monitorulcj.ro Menu
Sport

Nadal e pregătit să-şi recupereze poziţia de lider ATP

Jucătorul Rafael Nadal, locul 2 ATP, a dezminţit ieri zvonurile potrivit cărora s-ar afla într-o condiţie fizică precară înaintea primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, afirmând că umărul său este într-o stare perfectă şi că obiectivul lui este de a redeveni numărul 1 mondial.

 

Nadal a anunţat de curând că nu va mai juca în luna februarie pentru a se recupera complet în urma unor accidentări, însă a precizat că nu va rata competiţia găzduită de Melbourne Park.El a recunoscut că spre finalul sezonului trecut îşi pierduse din motivaţie, dar situaţia s-a schimbat după ce a condus echipa Spaniei către al cincilea triumf în Cupei Davis, în luna decembrie.„Este Djokovici (principalul adversar - n.r.), dar sunt şi alţi jucători fantastici împotriva cărora trebuie să fiu pregătit să lupt. Anul trecut, am pierdut şase finale împotriva lui (Novak Djokovici – n.r.), dar am jucat în ultimul act şi asta nu este uşor de realizat. Ştiu cât de dificil este să ajungi în finală tot timpul”, a declarat, potrivit BBC, Nadal.Jucătorul spaniol consideră atingerea fazei semifinalelor turneului Qatar Open, unde a fost eliminat de francezul Gael Monfils, un rezultat peste aşteptările sale, deoarece a mers la Doha fără a se pregăti în mod special pentru competiţie.