Pe internet se vehiculează ideea că începând cu 1 iulie se vor aplica amenzi mai mari, dar se anunță noi schimbări atât pentru cei care vor să urmeze școala de șoferi, cât și pentru cei vârstnici care dețin permisul.
Aproximativ 1.700 de poliţişti rutieri vor fi la datorie, în minivacanța de Rusalii, pe autostrăzi şi pe principalele drumuri naţionale.
Două accidente rutiere soldate cu rănirea gravă a bicicliștilor au avut loc zilele acestea la Cluj după ce aceștia nu au respectat regulile de circulație.
Circulaţia rutieră se desfăşoară într-un ritm haotic în Cluj. O dovedeşte o filmare făcută publică pe internet de un şofer de la un sens giratoriu din cartierul Zorilor.
Un şofer a încălcat cinci reguli de circulaţie dintr-o singură „mişcare” într-o intersecţie din Cluj-Napoca.