Foto LibertateaSimona Vintila a ales "U" Jolidon in detrimentul echipei Tomis ConstantaSimona Vintila, fosta componenta a echipei Rulmentul Brasov, de unde a plecat declarata libera de contract, a semnat un angajament cu "U" Jolidon. Handbalista se afla in Cluj de mai multe zile si va fi prezenta la reunirea lotului in data 1 iulie, urmind sa efectueze un prim antrenament sub comanda lui Gheorghe Covaciu. Sportiva a mai activat in trecut la "U" Jolidon, transferindu-se ulterior la Naisa Nis, dupa care a trecut la Rulmentul Brasov. Vintila a cochetat in trecut si cu echipa nationala a Romaniei, dar a fost ulterior neglijata. Ea a suferit de-a lungul carierei citeva accidentari destul de grave. La "U" Jolidon, Simona Vintila va incasa 3.000 de euro lunar, fiind printre cele mai bine platite jucatoare. Inainte de a ajunge la Cluj, interul a fost aproape de un transfer la Tomis Constanta, unde a fost ceruta cu insistenta de Dumitru Musi. In afara sa, "U" Jolidon ar mai putea sa o aduca pe clujeanca Alina Petrache, aceasta evoluind de ani buni in campionatul Islandei, la Stjarnan Iceland, cu care a cistigat trei titluri de campioana. Petrache este vedeta echipei islandeze, marcind in play-off-ul pentru desemnarea campioanei nu mai putin de 27 de goluri, in trei partide. Echipa patronata de Cirlig a mai fost interesata si de interul dreapta de la Deva, Carmen Cartas, dar jucatoarea i-a refuzat. In aceste zile, este posibil ca la echipa sa mai apara o handbalista foarte tinara, de la Medias.
Stoperul Stelei, Dorin Goian, a declarat, sambata, ca a sosit momentul sa se transfere de la gruparea din Ghencea, dar nu este dispus sa se desparta de ros-albastri in orice conditii, informeaza site-ul oficial al clubului. „Imi doresc sa plec, deoarece cred ca ar fi un moment bun sa o fac, dar nu as pleca de aici pentru orice salariu. Pot spune insa ca as pleca si intr-o tara araba, ca Mirel. Prefer sa nu mai discutam subiectul transferului meu, ci altceva. Nu am avut discutii cu patronul vizavi de un eventual transfer. Una este sa ma intrebe patronul daca vreau sa plec atunci cand are 20 de camere video in spate si alta este sa discutam intre patru ochi“, a spus Goian, in opinia caruia discutiile despre noul capitan al Stelei sunt inutile: „Steaua are un capitan, in persoana lui Sorin Ghionea“. Debut bunFundasul a vorbit si despre primele contacte pe care le-a avut cu noul antrenor al Stelei, Cristiano Bergodi: „Avem o relatie normala cu domnul Bergodi, la fel ca si cu orice alt antrenor. Suntem atenti la indicatiile pe care le da si la ideile pe care le are si incercam sa le punem in practica. Este cam devreme sa vorbim de comparatii intre actualul si fostul antrenor al Stelei. Intr-adevar, Bergodi lucreaza foarte mult la partea tactica. Cred ca este un lucru bun si un rol important il are si Renzo Rossi, care sta pe margine, urmareste pozitionarea jucatorilor in teren si se sfatuieste cu antrenorul“. Tineri de perspectivaMihai Onicas a fost exemplul pe care Goian l-a dat atunci cand a fost intrebat despre tinerii jucatori din lotul ros-albastrilor: „Este un lucru normal sa vorbim cu jucatorii tineri si sa le explicam ce fac bine si ce nu. Cred ca Mihai Onicas, de exemplu, este un jucator foarte tanar si este un lucru mare sa fii in lotul Stelei. A demonstrat la echipa a doua ca are valoare. Depinde numai de el, la fel ca si de ceilalti tineri din echipa. Trebuie sa se pregateasca bine si sa fie puternici, deoarece la Steaua trebuie sa ai caracter. Sunt sigur ca vor avea cu totii un viitor frumos“. Vrea titlulStoperul gruparii din Ghencea s-a referit si la obiectivul Stelei in noul sezon al Ligii I: „Important este ca noi sa lasam in urma ce a fost, sa fim increzatori in campionatul viitor, sa muncim mai mult si sa ne indeplinim obiectivele, principalul fiind castigarea campionatului. Imi doresc foarte mult sa luam un nou titlu. Toti jucatorii care sunt sau au fost la Steaua sunt si au fost valorosi. E normal sa ai valoare cand ajungi in Ghencea“. „Nu stiu prea multe despre incidentul dintre Ghionea si Plesan, deoarece eu eram la autocar. Nu este placut si trebuie sa evitam astfel de conflicte, deoarece nu fac bine nimanui. Nici jucatorilor, nici imaginii Stelei“, a fost reactia lui Goian, atunci cand a fost intrebat ce cunoaste despre conflictul dintre Ghionea si Plesan, de la finalul meciului din ultima etapa, cu Unirea Urziceni. Cu toate acestea, stoperul Stelei a revenit cu detalii: „Incidentul de la Urziceni nu a fost asa cum s-a relatat. A fost doar o reactie dupa un campionat tensionat si, probabil, timp de cateva secunde, colegii mei au depasit masura. Sa nu va imaginati acum un ring de K1 in vestiar“. Dorin Goian l stoper Steaua„Trebuie neaparat sa trecem de Ujpest, dar e nevoie sa muncim foarte mult. Am auzit despre aceasta echipa, insa nu am vazut niciodata un meci al ei. Daca joaca in Europa League, inseamna ca e o echipa valoroasa si nu vom avea un meci usor“. Primul amicalSteaua va juca o partida amicala contra echipei slovene NK Celje, miercuri, de la ora 19:30 (ora Romaniei). Initial, ros-albastrii aveau programat primul lor meci amical din Austria impotriva lui ND Gorica. Delegatia Stelei a ajuns in Austria joi seara, la ora 23:00 (ora locala), dupa care s-a cazat la Hotelul Karnerhof, de langa Villach, acolo unde ros-albastrii vor efectua primul stagiu de pregatire din aceasta vara, pe parcursul a doua saptamani.
Clubul italian Fiorentina, la care evolueaza românul Adrian Mutu, a încasat aproape 17 milioane de euro în urma participarii în editia 2008-2009 a Ligii Campionilor, ei aflându-se pe locul 17 într-un clasament al sumelor încasate de gruparile din principala competitie europeana. Clubul toscan a primit dupa participarea în Liga Campionilor 16.815.000 de euro, acestia fiind structurati astfel: 3 milioane de euro au fost oferiti de UEFA pentru participarea în competitie, 2,4 milioane de euro pentru ca au jucat în tururile preliminare, 1,5 milioane de euro pentru rezultatele obtinute în grupele Ligii, respectiv 9,9 milioane de euro din drepturile de televizare si marketing. Fiorentina a facut parte din Grupa F a Ligii Campionilor, alaturi de Bayern Munchen, Olympique Lyon si Steaua, grupa în care toscanii au terminat pe locul 3 si au mers în Cupa UEFA.Total, 580 milioaneForul european a avut pentru Liga Campionilor un buget total de 580 de milioane de euro, care au fost împartiti catre cele 32 de participante în functie de rezultate. Într-un clasament al sumelor încasate, Fiorentina se afla pe locul 17, ea fiind devansata de toate celelalte formatii din Italia, Inter Milano (28,2 milioane de euro), AS Roma (26 milioane de euro) si Juventus (22,1 milioane de euro). Pe primul loc în acest top se afla formatia pregatita de Sir Ales Ferguson, Manchester United, care a încasat 37 de milioane de euro, mai mult decât câstigatoarea competitiei, FC Barcelona, care a primit 30 de milioane de euro, aceasta diferenta fiind data în mare parte de sumele obtinute în urma vinderii drepturilor de televizare.
Tehnicianul lui Dinamo, Dario Bonetti, a declarat, sambata, la sosirea in Romania, ca a fost informat de rivalitatea cu Steaua, grupare pe care antrenorul italian are convingerea ca echipa sa o va invinge fara niciun fel de probleme. „Am batut pe Steaua cu AS Roma, o s-o bat acum si cu Dinamo“, a spus Bonetti (foto), care a precizat ca are licenta de antrenor de aproximativ 10 ani si este pregatit pentru a antrena formatia din Stefan cel Mare: „Am in valiza toate cartile“. Bonetti a facut referire la dubla dintre Steaua si AS Roma, din primul tur al editiei 1984-1985 a Cupei Cupelor, atunci cand italienii s-au calificat mai departe dupa 1-0 pe teren propriu si 0-0 la Bucuresti. El evolua atunci la gruparea din capitala Italiei. Probleme interneTehnicianul a vorbit si despre problemele interne ale clubului Dinamo: „O sa ne luptam cu noi, nu cu alte echipe. Dinamo este o echipa foarte buna si cunoscuta in toata lumea, cu jucatori foarte buni si cu multi suporteri. Cu siguranta vom redeveni o mare echipa“. In ceea ce priveste viata extrasportiva a unor jucatori de la Dinamo, Bonetti a spus: „Daca fotbalistii vor sa mearga in discoteca, o sa merg cu ei“. Antrenorul Dario Bonetti a sosit sambata in Romania si a condus primul sau antrenament la Dinamo in cursul aceleiasi zile. El a semnat pe doi ani cu gruparea ros-alba.
Formatia Estrela Amadora a decis, vineri, sa vanda drepturile federative ale mijlocasului Tiago Gomes unei firme de impresariat pentru suma de 500.000 de euro, incercand astfel sa gaseasca resurse pentru a putea continua sa joace in prima liga, informeaza presa lusitana. „Drepturile federative ale mijlocasului Tiago Gomes au fost cedate firmei Servifute, pentru circa 500.000 de euro, iar clubul mai poate primi un imbold financiar consistent in cazul in care jucatorul Alexandre Fernando va fi vandut la Sporting Braga“, mentioneaza sursa citata. Clubul a trecut prin schimbari majore in ultima vreme, conducerea sa administrativa fiind schimbata aproape in intregime. Oficialii clubului incearca acum sa gaseasca sprijin financiar si din partea unor investitori privati, pentru a putea continua sa joace in prima liga din Portugalia. Imprumutul a expiratTiago Gomes a fost imprumutat de Estrela Amadora la Steaua, iar la finalul acestui sezon i-a expirat imprumutul. Stelistii puteau sa il achizitioneze definitiv pe mijlocas contra sumei de 700.000 de euro, dar patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat ca nu este dispus sa ofere aceasta suma de bani. Oficialii gruparii din Ghencea sperau ca jucatorul va deveni liber de contract din cauza problemelor prin care trece clubul sau, insa acum daca mai vor sa il cumpere vor trebui sa negocieze cu firma Servifute, care il detine pe fotbalist. Totusi, are cautareImpresarul portughezului Tiago Gomes, Sergio Fernandes Ferro, a declarat, vineri, agentiei NewsIn, ca jucatorul prezinta interes pentru mai multe cluburi, printre care Unirea Urziceni si CFR Cluj, insa pana acum nimeni nu a facut o oferta concreta. „Tiago Gomes prezinta interes pentru foarte multe echipe, dar toate doar au spus ca il vor, nimeni nu a venit cu o oferta concreta. Mijlocasul este dorit de Malaga, Racing Santander si Deportivo la Coruna din Spania, il mai vor Sporting Braga, Maritimo si Nacional Madeiro din Portugalia, dar si CFR Cluj si Unirea Urziceni din Romania. La fel este si situatia celor de la Steaua, au spus ca il vor, dar nu au facut o oferta. Sa vina cineva cu o propunere concreta si suntem dispusi sa negociem“, a spus Ferro. Dispusi la negocieriImpresarul a mai spus ca formatia la care este legitimat Tiago, Estrela Amadora, si-a rezolvat in mare parte problemele financiare, iar jucatorul nu mai poate pleca liber de contract: „Cei de la Estrela nu mai au probleme foarte mari, asa ca cine il vrea pe Tiago trebuie neaparat sa plateasca. Clauza de reziliere din contractul lui este de 700.000 de euro, dar se poate negocia si sub aceasta suma, nu este niciun fel de problema“. Sergio Ferro a mai spus ca firma de impresariat care a cumparat drepturile federative ale jucatorului, detinea deja o parte din acestea, iar acum nu au facut altceva decat sa cumpere restul de procente, de aproximativ 30%. Portughezul nu a vrut insa sa dezvaluie suma care a fost platita pentru restul drepturilor asupra jucatorului. Cedare500de mii de euro a platit Servifute pentru drepturile federative ale mijlocasului Tiago Gomes
Jucatorul lui Internazionale Milano, Cristian Daminuta, a declarat ca a venit la Rapid pentru ca a fost singura formatie care l-a dorit si, din acest motiv, vrea sa ajute clubul sa câstige titlul si sa participe în Liga Campionilor. „Am vorbit cu cei de la Inter si le-am spus ca vreau sa joc, ca nu ma încalzeste cu nimic sa evoluez la echipa de tineret si nici sa stau rezerva la prima echipa. Ei au gândit la fel, asa ca am ales sa merg acolo unde am fost dorit, la Rapid, unde vreau sa câstigam titlul si sa ajut echipa sa participe în Liga Campionilor“, a spus Daminuta. Negocieri facileÎntrebat cum au decurs negocierile, Daminuta a raspuns: „M-am înteles în doua minute cu Rapid, nu a fost nicio problema. Îmi place ca echipa are pretentii si se lupta an de an pentru a realiza performante. De abia astept sa simt atmosfera fantastica de pe Giulesti, stadion unde nu am jucat niciodata“. În ceea ce priveste detaliile financiare, jucatorul lui Internazionale Milano a precizat: „Nu am discutat nimic despre modalitatea în care va fi platit salariul meu, urmeaza ca saptamâna viitoare sa discutam si acest aspect, împreuna cu impresarii si conducerile celor doua cluburi. Am plecat atât de repede, încât nu am mai avut timp sa discut si aceste detalii. Oricum, nu are ce sa se întâmple negativ. Împrumutul meu la Rapid nu poate esua, sunt jucatorul Rapidului pentru un an“. De la Timisoara Daminuta (19 ani) a semnat în luna mai a anului trecut un contract pe cinci ani cu Internazionale Milano, grupare la care nu a apucat sa debuteze, întrucât a evoluat numai pentru echipa de tineret. Mijlocasul s-a format la FC Timisoara, pentru care a bifat si doua jocuri în Liga I, însa în sezonul 2007-2008 nu a evoluat în nicio partida, deoarece a refuzat în repetate rânduri sa îsi prelungeasca întelegerea.
Antrenorul echipei Otelul, Petre Grigoras, si-a anuntat sâmbata demisia de la formatia pe care a antrenat-o în ultimii 3 ani si jumatate si s-a declarat dezamagit ca directorul general al clubului, Marius Stan, nu-i raspunde la telefon, pentru a-i înainta documentul. „Marius Stan nu mi-a raspuns la telefon si nu mai pot sa stau. Renunt si îmi pare rau ca nu am cui sa-i înmânez demisia. Îmi pare rau ca plec, dar nu pot sa accept un obiectiv care mi-a fost impus“, a declarat Petre Grigoras, care a lasat de înteles ca s-ar putea razgândi în anumite conditii: „Puteti sa luati în calcul absenta mea în urmatoarele doua-trei zile de la antrenamente. În acest timp, poate conducerea se razgândeste în privinta obiectivului si eu revin la sentimente mai bune“. Tehnicianul a marturisit ca si-a luat la revedere de la jucatorii sai, dupa antrenamentul sustinut în cursul diminetii, si îsi face deja bagajele. Îl vrea IasiulÎn cursul zilei de sâmbata, Petre Grigoras a declarat ca a fost contactat de oficialii gruparii Politehnica Iasi si a admis ca sunt sanse mari sa îsi rezilieze contract cu galatenii si sa preia echipa din Copou. Grigoras a motivat intentia sa de a pleca prin imposibilitatea îndeplinirii obiectivului, participarea în cupele europene. De asemenea, antrenorul s-a declarat deranjat ca nu este consultat în privinta transferurilor. Petre Grigoras a preluat gruparea de la malul Dunarii la începutul lui 2006. Bourceanu a semnatMijlocasul formatiei Otelul Galati, Alexandru Bourceanu, a declarat ca s-a înteles cu FC Timisoara pentru un contract valabil pe cinci sezoane si a adaugat ca îsi doreste sa câstige cu noua sa echipa titlul, Cupa României si sa se califice în grupele Ligii Campionilor. „M-am înteles foarte repede cu Timisoara. Mai sunt mici detalii de pus la punct si voi semna pe 5 ani. Sunt multumit de conditiile oferite. E un pas foarte mare pentru mine, din liga secunda în Liga Campionilor. Sunt constient ca o sa-mi fie greu la început, dar nu îmi e teama de concurenta. Este foarte important sa joc constant la Timisoara, o sa dau totul pentru noua mea echipa. Îmi doresc sa câstig tot ce se poate câstiga, titlul, Cupa României si sa ne calificam în grupele Ligii Campionilor“, a spus Bourceanu. FC Timisoara a platit 700.000 de euro plus TVA pe transferul lui Alexandru Bourceanu. Debut la nationalaMijlocasul Alexandru Bourceanu a evoluat la Dunarea Galati în perioada 2004-2008, iar în sezonul trecut a jucat pentru Otelul Galati, pentru care a a marcat un gol. Bourceanu a debutat în acest an si la echipa nationala, în amicalul pierdut de România în fata Croatiei, scor 1-2.
Vicepresedintele formatiei italiene AC Milan, Adriano Galliani, a declarat ca formatia din Serie A va încerca în continuare sa-l cumpere pe Edin Dzeko, de la Wolfsburg, iar urmatoarea optiune este Emmanuel Adebayor, de la Arsenal Londra, informeaza presa italiana.Gruparea germana VfL Wolfsburg a anuntat ca nu este dispusa sa-l vânda pe Dzeko, desi presa italiana sustine ca echipele sunt foarte aproape sa ajunga la un acord. „Noi am facut o oferta catre Wolfsburg pentru Dzeko, dar a fost refuzata. Daca se va schimba ceva, ne-au spus ca Milan va fi primul club la care ar putea ajunge. Adebayor este o alternativa. Am si discutat cu cei de la Arsenal“, a spus Galliani. Emmanuel Adebayor a reusit sezonul trecut sa marcheze 16 goluri în 37 de jocuri pentru Arsenal Londra, iar formatia engleza este dispusa sa-l vânda.
Antrenorul gruparii Standard Liege, Ladislau Boloni, a declarat, sâmbata, ca Dacian Varga ramâne în continuare un fotbalist pe care doreste sa îl transfere, chiar daca echipa sa l-a achizionat pe francezul Cedric Collet, care evolueaza pe acelasi post ca si mijlocasul Sportului. „Nu poate sa stie nimeni ce planuri am eu la echipa si chiar daca l-am luat pe Cedric Collet de la Mons, interesul lui Standard pentru Dacian Varga ramâne acelasi. La echipa nu vor fi facute transferuri bomba“, a spus Ladislau Boloni. Dacian Varga, care a fost împrumutat de la Sportul Studentesc la Unirea Urziceni în returul editiei 2008-2009 a Ligii I, a evoluat ca mijlocas dreapta în majoritatea meciurilor disputate pentru campioana României. Pe aceeasi pozitie evolueaza si Cedric Collet, jucator achizitionat vineri de Standard Liege de la Mons, în schimbul a 350.000 de euro.
Tenismenul român Victor Hanescu a fost eliminat, sâmbata, de la Wimbledon, dupa ce a fost învins în turul 3 de francezul Gilles Simon, al 8-lea favorit al turneului, informeaza site-ul oficial al competitiei. Gilles Simon s-a impus în fata lui Hanescu cu scorul de 6-2, 7-5, 6-2. La aceasta editie a turneului londonez, Victor Hanescu a fost cap de serie numarul 31 si s-a calificat în turul 3 dupa ce a dispus de spaniolul de Ivan Navarro, în primul tur, si de francezul Nicolas Devilder, în turul 2. Hanescu si Simon s-au întâlnit si în precedentul turneu de Grand Slam, Roland Garros, tot în turul 3, de acea data impunându-se Hanescu. Pentru parcursul de la Wimbledon, Hanescu va primi 29.250 de lire sterline si 90 de puncte ATP.
Formatia spaniola Real Madrid a anuntat, printr-un comunicat postat pe site-ul oficial, ca fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo a semnat un contract valabil pentru sase sezoane, iar jucatorul va fi prezentat oficial la 6 iulie. „Real Madrid si Manchester United au definitivat transferul lui Cristiano Ronaldo. Cele doua cluburi au semnat un acord definitiv pentru transferul jucatorului Cristiano Ronaldo, începând din 1 iulie“, se arata în comunicat. Prezentarea oficiala a lui Cristiano Ronaldo va avea loc la 6 iulie, la stadionul Santiago Bernabeu. Potrivit presei spaniole, Ronaldo, transferat în schimbul a 94 de milioane de euro, va încasa un salariu anual net de 13 milioane de euro, fiind fotbalistul cu cel mai bun contract din lume.
Comisia Europeana a transmis Frantei o scrisoare de notificare prin care îi cere sa actualizeze listele de calificari ce beneficiaza de recunoasterea automata, prin adaugarea calificarilor corespondente din Bulgaria si România. Cele doua tari trebuie incluse în sistemul de recunoastere a diplomelor ce confera oricarui solicitant ce are o diploma prin care poate sa exercite o profesie reglementata în statul membru de provenienta sa o poata exercita si într-un alt stat membru. Curtea Europeana de Justitie poate impune Frantei plata unei sume globale sau a unor penalitati, daca nu sunt luate masuri.
Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) a obtinut intreaga suma de peste 42 milioane de lei de la Ministerul Finantelor, pentru a asigura finantarea spitalelor de urgenta si a serviciilor de ambulanta, a declarat, sambata, pentru NewsIn, seful CNAS, prof. dr. Irinel Popescu (foto). „Am primit asigurari ca din iulie vom avea inca 21,3 milioane de lei si cu siguranta vom avea bani pentru plata salariilor tuturor cadrelor medicale din sistemul sanitar. Mentionez si faptul ca, pana in acest moment, nu s-a pus problema micsorarii salariilor personalului medical. Facem tot posibilul sa trecem peste aceste fenomene de criza fara prea multe efecte secundare“, a adaugat presedintele CNAS.La inceputul lunii iunie, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a obtinut o suplimentare de fonduri a asigurarilor de sanatate de 21,3 milioane de lei de la Ministerul Finantelor, pentru a asigura finantarea spitalelor de urgenta si a serviciilor de ambulanta, suma ce reprezenta jumatate din fondurile cerute de presedintele CNAS. Presedintele CNAS a mai spus ca a facut apel, in nenumarate randuri, la firmele furnizoare de medicamente si materiale sanitare sa inteleaga faptul ca sistemul de sanatate este afectat de criza economica si sa continue aprovizionarea spitalelor, pentru ca sanatatea pacientilor sa nu fie pusa in pericol.
Ideea a aparut in urma discutiilor pe care Udrea le-a avut cu presedintele Organizatiei de Turism a Greciei (OTG), Ioannis Kofinis. „Am discutat despre posibilitatea de a aveam un parteneriat regional al tarilor cu legatura la Marea Neagra si despre posbilitatea de a promova produse turistice comune in contextul in care exista o preocupare a Uniunii Europene fata de tarile care au legatura cu Marea Neagra pentru promovarea unor astfel de produse turistice in comun. O varianta pentru un astfel de produs pe care am avut-o in discutie a fost aceea de a crea un produs tip croaziera care sa lege Constanta de insulele grecesti, urmand ca in vizitele ulterioare reciproce sa concretizam toate aceste discutii pe care deja le-am avut aici“, a spus, la Constanta, ministrul Elena Udrea (foto).Pana la sfarsitul veriiMinistrul Turismului a sustinut ca aceste initiative se pot concretiza pana la sfarsitul acestei veri, pentru ca „lucrurile se misca repede in turism si Romania nu mai are timp de pierdut“. Elena Udrea a afirmat ca Romania si Grecia au produs turistic asemanator, dar a subliniat diferentele dintre cele doua tari. „Avem un produs turistic asemanator, avem turism de litoral, dar, in acelasi timp, avem si turism cultural si religios. Am facut aceasta invitatie pentru ca era extrem de important sa putem impartasi din experienta Greciei in privinta legislatiei privind turismul, modalitatea de promovare a unei destinatii turistice si a unor produse turistice, in conditiile in care in Grecia turismul aduce aproape 20 % in PIB si in conditiile in care in acest an Grecia si-a dublat bugetul pentru actiunile de promovare, ajungand la 150 de milioane de euro, fata de numai 10 milioane, cat are Romania“, a mai spus Elena Udrea. Ioannis Kofinis a multumit pentru invitatia adresata de ministrul Turismului de a vizita Romania si a invitat-o pe Elena Udrea in Grecia.
Autoritatea Nationala de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va lua o decizie, saptamâna aceasta, privind pretul energiei electrice. Acesta va ramâne, cel mai probabil, constant, si pentru populatie, si pentru industrie, întrucât o reducere a acestuia ar produce perturbatii în Sistemul Energetic National, a declarat Petru Lificiu, presedintele ANRE. „S-au luat în calcul diferite programe. O ieftinire a energiei electrice ar produce perturbatii în Sistemul Energetic National. Cel mai probabil, preturile vor ramâne constante. O reechilibrare în conditii de criza ar fi dificila“, a justificat Lificiu.
