monitorulcj.ro Menu
Sport

Meme Stoica dă vina pe arbitraj și lipsa stadionului după titlul obținut de CFR Cluj: „Cu VAR luam titlul”

Meme Stoica dă vină pe arbitraj și lipsa unui stadion propriu pentru ratarea unui nou titlu de către FCSB în duelul cu CFR Cluj.

Meme Stoica dă vina pe arbitraj și lipsa stadionului după titlul obținut de CFR Cluj

 

 


Managerul sportiv de la FCSB și-a expus punctul de vedere pe Facebook cu privire la stagiunea 2020/2021 din Liga 1. Meme Stoica a făcut o analiză a tot ceea ce s-a întâmplat în stagiunea recent încheiată și a concluzionat că arbitrajul și lipsa stadionului propriu în play-off au făcut ca titlul să meargă la CFR Cluj.
 

„A fost un sezon extrem de dificil. Faptul că n-am avut posibilitatea să jucăm meciurile importante pe Arena Națională (dintre cele 6 cu CFR, Craiova, Sepsi am jucat doar unul în care am spulberat campioana chiar și fără Dennis Man) a contat enorm. Așa cum au contat și Covidul (care ne-a scos din Europa), blestemul accidentărilor, Kovacs (cu CFR, Viitorul, Craiova), Popa (cu Sibiul), Călin (la Sf Gheorghe). În condiții normale, sau măcar cu VAR, cred că am fi reușit să câștigăm titlul chiar și fără Man și Coman”, a scris pe Facebook Mihai Stoica.


Oficialul celor de la FCSB a atras atenția că va reveni în mass-media și va fi scutul dintre echipă și jurnaliști. În plus, Meme se bucură de progresul făcut de Octavian Popescu, marea speranță a formației.

„Sigur, și noi am făcut greșeli. Le-am conștientizat, încercăm să nu le repetăm.  Despre plusuri nu e cazul să vorbim acum, deși au fost, doar dacă ne gândim la apariția lui Octavian Popescu. Dezamăgirea e mare și poate fi ștearsă doar dacă ne vom califica în grupe și/sau vom domina categoric întrecerea internă. Despre activitatea mea, care a devenit un subiect foarte mediatizat, vreau să fiu foarte clar. Nu sunt implicat deloc în politica de transferuri, nici în numirea antrenorului. Asta nu înseamnă că nu sprijin 100% staff-ul tehnic și absolut toți jucătorii care compun lotul, așa cum am făcut-o mereu în cei aproape 30 ani de carieră. În rest, mă ocup doar de organizare și de monitorizarea jucătorilor din academie pe care-i consider de perspectivă.  Promit însă suporterilor că din prima zi a sezonului viitor - sau poate chiar mai devreme - voi reveni în peisajul media, mai ales că patronul mi-a adus la cunoștință că nu va mai discuta deloc cu presa. Mi s-a reproșat, pe bună dreptate, că am lăsat echipa fără scut. Asta nu se va mai întâmpla!”, a mai scris Stoica pe rețelele de socializare.