monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Rezidenţii în medicină îşi pot alege repartizarea în orice spital în care sunt posturi libere

Rezidenţii în medicină, medicină dentară şi farmacie îşi pot alege, de anul acesta, repartizarea în orice spital din România în care sunt locuri sau posturi libere, informează Guvernul.

sursa foto ghidcabinet.ro

Potrivit unui comunicat de presă remis de către Guvern, pentru a putea pune la dispoziţie medicilor rezidenţi din România o paletă mai largă de opţiuni în ceea ce priveşte rezidenţiatul, Ministerul Sănătăţii a realizat, cu ajutorul echipei GovITHub, o actualizare de arhitectură şi interfaţă de afişare pentru sistemul informatic de gestiune a repartizării rezidenţilor.

"Ministerul Sănătăţii a actualizat anul acesta metodologia concursului naţional de intrare în rezidenţiat pe post şi pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. Astfel, din noiembrie 2016, se face o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu, iar medicii rezidenţi pot alege, în funcţie de punctajul obţinut, oricare loc sau post dintre cele scoase la concurs la nivel naţional. Până în prezent, rezidenţii susţineau concursul într-unul din cele 6 centre universitare în care se organiza concursul şi puteau opta doar pentru locurile şi posturile disponibile în centrul de concurs şi centrul arondat acestuia", se arată în comunicat.

Acest lucru a fost posibil printr-o actualizare de interfaţă şi de arhitectură a sistemului informatic de repartizare a rezidenţilor folosit de către Ministerul Sănătăţii, iar candidaţii pot beneficia de o metodă clară şi eficientă de prezentare a informaţiilor, fapt ce a facilitat procesul de selecţie şi de repartizare.