Presedintele FNGCIMM se asteapta ca toate bancile care au depus oferte sa primeasca aprobarea. „Am inceput sa analizam dosarele bancilor si urmeaza sa ne intalnim cu Ministerul de Finante ca sa validam bancile participante. La prima vedere, toate cele 20 banci indeplinesc criteriile pentru program, avand acoperire la nivel national si incadrandu-se in limitele impuse pentru dobanzi si comisioane, deci cred ca toate vor fi acceptate“, a spus Saramet.Plafonul, depasit cu 50 %Cele 20 de banci care au depus oferte sunt BCR, BRD-SocGen, Raiffeisen Bank, CEC Bank, Alpha Bank, Volksbank, Banca Transilvania, Bancpost, Banca Romaneasca, Piraeus Bank, Bank Leumi, ATEbank, Intesa Sanpaolo Bank, Credit Europe Bank, OTP Bank, Unicredit Tiriac Bank, ING Bank, Emporiki, Millennium Bank si Garanti Bank. Valoarea creditelor pe care cele 20 de banci care au depus oferte sunt dispuse sa le acorde este de 1,457 miliarde euro, peste plafonul impus de guvern, de 1 miliard de euro. Redistribuirea fondurilor pentru fiecare banca se va face dupa metoda pro-rata. Cel mai ridicat plafon propus pana in prezent este al Bancii Comerciale Romane (BCR), de 450 milioane euro. „Dintre marii jucatori din piata, BRD a alocat 200-250 milioane euro, Alpha Bank si Banca Romaneasca, aproximativ 100 milioane euro, CEC - 95 milioane euro, Volksbank - 75 milioane euro“, preciza joi Saramet, pentru NewsIn. Alte banci au anuntat si ele sumele cu care intra in program: Piraues Bank Romania - 100 milioane euro, Intesa Sanpaolo Bank - 50 milioane euro, Bancpost - 50 milioane euro, Raiffeisen Bank - 50 milioane euro, Unicredit Tiriac Bank - 25 milioane euro, Bank Leumi - 10 milioane euro. Bancile care se incadreaza in criteriile stabilite de Guvern urmeaza sa semneze conventii de garantare cu Fondul National de Garantare.Conditiile creditariiPersoanele interesate de contractarea unui astfel de credit vor trebui sa achite un avans de 5% din pretul de achizitie, daca acesta este de cel mult 60.000 euro. Persoanele care doresc sa ia un credit de peste 60.000 euro vor trebui sa plateasca un avans de 3.000 euro plus diferenta dintre valoarea de achizitie a locuintei si 60.000 euro. Guvernul a stabilit ca bancile care dau credite ipotecare prin programul „Prima Casa“ pot aplica o marja de maximum 4% pe an peste rata EURIBOR la 3 luni in cazul imprumuturilor in euro, respectiv o marja de cel mult 2,5% pe an peste rata ROBOR la 3 luni la creditele in lei. O alta conditie pe care trebuie sa o indeplineasca bancile care vor sa participe la programul „Prima Casa“ este sa aiba „acoperire teritoriala la nivel national si judetean“. Plata garantiei ar urma sa fie data in termen de 15 zile calendaristice de la data primirii cererii de plata de catre Fondul National de Garantare de la banca, iar sumele garantate vor fi platite de catre Ministerul Finantelor Publice din bugetul de stat.Aurel Saramet l presedinte FNGCIMM„Dintre marii jucatori din piata, BRD a alocat 200-250 milioane euro, Alpha Bank si Banca Romaneasca, aproximativ 100 milioane euro, CEC - 95 milioane euro, Volksbank - 75 milioane euro“
Derivatele pe actiuni tranzactionate pe Bursa din Sibiu (Sibex) au înregistrat reveniri usoare în sedinta de vineri, în pofida corectiilor din pietele externe, dar lichiditatea a scazut drastic, la doar 3,08 milioane lei, din încheierea a 3.422 de contracte. În sedinta precedenta, lichiditatea totala s-a cifrat la 10,26 milioane lei, din încheierea a 11.870 de contracte. Derivatele pe actiuni SIF Oltenia (DESIF5) au atras 3.236 de contracte, în timp ce derivatele pe titluri SIF Moldova (DESIF2) au atras doar107 de contracte. Derivatele pe actiuni SIF Oltenia cu scadenta în septembrie au câstigat 0,0114 lei, pâna la 0,8369 lei, în timp ce pentru decembrie DESIF5 s-au scumpit cu 0,0030 lei, pâna la 0,8513 lei. În schimb, pentru martie 2010, derivatele DESIF5 au fost cotate la 0,88 lei, cu doar 0,0006 lei mai putin decât în sedinta precedenta, iar pentru iunie 2010 sunt cotate la 0,9480 lei/actiune, în crestere cu 0,0678 lei. Derivatele pe actiuni SIF Moldova (DESIF2) au fost cotate pentru septembrie la 0,70 lei, în urcare cu 0,01 lei, iar cele cu scadenta în decembrie au pierdut 0,0062 lei, pâna la 0,7138 lei.Cotarea euroPe segmentul valutar, perechea EUR/RON a atras 62 de contracte. Moneda unica a fost cotata pentru scadenta septembrie la 4,2950 lei, în scadere cu 0,0049 fata de sedinta anterioara, în timp ce pentru decembrie euro a fost cotat la 4,3732 lei, cu 0,0168 lei mai putin. În martie anul viitor, investitorii se asteapta ca euro sa valoreze 4,47 lei, mai scump cu 0,0099 lei fata de ultima estimare.
Banca Comerciala Româna(BCR) le cere clientilor, atât persoane fizice, cât si persoane juridice, sa vina la oricare din unitatile bancii pentru actualizarea datelor personale, potrivit unui regulament BNR privind cunoasterea clientelei, care se aplica tuturor bancilor, a anuntat BCR. Toate bancile trebuie sa obtina de la clientii lor persoane fizice detalii privind datele de identificare, datele de contact si adresa, nationalitatea, ocupatia si, dupa caz, numele angajatorului ori natura activitatii proprii, functia publica importanta detinuta, daca este cazul, precum si numele beneficiarului real. De asemenea, persoanele juridice trebuie sa vina la banca pentru completarea datelor. Banca precizeaza ca masura este impusa de lege si toti cei are au o relatie cu o banca din România au obligatia sa se conformeze.
Sibienii sunt foarte inventivi atunci când vine vorba de petrecerea weekendu-lui în aer liber. Dar ce ramâne în urma lor? Mizerie si haos. Cât de mult mai conteaza pentru sibieni sa pastreze natura curata si cât de devotati sunt ei ecologiei?A. C., 49 ani, educatoareMie îmi pare foarte rau ca românilor nu le mai pasa de nimic. De absolut nimic. Oricât de mult ai vrea sa stai în aer liber undeva, nu poti, pentru ca dai mereu peste gunoaie. Niciodata nu am înteles de ce oamenii care merg undeva la gratar nu îsi aduna gunoaiele la întoarcere. E deplorabil...Andrei Barb, 19 ani, elevEste trist ca se dovedeste înca o data faptul ca nu stim sa apreciem ceea ce avem. România are peisaje superbe, dar nu stim sa profitam de ele. Mai mult, ne batem joc de acestea.Ilie Orastean, 65 ani, pensionarNu cred ca lucrurile erau diferite nici înainte. Exista oameni si oameni. Felul în care ne comportam depinde de educatia fiecaruia dintre noi. Daca educatie nu avem, nu poti sa astepti sa adunam mizeriile pe care le facem. Nu, daca am fost obisnuiti sa aduna altii dupa noi.Ana Orastean, 62 ani, pensionaraFiecare trebuie sa raspunda pentru ce face. De asta nu prea vreau sa comentez acest subiect. Este pacat faptul ca, peste tot, în orice colt ai merge la „iarba verde“, gasesti gunoaie.
Apa solarizata cel putin 3-4 ore utilizând diverse culori are gust diferit de apa potabila de la robinet. Daca organismul are nevoie de vibratia unei anumite culori, atunci hrana poate sa fie preponderent de aceasta culoare si mai ales vie. O alta metoda prin care se poate beneficia de puterea culorilor este aesatura din matase sau bumbac folosita în îmbracaminte. Cromoterapia, sau terapia cu ajutorul culorilor, este una dintre terapiile complementare recunoscuta prin Legea terapiilor complementare si/sau alternative ca facând parte din familia metodelor de vindecare. Nu trebuie sa uitam ca suntem înconjurati de culori, suntem influentati de culori si chiar suntem vindecati de ele. Verdele padurii linisteste psihicul tulburat, portocaliul încalzeste sufletul iar albastrul azuriu predispune la meditatie eliberându-ne de stres. Unele terapii bazate pe ajutorul culorilor în vindecarea bolilor spun ca acestea ne ajuta sa echilibram energetica corpului. Daca se îmbina cromoterapia cu diverse alte terapii alternative atunci efectul culorilor se manifesta mult mai puternic, existând sansa ca ameliorarea bolilor sa se obtina într-un timp mai scurt. Culoarea este pretutindeni în jurul nostru. Vindeca sau îmbolnaveste. Binedispune sau supara. Este permanent în tot ceea ce facem. Daca pentru chinezi utilizarea culorii a devenit o adevarata arta, prin stiinta numita de ei Feng Shui, pentru europeni culoarea este reprezentata mai mult prin ceea ce se poate obtine imediat, folosind vibratia ei.Ce culori îmbracam?O metoda prin care se poate beneficia de puterea culorilor este tesatura din matase sau bumbac vopsit cu ajutorul culorilor obtinute din plante. Si aceasta pentru ca plantele furnizeaza culori adevarate, naturale. Se poarta îmbracaminte confectionata din aceste materiale, mai ales pe vreme însorita, având lenjeria alba. Daca utilizam lenjerie colorata atunci hainele care se îmbraca vor fi albe. De asemenea, hainele din fibre naturale pot fi combinate cu pietre semipretioase sau cu aplicatii din lemn colorat.Apa se poate transforma cu ajutorul soarelui si sticlei colorate Apa tinuta la lumina solara, trei-patru ore, într-un recipient de sticla colorata, este diferita ca gust de apa simpla, de robinet. Ea este încarcata de vibratia unei anumite culori si va fi uilizata pentru o anumita afectiune. De obicei, apa solarizata se bea pe parcusul întregii zile, cu înghitituri mici. Culorile fructelor si legumelor - sursa de sanatateChiar si alimentele pot furniza frecvente de vibratie a culorii lor. Astfel, daca organismul are nevoie de vibratia verde, atunci hrana poate sa fie preponderent de aceasta culoare si mai ales vie. Iata câteva dintre „alimentele vii“ si culorile lor, de care putem beneficia în aceste zile însorite de vara:* rosu: ridichi de luna, zmeura, prune rosii, mere rosii, ardei rosu, tomate, cirese sau coacaze rosii* portocaliu: morcovi, pepene galben, dovleac, citricele portocalii, caise* galben: citricele galbene, mere, banane, pere*albastru: afine, struguri negri, mure* violet: vinete, struguri violeti* verde: zarzavaturi, ardei, castraveti, mere verzi etc.(Eugeniu RADULESCU, www.bioenergoterapia .ro)
Salut! Ma numesc Luca Moldovan si, pe aceasta cale, vreau sa ii salut pe toti cei care au venit sa ma viziteze de cand m-am nascut si pana acum. Lui mami si lui tati vreau sa le spun ca ii iubesc foarte mult, la fel ca si pe bunicii mei. Vreau sa le multumesc pentru ca au mare grija de mine. Pe voi, ceilalti, va astept la botezul meu. Pe curand!
Unii dintre fostii parlamentari, care nu au mai reusit sa intre in noul Parlament sau nu au mai candidat pentru un nou mandat, au fost numiti, de la sfarsitul anului 2008, in posturi-cheie ale Camerei Deputatilor sau Senatului. Cel mai recent exemplu este cel al fostului senator PSD, Ion Moraru, care a fost numit, pe 10 iunie, secretar general al Senatului. Numirea lui Ion Moraru in functia de secretar general al Senatului a primit 82 de voturi pentru, 3 voturi impotriva si 5 abtineri.Altii ca elUn alt exemplu este cel al lui Valer Dorneanu, fost parlamentar PSD in doua legislaturi si fost presedinte al Camerei Deputatilor in perioada 2000-2004. La inceputul lunii aprilie, Dorneanu a fost numit secretar general adjunct al Camerei Deputatilor. De asemenea, fostul senator PSD din perioada 1992 - 2000, Dan Vasiliu, a detinut functia secretar general al Senatului timp de patru ani, fiind mutat anul acesta pe postul de secretar general adjunct. Nu in ultimul rand, fostul ministru al Muncii in cabinetul Tariceanu I, Gheorghe Barbu, a fost numit secretar general al Camerei Deputatilor. Gheorghe Barbu a fost, in perioada 2000-2008, deputat PDL. Consilieri „convertiti“In acelasi timp, exista si situatii in care fosti consilieri parlamentari au reusit sa obtina un mandat de deputat sau senator. Unul dintre parlamentarii care a ocupat anterior functia de consilier este liderul grupului PDL din Camera Deputatilor, Mircea Toader, care, in perioada 2007 - 2008, a fost functionar parlamentar cu rang de consilier in secretariatul grupului PDL. El a obtinut anul trecut in calitate de functionar parlamentar 44.000 de lei, in timp ce in primele patru luni ale acestui an a obtinut o indemnizatie de 21.500 de lei. De asemenea, deputatul PNL, Diana Tusa, a obtinut acest mandat la alegerile uninominale din toamna dupa ce detinuse functia de director general al Cancelariei presedintelui Camerei Deputatilor din legislatura trecuta, Bogdan Olteanu. Anul trecut, Diana Tusa a obtinut din aceasta pozitie 112.216 de lei, in timp ce indemnizatia medie a unui deputat a fost de aproximativ 65.000 de lei. Ca deputat, Tusa a obtinut, in perioada ianuarie-aprilie, indemnizatii in valoare de 19.682 de lei. Un alt exemplu este cel al deputatului Georgian Pop, fost consilier al presedintelui PSD, Mircea Geoana in perioada 2005-2008. Totodata, Pop a fost consilier parlamentar la grupul PSD din Camera Deputatilor in perioada 2001-2008, iar actualmente este deputat de Bucuresti. Anul trecut, el a obtinut de la Camera Deputatilor suma de 45.000 de lei, in timp ce in primele 4 luni ale acestui an a obtinut indemnizatii cumulate de 19.682 de lei. Camera-Senat, via GuvernActualul senator PNL Romeo-Florin Nicoara (foto) a fost in perioada 2000-2004 consilier parlamentar la Camera Deputatilor, iar din iunie 2006 a fost numit consilier personal in cadrul Cancelariei premierului Calin Popescu Tariceanu.
Autoritatile germane din landul Berlin au platit 26.000 de euro pentru adapostirea si îngrijirea rromilor în diferite centre si alti 25.000 de euro pentru repatrierea lor cu avionul. Die Tageszeitung (TAZ) precizeaza ca mai multe sute de rromi din România, cu multi copii, au fost gazduiti în aceasta luna în centrele din Berlin, acestia adpostindu-se initial ilegal în parcurile din oras. Senatoarea Knake-Werner a justificat cheltuiala prin faptul ca este de datoria unei metropole ca Berlinul sa faca un astfel de gest umanitar. Propunerea partidului Die Linke de a le acorda rromilor din Germania o suma de bani în numerar pentru a-i ajuta sa plece în tarile lor a stârnit o serie de critici în Parlamentul de la Berlin, atât din partea partenerilor din coalitie, cât si din partea opozitiei, fiind considerata o oferta disperata, din lipsa de solutii. Adultii rromi primesc, în cadrul acestui program, 250 de euro de persoana pentru repatriere si câte 150 de euro pentru copiii de peste 14 ani.Avalansa de criticiPopunerea ajutorului de repatriere pentru rromi a venit din partea senatoarei Knake-Werner. Kurt Wansner, unul dintre purtatorii de cuvânt ai CDU, a subliniat ca masura este o mare greseala. „Trebuia sa le explicam ca nu au nicio sansa sa obtina azil sau ajutor social în Berlin. Nu este acum o solutie sa îi învatam la cersit cu astfel de masuri speciale“, a declarat Wansner. Si Canan Bayram, de la Verzi, catalogheaza acei bani drept „o oferta irationala din lipsa de solutii“ si militeaza, în schimb, pentru servicii de prim-ajutor si consiliere. Ulla Jelpke, tot de la Die Linke, considera ca masura colegei Knake-Werner este problematica. Raed Saleh, unul dintre purtatorii de cuvânt ai SPD, considera ca ajutorul de repatriere este dovada ca autoritatile nu au putut sa gestioneze problema rromilor. Si membra CDU Barbara John, experta pe probleme de integrare, îsi face probleme în legatura cu strategia ce include ajutoare pentru repatriere. Acesta atrage atentia ca cetatenilor UE nu le poate fi cumparat dreptul la libera circulatie, „indiferent care este suma“.
Fara rezerve, în ultimii câtiva ani Sibiul si-a schimbat fata. În bine. Este reconfortant sa iesi în urbe si sa constati la fiecare pas prefaceri ce se înscriu în nota dominanta a cizelarii în aria frumosului, a bunului gust. Orasul reflecta culoare, lumina, într-o ordine a curateniei, a echilibrului. Este reconfortant sa surprinzi, strada de strada, cartier de cartier, locuinte si gospodarii care zâmbesc în soare, în competitie arhitecturala si de ambient. Orasul si-a întinerit istoria, îsi arunca privirea dincolo de vechile fruntarii. Sibiul are netagaduit, „culoarea“ lui si nu gresim daca o caracterizam ca fiind culoare cultural-istorica.Se cuvin însa a fi observate si câteva incongruente. Asa de pilda, facând o plimbare prin parcul „Astra“ recent reamenajat, nu poti trece cu vederea faptul ca dintre figurile reprezentative sau tangente ale istoriei si culturii sibiene înfatisate statuar, lipseste un Cioran, un Blaga, un Noica, un Ghibu. Daca „rezervatia“ se doreste un pantheon al reprezentativitatii cultural-istorice sibiene, ea ar trebui sa cuprinda, alaturi de înaintasii ilustri deja reprezentati si, cel putin numele mai sus pomenite.S-a amenajat foarte frumos Piata Mare, atât de mare încât da de cap autoritatilor în privinta modului de a fi folosita. Netagaduit, ea cuprinde o imensa încarcatura de istorie si cultura. Într-o prima viziune conceptuala s-a gândit, probabil, sa-i fie redata culoarea istorico-culturala prin amplasarea aci si a statuilor unor mari oameni de cultura. Când s-a dezvelit monumentul statuar al lui Gheorghe Lazar într-o noua ipostaza, am înteles ca urmeaza amplasarea simetrica, în partea spre Muzeu, a unui monument similar al Baronului Brukenthal. Nu stiu daca ideea va prinde contur pentru ca, în Piata au prins deja a se derula manifestari culturale de factura moderna cu care - cel putin în privinta unora dintre ele - nici Lazar nici Brukenthal nu s-ar „acomoda“. N-ar fi însa potrivit ca si lui Brukenthal sa i se întîmple ceea ce i se întîmpla lui Lazar. Este pur si simplu umilit. Când în zona se amenajeaza scene pentru spectacole grandioase, statuia lui ramâne ascunsa, înghesuita si acoperita de elemente trebuincioase sau nu ale recuzitei, daca nu chiar mai rau, ale resturilor sau materialelor de securizare încât, trecând pe lânga el, te cuprinde un sentiment de jena, de revolta. Este inacceptabil ca statuia reprezentând o figura atât de mare a culturii sa ajunga a fi tratata în acest mod. Când în prima parte a secolului 19 Europa era „zguduita“ de curentul cuceritor al iluminismului, Gheorghe Lazar, sesizând influenta culturii în asimilarea fenomenului si nu numai, a intuit rolul decisiv al învatamântului, al scolii, în initierea culturala a poporului român în scopul de a-l racorda la evolutia europeana, punând astfel bazele scolii românesti. Este meritul administratiei sibiene de a-i fi apreciat în mod deosebit aportul si valoarea dar cred ca, în circumstantele date, statuia ar trebui mutata undeva în zona liceului Lazar sau alt loc potrivit. Chiar si când se demoleaza scenele, ea ramâne stinghera în imensitatea pietii.Aud mereu despre o neîntelegere între dl. Corneliu Bucur si Consiliul Judetean pe tema pensionarii. Nu mi-ar fi atras atentia faptul daca dl. Corneliu Bucur nu ar fi una dintre figurile marcante ale culturii, în speta ale culturii sibiene. Este adevarat: oricine ar fi, oricâte merite ar avea, i se aplica legea ca oricarui cetatean. Cred însa ca si din statutul de „tânar“ pensionar, i s-ar putea asigura într-un fel continuitatea unei activitati în cadrul domeniului pe care l-a îndragit atât de mult si pe care l-a impus cu putere în plan national si international. Decât ca pentru aceasta este nevoie de moderatie, de întelepciune. Prin modul în care d-sa întelege sa-si „pledeze“ cauza, irita, stârneste adversitate. Ceea ce vreau însa sa subliniez în rândurile de fata, este ca Sibiul si nu numai, are nevoie si ca atare ar trebui sa beneficieze în continuare de aportul, experienta si eficienta prestatiei unui om de cultura de atare dimensiuni, dincolo de micile neajunsuri ale unei atitudini mai putin ortodoxe. Nu vreau sa merg pâna acolo, dar istoria ofera nenumarate exemple de regret tardiv pentru faptul de a nu-si fi onorat la timp valorile.
Conform legii, un ocol format prin asocierea a patru primarii ar trebui sa masoare 5.000 de hectare. Cel de langa Sibiu are doar 4.726 hectare, deoarece statul a refuzat sa renunte la anumite suprafete, in favoarea celor patru administratii locale. Fondul forestier este problema cea mai grava a Primariei Sura Mare. Ocolul silvic, format prin punerea la comun a fondului forestier din Sura Mare, Slimnic, Vurpar si Bruiu ar putea fi inchis. „Ne confruntam cu probleme foarte mari la fondul forestier. Nu mai stim cum sa solutionam aceasta situatie. Ne-am saturat sa tot primim plangeri pe care nu le putem rezolva. Noi am cerut sa ni se retrocedeze 306 hectare, din care ni s-a aprobat retrocedarea a 168 hectare. Nici nu se pune problema sa cerem si fondul forestier si cabanele de vanatoare construite pe el. Pe noi ne intereseaza doar padurea, dar nici pe aceea nu o primim“, se plange Nicolae Avram, primarul din Sura Mare.Doleante la PrefecturaAvram a declarat si ca in urmatoarea sedinta de la Prefectura, pe tema fondului forestier, isi va exprima public aceasta nemultumire si va cere oficialitatilor sibiene ajutorul in disputa de interes national. Edilul-sef din Sura Mare s-a mai plans si de consecintele actiunilor intreprinse de Directia Silvica Sibiu. Acesta a spus ca reprezentantii acestei institutii au decis sa faca defrisari masive tocmai din fondul forestier destinat retrocedarii. Astfel, pericolul ar fi ca Ocolul sa castige in fata statului, dar sa nu mai aiba ce profit sa scoata dintr-un pamant „sterp“. „Vrem sa ni se retrocedeze hectarele cuvenite, numai ca s-ar putea sa ramanem fara padure. Aceasta, in conditiile in care Directia Silvica taie in nestire, iar noi avem nevoie de lemnul de pe amplasament, nu de terenul gol. Nu admitem sa ni se retrocedeze o suprafata forestiera care, de fapt, nu mai are copaci pe ea“, avertizeaza primarul.Nicolae Avram l primar Sura Mare„Nu mai stim cum sa solutionam aceasta situatie. Ne-am saturat sa tot primim plangeri pe care nu le putem rezolva“
Potentialul economic al orasului Copsa Mica este punctul tare pe care se bazeaza toata strategia de dezvoltarea. Orasul nostru dispune de terenuri si cladiri cu vocatie industriala care mai au si avantajul unei infrastructuri bine definite, cai de acces canalizare, apa, energie electrica si gaze naturale. Forta de munca este calificata - calificare obtinuta atat prin intermediul liceului industrial din oras si al scolilor profesionale si postliceale, cat si din familie. Aceasta educatie se datoreaza caracterului industrial al zonei in care acesti oameni traiesc de trei, patru generatii, castigandu-si traiul cu ajutorul uneltelor. Forta de munca nu este numai calificata, ci si disponibila datorita inchiderii multor intreprinderi de stat. Rata somajului a crescut din aceste motive la peste 50% din forta activa a orasului. Populatia orasului este in majoritate tanara, avand capacitate mare de munca. Comunicarea se face usor; oamenii sunt deschisi si comunicativi; cei mai multi vorbesc mai multe limbi, cele mai frecvente fiind germana si maghiara - fapt datorat celor doua etnii bine reprezentate in oras. Orasul fiind mic, de aproximativ 6.000 de locuitori, confera o atmosfera familiara si prietenoasa. Toate etniile convietuiesc pasnic si, mai mult decat atat, exista foarte multe casatorii mixte. Partea mai putin buna este ca acest oras e necunoscut de oamenii de afaceri dispusi sa faca bani si ca oameni influenti directioneaza investitiile catre orasele mai mari din tara.
Comisia de dialog social a judetului Sibiu va avea un nou regulament-cadru de constituire si functionare. Documentul urmeaza a fi prezentat si discutat în sedinta de astazi a comisiei, care va avea loc, începând cu ora 10.30, la sediul Prefecturii. Potrivit unui ordin al prefectului Constantin Trihenea, comisia a fost reorganizata între administratia publica, patronat si sindicate. În cadrul aceleiasi întâlniri, Ovidiu Ioan Sitterli, directorul coordonator al Directiei de Munca si Protectie Sociala (DMPS) va prezenta un raport privind activitatea desfasurata de institutia pe care o conduce, pentru prevenirea, monitorizarea si concilierea conflictelor de interese si asigurarea pacii sociale în judetul Sibiu.
