monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Corneliu Vadim Tudor a "rupt" pactul

Gheorghe Bucur habar nu avea ca seful sau, Corneliu Vadim Tudor l-a exclus din partidPactul local semnat de PRM, pe de-o parte, si PSD, PNL si UDMR, pe de alta parte, pentru sustinerea lui Mircea Geoana la presedintie si a lui Klaus Johannis, pentru functia de premier nu a supravietuit nici macar o zi. Si asta din cauza liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor, care s-a impotrivit din rasputeri acestui pact. Motivul a fost unul cat se poate de simplu: UDMR-istii sunt dusmanii de moarte ai presedintelui PRM. Organizatiile judetene ale PSD, PNL, UDMR, PRM, PAS, Partida Rromilor, la care se adauga si Blocul National al Revolutionarilor, s-au unit intr-o intelegere locala pentru a-i face campanie, pentru turul doi al prezidentialelor, candidatului PSD. Si presedintele PRM Sibiu, Gheorghe Bucur, s-a declarat dispus sa il sprijine pe candidatul PSD, Mircea Geoana. Numai ca presedintese PRM Sibiu, Gheorghe Bucur, a reusit sa se faca de ras in cadrul conferintei care a pecetluit pactul, gresind numele politicienilor pe care se angaja sa ii sustina. „PRM isi mentine doctrina lui, dar in aceasta cauza suntem obligati sa mergem cu Vasile...aaa Mircea Geoana. Vom face un corp comun pentru a-l invinge pe Dumitru Basescu...pardon pe Traian Basescu...", spunea joi, 26 noiembrie, Gheorghe Bucur. Dupa astfel de afirmatii Cornelui Vadim Tudor nu a mai stat pe ganduri, si l-a exclus imediat din partid pe liderul PRM Sibiu. Vadim Tudor s-a aratat foarte deranjat ca un „handicapat" din partidul sau a reusit sa incheie o alianta cu PSD, UDMR si PNL. Nu stia ca e demis La doar o zi dupa ce a fost exclus, fostul presedinte PRM Sibiu, Gheorghe Bucur, habar nu avea despre faptul ca nu mai face parte din partid, sau vroia sa dea de inteles ca nu stie. „Nu stiu ca sunt exlus, am auzit ceva la televizor, dar nu am primit nimic in scris. Pact local poate sa faca oricine, este treaba lui Vadim daca m-a dat afara. Eu tot in PRM o sa fiu", a spus hotarat fostul presedinte PRM Sibiu. „Nu ne bagam sluga la UDMR" Contactat telefonic de catre reporterul Monitorului de Sibiu, presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, s-a aratat foarte indignat de ceea a facut fostul presedintele PRM de la Sibiu, si l-a facut cu ou si cu otet pe Gheorghe Bucur. „E un handicapat, nici macar nu-l cunosc pe Bucur asta. Eu il trimiteam la azil din prima, daca imi gresea numele. E un prost Bucur, de-asta l-am dat afara. Dar cine e Cindris sau Cindrea sa faca ordine la mine in partid? Noi nu ne bagam niciodata sluga la UDMR. Unde s-a mai pomenit ca PRM sa faca alianta cu UDMR pentru sustinerea lui Geoana?", s-a intrebat Vadim, racnind furios. Presesedintele PRM, a mai spus ca dupa Anul Nou, vor fi organizate alegeri la PRM Sibiu, pentru a desemna alt lider in locul lui Gheorhe Bucur. Rada ataca fostii colegi Nici macar fostul presedinte PRM, Nicolae Rada, care a fost la sefia partidului in 2000, apoi, intre 2004 si 2008, nu a fost de acord cu decizia luata de Gheorghe Bucur, de a face alianta cu UDMR si cu PSD. „Bucur nu a fost pe faza. El a fost bine intentionat dar a facut o greseala ca nu l-a contactat si pe presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, inainte sa incheie pactul", a  spus Rada. Fostul presedinte PRM a marturisit ca el l-a lasat pe Bucur sa ii ia locul in fruntea organizatiei judetene a PRM, pentru ca el a avut „niste probleme in familie". Rada s-a mai declarat nemulltumit si de fostul senator PRM Sibiu, Aron Belascu, care a plecat la Partidul Alianta Socialista (PAS), iar in timpul mandatului de senator „s-a plimbat pe banii partidului la Bucuresti". Nici de fostul deputat Ruxandra Jipa nu a fost mai multumit. „Pe fostul deputat PRM Sibiu, Ruxandra Jipa, m-am suparat ca a plecat la alt partid, la PSD. Astia nu sunt oameni", a mai declarat Rada.

