monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Puteri mai mari pentru asociatiile de proprietari

Astfel, potrivit unui amendament, Adunarea generala a proprietarilor membri ai asociatiei ar urma sa adopte sau sa amendeze hotariri si cu privire la efectuarea reparatiilor capitale ale imobilului, consolidari, mansardari, lucrari pentru protectia termica a cladirii, refaceri de fatade, modernizarea instalatiilor sanitare si de incalzire, reparatii capitale la ascensor sau orice alte lucrari care privesc functionalitatea, siguranta si estetica imobilului, precum si cu privire la orice alte probleme ale asociatiei. Hotaririle Adunarii generale a proprietarilor, o data adoptate, ar urma sa devina obligatorii pentru toti membrii asociatiei de proprietari, nerespectarea acestora contituind contraventie care se sanctioneaza cu amenda de la 500 RON la 3.000 RON, adica intre 5 si 30 de milioane de lei vechi.Deputatul PD Cluj considera ca adoptarea acestui act normativ va constitui un instrument juridic util pentru reglementarea raporturilor in cadrul asociatiilor de proprietari, mentionind ca in repetate rinduri i-au fost sesizate - de catre cetateni - abuzuri ale administratorilor sau litigii legate de modul de administrare a bugetelor de venituri si cheltuieli ale acestor asociatii. El spera ca administratorii si presedintii de bloc sa fie impiedicati, astfel, sa mai deruleze afaceri pe spatele asociatiei.

Antenele groazei

Atac la sanatateIntr-o astfel de situatie se afla mai multi proprietari din Blocul Turn din Piata Abator. Pe acoperisul blocului, Vodafone a amplasat trei antene GSM acum doi ani de zile, iar contractul a fost semnat pe 10 ani, contra sumei de 250 de dolari lunar. Una dintre proprietare, Ana Maria Mitile, locuieste la etajul 11, ultimul din bloc. Aceasta ne-a povestit ca, de cind sint antenele pe acoperis, i-au crapat peretii apartamentului, ii sint bruiate mai multe aparate electronice din casa si, cel mai important, a observat mai multe simptome ciudate, printre care ameteli si senzatii de slabire. „Sint cit o uzina intreaga acolo, sus, iar noi, cei de jos, sintem direct afectati", se plinge proprietara.Nevoiti sa vinda locuinteleFemeia sustine ca acum doi ani, cind s-au strins semnaturi de la proprietarii de apartamente pentru incheierea contractului, li s-a explicat ca nu este nimic nociv si ca nu vor fi efecte secundate. Mai mult, Ana Maria Mitile este de parere ca stringerea de semnaturi a fost facuta intr-un mod cit se poate de superficial, iar acordul locuitorilor de la ultimul etaj nu a fost dat.Proprietara sustine ca nu este singura in aceasta situatie si ca se gindeste serios, alaturi de ceilalti proprietari de la ultimul etaj, sa vinda apartamentul. Asta dupa ce a reparat mai multi pereti care au crapat din cauza presiunii puternice provocate de echipamentul electronic de pe acoperis. „Cel mai greu este sa anulezi contractul, sint constienta de asta. Am incercat sa vorbesc cu presedintele de bloc (n.r., Silaghi Silviu), insa nici nu vrea sa auda de asta", ne-a declarat reclamanta.Presedintele de bloc, acuzat de partinireContactat telefonic, presedintele de bloc ne-a declarat ca, o data incheiat, contractul nu mai poate fi anulat si asteapta din partea acestor proprietari afectati de radiatii o dovada a afirmatiilor lor, pentru a o prezenta mai departe apartinatorului antenelor, firma de telefonie mobila Vodafone. Femeia a solicitat o masurare a cimpului electromagnetic, care a fost efectuata de un reprezentant al Institutului de Sanatate Publica. „Dupa ce voi primi rezultatul, voi merge la presedintele de bloc si il voi prezenta, sa-l vada si el. Cred ca, de fapt, Silviu Silaghi a primit unele favoruri de la firma de telefonie in schimbul contractului", a mai mentionat aceasta. Pe de alta parte, Silaghi dezminte acest fapt si spune ca de banii primiti pe contract s-au facut multe investitii in bloc. Antenele GSM, nocive pentru sanatateInspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Cluj sint de parere ca aceste antene ar trebui amplasate in afara orasului, cum se practica, de altfel, in alte tari, intrucit sint nocive pentru sanatate. Mircea Avram, directorul OJPC Cluj, ne-a explicat ca sint sesizari inregistrate de catre institutia sa si crede ca presedintii si administratorii obtin favoruri din partea firmelor de telefonie mobila, pe linga suma contractata. El sustine ca antenele ar trebui amplasate in afara oraselor. Pentru a veni in sprijinul cetatenilor, municipalitatea sponsorizeaza aceasta masuratoare a cimpului electromagnetic, ce costa aproape 1 milion de lei si se face cu ajutorul unui aparat special.

Patruleasa, refuzata de Buzdugan

Simona Patruleasa (foto), vedeta de la pupitrul stirilor sportive la Antena 1, s-a aflat, zilele trecute, in ipostaza de prezentatoare a colectiei de moda toamna-iarna, a magazinelor de firma din complexul Plaza Romania, eveniment la care invitati speciali au fost creatorii Mihai Albu, Laura Olteanu si Dana Savuica. Patruleasa ar fi trebuit sa-l aiba ca partener pe farsorul Daniel Buzdugan, dar ea a fost nevoita sa se descurce singura. Buzdugan a dorit sa prezinte show-ul cu colegul lui, Mihai Morar, iar cind a aflat ca trebuie sa urce pe scena alaturi de Simona, a refuzat. Din acest motiv, s-a aflat ca in spatele scenei, vedeta postului din Baneasa ar fi fost extrem de irascibila. Este posibil ca Daniel Buzdugan, un adevarat profesionist, sa fi „pasat" colaborarea cu frumoasa stirista, pentru faptul ca Patruleasa, o buna cititoare de prompter, nu are, totusi, spontaneitate si spirit pe masura simpaticului Buzdugan. De altfel, Simona nici nu a incintat prea mult audienta cu prezenta sa, asezonata cu mici stingacii si gafe, sanctionate astfel de public.

Budism a la Hollywood

Dalai Lama (foto) a participat impreuna cu Sharon Stone, la Hollywood, la lansarea unui film despre viata lui Budha. Liderul spiritual tibetan a precizat, cu acest prilej, ca nu urmareste sa faca propaganda budista, ci sa ajute lumea si sa indemne oamenii la compasiune. El a declarat ca Hollywood-ul are puterea de a influenta lumea, iar starul din „Basic Instinct", acum in virsta de 48 de ani, i-a numit pe toti oamenii „cetateni ai lumii". Filmul „Milarepa", care descrie viata marelui fondator al acestei miscari spirituale asiatice, a fost realizat de un calugar budist. Tibetul si budismul se bucura de o mare popularitate in rindul starurilor hollywoodiene. Richard Gere, Robert Downey Jr. si Goldie Hawn si-au exprimat in mod public sustinerea pentru Dalai Lama. In virsta de 71 de ani, liderul tibetan a fost nevoit sa fuga in India in 1959, dupa ce micul stat himalaian a fost ocupat de armata chineza. Iubit si admirat de milioane de oameni, Dalai Lama a primit in 1989, Premiul Nobel pentru Pace, spre marea nemultumire a autoritatilor comuniste de la Beijing. De asemenea, Camera Reprezentantilor i-a acordat acestuia Medalia de Aur a Congresului, cea mai inalta distinctie americana care poate fi decernata unui civil.

„Nico", in sfirsit decisiv!

Dupa un start cenusiu de sezon, atacantul roman al lui AJ Auxerre a lovit decisiv. „Daniel Niculae a marcat un gol de o importanta capitala", noteaza site-ul oficial al clubului AJ Auxerre, dupa reusita romanului, care a adus victoria pentru echipa sa in partida sustinuta in deplasare, la Zagreb, 2-1 cu Dinamo, din Cupa UEFA. „Servit de Benoit Pedretti, Daniel Niculae inscrie pentru 2-1 si aduce avantaj pentru Auxerre. Este primul gol reusit de atacantul roman pentru noua sa echipa, de o importanta capitala, deoarece a adus victoria pentru fotbalistii de la Auxerre. Apoi, se cunoaste importanta golurilor marcate, in deplasare, in partidele din cupele europene", noteaza website-ul formatiei franceze. Articolul este insotit de o fotografie a lui Daniel Niculae (foto) in lupta cu fundasii din Zagreb. Campioana Croatiei nu a putut, in fata a 30.000 de spectatori, sa faca fata francezilor. Fotbalistii antrenati de Jean Fernandez au fost in cea mai buna dispozitie de joc. Oaspetii au marcat primul gol prin atacantul polonez Ireneusz Jelen, in min 43, gazdele au egalat in min 68, prin Eduardo, iar Daniel Niculae a sutat decisiv, cinci minute mai tirziu, inchizind tabela de marcaj. Chiar daca a cistigat, antrenorul Jean Fernandez ramine prudent: „In fata unui mare club si a unei mari echipe trebuie sa ne temem, calificarea se decide peste doua saptamini pe stadionul Abbe-Deschamps". Jean-Claude Hamel, presedintele clubului francez, s-a declarat foarte multumit de transferul lui Niculae. „Ii stiam calitatile ca fotbalist pentru ca l-am urmarit timp de doi ani, dar sintem impresionati de calitatile sale umane si pot spune ca face cinste Romaniei".

Mourinho spionat

Un microfon-spion a fost descoperit intr-un restaurant la moda din Londra, frecventat de oameni de afaceri, de avocati renumiti, dar si de antrenorul clubului de fotbal Chelsea, portughezul Jose Mourinho (foto). Proprietarul restaurantului portughez Portar, Antonio Correia, a declarat ca microfonul a fost detectat intr-un adaptor dintr-o priza electrica situata nu departe de masa unde sta de obicei Mourinho si unde acesta a discutat despre transferul lui Ashley Cole de la clubul rival Arsenal, scrie presa britanica. Correia, care a decis sa faca apel la o firma de securitate pentru a-si „curata" sistematic stabilimentul, spune ca nu a facut nici o legatura intre microfon si Jose Mourinho. El a explicat ca a descoperit microfonul dupa ce a cumparat un aparat de radio pentru bucatarii sai acum doua saptamini. Cind l-a pus in functiune, „era un ecou teribil si, pe o anumita frecventa, se putea auzi o conversatie care avea loc" in restaurant. 

Trei din trei pentru „tricolori"

Zece minute de visMeciul cu elvetienii a debutat stupefiant pentru „tricolori", care s-au vazut condusi, dupa doar 2 minute, cu un sec 7-0. Burlacu si Stanescu, cei care aveau sa duca pina la sfirsit greul luptei pentru puncte, au echilibrat jocul, iar la jumatatea sfertului II, romanii aveau deja 25-19 pe tabela. Doua „triple" elvetiene au dus scorul la 27-25, dar in ultimele 3 minute ale sfertului secund aveau sa marcheze doar gazdele, care s-au distantat la 11 puncte. Dupa pauza mare, acelasi Burlacu a dus scorul la 44-30 (min. 24), iar in urma iesirii din joc a uriasului Oliver Vogt (2,09 m), elvetienii au renuntat complet la jocul pe pivoti! Momentul favorabil a fost speculat de romani, care s-au distantat la 62-44 (min. 36), dar finalul le-a apartinut oaspetilor, acestia micsorind considerabil proportiile esecului si conservindu-si sansele pentru returul de anul viitor. In celalalt meci, Irlanda a invins Cipru (76-70), anuntind astfel ca nu renunta la gindul cistigarii grupei.Declaratii pertinente„Meciul a fost exact asa cum ne-am asteptat, cu o echipa a Romaniei foarte buna, asa ca ma bucur ca am pierdut la doar 9 puncte, diferenta datatoare de sperante pentru returul din septembrie 2007", a spus dupa meci „principalul" elvetian Schmitt, care i-a remarcat pe Burlacu si Stanescu. La rindul sau, Liviu Calin s-a bucurat pentru al treilea succes consecutiv al elevilor sai, dar a recunoscut ca acesta a venit in urma unei „prestatii modeste". Tehnicianul, care ieri s-a si intors in Germania cu bucuria datoriei implinite, a lasat deschisa problema revenirii sale pentru partea a doua a campaniei de calificare a echipei Romaniei in elita europeana a baschetului european. Tehnicianul a mai spus ca, daca pe 24 iulie, la prima intilnire cu jucatorii, s-a pornit la drum cu deviza „se poate", acum aceasta s-a schimbat in "mai departe", referire la perfect posibila accedere a „tricolorilor" in Divizia A europeana. „Nici o secunda n-am crezut ca vom pierde", a spus Carmen Tocala, presedintele FRB anuntind premierea consistenta a celor care au contribuit la aceasta veritabila relansare a nationalei de seniori.Au cedat pe finalIntr-un meci considerat decisiv pentru ocuparea primului loc in grupa D de calificare la CE 2007, nationala feminina de baschet a Romaniei a pierdut, in deplasare, cu scorul de 57-65 (14-17, 23-21, 9-18, 11-9), in fata Serbiei. Punctele „tricolorelor" au fost marcate de Pascalau (13), Mandache (11), Toma (10), Parau (9), Vass (5), Cutas (5) si Stoenescu (4). In urma acestui rezultat, sirboaicele au urcat in fruntea clasamentului, unde vor ramine, mai mult ca sigur. Miercuri, ele vor evolua la Helsinki, iar simbata, 23 septembrie, nationala Romaniei va sustine ultimul ei joc in compania aceleiasi echipe a Finlandei. „Cred ca ne putem califica si de pe locul secund al grupei", a spus la Cluj Carmen Tocala, care si-ar putea vedea incununate de succes eforturile de a readuce in atentie baschetul romanesc.Romania - Elvetia 68-57Romania: Helcioiu 9 (1x3), Kabengele 6 (1x3), Popescu 8, Burlacu 23 (3x3), Stanescu 20. Au mai jucat: Iheadindu, Silvasan 2, V. Mocanu si Tenter. Antrenor: Liviu CalinElvetia: Jaquier 2, Nattiel, Porchet 13 (2x3), K. Sefolosha 17 (3x3), Vogt 13. Au mai jucat: Wegmann, SAinte-Rose 4, Buscaglia 7 (1x3), Studer si Mafuta 3 (1x3). Antrenor: Emmanuel SchmittEliminat pentru 5 greseli: Vogt ('40)Arbitri: Yaron Zarif (Israel) si Rafael Ganiev (Rusia). Observator FIBA-Europe: Jordi Shundi (Albania)Clasamentul grupei A1. ROMANIA 3          3          0          228-185           62. Elvetia         3          2          1          182-171           53. Irlanda          3          1          2          195-210           44. Cipru            3          0          3          180-219           3

Siguranta ta conteaza!