Prin Programul Operational Regional, peste 95,56 milioane de euro fonduri nerambursabile sunt alocate reabilitarii drumurilor din Regiunea Centru, de care apartine si judetul Sibiu. Fondurile sunt alocate prin Axa prioritara 2 a Programului REGIO, domeniul major de interventie 2.1, ce prevede reabilitarea si modernizarea retelei de drumuri judetene, strazi urbane - inclusiv constructia si reabilitarea soselelor de centura. Pâna la începutul acestei luni, când s.-a finalizat sesiunea de depunere a proiectelor, un numar de 46 de proiecte au fost depuse de catre autoritatile publice locale din Regiunea Centru pentru reabilitarea strazilor din orase. „Prin Programul Operational Regional am reusit sa finantam si drumurile de interes local si regional“, a declarat Simion Cretu, director general al ADR Centru.
Sfârsitul de saptamâna a marcat debarasarea PNL Sibiu de liderii locali care nu si-au facut treaba în campania electorala pentru europarlamentare. Potrivit unui anunt facut, vineri, de deputatul Mircea Cazan, presedintele PNL Sibiu, 30 de sefi de filiale care au obtinut scoruri electorale mai mici de 10 la suta urmau sa fie dati afara din partid, fie sanctionati cu avertisment. Majoritatea filialelor de care Cazan se declara nemultumit se afla în mediul rural. PNL a avut, conform propriilor estimari, o intentie de vot de 18 la suta în judetul Sibiu, dar a fructificat cu aproape cinci procente mai putin. „Reorganizarea va sta la baza startului pentru campania pentru prezidentiale“, a punctat Mircea Cazan.
Compania miniMAX DISCOUNT a deschis, joi, la Cisnadie, un nou magazin, în urma unei investitii în valoare de 750.000 de euro, având în plan inaugurarea în câteva saptamâni a unei noi unitati în Vulcan, judetul Brasov, potrivit unui comunicat remis de companie. Magazinul din Cisnadie a fost ridicat în mai putin de opt saptamâni si are o suprafata de vânzare de 1.100 mp si 80 de locuri de parcare. Prin deschiderea magazinului s-au creat 20 de locuri de munca. Oferta de produse cuprinde 1.700 de articole, inclusiv marcile proprii ale companiei. Coordonarea tehnica a prioiectului a fost realizata de biroul tehnic SZ din Viena, iar lucrarile au fost executate de compania de constructii Granit Hunedoara în numele beneficiarului Magnum Arhitectura Imobiliara, de la care miniMAX DISCOUNT închiriaza locatia.Compania miniMAX DISCOUNT are 20 de filiale în: Arad, Calan, Calarasi, Câmpulung Muscel, Cernavoda, Hunedoara, Mangalia, Oltenita, Râsnov, Pascani, Pucioasa, Slatina (2), Stefanesti, Târgoviste, Titu, Turda, Turnu Magurele, Urziceni si Victoria si are în plan deschiderea a peste 100 de magazine.
Sibienii care nu îsi cresc pasarile si animalele în conditii optime de biosecuritate risca amenzi substantiale de la Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Sibiu (DSVSA). Astfel, pentru agricultorii care îsi tin în exploatatii animalele bolnave, fara a le supune unui control veterinar adecvat, amenzile sunt cuprinse între 400 si 800 lei. De asemenea, fermierii care efectueaza miscarea animalelor fara aviz si documente sanitar-veterinare, sanctiunile ajung de la 1.000, la 5.000 lei. Totodata, proprietarii de animale sunt obligati sa colaboreze permanent cu personalul sanitar-veterinar din zona lor, sa permita monitorizarea starii de sanatate a animalelor, sa solicite medicului veterinar carnet de sanatate pentru animalele din proprietate, dar si sa îsi înregistreze periodic efectivele de animale, în functie de schimbarile survenite pe parcursul anului, avertizeaza autoritatile.
Reprezentantii rromilor vor ca titulatura de „rrom“ sa fie înlocuita cu cea de „indirom“, „pentru a nu mai afecta imaginea României, din cauza infractiunilor comise de unii rromi“, urmând ca o decizie sa fie luata în cadrul unei conferinte la Strasbourg, a declarat, vineri, Dorin Cioaba, fiul autointitulatului rege al rromilor, Florin Cioaba, si candidat pentru Consiliul Local la alegerile din noiembrie 2008. „Vrem sa ne debarasam de aceasta denumire, «rrom», pentru a nu mai fi acuzati de autoritatile din România ca facem uz de numele tarii. Nu vrem sa mai fim noi oaia neagra, sa ni se spuna ca doar rromii fac nenorociri prin afara tarii“, a motivat Cioaba, potrivit agentiei NewsIn.Se decide la StrasbourgLiderul rrom a adaugat ca a fost deja înfiintata Asociatia Indirom, urmând ca propunerea de schimbare a denumirii internationale a etniei rrome sa fie discutata în cadrul unei conferinte de la Strasbourg, care va avea loc saptamâna aceasta. „Speram ca la noua asociatie sa adere toate organizatiile, iar ulterior demunirea de «indirom» sa fie recunoscuta în actele oficiale. Am ales aceasta denumire pentru ca noi ne tragem din India si nu vrem sa mai fie facuta vreo legatura cu România sau orasul Roma“, a precizat Dorin Cioaba. La începutul acestui an, regele Cioaba era cel care pleda pentru pastrarea denumirii de „rrom“, acceptata la nivel international, în conditiile în care se formulasera mai multe propuneri pentru ca etnia sa fie desemnata drept „tigani“ în documentele oficiale. „Termenul de «tigan» este jignitor“, sustinea Florin Cioaba.
Inspectorii pentru Protectia Consumatorilor au oprit definitiv de la comercializare peste 210 kilograme de produse de cofetarie si patiserie si au aplicat amenzi de 1.038.550 de lei, în urma unui control efectuat la mai multe cofetarii si patiserii din tara, potrivit reprezentantilor ANPC. În judetul Sibiu se comercializau saratele cu telemea expirate de 33 de zile si foi de cremsnit expirate de 14 zile. Printre cele mai grave nereguli constatate se numara comercializarea de produse de cofetarie si patiserie expirate, mucegaite si depozitate în locuri si conditii improprii. „În judete precum Suceava, Vaslui, Sibiu, Mures, Galati, Vrancea, Botosani, Arges si Tulcea, s-a constatat vânzarea de prajituri, fursecuri si produse de patiserie expirate. În unele judete, termenul de valabilitate expirase chiar cu 40 de zile“, au precizat reprezentantii ANPC. Comisarii ANPC au verificat 564 de operatori economici si peste 25.000 kg de produse constatându-se abateri de la prevederile legale la 447 deoperatori economici.
Unul dintre cele mai luxoase hoteluri din judet, „ajutat“ si de locatia superba in care este situat, se afla la dispozitia turistilor interesati de statiunea montana Paltinis. „Cindrelul“ a urcat de la doua, la patru stele, si dispune de 48 de spatii de cazare, dintre care 17 camere de trei stele cu doua paturi individuale, 23 camere de patru stele cu doua paturi individuale, trei camere de patru stele, cu pat dublu si cinci apartamente de patru stele, cu un dormitor cu pat dublu. „Hotelul «Cindrel» priveste cu mandrie culmile semete ale Cindrelului, fiind situat in centrul statiunii Paltinis, la doar cateva minute de mers de partia de schi si de telescaun. Confort, eleganta, bun gust. Acestea sunt notele prin care va intampinam pe dumneavoatra, oaspetii nostri. Fie ca doriti sa petreceti clipe de relaxare intr-un cadru natural spectaculos si sa va lasati cuprinsi de liniste si aer curat, fie ca doriti sa organizati activitati de pregatire profesionala, cursuri, seminarii, va stam cu drag la dispozitie“, a dat asigurari Maria Bercea, directoarea filialei Olanesti a Regia Patrimoniului si Protocolului de Stat (RAPPS), care administreaza unitatea. Pentru placere si pentru afaceriHotelul este dotat cu piscina interioara incalzita, sala de fitness, sauna, biliard, minibar, jacuzzi, conexiune la internet, LCD cu cablu TV si DVD player si nu numai. Pentru clientii gurmanzi, conducerea hotelului a amenajat un restaurant insolit. Aici se pregatesc preparate traditionale, dar si alte mancaruri, la solicitarea turistilor mai pretentiosi. Si pentru clientii care poposesc aici pentru intalniri de afaceri, solutiile de cazare le sunt la indemana. Astfel, pentru reuniuni exista un spatiu privat, situat la ultimul etaj, care ofera, pe langa sala de conferinte si zona de meeting sau coffee break, o panorama spectaculoasa asupra culmilor muntoase ale Cindrelului. Sala de conferinte are o capacitate de 80 de locuri, fiecare fiind prevazut cu masuta de scris. Oferte specialePotrivit directoarei Maria Bercea, investitia totala se ridica la suma de 3,2 milioane de euro. Hotelul a intrat in renovare in aprilie 2007, fiind finalizat vara aceasta. De acum, tarifele de cazare incep de la 210 lei pe camera dubla de trei stele, cu mic dejun inclus, pentru doua persoane. 260 lei costa camera dubla de patru stele, pentru doua persoane, cu mic dejun inclus, iar turistii care doresc sa inchirieze apartamentul cu dormitor cu pat matrimonial si living cu canapea extensibila vor plati cate 400 de lei pe noaspte. In aceasta perioada, insa, clientii se pot bucura de un pachet promotional foarte avantajos, mai ales la sfarsit de saptamana. „Asteptam cat mai multi turisti aici, in Paltinis, unde privelistea este de vis, iar conditiile oferite sunt pe masura, va asiguram de acest lucru: hotelul «Cindrel» este singurul de patru stele din statiunea turistica Paltinis“, conchide Bercea. Investitie3,2milioane de euro a cheltuit RAAPS pentru modernizarea hotelului sibian
Politistii rutieri care au ajuns la locul unui accident rutier petrecut pe DN 1, în Apoldu de Sus, au avut parte de o priveliste mai putin obisnuita. Pe lânga ramasitele celor doi giganti ai soselelor, peste tot erau împrastiati si o multime de bani si bijuterii. Vineri dimineata, în jurul orei 7.30, politistii rutieri sibieni au fost chemati la un accident grav, o coliziune între doua vehicole de mare tonaj. Un camion care circula dinspre Sebes spre Sibiu nu a adaptat viteza de deplasare într-o curba usoara la stânga si a acrosat un TIR, care venea din sens opus. În urma impactului foarte violent, soferul camionului si pasagerul din dreapta sa au ajuns în spital, cu rani grave. „Un barbat de 42 de ani a suferit un traumatism cranio-facial, fractura de femur si fractura la ambele oase gamba stânga, plaga profunda gamba, iar pacientul este internat în cadrul Sectiei Clinica Ortopedie -Traumatologie/ATI. Cel de-al doilea pacient, un barbat de 42 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral cu plaga frontala si plaga profunda antebrat si este internat în Sectia Clinica Chirugie II“, arata Raluca Pusca, purtatoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Judetean Sibiu.În cercetariEchipajele de interventie nu au putut sa nu observe teancurile de euro, lire sterline si bijuteriile împrastiate peste tot. „În urma verificarilor autovehiculului de tip transport marfa, în remorca acestuia au fost depistate 230.000 lire sterline si 25.000 de euro. Sumele de bani au fost ridicate de catre politistii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor. În prezent se fac verificari în vederea stabilirii provenientei acestora“, a declarat agentul Adela Negoi, din cadrul Biroului de Relatii Publice al IPJ Sibiu.
Editia din acest an a bacalaureatului pare a fi una mult mai linistita decât cea din anii precedenti. Nu se stie, însa, daca acest lucru se datoreaza bunului simt sau masurilor foarte stricte luate de Ministerul Educatiei. Cert este ca vineri, la mai bine de o ora de la începerea examenului, contactati telefonic de reporterii Monitorului de Sibiu, reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Sibiu nu au vrut sa dezvalui varianta de subiect extrasa. „Nu detin aceste informatii. Nu pot spune ce subiecte au venit pâna ce nu ies din sala candidatii“, a explicat Rodica Lungu, inspector scolar de limba si literatura româna. Nici la ora 11.30 lucrurlie nu au stat altfel, acelasi inspector precizând ca pâna la ora 13.00, când urmau sa iasa din examinare toti elevii, nu va vorbi nimic de subiecte.Eliminati pentru fraudaLa prima proba scrisa, cea de limba si literatura româna, care s-a desfasurat vineri, nu au existat decât trei elevi eliminati din examen. Potrivit conducerii ISJ Sibiu, doi dintre acestia au fost eliminati pentru tentativa de frauda, în timp ce al treilea a fost scos din sala de examen pentru ca a încalcat regulamentul prevazut în metodologia de desfasurare a bacalaureatului. „Au fost doua cazuri de tentativa de frauda. Doi elevi au fost prinsi cu fituici asupra lor, încercând sa copieze. Profesorii examinatori i-au exclus imediat din examen. În alt centru de examinare a fost prins un elev care a intrat în sala cu telefonul mobil asupra lui, gest care este împotriva regulamentului de desfasurare al examenului, prevazut în metodologie“, a precizat profesorul Dorel Baila, purtator de cuvânt al ISJ Sibiu. Bacalaureatul va continua cu probe scrise si în aceasta saptamâna. Rezultatele finale ale candidatilor fiind afisate pe 8 iulie. Candidat „stranier“Au existat si cazuri speciale în editia din acest an a bacalaureatului. Un elev al clasei a XII-a, din judetul Brasov, s-a înscris sa sustina bacalaureatul la Sibiu. Acesta, îns,a a întârziat la examinare, motiv pentru care a primit la testare o varianta din subiectele de rezerva. „Din motive obiective, un elev din judetul Brasov, nu a reusit sa ajunga la timp la examen si a primit test din subiectele de rezerva“, a explicat Baila.
Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu“ din Sibiu organizeaza, în aceasta dimineata, un ceremonial militar pentru comemorarea patronului spiritual al institutiei. Evenimentul va avea loc începând cu ora 8, pe aleea principala din Academie. „Evocarea personalitatii lui Nicolae Balcescu va fi prezentata de comandantul academiei, col. prof. univ. dr. Benoni Sfârlog, urmata de o slujba de pomenire. În continuare, va fi depusa o coroana de flori la statuia lui Nicolae Balcescu din incinta academiei si defilarea subunitatilor“, a anuntat maiorul Liliana Ban, purtatoarea de cuvânt a institutiei militare.Istoricul, scriitorul si militantul român Nicolae Balcescu s-a nascut la 29 iunie 1819, la Bucuresti, si s-a stins din viata la 29 noiembrie 1852, la Palermo (Italia). El a fost principalul conducator al Revolutiei de la 1848.
Editia 2009 a caravanei Texaco Ursa Ultra va ajunge si la Sibiu, astazi, la orele 15, la sediul TC Plast, dealer Mitsubishi, de pe Soseaua Alba Iulia nr. 100. Evenimentul este catalogat de organizatori drept unul educativ, în care scopul principal este de a explica felul în care Texaco Ursa Ultra poate adauga un plus de valoare în provocatorul mediu de afaceri din ziua de astazi. Astfel, Chevron Global Lubricants introduce o noua gama de lubrifianti de înalta performanta pentru camioanele europene, care garanteaza vehicolului un cost eficace de întretinere bazat pe tehnologia Chevron, lider global în furnizarea de ulei de baza grupa II. Cu aceasta ocazie, se va organiza o demonstratie a beneficilor uleiului de baza Chevron Grupa II si ale noului lubrifiant Texaco Ursa UIltra.
Municipalitatea continua si astazi platile sociale pentru luna mai. Astfel, se achita contravaloarea trusoului pentru nou nascuti, în suma de 150 lei, unui numar de 84 de persoane care au depus cereri în perioada 4 - 22 mai, precum si sprijinul financiar acordat la constituirea familiei, echivalentul în lei a 200 de euro. Plata se va face pentru un numar de 41 de persoane care au depus cereri în perioada 29 aprilie - 22 mai. Beneficiarii sunt asteptati, cu documentele de identitate, la casieria Serviciului Public de Asistenta Sociala Sibiu situat în Bulevardul Victoriei nr. 1-3, astazi si mâine, între orele 10 si 15.
Proiectul de lege privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului si din administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie Cristian in domeniul public al orasului Cisnadie si in administrarea Consiliului Local al orasului Cisnadie se afla, astazi, in dezbaterea plenului Senatului, dupa ce insusi presedintele Traian Basescu s-a declarat impotriva sa. Primaria Cisnadie spera ca va obtine terenurile, care ar trebui sa ajunga, ulterior, in proprietatea veteranilor de razboi, a fostilor revolutionari si a tinerilor fara locuinta din oras. Astazi este supusa dezbaterii aceasta lege in Parlamentul Romaniei. Daca va trece sau nu, ramane de vazut. Senatorul PSD de Sibiu, Viorel Arcas, se arata optimist si spune ca, cel mai probabil, astazi se va da verdictul, care ar fi trebuit sa fie cunoscut inca de saptamana trecuta. „Daca se va respinge cererea presedintelui Traian Basescu, noi vom avea castig de cauza, adica Primaria Cisnadie. Desigur, pentru noi este important sa avem castig de cauza, in consecinta vom vota impotriva lui Basecu. Cel mai sigur, maine (astazi - n. red.) se va vota, daca nu, marti se va da votul final“, a explicat Arcas. El a tinut sa sublinieze ca o decizie favorabila ar fi cat se poate de benefica pentru intreg judetul Sibiu. Pentru cine?Senatorii ar urma sa voteze trecerea unei surprafete de aproximativ 80 de hectare de teren din proprietatea statului in administrarea Primariei Cisnadie. Pe acest teren ar urma sa fie construite locuintele fostilor revolutionari, ale veteranilor de razboi, dar si ale tinerilor care nu beneficiaza de un spatiu locativ. La finele procedeului de depunere a cererilor, aproximativ 300 de dosare au fost depuse, fiind aprobate in cea mai mare parte, potrivit primarului Johann Krech. Proiectul de lege se bucura de sustinerea deputatului PSD de Sibiu, Ioan Cindrea. Unele voci sustin, totusi, ca in zona exista interese financiare ale unor politicieni sibieni.„Atac“ la terenuriInstitutul de Stat pentru Testarea si Inregistrarea Soiurilor (ISTIS) risca sa ramana cu doar 20 de centre pentru testarea soiurilor, deoarece inca trei unitati sunt revendicate de fostii proprietari, dupa ce alte doua au fost retrocedate in 2007 si 2009, a declarat, recent, Aurelian Popa, directorul executiv adjunct al ISTIS. „Suntem in proces, in prezent, pentru retrocedarea a trei centre de testare a soiurilor, din Portaresti, Satu Mare si Sibiu. La primele doua ne sunt revendicate decat sediile, in timp ce la Sibiu este revendicat si terenul detinut de centru“, a precizat Popa. Acesta a adaugat ca activitatea institutului nu a fost afectata, pana acum, de pierderea centrelor de testare, insa spera sa nu piarda si cele trei centre. „Speram sa castigam procesele si sa pastram centrele“, a marturisit seful ISTIS.Viorel Arcas l senator PSD Sibiu„Ar fi trebuit sa se supuna la vot inca de saptamana trecuta, dar au intrat tot felul de motiuni, care au dus la amestecarea programului si la amanari in cauza noastra“
Prima generatie de absolventi ai Sectiei de Design Vestimentar din cadrul Facultatii de Istorie si Patrimoniu „Nicolae Lupu“ din Sibiu îsi prezinta lucrarile la magazinul BoConcept din oras. „Pentru ca BoConcept sustine cultura urbana si tinerele talente, va invitam cu mult drag sa admiram împreuna creatiile vestimentare a sase designeri debutanti“, anunta organizatorii. Inedita prezentare se va desfasura pe data de 2 iulie, la ora 19.00, în concept store-ul BoConcept, din Galeria Comerciala Shopping City Sibiu.
Nu este culmea sofatului, ci isprava unui tânar de 23 de ani din localitatea Avrig, care a ajuns direct în arestul IPJ Sibiu. Totul a început în noaptea de vineri spre sâmbata, pe DN 1. Proprietarul unui VW Golf, care detinea o cabana în zona Bradu, si-a lasat masina parcata în fata proprietatii, cu cheia în contact. A fost o ispita irezistibila pentru tânarul de 23 de ani, care, desi era destul de baut, a urcat la volan si a pornit la drum. Voia sa ajunga în Râmnicu-Vâlcea, dar nu a mai reusit. Pe DN 7, la kilometrul 259A100 de metri, a pierdut controlul asupra directiei si a patruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un TIR. Din fericire, nici el, nici soferul TIR-ului nu au patit nimic. Politistii ajunsi la fata locului au stabilit însa ca tânarul avea o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool în aerul pur expirat, nu avea permis pentru nicio categorie de autovehicule si masina pe care a lovit-o era si furata. Baiatul a ajuns direct în arest si urmeaza a fi prezentat Parchetului. Drumuri cu ghinionSfârsitul saptamânii trecute a fost marcat de o multime de accidente rutiere. Cauzele principale au fost consumul de alcool, lipsa de experienta la volan, neadaptarea vitezei si depasirile neregulamentare. Un alt eveniment rutier s-a produs pe strada Principala din Slimnic. Un sofer de 23 de ani, care conducea o autoutilitara, a încercat sa depaseasca o cireada de vaci, care umpleau soseaua, însa a lovit-o pe una dintre ele, a patruns pe contrasens si acolo a intrat în coliziune cu o Dacie 1310, care circula regulamentar. În urma impactului, nu mai putin de patru persoane au fost ranite. Cu ghinion a fost si DN 14 Sibiu-Medias, unde soferul unui BMW s-a angajat într-o depasire fara a observa ca si un Logan încearca sa îl depaseasca. „Triplarea“ a dus la o coliziune în urma careia doua persoane au ajuns în spital. Un alt eveniment s-a produs în Sibiu, pe strada Henri Coanda, la intersectia cu Stefan cel Mare. Un sofer de numai 19 ani, în momentul în care a intrat în intersectie, a patruns partial pe contrasens si a lovit frontal un taxi care circula regulamentar. Taximetristul s-a ales cu câteva rani serioase.
