„Butea feciorilor”, obicei vechi de 400 de ani, păstrat în județul Alba

Etnograful Petruţa Pop spune că, din păcate, în timp, multe dintre obiceiurile tradiţionale de Crăciun s-au pierdut în judeţul Alba ca de altfel şi în alte zone din ţară, iar în prezent doar în câteva sate se mai păstrează astfel de tradiţii populare.

De asemenea, atât tradiţiile cât şi modul în care sunt sărbătorite Crăciunul şi Anul Nou s-au schimbat.

Şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Alba, Dana Zecheru, spune că instituţia deţine un fond arhivistic important cu evocări despre sărbătorile de iarnă şi modul în care erau sărbătorite în diferite localităţi din Alba în anii 1938 şi 1943.

”Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Alba deţine două dosare deosebit de interesante legate de această perioadă a sărbătorilor de iarnă. Sunt păstrate lucrări de control ale elevilor la Religie din 1938 şi din 1943. În evocările din 1939, elevii din zona Cugirului descriu obiceiurile de iarnă şi ce este foarte important pentru cercetarea etnografică redau textele unor colinde care se cântau în perioada respectivă. Se spune cum mergeau iniţial cetele de copii mici de opt - zece ani, urmau apoi adolescenţii ca în final pe seară să meargă oamenii în toată firea la colindat. Se colinda tot satul şi bineînţeles se începea cu casele oamenilor notabili, cei care aveau bani sau cu casele preotului, învăţătorului sau şefului de post”, spune Dana Zecheru.

Merele şi nucile înlocuite cu ciocolată şi bani

Chiar dacă în unele sate copiii păstrează obiceiul colindatului şi în Ajunul Crăciunului merg din casă în casă vestind Naşterea Domnului, pretenţiile acestora s-au schimbat astfel încât nu mai aşteaptă mere, nuci şi covrigi, ci batoane de ciocolată sau bani.

Într-una dintre lucrările de control păstrate la Arhivele din Alba, Ioan Laiş, un elev în clasa a III-a de gimnaziu (acum clasa a VII-a) din zona Cugirului, povesteşte în anul 1938 despre obiceiul ”pizărăilor”, aşa cum sunt denumite bunătăţile pe care le strângeau copiii care mergeau la colindat.

”În dimineaţa zilei de 24 decembrie pornesc copiii după pizărăi colaci, bomboane sau mere (…) Mai mare ţi-e dragul ca să vezi cum se trântesc ca să ajungă care de care mai nainte să ia mai mult şi să îşi umplă străicuţa şi să fugă acasă”, povestea elevul în lucrarea sa de control.

Tot în anul 1938 despre acest obicei vorbeşte într-o lucrare de control păstrată ca document de arhivă şi elevul Gherman Drăghici din Sebeş.

”În dimineaţa de ajun străzile sunt pline de copii care se socotesc cine să intre întâi la nenea Doroftei că acela e un bogătan mare şi le dă multe nuci. Se aude zicând dintr-o dată: «Neaţa, neaţa la moş Crăciun/ Noi ieşim deici, Dumnezeu întră aici». Aveau şi o zicală pentru gazdele care nu îi primeau: «Dacă nu ne daţi colindeţ/ Să vă moară porcul în coteţ/ Şi mâţa de-ngheţ»”, povestea elevul.

Potrivit acestuia, colindul este continuat după ce se întunecă de flăcăi care colindă fetele de măritat, iar în dimineaţa de Crăciun întreaga comunitate merge la biserică unde ”aglomeraţia e foarte mare”.

Din cauza războiului, obiceiurile şi tradiţiile de Crăciun s-au pierdut

În perioada celui de-al doilea război mondial tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun specifice satelor din Alba sunt afectate de perioada grea prin care trecea ţara, dar şi de faptul că în multe comunităţi existau tineri care muriseră pe front.

”În documentele de arhivă din 1943 observăm că lucrările de control nu mai prezintă textele colindelor şi se poate descoperi sub influenţa vremilor care erau atunci o adevărată tristeţe pentru că toţi copiii vorbesc despre situaţia grea în care se găsea satul, situaţia grea cauzată de faptul că oamenii erau plecaţi la război. Din cauza faptului că o parte fuseseră ucişi sau veniseră acasă grav răniţi nu mai este acest ton de bucurie care se simţea din evocările din anii precedenţi, înaintea războiului. Sunt redate însă obiceiurile pe care încercau să le păstreze cei care rămăseseră acasă, în special bătrânii şi copiii”, spune şeful Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Alba, Dana Zecheru.

