monitorulcj.ro Menu
Sport

România a câștigat prima medalie de AUR la Jocurile Olimpice în Tokyo, la dublu vâsle feminin

Prima medalie de aur la Jocurile Olimpice a României a fost câștigată de două românce care au participat la proba de dublu vâsle, la canotaj.

România a câștigat prima medalie de AUR la Jocurile Olimpice, la dublu vâsle feminin

 

România a cucerit prima sa medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo, miercuri, la canotaj, în proba feminină de dublu vâsle, prin Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, care s-au impus detaşat în Finala A de la Sea Forest Waterway.


 

Bodnar şi Radiş, vicecampioane mondiale (2019, Linz), au condus cursa de la un capăt la altul, câştigând cu timpul de 6 min 41 sec 03/100, stabilind şi cel mai bun timp olimpic. Precedenta performanţă aparţinea Marii Britanii (6:44.33) şi fusese stabilită în 2012, la Londra.


Prima lor participare olimpică

Cele două românce, la prima lor participare olimpică, sunt duble campioane europene în această probă (Poznan 2020, Varese 2021).

Medaliile de argint au fost câştigate de Noua Zeelandă (Brooke Donoghue, Hannah Osborne), în 6 min 44 sec 82/100, iar bronzul a revenit olandezelor Roos de Jong şi Lisa Scheenaard, cronometrate în 6 min 45 sec 73/100.


Bodnar şi Radiş (portdrapelul României la ceremonia de deschidere de la Tokyo) au adus a 20-a medalie de aur a canotajului românesc la Jocurile Olimpice. România a mai cucerit la JO alte 19 medalii, 10 de argint şi 9 de bronz.

Iniţial finala era programată marţi, dar cursele au fost amânate cu o zi din cauza condiţiile potrivnice.


La dublu vâsle masculin, Ioan Prundeanu şi Marian Enache s-au clasat pe locul al treilea în Finala B (6:16.86), încheind pe locul nouă în clasamentul general.

Pe nouă au încheiat şi fetele de la patru rame, Mădălina Hegheş, Elena Logofătu, Cristina Popescu, Roxana Anghel, după ce s-au clasat pe locul al treilea în Finala B (6:35.12).


Alte curse din concursul de canotaj

România va mai fi prezentă miercuri într-o Finală A, la patru rame masculin (04:10, ora României), prin echipajul Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu, Cosmin Pascari.

Alte curse din concursul de canotaj în care suntem reprezentaţi sunt semifinalele de la dublu vâsle feminin - categorie uşoară (Ionela Cozmiuc, Gianina Beleagă), dublu rame masculin (Marius Cozmiuc, Ciprian Tudosă), dublu rame feminin (Adriana Ailincăi, Iuliana Buhuş) şi recalificările de la opt plus unu feminin (Magdalena Rusu, Viviana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Daniela Druncea), respectiv opt plus unu masculin (Alexandru Chioseaua, Florin Lehaci, Constantin Radu, Sergiu Bejan, Vlad Aicoboae, Constantin Adam, Florin Arteni, Ciprian Huc, Adrian Munteanu).

CITEȘTE ȘI:

Scrima aduce prima medalie de aur pentru România la Jocurile Olimpice de la Baku