„Nu ma mai pot opri din plans dupa ce am aflat trista veste. L-am admirat intotdeauna pe Michael Jackson. Lumea a pierdut unul dintre oamenii ei foarte mari, dar muzica sa va trai pentru totdeauna. Transmit toate condoleantele mele celor trei copii si celorlalti membri ai familiei. Dumnezeu sa va binecuvanteze!“, Madonna„Jackson a fost transportat la spital (...) era inconstient atunci cand a fost adus, iar decesul sau a fost constatat in aceasta dupa-amiaza (joi - n.r.) la ora 14.26 (vineri, 0.26, ora Romaniei)“, a declarat la CNN un purtator de cuvant de la institutul medico-legal din comitatul Los Angeles, locotententul Fred Corral, confirmand astfel informatii difuzate anterior de presa americana. Potrivit Los Angeles Times si site-ului internet specializat in stiri despre vedete TMZ.com - cel care a dat primul vestea decesului - Michael Jackson, care in august ar fi implinit 51 de ani, a fost victima unui stop cardiac la domiciliul sau de la Holmby Hills, un cartier de lux din nord-vestul Los Angeles-ului, unde vedeta inchiriase o casa din ianuarie. Dupa ce paramedicii au incercat sa-l resusciteze, dar in zadar, a fost transportat la spitalul Ronald Reagan al Universitatii California din Los Angeles (UCLA), aflat la cativa kilometri departare. Locotenentul Corral a refuzat sa spuna care ar fi cauza decesului, explicand ca va fi facuta o autopsie.A murit in glorieIn exteriorul spitalului, ale carui cai de acces catre serviciile de urgenta au fost blocate, sute de jurnalisti si curiosi se adunasera joi dupa-amiaza intr-o multime compacta. Politia ii tinea insa la distanta de cladirea spitalului. Decesul regelui pop intervine in momentul in care cantaretul spera sa-si faca marea intoarcere pe scena, in aceasta vara, cu o serie de concerte. Dupa ce practic a disparut din viata publica de la achitarea sa, in 2005, intr-un rasunator proces in care a fost acuzat de atingeri de natura sexuala asupra unui minor, cantaretul a reaparut pentru scurt timp in martie pentru a anunta o serie de nu mai putin de 50 de concerte. In timpul unei scurte interventii in fata presei si a miilor de fani, Michael Jackson a spus ca va fi vorba despre „ultimele sale spectacole la Londra“. Insa la sfarsitul lunii mai, organizatorii au anuntat ca lansarea seriei de concerte a fost amanata cu cateva zile, in iulie, dand insa asigurari ca acest fapt nu are nimic a face cu starea de sanatate a starului, obiect al speculatiilor de cativa ani incoace.Millioane de discuriInzestrat cu o voce ce ii permitea sa ia sunete inalte, usor de gasit, un dansator iesit din comun, artistul a cunoscut consacrarea inca de la varsta de 10 ani, gratie grupului format alaturi de tatal si fratii sai, Jackson Five. Apoi a trecut la statutul de star mondial odata cu albume precum „Off The Wall“ si mai ales „Thriller“, din 1982. Insa, inca din anii '80, enigmaticul Jackson aratase semne fizice si comportamentale ciudate si, dincolo de fenomenul muzical, a devenit un fenomen monden. A transformat muzica, dansul, videoclipurile si a ajuns la un record de vanzari de-a lungul carierei estimat la circa 750 de milioane de discuri, care, adaugate celor 13 premii Grammy pe care le-a obtinut, a facut din el cel mai de succes star de divertisment din toate timpurile. Insa credinta lui Jackson ca e „Peter Pan in sufletul sau“, baietelul care refuza sa creasca, preferinta lui pentru compania copiilor, prietenia sa cu un cimpanzeu, vocea pitigaiata si numeroasele operatii estetice i-au adus, deopotriva, porecla de „Wacko (excentricul - n.r.) Jacko“. In 1992, Michael Jackson a venit si in Romania, unde a sustinut un concert si unde avea si un fan club.Acuzat de pedofillieIn 1993, imaginea sa de duce excentric s-a spulberat odata cu plangerea facuta de un adolescent de 13 ani, care il acuza de atingeri de natura sexuala. Afacerea a fost reglementata in cele din urma pe cale amiabila, contra a 23,3 milioane de dolari, o suma care nu i-a afectat decat in mica masura o avere estimata pe atunci la 600 de milioane de dolari. Insa de atunci, intre viata sa somptuoasa si inactivitatea artistica, averea s-a cam risipit, asa incat in 2006 cantaretul a fost nevoit sa-si reesaloneze o datorie de 170 de milioane de dolari, potrivit presei americane, si i-a acordat companiei Sony optiunea de a-i achizitiona jumatate din prestigiosul sau catalog muzical. Ca o mica victorie intr-un ocean de probleme financiare, vedeta obtinuse recent anularea unei vanzari de obiecte personale ce urma sa fie organizata de casa de licitatii Julien's, din California. Doliu fara sfarsitA fost unul dintre starurile cele mai adulate in intreaga lume, dar si cele mai controversate. Ca si regele rock-ului, Elvis Presley, care, daca mai traia, i-ar fi fost la un moment dat socru, tumultul unei cariere de un succes exceptional l-a coplesit prematur. Decesul sau a intervenit in aceeasi zi in care America era deja in doliu, dupa ce mai pierduse una dintre vedetele dragi - actrita Farrah Fawcett, rapusa de cancer la 62 de ani. La festivalul de muzica de la Glastonbury (vestul Angliei), artistii si publicul au intonat spontan cele mai mari succese ale lui Michael, precum „Billie Jean“ si „Thriller“. Pe Walk of Fame, la Hollywood, numerosi admiratori au mers sa viziteze steaua lui Michael, sambata. Multi dintre ei isi exprimau furia fata de medici, care l-ar fi impins, potrivit lor, la moarte pe Michael Jackson. Los Angeles Times a scris sambata ca Michael Jackson facuse miercuri seara la Los Angeles o repetitie generala pentru concertele de la Londra, care urmau sa ii marcheze marea relansare. Potrivit martorilor, el parea sa fie in plina forma, cu exceptia unei laringite trecatoare. „Nu si-a luat nici macar o pauza de un minut ca sa-si ia o sticla de apa sau sa se odihneasca“, a dat asigurari magicianul El Alonzo, care urma sa condimenteze show-ul lui Michael cu iluzii optice.Record13premii Grammy a obtinut Jackson in cariera sa
BerbecSextilul planetelor Marte si Neptun va confera optimism si sanse mari de reusita în toate domeniile de activitate. Atentie, însa: sansa trebuie ajutata. Nu uitati ca planetele doar predispun! TaurSunteti foarte apreciat la serviciu, datorita initiativelor inspirate. Dupa-amiaza trebuie sa luati o decizie serioasa în ceea ce priveste relatiile cu persoana iubita. Ascultati-va intuitia si nu veti gresi! GemeniZi favorabila relatiilor sentimentale. De asemenea, va puteti afirma în societate. Va recomandam sa fiti prudent la serviciu si în afaceri. S-ar putea sa aveti probleme cu banii, dar tot reusiti sa iesiti cu prietenii. Cei din jur va apreciaza pentru atentia pe care o acordati unei femei mai în vârsta din familie, care este bolnava. RacAveti probleme financiare, motiv pentru care sunteti indispus. Va sfatuim sa nu începeti activitati noi. Nu va ocupati astazi de afaceri, ca sa nu aveti surprize neplacute! În relatiile sentimentale, totul este în regula, ceea ce va mentine moralul ridicat.LeuDimineata faceti cunostinta cu o femeie care va juca un rol important în viata dumneavoastra. Va sfatuim sa fiti mai atent la serviciu, pentru ca sunteti predispus la greseli. Relatiile cu persoana iubita sunt foarte bune si petreceti împreuna momente placute.FecioaraSunteti într-o forma intelectuala foarte buna, care va influenteaza favorabil relatiile cu cei din jur. Aveti succes în societate si in afaceri. Sunt sanse ca o femeie sa va propuna o colaborare pe termen lung. Va recomandam sa va stabiliti clar prioritatile. Ascultati sfaturile unei rude mai în vârsta din partea partenerului de viata! BalantaDimineata cumparati un obiect important pentru familie, spre bucuria partenerului de viata. La serviciu, este posibil sa apara o problema neprevazuta, din cauza careia ramâneti peste program. Seara o petreceti într-un mod placut, în mijlocul familiei si faceti planuri pentru sfârsitul de saptamâna.ScorpionEste posibil sa aveti dificultati în relatiile parteneriale. Va sfatuim sa fiti calm si sa nu refuzati dialogul. Fiti mai explicit când vorbiti cu partenerul de viata, pentru a evita un conflict! Dupa-amiaza primiti niste bani pe care îi asteptati de câteva zile. Va recomandam sa fiti atent pe ce îi cheltuiti. SagetatorÎn cadrul unei reuniuni, va faceti remarcat si s-ar putea sa cuceriti inima unei persoane deosebite. Va sfatuim sa-i acordati atentie, pentru ca este posibil sa legati o prietenie de durata. Ar fi bine sa ascultati sfaturile prietenilor apropiati. Nu neglijati odihna! CapricornZi favorabila pentru întâlniri cu prietenii. În familie, va bucurati de armonie, dar nu este exclus sa aveti probleme cu sanatatea. Dupa-amiaza s-ar putea ca o ruda mai în vârsta sa va împrumute o suma pe care i-ati cerut-o mai demult. Vi se propune o colaborare. Va sfatuim sa nu va pripiti. VarsatorDimineata s-ar putea sa fiti impulsiv si sa jigniti o femeie. Nu este o zi buna pentru examene si de afaceri. Dupa-amiaza aveti ocazia sa petreceti momente placute împreuna cu persoana iubita. Va sfatuim sa fiti mai prudent. Nu va lasati antrenat într-o cearta! PestiSunteti melancolic si s-ar putea sa nu luati cele mai bune decizii. Este posibil sa vi se propuna asocierea într-o afacere. Va recomandam sa nu va grabiti. Daca sunteti mai atent la relatiile sentimentale, puteti petrece o seara romantica.
Michael Jackson, artistul care a influentat muzicieni din intreaga lume, s-a stins din viata la virsta de 50 de aniDesi in ultimii ani starul parea dat uitarii, multi dintre cei care au crescut pe muzica lui isi amintesc acum cu nostalgie si admiratie de felul in care il receptau in anii lui de glorie. Cintaretul Michael Jackson a murit in noaptea de joi spre vineri in urma unui stop cardiac. Vestea a socat intreg mapamondul, au inceput sa circule controverse si ipoteze fantastice, muzica sa este data in nestire pe posturile muzicale, biografia sa a fost scoasa din sertare si intoarsa pe toate partile, iar fanii sint cuprinsi de durere. Chiar si la Cluj, unde a avut loc vineri o intilnire omagiala in Piata Avram Iancu. Doi dintre fanii clujeni din vremea cind vedeta isi "impartea" gloria cu Depeche Mode sau Metallica si-au marturisit pentru monitorul admiratia si regretele lor fata de starul disparut. I se mai spune "Michael"Gigi KalmanClujeanul Gigi Kalman este cunoscut ca fan al lui Michael in mai toate cercurile in care se invirte. Cei care nu ii retin numele il asociaza schemelor de dans cu care uimeste pe la party-uri si concerte. "Sint unul dintre cei care se exprima prin muzica lui Michael Jackson. Stiu ca o data eram intr-un club si vorbeam cu un regizor. Dupa citeva zile, mergeam pe strada si aud un strigat: "Michael, Michael!" Ma-ntorc si era regizorul respectiv. Nu m-a retinut dupa nume, ci dupa acea seara cind am dat ce e mai bun din mine pe «scena»", a dezvaluit Gigi. A devenit fan la 10 ani, dupa ce a ascultat o caseta cumparata de tatal sau dintr-o piata clujeana. "Mai intii mi-a placut «You Are Not Alone», apoi au urmat piese precum «Jam» sau «Black and White», prin care am descoperit vibratia miscarii. Michael a fost si este deschiderea mea catre dans", adauga clujeanul. "Mereu astept la club o piesa de-a lui sa-mi fac incalzirea la dans. Scoate ce e mai bun din mine. Muzica sa imi provoaca anumite miscari fizice la superlativ", marturiseste Gigi. A aflat vestea mortii vedetei vineri dimineata, de pe Internet. "Am fost socat, inert. Cind traim intr-o lume rea si pesimista, e trist sa auzi vestea ca o mare legenda s-a stins din viata, o legenda care a adus multa vibratie in viata, multa culoare...", mai spune tinarul. "Mi-a ramas de la el «idealul de mascul»"Andreea, fana a lui Michael in anii sai de glorie, isi aminteste ca l-a descoperit pe artist "prin clasa I sau a II-a, cam asa". "Tin minte ca obisnuiam sa fac obsesii pe cite o melodie de-a lui si o ascultam doar pe aceea in nestire. Adica inregistram pe o caseta, pe ambele parti, doar acea melodie", marturiseste clujeanca. Casetele lui Michael au fost singurele pe care Andreea a dat bani, pentru ca restul muzicii ascultate era "piratata" de la prieteni. "Daca ma certam cu vara-mea (si ea fan Michael), ca sa ma razbun pe ea (sau ea pe mine) luam o poza (poster sau abtibild) cu Michael si il dadeam de pereti. Inevitabil, cealalta incepea sa plinga si-si cerea scuze imediat, pentru a-i curma astfel suferinta lui Michael", isi mai aminteste Andreea. "Disperarea" a durat pina prin clasa a VIII-a. "Si acum imi place, iar pe Ipod am avut mereu citeva melodii de-ale lui, asa, de dragul vremurilor bune. Cred ca in prezent singura obsesie care mi-a ramas de la el este «idealul de mascul» - adica inalt, foarte slab si neaparat brunet si cu parul cret… dar fara pantaloni cu o palma mai scurti", dezvaluie Andreea. Dupa aflarea vestii mortii artistului a ascultat din nou tot repertoriul. "Mi-am dat seama ca inca tin minte absolut toate versurile", a marturisit clujeanca.
Cel mai bun din nationalaAndrei Bercean a fost cel mai bun jucator al nationalei de U20 de baschet, la turneul amical din Polonia care s-a incheiat simbata seara. Din pacate, echipa tricolora a pierdut toate cele trei partide, 95-58 cu Lituania, 98-51 cu Polonia si 89-86 cu Polonia. Andrei Bercean a reusit sa marcheze 61 de puncte in ultimele doua meciuri, apogeul fiind atins in partida cu Slovacia, in care acesta a reusit si 7 cosuri de 3 puncte. Nationala U20 pregateste participarea la Campionatul European din Macedonia, din luna iulie, urmind sa joace in grupa cu Olanda, Cehia si Elvetia. Andrei joaca la echipa a doua a "U" Mobitelco, facind parte din lotul largit al echipei mari. www.u-mobitelco.ro Au ratat calificareaNationala feminina de volei a României a ratat calificarea la turneul final al Ligii Europene, dupa ce a fost învinsa, duminica, de reprezentativa Turciei, care s-a impus cu scorul de 3-1 (20-25, 25-16, 25-18, 25-19), într-un meci disputat la Amasya-Suluova, informeaza site-ul forului european. România avea nevoie de o victorie din ultimele doua confruntari, ambele cu Turcia, pentru a se califica, dar a pierdut amindoua meciurile si astfel si calificarea. Franta a cistigat dubla întilnire cu Marea Britanie, a egalat România la puncte si a ocupat locul 2 la finalul meciurilor din Grupa B, cu 19 puncte si 25-18 setaveraj, în timp ce România s-a situat pe locul 3, cu 19 puncte si 25-20 setaveraj. Cistigatoarea grupei este Turcia, însa aceasta echipa era calificata din oficiu, pentru ca este tara gazda a turneului final. Din Grupa A, Serbia si Bulgaria s-au calificat în Final Four-ul Ligii Europene, care se va disputa la Kayseri, la 11 si 12 iulie. NewsInBronz pentru SpaniaEchipa nationala a Spaniei s-a impus, duminica, în fata Africii de Sud, scor 3-2, în finala mica a Cupei Confederatiilor si si-a asigurat astfel locul 3, la capatul unui meci care s-a decis dupa disputarea reprizelor suplimentare, informeaza site-ul FIFA. Scorul a fost deschis de gazde, prin Mphela, în minutul 73. Spania a preluat conducerea prin dubla lui Guiza (88, 89), dar meciul a fost trimis în prelungiri dupa ce Mphela a reusit a doilea sau gol, din lovitura libera, in prelungirile timpului regulamentar. Golul victoriei a fost marcat de mijlocasul Xabi Alonso, în minutul 107. Spania: Casillas - Arbeloa, Albiol, Pique, Capdevilla - Cazorla, Busquets (Llorente '81), Xabi Alonso, Riera - Villa (Silva '57), Fernando Torres (Guiza '57). Selectioner: Vicente Del Bosque. Africa de Sud: Khune - Gaxa, Mokoena, Booth, Masilela - Pienaar (Mphela 64), Sibaya, Dikgacoi, Modise (Van Heerden 69) - Parker, Tshabalala (Mhlongo 84). Selectioner: Joel Santana. Partida a avut loc pe Stadionul "Royal Bafokeng", din Rustenburg, fiind condusa la centru de arbitrul australian Matthew Breeze. NewsInVarga, spre BelgiaAntrenorul gruparii Standard Liege, Ladislau Bölöni a precizat ca Dacian Varga ramine în continuare un fotbalist pe care doreste sa îl transfere, chiar daca echipa sa l-a achizionat pe francezul Cedric Collet, care evolueaza pe acelasi post ca mijlocasul Sportului. "Nu poate sa stie nimeni ce planuri am eu la echipa si chiar daca l-am luat pe Cedric Collet de la Mons, interesul lui Standard pentru Dacian Varga ramine acelasi. La echipa nu vor fi facute transferuri bomba", a spus Ladislau Bölöni. Dacian Varga, care a fost împrumutat de la Sportul Studentesc la Unirea Urziceni în returul editiei 2008-2009 a Ligii 1, a evoluat ca mijlocas dreapta în majoritatea meciurilor disputate pentru campioana Romaniei. Pe aceeasi pozitie evolueaza si Cedric Collet, jucator achizitionat vineri de Standard Liege de la Mons, în schimbul a 350.000 de euro. NewsIn
Sabau il va avea ca secund la Timisoara pe Mircea Cojocaru, cu care a lucrat la toate echipele unde a activat. "Ioan Ovidiu Sabau este antrenorul Timisoarei, azi am semnat contractul. Luni va fi prima lui zi de munca. Ma bucur ca am gasit un om integru, care sa isi asume obiectivele Timisoarei", a anuntat ieri Marian Iancu. Sabau a pregatit in ultimii 4 ani pe Gloria Bistrita, echipa de la care a demisionat la finalul editiei 2008-2009 a Ligii 1. De atunci, el a negociat si cu Dinamo, dar a renuntat sa ii mai preia pe ros-albi, in urma unor acuze facute la adresa sa de impresarul Ioan Becali, un apropiat al echipei din Stefan cel Mare. FC Timisoara a ramas fara antrenor cu o etapa inainte de finalul sezonului, cind Marian Iancu l-a demis pe Gabi Balint, dupa infringerea cu Unirea Urziceni, care a diminuat considerabil sansele echipei la cistigarea titlului de campioana. In ultima etapa si la finala Cupei Romaniei, echipa a fost condusa de Valentin Velcea. Prima optiune a lui Iancu a fost Dusan Uhrin junior, dar acesta nu si-a putut rezilia contractul cu Mlada Boleslav. Inainte de a negocia cu Sabau, Marian Iancu a purtat negocieri cu Dorinel Munteanu, dar nu s-a inteles cu "Neamtul" in privinta unor clauze contractuale. Intre timp, Munteanu a ramas si fara Universitatea Cluj, grupare la care va fi instalat Cornel Talnar.
Turneul de tenis de la Wimbledon intra, incepind de astazi, in cea de-a doua saptamina de concurs intrucit, conform traditiei, la “All England Tennis & Cricket Club” nu se joaca duminica. Din pacate, insa, desi a avut o participare destul de numeroasa, Romania a incheiat conturile cu probele de simplu care isi desfasoara astazi meciurile din optimi. Ultima speranta a fost spulberata de Victor Hanescu, invins simbata seara de vechea sa cunostinta, Gilles Simon (favorit nr. 8). Victoria de la Roland Garros in fata francezului nu s-a reeditat si la Wimbledon, poate si datorita faptului ca suprafata rapida a gazonului nu se pliaza pe stilul de joc al romanului. Victor a pornit foarte prost partida si pina sa se dezmeticeasca scorul era deja 4-0 pentru Simon, asta in ciuda faptului ca serviciile acestuia nu au fost intotdeauna dintre cele mai bune. Hanescu a pierdut primul set cu 2-6 chiar daca a servit mai bine decit jucatorul francez, el producind o sumedenie de erori nefortate in timpul jocului. Mult mai echilibrat si - in acelasi timp – mai spectaculos a fost actul secund, in care scorul s-a mentinut egal pina la 5-5, Hanescu nereusind sa faca mare lucru impotriva serviciului mult mai precis al lui Simon. Si daca a avut o sansa buna de break la 4-4, la urmatoarea tura de servicii, francezul a facut break-ul decisiv. Demoralizat, Hanescu a pierdut clar si setul III, in care Simon a aratat, pe alocuri, stofa de mare jucator. Daca ar fi cistigat, jucatorul roman nu l-ar fi intilnit pe Fernando Gonzalez, invingatorul sau de la Open-ul francez, chilianul fiind invins de spaniolul Juan Carlos Ferrero.In ziua de simbata, s-au inregistrat destule surprize in concursurile de simplu, dar cele mai mari au fost in turul III feminin, in care sirboaica Jelena Jankovic a pierdut in fata americancei Melanie Oudin, in timp ce cistigatoarea de la Roland Garros, Svetlana Kuznetova, s-a inclinat in fata nemtoaicei Sabine Lisicki. Pavel – pe doua fronturiJucatorii romani continua pe trei fronturi in optimile probelor de dublu. La fete, Monica Niculescu, impreuna cu Alla Kudriavteva (Rusia) a trecut de favoritele nr. 15, Chuang Chia Jung / Sania Mirza (Taiwan / India) cu 6-2, 6-3, cuplul romano-rus urmind a intilni, astazi, perechea spaniola Anabel Medina / Virginia Ruano (nr. 2), care a dispus cu 6-1, 6-3 de Anastasia Rodionova / Galina Voskoboeva (Rusia / Kazahstan). Romania ar fi putut avea inca o pereche in optimi, daca Sorana Cirstea si prietena sa, daneza Caroline Wozniacki, ar fi fost mai atente in meciul cu Maria Koriteva / Tatiana Pucek (Ucraina / Belarus). Sorana si Caroline au condus cu 6-4, 4-0, scor de la care s-a “rupt filmul”. Jucatoarele slave au egalat scorul in setul II, au cistigat tie-break-ul si setul decisiv cu 6-4. La dublu masculin, Andrei Pavel si Horia Tecau nu-si cunosc, inca, adversarii din turul urmator, partida dintre cuplurile Wesley Moodie / Dick Norman (Africa de Sud / Belgia, nr. 9) si Igor Andreev / Evgheni Korolev (Rusia) avind loc astazi. In schimb, Andrei Pavel, impreuna cu cea mai buna jucatoare romana de dublu, Monica Niculescu, continua astazi la dublu mixt. Dupa ce au trecut cu 7-5, 6-3 de Jordan Kerr / Vania King (Australia / SUA), Andrei si Monica vor avea in fata, astazi, un cuplu de temut, Robert Lindsted / Rennae Stubbs (Suedia / Australia, nr. 7). Tot astazi sint programate optimile la simplu, atit la masculin, cit si la feminin, intre care se remarca reeditatea finalei de la Roland Garros, intre Federer si Söderling detine, indiscutabil, capul de afis. Programul optimilorMasculin: Igor Andreev – Tommy Haas; Robin Söderling (Suedia, nr. 13) – Roger Federer (Elvetia, nr. 2); Dudi Sela (Israel) – Novak Djokovic (Serbia, nr. 4); Fernando Verdasco (Spania, nr. 7) – Ivo Karlovic (Croatia, nr. 22); Lleyton Hewitt – Radek Stepanek; Juan Carlos Ferrero – Gilles Simon; Andy Murray – Stanislas Wawrinka; Tomas Berdych – Andy Roddick.Feminin: Agnieszka Radwanska – Melanie Oudin; Elena Vesnina (Rusia) – Elena Dementieva (Rusia, nr. 4); Viktoria Azarenka (Belarus, nr. 8) – Nadia Petrova (Rusia, nr. 10); Venus Williams – Ana Ivanovic; Daniela Hantuchova (Slovacia) – Serena Williams (SUA, nr. 2); Virginie Razzano (Franta, nr. 26) – Francesca Schiavone (Italia); Caroline Wozniacki – Sabine Lisicki; Dinara Safina – Amélie Mauresmo.
Din rechizitoriul intocmit de DNA in cazul coruptiei din fotbal rezulta ca Florin Prunea a primit mita de la finantatorul FC Arges 14.000 de dolari si ca l-a averizat pe Cornel Penescu ca la nivelul FRF se stia ca au fost contactati arbitri pentru ca FC Arges sa beneficieze de arbitraje favorabile. In rechizitoriu se arata ca, potrivit unei convorbiri telefonice dintre Cornel Penescu si presedintele clubului FC Arges, Cristian Minca, Prunea l-ar fi avertizat pe presedintele FC Arges ca la nivelul FRF se stia ca reprezentanti ai FC Arges au contactat arbitri si oficiali din cadrul FRF pentru a beneficia de arbitraje favorabile. “Ba, deci vedeti ca s-aude ca deja cam umblati la arbitraje”, ar fi spus Prunea, asa cum i-a relatat Minca lui Penescu in convorbirea telefonica. Conform documentului DNA, dintr-o discutie inregistrata la 4 noiembrie 2008, rezulta ca FC Arges ar fi obtinut o solutie total favorabila in cazul unei sanctiuni numai daca inculpatul P.F. l-ar fi convins pe M.S. sa imparta amindoi suma oferita de Penescu. A doua zi, in 5 noiembrie 2008, au fost interceptate alte convorbiri telefonice, din care rezulta ca P.F. (Florin Prunea) recunoaste ca reducerea la jumatate a sanctiunii se face impotriva regulamentului si ii comunica totodata ca ar fi rezolvat o alta abatere disciplinara savirsita de P.G.C. (Cornel Gheorghe Penescu) impotriva oficialilor echipei P.I. (Politehnica Iasi) din care, in rechizitoriu este redata afirmatia: “Da, ma, e inchisa, am rezolvat tot”. Procurorii precizeaza in rechizitoriu si in ce zile a primit Prunea banii de la Penescu. Astfel, la data de 30.09.2008, din dispozitia lui Cornel Gheorghe Penescu, presedintele clubului de fotbal FC Arges i-a dat lui Florin Prunea suma de 2.000 de dolari, pentru ca acesta sa-si foloseasca influenta pentru a-i determina pe membrii Comisiei de Disciplina din cadrul FRF sa reduca cuantumul sanctiunii aplicate lui Penescu. Tot 2.000 de dolari i-au fost oferiti si remisi lui Prunea si pe data de 21.10.2008, pentru ca patronul FC Arges sa nu fie sanctionat vizavi de o alta afirmatie legata de arbitraj. Procurorii mai relateaza, tot din cuprinsul aceleiasi discutii: “P.G.C. (Cornel Gheorghe Penescu) ii spune inculpatului M.C.(Cristian Minca) ca primul care ar lua mita este chiar P.F. (Florin Prunea), relatarea fiind «el este primul care pune botul. Ce vrea ma? Sa-i dam numai lui?, iar M.C.(Cristian Minca) ii raspunde «Da, da, nu vedeti? ca cineva totusi vorbeste, de se aude la el de....»”Protocol, adica spagaIn rechizitoriu sint trecute si alte convorbiri telefonice, printre care si una in care Cornel Penescu ii cere lui Cristian Minca sa-l contacteze direct pe Florin Prunea si sa-i spuna ca este mai bine sa rezolve problemele in mod direct, fara a mai apela la alti intermediari. “E mai tare Prunea acum decit Kassai, in federatia asta, dupa mine. Prunea e deja mai smecher”, i-a spus Penescu lui Minca. Urmeaza alte discutii telefonice pe aceasta tema, iar, la sfirsit, procurorii consemneaza: “Chiar daca inculpatul P.F. face un refuz formal, acesta nu e un refuz ferm, ba, mai mult decit atit, ii spune ce se va intimpla la Comisia de Apel, respectiv reducerea sanctiunii, iar din probele administrate ulterior rezulta ca banii i-au fost remisi”. Procurorii DNA mai spun ca din probele administrate rezulta ca majoritatea sumelor date drept mita erau mentionate cu titlu “protocol” - “protocol FRF”, “protocol CCA”, “protocol OPC”, “protocol FCA” - in evidentele contabile paralele tinute de Gheorghita Pieca, administrator la societatile S.C. PIC S.A. si Fotbal Club Arges.Din cercetari a rezultat ca majoritatea solicitarilor lui Penescu privind arbitrii care sa fie desemnati erau trimise lui Constantin Gheorghe prin SMS, iar arbitrii solicitati au fost desemnati pentru a arbitra echipa FC Arges. Procurorii mai mentioneaza ca, in timpul unei perchezitii efectuate in data de 13 aprilie in biroul lui Penescu, au gasit un CD-R inscriptionat «spaga GC», pe care erau inregistrate date privind o suma de bani remisa lui Gheorghe Constantin de catre Penescu in septembrie 2007.
