monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Mihali: "As vrea sa fiu secundul lui «Piticu» la «U»"

Aventura lui Dorinel Munteanu la Steaua Bucuresti s-a terminat subit, Gigi Becali anuntind ca noul tehnician al formatiei din Ghencea este Marius Lacatus. In aceste conditii, Munti s-ar putea intoarce la Universitatea Cluj, asa cum a si declarat in momentul plecarii la Steaua. Actualul antrenor al formatiei "universitare", Gica Mihali a comentat demiterea lui Dorinel si spune ca s-ar bucura foarte mult daca s-ar intoarce la Universitatea: "Imi pare sincer rau pentru ce a patit el. Nu-mi vine sa cred ca se pot face astfel de lucruri in Romania. Nu a pierdut nici un meci in campionat si trebuie sa tinem cont de adversarii pe care i-a avut: Dinamo, Rapid, Craiova, Timisoara si Unirea Urziceni. Imi pare rau, n-am vorbit inca cu el, chiar daca sintem prieteni foarte buni. Stiu prin ce trece in aceste momente", a precizat Mihali pentru monitorul. In ceea ce priveste posibila revenire a lui Dorinel la "U",  Mihali a adaugat: "Nu as avea nici o problema daca s-ar intoarce. As accepta oricind sa fiu secundul sau. Daca ar fi vorba de un alt antrenor, n-as accepta, dar cu Munti imi place foarte mult sa lucrez. Nu stiu ce ginduri are, asta numai el poate spune. Ramine de vazut ce se va intimpla", a conchis Mihali.

Galerie foto - Umpleti "Cosul Bucuriei"!

Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita

Programul ?Rabla? va continua

 Guvernul a dat 91,4 de milioane lei prin programul Rabla de înlocuire a parcului auto vechi, adicã numai 76 la sutã din fondurile alocate pentru 2008, pentru cã românii au depus doar 30.466 de cereri de casare a maºinilor, a declarat, ieri, preºedintele Administraþiei Fondului de Mediu (AFM). Numãrul de maºini schimbate în 2008 reprezintã, totuºi, aproape dublul autoturismelor înlocuite în 2007 prin programul Rabla. Pentru acest an, guvernul alocase 120 de milioane de lei pentru scoaterea din circulaþie a 40.000 de autovehicule mai vechi de 12 ani, în cadrul programului „Rabla“, dupã ce, în 2007, norma a fost de aproape 16.500 de maºini.  „Deºi în acest an perioada de derulare a programului a fost mai redusã, de circa 7 luni - deoarece programul Rabla a fost demarat cu întârziere - au fost date de aproape douã ori mai multe maºini decât anul trecut. De altfel, se constatã o creºtere evidentã faþã de programele anterioare“, a declarat, pentru NewsIn, preºedintele AFM, Mihai Toti.Prima de casare majoratã„Ne aºteptãm la rezultate bune ºi în 2009, mai ales cã românii vor beneficia de mai multe facilitãþi, inclusiv de mãrirea primei. Din statisticile pe care le avem, sunt încã foarte multe maºini mai vechi de 12 ani“, a mai spus Toti. Programul Rabla va continua ºi anul viitor, dupã ce Guvernul Tãriceanu a aprobat finanþãri pentru scoaterea din uz a 60.000 de autoturisme cu grad mare de poluare. În plus, Executivul a decis majorarea primei de casare acordate prin acest program de la 3.000 la 3.800 de lei. Ca urmare, suma totalã alocatã pentru realizarea programului în 2009 a crescut la 228 de milioane lei, cea alocatã iniþial fiind de 180 de milioane de lei.

An bun pentru agricultura

 Producþia ramurii agricole a avansat cu 20,5 la sutã în primele nouã luni ale anului faþã de perioada similarã din 2007, însã anul agricol 2008 ar fi putut fi chiar mai bun dacã suprafaþa cultivatã nu ar fi continuat sã scadã, a declarat ieri preºedintele INS, Vergil Voineagu. Datele estimative pentru tot anul 2008 mai aratã un avans al producþiei ramurii agricole cu 19,4 la sutã faþã de anul trecut. „Anul agricol 2008 ar fi putut fi chiar mai bun, dacã nu ar fi continuat procesul de scãdere a suprafeþei agricole cultivate, pentru toate tipurile de culturi. Aproximativ 10 la sutã din totalul suprafeþei agricole, respectiv 1,5 milioane hectare, sunt neutilizate. În acelaºi timp, efectivele de animale au scãzut în primele nouã luni, cu excepþia grupelor de ovine ºi caprine“, a mai spus Voineagu.Rezultate slabe în 2007În acelaºi timp, el a amintit cã evoluþia pozitivã a agriculturii în 2008 a fost determinatã ºi de efectul de bazã favorabil, dat de rezultatele slabe ale agriculturii în 2007. Potrivit lui Voineagu, „valoarea adãugatã brutã din agriculturã a urmat tendinþa producþiei ramurii agricole“, avansând cu 23,8 la sutã în primele nouã luni faþã de aceeaºi perioadã din 2007. Estimãrile pe tot anul 2008 aratã un avans al valorii adãugate brute cu 19,9 la sutã faþã de a nul trecut. Singura creºtere s-a înregistrat pe componenta producþiei vegetale, care a avansat cu aproape 33 la sutã în intervalul ianuarie - septembrie 2008 faþã de intervalul echivalent din 2007, urcarea estimatã pe tot anul fiind de 32,2 la sutã.

Electrolux va concedia mii de angajati

Mai multe companii de electrocasnice au anunþat reduceri de personal, dupã ce criza creditelor a afectat drastic cererea. „În decembrie, cererea pentru produse electrocasnice în Europa ºi Nord America continuã sã scadã puternic“, a anunþat producãtorul suedez. „În contextul în care vânzãrile din decembrie sunt ca de obicei, mai scãzute, existã riscul unui profit operaþional lunar negativ“, potrivit unui comunicat al companiei. Reducerile de personal, echivalentul a 5 la sutã din forþa de muncã a companiei, precum ºi alte acþiuni asemãnãtoare vor costa aproximativ 1,2 milioane coroane suedeze ºi vor fi aplicate începând cu al patrulea trimestru. Compania vrea sã economiseascã aproximativ 1,1 miliarde coroane suedeze.PierderiElectrolux a pierdut 31 la sutã din capitalul de pe piaþa suedezã în 2008, în contextul în care clienþii au amânat noi achiziþionãri ale produselor companiei. Directorul executiv Hans Straaberg a declarat luna trecutã cã veniturile din creºterea preþului în Europa nu sunt suficiente pentru a compensa costurile ridicate. Grupul, ce a înregistrat rezultate slabe în primul ºi al doilea trimestru, ºi-a revenit în al treila, generând un profit net de 847 de milioane de coroane suedeze (84,7 de milioane euro). Totuºi, Electrolux nu va putea sã atingã toate obiectivele financiare din 2008, ce vizeazã un profit operaþional între 3,3 ºi 3,9 de miliarde coroane suedeze, excluzând articolele excepþionale, potrivit unui comunicat al companiei, scrie AFP. Al doilea producãtor din lumeElectrolux este al doilea producãtor de electrocasnice din lume, având mai mult de 40 de milioane de produse vândute în 150 de þãri anual. Electrolux este producãtor de aspiratoare, maºini de spãlat, congelatoare ºi frigidere, iar printre brandurile sale se numãrã AEG, Zanussi, Eureka ºi Frigidaire. Grupul suedez este prezent în România încã din 1995.

Criza fara precedent: doi giganti auto cer ajutor

 Totodatã, conform unor informaþii apãrute sãptãmâna trecutã ºi confirmate pentru Business Standard de surse din piaþa auto localã, ºi Renault, care are în stadiu incipient dezvoltarea unui centru de proiectare în valoare de 100 de milioane de euro la Titu, a recurs la o miºcare identicã, solicitând garanþii „Dacã împrumutul va fi aprobat, Ford intenþioneazã sã investeascã aceºti bani în proiectul de la Craiova”, a declarat pentru Business Standard Nadia Criºan. Pânã în prezent, oficialii Ford au afirmat cã planurile companiei în România rãmân aceleaºi, indiferent de situaþia economicã internaþionalã.  Planurile rãmân  „Aºa cum a spus John Fleming, preºedinte ºi CEO Ford Europa, în data de 11 decembrie 2008, planurile Ford pentru fabrica din Craiova rãmân neschimbate. Fleming a confirmat faptul cã, anul viitor, Ford va începe producþia la Craiova cu modelul Transit Connect. De asemenea, vom continua sã pregãtim uzina pentru modele noi, pe care intenþionãm sã le fabricãm în Craiova, în anii urmãtori”, a mai spus Nadia Criºan. Ford a preluat, la începutul acestui an, 72,4 la sutã din acþiunile Automobile Craiova, pentru 57 de milioane de euro, producãtorul american angajându-se atunci la investiþii directe de 675 de milioane de euro pentru modernizarea fabricii ºi la suplimentarea numãrului de angajaþi. Planul companiei prevedea, la preluarea uzinei, o producþie anualã de 300.000 de vehicule ºi 300.000 de motoare pânã în anul 2012. La uzina de la Craiova lucreazã 3.900 de oameni, planurile iniþiale Ford având în vedere suplimentarea numãrului acestora pânã la 7.000 - 9.000 de angajaþi, dupã intrarea în producþie a modelului de clasã micã. Încã 40 de producãtoriInvestiþia Ford ar urma sã atragã, conform informaþiilor disponibile, venirea a încã 40 de producãtori de componente auto. Premierul Cãlin Popescu Tãriceanu a declarat, sãptãmâna trecutã, cã statul roman trebuie sã acorde garanþii Bãncii Europene de Investiþii, astfel încât instituþia europeanã sã finanþeze proiecte precum Centrul Tehnologic Renault de la Titu, investiþia Ford de la Craiova sau eventuala investiþie Voestalpine. Reprezentanþii Renault nu au dorit sa comenteze informaþia, dar potrivit unor surse citate de Business Standard, suma vizatã de Renault ar putea merge în centrul de la Titu. La nivel internaþional, companiile auto se confruntã cu probleme financiare, ca urmare a scãderii abrupte a cererii de maºini. Ford, Chrysler ºi General Motors au cerut, recent, un ajutor de 34 de miliarde dolari de la Trezoreria SUA, însã au fost refuzate.

Gluma proasta s-a confirmat!

 Boc isi cauta specialisti pe economieNici noul premier desemnat, Emil Boc, nu a dorit sa se refere la motivele retragerii lui Stolojan. El a reiterat obiectivele unui guvern stabil si performant, un guvern ce va fi instalat pe 22 decembrie. Cea mai mare preocupare a lui Emil Boc este acum sa ia lectii de economie. El a anuntat ca va constitui un grup de consultanti de la BNR, specialisti in domeniul economico-financiar si reprezentanti ai societatii civile care ar urma sa ofere consultanta viitorului Executiv in problemele aparute ca urmare a crizei economico-financiare. Totodata, Boc si-a aratat convingerea ca-l va putea mentine pe Stolojan printre expertii Guvernului pe probleme economice.Care sint motivele?Surse din PDL declara ca motivele lui Stolojan se rezuma la nemultumirile legate de alianta cu social-democratii, pe care a considerat ca nu o poate gestiona la modul credibil, declara surse PDL. Stolojan a considerat ca nu poate duce o astfel de coalitie si si-a aratat nesiguranta ca ar putea negocia si media orice deviere de la intelegerile din protocolul PDL-PSD, ar mai fi spus Emil Boc la o scurta reuniune a conducerii PDL.Hotnews citeaza alte surse care afirma existenta unui acord secret, continind conditii inacceptabile, pe care PSD ar fi incercat sa i-l impuna viitorului premier. “Este vorba de pretentiile celor de la PSD. Nu de cele anuntate, nu de cele stiute. Ei ar fi dorit sa existe un alt document semnat de Stolojan, cu alte angajamente, insa ceva secret”, au declarat sursele citate, fara a prezenta insa alte detalii. Presa centrala a publicat presupuse anexe secrete la Parteneriatul pentru Romania semnat duminica. Una din clauze se refera la faptul ca primul ministru poate propune motivat revocarea unui ministru numai dupa consultarea prealabila a conducerii celuilalt partid. Totodata, Hotnews citeaza alte surse din PDL potrivit carora Stolojan a demisionat pe fondul neintelegerilor din PD-L, tensiuni izbucnite intre fostii pedisti si peledisti pe tema impartirii functiilor.Social-democratii inghit cu greu plecarea lui StolojanSocial-democratii s-au considerat “pacaliti” de catre PDL, prin retragerea lui Theodor Stolojan din postura de premier desemnat si nominalizarea lui Emil Boc, si luau ieri in calcul inclusiv ruperea protocolului si a regulamentului convenite cu democrat-liberalii. Unii membri ai conducerii PSD considera ca a merge inainte alaturi de democrat-liberali reprezinta un joc periculos. Social-democratii le reproseaza partenerilor de coalitie ca intelegerea initiala pornea de la premisa ca un prim-vicepresedinte PDL, nu presedintele, urma sa detina postul de prim-ministru. Prin retragerea lui Stolojan si nominalizarea lui Boc, PSD se considera in inferioritate, dat fiind ca Boc este presedinte al PDL si premier desemnat, iar pentru liderul PSD Mircea Geoana nu exista un post similar ca importanta, au declarat sursele citate.Liderul PSD Miron Mitrea a declarat Emil Boc schimba mod-ul in care Guvernul va aborda situatia de criza, intrucit el nu e economist, fostul sef de campanie spunind si ca PSD a fost doar informat, nu si consultat. “Emil Boc este un politician, nu este un economist si va schimba modul in care Guvernul va aborda situatia dificila in care intra. Nu ne-am asteptat ca dl. Stolojan sa renunte. A fost o surpriza foarte mare pentru noi”, a spus el. Mitrea i-a criticat voalat pe democrat-liberali pentru ca nu au consultat PSD. “Daca ne-am fi asteptat, am fi prins in Protocol si acest lucru. Ne-au informat, dar asta nu inseamna consultare”, a adaugat el. Dupa discutiile intre PSD si PDL insa sabiile PSD au fost bagate in teaca. Mircea Geoana si Emil Boc au declarat ca agenda alcatuirii Guvernului merge mai departe.“Nu am un echivalent al lui Theodor Stolojan in PDL, deci asta este problema. Din cite stiu, si mecanismul lor de desemnare a candidatului pentru functia de prim-ministru inainte de alegeri a pornit tocmai de la faptul ca prin autoritate si experienta domnul Theodor Stolojan putea fi echivalentul celorlalti sefi de partide politice. In acest moment insa PDL nu are un om apropiat ca si influenta si credibilitate egal cu presedintele partidului”a spus seful statului.Mama lui Boc: „I-aS da un sfat: sA nu se mai bage acolo Intre ei”Ana Boc, mama premierului desemnat, Emil Boc, a declarat, ieri ca n-ar dori ca acesta sa plece la Bucuresti. „Lui Emil i-as da un sfat: sa nu se mai bage acolo intre ei. Sa-i lase sa se murdareasca ei in cap. Sa nu mearga in locul lui Tariceanu. N-as vrea sa se duca, sa-l mai vad acolo printre aistia. Macar sa ramiie sa-si duca primaria pina la capat, ca e foarte greu, ca el acasa e foarte putin, are noroc ca-l intelege femeia”, spune Ana Boc, o femeie de 76 de ani. “Io i-am zis catre el: Emil, de ce ti-ai ales tocmai serviciu aista cu scoala cita o-ai avut si pregatirea? Si-o ales servici foarte greu, ca putea s-o duca mai usor. Toti zboara cu gura pe el, cum zboara ciinele sa te muste”, a mai spus Ana Boc. Ea crede ca viitorilor guvernanti n-o sa le fie usor, insa le spune sa dea dovada de intelepciune, fiindca astfel vor putea sa treaca peste greutati. „Va fi greu, eu inteleg, dar trebuie judecat. Eu le doresc sa fie oameni corecti si cuminti, sa aiba un pic de scaun la cap, sa nu fie cu capul gol. Ca si daca-i greu trece, daca stii judeca. Ase sa stiti! Ca in orice casa vine si greutate, si daca o stii conduce, trece. Si cu voia lui Dumnezeu, sa-i ajute, sa fie cuminti si sa poata guverna, sa fie o tara buna! Ca si noi ne-am mai bucura cit mai traim, ca nu mult mai avem. Macar sa vedem ca pruncii care is si de-a nostri, nepoti, or ajunge si bine, ca rau o ajuns bugat”, isi doreste Ana Boc. Mama presedintelui PD-L are 76 de ani si traieste in localitatea clujeana Rachitele, alaturi de tatal lui Emil Boc, Ioan, care are 84 de ani.

Mos Craciun ?anticipat? pentru elevii romi din Cugir

 O raza de bucurie adusa in sufletele mai multor copii  de etnie roma din Cugir. Este vorba despre o actiune organizata de Asociatia pentru Dezvoltarea Comunitara a Romilor din Cugir (APDCRC), care inaintea Sarbatorilor de Craciun va realiza un program artistic, sustinut de catre 40 de copii romi si romani cu rezultate bune la invatatura, ce provin in special din familii defavorizate. Adriana Muntean, coordonatorul activitatilor „Baie Sociala”, care s-a ocupat si de implementarea acestui proiect, a declarat ca cei 40 de copii implicati in actiunea amintita invata la Scoala Generala cu clasele I-VIII numarul 2 Cugir, unitatea de invatamint cugireana cu cel mai mare numar de elevi romi din localitatea de la poalele Draganei. „Consideram ca o relevanta  deosebita o reprezinta demararea unor activitati comune, care sa implice copiii romi, alaturi de copiii romani, pentru a facilita atit procesul de solidarizare a acestora, cit si antrenarea cadrelor didactice ale scolii  implicate in acest proces. Sintem de parere ca munca in echipa a tuturor actorilor implicati in derularea acestei actiuni va conduce la facilitarea dialogului amiabil, favorizind crearea unei platforme suport necesara diminuarii actelor de discriminare etnica si de desegregare scolara”, a precizat  Adriana Muntean.

Romii din Aiud au invadat Geneva

 Totodata, Confederatia Elvetiana mentine controalele vamale la frontiera, MAE recomandind cetatenilor romani sa se conformeze cerintelor autoritatilor elvetiene. Spatiul Schengen reprezinta o zona de libertate de miscare in care controalele la frontierele interne ale celor 24 de stater semnatare (Elvetia este al 25-lea) sint eliminate, fiind creata o singura frontiera externa, unde controalele se desfasoara conform unui set de reguli comune. Romania urmeaza sa devina membru al Acordului Schengen in 2011, precizeaza MAE.De ce nu-i vor elvetienii pe romani in tara lorNumarul romanilor de etnie roma care cersesc la Geneva a crescut, in pofida aprobarii, in urma cu un an, de catre autoritatile locale, a unei legi impotriva cersitului, relateaza Le Temps citat de Mediafax. “Sint din ce in ce mai multi pe strada decit anul trecut”, a declarat o localnica in virsta de 51 de ani. Romii, considerati deja obisnuiti ai locului, provin din orasul Aiud - Alba. Numele acestui oras a devenit atit de cunoscut asistentilor sociali din Geneva, incit l-au numit “orasul infratit”.La un an de la adoptarea legii impotriva cersitului, fenomenul nu a fost eradicat. Masurile luate pentru a complica viata romilor si a-i tine la distanta nu au avut efectul asteptat, ci dimpotriva. Initiatorul legii pentru interzicerea cersitului, liberalul Olivier Jornot, a mentionat ca “legea nu a fost aplicata suficient de bine”. Cersetorii au fost supusi unui numar de peste 2.300 de controale in decurs de un an, 1.200 din acestea soldindu-se cu amenzi.“Nu suntem inversunati fata de ei. Nu este nimic glorios in a perchezitiona cersetori. In plus, foarte putine plingeri sint depuse impotriva lor. Pe de alta parte, problemele de ordin sindical pe care le intimpinam in prezent fac ca prioritatile noastre sa fie altele. Preferam sa incheiem proces verbal soferilor periculosi”, a declarat Jean-Philippe Brandt, purtator de cuvint al politiei.

Best of Business, la a doua editie

 Miine, de la ora 18, la Restaurantul Hotelului Astoria va avea loc ce de-a doua editie a evenimentului “Best of Business”, eveniment dedicat recunoasterii si evidentierii performantelor obtinute de operatorii economici cu capital românesc si strain din judetul Alba.Anuntul a fost facut ieri, intr-o conferinta de presa, de catre conducerea Consiliului Judetean Alba. Organizatorii au precizat ca, la evenimentul din acest an, vor fi premiate 74 de firme. Premiile se vor acorda pentru 22 de categorii, fiind recompensate atit firmele mari, cit si IMM-urile cu capital românesc si strain. Acestia au aratat ca departajarea premiantilor s-a facut pe baza unor criterii foarte stricte printre care: investitiile realizate in economia judetului Alba, numarul de locuri de munca create, investitiile realizate in cercetare si inovare, implicarea in viata comunitatii, promovarea brandului judetului prin propriul brand sau contributiile la bugetul judetului Alba.“Este cel de-al patrulea eveniment pe care Consiliul Judetean Alba il organizeaza in acest an pentru mediul de afaceri din judet, dupa Tirgul de investitii, Tirgul de locuri de munca si Tirgul Apullum Agraria. In acest mod recompensam implicarea agentilor economici in viata sociala a judetului Alba si dezvoltarea economiei judetene”, a declarat Ion Dumitrel, presedintele CJ Alba.

Escroci... de incredere

 Inspectoratul de Politie al Judetului Alba atentioneaza cetatenii cu privire la faptul ca doua persoane, un barbat si o femeie, cu urmatoarele semnalmente: barbatul – virsta de aproximativ 30-35 ani, înaltime 1,70-1,75, ten masliniu, constitutie atletica, tuns scurt, par drept, fata rotunda si femeia – în virsta de aproximativ 25-30 ani, înaltime 1,60-1,65, ten masliniu, bruneta cu parul lung pina deasupra umerilor, constitutie atletica, profita de buna-credinta a cetatenilor pentru a sustrage bani din locuinta acestora. Conform acelorasi surse, cei doi se deplaseaza cu un autoturism de culoare neagra, însotiti de un alt barbat si abordeaza cetatenii, solicitindu-le sprijinul pentru a le lasa în grija o geanta tip diplomat, în care mentioneaza ca au documente si bani. Dupa ce le cistiga încrederea si sint invitati înauntrul locuintei, acestia profita de ospitalitatea victimelor pentru a sustrage din interior, diferite sume de bani. “Folosim acest prilej pentru a atentiona cetatenii judetului Alba sa nu cada în plasa acestor escroci, iar în momentul în care sint abordate de aceste persoane, sa nu ezite sa apeleze numarul unic de urgenta 112 sau sa se adreseze celei mai apropiate unitati de politie”, au aratat reprezentantii IPJ Alba.

Ultima teza unica din acest semestru

 Astazi, peste 3.500 de elevi de clasa a VIII-a din judetul Alba vor sustine teza unica la una dintre materiile la alegere istorie sau geografie. Aceasta este ultima teza din acest semestru care va conta, conform metodologiei adoptate de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, pentru admiterea in liceu. Subiectele pentru aceasta teza, indiferent pentru care dintre materiile de studiu opteaza elevii, vor fi extrase la ora 10, iar examenul va incepe la ora 12. Subiectele vor avea timp de rezolvare de doua ore. La fel ca si in cazul tezei unice de la limba si literatura romana sau matematica, cei care vor absenta la acest examen din cauze medicale vor sustine teza intr-o sesiune speciala, care se va organiza dupa aceeasi metodologie la inceputul anului viitor. Media pe care elevii din clasele a VIII-a o vor obtine la tezele cu subiect unic din primul si al doilea semestru de scoala va conta in proportie de 50% pentru realizarea notei finale de admitere. Media generala de absolvire a claselor V-VIII va conta si ea pentru admitere, tot in proportie de 50%.

Protest spontan la Alba Iulia

 Citeva zeci de angajati ai punctului de lucru din Alba Iulia al societatii Feroplas Ind au protestat, luni, în fata fabricii, nemultumiti ca nu si-au primit salariile de peste o luna, fiind trimisi în somaj fara nicio explicatie. Oamenii sustin ca, desi initial li s-a promis ca vor primi salarii compensatorii, au fost dati afara fara a li se mai achita vreun ban. Directorul firmei din Alba Iulia, Cristian Gheorghe, a explicat ca, în conditiile în care societatea se afla în insolventa de la începutul lunii decembrie, salariile vor fi platite atunci cind va decide casa de insolventa, o firma din Cluj Napoca. Feroplas Ind are ca domeniu de activitate producerea si distribuirea de plase sudate, otel beton fasonat si nefasonat, carcase metalice, confectii metalice etc. Detine trei puncte de lucru - în Alba Iulia, Cluj-Napoca si Petrosani. Societatea a cumparat în 2005 activele fostei fabrici UTEPS Alba Iulia, ce producea ifroane si utilaje pentru fabrici de ciment. În acest an, a pus în functiune aici o fabrica de plase sudate si fasonat otel beton. Punctul de lucru din Alba Iulia se întinde pe o suprafata de circa 30.000 de metri patrati

Craciunul, o sarbatoare pentru toata lumea

 Asociatia Filantropia Ortodoxa din Alba Iulia, in parteneriat cu Organizatia Caritas si Societatea Evanghelica Diakonia, va organiza si in acest an campania “Fii bun de Craciun”, care are ca scop ajutorarea familiilor sarace cu multi copii si a familiilor cu venituri reduse. Albaiulienii care doresc sa ia parte la aceasta campanie pot face donatii ce sint colectate in mai multe urne amplasate in magazine. Cu banii care vor fi colectati se vor face 120 de pachete care vor cuprinde alimente si dulciuri. Fiecare dintre aceste pachete va costa intre 25-30 de lei si va fi dus familiilor nevoiase in prima zi de Craciun. Cerere pentru daruriAceasta campanie se afla in cel de-al optulea an de desfasurare si se va organiza in mai multe orase din judetele Alba si Mures. Cei care doresc sa beneficieze de acest ajutor pot depune o cerere la Centrul Social din Gara Alba Iulia sau la Asociatia Filantropia din cadrul Arhiepiscopiei. Pe linga cerere, doritorii trebuie sa prezinte si o copie dupa Cartea de Identitate, o declaratie de venit si trebuie sa precizeze numarul de copii pe care familia sau persoana in cauza ii are in intretinere. Cererile se pot depune pina in 23 decembrie, la ora 10. Urnele in care se colecteaza donatiile pentru campania “Fii bun de Craciun” vor fi amplasate in magazinele din orasele Alba Iulia, Blaj, Sebes, Aiud, Ocna Mures, Zlatna, Cimpeni, din judetul Alba si Tirgu Mures, Ludus, Tirnaveni si Sighisoara, din judetul Mures. Conform spuselor initiatorilor acestei campanii, colectarea de fonduri va continua si in luna ianuarie 2009. De asemenea, persoanele care vor fi alese ca beneficiari ai acestei campanii vor fi desemnate in dupa-amiaza zilei de 23 decembrie, dupa selectarea cererilor depuse si dupa realizarea anchetelor sociale, unde va fi cazul.

Drumuri inchise in timpul iernii

 Drumurile sint considerate inchise incepind de ieri, pina in data de 15 martie 2009. Aceste drumuri nu sint inchise in sensul ca s-ar pune bariere la intrarea pe portiunile de drum in cauza dar, daca ninge, pur si simplu nu sint deszapezite. “Este vorba de sectoare de drum fara functionalitate de drum judetean, din punct de vedere al traficului inregistrat, sectoare de drum aflate in zone foarte greu accesibile. Pentru sectoarele de drum inchise se asigura o varianta ocolitoare astfel ca nici o comunitate nu are de suferit de pe urma inchiderii acestor drumuri”, a declarat directorul Directiei Tehnice a Consiliului Judetean Alba, Dan Popescu.Lista neagraIn total, au fost declarate inchise 11 sectoare de drum. DJ 106 H Ighiu - Ighiel - Necrilesti - Intregalde este inchis intre kilometrii 5 si 24,5, intre localitatile Ighiel si Necrilesti. Varianta ocolitoare este DJ 107 K, cu acces din DN 1 prin localitatea Galda de Jos.DJ 107 K Galda de Jos - Poiana Galdei - Intregalde - Ghioncani - DJ 107 I este inchis intre kilometrii 32 si 35,5, intre localitatile Valea Mlacii si Valea Tupilor. Varianta ocolitoare este DJ 107 I, cu acces din DN 74 prin localitatile Bucium si Mogos.DJ 107 I Aiud - Rimet - Geogel - Mogos - Bucium - DN 74 este inchis intre kilometrii 42 si 50,5, intre localitatile Geogel si Cojocani. Varianta ocolitoare este pe DJ 107 I, cu acces din DN 1 (Aiud) si DN 74, prin localitatile Bucium si Mogos.DJ 670 C Sasciori - Dumbrava - Cilnic este inchis de la kilometrul 3 la kilometrul 6, intre localitatile Dumbrava si Cilnic. Varianta ocolitoare este DJ 106 F, cu acces din DN 1. DJ 704 Vinerea - Cugir - Sureanu - Prigoana - Valea Mare - DN 67C este inchis de la kilometrul 17,6 la kilometrul 76, intre limita extravilanului orasului Cugir si Oasa. Varianta ocolitoare este DN 67C, cu acces din DN 1, de la Sebes.DJ 704 A Pianu de Jos - Pianu de Sus - Strungari - Rachita - DN 67C este inchis intre kilometrii 16,8 si 19,3, intre localitatile Strungari si Rachita. Varianta ocolitoare este DN 67C, cu acces din DN 1, din Sebes.DJ 705 F limita judet Hunedoara - Cabana Prislop - Cugir este inchis de la kilometrul 29 la kilometrul 50, intre limita judetului Hunedoara si Cugir. Varianta ocolitoare este DJ 704, cu acces din DN 7. DJ 705 G limita judetului Hunedoara - Cugir este inchis intre kilometrii 17 si 20, intre limita extravilanului orasului Cugir si limita judetului Hunedoara. Varianta ocolitoare este DJ 704, cu acces din DN 7. DJ 709 K limita judetului Hunedoara - cabana Sureanu - DJ 704 este inchis de la kilometrul 61 la kilometrul 69. DJ 750 C Salciua de Sus - Valea Larga - Ponor - Rimet - Valea Manastirii - Stremt - Teius este inchis de la kilometrul 5 la kilometrul 35,7, intre Valea Larga si Valea Manastirii. Varianta ocolitoare este DJ 750 C, cu acces din DN 1, din Teius si DN 75 din Salciua sau varianta din DJ 107 I, cu acces din DN 1, din Aiud. DJ 762 A Vidrisoara - limita judet Arad este inchis de la kilometrul 2 la kilometrul 22, intre localitatile Vidrisoara si limita judetului Arad.

Bani la final de an

Alesii locali au votat favorabil pentru acordarea sumei de 11.400 de lei pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionate de transportul unor materiale donate de o asociatie elvetiana Spitalului Judetean de Urgente Alba Iulia. 8.000 de lei au fost alocati unei fundatii culturale pentru organizarea unui concert de colinde si cintece rituale, iar 1.000 de lei vor ajunge la Asociatia Sportiva „Budo Apulum” pentru premierea unor sportivi locali. Alti 2.500 de lei au fost alocati pentru organizarea unor evenimente festive prilejuite de aniversarea Revolutiei Romane din Decembrie 1989. Sosita in ultimul moment, solicitarea de acordare a sumei de 2.500 de euro, pentru sprijinirea unei tinere talentate, a fost, de asemenea, aprobata de catre consilieri. Impartirea banilorVotul consilierilor a consemnat alocarea sumei de 11.400 de lei, bani necesari acoperirii cheltuielilor de transport pentru donatia Asociatiei Amici Della Romania, care au trimis in luna octombrie mai multe paturi, saltele si materiale specifice, ajutind activitatea Spitalului Judetean de Urgente din Alba Iulia. Concertul de colinde si cintece rituale, sustinut de catre Ansamblul de Muzica Traditionala Romaneasca „Icoane” al Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, va fi suportat, de asemenea, de bugetul local cu suma de 8.000 de lei. Evenimentul va avea loc la Catedrala Reintregirii din Alba Iulia si este organizat de catre Fundatia Terr Armonia din Alba Iulia, Consiliul local Alba Iulia si Consiliul judetean Alba. Tinerii sportivi care participa la prima competitie a Cupei Romaniei la Kyokushin Traditional vor primi din partea Consiliului local o suma totala de 1.000 de lei, bani care au rolul de a incuraja un domeniu relativ nou in judet, dar si performantele tinerilor. Alti 2.500 de lei au fost acordati Asociatiei Revolutionarilor din Decembrie 1989 Alba si Asociatiei „21 Decembrie 1989” Alba Iulia, pentru organizarea festivitatilor ocazionate de implinirea a 19 ani de la evenimentele istorice din ‘89. Cu aceasta ocazie, vor fi organizate depuneri de coroane si o receptie oficiala, intre organizatori numarindu-se si administratia judeteana. Consilierii au mai aprobat alocarea unei sume de 2.500 de euro pentru sprijinirea unei tinere talentate din Alba Iulia. Aceasta se afla in prezent in Italia, unde beneficiaza de o bursa Erasmus pentru aprofundarea studiilor de vestimentatie si moda. Din nefericire, tinara a aflat abia in Milano despre faptul ca bursa nu ii acopera in intregime cheltuielile, iar alesii au hotarit sa o ajute sa isi finalizeze pregatirea. La finalul votului, consilierii au cerut redactarea unui document cadru care sa „prevada conditiile exacte in care se mai pot acorda astfel de premieri, avind in vedere criza economica ce se prefigureaza in anul 2009”.

Pandurii vor rapidisti

 Oficialii echipei Pandurii Tirgu Jiu au inceput discutiile pentru achizitionarea fotbalistilor Emil Dica si Ionut Stancu de la Rapid, dar si a mijlocasului Florin Pirvu de la CS Otopeni, a anuntat, ieri, presedintele Marin Condescu. “Sintem in discutii, dar nu s-a perfectat nimic pina acum. Noi ii vrem, insa trebuie sa ajungem la o intelegere si cu jucatorii, si cluburile de care acestia apartin. Tatonam terenul, insa e mult de negociat”, a declarat Condescu. Emil Dica (26 de ani) este mijlocas central si este legitimat la Rapid din anul 2005, insa din vara acestui an a fost pus pe lista de transferuri de formatia giulesteana, iar de atunci joaca la echipa satelit. Fundasul stinga Ionut Stancu (25 de ani) a mai fost dorit si in vara de formatia gorjeana, dar transferul nu s-a realizat din cauza pretentiilor financiare exagerate ale Rapidului. In turul campionatului, Stancu a fost imprumutat la Poli Iasi. Al treilea jucator dorit de Pandurii Tirgu Jiu, Florin Pirvu, este legitimat la CS Otopeni, si are doua selectii la echipa nationala.

E rindul baietilor

 Echipa nationala de handbal masculin se va pregati la Resita pentru turneul final al Campionatului Mondial din Croatia, care va incepe in luna ianuarie a anului viitor. Pregatirile lotului debuteaza pe 16 decembrie, la Resita, cu un cantonament de sase zile in care au fost programate si doua meciuri amicale. Cum echipa Bulgariei a anuntat ca nu mai vine la Resita, nationala va juca cele doua amicale in compania formatiei locale - UCM Resita. ‘’Vor fi doua meciuri test, meciuri-scoala, care probabil vor fi mai putin mediatizate, pentru a putea testa echipa nationala in diferite sisteme de joc’’, a spus selectionerul Aihan Omer.De Craciun vor fi citeva zile libere pentru componentii lotului national, care se vor reuni pe 26 decembrie la Resita, pentru ca pe 27 decembrie sa plece in Serbia, unde vor sustine doua meciuri amicale cu nationala sirba. ‘’Serbia va evolua cu garnitura de baza si se stie foarte bine ca daca Serbia si-ar aduna toti jucatorii din strainatate ar putea face 3-4 echipe nationale. Vor fi doua meciuri test, foarte dificile, pentru ca, indiferent de rezultat, vrem sa jucam cu adversari foarte tari’’, a subliniat Omer.Revelionul va fi petrecut de componentii lotului national tot la Resita, insa impreuna cu familile, la Clubul Atlantic, dupa care vor continua pregatirile la Resita pina pe data de 7 ianuarie 2009, cind nationala masculina va pleca in Danemarca, pentru un turneu puternic, in care Romania va intilni adversari ca Danemarca, Islanda si Bosnia. Dupa acest turneu dificil se va reveni pentru citeva zile in tara, iar apoi se va pleca spre Croatia, pentru turneul final al Campionatului Mondial.

