monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Michael Jackson mai are un fiu

Megastarul Michael Jackson ar mai putea avea un fiu despre care nu stia nimeniUn dansator din Oslo Omer Bhatti, presupusul fiul secret al lui Michael Jackson, care a stat in primul rand, alaturi de fratii si surorile megastarului, la ceremonia memoriala organizata in Los Angeles, vrea un test ADN pentru a stabilirea paternitatii, scrie cotidianul britanic The Telegraph. Michael Jackson le-a spus unor prieteni, in 2004, ca Omer Bhatti este fiul sau, nascut in urma unei aventuri de o noapte pe care a avut-o in 1984, la Oslo. Vestea ca Bhatti, in varsta de 25 de ani, a stat in primul rand la ceremonia din 7 iulie alimenteaza speculatiile potrivit carora el ar fi al patrulea copil al cantaretului. Amintiri de familie Fotografiile lui Omer din copilarie arata o asemanare izbitoare a acestuia cu fiul lui Michael Jackson, Prince Michael II si cu cantaretul insusi.  „Michael a fost regele muzicii pop. Dar pentru noi a fost mult mai mult", a declarat, dupa moartea lui Michael Jackson, mama lui Omer Bhatti, Pia. In copilarie, Omer a locuit la Neverland cu Michael timp de mai multi ani, iar o serie de filmari de casa ale familiei Jackson il arata pe acesta desfacand cadouri de Craciun, alaturi de megastar. In 2003, Omer a fost vazut la petrecerea anivesara a lui Michael Jackson si a mers in aceeasi limuzina cu el. Grija pentru presupusul fiuOmer a fost la Neverland si atunci cand politia a descins la ferma, pentru perchezitii, cand Michael Jackson a fost acuzat ca ar fi abuzat sexual un copil. Cand s-a nascut Omer, Michael Jackson a trimis doi angajati la Oslo, pentru a o ajuta pe mama acestuia sa il creasca. Omer si Michael s-au cunoscut in 1996, cand Bhatti avea 12 ani si l-a impresionat pe cantaret cu stilul sau de dans. In 1997, familia lui Omer a vandut casa din Oslo si s-a mutat la Neverland. In prezent, Omer Bhatti incearca sa devina celebru pe cont propriu in lumea muzicii rap si hip-hop, sub numele de scena O-Bee. Dupa ceremonia memoriala din 7 iulie, presupusul fiu al megastarului a ramas in Los Angeles.

Guano Apes in Romania

 Trupa germana rock Guano Apes va concerta pentru prima data in Romania, in Parcul Izvor din Capitala, la inceputul lunii septembrie, au anuntat organizatorii evenimentulului - Emagic. Dupa ce au luat o pauza pentru a se concentra asupra proiectelor solo, membrii Guano Apes s-au reunit in acesta vara pentru o serie de concerte. In aceasta toamna, turneul de reunire va aduce trupa pentru prima data in Romania, in cadrul Tuborg Green Fest, care va avea loc intre 4 si 6 septembrie, in Parcul Izvor. Guano Apes, una dintre cele mai reprezentative trupe rock din Europa, are in discografie sase albume, a castigat doua discuri de aur si unul de platina si este renumita pentru show-uri live explozive. Trupa s-a format in 1994 in orasul Göttingen, la initiativa membrilor Henning Rümenapp, Stefan Ude si a lui Dennis Poschwatta, solista Sandra NasiÄ� alaturandu-se grupului in acelasi an. Trupa de succesTrupa a debutat cu albumul „Proud Like a God", promovat prin single-urile „Open Your Eyes", „Lords of the Boards" si „Rain". Succesul materialului, premiat cu discul de platina, a propulsat Guano Apes in randul celor mai bine cotate trupe rock din Europa. Albumele „Don't Give me Names" (2000) si „Walking on a thin line" (2003) au adus trupei doua noi discuri de aur, precum si primele locuri in topuri pentru single-urile „Big in Japan" (cover dupa celebrul hit Alphaville), „No Speech" si „Quietly". In 2003, Guano Apes a lansat materialul „Live", urmat de compilatia best of „Planet of the Apes" (2004) si o selectie de piese demo inregistrate in 1994 si 1995, „Lost (T)apes" (2006).

Carta, un nume greu in fotbal

Localnicii din Carta vor putea asiat in curand la meciuri de fotbal desfasurate pe propriul stadionSportul nu cunoaste nicio granita. Nici macar oprelisti de natura finaniciara. Si cum conditiile europene sunt principalul imperativ pentru ca antrenamentele sa decurga ca la carte, Primaria Carta va face tot posibilul pentru a-si motiva echipa. Flamura Rosie Carta, echipa „incropita" inca din vremea comunismului, a fost nevoita sa isi inceteze antrenamentele acum doi ani de zile, desi parcursul sau era unul de laudat. Fostul stadion i-a pus pe fuga pe jucatori, care nu mai puteau urmari mingea printre buruieni sau animale lasate sa pasca in voie fostul gazon. Cu banii „de la ciorap".Primarul comunei Carta, Cristin Magheru recunoaste ca vechile conditii nu erau demne de o echipa infloritoare, in care activeaza chiar si jucatori din afara comunei. In consecinta, va sfida criza economica si va investi intr-un stadion comunal la standarde europene, pe care jucatorii se vor putea antrena si pe timp de noapte. Proiectul este unul complex, in valoare totala de aproape noua miliarde de lei vechi, aportul finanicar al Guvernului Romaniei fiind doar de 50%. Restul, revine in seama Consililul Local Carta. Magheru marturiseste ca de aproape patru ani de zile strange bani in fondul de rulment si ca nu va ezita sa lichideze stocurile pentru acest scop. „De atatia ani adun bani la fondul de rulment, in care vreau sa intervin cat de curand. O sa cheltuim si pentru proiectul de canalizare, insa ne vor mai si ramane, pentru stadion, mai ales daca scapam de TVA in cazul primului proiect. Oricum, vedem cum ne descurcam, dar la inceputul anului 2010 incepem cu siguranta lucrarile", a promis Cristin Magheru, primarul comunei Carta. Spera la investitori puternici.Stadionul va fi dotat cu vestiare, cu gazon special, cu o tribuna de 300 de locuri, cu parcare si cu toate facilitatile necesare sportivilor. In plus, acesta va fi inconjurat de o pista pentru atletism, in lungime de 100 de metri. Pe masura ce toate conditiile le vor fi oferite, primarul se asteapta si la un feed-back pe masura al fotbalistilor. Magheru spera ca acestia se vor face remarcati, pentru a beneficia si de ajutor finanicar din parte unor sponsori. Deocamdata, insa, jucatorii sunt adunati in cadrul unei asociatii, care are in componenta atat reprezentanti activi, respectiv fotbalistii, cat si reprezentanti inactivi, in frunte chiar cu edilul-sef al comunei. Cristin Magheru, primar Carta„Echipa noastra este constituita cu acte in regula. Fiecare jucator are carnet de membru si este de acord sa joace, dupa ce vom avea stadionul pus la punct. Intr-un an, sper eu, va fi gata intreaga lucrare"

Santier pe timp de criza

 Localnicii din Slimnic si Rusi se indreapta cu pasi repezi catre europenizarea asteptata de decenii. In sfarsit vor avea apa potabila la robinete, dar si un sistem eficient de canalizare, ca cele de la oras. Tentativele de urbanizare au existat de cativa ani, insa, pana acum, autoritatile locale nu au reusit sa atraga niciun fond. Acum, au sprijinul Guvernului Romaniei, dar si pe cel al Comunitarii Europene. Prin Ordonanta 7, respectiv PHARE. Saptamana viitoare va avea loc procedura de licitatie, pentru lucrarile la reteaua de canalizare din satul Rusi. Valoarea investitiei se ridica la nici mai mult, nici mai putin de 1,2 milioane euro. Si daca tot se face santier pentru canalizare, autoritatile locale au decis sa cumuleze mai multe lucrari complementare, pentru a nu face munca de doua ori. Astfel, au decis sa lucreze si la reteaua de apa pentru Rusi si Slimnic, dar si la canalizarea din comuna Slimnic. Pentru Slimnic, cheltuielile sunt seprate si se ridica la 1,5 milioane euro. „Pe 30 iulie o sa desfasuram licitatia pentru lucrarile de canalizare in comuna Slimnic. In afara de apa si canalizare nu ne implicam in alte proiecte, deocamdata. Cum nu sunt nici bani, nici timp, nu avem de ce sa ne grabim. Finalizam prioritatile si dupa aceea mai vedem", a spus Virgil Sorostinean, primarul din Slimnic. Renovari pe bani putini.Nici la Cetatea Traditionala Slimnic nu va mai „misca" nimic. Cel putin, nu anul acesta. Ultimele renovari au fost facute anul trecut si au vizat imprejmuirea locatiei, asfaltarea unor alei, dar si schimbarea acoperisului. Numai ca acestea au fost realizate in cea mai mare parte de Biserica Evanghelica, nu de Consiliul Local Slimnic. „Cetatea nu este a noastra. Am mai contribuit si noi, dar nu putem face mare lucru din moment ce monumentul istoric a fost dat Bisericii Evanghelice. Ei trebuie sa se ocupe de reabilitarile pe care le considera necesare. Oricum, noi stim pe unde se lucreaza si nu se pune problema sa se investeasca prea curand in Cetate", a dat asigurari edilul-sef din Slimnic.

Octogenar accidentat pe DN 1

 Un batran de 81 de ani a fost grav accidentat de o masina pe raza localitatii Arpasu de Jos. Octogenarul se indrepta spre casa, impreuna cu animalele sale. Un sofer care circula regulamentar, cetatean strain fiind, neobisnuit cu drumurile din satele romanesti, l-a acrosat in timp ce se deplasa pe marginea carisabilului. Batranul a suferit rani grave, si a fost transportat de urgenta la Spital.

Furt la disperare

 Un tanar de 18 ani s-a aruncat intr-unul din lacurile de la Ocna Sibiului, dupa ce a furat portofelul unei femei. Totul s-a petrecut marti in jurul pranzului, pe plaja lacurilor naturale exterioare ale orasului Ocna Sibiului. Tanarul a sustras de la o femeie un portofel cu 1.522 de lei, apoi, deoarece era urmarit de sotul victimei, a sarit in lac, pentru a scapa. Nu a putut sa ramana acolo pentru totdeauna, asa ca oamenii l-au prins cand a iesit din apa. Suspectul a fost retinut si depus in arestul Inspectoratului de Politie al Judetului  Sibiu, pe baza de ordonanta de retinere, urmand a fi prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Sibiu cu propunere de arestare preventiva.

Canicula se mentine

 Sibienii vor avea parte de soare. Prea mult soare, motiv pentru care avertizarile de cod galben devin inevitabile. Astazi, maine si poimaine, disconfortul termic isi va face simtita prezenta, temeraturile depasind 35-36 de grade Celsius. Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud ii sfatuieste pe localnici sa stea mai mult in casa la orele de varf si sa consume multe lichide. Avertizarea de „Cod galben" este valabila de joi, 23 iulie, ora 14.00, pana sambata, 25 iulie, ora 18.00, datorita temperaturilor ridicate si disconfortului termic. In intervalul mentionat, vremea va fi caniculara. Indicele temperatura-umezeala va depasi, local, pragul critic de 80. Temperaturile maxime vor creste de la o zi la alta, astfel, incat vineri si sambata vor putea depasi 35-36 grade Celsius.

Coliziune pe contrasens

 Trei persoane au ajuns in spital, dupa ce autoturismele in care se aflau au intrat in coliziune pe contrasens. Accidentul s-a petrecut Marti, pae DN 1, in afara localitatii Sacel. O tanara de 33 de ani care se deplasa dinspre Sibiu spre Alba nu s-a asigurat la efectuarea virajului spre stanga si nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula regulamentar din sens opus, pe drumul proritar, intrand in coliziune cu acesta. In urma accidentului, ambii conducatori auto, precum si un pasager au ajuns in spital cu rani grave.

Argaseala, ingrijorat

 Presedintele Stelei, Valeriu Argaseala, a declarat, miercuri, ca meciul retur cu Ujpest trebuie tratat cu atentie de jucatorii lui Bergodi, chiar daca avantajul de doua goluri luat in prima mansa poate parea unul suficient pentru calificarea in faza urmatoare a Ligii Europa,. „Am emotii, inca nu suntem calificati, chiar daca avem un avans de doua goluri din tur. Ne asteapta un meci greu acolo, iar atmosfera din tribune va fi ostila. Cu toate acestea, nu va fi niciun pericol pentru suporterii Stelei care vor face deplasarea la Budapesta. Chiar ieri am stabilit ultimele detalii cu Jandarmeria si impreuna cu fortele de ordine maghiare vom asigura protectia fanilor nostri", a spus Argaseala, care a adaugat ca 700 de suporteri din Bucuresti, dar si din partea de Vest a tarii vor merge sa asiste la returul cu Ujpest. Lot completDin lotul deplasat de Steaua pentru returul cu Ujpest fac parte 19 jucatori. Ei sunt  Tatarusanu, Zapata (portari), Goian, Ghionea, Baciu, P. Marin, Golanski, Ninu (fundasi); Onicas, Bicfalvi, Ionescu, Toja, Grzelak, Nicolita, Szekely, Ochirosii (mijlocasi), Stancu, Surdu, Bibiskov (atacanti). Alaturi de delegatia Stelei va face deplasarea la Budapesta si secundul nationalei Romaniei, Stefan Iovan. Altfel, oficialul stelist a afirmat ca in urma discutiilor cu staff-ul tehnic s-a stabilit ca gruparea din Ghencea nu va mai efectua niciun transfer. In ceea ce priveste situatia jucatorilor accidentati, Argaseala a precizat ca intr-o luna si jumatate Emeghara va fi apt de joc, iar in doua luni ne vom putea baza si pe serviciile lui Ovidiu Petre.

Ciobanu si Ghita se bat la Tokyo

 Luptatorii romani Sebastian Ciobanu si Daniel Ghita vor reprezenta, in premiera, Romania la Grand Prix-ul K1 de la Tokyo (Japonia), programat in luna august, a declarat, marti, promotorul Eduard Irimia. „Sebastian Ciobanu a disputat zece meciuri in ultimul an, cu nume grele din K1, si deja a crescut foarte mult, cota sa este foarte mare. La data de 11 august, Ciobanu va lupta in Grand Prix-ul de la Tokyo, gala in sistem piramidal, al carei castigator va merge la Seul, la Final Elimination", a declarat Irimia. Meciuri in Grand-PrixCiobanu a spus ca va face tot posibilul sa nu dezamageasca in Japonia. „Sunt onorat ca voi reprezenta Romania la Tokyo si voi face tot posibilul sa ajung cat mai departe in turneu. Va fi cel mai important eveniment din cariera mea, sper sa nu ma opresc aici". In primul meci la Tokyo, Sebastian Ciobanu il va intalni pe Sergii Lascenko (Ucraina). La gala din Japonia, programata la 11 august, mai participa si Daniel Ghita, care il va intalni pe americanul Alex Roberts. Ghita si Ciobanu se pot intalni doar in finala piramidei.

Bonetti n-are emotii cu FC Porto

Dario Bonetti nu are emotii pentru meciul cu FC PortoAntrenorul lui Dinamo, Dario Bonetti, a declarat, miercuri, la plecarea spre Portugalia, ca un eventual esec in meciul amical cu FC Porto nu ii va pune postul, mai ales ca nu resimte nicio presiune din partea conducerii gruparii din Stefan cel Mare. „Cu FC Porto va fi o partida importanta, la fel ca toate celelalte pe care le-am avut in stagiile de pregatire. Vrem sa invingem, chiar daca nu va fi usor, asa cum nu a fost usor nici cu Olympique Marseille sau cu Saint Etienne. Nu exista presiune din partea conducerii, presiunea vine doar din partea presei, dar asta este ocupatia ei, eu am alta munca. Meciul cu FC Porto nu este decisiv pentru mine si, oricum, fara presiune nu exista placerea de a lucra", a spus Bonetti. Meci importantPresedintele executiv al gruparii din Stefan cel Mare, Cristian Borcea, a punctat la randul sau importanta amicalului cu FC Porto. „Meciul cu FC Porto va fi unul impotriva unei echipe foarte bune, care evolueaza in Liga Campionilor. Va fi o experienta buna pentru Dinamo, care a avut, de departe, cel mai bun program de pregatire dintre toate echipele romanesti. Partida cu FC Porto ne va pregati pentru campionat, dar este pacat ca nu putem conta in acest amical pe N'Doye, Zicu si Bratu". De asemenea, oficialul dinamovist s-a referit si la ultima achizitie a ros-albilor, fundasul spaniol Francisco Molinero. „A semnat cu Dinamo un contract pe trei ani, este un fotbalist care a trecut pe la toate loturile echipelor nationale, mai putin pe la prima reprezentativa a Spaniei. Molinero ne da sperante, iar acum avem acoperit si postul de fundas dreapta. In acest moment, Dinamo are toate posturile acoperite".Lot pregatit Altfel, managerul sportiv al formatiei din Stefan cel Mare, Ionel Ganea, s-a referit la randul sau la partida de verificare cu FC Porto. „Va fi un meci foarte important, antrenorul va avea ocazia sa vada la lucru jucatorii noi care au venit la Dinamo. In urma rezultatului acestei partide nu se pune problema schimbarii lui Bonetti, el a semnat un contract pe o perioada determinata", spune acesta. Ganea a precizat ca Dinamo se lupta pentru castigarea titlului si in acest an. „Am lucrat bine si chiar daca rezultatele din amicale nu au fost bune, important este cum jucam in meciurile oficiale, partidele de verificare nu se contabilizeaza nicaieri". Din lotul deplasat de Dinamo pentru partida cu FC Porto fac parte urmatorii jucatori Dolha, Matache (portari), Homei, Scarlatache, Moti, Tamas, Goian, Grigore, Pulhac, Diabate (fundasi), Rus, Kone, Torje, Zicu, Bostina, Predescu, Adrian Cristea, Alexe (mijlocasi), Danciulescu, Niculae, Andrei Cristea, Miranda, Niculescu. Meciuri pierduteAlaturi de delegatia dinamovista, au mai facut deplasarea in Portugalia si Giovani Becali, dar si secundul nationalei, Bogdan Stelea, care a declarat. „Merg sa-i vad la lucru in amicalul cu FC Porto. Dinamo nu a avut rezultate foarte bune in partidele de verificare, dar in aceste jocuri se poate intampla orice. Chiar daca nu au facut foarte multe transferuri, nu cred ca asta poate fi o problema pentru Dinamo". In cantonamentul din Franta, Dinamo a castigat doar un singur meci, 2-0 cu Nantes, a remizat cu echipa din liga a treia Croix de Savoie, scor 1-1, si a pierdut in trei randuri, 1-2 cu Olympique Marseille, 0-2 cu Saint-Etienne si 1-2 cu amatorii de la Aix-les-Bains.

Joao Paulo Andrade aproape de Standard Liege

 Fostul jucator al formatiei Rapid, fundasul portughez Joao Paulo Andrade, negociaza transferul la gruparea belgiana Standard Liege, antrenata de Ladislau Boloni, potrivit editiei online a publicatiei La Nouvelle Gazette. Andrade este descris de presa ca un fundas polivalent, iar transferul are sanse mari sa se realizeze. El a sosit in cursul zilei de marti la Liege, iar suporterii belgieni si-au manifestat bucuria fata de posibilul transfer. Fundasul in varsta de 28 de ani a avut un sezon excelent la Rapid Bucuresti. A disputat 32 de meciuri si a marcat 5 goluri, fiind imprumutat de FC Porto. 

Francisco Molinero a semnat cu Dinamo

 Fundasul dreapta Francisco Molinero, care in sezonul trecut a evoluat pentru Levante, in liga a doua spaniola, a semnat un contract valabil 3 sezoane cu echipa din Stefan cel Mare, au declarat. Fotbalistul a venit la Dinamo liber de contract, iar in vara anului trecut a fost propus in Stefan cel Mare de catre fostul international Cosmin Contra, insa oficialii dinamovisti nu au fost de acord cu transferul. In varsta de 23 de ani, Molinero este un produs al lui Atletico Madrid, pentru care a debutat la prima echipa in anul 2004. Doi ani mai tarziu, acesta a fost imprumutat pentru un sezon la Malaga, pentru ca anul urmator sa evolueze pentru Mallorca.

Mircea Lucescu antrenor emerit

 Antrenorul roman Mircea Lucescu a primit din partea Ministerului Tineretului si Sportului din Ucraina titlul de antrenor emerit, fiind primul tehnician strain care primeste aceasta distinctie. Reprezentantii ministerului l-au vizitat marti seara la spital pe antrenorul lui Sahtior si i-au oferit titlul de antrenor emerit al fotbalului ucrainean si un buchet de flori. La eveniment a participat si sotia antrenorului roman, iar sursa citata mentioneaza ca Lucescu este primul antrenor strain care primeste aceasta distinctie din partea Ucrainei. Mircea Lucescu s-a declarat fericit ca a putut ajuta fotbalul ucrainean, dupa ce sezonul trecut a castigat alaturi de Sahtior Cupa UEFA.

Buttigieg la Malta

 Tehnicianul John Buttigieg a fost numit miercuri in functia de selectioner al echipei nationale de fotbal a Maltei, el fiind numit in locul cehului Dusan Fitzel, care a demisionat din cauza unor probleme de sanatate. Buttigieg are 45 de ani si si-a inceput cariera de antrenor acum doi ani, cand a preluat formatia din tara sa natala, FC Birkirkara. Ca jucator, fostul international a strans 97 de meciuri pentru reprezentativa Maltei, avand in palmares si un gol marcat. Fostul selectioner Dusan Fitzel a demisionat din functie dupa 3 ani petrecuti pe banca echipei natioanale din cauza unor probleme de sanatate, care il vor obliga sa suporte si o interventie chirurgicala in luna august.

Raport negativ pentru justitie

Europarlamentarul Adrian Severin considera raportul pe justitie este de-a dreptul ?perfid"In al treilea an de la aderare, Romania si Bulgaria au facut prea putine progrese in reforma sistemului judiciar si in lupta impotriva coruptiei si crimei organizate pentru a determina Comisia Europeana sa recomande incheierea monitorizarii sub asa-numitul mecanism de cooperare si verificare (MCV). Aceasta va fi concluzia principala a rapoartelor ce au fost prezentate ieri de catre executivul european. Potrivit proiectului de raport consultat, CE va sublinia ca „nu exista nicio legatura directa" intre durata mecanismului si activarea clauzelor de salvgardare, limitata la trei ani de la data aderarii, adica pana in decembrie 2009. Clauza de salvgardare ar fi insemnat blocarea recunoasterii automate in spatiul european a sentintelor si deciziilor judecatoresti din Romania sau Bulgaria.Pro si contra Raportul va fi discutat vineri in grupul de lucru din Consilul de ministri UE, in pregatirea intalnirii ministrilor de externe din septembrie sau octombrie. Diplomatia romana incearca sa convinga statele membre ca e nevoie de o „strategie de iesire" de sub mecanism, insa un grup important de tari - Germania, Olanda, Marea Britanie, Suedia, Finlanda, Danemarca si Austria - sunt sceptice ca Bucurestiul va continua reformele odata eliminat mecanismul de cooperare si verificare. Organizatia neguvernamentala Transparency International, ce realizeaza indexul anual privind perceptia coruptiei, a atras, de asemenea, atentia cu privire la necesitatea monitorizarii. Codurile, criticateIn proiectul de raport, expertii CE admit ca obiectivele sunt de lunga durata, cum ar fi combaterea cauzelor coruptiei, si ca schimbarea „poate veni doar din sanul societatii romanesti". In acest context, se arata in raport, mecanismul de cooperare si verificare este doar un „instrument de ajutor", neputand inlocui angajamentul societatii romanesti si al clasei politice pentru a „alinia sistemul si practica judiciara la standardele UE". Desi au fost facuti cativa „pasi bineveniti" de la ultimul raport, care constata „regrese" in toamna si iarna anului trecut, Romania inca nu a reusit sa „depaseasca mostenirea unei Constitutii uneori ambigue" si faptul ca cele doua Coduri - Penal si Civil - nu au fost revizuite complet, ci „preluate din perioada comunista", se arata in concluziile raportului.Severin, revoltatEuroparlamentarul PSD Adrian Severin a declarat ieri ca raportul pe justitie este cel mai prost de pana acum, un document „perfid" al carui scop e sa puna Romania la marginea Europei. „Este cel mai prost raport pe care l-a produs comisia in cadrul acestui mecanism. Este cel mai prost intocmit, este un raport cu bataie politica", a declarat eurodeputatul, dorind sa precizeze ca nu vorbeste ca unul dintre oamenii politici romani, ci „ca membru al Legislativului european care trebuie sa monitorizeze activitatea Comisiei". Severin a admis ca „justitia nu merge bine in Romania, problemele ei sunt imense, modul in care este gestionata este mai mult decat criticabil" si ca „lupta cu coruptia face pasi extrem de mici si de lenti", insa a opinat ca raportul nu ajuta cu nimic la rezolvarea acestor probleme. 