În 1943, un elev din zona Cugirului povesteşte despre ”timpurile grele” în care se afla satul românesc şi povesteşte că, din cauza războiului, obiceiurile şi tradiţiile satului s-au pierdut.

”Prin timpuri mai vechi erau şi la noi în sat mai multe obiceiuri şi le păstram ca datini sfinte. Aceste obiceiuri erau şi foarte frumoase de aceea abia aşteptam să vină sărbătorile şi să nu se mai termine, că în timpul sărbătorii Crăciunului peste tot era numai voie bună. Aceste obiceiuri s-au mai pierdut şi au început să se uite mai ales acum în ultimii ani când au început aceste timpuri grele şi ţările se găsesc aproape toate în războiu, când floarea satului este dusă pe front, mulţi dintre ei şi-au dat viaţa sau au rămas chilavi (n.r. infirmi)”, povestea copilul în lucrarea de control devenită document de arhivă.

”Butea feciorilor” - obicei de Crăciun păstrat de aproape 400 de ani

Unul dintre obiceiurile care se mai păstrează şi astăzi în judeţul Alba şi care este, potrivit etnografilor, aproape nealterat este ”butea feciorilor”.

Etnograful Petruţa Pop spune că ”butea feciorilor” este o tradiţie specifică sărbătorilor de iarnă care se mai practică în satele din Ţara Secaşelor, din judeţul Alba.

”Din multitudinea de obiceiuri şi datini practicate în lumea satului tradiţional pe durata sărbătorilor de iarnă, cel mai vechi care se păstrează şi astăzi în Ţara Secaşelor este «butea feciorilor». Vechi de aproape 400 de ani, obiceiul cetelor de feciori apare atestat documentar în 1647 în Memorialul pastorului Andreas Mathesius din Cergău Mic. Pastorul satului, referindu-se la îndărătnicii săi enoriaşi, spune că «ei arată că de la părinţii şi bunicii lor au primit astfel de tradiţii şi învăţături de urmat ca în noaptea de Crăciun tineretul lor să umble cu colindele…când intră în casă jumătate din ceată se aşează la masă, bea şi mănâncă, iar ceilalţi trebuie să stea în picioare şi să cânte româneşte nelegiuitele lor colinde… înainte de Crăciun n-au altă grijă mai mare decât să stea împreună şi să înveţe drăceştile cântece». Obiceiul «buţii» s-a practicat cu regularitate, an de an, cu întreruperi în timpul celor două războaie mondiale”, spune Petruţa Pop.

Potrivit acesteia, în timpul războaielor, satele ardeleneşti îşi jeleau fiii morţi pe fronturi, departe de cei ai casei, astfel încât în multe comunităţi preoţii cereau ca obiceiul să nu se mai practice în semn de doliu.

Petruţa Pop afirmă că descrierea cea mai veche a obiceiului ”buţii” aparţine lui Septimiu Albini, originar din Cut, care în 1887 scrie în ”Tribuna” despre ”Colindatul junişenilor băgaţi la bute”, iar mai târziu o cercetare amplă a fost realizată în 1999 de către Ilie Moise în lucrarea ”Confrerii carpatice de tineret. Ceata de feciori”.

”Obiceiul se practica în localităţile Roşia de Secaş, Ghirbom, Doştat, Berghin, Şpring, Draşov, Deal, Cut, Daia Română. Astăzi se practică la Cut şi Daia Română, iar în celelalte localităţi doar sporadic şi în cadru organizat. Complex şi riguros organizat, obiceiul se pregătea cu şase săptămâni înainte de Crăciun, timp în care feciorii satului se grupau pe vârste, iar în alte sate diferenţierea se făcea după cătănie. Momentele principale ale obiceiului se pot ordona în felul următor: găsirea gazdei, alegerea căpeteniilor, strânsul vinului, colindatul şi butea propriu-zisă”, afirmă etnograful Petruţa Pop.