Aceasta sintagma este prioritatea politistilor sibieni, sub care se ascunde un imperativ, anume siguranta cetatenilor, a bunurilor acestora, intr-un cuvint, protejarea vietii, a proprietatii publice si private.Nu de multe ori, anotimpul se arata favorabil pentru portul unei tinute vestimentare mai lejere, indeosebi a celei purtate de partea feminina, care determina nu de multe ori etalarea ostentativa a unor bijuterii, care atrag lacomia infractorilor. Nu de putine ori, pentru a intra in posesia acestor bijuterii sau a altor obiecte de valoare aflate „la purtator", infractorii utilizeaza violenta care, nu numai ca lasa victimelor urme fizice, dar si traume psihice.Pentru a preintimpina savirsirea infractiunilor de tilharie, Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Sibiu, recomanda cetatenilor, potentiale victime sa:- nu etaleze bijuteriile sau sume mari de bani in mod excesiv sau ostentativ atunci cind se afla la cumparaturi in unitati comerciale, sau in locuri publice, fapt prin care, ar putea stirni „poftele" infractorilor;- poarte telefonul mobil in tocuri inchise si nu atirnate de git, de  unde pot fi smulse cu usurinta;- nu scoata la vedere sume mari de bani, atunci cind se afla la cumparaturi in locuri sau imprejurari in care sint nevoiti sa efectuaeze anumite tranzactii.- de asemenea, deplasarea pe timp de noapte a unor persoane singure, pe strazi neiluminate si in zone marginase unde circulatia autovehiculelor sau pietonilor este mai redusa, sint situatii in care se poate favoriza comiterea infractiunilor de tilharie asupra sibienilor. Punind in practica aceste trei recomandari stimati, cetateni, in mod sigur, veti fi protejati de infractorii care savirsesc fapte de tilharie !In cazul in care ati fost victima unei asemenea fapte, apelati de urgenta la numarul de telefon 112 (apel gratuit) si solicitati sprijinul POLITIEI !Compartiment Analiza si Prevenire a Criminalitatiidin cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Sibiu

Referendum bizar

Directorul General al Institutului Francez de Relatii Internationale (IFRI), Thierry de Montbrial, a declarat ca referendumul din Transnistria, privind independenta regiunii separatiste, este ambiguu si bizar, deoarece contine intrebari atit despre independenta cit si despre alipirea la Federatia Rusa. „Prima intrebare este: Sustineti politica ce vizeaza independenta Republicii Transnistrene si alipirea Transnistriei la Federatia Rusa? E o intrebare surprinzatoare. In aceeasi intrebare vorbim si de independenta, si de alipirea la Federatia Rusa. Daca voiau sa puna bine intrebarea se puteau face doua intrebari separate", a declarat Montbrial.  Si cea de-a doua intrebare din formularul pentru referendum este la fel de bizara. „E in acelasi ton cu prima: «Credeti ca e posibila abandonarea independentei Republicii Moldovene Transnistrene si reatasarea ulterioara la Republica Moldova?». Si aici avem o maniera curioasa de abordare. Transnistria, din punct de vedere juridic, face parte din Republica Moldova. Daca o Transnistrie independenta va dori sa se alipeasca Rusiei, vom avea o problema, pentru ca nu exista frontiera comuna intre cele doua entitati. Transnistria va deveni astfel o «exclava», si va avea numeroase probleme legate de drumurile de acces catre Rusia, de exemplu", a mai declarat Thierry de Montbrial. 

Europa, cu ochii pe ANI a noastra

Actuala varianta a proiectului legislativ care vizeaza infiintarea Agentiei Nationale pentru Integritate (ANI) a atras atit critici din partea Uniunii Europene cit si un adevarat razboi intre formatiunile politice din arcul guvernamental. Senatorul UDMR Peter Eckstein Kovacs a declarat, ieri, la Cluj-Napoca, ca este o premiera in istoria formatiunii sale ca doi importanti comisari europeni sint nemultumiti de modul in care parlamentarii UDMR trateaza proiectul de lege pentru infiintarea Agentiei Nationale de Integritate. „Noi am mers la Comisia Europeana cu incredere ca vom primi sprijin pentru doleantele noastre specifice. Acum ni se arata un cartonas galben si ni se cere sa sprijinim acest proiect de lege", a declarat Eckstein Kovacs. Premiera se refera, in opinia senatorului clujean, la faptul ca scrisoarea comisarului european pentru justitie, Franco Fratini, si comisarului european pentru extindere, Olli Rehn, s-a adresat vicepremierului Marko Bela, nu presedintelui UDMR, Marko Bela. Cei doi comisari europeni au cerut, intr-o scrisoare adresata lui Marko Bela, un angajament mai ferm in lupta anticoruptie, prin sprijinirea initiativei Ministerului de Justitie de a infiinta ANI.  Pe de alta parte, atit ministrul justitiei, Monica Macovei, cit si ministrul de externe, Mihai Razvan Ungureanu, au declarat ca e preferabila o integrare de calitate, in locul uneia „de forma", prin aceasta intelegind si o lege pentru infiintarea Agentiei Nationale pentru Integritate eficienta.

Blestemul Romaniei: dezbinarea

„Piata" informationala mi-ar permite sa abordez subiecte suculente si picante care fac deliciul si interesul predilect: politica de crisme a presedintelui Basescu, lupta fraticida liberalo-liberala, cutremurul coalitiei la guvernare, infruntarea guvern-parlament, jocul pe sirma al UDMR si umilirea Romaniei in judetul Harghita, pozitia quasicolectiva la deconspirarea averilor demnitarilor. Si atitea altele. Voi incerca insa sa tratez subiectul care socot ca se constituie intr-un numitor comun al tuturor si care planeaza asupra tarii ca un adevarat blestem: vocatia romanilor la dezbinare. Instituirea in timp a puterii statale a vizat gestionarea treburilor sociale pe temei de solidaritate. In chip ideal, functiunile statului trebuiau sa aiba ca finalitate organizarea si exercitarea puterii in numele si in beneficiul membrilor colectivitatii. Ceea ce presupune obligatoriu luarea in seama a interesului sau intereselor comune. Statul nu poate si nu trebuie sa fie al unuia sau al unora, ci al tuturor. Drept care, cine intelege sa se inroleze in sistemul functional al statului trebuie sa lase la o parte interesle personale sau de grup. Majoritatea statelor moderne si evoluate au reusit, fie si in termene istorice sa transpuna in viata acest principiu fundamental. Care este, in acelasi timp, si dovada stadiului evolutiv de civilizatie si cultura.Pe noi istoria ne-a dezavantajat profund. Nu numai ca pina in urma cu mai putin de un secol n-am avut un stat unitar care sa-i fi adunat pe toti romanii intr-un corp national si social unitar, dar dimpotriva, am fost tributari ocupantilor si influentelor straine care si-au lasat pecetea pe formatia si mentalitatile generatiilor in devenire. Consecinta cea mai grava a acestei stari de lucruri nu este neaparat inapoierea economico-administrativa ci, pe fondul saraciei generalizate, temporizarea si intirzierea dezvoltarii social-culturale pe temei de solidaritate.Aceasta explica multe, foarte multe fenomene si atitudini din istoria ultimilor 150 de ani. Incercarile generoase ale pasoptistilor si urmasilor lor au dat unele roade dar, asa cum se poate vedea pina in zilele noastre, ele au fost estompate fie de razboaie, fie de aceleasi ocupatii straine, fie de propria noastra slabiciune si neputinta de a ne ridica la inaltimea intelegerii reale a interesului national, a interesului general si a valorii lui. Si mai cu seama a-l accepta si practica in viata de zi cu zi. Nu, de buna seama, nu. Principiul sacrosant dupa care ne conducem este dimpotriva dezbinarea. Marcata de urmarirea sistematica si cu perseverenta a intereselor proprii sau de grup in cel mai autentic spirit egocentrist. De aici, nu deviza "sa ne dam mina", ci deviza "care pe care". Precum si usurinta cu care ne-am dat pe mina strainilor sau le-am inlesnit acestora sa ne domine, sa ne exploateze si sa ne dirijeze.Oricine poate face cu usurinta raportarea conduitei si prestatiei oamenilor nostri si in mod deosebit a politicienilor la principiul solidaritatii. Si va ramine stupefiat. De exemplu, conduita diasporei romanesti in perioada razboiului rece. Ba chiar si acum. Pe cind ungurii, ca sa dam un exemplu, s-au manifestat uniti si solidari, ai nostri n-au stiut cum sa se manince intre ei. Dar cea mai elocventa situatie este cea postdecembrista. In loc sa soatem la lumina valorile nationale pe fondul libertatii de actiune, ne-am asezat in frunte impostorii straini de neam, de sentimentele si interesele lui care, ani buni au praduit tot de dragul puterii. Iliescu, Roman, Brucan si multi altii ca ei se fac raspunzatori pentru jaful economiei nationale si murdarirea morala instituite ca mijloace de acaparare, dar mai les, de mentinere a puterii. Cind, in perioada ministeriatului meu am incercat sa deconspir tesatura diabolica, nu numai ca nu am avut concursul colegilor de coalitie, dar, in scut timp si pe cai oculte, s-a constituit o rezistenta cu tentacule pina spre virful guvernarii pentru a-mi reteza elanul.Am crezut si am sperat ca in anul 2004, bazati pe experienta trecutului si tinind in mina stindardul dreptatii si adevarului, actorii noii coalitii la guvernare se vor uni si solidariza in spiritul idealului maret al acestor valori. Azi, dupa nici doi ani de la guvernare, ni se ofera spectacolul dezolant si degradant al dezbinarii. Ii mai tine laolalta numai imperativul aderarii la UE. Alminteri, spectacolul a ajuns la cote paroxistice. Presedintele Basescu, ajuns in fruntea tarii si ca urmare a masivului sprijin liberal, le da flit si-i umileste mai abitir decit daca ar fi acceptat sa-si joace cartea propriilor puteri. Dar, nu-i destul. Liberalii au gasit mijloacele si metodele eficace de a se macina intre ei. Cu rezultate notabile: cei care au contribuit decisiv la revigorarea partidului si la promovarea lui in sondaje, azi, sint trasi pe linie moarta. Sau, mai rau, sint dati afara. Pentru ca nu se incriu pe linia Patriciu si a grupului sau de interese care, evident, au acaparat putere in partid. Bestiala lupta pentru putere si pentru imagine in sinul aliantei, sacrifica cu dezinvoltura interesul national. Si da apa la moara si celorlalti. De la maghiari macar nici nu ai la ce te astepta. Ei au jucat si joaca cartea prorpie, pe placul altora mai mult decit in interesul national. Folosesc cu abilitate santajul la guvernare. Nu-i vorba, cu ajutorul alegatorului roman care nu s-a dovedit in stare sa voteze o majoritate parlamentara romaneasca. Nu mai vorbim despre ceilalti de pe scena politica a caror prestatie a aprins si stimulat permanenta urii si a dezbinarii. Dar sa nu fim nedrepti. Iata, se gasesc si teme sau domenii in care functioneaza solidaritatea. Se contureaza sub ochii nostri in a demola structura de integritate. Sau a stopa dosariada.De ce sint posibile toate acestea? Simplu. Pentru ca noi insine nu sintem solidari. Nebunia goanei dupa interese proprii sau de grup care a cuprins si incorsetat sfera vietii cotidiene nu lasa loc si timp solidaritatii. Urcam treptele la usa de intrare in Europa, dar bagajul este saracut si mai ales disipat. Intre altele si datorita dezbinarii dintre noi.Gavril Dejeu

Becali, liderul Opozitiei

Potrivit unui recent sondaj INSOMAR, dat ieri publicitatii, Partidul Democrat este in fruntea optiunilor romanilor in acest moment, iar controversatul Gigi Becali a devenit noul lider al Opozitiei. Traian Basescu este pe primul loc in ceea ce priveste increderea romanilor, iar Mona Musca, desi a scazut cu 13 procente fata de luna precedenta, ramine, totusi, pe locul al treilea.Democratii ramin in fruntePD se afla in topul preferintei alegatorilor, cu aproape o treime din voturi. Daca toate partidele ar candida independent, nu in aliante, PD ar cistiga, potrivit sondajului, 29% din voturi, PSD 22%, iar PNL 16%. PRM se afla pe locul patru, cu 12% din voturi, iar daca PNL si PD ar merge impreuna in alegeri, Alianta ar obtine 44% din voturi. Partidul Conservator nu reuseste sa se apropie de pragul electoral de 5%, raminind la doua procente. In topul increderii in personalitati politice conduce presedintele Traian Basescu, cu 54%, urmat de consilierul sau, Theodor Stolojan, care aduna 40%. Pe locul al treilea se afla deputatul Mona Musca, cu numai 33% din voturi, adica cu 13 procente mai putin fata de ultimele sondaje. Popularitatea sa a scazut puternic din cauza scandalului legat de colaborarea sa cu Securitatea in anii 1977-1978. In acelasi clasament, urmeaza liderul democrat Emil Boc, cu 29%, premierul Calin Popescu Tariceanu, cu 25%, primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, cu 19%, liderul conservator, Dan Voiculescu, cu 12%, si vicepremierul Marko Bela, cu 11%.Becali ii devanseaza pe liderii PSD si PRMCea mai surprinzatoare ascensiune este a liderului PNG, Gigi Becali, care a devenit liderul Opozitiei, acumulind 38% din voturile romanilor. Liderul PSD, Mircea Geoana, este al doilea in acest top, cu 33%. In fruntea preferintelor romanilor ramin Biserica si Armata, drept cele mai de incredere institutii. La coada listei se afla partidele si Parlamentul, in care romanii nu au deloc sau au prea putina incredere. Totodata, sondajul a relevat faptul ca peste 70% dintre romani au incredere in mass-media. Presedintia este creditata de cei chestionati cu 55%. In schimb, romanii par sa nu acorde prea mult interes problemei accesului la dosarele Securitatii, dar considera, in proportie de 80%, ca intreg procesul de deconspirare este influentat politic.Romanii nu considera ca traiesc mai binePotrivit datelor sondajului INSOMAR, romanii au mai mare incredere in ministri luati individual decit in Guvern, ca ansamblu. Este interesanta evolutia ministrului de Externe, Mihai Razvan Ungureanu, care ocupa, pentru prima data, locul fruntas in increderea romanilor privind activitatea ministrilor. Aproximativ 31% dintre chestionati au destul de multa incredere in el. Pe locul al doilea se afla, la egalitate, ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga si ministrul Justitiei, Monica Macovei, cu 28%, urmati, pe locul trei, de ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, cu 27%. De asemenea, o mare parte a respondentilor la sondaj crede ca, in ultimele trei luni, calitatea vietii nu s-a imbunatatit in nici un fel. Nivelul satisfactiei populatiei fata de activitatea Guvernului si a premierului a scazut, potrivit studiului, de la 33% in iulie-august 2006, la 31% in august-septembrie. La sondajul realizat de INSOMAR au raspuns 1.147 de persoane peste 18 ani, iar marja de eroare a acestuia este de 2,8%. Sondajul s-a desfasurat in perioada 7-11 septembrie, in 100 de localitati din tara, precum si in municipiul Bucuresti.