Fata in fata cu DNA - ul

Fostul director al Electrica Transilvania Nord, Gabriel Michael Ruga, a fost trimis in judecata de DNA, alaturi de alte sapte persoane, pentru nereguli in achizitiile publice, care au adus un prejudiciu Electrica de peste 40 de miliarde de lei vechii. Astfel, Mihael Gabriel Ruga, director general la filiala S.C. Electrica Transilvania Nord in perioada 2000-2006, in este acuzat de luare de mita, abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, spalare de bani, toate in forma continuata. In judecata a mai fost trimis Constantin Stoica, director la Sucursala de Intretinere si Servicii Energetice Electrica Transilvania Nord in perioada 2002-2005, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata.Acuzatii gravePetru Morar, fost sef al Serviciului Aprovizionare din cadrul Sucursala de Intretinere si Servicii Energetice Electrica Transilvania Nord, a fost deferit justitiei pentru luare de mita, abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, spalare de bani, toate in forma continuata. Vasile Croitoru va raspunde pentru acuzatiile de dare de mita, complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice, in forma calificata, spalare de bani, concurenta neloiala, toate in forma continuata. Oana Caraba si Gabriel Traian Ruga sunt acuzati de complicitate la luare de mita si complicitate la spalare de bani, ambele in forma continuata. In judecata au fost trimisi si Dumitru Osman, actionar si administrator al  S.C. ENERGO EL GROUP S.R.L. TIMISOARA, pentru spalare de bani, Petre Neacsu, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de complicitate la spalare de bani, si Costel Croitoru pentru complicitate la dare de mita si spalare de bani.MitaIn rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut ca, in perioada 2002-2004, un grup infractional initiat si condus de Vasile Croitoru, in baza unui plan amanuntit, de amploare si cu mari sume de bani rulate, a furnizat produse contrafacute la Sucursala de Intretinere si Servicii Energetice Banat (S.I.S.E.) si S.I.S.E. Transilvania Sud, ambele din cadrul Electrica S.A., in conditiile in care conducatorii acestor institutii au incalcat legislatia referitoare la achizitiile publice, in schimbul unor foloase materiale. Planul presupunea vanzarea de produse electrice inferioare calitativ, dar purtand fraudulos marca „Siemens", catre sucursale si filiale ale Electrica S.A., la preturi supraevaluate. Procurorii precizeaza ca, in perioada septembrie - octombrie 2003, Gabriel Michael Ruga, in calitate de director general al S.C. FDFEE Transilvania Nord, a pretins si primit de la Croitoru, prin intermediul lui Gabriel Traian Ruga (fiul lui Ruga Gabriel) si Costel Croitoru (fiul lui Croitoru Vasile), suma totala de 5.500.000.000 de lei vechi, pentru ca, in schimbul mitei, institutia publica sa cumpere produse electrice in conditii pagubitoare, prin incalcarea legii si a atributiilor de serviciu.

Ofiter SRI trimis in judecata

 Procurorii l-au trimis, miercuri, in judecata pe un ofiter SRI, Daniel Diaconu, pentru falsificarea unui document DGIPI, avand ca scop determinarea unui procuror sa demisioneze. Procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au dispus  trimiterea in judecata, in stare de libertate, a lui Daniel Diaconu pentru fals material in inscrisuri oficiale. In cursul lunii septembrie 2004, ofiterul SRI a plasmuit prin tehnoredactare un document, caruia i-a dat aparenta unui inscris oficial care ar fi venit de la Directia Generala de Informatii si Protectie Interna a Ministerului Administratiei si Internelor. Documentul, continand 7 pagini tehnoredactate, purtand antetul si avand aparenta unui document clasificat „strict secret", ce ar fi fost emis de structura specializata a Ministerului Administratiei si Internelor, avand executata semnatura sefului acelei structuri, a fost gasit in fisetul inculpatului.

Asigurarile merg in pierdere

 Aproape doua treimi dintre asiguratorii de pe piata romaneasca au terminat pe profit anul 2008, pierderea neta la nivelul pietei fiind de 158 milioane euro, arata raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Potrivit raportului CSA, din 43 de societati de asigurare de pe piata romaneasca, 28 au raportat pentru anul trecut o pierdere cumulata de 849,037 milioane lei, iar 15 un profit net total de 266,58 milioane lei. Astfel, pierderea neta raporata la nivelul pietei romanesti de asigurari a fost de 582,46 milioane lei (158 milioane euro). Cele mai mari pierderi au fost acumulate de Ardaf -184,97 milioane lei, Uniqa Asigurari (143,41 milioane lei) si Asiban (132,112 milioane lei). Pe locul al patrulea se situeaza compania BT Asigurari, cu o pierdere de 111,46 milioane lei, urmata la mare distanta de Asirom, cu un rezultat negativ de 67,65 milioane lei. Top 5 Pierderile cumulate de cei cinci asiguratori, in valoare de 639,61 milioane lei, reprezinta trei sferturi (75,3%) din pierderile inregistrate anul trecut la nivelul intregii piete, potrivit datelor CSA. In 2007, societatile de asigurare din Romania au inregistrat o pierdere neta de 253 milioane lei (circa 75,8 milioane euro), al doilea an consecutiv in care rezultatul financiar a fost unul negativ. Intre societatile profitabile, pe primul loc s-a situat anul trecut compania Omniasig, cu un castig de 141,09 milioane lei, urmata de AIG Life (53,36 milioane lei), Allianz-Tiriac Asigurari (22,98 milioane lei), ING Asigurari de Viata (16,96 milioane lei), BCR Asigurari de Viata (8,13 milioane lei) si Garanta Asigurari (7,95 milioane lei), mai arata datele CSA.

Incepe vaccinarea

 Campania de vaccinare impotriva virusului A/H1N1 ar putea incepe, in Romania, la sfarsitul lunii noiembrie, avand in vedere ca expertii internationali fac, in aceste zile, primele teste clinice ale vaccinului, a declarat directorul OMS pentru Romania, dr. Victor Olsavszky. „Cercetatorii internationali au ajuns intr-o faza destul de inaintata, iar pana in septembrie va fi disponibil un vaccin impotriva noii gripe si se va trece la productia in masa a dozelor de vaccin antigripal, ceea ce inseamna ca toamna tarziu, poate la inceputul iernii, vom fi in plina campanie de vaccinare a romanilor", a explicat dr. Olsavszky. Totodata, specialistii epidemiologi se asteapta la un val mai mare de cazuri de gripa porcina, din septembrie, odata cu racirea vremii. Din acest motiv, Ministerul Sanatatii a decis ca, la sfarsitul lunii august, toti epidemiologii din Romania sa se intalneasca pentru a stabili strategiile de combatere si gestionare a cazurilor de gripa porcina. In Romania au fost confirmate, pana in prezent, 69 de cazuri de gripa porcina, dintre care 10 au fost facute publice marti. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) va organiza, tot in luna august, o sedinta cu expertii sai si ai ministerelor sanatatii din tarile afectate de gripa porcina.

Proiect pentru GPL

 Ministerul Economiei a elaborat un proiect de Hotarare de Guvern prin care cere recunoasterea Asociatiei Romane a Gazului Petrolier Lichefiat (GPL) ca fiind de utilitate publica. Dupa avizarea proiectului de catre Consiliul Legislativ, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, Consiliul Economic si Social, Consiliul Concurentei si Curtea de Conturi, acesta se va transmite in vederea avizarii Consiliului Consultativ de catre Secretariatul general al Guvernului. Asociatia Romana a Gazului Petrolier Lichefiat este o asociatie profesionala non-profesionala, neguvernamentala, independenta, cu personalitate juridica care s-a infiintat in anul 1996 ca asociatie profesionala a agentilor economici, operatorilor si specialistilor din domeniul GPL din Romania. Piata de amploareConstituirea Asociatiei a avut la baza acordul de vointa a 29 de membri fondatori, dintre care 20 de persoane juridice si 9 persoane fizice, iar actul constitutiv intocmit in cursul anului 2008 cuprinde 34 de societati comerciale care au activitati de producere, distribuire, comercializare precum si servicii din domeniul GPL care asigura peste 85% din piata GPL din Romania. Activitatea Asociatiei se desfasoara de peste de trei ani, fiind confirmata ca persoana juridica inca din anul 1996. Asociatia a fost legalizata prin Sentinta Civila nr. 245/28.10.1996 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, prin care s-a dispus inregistrarea sa in Registrul Persoanelor Juridice.

Fara locuinte scumpe

 Ministrul dezvoltarii regionale si locuintei (MDRL), Vasile Blaga, a declarat ca in mandatul sau ministerul pe care il conduce nu va achizitiona locuinte de la dezvoltatori deoarece acestea sunt scumpe. „Nu voi cumpara locuinte de la dezvoltatori. Dupa ce criterii sa cumperi si de la cine? Cumperi si scump. Primariile nu vin cu nicio facilitate. Trebuie sa cumperi si terenul si bransamentele", a spus Blaga. Acesta a precizat ca nu exista oricum fonduri pentru o astfel de masura, deoarece ministerul are alocate in acest an doar circa 170 de milioane de euro pentru construirea de locuinte prin ANL, pentru chiriasii evacuati si locuinte sociale. Potrivit ministrului democrat liberal, in acest an au fost finalizate 1.369 de locuinte, din care 1.093 de locuinte prin Agentia Nationala de Locuinte (ANL).  MDRL lucreaza in prezent la construirea a circa 20.000 de locuinte ANL si intentioneaza sa scoata la licitatie, pana la finalul anului, lucrarile de realizare a inca 9.000 de locuinte. Blaga a reiterat ca in acest an vor fi finalizate 6.000 de locuinte, dintre care circa 3.200 prin ANL. 

MyAir reclamata la OPC

 Protectia consumatorului a fost sesizata de pasagerii curselor MyAir anulate, inspectorii constatand ca firma aeriana nu are un reprezentant in Romania care sa raspunda in fata organelor de control in situatia anularilor sau intarzierilor aeronavelor, a declarat, Gabriela Pastinaru. „Protectia consumatorului a fost sesizata de pasagerii zborurilor My Air anulate, intrucat acestia nu au fost anuntati de decizia companiei de a anula cursele. Consideram ca aceasta companie nu are reprezentant autorizat care sa raspunda in fata organelor de control in cazul anularilor sau intarzierilor curselor", a spus comisarul din cadrul Comisariatului pentru Protectia Consumatorului a Municipiului Bucuresti, Gabriela Pastinaru. Reprezentantul CPCMB a spus ca firma aeriana MyAir functioneaza conform unei autorizatii acordate de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, respectiv o licenta pentru Romania.

Fiat are pierderi

 Fiat SpA, producatorul auto italian care a cumparat o participatie in Chrysler LLC, a raportat pierderi pentru al doilea trimestru consecutiv, in contextul in care scaderea vanzarilor de camioane nu a fost compensata de vanzarile din Europa. Compania a inregistrat pierderi nete de 168 milioane euro in al doilea trimestru, comparativ cu un profit net de 604 milioane euro, cu un an inainte. Veniturile au scazut cu 23%, la 13,2 miliarde euro. Actiunile Fiat s-au depreciat cu 2,9%, la 7,71 euro/actiune, in timpul sedintei de miercuri. Fiat, care detine o participatie de 20% in producatorul american Chrysler, a anuntat ca activitatea de pe piat auto ar trebui sa se imbunatateasca in perioada urmatoare.Volvo, cel de-al doilea producator mondial de camioane, a anuntat marti pierderi operationale de 6,9 miliarde coroane suedeze (886 milioane dolari) in al doilea trimestru, peste asteptarile analistilor, estimand in continuare o scadere puternica pe pietele principale in 2009.

Ford, contestat in instanta

Adrian Andrici contesta oferta de preluare de la Automobile Craiova (AUCS) initiata de Ford Motor Company, sustinand ca aprobarea acesteia de catre CNVM constituie o frauda, deoarece eludeaza prevederile contractului de privatizare a producatorului auto. In contestatia depusa miercuri la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), Andrici sustine ca oferta este nelegala, intrucat aceasta ignora prevederile legii 36/2008 referitoare la masurile de privatizare si de restructurare a Automobile Craiova. Investitorul considera ca aprobarea ofertei de catre CNVM este o frauda, deoarece incalca drepturile actionarilor minoritari prin incercarea de a-i elimina inainte de separarea activelor conexe si de fuziunea obligatorie a Automobile Craiova, Mecatim si Ford Romania, asa cum este prevazut in contractul de privatizare.Contract clarPotrivit contractului, Ford este obligat sa inceapa procesul de restructurare a grupului de societati Automobile Craiova, care include societatea in cauza, Daewoo Automobile Craiova si Mecatim Timisoara. Procesul de restructurare includea o operatiune de fuziune a celor trei societati si una de divizare, care potrivit contestatiei depuse de Andrici, nu au avut loc pana la data ofertei si nici nu au fost aprobata de vreuna dintre companii. La finalul restructurarii, societatea rezultata va include in structura actionariatului compania americana, dar si actionarii minoritari din toate entitatile anterioare restructurarii. „Prin urmare, legea nu permite, inainte de fuziune si separarea activelor conexe, eliminarea actionarilor minoritari din Automobile Craiova sau din Ford Romania printr-o oferta publica de cumparare", se mai arata in contestatia formulata de Adrian Andrici. Mai mult, potrivit contractului de privatizare delistarea se poate face doar dupa fuziunea cu Ford Romania si Mecatim.Proces pe rolInvestitorul avertizeaza si asupra faptului ca Ford nu a inclus in documentele de oferta faptul ca Automobile Craiova urmeaza sa fuzioneze cu Ford Romania si Mecatim, dar si faptul ca exista un proces intre actionarii minoritari, pe de o parte, si Ford Romania si AUCS, pe de alta parte. In luna martie, SIF Oltenia a chemat in judecata producatorul auto Ford Romania si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru anularea unei majorarii de capital social cu 250 milioane euro, aprobata de conducerea Automobile Craiova pe baza obligatiilor investitionale asumate de Ford. Capital maritConducerea Automobile Craiova aprobase in 14 ianuarie majorarea capitalului social al uzinei Ford Romania cu 250 milioane euro (echivalentul a 1,05 miliarde lei), prin cooptarea unui nou actionar, adica Ford Capital B.V., caruia i s-a dat dreptul de a subscrie integral cele 60,15 milioane de titluri, ca parte a obligatiilor de investitii asumate de producatorul de automobile din Statele Unite in baza contractului de privatizare. In urma majorarii de capital, Ford Capital B.V. detine 97,57% din actiunile uzinei de automobile din Craiova, iar Automobile Craiova mai detine 2,43% din actiunile Ford Romania. In acest fel, SIF Oltenia, care detinea 22,56% din capitalul Automobile Craiova si-a vazut semnificativ diluata participatia la Ford Romania, pana la numai 0,55%

Ocolul pamantului in 28 de zile

Cei trei Galter au poposit in Piata Mare a orasului pentru a sta de vorba cu oameniiCei trei tineri au plecat in urma cu cinci zile din Milano si se indreapta spre Ulaanbaatar, capitala Mongoliei. Ei sunt primii participanti romani la Mongol Rally. Traseul pe care il vor urma, este unul ales de ei, traseu cu o lungime de 16.000 kilometri. Astfel, in itinerariul lor, sibienii, alaturi de varul lor vor trece prin 13 tari precum Italia, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Romania, Moldova, Ucraina, Rusia, Kazahstan, Uzbekistan, Kirghistan si Mongolia. Baietii calatoresc cu un microbuz Subaru Libero din 1994, cu motor de 1200 cmc in trei cilindri. Calatoria a incept in urma cu cinci zile, punctul de pornire fiind Milano. De acolo baietii au plecat la Praga, marti noapte ajungand la Sibiu, unul dintre tineri trebuind sa sustina licenta. „A trebuit sa venim la Sibiu pentru ca trebuia sa dau examenul de licenta. L-am dat, am trecut cu bine de el si acum trebuie sa pornim din nou la drum", a declarat Cristoph Galter. Dupa popasul de o ora, tinerii au plecat spre Ucraina de unde isi vor continua itinerariul. „Ne-am propus sa ajungem la destinatia finala in 15 august. Drumul e lung dar suntem ambitiosi, mai ales ca suntem primii romani care s-au implicat intr-un astfel de tur ", a mai adaugat Galter.Scop caritabilLa acest raliu nu conteaza cine are cea mai buna masina sau cine este castigatorul.  Concurentii sunt interesati doar de provocarea la care ii supune acest concurs si anume, aceea de a strange sume importante de bani pentru sustinerea unor proiecte caritabile din Mongolia. „Provocarea este mare, mai ales ca, daca ne gandim, putem spune ca este aventura vietii noastre. Va dati seama ca trebuie sa dam tot ce este mai bun pentru a reusi. Sunt 500 de concurenti, atat soferi cat si motociclisti, din toate colturile lumii", a mai spus Christoph.  In cautarea banilorPotrivit lui Galter, scopul principal al raliului este acela de a combina o aventura de neuitat cu un scop caritabil. Pentru a putea participa la acest raliu, fiecare echipa va trebui sa stranga cel putin 1000 lire sterline, suma pe care la finalul raliului, acestia o vor dona uneia dintre cele cinci fundatii selectate de organizatori, care desfasoara proiecte in Mongolia. Acestei sume i se mai adauga inca 650 de lire, taxa pentru participare la raliu, plus banii pentru pregatire si calatorie. „Ne-am bazat si ne bazam in continuare pe sponsorizari. Sper sa ne descurcam bine cu ceea ce vom reusi sa strangem", a conchis sibianulCalatorie riscantaRaliul de anul acesta a debutat pe 18 iulie cu plecari simultane din Barcelona, Milano si Londra. Echipele s-au cunoscut la Praga, pe 20 iulie, unde  a avut loc Czechout Festival, cea mai mare petrecere a raliului. De acolo, fiecare echipa a plecat spre Ulaanbaatar, urmand propriul traseu. Participantii au la dispozitie patru saptamani pentru a parcurge traseul de aproximativ 16.000 de kilometri, mai exact o treime din inconjurul lumii. Pe langa faptul ca drumul este foarte lung, acesta este si periculos intrucat nu exista Pana la echipe de asistenta, nici ajutor medical, pana la destinatia finala. „De-a lungul traseului se pot intampla multe, iar in fiecare an zeci de echipe nu reusesc sa ajunga la destinatie, altele au intarzieri de cateva zile sau chiar saptamani", a mai spus Cristoph Galter. Castigatoare vor fi desemnate echipele care vor ajunge in Ulaanbaatar pana in 15 august. Organizatorii raliului au promis o petrecere pe cinste pentru echipele finaliste. Mongol Rally este un raliu caritabil care a debutat in 1997, fiind organizat de asociatia "The Adventurists" din Marea Britanie, cunoscuta si pentru celelalte aventuri caritabile precum Rickshaw Run, Africa Rally, Mongol Derby.Pasiune din copilarieChristoph Galter, in varsta de 23 de ani, de ieri, licentiat al Universitatatii Romano-Germane din Sibiu, impreuna cu fratele sau, Andreas Galter, in varsta de 25 de ani, care studiaza constructia de automobile la Universitatea Tehnica Graz (Austria) si varul acestora Thomas Galter, in varsta de 23 de ani, care este student la Global Sales Management la Universitatea de Stiinte Aplicate Steyr (Austria) sunt fii de preoti si sunt pasionati inca de mici copii de sporturile cu motor si de actiuni caritabile.

Cupa Sibiniensis a ramas la Sibiu

 12 pescari, sase echipe din patru centre universitare din tara si aproximativ 25 kg de peste. Acesta este rezultatul primei editii a concursului de pescuit „Cupa Sibiniensis". Competitia s-a desfasurat in perioada 17-19 iulie 2009, pe lacul nr. 5 de la Tocile, organizator fiind Casa de Cultura a Studentilor Sibiu. Potrivit responsabililor institutiei, componentii celor sase echipe („Elegance" - CCS Iasi,  „Cocosul de munte" - CCS Brasov, "El Greco" - CCS Cluj Napoca, "Fir intins" - CCS Sibiu, "Dihorii de noapte" - CCS Sibiu, „Fir intins 2" -  CCS Sibiu) si-au demonstrat talentul de pescari intr-o competitie in care toti au avut de castigat. Trofeul „Cupa Sibiniensis" i-a revenit Echipei „Fir intins" din Sibiu, iar diploma „Carligul ruginit" a fost acordata lui Corneliu Tataru, component al echipei „Elegance" din Iasi. Astfel, Locul I a fost ocupat de  sibienii „Fir intins" Sibiu, cu o captura de 7, 600 kilograme, Locul II, echipei „Fir intins 2" Sibiu, cu 4,250 kg in timp ce locul III  a plecat la Cluj Napoca, cu echipa „El Greco" , care a prins 3,950 kilograme de peste.

Sef nou la Politia Municipiului

Comisarul-sef Constantin Mutiu a castigat concursul cu nota 8,01.In curand, Politia Municipiului Sibiu va avea un sef nou. Este vorba tocmai despre unul dintre adjunctii fostului sef, comisarul Liviu Macavei, care s-a pensionat in urma cu aproximativ sase luni. Comisarul-sef Constantin Mutiu a fost numit si loctiitor la comanda Politiei Municipiului Sibiu dupa pensionarea fostului sef. Concursul a fost organizat ieri. Singurii candidati au fost comisarul-sef Mutiu si celalalt adjunct al sefului Politiei Municipiului, comisarul Ioan Mustata. „Concursul a constat in sustinerea unui interviu structurat pe probleme profesionale, in urma caruia a fost desemnat castigator domnul comisar sef de politie Constantin Mutiu, cu nota 8,01", precizeaza inspectorul Luciana Baltes, purtator de cuvant in cadrul IPJ Sibiu.  In asteptarea numiriiComisarul-sef Constantin Mutiu va fi numit oficial in noua functie doar dupa ce va primi avizul de promovare in structurile politiei judiciare, acordat de Procurorul General al Romaniei. Noul sef de la Municipiu a absolvit Scoala de ofiteri de Politie din Bucuresti, in anul 1988. Si-a continuat, insa, studiile. In anul 1996, Facultatea de Stiinte Juridice si Administrative Sibiu. De la incadrare si pana in prezent a ocupat functii de executie si conducere pe linie economica, judiciara si de ordine publica. De la 1 noiembrie 2001 pana in prezent, a ocupat functia de adjunct al sefului Politiei Municipiului Sibiu.

a��Speranta" in flacari

 Copiii si asistentele de la Centrul de Plasament „Speranta" au intrat in panica marti seara, dupa ce un mic incendiu a izbucnit intr-una din camere. Pompierii, alarmati in jurul orei 20.30, au ajuns imediat la Centru. Din fericire, focul a fost stins imediat. Incendiul a fost dec lansat de cativa copii care au dat foc unei saltele. Un alt incendiu a izbucnit in aceeasi zi in zona periferica a cartierului Strand II, unde au fost cuprinse de flacari doua hectare de vegetatie uscata. Doua echipaje de pompieri au intervenit imediat si au lichidat incendiul. Nu au fost inregistrate alte pagube si nici victime.

Candidati descurajati

 Sibienii care se gandeau sa dea admitere la una din facultatile Universitatii Spiru Haret se tem sa mai faca acest lucru. „Am auzit foarte multe variante despre Spiru Haret si o asteptam pe cea oficiala care sper sa vina cat mai repede. De exemplu, am aflat ca s-ar fi ajuns la concluzia ca diplomele celor care au absolvit sunt recunoscute, dar ca viitorul institutiei nu este sigur", spune Maria Popa, absolventa a Colegiului „Octavian Goga" Sibiu. Rectorul Aurelian Bondrea crede ca totul este doar un plan al Ministerului Educatiei de atragere a tinerilor catre universitatile de stat. „Prin eliminarea Universitatii Spiru Haret se lasa camp liber invatamantului superior de stat privat, neconstitutional si nelegal", a explicat Bondrea.

Judetul, la relanti

In 2010, CJ va investi foarte putin in lucrarile publice, la strazi comunale sau poduri.De cateva luni bune se tot bate moneda pe tema crizei economice de la nivel mondial. Se pare, insa ca de abia acum veriga se slabeste si in Sibiu. Problema este ca anul care vine nu aduce nicio veste imbucuratoare. Din contra. Conducerea Consiliului Judetean Sibiu anunta ca de abia atunci vor incepe sa se vada marile carente. Desigur, toate piesele vor reveni in acelasi puzzle. Daca CJ Sibiu nu are bani, nu vor avea bani nici primariile sau institutiile din judet care deruleaza impreuna proiecte europene. „Se poate porni si de la ipoteze mai sumbre, considerand ca situatia se va inrautati din luna in luna. Astfel, daca in fiecare din lunile ce urmeaza pana la sfarsitul anului, procentajul amintit ar scadea cu cate 3%, minusul din buget ar ajunge pe an la peste 2,6 milioane de lei. Concluzia este ca trebuie sa economisim. In ceea ce priveste bugetul CJ Sibiu, situatia devine critica abia in anul 2010", arata Martin Bottesch, presedintele Consiliului Judetean Sibiu.Cerc viciosIntreaga problema vine de la „centru". Cum mai bine de jumatate din bugetul Consiliului Judetean provine de la bugetul de stat, stagnarea financiara este explicabila. Aceasta in conditiile in care statul roman a sistat livrarile catre institutia sibiana. „Realizarea intregului buget depinde in mare parte si de asigurarea fondurilor de la bugetul de stat. Cum evolutia economica la nivel de tara este asemanatoare cu cea din Sibiu, se poate porni de la ipoteza ca si fondurile care vin de la bugetul de stat vor fi mai mici decat cele prevazute la inceputul anului", completeaza Bottesch. Tot presedintele CJ Sibiu este de parere ca proiectele europene care se afla in derulare au nevoie de continuitate, fara a se apela la vreun imprumut, pana la finele anului in curs. In 2010, toate probabilitatile duc spre un credit substantial, pe o perioada scurta. Aceasta, in situatia in care gradul de indatorare estimat al institutiei pentru anul 2010 este de circa 21%, iar bugetul necesitat pentru acelasi an este, nici mai mult, nici mai putin de 27 milioane de lei, in cazul in care toate proiectele vor iesi ca la carte. Totul, la limitaMai mult, toti angajatii CJ Sibiu vor simti pe propria piele lipsa acuta de „lichiditati". Cheltuielile lor vor fi reduse drastic, iar de suplimentarea personalului, prin angajari, nici nu poate fi vorba. Totodata, institutia va incerca sa cheltuiasca tot mai putin pentru lucrarile publice, la strazi comunale sau poduri. Se va interveni doar in cazuri de urgenta, pentru ca traficul sa nu fie blocat, noile constructii de poduri fiind, clar, codase in lista prioritatilor CJ Sibiu. Taiate de pe lista vor mai fi si studiile de fezabilitate sau documentele tehnice, care necesita cheltuieli suplimentare.