Potrivit acesteia, feciorii porneau mai întâi prin sat în prima duminică din Postul Crăciunului în aflarea unei case cu încăperi mai mari, unde cereau voie proprietarului să-i găzduiască pe durata pregătirii şi desfăşurării obiceiului, iar apoi alegerea conducătorilor buţii reprezenta un moment important pentru ceată.

”La loc de cinste se situa judele, numit în alte părţi vătaf, ghirău sau primar, acesta fiind cel care poartă întreaga răspundere pe durata celor şase săptămâni de pregătiri şi două săptămâni de desfăşurare a întregului ceremonial. Ajutoarele judelui sunt colăcarul, numit în alte păţi jurat sau crâşmarul mare şi care se bucura de aprecierea colectivităţii, aceştia având roluri importante şi în organizare, răspunzând de cămară şi pivniţă, dar şi de strânsul darurilor. În general, căpeteniile se alegeau din feciorii cu armată făcută care aveau autoritate. Ei alegeau crâşmarul (din grupul celor tineri), ouţa şi pârgarul (din grupul celor care intră prima dată la bute)”, mai spune Petruţa Pop.

Fiecare îşi are rolul bine stabilit în ceată, astfel că vătaful sau judele conduce echipa de colindători, juratul se ocupă de fete, crâşmarul se ocupă de vin şi răspunde de butea cu vin până în ultima zi de petrecere, ouţa strânge oule din sat şi le predă la colcer sau bucătar, iar pârgarii aduc apa, cară lemne, strâng colacii şi carnea primită de colindători.

”Vinul se strânge, de regulă, din sat, printr-un ritual aparte în ziua de Sfântul Nicolae. Feciorii prindeau câte patru boi la car, împodobiţi cu ciucuri la coarne şi clopote la gât. În car se punea butea de 60-70 de fierii. Se trecea pe la casa fiecărui fecior prins în bute, astfel încât se aduna de la o casă câte cinci fierii de vin. Iar când butea era plină, era dusă în pivniţa gazdei. Tot acum se tocmea socăciţa pentru gătitul mâncărurilor, care urma să fie plătită din banii strânşi în seara de colindat, iar un fecior din ceată aducea la gazdă alimente necesare mesei: unsoare, căpăţâni de varză şi ouă. Erau ajutaţi şi de fete care le făceau tăiţeii în Ajunul Crăciunului”, povesteşte Petruţa Pop.

Potrivit etnografilor, punctul important al tradiţiei este în ziua de Ajun când, la ora 14.00, feciorii se strâng la gazdă în ţinută de sărbătoare, iar, după ce colindă gazda, ceata porneşte spre casa preotului unde sunt întâmpinaţi de acesta cu masa pregătită.

”Vătaful dă preotului să închine din plosca cu vin, iar preotul îi cheamă în curte pentru a colinda. Se cere colacul şi se cântă o serie de colinde la cererea gazdei, colinde care trebuiau ştiute de către ceata de feciori. Erau răsplătiţi cu daruri în bani, colaci şi carne. După colindatul la casa preotului, grupul de feciori pornea spre casa învăţătorului, a primarului şi a mai marilor satului. Colindatul cetei de feciori se termina în ziua de Crăciun, în jurul amiezii, atunci când feciorii se întorceau la gazdă, unde căpeteniile lor numărau banii adunaţi”, afirmă Petruţa Pop.

Banii adunaţi erau folosiţi apoi, potrivit etnografului, pentru organizarea unei petreceri la care erau invitate toate fetele din sat.

”Petrecerea la bute începea din această zi şi ţinea până la Sfântul Ion. Petrecerea se întindea de-a lungul sărbătorilor, totul fiind foarte bine precizat şi civilizat. Se jucau diverse jocuri, feciorii şi fetele se prindeau în joc. Tot acum era prilejul când fetele erau băgate în joc pentru prima dată, fiind vorba despre cele care n-au mai jucat până atunci”, mai spune Petruţa Pop.

Potrivit acesteia, astfel de obiceiuri din preajma sărbătorilor era un bun prilej ca tinerii să se cunoască între ei, legăturile întărindu-se astfel şi mai mult, anunţându-se de regulă noi căsătorii.

(Reportaj preluat integral de pe Mediafax)