Consiliere profesionala pentru detinuti

 Personalul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Alba organizeaza, pe baza unui parteneriat cu Directia Generala a Penitenciarelor, sedinte individuale de consiliere in cariera pentru detinutii care au intrat in libertate din Penitenciarul Aiud.Ca masura de incurajare pentru reintegrarea in munca a persoanelor care si-au executat pedeapsa penala, Administratia Nationala a Penitenciarelor, Fundatia Reforma Justitiei Penale si Directia de Probatiune au realizat un ghid pentru angajatori in care sint prezentate beneficiile pe care acestia le pot avea in cazul in care angajeaza persoane din aceasta categorie considerata defavorizata. Sedinte de consiliere profesionala in Penitenciarul AiudConform spuselor directorului executiv al AJOFM Alba, Corneliu Engi, desi parteneriatul intre cele doua institutii este relativ recent, sedintele de consiliere de la Penitenciarul Aiud sint tinute cu regularitate inca de acum trei ani cind, la initiativa agentiei judetene din Alba Iulia, au fost initiate aceste intilniri. “Detinutii care intra in libertate sint considerati persoane defavorizate, iar pentru AJOFM exista legislatie care ne-a permis organizarea acestui tip de actiuni chiar inainte de incheierea parteneriatului care se desfasoara la nivel national. La Penitenciarul Aiud, noi organizam, insa, sedinte de consiliere profesionala de trei ani de zile, in fiecare zi de joi a saptaminii, cind o persoana din cadrul AJOFM Alba se deplaseaza la Aiud pentru a sta de vorba cu detinutii care vor intra in libertate”, a explicat directorul executiv al AJOFM Alba, Corneliu Engi. Beneficii pentru angajatoriAgentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca are obligatia de a sprijini tinerii cu virste intre 16 si 25 de ani aflati in dificultate, printre care si tinerii familisti care au executat pedepse privative de libertate. Printre masurile de sprijinire a acestei categorii de persoane sint prevazute si beneficii pentru angajatori. Pentru agentii economici care angajeaza persoane care se incadreaza in aceasta categorie, pe baza unei conventii incheiate cu AJOFM, aceasta va rambursa lunar salariul de baza stabilit la data angajarii tinerilor, dar nu mai mult de 75% din cistigul salarial mediu net pe economie, pe toata perioada contractului. Daca angajatorii decid sa angajeze aceste persoane cu contract de munca pe perioada nedeterminata, dupa incheierea conventiei anterioare vor beneficia de rambursarea lunara a unei sume in cuantum de 50% din valoarea indemnizatiei de somaj convenita conform legii. Aceasta suma poate fi acordata pe o perioada de maxim doi ani.

Adios, Real!

 Fara indoiala, evenimentul numarul 1 al week-end-ului fotbalistic a fost eternul derby al Iberiei, “el clasico” Barça – Real. Temindu-se de forma teribila a catalanilor, madrilenii au evoluat prudent si daca Barcelona a dominat meciul, ocaziile mari au apartinut Realului. Se parea ca tactica defensiva a noului antrenor Juande Ramos va da roade, mai ales ca Eto’o a ratat un penalty in min. 70, insa totul s-a facut praf dupa revansa camerunezului si golul din timpul aditional al lui Lionel Messi. Din celelalte campionate, retinem in primul rind golurile marcate de Adrian Mutu (in meciul Fiorentina – Catania) si Cosmin Contra (Getafe – Villarreal) dar si al germanului de origine romana Maximilian Nicu, pentru Hertha Berlin. In Anglia, Liverpool a avut un meci de groaza pe “Anfield Road” cu Hull, remiza fiind salvata de Steven Gerrard. Chelsea n-a stiut sa profite si “cormoranii” ramin in frunte. Dramatica este si Bundesliga, cele doua echipe fruntase, Hoffenheim si Bayern conducind cu acelasi punctaj, departajate doar de golaveraj. Anglia – XVII: Middlesbrough – Arsenal 1-1. Aliadère (’29) / Adebayor (’17); Aston Villa – Bolton 4-2; Liverpool – Hull 2-2. Gerrard (’24, ’32) / McShane (’12), Carragher (’22 – autogol); Manchester City – Everton 0-1. Cahill (’90); Stoke – Fulham 0-0; Sunderland – West Bromwich 4-0; Wigan – Blackburn 3-0; Tottenham – Manchester United 0-0; Portsmouth – Newcastle 0-3; Chelsea – West Ham 1-1. Bellamy (’33) / Anelka (’51). Clasament: 1. Liverpool – 38 p; 2. Chelsea – 37; 3. Manchester United – 32 (16); Italia – XVI: Bologna – Torino 5-2; Napoli – Lecce 3-0; Roma – Cagliari 3-2. Totti (’39), Perrotta (’77), Vucinic (’90) / Conti (’58), Jeda (’69); Fiorentina – Catania 2-0. Mutu (’56), Gilardino (‘90^3). Mutu a jucat pina in min. 82; Genoa – Atalanta 1-1; Inter – Chievo 4-2. Maxwell (‘3), Stankovic (’47), Ibrahimovic (’79, ’87) / Pellisier (’51), Bentivoglio (’65); Palermo – Siena 2-0. Moti (S) a intrat in min. 28; Reggina – Sampdoria 0-2; Udinese – Lazio 3-3. Di Natale (‘8, ’55), Quagliarella (’15) / Zarate (’60), Diakhité (’73), Ledesma (’85). St. Radu (L) a fost integralist; Juventus – Milan 4-2. Del Piero (’16 – penalty), Chiellini (’34), Amauri (’41, ’69) / Pato (’31), Ambrosini (’59). Clasament: 1. Inter – 39 p; 2. Juventus – 33 p; 3. Napoli – 30 p. Spania – XV: Valencia – Espanyol 2-0. Albiol (’58), Vicente (’81) / Martinez (’28); Barcelona – Real Madrid 2-0. Eto’o (’83), Messi (‘90^2); Almeria – Santander 1-1; Bilbao – Gijon 3-0; Getafe – Mallorca 4-1. Contra (’14 – penalty), Uche (’31), Del Moral (’72), Gavilan (’85) / Aduriz (’33). Contra a evoluat timp de 77 de minute; Malaga – Numancia 2-0; Huelva – Osasuna 1-0; Valladolid – Deportivo La Coruña 3-0; Sevilla – Villarreal 1-0; Atletico Madrid – Betis 2-0. Clasament: 1. Barcelona – 38 p; 2. Valencia – 30 p; 3. Villarreal – 29 p. Germania – XVII: Dortmund – Mönchengladbach 2-1; Leverkusen – Energie 1-1. Rolfes (’77) / Shao (’90). Jula (E) a intrat in min. 60; Bochum – Köln 1-2. Sg. Radu (K) a fost titular si a fost inlocuit in min. 93; Hamburg – Eintracht 1-0. Petric (’59); Hannover – Arminia 1-0; Hertha – Karlsruhe 4-0. Nicu (‘8), Domovciski (’74), Lüstenberger (’86), Rafael (’88); Stuttgart – Bayern 2-2. Khedira (’45, ’90) / Borowski (’48), Toni (’66). Marica a fost titular si a jucat pina in min. 33, accidentindu-se;  Werder – Wolfsburg 2-1. Mertesacker (’27), Josué (’63 – autogol) / Gentner (‘3); Hoffenheim – Schalke 1-1.Teber (’72) / Asamoah (’40). Clasament: 1. Hoffenheim – 35 p; 2. Bayern – 35 p; 3. Hertha – 33 p. Franta – XVIII:  Auxerre – PSG 1-2. Hengbart (’86 – penalty) / Sessegnon (‘4, ’22). Niculae (A) a fost integralist; Le Mans – Bordeaux 1-3. Helstad (’66) / Cavenaghi (’60), Chalmé (’75), Jussié (’90); Nancy – Grenoble 2-0; Sochaux – Caen 2-2; Toulouse – St. Etienne 3-1; Valencienne – Monaco 3-1; Rennes – Nantes 0-0; Le Havre – Lorient 1-3; Nice – Lille 0-1; Lyon – Marseille 0-0. Clasament: 1. Lyon – 35 p; 2. Bordeaux – 32 p; 3. PSG – 32 p.

Conferinta inaugurala pentru... gunoaiele din Apuseni

Sala de sedinte “Avram Iancu” a Primariei Abrud a gazduit, recent, conferinta de inchidere a proiectului “Sistem de colectare selectiva si amenajare statie transfer deseuri in zona turistica Abrud, Bucium, Ciuruleasa, Rosia Montana”, investitie de amploare finantata  prin programul Phare 2003- RO- 2003/005-551.05.03.09, prin schema pilot a proiectelor mici de gestionare a deseurilor.Primarul orasului Abrud, Tiberiu Ratiu a subliniat ca proiectul, in valoare de 656.215 euro - din care 66.397 euro contributia proprie a administratiilor locale din unitatile administrativ teritoriale amintite, s-a derulat pe o perioada de trei ani de zile. Primariile din cele patru localitati au urmarit prin implementarea respectivului proiect, crearea unei infrastructuri moderne de colectare a deseurilor  prin colectarea selectiva a acestora, avind ca principal scop cresterea nivelului investitiilor in acele localitati, in special in domeniul turismului. “Prin acest proiect, am vizat un impact pozitiv atit in  ce priveste colectarea, selectarea, depozitarea si eliminarea deseurilor, cit si asupra modului in care comunitatea se implica in actiunile de salubrizare a zonei”, a declarat primarul Tiberiu Ratiu.Recent finalizatul proiect presupune realizarea unei statii de transfer a deseurilor in comuna Rosia Montana, precum si infiintarea a nu mai putin de 23 puncte de colectare cu recipiente pentru deseuri mixte si fractiune uscata, si a 83 puncte de colectare selectiva cu cite un recipient pentru fractiune uscata. Primarul orasului din Apuseni, care a fost gazda acestei conferinte inaugurale, a mai precizat ca cele 19 scoli si 13 gradinite din aria proiectului au fost dotate cu cite un container de 1.100 litri pentru fractiune uscata si o pubela de 120 litri pentru deseul mixt. “Au mai fost achizitionate 766 recipiente de colectare selectiva si 3 mijloace de transport pentru transferul acestora. Investitia va fi operata de catre SC “Salubris Montana” SRL, infiintata ca urmare a finantarii proiectului, Consiliul Local al orasului Abrud, urmind a transfera dreptul de folosinta gratuita asupra echipamentelor, vehiculelor si celorlalte bunuri dobindite in cadrul proiectului.

Baut la volan

 Duminica, la ora 17.00, pe strada Cuza-Voda din municipiul Aiud, politistii rutieri au oprit în trafic un autoturism marca Dacia, la volanul caruia se afla L. Martin, de 46 ani, domiciliat în Aiud. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultind  0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul municipal Aiud, unde i s-au recoltat probe biologice de singe în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetarile continua sub aspectul comiterii infractiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de catre o persoana avind o îmbibatie alcoolica în singe ce depaseste limita legala.

Traditii si teama in pragul Craciunului

Chiar daca efectele crizei economice nu sint inca resimtite foarte acut, iar autoritatile sanitar veterinare au incercat sa calmeze spiritele explicind ca dioxina irlandeza nu mai reprezinta un pericol, localnicii nu se inghesuie sa cumpere carnea de porc. Traditia fripturii din ajunul de Craciun si belsugul obisnuit in noaptea de Revelion vor fi inlocuite cu un regim strict, cu legume ieftine si bauturi traditionale. Exista insa, destui localnici care se vor „lua de piept” cu frica si lipsa banilor, „macar de sarbatori”. Pe asta mizeaza si comerciantii care spera sa isi salveze anul in ultimele doua saptamini. Scumpete si dioxinaIn piete, magazine de profil sau in curtile celor care faceau adevarate afaceri in anii trecuti, porcii stau cuminti asteptind Craciunul. Totusi, increderea cu care oamenii se decid sa le cumpere este atit de scazuta, incit s-ar putea ca marfa sa prinda Craciunul anului 2009. „Am ajuns ca pe vremea razboiului. Sint de toate, dar ti-e frica sa te apropii. Nici bani nu sint si nici tragere de inima. Daca ne otravim cu substante din alea de ziceau la televizor de ele? Si asa, dinti nu mai avem sa mincam carne. Facem cartofi si fasole si tot in stomac ajung”, spune cu amaraciune Elena Vladereanu. „As fi vrut sa cumpar un porc mai mic si sa il impart cu copiii, dar am renuntat. Parca au innebunit cu totii. A ajuns porcul in viu peste 100 de mii kilu’. Dupa ce il tai, nu mai ramii cu nimic. La magazin este carne mai ieftina, dar mi-e teama sa o cumpar dupa povestea asta cu irlandezii. Poate luam niste picioare de pui sau un muschi de vita. Tot carne e si aia”, se incurajeaza Emilian Banu. Exista insa si destui temerari. „Macar de sarbatori sa avem ce pune pe masa. O sa cumpar o pulpa de porc. Nu imi este teama. Povestea asta cu dioxina a fost asa ca sa ne sperie sa nu mai mincam. Si banii... Nu sint multi, dar ne descurcam noi cumva”, pare foarte hotarit Cristian Dulcea. SperanteDe cealalta parte, comerciantii spera ca apropierea Craciunului sa ii incurajeze pe cumparatori. „Au mai fost si in anii trecuti tot felul de basme. Ba cu miei care sint de fapt ciini, ba cu gripa aviara, ba cu nu stiu ce in iaurt. Toate s-au intimplat in apropierea sarbatorilor. Sint sigura ca au fost numai zvonuri, ca sa nu mai manince oamenii. Asa e si acuma, dar romanii s-au obisnuit deja si nu se mai sperie asa usor. Si apoi carnea de la noi este din asta ecologica din porci romanesti. Cu banii s-ar putea sa fie probleme, ca au ajuns oamenii la fundul sacului. Ce sa facem? Mai lasam la pret, ca asa-i in comert”, spune Elvira Stefan. In tirguri sau la particulari, negocierile sint si mai permisive. „Am unu’ la 80 de kile. Slanina n-are aproape de loc. Ii numa’ carne. Il dau cu 7 milioane”, propune un taran din zona Aiudului. Pina sa cintaresti oferta, incepe deja si negocierea. „Hai mai fecior ca doar nu il mosesti. Ia-l cu 6 jumate. Si fii atent cum facem. Eu il junghi, il pirlesc si il crap. Iei numa’ carnea goala”, propune barbatul si oferta devine si mai tentanta. Dupa inca o tura prin tirg, preturile mai scad ceva, astfel ca porcul romanesc ar putea bate criza economica in incercarea de a ajunge pe masa de Craciun. Si totusi...Chiar daca problemele economice si cele de conceptie se pot rezolva relativ usor, situatia nu este chiar atit de simpla. Asta, pentru ca, la achizitionarea unui animal in viata sau a carnii din afara magazinelor de specialitate, legislatia obliga la parcurgerea unor etape importante. „Este interzisa taierea animalelor si comercializarea produselor de origine animala in alte locuri sau spatii decit cele autorizate sanitar veterinar sau care nu sint supravegheate de catre autoritatile sanitar veterinare si pentru siguranta alimentelor. Ii sfatuim pe consumatori sa nu cumpere, din unitatile de comercializare, carne care nu a fost marcata cu stampila unitatii de sacrificare, care atesta faptul ca produsele au fost supuse controlului sanitar veterinar. Oamenii trebuie sa stie ca, in cazul in care cumpara produse din spatii improvizate, se expun riscului imbolnavirii. In plus, oamenii sint sfatuiti sa aduca probe pentru efectuarea examenelor trichineloscopice de fiecare data cind sacrifica un porc, iar odata cu aceste probe sa aduca medicului veterinar si crotaliul din urechea animalului sacrificat”, a transmis pe aceasta cale conducerea DSVSA Alba.

Taxe ?finale?

Pe fondul scumpirilor din ultimele luni, dar si a crizei economice care ameninta tara noastra, taxele serviciilor de pompe funebre au fost modificate. Astfel, albaiulienii, care au parte de evenimente nefericite in familie, vor constata incepind din anul viitor ca nici macar trecerea in lumea de dincolo nu mai este ieftina. Ca un amanunt de culoare, trebuie spus ca majorarile s-au facut pe baza indicelui de inflatie calculat la 7,3%. Ultima scumpire a avut loc in cursul anului 2007, taxele fiind considerate destul de mari, dar necesare, de catre localnici. Noile taxeVotul consilierilor a aprobat modificarea taxelor incepind din data de 1 ianuarie 2009. Astfel, de la inceputul anului viitor, taxa de inchiriere a capelei cimitirului municipal va fi de 4,59 lei pe ora, iar pentru sapatul gropii de veci localnicii platesc 286,25 de lei. Persoana decedata va fi transportata de la capela la locul de inhumare contra unei taxe de 107,3 lei, iar intretinerea cimitirului si a locului de veci va costa 31 de lei. Pentru inchiderea sau deschiderea placii superioare a locului de veci, noua taxa va fi de 107,3 lei, iar taxa de folosinta a locului de inhumare va fi de 148,78 de lei. Inchirierea clopotelor, funiilor si a doliilor va fi si ea mai scumpa, noua taxa fiind de 35,65 de lei. Decizia consilierilor va fi valabila pina in cursul anului viitor, cind administratorul cimitirului municipal este asteptat sa ajusteze din nou tarifele, in functie de evolutiile financiare din Romania. Oricit de sumbra poate parea decizia administratiei, aceasta este una necesara, reglementind practic o problema deosebit de delicata a municipiului resedinta de judet

Lecusanu s-a operat

 Handbalista echipei nationale a Romaniei, Narcisa Lecusanu, a fost operata, ieri dimineata, la pometele sting, insa deocamdata nu se stie exact care va fi perioada de recuperare, dupa cum a declarat, selectionerul Radu Voina. “Narcisa a fost operata dimineata si i s-a pus osul la loc, dar deocamdata nu se stie cit va sta. Nu se putea recupera fara operatie, si la ora 15:00 va fi externata”, a declarat antrenorul Radu Voina. Narcisa Lecusanu s-a accidentat in meciul cu nationala Croatiei, la un atac al Romaniei, atunci cind a fost impinsa de o adversara si s-a lovit frontal de o alta jucatoare croata, iar sportiva a fost diagnosticata cu dubla fractura de pomete. Interul sting al echipei nationale a devenit astfel cea de-a treia jucatoare a nationalei accidentata la Campionatul European din Macedonia, dupa portarul Paula Radulescu, care a suferit o entorsa la genunchi, si Ramona Maier, care a fost diagnosticata cu fractura deschisa la degetul mic al miinii drepte.

Alpinisti romani la Polul Sud

 Alpinistii David Neacsu (Bucuresti) si Tulit Zsombor (Sfintu Gheorghe) vor participa, in perioada 3 ianuarie - 15 februarie 2009, la expeditia romaneasca “Northland Antarctica 2009, Mt. Vinson 4897”. Scopul expeditiei este ascensiunea virfului Vinson (4.897 metri), cel mai inalt de pe continentul Antarctica, situat la 1.200 de kilometri de Polul Sud. David Neacsu a condus prima expeditie romaneasca pe Muntele Everest, in anul 2003. De asemenea, a mai realizat ascensiuni pe virfurile Mont Blanc (Franta), Kilimanjaro (Tanzania), Aconcagua (Argentina), McKinley (Alaska), Mount Kenya (Kenya), Huascaran (Peru), Illimani (Bolivia), Cotopaxi (Ecuador), Klucev (Kamciatka – Rusia), Ruwenzori (Uganda), Orizaba (Mexic) si pe Carsensz Pyramid (Papua Noua Guinee). Tullit Zsombor are 33 de ani si a participat la expeditii pe virfurile Triglav (Slovenia), Ercyes (Turcia), Mont Blanc (Franta), Elbrus (Rusia), Lenin (Kirgizstan), McKinley (Alaska), Matterhorn (Elvetia), Kilimandjaro (Tanzania) si Aconcagua (Argentina). Este detinator al recordului national de inaltime de ascensiune si coborire pe schiuri (6400 metri).Cei doi alpinisti vor pleca din localitatea Punta Arenas (Chile) spre tabara Patriot Hills, punctul de unde se pleaca in toate expeditiile din Antarctica. In functie de starea vremii se va zbura catre tabara de baza, aflata la altitudinea de 2200 metri, iar de acolo va incepe expeditia propriu-zisa care va trece prin cele trei tabere intermediare, aflate la inaltimile de 2500, 2750 si 3710 m. Antarctica este continentul cel mai rece, cu temperaturi medii anuale de -30 de grade Celsius, iar vintul poate atinge viteze de pina la 300 km/h. 98 la suta din teritoriu este acoperit de gheata si este locuit doar de persoane implicate in studii stiintifice. Iarna se inregistreaza frecvent valori de minus 80-85 grade Celsius, in interiorul continentului, vara acestea ajung pina la -30 de grade. Cea mai scazuta temperatura (- 89.2 grade Celsius) a fost inregistrata la statia sovietica Vostok( 3488 metri), pe data de 21 iulie 1983.

Ana Maria Groza, premiata la Gala Sportului Transilvan

In cadrul galei au fost premiati cei mai buni sportivi si antrenori din judetele Alba, Brasov, Sibiu, Covasna, Harghita si Mures, astfel:*Alba: Ana Maria Groza, CS Unirea Alba Iulia (director Nicky Nistor), atletism, locul 24 in proba de 20 km mars la Jocurile Olimpice de la Beijing, antrenor: Horea Stef*Sibiu: Steliana Nistor, gimnastica, antrenor: Raluca Bucner*Harghita: Carol Eduard Novac, ciclism, antrenor: Caroly Novac*Covasna: Ana Maria Paval, lupte libere, antrenor: Arpad Matefi*Mures: Norbert Trandafir, inot, antrenor: Atilla Petelei*Brasov: Carmen Neagu, handbal, antrenor: Herbert Muller.Toti sportivii premiati au participat in acest an la Jocurile Olimpice de la Beijing, iar in cadrul emisiunii realizate de Radio Tirgu Mures, au fost felicitati de catre Octavian Belu, presedintele Agentiei Nationale pentru Sport. „2008 – un vis implinit” Ana Maria Groza, sportiva legitimata la CS Unirea, spune ca anul 2008 a fost un vis implinit, un an cu satisfactii profesionale si personale. “Mi-am dorit foarte mult sa ajung la Beijing. Nu a fost usor, mai ales ca veneam dupa un 2007 mai putin fast din punct de vedere sportiv. Rezultatul obtinut la Cupa Mondiala de mars din Rusia (n.r. mai 2008) mi-a dat dreptul de a face parte din lotul Romaniei pentru JO, iar apoi impreuna cu antrenorul Horia Stef am convenit sa ne axam strict pe pregatirea olimpiadei. Au urmat trei luni de munca, de acumulari si totul a decurs conform programului: cantonament la Piatra Arsa (2000 m altitudine), iar cu doua saptamini inainte de plecarea la Beijing am stat la baza olimpica de la Izvorani”, isi aminteste atleta albaiulianca.Cum orice sportiv de performanta isi doreste sa ajunga macar o data la JO, pentru Ana Maria Groza participarea la cea de-a treia editie consecutiva a Jocurilor Olimpice a fost o reusita. Albaiulianca a incheiat pe pozitia a 24-a proba de 20 km mars, cu timpul de 1 ora, 32 de minute, 16 secunde. ”Sa faci parte din cei 102 sportivi romani la JO a fost o reusita. Cursa nu a fost usoara, am concurat pe ploaie torentiala si a fost pentru prima data cind am alergat pe un culuar de coritan. Nu mi-a fost teama de acest lucru, conditiile au fost aceleasi pentru toata lumea. Rezultatul obtinut nu este rau, in conditiile in care doar 28 de concurente, din cele 57 care au terminat cursa, au reusit sa coboare sub baremul olimpic. Locul 24 pentru unii inseamna mult, pentru unii putin. Eu sint multumita cu toate ca stiu ca era loc de mai bine. Nu caut scuze, atit am putut in acea zi, cred ca trebuie sa prinzi o zi buna, dar si noroc”, a spus singura reprezentanta a sportului judetean la JO. Dupa binemeritata perioada de pauza, Ana Maria Groza a inceput recent pregatirile la Alba Iulia, preferind antrenamentele pe plan local in detrimentul unui cantonament la Baile Felix. “In luna ianuarie, ar trebui teoretic sa efectuam un stagiu centralizat cu lotul national, fie in tara fie in strainatate, in Portugalia. Vreau sa fac pasi mici, dar siguri in vederea participarii la Cupa Europei de mars, ce va avea loc in luna mai la Metz, in Franta si la Campionatele Mondiale de atletism de la Berlin din luna august. Mai sint prinse in calendarul competitional Campionatele Nationale, Grad Prixuri interne si Internationale”, a declarat Groza, desemnata ca fiind una dintre 11 femei de succes ale judetului Alba, de catre organizatia de femei PNL, iar la “Mindri de Alba” a primit titlul de exclenta pentru rezultate sportive deosebite si promovarea judetului natal in cadrul competitiilor sportive.ANA MARIA GROZA, atletA CS Unirea Alba Iulia“M-a onorat faptul ca am reprezentat judetul Alba la Gala Sportului Transilvan.” 

?The Ghost? cu Pierce Brosnan

 Actorii Pierce Brosnan si Kim Cattrall vor juca în thriller-ul politic “The Ghost”, urmatorul proiect cinematografic al celebrului regizor Roman Polanski, informeaza purepeople.com. Thriller-ul politic “The Ghost” se bazeaza pe un scenariu adaptat dupa romanul cu acelasi titlu al lui Robert Harris. Filmul va prezenta povestea unui scriitor-fantoma angajat sa redacteze memoriile unui fost premier britanic. Scriitorul va descoperi niste secrete care îi vor pune viata în pericol. Rolul premierului britanic va fi interpretat de Pierce Brosnan, iar rolul sotiei acestuia va fi interpretat de Olivia Williams. Actrita americana Kim Cattrall, interpreta Samanthei din “Totul despre sex”, va juca în acest thriller politic rolul confidentei premierului britanic. Romanul “The Ghost”, scris de Robert Harris, a provocat multe controverse dupa lansare, deoarece, desi descrie o fictiune, actiunea lui pare foarte apropiata de realitatile politice din Marea Britanie. Fostul premier britanic, Tony Blair, a promis ca îsi va prezenta propria versiune asupra faptelor descrise în acest roman, cu ocazia lansarii memoriilor sale, prevazuta pentru toamna anului 2009 sau începutul anului 2010.

?Metallica? cinta in ?Guitar Hero?

 O versiune speciala a jocului video “Guitar Hero”, care va fi lansata în 2009, va contine 28 de piese ale trupei Metallica, alaturi de alte piese ale trupelor Foo Fighters, Alice In Chains si Queen, informeaza nme.com. Trupa Metallica a confirmat aceasta lansare pe site-ul ei oficial si a adaugat ca versiunea jocului “Guitar Hero”, care îi este dedicata, va contine si doua optiuni speciale pentru chitara bass si tobe, adaugate în setarile originale pentru a spori dificultatea jocului. “Este cel mai prost pastrat secret din istoria rock’n’rolului, dar acum putem sa confirmam, în sfirsit, ca o varianta a jocului «Guitar Hero» dedicata trupei Metallica va fi lansata în prima jumatate a anului 2009”, au declarat membrii trupei Metallica. “Guitar Hero” va permite utilizatorilor sa cinte la un singur instrument sau într-o formatie, în functie de optiunile alese de fiecare utilizator din meniul de setari al jocului.

Iar vine barza la Romanita!

 Sint oameni care cauta o viata întreaga dragostea si nu o gasesc niciodata. Sint însa si norocosi care o întilnesc de mai multe ori. Romanita Iovan este cel mai bun exemplu. Dupa o casnicie de cinci ani cu aviatorul Adrian Iovan, în care s-au consumat nu doar dragoste, dar si drame, creatoarea de moda zimbeste din nou. Omul care i-a redat surâsul este avocatul Iulian Gogan. Desi nunta se anunta pentru anul viitor, se pare ca perechea mai are un motiv de bucurie. Potrivit cotidianului Libertatea, Romanita este însarcinata. Creatoare nu a vrut sa confirme, dar nici nu a infirmat vestea pe care a aflat-o si ea în urma unui test de sarcina. Probabil ca asteapta, ca si în cazul lui Albert, sa treaca cele trei luni, ca sa fie sigura ca sarcina poate fi dusa pina la capat. Pina atunci, Romanita are timpul necesar sa se gindeasca la toate. Poate chiar si sa îsi amine sau sa grabeasca putin casatoria. Nu de alta, dar probabil înca tine la etica si vrea sa fie o mireasa de moda veche. Cu ocazia aceasta, doi cavaleri deja îi are pregatiti: fiul ei si chiar fostul partener de viata, cu care a ramas în relatii bune. Chiar foarte, avind în vedere ca Adrian locuieste înca în casa Romanitei.

?Terminator? 5 va fi lansat in 2011

 Joseph McGinty Nichol, regizorul partii a patra a seriei “Terminator”, a anuntat în timpul Festivalului de Film din Dubai ca va realiza si partea a cincea a francizei, care va fi lansata în 2011, informeaza variety.com.Joseph McGinty Nichol, cunoscut sub numele McG, a declarat ca nu a fost luata deocamdata nicio decizie în privinta locatiei în care va fi filmat urmatorul “Terminator”, desi surse din anturajul regizorului american au dezvaluit ca Orientul Mijlociu are cele mai multe sanse pentru a gazdui acest proiect.Victor Kubicek si Derek Anderson, proprietarii companiei de productie Halcyon Co, au achizitionat drepturile de autor ale francizei “Terminator”, anul trecut, de la fostul proprietar, C2, iar acesti fosti directori de publicitate, respectiv de banca, au decis sa revigoreze interesul pentru aceasta serie, realizind o continuare în forma unei trilogii. Ei au declarat ca vor sa reinventeze franciza cu ajutorul unei noi distributii si al unor noi scenarii, elemente care au functionat în cazul altor serii de succes, precum “Batman” si “James Bond”.Cei doi intentionasera, initial, sa astepte lansarea filmului “Terminator 4 - Salvarea”, programata pentru iunie 2009, înainte de a decide detaliile pentru al cincilea film din serie, însa reactiile extrem de pozitive din partea fanilor si a mass-media, care au avut acces la filmari, i-au încurajat sa continue acest proiect si sa devanseze planificarile initiale. “Terminator 4” va constitui începutul unei noi trilogii si va prezenta viata lui John Connor, ajuns la virsta de 30 de ani, în fruntea unui numar mic de oameni care au ramas pe Pamint si care lupta împotriva robotilor.Actorul britanic Christian Bale a semnat pentru interpretarea personajului principal, John Connor, în toate cele trei noi filme.

Sinucidere din dragoste

 Avea o viata in fata ochilor, dar se pare ca atuul tineretii nu a ajutat-o sa treaca peste suferinta. A fost declarata „Miss Vacanta 2008” si, fara doar si poate, era abia la inceput de cariera. Dar nimic nu a oprit-o sa puna punct vietii. Poate si de aceea mai exista atit de multe indoieli legate de moartea ei. Insa anchetatorii ramin fermi pe pozitie: sinucidere. Ca un argument la ceea ce sustin ei vine si o notita a fetei, scrisa intr-un carnetel care a fost gasit alaturi de jurnalul personal. In el, Diana isi invinovateste mama pentru ca a pus-o sa aleaga intre iubitul Bogdan si un barbat bogat din Tirgoviste: „Ti-am spus ca ai sa regreti toata viata; sper sa te ineci in bani; eu am ales fericirea, dar tu nu ai vrut... Bogdan sa fii mirele meu”, sint doar citeva fragmente din scrisoarea Dianei, care se incheie cu „Bogdan, te iubesc enorm”. Scenariul unei sinucideriTotodata, probele pe care anchetatorii le scot la iveala conduc la concluzia ca tinara s-a sinucis. Urmele de sol prelevate de pe ghetele fetei s-a demonstrat ca provin din locul de unde a fost gasit trupul neinsufletit, de asemenea si pe trunchiul copacului s-au gasit amprentele incaltamintei ei, ceea ce conduce la concluzia ca tinara s-a urcat singura in copac. Ramasitele de pe scoarta arborelui au fost gasite si pe hainele fetei. Chiar si pentru faptul ca fata era legata la miini s-a gasit explicatia. Potrivit cotidianului local Monitorul de Suceava, care ii citeaza pe politisti, „dupa ce s-a urcat in copac, Diana Malos si-a ales o creanga pe care a stat fixa cu picioarele. Si-a scos cablul luat de acasa si l-a trecut printre crengile de deasupra ei si, apoi, l-a infasurat in jurul gitului. Dupa ce s-a legat de git, a luat capetele cablului si le-a rulat in jurul miinilor, dupa care le-a prins in podul palmelor si si-a dat drumul de pe creanga pe care a stat inca de la inceput, creanga pe care, de altfel, s-au gasit urme lasate de incaltamintea victimei”. Si medicul legist este de parere ca Diana s-a sinucis. In afara canalului de strangulare din zona gitului, fata nu mai avea decit o rana in spatele urechii drepte, care, sustine specialistul, a fost facuta tot de cablul pe care l-a folosit ca sa isi puna capat zilelor. Dar toate explicatiile nu mai au niciun rost acum. Luni, Diana a fost condusa pe ultimul drum. In urma ei au ramas intrebarile, o dragoste neimplinita si spulberata si multa durere. Un drum trist si presarat cu lacrimi. Daca nici iubirea nu ne mai salveaza de moarte, oare ce ne mai ramine?

SIAB 2009, anulat

Membrii Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) au decis in unanimitate anularea editiei din 2009 a Salonului International de Automobile Bucuresti – SIAB. Decizia vine ca urmare a situatiei extreme a sectorului industriei auto. „Sectorul auto din România se confrunta cu o situatie delicata datorata atit dificultatilor industriei auto la nivel mondial, dar si scaderii cererii pe plan national, cea din urma datorata in principal intrarilor masive de vehicule rulate din ultimul timp. Iar perspectivele pentru anul 2009 nu sint deloc imbucuratoare“, arata APIA. Asociatia subliniaza ca pentru anul 2011 se are in vedere mentinerea SIAB in calendarul oficial al Organizatiei Internationale a Constructorilor de Automobile.     NewsIn

Oficial in opozitie

Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a declarat, ieri, la finalul Biroului Permanent Central, ca, avind in vedere intelegerea dintre PSD si PDL, PNL trece oficial in opozitie. „Chiar daca, pentru citeva zile, Guvernul va ramine inca in functie, din punct de vedere politic, evident ca partidul se pozitioneaza fara nici un fel de echivoc ca partid de opozitie. Orice partid trebuie sa inteleaga ca alternanta la putere e un element absolut firesc, chiar necesar, al democratiei si pentru a reprezenta opozitia e foarte onorant pentru PNL“, a apreciat Tariceanu. El a mentionat ca liberalii vor continua sa lupte pentru promovarea principiilor de dreapta, liberale, in viitorul Parlament, si sa faca o analiza critica a viitorului program de guvernare.    L. P.

Bush, atacat cu pantofii

George W. Bush a calificat incidentul de la Bagdad, cind a trebuit sa se fereasca de cei doi pantofi aruncati in directia lui de un jurnalist irakian, drept cel mai „bizar“ din timpul presedintiei sale.     Incidentul a avut loc duminica seara, in timpul unei conferinte de presa sustinute impreuna cu premierul irakian, Nuri al-Maliki, iar pantofii apartineau jurnalistului Mountazer al-Zaidi, de la postul de televiziune irakian al-Bagdadia.„Este sarutul de adio, ciine ce esti“, a strigat jurnalistul in timp ce a aruncat pantofii, dupa care a fost scos din sala cu forta de serviciile de securitate. Mountazer al-Zaidi i-a mai strigat lui Bush ca este „responsabil de moartea a mii de irakieni“.     In cultura araba, a fi calificat drept „ciine“ sau a fi lovit cu pantofii este insulta suprema.      „Nu ma deranjeaza. Daca vreti lucruri exacte, iata: este vorba despre pantofi numarul 10 (44 - n.r.)“, a declarat Bush.    NewsIn

I-a inselat, dar va plati!