Proiect de 1,5 milioane de euro

 Centrul de Sanatate Publica Sibiu beneficiaza, incepand de anul acesta, de un proiect de aproximativ 1.500.000 de euro. Programul „Cresterea accesului la servicii de preventie medicala primara pentru copiii si adolescentii din Romania. Alimentatia sanatoasa si activitatea fizica in randul copiilor si adolescentilor din Romania", va fi implementat in perioada aprilie 2009-aprilie 2011, beneficiand de o oferta de finantare de 1.300.000 de euro in cadrul Programului de Cooperare Norvegian si de o cofinantare din partea Ministerului Sanatatii de 205.000 euro. Proiectul are doua componete majore si anume: componenta de dezvoltare institutionala, precum dezvoltarea unei retele institutionale sustenabile si a planurilor de actiune in vederea ameliorarii comportamentului generator de risc in randul copiilor si adolescentilor, iar cea de-a doua parte presupune proiectarea, implementarea, monitorizarea si evaluarea campaniilor de informare, educare si modificare a comportamentului. Obiectivul pricipal al proiectului este stoparea si invesarea, pana in anul 2020, a tendintei de crestere a cazurilor de supraponderabilitate si obezitate in randul copiilor si adolescentilor din Romania. Astfel, programul isi propune sa creasca procentul de copii si adolescenti din Romania care au un stil de viata sanatos. „Proiectul este un exercitiu larg de comunicare in vederea schimbarii de comportamente si adoptarea de atitudini sanatoase in cadrul populatiei copiilor si adolescentilor din Romania", precizeaza reprezentantii Centrului de Sanatate Publica Sibiu.

Semnaturi pentru sanatate

 Sibienii care vor trece pe la medicul de familie pana la sfarsitul lunii august au ocazia sa semneze pe lista celor care sustin campania "Sanatate pentru toti". Demersul apartine medicilor de familie care incearca sa determine Guvernul sa aloce anual 6% din PIB pentru sanatate. Totodata, proiectul solicita ca fondul anual destinat asistentei medicale primare sa reprezinte minimum 12% din fondul national unic de asigurari sociale de sanatate. Pana acum, aproape 250 de medici de familie sibieni, aflati in relatie contractuala cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, s-au alaturat initiativei.

Creste somajul, scad salariile

 Numarul salariatilor continua sa scada vizibil si in judetul Sibiu. Putini stiu, insa, ca statisticile sunt de-a dreptul alarmante. Cele mai recente date oferite de Directia Judeteana de Statistica Sibiu arata ingrijorator, comparativ cu situatia din 2008. Asadar, la finele lunii mai, numarul sibienilor care aveau activitate era de peste 120.000, cu aproape 6.000 de persoane mai putin ca in luna mai a anului trecut. Salarii mai miciPe langa numarul crescut al somerilor, potrivit statisticilor oficiale, nici cuantumul salariilor nu a crescut. Dimpotriva, a scazut drastic, mai ales in cazul angajatilor din domeniul constructiilor sau din cel agricol. „Sub media pe judet s-au situat salariile din industrie si din constructii, cu 1.451 de lei de persoana, si cele din agricultura, vanatoare si servicii anexe, silvicultura si piscicultura, cu 1.127 de lei de persoana", a explicat Cristian Barbuc, directorul Directiei Judetene de Statistica Sibiu. Se poate si mai rauDesi situatia actuala din judetul Sibiu arata mult mai rau comparativ cu cea de anul trecut, statisticile releva ca exista judete si mai „prapadite". Castigul salarial lunar inregistrat in Sibiu il depaseste pe cel din zone precum Arges, Botosani, Braila, Calarasi, Ialomita, Vrancea, Salaj, Olt sau Prahova. Daca Bucurestiul se poate lauda cu cel mai consistent castig salarial, la antipod se situeaza Maramuresul, unde salariile sunt la pamant. „Ca o comparatie: Sibiul are un castig salarial pe luna mai de 1.528 de lei. Sunt si zone cu castiguri mult mai mici. In Harghita, castigul este de 976 de lei, in Maramures este de 963 de lei, in Ialomita este de 1.091 lei, in Galati de 1.250 de lei, iar in Tulcea de 1.087 de lei. In Bucuresti, castigul salarial este de 1.818 lei", arata Mihaela Toparcean, purtatorul de cuvant al Directie Judetene de Statistica Sibiu.

Inca 100 de miliarde pentru Ilie Gradinar

Inca 2,5 milioane de euro din bugetul Primariei vor intra in contul societatii conduse de Ilie GradinarAstazi incepe o noua lucrare, platita din banii sibienilor, care ii va rotunji bugetul lui Ilie Gradinar. Societatea Energie Termica SA, condusa de Ilie Gradinar, va reface infrastructura rutiera de pe strada Rusciorului, dupa ce a executat si lucrarile de reabilitare a retelei de apa si canalizare. Lucrarea a fost atribuita fara licitatie, SC Energie Termica SA fiind societatea Consiliului Local.Cartierul TineretuluiUn alt contract "gras" pe care Ilie Gradinar, prin Energie Termica SA, l-a primit de la municipalitate este "viabilizarea cartierului Tineretului". Nu mai putin de 10 milioane de lei noi (aproape 2,5 milioane de euro) va investi Primaria Sibiu in acest proiect, potrivit anexei nr. 1 a Hotararii de Consiliu Local nr. 71 din 6 martie 2009. Intrunit in sedinta extraordinara, Consiliul Local a aprobat Actul Aditional nr. 1/2009 la Contractul de concesiune nr. 87/2002 incheiat intre Municipiul Sibiu si SC Energie Termica SA. Acesta prevede ca "sumele se pot modifica prin rectificari ale bugetului local sau prin cofinantarea unor lucrari din alte surse legal constituite". De asemenea, "valoarea redeventei va fi de 0,5% din valoarea sumelor alocate si se adauga la cea prevazuta initial in contractul de concesiune", se arata in anexa 1 a actului aditional la contractul de concesiune.Societate secretaCele 100 de miliarde de lei vechi destinate viabilizarii cartierului Tineretului vor intra, cu certitudine, in contul SC Energie Termica SA. Ce se va intampla cu acesti bani, adunati de municipalitate din taxele si impozitele platite de contribuabilii sibieni, nu se stie. Dar, tinand cont de averea fabuloasa pe care a strans-o pana acum Ilie Gradinar, directorul general al societatii, putem banui. Interesant si totodata frustrant este faptul ca Energie Termica SA functioneaza ca o societate secreta. Contractele pe care aceasta le-a incheiat cu alte firme nu sunt publice, cum nu este nici salariul directorului general. Declaratia de avere si cea de interese ale directorului Ilie Gradinar nu sunt publicate pe site-ul Primariei. Reprezentantii municipalitatii sustin ca legea nu-l obliga la acest lucru. Desi Ilie Gradinar manevreaza bani publici.Control anuntatPentru institutiile de control ale statului, afacerile care se fac la Energie Termica SA n-au fost suspecte pana acum. "Ultimul control la Energie Termica SA l-am facut acum 3-4 ani. Noi programam in luna noiembrie controalele pentru anul viitor, iar anul acesta nu este programat control la Energie Termica. In cazul in care exista o sesizare, noi trebuie sa solicitam la Curtea de Conturi din Bucuresti sa ne aprobe efectuarea unui control. Acolo exista un plen din 18 membri si ei hotarasc. Noi nu avem operativitate, cum au Garda Financiara sau Finantele, de exemplu. Dar, cu siguranta, o sa efectuam un control la Energie Termica, anul vitor. Cu siguranta, Ilie Gradinar ar fi trebuit sa-si faca publica declaratia de avere, asa cum le facem si noi", precizeaza Viorel Bobes, director adjunct al Curtii de Conturi Sibiu.Sunt bani publiciGarda Financiara nu se amesteca la banii publici. "La Energie Termica SA, societate care se subordoneaza Consiliului Local, sunt bani publici si nu e de competenta noastra sa verificam. Este de competenta Curtii de Conturi. Noi nu facem controale de fond. Facem controale operative si inopinate", afirma Nicolae Florescu, comisarul-sef al Garzii Financiare Sibiu."Primarul ar trebui sa ia masuri"Nici Fiscul nu are competenta de a "judeca" contractele incheiate de SC Energie Termica SA. "Directia Finantelor Publice face controale din punct de vedere fiscal. Chiar in 2004, i-am solicitat lui Petre Inclezan sa efectueze un control la DPC, Aeroport si Energie Termica. Referitor la verificarea contractelor, acest lucru nu e de competenta noastra. Noi nu interpretam tehnic un act. Noi urmarim sa fie platite impozitele. In schimb, Curtea de Conturi face acest lucru, analizeaza contractele", explica Grigore Popescu, director general al Directiei Finantelor Publice Sibiu. "In primul rand, ar trebui sa se sesizeze primarul si apoi Curtea de Conturi. Deci primarul este cel care ar trebui sa ia masuri", apreciaza Grigore Popescu.Ce spun politicienii• Viorel Arcas, senator PSD: "Nu cunosc in detaliu afacerile pe care le face domnul Gradinar cu banii publici. Dar cunosc afacerile pe care le facea in trecut cu banii publici. Nu pot spune daca au fost legale sau nu, dar stiu sigur ca se faceau pe bani publici. Dar daca se fac afaceri cu bani publici, atunci trebuie ridicate anumite semne de intrebare. Ar trebui sa se fie luate masuri legale, facuta o ancheta".• Minerva Boitan, senator PNL: "Nu prea sunt la curent cu afacerile pe care le face domnul Gradinar, dar intr-adevar este ciudat ca majoritatea lucrarilor sunt contractate de firmele dansului. Ar trebui organizate licitatii, dupa un caiet de sarcini intocmit de Primaria Sibiu, care sa contina reguli stricte. Numai firma care raspunde acelor cerinte ar trebui sa castige. Ar trebui luate masuri daca se fac afaceri pe bani publici".

In sfirsit, cardurile pot deveni optionale

 Majoritatea cunoastem deja cardurile de salar, fie ca au fost facute de catre angajator, fie ca am preferat sa mergem de buna voie la una dintre bancile din oras. Odata cu semnarea contractului necesar au aparut si unele probleme: comisioanele la retrageri, sumele limita care pot fi scoase in 24 de ore, bancomate blocate sau probleme de sistem. Au existat si exista in continuare probleme si in ceea ce priveste bancile preferate. Asta deoarece, angajatorii decid pentru angajati, mai ales daca primesc discounturi sau bonusuri din partea bancilor cu care incheie contracte. Situatia pare sa fie insa aproape de o rezolvare dupa decizia Curtii Constitutionale. Ce-i drept, hotarirea judecatorilor se refera numai la angajatii din sectorul bugetar insa poate fi oricind interpretata si aplicata si in celelalte situatii. Cel putin o dataFiecare dintre cei care muncesc in Alba Iulia sau oriunde in tara au trecut cel putin o data prin situatii similare. “Ne-au anuntat ca se fac carduri la o anumita banca, au venit cu contractele, ne-au pus sa le semnam si de atunci banii intra pe card. La vremea respectiva nu ne-a intrebat nimeni daca vrem sau nu, iar unora dintre colegi li s-a explicat ca daca nu vor carduri o sa primeasca banii cu intirziere sau ca se vor vira oricum in contul bancii si ii vor putea ridica cu actul de identitate direct de la ghiseu”, explica una dintre “beneficiarele” unui astfel de card. De obicei, pentru astfel de afaceri, reprezentantul angajatorului primeste comisioane frumoase, in strinsa legatura cu cele ale angajatului institutiei bancare care reuseste marele “tun”. De aici mai departe apar insa si problemele. “S-a intimplat sa ajung la bancomat si sa fie blocat. Nu era o problema chiar atit de mare, dar sint foarte putine magazine care accepta plata cu cardul. In plus, daca merg sa verific citi bani mi-au ramas platesc comision, daca vreau sa scot o suma de bani platesc din nou comision, iar la final de luna mai platesc un comision de administrare a contului. Cind am incercat sa imi schimb banca mi s-a spus ca nu se poate. E o afacere din care cistiga probabil contabilul sau directorul, iar noi nu avem ce comenta”, se plinge o alta femeie. In plusProblemele sint insa unele mult mai mari pentru cei care folosesc cardul in mod repetat. “Am colege care in ziua de salar merg la bancomat si isi scot toti banii. Eu am considerat ca daca am acel card ar fi bine sa beneficiez de avantaje. Am constatat insa ca nu prea exista. In primul rind am limita. Adica nu pot sa scot decit o suma maxima in fiecare zi sau asa ceva. Nu cred ca este normal sa nu poti sa ai acces atunci cind vrei la banii pe care i-ai muncit. In plus, am patit odata, anul trecut, ca s-a blocat bancomatul. Am ramas aproape doua saptamini fara bani, a trebuit sa fac o gramada de hirtii si apoi mi-au luat bani si pentru ca am primit un card nou”, povesteste o alta localnica. Intre beneficiile noilor carduri se numara “dobinzile mari la banii aflati in cont si comisioanele mici”. La o privire mai atenta se poate observa insa ca este vorba despre citeva puncte de dobinda intr-un an, dar comisioanele se aplica pe luna, la retragere sau in alte astfel de momente. Cumulat, comisioanele depasesc cu mult dobinda practicata. De altfel, situatia este logica atita timp cit banca traieste de pe urma banilor pe care ii ia de la clienti pentru astfel de servicii.Ce spune Curtea ConstitutionalaSituatia, pe care oamenii au ajuns sa o accepte ca pe o normalitate, a fost reglementata de judecatori. Curtea Constitutionala a considerat ca, prin comisioanele impuse de banci, sint diminuate drepturile salariale ale angajatilor. “Obligarea personalului din institutiile publice de a primi drepturile salariale prin intermediul cardului conditioneaza folosinta acestor bunuri de existenta bancomatelor si automat de vointa unor persoane juridice private, care percep pentru eliberarea banilor anumite comisioane. In aceste conditii, se ajunge la micsorarea drepturilor salariale ale persoanelor din institutiile publice, fara a se tine cont de consimtamintul acestora. Mai mult, titularii cardurilor nu pot folosi si dispune de drepturile lor salariale in orice situatie, fiind tinuti de limitarea zilnica a retragerilor sumelor de bani al caror plafon este stabilit de banca. Or, nici chiar legiuitorul nu poate limita un drept, decit doar pentru un interes de utilitate publica, si nicidecum pentru un interes privat”, se arata in decizia Curtii Constitutionale. Decizia, care vizeaza angajatii din sectorul public, reprezinta o baza si pentru angajatii din sectorul privat, care pot de acum sa isi rezolve astfel de probleme.

?Bomba? nu a fost dezamorsata

 Potrivit deputatului PD-L de Alba, Clement Negrut, o solutie pentru reinceperea neutralizarii apelor acide din iaz la parametrii normali trebuie gasita intr-un termen de citeva zile, altfel riscurile devin mari. Prefectul Stefan Bardan a declarat ca spera ca o solutie sa fie gasita in cursul zilei de astazi, chiar daca a recunoscut ca “lucrurile sunt complicate”. “Crima in pregatire”Presedintele Traian Basescu a subliniat simbata, cu prilejul vizitei pe care a efectuat-o la exploatarea miniera de cupru de la Rosia Poieni, referindu-se la ceea ce se întimpla la acest iaz de decantare, ca “nu poti sa stai cu o asemenea bomba ecologica. Asta e o crima în pregatire”.Potrivit administratorului Energo Mineral, Lacramioara Popeia, marti au fost folosite ultimele “ramasite” din rezerva de lapte de var. Popeia a spus ca Ph-ul apei a scazut de luni pina marti de la 4,6 la 3,9, în conditiile în care ar trebui sa fie cel putin 5.Un dezastru ecologic, cu implicatii transfrontaliere, s-ar putea produce în Muntii Apuseni daca procesul de neutralizare a apelor cu caracter acid din iazul Valea Sesei nu este asigurat. O eventuala unda de poluare a riului Aries cu ape puternic acide ar putea ajunge la varsarea în riul Mures în minim 15-19 ore si în maxim 31-53 de ore, în functie de debit.Fata de alte unitati industriale, exploatarea de la Rosia Poieni polueaza prin nefunctionare sau functionare la capacitate redusa, din cauza lesierii depozitelor de steril, iar apa bazica provenita de la uzina de preparare este singura sursa de neutralizare a apelor acide provenite de pe halde.Iazul de decantare se întinde pe 130 de hectare si cuprinde zeci de milioane de tone de steril supuse unui fenomen de lesiere. Valoarea costurilor necesare ecologizarii iazului se ridica zilnic la 100.000 de lei, fiind nevoie de deversarea în fiecare zi a zeci de tone de lapte de var pentru neutralizarea apelor acide.Fiind un iaz de vale, iazul de decantare Valea Sesei, pe linga apele bazice din tulbureala sterila de la uzina de preparare, primeste si apele din bazinul hidrografic al Vaii Sesei, în care se varsa apele poluate ce se scurg de pe haldele de steril. Prin amestecarea apelor bazice, neutre si apele acide, în iaz se produce o neutralizare partiala a acestora, iar apa evacuata din iaz în riul Aries are un caracter slab acid (ph de 4-6) si o mineralizatie intensa.Efecte devastatoarePoluarea apelor riului Aries ar conduce la distrugerea faunei si a florei specifice, la influentarea negativa a calitatii apei furnizata comunitatii locale din orasele Cimpia Turzii si Turda si a apei riului Mures, existind premisele unui dezastru ecologic cu implicatii transfrontaliere.Pentru oprirea poluarii apelor din bazinul Vaii Sesei se impune captarea apelor acide care se scurg din haldele de steril, înaintea intrarii în iazul Valea Sesei, în vederea neutralizarii acestora si a recuperarii ionilor de metale din ele. În iunie 2007, dupa sase luni de negociere, reprezentantii unui consortiu format din societatile Cuprom, Energo Mineral si IPRONEF au semnat un contract de cooperare cu societatea CupruMin Abrud.Contractul prevedea realizarea la exploatarea miniera de cupru din Muntii Apuseni a unor investitii totale de 155 milioane de euro, într-o perioada de cinci ani, pentru protectia mediului urmind sa fie cheltuiti 50 de milioane de euro. Întelegerea era pe o perioada de zece ani, cu posibilitate de prelungire înca zece ani. La dispozitia consortiului au fost puse zacamintul, mijloacele fixe si licenta de exploatare. Reprezentantii Ministerului Economiei si Finantelor nu au fost de acord, la vremea respectiva, ca licenta sa ajunga în proprietatea consortiului mentionat si de aceea s-a ales varianta încheierii unui contract de colaborare (asociere). Potrivit întelegerii, de pe urma colaborarii cu consortiul amintit, statul roman urma sa se aleaga cu contravaloarea redeventei miniere si a unei cote parti din profit. Insa, începind cu 2 iulie, societatea a denuntat unilateral contractul de cooperare detinut cu statul roman, reprezentat de CupruMin Abrud, motivat de refuzul Ministerului Economiei de a renegocia respectivul contract si de imposibilitatea financiara de a mai asigura ecologizarea zonei. Reprezentantii Energo Mineral sustin ca au investit la Rosia Poieni 38 de milioane de euro.    

PNL vrea anchetarea Elenei Udrea

 Politic Central al PNL a decis ieri sa mandateze grupul parlamentar liberal sa faca demersurile necesare pentru infiintarea unei comisii de ancheta in cazul ministrului Turismului, Elena Udrea, initiativa apartinindu-i lui Bogdan Olteanu. Presedintele PNL Crin Antonescu a anuntat ca parlamentarii liberali vor initia demersurile procedurale, in baza sesizarilor din presa care, potrivit acestuia, arata ca situatia ministrului Turismului este mai grava decit cea a Monicai Iacob Ridzi. “Eu cred ca infiintarea si activitatea comisiei parlamentare in cazul Ridzi a fost unul dintre momentele reusite ale Parlamentului”, a comentat liderul liberal. El a spus ca este obligatia parlamentarilor sa investigheze modul in care s-au cheltuit banii publici la institutia condusa de Elena Udrea, intrucit exista indicii ca aceasta ar fi utilizat fondurile ministerului pentru promovarea propriei imagini.

MEC va sesiza Parchetul in cazul ?Spiru Haret?

 Odata cu controalele pe care le face la Universitatea „Spiru Haret”, Ministerul Educatiei analizeaza si caracterul juridic al posibilelor infractiuni de la institutia de invatamint, pentru a sesiza Parchetul in cazul diplomelor ilegale, potrivit consilierului ministrului educatiei, Remus Pricopie. „Exista la departamentul juridic al ministerului un document de lucru in care se analizeaza caracterul juridic al faptelor comise de <<Spiru Haret>>, urmind ca, la finalizarea controalelor, sa fie sesizat Parchetul in cazul acestei institutii”, a spus Pricopie. Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marti, ca toate diplomele emise de Universitatea “Spiru Haret” sint valabile pina la clarificarea situatiei, insa controlul la aceasta institutie de invatamint inainteaza foarte greu, din cauza lipsei de disponibilitate a celor de acolo. “Echipa de control nu a avut acces la toate documentele scolare, toti studentii inscrisi la diferite centre si forme de invatamint sint cuprinsi in aceeasi baza de date si, deocamdata, nu avem datele necesare pentru a putea separa formele de studii legale, de cele nelegale. Situatia celor la care se necesita revalidarea diplomelor va fi clarificata printr-un act normativ”, a spus ministrul Educatiei, care nu a mai facut nici o referire la faptul ca validarea diplomelor ar urma sa fie facuta dupa repetarea examenelor de licenta. Andronescu a precizat, in schimb, ca Universitatea “Spiru Haret” a acordat ilegal 92 de titluri universitare de conferentiar si profesor, prin semnatura rectorului institutiei, desi era necesar avizul Consiliului National de Atestare a Titlurilor Universitare.

Vintu il plateste pe Adrian Paunescu cu 28.000 de euro

 Fostul senator PSD Adrian Paunescu a incasat 28.000 de euro de la Realitatea TV in timpul mandatului de parlamentar, se arata in declaratia de avere depusa in ianuarie 2009. HotNews.ro arata ca Paunescu a semnat contractul “in urma cu un an si jumatate si inca este valabil”. In declaratia de avere depusa in iunie 2008, cind Paunescu era inca senator, veniturile de la Realitatea nu sint mentionate. “Am incasat cei 28.000 euro in baza unui contract cu Realitatea TV. Ce aveti cu mine? Acum nu mai sint persoana publica. Contractul este confidential, daca vreti detalii sunati la Realitatea TV. L-am semnat acum un an si jumatate si inca este valabil”, a spus Paunescu.

