monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Elevii de la "Nicolae Balcescu", in finala Cupei Danone

Vineri, pe arena "Ion Moina", elevii de la patru scoli din Cluj-Napoca si-au disputat locul care poate duce la turneul final de la Paris al Cupei Danone, din luna septembrie, unde vor avea ocazia sa-l intilneasca pe fostul mare fotbalist francez, Zinedine Zidane. Incurajati de un public numeros si foarte activ, dar si de Cristi Dulca, fost fotbalist, actualmente observator FRF, reprezentantii scolii "Nicolae Balcescu" s-au impus in finala, cu 3-2, dupa executarea loviturilor de departajare, in fata cistigatorilor de anul trecut, elevii de la "Iuliu Hatieganu". Locurile 3 si 4 au fost ocupate de micutii fotbalisti de la Octavian Goga", respectiv "Radu Stanca". Toti participantii au fost recompensati, indiferent de performante, iar sponsorii au acordat premii suplimentare si galeriilor, care au facut un spectacol atractiv in tribune. Pe 7 iunie, tot la Cluj-Napoca, va avea loc finala nationala a Cupei Danone, unde vor participa, alaturi de elevii de la "Nicolae Balcescu", invingatorii competitiilor similare desfasurate in Bucuresti, Constanta si Timisoara. Reamintim ca aceasta competitie, sustinuta de FIFA si organizata de 9 ani de grupul DANONE in 40 de tari, a ajuns la cea de-a opta editie in Romania.  

FOTO: Prima noapte (De)lahoya

 Prima noapte din cadrul Festivalului Delahoya i-a "incalzit"pe clujeni pentru evenimentul din aceasta seara de pe Aeroportul International Cluj-Napoca. Dupa miezul noptii, cluburile Midi si Melody, unde simultan s-au tinut petreceri, i-au pus pe clubberi pe jar, iar DJ-ii prezenti au incins atmosfera pina in zori. Clubul Melody a inceput sa se umple abia dupa ora 1, unde petrecaretii au putut dansa pe ritmuri techno si goa trance. In controversatul Midi, petrecerea a tinut pina in zori, unde DJ-ul Simon Baker a mixat timp de 3 ore. Evenimentul principal din cadrul festivalului de muzica electronica va avea loc astazi pe aeroportul clujean. Pretul unui bilet de intrare este de 25 de lei, posesorii Studcard beneficiind de o reducere de 50%.

A cazut in cap din cauza alcoolului

 Un barbat in stare de ebrietate, care incerca sa treaca strada in zona hotelului Melody, a cazut la marginea strazii si s-a lovit cu capul de bordura. Evenimentul s-a petrecut aseara in fata unui echipaj al Politiei Comunitare, care astepta la stop la intersectia strazilor Regele Ferdinand si Memorandumului. Conform unui agent al echipajului, "barbatul abia se tinea pe picioare si dintr-o data a picat cu capul direct in bordura". O ambulanta a sosit imediat la fata locului, urmand ca victima sa fie transportata la spital.