu, daca nu a celor care ... din cind in cind mai scot “gherutele” cind cer mariri de salarii. Aici fac referire la liderul sau membrii marelui sindicat din educatie “ALMA MATER”. Si... tavalugul marii cruciade impotriva celei mai mari universitati particulare din Romania s-a pornit. De aproape o luna de zile acest tavalug a inceput sa mature totul in calea sa, precum o viitura. Jigniri, declaratii calomnioase, anulari de diplome, contestatii peste contestatii - toate acestea au facut deliciul presei care, oricum, pe timp de vara nu mai avea subiecte. Prezenta doamnei ministru Andronescu pe toate canalele media nu a facut decit sa discrediteze invatamintul romanesc, in general. Nu este vorba aici doar de Universitatea “Spiru Haret” ci de intreg sistemul educational romanesc. Daca stam si ne uitam mai atent si in curtea altor institutii de invatamint atit particulare, cit si de stat, nici ele nu stau “pe roze” in ceea ce priveste acreditarile sau autorizarile nu doar a formelor de invatamint ci  si a specializarilor. De fiecare data se bate moneda pe acreditarea formelor de invatamint si nu a specializarilor. Daca luam legea (84/1995) la puricat vom constata urmatoarele: ART. 7(1) Învatamintul de stat este gratuit.(2) Pentru unele activitati se pot percepe taxe în conditiile stabilite de prezenta lege.(3) Învatamintul de stat este finantat de la bugetul de stat si de la bugetele locale. Fondurile destinate învatamintului sint nominalizate distinct în bugetul de stat si în bugetele locale.Asadar, chiar de pe la inceputul acestei legi constatam cu stupoare ca Universitatile de stat care scot la concurs locuri cu taxa se afla deja in afara cadrului legislativ. Este o prima incalcare flagranta a legii.ART. 11(1) Învatamintul nu se subordoneaza scopurilor si doctrinelor promovate de partide sau de alte formatiuni politice.Un alt articol de lege care este incalcat, in mod flagrant de d-na Andronescu. Totul se dicuta si se hotaraste in sedinte de partid (PSD).ART. 13Autonomia universitara este garantata.Pai daca este garantata, de ce nu se respecta?ART. 15(1) Sistemul national de învatamint este constituit din ansamblul unitatilor si institutiilor de învatamint de diferite tipuri, niveluri si forme de organizare a activitatii de instruire si educare.(2) Sistemul national de învatamint cuprinde unitati si institutii de invatamint de stat si particulare.(3) Privatizarea institutiilor si a unitatilor de invatamint de stat este interzisa.La punctul 3 al acestui articol, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovatiei ce are de spus? Asta in conditiile in care o mare parte a studentilor din sistemul de invatamint universitar de la stat platesc procesul educational.ART. 58(1) Învatamintul universitar de stat este gratuit, pentru cifra de scolarizare aprobata anual de Guvern, si cu taxa, conform legii.(2) În invatamintul universitar de stat gratuit se percep taxe pentru: depasirea duratei de scolarizare prevazute de lege, admiteri, înmatriculari, reînmatriculari, repetarea examenelor si a altor forme de verificare, care depasesc prevederile planurilor de învatamint. De asemenea, se pot percepe taxe si pentru activitati neincluse în planul de invatamint conform metodologiei aprobate de senatul universitar.De la acest articol incepe scurtcircuitarea Legii. Pai, la articolul 7 din aceeasi lege se spune ca este gratuit si un pic mai incolo deja percem taxe? Este ceva care nu se leaga... contravine si contrazice ceea ce se spune la inceput. Care lege stipuleaza plata taxei de scolarizare in invatamintul universitar de stat?Sau o fi vorba de anumite taxe care sint prevazute la punctul 2 al acestui articol si DOAR atit? Legea este interpretabila....ART. 60(1) Activitatea didactica se poate organiza în urmatoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de invatamint seral, cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de institutiile de invatamint superior care au cursuri de zi.(3) Diplomele si certificatele de studii eliberate de institutiile de invatamint superior, în conditiile legii, pentru aceeasi specializare sint echivalente, indiferent de forma de invatamint absolvita.Legea da dreptul sa se organizeze invatamint la distanta  universitatilor care au cursuri de zi. De ce nu este in legalitate Universitatea Spiru Haret? Unde este nelegalitatea diplomelor?Sectiunea a 7-aAutonomia universitaraART. 89(1) Autonomia universitara consta în dreptul comunitatii universitare de a se conduce, de a-si exercita libertatile academice fara nici un fel de ingerinte ideologice, politice sau religioase, de a-si asuma un ansamblu de competente si obligatii în concordanta cu optiunile si orientarile strategice nationale ale dezvoltarii invatamintului superior, stabilite prin lege.(2) Autonomia universitara se coreleaza cu principiul raspunderii personale si publice pentru calitatea întregii activitati didactice si de cercetare stiintifica pe care o desfasoara institutia respectiva de invatamint superior.Vorbim aici despre autonomie universitara. Care, ne intrebam? cind d-na Andronescu isi baga coada in institutia de invatamint universitar particular, in conditiile in care Ministerul sau... Guvernul nu aloca un ban de la bugetul de stat pentru intretinerea procesului didactic si plata salariilor profesorilor din invatamintul particular. Unde este autonomia? Doar pe hirtie? Mergem mai departe pe firul Legii Invatamintului....Art. 92(2) Autonomia universitara vizeaza domeniile conducerii, structurarii si functionarii institutiei, ale activitatii didactice si de cercetare stiintifica, ale administrarii si ale finantarii.(3) Autonomia universitara se realizeaza, în principal, prin:a) stabilirea structurii interne a institutiei de invatamint superior, conform legii;b) programarea, organizarea, desfasurarea si perfectionarea procesului de învatamint; stabilirea planurilor de invatamint si a programelor analitice în acord cu strategiile si cu standardele nationale ale dezvoltarii invatamintului superior; organizarea admiterii candidatilor la studii si definirea criteriilor de evaluare a performantelor academice si profesionale ale studentilor;c) proiectarea, organizarea si stabilirea formelor de invatamint postuniversitar, confirmate prin acreditarea programelor de studiu; stabilirea, împreuna cu Ministerul Educatiei si Cercetarii si cu alte autoritati publice, agenti economici, organizatii profesionale si patronale recunoscute la nivel national, a domeniilor în care se utilizeaza diplomele si certificatele proprii emise;Din nou, aceeasi intrebare: unde incepe nelegalitatea Universitatii Spiru Haret? Caci, pina aici USH functioneaza conform legii.Art. 93(1) Membrii comunitatii universitare au dreptul de a lua parte la conducerea treburilor universitare; organismele de conducere se aleg prin vot secret, potrivit Cartei universitare, pentru perioade de 4 ani.(2) Organele alese, cu exceptia rectorului, se confirma de catre senatul universitar.Unde este nelegalitatea confirmarii celor 92 de conferentiari si profesori?Art. 95Spatiul universitar este inviolabil. Accesul în spatiul universitar este permis numai în conditiile stabilite prin lege sau prin Carta universitara.O alta incalcare flagranta a acestei legi, prin complicitatea Ministerului cu organismele de presa care au patruns in mod fraudulos, cu camere ascunse, in spatiul universitar.Art. 103(3) institutiile si unitatile de invatamint particular dispun de autonomie organizatorica si functionala în concordanta cu reglementarile legale referitoare la organizarea si functionarea sistemului de învatamint.(4) institutiile si unitatile de invatamint particular acreditate pot fi sprijinite de stat.Asadar, legea spune in continuare ca institutiile de invatamint particular dispun de autonomie. Statul a sprijinit cu ceva universitatile particulare?ART. 104Invatamintul particular functioneaza potrivit legii, daca:a) este organizat si functioneaza pe principiul nonprofit;Este cazul Universitatii Spiru Haret, caci despre ea se discuta in aceste zile.b) este organizat pe principii nediscriminatorii si respinge ideile, curentele si atitudinile antidemocratice, xenofobe, sovine si rasiste;c) respecta standardele nationale.Credem ca si aceste doua puncte sint pe deplin respectate.Art. 116’ 1(1) Universitatile particulare sint institutii de invatamint superior libere, deschise, autonome atit din punct de vedere academic, cit si economico-financiar, avind drept fundament proprietatea privata, garantata de Constitutie.Sint autonome doar pe hirtie, caci in realitate statul intervine si da peste cap aceasta regula.(3) Pentru recunoasterea si functionarea lor, institutiile de invatamint superior parcurg etapele de autorizare si acreditare prevazute de legislatia nationala si europeana în domeniul invatamintului superior. Înfiintarea universitatilor particulare se face prin lege.Asadar, Universitatea Spiru Haret este infiintata prin Legea 443/ 2002(4) Dizolvarea sau desfiintarea universitatilor particulare se poate face la propunerea fondatorilor, adresata Ministerului Educatiei si Cercetarii, în conditiile legii.Ministerul ia doar act de desfiintarea Universitatii ceruta de catre fondatori.Art. 116 ‘ 2(1) Structurile si functiile de conducere ale universitatilor particulare, atributiile, modul de constituire, durata mandatelor si limitele de virsta ale cadrelor didactice sint stabilite de carta universitatii. Deciziile definitive, în acest sens, revin universitatii.(2) Universitatile particulare pot înfiinta functia de presedinte al universitatii, ordonator de credite, cu atributii stabilite de carta universitatii.Pentru punctul 2 al acestui articol mai trebuie confirmare din partea Ministerului? Nu se cere asa ceva la LEGE.ART. 129(1) În institutiile de invatamint superior planurile de invatamint se elaboreaza de facultati sau departamente, se analizeaza în cadrul consiliilor acestora, se aproba de senatele universitare si se avizeaza de Ministerul Educatiei si Cercetarii, pentru a fi în concordanta cu standardele nationale. Modificarea planurilor de invatamint se poate face numai începind cu anul I.(2) Programele analitice se elaboreaza de titularii de discipline si se aproba de catedra sau de departament.In acest articol, pentru aprobarea planurilor de invatamint nu este specificata aprobarea acestora de catre ARACIS. De ce se baga aceasta institutie peste treburile Ministerului?Art. 140(2) Pentru exercitarea atributiilor sale, Ministerul Educatiei si Cercetarii constituie structuri de experti si se sprijina pe organisme consultative, la nivel national, alcatuite pe criterii de prestigiu profesional si moral: Consiliul National pentru Reforma a Învatamintului, Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, Consiliul National pentru Finantarea Invatamintului Superior, Consiliul National pentru Finantarea Invatamintului Preuniversitar, Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamintul Superior, Consiliul National al Bibliotecilor, Consiliul National pentru Formare si Educatie Continua, comisiile nationale de specialitate pe discipline si structurile manageriale ale programelor de reforma. Componenta consiliilor si regulamentele lor de functionare se aproba prin ordin al ministrului educatiei si cercetarii.Astfel, in acest articol de lege nu este amintit nicaieri un organism precum CNEEA sau ARACIS care sa vina in sprijinul Ministerului pentru exercitarea atributiilor.ART. 145 ‘ 1(1) Unitatile particulare de invatamint sint unitati libere, deschise, autonome atit din punct de vedere organizatoric, cit si economico-financiar, avind drept fundament proprietatea privata, garantata de Constitutie.Si parca am fi la scoala, in timpul unui examen, si am dori sa umplem cu informatie foaia alba. In acest sens, Art 145’1 repeta ceea ce s-a spus in Art. 116i1. Este bine asa, pentru ca se confirma inca o data autonomia invatamintului particular. Acelasi lucru se intimpla si in cazul Art. 146 pct. 1 care vine sa accentueze ideea spusa in Art. 116i2 pct. 2. Art. 170(1) Finantarea invatamintului de stat se asigura din fonduri publice, în limita a cel putin 4% din produsul intern brut, asigurindu-se anual o crestere permanenta a alocatiilor bugetare, în concordanta cu urmatoarele cerinte:a) considerarea dezvoltarii invatamintului ca prioritate nationala pentru pregatirea resurselor umane la nivelul standardelor internationale;b) profesionalizarea resurselor umane în concordanta cu diversificarea pietei muncii;c) dezvoltarea invatamintului superior si a cercetarii stiintifice universitare pentru integrare la virf în viata stiintifica mondiala.Intrebare: De ce se mai percep taxe in invatamintul universitar de stat, daca el este finantat de catre stat de la buget?In schimb, punctul 3 al aceluiasi articol vine sa contrazica intreaga legislatie prin care se spune ca invatamintul de stat este gratuit.(3) Institutiile si unitatile de invatamint pot beneficia si de alte surse de venituri dobindite în conditiile legii: venituri proprii, subventii, donatii, sponsorizari si taxe de la persoane juridice si fizice. Veniturile obtinute din sursele mentionate se gestioneaza si se utilizeaza integral la nivelul institutiilor si unitattilor respective, inclusiv pentru majorarea fondului de salarii, fara varsaminte la bugetul de stat, la bugetele locale si fara a afecta alocatiile bugetare.Unde sint canalizati banii studentilor de la stat? In directia cea mai precisa - salariile profesorilor. Asa ne explicam de ce unii profesori de la stat au salarii cu mult prea mari, cu toate ca acestia mai scot bani si de pe urma examenelor si a coordonarii de lucrari de licenta. Se stie foarte bine citi bani sint perceputi de unii profesori de la stat pentru promovarea unui examen per student sau in grup (asa-zisele protocoale).Art. 173(2) Institutiile de invatamint superior de stat asigura, pentru efectuarea practicii comasate a studentilor, pe perioada prevazuta în planurile de invatamint cheltuielile de masa, cazare si transport,în situatiile în care practica se desfasoara în afara centrului universitar respectiv.Total neadevarat! La facultatea de Geografie si Geologie din cadrul Universitatii Bucuresti, studentii isi platesc aceste cheltuieli din propriul buzunar.ART. 184Ministerul Educatiei si Cercetarii poate înfiinta organe de specialitate în subordinea sa, potrivit legii.Si... a infiintat, la inceput, pentru acreditarea universitatilor C.N.E.A.A. care s-a transformat in 2006 in A.R.A.C.I.S. Este adevarat. Dar A.R.A.C.I.S. a depus cerere la E.N.Q.A. pentru obtinerea propriei sale acreditari (ca agentie nationala de evaluare si acreditare academica) abia pe data de 2 iunie 2009. Cum a putut (legal vorbind) aceasta institutie sa faca vizite la universitati, sa ia la puricat dosare, sa acorde sau nu autorizare sau acreditare  universitatilor pina la data de 2 iunie 2009? In baza carui document oficial legal? Prima institutie (CNEAA) nici macar nu a avut un site functional, pentru a avea acces la informatii. A doua institutie de evaluare si acreditare (ARACIS) a fost primita abia pe 6 iunie 2009 in rindul agentiilor europene de evaluare si acreditare ENQA, conform comunicatului de presa ce il redam in rindurile ce urmeaza:COMUNICAT DE PRESA“Agentia Româna de Asigurare a Calitatii în Învatamintul Superior (A.R.A.C.I.S.) aduce la cunostinta celor interesati ca la data de 2 iunie 2009 Biroul Executiv al Asociatiei Europene a Agentiilor de Asigurare a Calitatii în învatamintul superior (E. N. Q.A.) a luat în discutie raportul de evaluare externa a A.R.A. C.I.S. elaborat de echipa de experti internationali coordonata de E.N. Q.A. În urma analizei si discutarii raportului, Biroul Executiv al E.N.Q.A. a aprobat acordarea statutului de membru cu drepturi depline al acestei asociatii Agentiei Române de Asigurare a Calitatii în Învatamintul Superior (A.R.A.C.I.S.), pentru o perioada de cinci ani, întrucit a constatat ca agentia din România îndeplineste în mod substantial Standardele si liniile directoare Europene pentru asigurarea calitatii în învatamintul superior (E.S.G.). Reamintim ca A.R.A.C.I.S. a primit aprecieri deosebit de favorabile si în urma evaluarilor externe efectuate anterior de Asociatia Universitatilor Europene (E.U.A.) si de Asociatia Studentilor Europeni (E.S.U.).”Cum este posibil ca o institutie inca neacreditata, care se afla ea insasi in plin proces de evaluare, sa isi dea cu parerea asupra altor institutii de invatamint superior din Romania si sa le autorizeze sau sa le acrediteze? Nu ne mai mira absolut nimic.Mergem in continuare pe firul legilor, ordonantelor si al Hotaririlor de Guvern si ne oprim la Hotarirea de Guvern 1011 din 8 octombrie 2001, privind organizarea invatamintului la distanta.Art. 1. –(1) Învatamintul la distanta si învatamintul cu frecventa redusa sint forme flexibile de învatamint superior prin care se asigura posibilitatea de formare initiala, de perfectionare sau de conversie profesionala a unor largi categorii de cetateni.