Integrarea din cosul de alimente

Uleiul, mai scump cu 20%Gheorghe Bejan, directorul Patronatului Zaharului, spune ca pretul zaharului va creste cu siguranta, deoarece pe piata comuna acest produs este mai scump decit la noi. „Asa cum s-a intimplat cu ungurii, care dupa ce au intrat in UE veneau sa cumpere zahar din Romania, probabil se va intimpla cu cei care locuiesc in estul tarii, care vor face trafic de frontiera cu zahar din Republica Moldova", a spus Bejan. Daca e sa urmarim efectele integrarii asupra vecinilor nostri din Vest, unde pretul uleiului a crescut cu 20% imediat dupa integrare, nici Romania nu va scapa de o majorare menita a alinia preturile la piata comuna. „Totul depinde de cheltuielile fabricilor de ulei. Probabil ca preturile vor creste, asa cum s-a intimplat si in Ungaria, unde uleiul s-a scumpit cu 20% imediat dupa aderarea tarii la UE", a spus Viorel Zichil, presedintele Patronatului Uleiului - Ulprod. Potrivit lui Aurel Popescu, presedintele Rompan, in UE piinea si faina sint de sase ori mai scumpe ca la noi. Prin urmare, este posibil ca, de la anul, sa fim nevoiti sa scoatem mai multi bani din buzunar si pentru a cumpara o piine.Importuri masivePartea buna este ca multe dintre produsele alimentare comercializate in spatiul UE, cum ar fi mezelurile sau lactatele, sint mai ieftine decit la noi. Prin urmare, romanii vor putea cumpara salam nemtesc, de exemplu, mai ieftin decit cel autohton. „In timp ce alimentele noastre vor intra foarte greu in magazinele de pe piata europeana, cele din Vest vor invada piata romaneasca. In mod sigur, alimentele importate vor fi foarte cautate, mai ales in prima perioada dupa aderare, pentru ca romanii manifesta o anumita sensibilitate la tot ce e strain. Fiind curiosi sa guste din toate vor incepe cu ceea ce nu au avut pina acum. Cu timpul insa, aceasta tendinta se va mai atenua cind oamenii se vor orienta strict dupa raportul calitate-pret. Consumatorul va avea de cistigat pentru ca o piata asaltata de produse impune reducerea preturilor", a precizat Valeriu Steriu, presedintele Asociatiei Patronale Romane a Laptelui. Avertizari de la UEAtit Comisia Europeana, cit si Ministerul Agriculturii avertizeaza insa comerciantii sa nu faca stocuri prea mari la alimentele de baza, deoarece risca sa fie amendati. Tendinta multor agenti economici va fi de cumparare a unor cantitati foarte mari de marfa care sa fie scoasa pe piata ulterior datei aderarii. Aceasta tendinta se va manifesta pe fondul diferentelor existente intre regimul national de politica comerciala si cel comunitar, prin care se acorda restitutii la export si se asigura o protectie vamala mai ridicata la import. Avind in vedere ca cea mai mare parte a produselor agroalimentare fac obiectul organizarilor comune de piata, lista produselor considerate sensibile este cuprinzatoare, o atentie deosebita fiind acordata sectorului zahar, carne si lactate.

Inlesniri pentru investitori

 Dobinzi preferentiale, subventii de la stat, terenuri si acces gratuit la utilitati sint doar citeva dintre facilitatile de care ar putea beneficia investitorii, fie ca sint straini sau romani, daca se hotarasc sa faca afaceri in tara noastra. Printr-un proiect de lege privind investitiile in Romania, Guvernul doreste sa faca viata mai usoara oamenilor de afaceri, iar acestia din urma estimeaza dublarea investitiilor straine in doar doi ani, daca proiectul va fi aprobat. „Acest proiect trateaza investitiile nedescriminatoriu, fie ca sint din Romania sau straine. Investitiile straine aveau un tratament preferential inainte, in unele ocazii. In al doilea rind, elimina discriminarile dintre investitiile de categorii mari si cele reduse", a declarat Ovidiu Nicolescu, presedinte CNIPMMR. Potrivit proiectului, oamenii de afaceri care se vor hotari sa investeasca in Romania vor beneficia de o serie de facilitati: dobinzi preferentiale, garantii de la stat pentru 80% din valoarea unui proiect, acces gratuit la utilitati, terenuri gratuite pentru desfasurarea activitatii, subventii corelate cu politica Uniunii Europene si chiar posibilitatea de reducere a taxelor si impozitelor locale. Anul trecut, investitiile straine directe in Romania au depasit 5,2 miliarde de euro, iar pentru anul in curs estimarile autoritatilor sint de aproximativ 6,2 miliarde de euro. Previziunile sint, insa, spectaculoase pentru urmatorii doi ani. Proiectul va fi publicat pe internet in perioada urmatoare, pentru consultare.

Bilant la incasari

Aproape 180.000 de contribuabili sibieni si-au achitat deja impozitele si taxele locale. Insa intirziatii trebuie sa se astepte la penalizari. Potrivit evidentelor Directiei Fiscale din cadrul Primariei, la sfirsitul saptaminii trecute se incasasera deja 32,5 milioane de lei noi. Mai bine de 14,5 milioane reprezinta contributia persoanelor fizice. „Pina la data de 14 septembrie 2006, si-au achitat taxele si impozitele locale un numar de 177.356 de persoane fizice, incasindu-se de la acestea suma de 14.539.973 lei noi", arata Carmen Cimpean, de la Serviciul de Relatii cu Presa al Primariei Sibiu. Restul de 18 milioane reprezinta impozitele si taxele locale colectate de la 9.646 de persoane juridice din municipiu. Insa situatia exacta nu a fost inca finalizata. „In cazul persoanelor juridice, sumele exacte incasate vor putea fi calculate si contabilizate de Directia Fiscala cu o intirziere de citeva zile, datorita operatiunilor bancare necesare incasarii ordinelor de plata", spune Carmen Cimpean. Penalizari pentru intirziatiCum 15 septembrie a fost data limita, cei care nu si-au putut indeplini obligatiile fata de municipalitate vor avea de platit mai mult. „Sibienii care nu si-au achitat taxele si impozitele aferente celui de al treilea trimestru pina la data de 15 septembrie, vor plati majorari de 0,1% pentru fiecare zi de intirziere", explica reprezentanta Primariei.

Junii, la Patras

 Aplauze non-stopPotrivit Agentiei Rompres, cel mai reusit spectacol folcloric prezentat in acest an, in Capitala Culturala Europeana, orasul grecesc Patras, a fost cel sustinut joi noaptea, de ansamblul profesionist „Junii Sibiului", conform lui Alexis Atlastis, directorul artistic al programului Patras 2006. Publicul prezent la Teatrul „Art Factory" din Patras a aplaudat pe parcursul spectacolului, care a durat o ora si jumatate, la fiecare dans al Junilor. Mesager al Romaniei la Patras, ansamblul folcloric profesionist „Junii Sibiului" a evoluat cu un spectacol nou, la Festivalul Europe@Patras, manifestare ce ofera tarilor din Uniunea Europeana si celor propuse pentru integrare posibilitatea de a-si prezenta cultura si traditiile. „Ne bucuram ca am prezentat cu succes un alt fel de program decat cel cu care sint obisnuiti spectatorii romani, pentru ca noi chiar vrem sa reprezentam cu cinste viitoarea Capitala culturala europeana", a declarat directorul coregraf al ansamblului, Silvia Macrea. Fotografii si tuicaExpozitia de fotografie „Sibiu. Tanar din 1191", a fost admirata joi seara, expunind 24 de lucrari care ilustreaza aspecte ale orasului Sibiu. „Este o expozitie reusita si sper ca anul viitor sa reusiti sa aveti un program bun", a declarat Alexis Atlastis, directorul artistic al programului Patras 2006. Expozitia de fotografii despre Sibiu a fost organizata la Patras, de catre Guvernul Romaniei, reprezentat de Comisariatul pentru programul „Sibiu - capitala culturala europeana 2007".  Fotografiile au fost expuse intr-un pavilion special amenajat, unde turistii au putut admira lucrarile, putind, in acelasi timp, gusta brinza, slanina si tuica romaneasca.  Expozitia face parte dintr-o actiune mai ampla de imagine a programului cultural. Ea va fi adusa si la Sibiu, in 2007.Afaceri cu romaniOriunde mergi in Paralia, intilnesti fie o vinzatoare romanca, fie un chelner din Romania. Patronii greci cauta angajati romani, pentru a le oferi servicii de calitate conationalilor care prefera Paralia, pentru a-si petrece concediile. Unul din restaurantele cu specific grecesc din Paralia, frecventat numai de romani, te intimpina la intrare cu un tinar de 30 de ani din Craiova. Mihai este sofer de taxi in Craiova, insa vara, prefera sa munceasca aproape 24 de ore la Paralia, unde nu face altceva decit sa-i invite pe romani la masa. Pe aleea principala din Paralia, romanii sunt ademeniti de preturile mici la hainele de piele si aurul grecesc, care, spre deosebire de cel de 14 karate, se vinde la metru. Un centimetru de aur grecesc costa la Paralia doar un euro. Romanii sint printre cei mai buni negociatori, pentru ca la Paralia, pretul in magazinele de suveniruri se stabileste prin negociere cu clientul. Pentru a stopa tendinta unor turisti romani de a vorbi in alta limba decat cea natala cu angajatii romani din Paralia, patronii greci au inceput sa puna afise amuzante la intrarea in restaurante: „Vorbim romaneste fara stres. Pofta buna!".Junii stralucescSingura legatura intre cele doua Capitale Culturale Curopene, Patras si Sibiu, a fost prezenta Junilor, care au preluat, simbolic, cheia Capitalei Culturale Europene. Orchestra de muzica populara „Cindrelul" si formatia de dansuri „Junii Sibiului" au luat fiinta in urma cu mai mult de o jumatate de secol, la initiativa lui Ioan Macrea. Cele 12 perechi de dansatori profesionisti ai Junilor, impreuna cu cei 14 muzicanti si cei patru solisti vocali, prezinta dansuri populare din toate zonele folclorice ale tarii. Costumele etalate pe scenele lumii respecta modul traditional de tesaturi, cusaturi si broderii, in culori care variaza de la eleganta combinatie de alb - negru, specifica Marginimii Sibiului, la rosu aprins, galben stralucitor, albastru si verde.

In greva foamei

Viata de nevoiElisabeta are 46 de ani. Dar merge deja girbovita si ochii ei sint tristi ca doua luminari stinse. A lucrat, pina acum citiva ani, la o fabrica de confectii din oras. Sotul ei e croitor. Fiul cel mare are 23 de ani, e angajat, dar nici el nu cistiga prea mult. Celalalt fiu a disparut cu iubita lui. Mai are o fetita de 14 ani, si doua fiice gemene, de 12 ani, care ar trebui sa mearga la scoala. Singurele rude pe care le mai are in oras sint o soacra si un cumnat cu care se cearta mai tot timpul. Maninca pe la cunostinte si prieteni si incearca sa insele timpul si foamea cu... plimbari. „Saracele fetite! Toata vara n-am putut decit sa le amagesc, sa le iau la cite o plimbare, si asa trecea ziua. Seara, puteam sa ne intoarcem la adapostul de noapte. Macar aveam un acoperis deasupra capului. Sigur, la 6 dimineata ne trezeau, ca trebuia sa plecam", marturiseste femeia disperata.Au pierdut totAu avut cindva o locuinta modesta. Cu ani in urma, au pierdut si ultima urma din ceea ce ar fi trebuit sa insemne o viata normala. S-ar multumi si cu atit. Cu un acoperis si patru pereti. S-au adresat municipalitatii, pentru o alta locuinta, dar inca nu au primit nici un semn bun. Pe dosarul lor scrie acum, simplu, „respins". „Nu mai avem de mult casa. Era nationalizata si a luat-o proprietarul ei inapoi. Pe urma am tot fost pe la Primarie, la Comisia Sociala, avem dosar vechi, dar nu ni s-a aprobat. Nu inteleg de ce, ca nu ne-au spus. Soacra a primit locuinta, pe Resitei. Dar nu sintem bineveniti acolo. Unde sa ne ducem, ca e toamna si indata vine iarna?", se intreaba Elisabeta.Ultimul gestIn cel mai scurt timp, familia Elisabetei va trebui sa paraseasca adapostul de noapte. Au stat deja aproape patru luni acolo. E drept, n-au platit nimic, dar nimeni nu-i mai poate tine. Femeia ridica din umeri si ia cea mai mare hotarire din viata ei: va face greva foamei. „Nu am alta putere, decit sa protestez asa. Ma gindesc doar la copii. Ce sa mai fac pentru ei? Am incercat totul. Acum, am anuntat la Directia de Sanatate ca o sa incep greva foamei. Mi-au zis sa ii anunt cind si unde o sa o fac, ca sa imi poata da asistenta", isi incheie Elisabeta povestea. Cu ochii in lacrimi, se ridica si pleaca in oras. Se va plimba pina diseara.