Pungasul, "inhatat" de PolitieSarlatanul care in urma cu o luna si jumatate se folosea de numele postului Realitatea TV pentru a stringe bani de la trecatori a ajuns pe mina Politiei. Sub pretextul ca sumele adunate vor ajunge la copii bolnavi si ca el este unul dintre realizatorii unei campanii realizate de postul de stiri amintit, acesta profita de bunatatea clujenilor care treceau prin apropierea clubului Obsession, din cartierul Zorilor. Mai mult, cei care alimentau punga sarlatanului erau avertizati inca de la inceput ca gestul lor este filmat cu camere ascunse, amplasate pe cladirea din apropiere, motiv pentru care, rusinati, clujenii ofereau sume importante. Tinarul a fost identificat ca fiind Dorin N., din Bistrita, iar pe numele sau a fost deschis un dosar pentru inselaciune. Nu e strain de incalcarea legiiNu este prima data cind bistriteanul "descurcaret" incalca legea, el fiind inregistrat cu antecedente. Pentru fapta sa, acesta risca intre 6 luni si 15 ani de inchisoare. "Barbatul a fost identificat si a fost deschis un dosar care se afla inca in lucru. Acesta va fi inaintat in scurt timp Parchetului", a declarat pentru monitorul Adnana Ilies, purtatoarea de cuvint a Inspectoratului de Politie al Judetului (IJP) Cluj. Dosarul celui care pretindea bani folosindu-se de tertipuri invatate de acasa va fi finalizat in luna ianuarie, cind acesta va raspunde pentru faptele sale.     Directorul Realitatea TV Cluj, Lucian Danciu, ii avertizeaza pe clujeni sa nu mai cada in plasa sarlatanilor de acest fel. "Trebuia ca mai degraba sau mai tirziu acest individ sa fie prins. Ii rog pe clujeni sa aiba mare grija de acum inainte, pentru ca acest fel de oameni incearca orice ca sa scoata bani de la lume. Niciodata o institutie de presa nu va fi nevoita sa apeleze la «apostoli» de acest gen pentru a promova o campanie. Ar fi si ridicol sa se intimple asa", a afirmat Danciu.Pungas la drumul mareIn 2 noiembrie, reporterii monitorul au sesizat Politia cu privire la un tinar suspect care aduna bani de la trecatori afirmind ca face parte din echipa postului de stiri Realitatea TV.      El spunea ca beneficiarii donatiilor vor fi un numar de copii proveniti din familii defavorizate care sufera din cauza tratamentelor dure aplicate de parintii lor. El amintea faptul ca multi dintre acestia sufereau de boli grave. Suspectul ii impresiona pe trecatori amintind ca fapta lor e filmata de Realitatea TV si va aparea intr-o emisiune a postului.

Mama lui Emil Boc si-ar fi vrut fiul mai aproape de casa

"Lui Emil i-as da un sfat: sa nu se mai bage acolo intre ei. Sa-i lase sa se murdareasca ei in cap. Sa nu mearga in locul lui Tariceanu. N-as vrea sa se duca, sa-l mai vad acolo printre aistia. Macar sa ramiie sa-si duca primaria pina la capat, ca e foarte greu, ca el acasa e foarte putin, are noroc ca-l intelege femeia", spune Ana Boc, o femeie de 76 de ani.     "Io i-am zis catre el: «Emil, de ce ti-ai ales tocmai serviciu aista cu scoala cita o-ai avut si pregatirea?» Si-o ales servici foarte greu, ca putea s-o duca mai usor. Toti zboara cu gura pe el, cum zboara ciinele sa te muste", a mai spus Ana Boc.     Mama viitorului premier crede ca noilor guvernanti n-o sa le fie usor, insa le spune sa dea dovada de intelepciune, fiindca astfel vor putea sa treaca peste greutati.     "Va fi greu, eu inteleg, dar trebuie judecat. Eu le doresc sa fie oameni corecti si cuminti, sa aiba un pic de scaun la cap, sa nu fie cu capul gol. Ca si daca-i greu trece, daca stii judeca. Ase sa stiti! Ca in orice casa vine si greutate, si daca o stii conduce, trece. Si cu voia lui Dumnezeu, sa-i ajute, sa fie cuminti si sa poata guverna, sa fie o tara buna! Ca si noi ne-am mai bucura cit mai traim, ca nu mult mai avem. Macar sa vedem ca pruncii care is si de-a nostri, nepoti, or ajunge si bine, ca rau o ajuns bugat", isi doreste Ana Boc.     Localitatea natala a lui Emil Boc, Rachitele, e situata in zona montana a judetului, la circa 80 de kilometri de Cluj-Napoca si face parte din comuna Margau. Comuna numara aproximativ 1.700 de oameni, din care peste 800 locuiesc in satul Rachitele.    Agerpres

Clujul post-Boc

Unul din doiDupa ce primarul Clujului va fi acceptat si de catre parlamentari in functia de prim ministru, municipiul nu va ramine fara primar, functia lui Emil Boc urmind a fi preluata, pina la organizarea unor noi alegeri, de catre unul dintre viceprimarii Sorin Apostu (PDL) si Laszlo Attila (UDMR).      Potrivit legii administratiei publice locale, in cazul in care postul de primar al unei localitati ramine vacant, atributiile acestuia vor fi exercitate "de drept de viceprimar sau, dupa caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local cu votul secret al majoritatii consilierilor locali in functie (Legea 215/2001, articolul 72 - n.r.)", iar data organizarii unui scrutin pentru alegerea noului primar va fi stabilita prin Hotarire de Guvern, la propunerea prefectului. In cazul municipiului Cluj-Napoca, majoritatea absoluta in Consiliul Local apartine unei aliante PDL-UDMR, formatiuni politice carora le apartin ambii viceprimari. Cel mai probabil, insa, interimatul va fi asigurat de Apostu, colegul de partid al primarului.Bucurosi pentru reusita primaruluiViceprimarul Laszlo Attila, care este si presedintele UDMR Cluj, a declarat ieri ca un premier din Cluj-Napoca va fi un lucru benefic pentru populatia judetului. "Pe mine ma bucura aceasta nominalizare. Este vorba de o persoana capabila, din Cluj, iar cetatenii judetului si ai municipiului Cluj-Napoca au multe de cistigat in urma desemnarii domnului Emil Boc", a afirmat Laszlo.     Viceprimarul Sorin Apostu, la fel, isi considera superiorul drept un om potrivit pentru a fi premier, experienta sa in administratia locala fiind un argument in plus. "Sintem mindri ca pentru prima data premierul este desemnat dintr-un alt oras decit Bucurestiului, respectiv din Cluj-Napoca. Faptul ca domnul Boc vine din interiorul unei administratii locale demonstreaza ca stie cum sa lucreze pentru cetatean", a afirmat Apostu.     Conform legii, in resedinta de judet trebuie sa se organizeze alegeri in cel mult 6 luni dupa ce functia de primar ramine vacanta, respectiv cel tirziu in luna iunie 2009. Insa, in aceeasi perioada, in Romania se vor organiza alegerile pentru desemnarea parlamentarilor nostri in Parlamentul Europei, astfel incit, cel mai probabil, noul primar clujean va fi ales in primavara.

Clujeanul care a batut Guvernul in Tribunal

Taxa mai mare decit pretul masiniiFoto Teodor DumitruRares Petrean a obtinut o prima victorie in lupta cu GuvernulSe numeste curaj si turdeanul Rares Petrean a dat dovada din plin de acest lucru. Fortat de imprejurari, el s-a luat la trinta cu Executivul pentru a-si inmatricula masina fara a plati taxa de mediu care consta in 1.890 de euro, in conditiile in care a dat pe BMW-ul seria 3 din 1991, adus din Germania, doar 1.350 de euro. Si pina acum a reusit. Tribunalul Cluj a pronuntat la finele saptaminii trecute o decizie prin care obliga Prefectura, reprezentanta legala in teritoriu a Guvernului Romaniei, sa admita inmatricularea masinii lui Rares Petrean fara plata unei taxe. In plus, cheltuielile de judecata revin tot in sarcina piritei, respectiv Prefectura Cluj. Chiar si asa, decizia poate fi atacata cu recurs, lucru la care atit Rares, cit si avocatii sai se asteapta.     "Eu cred ca toata lumea ar trebui sa dea in judecata Guvernul Romaniei pentru a nu plati aceasta taxa. Cind colo, ei au marit-o de trei ori. Oare cum isi explica ei ca daca cineva nu are de unde sa scoata 1.890 de euro pentru inmatriculare va avea de unde sa scoata 5.500 sau cit costa taxa acum?", a marturisit Rares Petrean, privind catre masina achizitionata de el care sta parcata in fata locuintei. Rares este casatorit si locuieste cu socrii sai, pentru ca, spune el, "nu are bani ca sa isi cumpere ceva". Masina si-a cumparat-o dintr-un credit bancar si acum spera ca cei 1.350 de euro pe care i-a dat pe bolidul de 1.800 de centimetri cubi si 116 cai putere sa fie singurii bani pe care a trebuit sa-i scoata din buzunar.Tratatele Europene, in favoarea reclamantuluiAvocatii care au instrumentat cazul, Florin Cristea si Simona Todericiu, s-au bazat pe doua componente cind s-au prezentat in fata judecatorilor. Unul priveste tratatele Uniunii Europene, despre care Florin Cristea spune ca au fost incalcate "grosolan" de Executiv. "Sa spunem ca luam doua persoane care locuiesc in acelasi oras din Romania. O persoana cumpara o masina second, care a fost deja inmatriculata in Romania, in vreme ce cealalta persoana isi achizitioneaza acelasi tip de autoturism second-hand, dar dintr-o alta tara comunitara. In acest caz, primul ar fi scutit de plata taxei de reinmatriculare, in timp ce al doilea ar avea de scos bani grei din buzunar, masura care e discriminatorie, potrivit Parlamentului European", a explicat avocatul Florin Cristea.     De cealalta parte, componenta numita "Codul Fiscal" a venit tot in sprijinul lui Petrean. "Potrivit Constitutiei, Codul Fiscal nu poate fi modificat decit de Parlament, prin adoptarea unei legi. Or, in cazul nostru, taxa de mediu si, in fapt, modificarea Codului Fiscal provine de la Guvern, si nu de la Parlament. Chiar si asa, modificarea Codului Fiscal intra in vigoare abia din prima zi a anului urmator adoptarii actului de modificare, si nu de la publicarea in Monitorul Oficial", a explicat si Simona Todericiu.      Cei doi avocati sustin ca acest caz poate deveni un precedent in Romania, lucru care ar conduce direct la alte verdicte de aceeasi natura dictate de alti judecator in cauze similare.

Primarul Clujului, prim-ministrul Romaniei

"Plec, dar ramin cu voi"Presedintele Traian Basescu l-a desemnat ieri pe primarul Clujului, Emil Boc, in functia de premier al RomanieiTraian Basescu anunta ieri, in jurul orei 14, desemnarea lui Emil Boc in functia de prim-ministru al Romaniei. Aceasta in contextul in care Boc a cistigat in vara alegerile locale din Cluj-Napoca cu un covirsitor scor de 76%, iar zvonuri despre o eventuala plecare a sa la Bucuresti, in functia de lider al Executivului, circulau in mediul politic de ceva vreme.      Liderul PDL s-a adresat ieri si clujenilor, carora le-a multumit pentru increderea acordata si pe care i-a asigurat ca va fi mereu aproape de Cluj. "Situatia politica ma obliga sa-mi asum problemele nationale, dar voi fi mereu alaturi de clujeni. Vreau sa le multumesc clujenilor pentru increderea pe care mi-au acordat-o si in 2004, si in 2008. Voi ramine intotdeauna alaturi de Cluj si de problemele acestui frumos oras", a rostit ieri Emil Boc in fata camerelor de filmat.     Decretul prin care a fost desemnat premier a fost semnat in jurul amiezii de catre presedintele Traian Basescu. Premierul desemnat a anuntat ulterior ca a acceptat propunerea presedintelui si ca se va prezenta cu noul Cabinet in Parlament, luni, 22 decembrie, respectind calendarul stabilit. Stolo i-ar fi luat prin surprindere"Am acceptat propunerea facuta de catre presedinte. Obiectivele mele ramin aceleasi: un guvern stabil si performant, un guvern ce va fi instalat pe 22 decembrie. In zilele urmatoare vom finaliza programul de guvernare si ne vom prezenta in fata Parlamentului", a declarat Emil Boc. El a mai precizat ca ieri dimineata a fost informat de presedinte ca Theodor Stolojan a renuntat la mandat. Cu toate acestea, Emil Boc a refuzat sa comenteze motivele care l-au facut pe Stolojan sa renunte la functie, precizind ca a fost informat in cursul diminetii de catre seful statului privind situatia creata. "Am luat act de decizia domnului Stolojan. Dimineata am fost informati de faptul ca domnia sa si-a depus mandatul. Am informat Biroul Permanent al PDL, precum si pe colegii de la PSD. Decizia este luata, mergem mai departe", a mai spus Boc, adaugind ca Stolojan ramine unul din specialistii indispensabili partidului.Grup "anti-criza"Plecarea "definitiva" a primarului spre Bucuresti vine, astfel, dupa ce Theodor Stolojan, desemnat initial in functia de premier de Traian Basescu, a refuzat numirea, argumentind ca "cei doi presedinti care au semnat "Parteneriatul pentru Romania" trebuie sa-si asume garantia realizarii acestui parteneriat prin cele mai importante functii in stat: functia de prim-ministru si functia de presedinte al Senatului". Surse din PDL afirmau ca Stolojan ar fi "suparat" pe alianta formata de partidul sau cu social democratii si ii nominalizau inca de ieri dimineata pe Emil Boc sau Gheorghe Pogea ca fiind cei care ar putea fi numiti in functie.     Printre primele masuri care vor fi luate de primarul Clujului, in calitate de prim-ministru, se numara constituirea unui grup de consultanti de la BNR, specialisti in domeniul economico-financiar si reprezentanti ai societatii civile care ar urma sa ofere consultanta viitorului Executiv in problemele aparute ca urmare a crizei economico-financiare.     Emil Boc * Prim ministru desemnat"Situatia politica ma obliga sa-mi asum problemele nationale, dar voi fi mereu alaturi de clujeni. Vreau sa le multumesc clujenilor pentru increderea pe care mi-au acordat-o si in 2004, si in 2008. Voi ramine intotdeauna alaturi de Cluj si de problemele acestui frumos oras."

Sufletele mari ale imblinzitorilor de motoare

"O sansa pentru Zoli"Foto www.motociclism.roPrietenii lui Zoli Kolomban sint mereu alaturi de el si vor cu tot dinadinsul sa-i faca viata mai usoaraMotocicletele cu motoare puternice parcate strategic in fata Irish & Music Pub duminica seara anuntau un eveniment in care iubitorii de cai putere erau implicati. Inauntru, castile, gecile de piele, manusile si cizmele negre si lungi colorau tinuta colectiva etalata de membrii comunitatii de motociclisti din Cluj pentru o seara speciala. La intrare, stampila o primeai doar dupa ce ajutai ca si cutia de donatii sa se umple. "Buna seara! Va rugam. Pentru Zoli", era mesajul de bun venit. "Puteti participa la licitatia de fete si baieti. Banii adunati il vor ajuta pe prietenul nostru", completau organizatorii inceputul povestii.     Sute de motociclisti ciocneau halbe pline ochi, in asteptarea concertului caritabil sutinut de trupa Drive impreuna cu Aminda.      Beneficiarul: Zoli Kolomban, un tinar care, la doar 31 de ani, se lupta cu zilele imobilizat intr-un scaun cu rotile, in urma unui accident de motocicleta intimplat in urma cu un an si jumatate la iesirea din Floresti spre Gilau. A zacut mai multe luni in coma profunda, insa Dumnezeu i-a zimbit, dindu-i inca o sansa sa mai stea alaturi de familia si prietenii lui. Patru intr-o incapere"Vorbeste foarte putin si este la nivelul unui copil de 4 ani", explica motociclistul Galen situatia in care a ajuns prietenul sau. Zoli Kolumban traieste acum impreuna cu parintii si sora sa intr-o singura camera a unei case pe care acestia se straduiesc sa o ridice in Luna de Sus. Gyongy, sora lui Zoli, este nevoita sa intretina singura intreaga familie, si asa macinata de greutati, parintii fiind ocupati cu ingrijirea lui. O data cu necazul cazut asupra familiei, parintii tinarului au fost nevoiti sa vinda apartamentul din Cluj-Napoca in care locuiau, trecind pe catastif si un imprumut de 40.000 de euro la banca. "Le este foarte greu. Zoli are nevoie sa fie ingrijit 24 de ore din 24. Este intr-o coma semivigila si trebuie sa stea permanent cu un tub in nas. Familia Kolomban se straduieste acum sa ridice o casa in care sa stea, dar au terminat o singura camera", spun prietenii alaturi de care, cu un an si ceva in urma, Zoli ambala motorul motocicletei sale.Au adunat 10.000 de leiLa licitatia de duminica au participat 10 fete, care au fost "vindute" pentru sume cuprinse intre 300 si 400 de lei, insa banii au fost introdusi in urna de donatii chiar daca cei care-i puneau la bataie pierdeau licitatia. Astfel, prietenii lui Zoli au strins peste 10.000 de lei, bani ce vor ajunge astazi la familia Kolumban. "Noi am fost alaturi de Zoli inca de la tragicul eveniment. Dupa accident i-am dat 3.000 de lei, acum am adunat 10.000 si nu ne vom opri aici. E vorba de cheltuieli pe care familia sa nu si le permite. Vrem sa-i luam o macara noua, cu ajutorul careia sa fie imbaiat, un carucior electric modern si sa le oferim parintilor lui bani pentru a plati o infirmiera", vorbeste cu mindrie Galen.

Marginean, la Dinamo

Isi face bagajeleIoan Marginean se va intoarce la echipa sa de sufletConducatorul Universitatii Cluj a primit o oferta de nerefuzat din partea echipei la care a cunoscut cele mai mari satisfactii in cariera de fotbalist. Dinamo Bucuresti l-a contactat pe Ioan Marginean si i-a propus acestuia sa ocupe o functie administrativa in cadrul clubului. Cel mai probabil, acesta se va ocupa de relatiile cu forurile din capitala, Liga Profesionista de Fotbal si Federatia Romana. Directorul executiv al clubului a inceput deja sa-si faca bagajele, fiind nemultumit de situatia critica in care se afla Universitatea si de ostilitatea cu care a fost primit de suporterii Universitatii. In ultimele zile, Marginean si-a anuntat colegii de la "U" ca nu va mai ramine daca nu se gasesc solutii de finantare a echipei: "Nu stiu de Dinamo, dar domnul Marginean, din discutiile pe care le-am avut cu dinsul  a spus ca nu ar dori sa mai stea la Cluj in situatia in care se afla echipa in momentul de fata. Este greu, foarte greu. Mai asteptam acum sa vedem daca vom gasi solutii", a precizat Remus Cimpeanu, presedintele formatiei "universitare". Singurul lucru care l-ar putea determina pe Marginean sa ramina in Cluj este baiatul sau, care urmeaza cursurile unei facultati in Cluj-Napoca.     "Eu sint angajatul Universitatii Cluj. Voi ramine pina echipa va fi preluata de cineva, pina vom gasi un investitor", a comentat Marginean. Palmares bogatMarginean a debutat in fotbalul mare in 1976, la Metalurgistul Cugir, in divizia B, iar dupa 4 ani s-a transferat la Dinamo. In cele patru sezoane in Stefan cel Mare, Marginean a cistigat trei campionate, doua Cupe ale Romaniei si a jucat si semifinala din Cupa Cupelor, in 1983, impotriva englezilor de la Liverpool. Din vara anului 1984, acesta s-a transferat la Corvinul Hunedoara, pentru care a jucat in Divizia A, cistigind Cupa Balcanica in 1986. In 1988 a devenit jucatorul celor de la Unirea Alba Iulia, echipa de la care s-a retras in 1992. Imediat dupa retragere, a ocupat functia de director sportiv la Unirea, iar apoi cea de presedinte. A mai trecut pe la Extensiv Craiova, a fost si observator federal in Divizia B, dupa care s-a dus la FC Brasov, Ceahlaul, iar in prezent la "U" Cluj.

Se trag obloanele

Este vorba de femeile de serviciu de la stadion, de cei care au grija de teren sau de antrenorii de la centrul de copii si juniori. Ieri a avut loc o sedinta la club in care s-au analizat toate probleme, dar, la fel ca in ultimele saptamini, cei care ar trebui sa salveze Universitatea Cluj au dat acelasi raspuns: "Nu avem ce sa facem!". Este vorba de actionarul majoritar, Oncos, si de restul membrilor din AGA, care refuza sa mai cotizeze cu vreun cent.     Sarbatorile se apropie si la usile clubului bat zi de zi oameni cu lacrimi in ochi, care isi cer salariul neplatit de aproape 2 luni de zile. O femeie de serviciu, care vine in fiecare zi la munca si isi face treaba, cistiga 600 de lei lunar. O suma care nu poate fi comparata cu a nici unui fotbalist. Chiar si asa, nici Oncos si nici restul actionarilor nu reusesc sa asigure acesti bani unor persoane care s-au trezit in pragul Craciunului cu buzunarele goale. "Este foarte trist ce se intimpla, dar in momentul de fata nu avem efectiv nici o solutie de salvare. Nu stiu ce-am mai putea face. Am impresia ca nici un actionar nu mai vrea sa dea vreun ban la aceasta echipa. Am incercat sa obtinem imprumuturi din alte parti, dar nu avem cu ce garanta. Numai porti inchise, peste tot. Sper ca macar pentru acele femei care vin zi de zi munca, sper ca macar pentru acele persoane sa se gaseasca intelegere. Jucatorii fac ce vor, isi depun, nu-si depun memorii, dar sint cazuri mai grave decit restantele catre fotbalisti. Unii au mimat fotbalul si fac scandal, iar alti angajati n-au ce sa puna pe masa de Craciun", si-a exprimat ingrjorarea presedintele clubului, Remus Cimpeanu.

Programul „Rabla“ va continua

 Guvernul a dat 91,4 milioane lei prin programul Rabla de înlocuire a parcului auto vechi, adica numai 76% din fondurile alocate pentru 2008, pentru ca românii au depus doar 30.466 de cereri de casare a masinilor, a declarat, ieri, presedintele Administratiei Fondului de Mediu (AFM). Numarul de masini schimbate în 2008 reprezinta, totusi, aproape dublul autoturismelor înlocuite în 2007 prin programul Rabla. Pentru acest an, guvernul alocase 120 milioane lei pentru scoaterea din circulatie a 40.000 de autovehicule mai vechi de 12 ani, în cadrul programului „Rabla“, dupa ce, în 2007, norma a fost de aproape 16.500 de masini. „Desi în acest an perioada de derulare a programului a fost mai redusa, de circa 7 luni - deoarece programul Rabla a fost demarat cu întârziere - au fost date de aproape doua ori mai multe masini decât anul trecut. De altfel, se constata o crestere evidenta fata de programele anterioare“, a declarat, pentru NewsIn, presedintele AFM, Mihai Toti.Prima de casare majorata „Ne asteptam la rezultate bune si în 2009, mai ales ca românii vor beneficia de mai multe facilitati, inclusiv de marirea primei. Din statisticile pe care le avem, sunt înca foarte multe masini mai vechi de 12 ani“, a mai spus Toti. Programul Rabla va continua si anul viitor, dupa ce Guvernul Tariceanu a aprobat finantari pentru scoaterea din uz a 60.000 de autoturisme cu grad mare de poluare. În plus, Executivul a decis majorarea primei de casare acordate prin acest program de la 3.000 la 3.800 lei. Ca urmare, suma totala alocata pentru realizarea programului în 2009 a crescut la 228 milioane lei, cea alocata initial fiind de 180 milioane lei.

Credit de investitii

 EximBank a lansat, ieri, un credit de investitii pentru firme mici si mijlocii (IMM), care este acoperit cu garantii colaterale pentru cel putin 50% din suma, cu o dobânda redusa cu 5 puncte procentuale, fixa pe toata perioada creditului, a anuntat ieri banca. Valoarea maxima a creditului este 1 milion euro, în echivalent lei, pe o perioada de pâna la zece ani, finantarea acoperind plati aferente investitiei efectuate, inclusiv o componenta de capital de lucru, se arata în comunicat. "Fata de creditele care necesita de regula peste 100% garantii colaterale, acest credit necesita un minim de 50%", a declarat presedintele EximBank, Carmen Radu. Ea a adaugat ca aceasta masura face parte din strategia EximBank de sustinere a companiilor românesti, în special IMM-uri si exportatori, în actualul context al pietei financiar bancare. Carmen Radu a amintit de înasprirea conditiilor de creditare, precum si de evolutiile fluctuante ale ratelor dobânzilor.

Contributii majore

Cresterea economica record de 8,9 la suta din primele noua luni ale acestui an a fost generata de toate sectoarele economice, dar serviciile si constructiile au contribuit în proportie de peste jumatate, arata datele publicate astazi de Institutul National de Statistica. Astfel, serviciile au adus o contributie de aproape 3 la suta la cresterea Produsului Intern Brut, constructiile de 2,4 procente, în timp ce anul agricol bun a generat o contributie din partea agriculturii de 1,6 la suta. Activitatea din constructii a crescut în primele noua luni cu peste 30 la suta fata de aceeasi perioada a anului trecut, în timp ce valoarea adaugata din servicii a crescut cu aproape 4 la suta. Industria a marcat o crestere ceva mai redusa în primele trei trimestre, în timp ce agricultura si-a marit volumul de activitate.

Electrolux va concedia mii angajati

Mai multe companii de electrocasnice au anuntat reduceri de personal, dupa ce criza creditelor a afectat drastic cererea. „In decembrie, cererea pentru produse electrocasnice in Europa si Nord America continua sa scada puternic“, a anuntat producatorul suedez.. „In contextul in care vanzarile din decembrie sunt ca de obice, mai scazute, exista riscul unui profit operational lunar negativ“, potrivit unui comunicat al companiei. Reducerile de personal, echivalentul a 5% din forta de munca a companiei, precum si alte actiuni asemanatoare vor costa aproximativ 1,2 milioane coroane suedeze si vor fi aplicate incepand cu al patrulea trimestru. Compania vrea sa economiseasca aproximativ 1,1 miliarde coroane suedeze.PierderiElectrolux a pierdut 31% din capitalul de pe piata suedeza in 2008, in contextul in care clientii au amanat noi achizitionari ale produselor companiei. Directorul executiv Hans Straaberg a declarat luna trecuta ca veniturile din cresterea pretului in Europa nu sunt suficiente pentru a compensa costurile ridicate. Grupul, ce a inregistrat rezultate slabe in primul si al doilea trimestru, si-a revenit in al treila, generand un profit net de 847 milioane coroane suedeze (84,7 milioane euro). Totusi, Electrolux nu va putea sa atinga toate obiectivele financiare din 2008, ce vizeaza un profit operational intre 3,3 si 3,9 miliarde coroane suedeze, excluzand articolele exceptionale, potrivit unui comunicat al companiei, scrie AFP. Al doilea producator din lumeElectrolux este al doilea producator de electrocasnice din lume, avand mai mult de 40 de milioane produse vandute in 150 de tari anual. Electrolux este producator de aspiratoare, masini de spalat, congelatoare si frigidere, iar printre brandurile sale se numara AEG, Zanussi, Eureka si Frigidaire. Grupul suedez este prezent in Romania inca din 1995.  

Doi giganti auto cer ajutor statului

Totodata, conform unor informatii aparute saptamana trecuta si confirmate pentru Business Standard de surse din piata auto locala, si Renault, care are in stadiu incipient dezvoltarea unui centru de proiectare in valoare de 100 mil. euro la Titu, a recurs la o miscare identica, solicitand garantii „Daca imprumutul va fi aprobat, Ford intentioneaza sa investeasca acesti bani in proiectul de la Craiova”, a declarat pentru Business Standard Nadia Crisan. Pana in prezent, oficialii Ford au afirmat ca planurile companiei in Romania raman aceleasi, indiferent de situatia economica internationala.  Planurile raman  „Asa cum a spus John Fleming, presedinte si CEO Ford Europa, in data de 11 decembrie 2008, planurile Ford pentru fabrica din Craiova raman neschimbate. Fleming a confirmat faptul ca, anul viitor, Ford va incepe productia la Craiova cu modelul Transit Connect. De asemenea, vom continua sa pregatim uzina pentru modele noi, pe care intentionam sa le fabricam in Craiova, in anii urmatori”, a mai spus Nadia Crisan. Ford a preluat, la inceputul acestui an, 72,4% din actiunile Automobile Craiova, pentru 57 milioane euro, producatorul american angajandu-se atunci la investitii directe de 675 milioane de euro pentru modernizarea fabricii si la suplimentarea numarului de angajati. Planul companiei prevedea, la preluarea uzinei, o productie anuala de 300.000 de vehicule si 300.000 de motoare pana in anul 2012. La uzina de la Craiova lucreaza 3.900 de oameni, planurile initiale Ford avand in vedere suplimentarea numarului acestora pana la 7.000-9.000 de angajati, dupa intrarea in productie a modelului de clasa mica. Inca 40 de producatoriInvestitia Ford ar urma sa atraga, conform informatiilor disponibile, venirea a inca 40 de producatori de componente auto. Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, saptamana trecuta, ca statul roman trebuie sa acorde garantii Bancii Europene de Investitii, astfel incat institutia europeana sa finanteze proiecte precum Centrul Tehnologic Renault de la Titu, investitia Ford de la Craiova sau eventuala investitie Voestalpine. Reprezentantii Renault nu au dorit sa comenteze informatia, dar potrivit unor surse citate de Business Standard, suma vizata de Renault ar putea merge in centrul de la Titu. La nivel international, companiile auto se confrunta cu probleme financiare, ca urmare a scaderii abrupte a cererii de masini. Ford, Chrysler si General Motors au cerut, recent, un ajutor de 34 miliarde dolari de la Trezoreria SUA, insa au fost refuzate. Nadia Crisan l reprezentant Ford in Romania„Confirmam faptul ca am cerut Guvernului Romaniei o scrisoare de garantie pentru obtinerea unui imprumut in valoare de 400 milioane de euro de la Banca Europeana pentru Investitii“ 

2008 - an bun pentru agricultura

 Productia ramurii agricole a avansat cu 20,5% în primele noua luni ale anului fata de perioada similara din 2007, însa anul agricol 2008 ar fi putut fi chiar mai bun daca suprafata cultivata nu ar fi continuat sa scada, a declarat ieri presedintele INS, Vergil Voineagu. Datele estimative pentru tot anul 2008 mai arata un avans al productiei ramurii agricole cu 19,4% fata de anul trecut. „Anul agricol 2008 ar fi putut fi chiar mai bun, daca nu ar fi continuat procesul de scadere a suprafetei agricole cultivate, pentru toate tipurile de culturi. Aproximativ 10% din totalul suprafetei agricole, respectiv 1,5 milioane hectare, sunt neutilizate. În acelasi timp, efectivele de animale au scazut în primele noua luni, cu exceptia grupelor de ovine si caprine“, a mai spus Voineagu.Rezultate slabe în 2007În acelasi timp, el a amintit ca evolutia pozitiva a agriculturii în 2008 a fost determinata si de efectul de baza favorabil, dat de rezultatele slabe ale agriculturii în 2007. Potrivit lui Voineagu, „valoarea adaugata bruta din agricultura a urmat tendinta productiei ramurii agricole“, avansând cu 23,8% în primele noua luni fata de aceeasi perioada din 2007. Estimarile pe tot anul 2008 arata un avans al valorii adaugate brute cu 19,9% fata de a nul trecut. Singura crestere s-a înregistrat pe componenta productiei vegetale, care a avansat cu aproape 33% în intervalul ianuarie - septembrie 2008 fata de intervalul echivalent din 2007, urcarea estimata pe tot anul fiind de 32,2%.

Ragaz pentru proiecte

Agricultorii care intentioneaza sa depuna proiecte pentru dezvoltare rurala, pot rasufla usurati. Termenul pentru primirea proiectelor se prelungeste pâna pe 19 decembrie 2008. Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit au luat hotarârea de a prelungi termenul de primire a cererilor de finantare pentru Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala pâna vinerea aceasta. Masurile pentru care solicitantii mai pot depune proiecte sunt: Masura 121 „Modernizarea exploatatiilor agricole“, Masura 123 „Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere“ si Masura 322 „Renovarea si dezvoltarea satelor“. De asemenea, pâna la aceeasi data, vor fi disponibile si finantarile pentru cele doua scheme de ajutor de stat aferente masurilor. 

Concurs pe internet

 Mediesenii sunt invitati sa ia parte la un concurs inedit pe internet. Tematica va fi relationata cu zona în care traiesc. Concursul „Primaria mai aproape de tine” se va desfasura on-line, iar premiile sunt captivante, asigura organizatorii. Prin acest concurs se doreste promovarea serviciilor on-line implementate de curând pe website-ul primariei Medias. Astfel, cei care folosesc internetul vor fi scutiti de drumul parcurs pâna la primarie pentru a plati taxele si impozitele sau pentru a se înscrie în audienta la primar, viceprimar sau directori. Competitia se va desfasura în perioada 12 decembrie - 5 ianuarie, pe portalul www.primariamedias.ro. Premiile constau în cinci mp3 playere cu 2 Gb memorie si zece memory-stick-uri de 2 Gb. 

Traditii la Sura Mare

 Scoala Bisericii a fost institutia care s-a îngrijit de cultura poporului român din Transilvania. La fiecare sfârsit de an scolar, la sarbatorile de Paste si de Craciun, elevii apareau în fata parintilor si a publicului amator de cultura. „Caluserul“ era un dans românesc vechi. În echipa erau 13 dansatori, dintre care unul întretinea publicul cu giumbuslucuri. El avea mai multi clopotei si conducea dansul. Dansul consta din 12 figuri. An de an, tinerii din Sura Mare au format echipe de caluseri, care se produceau la serbarile populare, dupa care porneau sa ofere spectacole pe la casele oamenilor si de multe ori pe la Sibiu, de unde strângeau bani pentru petrecerile de sarbatori. Pe lânga serbarile din localul scolii, în fiecare duminica se tineau horele. Tinerii jucau „Învârtita“, „Învârtita pe sub mâna“, „Hasegana“, „Hodoroaga“, toate însotite de strigaturi.Strigaturile erau un fel de epigrame populare, satirice, voioase, uneori rautacioase si razbunatoare. Asa a fost poporul nostru, întotdeauna si-a împletit munca cu cântecul si buna dispozitie, iar la serbari, la jocuri si la nunti si-a revarsat ironia peste cele omenesti. Dar viata, ca si istoria transilvanenilor le-a procurat mai multe cântece de jale decât de bucurie. Cele mai gingase înfiorari ale iubirii, trairea acestui sentiment, tainuirea lui, dorul dupa cel drag, regretul, nepasarea si ironia le-a exprimat în strigaturi. În aceste sentinte, românul si-a exprimat multimea de sentimente, ca o cristalizare a filosofiei lui de viata. Toate acestea au fost numite „epigrame arhaice“, care au premers celor culte, de astazi.În plus, locuitorii comunei Sura Mare au si o importanta istorica semnificativa. Acestia vor participa si la cele doua razboaie mondiale, începerea razboiului aducând mari necazuri populatiei. Pe lânga cercetari si rechizitii de animale si atelaje, pe lânga miscarile de trupe prin comuna, au fost si bombardamente, mai multe case darâmate si oameni raniti sau ucisi. În primul razboi mondial vor pleca pe front 68 de barbati din comuna, dintre care 36 nu se vor mai întoarce. În al doilea razboi mondial vor participa 53 de barbati, dintre care zece nu se vor mai întoarce acasa. De consemnat faptul ca, atât în primul cât si în al doilea razboi mondial au participat si locuitori sasi ai comunei.