Turistii ocolesc Sibiul

  Criza economica se resfrange acut si asupra turismului sibian. Unul dintre cele mai vizitate orase ale tarii, Sibiul, a inceput sa fie ocolit de turisti. Nu din cauza cadrului natural oferit, ci din cauza ca turstii, fie ei romani sau straini, nu se mai prea incumeta sa plece de acasa, din lipsa fondurilor. Conform datelor oficiale oferite de Directia de Statistica Sibiu, numarul turistior  30 septembrie 2009 a fost de 181.490 de persoane, in scadere cu nu mai putin de 42.930 de persoane (- 19,1%) fata de perioada corespunzatoare din anul precedent. Cu alte cuvinte, sosirile turistilor romani in structurile de primire turistica avand functiuni de cazare au reprezentat 74,2% din numarul total de sosiri, in timp ce sosirile turistilor straini au fost de 25,8% din numarul cumulat de sosiri. Scadere si in alte judete De asemenea, in perioada similara, sosirile vizitatorilor straini in structurile de primire turistica apartinatoare judetului Sibiu, a fost de 46.834 de persoane, in scadere cu 13.731 de persoane (-22,7%) fata de perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2008. Cele mai multe sosiri ale turistilor straini s-au inregistrat din Germania (36,4%), Italia (6,9 %), Austria (6,7%), si Franta (6,2%). Pe categorii de unitati, sosirile in hoteluri detin o pondere de  68,4%, preferinta turistilor pentru pensiuni turistice si agroturistice fiind de 15,0% din totalul sosirilor in structurile de primire turistica. Mai mult, numarul innoptarilor inregistrate in structurile de primire turistica  a fost de 290.440, in scadere cu 20,2% fata de perioada corespunzatoare din anul precedent. Indicele de utilizare neta a locurilor de cazare in perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2009 a fost de 24,6% pe totalul structurilor de cazare turistica, in scadere cu 6,6 puncte procentuale fata  de perioada 1 ianuarie - 30 septembrie. 2008.  Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au inregistrat la vile turistice (40,8 %), moteluri (27,9%), hoteluri (26,2%). „In perioada similara la nivel national, indicele de utilizare neta a locurilor de cazare a fost de 29,6% pe total structuri de cazare turistica, in scadere cu 6,8 % fata de perioada corespunzatoare din anul precedent", a explicat Cristian Barbuc, director coordonator.     

BUG Mafia a ridicat clubul in picioare

Tataee, Uzzy si Caddy le-au oferit un show incendiar sibienilor, vineri noapte, in Clubul KapitalCea mai cunsocuta trupa de hip-hop, Bug Mafia, a facut show vineri noapte in Club Kapital. Distractia a inceput dupa ora 1, deoarece cei trei baieti s-au lasat asteptati. Dupa primele doua melodii Tataee, Uzzy si Caddy au reusit sa-i ridice pe toti clubberi in picioare si au fredonat impreuna cu ei hiturile cunoscute, care i-au facut celebrii - „Cine e cu noi", „Poveste fara sfarsit", dar si melodii mai noi, cum ar fi „In anii ce au trecut" sau „Cu talpile arse". Melodia „Cu talpile arse", are un videoclip mai diferit fata de celelate videoclipuri ale lui B.U.G. Mafia, pentru „a recastiga fanii mai vechi ai trupei, care s-au cam instrainat", sustine Tataee. Singurul membru al trupei care vrea sa vorbeasca cu presa si care se ofera sa dea interviuri, Tataee, a promis ca in 2010, vor scoate doua albume noi, avand in vedere ca anul acesta a scos pe piata muzicala o compilatie cu hituri remixate mai vechi, pe care l-a lansat ca supliment impreuna cu un ziar sportiv, tocmai pentru a avea o distributie mai buna. Incantat de public Timp de aproape doua ore atmosfera in club a fost incendiara. Cei trei membrii ai trupei B.U.G. Mafia au fost aplaudati si aclamati la sfarsitul spectacolului. Tataee s-a aratat incantat cand a urcat pe scena si a dat ochii cu publicul sibian, pentru ca nu se astepta sa vada atat de multe fete, care au venit sa-i asculte. „Sa mor eu cate fete aranjate si dragute au venit in seara asta aici. Nu am mai vazut demult fete atat de faine, adunate intr-un singur loc", a exclamat membrul trupei de hihp-hop.  Vor lansa doua albume la anul Membrii B.U.G. Mafia vor sa aduca un suflu nou, odata cu lansarea celor doua albume de anul viitor, pentru ca simt nevoia unei „schimbari". Chiar Tataee a marturisit ca in ultimul timp a cam neglijat trupa. Insa Tataee s-a aratat incantat de posibilitatea de a canta pentru sibieni. Cu toate acestea s-a plans de faptul ca nu poate sa organizeze concerte mai mari, prin tara, din cauza infrastructurii proaste. „Din pacate nu avem cum sa facem un turneu prin tara, atata timp cat nu sunt conditii si nu avem o infrastructura. E greu sa aduni publicul in Casele de Cultura, pentru ca in astfel de locuri nu sunt conditii prea bune", a spus Tataee. Hip-hop-erul a mai spus ca tot la anul il va lansa si pe JerryCo, un coleg mai nou de breasla. Dealtfel, lansarea acestuia reprezinta un poiect mai vechi, din 2004. Distractia continua Distractia va continua in Clubul Kapital si saptamana aceasta. Marti va fi Stand-Up Comedy cu trupa Deko, incepand cu ora 21.00, joi va fi Balul Bobocilor de la Facultatea de Istorie si Patrimoniu a ULBS, iar vineri va fi un super concert live cu Dan Balan, care va incepe de la ora 23.00.