Bittman se pregateste sa devina iar tatic peste doua saptamini

Emotii din nou pentru Dan Bittman. Solistul de la Holograf  se pregateste sa devina tatic pentru a treia oara, peste doua sau trei saptamini. Cintaretul mai are doi baieti cu Liliana Stefan. Dupa nasterea celui de-al treilea fiu, Bittman va pleca impreuna cu colegii din Holograf in turneul de promovare a noului album “Tania”, care va fi lansat pe 10 octombrie. Turneul incepe pe 17 octombrie si va cuprinde 50 de spectacole, urmind sa se termine vara viitoare. Albumul va contine atit melodii rock, cit si piese melancolice, trupa Holograf fiind acuzata in ultima vreme ca a creat albume foarte comerciale. Bittman nu a renuntat  nici la televiziune. El a intrat deja in  al doilea sezon al emisiunii “Danutz SRL”, insa in acelasi format. Solistul si-ar fi dorit o schimbare, preferind nu o emisiune de prinz, ci un show de seara, cu mai multa muzica si mai multi invitati. 

SCORMONITORUL

• Dom’le, imi plac barbatii precauti. De exemplu, cei care, atunci cind stiu ca au de facut un drum lung cu masina, isi verifica starea gumelor, uleiul, apa, etc. De-aia-mi place mie de Doru Cetean. Nu stiu daca pleca la drum lung, dar l-am vazut la sfirsitul saptaminii trecute, cind isi potrivea bine pe bord sistemul de detectat radarul. Si era in mijlocul orasului. Sau, ma rog, in Cetate. Dar la ce sa-i foloseasca antiradarul in oras? De aceea presupun ca s-a tot dus, hat, departe. Uleiul, apa si alte chestii nu a mai verificat. Nici nu cred ca avea nevoie, ca are un Audi destul de nou, frumusel. Baiat precaut. Mintea mea in gindul ei se intreaba la ce foloseste un asemenea sistem, antiradar? Adica, pricep la ce foloseste. Sa detecteze radarul politiei, ca sa poti incetini din timp, sa nu iei amenda. Dar, la ce-ti trebuie un astfel de sistem, cind pleci de acasa cu gindul ca nu vei incalca legea? Asta vroiam sa zic. Dupa ce am facut citeva cute pe creier, mi-am dat seama ca toti cei care cumpara si folosesc asemenea sisteme sint nelegiuiti. Adica, pleaca la drum cu gindul sa incalce legea. Sa incalce viteza legala. Ca, daca n-ar fi asa, n-ar avea grija radarului. Si nici noi, ceilalti, grija zapacitilor care gonesc pe sosea…      • PNL Alba ne ureaza, in continuare, zilnic, “La multi ani”. Noi ii uram, in continuare, zilnic, “Sarbatori fericite” (sau orice altceva). Ceea ce nu ne opreste sa ne gindim la urmatorul aspect: cei care-ti ureaza toata vara si toamna “La multi ani”, urare care se face, de obicei, de Revelion, sint avangardisti, sau retardati (a se citi “inapoiati”)? S-au trezit dupa Revelionul trecut, sau ne ureaza anticipat, pentru cel ce va sa vina? Cu liberalii astia, nu poti sti niciodata...  Acest text va fi considerat pamflet 

“Calvarul unei inime pribege” - o calatorie muzicala in Romaania interbelica

El nu condamna vehement genurile noi din muzica, ci continua sa respire si sa transmita romaneste, aducind in fata unui public avid de valoare pura o serie de spectacole de cel mai inalt nivel. Asa s-a intimplat si la jumatatea anului, in timpul maratonului “Saptamina risipitorului de frumuseti”. In perioada 29 mai-4 iunie, Tudor Gheorghe a prezentat sapte spectacole diferite in tot atitea zile, in fata unui public generos care a umplut pina la refuz Sala Palatului din Capitala.  Dupa premiera spectacolului “In cautarea dorului pierdut”, maestrul Tudor Gheorghe pregateste cea de-a doua premiera a acestui an, un spectacol care ii va purta pe fani in Romania interbelica. Daca luam in calcul performantele din ultimii ani, e aproape sigur ca si acest spectacol se va desfasura cu casa de bilete inchisa.Bilete, intre 30 si 70 RONSpectacolul “Calvarul unei inime pribege” este programat pe 3 noiembrie, de la ora 19.00, la Sala Palatului din Capitala. Pentru aceasta calatorie intr-o Romanie de multi uitata, agentia Vreaubilet.ro a scos la vinzare cinci categorii de bilete, pretul lor oscilind intre 30 si 70 RON, in functie de pozitionarea in sala. Potrivit organizatorilor, biletele se gasesc la Sala Palatului, Teatrul National, Music Box, Magazinul Muzica, World of Music, Magazinul Victoria, www.vreaubilet.ro si www.bilete.ro.“M-a obsedat dorul nebun din refrenele prea nedrept uitate”Concertul, ce va fi prezentat in premiera pe 3 noiembrie, alaturi de o orchestra de estrada, nu este o insiruire de “refrene eterne” prin frumusetea lor, ci un spectacol in care este evidentiat rafinamentul de exprimare si comportament al romanului din anii interbelici.Ca de fiecare data, pentru realizarea unui astfel de spectacol, maestrul Tudor Gheorghe are niste motive solide. Pentru “Calvarul unei inime pribege”, artistul spune ca “m-a obsedat dorul nebun din refrenele prea nedrept uitate”, considerind ca “rafinamentul, simplitatea, dulceata acestor cintece trebuie cunoscute”. “Poemele pe care le propun spre aducere aminte si spre cunoastere au o eleganta pe care am pierdut-o. Cu ochii inainte spre Europa, am uitat ca am fost, nu de foarte mult timp, europeni. Sloganele autohtone din perioada interbelica se fredonau la Viena si Paris. Temele muzicale din majoritatea cåntecelor sunt romanesti. Nu copiam refrene straine. Aveam si aici mindria noastra. Kitch-ul care ma inconjoara, nu numai in plan muzical, ma revolta si ma simt dator sa raspund in felul meu. Tinerii care ma onoreaza cu prezenta lor la spectacole trebuie sa cunoasca aceasta muzica. Sper ca le va fi mai usor. Adica nu, sunt sigur”, adauga maestrul.Fie ca vorbim de “Cele patru anotimpuri ale poeziei romane. Primavara, Toamna, Iarna si Vara Simfonic”, “Petrecere cu taraf”, “In cautarea dorului pierdut”, “Cu Isus in celula” sau de aceasta noua premiera - “Calvarul unei inime pribege” -, Tudor Gheorghe nu renunta la promovarea valorilor pure romanesti. Si nu o face de ieri de azi, ci de 40 de ani, in ciuda unor perioade in care s-a confruntat cu cenzura confratilor sai.

Austriacul Melzer, invingator la BCR Open Romaania

Cea de-a XI-a editia a BCR Open Romania s-a incheiat duminica, la amiaza, cind austriacul Jurgen Melzer s-a impus in doua seturi in fata italianului Filippo Volandri. Arena din Cotroceni a fost luata cu asalt de iubitorii sportului alb pentru a-i vedea pe viu pe cei doi finalisti cum se intrec pentru suprematia turneului de la Bucuresti. Cu o ora inainte de inceperea finalei, spectatorii s-au delectat cu un meci demonstrativ intre perechea Ilie Nastase/ Lavinia Olaru si Virginia Ruzici/Mansour Bahrami.Ultimul meci de la Open Romania a fost abordat cu multa agresivitate din partea lui Jurgen Melzer, care a cistigat primul set cu 6-1. Trezindu-se din pumni si incurajat de un public care simpatiza cu el, italianul a echilibrat jocul in setul al doilea, insa nu a reusit sa-i ia adversarului niciun break. Momentul decisiv al partidei s-a consumat la scorul de 5-5, pe serviciul lui Volandri, iar dupa un game extrem de disputat, austriacul a facut 6-5, reusind apoi sa cistige setul al doilea cu 7-5. Jurgen Melzer, in virsta de 25 de ani si ocupant al locului 67 in clasamentul ATP, a obtinut primul trofeu in cariera sa, dupa ce a mai disputat trei finale la Newport (2003), St. Poelten (2005) si Houston (2006), pe care le-a pierdut. Invingatorul Openului bucurestean a primit si un cec in valoare de 44.100 euro, in timp ce invinsul din finala a incasat suma de 26.000 euro.

Din nou cu picioarele pe pamint

Desi se anunta un meci de vacanta, cu o echipa aflata in deriva din cauza problemelor financiare, clujenii au oferit o surpriza de proportii pe Cetate. Cu un antrenor nou instalat, cu restantele financiare platite, cu sase jucatori ai formatiei de prima liga CFR Cluj in teren si cu o pofta de joc extraordinara, dejenii s-au impus in fata unei echipe cu grave probleme de efectiv. La final, spectatorii acuzau lipsa de implicare, uitind insa ca Unirea Alba Iulia are in lot 22 de jucatori dintre care 6 sunt accidentati, alti patru fiind inca juniori. Albaiulienii au ajuns pe locul 9 in clasament, cu - 3 la adevar si o iau de la capat in lupta pentru atingerea obiectivului - locul 2-6.Experienta versus tinereteDebutul jocului parea sa confirme asteptarile putinilor spectatori, care sperau ca Unirea va inregistra prima victorie la scor din actualul sezon, in fata unor pusti veniti doar sa bifeze prezenta pe Cetate. In minutul 10, Iatu si apoi Ghiorma au luat la tinta aparatorii adversi din 6 metri, iar portarul oaspete striga disperat la fundasi “iesiti de aici ca ne omoara”. Gazdele asteptau potopul de goluri, si nu au luat in seama avertismentele dejenilor care, iesiti la atac, au ratat prin Chiorean, Mitu si Deac trei ocazii mari in numai 7 minute. Albaiulienii au cerut apoi un penalty la un sut al lui Manea deviat, din cite se pare, cu mina, in corner, insa abritrul a trecut impasibil mai departe. Repriza s-a incheiat cu un sut sanatos al lui Bucur, prins insa de portar, iar tehnicianul Mihai Zamfir intuia deja pericolul. Dupa cum avea sa declare dupa partida, a incercat sa treaca la un sistem defensiv, schimbind din mers, insa... pe banca avea doar 4 pusti si un mijlocas ofensiv. Debutul de repriza secunda a confirmat temerile lui Zamfir, dejenii punctind de doua ori, prima data prin Florin Dan, care a tranformat o lovitura de pedeapsa acordata la un hent in careu al lui Opriceana. Al doilea gol a venit pe fondul degringoladei din apararea albaiuliana, care, dupa doua ratari monumentale ale lui Mitu si Chiorean, a fost invinsa din nou. Sutul lui Chiorean a fost respins in fata de Rotar, deosebit de nesigur in partida de simbata, si, venit fara marcaj, Mitu a reluat in poarta goala de la citiva metri. Pina la final ar mai fi de consemnat doar schimbarile, cu care Mihai Zamfir a incercat sa schimbe ceva in jocul formatiei gazda. Nu a reusit mare lucru, albaiulienii amenintind o singura data poarta adversa, la sutul lui Manea, scos greu de portar in corner. PicanteriiCele doua echipe au fost incurajate de... tribunele goale, aflate in locul in care ar fi trebuit sa fie galeriile. Arbitrul Ionut Neagu, din Ploiesti, a enervat ambele banci tehnice, evitind sa scoata din buzunar cartonasul galben, pina in minutul 60. Inceputul partidei a fost neinteresant, atentia spectatorilor fiind captata de fumul gros si negru care se vedea in departare, generat de un incendiu.  Zagrean a fost pentru prima data titular intr-un meci de campionat, deoarece Dabu, accidentat, nu a fost trecut nici macar pe foaia de joc.In prima repriza in seria a doua s-au marcat doar 4 goluri, pina la finalul partidelor consemnindu-se alte 10. VorbeMihai Zamfir - antrenor FC Unirea Alba Iulia 2006: “Stiam ca va veni si aceasta zi, cind vom da de un adversar mai bun decit noi. Au jucat cu 6 jucatori de divizia A... era o echipa ingropata, dar au schimbat totul, antrenorii, jucatorii, si au jucat ca si cum ar fi fost ultimul lor meci de fotbal. Merita felicitati pentru asta, jucatorii de la echipa mare (n.r. CFR Cluj ), care si-au pus amprenta asupra jocului. Si noi am prins un joc mai slab, iar adversarul ne-a ceeat foarte multe probleme. Am incercat sa schimb registrul tactic pe parcurs, dar nu am reusit, pentru ca nu am avut jucatori pe margine. Am avut 17 jucatori pe foaie, dintre care doi juniori, sunt aceiasi cu care evoluam si in campionat, si in cupa. La ei apare automultumirea, daca nu ai cum sa ii rotesti. In continuare, daca nu reusim sa pastram nucleul de baza valid, vom avea probleme din ce in ce mai mari. Cred ca, la aceasta ora, suntem cel mai subtire lot din punct de vedere numeric. Totusi, nu trebuie sa facem un capat de tara din aceasta infringere, Dejul a fost mai bun, si trebuie ca pe viitor sa incercam sa luam puncte de la echipe de aceeasi valoare ca a noastra. Am avut parte de un arbitraj de nota 11... pentru oaspeti, la noi acasa. Nu acuz arbitrajul, dar avem si noi nevoie de astfel de arbitraje in deplasare. Greseala lui Opriceana (n.r a facut hentul in urma caruia oaspetii au deschis scorul din 11 metri), este impardonabila si inexplicabila, el fiind unul dintre jucatorii cei mai constanti. Am avut si un moral slab, iar a doua repriza a fost specifica jocului nostru. Nu am prea avut oportunitati de a reintra in joc, la 2 la 1 altfel se juca. Suntem o echipa de moral, care parcurge jocul in functie de rezultatul de pe tabela. Amenda dupa acest esec este de 200 de euro si este corecta, daca luam la victorie, trebuie sa si dam la infringere. ” Clasamentul actualizat1. Dacia Mioveni    7    5    2    0    10-2    17    A8 2. FC Caracal        7    5    0    2    12-5    15    A3 3. U Cluj                    7    4    2    1    5-5    14    A5 4. FCM Resita            7    3    3    1    9-4    12    A0 5. FC Tirgoviste        7    3    3    1    7-3    12    A0 6. Politehnica Tm.    7    3    2    2    7-4    11    A2 7. CS ISCT                    7    2    3    2    5-4    9    0 8. CSM Rm Vilcea        7    3    0    4    8-9    9    0 9. FC Unirea A.I.           7    2    3    2    4-5    9    -3 10. Minerul L.                6    2    2    2    7-6    8    -1 11. C.S. Auxerre            7    2    2    3    6-7    8    -4 12. Corvinul Hd.       7    1    4    2    11-10    7    -2 13. FC Unirea Dej        7    2    1    4    6-9    7    -2 14. CFR Timisoara    7    2    1    4    6-13    7    -5 15. FC Baia Mare       7    2    1    4    6-15    7    -5 16. FC Bihor                   7    1    3    3    5-8    6    -6 17. Gaz Metan M.            6    1    2    3    5-7    5    -1 18. Building V. Mare    7    1    2    4    2-5    5    -7 In celelalte partide ale etapeiAuxerre Lugoj - Dacia Mioveni         0-1 FC Caracal - Gaz Metan Medias         1-0Building Vinju Mare - Corvinul Hunedoara      1-1FC Baia Mare - Minerul Lupeni         2-1FCM Tirgoviste - Poli II Timisoara         1-0CFR Timisoara - CSM Rimnicu Vilcea     1-2FC Bihor Oradea - Universitatea Cluj        0-1FCM Resita - Industria Sirmei Cimpia Turzii     0-0 In etapa urmAtoareUnirea Dej - Auxerre LugojMinerul Lupeni - FCM TirgovistePoli II Timisoara - FC UnireaITSC - FC Baia MareDacia Mioveni - FC CaracalCorvinul Hunedoara - FC BihorGaz Metan Medias - Building Vinju MareU Cluj - CFR TimisoaraCSM Rimnicu Vilcea - FCM Resita