Proiect pentru mediu

Proiectul prin care Tara Oltului va deveni mai curata valoreaza peste un milion de euro, bani veniti de la Comunitatea Europeana. De initiativa Avrigului vor beneficia si primariile Porumbacu sau Racovita si toate localitatile care vor dori sa se inscrie pe parcurs in acest sistem. Managerul proiectului „Eco-Sistem Avrig - Proiect pentru implementarea unui sistem eficient de gestionare a deseurilor municipale“, Gheorghe Fraticiu, arata ca cel mai important lucru pe care cetatenii trebuie sa il inteleaga este ca deseurile colectate corespunzator, pot deveni productive pentru comunitate. Cu cat resturile sunt mai corect depozitate, cu atat costurile pentru transport si pentru reciclarea propriu-zisa sunt mai mici. Fiecare gospodarie va primi recipiente specifice pentru toate categoriile de gunoaie, insa este imperios necesar ca oamenii sa constientizeze cat de important este sa respecte indicatiile specialistilor in probleme de mediu. „Cel mai mult conteaza promovarea proiectului in randul cetatenilor. Suntem constienti ca, in acelasi timp, acesta va fi si cel mai greu lucru. Nu trebuie uitat ca mai sunt unele zone in care oamenii duc gunoiul cu tractorul sau ca, acum cateva zeci de ani, localnicii duceau resturile la rau. Acum, trebuie sa ne obisnuim cu sistemul european“, este de parere Gheorghe Fraticiu, viceprimarul din Avrig.  Recompense si amenziPentru a prezenta proiectul, edilii din zonele implicate si-au dat, ieri, intalnire in sala de sedinte a Primariei Avrig. La finalul discutiilor, daca primarul din Porumbacu, Ioan Strava, era interesat de pretul pe care il vor plati localnicii, edilul-sef din Racovita, Foriana Peciu, a completat ca cei mai „harnici“ localnici ar trebui premiati, iar cei de la polul opus, amendati. Componenta de baza a proiectului va fi dotarea populatiei cu recipienti de colectare adecvati sistemului selectiv in doua fractiuni: deseuri compostabile si necompostabile. In plus, serviciul public de salubrizare va fi dotat cu cate o autogunoiera pentru fiecare fractie de deseu colectata. Principalul obiectiv este reducerea cantitatii de resturi menajere depozitate necontrolat, prin extinderea ariei de cuprindere a servicului de salubritate. Floriana Peciu l primar Racovita„Consider ca in Racovita este nevoie de o instruire a populatiei, deoarece lumea de la sate recepteaza mai greu informatia. Ideal ar fi sa se ofere mici recompense pentru cetatenii care au grija cu deseurile, iar cei dezordonati ar trebui sa primeasca amenzi, pentru ca altfel nu vad cum ii putem invata sa devina ordonati“

Oficial in opozitie

Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a declarat, ieri, la finalul Biroului Permanent Central, ca având în vedere întelegerea dintre PSD si PDL, PNL trece oficial în opozitie. „Chiar daca, pentru câteva zile, Guvernul va ramâne înca în functie, din punct de vedere politic, evident ca partidul se pozitioneaza fara niciun fel de echivoc ca partid de opozitie. Orice partid trebuie sa înteleaga ca alternanta la putere e un element absolut firesc, chiar necesar al democratiei si pentru a reprezenta opozitia e foarte onorant pentru PNL“, a apreciat Tariceanu. El a mentionat ca liberalii vor continua sa lupte pentru promovarea principiilor de dreapta, liberale în viitorul Parlament, si sa faca o analiza critica a viitorului program de guvernare.

Lucrari la mine

 Un numar de 45 de mine vor intra, în 2009, în programul de executie lucrari pentru închidere si ecologizare a suprafetelor, mine a caror activitate a încetat deja, a declarat directorul general al Directiei Resurse Minerale din cadrul MEF, Sorin Gaman. „Cele 45 de mine, de carbune, sare, minereuri etc., vor intra într-un program de executie lucrari de închidere si ecologizare a suprafetelor. În prezent, acestea nu mai functioneaza si nu au personal“, a spus Gaman. În acest an, la 66 de mine s-au derulat lucrari de închidere si ecologizare, la 36 dintre ele s-au finalizat lucrarile, iar la 30, vor continua lucrarile si în 2009. În acest an, pentru 82 de mine s-au asigurat activitatile necesare de conservare în vederea trecerii la efectuarea lucrarilor de închidere.

Alianta PDL-PSD, transata in presa germana

 „Piatra de încercare pentru noua guvernare va fi portofoliul Justitiei. Potrivit unor informatii, Traian Basescu ar dori ca acest minister sa îi revina independentei Monica Macovei, foarte bine privita la Bruxelles. Cel mai important criteriu de evaluare a acestei mezaliante va fi modul în care va fi tratata problema justitiei. UE va fi foarte atenta daca vor fi continuate reformele în domeniul justitiei sau daca mai-marii social-decmocrati vor continua sa fie menajati. O proasta gestiune a problemei ar arunca tara mult înapoi“, comenteaza cotidianul german de mare tiraj Sueddeutsche Zeitung (SDZ). Speculatii„Putinele reforme care au fost executate pâna acum în domeniul corupt al justitiei au fost efectuate gratie lui Macovei. Nimeni nu crede ca PSD este de acord cu numirea ei. S-a speculat în aceste zile ca pretul pentru aceasta coalitie a fost scoaterea de sub urmarire a politicienilor PSD acuzati de coruptie“, mai scrie SDZ. Ziarul german mai observa ca „dusmanii rachiunosi devin parteneri“. „Au fost adversari ireconciliabili, dar acum au resit sa se coalizeze. Partidul maghiarilor nu este primit la guvernare“, scrie SDZ. „Partenerii care compun coalitia sunt social-democratii, care s-au opus reformelor justitiei cerute de Bruxelles, si PD-L. Democrat-liberalii erau caracterizati de presedintele Basescu ca fiind oponentii PSD, un partid care este vazut în rândul populatiei drept marcat de coruptie“, atrage atentia cotidianul german.  Radacini comuneTotusi, SDZ dezvaluie „radacinile comune“ ale celor doua partide: ambele se trag din Frontul Salvarii Nationale, „un partid de comunisti reformisti, creat de Ion Iliescu“. „În ambele partide, structurile de conducere vin din fostul stabiliment comunist“, mai remarca SDZ, referindu-se în special la Stolojan si Geoana. Die Welt arata, în editia de ieri, ca Theodor Stolojan a reusit, duminca, sa înlature „cel mai mare obstacol din calea guvernarii“: PD-L si PSD au pus duminica seara „pecetea asupra unei coalitii care parea imposibila“. „În timp ce rivalii sai îi reproseaza acestui tehnocrat maleabil ca este doar o papusa de paie fara convingeri, sustinatorii sai îl considera un politician eficient, expert în finante si deschis compromisului. Viitorul premier va avea nevoie de o mâna de ajutor“, apreciaza Die Welt, înainte ca Stolojan sa anunte ieri, într-o declaratie surprinzatoare, ca va renunta la functia de premier.  

Regim mai lejer

 Ioana Maria Vlas trebuie sa se prezinte la politie din zece în zece zile, Curtea de Apel Bucuresti modificând programul de supraveghere care o obliga sa se prezinte la politie de fiecare data când este chemata. De asemenea, magistratii au hotarât ca nu vor dispune refacerea expertizei în dosarul FNI, respingând cererea formulata în acest sens de catre Asociatia Nationala pentru Protectia Investitorilor. La termenul din 10 decembrie, instanta a admis proba cu înscrisuri ale partilor din dosar si a luat act de faptul ca Ioana Maria Vlas nu doreste nicio proba sau audierea vreunui martor din partea sa. Ea si-a sustinut, înca o data, actiunea prin care cere simplificarea programului de supraveghere.

Oleg nu mai vine

Banii, marul discordieiSansele ca Protasov sa mai vina in Gruia s-au diminuat simtitorCFR-istii au liber pina pe data de 10 ianuarie, insa pauza nu este valabila si pentru cei din conducere. Dupa un tur de campionat sovaielnic, clujenii vor sa profite de vacanta de iarna ca sa se intareasca pentru partea a doua a sezonului, in care ar trebui sa isi duca la bun sfirsit ultimele obiective ramase: cistigarea campionatului si a Cupei. In afara de jucatori, oficialii din Gruia tin neaparat sa aduca si un antrenor nou la echipa, deoarece Maurizio Trombetta n-a reusit sa se desprinda de statutul de "solutie de avarie". Mare favorit pentru preluarea postului de tehnician era Oleg Protasov. Discutiile ajunsesera intr-o faza avansata, insa, brusc, ucraineanul a spus "pas". Desi partea contractuala era ca rezolvata, Protasov a dat-o la intors in momentul in care nu i s-a asigurat bugetul de transferuri cerut. Astfel, CFR-istii au incasat al doilea refuz din partea tehnicianului in decurs de citeva luni, dupa episodul din toamna, de dupa demiterea lui Andone.Antrenor nou in cantonamenteDaca nu vor reusi sa il convinga pe fostul antrenor al Stelei si al ucrainenilor de la Dnepr sa semneze, "feroviarilor" le vor ramine putine variante pentru completarea scaunului de tehnician. Una ar fi Cristiano Bergodi, care a mai pregatit CFR-ul in urma cu doua sezoane. Italianul a ramas in relatii bune cu patronul Paszkany Arpad si n-ar spune nu unei noi oferte de a pregati formatia clujeana. In fine, se ia in considerare si optiunea aducerii unui antrenor din Spania. Clujenii au tatonat aceasta pista si in toamna, dar, pina la urma, i-au dat credit lui Trombetta. Cert este ca, pina pe 10 ianuarie, cind este programata reunirea lotului, CFR-istii vor sa le prezinte jucatorilor noul antrenor. Acesta ar urma sa isi intre repede in atributii, urmind sa conduca echipa in cele doua stagii de pregatire programate la inceputul anului viitor in Turcia.

Premier din „grupa mica“

Schimbarea a fost o miscare total imprevizibila a noii puteri. „Dupa cum va este cunoscut, domnul Stolojan si-a depus mandatul pe care i l-am incredintat saptamana trecuta pentru formarea noului Guvern. Am luat nota de depunerea mandatului si, in acelasi timp, imi exercit atributul constitutional de a desemna un nou candidat pentru functia de prim-ministru“, a afirmat seful statului. Traian Basescu a precizat ca dupa declaratia de presa, va semna decretul de anulare a mandatului de premier al lui Theodor Stolojan, precum si pe cel de desemnare a noului premier in persoana presedintelui PD-L, Emil Boc. Gata de atacPremierul desemnat, Emil Boc, a anuntat, ieri, ca in perioada urmatoare va finaliza programul de guvernare si ca va constitui un grup consultativ pe probleme economice si financiare pentru a solutiona problemele create de criza economica, asigurandu-i totodata pe clujeni ca le va fi alaturi. Emil Boc a aratat ca a acceptat propunerea facuta de presedintele Traian Basescu, aceea de a fi premierul desemnat, si a tinut sa mentioneze ca obiectivele coalitiei PDL-PSD raman acelasi, si anume formarea unui guvern pana pe data de 22 decembrie. „Vom finaliza programul de guvernare in ultimele detalii si ne vom prezenta cu el in fata Parlamentului“, a spus liderul PDL. El a anuntat ca va constitui un grup consultativ pe probleme economice si sociale, cu experti de la Banca Nationala si din alte institutii de profil“, pentru a ajuta la finalizarea programului de guvernare. „Theodor Stolojan va ramane, daca va dori, in echipa noastra“, a mai spus Boc.Critici liberalePresedintele PNL Calin Popescu Tariceanu a declarat ca inlocuirea lui Theodor Stolojan nu ar fi intamplatoare si ca are serioase indoieli in legatura cu coalitia PSD-PDL. Ludovic Orban a declarat ca Emil Boc, in calitate de premier, va avea mari probleme la conducerea guvernului apreciind ca un prim-ministru ar trebui sa aiba alte calitati decat cea de „portavoce a lui Traian Basescu“.Orban a spus ca de fapt guvernul va fi condus de Traian Basescu, asa cum si-a dorit. El a aratat ca nu intelege de ce oameni ca Vasile Blaga nu au fost desemnati de seful statului pentru postul de premier. Potrivit lui Ludovic Orban, prin desemnarea lui Emil Boc la conducerea Guvernului Traian Basescu isi incalca propriile reguli conform carora cei care sunt alesi primari sau presedinti de consilii judetene nu trebuie sa paraseasca aceste functii pentru a fi numiti la conducerea guvernului. Ludovic Orban a mai spus ca PNL va vota in continuare impotriva acestui guvern, „daca nu cumva Emil Boc va pati si el ceva inainte de investitura“.Sustinator al lui BasescuEmil Boc, desemnat de presedintele Traian Basescu ca nou premier insarcinat cu formarea Guvernului, a devenit cel mai tanar premier, la 42 de ani si dupa doar opt ani de politica. Cunoscut ca un sustinator al presedintelui Traian Basescu, Emil Boc este primarul municipiului Cluj-Napoca si presedinte al Partidului Democrat Liberal. Inainte de alegerile din 30 noiembrie, Boc declara ca va demisiona de la conducerea PDL daca partidul nu va ajunge la guvernare. Emil Boc, noul premier al Romaniei„Multumesc sefului statului pentru increderea acordata. Am acceptat propunerea facuta. Obiectivele pe care le-am enuntat anterior raman valabile, si anume sansa de a da Romaniei un guvern stabil, eficient si performant. Obiectivul de a avea un guvern pe 22 decembrie ramane valabil“

Vocile Sibiului

 La Sibiu va fi inaugurat cel de al doilea centru privat de dializa. Parerea sibienilor în legatura cu acest subiect o puteti afla din rubrica de mai jos.Paraschiva Suciu, 67 ani, pensionaraCred ca e bine ca au mai facut un centru din acesta dar ca e privat nu stiu ce sa zic. Sper doar sa nu coste foarte mult pentru ca oamenii sa poata merge acolo. Daca nu, e inutil.Marian Popescu, 53 ani, inginerUn astfel de centru este binevenit. Mai ales ca sunt foarte multi oameni suferinzi în acest oras. În plus, sunt de parere ca daca serviciile vor fi de buna calitate, vor veni oameni si din alte orase aici.Pavel Mitroi, 70 ani, poensionarEste bine ca fac un centru din asta. Mai ales ca multa lume are nevoie de transfuzii iar Spitalul Clinic e atât de mic. Daca centrul se axeaza numai pe aceste lucruri, sunt sigur ca va avea succes.Maria Voina, secretaraParerile sunt împartite. Nu stiu ce sa zic. Dar nu stiu ce rost ar mai avea un astfel de centru daca deja exista unul. Si în plus, de ce sa mergi la privati când poti merge la spital, care este de stat, si unde nu platesti.

Este sau nu importanta igiena calculatorului?

 Începe cu monitorulMonitorul este confundat de multa lume cu calculatorul. În realitate nu este asa, el doar reda imaginea pentru a asigura o modalitate de a întelege si de a putea lucra cu calculatorul. Majoritatea utilizatorilor au tendinta de a pune degetul pe ecranul monitorului pentru a arata ceva. Acest lucru nu este recomandat, dar cu toate acestea se întâmpla. Si dupa fiecare deget pus pe ecran ramân amprente din cauza grasimii ominiprezente în piele. Aceasta grasime poate deranja pe cel care lucreaza zi de zi la monitor, si provoaca un aspect neplacut atunci când monitorul este oprit. Primul instinct este de a curata monitorul cu ajutoul unei solutii destinate spalarii geamurilor. Nu trebuie sa cazi prada acestei tentatii, deoarece efectele ar putea fi ireversibile. Toate monitoarele moderne au depuse pe suprafata vizibila a monitorului diverse pelicule din substante chimice care sa micsoreze reflexiile luminoase si sa micsoreze nivelul de radiatii. Aceste straturi pot fi dizolvate de solutiile corozive. Odata distrus, acest strat nu poate fi refacut. Rezultatul va fi un monitor cu o imagine urâta, cu luminozitate exagerata în unele zone. Daca vrei sa cureti monitorul, primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa citesti instructiunile de curatare ale monitorului. Daca nu ai acces la acestea, poti curata monitoul cu o cârpa moale înmuiata într-o solutie de apa cu alcool medicinal în proportie de 9/1. Cu ajutorul acesteia vei putea degresa suprafata monitorului. Imediat dupaa aceea va trebui sa stergi ecranul cu o cârpa uscata si fina. Rândul CD-ROM-ului CD-ROM-ul este o unitate optica. Pentru a face citirea (sau scrierea, daca este capabil de asa ceva) acesta foloseste un laser si un "ochi" optic. Dar, dupa o perioada de timp, praful care va intra inevitabil în CD-ROM-ul tau, se va depune pe lentila senzorului optic, impiedicînd citirea CD-urilor. Pentru a curata CD-ROM-ul poti folosi mai multe tehnici. Prima dintre ele implica folosirea unui CD special pentru curatarea lentilei. Acesta nu este decît un CD ce are atasat pe suprafata de citire un fel de pensula pentru curatarea lentilei. Aceasta tehnica nu da decât rezultate temporare. În definitiv nu este vorba decât despre plimbarea prafului dintr-o parte în alta, pentru ca acesta nu este scos din unitate. Ce-a de-a doua solutie este desfacerea unitatii optice si curatarea acesteia. Pentru aceasta unitatea trebuie scoasa din calculator. Unitatea trebuie întoarsa cu partea de jos în sus si trebuie desfacute suruburile cu grija. Când se lucreaza cu suruburi, este o idee buna sa ai la îndemâna un pahar sau un borcan cu capac în care sa le pui, pentru a evita pierderea lor. Dupa desfacerea acestor suruburi, capacul de peste unitate ar trebui sa se desprinda. Uneori acesta mai este fixat suplimentar de niste cleme de plastic ce trebuiesc împinse cu surubelnita pentru a elibera capacul. Dupa ce ai scos capacul, sterge praful din unitate si de pe lentila de citire. Cel mai bine ar fi daca ai avea o sursa de aer comprimat cu care sa îndepartezi praful cu un minim de frecare asupra lentilei. Aceasta este foarte sensibila si orice zgârietura asupra ei, oricât de fina, poate strica unitatea optica. Dupa ce ai îndepartat tot praful monteaza capacul la loc si baga unitatea înapoi în calculator. 

Pizza cu sunca si ciuperci

 Ingrediente: 3 blaturi pentru pizza, 250 g ciuperci, 250 g sunca, 3 felii de kaizer, 1 ceapa verde, 2 oua, 250 ml lapte, 3 linguri ulei, 4-5 linguri ketchup dulce sau bulion, 150 g cascaval sau parmezan, 1 lingura margarina, cimbru, busuioc, piper.Mod de preparare: Sunca si kaizerul se taie în cubulete. Ceapa se taie marunt si se caleste într-o lingura de ulei, peste care se pune kaizerul, sunca si ciupercile. Se înabusa câteva minute. Ketchup-ul sau bulionul de rosii se amesteca cu putina apa, busuioc, cimbru si pier dupa gust. Blaturile de pizza se trec prin lapte, apoi prin ou batut si se prajesc pe ambele parti în ulei. Se aseaza blaturile pe o tava unsa cu margarina, se acopera cu continutul de legume si mezeluri, se toarna ouale batute, apoi sosul de rosii sau ketchup, iar la sfârsit se presara cu cascaval sau parmezan. Se preîncalzeste cuptorul, apoi se introduce tava în el pentru 5-10 min, la foc mediu. Se serveste calda sau rece.

„Vreau sa fiu cel mai bun“

Reporter: Ce alte pasiuni ai, în afara de cea legata de naiuri?Radu Nechifor: De mic mi-a placut sa pictez, sa sculptez si sa cânt. La doisprezece ani m-am înscris la Liceul de Arta unde am început sa studiez naiul. Pe lânga acestea, particip ca delegat al României la EYP (Parlamentul European al Tinerilor).Rep.: Care este lucrul pe care l-ai realizat pâna acum si de care te simti foarte mândru?R. N.: Colaborarea pe care o am cu maestrul Zamfir, bineînteles, cred ca este cea mai importanta realizare a mea. Si apoi, faptul ca, alaturi de dânsul, am mers în Elvetia unde l-am cunoscut pe cel mai mare constructor de naiuri. El mi-a aratat toate secretele lui de peste 30 de ani de când construieste naiuri.Rep.: Si cea mai mare dorinta a ta?R. N.: Nu stiu. Cred ca sa îmi depasesc limitele. Vreau sa fiu cel mai bun.

Copilul zilei

Buna! Ma numesc Antonio, am 3 ani si sunt la gradinita. Imi place sa ma duc in parc si sa ma joc cu masinutele, asa ca tata ma mai lasa din cand in cand sa-i conduc masina. Cel mai mult imi place cand ma duc cu tata si cu fratiorul meu mai mare la bazin si ma invata sa inot. 

Bancul zilei

Un cioban îsi rataceste turma de oi si pleaca în cautarea ei. La un moment dat da peste un om care statea într-un sant:-Fii bun prietene si spune-mi daca ai vazut cumva o turma de oi pe aici...-D-le, santul meu e de aici pâna aici si altceva nu ma intereseaza.-Era singura mea avere. Spune-mi te rog daca nu au trecut pe aici ca sunt disperat...-Mai, santul meu e de aici pâna aici si altceva nu ma intereseaza!-Te rog mult omule. Uite, daca îmi spui promit sa-ti dau cel mai gras berbec din turma mea...Te implor spune-mi...Agasat de insistenta ciobanului, omul din sant îi spune sa caute dupa dealul de lânga ei. Ciobanul o ia de buna si, întâmplator gaseste turma de oi acolo. Se întoarce radiind de fericire cu berbecul promis omului din sant.-Poftim prietene drag recompensa pe care ti-am promis-o.-Omule, santul meu e de aici pâna aici si altceva nu ma intereseaza.-Dar mi-ai facut cea mai mare bucurie îndrumându-ma dupa acel deal...Ma simt dator fata de tine...-Nu intelegi? Santul meu e de aici pâna aici si altceva nu ma intereseaza.Pe lânga ei trece un al treilea, calare pe un cal pe care îl opreste ciobanul:-Prietene, uite, judeca si tu cum este corect.Omul acesta m-a ajutat sa-mi gasesc turma de oi si nu vrea sa acepte acest berbec din partea mea drept multumire. Îmi spune ca santul lui e de acolo pâna acolo si altceva nu-l intereseaza. Care este parerea ta?Calaretul se uita pe rând la cioban si la omul din sant si spune:-Ma, eu am impresia ca voi vreti sa-mi furati mie calul... 

Unde iesim?

 Casa Artelor - Expozitia temporara Jocul mastilor -Ora: 09:00Primaria Sibiu - Holul central- Expozitia „Abordarea corecta a masurilor de reabilitare” - Ora: 09:00Biserica Reformata - Expozitia Îngeri- Ora: 10:00Centrul de Cultura F. Teutsch - Adina Cristea. Pictura si grafica - Ora: 10:00Galeriile Art-Vo - Expozitia de pictura "Despre labirint,linguri si ferestre“ -Ora: 10:00Libraria Humanitas - Spectacolul Fauna Burzuluitilor (atelier)- Ora: 18:00Centrul Cultural Habitus - Zilele cinematografului portughez- Ora: 19:00Art Cafe - Spectacolul "projekt o –vaduva vesela“ - Ora: 20:30

Boala fara leac

Pe langa gripa si viroze respiratorii, vremea rece starneste vechile sinuzite si reumatisme. Pentru ca gripa este o boala fara leac, pentru a ne feri de imbolnavire, cea mai sigura metoda este preventia. Daca nu reusim sa fim prudenti sau avem nesansa de a ne molipsi de la colegi sau prieteni, e musai sa facem degraba un drum la medicul de familie. Si sa si respectam tratamentul pe care ni-l prescrie.Veche de cand lumeaGripa este una dintre cele mai vechi boli, de care mai nimeni nu scapa pe timpul iernii. Gripa inseamna pentru unii un simplu guturai, pentru altii tuse, iar pentru altii „o raceala“. Termenul general, si de altfel cel mai uzual, ramane „raceala“. Medicii sibieni cred ca cel mai bun mijloc de a lupta impotriva gripei este acela de a nu te imbolnavi. Usor de zis, dar mai greu de facut. Gripa are o mare influenta asupra societatii fiind cauza de boala numarul unu in lume. Aceasta este singura maladie infectioasa care, in epoca antibioticelor, continua sa isi faca de cap. Organizatiile de sanatate cheltuiesc anual milioane pe medicamente ce nu au efect sau ale caror reactii adverse sunt mult mai nocive decit efectul dorit. Pana astazi nu exista un medicament care sa vindece gripa in mod efectiv si in scurt timp. Exista doar medicamente care reduc simptomele cum ar fi aspirina, paracetamolul sau alte preparate similare, care actioneaza si asupra durerilor, reduc inflamatiile si scad temperatura. Copiii, cei mai expusi la virozeGripa este o boala care, in general, nu are efecte deosebit de grave. Persoanele care nu au si alte afectiuni preexistente fac forme mai usoare ale acestei boli. Acestea se pot trata usor la domiciliu, pe baza retetelor eliberate de medicul de familie. Cei care nu au prescriptie, pot cumpara din farmacii o gama intreaga de medicamente antigripale. Din fericire, anul acesta, la Sibiu, nu s-a inregistrat inca nici un caz de gripa. Numarul cazurilor de viroze respiratorii a scazut la inceputul lunii decembrie inregistrandu-se doar 959 de cazuri, dintre care doar cativa au avut nevoie de internare in spital. Nu acelasi lucru se poate spune si despre cazurile de pneumonii si bronhopneumonii, care au fost mai numeroase fata de saptamanile trecute. Boala este mai frecventa la copii si batrini, deoarece acestia au un sistem imunitar mai slab. Cel mai des se imbolnavesc copiii care merg la gradinita sau la scoala, deoarece viroza se transmite foarte usor, pe cale virala. De asemenea, varstnicii trebuie sa urmeze tratament antigripal mai indelungat, iar inceperea lui este obligatorie o data cu observarea celor mai mici simptome ale unei viroze respiratorii, pentru a evita complicatiile. Pentru a evita imbolnavirea, tot vaccinul este cea mai recomandata metoda. Sinuzita, urmare a raceliiSinuzita este o infectie acuta a membranei sinusurilor nazale. De obicei, ea apare in urma unei raceli sau dupa o alta infectie virala a cailor nazale si a gitului. Netratata se poate agrava si devine o boala cronica care apare ori de cate ori organismul este supus unei infectii. Simptomele sinuzitei sint durerea faciala, durerile de cap, scurgerile de lichid galbui pe nas, senzatia ca ramai fara mirosul si raguseala. Boala poate provoca si un disconfort al ochilor si lacrimarea puternica, ba chiar si febra. De multe ori, sinuzita este greu de depistat, deoarece multi bolnavi o confunda cu o raceala si asteapta sa treaca de la sine. Tratament obligatoriuMedicul trebuie sa examineze atent gitul, nasul, urechile, dintii si sinusurile pacientului. Examenul cu raze X poate releva daca in sinusuri exista pungi de aer si lichid infectios. Tratamentul sinuzitei, in cazul in care infectia este de natura bacteriana, consta in antibiotice prescrise de medic. Pentru cazurile mai grave este nevoie de internate si tratament intravenos cu antibiotice mai puternice. Medicatia trebuie urmata cel putin 10 zile. Uneori picaturile si inhalatiile pot ajuta la imbunatatirea situatiei. Inceperea tratamentului sinuzitei intr-o faza incipienta, ca si tratarea atenta a racelilor, gripei si a celorlalte infectii respiratorii pot inlatura o mare parte a riscurilor imbolnavirii.Dusmanii reumatismuluiBolile reumatismale ating si ele apogeul in sezonul rece. Clima umeda este un factor propice pentru aparitia acestor afectiunui, astfel ca 75% din populatie sufera dupa o anumita varsta de reumatism. Atat efectiunile degenerative (spondiloza, coxartroza, gonactroza etc.), cit si cele inflamatorii (artrita, poliartrita reumatoida, artrita psoriazica etc.) se agraveaza la modificarile de temparatura, de presiune atmosferica si a indicatorului de umiditate. In sezonul rece durerile pacientului sint mai mari. Bolile reumatice trebuie tratate din timp si in permanenta dupa depistarea lor. Masajul si gimnastica trebuie sa inceapa chiar de la virsta de 20 de ani. Daca aceste afectiuni sunt ignorate pot duce la invaliditate. Vaccinuri in farmacii Vaccinurile de provenienta straina sunt prezentate sub forma de seringi de unica folosinta, continand o doza de 0,5 mililitri de ser. Injectia se administreaza intramuscular sau subcutanat profund (sub piele), fiind contraindicata administrarea intravenoasa. Vaccinarea trebuie amanata in cazul persoanelor care au febra ridicata sau au in acel moment gripa. Cele mai vandute vaccinuri de pe piata au fost, in ultimii ani, Trivalentul romanesc, Fluarixul, de productie belgiana, si Voxigripul, de productie franceza. Anul acesta, pretul unei doze este intre 20 si 32 lei. Vaccinuri gratuite Autoritatea de Sanatate Publica Sibiu a primit, pentru sezonul 2008-2009, 81.850 de doze de vaccin antigripal, cu 30.000 mai multe decat anul trecut. Pana in prezent, peste 65.000 de sibieni au fost vaccinati, ceea inseamna ca aproximativ 80% din cuantumul dozelor de vaccin primite a fost deja epuizat. Acest procent situeaza Sibiul in prima jumatate a clasamentului pe judete privind acoperirea vaccinala.

Constructor de rachete

„Am discutat cu Dumitru Prunariu, care s-a oprit la modelele mele. In primul rand m-a intrebat daca sunt inginer, spunand ca am o mana de maestru“, Florin LuticPrin creatia sa, incearca sa aduca cerul cat mai aproape de pamant. Stie exact care sunt componentele oricarui mecansim de zbor, stie sa aprecieze nivelul optim de umiditate din atmosfera, mai stie sa calculeze cat de eficienta poate fi planarea, dar nu stie, inca, sa „speculeze“ distantele. Nu piloteaza avioane, ci doar pune cap la cap diverse materiale, pentru ca la final sa dea nastere unui mini-aparat de zbor. Florin Lutic este pasionat de tot ceea ce tine de zbor. Printre nori si totusi pe PamantAmprenta pasiunii sale a fost pusa, in primul rand, pe propria locuinta. Casa este ticsita de rachetomodele, de modele de parasute sau de alte modele, facute de mana sibianului. Desi poate lucra mai bine de un an la un astfel de model, Florin Lutic spune ca nu exista un moment mai placut decat acela in care poate tine in maini modelul finalizat. Pe langa realizarea acestor modele, Florin Lutic a si participat la concursuri cu obiectele sale, pe care le-a si castigat, nu de putine ori. Debutul si l-a facut la nici 15 ani, cu ambele picioare luxate, fapt care nu l-a impiedicat sa fie fruntas. „Ma pregateam sa particip la un concurs, in care trebuia sa recuperam modelele care cadeau pe camp. Eram nevoiti sa trecem si prin apa si peste camp, pe unde zburau modelele si sa le aducem inapoi intr-un timp cat mai rapid. Cu cateva zile inainte mi-am luxat ambele picioare, iar mama mea nu mai vroia sa ma lase sa particip. Am mintit-o ca merg doar sa il sustin pe colegul meu, dar eu am participat, de fapt. Am alegat fara sa mai simt durerea din picioare si am reusit sa castig. Acesta a fost, practic, un test pentru a vedea daca sunt suficient de bun ca sa fac parte din echipa“, spune Florin Lutic. Felicitat de PrunariuMedaliat de peste cincizeci de ori, sibianul se mandreste cel mai mult cu medalia de bronz obtinuta la Campionatul Mondial de Modele Spatiale din Polonia, din anul 1983. „La concurs s-au prezentat cele mai bune echipe din lume. Nu am crezut ca avem mari sanse, mai ales ca ceilalti candidati aveau posibilitati materiale mai mari ca noi. Nu te prea puteai pune cu ei. Surprinzator, am fost apreciati si am reusit sa ocupam un loc pe podium“, isi aminteste sibianul. Modelele sale au mai fost apreciate si de Dumitru Prunariu, singurul roman care a zburat in cosmos. La Salonul National de Modelism, sibianul a expus 30 de modele, care au fost remarcate de Prunariu, cu peste douazeci de ani in urma. „Am discutat cu Dumitru Prunariu, care s-a oprit la modelele mele. In primul rand m-a intrebat daca sunt inginer, spunand ca am o mana de maestru. Mi s-a parut un om comunicativ, o persoana care putea discuta liber despre orice, fiind romanul pentru care eu am o admiratie deosebita“, marturiseste Lutic. Material costisitorDintre sutele de modele pe care le-a creat, sibianul se simte cel mai apropiat de modelul Apollo 11, facut dupa naveta condusa de Neil Armstrong. Pentru acest model, Lutic a lucrat mai bine de un an si jumatate, insa rezultatul isi merita efortul. Importante mai sunt si modelele dupa naveta Columbia, dupa racheta Meteor 1, dupa racheta Ariane 01 sau dupa Mercury Redstone. Desi materialul din care se fac aceste modele, lemnul de balsa, este foarte scump, Lutic spune ca nu ar vinde un model decat in cazuri extrem de rare si doar unui impatimit al domeniului, nu unui colectionar oarecare. Constient ca doar un singur model din sutele pe care le detine acesta, ar putea valora mii de lei, sibianul nu si-a vandut niciunul dintre exemplare, preferand sa le pastreze pe toate in locuinta sa de pe strada 9 Mai, pentru a le putea admira zilnic. Declarandu-se dependent de pasiunea sa, acesta marturiseste ca din locuinta sa nu lipsesc rezervele de material din care se construiesc machetele. Acesta este cumparat de ceva timp, insa sibianul spune ca poate sta linistit si in anii urmatori. „Materialul din care facem aceste modele este unul special, adus din America de Sud. Inainte luam lemnul de balsa de la Federatia Romana de Modelism, acum trebuie sa ni-l cumparam singuri. Pentru o macheta, cheltuiesti cam cinci milioane, doar pe lemn. Noroc ca eu am rezerve si nu trebuie sa imi cumpar acum“, completeaza Lutic. Pasiune din copilarieSpre deosebire de alti copii, care preferau sa se ascunda de colegii lor prin spatele blocului si sa faca din acest lucru distractia favorita, pe langa Florin Lutic copilaria a trecut printre zile si nopti de munca manuala si creativitate sau concursuri pe aceeasi tematica: lumea zborului. „Fac modele spatiale cam din anii '70. Primul meu concurs a fost la varsta de 12 ani, la Deva. Am participat atat cu modele clasice, cat si cu machete. Incepand cu concursul de la Suceava au venit si rezultatele concrete. Am luat locul doi national, la varsta de 16 ani. Am luat si locul intai la Targoviste si la Botosani, in anul 1979. De asemenea, am partcipat si la tot felul de demonstratii si concursuri sportive din tara, la Cluj, Deva, Constanta, Suceava, Botosani, Craiova sau Bucuresti“. Florin Lutic l aeromodelist„Am facut si pictura, sculptura, desen, patru ani de vioara clasica. M-am apropiat de sculptura si datorita faptului ca seamana cu modelele, este o imbinare intre cele doua. Ador sa merg pe munte, in fiecare an merg cu prietenii mei in drumetii, ocazie cu care lansam si modelele facute de noi. Am facut si schi, participand chiar la mai multe concursuri“

Primul proiect turistic

 Primaria Sibiu a finalizat primul proiect pentru promovarea turismului, care ar urma sa fie implementat din fonduri europene. „Promovarea orasului Sibiu ca destinatie turistica culturala pe plan national si international“ este titlul proiectului prin care municipalitatea sibiana spera sa obtina aproape 800.000 de lei, din fonduri nerambursabile, care ar acoperi în jur de 98 la suta din totalul cheltuielilor eligibile. „Obiectivul general al proiectului este cresterea si mentinerea notorietatii Sibiului pe piata turistica nationala si internatiomala, pe segmentul turism cultural, prin desfasurarea de activitati specifice de marketing în perioada 2009 - 2011“, se arata în raportul întocmit de biroul de promovare si dezvoltare în turism, din Primarie. Potrivit documentului, valoarea totala a proiectului este de 975.800 lei, din care municipalitatea se angajeaza sa acopere restul de doi la suta, adica 16.400 de lei. Se voteaza joiÎn ultima sedinta din acest an, consilierii locali urmeaza sa aprobe cheltuielile legate de proiect. Dupa ce consilierii locali îsi vor da acordul, întreaga documentatie va fi depusa prin Programul Operational Regional, pe axa prioritara 5 - „Dezvoltarea durabila si promovarea turismului“. Acesta este primul proiect pentru accesarea fondurilor europene, în scopul promovarii turismului, un proiect la care angajatii biroului de turism din Primarie au muncit aproape un an de zile.  

