Clujeanul, întemnițat de peste 6 ani într-un penitenciar din China, va fi eliberat doar la executarea integrală a pedepsei, adică în 27 martie 2022 „din cauza ignoranței și a nepăsării autorităților din România”, spun avocații lui Balo.
Telefoanele Oppo cresc din ce în ce mai mult în popularitate.
Doi cunoscuți cercetători chinezi au lansat un avertisment cu privire la pericolul declanșării unei noi pandemii. Este vorba despre un virus care provoacă gripa aviară și care a reușit să se răspândească de la o specie la alta.
Echipa de avocați care îl apără pe profesorul clujean Marius Balo, întemnițat în China, solicită președintelui României implicarea activă în procedurile de transfer.
Fundația Doina Cornea și o casă de avocatură au făcut, miercuri, un apel la autoritățile române pentru aducerea în țară a profesorului clujean Marius Balo.
Ministerul Justiției a comunicat că organizarea unei misiuni de aducere a profesorului clujean Marius Balo în România este imposibilă, având în vedere carantina obligatorie instituționalizată timp de 14 zile a oricărei persoane care intră pe teritoriul Republicii Populare Chineze și efectuare de teste COVID-19.
Transferul profesorului care a fost condamnat la 8 ani de închisoare în China, a fost amânat din cauza pandemiei. Deși procedurile de transfer s-au efectuat, frontierele din țara asiatică s-au închis.
Marius Balo, profesorul clujean închis de aproape 7 ani în China, face încă un apel către autoritățile române pentru a fi transferat în țară.