Infrangere usturatoare

Vatca a revenit intre buturile echipei mediesene, insa a primit 6 goluri in meciul cu F. C. Timisoara Partida de pe Tarnava Mare a inceput la fluierul arbitrului Istvan Kovacs. Prima ocazie a venit in minutul 3, cand Artiom Karamian suteaza de la mare distanta, iar Vatca este foarte aproape de o gafa uriasa. Apoi Cristi Bud suteaza putin pe langa poarta din apropiere. La 10 minute de la aceasta faza, Artiom incearca sa il surprinda din nou pe Vatca, dar nu mai prinde spatiul portii. Vatca este aproape de o noua gafa, trimitandu-le mingea timisorenilor, insa nu se intampla nimic. Goluri multe In minutul 28 tabela sufera prima modificare. Ex-galateanul Bourceanu deschide scorul cu un sut extraordinar la coltul lung al portii lui Vatca. Gazul da alarma in minutul 35, cand Kubala il lanseaza pe Silvasan, acesta intra in unghi si suteaza, dar mingea trimisa de el este respinsa de langa bara de Supici. La trei minute dupa aceasta faza Todea egaleaza cu un sut puternic de la marginea careului la care Supici nu poate interveni. Finalul primei partii a fost foarte incins. Mai intai Artiom Karamian vede cartonasul galben pentru un fault asupra lui Kubala, la fel ca si Magera. Momentul psihologic al partidei s-a consumat in minutul 45, cand Lazar este eliminat pentru un hent in careu, respingand cu mana de pe linia portii sutul lui Bourceanu, iar arbitrul Istvan Kovacs arata punctul cu var. Gigel Bucur transforma fara probleme penalty-ul obtinut de Bourceanu, scorul devenind 2-1. Insa repriza nu era incheiata. La faza imediat urmatoare centralul indica penalty si pentru Gaz Metan dupa un fault al lui Bonfim. Eric il invinge cu usurinta pe Supici si stabileste scorul pauzei. Umilinta Gazul intra in partea a doua cu handicapul unui om in minus. Chiar si asa elevii lui Pustai au avut prima oportunitate prin Cristi Bud, care a trimis un sut din unghi, insa bosniacul Supici a respins. Dupa aceasta ocazie a inceput calvarul pentru medieseni. Alexa readuce Timisoara in avantaj cu o lovitura de cap din 6 metri care il lasa masca pe Vatca. 8 minute mai tarziu Bucur este lansat singur de Bonfim, iar atacantul timisorean il executa pe Vatca pentru ca in minutul 77, dupa o serie de combinatii de efect intre timisoreni, mingea ajunge in careu la Goga care il executa pe Vatca, iar scorul devine Gaz Metan - FC Timisoara 2-5. Insa macelul nu s-a oprit aici. Gigel Bucur reuseste hattrick-ul cu un sut din interiorul careului pe langa Vatca. Timisoara se razbuna pe Gaz Metan dupa infrangerea umilitoare din sezonul trecut si castiga la scor. „Greseala copilareasca" Cristi Pustai a declarat la finalul partidei ca un gol ar fi fost mai usor de recuperat decat un om in minus. „Acea greseala copilareasca a lui Florin Lazar a fost foarte importanta. Cred ca am fi preferat un gol in minus la pauza decat un om mai putin. Ii felicit pe adversarii nostri. Diferenta intre noi si Timisoara este foarte mare. Ganditi-va ca la noi au intrat Dudita si Munteanu, iar Timisoara avea multi alti jucatori care ar fi putut intra. Nu aveam sanse la fel cum n-am avut aripi la acest meci si a trebuit sa schimbam sistemul", a spus Pustai, care a adaugat ca nu cauta nici un vinovat pentru aceasta infrangere grea. „ Eu nu vreau sa arat cu degetul nici un jucator, am spus de Lazar pentru ca asta i-am spus si lui in vestiar: un gol in 50 de minute l-am fi putut recupera, dar cu un om mai putin nu am avut nici o sansa",  a incheiat „Profesorul". „Am venit sa castigam" Ioan Ovidiu Sabau, pe vremuri antrenor la Gaz Metan, a spus ca este multumit ca a castigat aceasta partida in conditiile in care un rezultat pozitiv pe terenul Mediasului este greu de obtinut. „ Noi am venit sa castigam, vrem sa castigam toate jocurile. Fiecare meci jucat trebuie castigat, aceasta e misiunea noastra", a declarat Sabau. E foarte greu sa castigi aici. Gaz Metan e o echipa omogena, o echipa tare. Le doresc mult succes, ii felicit pentru punctele acumulate pana in acest moment", a spus antrenorul timisorenilor despre echipa gazda.    

UDMR-istii se dau drept vegetarieni

 Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat ca formatiunea pe care o conduce nu a negociat o participare in viitorul Guvern. Bela a mai precizat ca discutii nu vor avea loc inainte de 6 decembrie. „UDMR nu a negociat o participare in Guvern, cate ministere... algoritm. Noi suntem foarte prudenti, pana in 6 decembrie nu dorim sa discutam portofolii si functii, despre ciolan. Cine pomeneste de ciolan? Domnul Emil Boc are obsesie pentru ideea cu ciolanul. Noi suntem vegetarieni, nu discutam de ciolan in aceasta perioada. In acest moment trebuie sa vorbim despre programe", a declarat Bela. Liderul UDMR crede ca, daca dupa 6 decembrie va fi nominalizat ca premier Klaus Johannis, acesta poate sa formeze rapid Guvernul.     

Procesul disputat

  „Admite recursul. Caseaza sentinta atacata si trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante. Irevocabila", a decis instanta suprema, pe 18 noiembrie, dupa ce Administratia Prezidentiala a atacat decizia Curtii de Apel Bucuresti prin care i s-a dat castig de cauza lui Corneliu Vadim Tudor, in procesul in care liderul PRM a contestat decizia presedintelui Traian Basescu de a-i retrage decoratia „Steaua Romaniei". Curtea de Apel Bucuresti a considerat ca declaratiile calomnioase la adresa unor politicieni si intelectuali facute de C.V. Tudor dupa 1989 si relatia liderului PRM cu Securitatea erau cunoscute cand i-a fost oferit ordinul „Steaua Romaniei" de catre Ion Iliescu in 2004, decizie contestata apoi de Traian Basescu. Procesul dintre liderul PRM si Administratia Prezidentiala a inceput in iunie 2007, la scurt timp dupa decizia de retragere a medaliei „Steaua Romaniei", conferita lui Vadim Tudor, in 2004, de catre fostul sef al statului Ion Iliescu.   

