Sport
Handbalistele de la „U” Cluj au pierdut la 11 goluri cu Zalău
Handbalistele de la „U” Cluj au pierdut al 4-lea meci consecutiv din Liga Florilor.
Cu un lot format din doar opt sportive, echipa de handbal feminin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj a cedat cu scorul de 24 la 35 în fața celor de la HC Zalău. Partida a contat pentru etapa a 6-a a Ligii Florilor MOL și s-a desfășurat joi, începând cu ora 13:00, în Sala Polivalentă din București. Prima repriză a meciului a fost una echilibrată, ambele echipe mergând cap la cap, iar scorul la pauză a fost de 13 la 11 pentru formația antrenată de Tadici. Diferenţa a fost făcută în repriza secundă, atunci când banca mai lungă a făcut diferenţa pentru HC Zalău.
„Am făcut cea mai bună repriză de până acum. Rezultatul îl știam cu toții în momentul în care am aflat rezultatele testelor, însă am dat dovadă de fair play și am respectat competiția, meciurile trebuie să se dispute doar pe teren. Fetele au dat totul, în repriza a 2-a am rămas fără suflu, este absolut normal. Florina Chintoan, Corina Cordoș, Raluca Nicolae nu s-au mai antrenat de aproape o lună. Am văzut spirit de luptă și atitutine iar acest lucru mă bucură. Vor urma niște schimbări la echipă, dar vă asigur că vom avea cu totul altă față”, a declarat la finalul partidei directorul sportiv al handbalistelor universitare, Sergiu Cacoveanu.
Cea mai bună marcatoare pentru Universitatea Cluj a fost Judith Vizuete cu 10 goluri marcate, fiind urmată de Florina Chintoan, cu 5 reușite. Pentru ”U” au mai înscris Raluca Nicolae, 3 goluri, Anamaria Dumitrașcu și Bianca Lupașcu, câte 2 goluri, Corina Cordoș și Selena Demian, ambele cu câte un gol. De la HC Zalău s-au remarcat Eleena Mitrache, cu 10 goluri și Ana-maria Mihart ,cu 8 reușite.