Actualitate
Autostrada Sebeș-Turda, amenințată de alunecări de teren. Un versant a luat-o la vale
La doar o jumătate de an de la inaugurare, tronsonul Decea-Turda al Autostrăzii A10 este pe cale să fie înghițit de pământ.
În urma topirii omătului, un versant a început să o ia la vale, astfel constructorii au fost nevoiți să revină cu utilajele în zonă pentru a consolida dealul îmbibat de apă.
Tronsonul de 29 de kilometri dintre Aiud și Turda a fost inaugurat cu întârziere în iulie 2018 după ce, la scurt timp în urma construcției, un versant a alunecat.
Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) susțin că problema ivită nu este una gravă, însă intervenția a micșorat riscul ca o parte din versant să se scurgă pe șoseaua aflată la doar câțiva metri.
„Este o curgere pe taluz, acum intervine constructorul care a lucrat pe lotul 4 Sebeș-Turda pentru a stabiliza taluzul, apoi, odată cu venirea căldurii, se va trece și la înierbarea taluzului și la remedierea definitivă a situației”, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, potrivit dejeanul.ro.
Deși ar trebui să aibă o lungime totală 70 de km, pe A10 se circulă doar pe un tronson de 29 de km, existând șanse infime ca restul șoselei să fie finalizat până la finalul acestui an.