PSD apeleaza la o firma de audit

Pentru a pune punct discutiilor iscate in partid pe tema datoriilor acumulate de formatiunea social-democrata in campania electorala din 2004, liderii PSD au hotarit sa apeleze la o firma de audit sa verifice situatia acestora. “Ne vom achita toate datoriile, insa, pe de alta parte, vom vedea daca exista ceva dubios in cheltuirea banilor si atunci vom lua masurile care se impun. Nu se pune problema sa vindem vreun sediu de partid”, a declarat ieri purtatorul de cuvint al social-democratilor, Cristian Diaconescu. Acesta a precizat ca aceasta problema va fi dezbatuta si in cadrul sedintei de astazi a Biroului Permanent National al partidului.  In plus, pesedistii au de gind sa lamureasca astazi si divergentele aparute intre presedintele formatiunii, Mircea Geoana, si fostul premier Adrian Nastase, care l-a acuzat pe liderul PSD ca nu a asigurat o gestionare mai buna a fondurilor partidului. Asa ca scrisoarea deschisa publicata de Nastase pe pagina sa de Internet, in care ii reproseaza lui Geoana ca s-a “solidarizat” cu acuzele “aberante” ale DNA atunci cind i-a reprosat ca a lasat partidul cu datorii din campania electorala, va fi dezbatuta astazi de conducerea partidului. Fostul premier a facut referire la o afirmatie a lui Geaona prin care liderul PSD il acuza ca nu si-a achitat datoriile fata de formatiune. “Nastase, inainte sa vorbeasca despre partid, sa isi plateasca datoriile”, declara Geoana in urma cu citeva zile.

Tariceanu a aruncat la cos intelegerile din Alianta

Premierul Calin Popescu Tariceanu a vrut sa le dea o lectie de “maturitate” partenerilor din Alianta si presedintelui Traian Basescu si  sub motivatia ca Romania are nevoie de stabilitate politica, el a aruncat la gunoi toate intelegerile dintre liberali si democrati, anuntind ca nu are intentia sa organizeze alegeri anticipate, nici dupa 1 ianuarie 2007. Dupa ce seful statului i-a lovit pe liberali unde se asteptau mai putin, suspendindu-l din functie pe ministrul apararii, Teodor Atanasiu, Tariceanu a fost cel care i-a indemnat pe liberali la moderatie, atit in privinta lui Basescu, cit si la sustinatorul acestuia, PD. Dar premierul a demonstrat ca poate sa loveasca si el sub centura, detasindu-se de toate planurile pe care si le facusera cele doua formatiuni din Alianta DA. “Romania trebuie sa demonstreze ca este o tara matura. Trebuie sa ne obisnuim sa colaboram, nu sa facem o competitie intre partide. Nu am fost alesi pentru o permanenta disputa intre noi”, s-a dat intelept Tariceanu, anuntind ca are de gind sa se tina de functia de prim-ministru pina la sfirsitul mandatului. Liberalii si-au aratat tot sprijinul pentru pozitia adoptata de presedintele lor. Dupa ce Crin Antonescu, liderul PNL din Camera Deputatilor, i-a indemnat pe liberali sa-si caute un candidat propriu pentru viitoarele alegeri prezidentiale, secretarul general al partidului, Dan Motreanu, a promis ca propunerea va fi discutata in sedinta Biroului Permanent al PNL de astazi. Un alt membru al structurii de conducere liberale, Eugen Nicolaescu, a recunoscut si el ca sugestia lui Antonescu merita toata atentia. Dar decizia liderului PNL a dat peste cap planurile democratilor, care au urmat exemplul lui Basescu si au reactionat - e drept, neorganizat - cu critici la adresa sefului de la Palatul Victoria. “Dupa parerea mea, trebuia sa avem alegeri anticipate imediat dupa alegerile din 2004. Nu era obligatoriu sa raminem noi. Dupa parerea mea, motivul pentru care nu s-a ajuns la alegeri anticipate este marea gafa facuta de premierul Tariceanu. Daca facea acel pas, era un mare om politic. Daca nu l-a facut, a ramas mic”, a apreciat pedistul Mircea Toader, secretar de stat an Ministerul de Interne scapat deocamdata de restructurarea guvernului.

Verdictele CNSAS, negociate cu partidele politice

Potrivit vicepresedintelui PIN, CNSAS a “spalat” cinci politicieni de colaborare cu Securitatea ca politie politica, dupa ce a negociat la singe cu reprezentantii partidelor din care se trag acestia. Sandru a vorbit despre “negocieri subterane” care se poarta de o luna de zile intre CNSAS si liderii partidelor politice, rezultatul acestora fiind un verdict favorabil pentru parlamentarul cu dosar de Securitate. “Aceste negocieri incep sa dea roade si politicienii incep sa fie spalati”, a dezvaluit reprezentanta PIN, oferind amanunte despre primii cinci oameni politici salvati de pe urma acestor “trocuri”. Sandru a sustinut ca membrii CNSAS nu au facut discriminari, acceptind sa “discute” inainte de a da verdicte in cazul politicienilor, indiferent de culoarea politica a acestora. Intr-un prim lot “al celor cinci”, reprezentanta PIN i-a inclus pe Gyorgy Frunda - UDMR, Marcu Tudor - PRM, Cristian Radulescu - PD, Serban Mihailescu - PSD si Mona Musca - “poama” presedintiei, nu a liberalilor. Musca a pierdut deja sprijinul PNL, fiind exclusa din partid dupa ce a recunoscut ca a semnat un angajament cu Securitatea, dar CNSAS nu a dat inca un verdict oficial in cazul ei. Asa ca Sandru se asteapta ca fosta deputata PNL sa fie scoasa “curata ca lacrima”, ca urmare a “negocierilor ascunse”.In viziunea Laviniei Sandru, CNSAS este legat de miini si de picioare, singurele decizii pe care le pot lua membrii Colegiului fiind cele convenite in intilnirile cu liderii partidelor politice. Desi Colegiul CNSAS are in componenta oameni propusi de formatiuni politice, dar care nu au carnet de partid, Sandru si-a intarit afirmatiile declarind ca pe baza acestor negocieri se poarta “absolut toate discutiile la CNSAS”. Dintre cele cinci persoane pe care CNSAS ar urma sa le scoata basma curata, Sandru a anuntat ca membrii Colegiului au rezolvat deja cu doi - senatorul UDMR Gyorgy Frunda si deputatul Cristian Radulescu. “Sunt foarte curioasa sa vedem cum o sa justifice CNSAS votul pentru urmatorii trei din pachetul asta «cinci pentru infern», adica o sa se ajunga la vot cu privire la Mona Musca, persoana despre care stim ca a avut angajament la Securitate”, a mai anuntat Sandru. Reprezentanta PIN a gasit o explicatie si pentru cei care nu s-au prezentat inca la audierile CNSAS, cum este cazul deputatului PRM Marcu Tudor, fratele liderului formatiunii, Corneliu Vadim Tudor: negocierile nu s-au incheiat! La rindul lor, membrii Colegiului au dat din cap, dezaprobind acuzatiile Laviniei Sandru, iar reprezentantii partidelor politice acuzate ca duc negocieri cu CNSAS s-au facut ca nu dau doi bani pe “dezvaluirile de duminica” ale PIN. Cazimir Ionescu neaga tot, totMembrul Colegiului CNSAS, Cazimir Ionescu, a apreciat ca “este exclus” ca partidele sa poarte discutii cu reprezentantii Consiliului. Ionescu a infirmat categoric “spalarea” unor politicieni de catre CNSAS, sugerata de Sandru - el a argumentat o parte din verdictele date pina acum de CNSAS in privinta politicienilor. “Decizia a fost redactata, deja transmisa”, a recunoscut membrul Colegiului, vorbind despre verdictul dat in cazul deputatului democrat Cristian Radulescu. Cit despre un reprezentant al UDMR cu dosar pe masa CNSAS, Verestoy Attila, Ionescu a dezvaluit ca verdictul in cazul acestuia a fost deja dat, iar ca rezultatul este si el “in curs de redactare”. In ambele cazuri, membrul CNSAS a dat asigurari ca nu a fost vorba de negocieri prealabile. Potrivit lui Ionescu, faptul ca membrii Colegiului sunt doar propusi de partide, si nu “inregimentati politic”, exclude orice fel de speculatii de tipul celor aduse de vicepresedintele PIN.PD nu avea de ce sa negocieze“PD nu este implicat in astfel de actiuni referitoare la negocieri sau intelegeri politice vizind deciziile Colegiului CNSAS. Noi suntem curati”, a declarat vicepresedintele democrat Ioan Oltean. Pe de alta parte, surse din PD, citate de Mediafax, au dezvaluit ca liderul deputatilor pedisti, Cristian Radulescu, a primit inca de vineri decizia prin care CNSAS l-a gasit nevinovat de politie politica. UDMR: “Cine este Lavinia Sandru?”Reprezentantii UDMR n-au vrut sa se uite in gura reprezentantei PIN si au declarat doar ca afirmatiile Laviniei Sandru sunt neintemeiate. “Nu am primit nimic de la CNSAS. Nu ma intereseaza si refuz sa comentez declaratiile doamnei Lavinia Sandru”, a reactionat Gyorgy Frunda, unul dintre cei pe care Sandru i-a acuzat ca ar fi fost “spalati” dupa negocierile dintre CNSAS si reprezentanti ai UDMR. O reactie similara a avut si Laszlo Borbely, vicepresedinte al Uniunii, care a declarat ca ceea ce declara Sandru nu conteaza si nu intereseaza pe nimeni. “Nu cred ca este cazul ca partidele politice sa reactioneze de fiecare data cind un om politic debiteaza prostii”, a incheiat Borbely, citat de Mediafax.PSD se tine departe de jocurile   de culisePurtatorul de cuvint al PSD, Cristian Diaconescu, a infirmat si el implicarea social-democratilor in negocieri cu CNSAS, pentru obtinerea unui verdict favorabil in cazul deputatului pesedist Serban Mihailescu. “Nu exista niciun fel de negocieri fata de nicio persoana in cadrul CNSAS”, a raspuns, categoric, Diaconescu. Mai mult, purtatorul de cuvint al PSD a pozat intr-un militant al deconspirarii colaboratorilor cu Securitatea; el a declarat ca social-democratii au fost sfatuiti sa nu intre in jocuri de culise pentru a nu pata credibilitatea CNSAS.