(2) Învatamintul la distanta este caracterizat prin programe de pregatire ale caror componente dominante sint: utilizarea unor resurse specifice unui învatamint informatizat, sisteme de comunicatii la distanta, de autoinstruire si autoevaluare, precum si sistemul tutorial.Acest lucru il face si Universitatea Spiru Haret prin centrele de Invatamint la Distanta din tara si strainatate.Art. 2. - Programele universitare si postuniversitare în sistemul învatamintului la distanta si al învatamintului cu frecventa redusa asigura urmatoarele tipuri si niveluri de pregatire profesionala:a) calificari superioare universitare, finalizate prin examene de absolvire, corespunzatoare formei de învatamint superior de scurta durata, prin examene de licenta sau diploma, corespunzatoare formei de învatamint superior de lunga durata;b) specializari postuniversitare, inclusiv prin studii aprofundate, masterat si studii academice, finalizate prin diplome de studii postuniversitare;Pina aici Universitatea Spiru Haret nu face nimic in afara legii sau... mai bine zis in afara acestei Hotariri de Guvern.Art. 4. - (1) Managementul programelor de învatamint în sistemul învatamintului la distanta si al invatamintului cu frecventa redusa se face în structuri institutionale specializate - departamente -, organizate la nivel de facultate si/sau de institutie de învatamint superior.Art. 10. - Pentru fiecare specializare planul de invatamint oferit prin programele de invatamint la distanta sau de invatamint cu frecventa redusa este corespunzator celui de la forma de invatamint superior de zi.Art. 11. - În învatamintul superior si la forma de invatamint la distanta sau de invatamint cu frecventa redusa functioneaza sistemul de credite transferabile în aceleasi conditii cu cele prevazute pentru forma de zi.Art. 12. - (1) Institutiile de invatamint superior organizatoare de programe în sistem de invatamint la distanta sau de invatamint cu frecventa redusa utilizeaza tehnologii specifice pentru pregatirea studentilor, în care sint incluse: suporturi de curs scris, casete audio, casete video, dischete, CD, culegeri tematice si materiale/tehnologii, care sa permita autoinstruirea si autoevaluarea.(2) Sistemele de comunicare cu studentii implica folosirea Internet-ului, atribuirea unor conturi individuale fiecarui student, asigurarea sistemului tutorial, respectiv a tutoriatului individual, utilizarea altor mijloace IT.Art. 13. - Baza materiala a departamentelor de invatamint la distanta sau de invatamint cu frecventa redusa este asigurata de catre institutiile de invatamint superior organizatoare si cuprinde: spatii de invatamint destinate cursurilor de sinteza si examenelor, spatii pentru sistemul de tutoriat, spatii administrative, laboratoare, spatii pentru comunicare multimedia, retele de calculatoare cu acces la Internet, resurse tehnice pentru multiplicarea materialelor didactice pe suport hirtie sau pe suport electronic.Art. 14. - Diplomele si certificatele de studii sint eliberate absolventilor care au parcurs programe în sistem de invatamint la distanta sau de invatamint cu frecventa redusa de catre institutiile de invatamint superior acreditate, în conformitate cu Regulamentul actelor de studii.Si aceste articole de ... Hotarire Guvernamentala sint respectate la Universitatea Spiru Haret. Investitiile in acest sens spun totul.O alta lege, cea a acreditarii institutiilor de invatamint superior: LEGEA NR. 88/1993 REPUBLICATA, privind acreditarea institutiilor de invatamint superior si recunoasterea diplomelor acestora spune:Art. 4(1) In vederea evaluarii si acreditarii institutiilor de invatamint superior, pentru asigurarea procesului de invatamint, se infiinteaza Consiliul National de Evaluare Academica si Acreditare, sub control parlamentar. Consiliul are in subordine comisii de evaluare pe domenii si/sau specializari.Nu se specifica nimic despre forma de invatamint - Zi, ID , Seral sau FRArt. 14.Diplomele eliberate de institutiile de invatamint superior pentru absolventii facultatilor, colegiilor sau specializarilor acreditate sint recunoscute de drept de catre Ministerul Educatiei Nationale.Art. 15.Institutiile de invatamint superior pot organiza admiterea si pot continua activitatea de invatamint la specializarile pentru care au obtinut autorizatia de functionare provizorie sau acreditarea.Asadar, cadrul legislativ este respectat intru-totul. Universitatea Spiru Haret Nu este cu nimic mai prejos decit reglementarile in vigoare. Nu se spune nicaieri, in aceasta Hotarire de Guvern, ca se acrediteaza forma de invatamint ci specializarea sau facultatea. Unde este Universitatea Spiru Haret in afara spiritului legii? De ce d-na Andronescu repeta de fiecare data ca Universitatea sa intre in LEGE. Cineva, doamna Andronescu, nu “intra in LEGE” ci o respecta sau se “aliniaza spiritului si literei unei LEGI”, nu intra in ea. Fiti mai atenta cu vorbele... altfel, vedeti, sinteti taxata.Hai sa ne uitam putin si in “ograda” invatamintului de statUnele universitati de stat si-au acrediat specializarile de ani întregi, însa nu au mai vrut sa fie evaluate o data la cinci ani asa cum spun Legea învatamintului, dar si Legea calitatii intrata în vigoare în 2007. Alte universitati de stat si-au reevalut specializarile în urma cu cel putin cinci ani si ar fi trebuit sa intre din nou la control. De exemplu, Universitatea din Bucuresti are sapte specializari care sint sub semnul legii. Specializarea “fizica” exista de dinainte de 1989 si a fost acrediatata automat prin lege, însa dupa 1990 nu a fost evaluata o data la cinci ani de catre Consiliul National pentru Evaluare si Acreditare Academica (CNEAA), care a fost desfiintat în 2005. Geografia turismului de la Calimanesti a fost autorizata în 1998, dar nu a mai trecut pe la reevaluare. O alta universitate de stat care a uitat de controalele periodice este Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti, cu specializarile medicina, medicina dentara, farmacie si tehnica dentara existente înainte de 1989. Unele universitati s-au tot vaitat ca nu au bani si de aceea nu au venit la evaluarea periodica. Unele programe de studii universitare au încetat scolarizarea, dar au ramas în structura universitatii. “Situatiile exacte nu sint cunoscute la ARACIS (Agentia Româna pentru Asigurarea Calitatii în Învatamintul Superior, urmasa CNEAA) întrucit universitatile nu au informat la momentul respectiv. Însa toate cele care nu s-au acreditat, nu sau evaluat la timp, functioneaza ilegal”, a declarat pentru cotidianul.ro Oprea Calin, vicepresedintele ARACIS. Un document elaborat de Agentia Româna pentru Asigurarea Calitatii arata ca aproape 200 de “programe de studii oferite de institutiile de invatamint superior din România trebuie sa se supuna procesului de evaluare periodice”. Alte peste 200 sint specializari la forma de invatamint ID sau fara frecventa. “Termenul de depunere a dosarului va fi probabil de doua luni. Noi trimitem invitatii catre acele universitati. Noi atentionam si prestam servicii. Ministerul Educatiei este cel care ia masuri”, explica vicepresedintele ARACIS, Oprea Calin.În urma scandalului privind Universitatea particulara “Spiru Haret”, care nu a fost inclusa în hotarirea de guvern privind structurile legale ale universitatilor din România, ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru cotidianul.ro ca “singura sansa de a aduce pe linia normala sistemul de invatamint este sa aplicam aceeasi unitatea de masura. Sa le excludem din HG daca nu respecta legea”.“Într-adevar noi am avut doi ani în care universitatile nu au avut cui sa se adreseze pentru a fi evaluate, între 2005 si 2007, pina cind a fost înfiintat ARACIS. Dar, chiar daca ARACIS are de facut si evaluarea institutionala, universitatile trebuie sa-si depuna dosarele pentru acreditare sau evaluare”explica ministrul Educatiei. Si universitatile de stat, si cele particulare au probleme cu specializarile de invatamint la distanta sau la forma de invatamint cu frecventa redusa. “Unele universitati nu au scolarizat în fiecare an si ca atare nu au numarul necesar de promotii pentru a veni la acreditare”, crede vicepresedintele ARACIS. Universitatea particulara “Spiru Haret” are 21 de specializari care au fost autorizate în 2003, însa nu a cerut sa fie autorizate dupa trei generatii de licentiati. La fel si Universitatea particulara “Dimitrie Cantemir” din Bucuresti, care are 15 specializari ID si IFR neacreditate.Ca de fiecare data, d-na Andronescu a comis o serie de ilegalitati si acum si inainte. Sa-si aduca aminte domnia sa de anul 2003 cind a coordonat o teza de doctorat. Atunci s-a numit CAZUL NICHITA. A fost “prinsa cu fofirlica”, copiind doctoranda d-nei Andronescu din lucrarea unui autor recunoscut in domeniul chimiei. Poate isi aduce aminte de acest episod interesant din viata domniei sale. Vedem ca s-a lasat tacere pe acest subiect. In plus, “D-na Invatamintului Romanesc” (ABRAMBURICA – nume predestinat la crearea de haos) a afirmat public ca unii profesori sau conferentiari ai Universitatii Spiru Haret nu au fost confirmati de catre Minister. De ce? O intrebare foarte grea si un raspuns tot pe atit de greu. Hai sa vedem impreuna de ce... A motivat ca unii si altii nu corespund unor cerinte sau... criterii ce trebuiau indeplinite. Adica, sa aiba lucrari stiintifice, articole publicate in reviste de specialitate acreditate etc... D-na Ministru cite lucrari are scrise de mina sa? Caci, daca ne uitam bine prin cv-ul dinsei, observam cu stupoare ca... MAJORITATEA sint scrise ca si co-autor. Are la activ DOAR trei cursuri si acestea tot ca si co-autor. Cind a avut timp domnia sa sa se ocupe si de cercetare, si de elaborare de cursuri, si de examenele studentilor sai de la POLITEHNICA, si de RECTORAT si de MINISTERIAT? Cam multe intrebari, nu-i asa? Dar raspunsurile vor aparea dupa tot acest scandal cu SPIRU HARET, pentru ca va trebui sa-si dea demisia. Prin aceasta ambitie prosteasca, Doamna Ministru nu a reusit decit simplul fapt de a da peste nas cuiva.... pentru un simplu motiv ca nu i s-au acordat probabil ore pe la SPIRU HARET dinsei sau cuiva apropiat. In plus, a dat peste cap un sistem social, in intregul lui. De ce? Sa se gindeasca, citusi de putin, la repercursiunile pe care le are aceasta hotarire de anulare a diplomelor. Cei care au actionat in virtutea dreptului de LICENTIAT al oricarei facultati si forme de invatamint au semnat documente oficiale - sentinte, ordine de serviciu, acte notariale, bilanturi contabile, expertize, evaluari si tot felul de documente cu valoare juridica. Ce se intimpla cu aceste acte doamna ministru? Ati gindit la acest lucru si consecintele juridice ale acestuia? Nu cred. Altfel, nu ati fi luat o asemenea hotarire.Ca sa anulati aceste diplome va cam trebuie timp. Nu prea aveti consilieri buni. D-na Dumitrescu Corina Adriana, consilier personal, Rector al Universitatii Crestine “Dimitrie Cantemir” cred ca nu era pe linga dumneavoastra sa va sfatuiasca. Dinsa era cea mai in masura sa va dea un sfat JURIDIC, in acest sens. V-ar costa (financiar, uman, social si politic) cam mult cele aproximativ 147.000 de procese individuale si procedura de anulare in instanta a fiecarei diplome in parte pentru fiecare licentiat al USH. Iar daca se dovedeste a fi nelegala aceasta actiune de anulare, s-ar putea sa scoateti la mezat activul si pasivul MINISTERULUI. Demisia dumneavoastra ar fi o mica copilarie, in comparatie cu haosul pe care l-ati creat. Poate ca in ultimul ceas al sederii dumneavoastra in scaunul ministerial sa incercati sa cugetati adinc si sa reusiti sa lasati minia nejustificata la o parte si sa ginditi asa cum trebuie. Argumentele sint multe impotriva d-vs. Nu cred ca are rost sa mai enumeram anumite actiuni pe care le-ati intreprins impotriva colegilor dvs de breasla atit din invatamintul de stat, cit si cel particular ... si impotriva studentilor dumneavoastra care au fost interogati de membrii Comisiei ARACIS (in 2008 - cind erati RECTOR al Univ. POLITEHNICA din Bucuresti) si cind ati aflat ce raspunsuri au dat la adresa dumneavoastra, mai, mai sa-i exmatriculati. Noroc cu organismele sindicale din Universitatea pe care ati condus-o timp de PATRU ani (fara rezultate benefice). Dar... se vor vedea cit de curind atit adevarata fata a dvs cit si implicatiile si mai ales costurile (sociale, economice, juridice si politice) ale acestui scandal pe care nimeni altul decit dvs, nu este de vina ca l-a provocat.Cineva va are la mina cu ceva si v-a cerut, foarte clar, sa desfiintati Universitatea Spiru Haret, pentru a elimina concurenta privata? As pune ramasag, ca asa este. Se va descoperi totul. Minciuna are picioare scurte si nici o crima nu este perfecta. Va mai amintiti de vizita facuta la Universitatea Spiru Haret? Atunci, nu era nimic ilegal, acum totul “va miroase”.... De ce nu ati sesizat atunci neregulile??? De ce ministrii care au fost inaintea dumneavoastra nu au luat masuri??? Simplu! Nu erau neregului cum nu sint nici acum.... Dar politele pe care le aveti de platit nu va lasa. Aici e marea dumneavoastra problema. Daca aveti curajul sa va masurati cu academicieni, cu profesori de tinuta, cu OAMENI, inseamna ca aveti mare tupeu, doamna.Ce sa mai zicem de cel care a fost inaintea dumneavoastra, domnul Cristian Adomnitei. Proaspat inscris la doctorat si gata numit MINISTRU. Nu mai este o problema, cind este vorba de politica. Cum un doctorand a putut conduce un Minister al Invatamintului si cita experienta de conducere avea un tinar de 32 - 33 de ani? Nu va mai intrebati ? Veti spune ca sint decizii politice. Asa este, doamna, asa este si decizia dumneavostra - tot POLITICA, in ceea ce priveste Universitatea SPIRU HARET.Q.E.D.Florin GeorgescuLicentiat in Relatii Internationale si Studii Europene, promotia 2008 a Universitatii “Spiru Haret”

