Cu 240 de voturi „pentru” Ludovic Orban și echipa sa, urmat de decretul semnat de președintele Klaus Iohannis, România are, începând de luni, un nou Guvern.
Preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a declarat, sâmbătă, că toţi parlamentarii filialei judeţene vor vota moţiunea de cenzură a partidului, care să ducă la căderea Guvernului Grindeanu.
Unii deputaţi clujeni nu se sinchisesc să răspundă la telefon atunci când sunt contactaţi de reporteri, dar nici nu se sfiesc să vorbească consistent pe bani publici.
Co-președintele PNL Vasile Blaga a declarat vineri, 17 aprilie, la Cluj-Napoca, că PNL nu susține proiectul pe care îl pomovează PSD privind pensiile speciale.
Parlamentarii clujeni sunt, la 15 luni de activitate în Legislativ, aproximativ la fel de activi ca la început.
Parlamentarii clujeni nu s-au ostenit prea tare cu iniţierea unor proiecte legislative, după cum vă arătam săptămâna trecută şi nici cu participarea la vot. În prima sesiune parlamentară, unii dintre ei au avut puţine iniţiative, în timp ce alţii au susţinut prea multe declaraţii politice, adică au vorbit prea mult.