Proiectul de reamenajare a Pieței Mărăști propune noi spații verzi, parking-uri și piste pentru biciclete. În ceea ce privește traficul, vor apărea sensuri unice, precum și benzi dedicate transportului public.
O clădire din Piața Mărăști este plină de graffiti, iar starea sa este deplorabilă. Se pare că această clădire face parte din „seria de construcții ilegale ale Clujului”.
Doi tineri aproape au distrus un automat, amplasat în Piața Mărăști, pentru un suc. Cei doi riscă amenzi usturătoare.
Dintre proiectele câștigătoare în cadrul bugetării participative 2019, doar cinci au fost finalizate până în prezent, alte zece aflându-se în diverse stadii de implementare.
Studiile tehnico-economice pentru patru proiecte importante de reamenajare a unor zone din Cluj-Napoca vor fi realizate din fonduri europene.
Piața Mărăști ar putea suferi modificări radicale în anii ce urmează. Parking subteran, străzi îngustate, piste pentru biciclete într-una din cele mai aglomerate zone din Cluj-Napoca.
Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca urmează să aprobe demolarea stației de autobuz aflată vis-a-vis de Piața Mărăști.
Chioșcurile care sunt vizavi de Piața Mărăști vor dispărea, iar stația de autobuz va fi modernizată. Proprietarii chioșcurilor au termen până în martie să elibereze spațiile.