Legile educatiei, prima strigare

Ecaterina Andronescu va prezenta in zilele urmatoare forma la care s-a ajuns referitoare la Codul Educatiei. Seful sau de partid, Mircea Geoana, mentioneaza insa ca PSD se opune in continuare asumarii raspunderii si cere in schimb "dezbatere publica robusta". "D-na ministru Andronescu va prezenta in cursul saptaminii forma la care s-a ajuns din punct de vedere al codului Educatiei si sint convins ca printr-o dezbatere publica robusta si comprimata in timp vom putea sa ajungem la un pachet de legi care sa reprezinte un lucru bun pentru sistemul de educatie din Romania si care sa ne puna la adapost de tentatiile electoraliste pe care le resimtim din punct de vedere al educatiei in ultima vreme", a declarat liderul PSD. Intrebat daca PSD va accepta pina la urma asumarea raspunderii, Geoana a raspuns: "Sint de acord o data in viata cu dl Miclea. E nevoie de dezbatere publica". Coordonatorul Comisiei prezidentiale pe educatie, Mircea Miclea, a afirmat ca asumarea raspunderii Guvernului pe pachetul de legi elaborat de Comisie trebuie precedata de o dezbatere publica ampla si acuza Guvernul, ministerul si sindicatele pentru intirzierea adoptarii pachetului legislativ. Fost ministru al Educatiei, Mircea Miclea a mai spus ca asumarea raspunderii de catre Executiv pentru acest pachet de legi este oportuna deoarece ar duce la schimbarea cadrului legislativ din sistemul de invatamint intr-un timp relativ scurt, dar a precizat ca aceasta procedura ar trebui sa fie ulterioara dezbaterii publice, dezbatere care a intirziat din cauza ministerului de resort, a Guvernului si a sindicatelor. Miclea sustine ca vina pentru tergiversarea reformei in educatie este impartita intre cele trei parti care au participat, pe 30 aprilie, la intilnirea de la Presedintie prin care pachetul legislativ elaborat de Comisie a fost remis Guvernului, Ministerului Educatiei si sindicatelor pentru initierea dezbaterii publice. "Nimeni din cei prezenti - Emil Boc, Ecaterina Andronescu si sindicatele nu au lansat nici o dezbatere publica (...) Presedintia a elaborat un document public ce a fost transferat la Guvern si dupa trei luni ce vedem? Nimic", a spus fostul ministru. PDL sustine asumarea raspunderii Prim-vicepresedintele PDL Adriean Videanu a anuntat ca partidul sau sustine asumarea raspunderii Guvernului pe legile educatiei ca unica solutie pentru intrarea "in efectivitate" a reformelor din sistemul de invatamint, deoarece asumarea este o procedura mai rapida. Reforma in educatie este una din prioritatile pe care conducerea PDL le-a stabilit pentru perioada urmatoare, alaturi de adoptarea Legii salarizarii unice pina la 1 octombrie, finalizarea Legii reformei sistemului public de pensii si imbunatatirea performantei economice a companiilor de stat. El a sustinut ca procedura asumarii nu este o modalitate de ocolire a Parlamentului, asumarea avind avantajul rapiditatii sale.   

?Cutia milei? pentru? casa popii

Preotul paroh din satul Petelca nu se joaca atunci cind vine vorba de propria bunastare. Tinarul parinte Mircea Remetea, venit din Alba Iulia pentru a sluji la Petelca, a primit - asa cum se cuvine - o casa parohiala acolo. Dar cum casa parohiala nu este proprietate personala, omul bisericii s-a gindit ca este mai bine sa aiba in sat propria gospodarie. Asta nu ar fi nimic daca ar fi scos banii de la “tescherea” pentru a-si implini visul. Problema este ca a scos banii de la “teschereaua” altora, respectiv a enoriasilor. Mai exact, potrivit spuselor localnicilor, preotul lor a initiat de mai multa vreme o actiune de “stringere de fonduri”, spunindu-le clar credinciosilor ca vrea sa-si cumpere o casa in sat, ceea ce a si facut pina la urma. Acestia afirma ca el a cerut cite 200-300 de lei de familie, iar multi dintre enoriasi au “cotizat” pentru bunastarea preotului. Altii nu au putut fi prostiti de sutana preoteasca si au refuzat sa contribuie la averea parohului. Slujitorul Domnului are si casa parohiala la Petelca, dar si un apartament in Alba Iulia. Casa cumparata, in mare masura pe spatele comunitatii, se afla deja in  curs de renovare. Mentionam faptul ca incercarile noastre de a-l contacta, atit pe telefonul mobil cit si pe cel de la parohie, au dat gres, la capatul celalalt al firului raspunzind doar o voce de copil.                          

Cornel Nistorescu revine in presa cu scandal

Noul redactor sef al ziarului "Cotidianul", Cornel Nistorescu, l-a concediat ieri pe publicistul Cristian Patrasconiu, pina in prezent senior editor al gazetei. Explicatia lui Nistorescu in fata colegilor de redactie a fost ca acesta nu s-ar mai conforma genului de ziar pe care vrea sa-l creeze. Contactat de HotNews.ro, Nistorescu a refuzat sa-si explice decizia: "N-am nici o treaba cu HotNews.ro. Te rog sa nu-ti mai permiti sa suni la mine cu acest tip de gazetarie la telefon." Altfel, redactorul sef adjunct al ziarului si-a exprimat indoielile vizavi de oportunitatea deciziei noului director. "Nu inteleg decizia lui Cornel Nistorescu cita vreme nu stiu care este conceptul viitor al ziarului. Dupa ce a luat decizia si a anuntat-o, a spus ca ziarul va avea mai putine opinii si mai multe informatii", a incercat sa explice Liviu Avram. Tot ieri a fost programata si o sedinta a board-ului Realitatea-Catavencu, unde urma sa se decida daca va fi sanctionat Costin Ilie, redactorul sef al editiei online. Acesta refuzase vineri sa scoata de pe prima pagina a site-ului o ancheta a Mirelei Corlatan despre colaborarea lui Petru Romosan cu Securitatea. Coincidenta, Romosan este un bun amic de-al lui Cornel Nistorescu. Potrivit unor informatii vehiculate in presa centrala si alti jurnalisti de la Cotidianul se asteapta sa fie concediati odata cu "inscaunarea" lui Nistorescu. Si editorialistul Ioan T. Morar a anuntat, inca de duminica, pe blogul sau, ca nu va mai scrie la Cotidianul, considerind ca numirea lui Nistorescu la conducerea ziarului este "o greseala a patronatului". Fostul redactor sef, Doru Buscu, a refuzat sa comenteze atit oprirea anchetei despre Romosan, cit si concedierea lui Patrasconiu.

Piine fara acte de provenienta

 Lucratori din cadrul Postului de Politie Stremt, ofiteri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor si specialisti din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala au procedat simbata  la verificarea legalitatii unui transport cu produse de panificatie. Cu aceasta ocazie, au constatat ca M.T., de 30 ani, din comuna Cricau, judetul Alba, în calitate de conducator al unei autoutilitare, efectua transport, fara documente de provenienta a marfii. Ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreuna cu comisarii Garzii Financiare au procedat la confiscarea autoutilitarei si a cantitatii de 0,1 tone produse de panificatie, transportate în mod ilegal.      

Ce se poate si ce nu in ?Prima Casa?

 Odata cu rezolvarea ultimelor probleme ridicate in practica de programul “Prima Casa”, incep sa apara si intrebarile tehnice din partea doritorilor. Se poate sau nu cumpara un apartament care depaseste suma stabilita de Guvern, ce inseamna proprietar sau cum anume se calculeaza veniturile, sint doar citeva dintre nelamuririle tinerilor. Spre exemplu, sotul sau sotia detine inca dinaintea casatoriei, un imobil sau cota parte dintr-un imobil. Este vorba asadar despre un bun aflat in proprietatea partuclara ceea ce, aparent, face posibila aplicarea pentru programul Prima Casa. Codul familiei vine insa si rapeste sperantele familiilor. “Bunurile dobindite de oricare dintre soti in timpul casatoriei sint, de la data dobindirii lor, bunuri comune ale sotilor”, spune Codul Familiei, iar Statul prefera aceasta varianta. In ceea ce priveste suma, aceasta poate sa depaseasca cu oricit limita creditului garantat de catre Executiv, cu coditia ca tinerii cumparatori sa o poata plati din buzunar. In fine, in ceea ce priveste veniturile, calculul acestora cade aproape exclusiv in sarcina bancilor si trebuie raportate la conditiile interne ale fiecarei institutii bancare. Autoritatile ii sfatuiesc totusi pe cei care doresc sa se inscrie in program sa apeleze la ajutorul unui jurist, de fiecare data cind doresc sa faca un pas atit de important, evitind astfel neplacerile sau chiar cheltuielile in van, care ar putea sa apara.   C.M.S.

Oficial, PSD si PDL s-au luat din nou de brat

PSD si PDL si-au reinnoit ieri "legamintul de dragoste", dupa o sedinta a coalitiei care prevestea divortul. Chiar daca cei doi parteneri de guvernare au decis sa continue impreuna, replicile acide nu au intirziat sa reapara. Primul care a iesit la rampa a fost liderul PSD, Mircea Geoana. Acesta a declarat ca social-democratii nu vor ca actuala coalitie sa fie inlocuita, chiar daca sint nemultumiti de modul de colaborare cu PDL. El a adaugat ca prezenta la guvernare a PSD nu inseamna sprijin neconditionat pentru initiativele premierului sau subordonare fata de presedintele Traian Basescu. In plus, Geoana i-a solicitat lui Emil Boc ca, in calitate de premier si presedinte al PDL, sa participe la coalitia de guvernamint ca partener "cu vointa politica proprie" si "nu ca simplu intermediar al vointei politice" a candidatului la presedintie Traian Basescu. Geoana a recunoscut ca situatia din interiorul coalitiei este "paguboasa", a admis ca exista riscul ruperii acesteia si a cerut PDL sa nu mai astepte solidaritate politica de la PSD. Videanu promite sa nu comenteze Prim-vicepresedintele PDL Adriean Videanu a preferat sa nu raspunda declaratiilor presedintelui PSD, precizind doar ca, daca social-democratii vor "vrea o criza politica, sa-si asume in fata cetatenilor acest risc, in mod public". Pe de alta parte, el a apreciat ca infiintarea Comisiei parlamentare de ancheta impotriva ministrului Elena Udrea reprezinta "un fel de provocare" si a spus ca partidul sau nu a cerut in coalitie desfiintarea acestei Comisii. "Nu vrem sa raspundem acestor atacuri politice si nici nu vrem sa recurgem la actiuni care sa creeze premisele unei crize politice (...) Comisia Udrea este un demers politicianist care este si un fel de provocare", a declarat prim-vicepresedintele PDL. Videanu a negat ca democrat-liberalii le-ar fi solicitat liderilor PSD stoparea activitatii comisiei de ancheta privind modul in care Ministerul Turismului a cheltuit banii alocati campaniei "Romania - Land of Choice". Conform unor surse democrat-liberale, reprezentantii PSD au spus, in cadrul coalitiei, ca nu intentioneaza sa intrerupa activitatea Comisiei de ancheta Udrea. "Vor continua si n-avem nici o problema cu asta", a declarat un lider PDL.Elena Udrea a declarat ieri, comentind afirmatiile lui Mircea Geoana potrivit carora atacurile PDL vin din "onoarea ranita" a ministrului Turismului, ca seful PSD nu isi da seama ca vine o virsta cind anumite exprimari il fac penibil. Ea a mentionat ca acelasi lucru e valabil si pentru Viorel Hrebenciuc. Udrea a facut afirmatia inaintea sedintei Biroului Permanent al PDL. Ministrul a adaugat ca liderii PSD incearca sa gaseasca un tap ispasitor pentru problemele cauzate de atacurile pe care le-au lansat. "Domnul Mircea Geoana este in campanie electorala inca din ianuarie, cind s-a facut aceasta coalitie. Ca ei acum cauta sa iasa din scandalul pe care l-au provocat, gasind un tap ispasitor, este problema lor", a afirmat ministrul Turismului. Udrea a tinut sa mentioneze ca exista comisii parlamentare de ancheta doar in cazul ministrilor PDL, nu si in cazul lui Mircea Geoana. Ea a subliniat ca poate ar trebui sa existe o astfel de comisie si pentru presedintele PSD.

