monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Sărbătoarea Paștelui 2021. Povestea Învierii lui Iisus Hristos

Sărbătoarea Paștelui 2021 este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor, care are la bază Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Semnificația Paștelui. Povestea Învierii lui Iisus Hrisots

 

 


Sărbătoarea Paștelui 2021. Paștele este una dintre cele mai importante sărbători anuale creștine care are la bază Învierea lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Această sărbătoare este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, fiind sărbătorit încă din epoca apostolică.

 


Paștele Ortodox 2021 este sărbătorit la începând cu data de 2 mai și se termină pe data de 5 mai. Învierea Domnului este sărbătorită în Duminica Mare, pe data de 2 mai, după prima Lună plină de după echinocțiul de primăvară.

Sărbătoarea Paștelui 2021- Povestea Învierii Domnului Iisus Hristos

Iisus Hristos a intrat în Cetatea Ierusalim, în duminica de Florii, și a fost pentru prima dată când a acceptat să fie aclamet drept un Împărat. În următoarele zile, Iisus le-a oferit sfaturi și prounci ucenicilor, știind că aceste zile vor fi utimele sale zile din viața de om.


În primele trei zile ale Săptămânii Mari a adus Cuvântul Domnului în Cetatea Ierusalimului, în Miercurea Mare fiind vândut de Iuda pe 30 de arginţi gărzilor.

După o zi, în Joia Mare, a avut loc Cina cea de Taină, când Iisus i-a chemat pe cei 12 apostoli și le-a oferit pâine și vin, corpul și sângele său și spunându-le că el va fi ucis cât de curând.


După terminarea cinei, s-a dus cu ucenicii săi în Grădina Ghetsimani pentru a se ruga, moment în care a fost luat de gărzile Cetății și a fost dus la judecată.

În Vinerea Mare a fost găsit vinovat de către iudei și a fost condamnat la crucificare de către Ponțiu Pilat.
Iisus Hristos şi-a purtat crucea în spate până pe Dealul Golgota, unde a fost răstignit între doi tâlhari, cu o plăcuţă deasupra capului pe care scria „Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor”.


Iisus a murit, iar deodată s-a cutremurat pământul iar sorele s-a întunecat. Seara tărziu, trupul lui Iisus a fost cărat de Iosif și Nicodim și l-au îngropat într-un mormânt din piatră.

În Duminica Mare, mama lui Iisus, Sfânta Maria și Maria Magdalena au mers la mormântul lui Iisus, dar acesta nu mai era acolo, semn că Iisus Hristos a Înviat!

Sărbătoarea Paștelui 2021- Cea mai veche și importantă sărbătoare a creștinilor

De atunci, creștinii au sărbători an de an Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, fiind considerată cea mai importantă dar și cea mai spirituală sărbătoare din an. Se spune că în Duminica Mare din Paște, Iisus Hristos, împreună cu toate sufletele care au părăsit lumea terestră , învie din morți. Hristos învie din morți, iar cu moarte pe moarte calcă, iar celor din morminte le dăruiește viață.

CITEȘTE ȘI:

Obiceiuri și tradiții de Florii. De ce se mănâncă pește