DNA si Guvernul trec clasa, Parlamentul nu

 Comisia Europeana a publicat ieri cel de-al cincilea raport care analizeaza progresele realizate de Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare instituit in momentul aderarii la UE pentru a redresa neajunsurile din reforma justitiei si lupta impotriva coruptiei. Romania a primit 16 recomandari, in timp ce Bulgaria 21.Comisia Europeana a constatat progresele realizate de Romania in cadrul Mecanismului de cooperare si verificare, fapt pentru care nu a recomandat activarea clauzelor de salvgardare, dar mentine monitorizarea. Raportul observa eforturile Guvernului in continuarea procesului de reforma, dar critica Parlamentul, care “ar trebui sa ia decizii consecvente pentru a sprijini eforturile executivului privind reforma sistemului judiciar si eradicarea coruptiei”. De asemenea, raportul observa rolul jucat de DNA, renumirea lui Daniel Morar in fruntea directiei este benefica in viziunea CE, “pentru asigurarea stabilitatii si continuitatii autoritatilor responsabile de combaterea coruptiei”, iar institutia este laudata in ceea ce priveste “bilantul pozitiv al anchetelor sale impartiale”. In acelasi timp, raportul apreciaza ca adoptarea celor doua coduri, civil si penal, in iunie 2009, este un pas inainte in ceea ce priveste asigurarea unui sistem juridic mai eficient. “Este important sa se asigure faptul ca viitoarea lege de punere in aplicare a codurilor si procedura de adoptare nu conduc la reintroducerea unor dispozitii contestate in trecut sau la introducerea unor dispozitii noi care sa submineze eficienta unor anchete aprofundate privind coruptia la nivel inalt si procedurile judiciare ulterioare”, avertizeaza raportul. Exemplul de “risc” este dat de soarta Legii nr. 78/2000, care sta la baza activitatii DNA si este temeiul juridic al anchetelor de coruptie de la nivel inalt. “In etapa premergatoare adoptarii definitive a codurilor va fi important sa se asigure faptul ca acest cadru crucial este mentinut fara restrictii”, sustine documentul.Bile negre Raportul critica procedura greoaie de la Inalta Curte de Casatie si Justitie prin care s-au adoptat decizii la recursurile in interesul legii: “Procedura prin care doua treimi din cei 120 de judecatori trebuie sa participe la adoptarea hotaririlor si sa fie de acord cu motivarea acestora (dupa adoptarea hotaririlor) duce la intirzieri si uneori la formularea unor considerente neclare”. In acest sens, Comisia anunta ca va urmari alegerile din toamna ale presedintelui Inaltei Curti.Una dintre recomandarile Comisiei Europene, care a publicat miercuri raportul pe Justitie, este adoptarea unei legi care sa prevada eliminarea suspendarii judecarii cauzelor atunci cind se invoca exceptii de neconstitutionalitate. “Va fi important ca executivul sa convina cu legiuitorul asupra modificarii legii privind functionarea Curtii Constitutionale, astfel incit sa se elimine suspendarea judecarii cauzelor atunci cind piritul/invinuitul invoca exceptia de neconstitutionalitate”, se arata in raport. Documentul mai sustine ca excesele de natura procedurala care implica invocarea exceptiei de ilegalitate, care duce, la rindul sau, la suspendarea judecarii cauzei, trebuie limitate prin lege. Aceste probleme, care duc la intirzieri inacceptabile, ar trebui abordate fie in dezbaterile viitoare privind codurile de procedura fie, mai devreme, prin modificarea normelor de punere in aplicare relevante, se mai arata in raport.Comisia remarca blocajele din Parlament, unde procedura de cerere de deschidere a anchetelor in ceea ce priveste fostii ministri nu pare a fi nici uniforma, nici rapida. “De la ultimul raport, Parlamentul a aprobat deschiderea anchetei in patru cazuri, insa a refuzat sa aprobe deschiderea anchetei in alte doua cazuri. In unul dintre acestea doua, membrul respectiv al Parlamentului si-a dat demisia (Miron Mitrea), facind astfel posibila inceperea urmaririi penale, in timp ce in ceea ce priveste cel de-al doilea caz, Parlamentul a respins cererea, motivind ca este inadmisibila (Adrian Nastase). Este important ca Parlamentul sa isi arate angajamentul deplin privind continuarea combaterii coruptiei la nivel inalt”, arata recomandarile.

Click

monitorul verde a facut o plimbare prin Gradina Botanica si va spune ce flori pot fi admirate in aceasta perioada a anului. Daca va grabiti putin, inca va mai puteti bucura de trandafirii infloriti. Insa nu doar trandafirii sint vedetele acestui sezon - daliile sint deja inflorite si isi asteapta vizitatorii. Iar petuniile si salvia de abia acum infloresc. Pe linga acestea, toate plantele de vara sint pline de flori si formeaza un tablou multicolor.     Desi Gradina Botanica nu mai este atit de luata cu asalt in aceste luni de vara, totusi, fluxul de vizitatori este continuu, dupa cum declara reprezentantii institutiei. La inceputul vacantei de vara copiii erau obisnuitii aleilor din Gradina Botanica, acum majoritatea vizitatorilor fiind tinerii care vin sa se inscrie la facultati, impreuna cu parintii si turistii.

Finantare pentru calitatea aerului

Ministerul Mediului vrea sa cofinanteze in acest an cu 143.348 de euro un program la nivel regional pe termen mediu ce vizeaza evaluarea si gestionarea calitatii aerului la granita Romaniei cu Republica Moldova, potrivit unui proiect de HG publicat pe pagina de Internet a ministerului. „Este necesara asigurarea unui management comun de evaluare si gestionare a calitatii aerului, prin monitorizare, pentru regiunea de granita Romania-Republica Moldova, implicind structuri public-private din cele doua tari, avind in vedere amploarea impactului poluarii atmosferei asupra sanatatii umane si a biodiversitatii, lipsa informatiilor despre indicii de poluare, in special in zona transfrontaliera, lipsa abordarii transfrontaliere a acestei probleme, lipsa informarii publicului privind impactul poluarii aerului asupra sanatatii“, se arata in Nota de fundamentare a proiectului. Pentru realizarea proiectului, partea de cofinantare, in valoare totala de 143.348 de euro, este formata din 55.150 de euro, reprezentind cofinantarea de 10,08% din costul total eligibil, si restul de 88.198 de euro, ce reprezinta contravaloarea taxei pe valoarea adaugata, aferenta costurilor proiectului. Infrastructura de monitorizare si sistemul de transmitere a datelor vor continua sa functioneze si sa deserveasca zona transfrontiera dupa finalizarea proiectului, acestea fiind intretinute prin resursele umane formate prin proiect si resursele financiare ale Agentiei de Protectia Mediului din Vaslui, mai anunta Ministerul Mediului.    NewsIn

Proteste pentru paduri mai curate

Organizatiile Agent Green, World Wide Fund for Nature (WWF), Grupul Milvius, Societatea Carpatina Ardeleana, Generatia Verde si Pro Democratia Lupeni vor manifesta joi pe DN 66A in dreptul cantonului silvic Cimpusel, pentru protejarea Peisajului Forestier Intact Retezat-Godeanu-Tarcu, a anuntat marti WWF. „Scopul este sa impiedicam construirea tronsonului 3 al drumului care distruge ultimul PFI (peisaj forestier intact) din Europa, la sud de Cercul Polar“, se arata in comunicat. Un PFI (peisaj forestier intact) este un teritoriu in cadrul zonei de padure care contine ecosisteme impadurite si neimpadurite (gol alpin, lacuri, mlastini), cu influente umane minime si care are o suprafata de minimum 500 km patrati, si diametrul de cel putin 10 km.    NewsIn

Silvicultorii la program de vara

In aceasta perioada se recolteaza semintele speciilor forestiere cu maturatie in pirga: cires pasaresc, tei, frasin etc. si se evalueaza fructificatia la speciile cu coacere tirzie. Semintele recoltate se prelucreaza si se stratifica pina in toamna cind vor fi semanate. In plantaj se executa lucrarile de intretinere specifice si se recolteaza conurile de duglas.     In pepiniere se executa toata gama de lucrari de intretinere a culturilor: prasit, plivit, irigat, fertilizari etc., se intretin solariile, se urmareste mentinerea unei umiditati si temperaturi optime pentru aceste culturi si se pregatesc terenurile pentru semanaturile din toamna. La finele lunii august, cind diferenta intre puieti este evidenta, se executa inventarul in pepiniera si se stabileste numarul puietilor apti de plantat in campania de impaduriri din primavara urmatoare. In plantatiile care nu au realizat reusita definitiva se executa lucrarile de intretinere in asa fel incit sa se realizeze o buna dezvoltare a plantatiilor si o buna lignificare a lujerilor pentru a putea rezista pe perioada de iarna.     Cind vine toamna...Incepind cu luna septembrie, in toate aceste plantatii se executa controlul anual al reusitei regenerarilor, ocazie cu care se stabilesc procentele de reusita si lucrarile care se vor executa in anul urmator. Se continua lucrarile de exploatare in parchetele care nu promoveaza regenerarea naturala, se executa lucrarile de ingrijire a arboretelor si se pune in valoare masa lemnoasa, in special produsele de igiena si produse secundare (rarituri si curatiri). Deoarece timpul permite, sint in plina desfasurare lucrarile de investitii in special lucrarile de corectare a torentilor, pentru a respecta graficele de lucrari, drumurile forestiere sint intretinute in asa fel incit sa nu fie probleme cu transportul masei lemnoase exploatate.     Sint continuate lucrarile de combatere a bolilor si daunatorilor padurii, se patruleaza pentru limitatrea pagubelor ce se pot produce plantatiilor prin pasunatul abuziv, limitarea pagubelor ce se pot produce prin taieri abuzive de arbori si se continua actiunile de control ale circulatiei materialului lemnos.     Activitatea de productie este axata in special pe recoltarea fructelor de padure (zmeura, afine etc.), a ciupercilor din flora spontana, a plantelor medicinale si a altor produse, accesorii ale padurii de importanta economica.      Tot in aceasta perioada se intretin culturile cu hrana suplimentara pentru vinat si se recolteaza si usuca frunzarele din speciile preferate de vinat. Acestea sint doar citeva dintre lucrarile specifice perioadei de vara, activitatea curenta a padurarilor fiind mult mai complexa, diversitatea fiind cuvintul care defineste cel mai bine munca silvicultorilor.

Fluctuatii pe piata laptelui ecologic

Incepind cu a doua jumatate a anului 2010, dupa ce efectele crizei se vor diminua, piata autohtona a laptelui ecologic va creste cu circa 30% fata de 2008, pina la 1,43 de milioane de euro, a declarat, pentru NewsIn, directorul general al Asociatiei Patronale Romane din Industria Laptelui (APRIL).     „Inca din primele 5 ale anului s-a putut observa ca cei care cumpara produse ecologice s-au indreptat catre cele cu pret mai mic si atunci nu a fost o crestere de volum fata de anul anterior. Astfel, pe o perioada atit de dificila din punctul de vedere al puterii de cumparare, piata laptelui ecologic ramine in 2009 la o valoare similara cu cea a anului precedent, respectiv 0,1% din piata totala a laptelui, evaluata in 2008 la 1,1 miliarde de euro“, a explicat directorul general al APRIL, Valentin Blanaru. Acesta a adaugat ca se asteapta ca piata laptelui ecologic sa creasca incepind cu luna iulie a anului 2010 cu 30%.     „Se manifesta o tendinta a cumparatorilor de a se indrepta cit mai mult catre produsele sigure, fara nici un germen, insa anul acesta, din cauza crizei, nu sint bani pentru a creste nivelul consumului de produse lactate ecologice. De aceea, dupa ce efectele crizei se vor diminua, cred eu, undeva la jumatatea anului 2010, piata laptelui ecologic va creste cu 30%, comparativ cu valoarea anului acesta si al anului 2008“, a mai spus Valentin Blanaru.       Ce consuma romanii?Potrivit lui Blanaru, principalele produse lactate ecologice consumate de romani sint laptele proaspat, iaurturile si brinzeturile, in special, cascavalul. Radu Panait, directorul de dezvoltare al Bio Logistic, distribuitorul de produse bio, declara in luna martie pentru NewsIn ca piata produselor ecologice va creste cu circa 33% in anul 2009, pina la valoarea de 20 de milioane de euro, pe fondul reorientarii populatiei catre produsele naturale.     Potrivit acestuia, piata produselor ecologice a atins in 2008 valoarea de circa 15 milioane de euro, in crestere comparativ cu anul 2007, cind se situa la valoare de aproximativ 5 milioane. El a mai spus ca principalele produse ecologice preferate de romani sint zaharul ecologic, faina ecologica integrala, lactatele si sortimentele de dulciuri ecologice cu valoare energetica redusa si fara grasimi, sucurile bio, precum si mincarea pentru bebelusi.    NewsIn

?Sportul ? izvor de sanatate?

In perioada 25-26 iulie 2009, incepind cu ora 10.30, la Baza Sportiva "Constructorul Alba Iulia" din Piclisa, se va desfasura competitia sportiva "Sportul - Izvorul Sanatatii", organizata de catre DSJ Alba in colaborare cu CS Constructorul si Asociatia Judeteana Sportul pentru toti Alba. Sint asteptati sa participe copii, tineri si virsnici pe urmatoarele categorii de virsta si ramuri de sport: *Tenis: pina la 14 ani (B^F), 15-18 ani (B^F), 19-35 ani (M) si peste 35 ani (M). *Tenis de masa: pina la 14 ani (B^F) si peste 14 ani (B^F). *Pescuit sportiv: open (B^F). *Fotbal-tenis: dublu - echipe (M). *Minifotbal (fotbal pe teren redus): pina la 14 ani (B). *Badminton: pina la 14 ani (B^F) si peste 14 ani (B^F). Inscrierile se vor face zilnic, pina in ziua inceperii concursului, 25 iulie, respectiv ora 10. Principalul scop al acestei actiuni este constientizarea cetatenilor tineri si virstnici de rolul benefic al miscarii in aer liber, intr-o actiune organizata, petrecerea timpului liber in mod placut si util. De asemenea, se doreste mobilizarea unui numar cit mai mare de copii, tineri si virstnici intr-o actiune organizata pentru initierea participantilor in practicarea ramurilor de sport prevazute in regulament. Organizatorii vor intocmi clasamente pe categorii de virsta si sex, la sporturile individuale si clasamente la activitatile sportive de echipa. "Participantii clasati pe locurile I-III la individual (M^F) vor primi diplome si medalii, iar locurile I-III pe echipe vor primi diplome si cupe. Cheltuielile privind organizarea, arbitrajul si materialele consumabile vor fi suportate de catre DSJ Alba, baza sportiva Constructorul fiind pusa la dispozitia participantilor in regim de colaborare intre DSJ Alba si CS Constructorul Alba Iulia", ne-a declarat Emeric Szakacs, responsabil cu organizarea acestei competitii, impreuna cu Lucian Dan si Ovidiu Chelioglu.   

CS Zlatna - AS Cisnadie 4-0 (3-0)

Ieri dimineata, pe terenul "Minaur" din Zlatna, elevii lui Fane Fogorosi au invins, scor 4-0, formatia sibiana FC Cisnadie, intr-un meci de verificare disputat pe durata a doua reprize de cite 45 de minute fiecare. Golurile aurarilor au fost realizate de M. Manea (10), Fl. Radu (20), S. Muresan (35) si H. Marian (62, penalty). Antrenorul formatiei CS Zlatna, Fane Fogorosi, a inceput partida cu: Raducanu (30, Toderas; 60, Ov. Barna) - M. Bratu, Kiraly, Cofu, A. Ianc - D. Ianc, Simtion, Bunea, Fl. Radu - S. Muresan, M. Manea, intrind dupa pauza Amariei, H. Marian, G. Toma, Bratima, Sg. Oara, V. Muresan, M. Dascalescu si A. Cimpean. "Sint multumit de jocul echipei avind in vedere situatia in care ne aflam la ora actuala cu pregatirea. Am facut un joc bun, dar in aceasta perioada pentru noi este important sa ne cristalizam un prim "11" in jocurile amicale ce au mai ramas", a declarat Fogorosi, ce va pregati in aceste zile meciul din faza a doua a Cupei Romaniei, ce va avea loc miercuri, 29 iulie, pe teren propriu, in compania celor de la CFR Marmosim Simeria (locul 6 in seria a 5-a). Nou promovata CS Zlatna se va deplasa simbata, la Cisnadie, pentru a disputa returul "amical", contra formatiei sibiene, tot cu incepere de la ora 11.   

Albaiuliencele vor lua startul la CN de la Bucuresti

La sfirsitul acestei saptamini vor avea loc, la Bucuresti, finalele Campionatelor Nationale de mars pentru tineret si seniori. Din partea CS Unirea Alba Iulia, la aceasta competitie vor participa patru sportive, in speta Ana Maria Groza (antrenor Horea Stef), Madalina Istrate (antrenoare Mariana Bucerzan), respectiv Ana Rodean si Alina Boholtan (antrenor Gabriel Avram). Cursa se va desfasura pe distanta de 20 km, startul probei fiind prevazut pentru ora 9.00 a diminetii zilei de simbata, 25 iulie 2009, in Parcul Herastrau. "Sintem increzatori in sportivii nostri si avem ca obiective obtinerea titlului de campion national la senioare cu echipa si o clasare individuala cit mai buna pentru fiecare dintre atlete", a declarat Marius Anghel, directorul coordonator al CS Unirea Alba Iulia, ce va insoti delegatia albaiuliana la acest concurs. Marsaluitoarea Ana Maria Groza va face jonctiunea cu lotul clubului direct la Bucuresti, aceasta aflindu-se in pregatire la altitudine, in Piatra Arsa, in vederea participarii la Campionatului Mondial de Atletism, care va avea loc in luna august la Berlin. "Avind in vedere ca am doar 19 zile de stagiu la altitudine, voi cocura cu dorinta de a obtine o medalie pentru club, fara a miza pe inregistrarea unui timp tare. Trebuie sa avem in vedere si faptul ca se anunta canicula, startul va fi la ora 9.00 si va fi foarte dificil, insa eu sint optimista. Oricum cea mai importanta ramine cursa de la Berlin din 16 august, iar tot efortul trebuie canalizat pe aceasta cursa", a declarat Groza.   

Au batut palma cu Varga!

Mai mult, acesta s-a inteles cu mijlocasul Norbert Varga, care s-a aflat ieri dimineata la Alba Iulia. Dupa ce a batut palma cu Unirea, jucatorul de 29 de ani a plecat in Polonia pentru a-si clarifica situatia cu fosta sa echipa. "Sper sa primesc acceptul celor de la Wisla Cracovia, asa cum ne-am inteles initial. Vineri voi reveni la Alba Iulia si voi participa la antrenamentul lui Falub", a declarat Varga. "Cel mai frumos cadou ar fi sa debutam cu o victorie in Liga I, iar la finalul campionatului sa ne mentinem in Liga I. Nu ne va fi usor, dar sint convins ca putem face o figura frumoasa pe prima scena. Pe plan personal, imi doresc sa am o sanatate buna, care sa imi permita sa duc la bun sfirsit tot ce mi-am propus", a declarat Lupu. Pe aceasta cale ii uram "La Multi Ani cu sanatate, bucurii si implinirea tuturor dorintelor! INFO FC UNIREA    Daca fundasul stinga Vladimir Brankovici nu a fost prezent ieri la antrenamentul Unirii, acesta ajungind in Alba abia in jurul orei 19, in schimb atacantul albaiulian Mircea Oprea s-a pregatit sub comanda lui Falub, insa deocamdata nu a ajuns la nici un acord cu gruparea ardeleana, dupa ce acesta nu s-a inteles initial asupra banilor pe care ii va primi de la Unirea.  

Eriksson a ajuns in Liga a IV-a

 Fostul selectioner al Angliei, Sven-Göran Eriksson, a devenit director sportiv al gruparii engleze de liga a patra Notts County, care este cea mai veche echipa de fotbal din Anglia. Formatia a facut anuntul in noaptea de marti spre miercuri, iar fostul sau secund, Tord Grip, va ocupa functia de consilier general. Eriksson, in virsta de 61 de ani, va fi responsabil cu dezvoltarea clubului si a echipei de tineret, dar va fi si negociator in transferuri. County a anuntat ca salariul lui Eriksson va fi in functie de performante. “Sint foarte atras de acest rol si este o oportunitate unica pentru mine. Mi-am inceput cariera la un club din ligile inferioare din Suedia si am reusit sa promovam. Este o provocare pentru mine, iar acest club are o adevarata traditie”, a spus Eriksson intr-un comunicat.

?Baciul? contraataca

 Fostul international, Gica Popescu, a anuntat intr-o conferinta de presa ca il va da in judecata pe cercetatorul Mihail Bumbes si ziarele Adevarul si Gazeta Sporturilor pentru prejudiciile de imagine aduse in urma publicarii unor materiale din care rezulta ca ar fi fost colaborator al Securitatii. Popescu a afirmat ca a depus o plingere penala pe data de 8 iulie impotriva cercetatorului Mihail Bumbes, despre care spune ca “va trebui sa plateasca” pentru prejudiciul de imagine pe care i l-ar fi adus informatiile conform carora ar fi fost colaborator al fostei Securitati. Gica Popescu a mai mentionat ca va chema in instanta si cele doua publicatii - Adevarul si Gazeta Sporturilor -, precum si pe redactorii “care s-au grabit sa afirme” ca a fost colaborator al Securitatii. El a aratat ca in acest fel spera sa repare din “gravul” prejudiciu adus imaginii sale prin preluarea acestei informatii in mai multe ziare din strainatate. Fotbalistul, fost capitan al echipei de fotbal FC Barcelona, a spus ca, in urma informatiilor aparute in presa spaniola, opinia publica ar considera ca “vestiarul Barcelonei” a fost condus de un spion. “Presa din strainatate nu a scris ca sint colaborator cu Securitatea, a scris ca sint un spion. Cele doua ziare au aruncat cu noroi in munca mea. In Spania, toate ziarele au scris cite patru zile pe acest subiect”, a afirmat Popescu. In acest sens, el a anuntat ca urmeaza sa faca o conferinta de presa si la Barcelona in care va prezenta hirtia doveditoare de la CNSAS conform careia “lui Gica Popescu nu i se poate atribui calitatea de lucrator sau colaborator al Securitatii”. “Sint convins ca aceasta hirtie nu va aparea pe primele pagini ale ziarelor” a afirmat Gica Popescu.Popescu a mai spus ca el nu crede in coincidente, mentionind ca isi pastreaza decizia de a se gindi “foarte bine” sa candideze la sefia FRF. La insistentele presei, el a vorbit si despre relatia sa cu ofiterii de Securitate, care se ocupau de echipa de fotbal la care activa in acea perioada. Popescu a spus ca acestia veneau inaintea antrenamentelor echipei si vorbeau cu toti jucatorii, dar sustine ca, desi acestia il urmareau si in timpul liber, el ii evita.

Dinamo si-a tras fundas spaniol

 Fundasul dreapta Francisco Molinero, care in sezonul trecut a evoluat pentru Levante, in liga a doua spaniola, a semnat un contract valabil pe trei sezoane cu Dinamo. Fotbalistul a venit la Dinamo liber de contract, iar in vara anului trecut a fost propus “ciinilor” de fostul international Cosmin Contra, insa oficialii dinamovisti nu au fost de acord cu transferul. In virsta de 23 de ani, Molinero este un produs al clubului Atletico Madrid, pentru care a debutat la prima echipa in anul 2004. Doi ani mai tirziu, acesta a fost imprumutat pentru un sezon la Malaga, pentru ca anul urmator sa evolueze pentru Mallorca. Din 2008 pina in prezent a jucat 23 de meciuri la Levante, in liga a doua spaniola, si a reusit sa marcheze un gol. “A semnat cu Dinamo un contract pe trei ani, este un fotbalist care a trecut pe la toate loturile echipelor nationale, mai putin pe la prima reprezentativa a Spaniei. Molinero ne da sperante, iar acum avem acoperit si postul de fundas dreapta. In acest moment, Dinamo are toate posturile acoperite”, a spus Cristian Borcea, presedintele executiv al gruparii. Cel care l-a recomandat pe Molinero clubului Dinamo, fostul international Cosmin Contra, considera ca spaniolul va ajuta formatia alb-rosie sa se intareasca pe flancul drept al apararii.

Angela se descurca

 Atleta romana Angela Morosanu s-a clasat a treia in proba de 400 m garduri a concursul traditional “Vardinoyiannia” desfasurat in localitatea elena Rethymno.Angela a fost cronometrata in 55,32 s, fiind invinsa doar de americana Lashinda Demus (54,29 s) si americana Tiffany Williams (54,60 s), lasind in urma alergatoare consacrate ca Nickiesha Wilson (Jamaica – locul IV) sau Vania Stambolova (Bulgaria – locul VI), ultima fiind campioana europeana en-titre la 400 m plat. In proba de aruncarea sulitei, romancele s-au clasat pe locurile III si IV, Maria Negoita reusind 59,28 m, iar Monica Stoian, 58,34 m. Proba a fost cistigata de campioana mondiala si olimpica, Barbora Spotakova (Cehia) cu 62,93 m, urmata de germana Christina Obergföll, cu 61,78 m. La concurs a mai fost prezent si sprinterul Catalin Cimpeanu, care a alergat in probele de deschidere la 100 m si 200 m, fiind cronometrat in 10,67 s si, respectiv, 21,68 s.Cel mai bun rezultat al concursului a fost realizat in proba feminina de 200 m, cistigata de bahamiana Debbie McKenzie (campioana mondiala in 2001) cu cel mai bun rezultat mondial al sezonului, 22,32 s. Un alt rezultat de top a fost realizat de americana LoLo Jones, care a cistigat 100 m garduri in 12,47 s. Remarcabila a fost si cursa masculina de 100 m, in care americanul Ivory Williams a fost cronometrat in 9,93 s. Alte rezultate:Masculin: Alonso Edward (Panama) – 20,00 s pe 200 m; Dayron Robles (Cuba) – 13,17 s pe 110 m garduri); Javier Culson (Porto Rico) – 48,46 s pe 400 m garduri; Mitchell Watt (Australia) – 8,43 m la lungime; Gerd Känter (Estonia) – 69,10 m la disc; Krisztian Pars (Ungaria) – 78,81 m la ciocan. Feminin: Carmelita Jeter (SUA) – 10,97 s pe 100 m; Nicola Sanders (Marea Britanie) – 51,21 s pe 400 m; Yargelis Savigne (Cuba) – 14,80 m la triplusalt; Tatiana Polnova (Rusia) – 4,56 m la prajina. Urmatorul mare concurs va avea loc miine seara, SuperGrand Prix Aviva, de la Londra, unde se vor intilni pe suta de metri, pentru prima data in acest an, jamaicanii Usain Bolt si Asafa Powell, iar pe 200 m, Bolt il va avea ca adversar pe americanul Tyson Gay.