Trafic ingreunat de romanii veniti in concediu

 Traficul rutier s-a desfasurat cu greutate în noaptea de duminica spre luni în apropiere de municipiul Sebes, care nu dispune de o sosea de centura, din cauza numarului mare al românilor veniti din Italia si Spania sa îsi petreaca acasa concediul.Politistii sustin ca, începind de duminica seara, circulatia pe DN 7 (DE 68), între Orastie si Sebes, s-a desfasurat foarte greu, coloanele de masini ajungind la peste 15 kilometri, din cauza afluxului mare de autoturisme venite din tari precum Italia si Spania.Construirea unei sosele de centura a municipiului Sebes, localitate tranzitata zilnic de circa 44.000 de autovehicule si situata la intersectarea a doua drumuri europene - DE 68 si DE 81 - reprezinta mai mult decit o necesitate, lucru recunoscut si de administratia locala. Varianta de ocolire a municipiului Sebes, la intersectia DN 7/DE 68 cu DN 1/DE 81, pe traseul viitoarei autostrazi Sibiu - Deva, Coridorul IV Paneuropean, a avut elaborat un studiu de fezabilitate înca din anul 2004. În 2007 era prevazut a se elabora proiectul tehnic si documentatia de licitatie în vederea atribuirii lucrarilor de executie, termenul de predare fiind fixat pentru vara lui 2008. Tronsonul Sebes - Sibiu este cel mai aglomerat de pe traseul Coridorului IV, sustin specialistii.În plus, traficul greu se desfasoara prin centrul municipiului Sebes, lucru care duce la deteriorarea accentuata a cladirilor, majoritatea monumente istorice, reprezentative pentru un burg sasesc. Circulatia în oras este de multe ori blocata, sirul de masini aflate în tranzit întinzindu-se, deseori, pe mai multi kilometri în interiorul localitatii, iar în unele perioade, mai ales vara, chiar pe toata lungimea drumului din orasul Sebes. 

Aiud - Furtuna a facut ravagii

Cel putin 60 de imobile, in special case din cartierul Hepat, dar si blocuri din cartierele Micro si Sergent Hategan, au acoperisurile smulse total sau partial. Peste 20 de copaci, in toate zonele municipiului, au fost rupti de vintul puternic, lasind sute de oameni fara curent. Aseara, la ora 19, reprezentantii societatii Electrica lucrau inca pentru realimentarea cu energie electrica a aproximativ 60 de gospodarii. Potrivit primarului Aiudului, Horatiu Josan, cel mai afectat a fost Liceul Tehnic din localitate, cladire aflata in reparatie capitala. Vintul a luat bucati de tabla si de tigla de pe acesta, dar a reusit sa desprinda si o bucata de beton. Din fericire, nu au fost inregistrate victime. Precipitatiile cazute au provocat inundarea a aproape 20 de strazi, in special in zona Hepat si spre Aiudul de Sus, iar apa a patruns si in subsolurile a zeci de locuinte. Dintre acestea, aproximativ 15 gospodarii au fost afectate mai grav, dupa cum a precizat primarul Aiudului.Acesta se afla la ora inchiderii editiei pe teren, impreuna cu reprezentantii Comitetului local pentru situatii de urgenta, cei ai Electrica, ai societatii Apa CTTA si ai Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta, pentru a inlatura copacii cazuti si pentru remedierea defectiunilor si indepartarea pericolului de electrocutare, dar si pentru a evalua pagubele. Din cauza furtunii, traficul pe DN1 in Aiud si in localitatile invecinate s-a desfasurat cu dificultate, iar in satul Panade, comuna Sincel, o sura a luat foc, cauza probabila a izbucnirii incendiului fiind un fulger, pompierii din Blaj actionind cu doua autospeciale pentru localizarea si stingerea acestuia. O parte din judetul Alba s-a aflat ieri, intre orele 15.00 si 17.00, sub atentionarea de cod galben de fenomene meteorologice periculoase. Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta a dispus masuri pentru gestionarea si monitorizarea evolutiei situatiei.

Au inceput cu dreptul

Performera partidei a fost Nicoleta Dinca, autoare a 7 goluri. De remarcat sint insa si evolutiile noilor achizitii, Simona Vintila si Daniela Crap, ambele cu cite 6 reusite. Lista completa a marcatoarelor este urmatoarea: Dinca (7), Vintila (6), Crap (6), Brinzan (5), Paraschiv (4), Birsan (3), Muresan (3), Oltean (2), Joldes (2), Tudorache (2), Herciu (1).      "A fost un meci de verificare, de inceput de sezon. Au aparut unele greseli, dar este normal pentru aceasta perioada a pregatirii. Fetele s-au miscat bine", a precizat la finalul intilnirii Cosmin Salajean, directorul sportiv al clubului. Astazi, "U" Jolidon va sustine un nou meci amical cu nationala de tineret, urmind ca joi, vineri si simbata echipa sa fie la Zalau, la un turneu de pregatire unde si-au anuntat prezenta formatiile Cetate Deva, Tomis Constanta, HCM Roman si clubul organizator, HC Zalau.      In perioada 14-15 august, "U" Jolidon va sustine un nou turneu, la Cluj, avind ca invitati pe HC Zalau, Cetate Deva si Universitatea Resita.

"U" contra "U", in meciul de prezentare

Refuzati de FC Bihor si de echipa nationala de tineret, oficialii Universitatii au renuntat sa mai caute un adversar pentru meciul de prezentare a lotului, in fata publicului clujean. In conditiile in care "U" dispune de un lot numeros, conducatorii au hotarit ca formatia lui Palilla sa fie impartita in doua echipe, care se vor infrunta pe stadionul de la baza sportiva "Clujana". Cel mai probabil, meciul va avea loc simbata, 7 august. Pina atunci, "studentii" vor mai efectua astazi un amical in Austria, urmind sa intilneasca echipa azera Khazar Lenkaran, de la ora 19. Revenirea in tara este programata joi.

Schumacher, blocat de rivali

Echipa britanica Williams a refuzat sa-i permita lui Michael Schumacher sa testeze monopostul cu care va concura.     Chemat de urgenta de Ferrari pentru a-l suplini pe Felipe Massa pe timpul refacerii acestuia, Michael Schumacher s-a lovit de primele probleme la revenirea sa in Marele Circ.  Astfel, cererea italienilor catre restul echipelor din Formula 1 de a-i ingadui o serie de teste la volanul masinii de concurs, tocmai pentru a se acomoda cu aceasta in putinul timp ramas pina la disputarea urmatorului Grand Prix, a fost refuzata din cauza celor de la Williams. "Îi uram bun venit lui Michael Schumacher înapoi în Formula 1, dar consideram ca regula care interzice testele trebuie sa fie respectata de toate echipele", s-a aratat într-un comunicat semnat de seful britanicilor, Frank Williams. Acesta a dat ca exemplu cazul înlocuitorului lui Sebastien Bourdais, Jaime Alguersuari, care a debutat în Marele Premiu al Ungariei desi nu era familiarizat cu monopostul Toro Rosso. "Williams F1 nu vede nici o diferenta între situatia lui Alguersuari si Schumacher, iar orice alta decizie ar crea un precedent în viitor. Într-un caz similar, Williams ar folosi fara ezitare pilotul de teste. Avind în vedere aceste lucruri, ne opunem propunerii Ferrari privind desfasurarea de teste înainte de Marele Premiu al Europei", s-a mai precizat în comunicat. Intr-adevar, regulamentul din Formula 1 prevede ca sint interzise testele în timpul sezonului, dar Ferrari a cerut echipelor sa aprobe o exceptie în cazul lui Schumacher, deoarece acesta nu a mai pilotat monopostul F60.    D. S.

Muresan indica o conspiratie anti-CFR

Iuliu Muresan stie ca in Liga 1 subterfugiile reprezinta o arma redutabilaCFR-istii au trecut cu bine de primul test al sezonului, insa ii asteapta un meci mult mai greu la finele acestei saptamini, in Ghencea. La fel cum  despre Unirea Urziceni s-a spus ca sufera de un "complex CFR", si clujenii au dezvoltat, de-a lungul timpului, un "complex Steaua". Cel putin in partidele jucate pe arena bucuresteana, ardelenii n-au inregistrat nici un succes de cind au promovat in Liga 1. Si, ca si cum palmaresul negativ al meciurilor directe n-ar fi de ajuns, "feroviarii" intimpina mari dificultati in ceea ce priveste numarul fotbalistilor indisponibili pentru derbi. Dupa Dani, care este suspendat pentru cumul de cartonase galbene, alti doi jucatori ai formatiei CFR-iste sint dati ca indisponibili. Este vorba despre Cadu si Culio, "piriti" la Comisia de Disciplina de cei de la Unirea Urziceni dupa meciul din Supercupa Romaniei. Cei doi isi vor primi verdictele miine, insa presedintele Iuliu Muresan a recunoscut ca nu prea exista sperante pentru absolvirea de vina a respectivilor, indicind, de asemenea, ca toata situatia are iz de complot: "Jucatorii nostri au fost chemati la Comisie exact inaintea meciului cu Steaua. De ce nu au fost chemati inaintea meciului cu Unirea sau dupa meciul cu Steaua? Sint sigur ca vor fi suspendati, dar noi tot mergem cu gindul la victorie. Speram ca lipsa lor nu se va simti asa mult. Ar fi prima data cind am invinge in Ghencea. Oricum, nu ma tem deloc de atmosfera din Ghencea". Totusi, o veste buna pentru CFR-isti este revenirea lui Deac, care si-a ispasit etapa de suspendare primita dupa eliminarea din Supercupa.    Nu-l vrea pe TudorDesigur, un meci de o asemenea incarcatura nu putea sa nu suscite inca de timpuriu discutii referitoare la arbitraj. "Nu ma tem de arbitri la meciul cu Steaua, pentru ca ei nu sint persoanele importante la fotbal. Un arbitru poate sa te ajute sa cistigi sau sa pierzi un meci, dar fara intentie", a precizat Iuliu Muresan, care si-a exprimat, totusi, o doleanta pentru respectiva confruntare: "N-as vrea sa ne arbitreze Alexandru Tudor cu Steaua, pentru ca este bucurestean si imi aduc aminte de un meci in care ne-a facut praf. De obicei un arbitru din Cluj nu ne arbitreaza pe noi. Ca principiu, sint convins ca am dreptate. N-am sa-l recuz pe Tudor, doar mi-am exprimat parerea", a conchis seful dn Gruia.

Pagube mari dupa furtuna

Din fericire, furtuna de ieri nu a durat mult, astfel ca pagubele, desi spectaculoase, nu au fost si foarte insemnate in baniFurtuna a smuls acoperisurile de pe doua case aflate pe strazile Vlahuta si Donath, in vreme ce fulgerele au trasnit o casa de pe strada Octavian Fodor.     Vintul a rupt mai multi copaci din parcul central si alte zone verzi ale orasului. Au cazut crengi peste firele de alimentare cu energie electrica si peste mai multe automobile parcate in oras. S-au blocat troleibuze pe arterele principale, linia 25 fiind paralizata vreme de vreo 10 minute. Mai multe strazi din Cluj-Napoca au fost sub ape.     In judet cinci localitati au ramas fara curent. Apahida, Baciu, Floresti, Feleacu si Capusu sint comunele care, in urma furtunii, din cauza crengilor cazute pe liniile de tensiune medie, au ramas in pana de curent, potrivit datelor furnizate de reprezentantii Electrica Transilvania Nord. Toate acestea in mai putin de o ora.     "Din fericire nu s-au inregistrat pagube importante. Da, au fost beciuri inundate, doua acoperisuri luate de vint, o sura trasnita. Dar au fost fenomene izolate, de importanta si gravitate reduse", a declarat pentru monitorul Andrei Biris, purtatorul de cuvint al Inspectoratului Regional pentru Situatii de Urgenta "Avram Iancu".    Instabilitate cauzata de caniculaFurtuna de ieri si-a atins apogeul la exact ora 14.09, potrivit meteorologilor.     "Pe fondul unor temperaturi foarte ridicate, s-a format o instabilitate de vara. Furtuna de ieri a cuprins judetele Maramures, Cluj si Satu Mare. Cel mai puternic aceasta s-a manifestat in Cluj", a declarat pentru monitorul Valeria Lungu, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Cluj. Ea a mai spus ca in perioada imediat urmatoare vor mai fi ploi de vara, de scurta durata, dar care nu vor fi atit de puternice ca cea de ieri. Totodata, in urmatoarele zile se va inregistra o scadere a temperaturii.    Temperaturi mai miciSite-urile de meteorologie indica pentru Cluj, in urmatoarele zile, temperaturi de pina in 30 de grade. Totodata, in judet nu se vor mai inregistra asa-numitele "nopti tropicale", adica noptile in care se inregistreaza peste 20 de grade Celsius, maximele atingind cel mult 17 grade pina vineri. Pe parcursul zilei de astazi cerul va fi partial innorat si maximele vor atinge 29 de grade. Spre seara se asteapta din nou ploi si descarcari electrice, fenomene care se vor manifesta pina joi seara inclusiv. Miine si poimiine, din cauza umiditatii aerului, starea de disconfort termic va fi accentuata. Potrivit prognozelor pentru urmatoarele 5 zile, vremea se va imbunatati vineri.