Sefii Unirii au fost vineri la Timisoara sa negocieze transferurile lui Mera si Rusici, dar s-au întors speriati acasa cind au aflat ce contracte au cei doi. În Banat, sefii Unirii au negociat cu oficialii lui Poli împrumuturile fundasului Ioan Mera si atacantului Dejan Rusici, jucatori care nu mai intra în planurile “violetilor” pentru noul sezon. Socoteala cu care au plecat de acasa sefii Unirii nu s-a potrivit si la tirgul de la Timisoara, din pricina contractelor mari pe care le au cei doi fotbalisti la Poli. Ca atare, antrenorul Adrian Falub e sceptic ca transferurile se vor mai perfecta. “Ni-i dorim pe cei doi, dar nu stiu daca îi putem aduce la Alba. Unirea nu le poate acoperi contractele la nivelul de la Timisoara. Mera si Rusici vin la noi doar daca vor întelege ca e mai bine pentru ei sa joace decit sa stea pe tusa si sa ia bani”, a recunoscut, dezamagit, Falub. DeclaratiiAdrian Falub, antrenor FC Unirea: “Nu cred ca ne putem permite sa aducem mai mult de 2 sau 3 jucatori de valoare. Bugetul de achizitii e destul de limitat”.Marian Sarmes, presedintele CA al Unirii: “In continuare ne aflam in negocieri pe mai multe fronturi, dar nu pot dezvalui numele. Probabil, ca pina la plecarea in Austria vom mai trasfera jucatori. Multi dintre cei care vor sa vina la noi, inca nu au situatia contractuala clara. Pentru început singura achizitie a nostra ramine Cernea”. Mircea Oprea ar vrea sa revina acasa!Atacantul albaiulian, Mircea Oprea (foto, in alb), în prezent la Poli Iasi, spune ca ar dori sa imbrace tricoul Unirii in sezonul urmator, dar ca acest lucru nu depinde numai de el. “Au fost discutii cu Unirea, dar nimic concret. Mai am contract cu Poli Iasi înca doi ani de zile, iar luni voi fi prezent la reunire. O sa vorbesc cu cei de acolo despre situatia mea si daca vor fi de acord sa ma împrumute la Alba Iulia. Eu imi doresc foarte mult sa revin acasa dupa 11 ani”, a spus fostul junior al Unirii, ce a evoluat in trecut si la Poli Timisoara.
Meciul s-a disputat pe durata a trei reprize a cite 30 de minute fiecare si s-a s-a concretizat cu un succes zdrobitor, al uniristilor, scor 12-1. Golurile “alb-negrilor” au fost marcate de Verdes (4, 22), Giurgiu (6), Fl. Dan (11), Himcinschi (15), T. Moldovan (60), Sg. Costea (59), G. Grozav (64, 85), H. Rusu (69), Iouras (80), S. Muresan (87), in timp ce golul de onoare al gazdelor a fost realizat de C. Oltean (43). Tehnicianul Unirii, Adrian Falub, a folosit pentru fiecare parte a jocului cite o echipa diferita: FC Unirea (I): G. Rotaru - I. Balan, Bumbac, Ilie, B. Bucurica - Foro, I. Grozav, Fl. Dan, Giurgiu - B. Verdes, Himcinschi.FC Unirea (II): Lasc - M. Rus, Poverolovici, Pistol, Cistean - Selagea, Dilbea, Sg. Costea, C. Cristea - G. Grozav, T. Moldovan.FC Unirea (III): Raducanu – Cl. Oara, Potopea, Ilie, Cutean – Hirciaga, H. Rusu, Iouras, Balas – S. Muresan, G. Grozav.Acest joc a constituit un bun prilej pentru antrenorul Adrian Falub de a testa jucatorii Unirii, reveniti de la echipele din judet unde au fost imprumutati, acestia avind sanse minime sa faca parte din lotul cu care se va aborda sezonul 2009-2010. “N-am remarcat pe nimeni in mod special, ramine sa ne consultam si sa vedem pe care vom pastra. Sint jucatori ce mai au mult de lucru si nu cred ca vor face fata nivelului primei ligi. Acest joc a fost un antrenament util, in compania unei echipe din liga inferioara, iar baietii s-au miscat bine. Pina la plecarea in Austria sper sa mai transferam jucatori”, a declarat Falub, la finalul meciului disputat in mare parte pe ploaie si la care au asistat aproximativ 100 de spectatori. Uniristii la control!Jumatate din lotul Unirii se va prezenta in aceasta dimineata la analize, restul urmind a trece miine pe la Policlinica din Alba Iulia. Elevii lui Adrian Falub se vor deplasa miercuri la Cluj, unde vor efectua vizita medicala.Portarul Cernea asteptat astazi la antrenamentDupa ce miercuri si-a dat acceptul verbal pentru o intelegere pe doua sezoane, portarul Cornel Cernea este asteptat astazi sa se alature lotului pregatit de Adrian Falub. Fostul stelist va semna un contract pe doua sezoane cu gruparea albaiuliana, iar concurenta pe postul de portar va fi acerba. Cornel Cernea s-a despartit pe cale amiabila de gruparea din Ghencea unde a petrecut patru ani. Acesta s-a transferat la Steaua in vara anului 2005, de la Otelul Galati. A debutat in Liga 1 in 2000, la Petrolul Ploiesti. Are in palmares la Steaua un titlu de campion, trei participari consecutive in UEFA Champions League si o semifinala a Cupei UEFA, in sezonul 2005/2006. A mai evoluat pentru Grivita IRA Bucuresti, Minerul Motru, Grivita Bucuresti, Petrolul Ploiesti si Otelul Galati.
Juniorul Universitatii vrea sa devina liber de contract pentru a putea da curs unei oferte de la Gloria Bistrita, unde a fost recomandat de Nelutu Sabau si Mircea Cojocaru. Fenesan si-a inaintat un memoriu la FRF in urma cu citeva saptamini, dar Comisia pentru Statutul Jucatorului a dat cistig de cauza Universitatii Cluj. Mijlocasul nu s-a lasat, insa, cu una, cu doua si a inaintat un apel, care va fi judecat marti. Jean Padureanu, presedintele echipei Gloria Bistrita, a confirmat pentru monitorul ca il doreste pe fotbalist, dar ca trecerea sa la Gloria depinde de situatia contractuala. Astfel, daca Fenesan va cistiga litigiul cu Universitatea marti, fotbalistul va imbraca din sezonul urmator tricoul echipei lui Padureanu. Nu ar fi exclus insa ca Razvan sa primeasca o propunere si de la Adrian Falub, antrenorul formatiei Unirea Alba-Iulia.
Berbec In cursul diminetii luati o hotarire, in urma careia sinteti nevoit sa va schimbati programul. Un prieten va solicita sprijinul intr-o problema de sanatate si ar fi bine sa acceptati fara nici o ezitare. In partea a doua a zilei va ocupati de o problema financiara. Evitati speculatiile de orice fel! In luarea deciziilor importante, va puteti baza pe intuitie. Taur Sinteti anuntat ca miine veti pleca intr-o calatorie in interes de serviciu. Aceasta veste va cam incurca planurile, dar puteti fi optimist: calatoria va determina schimbari benefice in relatiile sentimentale. Evitati discutiile in contradictoriu provocate de o femeie! Gemeni Puteti aborda probleme importante din domeniul afacerilor si sinteti capabil sa finalizati lucrari incepute cu mai mult timp in urma. Aveti ocazia sa rezolvati probleme financiare. Comunicarea cu prietenii si cu partenerul de viata este foarte buna. Aveti grija sa nu faceti promisiuni pe care nu sinteti sigur ca le puteti respecta! Rac Sinteti foarte activ si sociabil, ceea ce favorizeaza relatiile de colaborare. Se pare ca aveti probleme sentimentale, dar optimismul dumneavoastra este mai puternic. Pe plan profesional si din punctul de vedere al sanatatii nu aveti nici un motiv de ingrijorare. Leu Se anunta un succes remarcabil intr-o afacere, insotit de un cistig substantial. In partea a doua a zilei, vi se propune o colaborare. Cu prilejul unei calatorii in interes personal, s-ar putea sa faceti cunostinta cu o persoana importanta care va poate deveni partener de afaceri. Fecioara Sint favorizate relatiile de colaborare. Toate activitatile incepute azi au mari sanse de reusita. Aveti succes in afaceri si puteti rezolva problemele financiare ale familiei. Evitati speculatiile de orice fel! Balanta Au loc schimbari benefice in viata dumneavoastra, atit pe plan profesional, cit si social. Metodele pe care le aplicati, desi nu sint pe placul tuturor, va ajuta sa va indepliniti obiectivele. Petreceti dupa-amiaza impreuna cu prietenii. Va sfatuim sa nu neglijati familia. Scorpion Sinteti intr-o forma intelectuala foarte buna si colaborati excelent cu persoanele din anturaj. Aveti succes in toate activitatile legate de familie si camin. Va sfatuim sa tineti cont de parerile partenerului de viata. Sagetator Aveti parte de un succes neasteptat pe plan social si financiar. Nu pierdeti momentul favorabil, dar nici nu fortati nota! Dupa-amiaza plecati intr-o deplasare neplanificata. Se pare ca este o calatorie in interes personal, care va poate aduce beneficii materiale substantiale. Aveti grija de acte! Capricorn Dupa o perioada de dezamagiri, astazi sinteti placut surprins de succese nesperate in domeniul financiar si pe planul relatiilor sentimentale. Ideile dumneavoastra ingenioase contribuie la finalizarea unei lucrari importante la locul de munca. Va recomandam, insa, sa nu refuzati cooperarea cu colegii de serviciu. Varsator In prima parte a zilei va ocupati de rezolvarea unei probleme financiare de care depinde reusita unei afaceri. Pentru aceasta, sinteti nevoit sa plecati intr-o scurta calatorie in afara localitatii. Eforturile va vor fi rasplatite din plin si va veti recupera cheltuielile in scurt timp. Acordati mai multa atentie familiei! Pesti Incepeti sa va redresati financiar. Se pare ca primiti o prima, ca recompensa pentru finalizarea unei lucrari importante sau o mostenire neasteptata. Daca va intrebati ce ar fi mai bine sa faceti cu banii, iata o sugestie: astazi sint favorizate investitiile pe termen lung. Ingrijiti-va sanatatea si acordati mai mult timp odihnei! Nascuti pe 29 iunie - Ziua visatorilorPersoanele nascute pe data de 29 iunie au foarte multe visuri. Se poate spune ca principalul lor scop in viata este transpunerea acestor visuri in realitate. Aceste persoane au un talent ciudat de a gasi aplicatii practice ale fanteziilor lor. Punind in practica aceste fantezii, nativii fac cunoscute lumii intregi aptitudinile lor creative. Cei nascuti in aceasta zi sint foarte atenti la dorintele celor din jur, incercind sa le indeplineasca. Ei sint in acelasi timp persoane responsabile si visatoare.Din fericire, cei nascuti in aceasta zi au si capacitatea de a-si procura mijloacele necesare punerii in aplicare a proiectelor lor asfel incit acestea sa aiba succes. Persoanele nascute pe data de 29 iunie beneficiaza de aptitudinile necesare pentru a asimila si pune in valoare toate cunostintele tehnice in domeniul in care lucreaza. Din pacate, nu sint persoane foarte comunicative. Desi le displace aceasta stare, nativii nu reusesc sa isi faca cunoscute gindurile. Calitatea produselor pe care le fac este evidenta pentru toata lumea. La fel de evidenta este si usurinta cu care duc la indeplinire orice angajament pe care si-l iau. Astfel, in ochii colegilor, ai sefilor si ai angajatilor isi creeaza o reputatie de adevarati magicieni.Mai mult decit orice, nativii sint cautatori ai adevarului. Din aceasta cauza, ei vor demasca orice fals, vor sfida falsa autoritate si vor face cunoscute scopurile ascunse ale unora. Persoanele nascute pe data de 29 iunie spera ca, intr-un final, aceste actiuni sa serveasca cuiva. Odata ce a fost scos la iveala adevarul, nativii se asteapta ca lumea sa priveasca fata reala a lucrurilor. In aceasta privinta, ei manifesta o foarte mare integritate. In mod foarte rar se vor gasi printre nativii acestei zile fanatici religiosi. Acest lucru se intimpla pentru ca acesti indivizi pun un pret foarte mic pe ceea ce vad. Ei cred doar in rezultatul cercetarilor lor.Aerul, adierea, zborul, dansul si cintecul par a fi singurele lucruri importante in viata unei persoanele nascute pe data de 29 iunie. Multi dintre cei nascuti azi sint animati de o vivacitate extraordinara, sint usor de indragit si au o personalitate amuzanta. Uneori, sint acuzati pe nedrept de superficialitate pentru ca nu toata lumea cunoaste codul lor moral. Atunci cind indivizii mai putin evoluati pun in pericol libertatea de exprimare si de miscare a celorlalti, o fac doar din egoism. Mesajul pe care il transmit nativii prin aceasta atitudine este ca ei au voie sa zboare, iar ceilalti nu.Cei nascuti in aceasta zi arata lumii, in mod frecvent, latura copilareasca a personalitatii lor. Pastrindu-si permanent spiritul tineresc, nativii sint caracterizati de o anumita inocenta, farmec si deschidere. In ciuda acestui profil, persoanele nascute pe data de 29 iunie sint adepte ale meseriilor banoase (dar sint de asemenea si adepte ale cheltuirii banilor). Din acest motiv vor cauta sa aiba un loc cit mai competitiv pe piata. Nu ar trebui sa mearga prea departe in aceasta directie pentru ca risca sa devina obositori sau cinici. Datorita competitivitatii lor, nativii sint parteneri si colegi foarte buni. Ei prefera ca, in loc sa lucreze singuri si sa puna pe primul plan succesul personal, sa lucreze in echipa si sa imparta totul cu ceilalti. Sint foarte generosi si se bucura atunci cind beneficiaza si altii de succesul lor.SFATURI: Ceva te lega atit de mult de sperantele celorlalti. Incearca sa te evidentiezi. Ai incredere in calitatea ta de a fi autonom. Oamenii foarte seriosi se simt inhibati in preajma ta. Fii mai receptiv la problemele acestora.PUNCTE FORTE: VivaceSimpaticCopilarosPUNCTE SLABE: PasivDelasator
Peste 1500 de elevi din judetul Alba au obtinut la examenele orale din cadrul bacalaureatului nota 10. Din totalul de peste 4000 de tineri care au avut de-a face cu examenele saptamina trecuta au picat doar 7. Mai putin de 100 de candidati au luat nota sub 6, restul reusind sa se impuna cu note bune. Singurii picati au fost la limba engleza. Pentru cei 7 elevi care nu au reusit la engleza, aceasta sesiune a bacalaureatului a luat sfirsit, dat fiind faptul ca examenele orale sunt eliminatorii. Mai mult, acestia nu pot depune nici contestatie pentru aceste probe. Cei mai multi elevi au avut de-a face cu limba engleza. Peste 2800 de tineri au optat pentru aceasta materie. Restul au sustinut examene la alte limbi de circulatie internationala precum franceza, germana sau italiana. Un elev din judetul Alba a raspuns „Presustvuet”, adica „prezent” in limba rusa. Acesta a luat nota 9 la examenul oral la limba rusa.Fara probleme la oralNici un elev nu a incercat sa copieze la examenele orale. E drept, dat fiind faptul ca in sala au putut fi simultan doar 5 elevi, fraudarea examenului ar fi fost extrem de dificila pentru candidati. Dascalii nu au raportat nici un fel de dificultati pe parcursul zilelor de examinare la probele orale.Proba scrisaExamenul scris la limba si literatura romana i-a reunit vineri pe cei aproape 3900 de elevi inscrisi. Un numar de 70 de candidati au decis sa nu se prezinte la prima proba. Daca dintre acestia au fost elevi care s-au prezentat si au promovat la probele orale, ei pot sa mearga la oricare dintre probele scrise pentru a sustine examenul pe care daca il promoveaza, nu vor fi nevoiti sa il mai sustina in sesiunile urmatoare. La examenul scris au intervenit si primele probleme. Doar vineri, 3 elevi au fost prinsi incercind sa copieze. Dascalii nu au ezitat si i-au scos din examen. Acestia nu vor mai avea dreptul de a se prezenta la nici una din probele urmatoare. Ei sunt considerati picati, si vor avea dreptul sa incerce din nou, in sesiunea din toamna. Notele pe care acestia le-au obtinut la examenul oral vor ramine valabile. Cei 3 au fost prinsi la Colegiul Tehnic Apulum din Alba Iulia.Probleme au mai avut loc si la Sebes si Aiud. Doi elevi au ajuns la examen, dupa ce proba scrisa a inceput deja. Dat fiind faptul ca motivele prezentate de cei doi au fost obiective, dascalii le-au permis acestora sa sustina totusi examenul. Acestia au primit, conform regulamentului, subiecte rezerva. In acest fel, profesorii pot fi siguri ca intirzierea celor doi nu le-a permis acestora sa arunce o privire peste subiectele la care colegii lor deja lucrau. Urmatoarea proba peste care candidatii la Bacalaureat 2009 o au de trecut va debuta astazi. Elevii vor scrie la limba materna. Pe 30 iunie candidatii vor da piept cu proba obligatorie a profilului, pe 1 iulie proba din aria curriculara corespunzatoare specializarii, iar pe 2 iulie, proba dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzatoare specializarii.Rezultatele vor fi afisate duminica 5 iulie. Tot atunci vor fi depuse si contestatiile la probele scrise.
Irakul va concesiona saptamina viitoare exploatarea celor mai mari zacaminte petroliere din tara unor companii straine, masura care reprezinta o premiera in ultimii 37 de ani, dar care ar trebui sa îi ofere fondurile indispensabile reconstructiei, relateaza AFP. Prevazuta initial pentru astazi, anuntarea firmelor care au obtinut concesiunile a fost întirziata cu o zi si se va realiza marti, 30 iunie, din cauza unei furtuni de nisip ce a dus la închiderea aeroportului din Bagdad. Incidentul i-a împiedicat pe multi dintre reprezentantii companiilor petroliere straine sa ajunga la timp în Irak. În total, 31 de societati petroliere straine au depus oferte pentru exploatarea a sase mari cimpuri petrolifere, situate în sudul si nordul tarii, cu rezerve estimate la 43 de miliarde de barili. Cele sase cimpuri sint: Rumaila (sudul tarii), cu zacaminte estimate la 17,7 miliarde de barili, Kirkuk (nord, 7,9 miliarde de barili), Qurna-Vest (sud, 8,5 miliarde de barili), Zubair (sud, 4 miliarde de barili), Bai Hassan (nord, 2,4 miliarde de barili) si Missane (sud, 2,6 miliarde de barili).
Alba insista pentru capitanul Universitatii Cluj, fundasul Bogdan Ungurusan, si pentru mijlocasul Bogdan Dolha. Dupa ce a discutat si cu jucatorii, tehnicianul Adrian Falub (foto) a luat legatura si cu conducerea echipei clujene, pentru a demara tratativele. Directorul general al Universitatii, Teodor Pop, a precizat ca Unirea ii doreste pe cei doi, dar deocamdata atit Ungurusan, cit si Dolha ramin la Cluj: "Am fost sunati si intrebati de ei, dar nu putem face nimic deocamdata. Totul este blocat pina la reglementarea situatiei Universitatii Cluj. Trebuie sa vedem cine vine, daca vine cineva si apoi vom trece la discutii. Nu vrem sa blocam noi transferurile, dar asa este normal in aceasta situatie", ne-a declarat conducatorul "studentilor". Falub recunoaste ca ii doreste pe cei doi la echipa, dar deocamdata este sceptic in privinta perfectarii transferurilor: "Cine nu i-ar dori pe Ungurusan si Dolha la echipa? Sint jucatori buni, care imi plac si care ma pot ajuta foarte mult. Asteptam si noi acum sa vedem cu cine vom putea discuta la Cluj", a anuntat tehnicianul. El a adaugat ca se vor purta tratative din nou cu CFR Cluj pentru imprumutul mai multor jucatori. Primul pe lista este ivorianul Traore. Alaturi de acesta, la Alba ar mai putea ajunge E. Kone, Viera si Vitinha.
Ajunsa pe miinile lui Florian Walter (foto) si Marius Vizer, "U" Cluj va avea un viitor mai bunPrimarul Sorin Apostu a anuntat aseara ca s-a ajuns la o intelegere cu un investitor care va prelua pachetul majoritar de actiuni al formatiei "studentesti". Dupa mai multe tratative, Primaria a gasit in cele din urma cumparator pentru "U" Cluj, echipa care va avea toate sansele sa ajunga din nou in elita fotbalului romanesc. Florian Walter, fost actionar la Dinamo Bucuresti, este noul patron al echipei, ajungind la o intelegere cu primarul Sorin Apostu pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni. Dupa cite se pare, acesta va fi "ajutat" in sustinerea echipei si de Marius Vizer, cu care se afla in relatii apropiate. Baiatul lui Vizer, Marius jr., a confirmat partial informatia: "Stiu ca s-a discutat cu cei de la Cluj. Orice este posibil", a precizat fiul fostului finantator al echipei Liberty. O data cu aceasta mutare, clubul va fi restructurat din temelii, incepind de la conducere si pina la banca tehnica. Dorinel Munteanu asteapta in zadar un raspuns de la noii finantatori in privinta planului pe care l-a pus la punct pentru sezonul urmator: bugetul de 2,5 milioane de euro va fi aprobat, insa pentru un alt antrenor: Cornel Talnar. Transferuri in masaSi la nivelul lotului "universitar" se preconizeaza schimbari radicale. Talnar va avea ca obiectiv formarea unui grup competitiv din toamna, urmind sa fie ajutat si de fotbalisti cu care a lucrat la echipa a doua de la Dinamo. Este posibil ca la "U" sa ajunga nu mai putin de 10 jucatori din "Groapa", atit de la echipa a doua, dar si de la prima, in cazul celor care nu vor intra in vederile antrenorului Bonetti si ale lui Cornel Dinu. Din actualul lot al Universitatii va fi pastrat un numar restrins de fotbalisti. Se anunta astfel o vara a schimbarilor majore in sinul formatiei "universitare". Sorin Apostu"Am ajuns la o intelegere cu cineva. Miine (astazi, n.r.) vom anunta cu cine. Este spre binele Universitatii."
O patrula de siguranta publica din orasul Zlatna, in timp ce se afla in executarea serviciului de patrulare, a oprit pentru control o autoutilitara. Trecind la legitimarea soferului, s-a stabilit ca acesta se numeste Ioan T., de 46 ani, din Zlatna. Cu ocazia controlului efectuat, in interiorul autoutilitarei a fost gasit un porc mistert impuscat, despre care conducatorul auto a declarat ca l-a gasit pe marginea drumului. Potrivit reprezentantilor IPJ Alba, la cercetarea facuta la fata locului s-a constatat ca porcul a fost impuscat. Ulterior, la domiciliul lui Ioan T., a fost identificata o arma de vinatoare care a fost ridicata in vederea expertizarii. In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savirsirii infractiunii de “braconaj”, precum si in vederea stabilirii intregii situatii de fapt si a imprejurarilor in care a fost comisa fapta.
Locuitorii municipiului Sebes au fost avertizati zilele trecute de reprezentantii Autoritatii de Sanatate Publica Alba sa nu mai consume apa de la izvoarele publice de pe raza localitatii. Specialistii au aratat faptul ca in urma efectuarii unor analize, au constatat ca sase dintre cele opt izvoare care constituiau in ultimii ani principala sursa de apa de baut a sebesenilor sint infestate. Medicii de la autoritatea de sanatate publica au transmis conducerii administratiei locale rezultatul analizelor, care, la rindul sau, a precizat ca va marca zona. Medicii avertizeaza ca apa acestor izvoare poate duce la aparitia de boli diareice, si chiar la hepatita. Este de mentionat faptul ca multi dintre locuitorii Sebesului au renuntat de ani de zile sa bea apa de la robinet, facindu-si o obisnuinta din a merge zi de zi la izvoarele publice din oras a caror apa o considera mai sanatoasa.