Cu prima sansa

 Cu un 2-0 la bord destul de linistitor, Steaua abordeaza in liniste meciul retur de la Budapesta, cu echipa maghiara Ujpest si are sanse mari sa patrunda in urmatoarea faza a Ligii Europa. In meciul tur, bucurestenii n-au evoluat chiar la capacitatea maxima, unele reglaje s-au vazut ca scirtiie, dar victoria impotriva echipei budapestane (alta data, o forta in fotbalul european) a fost mai presus de orice dubiu, cuplul de atacanti centrali din repriza a doua, format din Romeo Surdu si Bogdan Stancu, rezolvind problema victoriei. Cu toate acestea, antrenorul Stelei, Cristiano Bergodi si intreg staff-ul au pregatit cu atentie acest meci, pentru a evita orice surprize. Rivalitatea veche dintre cele doua natiuni vecine, stravechile frustari fotbalistice si extra, precum si manifestarile inflamante ale suporterilor celor doua parti, potenteaza partida din capitala Ungariei ca una de risc maxim.Steaua are, in foarte mare parte, lotul fixat pentru sezonul viitor, presedintele Valeriu Argaseala anuntind ca nu va mai face nici un transfer in aceasta perioada. Lipsesc accidentatii mai vechi, Ovidiu Petre si Emeghara, lipseste si Kapetanos, eliminat in partida de la Bucuresti, iar noii veniti, portughezul Tininho, bulgarul Bibiskov, chiar si polonezul Grzelak, nu sint inca acomodati din punct de vedere fizic eforturilor unei confruntari oficiale. Fata de meciul din Ghencea, in afara de inlocuirea lui Kapetanos, se remarca revenirea dupa suspendare a lui Golanski pe flancul drept al apararii, dar si a lui Nicolita, el fiind preferat ca mijlocas stinga in locul lui Ochirosii, care n-a dat satisfactie. De la gazdele pregatite de scotianul William McStay va absenta fundasul central Korcsmar (si el, eliminat la Bucuresti). Totodata, McStay va introduce din primul minut cuplul de atacanti centrali Kabat – Tisza, pentru a forta inscrierea unui gol rapid.Meciul Ujpest – Steaua coincide cu lansarea noului canal de televiziune Digi Sport, care poate fi urmarit (din pacate!) doar de abonatii RCS&RDS, pe frecventa pe care se prindea Sportklub. (Nic. G)Atentie la MotherwellTot astazi vor avea loc si celelalte meciuri din turul II preliminar (mansa retur) al Ligii Europa, dintr care un interes deosebit suscita partida dintre echipa scotiana Motherwell si formatia albaneza Flamurtari Vlorë, care va furniza posibila adversara a Stelei in turul III preliminar. In tur, albanezii au cistigat cu 1-0. Meciul este programat la ceas tirziu, 22:45 (ora Romaniei).Formatii probabileUjpest: Balajcza – Vermes, Vasko, Lambulics, Pollak – Dudic, Sandor, Stokes, Rajcsi – Kabat, Tisza.Steaua: Tatarusanu – Golanski, Goian, Ghionea, Marin – Szekely, Onicas, Toja, Nicolita - Stancu, Surdu. Arbitri: Andre Marriner – David Richardson, Richard West (Anglia). 

Consiliile judetene ignora legea tinerilor

 Consiliul Tineretului din Romania (CTR) a demarat o analiza privind modul de aplicare a prevederilor legale cu incidenta asupra tineretului de catre administratia publica locala. In prima etapa, din martie 2009, a avut loc monitorizarea modului in care consiliile judetene au pus in aplicare legea tinerilor 350 /2006. Aceasta prevede, printre altele, obligatia consiliilor judetene de a organiza proceduri de consultare cu fundatiile judetene pentru tineret sau a organizatiilor neguvernamentale de si pentru tineret si acordarea fondului pentru activitatile de tineret. Consiliul Judetean Alba a raspuns In urma acestor analize s-a constatat ca din cele 42 consilii judetene din tara, numai doua au raspuns cererilor trimise de CTR, acestea fiind Consiliul Judetean Alba si Consiliul Judetean Cluj. Pina acum foarte putine consilii judetene au organizat proceduri de consultare si au acordat fonduri pentru tineret. Nu toate consiliile judetene au aplicat prevederile legale obligatorii, beneficiarii fondurilor nefiind reprezentati de structuri pentru tineret, ci de alte organizatii neguvernamentale sau chiar de institutii publice, dupa cum au aratat reprezentantii CTR. De asemenea, nu s-a respectat grupul tinta, tinerii cu virste cuprinse intre 14 si 35 de ani. S-a demonstrat astfel lipsa de cunoastere sau ignorarea prevederilor legii 350 /2006.Desi unele consilii judetene s-au dovedit disponibile in colaborarea cu fundatiile judetene pentru tineret prin organizarea de consultari si evenimente, tot mai sint necesare unele imbunatatiri, apreciaza CTR.Propuneri si masuri Din cauza acestor probleme intimpinate de Consiliul tineretului, se va impune de urgenta efectuarea unor demersuri pe linga autoritatile publice pentru a se lua masuri comune impreuna cu beneficiarii prevederilor legale in vederea aplicarii corecte a prevederilor de catre toate consiliile judetene. In cazul sumelor din fondul destinat activitatilor de tineret, se vor aloca pe baza analizei situatiei juridice a beneficiarului si a unei licitatii de proiecte care vor fi punctate dupa metodele de realizare, modul de utilizare al fondului, originalitatea si seriozitatea proiectului.Dupa consilierea de catre CTR a 30 de consilii judetene, cinci dintre acestea au organizat sau au promis ca vor organiza consultari, iar 13 au infiintat sau vor infiinta fondul destinat activitatii pentru tineret. “In conditiile in care tinerii sint considerati o resursa si nu o problema, este important sa se constientizeze importanta implementarii mecanismelor deja existente”, a declarat CristinaTraistaru, reprezentant CTR. Un raport detaliat al situatiei se va gasi in curind pe site-ul Consiliului Tineretului din Romania.                          D.C.

Primii traineri din domeniul kinesteticii din Europa de Est

 Organizatia Caritas Alba Iulia, cu sprijinul Institutului de Kinestetica din Elvetia si al Asociatiei Europene a Kinesteticii, lucreaza de cinci ani pentru incetatenirea stiintei kinesteticii. Stiinta kinesteticii s-a dovedit a fi foarte benefica si eficienta pentru ingrijitori, pentru asistati si serviciile acordate. Pentru a implementa stiinta kinesteticii in Romania, Organizatia Caritas Alba Iulia este prima instistutie din Europa de Est, care a demarat un curs de traineri in kinestetica pentru angajatii organizatiei. Cursul a fost absolvit de zece dintre angajatii Caritas. Acesta a constat in 320 ore de formare si a fost precedat de alte doua cursuri de pregatire. La Caminul de batrini “Sfinta Elisabeta” din Gheorgheni s-a tinut primul curs de kinestetica pentru copii cu dizabilitati si parintii lor. Acesta a fost moderat de primii traineri in kinestetica din Romania in perioada 13 - 17 iulie. In ultima zi a cursului au fost prezentate posibilitatile si surplusul calitativ oferit de kinestetica in favoarea procesului de ingrijire. Prezentarea a fost tinuta de Brigitte Marty, director executiv al Kinaesthetics Schweiz, Stefan Knobel, precum si de proaspetii traineri din echipa Caritas.In Romania, majoritatea persoanelor bolnave sint ingrijite de catre apartinatorii lor, care primesc asistenta profesionala in procesul de ingrijire doar intr-o mica masura sau chiar deloc. Prin cursul de kinestetica se pot dobindi cunostintele teoretice si practice necesare pentru reducerea procesului de ingrijire zilnica.Kinestetica, dezvoltata in anii ‘80 ai secolului XX de catre F. Hatch és L. Maietta, se bazeaza pe dezvoltarea perceptiei motrice, a capacitatii de analiza a miscarii, cu consecinte directe in imbunatatirea competentei motorii individuale, dezvoltarea intelegerii de fond si a capacitatii de sprijin eficient a miscarii celuilalt. In anii ‘90, primii traineri au demarat oferte regulate de cursuri in institutiile sanitare din regiunile lingvistice germane. Datorita cresterii progresive a institutiei Kinaesthetucs a fost infiintata Asociatia Europeana a Kinesteticii.     D.C.

Ecologisti contra unei investitii

Nu mai putin de 10 organizatii neguvernamentale din Cluj Napoca si mai multi localnici din Ocolis au contestat, marti, la Agentia de Protectie a Mediului Alba (APM Alba), Raportul la studiul de evaluare a impactului asupra mediului (Raportul EIM) intocmit pentru proiectul companiei germane Kemna de exploatare a granitului din Muntele Jidovina aflat chiar in localitatea Ocolis.Reprezentantii Centrului Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu au aratat ca, prin contestatia depusa se mentioneaza in detaliu obstacolele de natura juridica ale realizarii unui asemenea proiect. Este vorba despre faptul ca locatia avuta in vedere de firma germana se afla in zona unui  sit “Natura 2000”. Contestatarii care au depus contestatia la APM Alba au mai subliniat faptul ca documentatia care sta la baza evaluarii de mediu este incompleta, precum si faptul ca procedura aflata in curs la APM Alba este viciata. “Raportul EIM prezinta multiple lipsuri si incoerente, argumente suficiente pentru a solicita APM Alba sa respinga cererea Kemna pentru un acord de mediu”, se arata in contestatie. Raportul EIM se va discuta in cadrul unei sedinte de dezbatere publica stabilita pentru data de 29 iulie la ora 16.30, la sediul Caminului Cultural al localitatii Ocolis. “Pina la data dezbaterii publice orice persoana interesata poate depune la APM Alba contestatii si comentarii la adresa Raportului EIM”, au precizat de asemenea reprezentantii Centrului Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu.Ce spun autoritatile locale...Viceprimarul comunei din Apuseni, Victor Giurgescu, a declarat ca administratia locala pe care o reprezinta are un punct de vedere favorabil in ce priveste realizarea acestei eventuale investitii. El a aratat ca in contextul in care zona este una foarte saraca in obiective economice, posibila cariera de exploatare a granitului ar aduce mari avantaje comunitatii locale. “Dupa cite cunoastem, firma germana este una cu o mare experienta in domeniu, avind o istorie in exploatarea granitului de peste 200 de ani. Sintem de asemenea convinsi ca Studiul de evaluare a impactului asupra mediului este bine intocmit si incercarea de blocare a investitiei se bazeaza pe alte considerente. Oricum nu noi sintem cei care vom decide. Se va organiza o dezbatere publica la care vor fi prezenti atit contestatarii, cit si specialisti de mediu si reprezentanti ai firmei”, a declarat ieri Victor Giurgescu, viceprimarul comunei Ocolis. El a mai precizat ca realizarea investitiei germane in zona ar aduce sume importante la bugetul local, care se vor stringe prin colectarea de taxe si impozite. “Un alt aspect deosebit de important, pentru locuitorii comunei si nu numai, este cel social. Odata cu o eventuala incepere a activitatii, se estimeaza ca in jur de 120 de persoane vor avea locuri de munca, fapt ce ar duce la cresterea bunastarii la nivelul comunitatii”, a mai adaugat viceprimarul Giurgescu. Rezervat dar... fermDirectorul executiv al Agentiei pentru Protectia Mediului Alba, Vasile Todea, a fost mai mult decit rezervat in declaratii in ce priveste aceasta problema. “Contestatarii acestui proiect au venit cu argumentele lor, care vor fi inaintate conducerii firmei germane. Cu siguranta vor avea loc mai multe sedinte de dezbatere publica in care reprezentantii societatii care vrea sa investeasca acolo, vor trebui sa raspunda concret, punct cu punct argumentelor aduse de cei care contesta investitia de la Ocolis. Noi nu ne putem pronunta deocamdata. Cert este ca daca nu vor fi indeplinite absolut toate conditiile legale de mediu, APM Alba nu va acorda aceasta autorizatie”, a declarat Vasile Todea.

Posibile reduceri de personal la Primaria Blaj

 Alesii locali din Blaj au aprobat, in cadrul ultimei sedinte de consiliu, constituirea unei comisii pentru analizarea costurilor cu personalul din aparatul de specialitate al primariei si din serviciile publice subordonate. Comisia va avea ca sarcina luarea unei decizii cu privire la oportunitatea reducerii de personal cu 20% incepind cu data de 1 ianuarie a anului viitor. Din comisie fac parte primarul Gheorghe Rotar, viceprimarul Liviu Basaraba, liderul de sindicat Dan Isaila, secretarul primariei Sergiu Stefanescu, directorul economic Cristina Cristea, directorul administrativ Teodor Aldea, inspectorul in resurse umane Manuela Saratean si 4 consilieri locali, respectiv, Ioan Rosa (PD-L), Ioan Solea (PSD), Ioan Sava (PSD) si Claudiu Nicusan (PNTCD). Componenta comisiei a fost votata in unanimitate de membrii Consiliului Local Blaj. Propunerile facute de comisie se vor concretiza intr-un proiect de hotarire ce va fi inaintat Legislativului local, institutie care de altfel stabileste conform legii, atit organigrama si statul de functii, cit si numarul de angajati ai primariei. In prezent aparatul de specialitate al primarului cuprinde 93 de angajati 61 de functionari publici si 32 de persoane incadrate ca personal contractual, iar Serviciul Public de Gospodarire Locala are in subordine 106 angajati, 49 dintre acestia avind contract pe perioada determinata, pina pe 30 noiembrie 2009.  

Horoscop zilnic

Berbec Se pare ca astazi aveti multe probleme de rezolvat. Reusiti sa faceti in casa schimbari ce contribuie la imbunatatirea atmosferei. Dupa-amiaza sinteti tentat sa cumparati un obiect de valoare. Va recomandam sa fiti cumpatat, pentru ca nu este o zi favorabila investitiilor. Nu neglijati odihna! Taur Sinteti foarte ambitios si reusiti sa finalizati o lucrare importanta. Dupa-amiaza aveti ocazia sa va afirmati in societate. S-ar putea sa luati initiative pentru care veti fi admirat. Aveti grija sa nu neglijati problemele de familie! Gemeni Dimineata aveti o stare de spirit excelenta, astfel incit relatiile cu cei din jur decurg fara probleme. Aveti sanse de reusita in activitatile casnice si in societate. Singurul lucru care va nemultumeste este situatia financiara. In cursul serii, s-ar putea sa mergeti in vizita la prieteni. Va recomandam sa evitati glumele prea indraznete. Rac Dimineata este posibil ca relatiile sentimentale sa fie mai tensionate. Nu va faceti griji! O ruda mai in virsta va ajuta sa intelegeti ca asa-zisele probleme sint create de o persoana invidioasa. Culegeti roadele unei investitii inspirate, incasind o suma considerabila. Aveti grija sa nu va extenuati! Leu Sinteti apreciat pentru eforturile depuse la serviciu. Puteti sa finalizati tot ce ati inceput. Pe plan financiar, s-ar putea sa nu stati tocmai bine, dar sinteti hotarit sa intoarceti lucrurile in favoarea dumneavoastra. Va sfatuim sa profitati de toate ocaziile care va ies in cale. Fecioara Sinteti foarte ambitios si reusiti sa finalizati tot ce v-ati propus. Dimineata intrati in posesia unui cistig financiar consistent si aveti ocazia sa va afirmati pe plan social. Relatiile cu persoana iubita sint excelente si va intelegeti bine cu prietenii. Va sfatuim sa evitati excesele alimentare, pentru ca sinteti predispus la probleme digestive. Balanta Aveti ocazia sa faceti schimbari importante pe plan sentimental si social. Colaborati foarte bine cu cei din jur si puteti avea succes in societate. Va recomandam sa va feriti de exagerari. Nu va asumati nici un risc, pentru ca puteti pierde o afacere rentabila! Scorpion Desi aveti o zi incarcata, reusiti sa faceti fata cu succes tuturor problemelor. Lipsa banilor va deranjeaza, dar nu reprezinta un obstacol de netrecut. Va sfatuim sa va bazati pe intuitie. Pentru hotaririle importante, consultati-va cu partenerul de viata! Sagetator Reusiti sa rezolvati o problema sentimentala care nu va da pace de la o vreme. Dimineata, un prieten va propune sa intrati intr-o afacere pe care a demarat-o de curind. Va sfatuim sa acceptati, pentru ca puteti cistiga bine. Spre seara plecati in vizita la prieteni, impreuna cu persoana iubita. Capricorn Puteti avea succes intr-o scurta calatorie de afaceri. Va sfatuim sa fiti prudent si sa evitati discutiile in contradictoriu cu partenerii de afaceri. Dupa-amiaza reusiti sa clarificati o problema sentimentala mai veche. Din punct de vedere financiar, nu aveti motive de ingrijorare. Totusi, nu faceti cheltuieli prea mari! Varsator Se pot produce schimbari importante, mai ales pe plan social si sentimental. Colaborati foarte bine cu partenerii de afaceri si va intilniti cu persoane importante. Dupa-amiaza faceti o investitie pentru camin. Va sfatuim sa tineti cont de sfaturile partenerului de viata. Spre seara, primiti o veste buna de la un prieten de familie. Pesti Survin mai multe schimbari de program. Nu va faceti griji, pentru ca totul va iesi bine! Aveti ocazia sa cunoasteti o persoana mai in virsta, care va ajuta sa rezolvati o problema profesionala. Va recomandam sa va consultati cu partenerul de viata in problemele casei. Evitati disputele cu o femeie!  Nascuti pe 23 iulie -           Ziua rezolvarii incertitudinilorPersoanele nascute pe data de 23 iulie duc o viata care, dupa parerea lor, este plina de incertitudini. Indivizii mai evoluati nascuti in aceasta zi reusesc in cele din urma cu succes sa isi lamureasca aceste incertitudini. Le rezolva in mod personal pentru ei insisi sau, in mod profesional, pentru ceilalti. Indivizii mai putin evoluati nascuti in aceasta zi sufera in mod periodic de crize de identitate. Au mari indoieli in privinta lor insisi si au o atitudine extrem de autocritica la adresa propriilor actiuni. Cei nascuti in aceasta zi sint de fapt indivizi traditionalisti. Oricit de largi ar parea unele dintre vederile lor, ele vor avea la baza, in mod sigur, principii conservatoare. Indiferent de aria de interes, fie ca este vorba de profesie, de hobby sau de arta, nativii zilei de 23 iulie vor cauta sa afle cit mai multe lucruri despre istoria acelui subiect pentru a-si inlatura incertitudinile. Intr-adevar, aceste persoane vor investiga orice domeniu despre care care au indoieli, in cel mai profund mod posibil. Aceste investigatii pot fi foarte variate. Nativii pot avea chiar meserii legate de cercetare. Ei activeaza in institutii foarte diferite, incepind cu politia sau agentiile de detectivi si terminind cu cele din domeniul cercetarii stiintifice sau sociale.Nativii zilei de 23 iulie au o modalitate foarte cerebrala de a aborda lumea. In mod frecvent, viata lor emotionala ramine lipsita de expresie si intr-o umbra totala. De fapt, ei sufera uneori chiar de dereglari psihosomatice din cauza acestor sentimente reprimate. In loc sa isi petreaca atit de mult timp rezolvind probleme cotidiene sau intelectuale, cei nascuti in aceasta zi ar trebui sa acorde mai multa atentie propriei stari emotionale. Din moment ce, in mod frecvent, nativii sint orientati spre spiritualitate si religie, cultivarea practicilor meditative poate fi de mare ajutor pentru ei. In orice caz, daca vor insista sa se ocupe de problemele legate de exterior in detrimentul celor legate de viata lor interioara, aceste persoane vor deveni din ce in ce mai stresate si nervoase.Cu toate acestea, a te retrage si a te proteja intr-o cochilie nu este solutia. Persoanele nascute pe data de 23 iulie trebuie sa faca eforturi constante si sustinute pentru a integra in viata si preocuparile lor sociale si propria viata sentimentala. Deseori, faptul ca exista o relatie pozitiva si de lunga durata cu iubitul, prietenul sau colegul poate fi o foarte importanta punte de legatura cu lumea inconjuratoare. Pericolul ca acesti nativi sa devina dependenti de persoana de linga ei este evident. Exceptind acest lucru, persoanele nascute pe data de 23 iulie au foarte multe de oferit atunci cind sint implicati intr-o relatie. Simtul lor de a rezolva problemele, compasiunea de care dau dovada, intelegerea de care sint capabili si abilitatea de a recunoaste calitatile oamenilor sint de nepretuit.Indiferent cit de evoluati ar fi nativii, ei se vor confrunta si vor fi asaltati periodic de indoieli. De fiecare data cind persoanele nascute pe data de 23 iulie isi vor rezolva dificultatile prin care trec, vor deveni mai puternice. Astfel, vor mai inainta cu un pas pe drumul realizarii personale. Nativii care sint capabili sa isi impartaseasca bogatele lor ginduri si fantezii cu ceilalti vor avea numai de cistigat. Din aceasta cauza vor fi foarte apreciati. Sint demni de multe laude atunci cind lucreaza in calitate de asistenti sociali, psihologi, avocati sau doctori. Nativii care au avut parte de serioase probleme emotionale au o anumita patrundere psihologica in legatura cu bolile, dar si cu vindecarea lor. Au atita putere in aceasta privinta, incit sint capabili sa ii ajute si pe ceilalti in timp ce se trateaza ei insisi. Prin marea lor putere de a se darui si prin atitudinea lor pozitiva, nativii isi vor primi negresit rasplata. Acesti oameni sint complecsi din punct de vedere emotional. Datorita caldurii si altruismului nativilor, relatiile celorlalti cu ei sint foarte frumoase si placute.SFATURI: Nu mai incerca sa fii tu cel care rezolva problemele tuturor. Acorda-ti mai multa atentie (fara a deveni obsesiv in aceasta privinta). Invata sa lasi de la tine in anumite privinte. Evita sa iti faci griji atunci cind nu este necesar. Lasa deoparte, macar pentru o vreme, criticile si judecatile. PUNCTE FORTE: Intelegator Altruist Omenos PUNCTE SLABE: Depresiv Predispus la crize

Vesti bune pentru soferi

Dupa intreg scandalul din luna aprilie, cind aparatele cu pricina au fost suspendate pina la finalizarea unei anchete interne, soferii au experimentat din nou senzatia de a circula fara teama acestor aparate. Din fericire, numarul de accidente rutiere nu a crescut din aceasta cauza, dar detinatorii de carnete primesc o alta veste buna. Radarele fixe din 47 de localitati din tara au fost amplasate fara respectarea legii. Acesta este rezultatul verificarilor efectuate de catre o comisie a Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice. Concluzia are doua rezultate directe. In primul rind mentine decizia de a scoate aparatele din uz, iar in al doilea rind permite soferilor amendati pe baza datelor oferite de aparatele in cauza sa isi recupereze banii. Din nefericire, pentru ca acest demers sa aiba vreo finalitate, reclamantii trebuie sa isi ceara dreptatea in instanta. Pe linga legeFolclorul care a dat sperante soferilor din Romania pare sa se adevereasca de aceasta data. Dintre povestile despre legalitatea aparatelor folosite de politie si a demersurilor oamenilor legii, cea referitoare la radarele fixe este confimata in mod oficial. Astfel, Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice a cerut deja in instanta si anularea contractelor privind monitorizarea traficului rutier. Soferii care au fost deja amendati beneficiaza si ei de masura si isi vor putea recupera banii, dar numai in instanta. Radarele fixe au fost suspendate in 24 aprilie anul curent, in urma numeroaselor sesizari primite de Politia Rutiera. Cea mai buna solutie pare insa fortarea legii prin asocierea celor care doresc recuperarea banilor. In caz contrar, cheltuielile pentru un astfel de proces ar putea depasi sumele recuperate.

Hipermarketurile isi fac de cap

Astfel, potrivit Agent Green, Auchan vinde becuri economice marca Tendenza distribuit de Promod SRL si marca Softlight distribuit de AV Clima SRL. Timbrul verde si marcajul pubela barata lipseste la ambele produse.     Kaufland vinde becuri economice marca EcoLux importate de Alexa Trading SRL, despre care nu sint disponibile date. Pubela barata si timbrul verde lipsesc si in acest caz. Mr. Bricolage vinde becuri economice Lohius de 9W si de 18W importate de Lohuis Romania Impex SRL, de pe care lipsesc timbrul verde si pubela barata. Kika vinde becuri economice marca Apsun ascunse in corpurile de iluminat marca Eglo. Becurile Apsun nu contin nici date despre producator, nici pubela barata si timbrul verde.    Amenzi pentru becurile economice„Agent Green a sesizat deja Garda Nationala de Mediu in legatura cu becurile economice ilegale si poarta discutii cu magazinele pentru a elimina aceste produse de pe rafturi. Identitatea producatorului si pubela barata sint informatii esentiale si obligatorii de oferit consumatorilor pe bec, pe ambalaj si pe instructiunile de folosire. Afisarea la raft si pe documentele de vinzare a timbrului verde reprezinta garantia ca becurile economice si tuburile fluorescente care contin mercur se recicleaza si nu se arunca la gunoi“, se mai arata in comunicat.     Magazinele si producatorii cu probleme risca amenzi de cite 7.500 de lei pentru fiecare problema a produselor neconforme cu legea, sustine organizatia. Investigatiile Agent Green s-au desfasurat in perioada aprilie-iunie 2009 in cele mai mari 23 de lanturi de magazine care opereaza in Romania. Becurile economice si tuburile fluorescente sint surse de lumina eficiente energetic, rezista pina la 10 ani, contribuie semnificativ la reducerea emisiilor de dioxid de carbon si la salvarea climei. Totusi, acestea contin mercur si pot polua atunci cind se sparg.    NewsIn

UE si MTV lupta cot la cot pentru mediu

Serban Copot, solistul trupei Animal X, este ambasadorul national al campaniei „Play to Stop – Europe for Climate“ initiata de Comisia Europeana.    MTV Networks International si Comisia Europeana au lansat o campanie de amploare ce are ca scop constientizarea publicului tinar despre pericolele pe care le prezinta schimbarile climatice. Campania, care se va desfasura pe o perioada de 6 luni, doreste sa mobilizeze publicul tinar in perspectiva conferintei privind climatul care va avea loc anul acesta, in luna decembrie, la Copenhaga, se arata intr-un comunicat remis redactiei. „Play to Stop“ vizeaza 11 state membre si va cuprinde videoclipuri, un concert al formatiei Moby la Stockholm, doua concerte ale altor artisti la Budapesta si la Copenhaga, transmisiuni pe Internet si jocuri, precum si materiale editoriale privind schimbarile climatice.     Impreuna pentru o cauza nobilaTarile vor fi reprezentate de personalitati cu rol de ambasadori nationali care vor incerca sa atraga atentia marelui public asupra acestei probleme. Serban Miron Copot, presedintele asociatiei „Generatia Verde“ si totodata solistul trupei „Animal X“, este ambasadorul Romaniei pentru aceasta campanie. Alaturi de el, mai sustin aceasta cauza jucatoarea de tenis Magdalena Maleeva din Bulgaria, cintareata daneza Anna David, starul TV italian Paola Maugeri, vedeta de varietati Michal Pirog din Polonia si multi altii.    Campania tinerilorPe tot parcursul campaniei, tinerii vor avea ocazia sa schimbe pareri cu privire la schimbarile climatice si la mediul inconjurator, precum si sa-si impartaseasca ideile asupra modului in care poate fi protejat mediul inconjurator, pe site-ul web www.mtvplay4climate.eu.     „Conferinta de la Copenhaga reprezinta, probabil, ultima sansa de a aborda schimbarile climatice inainte ca situatia sa scape de sub control. Constatam peste tot in lume o imensa dorinta de a se ajunge la un acord in acest sens si trebuie sa incurajam aceasta evolutie. Evenimentele de acest gen sint cruciale, deoarece tinerii constituie un grup de presiune extrem important. Tinerii vor fi afectati cel mai mult de schimbarile climatice – asadar parerile lor sint esentiale“, a declarat Stavros Dimas, comisarul UE pentru mediu, se arata in acelasi comunicat.