172 de cazuri de gripa porcina in Romania

Numarul cazurilor de gripa porcina depistate in Romania a crescut cu 65 in ultima saptamina, bilantul total ajungind la 172, a anuntat, luni, Ministerul Sanatatii.Majoritatea pacientilor diagnosticati in ultimele 7 zile s-au intors in tara din Anglia, Spania, Elvetia, SUA, Insulele Canare, Singapore, Peru, Irlanda si Emiratele Arabe Unite, iar restul reprezinta cazuri secundare, de infectare in urma contacului cu persoane bolnave.     Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 din Romania a fost confirmat pe 23 mai, la o tinara intoarsa din SUA. Majoritatea pacientilor diagnosticati cu gripa porcina in Romania au iesit din spital, dupa ce s-au vindecat in urma tratamentului cu antivirale.     Virusul A/H1N1 se va propaga, in curind, pe intreaga planeta, a avertizat Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS). Specialistii estimeaza ca, la toamna, o data cu racirea vremii, incidenta bolii va creste semnificativ.    NewsIn

Noi depozite de gunoi, peste un an

Consiliul Judetean Cluj a anuntat, ieri, finalizarea studiului de fezabilitate al proiectului "Sistemul de management integrat al deseurilor solide in judetul Cluj", proiect care prevede ca, pina pe 16 iulie anul viitor, sa fie inchise vechile depozite si sa fie dat in folosinta noul spatiu de depozitare.     Vicepresedintele Consiliului Judetean Cluj, Radu Bica, a declarat ieri ca proiectul a fost depus la Ministerul Mediului de consortiul international format din Kocks Consult GmbH, Nvironplan SA, EPEM si ROMAIR Consulting Ltd."Asteptam in acest moment evaluarea comisiei de specialitate din cadrul Ministerului Mediului, pentru a inainta apoi proiectul spre aprobarea finantarii de catre Comisia Europeana. In aceste conditii, avind in vedere faptul ca au fost respectate termenele, avem certitudinea ca vom fi in masura si noi sa respectam termenele de deschidere a primei celule de depozitare, iar din data de 16 iulie 2010, cind este termenul de inchidere a vechilor depozite, vom putea depozita deseurile in noua locatie", a spus vicepresedintele CJ Cluj Radu Bica.     Proiectul "Sistemul de management integrat al deseurilor solide in judetul Cluj" este derulat prin P.O.S. Mediu in cadrul Axei Prioritare 2, iar valoarea sa se ridica la 42,7 milioane de euro. 35 de milioane de euro reprezinta finantare europeana, iar restul de 7,7 milioane de euro va fi suportat de Ministerul Mediului si de CJ Cluj.     Cel mai mare depozit de deseuri din Cluj, cel de la Pata Rit, si Cetan Dej trebuie sa fie inchise pina in 16 iulie 2010, iar depozitele de la Gherla, Cimpia Turzii, Huedin si Turda au ca termen de inchidere data de 16 iulie 2012.    Agerpres

20.000 de bugetari pusi pe liber?

In teritoriu, nimeni nu stie nimic oficial despre intentia Guvernului de a reduce 20.000 de posturi din administratia publica.     Premierul Emil Boc si-a dat intilnire la in weekend cu reprezentantii ministerelor Transporturilor, Apararii, Agriculturii, Sanatatii, Tineretului si Sportului, Comunicatiilor, Externelor, Educatiei, Muncii, Justitiei, Turismului, Mediului si Internelor, pe tema restructurarii agentiilor guvernamentale.Un calcul simplu arata ca ar putea fi concediati 20.000 de oameni.In teritoriu, nimeni nu stie ceva oficial. Spre exemplu, liderul sindicatului Sed Lex din judetul Cluj, Vasile Somlea, sustine ca inca nu se stie nimic concret de reducerile de personal din administratia regionala. Sindicalistii din administratie spun, totusi, ca oamenii sint cu atit mai speriati cu cit au acceptat la inceputul anului sa lucreze fara a le fi majorate salariile, asa cum era stabilit in 2008. "Basca mai vine si galusca asta cu concedierile", se ingrijoreaza ei.     Liderul Cartel Alfa din Cluj-Napoca, Grigore Pop, ne-a declarat ieri ca nu au fost instiintati despre reducerea unor posturi si critica modul in care Guvernul a luat aceasta decizie. "Noi deocamdata nu avem nici un fel de date. Inainte de a se porni o asemenea informare, trebuie sa aiba loc un dialog cu sindicatele, pentru a explica necesitatea acestei masuri. Din ceea ce stiu, da, exista aceasta posibilitate", a spus Pop. El a atras atentia asupra numirilor politice, aceste posturi trebuind sa fie desfiintate intii, in opinia sindicalistului clujean. "Sa faca bine sa-i dea afara pe aghiotantii lor, sefii de servicii care au fost numiti pe criterii politice, si pe cei care isi fac treaba sa-i lase in pace, daca tot vor sa dea afara oameni", a spus Grigore Pop.     Lidera Sindicatului Liber pentru Invatamintul Preuniversitar Cluj (SLIPC), Lucia Cojocaru, ne-a declarat ca deocamdata nu s-a pus problema nici unei disponibilizari in invatamint, dar ca exista sanse sa se materializeze. "Ce stiu de la inspectoratul scolar este ca in Cluj sint 11.433 de posturi, iar anul acesta vor fi finantate de consiliul judetean si consiliul local 10.946 de posturi. E o diferenta de 488 de posturi", ne-a explicat ieri Cojocaru.

Greva spontana la centrul de singe

Foto Andrei GadaleanDr. Iuliana Gorgan, alaturi de cadrele medicale de la Centrul de Transfuzii, un "cor al nemultumirilor" declansat de salariile mici si sporurile taiateCentrul Regional de Transfuzie Sanguina (CRTS) Cluj se confrunta cu grave probleme financiare din momentul in care, dintr-o eroare legislativa, institutia a fost incadrata intr-o grila de salarizare inferioara.     Consecintele acestei erori sint resimtite acut de angajatii CRTS Cluj, ale caror salarii sint de doua ori mai mici decit cele ale cadrelor medicale din alte institutii.     Legea 304/2008 le-a modificat statutul, conferindu-le dreptul la salarizare aliniata la cea a colegilor din spitale si institute, plus sporurile aferente, insa din decembrie anul trecut angajatii isi asteapta fara nici un rezultat salariile majorate.     Cu o saptamina in urma, cadrele medicale CRTS Cluj au intrat in greva japoneza fara intreruperea activitatii medicale, insa aceasta masura nu le-a adus nici o schimbare. In consecinta, hotariti sa mearga pina la capat, angajatii au declarat, ieri, greva spontana cu intreruperea activitatii intre orele 12 si 14.     "Sint 2 saptamini de la inaintarea memoriilor si o saptamina de la greva japoneza si nu s-a intimplat nimic. In fiecare zi o sa facem cite o greva spontana. Oricum, urgentele se asigura, se raspunde la telefon. Doar pentru urgente majore se va livra singe", a declarat Gabriela Bohus, asistenta sefa CRTS Cluj. "Azi am iesit si am protestat spontan pentru ca nimeni nu s-a ocupat de problema noastra", a adaugat dr. Iuliana Gorgan, CRTS Cluj.    O mina de oameniCRTS Cluj se confrunta si cu lipsa acuta de personal. Conform declaratiilor asistentei sefe Gabriela Bohus, conducerea CRTS Cluj sustine ca a cerut deblocarea de posturi, dar aprobarile inca se lasa asteptate. "Cu ani in urma eram vreo 70 de angajati si acum sintem vreo 40. Se tot fac promisiuni, dar nu exista un raspuns exact. Ni se spune ca nu sint bani", a spus Gabriela Bohus.     "Subfinantarea sistemului de transfuzie afecteaza personalul medical si implicit donatorii. Relatia cu donatorul trebuie sa fie una relaxata, de comunicare, or, daca angajatul e stresat ca nu-si primeste banii, ca lucreaza ore suplimentare, ca nu avem destul personal, se ajunge la periclitarea sistemului de calitate si siguranta transfuzionala", completeaza dr. Iuliana Gorgan.

Codul Educatiei schimba radical Bac-ul si tezele unice

    Tezele unice, desfiintateElevii romani vor schimba din nou sistemul de examinare. Nou Cod al Educatiei modifica Bacalaureatul, admiterea la liceu, tezele unice... totulPotrivit propunerilor incluse in asa-numitul Cod al Educatiei, schimbarile la preuniversitar tin, in principal, de testarile de la finalul ciclurilor de studii. Trecerea de la gimnaziu la liceu se va face tot pe baza repartizarii computerizate si a programelor de consiliere profesionala organizate de scoli. La admiterea in liceu, se va tine cont de media generala obtinuta pe parcursul claselor V-VIII, care va avea o pondere de 50% din media finala, si de nota la un test structurat dupa model european, care va detine tot o pondere de 50% si care reprezinta, de fapt, noutatea adusa in locul tezelor unice. La acest test, care va fi sustinut, in scris, in semestrul al doilea din clasa a VIII-a, vor fi verificate competentele cheie obtinute de elev, prin intrebari din mai multe domenii. Testul va fi dat si la finalizarea ciclului primar, ca verificare inainte de gimnaziu, insa nota astfel obtinuta nu va conta ulterior la admitere.    Bac modificatIn ceea ce priveste bacalaureatul, acesta va avea doua etape. Pe parcursul clasei a XII-a, vor fi evaluate, prin verificari orale, competentele de comunicare in limba romana si, dupa caz, in limba materna. Tot in timpul ultimului an de liceu, vor fi sustinute doua examene de verificare a cunostintelor de folosire a computerului si de limbi moderne. Toate aceste evaluari din timpul anului scolar sint eliminatorii.     La finalul clasei a XII-a, in cadrul Bacalaureatului se vor sustine trei, respectiv patru probe scrise, in cazul elevilor care au studiat in limba materna. Disciplinele de examen vor fi limba romana, o proba obligatorie corespunzatoare profilului, Matematica sau Istorie, si una la alegere, in functie de profil. La aceasta ultima proba, elevii care au absolvit un profil real vor putea alege intre Chimie, Fizica, Biologie si Informatica, iar cei de la profil uman, intre Economie, Geografie, Logica, Psihologie si Filosofie.Practic, probele orale de la Bacalaureatul de pina acum au fost inlocuite cu evaluarile din timpul anului scolar si, in plus, a fost eliminata ultima proba, cea la discipline din alta arie curriculara decit cea absolvita, unde mai mult de jumatate din candidati alegeau proba la Educatie fizica.    Invatamint de 13 claseAlte modificari prevad ca invatamintul obligatoriu sa aiba 11 clase, incluzind grupa pregatitoare pentru scoala, ministerul angajindu-se sa generalizeze invatamintul de 13 clase. Elevii vor fi inscrisi in clasa I daca implinesc virsta de 6 ani in anul in care incep scoala.     In ceea ce priveste disciplina in scoli, ministerul vrea sa infiinteze un Colegiu al Profesorilor si o Carta a autonomiei scolare. Potrivit participantilor la discutiile despre noua lege a invatamintului, Colegiul Profesorilor va fi responsabil de analizarea si sanctionarea cazurilor de indisciplina si imoralitate printre cadrele didactice, similar Colegiului Medicilor in domeniul sanitar, iar Carta autonomiei ar urma sa stabileasca limitele in care s-ar propaga puterea institutiilor de invatamint, mai exact regulamentele de ordine interioara, statutul elevului si metodologiile dupa care elevii si parintii vor fi implicati in luarea deciziilor ce privesc scoala.     Deocamdata, ministerul si partenerii de dialog nu au stabilit in detaliu care vor fi criteriile dupa care va functiona Colegiul Profesorilor, in ce limite se defineste indisciplina si nici care sint sanctiunile propuse pentru diferite abateri. Nici prevederile Cartei nu au fost inca stabilite, toate acestea urmind sa fie definitivate de Ministerul Educatiei.    Parintii, la scoalaO alta propunere venita in urma discutiilor ministerului cu sindicatele se refera la alegerea directorului de scoala. Acesta va fi numit in functie in urma unui concurs organizat de Consiliul de Administratie al unitatii de invatamint, format 50% din cadre didactice si 50% din reprezentanti ai Consiliului Local si parinti.     O problema delicata in acest moment pare sa fie predarea religiei in scoli. Ministrul Ecaterina Andronescu propune ca religia sa fie inclusa in programa scolara obligatorie, insa, la cererea parintilor, elevii vor avea posibilitatea de a nu frecventa orele la aceasta disciplina.     Ministrul Ecaterina Andronescu si-a manifestat dorinta ca toate aceste modificari sa se aplice inca din anul scolar 2009-2010, insa a precizat ca acest lucru depinde de cum va proceda parlamentul pentru adoptarea Codului Educatiei. In acest moment, Executivul nu a decis daca acest Cod al Educatiei va fi asumat de guvern sau va fi supus spre aprobare in parlament.     Potrivit ministrului Andronescu, Codul Educatiei va fi gata, cel mai tirziu, pe 14 august. Reprezentatii ministerului si cei ai sindicatelor continua discutiile luni, cind sint dezbatute modificarile pentru invatamintul superior.    Universitarii lucreaza la solutii legislativeLegile Educatiei ar trebui modificate, in opinia profesorului Andrei Marga, rectorul Universitatii "Babes-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca, si pentru ca au fost aplicate in mod eronat prevederi internationale precum cele de la Bologna. "Problema elaborarii unei noi legi s-a pus deja in 2000, dupa incheierea cu succes a negocierilor de pe capitolul «Educatie si formare profesionala» din pachetul primirii Romaniei in Uniunea Europeana", a precizat Marga. "O astfel de lege, ca sa fie utila, trebuie sa distinga intre diferitele feluri de reforma (de recuperare, de sincronizare, de infruntare a globalizarii) care sint de facut, in timp, in Romania", a adaugat profesorul. Despre proiectele de legi propuse pina acum, Marga crede ca "nici unul nu face fata unei examinari competente si oneste", acuzind fundamentarea anacronica, birocratismul cultivat, optici si solutii gresite. Atit specialisti din UBB, cit si din cadrul Consortiului Universitaria lucreaza la solutii legislative in acest sens. "Cine face un proiect de lege ar trebui sa si-l aplice mai intii siesi sau cel putin sa vada daca acel proiect se poate aplica pe vreo fiinta responsabila. Altfel, se confunda simpla exprimare veleitara cu documente de interes public", a conchis profesorul Marga.