Titlul spectacolului a fost ales in urma unui sondaj facut in rindul a aproximativ 2.500 de copii din gradinite si din scoli. „Noi le-am oferit mai multe titluri clasice, pentru a nu alege un spectacol pe care sa-l avem deja in repertoriul teatrului. Ideea acestui sondaj noi am gindit-o mult mai complexa, adica s-a dorit o apropiere mai mare a copiilor de basme, de povesti, sa le citeasca. Am sperat sa le citeasca si abia apoi sa dea verdictul asupra piesei pe care vor sa o vada, iar la cei mici, care nu stiu sa citeasca, ne-am gindit ca educatorii le vor citi si le vor povesti. Am vrut sa depasim ideea aceea de a vedea desenul animat si de a zice, da, ne place povestea. Am mai sperat sa-i facem pe copii sa se intoarca la cititul basmelor, nu numai sa le vada pe DVD-uri. Asa am ales titlul acestei piese”, a explicat directoarea Teatrului de papusi Prichindel, Ioana Vieru.Cine sint insa artizanii detaliilor complexului demers artistic pus in scena de Teatrul Prichindel? Scenografia si sculptura au fost realizate de Marian Sandu, scenograf de la Cluj, ajutat la sculptura de Radu Constantinescu. Pregatirea corporala si coregrafia – Hugo Wolf. Foarte important este faptul ca muzica este creata special pentru acest spectacol de catre maestrul de sunet al Teatrului „Prichindel”, Levente Szocs. Regia si scenariul sint semnate de Oana Leahu. Lumini - Ovidiu Tamasan.Premiera oficiala a piesei „Mica sirena” va avea loc in luna septembrie pentru ca, elevii fiind in timpul anului scolar, spectacolul sa poata fi organizat si in scoli. “Vom mai avea o serie de repetitii. Aceasta a fost o vizionare, prima oara cind este vazut un spectacolul cap-coada. La costume mai avem sa adaugam citeva detalii”, a explicat directoarea Teatrului de papusi “Prichindel”, Ioana Vieru. Spectacolul nu este inregistrat, actorii fiind ajutati de un sistem de lavaliere foarte performant.Presa, una dintre “tinte”Un alt obiectiv enuntat al evenimentului a fost, conform declaratiilor Ioanei Vieru, si capacitarea presei in sensul unei vizibilitati mai mari a institutiei de cultura si in afara perioadelor desfasurarii Festivalului de teatru „Povesti pentru copii si oameni mari”, devenit o traditie la Alba Iulia. „Ideea era de a-i aduce la premiera si pe cei din presa pentru ca de obicei presa nu prea venea duminica la premiere si vreau sa ni se acorde putin mai multa atentie, nu numai in preajma festivalului pentru ca teatrul face festivalul, nu festivalul face teatrul. Eu consider ca trebuie sa ni se acorde o mai mare atentie, mai ales ca spectacolul nu e o joaca, s-a muncit foarte mult. Eu cred ca de multe ori se lucreaza mai mult la un spectacol cu papusi decit la un spectacol de teatru dramatic. Si noi avem vedetele noastre, nume foarte importante in lumea teatrului de papusi. Va deveni o obisnuinta ca avanpremierele si vizionarile sa fie facute impreuna cu presa”, a declarat directoarea Teatrului de papusi “Prichindel”.Premiera in repertoriul “Prichindel”Spectacolul „Mica sirena” este realizat cu participarea a zece actori, iar lucrul la realizarea sa a inceput din luna februarie. Pina la premiera oficiala, in luna septembrie, detaliile sale vor mai fi lucrate, astfel incit ritmul scenic va fi unul intens. Aceasta, si datorita faptului ca spectacolele care nu sint inregistrate sint mult mai ofertante pentru actori care au astfel posibilitatea sa dezvolte rolul.„Mica sirena” este un spectacol deosebit in primul rind pentru ca nu a mai fost pina acum in repertoriul teatrului Prichindel.„Probabil ca vom face si o varianta inregistrata, pentru momentele cind mergem in deplasari si spectacolul se joaca pentru 500 - 1000 de copii, sau cind se joaca de doua - trei ori in aceeasi zi. Premiera va fi in septembrie, va fi si spectacolul cu care vom deschide partea pentru copii in festivalul de teatru”a mai anuntat directoarea Teatrului de papusi „Prichindel”. Oana Leahu, regizor artistic al teatrului de pApuSi „Prichindel:„Pentru mine, noutatea este ca de data aceasta am ales rezolvarea spectacolului in cheie dubla, adica parteneriatul actorului cu papusa este lucrul cel mai important in spectacol si exista nu numai o coregrafie a papusilor ci si o coregrafie a actorilor. Actorii sint de asemenea minuitori, dar sint si elemente vii ale spectacolului, elemente care sint prezente tot timpul in scena, ei intruchipeaza plantele marine sau curtenii, lumile care populeaza spectacolul nostru. A fost foarte important lucrul inainte de repetitie, lucrul la plastica, expresivitatea corporala a actorilor. De obicei, papusarii se ascund in spatele papusilor. De data aceasta au fost parteneri la vedere, in mod egal, si asta a insemnat foarte multa munca, nu numai ca minuitori ci si ca actori si dansatori chiar”.
Furtunile si grindina care s-au abatut asupra municipiului Aiud la finele saptaminii trecute au facut prapad in gradinile si pe ogoarele localnicilor. In mai putin de o jumatate de ora, ploaia puternica insotita de grindina au facut practic ca munca de pina acum a localnicilor sa fie zadarnica, peste 80% din culturi fiind deja compromise. Cele mai afectate sunt culturile de porumb si griu, dar si viile si gradinile oamenilor. Localnicii astfel loviti de intemperii au opinat ca nu îsi vor scoate nici macar cheltuielile facute pentru însamintare. Reprezentantii centrului agricol din Aiud au aratat ca muncipiul nu s-a mai confruntat cu asemenea de pagube de peste 30 de ani.
Sute de localnici din Petrisat, o localitate componenta municipiului Blaj si în care domiciliaza o singura familie de români, au participat, simbata seara, la prima editie a “Sarbatorii Petrisatului” si în care principala atractie a manifestarii a fost un concurs de gulas.Noua familii din localitate s-au întrecut în a prepara la ceaun cel mai gustos gulas, o mincare specific maghiara. Autoritatile locale le-au pus la dispozitie 30 de kilograme de carne de vitel, celelalte ingrediente fiind adaugate de fiecare bucatar în parte, dupa reteta proprie.Nici macar ploaia, însotita de tunete si fulgere, nu i-a oprit pe concurenti din prepararea celui mai gustos gulas din Petrisat.Pe linga concursul gastronomic, dansurile si muzica traditionala maghiarilor au reprezentat alte “ingrediente” ale primei editii a “Sarbatorii Petrisatului”, manifestare pentru care Consiliul Local Blaj a alocat suma de 3.500 de lei. Si, fiindca locuitorii Petrisatului sint apreciati si ca apicultori si cultivatori de legume, a fost organizata si o expozitie a producatorilor locali. De asemenea, au fost expuse si produse de panificatie si patiserie.Seara s-a încheiat cu un mare bal în aer liber. Localitatea Petrisat numara aproape 580 de locuitori, din care 576 sint maghiari. A.P.
Peste 230 de elevi si 15 cadre didactice de la Scoala cu clasele I-VIII “Nicodim Ganea” din Bistra si Scoala Girda au participat recent la proiectul ecologic “Ariesul - oglinda Muntilor Apuseni”. Parteneri în acest proiect au fost Inspectoratul Scolar Judetean Alba, Sistemul de Gospodarire a Apelor Alba, Primaria Bistra si Asociatia Ecoturbistra, Parteneriatul pentru Mediu Rosia Montana, Politia din Bistra si Dispensarul local. Initiativa acestui proiect apartine scolii din Bistra, unde elevii si profesorii au simtit lipsa unei educatii ecologice si au considerat oportun sa o suplineasca printr-o activitate practica, ce poate servi atit ca exemplu civic pentru comunitatea locala si nu numai, dar si ca resursa pentru dezvoltarea responsabilitatii elevilor fata de mediu. Grupul de elevi si dascali, echipat cu manusi si saci pentru gunoaie, a reusit sa curete o suprafata semnificativa de pe marginea riului Aries. Copiii au fost recompensati de catre Primaria Bistra, în colaborare cu Asociatia Ecotur Bistra, cu sepci inscriptionate cu mesajul: “Bistra - apa curata - mediu curat”, iar scoala a primit un laptop de la Asociatia Parteneriatul pentru Mediu Rosia Montana. Manusile si sacii necesari activitatii, precum si transportarea deseurilor au fost asigurate de Sistemul de Gospodarire al Apelor Alba. Succesul pe care l-a repurtat actiunea, i-a facut pe organizatori sa îsi propuna o continuitate a actiunii, anual, la care sa atraga si alte scoli, institutii si factori de decizie de pe cursul Ariesului si nu numai, cu scopul de a ecologiza zona în care traiesc si pentru a creste si educa copiii în spiritul atractiei fata de mediu.
Sectia de votare vizata de liberali este cea din satul Mescreac, comuna Radesti. Dupa ce au numarat voturile, PNL-istilor nu le-a dat bine socoteala. Conform acestora, mai multi oameni au votat cu PD-L decit au fost in total la urne. Procesul verbal completat dupa incheierea votarii, pe care Atanasiu l-a prezentat ca dovada, arata ca dintr-un numar total de 131 de voturi valabil exprimate, PD-L a obtinut 154 de voturi. Dupa spusele presedintelul PNL Alba, in total, partidele care au avut candidati au acumulat 188 de voturi la sectia de votare cu pricina. Astfel, PNL a inregistrat 10 voturi, UDMR 3 voturi, PSD^PC 13 voturi PNTCD 1 vot, PRM 3 voturi, Elena Basescu 2 voturi si Abraham Pavel 1 vot. Suma, este cu mult mai mare decit numarul celor care si-au exprimat opinia electorala.Parchetul a fost sesizatIntrebat daca are motive sa creada ca alegerile au fost fraudate, Atanasiu a declarat ca nu are motive, ci dovezi. Acesta este de parere ca vinovata ar fi presedinta sectiei de votare. Presedintele PNL Alba sustine, ca din punctul sau de vedere, rezultatul votului a fost astfel denaturat in sectia respectiva. Potrivit lui Teodor Atanasiu, procesul verbal ar fi fost modificat pe prima pagina inainte de a fi depus la Biroul Electoral Judetean.Astfel, desi procesul de votare s-a finalizat demult, iar europarlamentarii alesi se pregatesc deja sa plece la Bruxelles, disputa electorala continua sa arda in judetul Alba. „Am sesizat Parchetul pentru fraudarea alegerilor din judetul Alba, deoarece procesul verbal a fost modificat de catre presedintele sectiei de votare”a declarat presedintele PNL Alba.
Ceremonia de predare-primire a imobilului, intre sefii Prefecturii Alba si Primariei municipiului Alba Iulia - Stefan Bardan si Mircea Hava - a fost una simpla, aproape anosta. Nu a fost o ceremonie "cu surle si trimbite". Cei doi, insotiti de citiva reprezentanti ai institutiilor pe care le conduc si de presa, au efectuat o scurta vizita in cladire, dupa care s-au oprit in fata portii principale de acces si au predat simbolic hotarirea de Guvern care consfinteste faptul ca noul proprietar al Palatului Principilor este municipiul Alba Iulia. "Nu consider ca am pierdut Palatul Principilor. El era pierdut pina acum fiind in administrarea altcuiva care nu putea sa-l puna la punct, stim cu totii ca nu existau posibilitati financiare. De data aceasta, palatul nu s-a pierdut, ci s-a cistigat. S-a cistigat de orasul Alba Iulia si putem spune si de judet. A ajuns acolo unde trebuie si acesti oameni il pot pune in valoare", a declarat prefectul Stefan Bardan, imediat dupa predarea actelor.Zbatre de ani de zilePrimarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a vorbit despre zbaterea de ani de zile a administratiei locale pentru a putea prelua acest imobil si nu a ezitat sa ii acuze pe toti ministrii Apararii, care i-au promis ca hotarirea de Guvern necesara rezolvarii situatiei va fi adoptata, pentru starea de degradare in care a ajuns cladirea. Desi nu i-a rostit numele, el l-a acuzat in primul rind pe fostul ministru Teodor Atanasiu, de la care astepta sa inteleaga exact despre ce este vorba, mai ales ca este din Alba. "Cred ca s-au facut tone de hotariri de Guvern, ca palatul sa treaca in proprietatea orasului", a spus Mircea Hava, rememorind faptul ca de ori de cite ori s-au facut actele aparea o noua problema sau hotarirea era pur si simplu "uitata" cind se facea ordinea de zi a sedintelor de Guvern.Cladire grav afectata"Uitati-va ce se intimpla cu o cladire de patrimoniu, o cladire de la 1500 si ceva, Palatul Principilor Transilvaniei, aici s-a tinut dieta Transilvaniei, aici a fost Mihai Viteazul... Uitati-va cum arata si datorita nepasarii si datorita tembelismului, pentru ca nepasarea este o treaba si tembelismul este alta treaba. Nu poate sa isi permita cineva, oricine ar fi fost ministrul Armatei, actual deputat, sa lase sa se distruga asa ceva fara sa raspunda", a declarat revoltat Mircea Hava, precizind totusi ca nu se va adresa Justitiei, asa cum isi anuntase intentia in cursul anului trecut, deoarece "nu am timp de lucruri din acestea, insa altcineva ar fi trebuit sa se sesizeze ca acest monument este in aceasta stare".Imobilul se afla intr-o stare destul de grava, fiind afectat de ploile care s-au scurs prin acoperis si pe pereti. Potrivit specialistului in monumente, Dan Sabau, in cei doi ani in care cladirea a fost parasita total, valoarea distrugerilor provocate se ridica la cel putin 2,5 milioane euro, precizind insa ca o valoare exacta va putea fi stabilita dupa efectuarea expertizei. "La o analiza simpla, diferenta ar putea sa insemne undeva la 2,5 milioane de euro, dar probabil ca dupa efectuarea unei expertize tehnice asupra constructiei se vor putea vedea exact toate degradarile care au aparut in principal din cauza ca nu a fost intretinuta invelitoarea. Sarpanta este incredibil de distrusa (...) sarpanta intr-o constructie are o pondere foarte mare ca finantare, ca bani care trebuie investiti... De asemenea, apele pluviale de la baza au dus la ceea ce se vede peste tot. Apoi trebuie trecut la scoaterea umiditatii din pereti, ceea ce inseamna alte costuri... La o analiza sumara este vorba de 2,5-3 milioane de euro in doi ani, care ar fi putut fi economisiti (...) Necesitatea de interventie de urgenta este incredibil de stringenta, pentru ca toata invelitoarea trebuie revizuita imediat, cu copertine de protectie, apele pluviale preluate si indepartate de linga cladire, bineinteles in paralel o igienizare generala a constructiei si abia apoi cind incep studiile si expertizele se pot decide pasii urmatori", a afirmat Dan Sabau. Sediu pentru primarie si Consiliul JudeteanPrimaria Alba Iulia doreste acum sa lucreze impreuna cu Consiliul Judetean Alba pentru ca impreuna sa obtina fonduri pentru restaurarea cladirii, dupa care cele doua institutii isi vor muta sediile aici. Pe termen scurt, se vor efectua lucrari de protectie si izolare a cladirii, pentru ca degradarea sa nu mai continue, dupa care vor fi atrase fonduri europene pentru reparatii si restaurare. "De miine vom incepe sa izolam cladirea, pentru ca acesta este primul lucru pe care trebuie sa il facem, sa nu mai ploua, sa nu mai intre cineva sa se serveasca cu ceea ce are nevoie acasa sau ceea ce vrea sa vinda, vom incepe sa facem curatenie. In acelasi timp, vom incepe sa proiectam, sa facem tema de proiectare si sa dam drumul la proiect si pe urma, tot in acest timp, vom incerca sa incepem reparatia cladirii", a sintetizat Mircea Hava pasii de urmat. Primaria Alba Iulia functioneaza la ora actuala in fostul sediu al Bancorex, care este considerat impropiriu de administratia locala, in conditiile in care a fost construit pentru o banca, nu pentru o institutie publica. In plus, mai multe sevicii functioneaza in sedii separate, deoarece spatiul din sediul central este insuficient. Acest imobil va fi vindut dupa ce noul sediu va fi amenajat. "Sediul actual al primariei dorim sa-l vindem, in momentul in care ne vom putea muta aici. Actualul sediu este o cladire draguta, insa nu este o cladire pentru un sediu de primarie intr-un oras ca Alba Iulia. Este o cladire interesanta, insa este un sediu pentru altceva. O sa-l scoatem la vinzare in momentul in care va trebui", a declarat Mircea Hava.Primarul municipiului Alba Iulia nu a ascuns faptul ca a avut deja o oferta foarte buna pentru actualul sediu, insa acest lucru se intimpla inainte de inceperea crizei. "Am avut o oferta, dar in perioada asta de praf, e cam greu sa vina cineva sa-ti puna citeva milioane de euro. Daca lucrul acesta era in 2007 (...) aveam o intelegere in care primeam jumatate din bani si jumatate in momentul in care ne mutam. Era vorba de citeva milioane de euro, la ora asta nici nu mai are sens sa discutam (...) Daca atunci discutam de 4-5 milioane de euro, anul acesta discutam de 2,5-3 milioane. Mai putem sa rabdam un pic. Cum am rabdat atitia ani, putem sa rabdam in continuare", a dezvaluit edilul. El nu s-a riscat sa faca o estimare legata de momentul in care primaria se va putea muta in Palatul Principilor, problemele fiind legate in principal de gasirea finantarii pentru lucrari, dar a spus ca spera ca acest lucru sa se intimple in trei ani si jumatate sau patru ani. Pe de alta parte, Consiliul Judetean Alba functioneaza in Palatul Administrativ, cladire pe care va trebui sa o paraseasca deoarece a fost retrocedata Ministerului Justitiei, care a acceptat sa nu lase institutia judeteana "in strada" pina cind va reusi sa isi gaseasca un alt sediu. Dealtfel, CJ Alba a inceput demersurile pentru a-si construi un sediu, facind deja un schimb de terenuri in acest sens, dar nu a apucat inca sa demareze constructia. Finantatare ratataPrimarul municipiului Alba Iulia a mai aratat ca furia lui fata de lentoarea cu care s-au miscat lucrurie este cauzata si de ratarea unei finantari pentru reabilitarea imobilului, care ar fi putut fi obtinuta daca acest transfer era facut cel tirziu anul trecut. "Palatul putea sa intre pe finantate POR, era exceptional daca intra pentru ca atunci eram suta la suta siguri ca vom cistiga programul de reabilitare a interiorului Cetatii si puteam sa-l reparam. Deci de anul viitor aveam si finantarea asigurata, dar n-am putut sa-l introducem in program pentru ca nu aveam proprietatea", a explicat Mircea Hava. "Parca a fost un blestem cu acest palat. Daca ar fi intrat in 2007, cred ca astazi eram la terminatul constructiilor, mutam mobila... si era cu totul altceva. Pentru ca erau si anii buni si aveam si posibilitatile sa scriem proiecte si sa aducem bani. La ora asta, s-au cam inchis, dar o sa gasim solutii, pentru ca daca vrei, poti sa faci multe lucruri", a mai adaugat primarul. Pe de alta parte, Primaria Alba Iulia a decis sa deschida Palatul Principilor spre vizitare, albaiulienii putind sa il vada in starea in care este acum. Portile vor fi deschise simbata si duminica, intre orele 10 si 18. Anumite portiuni vor ramine insa inchise publicului, deoarece sint scari surpate si zone unde se pot produce caderi de tencuiala si caramizi, iar riscul de producere de accidente este destul de mare.Palat cu istorie bogataIn vremurile sale "de glorie", palatul era de o frumusete renumita inclusiv peste hotare. Nu este vorba neaparat de infatisarea exterioara, care este destul de sobra, dar se spune ca in interior se traia intr-un lux iesit din comun, adapostind decoratiuni din cele mai scumpe materiale si obiecte de pret: tablouri, covoare, mobilier, pavimente de mozaic, candeabre de cristal, vase de faianta, sfesnice si cani din aur si argint etc.Initial, cladirea a fost o parte din palatul episcopal, cealalta parte fiind palatul episcopal romano-catolic de astazi. Din 1542 a devenit rezidenta "regala", pina in 1559 aici traind regina Isabella. Apoi principele Sigismund Bathory l-a supus unor ample lucrari de reamenajare si modernizare, primul alt "beneficiar" al palatului total modernizat si infrumusetat fiind Mihai Viteazul, care pe timpul stapinirii sale asupra Transilvaniei si-a stabilit sediul in palat. Ulterior insa, palatul a fost aproape complet distrus de incendii si jafuri, fiind refacut de principele Gabriel Bethlen, cu ajutorul iobagilor care erau obligati sa presteze munca gratuita. Principii care au urmat si-au pus si ei amprenta asupra palatului, facindu-l de fiecare data mai mare si mai frumos. Palatul are aproape 250 de incaperi, cu o suprafata totala de peste 8.100 de metri patrati.In ultimii ani, palatul s-a aflat in administrarea Ministerului Apararii, iar in cursul anului trecut a fost trecut in administrarea Ministerului Administratiei si Internelor, prin Prefectura Alba, dar a ramas in proprietatea Statului Roman. Prefectura Alba nu a avut fondurile necesare pentru a investi in cladire si nu are nici posibilitatea de a accesa finantari europene in acest sens, motiv pentru care palatul a ramas parasit si a continuat sa se degradeze. Acum, s-a realizat transferul de administrare si de proprietate, ceea ce inseamna ca administratia locala poate sa investeasca legal in cladire.
Romania a importat, in primele trei luni din acest an, fructe de 10.871.800 euro, insemnind 21.065,7 tone, dar a exportat in valoare de 74.400 de euro (82,7 tone), adica de 146 de ori mai putin, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii. De asemenea, importurile romanesti de fructe au crescut in termeni de volum cu 1,6% fata de primul trimestru din 2008 (20.726,8 tone), in timp ce in termeni de valoare au scazut cu 18% comparativ cu perioada similara din anul precedent, cind Romania a importat fructe in valoare de 13.269.800 euro. In ceea ce priveste exporturile din primul trimestru al acestui an, acestea au crescut cu 72% in termeni de volum fata de primele trei luni din 2008 (48,3 tone), in timp ce in termeni de valoare au scazut cu circa 5% comparativ cu perioada similara din anul precedent, cind Romania a exportat fructe in valoare de 78.300 de euro. Pe segmentul de struguri de masa, importurile au crescut in termeni de volum, in T1 din 2009, la 1.589,9 tone, de la 1.526,6 tone in perioada similara din anul 2008, dar au scazut in termeni de valoare la 1.310.200 euro, fata de primele trei luni din 2008, cind valoarea strugurilor importati a fost de 1.343.000 euro. In ceea ce priveste exportul de struguri de masa din primele trei luni ale acestui an, acesta a scazut la 6,4 tone in valoare de 12.700 euro, fata de T1 din 2008 cind au fost exportate 7,7 tone in valoare de 22.100 de euro. In primul trimestru din 2009, importurile de pepeni au scazut la 286 de tone in valoare de 308.200 de euro, fata de 328,2 tone in valoare de 386.700 de euro, importate in perioada similara din 2008. Exportul de pepeni s-a majorat de la 0,8 tone in valoare de 1.700 euro in trimestrul intii din 2008, la 2,5 tone in valoare de 3.900 euro.In ceea ce priveste importul de mere, pere si gutui, acesta a scazut in primele trei luni ale lui 2009 la 15.769,9 tone in valoare de 6.100.900 euro, fata de 15.827,9 tone in valoare de 8.091.900 euro importate in T1 2008. In aceasta perioada, cea mai importanta majorare a exportului s-a inregistrat pe segmentul de mere, pere si gutui, cind au fost exportate 60,8 tone in valoare de 41.700 euro, fata de 25,4 tone in valoare de 26.600 euro exportate in perioada corespunzatoare a anului precedent.Pe segmentul de caise, cirese, piersici si prune, importul a scazut la 157,4 de tone in valoare de 258.100 euro, fata de 205,4 tone cu o valoare de 382.500 euro, importate in primele trei luni ale anului 2008. Exportul pe acest segment a crescut de la 0,1 tone cu o valoare de 200 de euro, in trimestru intii din 2008, la 0,6 tone in valoare de 1.200 euro in T1 2009. Principalele tari din care Romania realizeaza importuri de fructe sint Republica Moldova, Olanda, Italia, Turcia, Ungaria, Germania, Polonia, Grecia. Exporturile de fructe se realizeaza catre Republica Moldova, Italia si Iordania.
Banca Comerciala Romana (BCR) le cere clientilor, atit persoane fizice, cit si persoane juridice, sa vina la oricare din unitatile bancii pentru actualizarea datelor personale, potrivit unui regulament BNR privind cunoasterea clientelei, care se aplica tuturor bancilor, a anuntat BCR.Potrivit regulamentului BNR numarul 9/2008 privind cunoasterea clientelei, toate bancile trebuie sa obtina de la clientii lor persoane fizice detalii privind datele de identificare, datele de contact si adresa, nationalitatea, ocupatia si, dupa caz, numele angajatorului ori natura activitatii proprii, functia publica importanta detinuta, daca este cazul, precum si numele beneficiarului real. De asemenea, persoanele juridice trebuie sa vina la banca pentru completarea datelor precum denumirea, forma juridica, sediul social si, daca este cazul, sediul unde se situeaza centrul de conducere si de gestiune a activitatii statutare, numarul de telefon, fax, adresa de posta electronica, dupa caz, tipul si natura activitatii desfasurate.Totodata, persoanele juridice mai trebuie sa dea detalii despre identitatea persoanelor care, potrivit actelor constitutive si/sau hotaririi organelor statutare, sint investite cu competenta de a conduce si reprezinta entitatea, precum si puterile acestora de angajare a entitatii, numele beneficiarului real sau, in situatia prevazuta la art. 22 alin. (2) lit. b) pct. 2 din Legea nr. 656/ 2002, cu modificarile si completarile ulterioare, informatii despre grupul de persoane care constituie beneficiarul real, identitatea persoanei care actioneaza in numele clientului, precum si informatii pentru a se stabili ca aceasta este autorizata/imputernicita in acest sens. Banca precizeaza ca aducerea la zi si completarea datelor personale ale clientilor este o masura impusa de lege si toti cei are au o relatie cu o banca din Romania - indiferent de produsul ori serviciul bancar utilizat - au obligatia sa se conformeze.