Zlatna traieste

Orasul Zlatna incepe sa isi revina din situatia grava in care s-a aflat in ultimii ani. Desi promosiunile au fost multe si pompoase, incepind cu cele ale fostului ministru al Apararii, Teodor Atanasiu, si terminind cu conducerile trecute ale Consiliului judetean si Prefecturii Alba, cel care a reusit sa faca un important pas pentru salvare este tot primarul Silviu Ponoran. Fostul liberal, actual democrat, Ponoran, cazut intre timp in dizgratiile fostului sau partid, s-a zbatut sa demonstreze ca orasul de pe Ampoi merita o sansa. Eforturile sale au avut, in sfirsit, sorti de izbinda, edilul declarind astazi usurat: “declar ca Zlatna traieste, declar aceste lucrari incepute”.O bucurie pentru ZlatnaSilviu Ponoran a anutat astazi cu bucurie ca guvernul a aprobat, in cursul acestei saptamini, finantarea a sapte proiecte de interes local. Administratia a sustinut aceste proiecte care se afla intr-un stadiu avansat, patru dintre ele fiind deja in proiectare, alte trei fiind in perioada studiului de fezabilitate. Prin hotarirea de guvern, aceste etape ale proiectelor au fost finantate cu 35 de miliarde de lei vechi, iar primarul Silviu Ponoran spune ca, de acum, se poate trece la munca efectiva. Edilul spera ca pina la sfirsitul anului, procedura de definitivare a caietelor de sarcini, studii tehnice si efectuarea licitatiilor sa fie terminate, astfel ca de la anul sa poata incepe lucrarile. Incintat de reusita demersurilor sale, Ponoran si-a aminit de inceputul mandatului sau in orasul de pe Ampoi. “Pot sa va spun despre bucuria pentru Zlatna... lucruri care se intimpla tot mai rar in aceste vremuri... Exista la inceputul mandatului meu un plan care se numea <Planul Ponoran>, un plan pentru salvarea orasului, pentru ecologizare. Ei bine, acest plan incepe sa se concretizeze”.1.995 de miliarde Primarul orasului de pe Ampoi a aratat ca valoarea totala a proiectelor pe care o sa le dezvolte in Zlatna este de peste 1.995 de miliarde de lei. “Aceste aproape 2.000 de miliarde vor schimba fata orasului Zlatna, si vor duce la acea dezvoltare necesara.” Entuziastul primar nu a uitat insa de cei care l-au sprijinit atunci cind, in plan politic, nu mai era in gratii. “Ma bucura acest lucru si vreau sa multumesc doamnei   Sulfina Barbu, o femeie care a inteles ca nu poti sa faci doar o canalizare, ci trebuie intervenit si pentru mediu”. Ponoran nu l-a uitat nici pe senatorul democrat de Alba, Alexandru Peres, care “s-a zbatut sa sprijine eforturile mele”. Somajul va scadea treptatSilviu Ponoran spune ca, in 2007, aproximativ 400 de zlatneni vor primi de lucru, pentru a duce la bun sfirsit cele 7 proiecte. Mai mult, edilul a solicitat ca 60% din personalul ce va fi angajat de firmele care vor cistiga licitatiile sa fie dintre oamenii locului. Pe linga celelalte activitati care urmeaza sa debuteze in orasul de pe Ampoi - fabrica de incaltaminte si investitia in domeniul reconditionarii uleiului auto uzat, “aceste angajari vor reduce foarte mult somajul de 90 %, pe care il avem la aceasta ora”. In paralel, la Zlatna se desfasoara activitatea de inchidere a vechilor mine, un aspect pe care primarul doreste, de asemenea, sa il exploateze. Prin proiectele de reabilitarea a mediului dupa inchiderea exploatarilor miniere, Ponoran spune ca se vor reface aproximativ 1.100 de hectare de teren. Turismul - o alternativaEdilul a identificat tronsonul unei foste mine, Hanes - Valea Lunga, unde intentioneaza sa amenajeze un muzeu. Din spusele primarului, aici exista in subteran cea mai veche masina de extractie, datind de pe vremea lui Stalin, produsa in 1936. Din cite se pare, acest utilaj este unicul ramas intact in intreaga lume, iar Ponoran doreste sa devina punctul central al turismului in zona. Edilul vorbeste si despre un proiect aprobat de Institutul National de Cercetare in Domeniul Turismului, proiect care se refera la reabilitarea fostei linii de funicular si transformarea ei intr-un traseu de telegondole. Primarul spune ca galeria in cauza are aeraj natural, si acest aspect poate fi folosit in beneficiul Zlatnei, amenajind aici un traseu de trenulet turistic.RevigorareUn indiciu clar in sprijinul afirmatiilor primarului Silviu Ponoran este faptul ca, la Zlatna, exista din nou echipa de fotbal. Fosta formatie, Minaur Zlatna, fusese desfiintata din cauza datoriilor, insa edilul a considerat ca in oras trebuie sa existe si sport. Astfel, a fost infiintata FC Zlatna, o formatie care are doar o saptamina de existenta, si care miine va sustine primul sau meci in fosta Divizie Onoare, in compania celor din Balomir. Dupa spusele primarului, echipa este una formata din jucatori locali, tineri si talentati, care pot face o figura frumoasa. “Ne gindim chiar la promovare... dar inca nu ne cunoastem adversarii. Vom vedea ce o fi”. Oricum, sportivii din Zlatna au o sansa in fata colegilor de serie prin faptul ca primaria a pus la dispozitie baza sportiva, care dispune de apa calda, dusuri si vestiare. “Cind vor vedea adversarii asa ceva... si dupa asta merg ai nostrii si se schimba dupa dimb”. Echipa are un buget lunar de aproximtaiv 15 -20 de milioane de lei vechi, bani care se aduna de la cele citeva societati comerciale din oras. Ar mai fi de precizat ca tinerii sunt atrenati de profesorul Vasile Mirel, iar presedinte este fostul unirist  Constantin Iancu.

Bratari cu GPS pentru inculpati

 Noul cod are prevederi noi, intre altele, in ceea ce priveste institutia arestului, a tragerii la raspundere penala a persoanelor juridice, a interceptarilor telefonice, precum si a tragerii la raspundere a magistratilor pentru malpraxis. Printre noile modificari se numara si prezentarea regulata la politie a persoanelor cercetate penal, dar si purtarea de bratari electronice cu GPS, pentru a evita astfel ca inculpatul sa fuga din tara. Mai mult, detinutii bolnavi care nu pot fi tratati in spitalele din penitenciare vor fi internati sub paza in unitatile spitalicesti de stat. Periodic, la politie Una dintre noutatile Codului de procedura penala este aceea care se refera la interdictia de a parasi tara sau localitatea pentru o persoana aflata in cercetare. Astfel, judecatorul are obligatia sa solicite acuzatului sa se prezinte la organele de politie in mod periodic, conform unei scheme de supraveghere stabilite de acestea, de la caz la caz, in functie de periculozitatea celui pus sub interdictie. "O persoana poate fi chemata sa se prezinte la Politie o data pe luna sau o data pe saptamina, iar alta despre care exista suspiciuni ca vrea sa paraseasca tara, mai des", a spus Macovei. Bratara cu GPS pentru acuzati De asemenea, de anul viitor vor fi introduse sisteme de supraveghere electronice pentru eliberari conditionate. Judecatorul poate solicita acuzatului, ca masura suplimentara, purtarea unei "bratari" electronice care functioneaza ca un GPS. Astfel, locul in care se afla persoana va aparea in permanenta pe sistemul electronic de supraveghere. Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a precizat ca o persoana supravegheata nu va putea scoate bratara de la mina si "sa o puna pe coada unui ciine", pentru a-si pierde urma, pentru ca sistemul electronic de supraveghere sesizeaza imediat aceasta operatiune. Macovei a subliniat ca sint mai multe tari europene care folosesc aceasta metoda de urmarire, iar specialisti din MAI vor face schimb de experienta cu organisme similare occidentale pentru implementarea sistemului si in Romania. Ministrul Justitiei a afirmat ca supravegherea electronica va deveni operationala dupa 1 iulie 2007, iar costurile estimate se ridica la 100.000 de euro, bani care ar ajunge pentru monitorizarea a 6.000 de persoane. "In acest fel va scadea numarul arestatilor preventiv", a apreciat Macovei. Noi proceduri de urmarire Pina acum, nu era clar cum se da un infractor in urmarire. Noul CPP spune clar care sint pasii de urmat, printre care se numara: anuntarea serviciului pasapoarte, instiintarea Ministerului Administratiei si Internelor si darea in consemn la frontiera. In plus, persoanelor urmarite li se pot intercepta convorbirile, li se pot supraveghea sau chiar ingheta conturile bancare si li se pot face perchezitii. Tot printre modificari se numara si dispozitia conform careia detinutii bolnavi care nu pot fi tratati in spitalele din penitenciare vor fi internati sub paza in unitatile spitalicesti de stat. Asta pentru ca inculpatii sa nu mai inventeze boli ca sa scape de gratii. Interceptari telefonice maximum patru luni Interceptarile si inregistrarile pe banda magnetica sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri ori comunicari se vor efectua cu autorizarea judecatorului, la cererea procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, in cazurile si in conditiile prevazute de lege. Autorizatia se emite in baza incheierii motivate date in camera de consiliu de catre judecatorul de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta. Autorizarea se da pentru durata necesara interceptarii si inregistrarii, pina la cel mult 30 de zile. Ea poate fi prelungita, inainte de expirare, pentru motive temeinice, fiecare prelungire neputind depasi 30 de zile. Inregistrarea convorbirilor dintre avocat si partea pe care o reprezinta sau asista in proces nu poate fi folosita ca mijloc de proba in acea cauza, mai prevede noul CPP. Durata totala a interceptarilor si inregistrarilor autorizate, cu privire la aceeasi persoana si aceeasi fapta, nu poate depasi patru luni. In cazul in care judecatorul care solutioneaza autorizatia de inregistrare nu confirma ordonanta procurorului, el trebuie sa dispuna incetarea de indata a interceptarilor si inregistrarilor si distrugerea celor efectuate. Convorbirile inregistrate sint redate integral, in forma scrisa, cu certificarea pentru autenticitate de catre organul de cercetare penala, verificat si contrasemnat de procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala in cauza. Convorbirile care contin informatii secrete de stat nu se mentioneaza in procesul-verbal. Dosarul se poate muta in faza de urmarire O alta modificare se refera la introducerea in faza urmaririi penale a posibilitatii de transfer a dosarelor, in conditii similare cu cele ale stramutarii. Pina acum, in faza de judecata, daca partile sau procurorul credeau ca exista motive ca intr-un anumit oras sa existe dusmanie, relatii prea apropiate ale inculpatilor, judecatorilor, procurorilor era posibil ca dosarul sa fie stramutat in alta localitate. Aceasta prevedere se va aplica de acum inainte si in faza de urmarire penala. Daca procurorul este in dusmanie pe plan local cu cineva care are relatii cu inculpatul sau exact aceleasi motive ca cele de la stramutare din faza de judecata, cercetarea poate fi transferata in alt judet. Noile prevederi ale arestarii Pentru a diminua numarul persoanelor arestate preventiv, noul Cod de procedura penala spune clar care sint motivele pentru care se impune o astfel de masura restrictiva. La articolul 148, noul CPP prevede: "Masura arestarii inculpatului poate fi luata daca sint motive temeinice de a crede ca a savirsit o fapta prevazuta de legea penala si ca exista vreunul din urmatoarele cazuri: a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns in scopul de a se sustrage de la urmarire sau de la judecata ori daca exista motive temeinice care justifica temerea ca va incerca sa fuga sau sa se sustraga in orice mod de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei; b) exista motive temeinice care justifica temerea ca inculpatul va incerca sa zadarniceasca in mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unei parti, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte; (...) f) inculpatul a savirsit o fapta pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata alternativ cu pedeapsa inchisorii sau pedeapsa inchisorii mai mare de 15 ani si exista motive temeinice care justifica temerea ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica (...)". Cu alte cuvinte, trebuie ca inculpatul sa fi savirsit o fapta pentru care pedeapsa maxima sa fie de 15 ani de inchisoare. Intre infractiunile pedepsite cu inchisoarea de pina la 15 ani, prevazute de Codul penal, sint: act sexual cu un minor in forma simpla (10 ani); santaj (7 ani); furt (12 ani); trafic de influenta (10 ani); tortura (10 ani); tentativa de omor (12,6 ani); favorizarea infractorului (7 ani); dare si luare de mita (5, respectiv 12 ani) ori violarea de domiciliu (7 ani). Hotaririle CEDO, aplicate de instantele penale Hotaririle definitive pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), care a constatat o incalcare a unui drept prevazut de Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, vor fi supuse revizuirii, in cazul in care consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca si nu pot fi remediate decit prin revizuirea hotaririi pronuntate, prevede noul CPP. Cererea de revizuire se introduce la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care judeca cererea in complet de noua judecatori. Cererea se poate face in termen de un an de la data raminerii definitive a hotaririi CEDO. Decizia pronuntata de ICCJ nu este supusa nici unei cai de atac. Magistratii platesc pentru "malpraxisul" din dosare Printre modificarile aduse CPP se numara si cea potrivit careia magistratii vor putea fi invinuiti de malpraxis si vor plati eventuale pagube produse justitiabililor. Potrivit noului CPP, in situatia in care statul roman a fost condamnat de catre o instanta, Ministerul Finantelor, cel care platea in cazul unor erori judiciare, va trebui sa initieze actiuni impotriva tuturor procurorilor si judecatorilor din cauza carora Romania va plati daune. Romania a platit, in perioada 2000-2005, circa 40 de milioane de euro daune pentru abuzurile si incompetenta unor magistrati. De asemenea, pe linga despagubirile acordate de instantele interne, au mai existat daune pe care statul roman le-a platit ca urmare a condamnarilor primite din partea CEDO, daune care au atins 4 milioane de euro, suma in care ponderea covirsitoare o reprezinta daunele produse prin incalcarea dreptului la proprietate. Cifrele ascund, in fapt, anii furati din viata unor oameni distrusi psihic si fizic, precum si bunuri si proprietati deposedate abuziv, toate acestea fiind posibile prin incompetenta si reaua-credinta a unor magistrati. Cu toate acestea, nici unul dintre cei responsabili de aceste prejudicii nu a fost tras la raspundere, statul optind pentru acoperirea daunelor din bani publici. Firmele vor putea fi trase la raspundere penala In conformitate cu noile prevederi ale Codului penal, CPP mentine institutia raspunderii penale a persoanelor juridice precizind ca: "Daca una din parti este o persoana juridica, in caz de reorganizare a acesteia, se introduc in cauza succesorii in drepturi, iar in caz de desfiintare sau de dizolvare se introduc in cauza lichidatorii". Martorii sub acoperire, premiera pentru Romania O alta noutate a CPP se refera la martorii sub acoperire, o institutie care nu a functionat pina in prezent. Investigatorii sub acoperire sint lucratori operativi din cadrul politiei judiciare, precum si din organele de stat care desfasoara, potrivit legii, activitati de informatii pentru realizarea sigurantei nationale, anume desemnati in acest scop, si pot fi folositi numai pe o perioada determinata. Investigatorii sub acoperire pot efectua investigatii numai cu autorizarea procurorului care efectueaza urmarirea penala. (SIMONA SUCIU)

Sportul gentlemanilor

Golful este specific britanicilor si oamenilor din inalta societate aristocratica occidentala. Asa cum spunea unul dintre cei mai mari jucatori de golf din lume, “este sportul albilor care se imbraca precum negrii”. Golful este un sport relativ nou in tara noastra, dar a devenit rapid o traditie a comunei Pianul de Jos, acolo unde exista unul dintre cele mai bune terenuri de 9 gauri, la Clubul “Paul Tomita”. Cea mai mare competitieTerenul de la Pianul de Jos a gazduit, simbata, cea mai importanta competitie de gen organizata vreodata in Romania, dupa 1944. Prin numarul de participanti - 93 si prin valoarea foarte mare a premiilor acordate, turneul organizat de Banca Transilvania a atras nume importante din viata mondena romaneasca. Presedintele BT, Robert Rekars, a sintetizat foarte bine evenimentul: “Deja a 4 a editie, cu foarte multi jucatori - 90, acum 4 ani au fost numai 50, deci acest sport este din ce in ce mai popular. Sunt sigur ca, cu acesti tineri, sprijiniti de oameni cu bani, si cu terenuri bune, golful va deveni din ce in ce mai popular. Este cea mai mare competitie din Romania pe un teren de 9 gauri, si este deosebit, pentru ca oamenii incep sa joace”. Cel mai mare premiu pus in joc a fost un autoturism Masserati, in valoare de peste 150 de mii de euro. All in oneChiar daca pentru multi dintre participanti, valoarea marelui premiu nu a fost mare lucru, concurentii s-au inghesuit la intrecerea de All in one. Totusi, luxosul autoturism nu a fost cistigat, insa sansa poate suride anul viitor. Robert Rekars a aratat ca, “Intr-adevar, este unul dintre motivele pentru care sunt asa de multi jucatori. Am oferit acest autoturism pentru cel care face All in one, adica o lovitura direct in gaura, dar, din pacate, nimeni nu a cistigat”. Un alt reprezentant al organizatorilor, Rares Coman, si-a aratat dorinta de a permanentiza intrecerile de golf de la Pianul de Jos. “A fost un super eveniment, a fost cel mai mare turneu de golf organizat vreodata in Romania. Probabil inainte de 1944 sa se fi organizat astfel de turnee, nu stiu... Oricum, este important ca golful se misca. Miscarea ia avint, si avem deja trei cluburi profesioniste”.Invingatori Pentru ca golful este un sport al gentlemanilor, femeile au fost poftite sa-si etaleze calitatile. Cistigatorul la categoria rezervata sexului frumos, Oana Munteanu, a aratat ca totul este sa ai ambitie. “Golful este un joc pentru barbati, dar si pentru femei si copii. Nu conteaza sexul, conteaza ambitia, conteaza sa mergi mai departe. Terenul a fost foarte frumos astazi, vremea de asemenea. Nu am avut emotii, oricum nu ma asteptam sa cistig. Daca aveam emotii nu putem cistiga”. Ambitia despre care vorbea cistigatoarea a fost evocata si de ocupantul locului I in categoria rezervata barbatilor, Laurentiu Coman. “A fost cea mai frumoasa competitie de golf de anul acesta. Nu ma asteptam sa joc atit de bine. Am pierdut o singura data in fata tatalui meu... si a fost foarte greu”.RegretMai putin importante premierile, au oferit tuturor un moment de relaxare si buna dispozitie. Concurentii nu au uitat, insa, sa tina un moment de reculegere in memoria fostului profesor de golf Paul Tomita. Terenul de golf de la Pianul de Jos devine pe zi ce trece tot mai apreciat, iar sportul in sine prinde tot mai mult la romani. Probabil ca asta si-ar fi dorit si parintele golfului din Transilvania, cel care a fost Paul Tomita.