Tirg caritabil, intre prieteni, pentru un prieten

El a fost electrocutat in urma cu o luna, acum este internat cu arsuri pe mai mult de jumatate din suprafata corporala la Bucuresti si, pentru a-si reveni, in prima faza are nevoie de niste creme in valoare de citeva mii de euro.Prietenii nu l-au uitat pe Sorinel si, mai mult decit atit, fac tot ce pot ca sa il ajute sa treaca prin momentele grele. Ei organizeaza de astazi pina in 6 august un tirg de carte si de produse hand made la Cluj-Napoca, iar banii ii vor fi donati, pentru ca Sorinel sa poata sa urmeze tratamentul de recuperare. "Ne-am gindit sa facem un home made fair, iar banii strinsi sa i-i dam", ne-a spus Miruna Miron, una din organizatoarele tirgului. Apropiatii lui spun ca Sorinel are nevoie de 4.000 de euro doar pentru creme. Expozitia cu vinzare de accesorii facute de mina, schite, jucarii, carti si fotografii se tine de azi pina joi, de la ora 18 la 22, la Cluj-Napoca, pe terasa Heltai, din strada Clinicilor, la numarul 18.    Cont pentru donatii"Nu vrem ca banii sa fie un impediment in vindecarea lui", spun prietenii tinarului clujean. Pina la inceputul acestei saptamini, si-au anuntat participarea la tirg, in calitate de vinzatori, aproape 20 de prieteni. "Sorinel o sa vina la Cluj miine (marti, n.r.) sau poimiine (miercuri, n.r.) si o sa sufere mai multe operatii la muschi si speram sa stringem cit de multi bani putem", ne-a spus ieri Miruna.     Si tu il poti ajuta pe Sorinel! Are un cont deschis pe numele surorii lui, Simona Lup, la Raiffeisen Bank, cod IBAN RO 62 RZBR 00000 6000 3467512.

Click

SUFOCATI DE SIRME * Un cititor al cotidianului monitorul, Emanuel, ne-a trimis aceasta fotografie, care arata cum a ajuns sa fie Clujul prins in pinza de "paianjen" a cablurilor. In curind, o data cu finalizarea proiectului Duct City, toate vor fi trecute in subteran.

Pasageri raniti in timpul zborului

Un avion al companiei Continental care facea legatura intre Rio de Janeiro si Houston a aterizat de urgenta la Miami, dupa ce, in urma traversarii unei zone cu turbulente, 35 de persoane au fost ranite.     Potrivit unui comunicat al companiei americane Continental, sapte raniti au fost transportati la un spital din apropiere de aeroport, iar 28 au primit ingrijiri in avion, imediat dupa aterizare. Majoritatea pasagerilor raniti au primit ingrijiri la fata locului pentru contuzii si hematoame la git si spate. Zborul 128 al companiei americane Continental Airlines a decolat duminica dimineata din Rio de Janeiro (Brazilia), cu 168 de pasageri la bord, si urma sa ajunga la Houston luni, la ora locala 6 (13 ora Romaniei). Potrivit autoritatilor, avionul a fost trimis catre aeroportul din Miami din cauza turbulentelor puternice din cursul noptii.

Opozitia cauta democrati printre comunisti

Marian Lupu, liderul Partidului Democrat din Republica Moldova, la conducerea Republicii Moldova, ar putea fi o varianta de compromis pentru MoscovaAlegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova au impartit tara in doua tabere, scrie cotidianul rus "Kommersant".      Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, care a imprumutat de la comunisti refuzul categoric de aderare a Republicii Moldova la NATO, i-ar putea scoate pe moldoveni din impasul in care se afla in alegerea unui sef de stat, arata acelasi ziar.     Rezultatul scrutinului in urma caruia comunistii au obtinut 44,7% din sufragii, iar opozitia restul de voturi nu a facut decit sa confirme faptul ca exista doua Moldove: una prooccidentala, iar alta, dupa cite se pare, prorusa. De altfel, numarul adeptilor celei din urma scade treptat, considera publicatia rusa. La alegerile din 29 iulie, Partidul Comunistilor a obtinut 48 de mandate, PLDM - 18 mandate, PL – 15 mandate, PD – 13 mandate si AMN – 7 mandate de deputat.    PD-ul la putere, solutia salvatoareIn aceasta situatie, varianta de compromis pentru Moscova ar putea fi - bineinteles, in cazul in care Partidul Comunistilor nu va reusi printr-o minune sa-si invinga oponentii interni - venirea la putere a Partidului Democrat condus de Marian Lupu, care a imprumutat de la comunisti refuzul categoric de aderare a Republicii Moldova la NATO. "Necesitatea relatiilor strategice cu Rusia si prezenta Republicii Moldova in CSI sint lucruri atit de evidente, incit nu mai avem ce discuta in acest sens", a declarat Lupu pentru revista "Ogoniok", citata de "Kommersant". "In ceea ce priveste NATO, sint convins ca Republica Moldova ar trebui sa-si pastreze statutul de neutralitate", a adaugat Lupu.    Se cauta comunisti "democrati"Dupa anuntarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare de miercuri, partidele dispun de timp suficient pentru a discuta despre alcatuirea unei coalitii ce ar putea forma nu doar guvernul, dar si sa aleaga presedintele tarii, considera publicatia rusa "Gazeta" in articolul intitulat "Opozitia cauta democrati printre comunisti". Faptul ca recent formata coalitie nu se va destrama a devenit limpede dupa ce liderii Partidului Democrat, pe sustinerea carora au mizat comunistii, au declarat deschis ca nu poate fi vorba de formarea unei aliante cu PCRM, a spus pentru "Gazeta" un reprezentat al Partidului Liberal Democrat.     "Impreuna cu liberalii si Alianta Moldova Noastra am respirat usurati dupa ce Marian Lupu (presedintele Partidului Democrat) a declarat public ca se aliaza cu noi. In acest fel, vom forma cel putin guvernul si vom alege presedintele Parlamentului, care va indeplini functia de interimar in locul lui Vladimir Voronin", a spus el. "Va fi timp sa gasim printre deputatii PCRM pe cei care vor sustine candidatura coalitiei unite", a adaugat el.    PCRM-ul nu are "dezertori"La rindul sau, presedintele Partidului Comunistilor, Vladimir Voronin, a declarat ca, in cazul in care in coalitie va intra Partidul Liberal, comunistii vor pleca in opozitie, ceea ce fara indoiala va prelungi criza politica din tara, spune "Gazeta". Publicatia rusa reaminteste ca liberalii sint acuzati de extremism de catre autoritati. "Repet, noi sintem gata pentru diverse compromisuri cu toate partidele, cu exceptia liberalilor. Avem 48 de locuri in Parlament, ceea ce inseamna ca oricum in momentul in care va fi ales presedintele va trebui sa se tina cont si de parerea noastra. Si in zadar incearca opozitia sa gaseasca in PCRM pe cei care vor trada interesele partidului. Comunistii merg ca o singura forta si nu vor fi dezertori", a mai spus pentru "Gazeta" un aliat apropiat al lui Voronin, Mark Traciuk.

Criza ii trimite pe spanioli la cules de struguri in Franta

Circa 13.500 de spanioli vor merge sa culeaga struguri in Franta anul acesta, cu 12,5% mai multi decit in 2008, a declarat secretarul pentru migratii al federatiei agroalimentare din sindicatul UGT, Jesus Acasuso. Interesul spaniolilor pentru culegerea strugurilor francezi este alimentat, in parte, de criza economica profunda cu care se confrunta Spania, unde somajul creste in continuare. La sfirsitul lunii iunie, rata somajului este de 17,9%, adica peste patru milioane de persoane nu aveau un loc de munca. Cind economia spaniola se dezvolta intr-un ritm foarte rapid, creind multe locuri de munca, muncitorii nu erau foarte interesati de culegerea strugurilor in Franta. Înainte de 2006, circa 11.000 de spanioli traversau anual Pirineii, dar acest numar "a crescut din cauza crizei" care a izbucnit in 2008, afectindu-i in special pe cei care lucrau in sectorul constructiilor, a explicat Acasuso. Spaniolii sint atrasi in special de salariile mai mari. Salariul mediu pe ora in Franta este de 8,82 de euro pe ora, fata de 6,1 euro in Spania. "Campania de recoltare a strugurilor francezi este un exemplu demn de urmat" pentru exploatatorii spanioli, a declarat Acasuso, precizind ca, "in general, cazarea este buna", dar exista si o serie de practici rele, precum acordarea contractului de munca muncitorului abia in ultima zi. Majoritatea spaniolilor vin din Andaluzia (9.700) si merg in multe departamente din sudul Frantei, avind adesea legaturi istorice cu fermele unde merg, datorita unei traditii lungi de migrare a muncitorilor agricoli spanioli. În 1972, aproape 92.000 de spanioli au mers sa culeaga struguri in Franta.

Analistii mizeaza pe reducerea dobinzii BNR

Totodata, analistii sint de parere ca banca centrala va mentine ratele rezervelor minime obligatorii în lei si în valuta. "Reducerea la 8,50% a dobinzii de politica monetara a fost estimata de catre 63% dintre participantii la sondaj, reducerea la 8,75% a fost estimata de catre 21%, reducerea la 8,25% a fost estimata de catre 11%, iar 5% din participanti au estimat mentinerea unui nivel constant al dobinzii de politica monetara", se arata în comunicatul AAFBR.  De asemenea, 89% din participantii la sondaj au estimat mentinerea unui nivel nemodificat al rezervelor minime obligatorii, atit pentru pasivele în lei, cit si pentru cele în valuta.     AAFBR reuneste peste 50 de analisti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societati de administrare a investitiilor, societati de asigurari si din piata de capital.    NewsIn

Pe scurt

Se da motorina subventionataConducerea Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Cluj a anuntat ca, începind de ieri, se acorda motorina subventionata pentru înfiintarea culturilor de toamna. Cantitatea de motorina este de 39 de litri la hectar de teren agricol care urmeaza sa fie insamintat cu culturi de toamna. Conducerea DADR Cluj a mentionat ca modul de acordare a subventiei a fost simplificat, astfel ca solicitantul trebuie sa depuna la DADR doar cererea, inregistrata la primarie si vizata de primar, în care sint specificate culturile si suprafetele pentru care solicita sprijin, prin reducerea pretului motorinei cu 1 leu aplicat la momentul achizitionarii de la statii de combustibil pe baza de adeverinte emise de DADR. Cererile se vor depune in intervalul 1 august - 30 octombrie 2009 iar termenul limita pina la care se poate ridica motorina de la furnizori este de 15 noiembrie 2009.    bTirg de masini reposedateDupa ce BCR Leasing a lansat un site dedicat special vinzarilor de masini recuperate, si BT Leasing a decis sa organizeze o expozitie cu vinzare a masinilor second hand din portofoliu. Evenimentul va avea loc în Cluj, în perioada 6-8 august, între orele 21 si 24, pe Calea Turzii nr. 223, locatia situata între showroom-ul Skoda si SEAT. Promotiile oferite de BT Leasing ofera posibilitatea alegerii unor marci precum Jeep, Mercedes, Cadillac, BMV, Audi, Subaru etc. BT Leasing ofera si promotii precum "1A1/2" pentru automobilele înscrise în campanie - la o masina cumparata, a doua e la jumatate de pret. O alta oferta este "Masini la pachet", putind fi achizitionate, împreuna, între 3 si 5 masini, la un pret promotional.    bBNR bate 500 de monede aniversareBanca Nationala a României (BNR) pune de miine în circulatie, în scop numismatic, o moneda de argint dedicata aniversarii a 140 de ani de la inaugurarea primei linii de cale ferata din România: Bucuresti - Giurgiu. Moneda are o valoare nominala de 10 lei, este realizata din argint 999‰ si are o greutate de 31,103 grame. Forma acesteia este rotunda, diametrul de 37 mm, calitatea - proof, iar marginea este zimtata. Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însotite de brosuri de prezentare a tematicii emisiunii, redactate în limbile româna, engleza si franceza. Brosurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se gasesc semnaturile guvernatorului BNR si casierului central. Tirajul emisiunii este de 500 de exemplare. Monedele vor fi prezentate în cutii adecvate, iar pretul de vinzare este de 185 de lei, fara TVA, si nu include contravaloarea casetelor. Punerea în circulatie, în scop numismatic, a monedelor din argint din aceasta emisiune va fi realizata prin sucursalele Bucuresti, Cluj, Iasi si Timis ale BNR.    A. D.

