monitorulcj.ro Menu

ANALIZĂ VALUTARĂ Început calm de lună

Prima ședință a pieței valutare din aprilie a fost una destul de liniștită, în ton cu ceea ce se petrecea pe cele internaționale, unde majoritatea investitorii nu doresc să inițieze poziții riscante înainte de Sărbătorile de Paște.

ANALIZĂ Euro şi dolarul scad la început de august

Dorinţa investitorilor de a realiza plasamente în active cu randamente cât mai mari, după ce economia americană a încetinit sever în al doilea trimestru, motiv pentru Fed de a nu majora dobânda sa cheie, a asigurat leului culoarul necesar pentru a se aprecia faţă de euro şi dolar.

Dolarul a trecut de 3,60 lei

Aprecierea constantă a monedei americane faţă de cea europeană, coroborată cu evoluţia raportului euro/leu, au provocat creşterea cursului dolarului la un nou maxim.