Jocurile s-au facut la Grivco

Dan Voiculescu sustine ca Traian Basescu a fost in urma cu cinci ani la sediul firmei sale pentru a negocia atunci o majoritate parlamentaraUrmeaza acuzatiile. „Unde minte Traian Basescu? Minte atunci cand spune ca vizitele lui la Grivco din 8 iunie 2004 (ora 19), 9 iunie 2004 (ora 18)  si 21 iunie 2004 (ora 9.30) au fost transparente. Fals! Au fost vizite private, fara presa la poarta, solicitate de domnii Traian Basescu si Theodor Stolojan. Vizite in cadrul carora domnul Basescu a vrut sa discute in mod - vai! - netransparent o noua coalitie politica, capabila sa genereze o platforma de guvernare. Toate aceste lucruri s-au discutat, la solicitarea lui Traian Basescu, la Grivco, fara ca actualul presedinte sa anunte opinia publica. Traian Basescu este primul politician care a incercat sa articuleze discret o „coalitie Grivco" in Romania. Iar formula a fost inventata de domnia sa, probabil, din propriile amintiri. Confirmati, domnule Basescu? Confirmati, domnule Stolojan? Ati informat opinia publica - asa cum le pretindeti altora - despre aceste intalniri? P.S. Locul de intalnire al unor oameni politici este irelevant. Este expresia unei banale libertati de miscare. Cand insa iti acuzi adversarii pentru un lucru pe care l-ai facut identic chiar tu, atunci ai o problema", afirma Voiculescu Acuzatii peste acuzatii Liderul PC, Dan Voiculescu, face un apel catre Traian Basescu sa spuna cine a stat in capul mesei la intalnirea din 2004 de la Grivco. Scrisoarea deschisa este postata pe blogul personal al lui Voiculescu. „Ma adresez asa, mai putin protocolar, nu presedintelui Romaniei, ci politicianului care acum candideaza la functia suprema in stat. La fel ca toti romanii, am observat si eu ca ai dezvoltat o obsesie in ceea ce ma priveste. Reusesti performanta, deloc usoara, de a-mi rosti numele de cel putin 7-8 ori in orice interventie publica, indiferent de context sau de subiectul dezbatut. In aceste conditii, trebuie sa admiti si tu, ai o problema", isi incepe Voiculescu scrisoarea. Liderul PC ii spune lui Basescu ca da impresia ca a scapat situatia de sub control. „Intensitatea privirii tale, voluptatea pronuntarii obsesive a numelui meu ma determina sa cred ca situatia ti-a scapat de sub control. Esti posedat de idee, te macina, te consuma, te epuizeaza. Si rezultatele se vad: ti-ai pierdut tonusul, te descurci tot mai greu, ai obosit. Traiane, hai sa rupem pisica! Sau, daca vrei tu, motanul!", spune Voiculescu. Intalnire de taina Dan Voiculescu sustine ca, in 2004, Basescu a venit la Grivco pentru negocieri: „Erai impreuna cu Teodor Stolojan si, spui tu, «cu caciula in mana». Nici atunci presa nu a fost invitata, informata sau prezenta. Sigur, inteleg ca daca se fac in lipsa presei, dar in prezenta lui Traian Basescu, negocierile, chiar si la Grivco, sunt transparente si in interesul romanilor. Imi amintesc detaliat tot ce am vorbit atunci. Ce nu reusesc sa-mi amintesc, pentru ca nu am dat niciodata importanta unor astfel de amanunte, este cine a stat in capul mesei, cine in stanga si cine in dreapta. Am observat, insa, ca tu esti foarte sensibil la asemenea detalii. Nu vrei, Traiane, sa spui romanilor si sa-mi amintesti si mie cum am stat noi la acea intalnire?", intreaba Voiculescu. Basescu a acuzat recent faptul ca guvernul Johannis a fost negociat „pe ascuns" la Grivco de Voiculescu, Vantu, Patriciu, Geoana, Nastase si Hrebenciuc, intalnirea din 2004 caracterizand-o ca fiind transparenta.    

Reduceri pentru soferii disciplinati

 De anul viitor, soferii care fac accidente vor plati mai mult pentru asigurarea obligatorie. Regula este valabila insa si invers. Conducatorii auto care nu vor inregistra evenimente rutiere vor beneficia de o reducere la plata asigurarii. Acesta este sistemul bonus-malus care intra in vigoare la 1 ianuarie 2010.  Pe acest principiu putem sa spunem ca va functiona sistemul bonus A malus. Fiecare sofer va avea, de anul viitor, un istoric al evenimentelor rutiere in care este implicat. Baza de date va fi creata chiar de societatea de asigurari. Astfel, un conducator auto care nu a avut niciun accident poate primi bonus 10% din pretul asigurarii obligatorii. Procentul de reducere a tarifului creste de la un an la altul, ajungand chiar la 50% in al saptelea an. Soferul care face accidente va plati in plus 45% in primul an de asigurare, iar daca numarul evenimentelor rutiere creste, penalizarea poate ajunge pana la 200%.    

Restante imposibil de recuperat

  Ratele la imprumuturile bancare au devenit pentru multi romani o povara care nu mai poate fi dusa la capat. In doar o luna, restantele la creditele in lei si valuta au crescut cu peste 150 de milioane de euro, arata datele BNR. De la inceputul anului, cea mai rapida crestere au cunoscut-o datoriile la creditele in valuta care s-au triplat si au depasit 3 miliarde de lei. Nici nu-i de mirare avand in vedere ca leul s-a depreciat masiv, iar acum euro tinde spre pragul de 4 lei si 30 de bani. Nici cei care s-au bazat pe moneda nationala nu stau mai bine. Restantele la imprumuturile in lei s-au dublat fata de sfarsitul anului trecut si au ajuns in octombrie la 4 miliarde de lei. In total, datoriile populatiei si firmelor la institutiile financiare depasesc 7 miliarde de lei.   