Flutur - Ficcarelli, dialogul surzilor

 Uneori colaborarea dintre oficialii europeni si autoritatile de la Bucuresti ia forma unui dialog al surzilor. Fiecare intelege lucrurile partial si le trateaza pro domo. Un exemplu concludent e oferit acum de ministrul agriculturii si respectiv Giorgio Ficcarelli, seful departamentului de coordonare a asistentei de preaderare al Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti. Nu a trecut o saptamina de cind oficialul american spunea ca nu trebuie sa ne grabim cu aprecierile intrucit nimic nu e  definitivat. Ficcarelli afirmase ca problema clauzei de salvgardare nu se poate pune pe cauze sectoriale din agricultura. In schimb, ministrul nostru se bate cu caramida-n piept si spune ca el si-a facut treaba, altfel europenii nu ne-ar fi dat nicio speranta de aderare. Flutur a declarat, simbata, la Gura Humorului, ca agentiile de plati vor fi acreditate pina la sfirsitul acestui an, excluzind posibilitatea ca Uniunea Europeana sa diminueze finantarea programelor agricole dupa integrare, transmite corespondentul Mediafax. Flutur a spus, intr-o conferinta de presa, ca Romania ‘’isi face temele” pe capitolul Agricutura pina la sfirsitul acestui an, cind cele doua agentii de plati vor fi acreditate si vor fi functionale. ‘’Se vorbeste ca in Raportul de tara va fi inclusa o prevedere prin care, daca nu vor fi functionale cele doua agentii pina in aprilie, atunci discutam de reducerea fondurilor. Este o supozitie, dar trebuie vazuta si ca un cec in alb pe care Comisia Europeana il da Romaniei, dar noi le vom acredita pina la sfirsitul acestui an”, a spus Gheorghe Flutur. El a subliniat ca timp de 16 ani unii politicieni nu au facut mare lucru in mediul rural, ‘’decit ca au adunat voturi”, iar in ultima perioada s-au facut multe lucruri in acest domeniu, fapt evidentiat si de oficialii europeni. ‘’Agentiile de plati vor fi acreditate in decembrie, iar oficialii europeni spun ca, daca pina in aprilie nu vor functiona, atunci vor putea fi reduse fonduri, un lucru care este firesc si arata bunavointa oficialilor europeni. Daca ministerul pe care il conduc nu-si facea temele, trebuie sa va ginditi ca se vorbea de aminarea integrarii europene”, a spus Gheorghe Flutur.

Primarul Wagner se lupta cu directorul scolii

 In cursul saptaminii trecute, primarul comunei Rosia de Secas, conservatorul Gheorghe Wagner, s-a prezentat la o conferrinta de presa, negru de suparare. Suparare provocata de directorul scolii din localitate, Nicolae Lupean, ca urmare a licitatiei pentru atribuirea lucrarilor de amenajare a incalzirii la scoala veche din localitate, licitatie ce a avut loc in data de 14 septembrie a.c.Gheorghe Wagner a declarat ca, la licitatia in cauza, din a carei comisie a facut si el parte, au fost prezente doua firme, SC Miami SRL si SC NicService SRL, cea din urma fiind si cea careia i-au fost atribuite lucrarile, oferta acesteia fiind mai buna, la o diferenta de 30 de milioane, aceasta in conditiile in care valoarea totala a lucrarilor a fost de aproximativ 900 de milioane de lei.Supararea primarului, trecind peste modul de licitatie si firmele participante, este legata, in principal, de faptul ca a fost sunat de mai multi agenti economici care ar fi dorit sa participe la licitatie si sa cumpere caietul de sarcini, dar care se pare ca au fost indusi in eroare, conform spuselor lui Gheorghe Wagner, de catre directorul scolii, care le-ar fi spus ca deja lucrarile sunt atribuite unei firme din Tirnaveni, care mai executase lucrari de reparatii la grupurile sociale ale scolii.In opinia primarului, lucrurile au fost manipulate de catre directorul scolii de asa maniera, incit la licitatie sa participe doar doua firme, si sa cistige firma SC NicService SRL. Mai mult, Gheorghe Wagner a declarat ca, dupa telefoanele primite de la potentialii participanti la licitatie, a avut o discutie foarte aprinsa cu directorul scolii, Nicolae Lupean, care i-ar fi spus, printre altele ca: “Ce ma, tu nu sti ca n-am ce face? Tu nu sti ca si mie mi se spune de la sefi ce sa fac?”.In aceste conditii, Gheorghe Wagner a declarat ca a refuzat sa voteze in cadrul comisiei, neputind spune “da” pentru nici una din oferte, si ca va cere efectuarea unei anchete in acest sens, pentru a se verifica corectitudinea modului de organizare a licitatiei.In final, Gheorghe Wagner a tinut sa precizeze ca nu este impotriva amenajarii sistemului de incalzire ori a oricarei imbunatatiri in ceea ce priveste scoala, ci chiar sustine acest lucru, doar ca nu este de acord cu modul in care sunt atribuite unele lucrari, de modul in care unii au inteles sa efectueze licitatii, si, in special de modul in care unii au inteles sa cheltuiasca banul public.

Piata va impune preturile la roaming

 Presati de solicitarea Comisiei Europene in privinta tarifelor de roaming, operatorii de telefonie mobila se gindesc la o solutie viabila pentru a ajunge la un consens cu cerintele impuse de la Bruxelles. Autoritatile, dar mai ales operatorii de telefonie mobila, s-au pus de acord: ar dori sa lase piata sa impuna un pret al tarifelor de roaming. Reprezentantii companiilor de telefonie mobila au facut aprecieri vizavi de impunerea unor tarife de roaming egale cu costurile percepute la nivel intern, asa cum anunta comisarul Viviane Reding. Aceste pretentii sunt respinse de majoritatea companiilor de telefonie, care considera ca, cu toate ca aceste reduceri ale tarifelor se vor face treptat, costurile pe care le implica serviciul de roaming sunt mult mai mari. Oricum, cu sau fara o reglementare clara din partea comisiei, concurenta a impus deja o reducere a costurilor acestui servciu, Orange si Vodafone anuntind, nu cu mult timp in urma, acest lucru. Zilele trecute a avut loc la Ministerul Integrarii (MIE) o intilnire intre principalii operatori de telefonie mobila si autoritati din domeniu, reprezentate de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI) si Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii (ANRC), se arata intr-un comunicat al MIE. Principalul scop a fost acela de a se formula o pozitie oficiala a Romaniei fata de conditiile impuse de Comisia Europeana. Reprezentantii Vodafone si Orange au aratat ca o reducere a tarifelor de roaming poate duce la cresterea tarifelor nationale, considerind ca o reglementare excesiva a pietei poate reduce concurenta. Ei considera ca piata va reduce in mod natural aceste tarife. Reglementarea Comisiei Europene vizeza in mod special protectia consumatorului, pentru ca acestia sa nu fie nevoiti sa plateasca preturi extrem de ridicate, dar si alinierea unui plafon bine stabilit de preturi percepute la nivel de Uniune Europeana. De asemenea, interventia institutiei nu se opreste aici, ci reglementarile se extind si pentru piata de gros (tarifele practicate de operatori intre ei pentru utilizarea retelelor), cit si pentru piata de detail (pretul convorbirii roaming perceput utilizatorului). Reglementarea preturilor ar trebui facuta doar intre operatori, apreciaza reprezentantii Vodafone si Orange, deoarece acest lucru ar duce si la scaderea tarifelor pentru utilizatorii finali, iar in cazul in care nu se intimpla acest lucru, atunci o reglementare ar fi necesara. Pe de alta parte, ANRC si MCTI au intarit faptul ca situatia trebuie analizata cu foarte multa atentie, deoarece “aceasta ar putea afecta rata de penetrare a telefoniei mobile, care in Romania se situeaza la 65%, una dintre cele mai scazute din Uniunea Europeana”. Deocamdata, propunerea comisiei este doar in procedura de codecizie, regulamentul final urmind a fi adoptat in conformitate cu decizia statelor membre. 

“Lasati Biserica in pace”

 “Fidel principiilor sale doctrinare, Patridul Conservator sustine indiscutabil, in continuare, valorile fundamentale ale poporului roman, Biserica, Armata si Familia, repere traditionale pe care nimeni nu are voie sa le intineze”. Vicepresedintele PC, deputatul de Alba Nicolae Popa, a facut un nou apel la intreaga clasa politica, pentru a nu se implica in treburile interne ale Bisericii. In opinia deputatului, Biserica este o institutie monumentala a romanismului, si trebuie tratata ca o institutie autonoma, asa cum stipuleaza si Constitutia. Conservatorii considera ca “orice ingerinte in treburile bisericesti nu sunt folositoare nimanui, cum este si cazul exacerbarii fara precedent a dosariadei, prin cererea tardiva de desecretizare a dosarelor inaltilor ierarhi, solicitare facuta in mod expres cu ani buni in urma chiar de catre Stintul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane”. Nicolae Popa a precizat ca problema respectiva trebuie sa fie una interna a Bisericii, aceasta avind instrumentele necesare pentru o rezolva de una singura, “fara influente politice malefice si nefaste”, precum si de a lua masurile care se impun. Conform spuselor deputatului, “este inutil sa privim dosariada inaltilor ierarhi bisericesti cu patima si rautatea caracteristice clasei politice, asa cum au facut, de altfel, unii reprezentanti ai Guvernului si alti oameni politici marcanti. Subiectul delicat al asa-zisei colaborari a preotilor cu defuncta Securitate trebuie tratat si analizat cu discernamint, echilibru si intelepciune”.Conservatorii considera ca Biserica, in care poporul vede suprema izbavire, nu trebuie sa aiba parte de influentele negative ale politicului care pot crea o falie nedorita in cea mai credibila institutie a natiunii. “Biserica a fost, este, si va ramine institutia reprezentativa a neamului, pilonul unitatii, moralitatii si solidaritatii romanilor, mai ales in momentele de cumpana ale istoriei. Cel putin in cazul Bisericii, nu avea nici un sens sa amestecam jocurile politicianiste in altarul de rugaciune, Dumnezeu fiind singura autoritate care poate sa-si judece supusii”.

Masinile straine, mai vindute decit cele indigene

 Avansul inregistrat fata de primele opt luni ale anului trecut in ceea ce priveste cererea de autoturisme a fost de 16,2%, ajungindu-se la 163.971 de unitati, potrivit datelor furnizate de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA). Asa cum era de asteptat, Dacia este marca care a inregistrat cele mai multe cereri si vinzari, acestea depasind 63.500 de unitati, cu 2,5% mai mult decit in intervalul similar al anului trecut. Cu toate acestea, cota de piata a producatorului autothon a fost mai mica cu circa 5%, per total, aceasta fiind de 38,9%.   Aproximativ 16.000 de masini ale marcii Daewoo au fost achizitionate in intervalul ianuarie-august 2006, mai mult cu aproximativ 300 de unitati decit anul trecut. Preferintele romånilor se indreapta tot mai mult spre masinile de import, dupa cum arata datele furnizate de APIA. Nu mai putin de 33 de puncte procentuale a reprezentat avansul fata de acelasi interval din anul trecut, numarul autoturismelor de import ajungånd påna la 84.352. Cele mai dorite... Raportul calitate-pret a condus la o delimitare clara a marcilor cu cea mai mare priza la public, datele furnizate lunar de APIA ne conduc spre aceleasi rezultate. Renault isi mentine pozitia de lider, cu toate ca vinzarile au consemnat o scadere de 3,3%, pina la 13.870 de unitati. In imediata apropiere, atentind la primul loc in preferintele clientilor se afla Skoda, cu 12.784 de unitati vindute, dar care marcheaza o crestere de 43,6%, urmata fiind de Volkswagen cu 9.434 unitati (A33,3%).  Pentru Opel si Ford, anul 2006 a fost un an bun, avind in vedere cresterea inregistrata a vinzarilor - de 115,9% pentru Opel (6.356 de unitati) si Ford 90,9% (6.065 unitati). Si in privinta modelelor, pozitionarea este aceeasi, Renault este prezent cu doua dintre modelele sale, respectiv - Renault Clio - 8.623 si Renault Megane - 4.425 de unitati si Skoda Octavia Tour - 4.396 de unitati. Dieselul cistiga din ce in ce mai mult teren, ponderea masinilor fiind de 40,1%, rezultat ce marcheaza piata in perioada ianuarie-august 2006, iar in privinta masinilor de import, motorizarea diesel a cumulat 50,5%.   Vånzarile vehiculelor comerciale usoare au fost in scadere cu aproximativ 10% in acest interval, un numar de 23.341 fiind comercializate. Autobuzele s-au mentinut la acelasi nivel, de 1.154 de unitati. Piata europeana Piata europeana a autoturismelor a inregistrat o usoara crestere, de 1,7%, in primul semestru, potrivit unei cercetari de piata realizata de Jato Dynamics. Vinzarile au consemnat o crestere de pina la 8,44 milioane de unitati. Potrivit datelor furnizate de compania britanica, tarile dezvoltate din Europa au achizitionat cele mai multe autoturisme, dar in scadere fata de aceeasi perioada a anului trecut. In preferintele europenilor, marca cea mai vinata a fost Volkswagen, in crestere cu 12,7%, ajungind la 870.442 de unitati vindute. In acest clasament, urmatorii clasati sunt Renault si Opel/Vaxhall, dar marcile anregistreaza un minus de 11%, respectiv 8,9%. Modelul cu cel mai mare succes a fost Ford Focus - 252.414 unitati (plus 9,7%), urmat de Renault Clio - 242.332 unitati (plus 45,1%) si Opel/ Vauxhall Astra - 238.741 unitati (minus 8,9%). Chiar daca nu si-a mentinut avansul de 70 de procente, inregistrat anul trecut in primele sapte luni, cresterea pe segmentul autoturismelor de lux a fost de 38%. Noul model Mercedes-Benz Clasa S conduce la acesta clasa, fiind urmat de BMW Seria 7 si Audi A8. Cresterea vinzarilor pe segmentul masinilor de oras au avansat cu 22%, cota de piata ajungind la 6%, pina la 516.892 de unitati. Modelele din segment cu cel mai mare succes de vinzari au fost Fiat Panda, Peugeot 107, Toyota Aygo, Citroen C1 si Kia Picanto.

