monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

PROMISIUNI Autostrăzi, căi ferate, metrou în următorii 10 ani! Cât va costa metroul din Cluj?

Toate tronsoanele de autostradă unde lucrările sunt gata în proporție de 90%, adică peste 80 de kilometri, ar trebui să fie deschise traficului până la sfârșitului anului 2020.

PROMISIUNI Autostrăzi, căi ferate, metrou în următorii 10 ani! Cât va costa metroul Cluj?

Declarația vine din partea ministrului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode. „În acest moment se lucrează pe 219 km de autostradă, drum expres și variante ocolitoare, și credem că până la sfârșitul anului vom putea da ordine de începere a lucrărilor pentru încă 86 de km de autostradă, drum expres şi variante ocolitoare”, a arătat ministrul, într-o conferință de presă.

Lucian Bode vrea să deschidă cele două loturi de pe Autostrada Sebeș-Turda

Suntem foarte avansaţi pe Autostrada Transilvania, unde în august vor fi finalizaţi 25 de kilometri şi avem toate condiţiile să fie daţi în trafic. (...) De asemenea, Sebeş-Turda, cu cele două loturi, unde avem progres de peste 90%, noi ne dorim să fie finalizate şi date în trafic în acest an”, a declarat, printre altele, Lucian Bode. Însumate, toate tronsoanele înseamnă peste 80 de kilometri noi de autostradă în 2020, dacă luăm în considerare și proiectele din alte regiuni ale României.


Ministrul a precizat că necesarul de investiţii în infrastructura de transport a României se ridică la circa 73 de miliarde de euro pentru următorul deceniu, în perioada 2020-2030, prezentând totodată planul investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020-2030, din cadrul Planului de relansare economică al Guvernului.

Potrivit ministrului, din totalul investiţiilor necesare, cea mai mare sumă este nevoie în sectorul rutier, respectiv 36,93 miliarde de euro (31,8 miliarde de euro reţeaua primară, 5,75 miliarde de euro reţeaua secundară, 0,1 miliarde de euro siguranţă rutieră). Urmează domeniul feroviar, unde este nevoie de 19,16 miliarde de euro (14,39 miliarde de euro reţeaua primară, 4,02 miliarde de euro reţeaua secundară şi 0,75 miliarde de euro materialul rulant).


Metroul de la Cluj va costa 1 miliard de euro

Infrastructura de metrou are nevoie de investiţii de peste 8,8 miliarde de euro (7,8 miliarde de euro în Bucureşti şi 1 miliard de euro în Cluj-Napoca), a precizat Lucian Bode. Reamintim, că la Cluj se pregătește o magistrală de metrou cu o lungime de 13 km, cu 14 stații între localitățile Gilău, Floreşti şi Cluj-Napoca.

Nu au nicio legătură cu realitatea. Suntem foarte buni la a face planuri, de fapt nici nu putem să le spunem planuri. Sunt mai mult nişte hărţi colorate şi nişte linii aşa trasate pe hartă cu carioca, atât. De aici până la implementarea lor, noi avem promisiuni de genul acesta în fiecare an, cu atât mai mult în an electoral”, a declarat Ionuț Ciurea, liderul Asociației Pro Infrastructură, privind obiectivele Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.


CITEȘTE ȘI:

Autostrada Transilvania la granița cu Ungaria, GATA de recepție! Cum arată? VIDEO