Topul citadinelor economice

La numai 7.190 de euro, Chevrolet Spark este prima in topul celor mai ieftine si economice masiniInainte de alegerea unei masini trebuie sa tii cont de cateva aspecte decisive in ceea ce priveste bugetul tau viitor: modalitatea de achizitie, valoarea asigurarilor, reteaua de service si costurile de intretinere. Ideal e sa cumperi in aceasta perioada de criza o masina cu banii jos. Daca nu ai totusi o situatie financiara care sa-ti permita acest lucru, incearca sa dai un avans cat mai mare. Acest lucru te va ajuta sa ai o rata suportabila. Pe langa banii necesari cumpararii unui autoturism, trebuie sa iei in calcul costurile legate de asigurari. Nu ai cum sa eviti polita de asigurare obligatorie / RCA - si e bine sa ai si o asigurare CASCO. In cazul in care o banca iti asigura finantarea prin creditare, asigurarea CASCO este obligatorie si va creste nivelul ratei. Un motiv in plus sa alegi o masina din clasa mica. Service-ul te salveaza Reteaua de service, desi nu pare la prima vedere, are o importanta majora in decizia de cumparare a unei masini. N-ai vrea sa ai autoturismul la reparat si sa fii nevoit sa astepti un timp indelungat o piesa pe care service-ul nu o are in stoc. Cu cat o retea de service este mai mare si mai organizata, cu atat mai mult vei castiga la capitolul pret cand vine timpul reviziei. Un volum mare de unitati vandute si aflate in circulatie, genereaza vanzari mari si astfel preturi negociabile de catre producator si, implicit, un avantaj pentru tine. Cum cauti o masina? Daca vecinul ti-a zis ca cele mai bune masini sunt cele germane, sotia/sotul opteaza pentru cele franceze si mama soacra te indeamna sa fii patriot si sa alegi un producator local, nu esti chiar pe drumul cel bun. Alegerea ideala trebuie sa o faci singur. In primul rand poti folosi foarte multe instrumente online pentru o prima analiza. Dupa ce stii ce vrei, ti-ai facut bugetul si iti poti permite investitia, trebuie sa mergi in showroom-uri si sa faci alegerea care te avantajeaza. O cautare simpla pe un site specializat iti listeaza in cel mai scurt timp cele mai bune oferte in functie de selectie pentru care ai optat. Astfel, pentru gasirea citadinei ideale, am ales un buget sub 10.000 euro, clasa mica, motor cat mai economic si un consum care sa nu-ti usureze buzunarul. Primele cinci in top Castigatorul topului este modelul Spark produs de Chevrolet. Varianta de baza costa 7.190 euro cu TVA inclus. Are un motor mic, de 0,8 l care produce 52 CP, si producatorul indica un consum mediu urban de 6,9 l. Pe locul doi din perspectiva pretului se claseaza Hyundai i10, care in echiparea de baza si motorizarea de 1,1 l poate fi cumparat cu 7.961 euro cu TVA. Pentru 7.975 euro poti pleca acasa cu un Fiat Panda, versiunea Active si motor de 1,1 l, 54 CP.  Desi nu prinde podiumul, Citroen C1 primeste o mentiune pentru pretul de achizitie - 8.489 euro cu TVA. Are un motor de 1000 cmc si dezvolta 68 CP. Concurenta franceza face bine la pret: pe locul 5 se pozitioneaza Peugeot 107 care se afla la vanzare pentru varianta de baza cu 8.545 euro, la un nivel similar de motorizare si putere. Ultimele alternative Toyota Aygo tine pasul cu fratii europeni si este in oferta importatorului la 8.603 euro. Motorizarea si puterea sunt identice cu cele ale modelelor franceze, micutul japonez impatind aceleasi platforme constructive. Mitsubishi Colt ocupa locul 7 in topul autoturismelor cu un pret de achizitie de 8.919 euro cu TVA. Motorul de 1.1 l produce 75 CP si producaturul indica un consum mediu urban 7 l. Kia Picanto intra in top cu un pret de 9.236 euro. Primim pentru acesti bani o motorizare de 1.1 l si 65 CP. Suzuki Splash se vinde cu 10.000 euro. Ocupa astfel ultimul loc al topului si pentru ca motorizarea de 1.2 l si 86 CP va atrage un nivel al asigurarilor mai mare. Pentru realizarea acestui top a fost folosit site-ul specializat http://www.autonovo.ro. Autoturismele au fost selectate in functie de clasa si apoi ordonate dupa pret. Pot aparea modificari ale pretului influentate de ofertele in curs.

