Aproximativ 5.000 de pelerini au fost în incinta mănăstirii Nicula. Ce spune Prefectura în legătură cu acest număr mare de oameni?
Pelerinajul de la Mănăstirea Nicula în 14 august. FOTO / VIDEO
Cunoscută popular ca Sfânta Maria Mare, sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este prăznuită în fiecare an pe data de 15 august. Ce tradiții și superstiții sunt cu ocazia acestei sărbători?
Jandarmii au aplicat amenzi în a doua zi a ceremoniilor religioase de la Nicula, iar 4 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, a transmis Prefectura.
În fiecare an, în data de 15 august, odată cu prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, zeci de mii de credincioși din toată țara participă la hramul Mănăstirii Nicula din Cluj.
Icoana făcătoare de minuni de la mănăstirea clujeană Nicula a fost plimbată vineri prin Cluj-Napoca pentru „a oferi mângâiere sufletească” celor care se confruntă cu COVID-19.
Un tânăr din Gherla a ajuns la spital după ce a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și s-a izbit de un cap de pod.
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, crede că unul dintre motivele pentru care plânge Maica Domnului este emigrarea a 5 milioane de români, plecaţi în căutarea unui loc de muncă. Efectul este dezbinarea multor familii, spune IPS Andrei.