Examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca a avut loc în perioada 24 și 25 iulie și s-a desfășurat în condiții de maximă siguranță și fără probleme pentru toți cei implicați, candidați și organizatori.
UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca este singura universitate de medicină din România clasată în Shanghai Global Ranking of Academic Subjects în anul 2021. Universitatea clujeană este listată la domeniile Farmacie și Tehnologie Medicală
Simularea examenului de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj a avut loc sâmbătă. 1.400 de candidați au avut șansa de a se familiariza cu examenul.
Simularea examenului de admitere 2021 la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj prin care viitorii candidați își pot testa cunoștințele va avea loc în luna mai. Cum se va desfășura?
Cu o bogată tradiție în domeniul medical și o universitate de profil cotată printre cele mai bune din lume, Clujul atrage anual peste 2000 de tineri interesați să studieze medicina sau farmacia.
UMF organizează și în acest an cursuri de pregătire pentru examenul de admitere, care va fi susținut în mediul online.
UMF Cluj se clasează pe locul unu cu cele mai bune rezultate la concursul național de rezidențiat. Candidații au obținut cele mai mult punctaje de peste 90% din țară.
Guvernul va adopta o ordonanță de urgență referitoare la implicare studenților de la facultățile de medicină în tratarea bolnavilor de COVID19.