Povestea globurilor de aur

Patronul firmei Ion Art Glass, Ion Tamaian, este cunoscut de aproape toti sibienii datorita pasiunii lui pentru arta si datorita calitatilor sale de mic intreprinzator. Fabrica lui de sticla i-a adus un succes nebanuit cand a inceput sa fabrice globuri pentru brazii de Craciun. „Inainte sa-mi deschid atelierul, am lucrat zeci de ani in industria sticlariei, la Poiana Codrului (judetul Satu-Mare), la Talmaciu si la Avrig. Atelierul de la fabrica de sticla, l-am deschis in 1992, iar inceputurile au fost anevoioase, dar dupa ceva timp, pas cu pas, am reusit sa-mi iau un cuptor de sticla si asa a inceput totul. Dupa care in '97 sau '98 am inceput sa fac si globulete, care au prins foarte bine, in perioada sarbatorilor de iarna", povesteste Ion Tamaian. Acum intreaga familie Tamaian a ajuns sa se ocupe de afacere. Ion se ocupa de partea creativa, de conceptul globurilor sau a diferitelor produse din sticla, si inclusiv de desen sau de proiectarea produselor, iar sotia lui se ocupa de incheierea contractelor  cu diferiti clienti internationali. Fabrica pentru export Ion Tamaian a fost nevoit sa se retraga de pe piata interna pentru ca aici vanzarile nu au fost prea mari. Astfel Ion Art Glass a inceput sa fabrice mai mult pentru export. „Pentru piata internationala vand in proportie de 90 la suta din produsele pe care le fabricam si  abia 10 la suta le vindem pentru piata romaneasca. Globurile se mai gasesc in galeriile de arta sau in anumite firme cu care lucram, in Bucuresti", a spus Tamaian. Dupa numeroase targuri sau expozitii internationale, Tamaian a reusit sa stabileasca multe contacte, ceea ce i-a adus si multe contracte cu diferiti clienti din Rusia, Europa, Egipt, Dubay, Pakistan, India, Tarile Arabe sau Brazilia. Cel mai incantat este de piata din Rusia, care „are un stil aparte, iar rusii s-au aratat foarte atrasi de ceea ce fac eu, pentru ca nu seamana cu nici un alt stil", a spus mandru Tamaian. Globuri de zeci de euro Tamaian si echipa lui de 25 de oameni lucreaza manual toate globurile pentru bradul de Craciun. Un singur glob marca „Ion Art Glass", are nevoie de 4-5 zile pentru a lua forma pe care, la final, o admiram cu totii. Pentru a trece prin toate etapele de prelucrare a globului, muncitorii de la Ioan Art Glass, depun mult efort si truda. Primul pas este desenarea modelului pe hartie, proiectarea lui, apoi acesta trebuie sa ia forma planuita, dupa care se introduce in cuptoarele mari, se modeleaza, se ornamenteaza, iar dupa cateva zile se si picteaza cu pensula. Dupa ce globurile invelite in aur sau argint stau din nou deasupra flacarilor, foitele de metale pretioase se topesc, iar ornamentele capata modele unice. Nici globurile simple nu sunt usor de facut. Dupa ce se modeleaza sticla, acestea ajung in atelierul de pictura. In functie de destinatia pe care o au, ele sunt vopsite manual in culori atent selectate de artisti. La final, un astfel de glob ajunge sa coste intre 8 si 100 de euro, in functie de materialul cu care este decorat. „De exemplu daca un client doreste sa fie ornamentat cu foita de aur, de 12 karate, atunci bineinteles ca si globul este mai scump. Globurile mai pot fi ornamentate si cu argint, bronz sau platina", mai  povesteste Tamaian. A vandut la Casa Alba Prin intermediul unor contacte, pe care si le-a stabilit de-a lungul timpului, Ion Tamaian a ajuns sa-si scoata la licitatie produsele din sticla si globurile pentru pomul de Craciun la un post tv specializat din Las Vegas, ce emite 24 de ore din 24. Astfel, Tamaian a ajuns sa fie cunoscut si de americani. „Prin intermediul canalului de televiziune, am ajuns sa vand globuri pentru bradul de Craciun, chiar si celor de la Casa Alba si multor vedete de la Hollywood, ce joaca in filme", a spus Tamaian. Datorita globurilor sale unicat, patronul fabricii de sticla a vandut ornamente si unor oameni de cultura din Romania dar si unor politicieni influenti. Tot Tamaian a decorat si interiorul hotelului Ramada, „cu tot ceea ce inseamna sticla".  Ioan Tamaian I patronul fabricii de sticla „Ioan Art Glas" „Cel mai bun domeniu unde se poate investi la ora actuala, in aceasta perioada de criza, este arta, deoarece in timp, arta s-a dovedit a fi o investitie mai buna decat aurul. Pe plan national sau international se simte aceasta criza, iar acum tinta mea este sa merg spre acesti oameni cu bani, care au posibilitati materiale."

Basescu, pirat sau marinar?

  Minerva Boitan l-a atacat dur pe presedintele Traian Basescu, dupa ce a vizionat filmuletul in care seful statului, era pe o scena din Ploiesti, in campania electorala din 2004, si a lovit un copil. Boitan a declarat ca nu a reusit sa doarma o noapte intreaga, dupa ce a vazut de ce este in stare Basescu sa faca. „Azi-noapte (n.r.-joi noaptea) nici nu am reusit sa inchid un ochi dupa ce am vazut ce poate sa faca Traian Basescu. Cum sa poata lovi un copil?", s-a intrebat Boitan nedumerita. Deputatul liberal a mai spus ca nu concepe sa se intample asa ceva si daca nimeni nu va lua atitudine, va cere Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului sa verifice autenticitatea filmuletului si va face plangere la politie, deoarece „nu exista nici un motiv pentru care sa lovesti un copil", a explicat Boitan. Senatoarea a spus ca gestul lui Basescu este incalificabil, iar dupa aceasta intamplare ar fi trebuit sa-si dea demisia din functia de presedinte. Motive anti-Basescu In cadrul conferintei de presa organizata de senatoarea liberala, Minerva Boitan, a mai oferit argumente pentru care sibienii sa nu-l voteze pe Traian Basescu ca presedinte. „De ce sa nu-l sustinem pe Basescu? Pentru ca nu are spirit de echipa, pentru ca si-a executat politic toti partenerii politici, pentru ca nu agreaza proiectul Johannis si pentru ca a avut sansa sa se ocupe de transporturi, si astfel a creat «regii asfaltului», iar cat a fost primar a creat «printii imobiliari»", a atacat Boitan. Senatoarea liberala s-a mai intrebat daca nu cumva Traian Basescu a fost pirat in loc de marinar, iar de aici „s-ar trage toate rele". Impotriva concediului fara plata Fostul manager al Spitalului Clinic Judetean Sibiu a atacat si „micul Guvern Boc"", pentru decizia de a trimite acasa bugetarii pentru opt zile. „Trebuia inceputa campania de vaccinare. Dar policlinica din Sibiu este inchisa pana miercuri. Probabil ca daca vom continua cu Basescu si cu micul guvern Boc, in primavara inchidem spitalele. Inteleg ca trebuie facuta economie, dar sa inchizi unitati sanitare in plina epidemie e prea mult. Continuarea cu Basescu inseamna nu un spital nou, ci poate chiar inchiderea celui vechi", a mai spus national-liberalula Boitan.    