Portret robot al afaceristului clujean

Afaceristii mai in virsta sint mult mai sceptici in aceasta perioada de criza decit tinerii si prefera sa nu se lanseze acum in afaceri noiCei mai multi oameni de afaceri romani sint barbati, sint casatoriti - fara sa aiba insa copii - si au virsta cuprinsa intre 36 si 45 de ani, potrivit portretului robot al intreprinzatorului, realizat de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii (CNIPMMR).     Portertul robot a fost realizat in urma unui sondaj pe un esantion de 1.099 de firme mici si mijlocii, iar potrivit acestuia aproape 31% dintre intreprinzatori au intre 36 si 45 de ani - pondere superioara mediei europene de 24%, in timp ce 29% au intre 45 si 60 de ani. Doar 3,28% dintre oamenii de afaceri romani au peste 60 de ani. In ceea ce priveste pregatirea profesionala, se observa ca persoanele cu pregatire tehnica detin cea mai mare pondere, respectiv 43,13%, in timp ce intreprinzatorii instruiti in domeniul economic reprezinta numai 22,83%.     Fata de media europeana, in Romania procentul persoanelor cu pregatire tehnica este cu circa 60% mai ridicat.     Mai mult, potrivit portertului realizat de CNIPMMR, intreprinzatorul roman este de obicei barbat (67,45% din cazuri), structura fiind totusi mult mai echilibrata fata de media europeana, unde doar un sfert din intreprinzatori sint femei.     O alta caracteristica a intreprinzatorilor romani este ca aproape 77% sint casatoriti, dar majoritatea (35,43%) nu au copii. Din punctul de vedere al studiilor, majoritatea intreprinzatorilor au pregatire superioara - 71,35%, mai arata datele colectate de CNIPMMR.    Ideea unui produs vandabil nu e suficientaIn ceea ce priveste portretul afaceristului clujean, Augustin Fenesan, presedintele Asociatiei Patronilor si Mestesugarilor (APM) Cluj, spune ca nu exista caracteristici atipice ale acestuia fata de portretul intreprinzatorului roman in general. Totusi, Fenesan atrage atentia ca, pentru a rezista pe piata, mai ales in conditii de criza, este mai important sa fii un bun manager decit sa te incadrezi intr-un anumit tipar. "Cred ca cele mai importante sint competentele manageriale, deoarece afacerile nu se fac atit de usor cum cred unii. Adica nu e suficient sa gindesti un produs, pe care apoi sa-l vinzi cu un anumit adaos comercial... piata nu functioneaza asa. Trebuie sa ai serioase cunostinte de management ca sa supravietuiesti", spune Fenesan.    Peste 6.000 de firme nu mai mergPotrivit Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Cluj, in primele 6 luni ale anului si-au suspendat activitatea 5.200 de companii clujene, iar 1.200 au intrat in procedura de insolventa. In paralel, insa, au existat si persoane care au profitat de criza pentru a se lansa pe piata. Astfel, in luna mai au fost inmatriculate la Oficiul Registrului Comertului de pe linga Tribunalul Cluj 169 de societati comerciale si 205 persoane fizice.    E nevoie si de putina nebunieMihai Costin, directorul general al DGFP Cluj, spune ca oamenii de afaceri clujeni care fac fata crizei sint aceia care dau dovada de maturitate. "Dupa parerea mea, intreprinzatorul clujean are in jur de 40-45 de ani, deci are experienta in spate, dar e si destul de tinar, fiind o persoana activa", spune Costin. Potrivit lui, afaceristii mai in virsta sint mult mai sceptici la aceasta perioada de criza decit tinerii si prefera sa nu se lanseze acum in afaceri noi. "Eu cred ca tinerii iau mai usor lucrurile, dar asta nu inseamna totusi ca nu sint temeinici. E nevoie de o oarecare nebunie pentru a face afaceri in aceasta perioada", spune Costin.    Se cauta sponsoriLa rindul sau, Mircea Olaru-Zainescu, secretar executiv al APM Cluj, aminteste de tineri atunci cind e intrebat cum arata intreprinzatorul clujean de criza. "In asociatie sint multi tineri care au demarat anii trecuti afaceri in IT sau consultanta si care acum s-au angajat cu jumatate de norma pe la alte firme pentru a reusi astfel sa-si acopere cheltuielile cu firma. Totusi, nu si-au suspendat activitatea, gindindu-se sa-si relanseze activitatea o data ce atingem fundul sacului cu criza asta. Sint tineri, au speranta ca lucrurile se vor redresa", spune reprezentantul APM Cluj. In plus, potrivit acestuia, o alta solutie pentru a evita suspendarea activitatii este gasirea unui "sponsor".     "Sint multi intreprinzatori care cauta in aceasta perioada resurse de finantare pentru a-si continua activitatea. Insa prin finantare nu ma refer neaparat la banci, ci mai degraba la un partener de afaceri", spune Olaru. In prezent, circa 30% din membrii APM Cluj sint femei, iar majoritatea membrilor au in jur de 50 de ani, avind in spate de 20 de ani de exprienta.    Cine se apuca de afaceri pe timp de criza?Un portret standard al micului intreprinzator de criza, realizat de "Business Magazin", arata cam asa: virsta intre 25 si 35 de ani, activitate profesionala intre 3 si 10 ani si preferinta pentru domeniul serviciilor (in special consultanta - din cauza costurilor reduse pe care le presupune deschiderea unei astfel de afaceri). Totodata, micul intreprinzator de criza are sau a avut venituri peste medie si provine din domenii de activitate precum contabilitate, servicii financiare, consultanta, marketing sau avocatura, majoritatea fiind din orasele mari, mai scrie "Business Magazin". Astfel, daca in momentul de fata in Romania se infiinteaza aproximativ 30-40 de societati pe zi, mai mult de trei sferturi sint firme de dimensiuni mici, cu capital social minim, fara angajati si cu domeniu de activitate consultanta, arata analiza "Business Magazin".

Sibex introduce contractele pe diferenta

Bursa din Sibiu (Sibex) introduce de miercuri contractele pe diferenta (CFD) pe actiunile SIF Muntenia (SIF4), BRD SocGen si Banca Transilvania (TLV), urmind ca pina în toamna sa fie introduse si pe alti emitenti mai putin lichizi.     "Vom lansa pina în luna septembrie CFD-uri pe mai multi emitenti, dar treptat. Probabil ca vom introduce CFD-uri pe toate SIF-urile, cu exceptia SIF Oltenia (SIF5), deoarece în cazul SIF5 exista deja o piata foarte lichida pe futures", a declarat pentru NewsIn Darius Cipariu, directorul adjunct al Sibex. El a explicat ca CFD-urile sint o alternativa la piata futures, motiv pentru care aceste instrumente vor fi introduse pe emitentii mai putin lichizi în pietele futures, cum este si cazul SIF Muntenia, BRD si TLV. "Vom introduce în continuare CFD-uri pe actiuni care au avut o lichiditate pe futures, de genul Petrom si Rompetrol Rafinare, dar pentru care a disparut interesul", a completat Darius Cipariu.     "CFD-ul este echivalentul unei investitii în actiuni pe un termen nelimitat, diferenta majora fiind lipsa scadentelor, doar ca se tranzactioneaza în marja. Dezavantajul este ca detinerea de CFD-uri nu îti da dreptul de vot în AGA, în timp ce avantajul este ca un cumparator de CFD beneficiaza de dividend, pe care îl primeste chiar mai rapid decit pe piata la vedere (spot)", a explicat directorul general adjunct al Sibex.     Bursa de la Sibiu are în plan si introducerea la tranzactionare a contractelor pe diferenta pe indicele american Dow Jones si pe cel german DAX, o data cu lansarea noii platforme de tranzactionare.

"Ambitia jucatorilor m-a impresionat"

Walter a ramas placut impresionat de randamentul jucatorilor saiReporter: Cum vi s-a parut echipa in cele trei partide amicale din Austria (5-1 cu Rodengo Saiano, din Serie C2, 1-2 cu Al Hilal si 2-3 cu Enosis Paralimni)?     Florian Walter: Foarte determinata. Avem o echipa noua, schimbata in proportie de 80%. Mai avem un meci pentru a profila o structura, un nucleu cit mai bun de jucatori. S-au incercat jucatorii pe toate posturile, s-a jucat in mai multe sisteme de joc, 3-5-2, 4-4-2, s-au facut foarte multe schimbari.V-a impresionat cineva in mod deosebit in cantonament?     M-a impresionat echipa in toate cele trei partide. S-au miscat bine baietii, media de virsta este undeva la 22 de ani. Mi-a placut in special partida cu cipriotii. Am fost condusi cu 3-0 si am revenit total in joc pe fondul unei ambitii frumoase a fotbalistilor nostri. Am revenit la 2-3 si puteam sa mai marcam citeva goluri. Am ratat si citeva ocazii de gol. Acest joc mi-a lasat o impresie deosebita. Toata lumea isi doreste performanta, se vede acest lucru.Ce transferuri mai pregateste Universitatea Cluj?     Asteptam un numar 10, dar este greu de gasit. S-ar putea sa vina cineva in Austria, avem o promisiune. Daca nu va veni acum, mai avem timp pina la finalul lunii august. Oricum, nu vom aduce in probe un numar 10. Daca vine, vine direct, negociem si semnam contractul de joc. Vom vedea in perioada urmatoare.Monitorul a anuntat in urma cu citeva zile ca Bogdan Farcas va fi transferat la Dinamo. Confirmati mutarea?     Vrem sa promovam si ne mai trebuie un portar cu experienta. Il avem pe Hutan, daca vom mai aduce inca un portar valoros, il voi ceda pe Farcas la Dinamo. In caz contrar, el va ramine la Cluj.Cantonamentul se apropie de final. La Cluj, Stadionul "Moina" a devenit santier. Ne puteti spune unde se va pregati echipa dupa revenirea acasa?     Vom gasi solutii, sa stea toata lumea linistita. Vom cauta terenuri, vom rezolva aceasta problema. 90 de ani de istorie, si Universitatea nu are un teren. Asta este situatia.Ati vorbit inainte de plecarea in Austria despre un proiect care vizeaza construirea unei baze sportive pentru "U". In ce stadiu se afla acel proiect?     Intr-o luna de zile nu pot sa construiesc nimic. Vom gasi si locatia, vom face toti pasii necesari pentru a duce la indeplinire acest plan. Voi cumpara eu un teren, un lan de porumb poate, si voi incepe constructia.

Pe scurt

Gane, antrenor in Liga 2Fostul secund al Universitatii Craiova, Ionel Gane, a fost instalat în functia de antrenor principal al formatiei Gaz Metan CFR Craiova, care a promovat anul acesta în Liga 2. Gane îl înlocuieste pe banca formatiei din Banie pe Cristea Boldici si va fi ajutat de secundul Ionel Luta si preparatorul fizic Dragos Bon. Ionel Gane (37 de ani) a fost secundul lui Nicolo Napoli la Universitatea Craiova în sezonul trecut, iar în ultimele trei etape a fost interimar ca urmare a demiterii italianului.    NewsInMassa s-a intors in BraziliaPilotul echipei Ferrari, Felipe Massa, care a fost grav ranit în calificarile pentru MP al Ungariei, a parasit spitalul din Budapesta unde a fost internat si a plecat spre Brazilia. Totusi, sportivul va fi supus unor noi investigatii medicale dupa ce ajunge în tara sa natala, dar nu va mai fi spitalizat. El afirmase cu o zi înainte sa fie externat ca este fericit ca mai este în viata si asteapta sa revina în cursele de Formula 1. Felipe Massa, în virsta de 28 de ani, a suferit o fractura craniana dupa ce a fost lovit de o piesa desprinsa de pe monopostul lui Rubens Barrichello (Brawn GP). El va fi înlocuit temporar la Ferrari de septuplul campion mondial Michael Schumacher, care va reveni în Formula 1 cu ocazia Marelui Premiu al Europei, care va avea loc pe 23 august pe circuitul din Valencia.    NewsInNici un atlet roman la CMRomania va fi reprezentata de 17 sportive la Campionatele Mondiale de Atletism de la Berlin, pentru prima data neavind în componenta nici un atlet, a decis, luni, Consiliul Federal al Federatiei Române de Atletism. Delegatia va fi formata din urmatoarele atlete: Cristina Casandra si Ancuta Bobocel - 3.000 m obstacole; Lidia Simon, Luminita Talpos, Nuta Olaru - maraton; Nicoleta Grasu - disc; Claudia Stef, Ana Maria Groza si Ana Maria Greceanu - 20 de kilometri mars; Monica Stoian si Maria Negoita - sulita; Bianca Perie - ciocan; Anca Heltne - greutate; Angela Morosanu - 400 mg; Cristina Bujin - triplusalt; Mirela Lavric - 800 m; Andreea Ograzeanu - 200 m. Obiectivul delegatiei este cucerirea a una-doua medalii si trei sau patru prezente în finale. La editia din 2007 a Campionatelor Mondiale, care a avut loc la Osaka, Romania a cucerit o medalie de bronz prin Nicoleta Grasu.    NewsInPrezentare de lux la NapoliPresedintele lui Napoli, Aurelio De Laurentiis, a decis ca prezentarea oficiala a echipei sale dinaintea stagiunii urmatoare sa se desfasoare sub forma unui "spectacol marca Holywood", care va avea loc pe un vas luxos de croaziera, informeaza "Corriere dello Sport". Conducatorul gruparii de pe "San Paolo" este unul dintre cei mai apreciati producatori de film din lume, iar ideea inedita de a-i prezenta fanilor pe elevii antrenati de Roberto Donadoni i-a apartinut în întregime.     Evenimentul despre care presa din Pensinula a scris ca se va desfasura dupa un scenariu de film holywoodian va avea loc luni seara de la ora locala 18 si va fi transmis pe un post de audienta nationala. Amfitrioana spectacolului va fi Simona Ventura, o cunoscuta prezentatoare de reality show din Italia. Jucatorii pregatiti de Donadoni vor debarca în portul orasului de la poalele Vezuviului de pe un imens vas de croaziera, "Costa Concordia", dupa care vor traversa un covor rosu pentru a ajunge pe o scena special conceputa pentru acest eveniment. La gala de prezentare a lotului lui Napoli sint asteptati sponsorii principali ai clubului, jurnalisti de sport consacrati, dar si vedede de cinema.    NewsInMutu, salvat de Juve?Oficialii lui Juventus Torino au afirmat imediat dupa ce l-au transferat pe Adrian Mutu ca sint dispusi sa plateasca orice daune pe care jucatorul va trebui sa le achite gruparii engleze Chelsea, scrie cotidianul italian "La Repubblica", citat de Fiorentina.it. "Ce s-a întimplat cu promosiunea lui Juventus? În ianuarie 2005, în ziua prezentarii lui Mutu, care era fara angajament dupa ce a fost dat afara de la Chelsea, conducatorii lui Juventus spuneau ca vor plati ei amenda, în cazul în care aceasta va fi dictata", scrie presa italiana, care mentioneaza ca ar fi existat si un acord scris între gruparea din Torino si Adrian Mutu, însa acesta ar fi putut sa fie anulat dupa ce jucatorul a fost vindut la Fiorentina.    NewsIn