Romania vrea sa-si vinda cele 28% din actiunile pe care le detine la combinatul de imbogatire a minereurilor acide cu continut de fier de la Krivoi Rog, din Ucraina, intrucit si Ucraina, actionarul majoritar, vrea sa-si vinda participatia, a declarat directorul din ME, Petru Ianc. “Ucraina doreste sa isi privatizeze cota de participare, cu conditia ca cine cumpara activele, sa finalizeze combinatul. Daca Ucraina vinde, avem trei posibile variante: fie ne vindem si noi cota de participare, fie finalizam investitia alaturi de ceilalti actionari, insa acest lucru este imposibil, pentru ca nu sint bani, fie pierdem tot”, a declarat directorul general al Directiei de Politica Industriala si Competitivitate, din cadrul Ministerului Economiei, Petru Ianc. Autoritatile romane si cele ucrainene vor discuta despre situatia combinatului de la Krivoi Rog in luna septembrie, la Kiev, in Ucraina. Pe 11 iunie a avut loc, la sediul ministerului roman al economiei, prima reuniune a Grupului de lucru permanent pentru situatia CIM Krivoi Rog. Grupul de lucru permanent pentru problematica CIM Krivoi Rog este coordonat la nivel de secretar de stat din ME si este format din reprezentanti ai Ministerelor Economiei, ai Finantelor Publice, ai intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului si Mediului de Afaceri, ai Ministerului Afacerilor Externe, precum si ai Bancii Comerciale Romane ERSTE Bank. Constructia combinatului KGOKOR a fost inceputa de catre Uniunea Sovietica in 1983, insa dupa destramarea blocului sovietic Ucraina a intrat in posesia a 56,4% din actiuni, Romania detine 28%, iar Slovacia 15,6%. Lucrarile la constructia combinatului s-au oprit in 1996. Sumele investite de partea romana se ridica la aproximativ 800 de milioane de dolari. Ministerul ucrainean al economiei a anuntat, inca din octombrie 2007, ca vrea sa vinda combinatul KGOKOR, din Krivoi Rog. Intre companiile interesate la acea vreme de acest combinat s-au numarat ArcelorMittal, cel mai mare producator de otel din lume (care detine o uzina in apropiere), dar si compania rusa Metalloinvest, cel mai mare producator de otel din Ucraina.
Peste 50 de tineri au prezentat cu ocazia Zilei Drapelului, vineri seara, un tricolor gigant, lung de aproximativ 20 de metri in Piata Avram Iancu din Cluj-Napoca. Drapelul ar fi cel mai mare din tara, iar actiunea a fost organizata de "Noua Dreapta", "Tricolorul are o lungime de aproximativ 20 m pe 4 m latime si scopul nostru este sa celebram Ziua Drapelului. Am zis sa avem o idee mai inovatoare si anul acesta ne-am spus ca ar fi interesant sa facem cel mai mare tricolor din tara, sa-l afisam aici, la Cluj. Si prin aceasta sa ii atragem si pe tinerii simpatizanti ai patriotismului cu un cadou mic - o insigna cu tricolorul", a declarat Daniel Brad, presedintele asociatiei "Noua Dreapta" Cluj.
BNR va cobori miine dobinda cheie cu 0,5 puncte procentuale, la 9%, in urma deteriorarii peste asteptari a mediului economic in primul trimestru, estimeaza analistii, care nu exclud o scadere a rezervelor minime obligatorii la pasivele in lei, pentru asigurarea unei lichiditati permanente in piata. Analistii subliniaza ca situatia economiei romanesti s-a agravat peste asteptari in primul trimestru si ca, in aceste conditii, actualul nivel al dobinzii de politica monetara este prea ridicat. Produsul intern brut al Romaniei a scazut in primul trimestru cu 6,2% fata de perioada similara din 2008, conform datelor publicate de Institutul National de Statistica. “Activitatea economica s-a contractat mult peste asteptarile analistilor si chiar ale bancii centrale in primul trimestru. Prin urmare este nevoie de taierea dobinzii cheie”, a declarat, Nicolaie Alexandru Chidesciuc, senior economist al ING Bank Romania. El mizeaza pe scaderea dobinzii cheie la 9%, de la 9,5% in prezent, dar nu exclude nici o reducere mai puternica, cu 0,75 puncte procentuale. In acelasi timp, Chidesciuc estimeaza ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) va reduce rezervele minime obligatorii pentru pasivele bancilor in moneda nationala, de la 18% in prezent, pe fondul necesitatii de a asigura o lichiditate permanenta in piata bancilor.“Este, intr-adevar, destula lichiditate in piata ca urmare a operatiunilor bancii centrale, dar este nevoie de lichiditate permanenta, iar reducerea RMO va avea un impact mai puternic. Este, insa, mai greu de estimat o decizie in acest sens, pentru ca BNR ar putea prefera o atitudine prudenta”, a afirmat Chidesciuc. El considera ca astfel de decizii nu vor deprecia leul, deoarece sentimentul investitorilor fata de regiune s-a imbunatatit in ultima perioada. Operarea unei noi modificari la nivelul RMO la pasivele in lei ar fi, de altfel, o miscare mai degraba prudenta, spun analistii, dupa cea decisa in toamna anului trecut, cind BNR a coborit rezervele minime obligatorii de la 20% la 18%. “Banca centrala si-a luat un angajament in privinta rezervelor minime obligatorii, iar pentru pasivele in valuta a operat deja modificari. In plus, BNR ar putea prefera o atitudine mai prudenta, pentru a-si pastra rezervele in valuta, in cazul unei deprecieri accentuate a leului”, a explicat economistul-sef al Raiffeisen Bank Romania, Ionut Dumitru, care estimeaza ca BNR ar putea cobori rata RMO la pasivele in lei la 16%, pe linga reducerea dobinzii cheie. Unii analisti nu exclud, totusi, o decizie legata de rata rezervelor minime obligatorii la pasivele in valuta cu scadenta reziduala sub 2 ani, situata in prezent la 40%, cel mai mare nivel din UE. Economistul-sef al Bancii Comerciale Romane (BCR), Lucian Anghel, care estimeaza de asemenea o reducere a dobinzii cheie la 9%, spune ca banca centrala ar putea reduce rezervele minime obligatorii pentru pasivele bancilor in valuta, “luind in calcul necesitatea repornirii creditarii si a evolutiei fluxului de intrari de bani”. In schimb, o serie de alti analisti se asteapta ca BNR sa se limiteze la reducerea dobinzii cheie la 9%, estimind ca exista putine sanse ca banca centrala sa modifice in privinta rezervelor minime obligatorii. “BNR a redus rezervele minime obligatorii pentru pasivele in valuta pe termen lung si a ramas la latiudinea bancilor daca vor sa schimbe structura datoriilor in functie de citi bani au nevoie. Nu am vazut nici un semnal in acest sens”, a afirmat seful departamentului de cercetare al Volksbank Romania, Melania Hancila.
Animalele si robotii ne vor ajuta sa comunicam mai eficient unii cu altii, spun specialistiiNoua metoda de tratament i-ar putea ajuta pe copiii si adultii cu anumite deficiente de relationare sociala precum deficitul atentional, hiperactivitate ori pe cei cu deficiente de auz sau de vedere. Catedra de Psihopedagogie Speciala a Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei din cadrul Universitatii "Babes-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca a organizat simbata un workshop in cadrul caruia au fost prezentate avantajele terapiei comunicationale cu ajutorul animalelor si robotilor. "Workshop-ul de azi vizeaza tocmai stimularea comunicarii, adica vedem cum un animal poate sa stimuleze capacitatile empatice, sa stimuleze relationarea interumana, dar si relationarea intre individul uman si animalul propriu-zis", a explicat Alina Rusu, cadru didactic la UBB. "Efectele se vad pentru ca si noi, si copiii avem capacitate de transfer, tot ceea ce invatam la nivel de responsabilitate, empatie, capacitate de comunicare cu animalul sau robotul terapeutic transferam asupra fenomenelor si interactiunilor cu ceilalti", a adaugat specialista. Terapia ii ajuta pe copiii cu deficiente fizice si psihice sa comunice mai bine, iar programul este cu atit mai special cu cit profesorii implicati masoara efectele terapiei, incercind sa valideze si in Romania anumiti indici aprobati in Occident. "Lucrul cu roboti care seamana cu animalele"Metoda ar putea fi benefica pentru copiii si adultii cu anumite deficiente de relationare sociala, potrivit specialistei. Este vorba atit de copii diagnosticati cu deficit atentional, hiperactivitate, cit si de cei care au deficiente de auz sau de vedere. "Terapia asistata de roboti si de animale merge in general pe imbunatatirea calitatii vietii umane, dat fiind faptul ca se cunosc si sint dovedite stiintific beneficiile aduse de animale asupra unor indicatori fiziologici, emotionali, comportamentali. Si atunci noi, mizind pe aceste beneficii, incercam sa implementam proceduri din terapia asistata de animale si roboterapia - adica lucrul cu roboti care seamana cu animalele - intr-o serie de tehnici care sint deja cunoscute, cum ar fi kinetoterapia, psihoterapia cognitiv-comportamentala, dar incercam sa aducem dovezi ca simpla interactiune cu un animal este benefica in general", a mai precizat Alina Rusu. "Implementam scale deja validate in Occident"Terapia are loc la un laborator de interactiune om-animale la catedra de pshihologie clinica si psihoterapie, unde vin masteranzii din mai multe domenii care au ciini labradori si ii folosesc in activitate. Facultatea mai are o clinica unde vor oferi cursuri chiar si parintilor care au copii cu deficiente si vor sa le stimuleze comunicarea. "Lucram pe toate categoriile de virsta. Masuram toate efectele interventiilor pe care le facem cu animalele. In tara mai sint astfel de centre, diferenta este ca noi incercam sa facem la nivel stiintific, adica sa si masuram efectele. Mergem pe indici fiziologici, emotionali, implementam scale deja validate in Occident, incercam sa le validam pe populatia Romaniei", a explicat profesoara. In cadrul UBB functioneaza deja o clinica unde parintii sau tutorii copiilor cu deficiente pot adauga peste un anumit tratament si interventiile asistate de animale. "Noi avem si un curs postuniversitar unde, practic, oricine este interesat sa capete aceste deprinderi poate veni, chiar si parintii, insa ei trebuie sa fie absolventi de facultate, pentru a intelege terminologia", a mai afirmat profesoara.
Mai multi elevi au fost prinsi in timp ce incercau sa copieze la examenul de Limba si literatura romanaDintre acestia, noua elevi au fost eliminati de la proba, pentru ca au fost prinsi copiind, potrivit presedintei comisiei judetene de Bacalaureat, Anca Radu. Cei noua eliminati au fost prinsi copiind din carti sau de pe fituici. Cinci sint din Huedin, unul din Turda, doi de la "Onisifor Ghibu". Un elev de la Colegiul National "George Cosbuc" a fost si el dat afara de la examen pentru ca a incercat sa copieze de pe un ceas electronic in care erau introduse subiectele de literatura. Rezultate bune la Limba moderna6.972 de absolventi de liceu au primit, acum citeva zile, rezultatele finale la proba B a examenului de Bacalaureat, examenul oral la o Limba moderna. Din cei 5.486 care si-au dat examenul la Engleza, 2.288 au luat nota 10 si 1.155 au luat note de 9 la aceasta proba. 243 de elevi au luat note de 5. 1.280 de elevi au ales Limba rranceza, la proba B a Bac-ului. Dintre acestia, 393 au obtinut nota maxima, iar 352 au luat note de 9. La Franceza, 14 absolventi au luat note de 5. In judetul Cluj, 76 de tineri au ales sa-si dea proba B la Germana, Rusa, Italiana, Spaniola si Portugheza. Toti cei cinci candidati de la Spaniola au luat nota 10. La Portugheza si Rusa au fost doi candidati, de 10, respectiv 9. La Italiana, sase absolventi au luat obtinut note de 10, trei au luat note de 9, doi au primit 8, un elev a luat 6, iar doi candidati au obtinut 5. La Germana, din cei 54 de candidati inscrisi si reusiti, 30 au luat 10.
Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) a obtinut întreaga suma de peste 42 de milioane de lei de la Ministerul Finantelor, pentru a asigura finantarea spitalelor de urgenta si a serviciilor de ambulanta, a declarat, simbata, pentru NewsIn, seful CNAS, prof. dr. Irinel Popescu. Din iulie, bani de salarii"Am primit asigurari ca din iulie vom avea înca 21,3 milioane de lei si cu siguranta vom avea bani pentru plata salariilor tuturor cadrelor medicale din sistemul sanitar. Mentionez si faptul ca, pina în acest moment, nu s-a pus problema micsorarii salariilor personalului medical. Facem tot posibilul sa trecem peste aceste fenomene de criza fara prea multe efecte secundare", a adaugat presedintele CNAS. La începutul lunii iunie, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a obtinut o suplimentare de fonduri a asigurarilor de sanatate de 21,3 milioane de lei de la Ministerul Finantelor, pentru a asigura finantarea spitalelor de urgenta si a serviciilor de ambulanta, suma ce reprezenta jumatate din fondurile cerute de presedintele CNAS. Presedintele CNAS a mai spus ca a facut apel, în nenumarate rinduri, la firmele furnizoare de medicamente si materiale sanitare sa înteleaga faptul ca sistemul de sanatate este afectat de criza economica si sa continue aprovizionarea spitalelor, pentru ca sanatatea pacientilor sa nu fie pusa în pericol. Pe de alta parte, Asociatia Furnizorilor de Produse Medicale a anuntat, la inceputul saptaminii trecute, ca nu vor relua livrarile catre cinci spitale din tara, din cauza datoriilor mari pe care mai multe unitati sanitare din tara le au fata de companiile distribuitoare. NewsIn
Foto Oana Munteanu * NewsInIncendiul de la Millenium Business Center a pus in pericol Biserica Armeneasca din CapitalaCladirea in care a izbucnit incendiul, Millenium Business Center, situata linga Biserica Armeneasca, la intersectia strazii Armand Calinescu cu Bulevardul Carol, este cotata drept cea mai inalta constructie pe structura de otel din Romania, potrivit NewsIn. Millenium Business Center are peste 72 de metri inaltime, cu o structura compusa din patru subsoluri si 18 etaje plus unul technic, avind o suprafata totala construita de peste 25.000 de metri patrati si este evaluata, potrivit datelor publicate in presa, la o suma intre 30 si 40 de milioane de euro. Controverse legate de constructia cladiriiConstructia cladirii s-a aflat in mijlocul unui scandal de presa, dupa ce reprezentantii Bisericii Armenesti au protestat in mod repetat, aratind ca integritatea lacasului de cult era amenintata de anvergura proiectului. Fundatia cladirii de birouri a fost sapata la o adincime de 28 de metri, desi structura straturilor de pamint nu permitea o asemenea lucrare. Apa provenita din afluentii subterani ai Dimbovitei a afecat straturile de pamint din imprejurimi si astfel a fost afectata rezistenta Bisericii Armenesti si a cladirilor din vecinatate: Casa parohiala si Muzeul Dudian. Firmele din cladire, nevoite sa-si mute temporar sediileO comisie de evaluare formata din reprezentanti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, ai Inspectoratului de Stat in Constructii, ai procuraturii si ai politiei au demarat o ancheta pentru a stabili cauzele incendiului. Din constatarile efectuate la fata locului, cel mai grav afectat este etajul 7, unde incendiul a distrus nodul de comunicatie in fibra optica, ceea ce a afectat serviciile administrative ale Transelectrica si Teletrans. De asemenea, etajele 5 si 6 sint afectate in proportie de 25-30%, urmind ca pagubele sa fie estimate ulterior. Reprezentantii Bisericii Armenesti au declarat, simbata, pentru NewsIn, ca o parte din acoperisul Casei parohiale a ars, insa nu s-au produs pagube in interiorul cladirii. Accident de munca linga RomexpoDoi muncitori au fost prinsi, simbata, sub un mal de pamint, intr-un accident la un santier de linga Casa Presei. Unul din muncitori a decedat, iar celalalt a fost transportat, cu o contuzie de sold, la Spitalul Elias. Muncitorul decedat a fost prins sub malul de pamint la o adincime de aproximativ 3 metri, de unde a fost scos dupa 35 de minute de la producerea accidentului. Cei doi muncitori lucrau pentru compania de instalatii Glantz Instal Group, erau din judetul Teleorman si aveau aproximativ 30 de ani, potrivit unor surse de la fata locului, informeaza NewsIn. Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti a inceput o ancheta in cazul accidentului si a suspendat pentru moment lucrarile, pina la remedierea deficientelor. Evenimentul survine la circa o luna dupa un alt accident grav, de la pasajul Baneasa din nordul Capitalei, in urma caruia au decedat trei muncitori.
Zeci de gospodarii din partea de vest a judetului au fost inundate in urma ploilor de simbata si duminicaCel mai grav a fost lovita partea vestica a judetului Cluj, acolo unde beciurile si subsolurile mai multor gospodarii au fost invadate de ape. Cel mai afectat de caderile de ploaie a fost orasul Huedin, unde beciurile si pivnitele a peste 80 de locuinte au fost inundate. Reteaua de canalizare a orasului a fost suprasolicitata si nu a facut fata debitului de apa care a cazut, astfel incit in scurt timp pivnitele si beciurile au fost inundate. Riul Cris a crescut foarte mult din cauza ploilor. Siroaiele au ingreunat semnificativ desfasurarea traficului rutier pe DN1-E60, apa de pe carosabil masurind pe alocuri chiar si 20 de centimetri. Din aceasta cauza, viteza maxima in oras a scazut in anumite zone sub 5 kilometri pe ora. Locuitorii din Huedin au intervenit cum au putut, s-au folosit de galeti si de oale pentru a scoate apa afara din beciuri si din subsoluri. "Avem la fata locului echipajele de la statia Huedin. Am mai trimis si o autospeciala de la Gilau si o autopompa. Am intervenit pentru a preintimpina", a declarat pentru monitorul Andrei Biris, purtatorul de cuvint al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Cluj. Potrivit acestuia, nu au existat victime cauzate de inundatiile din Huedin. De asemenea, si locuitorii comunei Calatele, judetul Cluj, aflata la aproximativ 10 kilometri de Huedin, s-au confruntat cu ape destul de mari, existind solicitari de ajutor emise catre ISU Cluj. Cel putin o gospodarie din aceasta localitate a fost afectata de ploile torentiale care au cazut ieri. A. D.
Simbata seara a avut loc la Nationalul clujean premiera piesei "Cintareata cheala", de Eugen Ionesco, in regia lui Tompa Gabor, un spectacol care a entuziasmat publicul prezent la prima reprezentatie in limba romana a acesteia. Actiunea are loc intr-un decor minimal, o camera alba luminata de neoane care din cind in cind capata nuante calde, un scaun, o lada mestesugita, un ziar prins de tavan cu un fir invizibil si un arlechin ce reprezinta timpul. Este sufrageria domnului si doamnei Smith (interpretati savuros de Catalin Herlo si Elena Ivanca), personaje care converseaza insufletit pe teme banale, fara substanta si se dovedesc lipsiti identitate, astfel ca la un moment dat isi schimba costumele intre ei fara probleme. La fel de impersonali sint cei din familia Martin (Adrian Cucu si Angelica Nicoara), incremeniti in amnezie la intrarea in casa gazdelor cu care se confunda perfect. Trancaneala ce se prelungeste la infinit in timpul vizitei tipic englezesti este colorata de menajera Mary (Irina Wincze), prezenta versatila si erotica, si mai ales de capitanul de pompieri (Ionut Caras). Mecanismul care ii anima in cutia cu iluzii se deruleaza apoi in sens invers, intr-un iures naucitor si nastrusnic, dupa care totul revine la momentul initial, pentru ca "noi, oamenii, nu avem ce sa ne spunem, dar trancanim mereu", dupa cum remarca regizorul. "Eu cred ca in «Cintareata cheala» se pot regasi, fara nici o asemanare, nici macar una de imagini, urmele lumii lui Caragiale, in care personajele traiesc trancanind", a explicat Tompa Gabor.
Se platesc trusourilePrimaria clujeana va efectua in zilele de 1 si 2 iulie, intre orele 9-14, platile pentru trusoul nou-nascutilor si la constituirea familiei. In cele 2 zile, 346 de nou-nascuti vor primi cite 150 de lei, iar 100 de cupluri vor beneficia de echivalentul in lei a 200 de euro. Platile se vor efectua la sediul de pe strada Stefan Octavian Iosif nr. 1-3, numai pe baza actelor de identitate ale titularilor si a imputernicirii in cazul mandatarilor. Primaria continua sa faca plati si pentru restantieri in zilele de joi (intre orele 9-15) si vineri (intre orele 9-13) in baza unor cereri prealabile. M. O. 15 ani de SMURD la ClujCu ocazia aniversarii a 15 ani de existenta a serviciului SMURD la Cluj, autoritatile locale au organizat vinerea trecuta mai multe evenimente speciale. La sarbatoare a fost prezent si medicul Raed Arafat, cel care a pus bazele intregului serviciu in 1994 si care astazi ocupa pozitia de secretar de stat pe probleme de medicina de urgenta in cadrul Ministerului Sanatatii. Arafat s-a declarat multumit de relatia pe care SMURD Cluj o are cu autoritatile locale, in contextul in care in ultimii 4 ani finantarile de care SMURD Cluj a beneficiat au fost printre cele mai mari din toata tara. In acest moment, 7 unitati medicale de interventie sint pregatite zilnic in mai multe zone ale judetului pentru a interveni in cazurile medicale de urgenta. A. D.Evidenta a Persoanelor mai de calitate Directia Judeteana de Evidenta a Persoanelor Cluj este certificata prin sistemul de management al calitatii ISO 9001/2008 incepind din aceasta luna. Potrivit informatiilor oferite de Consiliul Judetean, standardul international SR EN ISO 9001/2008 demonstreaza capabilitatea institutiei de a furniza servicii operative si de calitate, respectiv de a obtine rezultate care sa raspunda asteptarilor exprimate de catre cetateni. Printre beneficiile implementarii acestui Sistem de Management al Calitatii se numara cresterea eficientei si eficacitatii activitatilor desfasurate in institutie sau crearea unui sistem de pregatire continua a angajatilor institutiei. M. O. Buline "negre" pe masinile abandonateO actiune de sensibilizare a cetatenilor cu privire la importanta respectarii spatiului verde din oras a fost demarata de Serviciul Control Protectia Mediului din cadrul Politiei Comunitare. Campania vizeaza masinile parcate neregulamentar pe domeniul public sau pe cele abandonate, pe care sint aplicate buline autocolante inscriptionate cu mesajul "Va rugam indepartati masina de pe domeniul public. In caz contrar va fi ridicata pe cale administrativa". Pina in prezent au fost aplicate peste 200 astfel de buline de atentionare, iar reprezentantii municipalitatii promit ca actiunea se va finaliza doar dupa inlaturarea tuturor masinilor parcate neregulamentar sau abandonate pe domeniul public. M. O.Sclerodermia, dezbatuta la ClujSpecialisti, medici si bolnavi de sclerodermie se reunesc astazi la Cluj pentru a marca Ziua Europeana a acestei boli rare. Simpozionul interdisciplinar organizat cu acest prilej are loc la City Plaza de la ora 13, in organizarea Catedrei de Reumatologie a Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) din Cluj-Napoca. Iau parte specialisti in reumatologie, cardiologie, dermatologie sau pneumatologie, precum si un grup de pacienti. Sclerodermia este o boala rara a sistemului imunitar, a vaselor si tesutului conjunctiv care intereseaza uneori doar pielea, alteori mai multe organe interne. F. T.Accident grav in Luna de SusUn tinar de 23 de ani a fost ranit grav simbata dimineata pe raza localitatii Luna de Sus, dupa ce autoturismul condus de prietenul sau de 27 de ani a derapat si s-a izbit puternic de o autospecializata parcata in afara partii carosabile. Incidentul s-a produs in jurul orei 4, iar cauza principala in producerea acestui accident rutier a fost viteza excesiva, neadaptata la conditiile de drum umed. Potrivit autoritatilor, conducatorul auto, Francisc Alin A., consumase bauturi alcoolice inainte de a se urca la volan. In urma incidentului, pasagerul din dreapta a fost ranit grav, necesitind spitalizare. A. D.
Numarul cazurilor de infectare cu virusul gripal A/H1N1 înregistrate pe teritoriul Romaniei se ridica astfel la 25. Un tinar bucurestean venit din Spania este bolnavul cu numarul 25 inregistrat in Romania. Confirmarea a venit ieri din partea MS. Tinarul de 35 de ani este originar din Bucuresti si a sosit în data de 23 iunie cu o cursa aeriana din Spania. El se afla, în prezent, internat la Institutul National de Boli Infectioase "Matei Bals", sub tratament de specialitate. Evolutia sa este favorabila. Simbata, MS a anuntat imbolnavirea unei fete in virsta de 15 ani, sosita, în data de 25 iunie, din Canada. "Pacienta are o stare generala buna si se afla internata la Institutul "Matei Bals" din Bucuresti, sub tratament cu medicamente antivirale. Autoritatile sanitare au demarat investigatia epidemiologica, pina la aceasta ora fiind depistati sase contacti", informeaza birul de presa al MS. Vineri, MS a anuntat depistarea inca unui caz de gripa A/H1N1, la un copil, sosit în data de 20 iunie, din Canada. Pacientul este internat în Institutul "Matei Bals" din Bucuresti si are o stare de sanatate buna. In prezent, sapte pacienti sint internati în spital cu gripa noua - trei la Spitalul de Boli Infectioase "Victor Babes" din Timisoara si patru la Institutul "Matei Bals" din Capitala. "Referitor la membrii familiei din orasul Resita, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie si Imunologie "Cantacuzino" a infirmat, prezenta virusului A/H1N1 pentru ultimii doi testati. Ceilalti trei membri ai familiei raman, în continuare, internati în Spitalul de Boli Infectioase "Victor Babes" din Timisoara, sub tratament cu medicamente antivirale", informeaza MS.