Patru noi cazuri de gripa

  Alte patru cazuri de gripa noua au fost confirmate sambata in Sibiu de catre Institutul Cantacuzino din Bucuresti. Este vorba despre doi tineri de 23, respectiv de 22 de ani, o fata de 18 ani si un baietel de 12 ani. Unul din tineri s-a intors din strainatate, acasa la rude, iar cel de-al doilea este student. Cei doi sunt izolati la domiciliu si sunt atent monitorizati de catre medicii de familie. Al treilea caz este al unei fete de 18 ani, care este eleva si are o forma usoara a bolii. Ea este internata la sectia de Boli Infectioase din cadrul Spitalului Clinic Judetean Sibiu. Ultimul caz de gripa noua a fost inregistrat la un copil in varsta de 12 ani, care a fost internat, la sectia de Boli Infectioase din cadrul aceluiasi spital, unde i s-a administrat tratament cu antivirale. Baiatul a fost deja externat, iar starea lui generala este buna. Totodata campania de vaccinare impotriva infectiei cu virusul gripal AH1N1 a inceput vineri, 27 noiembrie. In zilele urmatoare conducerea Directiei de Sanatate Publica Sibiu, asteapta livrarea unui numar de 34.150 de doze de vaccin. Aceste vaccinuri provin de la Institutul Cantacuzino, iar transoportul va fi asigurat de Ministerului Administratiei si Internelor. 

Concert de exceptie

  Johann Strauss Ensemble va concerta din nou la Sibiu. Evenimentul va avea loc luni, 14 decembrie, incepand cu ora 19, la Sala Thalia. Biletele pentru acesata manifestare sunt puse in vanzare la Agentia Teatrala de pe bulevardul Nicolae Balcescu si la sediul saptamanalului Turnul Sfatului, de pe strada Zaharia Boiu, nr. 2.

Expozitie de Mos Nicolae

  Turnul Sfatului va gazdui in perioada 4-6 decembrie expozitia cu vanzare Art Boutique. Astfel, sibieni care isi doresc un obiect unic, realizat cu pasiune, pot vizita Turnul Sfatului, transformat, pret de trei zile, in atelierul Mosului. 30 de zane si spiridusi din Bucuresti, Targu-Jiu, Timisoara, Cluj, Sibiu si nu numai, va vor dezvalui secretele lor in cadrul expozitiei Art Boutique. Impletituri unicat in culori vesele, sapunuri din morcovi, floarea soarelui sau din ulei de masline, margele din lut modelate si pictate manual, felicitari si cutiute de bijuterii realizate de manute harnice, sunt cateva dintre creatiile care va asteapta in spatiul expozitional din incinta Turnului. Pentru a avea acces la aceasta expozitie, vizitatorii vor trebui sa achite doar taxa de acces in Turnul Sfatului in valoare de doi lei. Pe langa plimbarea prin spatiul expozitional si panorama Sibiului vazut de la inaltime, cei care vor trece pe la Art Boutique vor fi inscrisi automat la o tombola cu premii constand in exponate. 

Tragedie in Fagaras

  Un tanar de numai 25 de ani, alpinist experimentat, si-a pierdut viata sambata seara in Fagaras. Tanarul era impreuna cu alti cinci prieteni, si ei alpinisti cu experienta, si incercau sa ajunga spre varful Leitel. Era ceata, iar cei sase inaintau anevoios, distantati unii de altii. Asa s-a petrecut nenorocirea. „Era in jurul orei 17, iar conditiile meteo erau destul de grele. Cei sase se aflau la cota 2.390 de metri, si inaintau rasfirati. Putem doar sa presupunem ca victima a alunecat sau s-a impiedicat, cert este ca s-a rostogolit in jos aproximativ 800-900 de metri, intr-o valcea. Din cauza leziunilor suferite in cadere, a decedat", explica Adrian dDvid, seful Serviciului Salvamont Sibiu. Camarazii tanarului au fost cei care au descoperi cadavrul, si i-au anuntat pe salvamonstisti Operatiuni de recuperareDuminica dimineata, la prima ora, o echipa formata din sapte salvamontisti sibieni a pornit spre locul accidentului. „Paralel am cerut, prin intermediul Prefecturii Sibiu, si un elicopter al Ministerului de Interne. In jurul pranzului, elicopterul a ajuns in Fagaras, avand la bord, pe langa echipaj, doi subofiteri de politie si doi salvamontisti. A durat putin pana cand aparatul a reusit sa gaseasca o zona buna pentru aterizare, in apropierea locului in care s-a produs accidentul, si conditii favorabile pentru aterizare. De acolo a preluat trupul alpinistului, si l-a transportat pana langa localitatea Cartisoara, de unde a fost preluat apoi de autoturismul Serviciului de Medicina Legala Sibiu", explica Adrian David. Tanarul clujean, de numai 25 de ani, avea experienta in astfel de ascensiuni si era echipat corespunzator. Acesta este primul accident mortal petrecut in acest sezon in Muntii Fagaras.     

Atentie la MISA!