Angajari la pompieri

 În pragul sarbatorilor de iarna, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Cpt. Dumitru Croitoru“ al judetului Sibiu scoate la concurs un post de ofiter în cadrul Compartimentului Avizare-Autorizare. Înscrierile se fac pâna în data de 19 decembrie, de luni pâna vineri, între orele 9 - 11 si 14 - 15, la sediul inspectoratului. Pe lânga conditiile specifice de recrutare, doritorii mai trebuie sa îndeplineasca o serie de conditii specifice, de exemplu sa aiba vârsta de maxim 35 ani împliniti la data de 10 decembrie a acestui an sau sa fie absolventi de studii superioare de lunga durata în specialitatea arhitectura, inginerie civila sau ingineria instalatiilor. Concursul se va desfasura în data de 29 decembrie, ora 12, la sediul ISU, si va consta în test scris pentru verificarea cunostintelor. Cerintele postului, modelul de cerere de înscriere, tematica si bibliografia de concurs se gasesc si pe awww.pompierisibiu.ro.

A oprit in stalp

 În acest weekend, 203 soferi care au încalcat regulile de circulatie au fost amendati, iar alti patru au ramas fara permise de conducere. Valoarea totala a amenzilor date de oamenii legii se ridica la aproape 17.000 de lei. Totusi, un singur accident, soldat cu un ranit usor, s-a produs în ultimele zile pe drumurile din judet. Evenimentul s-a petrecut duminica, pe DN 14, la intrarea în municipiul Medias. Soferul unei Dacii Logan nu a adaptat viteza de deplasare într-o curba la stânga, în conditii de carosabil acoperit cu polei, a pierdut controlul volanului, a patruns pe sensul opus de mers si a parasit partea carosabila, izbindu-se de un stâlp electric pe care l-a rasturnat. Din fericire, singura victima a accidentului a fost un pasager din masina, care a scapat cu rani usoare. Sfaturi pentru iarnaOdata cu venirea iernii, politistii sibieni le recomanda soferilor sa fie mai prudenti decât de obicei. „Informati-va, înainte de a porni la drum, asupra starii drumurilor, conditiilor meteo si, eventual, asupra rutelor ocolitoare pe care le puteti aborda în caz de blocaj în trafic. Puteti obtine informatii legate de conditiile meteo-rutiere accesând www.politiaromana.ro, sectiunea Infotrafic, sau, daca va deplasati doar pe raza judetului Sibiu, puteti apela urmatoarele numere de telefon: 0269/208421 (secretariatul Serviciului Politiei Rutiere Sibiu), 0269/208205, 0269/208209 (Dispeceratul Inspectoratului de Politie al Judetului Sibiu). Pentru a solicita aceste informatii, nu utilizati Numarul Unic pentru Apeluri de Urgenta 112“, a subliniat subinspectorul Luciana Baltes, purtatoare de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.

Modificare la Pasapoarte

 Documentele necesare pentru eliberarea unui pasaport nu mai pot fi depuse prin mandatar, ci numai de persoana care solicita pasaportul, potrivit unei ordonante de urgenta a Guvernului, emisa la începutul acestei luni. „Cererile pentru eliberarea pasapoartelor simple se depun personal de catre solicitanti, în tara, la serviciile publice comunitare pentru evidenta persoanelor ori la serviciile publice comunitare pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple în a caror raza de competenta au domiciliul sau, dupa caz, resedinta, iar în strainatate, la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale României“, se arata într-un comunicat de presa transmis de Prefectura Sibiu. Noile modificari arata ca minorii vor avea si ei pasapoarte si nu vor mai fi inclusi pe cele ale parintilor. 

„Boboci“ in Parlament

Din cei noua parlamentari de Sibiu, cinci se afla la primele mandate. Desi au toate sansele sa se rataceasca printre incaperile largi de la Camera Deputatilor si Senat, unii dintre ei au marturist ca nu s-au lasat intimidati de terenul total necunoscut pe care au intrat si ca abia asteapta sa se apuce de treaba. „A fost o zi placuta. Am votat comisia de validare a mandatelor, am desemnat presedintele grupului parlamentar al PNL din Senat, am completat declaratia de avere si cea de interese, dar mai am inca documente. Inca nu s-a terminat. Am primit carti despre istoria Senatului, Regulamentul Senatului... a fost ca o prima zi de scoala. Numai ca nu ne-au dus parintii de mana, ci secretarii din Senat“, spune Minerva Boitan, senator al PNL si fost director al Spitalului Clinic Judetean Sibiu. Nici pentru Mircea Silvestru Lup, deputat PSD, ziua nu a fost una foarte incarcata de emotii. „E ceva nou, recunosc. Dar in aceste zile se intampla multe lucruri tehnice, de organizare a Camerei Deputatilor“, a declarat noul deputat social-democrat. Boitan, cu masina lui StoicaDincolo de fotografii pentru legitimatie, de inmanarea cartelelor de vot sau de alte chestiuni birocratice, deputatii si senatorii au primit sau sunt pe cale sa primeasca telefonul si masina de serviciu. Minerva Boitan stie deja ca va primi masina pe care a avut-o in grija fostul senator PNL, Ilie Stoica. Cu telefoanele dureaza ceva mai mult, mai ales ca unii parlamentari vor sa-si pastreze numarul lor de telefon. Sedinte de inceputPotrivit NewsIn, prima sedinta a Senatului din legistatura 2008-2012 a durat aproximativ 20 de minute. Prima sedinta a Senatului, din legislatura 2008-2012, a inceput luni la ora 12:00 si a fost prezidata de decanul de varsta, Sergiu Nicolaescu, la sedinta de luni fiind alcatuita si comisia de validare. La primirea senatorilor nou-alesi birocratia a fost mult mai redusa decat in cazul deputatilor, noii senatori trebuind sa treaca doar pe la sapte ghisee, pentru a-si indeplini formalitatile legate de preluarea mandatului de parlamentar, spre deosebire de cele 18 ghisee de la deputati. Calin Popescu Tariceanu a fost ales lider al grupului parlamentar al PNL din Camera Deputatilor, in vreme ce Marko Bela ocupa pozitia de lider al grupui UDMR din Senat, liberalii facand propuneri si pentru sefia celor doua Camere ale Parlamentului - Bogdan Olteanu si Crin Antonescu. Grupurile parlamentare si-au desemnat luni conducerea in cadrul sedintelor avute in prima zi in care s-a intrunit noul Parlament, liderii opozitiei, presedintele PNL Calin Popescu Tariceanu si cel al UDMR, Marko Bela, preluand sefia grupurilor celor doua formatiuni.Urmeaza juramantulVineri dimineata sunt programate sedintele in care deputatii si senatorii vor depune juramantul de inceput de mandat. Tot vineri urmeaza sa fie stabilite si componentele comisiilor de specialitate, atat din Camera Deputatilor, cat si cele din Senat. 

Drum la Carrefour

 Reprezentantii Shopping City Sibiu au anuntat, ieri, ca drumul care va lega hypermartekul Carrefour de bulevardul Mihai Viteazu va fi gata pâna la sfârsitul acestei saptamâni. „Pentru prevenirea traficului aglomerat cauzat de apropierea Sarbatorilor de iarna un nou drum, ce va face legatura între Bulevardul Mihai Viteazu si Carrefour, se finalizeaza în aceasta saptamâna. Aceasta solutie este sponsorizata de Primaria Selimbar si discutata cu prefectul Sibiului, domnul Ilie Mitea. Traficul aglomerat, pentru o perioada un amplu motiv de dezbatere, va fi semnificativ redus prin deschidrea acestei noi iesiri. Drumul se doreste a fi utilizat ca si iesire din parcul comercial, determinând astfel fluidizarea traficului si crearea unei experiente de shopping mult mai flexibile si mai eficiente din punct de vedere al timpului“, arata Anca Adam, coordonator marketing Shopping City Sibiu. Cu noul drum, traficul de la intrarea în oras ar trebui sa se desfasoare în conditii mult mai bune.  Ocol la iesireFara drumul pietruit, care urmeaza sa fie amenajat, traficul în zona ar ramâne îngreunat, mai ales în conditiile în care iesirea din parcarea Carrefour se face pe la hypermarketul Real. Unde, mai ales în zilele de sfârsit de saptamâna, se formeaza adevarate blocaje. Într-o conferinta de presa recenta, primarul Klaus Johannis a insistat pentru amenajarea acestui drum si s-a aratat nemultumit de faptul ca circulatia auto din zona este îngreunata.

Centru nou de dializa

Nefromed Dialysis Centers îsi deschide portile la Sibiu, joi, începând cu ora 10:00. Acesta este al doilea centru de dializa privat deschis la Sibiu, ce pune accent pe calitatea actului medical, oferind pacientilor servicii medicale superioare si personal de specialitate, se arata într-un comunicat de presa. Primul centru privat de dializa, inaugurat în urma cu doua luni, a reprezentat o investitie de peste un milion de euro si are o capacitate de 35 de paturi. Odata cu deschiderea noului centru, o mare parte din medici ce lucrau în Centrul de Dializa din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Sibiu au venit sa trateze pacientii în unitatea particulara, la spital functionând, acum, doar un compartiment cu sase aparate, pentru bolnavii cu dializa acuta si cei cronici. 

Jucarii periculoase

 Odata cu venirea sarbatorilor inspectorii Oficiului pentru Protectia Consumatorilor (OPC) Sibiu au demarat o serie de controale la produsele de sezon. Jucariile au fost primele vizate. „Astazi vom încheia raportul controlului efectuat la raioanele de jucarii, iar de curând am demarat o noua serie de controale la produsele alimentare specifice acestei perioade, cum ar fi segmentul carmangeriei, patiseriei sau segmentul de bauturi“, a precizat Nicolae Ionas, directorul OPC Sibiu. De asemenea în perioada 17-28 noiembrie ANPC a demarat o actiune de control a porduselor specifice postului Craciunului. La nivelul judetului Sibiu au fost constatate nereguli în ceea ce priveste lipsa înscrierii cantitatii, exprimata în procente sau a ingredientelor ce se afla în denumirea sub care era comercializat produsul.

Jandarmii trag linie

 Într-un singur an, jandarmii sibieni au desfasurat 2.957 de misiuni în care au fost antrenati peste 14.000 de oameni. 1.418 misiuni au fost pe linia mentinerea ordinii si linistii publice, 24 de misiuni la diferite manifestatii de protest, 239 la manifestari cultural-artistice, religioase si promotionale, 133 la manifestari sportive si alte cinci în cadrul unor vizite oficiale. Din totalul misiunilor, 240 au fost executate împreuna cu alte institutii publice. De asemenea, sub coordonarea Institutiei Prefectului, jandarmii sibieni asigurat ordinea publica si paza unui numar de 120 sectii de votare, paza transportului buletinelor de vot si a materialelor necesare votarii cu ocazia desfasurarii alegerilor locale si parlamentare. Au intervenit si în 133 de situatii de restabilire a ordinii publice, dar au asigurat, în 32 de cazuri, actiuni în cooperare cu Parchetul pe timpul judecarii unor cauze complexe, cum ar fi „Clanul Clamparilor“ sau „Clanul Tâmplarilor“ si au pus în executare a 56 de mandate de aducere. Misiuni la înaltimeNici jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Paltinis nu s-au plictisit. În acest an au executat 21 misiuni de asigurare si restabilire a ordinii publice la manifestari cultural-artistice si sportive, 20 actiuni de cautare si salvare a 86 de persoane aflate în dificultate si alte 130 de misiuni în cooperare cu Politia, Serviciul Public Salvamont reprezentanti ai organelor silvice si ai administratiei publice locale. În cadrul acestor misiuni, 880 de persoane au fost avertizate verbal, iar alte 65 de persoane sanctionate contraventional. Pe timpul executarii misiunilor, structurile de ordine publica ale IJJ au constatat 141 infractiuni savârsite de 134 faptuitori. De asemenea agentii constatatori au aplicat 538 sanctiuni contraventionale, valoarea amenzilor contraventionale aplicate fiind de 198.245 lei. Au fost confiscate bunuri în valoare de 28.948 lei. De asemenea, în acest an, noua ofiteri, maistri militari si subofiteri din cadrul IJJ Sibiu au fost decorati, prin decret prezidential, cu Semnul Onorific „În Serviciul Patriei“, pentru misiuni desfasurate în tara si peste hotare.  

Constructie necurata

O viitoare curatatorie chimica a „rasarit“, peste noapte, in spatele blocului 20, de pe strada Vasile Aaron. De fapt, e chiar lipita de bloc si se ridica pana la jumatatea etajului intai. Inghesuiala de termopane nu a primit niciun fel de autorizatie din partea Primariei, dar acest mic detaliu nu l-a impiedicat pe seful Registrului Auto Roman (RAR) sa dea unda verde muncitorilor. „SC Royal Service TAXI SRL, reprezentata de domnul Opris Ioan, a depus documentatia pentru obtinerea autorizatiei de construire. Aceasta nu a primit autorizatia solicitata datorita faptului ca dosarul depus a fost incomplet. In urma inspectiei la fata locului, inspectorii primariei au dispus oprirea lucrarilor pana la completarea dosarului“, arata reprezentantii Biroului de Presa al Primariei. Se pare ca totusi lucrarile au continuat, din moment ce constructia a ajuns in stadiul la care este in prezent. Opris; „N-am nicio treaba!“Contactat telefonic, Ioan Opris a declarat ca nu el este beneficiarul constructiei, prin urmare nu poate fi tras la raspundere, in acest caz. Cu toate acestea, in raspunsul Biroului de Presa al Primariei se arata clar ca Opris reprezinta firma respectiva si ca, in numele firmei, a incercat sa obtina autorizatia de constructie. „Eu n-am nicio treaba cu ce e acolo. Eu am un mandat juridic, legal sa reprezint firma in diverse chestiuni. Nu reprezint firma in relatia cu presa. N-am nicio treaba“, a spus, ieri, Ioan Opris, contactat de reporterii Monitorului. Intrebat de ce totusi au continuat lucrarile, din moment ce Primaria a dat ordin de oprire, Opris a spus ca „acest aspect trebuie sa-l lamuriti cu Primaria“. Vecinii sunt disperatiSuparati pe constructia care s-a lipit de blocul lor, unii locatari au decis sa ia calea Primariei, sa gaseasca o explicatie logica si plauzibila pentru situatia in care au fost pusi. N-au rezolvat insa nimic. Au fost in audienta la viceprimar, au primit raspuns, dar lucrurile tot nu s-au schimbat. „Din partea locuitorilor blocului respectiv a fost inregistrata o singura solicitare de primire in audienta pentru viceprimarul Virgil Popa. In urma audientei, persoana in cauza a primit raspunsul nr. 3049/12.11.2008, in care se explica acelasi lucru ca cele precizate mai sus“, arata Biroul de Presa al Primariei. Acum, oamenii se gandesc la ce e mai rau. La zgomotul pe care il vor produce aparatele de curatat, dar si la faptul ca pretul apartamentelor ar putea scadea, din aceasta cauza. Alt caz celebruDin pacate, constructia din cartierul Vasile Aaron nu este singura care a fost dusa la bun sfarsit fara autorizatie de la Primarie. In unele cazuri, reprezentantii municipalitatii au intervenit, au oprit lucrarile, au dat amenzi, dar nimic din ce-a fost construit ilegal nu s-a demolat. Mai mult, unele autorizatii au aparut dupa ce au inceput lucrarile, cum e si cazul celebrului bloc de pe Aleea Turnu Rosu, construit de SC Atlantic Travel, firma controlata de Ilie Carabulea. Ioan Opris l reprezentant SC Royal Service TAXI SRL„Eu n-am nicio treaba cu ce e acolo. Eu am un mandat juridic, legal sa reprezint firma in diverse chestiuni. Nu reprezint firma in relatia cu presa“

Violenta, sex si premii

Astfel, productia animata „Waltz with Bashir“ a fost realizata de israelianul Ari Folman pe baza conversatiilor purtate cu prieteni de-ai sai si cu un psiholog, pe tema luptelor din Libanul anilor '80, in film fiind inserate si inregistrarile originale ale dialogurilor. Roberto Saviano, un italian aflat in programul de protectie a martorilor, este autorul cartii despre mafia napolitana care a stat la baza filmului „Gomorrah“, regizat de Matteo Garrone. „Este interesant de aratat diferentele dintre criminalii din viata reala si povestile despre acestia prezentate la cinema“, a spus regizorul italian, care spera sa castige si publicul american, in ciuda faptului ca pelicula sa nu ii venereaza pe gangsteri. Filmul suedez „Everlasting Moments“, aflat, si el, pe lista nominalizarilor pentru Globurile de Aur din 2009, prezinta povestea unei cunostinte a regizorului Jan Troell care a reusit sa-si puna ordine in viata cu ajutorul unui aparat de fotografiat castigat la un concurs, iar pelicula germana „Der Baader Meinhof Komplex“ are ca subiect gruparea terorista germana RAF (Factiunea Armata Rosie).Concurenta aprigaSingurul film nominalizat la sectiunea „Cel mai bun film strain“ care nu este inspirat din fapte reale, „I've Loved You So Long“, are ca subiect incercarile de impacare a doua surori. Pelicula, realizata de francezul Philippe Claudel, a furnizat si una dintre surprizele nominalizarilor la categoria „Cea mai buna actrita intr-un rol principal intr-o drama“, Kristin Scott Thomas, care concureaza pentru Globul de Aur alaturi de Meryl Streep, Angelina Jolie, Anne Hathaway si Kate Winslet. Decernarea premiilor Golden Globe, ajunsa la cea de-a 66-a editie, va avea loc pe 11 ianuarie, la The Beverly Hilton, Los Angeles, si va fi transmisa in direct prin intermediul NBC in peste 150 de tari din toata lumea. Globurile de Aur sunt a doua categorie de premii, ca importanta, acordate in cinematografie, dupa Oscaruri - premiile Academiei Americane de Film, care vor fi decernate pe 22 februarie, la Kodak Theater, tot in Los Angeles.  Festivalul de la BerlinPatru premiere mondiale vor fi prezentate si in cadrul celei de-a 59-a editii a Festivalului de Film de la Berlin, eveniment programat sa inceapa pe 10 februarie 2009, conform unui anunt al organizatorilor. Timp de zece zile, vor fi proiectate pelicule produse in Algeria, China, Grecia, Marea Britanie, Suedia, SUA si Germania. Printre favoritele la castigarea marelui premiu, „Ursul de aur“, se numara atat premierele „Alle Anderen“ (Germania), „Rage“ (Marea Britanie-SUA, cu Jude Law, Steve Buscemi si John Leguizamo) si „London River“ (Franta-Algeria-Marea Britanie), cat si peliculele deja lansate „Mei Lanfang“ (China) si „Mammoth“ (Suedia-Germania-Danemarca). Tot la Berlin va concura productia americana „The Messenger“, cu Ben Foster si Woody Harrelson.Matteo Garrone l regizor„Este interesant de aratat diferentele dintre criminalii din viata reala si povestile despre acestia prezentate la cinema“

Invitatie la film

Pasionatii de film pot viziona mâine seara, la Centrul Cultural Habitus, o drama portugheza impresionanta. Filmul, în regia lui Jorge Quieroga, este o productie a anului 1986 care urmareste destinul unui baietel si al bunicului sau. Paulo are zece ani si locuieste cu mama în Lisbona. Maria a evitat întotdeauna ca fiul ei sa îl cunoasca pe bunicul sau patern, dar Paulo se hotaraste sa-l caute, mintind ca pleaca într-o excursie cu scoala. Îsi întâlneste bunicul în Alentejo, Vitor, un producator de vin, caruia trecutul i-a lasat multe cicatrici. Traieste izolat pe un deal din mijlocul câmpiei, unde pastreaza în foarte buna stare un Citroen vechi. În ciuda faptului ca nu porneste, Citroenul este mijlocul de transport pentru toate calatoriile imaginare posibile. În aceasta masina, Vitor îi dezvaluie nepotului trecutul lui, si împreuna pornesc într-o aventura emotionanta, dincolo de dealuri, vii, câmpie, si de tot ceea ce i-a despartit. Filmul va rula mâine, 17 decembrie, de la ora 19, în Centrul Cultural Habitus- Piata Mare nr.4, subsolul Bisericii Catolice. Intrarea va fi libera.

Ziua Nationala a Minoritatilor, la Astra

 Complexul National Muzeal „Astra“ dedica ziua de 18 decembrie, minoritatilor. În cadrul muzeului vor avea loc o serie de manifestari printre care prezentarea publicatiilor „Repere cultural - istorice ale civilizatiei multiculturale transilvane. Valea Hârtibaciului“ si „Istroromânii. Repere cultural istorice“. Toate, în contextul Zilei Nationale a Minoritatilor din România. Prima brosura prezinta rezultatele cercetarii efectuate în cele 10 localitati cu specific sasesc de pe Valea Hârtibaciului: Daia, Nou, Rosia, Vurpar, Hosman, Marpod, Chirpar, Nocrich, Altâna si Merghindeal. „Aceasta cuprinde ultimele nestemate adunate de echipa de proiect, sistematizate în cele 52 de pagini de text si imagini color, de o calitate exceptionala, precum si o harta pe care sunt semnalate localitatile cercetate“, se arata în comunicatul de presa.Creata de specialistiDe asemenea, Muzeul „Astra“ va lansa volumul Istroromânii - repere cultural-istorice. Lucrarile simpozionului care a avut loc în cadrul proiectului cultural Istroromânii au fost reunite în volumul de studii Istroromânii: repere cultural-istorice. Publicatia cuprinde materiale semnate de specialisti în domeniul istoriei, lingvisticii si etnografiei. „Temele abordate sunt rezultatele unor ample cercetari de teren, care vin în completarea documentarii desfasurate în arhive si biblioteci, atât din tara, cât si din strainatate“, se mai arata în comunicatul de presa. Ambele manifestari vor avea loc joi, 18 decembrie, la ora 13, în Sala de conferinta din cadrul Muzeului de Etnografie Saseasca „Emil Sigerus“ .

Ape tulburi in Ghencea

Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, duminica, la Sport.ro, ca este posibil sa fie adus un antrenor nou la Steaua si a mentionat ca i-ar placea sa-l aduca pe tehnicianul Razvan Lucescu de la FC Brasov, insa acesta nu vrea sa vina. „Eu daca as putea sa il iau pe Razvan Lucescu...Si-asa ma injura suporterii, va dati seama ce scandal ar iesi. El este un antrenor foarte talentat. Mi-ar placea sa il am antrenor pe Razvan, dar nu vrea sa vina. Eu am vorbit cu el, principial, si mi-a spus ca s-a referit la altceva cand a spus ca i-ar surade ideea sa antreneze la Steaua. Razvan este un antrenor foarte talentat, dar lumea nu crede inca in el. Este posibil sa aflati de un transfer de antrenor la Steaua. Orice e posibil“, a spus Gigi Becali.Becali face transferurileBecali a mentionat ca doar el se ocupa de transferuri la Steaua. „Nu stiu ce mai e cu N'Doye. A fost o intelegere la inceput, dar acum nu mai stiu. Nu am mai vorbit cu Dorinel Munteanu. Nu ne consultam in privinta transferurilor. Le fac numai eu. Nu mai am bani, de unde sa mai fac transferuri? Doar la schimb, dar nu prea gasesc. Nu facem niciun transfer si nu a venit nicio oferta pentru niciun jucator de la Steaua, nu e nimic nou pe frontul de Vest. O sa hotarasc numai eu la Steaua si o sa jucam in Liga Campionilor. Gigi Becali hotareste ce se intamplaa la Steaua“, a spus Becali.Dorinel are solutiaTehnicianul Dorinel Munteanu a declarat, vineri, ca si-a dat seama ca finantatorul Gigi Becali este nemultumit de rezultatele Stelei, insa el nu isi face probleme deoarece stie ce trebuie sa faca si crede in ceea ce poate sa reuseasca impreuna cu staff-ul sau. „Nu ma afecteaza ceea ce s-a spus, stiu ceea ce trebuie sa fac cu echipa, sa facem o pregatire buna, si nu imi fac niciun fel de probleme. Mi-am dat seama ca patronul este nemultumit de rezultate, insa in Liga Campionilor nu puteam sa realizam mare lucru, tinand cont si de valoarea adversarului. In campionat puteam avea insa mai multe puncte. Sper ca in returul campionatului sa nu facem pasi gresiti. Sunt antrenorul Stelei, incerc sa imi fac cat mai bine treaba si cred in ceea ce pot sa fac impreuna cu staff-ul meu. Nu intru in panica. S-a discutat si despre transferuri, suntem in tratative, cert este ca ne trebuie niste jucatori ca sa avem un retur mai linistit“, a afirmat Munteanu la Telesport.Regrete dupa LacatusFinantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri seara, dupa infrangerea din meciul cu AC Fiorentina, scor 0-1, ca ii pare rau ca fostul tehnician al „ros-albastrilor“, Marius Lacatus, a plecat de la echipa. „Imi pare rau ca Lacatus a plecat. Dorinel Munteanu mai are patru-cinci meciuri sa-mi arate ca e antrenor. Daca insistam putin, Lacatus ramanea. Nu ma intereseaza pe mine ce crede Dorinel. De-aia nu vorbesc eu, ca sa nu se supere Dorinel Munteanu. Nu ma intereseaza parerea lui Dorinel ca i-am reziliat contractul lui Arthuro. Dorinel poate sa aiba pareri pe banii lui“, a spus Becali.DNA-ul controleazaDirectia de prevenire si investigare a coruptiei si fraudelor din cadrul Ministerului Apararii Nationale (MAp) a anuntat, vineri, ca analizeaza impreuna cu Directia Nationala Anticoruptie (DNA) modul in care a fost privatizata sectia de fotbal a clubului Steaua. „Referitor la solicitarea despre Clubul Steaua, va comunicam pozitia Ministerului Apararii: Directia de prevenire si investigare a coruptiei si fraudelor din cadrul MAp lucreaza impreuna cu DNA pe problema modului de privatizare a sectiei de fotbal a Clubului Steaua, cercetare care se desfasoara de mai multa vreme. Cercetarea fiind in curs, nu va putem oferi detalii legate de mersul anchetei“, se arata intr-un comunicat al biroului de presa a MAp.Generalii vor SteauaIn presa s-a vehiculat faptul ca mai multi generali au cerut documente, in cursul saptamanii trecute, de la Liga Profesionista de Fotbal privind legimitatea constituirii FC Steaua. In cursul saptamanii trecute, finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat ca in spatele demersului prin care i se contesta dreptul la palmaresul formatiei "ros-albastre" se afla generali in rezerva din fosta securitate si nu generali activi sau din cadrul Clubului Sportiv al Armatei. Insa, luni seara, Becali a declarat ca asa-zisele incercari ale unui grup de generali de a contesta legalitatea constituirii FC Steaua nu reprezinta decat ancheta unui dosar din 1998, nu o incercare de preluare a clubului.

Owen, dorit in continuare

 Oficialii lui Newcastle United au anuntat, ieri, ca i-a propus atacantului Michael Owen prelungirea contractului, dupa ce actuala întelegere expira în vara lui 2009, iar acesta poate pleca gratis, informeaza editia online a BBC. Atacantul în vârsta de 29 de ani a marcat 29 de goluri pentru Newcastle, echipa la care a ajuns în 2005, dupa ce a fost transferat de la Real Madrid pentru suma de 17 milioane de lire sterline. Antrenorul formatiei engleze, Joe Kinnear, a anuntat ca nu vrea ca Owen sa fie vândut în luna ianuarie, chiar daca acesta nu va semna prelungirea întelegerii. Presa engleza scrie ca Newcastle i-a propus o noua întelegere impresarilor lui Owen, urmând ca acestia sa ofere un raspuns în cel mai scurt timp. Alaturi de fostul jucator de la Liverpool, altor trei fotbalisti de la Newcastle le expira contractele în vara: portarului Steve Harper, mijlocasului Nicky Butt si atacantului Shola Ameobi. 

Liberi la transferuri

 Presedintele Stelei, Valeriu Argaseala, a declarat, ieri, ca mijlocasii Vasilica Cristocea si Marius Croitoru sunt liberi sa se transfere la orice alta formatie fara nicio pretentie financiara din partea gruparii din Ghencea. „Cristocea si Croitoru si-au exprimat dorinta de a pleca de la Steaua în aceasta iarna, si probabil ca vor pleca. Cei doi se pot transfera gratis la orice alta echipa, Steaua nu are nicio pretentie pentru ei“, a declarat Argaseala. Cei doi fotbalisti au fost pusi pe lista de transferuri înca din iarna trecuta, iar în returul campionatului 2007-2008 au fost împrumutati la Ceahlaul. Din vara, ambii au evoluat pentru Steaua II. Un alt jucator pe care conducerea l-a declarat transferabil, Adrian Neaga, a primit o hârtie din partea clubului prin care se poate transfera la un alt club în schimbul a 200.000 de euro. 

Contract innoit

 Portarul olandez Edwin van der Sar, în vârsta de 38 de ani, care si-a prelungit saptamâna trecuta contractul pâna în iunie 2010 cu formatia Mancester United, a declarat ca a acceptat pe loc noua propunere venita din partea oficialilor campioanei Angliei. „Nu puteam refuza si nu a fost deloc dificil sa accept aceasta oferta. Este un club mare la care merita sa joci, cu o atmosfera excelenta în vestiar, seful este fantastic si avem cel mai bun stadion din Anglia. M-am bucurat de fiecare minut din cei trei ani si jumatate de când evoluez aici si sunt cu adevarat nerabdator sa mai joc pentru înca un sezon dupa acesta“, a precizat goal-keeperul olandez pentru site-ul oficial al clubului de pe Old Trafford.Se gândeste la titluDe-a lungul carierei sale de fotbalist profesionist, Edwin van der Sar a mai evoluat la formatiile Ajax Amsterdam, Juventus Torino si Fulham. Van der Sar a precizat ca îsi doreste ca acest an, în care gruparea din Manchester a obtinut titlul în Premier League si Liga Campionilor, sa se termine cu adjudecarea înca unui tofeu, câstigarea Campionatului Mondial al cluburilor: „Am câstigat acest titlu cu Ajax, dar atunci s-a jucat doar un singur meci si acum disputam si semifinala, asa ca va fi diferit. Vom sta acolo un pic mai mult decât normal, asa ca vom face tot ce ne sta în putinta si speram sa aducem un alt trofeu acasa“. Manchester United va întâlni, joi, echipa japoneza Gamba Osaka, în semifinalele Campionatului Mondial al cluburilor, competitie ce se desfasoara în Japonia.

Provocarea tinerilor

Competitia de nivel national a purtat titulatura „Provocarea tinerilor campioni“ si a avut protagonisti tineri sportivi de la cinci cluburi, dintre cele mai prestante si puternice, venite din toate colturile tarii, insumand peste 26 de meciuri de nivel incepator, amator si chiar clasa C, la toate categoriile de greutate pornind de la 50 kg fete si 62 kg baieti juniori si copii. Juniorii, fete si baieti, s-au luptat pe perioada a 2 reprize de cate 2 minute, timp suficient de solicitant pentru nivelul lor de pregatire si mai mult decat suficient pentru majoritatea sa demonstreze cu mult zel si ambitie dorinta de a ajunge cat mai sus in acest sport ce ia o amploare din ce in ce mai mare printre admiratori si practicanti.ProtejatiCopiii au luptat in cate 2 reprize de 1 minut sustinuti de protectii specifice profesionale pentru a nu timora micile spirite in niciun fel si a-i face sa simta emotia si placerea urcarii in ring ca pe o experienta ce le va modela in bine caracterele fragede. Toti luptatorii au fost premiati pentru efortul lor, indiferent de rezultatul meciului, iar atmosfera in sala a semanat cu cea ce se apropie, de sarbatoare, datorita parintilor, chiar bunicilor, colegilor, prietenilor si tuturor sustinatorilor ce au aclamat cu caldura si bucurie pe tinerii gladiatori. Obositoarea sarcina de a arbitra toate meciurile si-a insusit-o antrenorul clubului C.S Universitar, Remus Stefan, venit din Timisoara impreuna cu juniorii sai pentru acest eveniment sportiv.Experienta ineditaDin punctul de vedere a lui Adrian Mihai, principalul organizator al competitiei, reuniunea a fost un real succes. „Experienta de a intra in ring si lupta in fata spectatorilor este la fel de placuta si incitanta ca aceea de a sari dintr-un avion cu parasuta sau cu coarda elastica de pe un pod. Placerea simtita si increderea acumulata in urma luptei in ring este unica si de un nivel incomparabil celorlalte activitati din rutina cotidiana, asa ca orice tanar care are sansa sa evolueze fizic si psihic prin sport, fie el la nivel amator sau prin performanta la nivel profesionist, va avea un avantaj net superior celorlalti pasionati de activitati pasive si erodati de sedentarism. Sportul a cunoscut practicanti de toate calibrele si veniti din toate paturile sociale si intelectuale, iar aceasta gala pentru tineret a mai avut rolul de a inspira si educa pe cei mai putin avizati sau sceptici, intrucat fetele luminate ale copiilor de 5-6 ani ce au participat cu nerabdare sambata au inlocuit orice pledoarie cat de inspirata a simpatizantilor. Asa ca, efortul tuturor a meritat pe deplin si o zi banala de weekend a fost transformata intr-o amintire si experienta placuta“, spune senseiul sibian. La Scoala GeneralaEvenimentul a fost gazduit de moderna si una dintre prea putinele sali de sport din Sibiu a scolii generale nr.9 „Mihai Eminescu“, prin sprijinul doamnei directoare, a Directiei pentru sport a judetului Sibiu, prin d-l director Ioan Gligor si cluburilor Kudokai si Tiger Gym si a avut ca scop promovarea sportului de ring si crearea unei sanse tinerilor practicanti sa experimenteze emotia participarii intr-o competittie organizata ca la carte. 

Oltenii vor in UEFA

 „Ma simt excelent, ca la 20 de ani. Sunt inca tanar, nu se vede? Ma intretin bine si doresc sa continui pe aceasta linie foarte multi ani, sa ajut Universitatea Craiova cat mai mult. Imi doresc sanatate, apoi rezultate notabile alaturi de Universitatea. Toti cred ca ne dorim o participare in Cupa UEFA la sfarsitul acestei stagiuni, dupa aceea si mai bine. De la an la an sa avem evolutii cat mai bune si rezultate pe masura“, a spus, ieri, Stoica.Se lupta in frunteMijlocasul Universitatii Craiova considera ca echipa sa va avea un cuvant de spus in lupta pentru primele locuri ale clasamentului Ligii I: „Atat pentru noi, cat pentru toti fanii nostri era mai bine sa incheiem turul pe podium. Nu am reusit, insa vom face totul in retur sa fim mai buni. La inceputul campionatului, majoritatea oamenilor de fotbal nu vedea in Stiinta o formatie de temut, considerand ca nu are fata de primele locuri. Asta este! Noi am tacut si am realizat totul pe teren. Cred ca am inceput sa avem un cuvant de spus, iar de acum sa fim priviti altfel“. Stoica spune ca nu urmareste sa se transfere la o echipa din strainatate, decat dupa ce va evolua cu Universitatea Craiova in cupele europene. „Pai, daca nea Adi (n. r. - patronul Adrian Mititelu) isi doreste sa faca intai rezultate, noi, jucatorii, fiind bine platiti, de ce sa plecam? Intai rezultatele, apoi vom vedea. Vreau sa joc in cupele europene cu Craiova si cred ca in aceeasi situatie sunt si alti colegi ai mei“, a afirmat Stoica.

Puteti umple "Cosul Bucuriei"!