Canicula ocoleste Clujul, dar se infiinteaza puncte de prim-ajutor

Temperaturile vor creste simtitor in aproape toata tara, iar in Cimpia Romana acestea vor depasi 38 de grade. Judetele care nu vor fi afectate de codul galben sint Cluj, Maramures, Salaj, Bistrita-Nasaud, Suceava, Mures, Harghita, Brasov si Covasna. Desi canicula ocoleste Clujul, prefectul judetului, Florin Stamatian, a lansat un apel presedintelui Consiliului Judetean si primarilor localitatilor sa ia toate masurile in vederea asigurarii unor puncte de prim-ajutor, aprovizionate cu apa potabila si dotate, pe cit posibil, cu aer conditionat. In judetul Cluj functioneaza puncte de prim-ajutor in 148 de farmacii aflate in mediul urban, respectiv in 59 de farmacii din localitatile rurale.

Din 2010, profitul reinvestit va fi scutit de impozitare

Neimpozitarea profitului reinvestit ar putea fi introdusa, de la inceputul anului viitor, a declarat ieri ministrul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului si Mediului de Afaceri, Constantin Nita.     Potrivit presedintelui Consiliului National al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, adoptarea legii privind scutirea de impozit pe profitul reinvestit va determina, pe linga crearea de noi locuri de munca, infiintarea de noi IMM-uri si stimularea apetitului investitional la firmele care nu o faceau pina in momentul de fata.     Constantin Nita a declarat recent ca promovarea legii cu privire la scutirea de impozit pe profitul reinvestit face parte din masurile prioritare ale institutiei.     Legat de impozitul minim, ministrul Nita a mai precizat ca PSD a prezentat colegilor din coalitie un program de masuri anticriza, printre care se regaseste si eliminarea impozitului minim. El a spus ca, in acest an, se asteapta la o crestere economica de -6%.

Tirg imobiliar pentru Prima Casa

Miine va avea loc conferinta de informare "Fa cunostinta cu programul Prima Casa", organizata de asociatia clujeana Liga Înterprinzatorului Român. Evenimentul se va desfasura incepind cu ora 15, la Casa de Cultura a Studentilor, si-i va pune pe potentialii clienti in legatura directa atit cu banci care ofera credite in cadrul programului guvernamental "Prima Casa", cit si cu dezvoltatori imobiliari si brokeri de credite. "Scopul conferintei este acela de a prezenta si dezvalui potentialilor clienti importanta, beneficiile, viziunea si semnificatiile principale ale acestui program", explica Adrian Coroian, presedintele LIR. Tot miine va fi lasat oficial si portatlul www.prima-casa.ro.

Sistem lanseaza Street Eco Tour

Clujenii de la Sistem au pornit intr-un turneu in care isi vor indemna fanii sa consume mai putina energie electrica. Noul concept pe care il lanseaza cu acest prilej se numeste "Street Eco Tour" si presupune ca show-urile sa aiba loc in spatii neconventionale, in timpul zilei, semi-unplugged, fara efecte speciale. Percutionistii vor mai promova cu acest prilej importanta reciclarii aparatelor. Primele concerte au avut loc deja la Piatra-Neamt, Botosani, Sibiu si Brasov si au strins peste 10.000 de spectatori. Urmatorul popas va fi astazi, la Timisoara.

Albia Capusului, reparata dupa inundatii

"Piriul Capus, care de obicei are un debit de 1 metru cub pe secunda, a ajuns la un debit de 66 de metri cubi in urma averselor din 2-3 iulie, ceea ce a dus la inundarea zonei din apropiere. Au fost afectate zeci de gospodarii, anexe, terenuri agricole si drumuri, iar apa a prins o asemenea forta incit a mutat bolovani cu mase de peste o tona", a declarat ieri Gheorghe Pisculidis, director al Sistemului de Gospodarire a Apelor (SGA) Cluj.     DAST a propus Apelor Romane realizarea mai multor proiecte pentru prevenirea unor astfel de situatii in viitor. "Este vorba de o lucrare pentru acumulare cu o capacitate de un milion de meri cubi de apa pe Valea Capusu Mic, in urma realizarii careia se va putea controla debitul riului", a declarat ieri Mircea Itu, directorul DAST.     In prezent, in Capusu Mic se lucreaza la refacerea digului de protectie, afectat in urma inundatiilor. In localitatile transversate de riu inca se indeparteaza trunchiurile si pietrele blocate sub poduri si se redimensioneaza albia pe o portiune din zona miniera.     Lucrarile demarate la Capus fac parte din Master Planul Bazinului Hidrografic Somes (unul din cele trei bazine din Cluj). Autoritatile spera ca, in mare parte, lucrarile sa fie finantate din bani de la UE. "Am vizitat zona afectata de inundatii la inceputul lunii. Puteau fi pagube mult mai mari. Este o prioritate pentru Institutia Prefectului, intrucit trebuie finantate lucrari punctuale. Vom face lobby la nivel de Guvern pentru a se oferi un sprijin real la nivel de bazin", a declarat ieri subprefectul Mircia Jorj care, alaturi de senatorul Alexandru Cordos a anuntat ca va face lobby la nivel de Guvern pentru rezolvarea problemei inundatiilor.

Biciclistii clujeni marsaluiesc din nou

A XXIII-a editie a marsului biciclistilor clujeni "Critical Mass" se va desfasura simbata, 25 iulie. Ca de obicei, ciclistii se vor intilni la ora 16.30 in Parcul I.L. Caragiale si vor porni la ora 17 pe traseul Parcul I.L. Caragiale - str. Petrovici - str. Daicoviciu - str. Emil Isac, iar apoi vor parcurge de patru ori succesiv bucla strada Petru Maior - Piata Lucian Blaga - strada A. Iancu - Piata Cipariu - Piata Stefan cel Mare - Piata. A. Iancu - Bulevardul 21 Decembrie 1989 - strada Memorandumului - strada Petru Maior. Marsul va continua pe Napoca, Eroilor, Piata. A. Iancu, strada Cuza Voda - Piata Mihai Viteazu - strada Regele Ferdinand. Actiunea se va finaliza in parcul I. L. Caragiale. "Se va prezenta pe scurt si noul set de infrastructuri provizorii pentru circulatia bicicletelor in Cluj, asa cum a fost aprobat in sedinta Comisiei de Sistematizare a Circulatiei din 6 iulie", arata organizatorii.    A. M. P.

Statuia lui Matei Corvin intra oficial in restaurare

Ieri, edilii clujeni Sorin Apostu si Laszlo Attila au semnat contractul pentru lucrarile de consolidare a grupului statuar Matei Corvin, unul dintre simbolurile ClujuluiContractul pentru executia lucrarilor de consolidare a grupului statuar Matei Corvin a fost semnat ieri de primarul Sorin Apostu si reprezentantii firmei sibiene Concefa, cistigatoarea licitatiei pentru atribuirea lucrarilor.      "Conform contractului, durata de executie a lucrarilor este de 12 luni. In urma discutiilor cu reprezentantii firmei Concefa, s-a ajuns la concluzia ca se va incerca mai intii finalizarea lucrarilor la partea de fundatie. In functie de ceea ce vom gasi acolo, speram sa terminam aceasta parte in aproximativ 3 luni. Dorim sa afectam cit mai putin lucrarile care se desfasoara in paralel la Piata Unirii", a explicat primarul Sorin Apostu.     Potrivit edilului, predarea amplasamentului catre executant a avut loc chiar in cursul zilei de ieri, insa lucrarile efective vor demara abia luni.     Concefa a dat asigurari ca toti artistii care vor lucra la reabilitarea grupului statuar au o experienta vasta in domeniu si sint agreati de Ministerul Culturii.    Mai multe obiective din Cluj ar putea fi reabilitateFondurile necesare reabilitarii grupului statuar "Matei Corvin" au fost asigurate in parte de Guvernul Republicii Ungare, care a alocat suma de 400.000 de euro in acest sens. La rindul sau, Guvernul Romaniei a alocat 1,6 milioane de lei.     Pentru ca suma alocata deja pentru proiect este mult mai mare decit cea necesara, reprezentantii municipalitatii au anuntat ca exista posibilitatea ca o parte din bani sa fie redirectionati catre alte obiective importante din oras.     "In data de 12 august va avea loc o intilnire intre comisiile guvernamentale din partea Romaniei si Ungariei, unul dintre punctele de pe ordinea de zi fiind legat de luarea unei decizii in privinta banilor ramasi. Va fi incheiat un acord de principiu prin care se va stabili unde merg banii", a precizat viceprimarul Laszlo Attila.

Firmele de la autostrada lucreaza cu "negri"

Foto Andrei GadaleanO mare parte dintre muncitorii angajati la Autostrada Transilvania nu sint de fapt angajati, ci zilieri platiti pe sub mina, fara acte si fara drepturi, sustin reprezentantii ITM, care au fost recent in control pe santierUn control al Inspectoratului Teritorial de Munca Cluj a scos la iveala ca majoritatea subcontractorilor Bechtel folosesc muncitori angajati "la negru".     Concluziile actiunilor de control ale inspectorilor ITM Cluj au relevat ca, pe timp de criza, pentru a reduce cit de mult cheltuielile, firmele evita sa le mai incheie muncitorilor contracte de munca. Prefera sa-i plateasca pe sub mina, chiar si in cazul unor lucrari de amploare, cum sint cele al caror beneficiar este statul. Concret, dintre cei 13 subcontractori ai antreprenorului principal Bechtel, 8 au fost prinsi in flagrant ca lucreaza cu muncitori platiti "pe sub mina". Totusi, este posibil ca nici alte firme care au legatura cu santierul autostrazii Transilvania sa nu fie straine de practica muncii la negru, in conditiile in care inspectorii clujeni nu au reusit sa finalizeze controalele pe cel mai mare santier din judet.    Amenda recordFirma satmareana Gogan A&S SRL a fost "vedeta" controlului efectuat de ITM Cluj. Societatea a fost amendata cu 100.000 de lei, practic cea mai mare amenda pe care inspectorii o puteau aplica, pentru ca in cursul acestui an a primit la munca 125 de persoane fara forme legale. Lipsa actelor care sa ateste oficial angajarea persoanelor scapa firma de plata contributiilor la sistemul de pensii sau la sistemul de asigurari de sanatate, iar in acest caz atit muncitorii, cit si statul au avut de pierdut.     Alti sapte contractori au fost amendati cu 93.500 de lei, din care 85.500 de lei sanctiuni aplicate doar pentru munca "la negru".     Chiar si firma care se ocupa de paza santierului autostrazii Transilvania avea angajati fara forme legale, societatea in cauza fiind amendata cu 31.500 de lei.     De asemenea, inspectorii clujeni au notat si faptul ca muncitorii nu beneficiaza de toate drepturile oferite de lege, in sensul in care oamenii nu beneficiau de repausul saptaminal obligatoriu, iar evidentele angajatilor nu erau trimise catre Fortele de Munca.     Valoarea amenzilor aplicate cu ocazia acestui control pe santierul Autostrazii Transilvania se ridica la 225.000 de lei.     Actiuni intensificateControalele autoritatilor vor viza in perioada urmatoare si celelalte firme subcontractoare ale antreprenorului general al lucrarii, Bechtel.     Inspectorii clujeni, in frunte cu seful ITM Cluj, Emilian Rosca, au reclamat lipsa de cooperare si de interes a societatilor verificate. Acestea mizeaza mult si pe faptul ca accesul pe santierul autostrazii este restrictionat, astfel incit inspectorii clujeni nu pot sa efectueze controale inopinate. Chiar si asa, inspectorul-sef al ITM Cluj, Emilian Rosca, a promis ca astfel de actiuni se vor intensifica, scopul principal fiind constientizarea angajatorilor pe linia securitatii si sanatatii muncii.    Santiere inchiseToate actualele zonele rezidentiale, precum si viitoarele zone rezidentiale ale municipiului situate spre exteriorul orasului, au fost luate la purecat de inspectorii ITM Cluj. La fel ca in cazul santierului Autostrazii Transilvania, mai peste tot au fost descoperiti muncitori care lucrau fara forme legale, aceasta situatie fiind, in opinia celor de la ITM Cluj, unul dintre efectele crizei financiare. La 66 de firme controlate au fost aplicate 143 de sanctiuni contraventionale, din care 22 pentru munca fara forme legale. 47 de muncitori au fost descoperiti la lucru fara a avea vreun document semnat cu angajatorul. Valoarea amenzilor aplicate de inspectorii ITM Cluj in urma controalelor pe santierele aflate pe raza cartierelor clujene se ridica la aproape 200.000 de lei. De asemenea, doua santiere au fost inchise, dupa ce reprezentantii ITM Cluj au descoperit mai multe echipamente tehnice care nu corespundeau normelor in vigoare: schelele utilizate erau improvizate si nu erau sigure, caile de acces nu erau amenajate, iar unele echipamente tehnice nu erau avizate.

Centrul de Diagnostic, in prag de reorganizare

Ministerul Sanatatii este dispus sa aprobe in 24 de ore de la primire un plan de reorganizare a Centrului de Diagnostic si Tratament, a declarat secretarul de stat de resort Aurel Nechita. Afirmatia lui Nechita vine in urma unei intilniri care a avut loc ieri cu deputatul clujean Mircia Giurgiu si in cadrul careia s-a discutat pe aceasta tema, respectiv situatia Centrului de Diagnostic si Tratament Cluj, în special achitarea salariilor catre angajati. Personalul Centrului nu si-a mai primit salariile din luna mai 2009, cind li s-a achitat doar trei sferturi din salarii, in vreme ce în luna iunie nu au mai primit nimic.     Secretarul de stat a declarat ca daca Directia pentru Sanatate Publica (DSP) Cluj vine cu un program concret de reorganizare a Centrului acesta va fi aprobat în cel mult 24 de ore. Giurgiu urmeaza sa se intilneasca astazi cu conducerea DSP Cluj pentru a se gasi o rezolvare cit mai rapida problemei salariilor restante.    A. M. P.

Bani europeni pentru o apa mai buna

Foto Andrei GadaleanCompania de Apa "Somes", alaturi de autoritatile judetene si locale din judetele Cluj si Salaj au semnat ieri contractul de finantare cu Banca Europeana de Investitii (BEI) pentru creditul asumat in cadrul proiectului european de investitii privind modernizarea si reabilitarea infrastructurii de alimentare cu apa si de colectare-epurare din cele doua judete.     "Contractul de finantare pentru fonduri nerambursabile a fost incheiat intre Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile si Compania de Apa "Somes" la 1 octombrie 2008, iar acum semnam contractul de finantare cu Banca Europeana de Investitii. Valoarea creditului se ridica la 25,3 milioane de euro", a precizat presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, inainte de semnarea propriu-zisa a contractului.     "As vrea sa multumesc tututor partilor implicate pentru rapiditatea cu care s-au luat decizii in acest proiect. Imi exprim speranta ca lucrarile se vor desfasura conform graficului stabilit si la un nivel de calitate cit mai inalt, mai ales ca beneficiarii reali ai acestui proiect sint locuitorii celor opt municipii si orase implicate, adica aproape 700.000 de locuitori", a adaugat si directorul Companiei de Apa "Somes", Dorin Ceataras.    Imprumut pe 20 de aniIn judetul Cluj, se vor opera lucrari in Cluj-Napoca, Dej, Gherla si Huedin, iar in judetul Salaj sint cuprinse in proiect orasele Zalau, Simleul Silvaniei, Jibou si Cehu Silvaniei.     In Cluj-Napoca vor fi reabilitate si extinse 51,8 km de retea de apa, 45,8 km retea de canalizare, vor fi reabilitate 6 rezervoare, dar vor aparea si 3 statii de pompare noi, 3 rezervoare noi si o statie noua de pompare a apelor uzate.     "In ultimii ani, BEI a fost implicata in mai multe proiecte de finantari pentru comunitatile din Romania, insa acesta este primul imprumut pe care il acordam unei companii de utilitati publice din aceasta tara", a afirmat seful Diviziei BEI pentru SE Europei, Cormac Murphy.     Perioada de rambursare a imprumutului este de 20 de ani, cu o perioada de gratie de 5 ani. Valoarea totala a investitiei in acest proiect se ridica la 196,9 milioane de euro, 74% din acesti bani reprezentind finantarea nerambursabila din partea UE.

"Tepe" de mii de euro, cu garaje "demolabile"

Foto Andrei GadaleanCitiva metri patrati de tablarie pot sa ajunga la mii de euro daca forma de prezentare e un garajGarajele de pe strada Baisoara, din cartierul Gheorgheni, s-au umplut de anunturi prin care se anunta vinzarea lor urgenta, fie la "pret de criza", fie sub pretul pietei.     Formularea variaza in functie de aptitudinile de marketing ale fiecarui "proprietar". Totusi, aproape toate au acelasi pret, respectiv in jur de 3.500- 4.000 de euro.     Atentie insa, nu toate sint la fel. Astfel, unele au lumina trasa, altele au groapa si - cel mai important - unele urmeaza sa fie demolate. Iar aceasta deoarece Primaria a anuntat inca de anul trecut ca va construi pe strada Baisoara nr. 1-3 un parking suprateran, pe locul ocupat acum de garaje. Asa ca, daca vreti sa va cumparati garaj in zona, dar nu numai, trebuie sa stiti ca de fapt veti da 4.000 de euro pe partea de tablarie, nu si pe teren.      "Persoanele care detin autorizatii de constructie pentru garaj sint proprietari pe constructia care o au realizata in regie proprie, iar terenul aferent este in proprietatea statului, acesta nu se poate comercializa de catre utilizator", explica reprezentantii Primariei Cluj-Napoca.    Parkingul, e sau nu e?Unii dintre proprietarii garajelor din zona strazii Baisoara le spun potentialilor cumparatori ca nu exista nici un fel de problema cu privire la "cutiile" de tabla ruginita. Mai mult, intrebati daca e cumva vorba de aceeasi zona in care urmeaza sa fie demolate garajele pentru a se construi parkingul, unii se fac ca ploua, altii va explica ca e vorba de cu totul alta zona, in timp ce altii dau asigurari ca parkingul e un proiect uitat de Primarie.     Si totusi, in prezent, parkingul suprateran de pe strada Baisoara a fost aprobat de consilierii locali, iar proiectarea sa a fost atribuita, urmind sa fie organizata licitatia pentru desemnarea constructorului.     Constructia parkingului va dura 2 ani si cel mai probabil va incepe anul viitor. Conform primelor calcule, valoarea estimata a investitiei se ridica la 24,23 de milioane de lei, pret fara TVA.     Potrivit Primariei, cei care au garaje sau locuri de parcare pe amplasamentul viitorului parking vor avea prioritate fata de ceilalti atunci cind se vor imparti locurile de parcare in noul parking. Totusi, garajele pline de anunturi de vinzare arata ca multi proprietari prefera sa renunte la aceasta prioritate in schimbul a citeva mii de euro.

Pe scurt

De astazi, ACI intra pe stadionConstructorul viitoarei arene sportive a Clujului, consortiul condus de firma clujeana ACI SA, va prelua astazi, cu incepere de la ora 9, amplasamentul pe care se vor desfasura lucrarile de executie. "Cu aceasta ocazie se va semna procesul verbal de primire-predare a amplasamentului intre Consiliul Judetean Cluj, in calitate de achizitor si beneficiar al contractului si delegatii societatilor membre in consortiul care va construi stadionul", a afirmat presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise.    M. O.Viitorii ingineri ai tarii se "bat" la mall48 de studenti ai universitatilor tehnice din Cluj, Brasov, Bucuresti, Iasi, Timisoara si Chisinau se intrec in creativitate la Iulius Mall in aceste zile. Competitia are doua parti, concursul de Team design si Case Study, si face parte din prima editie RoBEC (Romanian BEST Engineering Competition). O parte a echipelor au primit sarcina de a realiza un sistem de transfer de energie in serie, iar ceilalti pun la punct cite o campanie ecologica. Cistigatorii vor fi desemnati astazi si vor reprezenta Romania in finala europeana din Belgia.    F. T.Provizii noi de timbre fiscalePosta Romana a demarat aprovizionarea retelei postale cu timbre fiscale. In oficiile postale din întreaga tara a fost trimisa o prima transa de aproape 3.150.000 de timbre fiscale, cu valorile nominale de 0,5 lei, 1 leu sau 2 lei. "Posta Romana comercializeaza timbre fiscale în baza contractului comercial încheiat cu Ministerul Finantelor Publice. Stabilirea numarului si a valorii nominale a timbrelor fiscale distribuite prin reteaua postala intra exclusiv în atributiile emitentului", explica reprezentantii companiei.    D. A.Incep dezbaterile pe zona metropolitanaSeria dezbaterilor publice legate de Planificarea Strategica a Dezvoltarii Durabile a Polului de Crestere Cluj-Napoca (Zona Metropolitana) va debuta astazi la primarie. Primul eveniment de acest gen va avea loc in Sala de Sticla a Primariei, de la ora 11, restul dezbaterilor fiind programate in zilele de 28 si 31 iulie, respectiv 6 si 11 august. In cadrul dezbaterii finale, programata in data de 11 august, vor fi adoptate concluziile care vor fi cuprinse in documentul privind Planificarea Strategica a Dezvoltarii Durabile a Polului de Crestere Cluj-Napoca.    M. O.

Banii UE pentru invatamint sint la mare cautare

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei a anuntat ieri suspendarea, incepind cu data de 31 iulie 2009, ora 12, a depunerii de proiecte pentru domeniul 3.4 "Infrastructura de educatie, in Transilvania de Nord". Banii obtinuti in urma accesarii acestui domeniu sint destinati, printre altele, lucrarilor de reabilitare, modernizare, dezvoltare sau dotare a scolilor si facultatilor.Suma disponibila pe regiune pentru domeniul 3.4 este de peste 53,2 de milioane de euro, din care au fost deja alocati peste 34,4 de milioane de euro. Sumele solicitate insa depasesc totalul alocat cu aproximativ 50%.     Potrivit ultimelor statistici, un alt domeniu care a depasit suma disponibila este 3.1 (Reabilitarea, modernizarea, echiparea infrastructurii serviciilor de sanatate), unde s-au solicitat cu 25% mai multi bani decit sint disponibili. Din 26,2 de milioane de euro disponibili, pe domeniul 3.1 s-au alocat deja aproape 21 de milioane de euro.    A. M. P.

Vaccinarea impotriva A/H1N1 incepe in aceasta toamna

"Cercetatorii internationali au ajuns intr-o faza destul de inaintata, iar pina in septembrie va fi disponibil un vaccin impotriva noii gripe si se va trece la productia in masa a dozelor de vaccin antigripal, ceea ce inseamna ca, toamna tirziu, poate la inceputul iernii, vom fi in plina campanie de vaccinare a romanilor", a explicat dr. Olsavszky.     Totodata, specialistii epidemiologi se asteapta la un val mai mare de cazuri de gripa porcina, din septembrie, o data cu racirea vremii. Din acest motiv, Ministerul Sanatatii a decis ca, la sfirsitul lunii august, toti epidemiologii din Romania sa se intilneasca pentru a stabili strategiile de combatere si gestionare a cazurilor de gripa porcina. In Romania au fost confirmate, pina in prezent, 69 de cazuri de gripa porcina, dintre care 10 au fost facute publice marti.    Testarea a inceput ieriVaccinul impotriva gripei porcine a fost testat, pentru prima data, ieri pe 240 de voluntari sanatosi, intr-un laborator din Melbourne, Australia, a anuntat cnn.com. Pacientii vor primi doua doze de vaccin si vor fi supusi unor teste de singe, pentru a se determina daca dezvolta imunitate impotriva virusului A/H1N1, sustine un reprezentant al companiei CSL Limited - cea care testeaza vaccinul.     "Consideram ca tulpina virusului noii gripe ne poate surprinde, astfel ca s-ar putea sa fie nevoie de doua doze de vaccin, pentru a genera nivelul de imunitate necesar", a declarat directorul CSL, Russell Basser.     Virusul gripei porcine, aparut la sfirsitul lunii martie, a provocat deja moartea a peste 700 de persoane in lume, un bilant cu aproape 300 de decese mai mult decit cel anuntat in 6 iulie, a informat AFP.    OMS ia in calcul inchiderea scolilorPotrivit OMS, in intreaga lume au fost confirmate peste 125.000 de cazuri de gripa porcina, iar inchiderea scolilor ar putea fi una dintre masurile luate in considerare de guverne pentru a limita raspindirea pandemiei. "Inchiderea scolilor este una dintre masurile care ar putea fi luate in considerare de guverne. Asa cum a mai spus OMS, diferite tari se vor confrunta cu niveluri diferite ale pandemiei in momente diferite. Asa ca tarile sint cele care trebuie sa analizeze ce masuri li se potrivesc in functie de situatia individuala", a declarat purtatoare de cuvint a OMS, Alphaluck Bhatiasevi.