  O femeie care pretinde ca este o fosta instructoare de yoga la una din filialele MISA din Germania ii avertizeaza pe sibieni cu privire la faptul ca in spatele conferintei de deschidere a cursului de yoga de anul I care va avea loc astazi, incepand cu ora 19, la casa de Cultura a Studentilor, se afla cunoscuta organizatie MISA. „In spatele conferintei ce va avea loc luni (n.r. - astazi) 30 noiembrie 2009, la Casa de Cultura a Studentilor din Sibiu, incepand cu ora 19.00, se ascunde controversata organizatie ce poarta numele de MISA. Este vorba de o conferinta de deschidere a cursului de yoga MISA la dumneavoastra in oras, prin care MISA incearca sa isi faca reclama si sa isi adune adepti. Dovada o aveti pe site-ul oficial MISA, unde se anunta evenimentul: http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?langaRO&itema6001", spune Cecilia Tiz Acuzatii grave Si femeia nu se opreste aici cu acuzatiile. „Ca fosta instructoare la una din filialele MISA din Germania (Essen) ma aflu in posesia unor informatii care dovedesc ca mai tot ce s-a scris in presa romana despre aceasta secta este adevarat. Cea mai grava problema, pentru mine ca femeie si mama a unei fete de 16 ani, este faptul ca MISA, sub paravanul unei scoli de yoga, isi trimite adeptele (printre ele multe cu studii superioare: medicina, biologie, etc) sa lucreze pe videochat erotic sau in baruri de striptease (luindu-le apoi banii) si ca este implicata in productia de filme pornografice (de multe ori chiar fara ca protagonistele sa stie ca vor fi «vandute la taraba». In primavara anului 2008, MISA si toate filialele ei internationale au fost excluse din Federatia Internationala de Yoga si din Alianta Europeana de Yoga din motive de implicare in sexbusiness", conchide femeia, intr-un mail trimis pe adresa redactiei.

"Periplul" lui Johannis

Johannis se va afla astazi in Bucuresti, unde va face o declaratie de presa comuna cu Geoana si Antonescu Primarul Sibiului, Klaus Johannis ar putea fi prezent la Timisoara pentru a sarbatori ziua de 1 decembrie. Acesta a fost invitat chiar de primarul din Timisoara, Gheorghe Ciuhandu, pentru a partcipa la eveniment alaturi de liderul PSD, Mircea Geoana si de proaspatul sau aliat politic, presdintele PNL, Crin Antonescu. Deocamdata, nimeni nu stie sigur daca edilul-sef al Sibiului, Klaus Johannis va da curs sau nu invitatiei lansate de „omologul" sau de la Timsoara. „Nu stiu exact daca va participa Johannis, dar cred ca merge, din moment ce a fost invitat de primarul din Timisoara", a declarat Gheorghe Suditu, presedintele organizatiei municipale a PSD. Nici senatorul Minerva Boitan nu are mai multe informatii referitoare la vizita oficiala a primarul la Timisoara si,dar nici ea nu exclude varianta participarii acestuia. „Eu stiu cu siguranta ca ieri s-a intors in tara primarul Klaus Johannis si ca a primit telefonic invitatia de a merge la Timisoara, dar nu stiu daca a si acceptat-o. Cel mai probabil, va merge, din informatiile pe care le am", a recunoscut senatorul Minerva Boitan. Timisoara vrea „sus" Se pare ca inca de joi seara, Gheorghe Ciuhandu si-a dat intalnire la sediul Primariei Timisoara cu liderii din teritoriu ai PSD si PNL, dar si cu senatorii Ilie Sarbu si Nicolae Robu. Cei trei au purtat dezbateri indelungate referitoare la parteneriatul pentru Timisoara, care va fi semnat chiar pe 1 Decembrie, cand sunt asteptati Crin Antonescu si Mircea Geoana, in orasul de pe Bega. Tot atunci isi va face simtita prezenta si edilul-sef al Sibiului, Klaus Johannis, in cazul in care decide sa dea curs invitatiei. De mentionat este faptul ca Gheorghe Ciuhandu cere prin documentul care urmeaza sa fie semnat de Ziua Nationala a Romaniei ca statutul Timisoarei, pe plan national intr-o prima faza, sa fie reconsiderat si, implicit imbunatatit, intrucat orasul de pe Bega reprezinta, dupa cum a mentionat primarul, poarta spre vest a Romaniei, fiind un centru multicultural si al doilea contributor la bugetul national. „Am avut o discutie cu Mircea Geoana si cu Crin Antonescu (...) Avem niste probleme la 20 de ani de la Revolutie pe care guvernarile succesive nu le-au rezolvat. (...) Am cerut o interventie mai masiva a autoritatilor centrale, bineinteles pornind de la mai multe proiecte guvernamentale care exista", a spus Gheorghe Ciuhandu. Vizita in capitala Inainte de a merge la Timisoara insa, Klaus Johannis va efectua o vizita in Capitala, in cursul zilei de astazi. Surse apropiate PSD sustin ca primarul Sibiului va face, la Bucuresti, o declaratie de presa comuna cu Mircea Geoana si Crin Antonescu. Aceleasi surse sustin ca, deocamdata, Klaus Johannis nu si-a dat acceptul pentru a aparea pe afisele electorale alaturi de Geoana si Antonescu. Parteneriat salvator Presedintele PNL Timis, senatorul Nicolae Robu, a declarat, joi, referitor la proiectul Johannis si sustinerea lui Mircea Geoana la presedintie, ca aceasta este singura solutie viabila care va duce la scoaterea Romaniei din impactul financiar care s-a acutizat anul acesta. „Si cand spun criza, am in vedere toata paleta de componente ale crizei care ineaca tara noastra, economica, politica si morala in care Romania se afla. (...) Acest parteneriat va promova cota unica de impozitare, aceasta nu va creste si nici alte componente ale fiscalitatii nu vor creste in niciun caz", a spus Robu. In  data de 1 Decembrie, potrivit lui Gheorghe Ciuhandu, Mircea Geoana, Crin Antonescu si Klaus Johannis vor participa, in Parcul Central, la festivitatile dedicate Zilei Nationale a Romaniei, dupa care vor merge in primarie sa iscaleasca parteneriatul. De asemenea, in jurul orei 12.00, vor participa la adunarea de la Opera Nationala si in Piata Victoriei, pentru a celebra, astfel, Ziua Nationala a Romaniei.