monitorulcj.ro Menu

Învățământul naște monștri

În peste 27 de ani, Ministerul Educației a avut mai mulți titulari decât oricare alt minister. Toți au fost ”reformiști”. Și după ei, și după reformele lor…potopul!

Editorialist cu porniri de ciomăgar!

În urma articolului despre nunta la care Rareș Bogdan l-a nășit pe Florin Muntean Jr., asociatul realizatorului tv, Octavian Hoandră, l-a amenințat telefonic pe directorul general al cotidianului Monitorul de Cluj.

Lovitură de teatru. Budoiu, demis de la conducerea Operei, dar NUMIT din nou în fruntea instituţiei de către Victor Ponta

Concursul pentru postul de director al Operei din Cluj-Napoca, organizat de Ministerul Culturii în 2012, a fost anulat prin decizia instanţei supreme, după ce un candidat a reclamat trucarea examenului pentru funcţie. Ioan Vrăsmaş, contracandidatului lui Marius Budoiou, susţine însă că Victor Ponta a semnat decizia de demitere a lui Budoiu, iar apoi l-a numit din nou managerul Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca.

Iţele încurcate ale unui proces controversat. Marius Budoiu pierde şefia Operei. “A fost un concurs trucat în care s-au implicat politicieni”

Concursul pentru postul de director al Operei din Cluj-Napoca, organizat de Ministerul Culturii în 2012, a fost anulat prin decizia instanţei supreme, în urma unui proces care a durat doi ani şi care a fost iniţiat de un candidat ce a reclamat trucarea examenului pentru funcţie. În urma deciziei ÎCCJ, Ministerul Culturii ar trebui să îl demită pe actualul manager al Operei Române din Cluj Marius Budoiu.