Raportul pe Justitie, "radiografie realista"

Atit Virgil Andreies (foto stinga), cit si Daniel Buda (foto dreapta) considera ca Raportul CE este realist si obiectivComisia Europeana a publicat ieri cel de-al treilea raport anual in care analizeaza progresele realizate de Romania dupa aderarea la UE in reforma justitiei si lupta impotriva coruptiei.     In raport, Romaniei i se cere sa realizeze o consultare publica si sa adopte, cit de repede, Codurile de procedura civila si de procedura penala. In concluziile raportului se arata ca Romania a intreprins o serie de masuri binevenite in vederea relansarii procesului de reforma si ca "s-a dat un nou impuls in acest sens, care a dus la intreprinderea unor masuri pozitive".    Codurile, adoptate cit mai repedeAcelasi raport arata ca Romania se confrunta in continuare cu dificultati legate de faptul ca cele doua Coduri, civil si penal, nu au fost niciodata revizuite in totalitate, ceea ce a dus la o serie de modificari legislative si la numeroase ordonante de urgenta.     Recomandarile Comisiei Europene se refera la intreprinderea de actiuni in mai multe domenii, printre care si Codurile. Raportul cere tarii noastre "sa realizeze o consultare publica privitor la Codul de procedura civila si la Codul de procedura penala si sa le adopte cit mai curind", precum si sa "faciliteze intrarea rapida in vigoare a celor patru coduri, prin adoptarea unei legi de punere in aplicare care sa asigure coerenta cadrului legislativ".    Raportul, o radiografie realistaPresedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecatorul clujean Virgil Andreies, a catalogat ieri raportul Comisiei Europene drept unul "in ansamblu pozitiv", care prezinta "o radiografie realista ce surprinde in mod obiectiv dificultatile cu care se confrunta sistemul judiciar romanesc".    Deblocarea dosarelor de coruptiePresedintele Comisiei juridice, de disiciplina si imunitati din Camera Deputatilor si presedintele Subcomisiei de Cod Civil, deputatul clujean Daniel Buda (PDL), apreciaza ca Raportul pe Justitie constituie o radiografie obiectiva a sistemului juridic din Romania, in care sint consemnate atit progresele inregistrate in ceea ce priveste reformele facute in domeniul justitiei de actualul Guvern, cit si carentele acestui sistem. Totodata, Daniel Buda recomanda si celorlalte partide din Parlament sa inteleaga ca deblocarea dosarelor de coruptie trebuie sa constituie o prioritate.

Pe scurt

Optimismul, solutia in perioada de criza Premierul Emil Boc spune ca in perioada crizei economice este nevoie de optimism, argumentind ca atitudinea oamenilor este afectata de informatiile negative, ceea ce duce restringerea consumului si la lipsa de initiativa si, in consecinta, la agravarea crizei. Premierul a spus ca atitudinea oamenilor nu face decit sa adinceasca criza economica. "Ea este o realitate, nu trebuie ignorata, o vedem cu totii. Dar trebuie sa avem un comportament prin care sa incercam sa luptam si sa luam masurile care sa ne ajute sa depasim aceasta perioada de criza", a completat el.Opereaza oameni, dar nu este chirurgPresedintele turkmen Kurbanguli Berdimuhamedov, care este de profesie dentist, a vrut sa isi arate abilitatile de medic si a operat un pacient la un centru pentru tratarea cancerului, relateaza agentia de stat Turkmen Habarlary, citata de Reuters. Berdimuhamedov, care a fost ministru al Sanatatii, i-a scos marti o tumora benigna unui barbat, desi nu este chirurg. Sefului statului turkmen, in virsta de 52 de ani, caruia ii place sa demonstreze la cit de multe se pricepe, a mai condus un tanc si a scris si o carte despre echitatie.

Au transferat un american

Extrema David Lawrence este noul jucator al echipei de baschet masculin "U" Mobitelco.     Americanul de 24 de ani si 2,01 metri inaltime a evoluat ultima oara la BC Arges Pitesti, terminind ultimul sezon cu un bilant de 19,1 puncte, 5,6 recuperari si 3,3 pase decisive. "David Lawrence este un jucator care ne-a impresionat in cele doua sezoane petrecute la Pitesti. Este foarte versatil, poate juca pe orice pozitie de la 1 la 4 si speram ca va fi jucatorul cu calitati fizice deosebite care ne va ajuta in drumul spre performanta. Ne bucuram ca am reusit sa il atragem si ca a ales Clujul, avind in vedere ca a avut mai multe oferte. Intelegerea cu David este pentru o perioada mai indelungata, dar totul va depinde si de performantele sale", a declarat presedintele executiv Mircea Cristescu pe site-ul oficial al clubului. Baschetbalistul a ales sa vina mai repede la Cluj decit este prevazuta reunirea echipei. "Vrea sa se adapteze cu orasul, cu tot ce inseamna o noua mutare, un nou transfer si o noua echipa", a prezicat acelasi Mircea Cristescu. Reunirea formatiei "U” Mobitelco este programata pe data de 30 iulie.    D. S.

A avut zile

Emma Kone le-a dat mari emotii colegilor sai de la InternationalSpectatorii prezenti la meciul amical dintre International Curtea de Arges si Drobeta Turnu Severin au fost martorii unei scene terifiante, in care a fost implicat Emmanuel Kone, imprumutat de CFR Cluj la gruparea pitesteana. Astfel, in minutul 10 al respectivei intilniri, la un duel aerian, ivorianul a fost lovit in zona timplei de un adversar, pierzindu-si instantaneu cunostinta. Imediat a fost transportat la spital, primele zvonuri indicind o leziune a maduvei cervicale. Aici, medicii pitesteni au decis ca jucatorul sa fie dus de urgenta la Bucuresti, pentru un control mai amanuntit. Ieri, intregul staff al echipei a primit, in sfirsit, si o veste buna: "Slava Domnului, nu este atit de grav pe cit am crezut initial. Are nevoie de citeva zile de repaus, insa va reveni cit de curind pe teren. Chiar sper sa il folosesc cel putin o repriza in urmatorul meci de verificare, de simbata, cu Universitatea Craiova", ne-a declarat antrenorul lui International, Stefan Stoica. Desi scapat de povara unei regretabile situatii, oficialul a ramas cu un gust amar dupa cele intimplate: "Nu cred ca a fost un fault intentionat, insa pot spune ca a venit pe fondul unui joc foarte agresiv prestat de cei de la Drobeta. Nu am inteles acea atitudine, mai ales ca a fost vorba despre o partida amicala si de un club prieten. Probabil caldura a fost de vina, i-a innebunit pe jucatori, altfel nu imi explic. Chiar voiam la un moment dat sa scot echipa de pe teren din cauza numeroaselor duritati de pe teren".    Pariurile lui StoicaNeinclusi in planurile celor de la CFR Cluj, Emmanuel Kone si Diarassouba Viera au fost cedati la International pentru acest sezon, la cererea expresa a lui Stoica: "Kone este un jucator special, pe care mi l-am dorit foarte mult. Atit el, cit si Viera au dat dovada de profesionalism si de seriozitate in momentul in care au ajuns la noi; nu au venit cu aere de vedete. Sint fotbalisti in care eu cred foarte mult si sint sigur ca ne vor ajuta mult", a conchis tehnicianul.

Ana Maria Groza, o atleta cit patru Jocuri Olimpice

A reprezentat Romania la trei editii consecutive ale Jocurilor Olimpice si a fost desemnata sportiva anului 2008 la Gala Sportului Judetean din Alba. Atleta albaiuliana Ana Maria Groza se numara printre putinii oameni care stiu ce inseamna competitia mondiala intr-o arena olimpica. Un amanunt mai putin cunoscut, acela ca Ana Maria Groza este economist de profesie, are un masterat in stiinte economice, lucreaza de peste zece ani in domeniu, contabil sef la CS Unirea Alba Iulia. A inceput drumul spre marea performanta in 1992 cind avea 16 ani. In competitie cu propria persoana„Sportul de mare performanta, atletismul in special incepe mai devreme. Eu am inceput sa practic atletismul din placere, nu aveam amanunte foarte multe despre sportul de inalta performanta, nu aveam foarte multe informatii in ceea ce priveste atletismul. Atletismul sta la baza oricarui sport, toate implica alergare, miscare, miscarea este de baza. Pot sa spun ca sint fericita ca fac atletism. La inceput am mers din placere, din joaca si totul s-a transformat intr-un lucru serios. Mi-am dat seama ca pot face inalta performanta. Astazi am obtinut un rezultat, miine am dorit sa-mi imbunatatesc performanta, nu a contat pentru mine sa intrec pe X sau pe Y. Competitia a fost cu propria mea persoana si cu cronometrul”, a spus atleta.Sidney 2000, Atena 2004, Beijing 2008 si, probabil, Londra 2012.De departe, cea mai mare performanta a atletei albaiuliene a fost participarea la trei editii consecutive ale Jocurilor Olimpice - Sidney 2000, Atena 2004, Beijing 2008, considera aceasta. „Ce pot sa-mi doresc mai mult de atit? Daca ar fi sa analizam la rece rezultatul competitiilor in sine, ar fi si o dezamagire ca nu s-a putut mai mult. Atit s-a putut la momentul respectiv, asta este, am ramas in istorie cu trei editii ale Jocurilor Olimpice. Important este sa participi, vorba lui Pierre de Coubertain, desi dictonul, intr-o oarecare masura, nu mai este potrivit pentru anii 2000, dar am fost acolo. Cea mai buna performanta, ca si plasare, la Jocurile Olimpice a fost locul 13 la Sidney, la Atena- pe 29, la Beijing - pe 24.”In privinta posibilei participari si la Jocurile Olimpice de la Londra, in 2012, Ana Maria Groza nu se pronunta deocamdata, desi recunoaste ca se simte in stare sa infrunte aceasta provocare. Un asemenea proiect inseamna insa foarte multe renuntari si afecteaza viata personala a oricarui sportiv. „Nu stiu daca voi participa la Londra, desi, sincer, ma simt in stare pentru Londra, ma simt in stare sa muncesc inca trei ani de zile, dar nu as putea de una singura, atletismul este un sport individual, dar implica si alte lucruri. De pe margine e usor sa stai sa analizezi. Inca nu stiu ce sa zic”.Adepta a pasilor marunti dar siguri, Ana Maria Groza apreciaza ca participarea la o a patra editie a Jocurilor Olimpice ar fi o implinire, o incununare a activitatii ei sportive. Privind din exterior, poate parea simplu, insa atleta cunoaste mai bine ce inseamna un asemenea proiect si nu se pronunta inainte de a purcede la fapte: „Nu stiu de acum ce o sa fac in 2012 in conditiile in care nu stiu ce fac saptamina viitoare, nu-mi fac planuri. Cine stie? Poate pina atunci pot sa devin antrenoare si sa particip in aceasta calitate... E o idee. Nu stiu, poate ca simplu spectator, dar normal ca mi-as dori, ar fi o incununare a unei activitati sportive de ani buni. Mi-as dori, dar dorinta si putinta, de multe ori, se bat cap in cap...”Bucurii si renuntariPartea nevazuta a sportului o cunosc doar cei care practica sportul de performanta. Esti nevoit sa pleci de acasa luni de zile, ani, sint renuntari, renunti la bucuriile virstei. Ajungi la probleme de sanatate uneori. Ana Maria Groza isi aminteste ca a trecut prin trei interventii chirurgicale. „Le-am simtit doar eu si cei apropiati mie. Sint multi care ne invidiaza ca facem sport de performanta, ca vedem lumea, ca ajungem sa calatorim. Da, dar pentru acest lucru trebuie sa transpir foarte mult in antrenament, sa fac un rezultat bun in competitie si asta te propulseaza mai departe. Nu este usor. Ori, un alt exemplu, Sidney, Jocurile Olimpice din 2000, eu nu am reusit sa vad orasul. Am stat acolo doua saptamini, dar din cauza ca proba noastra a fost spre sfirsitul jocurilor, programul nu ne-a permis sa parasim satul olimpic. Ne facusem planul sa plecam dupa terminarea competitiei. Am concurat astazi si miine ne-am intors in tara. De multe ori, competitia in sine inseamna aeroport, autocar, hotel, locul de competitie si viceversa. De multe ori se intimpla lucrul acesta si nu vezi absolut nimic”.Atleta isi aminteste si de momentele frumoase, clipe unice pe care doar le-a visat si s-au transformat in realitate ca niste surprize frumoase: „Nu zic ca nu am avut posibilitatea sa vad multe. Pentru mine a fost o mare satisfactie, anul trecut, in luna ianuarie, cind am fost in cantonament in Portugalia si intr-o zi staff-ul tehnic ne-a pregatit o surpriza. Era duminica, s-a renuntat la antrenamentul din ziua aceea si ne-am dus spre Gibraltar. Mare realizare, sa ajungi la capatul lumii si am zis, am facut-o si pe asta, sa vad Africa de la distanta. Intr-adevar, sint niste satisfactii pe care viata de zi cu zi nu ti le ofera. Eu am zis, daca nu era sa fac sport, nu cred ca aveam posibilitatea sa calatoresc asa de mult si mie imi place sa calatoresc, sa cunosc locuri noi, oameni. Totul e cu dus si intors. Cu un ochi rizi si cu celalalt plingi.” Printre momentele frumoase pe care si le poate aminti un atlet se numara si respectul, recunoasterea pentru eforturile depuse. Ana Maria Groza a avut parte si de astfel de momente, iar ele reprezinta un stimul foarte puternic pentru orice sportiv de performanta.„Mi s-a intimplat, intr-adevar, sa merg pe strada si sa primesc felicitari. Mi s-a intimplat, coborind din tren cind ma intorceam de la un concurs, o persoana necunoscuta sa ma salute si sa ma felicite. Pentru mine conteaza o vorba spusa din suflet pentru ca simti cind omul spune ceva din suflet si intr-adevar apreciaza asa ceva”, marturiseste atleta.Sentimentul olimpicParticiparea la Jocurile Olimpice este, cu siguranta, visul oricarui atlet de pe planeta, punctul maxim la care se poate ajunge intr-o competitie. Ce simte un sportiv ajuns pe stadionul Jocurilor Olimpice, care si-a vazut astfel visul cu ochii? Ana Maria Groza ne descrie propria experienta: „Este greu de spus in cuvinte ce simti in momentele respective. Daca e sa dau timpul inapoi, sa ma gindesc la Sidney, participarea la primele Jocuri Olimpice, nu ma gindesc la competitie, ma raportez la festivitatea de deschidere. In momentul in care am intrat pe stadion si am simtit vulcanul acela de oameni, radiatia aceea de stare de bine, ma simteam ca o furnica”. Complexitatea trairilor din competitii este un subiect vast care insa nu poate scapa de comparatii si constatari mai putin placute ale atletei, in ceea ce priveste perceptia actuala a fenomenului sportiv, acasa. „Sint locuri unde mergem la competitie unde publicul te aclama si te incurajeaza, <<hai Groza, hai Romania>> etc. In comparatie cu tara... Nu e bine ca tot gasim punctele negative din tara, dar la noi nu este mentalitatea de apreciere pentru sport. In momentul in care ma vede cineva alergind pe strada zice ca n-am ce face acasa, ca-s plecata cu capul... In alte parti nu e asa. Recent, am fost in Spania, la Coruna, si niste copilasi, pe margine, strigau <<hai Groza>>. Ce satisfactie mai mare poti sa ai cind vezi ca omul de pe margine incearca sa-ti ia in oarecare masura greutatea competitiei, te incurajeaza. Am vazut, peste tot, ca si ultimul care soseste este aclamat”. Atletism poti sa faci si la o virsta inaintata, in conditiile in care marea performanta se obtine pe acest palier la 35-37 de ani. Din acest punct de vedere atleta Ana Maria Groza nu-si face probleme insa priveste lucrurile foarte realist: „Depinde si de firea fiecaruia, pentru ca sint momente in care esti nevoit sa cedezi. Eu sint o norocoasa pentru ca am fost ferm convinsa, in momentul in care am terminat liceul, ca din sport n-o sa pot trai toata viata. Am urmat o facultate, un masterat in stiinte economice, lucrez de peste zece ani in domeniul economic, sint economist de profesie, contabil sef la CS Unirea si in momentul in care voi renunta la sport, am ce sa fac. Intr-o oarecare masura, mi-am pus problema antrenoratului, dar am zis ca in conditiile in care se lucreaza in momentul de fata in Romania, spun nu antrenoratului. Nici nu am studii de specialitate, dar nu se stie niciodata, nu stiu ce idei imi vin”.

Blaga se opune achizitiei de locuinte de la dezvoltatori

 Ministrul dezvoltarii regionale si locuintei (MDRL), Vasile Blaga, a declarat ieri ca in mandatul sau ministerul pe care il conduce nu va achizitiona locuinte de la dezvoltatori deoarece acestea sint scumpe. „Nu voi cumpara locuinte de la dezvoltatori. Dupa ce criterii sa cumperi si de la cine? Cumperi si scump. Primariile nu vin cu nici o facilitate. Trebuie sa cumperi si terenul si bransamentele”, a spus Blaga. Acesta a precizat ca nu exista oricum fonduri pentru o astfel de masura, deoarece ministerul are alocate in acest an doar circa 170 de milioane de euro pentru construirea de locuinte prin ANL, pentru chiriasii evacuati si locuinte sociale. Potrivit ministrului democrat liberal, in acest an au fost finalizate 1.369 de locuinte, din care 1.093 de locuinte prin Agentia Nationala de Locuinte (ANL). MDRL lucreaza in prezent la construirea a circa 20.000 de locuinte ANL si intentioneaza sa scoata la licitatie, pina la finalul anului, lucrarile de realizare a inca 9.000 de locuinte. Blaga a reiterat ca in acest an vor fi finalizate 6.000 de locuinte, dintre care circa 3.200 prin ANL.

Prima retea 3G plus din Romania

 Zapp a anuntat, ieri, ca, in cursul lunii august, urmeaza sa lanseze prima retea 3G plus din Romania in urma colaborarii cu ZTE si prin actualizarea retelei UMTS (Universal Mobile Telecommunications System - n.r.) cu mai noua tehnologie HSPAplus ( High Speed Packet Access - n.r.). “In urma acestui proces, Zapp va deveni primul furnizor de servicii de internet care sa ofere conexiuni de date mobile, bazate pe cea mai noua tehnologie UMTS, de trei ori mai rapide si mai performante decit cele existente in prezent pe piata. Prima faza a acestui proces de actualizare tehnologica, va acoperi orasul Bucuresti si va oferi utilizatorilor viteze de transfer de pina la 21.6 Mbps la descarcare si 5.8 Mbps la incarcare”, se arata in comunicatul Zapp. Aceasta imbunatatire se suprapune cu faza a doua de derulare a retelei UMTS, in urma careia aria de acoperire a serviciilor 3G de la Zapp va fi extinsa de la 23 de orase, in prezent, la 63 de orase.

500 de pasageri blocati in aeroportul Baneasa de MyAir

 Aproximativ 500 de pasageri, care ar fi trebuit sa plece spre Italia, sint afectati de anularea de ieri a curselor MyAir de pe Baneasa, iar pina in prezent nici un reprezentant MyAir nu a luat legatura cu aeroportul sau cu pasagerii, a declarat, George Mihalcea. “Directorul operational al aeroportului Baneasa, Marius Gardea, a aflat de la agentul de handling ca din cele sase curse MyAir anulate, una spre Bari, care ar trebui sa decoleze la noapte, ar putea fi operata. Nu am reusit, pina in prezent, sa vorbim cu nici un reprezentant MyAir, pentru a ne comunica cauza acestor anulari”, a spus directorul general al Aeroportului Baneasa, George Mihalcea. Potrivit regulamentului, reprezentantii companiei aeriene au obligatia sa informeze pasagerii despre eventuale intirzieri sau anulari, sa le asigure apa, alimente si, eventual, cazare, daca este cazul, ceea ce pina in prezent nu s-a intimplat. “Am luat bilet de la o agentie de voiaj spre Rimini si trebuia sa plec la ora 10.35. De dimineata am sunat la agentie si mi s-a spus ca toti am primit marti seara, la ora 23.00, mesaj ca aceasta cursa a fost anulata. Nu este adevarat, nu am primit nici un mesaj din partea agentiei sau a companiei MyAir. Sintem disperati pentru ca aceasta companie aeriana este singura care efectueaza zboruri spre Rimini. Noi acolo muncim si joi trebuie sa fim deja la serviciu”, a declarat, unul dintre pasagerii care asteapta in prezent pe aeroportul din Baneasa. Cursele companiei italiene low-cost MyAir, care opereaza zboruri de pe Baneasa spre Italia, au fost anulate miercuri. MyAir a recunoscut, printr-un comunicat dat publicitatii luni seara, ca are probleme de natura economica si a explicat ca membrii CA evalueaza propunerile inaintate de anumiti investitori.

Putem scapa de impozitarea profitului reinvestit abia din 2010

 Neimpozitarea profitului reinvestit ar putea fi introdusa, de la inceputul anului viitor, fiind luata in calcul data de 1 ianuarie 2010, a declarat ieri ministrul intreprinderilor mici si mijlocii, comertului si mediului de afaceri, Constantin Nita. “Pentru neimpozitarea profitului reinvestit trebuie modificat codul fiscal, iar in acest an, acest lucru nu mai este posibil. Poate fi luat in calcul de la 1 ianuarie 2010”, a spus Nita. Acesta a declarat ca, in acest an, se astepta la o scadere economica de 6%. Legat de impozitul minim, ministrul Nita a mai precizat ca PSD a prezentat colegilor din coalitie un program de masuri anticriza, printre care se regaseste si eliminarea impozitului minim. Constantin Nita a declarat recent ca promovarea legii cu privire la scutirea de impozit pe profitul reinvestit face parte din masurile prioritare ale institutiei. Ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, a anuntat recent ca masura privind neimpozitarea profitului reinvestit, care va fi introdusa in noul Cod Fiscal, va fi aplicata incepind cu 2010. Potrivit presedintelui Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, adoptarea legii privind scutirea de impozit pe profitul reinvestit ar amplifica investitiile a cel putin 30 la suta dintre IMM-urile din Romania. Potrivit acestuia, intrarea in vigoare a legii amintite ar avea ca prim efect compensarea diminuarii nivelului de creditare, care a scazut considerabil in a doua parte a anului 2008. De asemenea, Nicolescu a precizat ca scutirea impozitului pe profitul reinvestit va determina, pe linga crearea de noi locuri de munca, infiintarea de noi IMM-uri si stimularea apetitului investitional la firmele care nu o faceau pina in momentul de fata. Totodata, potrivit lui Nicolescu, scutirea de impozit a profitului reinvestit va contribui semnificativ la cresterea bugetului de stat.

Iata de unde poate stringe statul mai multi bani

 Incasarile la bugetul statului ar putea creste cu aproximativ 1% din produsul intern brut (PIB), daca guvernul ar decide supraimpozitarea luxului si taxarea terenurilor agricole nelucrate, a declarat ieri Luminita Ristea, managing partner Nexia International. “Principalele masuri anti-criza care ar putea fi luate in actualul context economic sint impozitarea luxului si impozitarea suprafetelor arabile nelucrate. Cele doua masuri ar putea fi avute in vedere de guvern, in contextul in care delegatia FMI va cere Romaniei sa-si creasca incasarile la buget. Astfel, veniturile ar putea creste cu 1% din PIB”, a spus Ristea. Reprezentantul Nexia sustine ca impozitul platit pe lux ar trebui corelat cu impozitul pe avere sau cu impozitul pe venit. “Ar trebui, spre exemplu, sa existe taxe semnificative pe masinile ce depasesc 30.000 euro si pe proprietatile imobiliare de lux, cum ar fi casele cu 16 camere. Intr-un fel ar trebui sa fie impozitat un Tico si in alt fel o masina Maserati sau Lamborghini”, a explicat Ristea. Ea a adaugat ca introducerea unui impozit “semnificativ” pe terenurile agricole nelucrate ar duce la comasarea unor mari suprafete arabile si, in acest fel, ar putea fi accesate mai usor credite pentru investitii si ar putea fi irigate terenurile. “Sansa Romaniei pentru redresarea economica este stimularea dezvoltarii agricole”, a subliniat Ristea.Pe de alta parte, reprezentantul Nexia International sustine ca majorarea TVA in actuala conjunctura economica ar duce la incasari mai mici la buget, “din cauza diminuarii semnificative a consumului”, in timp ce plata anticipata de catre firme a impozitului pe profit ar putea aduce venituri sigure la bugetul de stat. “In prezent, acest impozit este platit anticipat doar de catre banci. Daca s-ar aplica si la companii, ar fi o modalitate de a asigura statului venituri constante”, a mai spus Ristea. Ea a adaugat ca masurile enumerate ar trebui sa fie introduse in modificarile aduse Codului Fiscal. Luminita Ristea estimeaza ca incasarile din impozitul forfetar vor fi la nivelul asteptarilor Ministerului Finantelor, chiar daca pina in prezent si-au suspendat activitatea aproape 100.000 de firme. “Colectarea voluntara va fi destul de apropiata de cea reala si ne asteptam ca gradul de colectare sa fie destul de ridicat, aproape de 100%”, a precizat Ristea. Guvernul a introdus, la rectificarea bugetara aprobata la jumatatea lui aprilie, modificari la Codul Fiscal, cea mai importanta constind in introducerea unui impozit minim pentru firme incepind cu 1 mai. Impozitul se stabileste pe transe de venit anual si trebuie platit indiferent daca firmele inregistreaza profit sau pierdere. Guvernul estimeaza ca introducerea acestui impozit va aduce in plus la buget 357 milioane lei in acest an.