Foto Diana SandorClujenii sint poftiti sa imparta cumparaturile de la Auchan cu cei nevoiasiCampania initiata de Fundatia Herald, numita "Cosul Bucuriei", cauta sa stringa alimente care vor ajunge pe masa de sarbatori a celor 60 de persoane pe care Herald le are in grija. Mai mult, reprezentantii fundatiei spera ca donatiile facute de clujeni sa ajunga mai multe luni de acum inainte. "Speram ca ajutorul nostru sa nu se opreasca la perioada sarbatorilor, ci sa adunam provizii de alimente pentru 6 luni de zile", a declarat Rimona Goiti, directoarea Herald. "Cosul Bucuriei" se desfasoara incepind de ieri si pina in 21 decembrie, iar cei care vor sa ii ajute pe semenii lor de Craciun pot sa ofere atit alimente, cit si bani. In fata supermarketului Auchan din Iulius Mall clujenii pot lasa produsele in cele cinci cosuri speciale aflate in apropierea caselor de marcat. Voluntarii Herald, imbracati in tricouri portocalii ii vor informa in aceasta perioada pe cumparatorii Auchan cu privire la campanie, atit inainte, cit si dupa intrarea in magazin. La intrarile principale ale mall-ului, dar si in zona Foodcourt sint amplasate cutii pentru donatii.     Cu un buget lunar de 7.000 de euro, Fundatia de Caritate Herald are grija de 18 mame sarace (divortate sau vaduve) si de copiii lor, de persoane virstnice cu venituri mici, dar si de copii aflati in situatii sociale nefavorabile. Toti acestia se bucura de asistenta sociala, ajutoare financiare, terapii de grup, consiliere, ajutor educational si activitati de recreere. Programul destinat ajutorului dat pentru adolescenti este de 3 ani, in timp ce programul pentru mamele singure se intinde doar pe 12 luni.     La banii care se vor stringe in campania "Cosul Bucuriei" se adauga si cei 14.000 de lei adunati in urma concertului de caritate sustinut de pianistul Daniel Goiti la Casa de Cultura a Sudentilor in urma cu o saptamina.

Taierile ilegale de brazi continua

Brazi pe gratis pentru smecheri. Datele furnizate de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si Vinatoare (ITRSV) arata ca, in preajma Craciunului, in judetul Cluj au fost taiati ilegal peste 800 de brazi. "Cele mai afectate zone, unde se opereaza cele mai multe taieri la noi in judet, sint Margau, Belis, Maguri-Racatau si Baisoara", a spus inspectorul sef adjunct al ITRSV Cluj, Grigore Avram. El a punctat ca si ocoalele private sint apetisante pentru hotii de brazi. "In ultimele 3 saptamini, pe linga cele 805 de taieri ilegale din ocoalele publice, s-au operat si 146 de taieri de brazi din ocoalele private", a completat Avram. Controalele inspectorilor de la ITRSV se intetesc si amenzile se inmultesc. Inspectorul adjunct al ITRSV Cluj a spus ca in ultima luna au fost date 7 amenzi in valoare de 500 de lei fiecare. In ultimele 2 saptamini au fost taiati aproape 600 de brazi si s-au aplicat patru amenzi.    A.-D.S.

Avalansa de colinde la Cluj

O noua traditieSpectacolele de Craciun se tin lant la Cluj-NapocaArtistii George Petean, Cosmin Ifrim, Nicoleta Ardelean, Cellia Costea sau Tatiana Lisnic, cunoscuti deja pe mari scene precum cea de la Covent Garden, Royal Opera House Londra, Teatro alla Scala din Milano, Metropolitan Opera New York sau Wiener Staatsoper, vor sustine un concert extraordinar de Craciun pentru clujeni. Evenimentul va avea loc in 22 decembrie, de la ora 19, si se doreste a deveni o noua traditie culturala la Cluj, aceea de a aduce in concert artisti romani celebri in strainatate. Spectacolul este un omagiu adus omului de litere Marian Papahagi. Colinde bisericesti si orchestra Johannes StraussPentru cei care prefera muzica clasica, Orchestra Simfonica si Corul Filarmonicii de Stat Transilvania vor sustine vineri, 19 decembrie, un concert la Biserica Unitariana, alaturi de soprana Mihaela Maxim, mezzosoprana Liliana Ciuca Mattei, tenorul Tony Bardon si basul Ionel Pantea, acompaniati de corul dirijat de Cornel Groza. In seara de 18 decembrie, de la ora 19, pe scena Nationalului clujean va concerta faimoasa orchestra Johannes Strauss. La catedrala Mitropolitana va avea loc in aceasta seara, de la ora 18.30, cea de-a XVI-a editie a Concertului Mixt de Colinde si Cintece de Craciun al corurilor Seminarului Teologic Ortodox si al Liceului Teologic Reformat din Cluj-Napoca. La eveniment vor participa Mitropolitul Bartolomeu si Episcopul reformat Pap Geza, alaturi de credinciosii celor doua confesiuni.Colinde pentru toata lumeaLa Iulius Mall va avea loc miine, de la ora 18, un spectacol de colinde. Evenimentul se desfasoara la intrarea principala si este realizat de catre Fundatia Speranta cu ocazia Sarbatorilor de iarna. In 18 decembrie, acelasi spatiu va gazdui un recital al artistei Paula Seling, iar in ziua urmatoare vor rasuna in mall inregistrari cu cintece de Craciun si colinde americane. Folkistul Bogdan Curta va sustine un concert de colinde duminica, de la ora 18, in piateta de la intrarea in mall. Mai sint programate un concert al cintaretului Fuego, un altul al lui Stefan Hrusca, precum si un recital Costel Busuioc.

Colinde si cadouri pentru detinuti

Foto Diana SandorUn grup de copii inclusi in programul de abandon scolar din cadrul Asociatiei Christiana cinta astazi colinde pentru femeile si minorii de la Sectia Externa din Cluj-Napoca a Penitenciarului cu Regim de Maxima Siguranta Gherla. Acelasi grup va sustine cintece traditionale de Craciun si pentru detinutii de la Gherla joi, 18 decembrie, incepind cu ora 13. Campania "Singur de Craciun" a inceput in 2003, in colaborare cu Asociatia Transilvana "Zamolxe", si a constat la acea vreme in oferirea de cadouri pentru nu mai putin de 568 de copii aflati in centre de plasament din Gherla, Cluj si Huedin. Campania s-a diversificat si extins de-a lungul anilor. Din 2006 pina in prezent a ramas doar sprijinul oferit de Asociatia "Christiana" si Administratia Nationala a Penitenciarelor din Romania, iar din acest an firmele care ii sprijineau (una de dulciuri si alta de jucarii) nu mai exista. Desi s-a luat in vedere in acest context chiar si renuntarea la actiune, realizatorii ei au hotarit, totusi, sa mearga mai departe, pentru a le aduce o bucurie si celor care sint lipsiti de libertate, indiferent de ce au facut. "Este un beneficiu pentru intreaga comunitate clujeana, pentru ca adolescentii care vin la colindat in penitenciare fac parte dintre cei care sint vulnerabili si pot, la rindul lor, sa devina infractori. Sint descurajati in momentul in care ajung in inchisoare, motiv pentru care, incepind din 2004, grupul de colindatori este schimbat anual pentru a cuprinde cit mai multi tineri aflati in risc infractional", precizeaza Ionut Bodea, coordonatorul proiectului "Singur de Craciun". Pentru copiii celor inchisi aici, angajatii penitenciarului vor dona jucarii si dulciuri de Craciun.

O singura oferta pentru parkingul din Mihai Viteazu

Firma portugheza Cogedir a depus o noua oferta pentru concesionarea terenului din Piata Mihai Viteazu unde urmeaza sa fie construit un parking subteran. Nici de aceasta data, insa, propunerea financiara nu a fost deschisa, din cauza faptului ca portughezii au fost singuri participanti la licitatia ce a avut loc ieri, iar legislatia prevede ca oferta nu poate fi deschisa daca nu exista cel putin trei ofertanti. Prin urmare, urmeaza sa fie organizata o noua licitatie sau sa se treaca la etapa care presupune o negociere directa cu firma interesata.      Firma din Portugalia are o experienta vasta in domeniu, avind in portofoliu constructia a cinci parkinguri in orasele Lisabona si Almada.      Terenul sub care urmeaza sa fie realizat un parcaj subteran pe mai multe niveluri are o suprafata de 6.000 de metri patrati si urmeaza sa fie concesionat pe o perioada de 49 de ani. Taxa minima de concesiune stabilita prin hotarire de Consiliu Local este de 110 euro pe metru patrat.      Viitorul parking va avea aproximativ 300 de locuri, valoarea totala a proiectului fiind estimata la 9 milioane de euro.

Copiii vor avea pasapoartele lor

Serviciul Public pentru Pasapoarte a incetat ieri preluarea cererilor pentru emiterea pasapoartelor pe baza de procura speciala emisa de ambasade sau consulate si a cererilor pentru includerea minorilor în pasaportul parintilor. Potrivit unei comunicari a Institutiei Prefectului, modificarile se aplica din cauza standardelor privind elementele de securitate ale documentelor de calatorie aplicate dupa aderarea României la Uniunea Europeana.      Astfel, minorii nu vor mai inclusi în pasapoartele parintilor, potrivit reglementarilor Regulamentului CE, care prevad ca "pentru fiecare cetatean sa fie eliberat un pasaport, indiferent daca este vorba despre o persoana minora sau majora".     Masura a fost luata de autoritati in contextul in care data de 31 decembrie 2008 este termenul limita de punere în circulatie a pasapoartelor electronice si impune adoptarea unor legi pentru încadrarea în termenele limita impuse.      Astfel, Serviciul Public Comunitar de Eliberare si Evidenta a Pasapoartelor si-a modificat activitatea tocmai pentru a se "alinia" la dispozitiile în vigoare ale Uniunii Europene referitoare la documentele de calatorie. "Guvernul va decide prin Hotarire data de la care pasapoartele vor cuprinde un mediu de stocare electronica a datelor persoanei", se arata intr-o comunicare a Prefecturii Cluj.

Premierul Boc, apreciat de politicienii clujeni

Buda: "O decizie care onoreaza Clujul"Presedintele PDL Cluj, Daniel Buda, considera drept foarte buna decizia lui Traian Basescu de a-l numi premier pe actualul primar al Clujului. "Este o decizie care onoreaza Clujul, dar, in acelasi timp, ne si responsabilizeaza. Cred ca a contat foarte mult si calitatea factorului uman", a spus Daniel Buda. In opinia deputatului clujean, aceasta nominalizare este si o dovada a valorii oamenilor care fac parte din organizatia judeteana a PDL Cluj. Nicoara: "Boc poate sa faca multe lucruri bune"Liderul liberalilor clujeni, senatorul Marius Nicoara, s-a declarat incintat de nominalizarea lui Emil Boc pentru functia de premier. "Ma bucur ca un clujean este desemnat premier. Sint sigur ca din aceasta postura Emil Boc poate sa faca multe lucruri pentru Cluj. Ma refer aici la continuarea proiectelor deja incepute: dezvoltarea aeroportului, finalizarea centurilor ocolitoare si construirea noului stadion", a declarat Nicoara pentru monitorul. Laszlo: "Plecarea lui Boc, benefica pentru Cluj"Presedintele UDMR Cluj si, totodata, unul dintre viceprimarii municipiului Cluj-Napoca, Laszlo Attila, este de parere ca plecarea lui Emil Boc la Bucuresti pentru ocuparea functiei de premier este un lucru benefic atit pentru Cluj, cit si pentru Romania. "Este foarte bine ca avem un prim-ministru de la Cluj. Este important ca pina la sfirsitul anului sa avem un Guvern, care sa intruneasca voturile parlamentarilor si care sa poata fi investit", a precizat Laszlo Attila.Soporan: "Basescu a fost consecvent"Spre deosebire de colegii sai de la celelalte partide politice, liderul PSD Cluj, Vasile Soporan, nu s-a aratat foarte surprins la aflarea numelui noului prim-ministru al Romaniei. "Domnul presedinte Traian Basescu este consecvent cu ceea ce a declarat in mai multe rinduri si a desemnat un premier din rindurile Partidului Democrat Liberal", s-a marginit Soporan sa afirme referitor la nominalizarea lui Boc drept premier. "Eu cred ca, in primul rind, domnul Boc trebuie sa se concentreze asupra problemelor Romaniei, dar probabil va sprijini si problemele Clujului", a incheiat deputatul clujean. Funar: "Boc i-a dezamagit pe clujeni""E destul de onoranta pentru domnul Emil Boc aceasta nominalizare, dar, dupa parerea mea, palaria se va dovedi uriasa pentru dinsul. Desi nu e vinator, Traian Basescu a impuscat doi iepuri dintr-o data: l-a nominalizat pro forma pe Theodor Stolojan si, din aceeasi lovitura, l-a sacrificat pe Boc ca om politic", a comentat Gheorghe Funar, in stilul caracteristic, evenimentul de ieri. Fostul primar al Clujului mai crede ca, prin acceptarea functiei de premier, Emil Boc i-a dezamagit pe clujeni: "Este pacat ca domnul Emil Boc nu si-a tinut promisiunea fata de clujeni. La fel ca si Traian Basescu, a abandonat primaria la doar citeva luni de la inceperea unui nou mandat".

Farmacistii clujeni se profesionalizeaza

Testarea HIV la minut, direct din farmacii, si controversele pe care aceasta tema le-a iscat i-a facut pe reprezentantii din Colegiul Farmacistilor Cluj sa se gindeasca la profesionalizarea farmacistilor clujeni.      Speranta Iacob, presedinta Colegiului Farmacistilor Cluj, a spus, in premiera pentru monitorul, ca breasla pe care o conduce se afla in tatonari cu medicii din Cluj pentru realizarea unor cursuri de etica si psihologie care sa ridice nivelul de profesionalism al farmacistilor din Cluj.     "Farmacistul e un profesionist. Sintem in faza de discutii cu medicii din Cluj pentru efectuarea unor cursuri de etica si psihologie care sa ii ajute pe farmacisti sa ii consilieze cit mai bine pe pacienti in probleme delicate, direct din farmacie", a spus Speranta Iacob.      Iacob a completat ca aceste cursuri pentru farmacisti s-ar putea concretiza din primavara. Materiile la care s-au gindit reprezentantii Colegiului Farmacistilor Cluj ar fi etica si psihologia.      "Sint probleme de actualitate, asa cum este posibilitatea efectuarii testului HIV direct din farmacii, care in alte tari deja sint puse in vinzare, asa ca nu vad de ce la noi in tara aceasta masura ar mai isca controverse, mai ales daca s-ar face aceste cursuri de etica", a aratat presedinta Colegiului Farmacistilor Cluj.      In 7 noiembrie 2008 a fost publicata Legea Farmaciei.

85% dintre elevii clujeni au luat peste 5 la teza la Romana

Operele epice si textele lirice de la tezele de Romana nu au avut secrete pentru elevii de clasa a VII-a si a VIII-a din judetul Cluj. 85% din cei de clasa a VII-a au obtinut note peste 5 la teza cu subiect unic de la Limba romana si 87% din cei de clasa a VIII-a au luat note peste 5 la aceeasi proba.      Din cei 11.439 de scolari care si-au dat tezele de Romana in judetul Cluj, 448 de elevi de clasa a VII-a si 375 de copiii de clasa a VIII-a au obtinut nota maxima.      La clasa a VII-a, cea mai trecuta nota in catalog la aceasta proba a fost 9, regasita in 1.097 de cazuri. Cei mai multi scolari de clasa a VIII-a, adica 1.129, au obtinut nota 8.     Nu s-au pregatit asa bine 831 de elevi de clasa a VII-a, adica 14,86% din candidati, care au luat note sub 5. La clasa a VIII-a 766 au obtinut note sub 5, adica 13% dintre scolarii care si-au dat teza in judetul Cluj.      Daca elevii de clasa a VII-a au scapat de calvarul tezelor unice in acest semestru, o data cu matematica, cei de clasa a VIII-a vor sustine ultima proba din seria tezelor cu subiect unic astazi. Scolarii vor fi examinati la Geografia Romaniei sau Istoria Romanilor.

Producatorii clujeni mai au o sansa

Solicitari in prelungiriTermenul de depunere a solicitarilor pentru acordarea de sprijin producatorilor de legume-fructe si agricultura ecologica a fost prelungit pina la data de 30 ianuarie 2009, desi cel initial era 12 decembrie, a anuntat ieri Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Cluj. Iuliu Suatean, directorul institutiei, a explicat ca masura a fost luata deoarece "au existat foarte multe solicitari pe ultima suta de metri, multi au venit sa depuna dosarele in ultimele zile si nu toti aveau toate actele necesare la ei". Pina in 12 decembrie au fost depuse peste 60 de dosare, desi Suatean spune ca se astepta sa apeleze la acest ajutor peste 100 de mici producatori din judet.Bani pentru agricultura ecologicaSprijinul financiar din partea Guvernului se acorda producatorilor agricoli care au in folosinta suprafete agricole de cel putin 0,25 de hectare si care nu au datorii la bugetul de stat sau la bugetul administratiei publice locale. Ajutorul pentru sectorul legume-fructe este de 1.110 lei pe hectar, 2.960 de lei pe ha sau 3.700 de lei pe hectar, in functie de apartenenta la o asociatie sau grup de producatori. Ajutorul pentru agricultura ecologica este reprezentat de sustinerea a 50% din contravaloarea taxei de inspectie si certificare, platita de producator organismului de inspectie si certificare cu care a incheiat contractul. Sprijinul maxim acordat este de 900 de lei. Pina acum, in Cluj au depus cereri de sprijin financiar 11 producatori de agricultura ecologica.

Salarii putin mai mari, compensate de scumpiri

Somaj mai mic ca in 2007O data cu scumpirea utilitatilor, salariile "in crestere" nu mai par deloc mariCistigul salarial mediu brut in judet, in luna octombrie, a fost de 1.892 de lei, in timp ce cistigul net a fost de 1.406 lei, potrivit datelor de la Directia Regionala de Statistica Cluj. Astfel, clujenii au cistigat cu 19,5% mai mult fata de aceeasi luna din anul 2007, cind cistigul salarial mediu nominal brut era de 1.795 de lei, iar cel net de 1.327 de lei. Numarul somerilor inregistrati la sfirsitul lunii octombrie 2008 a fost de 9.219 persoane, iar rata somajului, calculata fata de populatia activa, reprezinta 2,7%, cu 0,4% mai putin fata de rata somajului inregistrata in luna octombrie 2007. Din numarul total al somerilor, 72,5% sint muncitori, iar 52% sint femei.Benzina mai ieftina, curent mai scumpIn luna noiembrie 2008, rata inflatiei, determinata pe baza indicelui preturilor de consum al populatiei, per ansamblu, a crescut cu 0,32% comparativ cu luna precedenta, fiind inregistrate scumpiri la marfurile alimentare cu 0,73%, la servicii - cu 0,38% si o ieftinire nesemnificativa a marfurilor nealimentare - cu 0,05%. Astfel, fata de octombrie, pretul carnii si al preparatelor din carne a crescut cu 0,68%, al laptelui si al produselor lactate - cu 1,18%, al brinzeturilor - cu 1,96% si al zaharului - cu 1,80%. In acelasi timp, uleiul comestibil s-a ieftinit cu 1,73%, medicamentele cu 1%, iar combustibilii cu 3,3%. Cele mai mari scumpiri au fost inregistrate la energia electrica, gaze si incalzire centrala (plus 1,20%) si la energia termica (plus 7,52%).Importuri si exporturi in crestereIn industrie, indicele productiei industriale pe primele 10 luni ale anului a fost de 100,6% comparativ cu aceeasi perioada din anul 2007. Cifra de afaceri totala a intreprinderilor cu activitate principala de industrie a inregistrat in perioada mentionata, in termeni reali, o majorare de 9,3% fata de aceeasi perioada din anul 2007. Potrivit raportului, valoarea productiei livrate la export pe primele 10 luni reprezinta 37,8% din totalul productiei livrate, in timp ce activitatea de comert exterior din judetul Cluj s-a concretizat in exporturi in valoare de 510 milioane de euro si importuri de 1.324,9 milioane de euro. Comparativ cu aceeasi perioada din 2007, exportul a crescut cu 37,2%, iar importul a crescut cu 20,8%.Ungurii, turisti fideliIn ceea ce priveste investitiile in judet, in primele 10 luni ale anului acestea au crescut cu 37,1% fata de aceeasi perioada din 2007. De asemenea, pina la finalul lunii septembrie, au fost construite 3.735 de locuinte, din care 3.705 din fonduri private, in timp ce alte 19.894 se aflau in curs de executie.     Datele lansate de Directia Regionala de Statistica mai arata ca, pina la finalul lunii octombrie, in judet au fost cazati 332.569 de turisti, din care 60.116 straini (reprezentind 18,1% din totalul turistilor). Comparativ cu aceeasi perioada din 2007, numarul turistilor straini a crescut cu 3,6%. Cei mai  multi dintre acestia provin din Ungaria (12.659), Germania (8.135), Italia (7.354 ), Franta (3.095), SUA (2.886) si Anglia (2.909). Indicele de utilizare neta a locurilor de cazare in luna octombrie 2008 a fost de 36,3%, cu 3,1% mai mic fata de octombrie 2007.

Programul "e-crestere" a fost relansat

Consultanta, decontataProgramul de finantari nerambursabile "e-crestere!", in valoare de 20,07 milioane de lei, a fost relansat. In plus, pentru a veni in sprijinul firmelor mai putin familiarizate cu pregatirea documentatiei proiectelor, Unitatea de Management a Proiectului (UMP) a introdus drept cheltuiala eligibila pentru finantare costurile legate de serviciile de consultanta, care pot reprezenta pina la 20% din valoarea proiectului propus pentru finantare.     Programul este finantat de Guvernul Romaniei printr-un imprumut de la Banca Mondiala si se adreseaza persoanelor fizice autorizate, intreprinderilor individuale si familiale, IMM-urilor, dar si altor categorii de intreprinzatori din sectorul privat din Romania, inclusiv societatilor cooperative sau grupurilor de producatori, care pot accesa fonduri nerambursabile oferite pentru retehnologizare si adoptarea unor solutii de tip e-business.Finantari de pina la 446.000 de leiValoarea finantarilor oferite variaza de la 33.450 de lei pentru persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderi familiale, 223.000 de lei pentru IMM-uri si poate ajunge pina la 446.000 de lei pentru parteneriatele formate dintr-un IMM (beneficiar) si o unitate de drept public sau privat (partener) atestata pentru desfasurarea activitatilor de cercetare-dezvoltare.Proiectele trebuie depuse pina la data de 26 ianuarie 2009. Printre serviciile de consultanta eligibile se numara planurile de afaceri pentru dezvoltarea solutiilor de tip e-business, studiile de piata, pregatirea documentatiei proiectului sau implementarea proiectului.

Pe scurt

Concurenta dobinzilorBancile continua sa majoreze dobinzile la conturile de economii. Astfel, OTP Bank a anuntat ieri ca majoreaza dobinzile la 12,5% pentru depozitele in lei si la 5,25% la euro, renuntind totodata la diversificarea dobinzilor in functie de suma economisita. Si BRD a majorat incepind de ieri dobinzile practicate la produsele de economisire adresate clientelei de persoane fizice si juridice si ofera o dobinda de 13,50% pentru depozitele persoanelor fizice in valoare de cel putin 1.000 de lei constituite pe 30 de zile si de 13,75% pentru depozitele de peste 1.000 de lei constituite pe o perioada de 90 de zile. In plus, pensionarii beneficiaza de dobinzi de 13,75% pe an la depozitele la 30 de zile si de 14% pe an la depozitele pe 90 de zile.    A. D.Ieftinirea benzinei continuaPetrom a ieftinit de ieri benzina cu 5 bani si motorina cu 6 bani pe litru. Astfel, benzina Premium fara plumb 95 costa acum 2,78 de lei pe litru, benzina Top Premium fara plumb 99 plus este 3,11 lei un litru, iar sortimentele OMV Carrera 95 si OMV Carrera 100 costa 2,88 de lei un litru, respectiv 3,51 de lei un litru. Litrul de motorina Top Euro Diesel 4 este 3,28 de lei, OMV Sprint Diesel costa 3,33 de lei pe litru, in timp ce motorina Euro Diesel 4 costa 3,20 de lei, iar pretul litrului de OMV Premium Diesel  este 3,61 de lei. Preturile Petrom pot varia cu maximum plus/minus5% fata de preturile de referinta anuntate de companie.      Compania a scazut si vineri, 12 decembrie, preturile motorinelor din statiile proprii, cu 6 bani pe litru. Si LukOil Romania a ieftinit motorina cu 6 bani pe litru, in timp ce preturile benzinei si al litrului de GPL auto au ramas neschimbate.    A. D.Primul indice imobiliar, in 2010Prima varianta a indicelui pietei imobiliare va fi publicata abia în 2010, pe baza datelor colectate în 2009, au anuntat ieri reprezentantii Institutului National de Statistica (INS). Potrivit acestora, indicele este, în prezent, în faza de proiect, punindu-se la punct metodologia. "Rezultatele concrete privind evolutia pietei imobiliare vor fi publicate în 2010, pe baza datelor colectate în 2009", au precizat reprezentantii INS. Indicele pietei imobiliare va fi realizat de INS cu date de la Uniunea Nationala a Notarilor Publici din România (UNNPR) si în colaborare cu BNR. Oficialii bancii au avut mai multe discutii cu reprezentanti ai notarilor în acest an, în încercarea de a avea o perspectiva mai buna asupra pietei imobiliare, în contextul în care existau suspiciuni ca preturile vehiculate nu au o baza reala.    NewsInMai putin petrolOrganizatia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) se pregateste sa diminueze productia de petrol, iar cartelul se asteapta sa primeasca si sprijinul Rusiei în eforturile sale de a stabiliza pretul titeiului pe pietele mondiale. Presedintele OPEC, Chakib Khelil, a declarat ca pe piata exista un surplus de 400 de milioane de barili de petrol, insa nu a dorit sa ofere o cifra cu privire la cit de mult trebuie redusa productia cartelului. Totusi, analistii mizeaza pe o scadere de 1,5 pina la 2 milioane de barili pe zi. Barilul de petrol a pierdut peste 100 de dolari, adica 70% din valoare, de la nivelul record de 147 de dolari, atins la data de 11 iulie anul curent, pina sub pragul de 40 de dolari la începutul acestei luni. În aceste conditii, producatorii de petrol nu îsi mai pot acoperi costurile de productie si echilibra finantele.    A. D.

De la rable la Dacii

Romanii au cumparat 8.813 masini Dacia prin programul "Rabla", din cele 9.692 cite fusesera repartizate catre Automobile Dacia în acest an, adica 29% din totalul de 30.466 de autoturisme care au fost schimbate prin programul de înlocuire a parcului auto, a anuntat ieri Administratia Fondului de Mediu. Potrivit datelor oficiale, din cele 40.000 de masini prevazuse a fi scoase din uz în 2008, pentru care Guvernul alocase o finantare de 120 de milioane de lei, au mai ramas 9.534. Romanii au mai fost interesati sa-si schimbe masinile în special cu autoturisme Skoda, Seat, Audi, Volkswagen - 4.489, Opel si Chevrolet - 4.111, Renault si Nissan - 3.300, Hyundai - 1.821 si Fiat - 1.743.     Singurele firme care au reusit sa distribuie toate masinile repartizate prin programul de înlocuire a parcului auto vechi au fost cele care au vindut autoturisme Daewoo - 1.946, Kia - 561, Mitsubishi - 108, Suzuki - 39, Seat - 27, Volkswagen - 22, Subaru - 2 si Honda - 1.     Guvernul a dat 91,4 milioane de lei prin programul "Rabla", adica 76% din fondurile alocate pentru 2008, pentru ca romanii au depus doar 30.466 de cereri de casare a masinilor. Numarul de masini schimbate în 2008 reprezinta aproape dublul autoturismelor înlocuite în 2007 prin acest program. Pentru 2009, finantarile alocate au fost marite la 228 de milioane de lei.

O romanca in echipa ideala

Surprinzatoarea SpanieCompetitia continentala din Macedonia a relevat schimbari importante pe esichierul handbalului feminin din Europa. Daca succesul, al treilea consecutiv, al super-puterii handbalistice Norvegia a fost unul scontat, clasarile din urma trupei lui Marit Breivik au fost surprinzatoare. Cea mai placuta supriza a venit din partea Spaniei lui Jorge Duenas, care a ajuns pina in finala pierzind doar in fata Danemarcei. In ciuda schimbarilor masive din lot, Rusia a ramas pe podium, trecind in finala mica de o Germanie care nu putea sa conceapa ca va ramine fara medalie. Romania a ratat careul de asi din cauza esecului din fata ibericelor, dar si-a demonstrat clasa prin succese rasunatoare cu Ungaria, Franta, Danemarca, Ucraina si Croatia. Deziluziile sint clasarile Ungariei (locul 8), Danemarcei (11) si Frantei (14).Ardean-Elisei in echipa All Star a CESuperioritatea norvegiencelor este ilustrata si de componenta echipei ideale a celei de-a opta editii a CE. In formula All Star si-au gasit locul patru eleve ale lui Marit Breivik, Katrine Lunde-Haraldsen (goal-keeper), Linn Kristin Riegelhuth (extremea dreapta), Kristine Lunde (centru) si Tonje Larsen (inter stinga). Saptele ideal este completat de romanca Valentina Ardean-Elisei (extrema stinga, foto), germanca Grit Jurack (inter dreapta) si spaniola Begona Fernandez (pivot). MVP a fost declarata Kristine Lunde, cea mai buna aparatoare rusoaica Nadejda Muraviova, iar golghetera Linn Kristin Riegelhuth (51g). In Top 40 al clasamentului eficacitatii Ardean-Elisei (37g) a ocupat pozitia a 7-a, Narcisa Lecusanu (31g) a 11-a, Cristina Neagu (28g) a 16-a, Oana Manea (25g) a 25-a, iar Carmen Amariei (25g) a 26-a.

Pe scurt

Baraj pentru desemnarea campioaneiNoua campioana a Argentinei se va decide în urma unor meciuri de baraj, în sistem play-off, intre Boca Juniors, Tigre si San Lorenzo, întrucit toate cele trei formatii au terminat Apertura, prima parte a competitiei interne, la egalitate de puncte, informeaza AFP. În etapa cu numarul 19, ultima din Apertura, Boca a învins pe teren propriu pe Colon de Santa Fe, scor 3-2, Tiger a trecut acasa de Banfield cu scorul de 1-0, în timp ce San Lorenzo s-a impus în fata gruparii Argentinos Juniors, scor 1-0. Astfel, toate cele trei formatii se afla la egalitate de puncte, 39, si se vor întilni între ele, într-un interval de 10 zile, pentru a se stabili cistigatoarea titlului.    NewsInHoffenheim, campioana turuluiNou promovata Hoffenheim a remizat pe teren propriu cu Schalke 04, scor 1-1, si a trecut pe primul loc în clasament, la egalitate de puncte cu campioana en-titre, Bayern München. Echipa vizitatoare a deschis scorul în minutul 40 prin atacantul Gerald Asamoah, însa gazdele au egalat în a doua repriza gratie reusitei din minutul 72 a mijlocasului Selim Teber. În urma acestui rezultat, Hoffenheim a acumulat 35 de puncte, la fel ca Bayern München, si a redevenit lider în Bundesliga datorita golaverajului mai bun. Schalke a adunat 27 de puncte si a urcat pe locul 7 în clasament. Clasament: 1. Hoffenheim 35p, 2. Bayern 35p, 3. Hertha 33,.. 10. Stuttgart 25p, 11. FC Koln 22p,.. 16. Cottbus 13p,.. 20. Borussia Monchengladbach 11p. Partida dintre Hoffenheim si Schalke a fost ultima din acest tur de campionat, urmind ca returul sa se reia la data de 30 ianuarie cu derbiul Hamburg - Bayern.    NewsInProgresul, amenintata de FIFAFormatia din Liga 2 Progresul Bucuresti ar putea fi sanctionata de Comisia de Disciplina a FIFA pentru ca nu i-a achitat unele datorii contractuale portarului bulgar Radostin Stanev, informeaza site-ul oficial al forului mondial. Stanev, fost jucator la Progresul, si-a reziliat contractul cu echipa bucuresteana, dar pentru ca mai avea de primit o anumita suma de bani a depus un memoriu la FIFA, iar Comisia de Disciplina i-a dat dreptate, printr-o decizie din data de 31 iulie 2008. Progresul nu a achitat datoria catre fotbalist, asa ca FIFA a trimis o înstiintare catre clubul din Cotroceni prin care le cere oficialilor sa îi dea banii portarului bulgar. Daca formatia va plati si va trimite ordinul de plata la FIFA nu se va mai deschide nici o actiune la Comisia de Dsiciplina, dar în caz contrar echipa ar putea fi sanctionata de forul mondial, penalitatile putind ajunge pina la neprogramarea în campionat, depunctarea sau chiar retrogradarea în esalonul al treilea. Portarul bulgar Radostin Stanev a evoluat la Progresul între 2004 si 2006, însa în cele doua sezoane nu a aparat poarta bancarilor decit în 9 partide. În cariera sa, bulgarul a mai evoluat la Legia Varsovia, Lokomotiv Sofia, TSKA Sofia sau Spartak Varna.    NewsIn

Ultimul bal din 2008 la Crystal Top Dance

Foto Laura TirleDevenit traditional, balul de absolvire al grupei de incepatori a clubului Crystal Top Dance a adunat pe parchetul salii de dans din vechea moara a Clujului 12 perechi formate din cei care au parcurs cu succes cele 2 luni de initiere in dansurile standard si latino. Cum se obisnuieste la prestigiosul club clujean, absolventii au acceptat cu placere ideea unei competitii organizate dupa regulile federatiei de specialitate. De data aceasta, instructorii Kalló Noémi si Rares Olosutean au decis sa se danseze vals lent, tango, vals vienez, cha-cha, rock and roll si merengue. Arbitrajul a fost asigurat de cinci sportivi de la grupa de performanta, Luana Moisei, Kovács Zoltán, Turós-J. Anita, Bartus Dávid si Ruxandra Inte. Pe baza clasificarii lor, ordinea perechilor a fost urmatoarea: 1. Calin Biris si Monica Spatar, 2. Adrian Bradea si Adriana Marginean, 3. Ionut si Adina Morar, 4. Mihai Risac si Oana Tudor, 5. Ciprian Simon si Laura Roman, 6. Alex Topirceanu si Carmen Tofana, 7. Florin Daniel Rus si Adela Maria Sirbu, 8. Andrei Stefan si Alexandra Bota, 9. Vlad Tamas si Diana Tudor, 10. Claudiu Stiube si Irina Burga, 11. Paul Bodean si Ioana Letian, 12. Alex Topirceanu si Loredana Cimpean.     Pe podium la toate concursurile nationale ale toamnei la care au participat, doua perechi din grupa de performanta au oferit o frumoasa demonstratie de dansuri standard si latino, iar Kovács Zoltán si Turós-J. Anita, respectiv Bartus Dávid si Ruxandra Inte au incintat asistenta prin ritm, gratie si eleganta. A fost ultima intilnire din acest an, urmatoarea serie de initiere in dansuri fiind asteptata pe 5 ianuarie 2009.