Politia Capitalei, pe MessengerPolitia Capitalei va lansa azi proiectul "Zona de messenger", pe site-ul oficial, prin care va raspunde la intrebari utilitare adresate de bucuresteni. Proiectul se afla, deocamdata, in faza de experiment si va functiona doar citeva ore pe zi. Prin aceasta actiune, Politia Capitalei va raspunde in timp real intrebarilor adresate de bucuresteni in legatura cu actele necesare pentru eliberarea cazierului, a permisului de port-arma sau adrese ale sectiilor de politie. Id-ul de Messenger al Politiei Capitalei va fi "dgpmb01". Dupa ce proiectul va trece de faza experimentala, Politia Capitalei va angaja personal care sa raspunda in permanenta la intrebarile cetatenilor.Ziua Dunarii, sarbatorita in Portul GiurgiuZeci de oameni au sarbatorit, ieri, Ziua Dunarii, in Portul Giurgiu, unde au asistat la un spectacol artistic, la o demonstratie de arte martiale si la o defilare a mai multor ambarcatiuni rapide pe Dunare, transmite corespondentul NewsIn. În program au fost si dansuri populare si moderne, recitaluri de muzica usoara si de muzica de promenada. Apoi, mai multe ambarcatiuni rapide apartinind Ministerului de Interne au defilat pe Dunare, in aplauzele giurgiuvenilor, iar apoi spectatorii s-au plimbat gratuit cu vaporasul. Ziua Dunarii s-a incheiat la Giurgiu cu un concert de muzica country sustinut de formatia The Ranchhands.
"Faptul ca majoritatea manifestarilor din Cluj se desfasoara primavara si toamna este deja redundant", declara Manuela Cimpean, coordonatoare a Centrului de Informare Turistica din cadrul Primariei clujene in contextul lansarii proiectului "Clujul are farmec - puls si identitate". "Le vom oferi clujenilor si in perioada estivala motive sa se bucure de orasul lor", sustine Cimpean. Actiunea este realizata de Asociatia pentru Performanta si Cultura (APC), in parteneriat cu municipalitatea, si isi mai propune "sa redescopere farmecul orasului Cluj-Napoca si sa dezvolte o platforma de comunicare pe tema identitatii sale", potrivit organizatorilor. Actiunile sint programate pentru data de 16 iulie si sint structurate in doua componente. Pe de o parte va avea loc o masa rotunda cu specialisti din domenii ca istoria, arhitectura sau arta, iar pentru publicul clujean se pregateste un eveniment neconventional de "atmosfera stradala". Zonele pietonale din centrul Clujului vor fi animate pina la apusul soarelui de momente de teatru, muzica, dans, animatii stradale desene pe asfalt, o expozitie de fotografie si proiectii. "Proiectul nostru se doreste o etapa in definirea identitatii comunitatii Clujului, atit prin evidentierea unor elemente de patrimoniu, cit si prin crearea unei atitudini pro-active", explica Dona Sasarman, asistent proiect la APC.
Velierul "Phoenix" a plecat, simbata, într-un voiaj care va reface drumul navei "Speranta" din serialul "Toate pinzele sus", evenimentul marcind împlinirea a 33 de ani de la realizarea filmului cu acelasi nume. La evniment au participat si doi dintre actorii din serial, Jean Constantin si Ion Dichiseanu, care i-au interpretat în film pe Ismail, respectiv pe Pierre Vaillant. Voiajul velierului este programat sa dureze 2 ani, dar ar putea dura mai mult. "S-ar putea sa fie trei, în functie de vreme si de problemele întilnite pe traseu", spune Marius Albu, capitanul vasului. Cu tot cu întoarcerea în tara, vorbim despre o cursa de 5 ani, a mai spus el. La bordul velierului se vor afla Marius Albu, capitanul, si "secunda", cum o numeste el pe sotie, Catalina Albu. Calatoria nu este deloc ieftina. În total, sint estimate costuri de 120.000 de euro, la care se pot adauga sume suplimentare, în cazul în care nu merge totul bine.
Sase elevi clujeni de la Scoala "Nicolae Titulescu" au acceptat, in numele colegilor lor, Premiul II acordat scolii la ceremonia de premiere a finalistilor din cadrul proiectului de educatie si informare ecologica Verdis, derulat de asociatiile MaiMultVerde si Eco Tic. 4 tone de DEEE din ClujScoala "Nicolae Titulescu" din Cluj a antrenat in acest proiect aproximativ 50 de elevi, coordonati de profesoara Soimita Komives. Ei au organizat o campanie de colectare si au reusit sa stringa 4.194 kg de Deseuri Electronice si Electrocasnice (DEEE). Programul Verdis a fost promovat in Cluj printr-o campanie pentru care elevii s-au documentat serios, fiind chiar testati de profesorii coordonatori. Elevii au distribuit brosuri informative locuitorilor orasului Cluj-Napoca, au realizat chestionare, desene, colaje, fotografii, precum si "Caietul Verde". Acesta contine un set de instructiuni si sfaturi pentru ca scoala lor sa poata deveni un loc prietenos fata de mediu. Elevii scolii clujene au adus institutiei de invatamint echipamente in valoare de 1.000 de euro. Proiect nationalIn cursa eco s-au inscris 1.000 de elevi din 20 de scoli din tara. Potrivit organizatorilor, proiectul a avut drept scop antrenarea unor scoli si licee din orasele Bucuresti, Brasov, Cluj-Napoca, Galati si Iasi in activati de informare, colectare selectiva de deseuri electrice si electronice, hirtie si plastic. Competitia a avut mai multe etape si a oferit premii in valoare totala de 8.000 de euro. In cadrul programului Verdis elevii au colectat o cantitate totala de 110 tone de deseuri: 66 de tone de hirtie, 12 tone de plastic si 32 de tone DEEE. Locul intii a fost obtinut de elevii de la Scoala "Carmen Sylva" din Iasi, cu 4.560 kg (DEEE), locul secund a fost ocupat de elevii clujeni ai Scolii "Nicolae Titulescu" din Cluj cu 4.194 kg (DEEE), iar locul trei le-a revenit copiilor de la Scoala Generala 149 din Bucuresti, cu 790 kg (DEEE). Elevii scolii "Dimitrie Cantemir" din Galati au luat mentiune si au strins 260 kg (DEEE).
Foto Andrei GadaleanDeputatul clujean Mircia Giurgiu a fost vineri, vreme de o norma intreaga, postas. S-a prezentat de dimineata la oficiul postal, s-a imbracat in uniforma, si-a luat geanta si a plecat pe teren dupa citeva minute de instruire. Gestul lui Giurgiu vine ca o continuare a unei campanii incepute de acesta in urma cu citeva luni: va lucra ca muncitor necalificat la mai multe fabrici si institutii din Cluj pentru a intelege mai bine problemele angajatilor. Giurgiu a fost insotit, pe toata perioada zilei de lucru, de Vasile Crisan, postas de profesie.
Numeroase obstacole ii fac pe biciclistii amatori sa se gindeasca de doua ori inainte sa porneasca la drum. Sa vedem, spre exemplu, la ce pericole este expus un biciclist care porneste din Grigorescu si vrea sa ajunga in centru, la o ora de virf. Plecam de pe strada Alexandru Vlahuta, bloc "lama B". Aici, parcajele sint doar un vis frumos al locatarilor nevoiti sa isi depoziteze bicicletele pe balcon sau in scara blocului. Astfel, cei care locuiesc la etaj au o grija in plus: transportul bicicletelor din casa pina afara si invers. La 14.30 pornim spre centru. Nu inaintam mai mult de 200 de metri, si trebuie sa ne oprim la trecerea de pietoni de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918. De aici, sintem nevoiti sa mergem pe jos, pe linga bicicleta. Dupa mai bine de 5 minute de la plecare, reusim sa trecem podul peste Somes, nu fara dificultati insa. Podul este ingust, abia cit sa incapa pe el trei persoane. De aceea, atit noi, cit si o doamna cu un carucior, care vine din sens invers, sintem nevoiti sa incetinim si sa ne ferim. Pista de pe Somes, mai mult a pietonilorDupa pod, incepe pista pentru biciclisti. Teoretic, caci practic, mai avem de strabatut vreo 10 metri de drum nepavat, plin de gropi si apa. Dar, in sfirsit! Ajungem pe pista si observam ca este semnalizata, iar latimea e multumitoare. Totusi, problemele nu intirzie sa apara. De-a lungul pistei, nu exista marcaje pe asfalt care sa indice clar ca este vorba despre un drum pentru biciclete, asa ca pietonii circula pe aceasta si nu se prea feresc daca vine vreun biciclist. Ca proba, in mai putin de 5 minute, am fost nevoiti sa incetinim, sa ocolim trei persoane si sa ne oprim de doua ori, cind grupurile ocupau toata latimea pistei. La acestea adaugam si calitatea proasta a asfaltului si sfirsitul brusc al pistei. Zona 20 si Parcul CentralDe la pista de pe Somes pina la zona 20 de linga stadion mai pierdem vreo 10 minute cu doua semafoare si cu trotuarul ingust de pe strada Uzinei Electrice. Iar cind credeam ca vom avansa rapid pina pe Baritiu, dam de alte obstacole in zona 20. Cel putin cinci grupuri de oameni, doua masini si inca o trecere de pietoni ne stau in cale. Inghitim in sec si ne continuam drumul. In parcul central situatia e ceva mai buna, chiar daca nu exista o pista speciala. Aleea centrala, desi neasfaltata, permite o deplasare rapida. Surpriza, insa: la mijlocul drumului prin parc apar un maldar de pamint, o teava uriasa si un grup de oameni pe contrasens. Ne oprim iar, ocolim si continuam, ca la o pista cu obstacole. La iesirea din parc, ne dam seama ce urmeaza: inca doua semafoare, un sens unic prea periculos de parcurs pe strada si cu trotuare prea inguste si imbulzeala de pe Memo. Aglomeratia centruluiPe Memorandumului, nici nu ne poate trece prin cap sa ne deplasam pe bicicleta. Aglomeratia pe de o parte si intoleranta soferilor de cealalta parte ne determina sa ne continuam drumul ca pietoni si sa tirim dupa noi bicicleta. De abia daca ne putem strecura printre oamenii care isi fac loc agitati si cei care asteapta nerabdatori autobuzul. Cu putin noroc, scapam fara sa lovim pe cineva. Pina in Piata Unirii ar cam trebui sa circulam ca pietoni, dar nu ne permite timpul. Asa ca incalcam constient regulile si o zbughim printre pietoni. Ajungem si pe asa-zisa "pista" din Piata Unirii: nesemnalizata, cu o latime de 1 metru, aceasta pune in pericol viata biciclistilor ce trec milimetric pe linga masini. Pista se continua si pe trotuar, dar se suprapune pe o portiune cu spatiul pietonal. Prin urmare, ne oprim pentru a nu stiu cita oara ca sa lasam oamenii sa treaca. Deja nervii sint incordati la maxim si nu mai avem amabilitatea sa raspundem "cu placere" la "multumesc"-ul acestora. Ne indreptam iritati spre supermarket sa cumparam ceva de baut, dar renuntam rapid, caci singura parcare tip stilp e ocupata deja de o alta bicicleta. Deci, facem stinga-mprejur si ne reluam locul pe pista. Chiar daca mai circula si pietoni pe ea, se feresc de indata ce ne zaresc. Poate pentru ca avem deja un aspect fioros... cine stie. Finalul, spre Piata Avram Iancu Subit, banda minunata ne directioneaza spre... alt semafor. Traversam. Cind sa urcam de pe strada pe pista, alt obstacol: un ghiveci cu flori trintit in mijlocul benzii. Trecem si peste asta, in fond nu mai avem mult de indurat: doar o pista absurda, cu sens dublu, dar cu o latime de 1,5 metri (standardul pentru un singur sens); apoi, inca un semafor si o strada supra-aglomerata, cu masini parcate pe trotuar. Si ca soferii sa nu se dezminta, sintem avertizati la trecerea de pietoni de un claxon nebun, sa nu cumva sa ne bata gindul sa o luam pe strada. Indispusi si resemnati, ne inghesuim intre perete si masini, dar ajungem la destinatie. Legam bicicleta in parcarea din Avram Iancu si ne continuam pe jos drumul pina la locul de intilnire cu prietenii. Poate nu se vor supara ca am intirziat... AniversareAcum 190 de ani, pe 26 iunie 1819, newyorkezul W. K. Clarkson Jr. a primit un patent pentru imbunatatirile aduse velocipedului inventat de germanul Baron Karl von Drais in 1817. Clarkson i-a adaugat velocipedului doua perne: una cu rol de sa, plasata la mijlocul barei principale, iar cealalta in spatele biciclistului, pentru sprijin si confort in timpul mersului. O alta imbunatatire majora a constat in redimensionarea rotilor, astfel incit ele sa fie egale. Bicicleta e vazuta ca un moftLuciana Pavel, vicepresedinta Clubului de Cicloturism Napoca, a stat de vorba cu noi si ne-a spus citeva dintre problemele cu care se confrunta biciclistii clujeni. Reporter: Care este cea mai mare problema pentru biciclisti? Luciana Pavel: Sa ne uitam la pistele de biciclete. Ideea este ca nu s-a facut o structura, ca un traseu ca sa vii dintr-un cartier al Clujului pina in celalalt, sa traversezi centrul. Noi de 12 ani ne punem la dispozitie cunostintele, know-how-ul, materialele, si Primaria ce face? Din cind in cind mai traseaza cite o dunga si zice: "Hai sa le dam si la biciclistii astia sa se dea pe undeva". Bicicleta nu e vazuta ca un mijloc de transport si de descongestionare a traficului; pur si simplu e vazuta asa, ca un moft.Ce pot face in acest caz biciclistii? Sa se deplaseze pe trotuar? Nici cu aia nu sint de acord. Vii tu si te dai pe trotuar, ca, vezi Doamne, is cu bicicleta. Daca esti pe trotuar, te dai jos, ca esti pieton.Dar daca circula pe drumuri? E bine si nu e bine. Nu e bine pentru ca lumea circula foarte agresiv si nu iti da voie sa treci tu, ca biciclist, adica se baga foarte tare in tine, nu te respecta ca biciclist. Te-njura, te asta... ca "da-te la o parte". Asta pentru ca ei considera ca strazile sint numai ale lor, chiar daca si noi cotizam din impozitele pe salariu la fel ca ceilalti.Credeti ca este vorba de mentalitate? Pai, da. Nu numai in Cluj, in Romania in general, este cultura asta a masinii: masina sa poata merge, masina sa poata inainta, dar nu se gindesc un pic ca exista si pietoni, exista biciclisti; trotuarele se tot ingusteaza si sint construite pentru masini, in sensul ca sint construite tot asa (in valuri, n.r.) la intrarile in casa; ca sa nu trebuiasca masina sa urce borduri. Facilitati pentru biciclistiPotrivit lui Radu Mititean, director executiv al Clubului de Cicloturism Napoca si presedintele Federatiei Biciclistilor din Romania, exista urmatoarele facilitati pentru biciclisti: * o pista pe malul Somesului, de aproximativ 700 de metri (nu 900 de metri, cum afirma Primaria) * o pista pe Bulevardul 21 decembrie, de vreo 500 de metri * pista de pe Napoca (Bulevardul Eroilor, n.r.), care nu este semnalizata deloc * parcare la Primarie * parcare la Casa de Cultura a Studentilor, dar blocata de florari * vreo trei parcari nou construite, dar supradimensionate, pe Eroilor * o parcare la Tribunal * alte parcari private, dar vechi, ale agentilor publiciRaspunsurile la intrebarile pe care le-am adresat reprezentantilor Primariei au intirziat sa apara pina la publicarea acestui articol.
Sociologul Vasile Dincu (foto) a declarat vineri la Cluj ca, in opinia sa, candidatii la alegerile prezidentiale vor incerca sa se distanteze de asocierea cu imaginea vreunui partid politic. "Ne uitam la institutia partidului, care are o incredere foarte mica acum, institutia Parlamentului, care are o incredere mica, la fel ca toate institutiile politice din Romania. Si atunci, fiecare va incerca, dintr-un motiv diferit, sa se plaseze intr-un loc neutru, intr-un loc unde sa prezinte o solutie in sine, nu una sprijinita de un partid", a afirmat sociologul, membru PSD. Potrivit acestuia, aceasta pozitionare in afara partidelor vine si din faptul ca unii candidati vor fi propusi de formatiuni politice cu o cota electorala care nu poate asigura o victorie. Pe de alta parte, Dincu a sustinut ca 71% din romani considera ca in tara lucrurile merg intr-o directie gresita, potrivit unui sondaj de opinie al International Brand Consultants, care releva ca 46% dintre romani cred ca actuala coalitie de guvernamint nu functioneaza, 34% au spus ca nu pot aprecia, iar 7% au spus ca functioneaza bine. Sondajul releva, totodata, ca 45% din intervievati ar prefera un singur partid la guvernare, iar 41% ar prefera doua. In ceea ce priveste optiunea politica, cercetarea sociologica arata ca PSD si PDL au acelasi procent, 34%, in timp ce PNL are 16%, PRM - 7%, UDMR - 4%, la egalitate cu PNG-CD. Sondajul de opinie a fost realizat pe 25 iunie, telefonic, pe un esantion national de 1.108 persoane de 18 ani si peste 18 ani. Eroarea maxima tolerata de este de ± 2,9%, cu o probabilitate de 95%.
Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM se va întilni astazi cu reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice ca sa valideze bancile participante la programul "Prima casa". Presedintele Fondului, Aurel Saramet, a declarat ca se asteapta ca toate bancile care au depus oferte sa primeasca aprobarea. "La prima vedere, toate cele 20 de banci îndeplinesc criteriile pentru program, avind acoperire la nivel national si încadrindu-se în limitele impuse pentru dobinzi si comisioane, deci cred ca toate vor fi acceptate", a spus Saramet, citat de NewsIn. Cele 20 de banci care au depus oferte sint BCR, BRD-SocGen, Raiffeisen Bank, CEC Bank, Alpha Bank, Volksbank, Banca Transilvania, Bancpost, Banca Româneasca, Piraeus Bank, Bank Leumi, ATEbank, Intesa Sanpaolo Bank, Credit Europe Bank, OTP Bank, Unicredit Tiriac Bank, ING Bank, Emporiki, Millennium Bank si Garanti Bank. A. D.
BNR va coborî marti dobinda cheie cu 0,5 puncte procentuale, la 9%, estimeaza analistii, care pun scaderea pe seama deteriorarii peste asteptari a mediului economic în primul trimestru. Produsul intern brut al Romaniei a scazut în primele 3 luni ale anului cu 6,2% fata de perioada similara din 2008, conform datelor publicate de Institutul National de Statistica, in aceste conditii actualul nivel al dobinzii de politica monetara fiind prea ridicat. Totodata, analistii nu exclud o scadere a rezervelor minime obligatorii la pasivele în lei, pentru asigurarea unei lichiditati permanente în piata. Consiliul de administratie al bancii centrale are programata, marti, a cincea sedinta de politica monetara din acest an. A. D.
Restantele mai mari de 30 de zile la credite ale romanilor si firmelor au crescut cu 94,3% în primele 5 luni ale anului, pina la 5,567 de miliarde de lei (1,332 de miliarde de euro). Cel mai puternic au avansat restantele la imprumuturile in valuta, care au crescut cu 142% de la finalul lui 2008, arata statisticile BNR. La finalul anului trecut, populatia si firmele din Romania aveau restante la împrumurile luate de la banci de 2,865 de miliarde de lei (719 milioane de euro). Mai mult, fata de mai 2008, restantele mai mari de 30 de zile catre banci au crescut cu 239%, de la 1,641 de miliarde de lei, mai arata datele bancii centrale. Cu 142% mai datori ca-n 2008Pe partea de valuta, restantele romanilor au ajuns la echivalentul a 2,404 miliarde de lei (575,4 milioane de euro) la 31 mai 2009, în crestere cu 142% fata de finalul lui 2008, cind se situau la 993,4 milioane de lei (249 de milioane de euro). Cifrele au fost influentate, însa, de deprecierea leului cu 4,85% între finalul lui decembrie si 31 mai, în conditiile în care datele publicate de BNR sint calculate în echivalentul în lei. Restantele în lei au crescut într-un ritm mai ponderat în primele 5 luni, de 68,9%, de la 1,87 de miliarde de lei (469 de milioane de euro) pina la 3,16 miliarde de lei (755,6 milioane de euro). Restante mai mari cu 58 de milioane de leiSi in ceea ce-i priveste pe clujeni, restantele lor au crescut semnificativ pe segmentul creditelor in valuta si mai putin pe cel al imprumuturilor in lei. Astfel, daca in luna aprilie a acestui an restantele clujenilor la creditele in lei ajungeau deja la 99,719 milioane de lei, in luna mai acestea au crescut cu inca circa 8 milioane de lei, pina la 107,736 de milioane de lei. In schimb, restantele clujenilor la imprumuturile in valuta au crescut de la 70,311 milioane de lei in luna aprilie, la 128,027 de milioane de lei la 31 mai 2009. Adica cu circa 50 de milioane de lei, intr-o singura luna. Restantele clujenilor35 de milioane de lei erau restantele clujenilor la credite in luna mai 170 de milioane de lei erau restantele clujenilor la credite in luna aprilie 150 milioane de lei erau restantele clujenilor la credite in luna martie
Ilie Sarbu dezaproba modul in care fermierii sint tratati de banci si ameninta ca va lucra doar cu CECMinistrul Agriculturii, Ilie Sarbu, a declarat simbata la Cluj ca va lucra exlusiv cu CEC Bank daca celelalte banci din Romania nu isi schimba atitudinea fata de fermierii care vin sa ceara imprumuturi bancare garantate de stat. Declaratia a venit dupa ce ministrul s-a intilnit cu mai multi fermieri din judet care s-au plins nu numai de dobinzile prea mari practicate de banci, ci mai ales de modul in care sint tratati de acestea. O alta problema adusa in discutie de fermieri la intilnirea de simbata cu ministrul Agriculturii se refera la faptul ca acestora li se cere, pentru un imprumut garantat de stat, documentatie excesiva pentru accesarea unui imprumut. "Nu ii considera pe fermieri parteneri reali de afaceri, dobinzile sint foarte mari, documentele pe care le solicita sint citeodata aberant de multe si de ample, pentru o suma care pina la urma nu reprezinta nici un risc, mai ales ca ea este garantata de Fondul de Garantare pentru Agricultura", a precizat ministrul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale. Ilie Sarbu a mentionat ca are planificata pentru aceasta saptamina o ultima discutie cu bancile, care ar trebui sa schimbe macazul in relatiile cu fermierii. "Daca ei nu vor intelege, atunci am sa trec toate fondurile la CEC, care este o banca de stat inca si cred ca vom putea colabora mai bine", a afirmat Sarbu. Sistem modern de irigatiiIn ceea ce priveste solutionarea problemelor legate de seceta, ministrul a declarat la Cluj ca pregateste un proiect pentru un sistem integrat de irigatii, cu participarea mai multor institutii. Potrivit lui Ilie Sarbu, proiectul a fost dat deja in lucru, urmind sa fie finalizat in primavara anului viitor. Ministrul a adaugat ca noul sistem de irigatii va tine cont de o serie de factori climatici, precum incalzirea globala, schimbarile climatice, precizind totodata ca actualul sistem este depasit structural si conceptual, fiind energofag si avind pierderi mari de apa pe magistrale. "Sistemul ca atare e depasit. Pompele sint de fabricatie ruseasca, din anii ’60, si trebuie schimbate. (...)Trebuie regindit totul, pe suprafete, pe proprietati, e foarte complicat. Altfel, vom avea aceeasi situatie, vom depinde numai de ce vine de sus si, oricit am vrea noi sa ne certam cu norii, oricit am vrea noi sa ii imblinzim, ei au traseul lor", a declarat ministrul Agriculturii. El a precizat ca, in 2004, aveau acces la sistemul de irigatii 1,5 milioane de hectare de teren agricol, cifra care a scazut la un moment dat la circa 60.000 de hectare, iar in prezent a urcat din nou, insa doar la 560.000 de hectare. "La ora actuala, in tara se iriga doar 176.000 de hectare, desi disponibilul este de 560.000", a precizat Sarbu.
Foto Andrei GadaleanProducatorii agricoli locali sustin ca astfel de evenimente sint benefice, avind in vedere lupta care se da pe tarabele din pietele clujene cu samsarii sau cu importatorii. "Ne descurcam foarte greu. Noi avem marfa proaspata tot timpul, ca astazi o adunam si astazi mergem cu ea la piata. Avem de toate in gradina, avem zarzavaturi si cereale si animale si pasari. Dar nu incapem in piata de importatori, ca ei dicteaza preturile, si nu stiu daca se merita sa mai muncim pamintul", spune Ana Cosma (foto), din Sinnicoara, prezenta la Tirgul de Vara organizat de Agro Transilvania in Dezmir. Un alt producator din Cluj prezent la Tirgul de Vara, Ioan Pop, administrator al Pop Avi SRL, vinde oua ecologice si sustine ca a venit la tirg pentru a promova produsul. "Este a doua ferma avizata din tara care produce oua ecologice. Este un produs nou, curat, pentru care exista consumatori", spune Pop. Potrivit acestuia, cererea de oua ecologice creste lunar printre clujeni, desi produsul e cu 30% mai scump fata de ouale normale. La tirg au fost prezenti inclusiv producatori de pepeni, veniti tocmai de la Dabuleni. Si ei se pling ca preturile sint dictate de importatori. "Macar de-ar ramine pretul in jur de 1 leu kilogramul, ca altfel nu reusim sa ne mai acoperim cheltuielile", spune unul dintre producatori. Clujenilor care au vizitat Tirgul de Vara le-au fost pregatite portii de gulas de Cojocna si balmos de Jucu. In plus, ei au putut cumpara, pe linga fructe si legume, si produse lactate, apicole sau de artizanat, precum si mezeluri sau plante decorative.