Pe scurt

Molinero a dinamovistFundasul spaniol Francisco Molinero este "ciine" cu acte in regula. "Dinamo e o echipa cu traditie si în fiecare an trebuie sa aiba ca obiectiv titlul de campioana. Am venit la cel cel mai mare club din România si voi da tot ce am mai bun pentru echipa. Vreau ca împreuna cu noii mei colegi sa jucam din ce în ce mai bine, iar la finalul sezonului sa fim cit mai sus în clasament", a spus Molinero, care a semnat un contract valabil pe 3 ani cu Dinamo. Fundas dreapta de meserie, Francisco Molinero a evoluat in sezonul trecut pentru Levante, în liga a doua spaniola.    NewsInRapid are fundas brazilianDirectorul general al clubului francez Nancy, Nicolas Holveck, a anuntat ca fundasul dreapta Helder Mauricio da Silva Ferreira va fi împrumutat la Rapid, si nu la Dinamo, asa cum anuntase initial presa din Hexagon. "În ceea ce îl priveste pe fundasul brazilian Helder, acesta va fi împrumutat pentru un an la Rapid Bucuresti. La finalul acestui împrumut, Rapid va avea prima optiune de cumparare", a spus Holveck. Fundasul lateral în virsta de 21 de ani a venit la Nancy în anul 2008 de la gruparea braziliana Esporte Club Juventude.    NewsInGhinion pentru BalajCentralul român Cristian Balaj a suferit o ruptura fibrilara la unul din testele fizice si nu va mai putea conduce partida dintre NK Maribor si WIT Georgia, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, el urmind sa fie înlocuit cu Alexandru Tudor. Balaj trebuia sa oficieze respectiva intilnire împreuna cu Zoltan Szekely si Octavian Sovre. Din vechea brigada a fost pastrat doar ultimul dintre asistenti, Alexandru Tudor urmind sa mai fie ajutat de Adrian Vidan. Rezerva la acest joc a ramas Istvan Kovacs.    NewsIn"Exilat" la FC VasluiMijlocasul Universitatii Craiova, Cosmin Gingioveanu, a fost împrumutat la FC Vaslui pina la 15 iunie 2010, fara nici o pretentie financiara din partea gruparii din Banie. Internationalul de tineret a intrat în conflict cu patronul Adrian Mititelu în momentul în care a refuzat sa însoteasca echipa în primul stagiu de pregatire de la Kaprun (Austria), pentru ca dorea sa sustina examenul de bacalaureat. Altfel, Universitatea Craiova îi va testa în zilele urmatoare pe fundasul stinga croat, Josip Misic, dar si pe atacantul bosniac Eldin Adilovic, ambii în virsta de 23 de ani. Popescu ia masuriFostul international Gica Popescu a anuntat într-o conferinta de presa ca va da în judecata ziarele "Adevarul" si "Gazeta Sporturilor", dar si pe cercetatorul Mihail Bumbes, pentru prejudiciile de imagine aduse în urma publicarii unor materiale din care rezulta ca ar fi fost colaborator al Securitatii. Fotbalistul, fost capitan al echipei de fotbal FC Barcelona, a spus ca, în urma informatiilor aparute în presa spaniola, opinia publica ar considera ca "vestiarul Barcelonei" a fost condus de un spion. "Cele doua ziare («Gazeta Sporturilor« si «Adevarul», n.r.) au aruncat cu noroi în munca mea. În Spania, toate ziarele au scris cite 4 zile pe acest subiect", afirmat Popescu.    NewsIn

Palilla scapa de "miinile moarte"

Jucatorii care nu au dat satisfactie in primul cantonament al lui "U" vor parasi formatia.     Italianul de pe banca tehnica a Universitatii Cluj a luat primele masuri dupa infringerea pe care "studentii" au suferit-o in amicalul cu FCM Tirgu-Mures, scor 1-3. Astfel, portarul Mircea Oltean si fundasul Lucian Perde au fost instiintati ca nu se va mai conta pe serviciile lor in continuare, cei doi fiind liberi sa-si gaseasca alte formatii. De asemenea, pe fondul unor evolutii neconvingatoare, Dolha, Bad, Vascan, Suteu si Suller au fost pusi pe lista de transferuri. Primul dintre ei are sanse mari sa ajunga la Unirea Alba-Iulia, formatie pregatita de fostul tehnician al Universitatii, Adrian Falub. Acesta a recunoscut interesul pentru inchizatorul "studentilor": "Am discutat cu cei de la Cluj acum 2 saptamini si mi s-a transmis ca Dolha este netransferabil. Il doresc in continuare, stiu ce potential are. Mi-ar placea sa il am in echipa, mai ales ca inca nu am gasit un jucator pe postul sau", ne-a precizat Falub.    D. S.

Intilnire internationala de motociclisti la Turda

Municipiul Turda va gazdui intre 25 si 26 iulie Intilnirea Est-Europeana a Motocicletelor de Epoca 2009. "Ne intilnim sa ne amintim de timpurile trecute si sa ne bucuram de prezent. Intilnirea este pentru toata lumea, indiferent de tipul de motocicleta sau vechimea ei", au anuntat organizatorii. Manifestarile incep cu niste curse de motociclete vechi, simbata, de la ora 12. Inscrierile in concurs au loc incepind cu ora 11 si vor fi admise motociclete cu minim 20 de ani vechime. De la ora 15 este programata o cursa de sprint in Baile Sarate ale orasului.     Evenimentul se adreseaza posesorilor de orice categorie de motociclete. Daca vremea va fi nefavorabila, probele vor fi mutate pe o pista de macadam din apropiere. Va urma o petrecere in aceleasi Bai Sarate, cu intrare gratuita. Camparea la strandul din zona costa 20 de lei pe noapte si ofera acces la toaleta, piscina si dus. Duminica se va organiza o tura in Apuseni cu toata lumea, invitati din Romania si strainatate, pe traseul Huda lui Papara, Rosia Montana, Muntele Vulcan si Alba-Iulia. Si-au anuntat participartea la manifestarile intilnirii de la Turda chiar si motociclisti din Marea Britanie si Venezuela.

Artistii de la Oratorium, incintati de experienta clujeana

Luni, 20 iulie au inceput la Cluj pregatirile concertului "Oratorium", dupa "Creatiunea" de Haydn. Evenimentul va reuni miine, de la ora 18.30, nu mai putin de 100 de artisti in recital la Biserica Reformata de pe strada Mihail Kogalniceanu. Mari muzicieni ai lumii, precum Delta David Gier, dirijor al Filarmonicii din New York, Ellen Rose, prim-violista la Dallas Symphony, violonistul David Danel (Filarmonica din Praga), Irena Rieband de la Orchestra Filarmonica din Sudecka (Polonia) si elvetianul Cristof Metz (contrabas) au sustinut timp de citeva zile cursuri de maiestrie pentru colegii lor mai tineri, romani si straini. "Este un exemplu minunat pentru ceea ce ar putea fi o orchestra profesionista unde exista unitate profesionala, fara invidie sau alte probleme, cu dragoste fata de credinta si de muzica", a declarat Ellen Rose. Dirijorul Delta David Gier a trait in Romania 2 ani, a luat parte la o mineriada si s-a aratat surprins de schimbarile din Romania. "In acest context, reunirea atitor forte pentru acest concert scoate la iveala tocmai caracterul sacru al lucrarii", a apreciat artistul. Clujul i-a fermecat pe muzicieni cu splendorile si linistea sa, dar si cu promptitudinea lui "Pavel lutierul", care i-a reparat unuia dintre ei instrumentul, desi era seara. Biletele la concert costa 20 de lei si se gasesc la Casa de Cultura a Studentilor sau la fata locului, inaintea evenimentului.

Doi clujeni il "pregatesc" pe Mitica Laptaru din "Aniela"

Actorul clujean Ioan Isaiu are deja citeva kilograme bune in plus pentru rolul din telenovela "Aniela"Cei doi clujeni, prieteni vechi, sint vecini in Bucuresti, iar in timp ce Isaiu face eforturi sa isi piarda alura de june prim cu care s-a consacrat, Ciocu tine cu succes o cura de slabire.     De citeva luni, Emanuel Ciocu, fost ziarist al monitorului si bucatar pasionat, gateste pentru actorul Ioan Isaiu mincaruri consistente: carnuri, paste, cartofi, fasole, dulciuri. Nu lipsesc din meniu specialitati ca budinca de piine cu inghetata sau friptura cu sos si cu garnitura de paste (tortellini) umpluti. "Intr-o zi a venit Isaiu si mi-a zis, incintat, ca va juca un rol negativ. Adica gata cu baiatul bun si frumos. Mi-a spus ca trebuie sa se ingrase", povesteste Ciocu.      "Si el gateste, dar a venit la mine sa ii fac un regim de ingrasare. Cum era in concediu, nu facea decit sa citeasca despre manierele domnilor de la 1900 - ca e o telenovela de epoca - si eu eram in zona lucrind pentru site (www.cevabun.ro, deschis de clujean in urma cu citeva luni, n. r. ) ne-am pus pe gatit si mincat", adauga clujeanul.     Prieteni la Cluj, vecini in CapitalaCei doi se stiu de la Cluj, de mai bine de 10 ani, "de cind el era actor la National si eu ziarist la monitorul", dupa cum isi aminteste Ciocu. "Ne-am reintilnit, in Bucuresti acum 4 ani si ceva, cind el se intorsese din Noua Zeelanda si a prins, intimplator, un rol in prima lui telenovela", mai spune ziaristul, caruia vedeta ii datoreaza si "pontul" de a-si cumpara casa in apropiere.     "In timp ce il ingrasam pe el, eu ma chinuiam sa slabesc", marturiseste Emanuel Ciocu. "Asta e schizofrenie in bucatarie", apreciaza clujeanul. Si-a propus ca regimul sa il ajute pe actor sa se ingrase in asa fel incit sa poata slabi cind va fi cazul. "Desi il cheama Mitica Laptaru in film, nu s-a ingraaat cu lapte", tine acesta sa adauge.    "Bucuria de a ma privi in oglinda dispare"Isaiu ia parte deja la filmarile la productia "Aniela" a postului Acasa TV, asteptata cu sufletul la gura de fanii telenovelelor. Joaca rolul lui Mitica Laptaru, tatal Polixeniei, barbat bine facut, cu barba si cu o virsta respectabila. "Obosesc din ce in ce mai des si mai usor, scarile pina la dormitor le urc din ce in ce mai incet, bucuria de a ma privi in oglinda dispare, pentru ca oglinda incepe sa fie din ce in ce mai mica...", dezvaluie actorul efectele regimului intr-o inregistrare pe acasatv.ro. Nu de putine ori a fost luat peste picior de Ciocu pentru rolurile sale recente, insa acum acesta va urmari filmul. "Rolurile negative dau adevarata valoare a actorului si sint curios sa-mi vad mincarea la televizor, calare pe cal", se justifica ziaristul.

A inceput repartizariada

Conform reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Cluj, 13 candidati nu au intrat in examen deoarece nu au specializari acreditate, fiind absolventi ID "Spiru Haret". 5 dintre ei sint absolventi de Educatie fizica, 1 de Limba spaniola, iar 7 de Psihologie, Sociologie si Stiinte Sociale. La Cluj, la examenul de titularizare s-au inscris 3.011 candidati, dar la probele de concurs s-au prezentat doar 2.363. Dintre acestia, 264 au depus contestatii insa doar 88 au fost admise. 71 de dascali clujeni si-au vazut contestatiile solutionate favorabil.      Sedintele publice de titularizare pentru toti dascalii care au sustinut proba scrisa in 15 iulie si care au obtinut cel putin nota 7 a inceput ieri si continua astazi. Cadrele didactice care au obtinut acord de detasare prin continuitate vor fi repartizate in 24 iulie. Candidatii clujeni care s-au detasat prin concurs specific si au obtinut cel putin nota 5 vor fi repartizati tot in 24 iulie. In 25 iulie va avea loc repartizarea, în baza punctajului, pe posturi netitularizabile, prin detasare la cerere a cadrelor didactice titulare, in ordinea descrescatoare a punctajului. Ocuparea catedrelor care beneficiaza de continuitate pentru suplinire incepe in 27 si dureaza pina in 29 iulie. Tot atunci se va face repartizarea pe posturile netitularizabile, prin suplinire, a candidatilor care au participat la concursul din 2009 si au obtinut cel putin nota 5, dar si a candidatilor cu post redus, participanti la concursul pentru ocuparea catedrelor vacante in iulie 2007 si/sau 2008 si care au obtinut note peste 7.

Jurnal pisicesc

    DimineataEste ora 5.40 si tocmai m-au trezit enervantele pasarele ce si-au facut cuib chiar in pomul de linga fereastra. Normal ca alt loc mai bun n-au putut gasi decit aici! Le raspund cu aceeasi moneda, poate-poate se potolesc. Mai intii miaun incet si prelung, asa, de incalzire, apoi incep sa strig din ce in ce mai tare. Au... tocmai am primit o perna in cap si stapina - pe jumatate adormita - a inceput sa ma apostrofeze. Ar trebui sa tac nitel, asa, vreo 10 minute macar, pina adoarme din nou, apoi pot continua. Zis si facut, imi ling putin blanita neagra, imi fac toaleta de dimineata, o, nu... iar incep nenorocitele alea de pasari sa-mi cinte in fata geamului. Cinta si danseaza. Ah, de-as putea iesi numai putin pina afara, le-as arata eu lor spectacol la rasaritul soarelui! Dar din pacate stapina mea nu ma lasa sa ies; e convinsa ca eu sint un prost si ca o sa ma pierd pe-afara. Asa de mult mi-ar placea sa zburd si eu putin prin copaci... Of, iar pasarelele... Incep sa cint si eu, sa le imit, poate o sa-si dea seama cit sint de caraghioase si o sa taca. Asta e chiar culmea nesimtirii, una dintre pasari s-a pus chiar pe pervazul geamului si se uita chioris la mine. Imi face in ciuda. Nu mai suport, incep sa miaun si mai tare, dar vai, un papuc de casa zboara brusc in directia mea si se loveste cu zgomot de geam. Stapina mea e cam dusa cu capul, cred. Nu se gindeste la demnitatea mea? Acum chiar m-am enervat pe ea, asa ca urlu de-a dreptul, sa-i arat cine e seful dimineata in casa asta. Zbang, aterizeaza pe dulapul unde e locul meu preferat de mieunat si cel de-al doilea papuc. Dar eu sint smecher, stiu sa ma feresc! L-am evitat si miaun mai departe, ei, acum stapino sa te vad cu ce mai dai dupa mine, tocmai ti-ai epuizat "artileria", dar eu pot sa miaun in continuare. Iata, se ridica nervoasa din pat, ma apostrofeaza strasnic, nu inteleg prea bine ce bolboroseste acolo si nu vad ce legatura are in povestea asta culoarea mea sau mama mea - care, apropo, era o birmaneza aristocrata, dar care a avut o aventura cu un maidanez negru. Bun, merge in bucatarie sa-si faca o cafeluta. E oare prea repede sa merg sa-mi primesc si eu portia de mincare? Probabil ca da, asa ca mai asteptam sa-si termine tabieturile de dimineata si apoi va fi mult mai calma. E deja ora 7.30, imi cam chioraie matele, asa ca mi-as dori si eu micul dejun. Incep sa ma gudur pe linga ea si sa ii arunc priviri galese. Stiu ca nu-mi poate rezista cind fac asta. Nebuna, ma ia in brate, ma alinta si isi cere scuze ca a urlat la mine si m-a bombardat. Eu ma imping si fac pe afectuosul, fiindca stiu ca asta ii place. Incerc sa par interesat de continutul din cana ei, asa ca sa inteleaga ca as vrea si eu putin laptic. Ea pare ca a inteles, imi ia de jos bolul de apa si... imi pune tot apa in el. Zice ca lapte n-am voie, ca am "intoleranta la lactoza". Mda, ce-o mai fi si asta? E de bine sau de rau, nu stiu, dar ideea e ca lapte tot nu primesc. Of, nu-mi dai lapte, atunci macar un pliculet de carnita cu sos. O ador, dar nu pe oricare, stiu eu ce-mi place, pliculetul mov. Si incep sa miaun cu putere ca sa priceapa ce ii cer. Dar nimic, nu-mi da nimic! Voi urla si mai tare, e cam adormita saraca, poate inca nu s-a trezit bine! O vad ca intra in camera si se apropie de bolul meu cu mincare. Bun, misiune indeplinita, a inteles ce-mi trebuie. Astept nerabdator pliculetul. Dar ce sa vezi, nici un pliculet, tot hrana uscata primesc, desi de asta m-am saturat! Ea ma cearta si ma face mofturos. Eu nici nu ma uit la mincare si ma intorc indignat cu coada la ea. Atunci incepe sa-mi promita ca diseara imi va aduce si pliculet cu carnita. Bun, bun, dar pina diseara, eu trebuie sa-mi ranesc gingiile cu biscuitii astia tari! Dar asta e, daca nu putem iesi afara, nu putem nici sa facem rost de carnita. Ea se imbraca sa plece, oare merge la magazin sa-mi faca pe plac? Hmm, ce bine ar fi, imi e asa de pofta. Ma inchide in camera, sa nu cumva sa evadez, si rasuceste cheia de doua ori in usa, sa fie sigura ca ma gaseste tot acasa cind vine. Unde as putea fugi?    La amiazaBun, astept in fata usii, magazinul e aprope, ar trebui sa se intoarca repede. Astept, dar nimic. Deja ma cam dor ghearele de cind stau atirnat de usa, a trecut ceva vreme. Deci, care va sa zica nu s-a dus la magazin, hmm, m-am enervat rau. Bun ar fi cazul sa ne razbunam putin, oare ce sa fac ca sa inteleaga ca m-am suparat. Pentru inceput imi voi ascuti ghearele in coltarul ei preferat de catifea, stiu ca asta o scoate din sarite. L-am agatat in vreo cinci locuri cheie, sa trecem mai departe. Da, stiu, raftul ei cu prostii chinezesti. Ma urc, dau putin cu coada, rastorn vreo trei canite, sa vada ca am umblat pe aici, sa regrete. Dar vai, ce-a sunat? O canita din portelan s-a cam imprastiat pe jos... Trebuie sa remediez situatia, ca altfel m-am lins pe bot de pliculet. Trag cu grija cioburile sub pat, sa nu le vada, macar pina primesc mincarea. Acum am obosit de la atita urlat si de la cataratul pe rafturi, voi dormi putin, au tacut si pasarelele, foarte bine.     SearaDeodata se aude cheia in broasca. Am dormit cam mult, ma trezesc urgent, amintindu-mi de mincarea savuroasa pe care o voi primi. E chiar stapina, ce bine! Asteptarea a luat sfirsit! Vine in camera si incepe sa ma stringa puternic in brate. Nu mai am aer. Lasa-ma femeie, ca ma omori si altul ca mine nu gasesti. Si la cit sint de flamind numai de imbratisari am chef. Bun, bun, am inteles, ti-a fost dor de mine, si mie, bla-bla, sa vedem ce mi-ai adus. Caut in geanta, nimic! Nu se poate, trebuie sa fie ceva mov acolo, nu se poate sa fi uitat! Incep sa miaun nervos la urechea ei. Atunci ea isi aminteste "Vai, saracul de tine, am uitat sa-ti iau pliculet!" Hmm, ai uitat, unde ti-a fost oare capul? Sint foarte suparat... Cred ca ar trebui sa-i arat ce am lucrat eu azi, poate intelege aluzia. Trag de sub pat cioburile. Ea vine, se uita furioasa la mine, eu ii intorc spatele si-mi plimb coada peste fata ei rosie de necaz, asa, ca sa inteleaga cit sint de ofensat. Atunci ea se repede la mine si iar ma stringe in brate, mai-mai sa ramin fara suflare, si-mi spune cit sint de destept si fara de seaman si isi cere scuze ca a uitat de pliculet. E cam dusa saraca! Bun, asa imi place, trebuie sa te simti vinovata! Eu sint cel care face regulile in casa asta, sa fie foarte clar, ca doar nu degeaba ma cheama Mefisto!

Importanta activitatii notarului public (V)

In articolele anterioare am prezentat unele dintre atributiile de competenta ale notarului public, anume acelea de redactare a inscrisurilor cu continut juridic, la solicitarea partilor si, respectiv, autentificarea inscrisurilor redactate de notarul public, de parte sau de avocat.     O alta atributie data prin lege in competenta notarilor publici este aceea privind procedura succesorala notariala.     Desigur, asa cum prezentam in debutul acestui ciclu de prezentari despre activitatea notariala, nu este in interesul nostru si nici nu este posibil (datorita spatiului tipografic) ori util, sa intram in detalii care sint de stricta specialitate. Credem ca e mai importanta o informare despre ceea ce e mai important de stiut de catre public, mai ales ca riscuri mari in a dobindi sau a pierde drepturi cu ocazia realizarii unei proceduri succesorale.     Procedura succesorala este ocazionata intotdeauna de preluarea averii ramase de pe urma unei persoane decedate, de catre mostenitorii legali sau/si testamentari ai acesteia. In cadrul acestei proceduri se utilizeaza multi termeni specifici, dintre care, pentru o cunoastere neaprofundata, dar minim necesara si de utilitate practica, amintim: defunct sau de cujus, succesibil, succesor sau mostenitor; legatar, acceptare pura si simpla, acceptare sub beneficiu de inventar, testament, legat, nedemnitatea succesorala, clasele de mostenitori, mostenitori rezervatari si nerezarvatari etc. Toti acesti termeni vor fi legati de explicatii esentiale, de larga generalitate.     Succesiunea se deschide prin moarte. De la data mortii persoanei curge un termen stabilit prin lege pentru exprimarea optiunii succesorale. Acest termen este de 6 (sase) luni de la data decesului respectivei persoane. Este bine de stiut de catre toti aceia care au chemare la o mostenire - numiti succesibili sau legatari, dupa caz -, ca vor trebui sa se pronunte in acel termen de 6 (sase) luni de la data decesului respectivei persoane.     Pronuntarea la mostenire se face in doua feluri: expres sau tacit. Este o pronuntare expresa atunci cind in termenul de 6 luni succesibilul sau legatarul, dupa caz, solicita autentificarea declaratiei de acceptare sau renuntare la mostenire la un notar. Pronuntarea este tacita in acele situatii in care succesibilul sau legatarul, dupa caz, nu solicita autentificarea declaratiei sale la un notar in termenul de 6 luni de la decesul persoanei respective, insa poate face oricind dovada sau are recunoasterea explicita a tuturor celorlalti succesibili sau legatari cu care vine in concurs, ca a savirsit acte si fapte care vadesc interesul lui de a fi mostenitor.     Sigur, si dupa implinirea termenului de 6 luni se poate incepe procedura succesorala notariala pentru dezbaterea mostenirii defunctului, dar dupa aceasta data trebuie sa fie exprimate expres optiunile succesorale ale tuturor celor chemati la mostenire sau ale legatarilor ori sa existe acord intre toti acestia cu privire la recunoasterea reciproca a calitatilor de mostenitori. Practica arata ca acolo unde exista bune relatii intre succesibili, dezbaterea unei mosteniri se poate face oricind. Totusi, in vederea adoptarii unei atitudini prudente, este recomandabil ca dreptul de optiune sa se exercite expres in termenul de 6 luni de catre toti aceia care au chemare la o mostenire si de catre legatarii instituiti de defunct, dupa caz. Dupa implinirea acestui termen se prescrie dreptul de a mai fi mostenitor, cu toate consecintele materiale: pierderea dreptului de a dobindi proprietatea bunurilor defunctului.     Acceptarea mostenirii inseamna exprimarea dorintei de a dobindi calitatea de mostenitor asupra intregii averi ramase de pe urma defunctului, fara alegere (adica din fiecare bun din mostenire), iar in cazul legatarilor asupra tuturor bunurilor testate lor. Citimea drepturilor dobindite se stabilesc in fata notarului, cu ocazia dezbaterii mostenirii, in conditiile legii.     Reciproc, renuntarea la mostenire inseamna exprimarea dorintei de a nu dobindi calitatea de mostenitor, iar lepadarea de mostenire se intinde asupra intregii averi ramase de pe urma defunctului, fara alegere (adica din fiecare bun din mostenire), iar in cazul legatarilor asupra tuturor bunurilor testate lor.    Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Cluj