Viceprimarii din Cluj-Napoca spun ca e un lucru bun faptul ca Boc a fost desemnat premier

 Adjunctii primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, desemnat de presedintele tarii sa formeze noul Guvern, au declarat luni ca este un lucru bun pentru judet nominalizarea acestuia si considera ca seful PD-L este potrivit pentru a fi premier, transmite corespondentul NewsIn. Viceprimarul Laszlo Attila, care este si presedintele UDMR Cluj, a afirmat ca un premier din Cluj-Napoca va fi un lucru benefic pentru populatia judetului. "Pe mine ma bucura aceasta nominalizare pentru ca este vorba de o persoana capabila din Cluj, iar cei care vor avea de cistigat sunt clujenii din Cluj-Napoca si din judet”, a afirmat Laszlo, care a evitat sa spuna daca îsi va asuma functia de primar interimar daca va fi desemnat. Cel mai probabil, însa, primarul interimar va fi actualul viceprimar PD-L, Sorin Apostu, care a afirmat ca daca aceasta este dorinta Consiliului Local, va accepta interimatul. “Daca voi fi desemnat, va fi o onoare pentru mine si îmi voi exercita atributiile la fel ca pina acum”, a spus Apostu pentru NewsIn.     Viceprimarul îl considera pe seful sau pe linie politica, Emil Boc, drept un om potrivit pentru a fi premier pentru ca provine din adminstratia locala. "Suntem mândri ca pentru prima data premierul este desemnat dintr-un oras si din cadrul unei organizatii din afara Bucurestiului. Faptul ca domnul Boc vine din interiorul unei administratii locale demonstreaza ca stie cum sa lucreze pentru cetatean”, a afirmat Apostu.     Mentionam ca din cei 27 de consilieri locali din Cluj-Napoca 16 sunt ai PD-L, cinci sunt ai UDMR si câte trei de la PSD si PNL.     La nivelul Consiliului Local Cluj-Napoca, UDMR si PD-L au o întelegere care le garanteaza majoritatea absoluta, iar la nivelul Consiliului Judetean Cluj majoritatea simpla.      Potrivit legii administratiei publice locale 215/2001, articolul 72, „(1) În caz de vacanta a functiei de primar, precum si în caz de suspendare din functie a acestuia, atributiile ce îi sunt conferite prin prezenta lege vor fi exercitate de drept de viceprimar sau, dupa caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local cu votul secret al majoritatii consilierilor locali în functie”.„Data organizarii alegerilor pentru functia de primar se stabileste de Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizeaza în termen de maximum 90 de zile de la vacantarea functiei de primar”, se arata în acelasi articol, la aliniatul 4.      Premierul desemnat Emil Boc a declarat ca a acceptat propunerea presedintelui Traian Basescu de a fi desemnat premier si ca se va prezenta cu noul Cabinet în Parlament, luni, 22 decembrie, respectând astfel calendarul initial.  NewsIn

Emil Boc, prim-ministru

Emil Boc, desemnat de presedintele Traian Basescu ca nou premier insarcinat cu formarea Guvernului, ar putea deveni, daca va fi investit de Parlament, cel mai tinar premier, de dupa revolutie. Premierul desemnat Emil Boc a declarat ca a acceptat propunerea presedintelui si ca se va prezenta cu noul Cabinet in Parlament, luni, 22 decembrie, respectind astfel calendarul initial.      Boc a precizat ca luni dimineata presedintele Basescu l-a informat ca Theodor Stolojan a renuntat la mandat. Theodor Stolojan si-a depus in aceasta dimineata demisia, care a fost aprobata de presedinte. Stolojan a declarat ca seful statului este cel care va lua decizia de incredintare a mandatului de prim-ministru.      Decretul prin care Emil Boc a fost desemnat premier a fost semnat in jurul amiezii, de catre presedintele Basescu. Theodor Stolojan, anuntase ca a decis sa-si depuna mandatul de prim-ministru desemnat la presedintele Traian Basescu, argumentind ca presedintii PDL si PSD trebuie sa-si asume functiile de prim-ministru si de presedinte al Senatului. "Argumentul meu este ca cei doi presedinti care au semnat Parteneriatul pentru Romania trebuie sa-si asume garantia realizarii acestui parteneriat prin cele mai importante functii in stat: functia de prim-ministru si functia de presedinte al Senatului", a declarat el.

Boc va crea un grup consultativ anticriza

 Emil Boc a aratat ca a acceptat propunerea facuta de presedintele Traian Basescu, aceea de a fi premierul desemnat, si a tinut sa mentioneze ca obiectivele coalitiei PDL-PSD ramin aceleasi, si anume formarea unui guvern pina pe data de 22 decembrie.     "Vom finaliza programul de guvernare în ultimele detalii si ne vom prezenta cu el în fata Parlamentului", a spus liderul PDL.     El a anuntat ca va constitui un grup consultativ pe probleme economice si sociale, cu experti de la Banca Nationala si din alte institutii de profil", pentru a ajuta la finalizarea programului de guvernare.     "Theodor Stolojan va ramine, daca va dori, în echipa noastra", a mai spus Boc. (sursa: Mediafax)

Boc: "Am acceptat propunerea, multumesc sefului statului pentru increderea acordata"

 Premierul desemnat Emil Boc a declarat ca a acceptat propunerea presedintelui Traian Basescu de a fi desemnat premier si ca se va prezenta cu noul Cabinet în Parlament, luni, 22 decembrie, respectind astfel calendarul initial.     Boc a precizat ca luni dimineata presedintele Basescu l-a informat ca Theodor Stolojan a renuntat la mandat.

Emil Boc, cel mai tinar premier de dupa 1990

 Nascut la RachiteleCunoscut ca un sustinator al presedintelui Traian Basescu, Emil Boc este primarul municipiului Cluj-Napoca si presedinte al Partidului Democrat Liberal (PDL). Inainte de alegerile din 30 noiembrie, Boc declara ca va demisiona de la conducerea PDL daca partidul nu va ajunge la guvernare.      Nascut la 6 septembrie 1966, in localitatea Rachitele (judetul Cluj), Emil Boc a absolvit Facultatea de Istorie si Filosofie (1991) si cea de Drept (1995) din Cluj-Napoca, obtinind titlul de Doctor in stiinte politice si filosofie politica in 2000. Este avocat in Baroul Cluj din 1996. S-a afirmat in zona universitara, in prezent fiind conferentiar universitar la Facultatea de Stiinte Politice si Administratie Publica si la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii clujene "Babes-Bolyai". Este membru al Asociatiei Americane de Stiinte Politice si al Societatii Romane de Stiinte Politice. Este casatorit si are doua fete. Deputat PD, in 2000Profesia de jurist si-a pus amprenta asupra prestatiei sale politice, el impresionind inca de la primele aparitii publice prin claritate si concretete. In anul 2000 devine presedinte al Biroului Permanent Judetean al PD Cluj.       In urma alegerilor parlamentare din 26 noiembrie 2000, este ales deputat din partea PD in circumscriptia electorala nr. 13 Cluj. In 2001 devine vicepresedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputatilor. La 24 octombrie 2003, este ales in functia de presedinte executiv al PD. In acelasi an, in decembrie, este ales lider al grupului PD din Camera Deputatilor.     Dupa alegerea sa ca deputat in 2000, la Cluj, Emil Boc a fost, in perioada guvernarii PSD, 2001-2004, unul dintre deputatii cei mai activi si principalii critici ai social-democratilor. In ultimul an al legislaturii, proiectele legislative initiate si promovate de el, alaturi de alti colegi democrati, au devenit legi, printre acestea aflindu-se cea a alegerilor autoritatilor administratiei publice locale, a Camerei si Senatului sau a presedintelui Romaniei. Dupa ce a cistigat Primaria Cluj-Napoca, Boc a renuntat la mandatul de deputat, in iulie 2004.Primar de ClujLa alegerile locale din 2004, dupa o confruntare cu Ioan Rus (PSD), Emil Boc a cistigat primaria Clujului, cu 56,26% fata de procentul de 43,74 obtinut de Rus, in al doilea tur. In primul tur, avantajul a fost de partea social-democratului Ioan Rus, care a obtinut 40,17% din voturi, cu aproape 10 procente mai mult decit Boc - 33,12%. Boc a reusit sa-l elimine din cursa pe contracandidatul Gheorghe Funar (PRM), care detinuse mandatul de primar al Clujului vreme de 12 ani.      In 2008 a fost reales in functia de primar al Clujului, cu 76,2% din voturi.Presedinte PDConsacrarea politica a lui Emil Boc la nivel national a venit dupa preluarea mandatului de presedinte al PD, dupa ce Traian Basescu a devenit seful statului in urma alegerilor din 2004.      In perioada 2004-2005, Boc a fost presedinte interimar al PD, pina la alegerea sa in iunie 2005 ca presedinte al democratilor. In aceeasi luna, doctrina social-democrata a partidului a fost schimbata cu cea populara, promovata de Boc. PD incepea astfel demersurile de aderare la Partidul Popular European (PPE), finalizate ulterior. Criticat pentru apropierea de BasescuPe parcursul carierei sale politice, Boc a fost acuzat in repetate rinduri atit de adversarii sai politici, cit si de o anumita parte a presei, ca ar fi un politician fara personalitate, o portavoce a presedintelui Traian Basescu. In ultimii doi ani, Boc a fost acuzat ca "il ia in brate pe Basescu", expresia apartinindu-i fostului presedinte Ion Iliescu, in februarie 2007. Boc ii acuzase pe Iliescu si Emil Constantinescu ca s-au complacut "in apa calduta a complicitatii cu coruptia". Liderul PD a facut comparatie intre actualul presedinte si ceilalti doi fosti sefi de stat, vorbind despre Basescu ca despre un presedinte care spune lucrurilor pe nume, spre deosebire de ceilalti fosti presedinti. Si Constantinescu a reactionat la acuzele lui Boc, afirmind ca declaratia lui este "o atitudine slugarnica", de sustinere a unui presedinte "implicat in grave fapte de coruptie". Aspru cu liberalii si cu TariceanuLa rindul lui, Boc i-a criticat in mod constant pe liberali si opozantii presedintelui Basescu. In iunie 2006, a criticat propunerea liberalilor de retragere a trupelor romane din Irak, facuta prin intermediul fostului ministru al apararii Teodor Atanasiu, pe care a catalogat-o ca fiind o dovada de iresponsabilite si o gafa politica care afecteaza credibilitatea Rominiei. Dupa inlaturarea PD de la guvernare, in aprilie 2007, Boc a caracterizat noul guvern Tariceanu drept cel mai slab din istoria Romaniei, considerindu-l simbolul neprofesionalismului si al deturnarii vointei electoratului Aliantei din 2004. Cu o zi inainte guvernul Tariceanu II fusese validat de Parlament cu 303 voturi pentru si 27 impotriva, iar la depunerea juramintului, noul Cabinet a fost comparat de presedintele Traian Basescu cu un Consiliu de administratie.AvereaPotrivit declaratiei de avere de pe site-ul Primariei Cluj-Napoca, din 13 iunie 2008, Boc are un apartament si un autoturism Peugeot achizitionat in leasing. El a vindut in martie 2007 Dacia Solenza pe care o avea contra sumei de 4.500 euro. Are sase depozite deschise in perioada 1998-2008 in valoare totala de 163.000 de lei, 11.000 de euro si 2.449 de dolari la BCR, Banca Transilvania, BRD, Banc Post, ING. Detine si conturi de card la BCR, ING si Banc Post in valoare de aproximativ 36.000 de RON. In 2007 a incasat un salariu de 68.871 de lei de la Primaria Cluj-Napoca si 45.519 de lei de la Universitatea "Babes-Bolyai".      Sotia sa, Oana Boc, a incasat salarii in valoare de 17.297 de lei de la aceeasi universitate.NewsIn

Stolojan a renuntat la mandatul de premier

 Premierul desemnat, Theodor Stolojan, a anuntat luni ca a decis sa-si depuna mandatul de prim-ministru desemnat la presedintele Traian Basescu, argumentând ca presedintii PD-L si PSD trebuie sa-si asume functiile de prim-ministru si de presedinte al Senatului."Argumentul meu este ca cei doi presedinti care au semnat Parteneriatul pentru România trebuie sa-si asume garantia realizarii acestui parteneriat prin cele mai importante functii în stat: functia de prim-ministru si functia de presedinte al Senatului", a declarat el.Stolojan a declarat ca seful statului este cel care va lua decizia de încredintare a mandatului de prim-ministru.Potrivit unor surse politice, demisia a fost aprobata de presedinte, Emil Boc sau Gheorghe Pogea fiind persoanele care ar putea fi desemnate în functia de prim-ministru.Surse PSD pretind ca noul premier desemnat ar urma sa fie Mihai Stanisoara.  NewsIn

Vor garantii de stat

Constructorii auto Ford si Renault au cerut sprijin din partea statului roman, sub forma unor garantii de stat pentru finantari BEI de 400 de milioane de euro, respectiv 100 de milioane de euro, au declarat surse guvernamentale. Ford si Renault vor garantii de stat pentru credite asigurate de Banca Europeana de Investitii (BEI) cu valori de 400 de milioane de euro, respectiv 100 de milioane de euro. Potrivit acestora, alta companie care a apelat la ajutor din partea statului este combinatul chimic Oltchim Rimnicu Vilcea. Companiile auto sint afectate, in aceasta perioada, de scaderea semnificativa a vinzarilor, din cauza crizei financiare. Compania de stat Oltchim ar putea beneficia, in contextul crizei, de un plan de sustinere elaborat de actionarul majoritar, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care include si contractarea unui credit din partea institutiei.    L. P.

Cine va construi parkingul din Mihai Viteazu?

Comisia de licitatie a Primariei va deschide astazi ofertele depuse pentru concesionarea unui teren in suprafata de 6.000 de metri patrati in Piata Mihai Viteazu, unde urmeaza sa fie construit un parking subteran. Parkingul care va fi construit in zona urmeaza sa aiba aproximativ 300 de locuri de parcare, taxa minima de concesiune stabilita prin hotarire de Consiliu Local fiind de 110 euro pe metrul patrat. Aceasta este a doua licitatie pentru concesionarea terenului din Piata Mihai Viteazu. La prima procedura de acest gen s-a prezentat un singur ofertant, firma portugheza Cogedir, insa legislatia prevede ca la o astfel de licitatie trebuie sa existe cel putin trei ofertanti.     M. O.

Ziarele, pe cale de disparitie

 Industria presei scrise ar putea fi decimata în 2009, mai ales în piete dezvoltate, solutia fiind restrictionarea sau reducerea continutului online, în favoarea formatului fizic al publicatiilor. Acestea sunt concluziile celui mai recent raport realizat de compania de consultanta Deloitte. Previziunile care arata ca o publicatie din zece va fi obligata, anul viitor, sa-si reduca tirajul la mai putin de jumatate sau sa se mute integral pe internet, pentru a nu disparea, sunt cuprinse în raportul "Printul este în pericol", realizat de Deloitte si prezentat de presa britanica. Raportul arata ca printul a trecut de la o situatie calificata drept dificila la una imposibila, cu scaderi de 20 la suta a veniturilor din publicitate si de 10 la suta a celor din abonamente.Nu e rentabilDe asemenea, autorii raportului mai semnaleaza un fapt deloc neglijabil, anume ca publicatiile care au facut mutarea în zona de online nu reusesc nici pe departe sa recupereze pierderile rezultate din scaderea investitiilor în publicitate. „Daca, în ultima vreme, tendinta publicatiilor a fost de a atrage cât mai multa publicitate, în detrimentul atragerii de abonati, politica va trebui sa fie regândita acum, pentru continutul online. Acest model, bazat pe atragerea de publicitate, nu pare sa mai dea rezultate“, se arata în raport. Pe de alta parte, acelasi raport sugereaza publicatiilor o alternativa paradoxala: reducerea semnificativa a activitatii în spatiul online, în avantajului produsului fizic.

Bataie pe Farcas

Atac la LimoniuFoto ProsportCodoban este ocupat in aceste zile cu gasirea unei noi echipe pentru Bogdan FarcasIoan Codoban a purtat o noua runda de negocieri cu Universitatea, dar nu s-a ajuns nici acum la un acord, in ceea ce priveste angajamentul lui Bogdan Farcas. Agentul admite in schimb ca a fost deja contactat de mai multe echipe care s-au interesat de portarul Universitatii Cluj si ca va alege impreuna cu fotbalistul cea mai buna oferta. Formatia „studenteasca“ are sanse foarte mici de a-si pastra talentatul junior: „Am discutat cu cei de la «U», dar nu se semneaza nimic. Eu nu-mi pun semnatura pe contractul pe care ni l-au aratat ei. I-am zis lui Bogdan, semneaza daca vrei, dar eu nu fac asa ceva. Mai si aud ca Marginean spune ca as fi cerut ceva comision. Este cea mai mare minciuna posibila. Va spun eu de ce nu s-a mai semnat contractul de joc. Noi am pus niste clauze in contract, iar ei nu au acceptat una foarte importanta. Le-am solicitat dulbarea salariului lui Farcas in Liga 1, daca echipa va promova. Ei au spus ca nu pot sa faca asa ceva. Ei bine, nici noi nu putem semna ce vor ei. Asta a fost toata problema, nu ca as fi solicitat eu bani sau altceva. Nu mi-am batut joc de nimeni niciodata si nu accept sa fiu terfelit de nimeni. Marginean sa zica clar ce are de zis!“, a precizat impresarul.      „Sint mai multe echipe interesate de Bogdan. Vom negocia cu cine se arata cel mai interesat. Pentru Farcas nu am fost nevoit sa dau nici un telefon, m-au contactat mai multe persoane de la diverse echipe care l-ar dori. Urmeaza sa luam o decizie in perioada urmatoare“, a adaugat Codoban. Vrea si locuintaDaca ar fi semnat noul contract de joc cu Universitatea, Farcas ar fi urmat sa incaseze aproximativ 15.000 de euro anual. Codoban este cel care a propus dublarea salariului, in cazul in care echipa va promova, insa, cei de la Universitatea nu au acceptat oferta impresarului. Refuzul clubului l-a enervat la culme pe agent, care intre timp solicita o noua clauza pentru a intra in noi discutii. Aceasta daca si tinarul fotbalist isi va da acordul: „Vom vedea ce va fi, dar cu «U» situatia este destul de clara. O sa vorbesc si cu Bogdan si daca va dori le vom cere si locuinta, pentru ca asa este normal. Oricarui fotbalist trebuie sa i se asigure casa“, a conchis Codoban.      Conducerea nu-l mai suporta pe Codoban, pe care il acuza si ca il influenteaza in mod negativ pe Farcas. „Acesti impresari sint ca virusii, vin si profita de pe urma unor contracte incheiate mai demult. Si Bogdan este influentat de acest Codoban, care ii promite fel si fel de echipe. Sper ca baiatul sa hotarasca singur, desi Codoban are o mare putere de decizie in toata treaba asta“, a precizat pentru monitorul o persoana din anturajul clubului „studentesc“.

Investitiile straine sunt amanate

Criza ecomica da peste cap calculele investitorilor straini. „In conditiile globalizarii si participarii active la circuitul economic mondial, Romania nu poate ramane neafectata de criza economica si financiara internationala. In prezent, in contextul mondial caracterizat de cresterea costului finantarii, la nivelul Agentiei Romane pentru Investitii Straine resimtim o atitudine de expectativa a partenerilor straini, concretizata in special in amanarea luarii deciziei de a investi in anumite proiecte sau intarzierea inceperii unor lucrari de investitii“, a afirmat Monica Barbuletiu, cea care a ocupat, pana vineri, functia de vicepresedinte a Agentiei Romane pentru Investitii Straine (ARIS). Aceasta a precizat ca ARIS a primit comunicari oficiale din partea a trei companii care aveau in vedere investitii de ordinul zecilor de milioane de euro, in domeniul componentelor auto si in industria prelucratoare. Doua dintre aceste companii au luat decizia de a investi in Romania, au achizitionat deja terenul si urmau sa inceapa constructia unitatilor, iar una dintre ele trebuia sa anunte in aceasta perioada daca va investi pe piata locala.In asteptare„Daca ne uitam la activitatea ARIS din ultima perioada si o comparam cu cea dinainte de perioada crizei financiara, cand aveam foarte multe intalniri cu investitori si abia puteam face fata, putem spune ca acum toata lumea este in asteptare. Avand in vedere ca 60-70 la suta din investitorii din Romania provin din Uniunea Europeana, situatia este explicabila, daca ne gandim la conditiile de pe aceste piete“, a aratat Barbuletiu. Ea a adaugat ca, in contextul actual, investitorii straini solicita din ce in ce mai mult acordarea de ajutoare de stat din partea autoritatilor. In opinia sa, in viitorul foarte apropiat, autoritatile romane ar trebui sa puna accent pe atragerea de investitori din Asia si Orient, zone mai putin afectate de criza financiara. In opinia sa, pe termen scurt, din cauza crizei financiare ritmul de crestere a investitiilor straine directe atrase de Romania va fi moderat, insa dupa incetarea crizei Romania va primi fluxuri semnificativ marite de investitii.Avantaj strategicCu toate ca Romania este preferata in ceea ce priveste costul fortei de munca, investitorii straini sunt tinuti la distanta, din cauza crizei. „In prezent, investitorii doresc si sunt nevoiti sa realizeze mai mult decat oricand investitii eficiente. Romania detine un avantaj strategic semnificativ in aceasta privinta prin costul scazut al fortei de munca comparativ cu celelalate tari ale UE. Dar in acest moment nu putem face estimari concrete privind valoarea investitiilor atrase de Romania in 2009“, a mai spus Barbuletiu. Cea mai mare potentiala investitie anuntata pana in prezent, in valoare de cinci miliarde de euro, este constructia unui combinat siderurgic de catre Voestalpine. Barbuletiu a cerut premierului Calin Popescu Tariceanu, saptamana trecuta, sa o elibereze din functia de vicepresedinte al ARIS, preferand sa se retraga din Guvern decat sa fie inlocuita de viitorul Executiv. Ea conducea practic ARIS, in lipsa unui presedinte al Agentiei. Cererea Monicai Barbuletiu a fost aprobata, vineri, de premier.Monica Barbuletiu l vicepresedinte al ARIS„Lucrurile stau mai bine in Orient si sunt multi amatori sa investeasca in Romania, dar mai ales in domeniul imobiliar. Desi ARIS nu a pus accent pe astfel de investitii, in contextul actual nu cred ca suntem in pozitia de a selecta investitiile, asa ca orice proiect care aduce bani in Romania este bun“

Strategii economice marca Obama

 Presedintele ales al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, ia în considerare un plan de relansare a economiei americane ce ar putea depasi masiv estimarile anterioare si ar putea ajunge la 1.000 miliarde dolari, în decurs de doi ani, potrivit publicatiei Wall Street Journal, citata de Reuters. Echipa lui Obama, care pleda pentru un pachet de stimulente de 500 miliarde dolari în urma cu doua saptamâni, spune acum ca suma de 600 miliarde în decurs de doi ani este "o estimare foarte mica", scrie The Wall Street Journal (WSJ). Cuantumul final al pachetului de stimulente ar putea fi mult mai mare si ar putea sa se încadreze între 700 miliarde si 1.000 miliarde dolari, data fiind starea proasta a economiei americane.Promisiunile unui presedinteInvestitorii pesimisti de pe pietele de capital ale lumii au primit ca un semnal de încurajare indicatiile anterioare referitoare la felul în care administratia Obama ar putea încerca sa relanseze cea mai mare economie a lumii. Obama a promis ca va lansa un program masiv pentru iesirea din recesiune a economiei SUA. Consilierii presedintelui ales ar putea sa ceara saptamâna viitoare o schita a planului de sustinere, cu scopul de a obtine aprobarea Congresului pâna la investitura lui Obama, mai scrie WSJ. Economistii declarasera anterior ca se asteapta ca Obama sa aprobe rapid un pachet de cheltuieli de 750 miliarde dolari, ceea ce înseamna aproape cinci la suta din produsul intern brut (PIB) al Statelor Unite.

Piata asigurarilor, in scadere

„Ritmul asigurarilor va scadea in primul rand la nivelul asigurarilor auto, pentru ca parcul auto nu va mai cunoaste o dezvoltare ca in 2008. O parte din crestere va fi preluata de asigurarile de locuinte, care vor deveni obligatorii de la mijlocul anului viitor“, a spus Toncescu. Volumul primelor de asigurare subscrise in primele noua luni ale acestui an a atins 6,675 miliarde de lei, in crestere cu 25,6 la suta fata de intervalul ianuarie-septembrie 2007, ritm care se va pastra pana la finele anului, in opinia presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), ceea ce echivaleaza cu un total al subscrierilor pe 2008, in functie de evolutia cursului de schimb, de 2,3 - 2,4 miliarde euro. O majorare cu 10-15 procente a primelor anul viitor va echivala cu un total al subscrierilor in 2009 intre 2,55 miliarde euro si 2,8 miliarde euro.Efectele crizeiPresedintele CSA crede ca inrautatirea conditiilor generale ale economiei nu va presupune o crestere a ratei daunei, aratand ca pagubele pot chiar sa se reduca, urmand ritmul activitatilor. „In mod normal, in criza, pot sa scada daunele, in primul rand pentru ca ar putea sa scada traficul“, a precizat Toncescu, aratand ca cele mai consistente daune se regasesc pe segmentul auto. Oficialul CSA sustine ca efectele crizei inca nu sunt vizibile in piata asigurarilor, desi s-a observat o accelerare a rascumpararilor la asigurari de viata, fenomen care poate sa nu fie determinat in mod direct de criza. Toncescu apreciaza ca trebuie facute eforturi mai sustinute pentru a determina consumatorii sa inteleaga necesitatea economisirii prin asigurari de viata, instrument care reprezinta atat un plasament sigur, cat si protectie.Lipsa de informareIn ceea ce priveste asigurarile de locuinte, presedintele CSA crede ca obligativitatea va intra in vigoare cel mai devreme la mijlocul anului viitor, dupa publicarea normelor de aplicare a legii si de constituire a pool-ului de asigurari impotriva dezastrelor naturale. Dupa primele noua luni din acest an, asigurarile generale au generat prime de 5,36 miliarde de lei, ceea ce reprezinta 80,3% din totalul veniturilor la nivelul industriei, iar primele din asigurari de viata au reprezentat 19,7% din total piata, veniturile insumand 1,315 miliarde de lei.

Gradinita noua in Vurpar

 În aceasta perioada suntem foarte prinsi cu lucrarile la sistemul de alimentare cu apa în comuna. Echipa de muncitori este foarte operativa, însa timpul necesar lucrarilor nu poate fi scurtat, bineînteles. Oricum, chiar pot spune ca suntem în grafic si sunt foarte multumit de felul în care evolueaza lucrarea. Amenajarea a început chiar din primavara acestui an si, conform proiectului, va fi finalizata în luna ianuarie a anului 2009. Banii pentru alimentarea cu apa i-am primit prin Ordonanta 7, deci, de la Guvernul României, fiind vorba despre suma de aproape 3.000 lei. La retea se vor putea racorda toti localnciii comunei, adica aproximativ 2.500 de locuitori. De asemenea, pe lânga proiectul privind alimentarea cu apa mai avem un proiect legat de construirea unei gradinite noi chiar în centrul comunei Vurpar. Si acum avem o astfel de unitate, însa, aceasta a fost retrocedata de catre Biserica Evanghelica, iar noi am considerat ca este mai bine sa ridicam din temelii o gradinita moderna, pentru ca cei mici sa vina aici cu drag. Din pacate, nu am reusit sa ne si apucam de lucrari anul acesta, deoarece am avut unele probleme cu licitatia. Mai precis, una dintre firmele care s-au înscris a contestat rezultatul procedurii. Acum, ramâne sa asteptam. Cel mai probabil, luna aceasta vom rezolva problema licitatiei, iar cand ne permite vremea, ne vom apuca efectiv de lucrari. 

Bazna e confundata cu Branul

Bran sau Bazna, acelasi lucru. Aceasta este parerea autoritatilor nationale, care se multumesc sa intocmeasca strategii turistice, fara macar sa-si trimita un singur reprezentant in teritoriu. Asa se face ca Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a ajuns la concluzia ca turismul din Bazna nu este cu nimic mai prejos fata de cel din Bran. Concluzia autoritatilor centrale nu face decat sa starneasca rasul, dar si consternarea autoritatilor din Bazna. Dupa cum a marturistit Lucian Scumpu, primarul din Bazna, comparatia este si cat se poate de paguboasa pentru localitatea pe care o conduce. Aceasta, deoarece Bazna nu poate accesa fonduri europene pentru dezvoltarea turistica, fiindca este etichetata ca una dintre cele mai dezvoltate zone ale Romaniei. „Am fost inclusi in lista celor 30 de localitati ale tarii, in care gradul de dezvoltare este foarte ridicat. Ministerul are impresia ca in Bazna e la fel ca si in Bran, in conditiile in care acolo sunt 15.000 de locuri de cazare, iar noi de abia depasim 200. Este inadmisibil sa faci o comparatie de acest gen, fara sa analizezi situatia de la fata locului“, se plange edilul-sef din Bazna. De mentionat ca, la ora actuala, in Bazna functioneaza doar patru pensiuni si doua hoteluri, care ofera cu putin peste 200 de locuri de cazare pentru turisti.La „cheremul“ MinisteruluiCum statiunea din localitate nu mai este nici pe departe ceea ce a fost in vremurile bune, din anii 90, Primaria Bazna se gandeste serios la implementarea unei strategii turistice solide. Pentru punerea in aplicare a ideilor de modernizare, Primaria are nevoie de sume substantiale. In consecinta, primarul Lucian Scumpu a inaintat un memoriu catre Ministerul Turismului, in care solicita trimiterea unui expert in teritoriu, care sa verifice minutios situatia economica a comunei. Este convins ca, dupa evaluare, Bazna va primi unda verde pentru a putea avea pretentii la banii Comunitatii Europene. Nu anul acesta, insa. „Am vorbit pana si cu Lucia Morariu, Secretar de Stat in cadrul Ministerului Turismului, dar varianta oferita este asteptarea, deocamdata. Dupa calculele noastre, cum este si perioada Sarbatorilor, vom mai stat pana prin martie, si de abia dupa aceea ne putem astepta la o expertiza de la Bucuresti. Documentele au fost deja trimise la minister, numai ca, din moment ce au facut aprecieri de acest gen, nici nu ne asteptam sa se grabeasca sa solutioneze problema“, crede Scumpu. Lucian Scumpu l primar Bazna„Ministerul are impresia ca in Bazna e la fel ca si in Bran, in conditiile in care acolo sunt 15.000 de locuri de cazare, iar noi de abia depasim 200“

Aproape de termenul limita

 Ridicarea moratoriului care impune restrictii pe piata muncii românilor care locuiesc în Spania nu are drept cauza distorsiuni grave în economia spaniola, si ar termina cu munca la negru a acestora, a declarat presedintele Federatiei Asociatiilor Românesti din Spania (Fedrom), Miguel Fonda Stefanescu. Din cei peste 728.000 de români care locuiesc legal în Spania, numai aproximativ 250.000 cotizeaza la serviciile de asigurari sociale, ceea ce demonstreaza, chiar scazând numarul persoanelor ce nu au vârsta permisa pentru a munci, ca exista un "nivel ridicat de contractare ilegala", a argumentat Fonda Stefanescu. Saptamâna viitoare, Ministerul Spaniol de Externe va prezenta Guvernului un raport cu privire la oportunitatea ridicarii sau mentinerii moratoriului, care expira la 31 decembrie. 

Cadou inedit pentru copiii de la sate

120 de micuti din sate din preajma Clujului au parte de o experienta inedita in incinta librariei Libri din Polus Center. Incepind de astazi si pina miercuri, 17 decembrie, se va desfasura o actiune organizata in colaborare cu World Vision Cluj-Napoca. Copiii vor fi intimpinati la intrare de spiridusul Stie-Tot al lui Mos Craciun, care îi va introduce în lumea fabuloasa a librariei, le va dezvalui tainele de aici si le va istorisi etapele „nasterii“ unei carti. Cei mici vor asculta apoi „la gura sobei“ o poveste de Craciun si vor afla secretele realizarii unui ornament pentru bradut. Nu va lipsi din program un moment in care se vor transforma ei însisi în personaje de poveste, în coltul special de face-painting, asigurat de Asociatia Little People. Pentru ca vizita sa fie completa, la iesirea din librarie, cei mici vor fi asteptati de Mos Craciun. Asezat la biroul sau special, acesta le va darui cite o carte si baloane din partea Editurii Nemira, precum si dulciuri din partea Polus Center. Mai mult decit atit, Libri îi va primi pe toti în clubul de carte pentru copii „Bookworm Kids Club“, daruindu-le carduri de fidelitate care le vor asigura reduceri de pina la 10% la orice carte pentru copii achizitionata de aici.

Avem guvern PSD - PD-L

Liderul PSD, Mircea Geoana le-a spus noilor deputati social-democrati ca alianta la guvernare cu PD-L "este o formula inedita, dar singura capabila sa asigure stabilitatea tarii intr-un moment dificil". „Ultimele zile au aratat ca Parlamentul nu mai e cutia de rezonanta a Guvernului, ci forul legiuitor“, a spus Mircea Geoana. Acesta a mai declarat ca, in viitorul Guvern, Alianta PSD-PC-PD-L vor avea o "paritate perfecta", precizand ca postul de vicepremier va apartine social-democratilor, iar functiile din ministere promise UDMR vor fi cedate doar de PD-L.Principiul paritar„Am stabilit in aceste negocieri prelungite si principiul paritar de reprezentare in Guvern - un vice-prim-ministru cu atributiuni importante si bineinteles cu o distributie de roluri de 50%-50%, asa cum reprezinta si ponderea noastra in Parlament“, a declarat Mircea Geoana, in urma discutiilor cu reprezentantii PD-L. „Reprezentarea politica in viitorul Guvern va fi intre PD-L si PSD. Fiecare partid a ramas in mandatul primit si in cuvantul dat. Nu va fi o reprezentare a UDMR la varf, ci vom discuta la nivelul unor secretari de stat. Incercam sa nu ne cramponam in niste solutii reconciliabile. Am inteles dificultatea PSD de a accepta UDMR in Guvern, iar ei au inteles cuvantul dat de noi UDMR“, a declarat, la randul lui, presedintele PD-L, Emil Boc, la sfarsitul intalnirii de sambata dintre liderii PSD si cei ai PD-L.UDMR in opozitiePresedintele UDMR Marko Bela a declarat, intr-o conferinta de presa de ieri, ca propunerea PD-L privind acordarea unor posturi de secretar de stat intr-un Guvern PDL-PSD este inacceptabila si ca Uniunea va fi in opozitie in Parlament. Marko Bela a amintit contributia UDMR la integrarea euro-atlantica a Romaniei si a spus ca Uniunea nu poate accepta pozitia de executant in noul Cabinet. Liderul UDMR si-a exprimat regretul ca PSD - care a cerut ca Uniunea sa nu fie cooptata la guvernare - si-a impus punctul de vedere.Noul guvern va functionaPresedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a anuntat ca a fost de acord cu principiile protocolului cu PD-L si a declarat ca Guvernul PSD-PD-L va functiona daca acestea sunt respectate si doar daca presedintele Basescu nu va fi "un factor perturbator". Fostul presedinte crede ca noul Guvern are sanse de a-si duce la indeplinire misiunea daca sunt respectate angajamentele initiale si daca Traian Basescu nu se implica. El a anuntat ca in cadrul sedintei BPN a PSD de ieri a fost de acord cu documentul "Parteneriatul pentru Romania" si a explicat ca, in situatii dificile, politicienii trebuie sa stie sa ajunga la compromis. Ion Iliescu l presedinte de onoare al PSD„Momentul politic nu e simplu, e un moment dificil realizarea acestei coalitii, dar in politica compromisul e uneori un lucru necesar. Rigiditatea nu e cel mai bun sfatuitor si sunt situatii in care e nevoie sa stii sa faci compromisuri. Dar un compromis nu inseamna a te compromite“

Clujul are suflet si la Bucuresti

Tinerii clujeni s-au facut remarcati in cadrul atelierului „Un minut de Adolescenta“, organizat in cadrul TIFF 2008, unde au realizat cite un film de un minut. Asociatia Signis i-a invitat pe acestia la o intilnire la care sint asteptati in jur de 100 de tineri din intreaga tara. Aceasta va avea loc in 15 decembrie la Bucuresti. In cadrul atelierului, tinerii clujeni vor avea ocazia sa se familiarizeze cu diferite mijloace de comunicare multimedia si sa faca schimb de experienta cu adolescenti din toata Europa.      Proiectul „Un minut de adolescenta“ (UMA), inceput in anul 2006 de Asociatia catolica pentru comunicare audio-vizuala Signis România, are la baza modelul atelierelor olandeze „TheOne MinutesJr“ si pune accent, in special, pe minoritatile culturale si pe tinerii dezavantajati. Din 2007, Signis Romania a devenit partener oficial al proiectului european „TheOne MinutesJr“, initiat de Sandberg Institute, European Cultural Foundation si Unicef. Acesta cuprinde ateliere video pentru adolescenti si tineri din mai multe orase ale tarii si un concurs, Festivalul International de Film „Privind copiii“.      Din 2008, UMA face parte din programul „Stranger Festival“ al Fundatiei Culturale Europene din Amsterdam, unul dintre cele sapte proiecte port-drapel ale Dialogului Intercultural European 2008.

A trecut pericolul!