120 de copii bat mingea cu Big Ghitza Muresan

Ghita Muresan, inconjurat de copii, a deschis ieri al treilea "Big G Summer Camp"Faimosul baschetbalist clujean Ghita Muresan a inceput ieri cel de-al treilea "Big G Summer Camp", nu pentru a descoperi noi talente, ci pentru a le impartasi tinerilor satisfactiile oferite de baschet.     Sportul e vital la virste tinere, a subliniat vedeta, insa nu trebuie neglijata scoala, dupa cum declara cu regret ca a facut el, fiind menajat de profesori pentru a se antrena.     Peste 120 de copii clujeni sint initiati incepind de ieri in secretele baschetului chiar de catre Ghita Muresan, cel mai cunoscut baschetbalist roman, singurul care a evoluat in NBA. Cursurile sint gratuite, iau parte si profesori clujeni de baschet si singurul criteriu de alegere a participantilor a fost virsta, fiind necesar sa aiba intre 8 si 14 ani.      "E deja o traditie in Cluj, ne bucuram de implicarea lui Ghita, de faptul ca de fiecare data cind vine in Romania trece mai intii pe la Cluj", a declarat ieri Mircea Cristescu, presedinte executiv al clubului "U" Mobitelco Cluj.     "Sportul creeaza personalitati puternice""Sint intrebat des daca organizez tabara ca sa caut noi talente, insa nu acesta este scopul meu. Vreau doar ca cei care participa la cursuri sa se simta bine, sa se recreeze, sa descopere spiritul de echipa, de competitie pe care ti-l ofera baschetul. Aici se pot lega prietenii care tin o viata", a tinut sa precizeze baschetbalistul. Este foarte important pentru copii sa practice sport la scoala, crede Ghita Muresan. "E vorba de sanatate, de socializare, de faptul ca invata sa imparta aceeasi minge, de munca si responsabilitate. In ziua de azi multi tineri se indreapta spre arta, muzica computer sau Internet, ceea ce nu-i neaparat rau, dar e nevoie si de miscare. Sportul creeaza personalitati puternice. Cei doi baieti ai mei fac sport dupa scoala zilnic si se bucura sa vina si in Romania, unde isi gasesc multi prieteni", a mai spus sportivul. Nu trebuie neglijata nici educatia, a mai avertizat acesta.     Regrete si performante "Singurul meu regret este ca nu am facut scoala. Profesorii stiau ca sint bun la baschet si nu imi cereau sa invat", a marturisit Ghita Muresan.      Fost component al echipelor "U" Cluj (1990-1992), Pau Orthez (Franta, 1992-1993 si 2000-2001), Washington Bullets  (NBA, 1993-1999), New Jersey Nets ( NBA, 1999-2000), clujeanul are la activ numeroase premii si titluri, intre care cel de "Most Improved Player" in NBA - 1996. Muresan este incintat de faptul ca la Cluj activeaza acum doua echipe importante de baschet.     El va aparea in filmul "Serial buddies" si ia parte la multe asemenea tabere pentru copii in SUA. "Am jucat baschet 20 de ani si simt ca inca mai pot invata ceva nou", a conchis sportivul.

Isi revine piata imobiliara ?

Dupa o lunga perioada in care a fost blocata, atit de lispa banilor cit mai ales de teama oamenilor, piata imobiliara din Alba Iulia pare sa isi revina. Nu este foarte sigur daca programele guvernamentale sint cele care au facut acest lucru posibil insa la situatia generala pare sa contribuie si debutul proiectului "Prima Casa". Pe de alta parte, revigorarea pietei de profil i-a scos din asteptare si pe oportunistii imobiliari, care, pe fondul crizei economice incearca sa dea lovitura. Cert este ca odata cu primele miscari pe piata imobiliara, preturile au crescut cu pana la 10 %. Totusi, deocamdata, tranzactiile intirzie sa revina ca numar si valoare, la media din 2008.   

Debut interesant

Municipiul Alba Iulia a gazduit in weekend prima editie a festivalului national de fanfara, premiera bucurindu-se si de participarea unei formatii din Franta. Evenimentul a fost animat si de formatia de marjorete "Ariesul Ritmic" din Cimpeni si s-a bucurat de un public destul de numeros si entuziast. Timp de doua zile, Parcul Unirii si Platoul din fata Casei de Cultura a Sindicatelor din Alba Iulia a fost extrem de animat, spectatorii bucurindu-se si de o vreme extrem de placuta.    

?Cutia milei? pentru? casa popii

Preotul paroh din satul Petelca, nu se joaca atunci cind vine vorba de propria bunastare. Tinarul parinte, parinte Mircea Remetea venit din Alba Iulia pentru a sluji la Petelca a primit asa cum se cuvine o casa parohiala acolo. Dar cum casa parohiala nu este proprietate personala, omul bisericii s-a gindit ca este mai bine sa aiba in sat propria gospodarie.   

Bani platiti de CAS

Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Cluj neaga informatiile aparute ieri la nivel central conform carora trebuie sa aloce bani restanti medicilor de familie din judet. Purtatoarea de cuvint a institutiei clujene, Crina Grozav, ne-a declarat ieri ca CAS Cluj a platit la termen toate serviciile medicale prestate. "In 23 iulie, CAS Cluj a platit medicilor de familie serviciile medicale prestate. Nu avem datorii catre medicii de familie. Suma platita in 23 iulie insemnind contravaloarea serviciilor prestate in luna iunie, adica 2.416.351,12 lei, deci nu avem datorii catre ei", a comentat ieri Grozav.     Medicii de familie au anuntat la sfîrsitul saptamînii trecute, prin presedintele Societatii Nationale de Medicina de Familie, dr. Rodica Tanasescu, citata de NewsIn, ca vor actiona în instanta Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), pentru ca nu si-au primit sumele aferente lunilor iunie si iulie, asa cum prevede contractul cadru semnat pe anul 2009.    A.-D. S.

Clujean suspect de omor arestat in Ungaria

Un barbat de 39 de ani din comuna clujeana Bontida s-a predat autoritatilor ungare pentru a-si marturisi o crima pe care a comis-o in Cluj-Napoca in urma cu aproape 2 saptamini. Purtatoarea de cuvint a Inspectoratului Judetean de Politie Cluj, Gina Pop, a declarat luni ca barbatul, Zoltan Denes, s-a predat autoritatilor ungare in cursul zilei de vineri, iar simbata, dupa ce a fost incredintat autoritatilor romane si transportat la Cluj, a fost prezentat instantei de judecata, care a emis pe numele sau un mandat de arestare preventiva pe 29 de zile. Pe 23 iulie, Politia Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizata prin apelul de urgenta 112 despre faptul ca in aceeasi zi a fost gasita moarta, in locuinta sa, o femeie care locuia singura. In urma efectuarii anchetei s-a constatat ca femeia, Otilia Bozena, de 70 de ani, a murit din cauza asfixierii mecanice prin strangulare. Politistii au constatat, de asemenea, ca din apartamentul femeii au fost sustrase mai multe bunuri, in valoare totala de circa 700 de lei. Zoltan Denes este cercetat acum in stare de arest pentru omor deosebit de grav.    D. E.

Tilhar de 16 ani arestat preventiv

Politistii clujeni au retinut o minora de 16 ani pe care o suspecteaza ca ar fi jefuit un apartament de pe strada Motilor. Dupa ce au fost sesizati prin 112 ca o persoana necunoscuta a intrat intr-un apartament simbata dupa-amiaza, politistii au constatat ca din apartamentul lui H. Zita-Hilda au fost sustrase bunuri si bani in valoare totala de aproximativa de 7.400 de lei. "La iesirea din cladire, persoana suspecta a fost surprinsa de catre un vecin, pe care l-a amenintat cu un briceag pentru a-si asigura scaparea. Citeva ore mai tirziu, politistii au identificat si retinut minora de 16 ani, domiciliata in mun. Cluj-Napoca, pentru savirsirea infractiunii de «tilharie»", prezinta biroul de presa al IPJ. Tinara era insotita de o femeie, pe care politistii au acuzat-o de furt calificat. Pe numele minorei s-a emis un mandat de arestare preventiva pe o perioada de 19 zile.    D. E.

222.000 de bebelusi romani in 2008

Tara noastra s-a clasat anul trecut pe locul 7 în Uniunea Europeana, dupa numarul de nou-nascuti, însa populatia a scazut în intervalul 1 ianuarie 2008 - 1 ianuarie 2009 cu circa 30.000 de persoane, ca urmare a numarului mare de decese, potrivit datelor publicate ieri de Eurostat.    222.000 de nou-nascuti in 2008Astfel, în 2008 s-au nascut în România 222.000 de copii. Cei mai multi nou-nascuti au fost în Franta (835.000), Marea Britanie (794.000), Germania (675.000), Italia (576.000), Spania (519.000) si Polonia (414.000), mai arata datele biroului european de statistica. Tarile în care anul trecut s-au înregistrat cei mai putini nou-nascuti au fost Malta (4.000), Luxemburg (6.000) si Cipru (9.000). În total, în UE au fost nascuti anul trecut 5,42 de milioane de copii, din care 3,44 de milioane au fost nascuti în zona euro.    La decese, locul 7Dupa numarul de decese înregistrate în 2008, România s-a situat tot pe locul 7 în UE, cu 253.000 de persoane decedate, în timp ce la nivelul UE au decedat 4,84 de milioane de persoane, din care 3,04 milioane erau din zona euro. Potrivit Eurostat, daca la 1 ianuarie 2008 România avea 21,529 de milioane de locuitori, în prima zi din 2009 numarul acestora scazuse la 21,499 de milioane. În schimb, migratia neta a compensat în mica masura decesele din 2008, respectiv cu 1.000 de persoane.      România este pe pozitia a saptea din UE si în functie de numarul de locuitori. Per ansamblul UE, migratia neta s-a cifrat la 1,55 de milioane de persoane. Populatia din blocul comunitar a ajuns la 1 ianuarie 2009 la aproape 500 de milioane de persoane, în crestere cu 0,4% (2,1 milioane de persoane) fata de 1 ianuarie 2008.    NewsIn

Turnul de linga "Moina", concesionat in conditii de criza

Edilii vor hotari astazi, intr-o sedinta extraordinara a Consiliului Judetean, detaliile concesionarii turnului de 24 de etaje din apropierea Stadionului "Ion Moina".     Pentru identificarea posibilitatilor de construire a turnului, administratia judeteana a apelat la serviciile unei firme de consultanta: Deloitte Consultanta SRL. In baza acestui contract s-a intocmit studiul de "Fezabilitate legala, economica si financiara a realizarii Cladirii Turn multifunctional din cadrul complexului sportiv «Ion Moina» pe baza unei concesiuni".     In urma efectuarii studiului respectiv s-a hotarit ca perioada maxima a concesiunii sa fie de 48 de ani, aceasta constituind un criteriu de departajare a ofertelor in cadrul licitatiei pentru concesiune.     "Nivelul de rentabilitate estimat al Proiectului ar putea fi mai putin atractiv pentru investitori din categoria dezvoltatorilor imobiliari in actualele conditii de piata. In acest context, un investitor privat din categoria operatorilor de hotel ar putea fi mai potrivit. In vederea optimizarii costurilor de constructie si armonizarii proiectului cu scopul urmarit al cladirii, proiectarea cladirii ar trebui lasata in sarcina investitorului privat", se arata in referatul hotaririi care va fi astazi supusa votului consilierilor judeteni.     Consilierii au votat in luna aprilie (Hotarirea nr. 62 - 16 aprilie 2009) Studiul de fezabilitate, documentatia de atribuire si a Comisiei de evaluare a ofertelor pentru obiectivul "Stadion la standarde internationale, respectind normele UEFA si FIFA, pe amplasamentul Stadionului «Ion Moina»", documentatie care prevede constructia unui turn în imediata apropiere a Stadionului.

Casatoria "nabadaioasa" dintre PSD si PDL continua

Liderul PSD, Mircea Geoana (foto, in dreapta), a sustinut ca atacurile reciproce au pornit de la "onoarea ranita a doamnei Udrea", iar Ministrul Dezvoltarii, democrat liberalul Vasile Blaga (foto, in stinga, i-a replicat ca "are idei putine, dar fixe"Inainte de sedinta coalitiei, atit liderii PSD, cit si cei ai PDL au spus ca nu urmaresc dezmembrarea colaborarii dintre cele doua partide, dar au continuat replicile acide.     Liderul PSD, Mircea Geoana, a sustinut ca atacurile reciproce au pornit de la "onoarea ranita a doamnei Udrea", iar Ministrul Dezvoltarii, Vasile Blaga, i-a replicat ca "are idei putine, dar fixe".    Ruperea Coalitiei, "un joc politicianist"Liderii PSD au pledat ieri pentru rezolvarea "problemelor importante" cu care se confrunta romanii, sustinind ca tema ruperii Coalitiei reprezinta doar "un joc politicianist".      Democrat-liberalii, in frunte cu premierul Emil Boc, au afisat aceeasi atitudine, subliniind la unison ca nu se pune problema ruperii coalitiei. "Acest guvern ori face reforma de care are nevoie tara, ori pleaca acasa, alta alternativa nu exista", a precizat Emil Boc.      Dupa sedinta conducerii PSD, presedintele formatiunii, Mircea Geoana, a declarat ca partidul sau nu considera ca actuala coalitie de guvernare trebuie inlocuita, chiar daca sint nemultumiti de modul de colaborare cu PDL. El a mai declarat ca social-democratii nu pot accepta o "solidaritate politica", ci doar acele intelegerile convenite pentru guvernare si solicita PDL sa nu-i mai ceara solidaritate cu actiunile sale politice.     De azi, fara "comentarii"Prim-vicepresedintele PDL Adriean Videanu a spus ca democrat-liberalii sint preocupati in acest moment de situatia economica si nu doresc sa raspunda provocarilor, catalogind demersul de infiintare a Comisiei de ancheta pentru ministrul Turismului ca fiind un exemplu de provocare.     "Aceasta Comisie impotriva Elenei Udrea este un demers politicianist, care este un fel de provocare. Fiecare sa-si asume riscul politic al demersului pe care il face", a spus Videanu.     Tensiunile sint contraproductive Si ministrul pentru IMM-uri, Constantin Nita, a spus ieri, dupa sedinta coalitiei, ca PSD si PDL au convenit, in contextul discutiilor privind Comisia de ancheta in cazul Elenei Udrea, sa se abtina de la atacuri reciproce sau "comentarii rauvoitoare" in urmatoarea perioada. Nita a apreciat ca o abordare tensionata intre cele doua partide este contraproductiva pentru partide si pentru tara. "Din aceste motive, credem ca este mai rational sa ne vedem de treburile tarii si mai putin de treburile existente intre partide, de orgoliile existente intre anumite persoane. Toata lumea este de acord ca trebuie sa ne abtinem de la comentarii", a spus social-democratul.     Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat ieri ca nu vede alta alternativa decit supravietuirea actualei coalitii, pe care a numit-o "nabadaioasa, ca o casatorie cu nervozitati intre ei", dar nu crede ca aceasta coalitie se va rupe.