PD in topul preferintelor

Partidul Democrat se afla în topul preferintei alegatorilor cu aproape o treime din voturi. Asa reiese din datele ultimul sondaj de opinie realizat de Insomar. În situatia în care toate partidele ar candida independent, fara a mai face nicio alianta, PD ar câstiga, potrivit sondajului, 29% din voturi, PSD 22% iar PNL 16%. PRM se afla pe locul 4 cu 12% din voturi. Daca PNL si PD vor merge împreuna la alegeri, Alianta ar obtine 44% din voturi. În topul încrederii în personalitati politice conduce presedintele Traian Basescu cu 54 de procente, în scadere cu un procent, urmat de Theodor Stolojan cu 40 %. Pe locul 3 se afla Mona Musca, cu numai 33 % din voturi, în scadere cu 13 procente fata de luna precendenta. Nivelul satisfactiei populatiei fata de activitatea guvernului si a premierului a scazut, potrivit studiului Insomar, de la 33 % în iulie-august 2006, la 31 % în august-septembrie. Personalitatea numarul 1 a opozitiei este Gigi Becali, cu 38 % din voturi. Sondajul Insomar a fost realizat în perioada 7 - 11 septembrie, pe un esantion de aproape 1150 de persoane. Marja de eroare este de plus minus 2,8 % iar probabilitatea este de 95 %.

Transnistrenii si-au ales viitorul

 La referendum nu au fost observatori din partea Occidentului. Au fost, in schimb, ziaristi. Aproape 200. Din multe tari. Semn ca evenimentul nu a fost lasat sa treaca la voia intimplarii. Si ca statele lumii sunt interesate de ceea ce se intimpla pe Nistru. Din multe puncte de vedere, Transnistria a creat un precedent. Desigur, Rusia compara situatia de aici cu cea din Muntenegru sau din provincia sårba Kosovo. Privind superficial sunt unele asemanari. Dar pe fond lucrurile sunt absolut diferite. In special in cazul Muntenegrului, care, tot printr-o consultare populara, s-a desprins pasnic de Serbia. Cit priveste Kosovo, procesul este in derulare, finalul raminind o necunosuta. Cum au votat transnistrenii? Oficialii intervievati la iesirea de la vot au declarat, cum era normal, ca pentru independenta. Inseamna asta ceva? Nu. Plebiscitul nu antreneaza decizii legislative. Este un punct de vedere exprimat. Dar care, in caz de nevoie, la momentul potrivit si cu abilitatea politica adecvata, ar putea fi folosit ca arma pentru realizarea anumitor obiective strategice. De cine? In primul rind de Rusia, catre care inclina transnistrenii. Dar si de Kiev, unde o buna parte a elitei politice regreta faptul ca in buletinul de vot nu s-a regasit si o intrebare referitoare la Ucraina. Oricum, un lucru este cert: consecintele votului de ieri se vor vedea peste citeva luni. Dupa ce comunitatea internationala va hotari ce se va intimpla cu provincia Kosovo.

Posibil viraj la dreapta in Suedia

 Candidind pentru un al treilea mandat consecutiv, premierul social-democrat Goran Person s-a plasat in toate sondajele de opinie in urma adversarului sau, Frendrik Reinfeldt, a carui coalitie de centru-dreapta, Alianta, si-a construit campania electorala in jurul promisiunii de a pune tara la treaba. Astfel, un ultim asemenea chestionar credita blocul de centru-dreapta cu 50,8% din intentiile de vot, fortele de stinga (social-democratii, verzii si fostii comunisti) primind doar 43,9 procente. Conform legislatiei suedeze, liderul partidului care obtine majoritate, fie si relativa, formeaza guvernul. “Am sentimentul ca, de aceasta data, scorul va fi incordat, iar victoria - dificila”, recunostea ieri, la o emisiune televizata, Person. De partea cealalta a baricadei, optimismul era cuvintul de ordine. “Sunt increzator, pentru ca am avut o buna campanie electorala”, a declarat Reinfeldt. “Alianta noastra s-a mentinut in frunte, chiar si in conditii de presiune”, adauga el. Victoria dreptei, comentau ieri agentiile de presa, ar echivala cu un adevarat cutremur politic in Suedia, unde social-democratia a condus 65 de ani din ultimii 75. Dar Person, in virsta de 57 de ani si care este sef al guvernului de peste 10 ani, s-au uzat, oarecum, ca politician. Iar criticii lui nu s-au sfiit chiar sa-l catalogheze drept o persoana autoritara si aroganta. In fata lui, Reinfeldt a atras prin ideile sale novatoare. Fara experienta puterii executive, el s-a impus ca unificator al opozitiei, cu un program comun pentru guvernare. Printre altele, el propune diminuarea impozitelor pentru cei cu salarii mici, reducerea generoaselor alocatii de somaj pe termen lung. De asemenea, el se declara favorabil privatizarilor. “Multi s-au saturat sa-l vada” pe Person, scria ieri cotidianul “Dagens Nyheter”.

Irakul, in pericol de scindare

 Patru atentate au avut loc ieri la Kirkuk, mare oras din nordul Irakului. Au fost ucise 23 de persoane. Unul din atacuri a avut drept tinta sediul Uniunii patriotice din Kurdistan, formatiunea politica a presedintelui Jalal Talabani. Aparent, nimic anormal pentru un Irak democratizat de americani si unde violentele ucid zilnic zeci de oameni. Dar ceea ce s-a intimplat la Kirkuk, avertizeaza specialistii, nu face decit sa amplifice pericolul izbucnirii unui razboi civil in Irak si a scindarii tarii. Sub regimul lui Saddam Hussein, mii de kurzi au fost alungati din Kirkuk si inlocuiti cu arabi, in cadrul eforturilor fostului dictator ca regiunea sa ramina ferm sub controlul lui. Acum, kurzii din Irak doresc revenirea la casele lor din Kirkuk si ca orasul sa fie integrat in zona autonoma kurda din nordul tarii. Valul de atentate din ultimele luni i-a determinat pe multi sa compare situatia din Irak cu cea din Bosnia sau din provincia sirba Kosovo, unde o parte din sirbi au fost supusi unor ample actiuni de “epurare etnica”. Punind accent in materie de aparare pe Bagdad, fortele americane si irakiene de securitate au lansat o operatiune impotriva insurgentilor.

Marea Britanie asteapta muncitorii romani

Dupa cum relateaza cotidianul britanic “The Observer”, intilnirea s-a tinut la resedinta magnatului britanic din Kensington, Roland Rudd. Cunoscut om de afaceri si specialist in PR, el este bun prieten cu comisarul european Peter Mandelson. Conform cotidianului citat, oamenii de afaceri prezenti la intrunire fac parte din grupul infiintat de Rudd in martie 2005, Business for New Europe (BFNE), si sprijina migrarea fortei de munca din tarile care se vor integra la 1 ianuarie 2007. Printre participanti s-au aflat Roger Carr, presedintele companiei Centrica, Philip Hampton, presedintele cunoscutului lant de magazine Sainsbury, si Sir Nigel Rudd, presedintele grupului Boots. Acestia au afirmat ca este nevoie de “o Uniune Europeana reformata, largita si cu o piata libera”. Contactat de ziaristi, Rudd a confirmat desfasurarea reuniunii, precizind ca intilnirea s-a bucurat si de participarea premierului Tony Blair. Cu toate acestea, Rudd a refuzat sa intre in detaliile discutiilor purtate. “Au fost abordate subiecte pe care le-am considerat importante”, s-a multumit sa spuna magnatul britanic, conform purtatorului de cuvint al BFNE. De altfel, premierul britanic si-a exprimat sprijinul pentru integrarea pe piata muncii din Marea Britanie a muncitorilor români si bulgari in urma cu o saptamina, intr-un discurs tinut in fata sindicalistilor. Cu acel prilej, Blair sugera ca varianta de compromis, posibilitatea eliberarii unor permise de munca pe termen limitat. Liderul unei importante uniuni sindicale, Brendan Barber, spunea, la rindul lui, ca nu emigrantii sunt problema, ci legile britanice, care permit angajatorilor sa coboare nivelul salariilor.

La furat de statui

 Politisti din Alba Iulia l-au prins in flagrant pe Dorel L., de 22 de ani, care locuia fara forme legale în municipiu. In noaptea de 16 spre17 septembrie, la ora 0:30, acesta incerca sa fure 4 statuete în lungime de 1 m si un bust, din monumentul de linga hotelul Cetate. Celelalte doua persoane care erau cu el au reusit sa fuga. Tinarul este cercetat în libertate pentru furt, iar complicii sai sunt cautati.

Unitate in dezacord

 Dupa cum bine se stie, partidele politice din Parlament isi declara iubire si razboi precum isi schimba militarii sosetele, adica foarte des, doar ca intre ei. Degeaba declara PC ca vrea sa izoleze PD, degeaba e Alianta D.A. pe cale sa se transforme in Alianta P.A., degeaba ameninta partidele ca nu mai colaboreaza, pentru ca, se pare ca nu au nici o problema in a conlucra pe proiecte de legi. Evident, atunci cind interesul national o cere, atunci cind este vorba de legi menite sa asigure o buna integrare. Si pentru a demonstra acest lucru, va prezentam proiectul de lege “Pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 51/2004 privind modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 415/2004”. Fiind un titlu foarte elocvent, nu vom mai insista pe expunerea de motive si va vom prezenta doar semnatarii acestui proiect legislativ, 11 la numar si din 5 partide diferite. Senatorul PC, Corneliu Pascu, senatorii PD Gheorghe David si Alexandru Peres, senatorii PNL Constantin Dumitru si Mircea Mereuta, senatorii PSD Petre Daea sI Doina Silistru, alaturi de senatorul UDMR Stefan Pete, precum si deputatii Nicolae Popa, PC, Adrian Semcu, PNL, si Atilla Kelleman, UDMR, toti semneaza acest proiect, vital pentru integrarea in UE, daca ar fi sa luam drept adevarate declaratiile razboinice ale sefilor acestor partide. In fond, este vorba despre faptul ca, prin aceasta initiativa se doreste ca autovehicolele agricole, care nu lucreaza decit o perioada limitata pe durata unui an, sa nu mai plateasca aceleasi taxe de drum, respectiv rovinieta, precum celelalte autovehicole. Posibil sa fie binevenita aceasta initiativa, insa daca este sau nu strict legata si necesara, totodata, integrarii in UE, aici va lasam pe voi, cei care voteaza, sa apreciati.

Subventii in programul Sapard

 Pentru ca in program sa nu fie inregistrate blocaje, guvernul a aprobat, la nivel national, suma de 1.350 de milioane de RON, care sa acopere necesarul in ceea ce priveste contributia publica. Numarul solicitarilor de finantare nerambursaibila creste, insa, pe zi ce trece la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Alba. 75 fara bani Pina la aceasta ora, numarul solicitarilor depuse spre finantare se ridica la 75, toate fiind declarate conforme de catre comisiile de specialitate. Dintre acestea, doar 55 au intrat in lista de asteptare, pentru 62 de milioane de RON venite de la Guvern, iar sansele ca ele sa fie, in sfirsit, finantate sunt destul de mari. Totusi, procedura ce va fi folosita pentru ierarhizare si subventionare ar putea reduce acest numar, deoarece listele vor fi intocmite la nivel national pe baza punctajelor acumulate de fiecare dosar. Astfel ca, in urma acestei repartizari, unele proiecte din judet ar putea fi devansate de alte dosare din tara. Sansa Responsabilii Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Alba sfatuiesc investitorii locali sa nu dezarmeze. Astfel, conform decalaratiilor directorului APDRP Alba, sustinute de cele ale senatorului democrat Alexandru Peres, “odata cu integrarea din ianuarie 2007, pentru Romania vor fi alocate fonduri mult mai numeroase, care vor trebui cheltuite in intervale de timp foarte scurte. Din acesti bani, vom incerca sa atragem cit mai multi pentru judetul Alba. Asta deoarece, numarul mare al proiectelor depuse pentru finantare Sapard si alte programe, demonstreaza ca la Alba oamenii doresc sa lucreze”. Incep sa vina bani Referitor la sumele de bani de care va benefica judetul Alba dupa momentul ianuarie 2007, senatorul Alexandru Peres a aratat ca “deja incep sa curga bani spre judetul nostru. Au venit 60 de miliarde pentru invatamint, iar acum suma a fost suplimentata, vom primi 90 de miliarde. Fata de judetul Arad, spre exemplu, este o suma foarte importanta. Noi, democratii, si ceilalti parlamentari, ne zbatem pentru acesti bani, deoarece cu cit muncim mai mult acum, cu atit vom primi mai mult dupa ce o sa ne intregram, si eu sunt sigur ca acest lucru se va intimpla la 1 ianuarie 2007.”