De asemenea, Consiliul Stiintific, luand in considerare si rezultatele studiului Autoritatii Europene pentru Siguranta Alimentelor (E.F.S.A.) privind reactiile adverse la consumul de carne de porc contaminata cu dioxina, la nivelul inregistrat in acest incident, considera ca un consum mare, zilnic, pe o durata de 90 de zile nu ar putea conduce la efecte adverse asupra sanatatii consumatorilor. Reprezentantii Consiliul Stiintific au analizat masurile intreprinse de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) ca urmare a introducerii in Romania, in conditiile de comert intracomunitar, a unor cantitati de carne de porc suspecta de contaminare cu dioxina, provenita din mai multe State Membre, cu origine Irlanda. Astfel, specialistii au apreciat ca masurile intreprinse de ANSVSA, care a demarat investigatii, inainte de a fi notificata de catre Comisia Europeana, au fost in acord cu reglementarile europene pentru asemenea situatie de criza si eficiente.Retrase din comert„Alerta mediatica, referitoare la acest incident, nu este sustinuta stiintific“, se mai arata in comunicatul Autoritatii. ANSVSA a retras din comert o cantitate de 42,684 tone de carne si preparate din carne suspecte de contaminare, desi nu exista dovada certa a contaminarii cu dioxina a tuturor loturilor de carne de origine din Irlanda, obtinute in perioada 1 septembrie – 6 decembrie 2008. Consiliul Stiintific a recomandat ANSVSA sa continue investigatiile pentru precizarea prezentei si concentratiei dioxinei, in loturile de carne sechestrate si incriminate. Peste 130 tone de carne de porc contaminata cu dioxina au intrat in Romania in ultimile trei luni, din care 3,6 tone via Belgia, 70 de tone via Ungaria, 40 de tone pe relatia Franta, iar 20 de tone intrate in Romania prin Italia. In urma scandalului, vanzarile la carne de porc au inceput sa scada si se astepta sa continue scaderea cu pana la 30 la suta in perioada urmatoare, potrivit presedintelui Asociatiei Romane a Carnii (ARC), Sorin Minea.

Beneficii pentru dependenti

 Consumatorii de droguri injectabile ar putea avea parte de servicii speciale, cum ar fi accesul gratuit la seringi sterile, prezervative si teste HIV sau accesul la tratamentul substitutiv cu metadona inclusiv prin farmaciile cu circuit deschis, printr-un program creat de ARAS si RHRN. Pentru ca destinatarii sa beneficieze de aceste facilitati, Asociatia Româna Anti-SIDA (ARAS) si Romanian Harm Reduction Network (RHRN), doua dintre cele mai mari organizatii care se ocupa de problemele consumatorilor de droguri, vor propune parteneriate cu institutiile care ar putea rezolva situatia acestora, printre care Colegiul Farmacistilor din România, ministerele Sanatatii, Educatiei, Muncii si Internelor, Administratia Nationala a Penitenciarelor si Serviciul de Probatiune de pe lânga Tribunalul Municipiului Bucuresti. 

Clujul, polul arhitecturii

Expozitie de valoareFoto Diana SandorLucrarile premiate la Bienala de Arhitectura de la Bucuresti pot fi admirate acum si de clujeniClujenii pot admira, incepind de vineri, la Muzeul National de Arta, lucrarile celor mai buni arhitecti din Romania. Proiectele expuse pina in 15 ianuarie la Cluj-Napoca includ atit nominalizarile, cit si lucrarile premiate la a opta editie a celui mai mare concurs de gen din tara, Bienala de Arhitectura Bucuresti (BAB), care a avut loc in perioada 15 octombrie – 15 noiembrie. La deschiderea expozitiei au fost prezenti numerosi reprezentanti ai filialei Transilvania a Ordinului Arhitectilor din Romania (OAR). Acestia au dezbatut importanta anului 2008, fiind descris de catre presedintele OAR Transilvania, arhitectul Serban Tiganas, ca „anul cu cea mai mare dezvoltare in constructii“.      „Acum un an, la o petrecere tinuta la Cluj se premiau niste lucrari. Se pare ca am avut mina buna, pentru ca aceste lucrari au fost aceleasi cu cele premiate la Bienala“, a declarat Tiganas in deschiderea expozitiei.„Clujul, foarte cistigator“„In anul acesta a avut loc o Bienala mai desteapta, care a avut un rezultat remarcabil. Clujul a fost «foarte cistigator». Spun asta cu mare bucurie si cu o invidie profesionala deschisa si placuta. Felicitari clujenilor!“, au fost si cuvintele lui Constantin Goagea, directorul revistei „Arhitectura“, implicata in organizarea BAB 2008.     Din cele sase mari premii ale BAB 2008, trei au ajuns la Cluj-Napoca, prin birourile de arhitectura SKBD (Studio Kim-Bucsa-Diaconu) si Planwerk. Kim Attila, Tiberiu Bucsa si Adriana Diaconu, reuniti in SKBD au fost premiati la categoriile „Arhitectura > 1.000 mp“ si „Arhitectura de interior, scenografie si design de obiect“. Pentru asta, cei trei tineri arhitecti clujeni au inscris in concurs proiectul unei pensiuni din Salciua, judetul Alba si un altul realizat pentru showroom-ul KLUDIstudio, din Bucuresti. Planwerk a urcat pe podium cu proiectul „Erlebnisraum Altstadt – spatii publice in centrul istoric, Sibiu“, care a luat locul 1 in cadrul sectiunii „Urbanism si amenajarea spatiilor urbane“.      Pe linga cele trei lucrari premiate, au mai fost inscrise in concurs alte 16 lucrari apartinatoare arhitectilor clujeni.

Arestari in Moscova

 Zeci de persoane au fost arestate, ieri, în timpul unei manifestatii neautorizate a opozitiei, la Moscova, organizata la apelul fostului campanion mondial la sah Garry Kasparov. Manifestantii au fost arestati în piata Triumfalnaia din centrul Moscovei, unde fusese convocat protestul la ora 14.00 (13.00, ora României) si unde fusesera desfasurati sute de scutieri. Unul dintre sefii miscarii de opozitie Cealalta Rusie si liderul Partidului National Bolsevic Eduard Limonov a fost urcat într-un camion al politiei, ca si unul dintre apropiatii sai, Aleksandr Averin. Potrivit site-ului lui Garry Kasparov, 50 de persoane, printre care presedintele Uniunii Ofiterilor Sovietici, generalul Aleksei Fomin, care s-a alaturat manifestantilor, au fost arestate.

Pe scurt

Noi colinde ale Clubului VedetelorClubul Vedetelor Cluj-Napoca a lansat vineri cel de-al treilea album de colinde printr-un concert live sustinut la Casa Radio. Albumul contine 17 colinde traditionale romanesti si varianta originala, in limba engleza, a cintecului „Jingle bells“. Grupul de copii Clubul Vedetelor a fost infiintat in 2005, iar pe linga cele trei albume de colinde a mai inregistrat alte 11 albume audio. „Copiii din Clubul Vedetelor sint solisti care cinta in mai multe limbi. Anul acesta am reusit sa scoatem pe piata al treilea album de colinde, iar anul viitor vrem sa lansam un album international“, a declarat pentru monitorul compozitorul Filip Alexandru, fondatorul Clubului Vedetelor. In cadrul aceluiasi eveniment a fost deschisa si o expozitie de pictura, realizata de copiii de la Gradinita „Steluta Fermecata“.    M. H.Concert al Corului „Magnificat“Credinciosii clujeni greco-catolici si nu numai sint asteptati in aceasta seara, de la ora 19, la Catedrala „Schimbarea la Fata“, unde va avea loc un concert sustinut de Corul „Magnificat“, dirijat de profesor Alexandru Suciu. Vor fi interpretate atit colinde traditionale romanesti, cit si bucati muzicale pe tema Craciunului din repertoriul international. Corul catedralei clujene, cunoscut si datorita numarului mare de membri care il compun, va fi acompaniat la pian de Cornelia Cuteanu, precum si de solistii Dora Ionita Rachita si Lorant Iosif Barta.    F. T.Fara apa pe MargauluiLocuitorii strazii Margaului vor ramine fara apa potabila in cursul zilei de astazi, intre orele 9-18. Masura vine ca urmare a unor lucrari la reteaua cu alimentare cu apa, pentru care reprezentantii Companiei de Apa Somes nu pot asigura modalitati alternative de alimentare. Din acest motiv, pentru perioada anuntata, clientii Companiei sint rugati sa isi faca provizii de apa.    M. O.

Elevilor clujeni le place Matematica

Peste 98% din elevii de clasele a VII-a si a VIII-a din judetul Cluj au participat la teza cu subiect unic la Matematica. La proba sustinuta joi au absentat doar 120 de elevi din cei 11.646 inscrisi.      La proba de Matematica au absentat 64 de scolari de clasa a VII-a si 56 de clasa a VIII-a. Statisticile puse la dispozitie de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Cluj arata ca nici un copil din judetul Cluj nu a fost prins copiind la teza, drept pentru care nimeni nu a fost eliminat de la teza de Matematica de joi.      In 25 noiembrie a fost sustinuta prima proba din seria tezelor cu subiect unic, cea la Limba si literatura materna, la limbile maghiara si germana. In 3 decembrie 11.439 de elevi au sustinut, in judetul Cluj, teza la Limba si literatura romana, iar in 11 decembrie cea la Matematica. Daca cei din clasa a VII-a au scapat de tezele unice in acest semestru, o data cu proba la Matematica, cei din clasa a VIII-a vor sustine ultima proba din seria tezelor cu subiect unic la alegere, intre Geografia Romaniei sau Istoria romanilor, in 16 decembrie.

Vocile Sibiului

 În aceasta saptamâna, mii de elevi sibieni asteapta rezultatele la tezele unice . În timp ce anumite persoane s-au obisnuit deja cu aceasta forma de evaluare, altii nici nu vor sa auda de ea. Parerea sibienilor, o puteti afla din rubrica de mai jos.Lucian Craciun, 29 ani, agent vânzariNu stiu daca tezele astea unice sunt mai bunedecât cele clasice pe care le dadeam si noi si pe care le stie toata lumea. Poate cele de acum se apropie mai mult de un examen si îi pregateste astfel psihic pe elevi. Ei ajungând sa se obisnuiasca în atmosfera de examenNana Dragota, 36 ani, educatoareE mult mai bne ca acum se dau teze unice. Asa troti elevii primesc acelasi subiect si nu mai exista acele conflicte cu profesorii referitoare la gradul de dificultate al tezelor.Vasilica Radu, 56 ani, pensionaraNu ma prea pricep eu la astea. Oricum cred ca era bine. Mai ales ca si acum si pe vremuri elvii primeau note pe ceea ce stiau si scriau. Nu pe numele sau felul lucrarii.Carmen Sutu, 32 ani, cosmeticianaEste rau ca se tot schimba sistemul de evaluare al celor mici. Dar ma gândesc si ca în acest fel se va gasiu siguranta forma cea mai buna de a-i nota pe micuti.

Servicii speciale pentru consumatorii de droguri

Fara excluziune pentru dependentiAsociatia Româna Anti-SIDA (ARAS) si Romanian Harm Reduction Network (RHRN) vor propune parteneriate cu institutiile care ar putea rezolva situatia consumatorilor de droguri injectabile din Romania. Reprezentantii ARAS, citati de NewsIn, arata ca aceasta ar fi singura modalitate prin care s-ar putea reduce riscurile asociate consumului de droguri injectabile.      „Ceea ce ne intereseaza în primul rind este reducerea riscurilor asociate consumului de droguri injectabile, adica raspindirea unor boli ca hepatita C si SIDA, supradozaj, sevraj sau excluziune sociala. Pentru aceasta vrem sa mobilizam penitenciarele, farmaciile si diferite institutii aflate în subordinea Ministerului Sanatatii, cum ar fi Autoritatea de Sanatate Publica“, a explicat directorul ARAS, Maria Georgescu.Metadona, pe retetaARAS si RHRN propun solutii de consiliere, inclusiv în penitenciare, si tratament cu metadona, pe baza de prescriptie medicala.     „Noi încercam sa introducem metadona, prin reteta, si în farmacii“, afirma directorul ARAS.     In opinia directorului RHRN, Valentin Simion, daca ar lua pastilele la o anumita ora, gratuit sau cu costuri minime, dependentii „ar avea timp sa-si caute un loc de munca si sa se gindeasca la ei“.

Mancare de gutui

 Ingrediente: 1 kg gutui, 100 g unt, 1 lingura zahar, 1 lingurita faina, ˝ lingurita sare.Mod de preparare: Se sterg bine gutuile si apoi se spala. Se taie felii si se scoate partea tare, împreuna cu sâmburii. Se rumenesc apoi feliile în unt. Se dilueaza faina cu apa rece si se pune peste gutui. Se pune apoi sare, dupa gust. Se prepara un sos caramel, se toarna peste gutui si se lasa sa fiarba un sfert de ora la foc potrivit pe o tabla ca sa nu se prinda.

„Sunt pasionata de munte“

 Reporter: Care este lucrul pe care ti-l doresti cel mai mult sa îl faci în viitor?Anca Florescu: Acest lucru tine tot de cariera mea. Îmi dores cel mai tare sa promovez muzca live si, mai ales sa le demonstrez tuturor ca în aceasta meserie aspectul fizic are o importanta foarte scazuta.Rep.: Cât de rar vi acasa, la Sibiu?A.F.: La 2-3 saptamâni. Din punctul de vedere al parintilor mei, e cam rar. Si din punctul meu de vedere e prea rar. Rep.: Care sunt pasiunile tale?A.F.: Sunt pasionata de munte. Îmi place sa schiez. Îmi plac întâlnirile cu prietenii. Îmi plac calatoriile. Nu pot sa zic ca am un jurnal de calatorii foarte extins, ca am fost în toate colturile lumii, dar, cu putin noroc, sper sa vad cât mai multe locuri

Pofta buna la carnea de porc!

Consiliul Stiintific al Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a dat liber la consumul de carne de porc. Potrivit unui comunicat de presa al ANSVSA, citat de NewsIn, autoritatea a retras din comert o cantitate de 42,684 de tone de carne si preparate din carne suspecte, desi nu exista dovada certa a contaminarii cu dioxina a tuturor loturilor de carne de origine din Irlanda obtinute in perioada 1 septembrie – 6 decembrie 2008.     Consiliul Stiintific a recomandat ANSVSA sa continue investigatiile pentru stabilirea prezentei si concentratiei dioxinei in loturile de carne sechestrate si suspecte.     In urma scandalului „Dioxina in carnea de porc“, vinzarile la produsele din carne de porc au inceput sa scada. Potrivit sursei citate, presedintele Asociatiei Romane a Carnii (ARC), Sorin Minea, a aratat ca aceasta tendinta va continua si in perioada urmatoare. Minea a punctat ca, in conditiile in care romanii consuma zilnic de la 1.500 la 1.800 de tone de carne de porc, cele 90 de tone presupus contaminate care nu au fost inca sechestrate de ANSVSA ar putea fi, deja, consumate.     Peste 130 de tone de carne de porc contaminata cu dioxina au intrat in Romania in ultimile 3 luni, din care 3,6 tone via Belgia, 70 de tone via Ungaria, 40 de tone pe relatia Franta, iar 20 de tone au intrat in Romania prin Italia.

Copilul zilei

Salutare! Eu sunt Ionut si m-am gandit sa trec pe aici ca sa ma vedeti si voi. Asta pentru ca toata lumea imi spuneca sunt un copil foarte cuminte si ascultator.Ma bucur xca am reusit sa trec pe la voi. Va pup!

Bancul zilei

 Mergeau pe tren un ardelean si un oltean... si începe ardeleanul sa manânce niste slana cu rosii si cu brânza. Si olteanului i se face foame, si zice în gândul lui „ma, daca intru în vorba cu asta, poate îmi da si mie“. Si se hotaraste si deschide vorba.- Pe mine ma cheama Costica.La care baciul se uita la el si zice:- Apoi daca te cheama, du-te...

Unde iesim?

 Casa Artelor- Expozitia Temporara ''Jocul mastilor''- de la ora 09.00Primaria Sibiu- Holul Central- Expozitia ''Abordarea corecta a masuriilor de reabilitare''- de la ora 09.00Art Cafe- Expozitia de fotografie ''Artisti vs Arcafisti''- de la ora 10.00Galeriile Art-Vo- Expozitia de pictura ''Iluzii cu împrumut''- de la ora 10.00Galeriile de Arta Contemporana- Expozitia artistului Marius Bercea- de la ora 10.00Muzeul Brukenthal- Cabinetul de Stampe- Expozitia ''Lumina magica''- de la ora 10.00Sala Habitus- Expozitia de fotografie BadOrGood- de la ora 10.00Centrul de Cultura F. Teutsch- Adina Cristea. Pictura si grafica- de la ora 11.00Galeria Atrium- Expozitie de fotografie- de la ora 12.00Studioul Cultural Habitus- Spectacolul ''Fauna Burzuitilor''- de la ora 18.00Casa de Cultura a Sindicatelor- Sala Studio- Spectacolul ''Kaspar''- de la ora 19.00Kultur Cafe Sigi- Spectacolul ''Omul e zapada''- de la ora 21.00

Unele fructe pot cauza alergii severe

Fructele pot declansa alergiiConsumul de fructe iarna ne poate scapa de viroze, prin aportul ridicat de vitamine, adus organismului. Totusi cele mai apetisante fructe pot declansa alergii severe. Capsunile, kiwi, piersicile si pepenele galben pot determina reactii alergice. Desi unele studii arata ca – in mod paradoxal – coaja piersicilor are cea mai mare concentratie de substante anticancerigene, este cea care determina majoritatea alergiilor. Alergii la produse alimentareFructele nu sint singurele alimente care pot duce la reactii alergice. Produsele lactate, ouale, pestele, fructele de mare, griul, dar si unele fructe uscate ca nucile cauzeaza 90% din alergii. Consumul ridicat de produse care determina reactii alergice poate provoca urticarii si poate duce la soc anafilactic si in cele din urma la moarte. Alimente sigure, dar periculoaseDesi in secolul 21 sint alimentele cele mai sigure din punct de vedere sanitar, din cauza lipsei anticorpilor, organismul devine din ce in ce mai receptiv la actiunea alergenilor. De asemenea, specialistii alergologi avertizeaza ca un factor alergen poate determina, in timp, alte sensibilitati. De exemplu, persoanele alergice la polen nu pot consuma produse asociate acestuia, sau manifesta reactii adverse secundare la ingerarea produselor care au in componenta polen. Pandemia secoluluiAlergiile alimentare s-ar transformat in pandemia secolului 21. Potrivit statisticilor internationale, pe linga diminuarea calitatii vietii determinata de sensibilitatea organismului uman la factorii alergeni. Mai mult decit atit, alergiile au devenit cel mai mare consumator de resurse si medicamente in salile de urgenta din intreaga lume.

Ziua Liderului ,la AIESEC

 Pentru a deveni un bun lider trebuie sa fi avut, la rândul tau, un bun lider. Aceasta pare sa fie concluzia la care au ajuns, în urma discutiilor din cadrul manifestarii, studentii sibieni care au participat la Leadership Day, un eveniment al organizatiei AIESEC. „Cel mai important lucru pe care îl poti face este sa intri în asociatie si sa vezi ce înseamna exact sa ai un lider sau sa devi unul. Cu un lider bun, nu ai cum sa ajungi tu un lider slab. De zece ani încercam sa fim cei mai buni si cred ca reusim acest lucru“, a precizat Sergiu Munteanu, reprezentant al AIESEC Sibiu. Printre cei prezenti la manifestare s-au numarat Razvan Staroste, branch manager la Piraeus Bank România, Constantin Oprean, rectorul Universitatii „Lucian Blaga“ din Sibiu, Ruxandra Hanea, CEO H&H Consulting, si Mircea Gherman ,alumnus AIESEC Sibiu. Acestia, au facut o multime de remarci vis- a - vis de rolul unui lider si mai ales despre ce înseamna sa fi lider într-o comunitate .Cei invitati la manifestare au abordat subiectul din perspectiva practicii de leadership pe care o au. Mai mult, acestia au încercat sa contureze modalitatile prin care poti ajunge sa fi un bun lider si, mai ales, modalitatile prin care te poti situa ca lider în comunitatea din care faci parte.

Cum sa nu suferi de mahmureala

Sase reguli simple va pot ajuta sa scapati de mahmureala. 1. O alegere inteligenta a bauturilor Specialistii în nutritie de la mirror. co.uk, citati de Mediafax, spun ca bauturile alese inteligent fac diferenta: ginul cu apa tonica, un pahar mic de sampanie sau de vin rosu ori un pahar mic de whisky sint mai bune decit lichiorurile.      2. Consumati cu masuraUrmatorul pas pe care nutritionistii il recomanda e alternarea bauturilor alcoolice cu apa minerala sau cu bauturi racoritoare dietetice, pentru a evita durerile de cap.     3. Fara alcool pe stomacul golSpecialistii britanici spun ca inaintea dineului de Craciun e recomandata servirea unui mic-dejun copios si a unui prinz consistent bazate pe carbohidrati (piine, orez, paste, cartofi sau cereale) si proteine (carne slaba de pui sau peste). Inaintea dineului se recomanda servirea unei mici gustari pentru a incetini viteza de absorbtie a alcoolului in singe. Pieptul de pui, un sandvis cu avocado sau un bol cu cereale sint ideale din acest punct de vedere.     4. Gustari usoareNutritionistii spun ca alunele sau snacks-urile sint total nerecomandate in timpul mesei de Craciun.      5. Pe rindUmpleti-va paharele pe rind. Asteptati mai întii sa terminati tot continutul paharului înainte de a trece la urmatorul. În acest fel, veti putea sa beti cu masura si sa contabilizati mai bine cantitatea de alcool ingerata, spun specialistii.     6. A doua ziMicul-dejun de dupa Craciun e cheia. Specialistii recomanda consumul a doua oua ochiuri cu o felie de piine prajita, deoarece ouale contin cisteina, substanta cunoscuta pentru actiunea ei distructiva a substantelor chimice nocive care se acumuleaza în ficat, dupa un consum excesiv de alcool.

Un strop de bucurie

 Pentru cei 43 de copii din Complexul Comunitar "Speranta", Mos Craciun a venit mai repede anul acesta. Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC), în colaborare cu un supermarket din Sibiu au reusit sa le faca o bucurie copiilor mai putin favorizati, aducându-le astfel zâmbetul pe buze, în prag de Sarbatori. „În centru, majoritatea copiilor sufera de handicap sever si s-au bucurat foarte mult când au primit cadourile“, a marturisit Ana Maria Popescu, purtator de cuvânt al DGASPC Sibiu. Daca anul trecut supermarketul si-a îndreptat ajutoarele catre segmentul persoanelor în vârsta, împreuna cu autoritatile locale, anul acesta a fost rândul copiilor din Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap Sever "Speranta". Nu mai putin de 43 de pachete cu dulciuri au ajuns la acesti copii pentru a le "îndulci" putin Craciunul si pentru a le aduce o bucurie în aceste zile de sarbatoare. Centrul adaposteste copii aflati în situatii de dificultate, oferindu-le servicii sociale specializate, precum gazduire pe perioada nedeterminata, asistenti medicala si îngrijire, suport emotional si dupa caz, consiliere psihologica, recuperare si reabilitare, dar si socializare si petrecere a timpului liber. 

Bone pe internet

Acest site vine in ajutorul parintilor mult prea ocupati, ce apeleaza la bone, oferind profile complete pentru a recruta persona potrivita care sa aiba grija de copiii lor. De asemenea, serviciul se adreseaza persoanelor care vor sa-si faca cunoscuta experienta si dorinta de a lucra in acest domeniu. „Am creat acest site tocmai pentru a veni in intampinarea parintilor care lucreaza si nu au suficient timp, cat si in intampinarea studentelor care vor sa lucreze part-time sau a doamnelor mai in varsta care doresc sa aiba grija de un copil. Momentan exista peste 300 de bone inscrise, din toate orasele, care doresc sa vina in ajutorul parintilor“, a precizat Carmen Iliescu, coordonatoarea proiectului. Fiecare bona isi poate construi un profil complex, cu date personale, referinte si calificari. Parintii pot alege intre o bona interna, care sa fie disponibila 24 de ore din 24 la locuinta familiei sau o bona externa, care sa se deplaseze la domiciliul familiei. Astfel, accesand site-ul www.ingrijirecopil.ro, persoanele interesate au la dispozitie doua criterii de cautare: oferte pentru parinti si oferte pentru bone. „Ingrijirea copilului tau nu este o joaca, e de la sine inteles ca daca ai un loc de munca nu-i poti fi alaturi suta la suta din timpul tau si atunci, un site ca acesta te poate ajuta sa gasesti o solutie. Poate fi un bun inceput“, afirma Andreea Banica, pe site.Sibienii sunt mai reticentiDoua studente si o doamna de 39 de ani din Sibiu s-au inscris deja. „Am aflat despre site de la un prieten si am hotarat sa ma inscriu deoarece imi plac mult copiii si mi se pare chiar distractiv. In trecut am mai avut grija de fratii si de verisorii mai mai mici si am constatat ca trebuie sa ai anumite responsabilitati. Eu as opta pentru serviciile unei unei astfel de bone, avand in vedere faptul ca profilul de pe site ofera destul de multe informatii despre persoana respectiva", considera Nicolata Oana G., o studenta din Sibiu care s-a inscris deja pe site. Elementul de noutate consta in faptul ca acest serviciu aduce intr-un singur loc cererea si oferta pe piata de babysitting, fiind un serviciu gratuit, persoanele interesate trebuie doar sa se inscrie. Conceptul de babysitting este destul de nou pe piata din Sibiu, multe persoane fiind reticente. „Nu stiu daca as apela la un astfel de serviciu, deoarece nu-mi inspira prea multa incredere oricate recomandari ar avea. De cele mai multe ori prefer sa-mi las copilul cu cineva de familie sau la prietenii apropiati“, afirma Alexandra T., o mamica din Sibiu. Nanny Services  Momentan, in Sibiu exista o singura agentie care ofera servicii de calitate parintilor ocupati. Agentia se ocupa cu identificarea, selectia, testarea, evaluarea si prezentarea candidatilor pentru activitatile de babysitting, menaj, ingrijire, dupa descrierile furnizate de catre persoanele interesate.

Drepturile omului peste hotare

 Câtiva elevi de la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" din Sibiu si-au propus sa afle cât mai multe despre drepturile si responsabilitatile omului, abordând perspectivele culturale si istorice ale diferitelor tari de peste hotare. Astfel, începând din luna august liceul participa, alaturi de Danemarca, Turcia si Estonia, la proiectului Comenius "Drepturile si responsabilitatile noastre" (OURights, OUResponsabilities-an interdisciplinary approach to understanding human rights and responsabilities). Programul, ce se va derula timp de doi ani, îsi propune sa abordeze drepturile si responsabilitatile omului din perspectiva diferitelor discipline de studiu, precum religia, matematica, istoria, dar si crearea unei imagini complexe asupra acestor drepturi din perspectiva culturala si istorica a diferitelor tari. Vizita în TurciaÎn acest scop, o echipa formata din elevi si profesori a vizitat Turcia în perioada 15-22 noimbrie. Timp de o saptamâna, toti elevii si profesorii din scolile partenere au îmbinat utilul cu placutul si au participat la diferite activitati legate de prezentarea scolilor si a sistemelor de învatamânt specifice tarilor din care provin. De asemenea, elevii au avut ocazia sa intre în contact direct cu viata cotidiana a colegilor din Turcia, fiind cazati în familiile lor si dezvoltându-si astfel abilitatile de a comunica într-o limba straina, dar si de a se adapta unui mod de viata total diferit.

Ce este HPV?

Peste 100 de tulpini, 13 periculoaseExista mai multe tipuri de vaccinuri impotriva HPV, cu o eficacitate de 96%Human Papilloma Virus este un virus transmisibil sexual cu un foarte mare grad de contagiozitate.      „Potrivit studiilor, fiecare femeie poate fi infectata cu acest virus cel putin o data in viata, dar o mare parte din infectii se remit singure. Riscul cel mai mare de transmitere a virusului este dupa primul contact sexual, dar trebuie mentionat faptul ca si simplul contact cutanat vulva-penis poate duce la infectarea cu HPV“, a spus in cadrul unei conferinte dr. oncolog Viorica Nagy.     HPV a fost descoperit in 1980 de cercetatorul Zur Hausen, care a izolat virusul din celulele canceroase din colul uterin. Specialistii arata ca sint peste 100 de tulpini ale acestui virus, dintre care 13 cauzeaza cancer de col uterin.      Doua din tulpinile virusului HPV s-au regasit in procent de 70% la toate femeile diagnosticate cu cancer de col uterin.      „Studiile arata ca tulpinile 16 si 18 ale virusului HPV determina 70% din cazurile de cancer de col uterin. Ceea ce lumea nu stie e ca HPV e implicat in 40% din cancerele peniene si 12% din cancerele oro-faringiene“, a completat dr. Nagy.Vaccinarea: a fi sau a nu fi?Exista doua tipuri de vaccin. Bivalent, impotriva tulpinilor 6 si 11, sau 16 si 18 ale virusului si quadrivalent, care combate tulpinile 6, 11, 16 si 18 ale virusului.     „Recomand vaccinarea impotriva HPV. Vaccinul nu contine produsi biologici activi sau ADN, deci nu cauzeaza infectie. Acesta este destinat profilaxiei, si nu tratamentului“, a aratat dr. Viorica Nagy.      Vaccinul are o eficacitate de 96% fata de primele leziuni precanceroase. „Efectele adverse dupa administrarea vaccinului sint minore. Vaccinul impotriva HPV e foarte eficace in prevenirea infectiei si a cancerului de col uterin. Este aprobat de Societatea Europeana de Ginecologie Oncologica si de UNICEF“, a conchis dr. Nagy.

Vise implinite, in prag de Carciun

 Rugamintile familiei Dima din Cisnadie au fost auzite. Prin bunavointa unor oameni cu suflet mare, Ion Dima si cele doua fetite ale sale vor avea parte de Craciun mai bun. Firma Biomin le-a oferit suma de 1.500 lei pentru a putea sa-si acopere datoriile si sa se bucure asa cum se cuvine de Sarbatori. De asemenea, fetitele au primit dulciuri si hainute din partea Monitorului de Sibiu. „Gestul dumneavoastra este de apreciat. Nu stiu câti ar mai fi venit sa ne ofere ceva. Multi se gândesc ca daca am aparut la televizor, gata am primit ajutor si nu ne mai lipseste nimic. Însa nu este chiar asa de simplu. Va multumim înca o data, din tot sufletul“, a martusitit emotionat Ion Dima, atunci când ne-a primit în casa sa. Barbatul sufera de insuficienta cardiaca respiratorie cronica, diabet zaharat gradul II, iar de curând i-a fost descoperit si un cheag de sânge la unul din plamâni. Cu toate acestea, si-a crescut cum a stiut mai bine fetitele, care, la rândul lor, au probleme de sanatate. Cea mare, Elena Ioana sufera de anemie, iar sora ei mai mica, Maria Mirabela, s-a nascut cu astm. Micuta Maria Mirabela trebuie sa mearga la control la un medic specialist din Cluj o data la trei luni, iar pentru ca are doar noua ani, ea trebuie sa fie însotita de tatal ei. Cadou si pentru IoanaIoana, fetita ce sufera de hipoacuzie de perceptie bilaterala profunda, a avut de asemenea parte de o surpriza în prag de sarbatori. Fetita a primit din partea firmei Biomin un calculator si suma de 500 lei. „Nu am mai avut niciodata un calculator, care sa fie doar al meu“, a marturisit fetita, atunci când si-a primit cadoul. Ioana a fost data la centrul de plasament în grija asistentului maternal Lucretia Gete, deoarece mama sa naturala sufera de oligrofenie de gradul II. „De când se afla în grija mea, merge cu noi peste tot si a devenit un membru al familiei noastre“, povesteste femeia. Lucretia Gete mai are doi copii, care acum sunt mari, la casele lor. Asistentul maternal marturiseste ca, atunci când a decis sa aiba grija de Ioana, parca simtea din nou nevoia unui glas de copil care sa-i umple casa si sufletul. Asa a ajuns sa o primeasca în familia sa pe micuta Ioana.

Criza, pretext de regrupare?

 Priveam cu contrariata curiozitate cum, la tratativele dintre PDL si PSD îsi faceau intrarea alde Hrebenciuc, alde Nastase, Mitrea, Berceanu si altii pe care cu ani în urma i-am vazut în aceleasi ceremoniale facând cerc în jurul lui Iliescu, Brucan, Bîrladeanu etc. Si ma întrebam : ce s-a schimbat cu adevarat în ultimii 18 ani? Se spune ca, mai ales în politica, cuvintele îi sunt date omului sa-si ascunda gîndurile. Acum se trâmbiteaza, în numele interesului national, coagularea unor idei de dreapta, cu idei afirmativ social-democrate, de catre aceiasi oameni care, cu ani în urma, faceau front comun în momente nu mai putin dramatice ca acum, în jurul unui socialism temperat, zis cu fata umana, în numele caruia s-au derulat mineriadele. Basescu, Stolojan si multi altii faceau parte din garnitura. Se poate spune fara teama de a gresi ca în cele din urma, comunistii de ieri si-au schimbat, sau încearca sa-si schimbe straiele în crestin-democratii sau social democratii de azi.Nu trebuie sa negam capacitatea firii umane de schimbare. Cu totii facem greseli în viata despre care cu timpul ne dam seama si încercam sa le îndreptam. Sau cel putin le regretam. Dar schimbarea de esenta în politica româneasca nu o vad în jocuri de cuvinte, menite sa ascunda fondul lucrurilor. Exista valori perene în jurul carora se poate structura o societate sanatoasa si prospera, în functie de care se poate judeca si prestatia politica. Repet ca de atîtea ori : dreptate, adevar, justitie, demnitate. Raportati stimati cititori, comportamentul de ieri si de azi al politicienilor celor doua tabere acum încuscrite ca si a liberalilor si nu mai putin a udemeristilor, la aceste valori si va întrebati în care dintre ele se regasesc imensele averi acumulate de împricinati dincolo de o retributie onesta ca urmare a muncii cinstite, în care dintre ele se regasesc sustragerile multiple, ostentative pâna la revolta, din fata justitiei, în care se regasesc atitudinile sfidatoare ale îmbuibatilor care au folosit pârghiile puterii politice pentru a-si însusi mare parte din avutia nationala în detrimentul imensei parti a populatiei. Îi aud pe unii, inclusiv lideri de sindicate cum se lamenteaza si plâng pe umerii paturilor defavorizate în timp ce ei huzuresc pâna dincolo de putinta în lux si îmbuibare. În mod cinstit politica e data pentru a ridica o natiune în întregul ei, nu pentru a o umili.Ma întreb deci, ce se va alege din noile aranjamente post electorale? Unii zic ca se reface fostul FSN. La alte cote, fireste. Altii spun ca se vor prabusi sub loviturile napraznice ale crizei. Se spune ca Patriciu anume a lasat PNL-ul pe dinafara pentru ca adversarii sa-si rupa gâtul. Nu se poate sti pâna unde va evolua criza în România. Cu siguranta cei ce-si asuma riscul înfruntarii ei, obligati într-un fel de electorat, sunt expusi posibilelor ei efecte distructive. Este de asteptat totusi ca populatia sa înteleaga dificultatile desi, abia în stare de criza vor iesi la iveala imensele nedreptati casunate de instrumentarea pliticii în interese si scopuri necinstite. Îsi vor mentine PDL-istii orientarea unei politici de dreapta, vor intra PSD-istii într-o zona a politicii real social-democrate sau se vor contopi pe un numitor comun, respectiv pe interesele politicianiste arhicunoscute si arhiexersate?Încerc sa cred într-o evolutie pozitiva a politicii românesti. Oricât ar fi politicienii tributari unor gândiri reminiscente, viata si odata cu ea si politica, nu sta pe loc. În perspectiva, sensul evolutiv nu poate fi decât pozitiv. Generatiile tinere vor reverbera la reflexele unei politici europene judicioase si responsabile. Nu ne putem permite la infinit un joc de tip dâmbovitean. Cât priveste ramânerea înafara jocului guvernamental a UDMR, acesta este unul dintre putinele rezultate bune ale proaspetelor alegeri si ale formulei de coalitie ce-i urmeaza, data fiind tendinta evidenta si constanta a acestora de a-si folosi platforma parlamentara si guvernamentala în scop de santaj. Este de asteptat sa curga plângerile la forurile europene tot astfel cum este de dorit ca noua coalitie sa urmeze o politica echilibrata în privinta asigurarii si respectarii drepturilor lor.Examenul de fond îl va da însa noua coalitie în domeniul justitiei. O prima bila neagra va fi opozitia la preluarea justitiei de catre Monica Macovei, proaspata laureata a unui premiu pentru prestatia sa din partea Uniunii Europene. Daca noua coalitie va încerca sa se sustraga justitiei, cocolosindu-si penalii de oricare parte ar fi ei si daca nominalizarea pe post va fi al unui neutru, cum se aude, dar care le va face jocul, rezultatul n-ar putea fi decât profund dezamagitor. Justitia deci, o justitie cu adevarat independenta, ar putea face diferenta. Nu pentru o regrupare de tip FSN ci pentru o politica autentic democratica.